O scurtă, dar înțeleaptă parabolă despre cum să înveți să fii mereu

fericit.
Un bărbat bătrân și înțelept mergea pe un drum prăfuit. Mergea încet,
în voie: fie se oprea să admire păsările pe cer, fie admira florile care cresc
pe drum. Apoi a văzut un bărbat care se îndrepta spre el și care ducea pe
umeri o încărcătură grea. O privire spre acest om a fost suficientă pentru a
înțelege cât de greu îi este.
– De ce ai ales această cale grea și plină de suferințe? – întrebă bătrânul
pe bărbatul care i se ivise în cale.
– Nu sufăr degeaba! Îndur toate astea pentru ca copiilor mei și nepoților
mei să le ivească șansa să trăiască în bunăstare și fericire, a răspuns
bărbatul obosit.
– Întreaga generație a făcut la fel: străbunicul s-a supus acestor chinuri
pentru bunelul meu, bunelul pentru tatăl meu, tatăl meu a îndurat acest
chin pentru mine și eu sunt gata să fac același lucru pentru copii mei.
– Spune atunci, cine din familia voastră a fost vreodată fericit? – a întrebat
bătrînul înțelept.
– Până acum, nu, dar copii mei la sigur vor fi fericiți! – entuziasmat a
răspuns bietul om.
– Știi, există o înțelepciune: un analfabet nu poate învăța pe nimeni să
citească, iar un iepure niciodată nu va crește un șoim – a spus înțeleptul.
– Trebuie să cunoști personal ce e fericirea, și abia după îți vei putea
învața copii arta fericirii. Și acest lucru este cu adevărat prețios, ceea
ce vei lăsă după tine!