Baronul din copaci

de Italo Calino

Cartea pe care doresc să o prezint astăzi se intitulează Baronul din copaci şi este scrisă de
Italo Calvino. Acesta a fost un ziarist şi scriitor Italian, printre cei mai apreciaţi romancieri ai
secolului XX. Romanul face parte dintr-o trilogie concepută între anii 1950 şi 1960 şi este
scoasă integral în 1962, sub titlul Străbunii noştri. Acesta se separă de celelalte romane ale
trilogiei intitulate Vicontele tăiat în două şi Cavalerul inexistent.
Acţiunea romanului este plasată la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi este constituită de
relatarea faptelor baronului Cosimo Piovasco di Rondo de către fratele acestuia, Biagio. În
casa din Ombrosa locuiau baronul Arminio Piovasco di Rondo şi soţia sa, Corradina, fiică de
general, împreună cu cei trei copii ai lor: Battista, tânăra abia părăsită, care a luat drumul
călugăriei, bucătăreasa tuturor scârboşeniilor, ce mergea ocazional şi la vânătoare de şoareci
şi melci, având chiar şi o puşcă în dotare, Cosimio şi Biagio, cei doi ştrengari ai familiei,
magneţi de probleme, cărora le place să trăiască periculos, sub impulsul adrenalinei.
Totul începe cu refuzul hotărât a micului Cosimo, pe atunci în vârstă de 12 ani, de a
mânca delicatesele pregătite de sora sa. Gestul său era o adevărată catastrofă, căci eticheta a
fost întotdeauna respectată cu rigiditate, masa desfăşurându-se ca o continuă repetiţie. Fără să
mai aştepte pedeapsa, Cosimo s-a urcat într-un copac şi a refuzat vehement să mai coboare
vreodată. Din cauza comportamentului fiului său şi dorinţa acestuia de a nu mai părăsi
bogăţia copacilor, tatăl băiatului crede că acesta este posedat şi are nevoie de biserică în viaţa
lui.
Cosimo va porni prin copacii dimprejur cu o uşurinţă remarcabilă, dobândită pe când
căţăratul în copaci era simplă distracţie. Ceea ce îl atrage îndeosebi este livada marchizilor de
Ondariva pe care, din cauza rivalităţii dinte familii, nu o văzuse niciodată. O va cunoaşte
astfel pe orgolioasa fiică a marchizilor, Viola şi în confruntarea cu aceasta, Cosimo are pentru
prima dată sentimental proprietăţii unui teritoriu cucerit. O altă întâlnire importantă este cea
cu hoţii zdrenţuroşi de fructe. Cosimo află cu surpindere că într-o vreme Viola fusese de-a
lor, însoţindu-i călare şi dând semnalul de alarmă ori de câte ori păgubiţii ajungeau prin
preajmă, însă îi trădase.
Ni se povesteşte cum Cosimo îşi construieşte o casă în copac, cum se ocupă de tot ce are
nevoie, inclusiv de toaletă. A ajuns să cunoască cel mai temut bandit pe care îl salvează de
oamenii nervoşi ce doreau să pună mâna pe el şi începe să îl aprovizioneze cu cărţi, însă nu
orice cărţi, căci Gian dei Brughi nu citea orice, iar dacă veneai la el cu vreo carte romantică,
te acuza că îl consideri muiere şi astfel se rupea prietenia.
Aventurile continuă, iar Cosimo descoperă marele secret al avocatului Enea Silvio Carega
si face chiar excursii prin locuri îndepărtate sărind din copac în copac.
Pe măsură ce Cosimo se maturizează, cei dragi din jurul său dispar. Moare mai întai tatăl,
cuprins de boală şi deprimare, apoi mama sa. Se îndepărtează şi de Biagio, pe care proaspăta
soţie are grijă să-l ţină la distanţă de fratele ţicnit care cutreieră copacii.
Anii trec, Cosimo este deja bătrân şi simte că nu mai este mult până se va prăpădi. Biagio
îi spune că a demonstrat ce avea de demonstrat şi că este timpul să atingă din nou pământul
cu picioarele. Acum vine întrebarea mea: credeţi că baronul Cosimo va părăsi mediul în care
a trăit aproape toată viaţa sa sau va rămâne în copaci până la sfărşit? Ei bine, dacă doriţi să
aflaţi încheierea acestui roman vă sfătuiesc să citiţi cartea, deoarece nu aveţi nimic de pierdut.
Mi-a făcut o deosebită plăcere să citesc această carte, deoarece nu am găsit doar o
istorisire despre încăpăţânarea unui copil, ci şi o lecţie de viaţă. Baronul s-a smuls deliberat
convenţiilor apăsătoare şi limitate ale oamenilor şi a decis să îşi trăiască viaţa în alt mod, să
urmeze propria cale, nu ceva prestabilit.