Italo Calvino s-a nascut in 1923 in Cuba, la Santiago de

Las Vegas, si a ajuns in Italia abia in tinerete, cand a si

participat, in tabara Rezistentei italiene, la cel de-al
Doilea Razboi Mondial.

Primele scrieri literare ale sale sunt, de altfel, inspirate

din chiar aceasta experienta a luptei antifasciste. Cu
trilogia Strabunii nostri autorul intra pe taramul literaturii
alegorico-fantastice cu substrat moralizator-ironic,
directia fantastica fiind continuata si in povestirea
Cosmicomicarii (1965); ea se regaseste discret si in
celelalte scrieri ale sale. In sfarsit, proza scurta mai tarzie
a lui Calvino (T. indice zero - 1967, Orasele invizibile -
1972, Castelul destinelor incrucisate -l973) se remarca
prin structurile narative originale, inovatoare, prin
utilizarea tehnicii alternantei punctelor de vedere si a
manierei ludice. Este considerat unul dintre cei mai
importanti scriitori italieni postmoderni.

Prezentarea textului - Baronul din copaci

Romanul Baronul din copaci face parte dintr-un triptic

conceput intre anii 1950 si 1960, publicat pentru prima
oara integral in 1962, sub titlul Strabunii nostri. Separat
insa, Baronul din copaci vazuse lumina tiparului in .
Celelalte romane ale trilogiei sunt Vicontele taiat in doua
si Cavalerul inexistent.

INCEPUTUL AVENTURII.

Actiunea romanului e plasata la sfarsitul secolului al

XVIII-lea - inceputul secolului al XlX-lea si e constituita
de relatarea faptelor baronului Cosimo Piovasco di
Rondo de catre fratele acestuia, Biagio. In timpurile de
inceput, in casa din Ombrosa locuiau baronul Arminio
Piovasco di Rondo si sotia sa, Corradina, fiica de general,
impreuna cu cei trei copii ai lor: Battista, Cosimo si
Biagio. Alaturi de acestia, ii mai gasim si pe abatele
Fauchefleur, preceptorul baietilor, si pe administratorul
mosiilor, cavalerul avocat Enea Silvio Carrega, dupa
toate probabilitatile fratele natural al baronului.
Totul incepuse cu refuzul hotarat al micului Cosimo (pe
atunci in varsta de 12 ani) de manca ceea ce se aducea la
masa. Gestul era o necuviinta grava, o adevarata
catastrofa, caci eticheta fusese intotdeauna respectata cu
rigiditate, masa desfasurandu-se ca o continua repetitie
pentru o invitatie la curte. Fara sa mai astepte pedeapsa,
Cosimo se si cocoata in copacul ales, ale carui crengi
dadeau spre sufrageria casei. Refuzul sau era, in fond, cat
se poate de indreptatit. Cea care avea in grija bucatariile
era fiica baronului, Battista. Obligata de tatal sau, din
cauza unei logodne rupte (adevarata dezonoare), sa se
claustreze in casa si chiar sa poarte haine calugaresti, fara
sa fi facut vreun juramant, Battista, deplin inzestrata cu o
originalitate macabra, isi gasise razbunarea in prepararea
mancarurilor. Nu numai „ingredientele" bucatelor
(sobolani, lacuste, mai toate lighioanele ajungand la
indemana ei), dar si aranjarea platourilor era menita sa
starneasca un cat mai mare dezgust. Battista gasise
mijlocul de a-i teroriza pe ceilalti si, pana la revolta
fratelui ei, nimeni nu indraznise sa spuna nimic.

Cosimo, cu o incapatanare care parea cat se poate de

copilareasca (si care, la vremea aceea, probabil ca si era),
hotaraste sa nu mai coboare niciodata. Va porni, in
schimb, prin copacii dimprejur, cu o usurinta
remarcabila, dobandita pe cand cataratul in copaci era
simpla distractie. Ceea ce-l atrage cu precadere este
livada marchizilor de Ondariva pe care, din cauza
rivalitatii dintre familii, nu-i vazuse niciodata. O va
cunoaste astfel pe orgolioasa fiica a marchizilor. Viola, si
in confruntarea cu aceasta Cosimo are pentru prima data
sentimentul proprietatii unui teritoriu cucerit: cel al
arborilor. O alta intalnire importanta va fi cea cu
zdrentarosii hoti de fructe. Cosimo afla cu surprindere ca
intr-o vreme Viola fusese „de-a lor", insotindu-i calare si
dand semnalul de alarma ori de cate ori pagubasii
ajungeau prin preajma; ii tradase insa. si fascinatia pe
care fetita o exercita asupra baietilor se amesteca acum si
cu ciuda si dusmanie.

INCERCARI Sl EXPERIENTE.

E, fara indoiala, perioada probelor celor mai dificile

pentru Cosimo. Totul e nou si totul cere o atentie sporita:
cunoaste farmecul, dar si inconfortul primei nopti
petrecute in copac, leaga o relatie ciudata cu Viola, pe
care si-ar dori-o prietena, dar a carei bunavointa ascunde
adesea viclenii si capcane; trebuie sa gaseasca mijlocul
de a raspunde demn, dar eficace, batjocurii hotilor de
fructe si, nu in ultimul rand, sa dejoace incercarea
baronului de a-I aduce pe pamant. Dar dintre toate
ispravile lui, cea mai grozava este lupta cu pisica
salbatica, pe care reuseste s-o strapunga cu sabiuta. Nu-i
poate insa dedica iubitei sale prada, caci aceasta tocmai
pleaca: consternati de calitatea anturajului fetei, parintii
decid sa paraseasca Ombrosa. intre timp, viata lui
Cosimo se organizeaza. Biagio ii aduce tot ce-i trebuie
pentru a-si construi niste adaposturi, ba chiar si o pusca
ce se va dovedi nespus de utila. Cateva franghii si un
sistem de scripeti u maresc considerabil posibilitatea de
deplasare. invata sa faca focul fara a cobori pe pamant si
inventeaza un sistem ingenios de a
aduce apa unei cascade pana la crengile unui copac ce va
deveni locul toaletei sale. Renunta la fracul pretentios, a
carui uzura il facuse de altfel de nerecunoscut, si-si
confectioneaza singur, din blana animalelor ucise, haine
ciudate, dar cu siguranta mai adecvate noilor sale
indeletniciri. Chiar si relatiile cu parintii „se
normalizeaza" intrucatva. Generaleasa Corradina il
urmareste cu binoclul si insemneaza pe harti, cu
slegulete, traiectoriile lui capricioase, iar baronul
Arminio, desi neconsolat, decide ca lectiile fiului sau sa
fie reluate, fie si-n copaci. Viata familiei sale nu ramane
deci necunoscuta autoexilatului nostru, care va lua parte,
la timpul potrivit, dintr-un copac vecin casei, si la nunta
nesperata a Battistei. Chiar si singuratatii Cosimo ii va
gasi leac, prin adoptarea cainelui basset pripasit prin
padure de cand stapana lui. Viola, il uitase. Se apropie si
de cativa oameni: de cavalerul avocat Carrcga, caruia-i
descopera micile pasiuni secrete, albinaritul, de exemplu,
si de marele bandit Giani dei Brughi, care se cam
saturase sa tot fie mare bandit si cazuse in patima
cititului, patima tare primejdioasa, dupa cum se va vedea,
caci gandul la „Clarissa" lui Richardson ii va fi fatal intr-
una din expeditii si va muri spanzurat, ca si banditul din
cartea lui Fielding, ultima pe care a apucat s-o citeasca.
Nici abatele, pe care, de la moartea banditului, Cosimo
si-l facuse furnizor de carti si totodata auditoriu, nu are o
soarta prea placuta: gasindu-se la el cartile lui Voltaire si
ale lui Rousseau, cerute de al sau elev/profesor, este
arestat. Cosimo continua insa sa citeasca si chiar
corespondeaza cu marii invatati ai timpului, fara insa ca
in tot acest timp sa-si piarda pasiunea pentru
indeletnicirile practice: curata si tunde pomii vecinilor, ii
invata pe oameni sa preintampine incendiile intr-o vara
secetoasa si chiar stinge vreo trei-patru. Si astfel timpul
trece, Cosimo implineste 18 ani si baronul incepe sa
inteleaga ca mostenitorul titlurilor sale va 11 mereu
altfel.

URCAREA LA CER.

Pe masura ce Cosimo se maturizeaza, cei dragi din jurul

sau dispar. Moare mai intai baronul Arminio Piovasco,
tatal, ros de boala si de deprimare, la scurt timp dupa
tragicul sfarsit al fratelui sau. Moare si Corradina,
vegheata de Cosimo, care-i trimite pe fereastra fluturi,
glicine, baloane colorate de sapun, inventand astfel cel
dintai joc care-a facut-o sa zambeasca pe severa baroana.
Se indeparteaza si Biagio, pe care proaspata sa sotie are
grija sa-l tina la distanta de fratele ticnit. Viola, revenita
pentru scurt timp, isi pierde si ea urmele.
Ecourile re volutiei franceze si, mai apoi, ale razboaielor
napoleoniene sosesc si la Ombrosa, si Cosimo va fi
mereu prezent, in felul lui, in mijlocul lor. ii vorbeste
chiar imparatului, fapt ce-i va evoca, nu intamplator,
intalnirea dintre Alexandru cel Mare si Diogene.

Anii trec, Cosimo este deja batran, putintel la trup si

nebun. isi simte sfarsitul aproape si, dorind sa moara
intre oameni, se instaleaza in nucul din chiar mijlocul
pietei. Ca pentru a-i marca destinul neobisnuit, si moartea
ii va fi nitelus ciudata: prinzandu-se de ancora unui balon
aerostat ce trecea pe deasupra copacului sau, Cosimo
dispare in timpul traversarii golfului. Ramane doar
epitaful care-l rezuma asa de bine: „Cosimo Piovasco di
Rondo. A trait in copaci. A iubit intotdeauna pamantul. A
urcat la cer".

SEMNIFICATIA CARTII.

Cele trei romane ale lui Calvino {Cavalerul inexistent.

Vicontele taiat in doua. Baronul din copaci) se
construiesc dupa principiile a ceea ce numim „opere
deschise": pe de o parte avem trama facila si stilul
simplu, accesibil, lipsit de artificii narative
surprinzatoare, pe de alta, prezenta simbolurilor in text,
permitand multiplicarea semnificatiilor la niveluri tot mai
rafinate de receptare. Baronul din copaci este o carte
jucausa despre un copil care n-a vrut sa mai coboare din
pom, dar si o poveste despre libertate si optiune, despre
posibilitatea construirii unui univers paralel realului
obisnuit. Nu este o utopie in sens iluminist (chiar daca
actiunea e plasata in plina epoca a Luminilor), caci
construirea acestei alte lumi e privita ca problema strict
individuala, dar nicio pledoarie pentru izolarea egoista si
insingurata, caci spatiul arborilor - teritoriul baronului
nostru - este in acelasi timp si deasupra noastra, dar si
printre noi. Baronul se smulge, deliberat, conventiilor
apasatoare si limitative ale oamenilor, dar ramane un
umanist.