Bruce R.

Elbert, "Introduction to Satellite Communication", Editia a -

3a, Artech House, 2008.

Dennis Roddy, "Satellite Communications", Editia a 3-a, McGeaw-

Hill, 2001.

G. Maral, M. Bousquet, Satellite Communications Systems:

Systems, Techniques and Technology, 5th Edition, Wiley, 2009

Referinte web:

http://edu.etti.tuiasi.ro (aplicaia Moodle)

http://rf-opto.etti.tuiasi.ro/

Contact: irinel_casian@yahoo.com

dmatassaro@yahoo.com
Evaluare final (examen): 50%

Rspuns scris subiecte teoretice

Rezolvari probleme

Evaluare pe parcurs: 50%

Activitate la laborator

Caiet de laborator (referate)

Test grila

* Se acorda puncte bonus la nota finala pentru prezenta la curs:

1p la minim 5 prezente, 2p la minim 10 prezente

1) Introducere. Caracteristici fundamentale ale comunicatiilor prin satelit.

2) Arhitecturi de retele de comunicatii prin satelit.

3) Ingineria legaturii de microunde.

4) Modulatii, acces multiplu, distorsiuni si atenuari.

5) Structura satelitului.

6) Antene pe satelit.

7) Statia de sol si tehnologii de retea

8) Ingineria si economia sistemelor prin satelit

1) Conectivitate. Comparatie intre tehnologiile de telecomunicatii.

2) Tipuri de aplicatii ale comunicatiilor prin satelit. Exemple.

3) Nivele relative (dB, Np) si absolute (dBW, dBm, dBu).

4) Bugetul legaturii si interpretarea sa.

5) Exemplu de calcul al bugetului downlink.

6) Exemplu de calcul al bugetului uplink.

7) Surse suplimentare de zgomot si interferente luate in calcul la bugetul

legaturii.

8) Compromisuri in benzile de frecventa utilizate in comunicatiile prin satelit.

9) Sistemul DTH. Arhitectura, limitari, diferente intre sistemele DTH.

10) Sistemul GPS.

1) Cateva date utile.

2) Ce sunt si cum au aparut comunicatiile prin satelit?

3) Primele sisteme de comunicatii prin satelit

4) Elemente de sistem ale comunicatiilor prin satelit.

5) Orbitele satelitilor. Tipuri de orbite. Arii de vizibilitate.

6) Probleme specifice si limitari ale sistemelor de comunicatii prin satelit.

7) Avantajele comunicatiilor prin satelit.

8) Alocarea spectrului de frecventa,

Definitie: Satelitul este un corp ceresc luminos sau obscur, natural sau artificial,
care graviteaz pe o orbit circular sau eliptic n jurul altui corp ceresc (cu masa
mai mare dect a primului), sub aciunea a dou fore egale i de sens contrar: fora
de atracie universal i fora centrifug.

Dupa origine exista 2 mari categorii: sateliti naturali si sateliti artificiali.

Sateliti naturali: 173 sateliti naturali cunoscuti in Sistemul nostru Solar

Luna - satelit al Pamantului

diam. 3474 km, aprox 1/4 din diam. Terrei - 12.742 km

gravitatia de 6 ori mai mica decat pe Pamant (1kg pe luna = 6kg pe Pamant)
temperaturi de -173 C noaptea si +127 C ziua
20.07.1969 Apollo 11 - Neil Armstrong

Titan - satelit al planetei Saturn

atmosfer substanial i o clim asemntoare condiiilor iniiale pe Terra

temperaturi mult mai sczute.


19 sateliti in Sistemul Solar sunt suficient de mari pt a fi rotunzi

* comparatie la scara cu planeta Pamant
Satelitii artificiali reprezinta obiecte
construite de oameni, care sunt lansate n
spaiul circumterestru cu ajutorul
rachetelor cosmice i care, dup plasarea
pe orbit, continu s graviteze n jurul
Pmntului fr a avea nevoie de
propulsie.

Sisteme tehnice complexe, prevzute cu

dispozitive pentru corectarea traiectoriei,
pentru orientare i stabilizare, cu surse de
energie electric, cu emitoare i
receptoare radio, precum i cu aparataj
destinat efecturii unor anumite activiti
tiinifice sau tehnice: fotografierea solului,
studiul norilor, transmiterea semnalelor
dintr-un loc n altul, aplicatii militare etc.
Satelitul trebuie s ajung n
spaiu, acolo unde frecarea cu
atmosfera este zero (sau
aproape zero).
Locul acesta se afl la peste 100
de km deasupra Pmntului
.
4.10.1957 satelitul Sputnik-1
masa: 83,6 kg, diametru: 58 cm
a efectuat 1.410 rotaii n jurul Pmntului timp de 94 de zile, dup
care a intrat n atmosfera terestr i s-a dezintegrat prin ardere.

3.11.1957 primul calator spatial: catelusa Laika - satelitul Sputnik-2

masa: 508,3 kg
a efectuat 2.370 de rotaii circumterestre timp de 163 de zile

12.04.1961 - primul om lansat n Cosmos, Iuri Alexeevici Gagarin

Nava cntrea 4.725 kg
Zborul a constatat ntr-o singur rotaie n jurul Pmntului, timp de
108 minute
A aterizat n sudul fostei Uniuni Sovietice.

De atunci peste 40 de tari au lansat peste 6600 de sateliti.

 In jurul Terrei exista astazi peste
5500 tone de deseuri spatiale
peste 20.000 bucati mai mari de 10
cm
peste 500.000 bucati intre 1 cm si
10 cm
peste 10.000.000 bucati mai mici de
Doua incidente recente au crescut cu 1 cm
60% cantitatea de deseuri din spatiu:

2007 China si-a distrus intentionat

propriul satelit meteorologic Fengyun-
1C, in cadrul unui test cu un dispozitiv
de distrugere tip racheta anti-satelit

2009 coliziune accidentala deasupra

Siberiei intre satelitii Iridium33
(operational) si Kosmos 2251 (scos din
uz)
Un satelit de comunicatii reprezinta un esenta un repetor de
microunde care permite unuia sau mai multor utilizatori cu statii terestre
adecvate sa furnizeze sau sa schimbe informatii sub diverse forme.

Printre semnalele transmise frecvent prin intermediul satelitilor de

comunicatii sunt semnale audio (voce), video (televiziune) sau date
digitale.

Comunicatiile prin satelit sunt rezultatul cercetarilor desfasurate in

domeniul comunicatiilor radio, in vederea atingerii unei acoperiri si
capacitati cat mai mari la un pret de cost cat mai mic.

WW2 a incurajat dezvoltarea rapida atat a tehnologiilor de microunde,

cat si a tehnicii lansarilor de rachete, iar experienta reunita a celor 2
domenii a pus bazele radiocomunicatiilor prin satelit, care au devenit
furnizori de servicii complementare retelelor clasice de comunicatii
terestre (radiorelee, cablu)
Orice sistem care furnizeaza un
serviciu de comunicatii prin satelit
poate fi descris prin intermediul a
2 parti majore:

Segmentul spatial
vehiculul spatial
mecanismul de lansare

Segmentul terestru
statia terestra
centrul de control al Elementele necesare pentru
sistemului implementarea segmentului spatial al
unui sistem de comunicatii prin satelit.
Prin statie terestra intelegem statii de comunicatii prin satelit localizate
la sol, in aer (avion) sau pe mare (vapor)

International Telecommunication Union (ITU) a grupat serviciile de

comunicatii prin satelit in 3 mari categorii:

FSS Fixed Satellite Services (servicii de radiocomunicatii care se

desfasoara prin intermediul unui satelit intre statii avand o pozitie fixa la
sol ex televiziune prin cablu)

BSS Broadcast Satellite Services (servicii de radiocomunicatii in

care semnalele transmise sau retransmise de statii spatiale sunt
destinate receptionarii directe de catre marele public ex. DTH tv)

MSS Mobile Satellite Services (servicii de radiocomunicatii

adresate avioanelor, navelor sau userilor mobili ex radar, telefonie
mobila)
Satelitii utilizati pentru FSS au
in general o putere mai mica
decat cei BSS, de aceea
necesita antene mari pentru
receptie
Prin segmentul spatial intelegem ansamblul de operatiuni efectuate pentru
plasarea unui satelit pe orbita si operarea sa pentru o perioada limitata de timp.

Plasarea unui satelit pe orbita se realizeaza prin contractarea unei agentii

spatiale si a unui constructor de vehicule spatiale, pregatirile cu proiectarea,
constructia si lansarea efectiva in spatiu durand circa 3 ani.

Operarea satelitului incepe propriu-zis dupa plasarea sa pe orbita, iar aceasta

presupune atat tehnologie sofisticata, cat si personal cu pregatire tehnica
superioara.

Statia de comanda si control de pe Pamant stabileste o legatura de control si

monitorizare cu satelitul, acesta fiind urmarit prin antene aflate la sol. Prin
culegerea de date telemetrice precise se pot lua decizii cu privire la corectiile de
pozitie care ii permit satelitului sa ramana pe orbita.

Serviciile efective de comunicatii prin intermediul repetorului de microunde aflat la

bordul satelitului nu trebuie sa treaca prin statia de comanda si control, acestea
putand fi monitorizate din orice punct aflat in aria de vizibilitate a satelitului
(footprint).
Orbita - traiectorie n form de curb
nchis pe care o parcurge un corp
ceresc.

Parametri ai orbitelor:

Inclinarea - unghiul dintre planul

orbitei i planul ecuatorial - satelii cu
orbite ecuatoriale, nclinate i polare (la
90);
GEO (Geo-stationary earth orbit)
Forma orbitei - poate fi circular
(aproximativ), eliptic sau elips MEO (medium earth orbit)
alungit cu centrul Pmntului n unul
LEO (Low earth orbit) and
din focare;

Altitudinea orbitei - distana fa de HEO (Highly elliptical orbit)

sol
Satelitii GEO

Un satelit pe orbita geostationara (GEO)

se invarte in jurul Pamantului o data la
24 de ore, pastrand o sincronizare
precisa cu rotatia Terrei.

Un sistem de 3 sateliti GEO separati la

120 grade de longitudine poate asigura
acoperire integrala pentru orice punct de
pe Pamant.

Se afla la inaltimea de 36000 km

deasupra Ecuatorului.

Toti satelitii radio-TV si meteorologici

sunt lansati pe aceasta orbita.
 Satelitii MEO

Un satelit pe orbita de medie altitudine

(MEO) opereaza intre centurile Van
Allen, la altitudini cuprinse uzual intre
5000 si 20000 km. Perioada de rotatie
este de 12 ore.
Traiectoria pe sol a unui satelit GPS pe MEO
(55 nclinare, h = 20184km, Ts =12ore)

Sistemul GPS (USA - 21 sateliti

operationali + 3 rezerve, repartizati cate 4
pe 6 orbite) h=20.200 km

Glonass ( Rusia - 24 sateliti pe 3 orbite,

alternativa la GPS) h=19100 km

Galileo (UE 30 sateliti) h=23200km

Baidu - Compass (China 10 sateliti)

h=21150 km
Satelitii LEO

Un satelit aflat pe orbita joasa (LEO) se afla deasupra ionosferei terestre si

sub prima centura Van Allen, uzual la inaltimi cuprinse intre 500-1500km.

Pentru asigurarea continuitatii legaturii sunt necesari mai multi sateliti pe

orbita iar pentru acoperirea unor suprafete intinse, trebuie folosite mai multe
orbite. Ansamblul acestor sateliti formeaza o constelatie.

Constelatia Iridium proiect lansat de Motorola pentru telefonie mobila a

presupus lansarea a 66 sateliti plasati pe 6 orbite la altitudinea de 780 km.
Compania a declarat falimentul in 1999, dupa ce consumase 5 miliarde USD
pentru constructia infrastructurii necesare.

Alte constelatii: ORBCOMM (USA 50 sateliti), GLOBALSTAR (joint-venture

Qualcomm Loral Corporation cu sprijin financiar de la 8 companii ca
Vodafone, Alcatel, Hyundai, Deutsche Aerospace etc 48 sateliti)
 Cu exceptia misiunii Apollo
(1969-1972, 12 oameni pe Luna
aflata la 384000 km de Terra),
toate celelalte zboruri cu echipaj
uman au avut loc pe orbita joasa.

Statia Spatiala Internationala isi

desfasoara operatiunile pe LEO
(intre 330 km si 435 km).
Statia spatiala Internationala

Alti sateliti aflati pe LEO: sateliti

de observatii si sateliti spioni,
militari etc.

Acestia fac o rotatie completa in

jurul Terrei in aproximativ 90 min. Constelatia
IRIDIUM
Probleme specifice: Limitari:

Pozitionarea pe orbita in functie Investitie initiala mare

de alegerea frecventei si a orbitei
Investitii suplimentare in segmentul
Stabilitatea terestru

Alimentarea cu energie si Durata de viata scazuta

puterea de emisie
Aglomerarea spectrului de
Comunicatiile frecvente

Mediul dificil de transmisiuni Aspecte de reglementare / legislatie

Problemele de interferenta Fiabilitatea vehiculelor lansate

1. Comunicatii mobile/wireless, independente de locatie.

2. Arie mare de acoperire: tari, continente, planetara.

3. Latime de banda larga disponibila peste tot.

4. Independenta de infrastructura terestra.

5. Instalare rapida a retelelor terestre, inclusiv in caz de calamitate.

6. Cost scazut pentru adaugarea de noi utilizatori.

7. Caracteristici uniforme ale serviciului oferit in toata aria de vizibilitate.

8. Servicii totale de la un singur furnizor.

Orbita Avantaje Dezavantaje

GEO acoperire planetara cu doar 3 sateliti
antenele de la sol sunt fixe
durata de viata relativ mare (15 ani)
MEO necesita doar un numar mic de sateliti fata de
sistemele LEO
design simplu
LEO antenele au puteri mici de emisie (1Watt)
intarzierile de pachete sunt relativ mici
utile pentru arii mici de acoperire
necesita antene mai mari in regiunile
nordice/sudice ale planetei
cladirile inalte din orase limiteaza
calitatea transmisiei
necesita puteri foarte mari de emisie
nu se pot folosi pentru telefonie mobila
lansarea si fixarea pe orbita sunt foarte
scumpe
necesita puteri de emisie mari
necesita antene speciale
daca se vrea acoperire globala, sunt
necesari intre 50 si 200 de sateliti
necesita mecanisme de receptie
specifice
necesita un design mult mai complex
durata scurta de viata (5-8) ani, trebuie
inlocuiti des
pachetele de date trebuie rutate de la
satelit la satelit (intarzieri)
ITU International Telecommunication Union, agentie a Natiunilor Unite

Aspecte importante:

Benzile de frecvente pentru serviciile prin satelit se partajeaza si cu

serviciile terestre;
Puterea semnalului de comunicatii prin satelit trebuie sa tina cont de
eventualele interferente si sa evite producerea acestora
Statiile terestre necesita antene mari si sensibilitate mare a receptorului
terestru la comunicatiile prin satelit
Tehnicile de partajare a frecventelor sunt un obiect continuu de studiu
Multi sateliti trebuie sa partajeze o banda de frecventa limitata (si un arc
orbital limitat), astfel incat coordonarea in frecventa si localizarea orbitala
sunt importante
Alocarea de frecvente si regulile de utilizare a frecventelor se fac prin
agrementari internationale in cadrul sesiunilor bianuale ale World
Radiocommunication Conference (WRC)
Frecventele de interes pentru comunicatiile prin satelit incep de la 100 MHz si
ajung pana la 60 GHz ( benzile VHF, UHF si SHF).

Gama SHF (Super High Frequencies) a fost subdivizata dupa WW2 in sub-
benzile L, S, C, X, Ku si Ka.

Sub-banda Ku si cele de sub aceasta se folosesc mai des datorita costurilor

scazute ale echipamentelor si caracteristicilor de propagare mai favorabile.

Sub-benzile Ka, V si Q implica lungimi de unda milimetrice si au potential de

utilizare in transmisiile de banda foarte larga catre antene de receptie mici.
Un dezavantaj major este atenuarea de catre ploaie a acestor unde si costul
ridicat al echipamentelor.

O banda de satelit este divizata in 2 jumatati separate, una pentru legaturi

sol-spatiu (uplink) si alta pentru legaturi spatiu-sol (downlink).

Uzual benzile pt uplink sunt usor peste benzile pt downlink pt a profita de

faptul ca este mai usor sa generam putere RF pe o statie terestra decat la
bordul unui satelit.
Caracteristici fundamentale ale comunicatiilor prin satelit.

Introducere.

1) Cateva date utile.

2) Ce sunt si cum au aparut comunicatiile prin satelit?

3) Primele sisteme de comunicatii prin satelit

4) Elemente de sistem ale comunicatiilor prin satelit.

5) Orbitele satelitilor. Tipuri de orbite. Arii de vizibilitate.

6) Probleme specifice si limitari ale sistemelor de comunicatii prin satelit.

7) Avantajele comunicatiilor prin satelit.

8) Alocarea spectrului de frecventa,

Radioreleele (RR): sisteme de radiocomunicatii dirijate in domeniile de
frecventa cuprinse intre 30-60 MHz si 25-30 GHz, constand din statii
terminale si o succesiune de statii intermediare in vizibilitate directa.

Sistemele de comunicatii prin satelit (CS): sisteme de radiocomunicatii

dirijate in domeniile de frecventa cuprinse intre 300 MHz si 40 GHz,
constand din statii finale de sol si o singura statie intermediara,
amplasata pe satelit.
RR intervalul dintre 2 statii se
numeste tronson.

CS intervalul dintre o statie

de sol si satelit se numeste
link.

Exista un uplink (transmisie de

la sol la satelit) si un downlink
SI statie intermediara, SS statie de sol, T tronson (transmisie de la satelit la sol).
O retea de comunicatii prin satelit are la baza clustere de sateliti al caror
numar depinde de orbita pe care acestia se afla, un numar de statii terestre
ce depinde de parametrii constelatiei si legaturi inter-satelit.

Alte componente: terminale utilizator (UT - User Terminal), unitatea de

adaptare (SAU - Satellite Adaptation Unit), incarcatura utila (P/L - Payload),
statiile Gateway (GTW ), statia de control a retelei (NCC - Network
Control Center).
Statiile Gateway sunt statii de sol si
pot fi de tip ISDN, PSTN, Frame
Relay, Internet si altele.

NCC reprezinta o entitate centrala

utilizata in sistemele GEO care
asigura controlul global al
resurselor retelei si al operatiilor
(alocare resurse radio GTW si statii
terestre, gestinare apeluri,
autentificare, inregistrare si tarifare).
 O retea de comunicatii prin satelit ofera 3
forme generice de conectivitate: punct la punct

punct la multipunct

multipunct interactiv
Exemplu: conversatia telefonica tipica, sunt necesare 2 linkuri pt a asigura
comunicatii full duplex, fiecare statie transmitand purtatoare RF una catre
cealalta.

Sectiunea uplink a repetorului aflat

pe satelit receptioneaza ambele
transmisiuni si, dupa ce le
transleaza in gama de frecventa
destinata downlinkului, le transmite
inapoi catre Pamant.

Tehnicile de acces multiplu utilizate

sunt FDMA Frequency Division
M u l t i p l e A c c e s , T D M A Ti m e
Division Multiple Acces si CDMA
Code Division Multiple Acces.
Retelele punct la punct au multiple utilitati in zonele in care linkurile terestre
de buna calitate nu pot fi disponibile.

Serviciul se numeste pre-alocat

daca legatura dintre o statie si
cealalta se intinde pe o perioada
mai lunga de timp.

Serviciul se numeste cu alocare

la cerere daca legatura intre
cele 2 statii de sol este stabilita
strict pe durata convorbirii.

Acest tip de legatura a creat o

retea mondiala de circuite
Numarul maxim posibil de
telefonice, dezvoltand industria linkuri intre N statii de sol (retea
telecomunicatiilor. full mesh) este N(N-1)/2
Exemplu: transmisia programelor TV pe suprafete teritoriale intinse
(continente).

O singura statie uplink poate transmite un flux continuu de informatie catre

toate punctele de receptie aflate in aria de vizibilitate a satelitului.

Exemple: Galaxy 1R SUA, Astra 1 Europa, JCSAT Japonia.

Retelele punct la multipunct (broadcast) prin satelit au urmatoarele aplicatii:
distributie video, televiziune DTH, distributie de continut, comunicatii
mobile prin satelit.

Industria de distributie video foloseste comunicatiile prin satelit ca

principal mijloc de a transporta programele de la furnizor (retele TV, retele
prin cablu, producatori de continut si agregatori de programe) catre punctul
final de distributie (statii de emisie TV terestre, operatori CATV, antene de
casa si PC-uri).

Televiziunea DTH s-a raspandit incepand cu 1980 datorita costurilor mici ale
sistemelor de receptie in banda C (4-8 GHz) asa numitele farfurii satelit,
la care se adauga faptul ca programele TV erau gratuite (spre diferenta de
CATV). Ulterior, programele TV au fost codate pentru ca subscriberii sa
plateasca o taxa de vizionare, fapt ce a dus la dezvoltarea satelitilor de mare
putere in banda Ku (12.5 18 GHz). Fiecare pozitie orbitala are alocate 32
de canale de 27MHz fiecare, livrand prin intermediul a 2 sateliti intre 150 si
250 de canale video comprimate SD si/sau HD digital.
Cresterea rapida a aplicatiilor Internet a dus la un interes crescut de a livra
continut video live sau inregistrat, fisiere audio, imagini si altele prin
intermediul retelelor de distributie de continut prin satelit (CDN Content
Distribution Networks).

Una din aplicatiile promitatoare este utilizarea in retelele de retail (banci,

magazine tip supermarket, benzinarii, mall-uri etc) sau in cele de transport
public in comun (ex. Wink TV RATP) pentru a livra informatii utile / stiri /
programe video / publicitate clientilor acestora.
Semnalul uplink catre satelit contine atat
elemente in timp real cat si cont i nut
inregistrat transferat ca fisiere.

Acest continut este distribuit in toata zona

de acoperire a satelitului si este
receptionat cu ajutorul unor terminale tip
RO-Receive Only sau IRD Integrated
Receiver Decoder.
Daca majoritatea aplicatiilor anterioare erau destinate deservirii unor puncte
fixe, si sectorul comunicatiile mobile prin satelit este in plina dezvoltare.

Acest sector foloseste benzile L (1-2 GHz) si S (2-4 GHz) din spectrul radio,
lucru care le asigura o propagare mai buna comparativ cu frecventele mai mari
care sunt atenuate de ploaie. Portiuni complementare din aceste benzi sunt
utilizate si de servicii wireless terestre, cum ar fi 3G, WiFi si WiMAX.

Mobile Satellite Service (MSS) utilizeaza o retea de sateliti fie aflati pe orbita
joasa LEO (constelatiile Iridium, Globalstar), fie pe orbita geostationara GEO
(Inmarsat, Thuraya). Arhitectura sistemului este asemanatoare indiferent de
orbita si consta din sateliti grupati in constelatii, terminale de utilizator
mobile in diverse forme si un segment fix aflat la sol utilizat pentru operarea
sistemului si a asigura acces la retele terestre de telefonie si/sau Internet.

Sistemele MSS sunt asociate si cu servicii de pozitionare globala cum ar fi

GPS sau GLONASS, pentru ca utilizatorul mobil sa poata fi urmarit si localizat
cu mai multa precizie.
Satellite Digital Audio Radio Service (S-DARS) este un serviciu de radio
digital care opereaza prin satelit si care are cea mai larga raspandire in SUA.

Arhitectura sistemului consta in minim 2 sateliti de mare putere aflati pe orbita

GEO sau HEO cu o perioada de rotatie de 24 de ore, repetoare terestre si
terminale de receptie. Uplinkul foloseste benzile radio C sau X, iar downlinkul
benzile radio L sau S.

Ancillary Terrestrial Component (ATC) este un sistem hibrid care ofera un

serviciu de comunicatii in dublu sens (ca la MSS) folosind statii de baza
terestre (ca repetoarele S-DARS) pentru a creste acoperirea serviciului in
zonele urbane si sub-urbane.

Arhitectura sistemului implica 2 sateliti GEO si celule terestre mari similare cu

cele din retelele celulare 3G, cheia fiind utilizarea aceluiasi spectru (banda L
sau banda S) si o interfata wireless comuna astfel incat terminalele
utilizatorilor sa fie ieftine si usor de utilizat. Sistemul a fost autorizat de FCC
pentru implementare in SUA.
 Exemplu: retelele VSAT (Very Small Aperture Terminal) comunicatii
maritime, POS, VoIP etc.
Sistemul tip broadcast poate fi
convertit intr-o retea tip
multipoint interactiv adaugand
posibilitatea de transmisie
fiecarui terminal de receptie din
aria de vizibilitate a satelitului.

Fisierele si streamingurile video

se pot transmite in urma unor
cereri individuale catre VSAT
utilizand Internet Protocol.
Majoritatea antenelor VSAT au
intre 75 si 120 cm diametru.

Arhitectura sistemului este de tip

stea.
Ingineria legaturii de microunde

Decibelul.

Propagarea intre segmentul terestru si segmentul spatial.

Emitatoare si receptoare de microunde.

Calitatea per-ansamblu a linkului de comunicatii.

Decibelul semnificatie si utilizare

Propagarea intre segmentul terestru si segmentul spatial

Propagarea microundelor
Radiatorul izotrop
Proprietati directive ale antenelor
Polarizare liniara si polarizare circulara
Pierderi de propagare

Emitatoare si receptoare de microunde

Statia de emisie
Statia de receptie
Transponderul

Calitatea per-ansamblu a linkului de comunicatii

Zgomot si interferente
Raportul semnal zgomot
Analiza bugetului legaturii
Puterea in microunde este masurata in Watts,
similar cu puterea electrica.

Atat cresterea cat si reducerea acestei puteri se

exprima utilizand termeni ca dB, dBW, dBm, dBu
acestia sunt unitati logaritmice care exprima
reprezentarea relativa a puterii prin raportarea
valorii absolute dintr-un punct al circuitului sau in
anumite conditii la o valoare de referinta, din alt
punct sau din anumite conditii de referinta.

A[dB] = 10log10(a[W]), unde a>0, a=Pout/Pin

Inginerii prefera sa lucreze cu dB pentru ca este

mai simplu de calculat - se folosesc operatiuni de
adunare si scadere in loc de inmultire si impartire.
Atunci cand raportul Pout/Pin = 1, valoarea in dB este 0. Dublarea raportului este
echivalenta cu o crestere de 3dB, iar injumatatirea sa cu o scadere de 3dB.
Procesul prin care undele radio plecate din statia de emisie ajung la antena
de receptie se numeste propagarea undelor radio.

Undele radio reprezinta o parte a spectrului electromagnetic, alaturi de

infrarosu, spectrul vizibil, ultraviolet, razele X si Gamma.

Zona de interes din spectru pentru comunicatiile prin satelit este 1-60 GHz.
Energia microundelor se propaga radial si
scade in intensitate i.p. cu patratul
distantei, acestea putand fi absorbite,
imprastiate, deviate si reflectate atunci cand
in calea lor apar diverse forme ale materiei.

Unda electromagnetica este rezultatul

vibratiei de inalta frecventa a electronilor
intr-un conductor metalic. Curentul
alternativ de la emitator face ca electronii sa
vibreze inainte si inapoi iar acestia,
necurgand continuu intr-o singura directie,
isi pierd energia aruncand-o in spatiu.
O antena parabolica reflector are un fascicul
bine conturat si indreptat catre satelit, tranzitia
La distanta mica de antena (near-field dintre cele 2 regiuni fiind data de relatia de
region), energia inca variaza in intensitate, mai sus.
dar la distanta suficient de mare (far-field Nota! Distanta sp r e tr a n zi ti e cr e ste cu
frecventa, astfel ca o antena reflector in banda
region) campul de radiatie are forma unui Ku necesita ca sursa sa fie la distanta mai
fascicul asociat cu structura antenei . mare decat daca antena ar opera in banda C.
 Cel mai vechi tip de antena radio este sursa izotropa, care este asemenea
unui bec ce radiaza energie in toate directiile (sfera) cu aceeasi intensitate.

Puterea RF a sursei izotrope produce o densitate de putere constanta la o

distanta fixa, aceasta scazand cu 1/R*R pe masura ce distanta creste.

Uzual se calculeaza intensitatea semnalului masurata in W/mp ca fiind

puterea sursei izotrope raportata la aria sferei.
Daca 2 antene de receptie de arie
egala se afla la distante diferite fata de
sursa, se observa ca antena mai
apropiata intercepteaza considerabil
mai multa putere decat cea aflata mai
departe, aceasta demonstrand ca
semnalul radio devine mai slab pe
masura ce receptorul se indeparteaza.
Eficienta antenei se defineste ca raportul intre aria efectiva pe care antena receptioneaza aceeasi
cantitate de energie si aria sa fizica. Tipic aceasta este 50-70%, dar exista configuratii ca antena
horn care pot atinge 90% eficienta.
Antena izotropa nu este nici practica (caracteristica sa ideala nu poate fi
realizata cu o structura fizica simpla), nici utila pentru sateliti (castigul este
scazut iar semnalul este de interes doar intr-o anumita directie).

Conceptul de directivitate se refera la abilitatea unei antene de a concentra

energia in anumite directii, mai exact energia care ar fi fost radiata in directii
inutile in jurul sferei este concentrata de structura antenei si redirectionata
pentru a creste intensitatea in directia dorita.

Directivitatea intr-o directie data poate fi exprimata ca raportul intre

semnalul masurat in acea directie si semnalul maxim masurat in directia de
varf . La varf, directivitatea este 0 dB, ea avand valoare negativa pentru toate
celelalte unghiuri.

Castigul unei antene (masurat in dBi) este o marime absoluta si se obtine

comparand semnalul pe antena cu cel al unui radiator izotrop (G=0 dBi).
Reciprocitatea se refera la faptul ca directivitatea si castigul la o frecventa
data sunt identice indiferent daca antena este folosita la emisie sau receptie.

Orice antena directionala

opereaza si in directii nedorite,
in afara fasciculului principal ,
de interes.

Un parametru de interes este si

punctul in care castigul antenei este la
jumatate (half-power beamwidth).

Presupunand ca linkul de microunde

inca functioneaza la scaderea puterii
cu 3dB, acest parametru defineste
marja unghiulara in care antena sau
satelitul se pot misca.
Loburile laterale si cel din spate sunt
importante cand se iau in calcul
interferente la emisie sau receptie
(RFI)
Polarizarea este o proprietate a undei
electromagnetice care depinde de
orientarea antenei de emisie.

Polarizarea liniara

Curentul electric de la emitator circula prin

antena dipol mai intai in sus si apoi in jos,
osciland pe frecventa de transmisie (la
4GHz, rata oscilatiei este de 4 milioane
de ori pe secunda). Aceasta alternanta a
curentului produce o unda
electromagnetica ce se propaga in spatiu.
Componenta electrica a undei
electromagnetice va fi fix aliniata in
aceeasi directie cu cea a dipolului, acest
tip de polarizare fiind polarizare liniara.
Polarizarea liniara orizontala se
obtine cand dipolul este rotit cu 90
grade.
Receptia se face cand
componenta electrica a undei
electromagnetice produce curent in
antena de receptie, lucru care nu
este posibil daca dipolul acesteia
este perpendicular pe directia de
polarizare care ajunge la el.
Antenele de microunde folosesc de obicei structuri de tip ghid de unda si
suprafete de reflexie consistente pentru ca sunt mai eficiente decat dipolul.

O antena dipol introdusa intr-o cutie metalica poate alimenta un ghid de unda.
Componenta electrica este verticala
pentru orientarea data (dimensiunea
b), iar componenta magnetica este
perpendiculara pe cea electrica in
orice punct de-a lungul ghidului de
unda.

Dimensiunea orizontala a peretilor

antenei (dimensiunea a) trebuie sa fie
mai mare decat jumatate din
lungimea de unda la frecventa de
operare.

Maximul de putere receptionata este cand Nota! Componenta electrica este

semnalele antenelor horn de la emisie si maxima in centru si tinde la 0 catre
receptie sunt co-polarizate. margini
Performanta polarizarii liniare in
puncte intermediare urmeaza o regula
simpla: energia relativa cuplata este
egala cu patratul cosinusului unghiului.

Din grafic observam ca semnalul

maxim receptionat este cand
componentele de semnal sunt co-
polarizate si minim (0 sau -40dB)
cand semnalele sunt cross-polarizate.
Separarea de polarizare este un termen care exprima
diferenta intre polarizarile dorite si cele nedorite, ea
fiind maxima cand diferenta de unghi (offset angle)
dintre semnale de polarizari opuse este 0.

Cea mai importanta aplicatie a polarizarii

este in reutilizarea frecventelor, in care 2
semnale cross-polarizate sunt transmise
simultan pe aceeasi frecventa.

Rotatia Faraday cauzata de ionosfera

poate altera polarizarea cu 6 grade.
Polarizarea circulara

La acest tip de polarizare antena de receptie

nu se mai aliniaza cu polarizarea antenei de
emisie, ceea ce ele trebuie sa aiba in comun
fiind sensul de polarizare al semnalului.

Practic, este o combinatie a 2 unde

polarizate liniar care sunt cross-polarizate
una in raport cu cealalta.
Semnalul de transmis se separa la emisie in 2 parti iar una din componente
este intarziata cu un sfert de perioada inainte de a radia semnalul printr-un
element de dual-polarizare al antenei.

Vectorul rezultant se roteste ca un tirbuson pe masura ce se propaga in

spatiu, sensul polarizarii fiind fie prin rotatie la dreapta (RCP), fie la stanga
(LCP) in directia de propagare. Si aici reutilizarea frecventei este posibila,
undele RCP si LCP fiind polarizate opus.
Sunt 2 mari tipuri de probleme care produc pierderi pe un link de comunicatii
prin satelit: cele care apar constant (predictibile) si cele aleatoare sau
variabile in timp (pot fi estimate statistic). Toate duc la scaderea puterii
semnalului la receptie si pot face ca nivelul acestuia sa varieze in timp pana la
disparitie.

Diferenta in dB intre nivelul mediu al semnalului si pragul la care semnalul

devine inutilizabil comunicatiei poarta numele de marja legaturii (link margin).

Principalele surse de pierderi

Pierderile in spatiul liber
Absorbtia
Atenuarea din cauza ploii
Refractia
Imprastierea, difractia si umbrirea
Atenuarea de cale multipla
Pierderile in spatiul liber diminueaza puterea semnalului pe masura ce
distanta creste.

Pentru 1mp de arie efectiva a antenei, energia captata este Pr=Pt / 4R ,

unde Pt - puterea radiata in W, R distanta in m.

Atenuarea va fi a0 = (4R/), unde = lungimea de unda in m, R lungimea

caii in m.

Inlocuind frecventa cu lungimea de unda (f=c/ ) si convertind in dB, obtinem

pierderea in spatiul liber ca:

A0 [dB] = 183.5 + 20log(f) + 20log(R/35788)

f frecventa in GHz

R lungimea caii in km
Se observa o diferenta fundamentala
de 30dB intre satelitii LEO si GEO
Energia RF este absorbita si convertita in caldura pe masura ce unda trece
prin aer, vapori de apa si smog.

Impactul frecventei de operare se vede in graficul de mai jos (statie de sol cu

unghi de elevatie 90), absorbtia fiind o constanta sub 1 dB in benzile C si Ku.
Pentru unghiuri de elevatie sub 90
absorbtia creste deoarece patura
atmosferica va fi mai groasa.

Sub 10 absorbtia este foarte sensibila

la fading multicale din cauza reflexiilor de
sol.

Pentru unghiuri de elevatie de peste

10 calculam absorbtia ca:
Aa ~ ( 8aO + 2aH2O ) / sin ()
unde aO, aH2O absorbtiile din cauza oxigenului si
vaporilor de apa
La frecvente peste 15 GHz, particulele din
atmosfera ajung la rezonanta si absorbtia
poate deveni totala. Benzile de frecvente din
jurul a 22GHz si 66GHz corespund rezonantei
pentru vaporii de apa, respectiv oxigen si nu
sunt utilizate.
Atenuarea din cauza ploii nu este predictibila
instantaneu, dar estimari statistice pot fi luate in
calcul la proiectare.

Exista zone terestre uscate si sezoane secetoase

in regiuni de pe glob, dar si zone cu ploi abundente
- cele din urma impun un link margin mai mare.
Cu cat unghiul de elevatie este mai mic,
cu atat atenuarea creste. Ploaia intensa
Ploile intense sunt continute in celule de ploaie care afecteaza polarizarea undei, mai ales
au o arie geografica limitata, relatia statistica intre peste 15GHz

ploaia locala si atenuarea din cauza acesteia la o

anumita frecventa de microunde este un complex
de mai multi factori.

ITU a adoptat un model de propagare a ploii (DAH)

c a r e le a g a a t e n u a r e a c a u z a t a d e p l o a i e d e
frecventa si pentru un climat temperat ca in NE
SUA sau W Europei SatMaster un software de Regiunile corespund cu 5 zone
climatice care depasesc ratele indicate
calcul pe baza acestui model. in mm/ora doar 0.01% din timp
Portiunea mai joasa a atmosferei,
troposfera, scade in densitate pe masura
ce distanta la sol creste. In consecinta,
undele electromagnetice sunt deviate,
aspect ce este luat in calcul doar la
proiectarea sistemelor terestre de
microunde (raza Terrei este crescuta cu
factorul 4/3 in calcule), la linkurile de
Refractia semnalului de microunde la
satelit nefiind relevant datorita unghiului trecerea prin straturile atmosferei, fapt ce
mult mai mare in raport cu Pamantul. face ca satelitul sa aiba o pozitie virtuala
usor peste pozitia sa reala.

Stratul de particule ionizate de la circa 150 km inaltime (ionosfera) reflecta

complet frecventele de la 0.1 la 30 MHz, fapt ce permite transmisiilor pe
unde scurte sa acopere distante mari.
Pe langa refractie, in ionosfera apare si efectul Faraday, care afecteaza
polarizarea liniara a transmisiilor pe microunde sub Ku.
Picaturile de apa imprastie semnalele de microunde, ceea ce face ca o
parte din energia undei sa revina catre sursa ca RFI pt receptoarele
terestre de microunde.

Difractia apare cand microundele intalnesc un obstacol fizic cum ar fi o

cladire sau un munte.

Natura de tip vizibilitate directa a microundelor face ca orice blocaj sa

reduca nivelul semnalului sub prag. Umbrirea poate fi tolerata doar daca
este produsa de copaci aflati la distanta relativ mare, in rest situatia ramane
aceeasi.
Utilizarea terenului pentru
ecranare si blocajul RFI intre o
statie de sol si un link de
microunde terestru.

Daca avem vizibilitate directa

(H1 = H2 = 0) intre acestea,
pierderea de difractie este 6dB.
Atenuarea de cale multipla este rezultatul aceluiasi semnal RF care implica
atat calea directa, cat si o cale refractata usor mai lunga, semnalul refractat
ajungand la antena de receptie usor intarziat fata de cel original.

Ea apare din cauza discontinuitatilor din ionosfera sau cand sunt conditii de
umbrire, putand fie imbunatati, fie diminua semnalul.

Serviciile radio mobile terestre folosesc fenomenul

multipath pentru a asigura acoperire in zonele cu
blocaje din cauza terenului. Linkurile satelit nu
permit un link margin de 30dB, astfel ca utilizatorul
mobil va avea parte mai degraba de fading decat
de imbunatatirea semnalului.