Construcția personajului Iona

Marin Sorescu

INTRODUCERE:
Drama este o specie a genului dramatic în care aspectele dramatice ale
vieții se află în strânsă legătură cu elementele comice, conflictul fiind puternic
dezvoltându-se prin acțiunea unor personaje complexe.
Aceasta a apărut în literatura română în perioada pașoptistă prin operele
unor scriitori cum ar fi Vasile Alecsandri( ”Despot Vodă Bogdan”), continuată
fiind de I. L. Caragiale în epoca Marilor Clasici prin drama ”Năpasta”.
La sfârșitul sec. al 19 lea, scriitorii revin asupra dramei istorice: Alexandru
Davila(” Vlaicu Vodă”) și Barbu Ștefănescu Delavrancea (” Trilogia”).
În perioada interbelică apar 2 formule dramatice: drama de idei prin operele
lui Camil Petrescu și cea poetică și mitică prin creația lui Lucian Blaga. În
această perioadă literară, drama devine o specie complexă în care se regăsesc
idei filozofice puse în lumină de personaje precum intelectualul lucid și
inadaptat( C. Petrescu-Ultima noapte..) sau artistul, apostolul, inițiatul în drama
lui L. Blaga.
Personajele literare au o complexitate psihologică, acțiunea dramatică fiind
generată de un conflict de idei, iar indicațiile scenice au o importantă funcție
artisitică deoarece surprind în plus idei ale autorului sau ale personajelor și
chiar caracterizări ale acestora.
Marin Sorescu este promotorul formulei teatru parabolă, având ca punct de
plecare mituri fundamentale ale omenirii prin care ilustrează condiția omului
contemporan.
Drama ”Iona” face parte din trilogia ”Setea muntelui de sare” scrisă în anul
1965.
Această trilogie mai cuprinde ”Paracliserul” și ”Matca”. Cele 3 drame
abordează tema destinului, tragedii ale vieții spirituale, ale cunoașterii și
adevărului, considerate singurele căi de ieșire din absurudul existenței.
Drama ”Iona” este o tragedie în 4 tablouri subintitulată astfel de
dramaturg prin referire la condiția umană pe care autorul o descrie ca fiind
influențată de mai multe determinări de natură socială sau spirituală ce îl fac să
aibă sentimentul eșecului.

SURSA DE INSPIRAȚIE:
Sursa de inspirație care se regăsește și în titlu este mitul biblic al lui Iona
înghițit de un pește fiindcă în loc să propovăduiască Cuvântul Domnului în
cetatea Ninive, fuge cu o corabie la Tars.
După 3 zile în care se pocăiește și îi cere iertare pentru păcatul de a nu-și
asuma condiția, Iona este eliberat și își urmează menirea.
Această poveste sacră este doar premisa pentru drama modernă al cărei
discurs redă monologul personajului cu sine.

CONSTRUCȚIA:
Personajul literar, protagonistul dramei se încadrează în cel puțin 2 tipologii:
este personaj modern și tragic. Caracteristica de personaj modern este
determinată de condiția sa existențială instituită încă de la începutul dramei:
”de om singur care vorbea deseori cu sine ”, la care se adaugă multiple ipostaze
ale omului modern create de condiționarea socială și psihologică pe care o redă
acțiunea dramatică.
Construcția personajului evidențiază o evoluție în trepte a acestuia, de la Iona
pescarul la Iona visătorul, căutătorul absolutului, sau Iona iluminatul. Această
neliniște existențială și singurătate metafizică reprezintă elementele ce
definesc condiția omului modern.
Dimensiunea de personaj tragic este creată prin aceste trăiri și prin finalul
care configurează-n mod simbolic moartea ca o formă de intrare într-o altă
etapă existențială superioară în ordinea cunoașterii.
O altă funcție estetică a lui Iona este aceea de personaj generic, simbolic, o
voce a umanității ce se revoltă împotriva limitelor existențiale.
Demersul său de a elibera de diferitele condiționări ale materiei,
întruchipează dorința oricărui om care aspiră spre cunoaștere și libertatea
absolută.
Un element original în construcția personajului care face legătura cu
limbajele scenice ale dramei moderne este relația sa cu spațile simbolice ce
alcătuiesc universul dramatic.
 Plasat în centrul unor cercuri concentrice iar ulterior în burți de pește care se
succed etapelor evoluției sale, personajul este caracterizat drept o ființă care
va lupta permanent, care va dori să iasă din universul limitat al existenței sale.
Morile de vânt din actul al 3lea pe care încearcă să le evite, îl plasează pe o
poziție diferită de eroul lui Cervantes Don Quijote.
Prin comparație cu acesta, el își asumă viața cu luciditate și încearcă să-și
coordoneze existența prin puterea rațiunii. Plaja pustie i ipostaza sa asceptică
din ultimul tablou, ilustrează modul în care inițierea aduce cu sine și anularea
acestor aspecte ce condiționează din punct de vedere material ființa umană,
putându-se astfel face trecerea de la situația inițială a personajului de pescar
care așteaptă peștele cel mare, la cea de iluminat care găsește adevărul în sine.
Astfel, se poate creea o imagine a relației omului cu sine.