Situl arheologic Cetatea din Biharia

Cetatea de pământ de la Biharia (Castrum Byhor sau Cetatea Biharea) este situată la 14
km nord de Oradea, lângă satul cu acelaşi nume. A fost menţionată în izvoare ca aparţinând
voievodului Menumorut care a rezistat aici 13 zile asediului maghiar, la sfârşitul secolului al
X-lea.

Este considerată cea mai mare fortificaţie de pământ ridicată de daci pe teritoriul de vest
al României. De-a lungul timpului, Biharia a fost de asemenea loc de încasare a vămii, conform
unui document din anul 1470 care certifică prezenţa unor funcţionari, dar şi a unor
manufacturieri: dogari, rotari sau fierari.

“Prima atestare a cetăţii este din anul 1093, dată consemnată în “Cronica Pictată de la
Viena”, când este pomenită întemeierea unei mănăstiri, ea făcându-se în Parochia Castri
Bichoriensi, localitatea fiind însă mai veche , reprezentând în fapt, pentru o perioadă, centrul
de comitat al Bihorului” (Fazecaș et al. , 2013) menționat în lucrarea Cetăţile Medievale ale
Bihorului.

În ce priveşte micul bastion circular, cunoscut sub denumirea de "Cetatea fetelor",

legendele spun că are legătură cu cuceririle turceşti şi vorbesc despre două ipoteze, se pare că
aici s-au refugiat fetele din faţa turcilor, sau turcii aici au ţinut în robie femeile prinse. A fost
centrul unui conducător ce îşi exercita stăpânirea peste un teritoriu mai mare, încă înainte de
întemeierea statului maghiar. După întemeierea statului maghiar a devenit cetate - reşedinţă de
judeţ, a judeţului Bihor, din cadrul sistemului de judeţe înfiinţate de Regele Ştefan, pe lângă
celelalte 43 de reşedinţe.

Decăderea cetăţii Biharia în favoarea celei de la Oradea are loc începând cu secolul XIII-
lea. Este posibil ca pustiitoarea invazie tătară din anul 1241, care a distrus atât Oradea cât şi
Biharea, să fi contribuit şi ea la ridicarea celei dintâi în defavoarea Bihariei.

Din păcate au rămas puține documente despre acest sit, dar domnul Dumitrașcu și
domnul profesor Sfrengeu au făcut mai multe cercatări în jurul acestei zone. Cercetările
întreprinse în interiorul incintei au surprins, alături de vestigiile datând din preistorie și din
epoca fierului, mai multe secvențe de locuire medievale. Între acestea se distinge un cimitir
creștin în legătură cu o construcție dotată cu o absidă care ar aparține celui mai vechi nivel datat
în secolele VIII-X. Monumentul a fost identificat în centrul incintei și ar putea fi identificat cu
biserică. În timpul unor cercetări arheologice mai recente, în apropierea valului sudic a fost
descoperită o construcție cu absidă din piatră și cărămidă orientată est-vest care ar putea indica
și ea o biserică. A mai fost identificat un turn construit din piatră de râu și gresie de la care este
posibil să provină o colonetă romanică sub formă de calotă și un pavaj din pietre de râu care ar
fi putut lega, se pare, cele două cele două edificii de cult. Între materialele arheologice
descoperite se remarcă fragmente de ceramică de factură bizantină dintr-un nivel din secolele
X-XI și artefacte dintr-un al doilea nivel din secolele XI-XIII.

Ultimul document în care apare cetatea Byhor datează din vremea regelui ungar Andrei
al II-lea (1220). În timpul invaziei tătare din anii 1241-1242 Rogerius a descris numai cetatea
Oradea.