CONVERGENŢE TEHNOLOGICE ÎN COMUNICAŢII SUBACVATICE

Mociran Tiberiu

Colegiul Tehnic „George Bariţiu” Baia Mare

Electronică şi Telecomunicaţii

Motivaţia alcătuirii acestui articol are la bază interesul deosebit manifestat de elevii
claselor a XII-a, care in anii trecuţi au studiat, în conformitate cu programa scolară,
modulul „Tehnici şi Sisteme de Radiocomunicaţii”.

În programa scolară sunt prevazute pentru studiu aspecte ale comunicaţiilor prin unde
electromagnetice, dar ele se referă numai la comunicaţiile terestre si spaţiale. Majoritatea
informaţiilor cuprinse in paginile care urmează nu au fost expuse niciodată în cadrul
orelor la clasă.

Prezentul articol işi propune să fie o lectură inedită în contextul studiului liceal, cu
caracter tehnic exotic, să determine cititorii interesaţi să „întoarcă pagina” şi să citească în
continuare despre frământările specialiştilor pentru realizarea de comunicaţii fără fire, fixe
si mobile, într-un mediu ostil tehnologic si fizic, mediu prezent în procent semnificativ pe
planeta noastră, suport esenţial al lumii vii.

Se pot realiza interferenţe între multe domenii ale ştiinţelor si tehnologiilor dintre care
amintim: fizica propagării undelor electromagnetice, tehnologii de transmisiuni militare,
fizica pământului, biologia marină, telemetrie-domeniu de importanţă mare in studiul
lacurilor, mărilor si oceanelor, protecţia mediului, robotică, optică precum şi între alte
domenii. Evident, toate acestea le putem face in context istoric.

Spre deosebire de comunicaţiile fără fire terestre, unde ar trebui să începem

istorisirea realizărilor tehnice cu balizele luminoase amplasate pe vârfurile munţilor, în
turnurile zidului chinezesc, modularea fumului prin colorare prin arderea mocnită a
diferitelor feluri de vegetaţie, modularea fumului în trombe cu pături în vederea
transmisiilor prin coduri simple, în cazul transmisiilor subacvatice istoria este relativ
recentă.

Ca şi în cazul altor dezvoltări tehnologice, motivaţiile care au dus la dezvoltarea acestui

domeniu al comunicaţiilor au avut un caracter militar. Ne referim aici la comunicaţii între
submarine aflate in imersiune şi obiective de pe uscat, între submarine aflate în imersiune,
între submarine în imersiune şi alte obiective mobile de la suprafaţa apei. Problema
comunicării subacvatice este acuta din cauză că folosirea comunicaţiilor tradiţionale prin
unde electromagnetice nu este tot timpul posibilă din cauza localizării pe care o poate
realiza inamicul precum şi a imposibilităţii concrete de ieşire la suprafaţă, în cazul
navigării sub calotele glaciare.

Submarin navigând sub calota arctică

Comunicaţiile la mare distanţa prin unde sonore, infrasunete si ultrasunete sunt puternic
afectate de zgomote provenite din surse naturale si artificiale cum ar fi valurile, elicele
navelor etc.

Problema fundamentală în cazul comunicaţiilor subacvatice electromagnetice este

absorbţia masivă a energiei undelor de către mediul marin. Aceasta absorbtie mare a
energiei a determinat specialiştii să realizeze studii ample de propagare in toate gamele de
frecvenţe.

Înţelegerea problemelor transmisiilor subacvatice constituie elementele principale în

întelegerea motivaţiilor pentru care aceste comunicaţii folosesc frecvenţele foarte joase,
VLF-(very low frecvency) si a frecvenţelor extrem de joase, ELF-( extremly low frecvency).
Teoria fundamentală a propagării undelor electromagnetice afirmă că o undă care se
propagă într-un mediu se atenuează în funcţie de proprietăţile acelui mediu.
Caracteristicile mediului care determină gradul de atenuare sunt permitivitatea,
permeabilitatea şi conductivitatea. Dacă aceste caracteristici sunt cunoscute sau
determinate, putem utiliza formula de mai jos pentru calcularea adâncimii de pătrundere
in mediu.
Adâncimea de pătrundere este definită ca distanţa în care o undă care se propagă se
atenuează cu aproximativ 37% din intensitatea initială.
________
δ = 1/α ≈ 1/ √πfμσ
δ-adâncimea de pătrundere
α-constanta de atenuare
f-frecvenţa
μ-permeabilitatea
σ-conductivitatea
Rezultă în mod evident din relaţie ca adâncimea de pătrundere este invers proporţională
cu rădăcina pătrată a frecvenţei undei electromagnetice. Caracteristicile apei de mare sunt
următoarele: Conductivitatea σ =4Siemens/m, permitivitatea relativă ε= 81,
permeabilitatea relativă µ aproximativ 1.
Să evaluăm ce performanţe se obţin în gama undelor de frecvenţe foarte mici şi
extrem de mici:
ELF- Extremly low frecvency – sunt utilizate frecvenţe intre 3 Herţi şi 30 Herţi, se
pot transmite semnale la peste 8000 de Km. ELF se propagă şi prin substratul pământului,
asigură penetrarea apelor mărilor si oceanelor la adâncimi de sute de metri. Sistemele de
transmisie cer antene de emisie enorme, acoperă mii de kilometri pătrati; aceste antene
cedeaza energia cu frecvenţele specificate pământului şi de asemenea le şi recepţionează
conform proprietăţii de reciprocitate a sistemelor radiante. Distanţele acoperite de
echipamente folosind ELF sunt mai mari decât ale oricărui tip de comunicatie terestra şi
nu sunt afectate în mod semnificativ de fenomenele atmosferice. Această gamă a
frecvenţelor este utilizată cu predilecţie în comunicaţiile la distanţă mare, subacvatice. ELF
şi VLF se utilizează exclusiv numai pentru comunicaţii cu submarine în imersiune din
cauza ratei mici de transmisie, transmisiunile fiind adecvate numai pentru mesaje scurte,
de regulă codate.
VLF- Very low frecvency – utilizează gama de frecvenţe 3 Khz-30 Khz. Asemănător
ELF, transmisiile pot fi realizate cu sigurantă pana la 8000 Km, dar nu pot fi folosite sub
adâncimi mai mari de 3-4 m. Aceste unde sunt folosite pentru navigaţie si comunicaţii cu
submarine în imersiune la adâncimi mici; rata de transmisiune fiind ceva mai mare, se pot
transmite şi mesaje de lungime rezonabilă, transmisiunile putând fi criptate suficient de
bine.
De regulă comunicaţiile submarinelor sunt cu obiective de pe uscat, dar în unele
aplicaţii se pot construi emiţătoare şi pe nave maritime sau pe aparate de zbor mai mari.
Aici puterile instalate trebuie să fie de sute de kilowaţi, iar antenele portabile în acest caz
constau dintr-un fir lung desfăşurat în urma vaselor sau avioanelor.
Frecvenţe mai mari nu pot fi utilizate pentru transmisii fiabile la distanta mare
pentru dispozitive subacvatice.
 În cadrul acestor transmisiuni se folosesc toate tehnicile de modulatie cunoscute,
existând predilecţie pentru modulaţiile digitale, tipul lor, fiind in funcţie de aplicaţie şi de
perioada de timp istoric pe care o analizăm.
Nu intrăm în detaliile tipurilor de modulaţii folosite, remarcăm doar că în cazul
unor asemenea transmisiuni se optează pentru siguranţa si securitatea comunicaţiilor în
detrimentul vitezei de transmisie, preferându-se tipurile de modulaţii cu mai puţini fazori
de exemplu MSK (minimum shift keying).

Minimum shift keying

În esenţă, fiecare fazor recepţionat este purtătorul a doi biţi, fiecare bit având nevoie de o
jumătate de perioadă a unei sinusoide a semnalului purtător. Astfel se pot reduce
problemele generate de distorsiunile neliniare.
Performanţele transmisiilor, în viteză, sunt scăzute, aproximativ 50 baud, iar în cazul
folosirii unor dispozitive antiinterferenţa scade dramatic, astfel că se pot transmite în
anumite cazuri doar 3 caractere la fiecare 12 secunde. Nu uităm însă că e vorba de o
transmisie fără fire, sub apă, la distanţe de ordinul a mai multor mii de kilometri.
Evident, în urma unui mesaj scurt pe aceasta cale, submarinul poate ieşi din imersiune şi
poate realiza o comunicaţie de mare viteză prin satelit (dacă dispozitivul nu se află sub o
calotă polară sau în zonă de conflict).
In cazul ELF- frecvenţe extrem de joase, din cauza lungimii de undă foarte mari,
antenele emitătoarelor de acest fel sunt foarte dificil de construit, mai ales sub aspect
financiar. Din acest motiv se cunosc numai două sisteme moderne de emisie de acest fel,
realizate de Statele Unite si Rusia.
Cele două proiecte sunt remarcabile atât datorită anvergurii lucrărilor de construire
cât şi prin costurile de întreţinere şi functionare.
Proiectul ELF din SUA a devenit operaţional în octombrie 1989 fiind constituit din două
emiţătoare amplasate in Michigan si Wisconsin conectate între ele printr-un cablu
subteran de 264 Km. Funcţionarea era neîntreruptă, fiecare emiţător avea câte o antenă de
circa 25 Km, amplasată pe sute de poli de înălţime de 13 m în pădure pe zeci de kilometri.
 Proiectul ELF Wisconsin –vedere aeriană 1982

Marina Sovietică a construit un sistem ELF similar, care a fost detectat in 1990, localizat in
Peninsula Kola lângă Murmansk. Spre deosebire de sistemul american care funcţionează la
76 HZ, sistemul sovietic lucrează în jurul frecvenţei de 82 HZ cu modulaţie MSK.

Echipamente de recepţie în submarin

Sistemul de emisie-recepţie din Peninsula Kola este folosit şi în cercetări de fizică a

pământului, mişcările seismice fiind insoţite de manifestări electromagnetice semnificative
în gama de frecvenţe de 30-166HZ.
 Submarinul romănesc “Delfinul” – la docurile din Constanţa
Necesită modernizare

Observăm că cele două sisteme sunt relativ recente; înainte comunicaţiile au fost oare
numai atmosferice? La o cercetare mai detaliată observăm că începuturile transmisiunilor
subacvatice , evident la frecvenţe foarte joase (VLF) le găsim în 1917. Cercetătorul francez
Broji a observat pentru prima dată că undele electromagnetice de anumite frecvenţe pot
pătrunde în mediul subacvatic. Cercetările au fost realizate în gama de frecvenţe 15-33,3
Khz (0 parte din banda VLF). Broji a realizat legături radio simple la distanţa de 25
kilometri cu antena amplasată sub apă la 10 m.
Aceste caracteristici erau nesemnificative pe lângă nevoile de comunicaţie de care avea
nevoie Germania în al doilea război mondial pentru submarinele care navigau în toata
lumea, vestitele U-boat clasa 7C. Inginerii germani au dezvoltat un sistem de
radiocomunicaţii care functiona in gama VLF intre 15-25 kiloherţi în scopul dirijării
submarinelor care s-a numit “Goliath”. Goliath avea puterea de 1800 kilowati şi era capabil
să comunice cu submarinele scufundate oriunde în lume cu excepţia câtorva fiorduri
norvegiene. În Marea Nordului putea contacta submarine aflate la adancimi pâna la 24
metri, în Oceanul Indian la adâncimi până la 14 m.
Antena Goliath era imensă după cum se vede şi în schiţa din figură. Construcţia a fost
realizată lângă localitatea Calbe pe malul fluviului Elba. La fabricarea ei au fost folosite 350
kilometri de profile din fier pentru sistemul de impământare. Randamentul antenei a fost
de circa 50%, cu toate că din cauza lipsurilor de materiale în perioada de război, în loc de
cupru s-a folosit fier; a fost de o eficienţă excepţională pentru acele timpuri. Randamentul
ridicat s-a datorat şi amplasării ideale în teren mlăştinos; terenul a permis o interacţiune
foarte bună a echipamentelor cu pământul.
 Antena Goliath-Schită

Comunicaţiile erau unidirecţionale de pe uscat pe submarine, acestea urmau să acţioneze

după scheme prestabilite anterior misiunilor.
Echipamentele de recepţie de pe submarine trebuiau să aibă antene ce se puteau acorda pe
frecvenţele utilizate. În acest scop erau folosite bobine cu inducţante mari, rezultând şi aici
dimensiuni apreciabile.

Antena de receptie VLF U-boat

Cateva consideraţii teoretice asupra proiectării antenelor.
Pentru remarcarea dificultăţilor în realizarea unor antene adecvate pentru ELF si VLF, este
necesară analizarea tabelului de frecvenţe şi lungimi de undă. Tabelul conţine spectrele de
frecvenţa în conformitate cu ITU (International Telecommunications Union). Uneori în
literatura tehnică banda de frecvenţe 3Hz-300Hz este numită impropriu ELF.
Lungimea de undă reprezintă distanţa parcursă de unda electromagnetică în propagarea ei
pe durata unei oscilaţii.

Desemnare Frecvenţa Lungimea de undă

ELF extremely low frequency 3Hz - 30Hz 100.000 km - 10.000 km
SLF superlow frequency 30Hz - 300Hz 10.000 km – 1.000 km
ULF ultralow frequency 300Hz - 3000Hz 1.000 km - 100 km
VLF very low frequency 3kHz - 30kHz 100 km - 10 km
LF low frequency 30kHz - 300kHz 10 km - 1 km
MF medium frequency 300kHz - 3000kHz 1 km - 100 m
HF high frequency 3MHz - 30MHz 100 m - 10 m
VHF very high frequency 30MHz - 300MHz 10 m - 1 m
UHF ultrahigh frequency 300MHz - 3000MHz 1 m - 10 cm
SHF superhigh frequency 3GHz - 30GHz 10 cm - 1 cm
EHF extremely high frequency 30GHz - 300GHz 1 cm - 1 mm

λ = v/f =vT

λ - lungimea de undă
v – viteza de propagare in mediu
T – perioada undei electromagnetice
f – frecvenţa undei, inversa perioadei temporale.

Trebuie să facem deosebirea dintre denumirile de unde lungi, unde medii si unde scurte,
folosite în mod curent pentru desemnarea benzilor de frecvenţa, folosite de staţiile de
emisie terestre cu modulaţie de amplitudine (AM).
Aceste benzi de frecvenţa nu au nimic in comun cu specificaţiile ITU si nu trebuie
confundate in nicio situaţie.

Desemnare Nume Frecvenţa

LW (long wave) Unde lungi 153 - 279 kHz
MW (medium wave) Unde medii 531 - 1620 kHz
SW (short wave) Unde scurte 2310 - 25820 kHz

Propagarea undelor este influentată de proprietăţile electrice ale suprafeţei terestre

deasupra căreia acestea se propagă. Câmpul electromagnetic nu pătrunde în volumul unui
conductor ideal, producându-se la suprafaţa acestuia numai unde de suprafaţa.
Proprietăţile electrice pe care le are solul şi suprafaţa mărilor şi a oceanelor sunt diferite de
cele ale unui conductor ideal. Considerând o antenă de emisie plasată în poziţie verticală
faţă de sol, liniile de câmp electric ale radiaţiei antenei vor avea o componentă normală la
suprafaţa conductoare (sol sau apa mării), dar şi o componentă tangenţială, datorită
proprietăţilor conductoare ale suprafeţei terestre. Din cauza proprietăţilor conductoare,
numai o parte din energia emisă se transmite prin unde de suprafaţă, iar o parte pătrunde
în sol sau apă şi generează curenţi de conducţie. Ponderea energiei care pătrunde în sol,
apă şi care generează curenţii de conducţie depinde de frecvenţă.

Unda de suprafaţă

Constatăm că în domeniile frecvenţelor ELF si VLF avem lungimi de undă foarte mari.
Conform teoriei generale în proiectarea antenelor, elementele componente radiante au
dimensiuni care depind de lungimea de undă, ele de regulă sunt multipli de λ/4. Lungimea
fizică a antenei corespunde dimensiunii geometrice a conductorului antenei. Lungimea
electrică reprezintă un parametru al antenei diferit de lungimea fizică, datorat “efectului de
capăt”, efect cauzat de existenţa izolatorilor folosiţi ca elemente terminale în construcţia
antenei şi care determină o capacitate faţă de sol. “Efectul de capăt” produce o “alungire
electrică” a conductorului antenei cu un procent calculabil din lungimea fizică. O alta
metoda de “alungire electrică” se realizează prin conectare de inductanţe în serie cu
elementele radiante.
Având în vedere cele de mai sus se poate inţelege modul în care s-a ajuns la tipologia
constructivă a antenei Goliath.
 Schema de principiu al antenei Goliath (VLF)

Evident problemele de proiectare, întretinere şi optimizare a funcţionării unei astfel de

antene nu sunt deloc simple şi se realizează în strânsă legătură cu echipamentele de emisie
cu care antena trebuie să lucreze în condiţii de adaptare perfecte.
Dacă în cazul antenei VLF s-au găsit soluţii pentru dimensionare adecvată ţinând
cont de cele relatate mai sus, în cazul unei antene ELF care trebuie să emită cu frecvenţe
având lungimi de undă de 10.000-100.000 kilometri nu se mai pot folosi metode
tradiţionale. Dacă ne referim la un semnal de 82 herzi, care este unda purtătoare a
informaţiei transmisă din peninsula Kola către submarinele ruseşti (sistemul ZEVS),
lungimea de undă este 3658,5 kilometri. Această lungime de undă este mai mare decât un
sfert din diametrul Pământului. Dipolul teoretic care ar trebui construit pentru această
aplicaţie are dimensiuni “geografice”. Sistemul de transmisie constă din două generatoare
de semnale sinusoidale cu frecvenţa variabilă şi două antene orizontale impământate,
fiecare având 50 de kilometri lungime. Generatoarele asigură alimentarea antenelor cu
circa 200-300 de amperi în gama de frecvenţe 20 herzi - 250 herzi. Dacă realizăm o privire
de ansamblu vom constata că de fapt antenele reprezintă linii de alimentare ale
pământului. Aceste emiţătoare sunt amplasate pe soluri cu conductivitate scăzută, fortând
curenţii electrici să străbată distanţe însemnate în profunzime, comparabile cu fracţiuni
din lungimea de undă. Pentru amplasarea conexiunilor la pământ se folosesc găuri de
sondă.
Soluţie similară foloseşte şi sistemul american “project ELF” unde alimentarea
straturilor terestre se realizează la Wisconsin şi Michigan unde sunt soluri cu roci multe şi
conductivitate scăzută.

Recepţia semnalelor ELF şi VLF.

Nu ne propunem să descriem modalităţile de recepţie a semnalelor codate şi criptate
trimise submarinelor în imersiune pentru că acestea nu sunt disponibile din cauza
caracterului special pe care îl au, ele fiind de o importanţă strategică deosebită.
Pentru a deschide interesul celor pasionaţi de electronică şi tehnici de radiocomunicaţii, în
recepţionarea undelor electromagnetice ELF şi VLF trebuie să remarcăm că cercetările au
determinat că ele se produc şi natural în cazul intrării meteoriţilor în atmosferă, în cazul
furtunilor şi în cazul mişcărilor tectonice. Folosind cunostinţe la nivel liceal şi componente
electronice uzuale se poate construi un receptor simplu cu care se pot inregistra aceste
fenomene naturale.
Receptorul va urmări variaţiile intensităţii câmpurilor electromagnetice apărute şi nu-şi
propune demodularea în cuadratură a semnalelor produse artificial. Semnalele
recepţionate pot fi inregistrate pe calculator folosind intrarea plăcii de sunet.
Una din cele mai simple scheme este prezentata în figura de mai jos.

Amplificatorul operational folosit este OP27. Având performanţe remarcabile privind

zgomotul intern, viteza si precizia, acesta va oferi garanţia unei bune funcţionări în
condiţiile unei realizări îngrijite.
Inductanţa care serveşte pe post de antenă poate fi realizată în mai multe variante.
Recomandăm urmatoarea soluţie: suportul pentru bobinaj de formă patrată cu latura de
un metru, 800 de spire din fir de cupru emailat cu diametrul de 0,2 mm. Vom avea nevoie
de aproximativ 3200 metri de fir şi va rezulta o rezistenţă a înfăşurării de 1,8 kiloohmi.
Pentru analiza spectrală se pot folosi urmatoarele programe: Spectrogram Version 5.1.7,
Spectrogram Version 6.2, Spektran beta 4, build 127,  Spektran Version 1.0 and SpecPlus
sau versiuni mai nou apărute.
Există posibilitatea de anticipare a cutremurelor după analiza comportamentului
electromagnetic al pământului în perioada premergătoare.
Pentru pasionaţi recomandăm intrarea pe site-ul http://www.vlf.it/ unde sunt lucrări
realizate de amatori şi profesionişti care studiază comportamentul electromagnetic
terestru. Se pot auzi prin streaming sunetele obţinute prin conversia undelor
electromagnetice în banda de audiofrecvenţă din diverse locuri de pe glob.
 Semnal VLF vizualizat cu Windows media player

Spectrogramă-semnal ELF/VLF specifică inaintea unui cutremur.

Comunicaţii acustice subacvatice.

Acustica subacvatică studiază propagarea sunetelor in apă, interacţiunea undelor de
presiune care constituie sunetul cu apa şi vecinătăţile ei. Frecvenţele tipice asociate
acusticii subacvatice sunt cele cuprinse între 10 Herzi si 1 Megaherz.
Frecvenţele mai mici de 10 hz pătrund şi se pierd în patul oceanic, cele mai mari de 1 Mhz
se atenuează prin absorbţie foarte repede. Trebuie evitată confuzia cu gama de frecvenţe
audibilă de către om care este de aproximativ 14 Hz - 18Khz, gamă de frecvenţe care
depinde de la caz la caz în funcţie de condiţia aparatului auditiv.
Elemente de evoluţie istorică.
În 1490 Leonardo da Vinci scria: “Dacă opriţi vasul în care călătoriţi şi plasaţi o ţeavă lungă
cu un capăt in apă iar celălalt capăt îl puneţi la ureche, veţi auzi vase la o mare distanţă de
dumneavoastră”.
În 1687 Isaac Newton scrie “Mathemathical Principles of Natural Philosophy” unde găsim
prima tratare matematică a sunetului.
În 1826, pe lacul Geneva, fizicianul elveţian Daniel Colladon şi matematicianul francez
Charles Sturm măsoara viteza sunetului pe o distanţă de 17 kilometri şi o determină ca
fiind de 1435 metri pe secundă. Această valoare se abate cu 2% faţă de valoarea acceptată
acum de comunitatea stiinţifică.
În 1877 Lord Rayleigh scrie “Theory of Sound”, prima teorie modernă privind acustica.
O dezvoltare furtunoasă a acusticii subacvatice a fost determinată de cele două războaie
mondiale şi de razboiul rece. Dezvoltarea a avut loc datorită necesităţii localizării minelor
şi a submarinelor prin ecolocaţie. Tehnicile bazate pe folosirea calculatoarelor performante
au dat un nou imbold dezvoltării comunicaţiilor acustice subacvatice.
La ora actuala comunicaţiile fără fire acustice cunosc o dezvoltare impetuoasă în cadrul
observatoarelor regionale de mare adâncime din oceanele lumii. Aici din cauza necesităţii
de a comunica un volum mare de date între obiective aflate în imersiune, se foloseşte
conceptul de comunicaţie integrată, adică folosirea tuturor mediilor de transmisie şi a
tehnologiilor disponibile de comunicaţii.
Este sugestiv exemplul din figura de mai jos.

Conceptul de comunicaţie integrată în observatoarele de mare adâncime.

Elemente de teorie acustică.

O undă sonoră se propagă sub apă prin compresii şi rarefieri succesive ale apei. Aceste
compresii şi rarefieri sunt detectate de un receptor specializat similar urechii umane şi
transformate în presiune variabilă. Undele sonore pot fi artificiale când sunt produse de
om cu mijloace tehnice sau naturale.
Viteza sunetului poate fi exprimată în funcţie de frecvenţa şi lungimea de undă:
 c=f λ
Această viteză este diferită de viteza moleculelor din apă antrenate de sunet. Miscarea
moleculelor cu viteza u determină apariţia presiunii p:
p=c u ρ
Produsul dintre c şi ρ este cunoscut sub forma de impedantă acustică.
p – presiunea creată de unda sonoră
c - viteza frontului de undă sonoră
u –viteza particulelor, moleculelor din apă
ρ – densitatea
La o frecvenţa de 1 Khz lungimea de undă este aproximativ 1,5 m. Viteza sunetului în apă
este mai mare de 4,4 ori decât în aer, raportul densităţilor dintre apă şi aer este de
aproximativ 820.
Caracteristicile canalului de comunicaţie.
În propagarea sunetului sub apă trebuie să ţinem cont în primul rând de pierderile de
transmisie, zgomote, reverberaţii şi variabilitatea temporala şi spaţială a canalului de
comunicaţie. Pierderile de transmisie şi zgomotul sunt factori principali care determină
lărgimea de bandă, distanţa optimă de transmisie şi raportul semnal zgomot. Variaţia în
timp a condiţiilor de propagare limitează sever performanţgele sistemelor tehnice.
Pierderile de transmisie sunt cauzate de dispersia energiei şi absorbtie; dispersia energiei
depinde de distanţele de transmisie, pierderile cauzate de absorbţie cresc deodata cu
cresterea frecvenţei.
Pentru mărirea cantităţii de informaţie transmisă se folosesc tehnici de modulare
cunoscute din alte transmisii cum ar fi FSK (frecvency shift keying), PSK (phase shift
keying) dar cu un număr mai mic de fazori. Modulaţia QAM (quadrature amplitude
modulation) se foloseşte în constelaţie care nu depaşeşte 16 fazori, cu o eficienţă de 4
biţi/herz. Aceste tehnologii de comunicaţie folosesc modemuri acustice.
Performanţele tehnologiilor de trasmisie prin unde acustice sub apă sunt în creştere
continuă şi la ora actuală, în spiritul protecţiei faunei subacvatice, pentru că o putere
acustică prea mare emisă poate schimba comportamentul lumii vii din acest mediu.
Scafandrii au raportat tulburări fiziologice şi psihologice în condiţiile prezenţei undelor
acustice subacvatice de putere mare.
Aplicaţii ale comunicaţiilor acustice subacvatice.
Sonarul este echivalentul subacvatic al radarului şi este bazat pe prelucrarea ecourilor care
se intorc către sursa de unde a fost emisă unda sonoră subacvatică. Are o mare importanţă
în navigaţia sub mări şi oceane.
Comanda la distanţă a vehiculelor subacvatice, a sondelor telemetrice subacvatice care
realizează masurători, ulterior comunicând datele unor centre de prelucrare.
Urmărire (tracking) a unor vehicule autonome, submarine, vieţuitoare marine.
Alcătuirea sistemului global de pozitionare subacvatică; funcţioneaza incepând din
perioada războiului rece, din anii 1960.
 Sistem de poziţionare acustică

Explorare seismică în coroborare cu undele electromagnetice ELF/VLF.

Observarea modificărilor climatice prin studiul precipitaţiilor, descărcărilor electrice,
măsurarea şi comunicarea temperaturilor de către sondele oceanice.

Telemetrie subacvatică integrată

Realizarea de tomografii acustice ale fundurilor oceanelor, studiul biologiei marine de la

microplancton la balene, studii referitoare la fizica particulelor. Neutrinii de mare energie
care intră in ocean pot fi detectati acustic.
 Exemplu de modem acustic cu performanţe tipice.

Performantele unui asemenea modem sunt aratate mai jos:

Comunicaţii optice submarine fara fire.
Prin sistemele de comunicaţii optice specialiştii işi propun creşterea vitezei de transmisie
chiar cu reducerea drastică a distanţelor la care se pot realiza comunicaţii.
Performanţele tipice de viteză de transmisie sunt 10-150Mbps la distante de 10-100 metri.

Receptor-emiţător (transceiver) optic.

În urma studierii absorbţiei undelor luminoase în mediu marin se constată că este indicată
folosirea frecvenţelor corespunzătoare culorilor albastru si verde. Lărgimea de banda nu
este mare dar frecvenţele mari de 550 teraherzi- verde, 750 teraherzi albastru permit
obţinerea de rate de transmisie mari.
Spectrul de absorbţie este prezentat in figură.

Spectrul de absorbţie al luminii în apa de mare.

 Cu observaţia că în momentul de faţă această tehnologie este în plină dinamică de
dezvoltare, prezentăm pentru exemplificare o schemă bloc a unui aparat de comunicaţie
subacvatică pentru voce şi un emiţător-receptor de bandă largă de ultimă oră pentru
transmisii de date, cu compatibilitate totală cu reţelele de calculatoare.

Sistem de emisie - recepţie optic subacvatic FM

Transceiver subacvatic optic model 1013C1 fabricat de “Ambalux Corporation” SUA, care
asigură transfer de date la viteza de 10Mbps perfect compatibil Ethernet, suportă
protocoale TCP/IP si UDP.
Bibliografie.
[1] “VLF Radio Engineering”, Arthur D. Watt, Pergamon Press, 1967
[2] “High Power Very Low Frequency/Low Frequency Transmitting Antennas”, Peder
Hansen, Military Communications Conference, 1990.
[3] Catalog de produse Ambalux Corporation 4541 S. Butterfield Drive Tucson, AZ
85714
[4] “Radio Communications of German U-boats in WWI and WWII” Robert Derencin
[5] “Naval Technological Innovations of World War II” Omer Tolga Inan 2004
[6] “Short Range Underwater Optical Communication Links” Chancey, Mark Alan.
[7] “A Extrem Low Frecvency transmision-system using the real longwaves” Trond
Jacobsen at ALFLAB
Informatii si imagini au mai fost luate de pe paginile:
http://hawkins.pair.com/nss.shtml
http://www.wikipedia.org/
http://www.ambalux.com/
http://www.vlf.it/