C1-Introducere

Tipuri de sisteme satelitare

 Comunicațiile via satelit au apărut cu scopul de a asigura capacități și distanțe mai mari de comunicare la
un cost cat mai mic posibil

 Domeniile știintifice și tehnologice specifice care au facut posibile apariția și dezvoltarea comunicațiilor
via satelit sunt rachetele (dirijarea rachetelor) și microundele

 Dezvoltarea intensivă a domeniilor știintifice menționate a fost posibilă datorită unor investiții masive de
resurse, făcute sub control guvernamental, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial

 Sistemele de comunicații prin satelit sunt linii de radio releu similare celor terestre în care una sau mai
multe stații intermediare sunt amplasate la bordul unuia sau mai multor sateliți artificiali pe Pământ.

 Linia de radio releu este un sistem de telecomunicații direcțional care transmite mesaje de-a lungul unui
traseu bine determinat între punctele situate la extremitățile traseului în care se află amplasate stațiile
terminale.

 Pe traseu există stații intermediare care recepționează semnalul de la stația precedentă si-l transmite după
anumite prelucrări (cea mai simplă: amplificarea) stațiilor următoare.

 Comunicatiile via satelit sunt o posibila rezolvare a situatiei in care doua statii de sol doresc sa comunice
prin unde radio, dar sunt prea departate una de alta pentru a putea folosi metode conventionale.

 Cele doua statii pot folosi un satelit drept releu (statie intermediara) pentru a comunica

 Statia de la sol trimite semnale catre satelit: calea de comunicare stabilita se numeste traiect ascendent
(UPLINK)

 Transponderul de pe satelit converteste semnalele si le transmite la o a doua statie de sol: calea de

comunicare stabilita se numeste traiect descendent (DOWNLINK)

 Transmiterea informațiilor între 2 stații consecutive se face numai în raza vizibilității directe. În plus, în
astfel de sisteme pot exista ramificații, se pot forma și bucle cu scopul de a asigura acoperirea cât mai
uniformă cu serviciile de telecomunicații. Acest traseu de rezervă asigură continuitatea legăturilor chiar
în cadrul aparițiilor unor defecțiuni sau a unor condiții de propagare nefavorabile.

 Primele linii de comunicații funcționale după aceste principii au fost constituite prin acele focuri aprinse
pe înălțimi care transmit anumite informații de mare importanță pentru populația respectivă.

 Cele mai importante inconveniente ale acestor sisteme:

- viteza mică de transfer a informației

- buna lor funcționare era dependentă în mod hotărâtor de condițiile exterioare (condiții meteorologice)

 Principalele sisteme de radio releu terestre care au funcționat pe principiile celor de astăzi (electronice)
au apărut în 1942 (al Doilea Război Mondial) și au utilizat tuburi electronice (magnetroane) care lucrau
pe λ = 6 cm (frecvența purtătoarei).
  Actualele rețele au un punct slab: nu se construiesc pentru că nu merită a fi construit canal între stațiile
terminale, existând suprapuneri întinse de apă sau zone neprielnice activitățiilor umane (puțin populate).

 În asemenea situații se utilizează ori legaturi prin cablu, ori legături transoceanice:

 cabluri coaxiale

 cablurile cu fibră optică.

 Dezavantaje pentru aceste sisteme:

- instalare și întreținere dificilă

- costul ridicat al serviciilor destinate zonelor izolate slab populate.

- nu permit asigurarea transmisiei în cadrul comunicațiilor mobile.

 S-a recurs la sisteme de comunicații prin satelit care nu prezintă asemenea inconveniente. Au avantajul că
numărul de stații intermediare se reduce întrucât satelitul se află la mare altitudine și poate asigura
legătura în raza vizibilității directe cu stații aflate pe sol la distanțe care pot depăși 10.000 de km.

Repere istorice
 1957:primul satelit artificial al Pamantului (SPUTNIK, Rusia)

 1958: mesaj de Craciun transmis de catre presedintele Eisenhower prin intermediul satelitului SCORE

 Inițial acești sateliți erau mici (ex. 40 kg primul satelit Intelsat). Nu se putea să aibă surse de energie mari
ca să transmit și nici antene de câștiguri foarte mari. Greul comunicațiilor era de stația de sol care avea o
antenna foarte mare (d = 30 m).

 Primele generații au fost constituite de sisteme fixe de comunicații prin satelit.

 Ulterior s-a trecut la sisteme de comunicații mobile prin satelit: asigurau …. de la o stație mobile
(vapoare, avioane) și satelit prin intermediul unor stații de bord fixe.

 Primul sistem de acest tip: INMARSAT -> asigură legătura cu navele meritime.

 A III-a generație de sisteme satelitare (zilele noastre): legătura dintre stațiile mobile se face direct (fără
stații de bază) cu un satelit.

Configurația și caracteristicile sistemelor de comunicații prin satelit

 Sateliții de comunicație sunt utilizați pentru a asigura legătura între 2 sau mai multe stații emițătoare și
/sau receptoare amplasate pe suprafața Pamântului numite, stații de sol.

 Stațiile de comunicații de radio releu se numesc stații terestre.

 Stații de sol: - fixe

- mobile

 Stațiile de sol fixe

  de bază: permit coordonarea lanțului de comunicații prin satelit la alte sisteme de comunicații ( ex .
rețele publice de comunicații terestre).

 stații de sol individuale (de recepție).

Stațiile de sol de bază utilizate în sistemele de comunicații mobile din a II-a generație = stații de coastă.

Stațiile de sol mobile pot fi ori stații amplasate pe vehicule aeriene, maritime sau pot fi stații de tip
terminal.

Stațiile de sol reprezintă segmentul de sol al sistemelor de comunicații satelitar în timp ce satelitul
constituie segmentul spațial.

 Lanțul de comunicații prin satelit este alcătuit din traiectul ascendent pe care se face legătura de la stația
de sol la satelit și din traiectul descendent pe care se face legătura invers.

 Legătura dintre stațiile de bază și releu se face printr-un tronson.

 Sistemele de comunicații prin satelit lucrează în spațiul cosmic apropiat definit ca interiorul unei sfere
concentrice cu Pământul și de rază egală cu distanța Pământ – Lună.

 Sistemele de comunicații prin satelit asigură comunicații dirijate după direcții bine precizate ceea ce
pretinde utilizarea unor antene directive => folosirea într-un domeniu de lucru ridicat, zona microundelor
( frecvență înaltă, directivitate impusă de antena de diametru mic).

 Receptoarele sistemelor de comunicații prin satelit primesc semnale mult mai slabe însoțite și de zgomot
mult mai puternic în comparație cu acelea ale sistemelor de radio relee =» receptoarele sistemelor
satelitare este indicat să aibă zgomot propriu redus și să utilizeze sisteme de modulare și demodulare care
să permită extragerea mesajului chiar în condiții nefavorabile de raport semnal/ zgomot.

 Aceste sisteme INTELSAT au folosit frecvența de 6/4 GHz, 14/12 GHz în zilele noastre - » banda Ku.

 Pentru comunicațiile mobile cele mai utilizate frecvențe: 1.6/1.5 GHz

Serviciile sistemelor de comunicații prin satelit

 Serviciul de satelit fix (Fixed-satellite service, FSS)

 Servicii intersatelitare (Inter-satellite service, ISS)

 Serviciu mobil satelitar (Mobile-Satellite Service - MSS)

 Serviciu satelitar de radiodifuzare (Broadcasting-Satellite Service - BSS)

Atmosfera Pământului
Atmosfera se poate startifica in inaltime:

 Troposfera: se intinde de la sol pana la o inaltime cuprinsa intre 7-18 km. Ea contine aproximativ 90%
din masa Atmosferei (= sediul vietii).

 Stratosfera (deasupra troposferei) – grosimea: 0-20 km.

  Mezosfera: pana la altitudini de 85 km.

 Termosfera/ ionosfera -> 500 km.

 Stratul exterior: exosfera -> 1000 km.

 Pana la altitudini de aproximativ 70 km, atmosfera are o compozitie chimica aproape constanta (70 %
azot, 21% oxigen, 0,9% argon + alte gaze).

Din acest motiv aceasta zona se mai numeste Ozonosfera

 La altitudini mai mari de 75 km, din cauza proceselor de disociere a componentelor moleculare sub
actiunea radiatiei solare structura chimica devine variabila => stratul de deasupra ozonosferei =
Heterosfera.

 Pentru ca in troposfera particulele ionizate aproape lipsesc iar structura ozonosferei => modul in care
variaza indicele de refractive depinde de densitatea aerului, de umiditatea sa.

 Cum densitatea este dependent de altitudine => pentru straturile joase ale atmosferei se poate considera
ℎ
ca indicele de refractie a atmosferei variaza in raport cu altitudinea dupa o lege: n= 𝑛0 − 4𝑅

 R- raza Pamantului

 h – altitudinea punctului sub care se face evaluarea

 n0 – indicele de refractie la nivelul solului aprox 1.

 Atmosfera standard asigura aceasta lege.