Caracterizarea personajului Victor Predeleanu ( Răscoala, de Liviu Rebreanu)

Personajul unei opere literare reprezintă o caracteristică definitorie a genului epic pe care autorul îl
folosește pentru a transmite viziunea sa despre viață și lume, prin intermediul acțiunii și al relațiilor cu
celelalte personaje.

În fragmentul-suport din opera literară „Răscoala”, de Liviu Rebreanu, personajul central este Victor
Predeleanu, deoarece este prezent pe toată durata acțiunii, atenția fiind orientată asupra faptelor sale și a
relațiilor cu celelalte personaje: el admiră persoanele care îi împărtășesc pasiunea pentru cărți și pictură,
ironizându-i pe aceia care nu se dovedesc interesați de artă sau de propria moșie.

Prin intermediul caracterizării directe este conturat portretul moral al lui Victor Predeleanu, notațiile
naratorului subliniind statutul său și dragostea față de moștenirea primită: „mare proprietar care-și iubea și
cultiva cu pasiune pământurile”, se poartă corect cu țăranii, a căror emancipare o dorește, își plătește la timp
datoriile și investește în utilaje și tehnici moderne eficiente în domeniul agriculturii. Cu toate că este zgârcit,
trăsătură moștenită de la tatăl său, este pasionat nu numai de agricultură și nu ezită să achiziționeze cărți
rare, documente vechi și picturi pentru colecțiile sale, pe care le etalează cu mândrie: „îi plăcea să se
mândrească, mai mult decât cu experiențele agricole, cu biblioteca lui și cu colecția de picturi (...) pentru
care nu se codea a cheltui, ba și a risipi”.

Deși portretul fizic lipsește, portretul moral dezvăluie o personalitate complexă, cele mai multe
trăsături fiind surprinse din fapte, limbaj și relațiile cu celelalte personaje. Deducem că a fost marcat de
divergențele de opinie cu tatăl său, pe timpul vieții acestuia Victor neputând să își pună în practică viziunea
referitoare la modernizarea agriculturii. Este implicat în supravegherea și organizarea proprietății moștenite
(„Mare parte a anului o petrecea și el la țară, iar în timpul muncilor nu se mișca de acolo săptămâni întregi.”),
iar pe lângă propria bunăstare, urmărește și emanciparea țăranilor, motiv pentru care le vinde acestora
pământ, dar nu din considerente altruiste. Își face autocritica, declarând că un moșier cu adevărat modern,
emancipat, stăpânește peste pământuri, nu peste țărani: „Obișnuia să spuie că adevărat mulțumit va fi
numai când va fi scăpat de țărani și țăranii de el ...”. Un alt conflict exterior, de opinii, se desfășoară între
Victor și prietenul lui, deoarece îi reproșează lui Grigore că nu îi prețuiește „comorile”, precum musafirul său,
Titu, care admiră nu doar biblioteca, ci și picturile.

În concluzie, putem spune că autorul reușește să contureze trăsăturile de caracter dominante ale
personajului, prin intermediul mijloacelor de caracterizare directă și indirectă, pentru a construi tipologia
moșierului exemplar, susținător al progresului, responsabil și cultivat.