Observatorul cultural, ianuarie 2007, nr.

354 Autor: Igor Mocanu Constantin Fantaneru Interior Editie ingrijita si studiu introductiv de Simona Popescu Editura Polirom, Colectia Fiction Canon, Iasi, 2006, 206 p. Despre viata si cartile insolitului Constantin Fintineru puteti citi acum sub forma unor dezvaluiri senzationale, dar si cea a unei analize teoretico-literare migaloase, in prefata Simonei Popescu la editia de fata a romanului, intitulata Constantin Fantaneru, acest mare necunoscut. Textul e de gasit, cu unele omisiuni, si in numarul 4 al revistei aLtitudini, editia din iunie 2006. Pentru cine a trecut fluierind peste cele 2-3 pagini despre Fantaneru, Bonciu s.a. din Literatura lui Ovid S. Crohmalniceanu sau pentru cine e inca nesatisfacator capitolul despre aceiasi autori din Cealalta fata a prozei a lui Mihai Zamfir, textul Simonei Popescu poate fi consultat fara rezerve. Veti gasi acolo toate detaliile importante (unii vor zice picante) privind viata si oful creator al marelui necunoscut. Veti vedea cum, la patru ani de la siciitoarea si, din cite se pare, anacronica intrebare a lui Mihai Ralea (De ce nu avem roman?) si cu un an inainte de marele boom romanesc provocat de cei care in curind vor deveni brand-uri interbelice (Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Mihai Sadoveanu, Gib I. Mihaescu), citiva marginali, intre care si C. Fantaneru, isi coceau primele romane, ele insele neobisnuite inainte de a gusta obisnuitul. Interior aparea in 1932 la Editura Cultura Nationala, Bagaj... (H. Bonciu) era aproape gata si va aparea la aproape un an dupa marele boom, iar intimplarile in irealitatea imediata (Max Blecher) asteptau momentul oportun. Veti gasi in Constantin Fantaneru, acest mare necunoscut si un acvaforte al pseudodezbaterii care s-a creat la data aparitiei Interiorului, ce parere avea un Eugen Ionescu, de pilda; dar veti afla si care a fost destinul de dupa publicare al autorului, cu roman cu tot. Fantaneru va luneca in propria moarte sociala, cum spune Simona Popescu. Cit de chinuitor trebuie sa fi fost doar gindul sa apeleze dupa treizeci de ani! la Noica, pentru ca sa-i ceara sprijinul sa redebuteze la Romania Literara, (Noica, pe care, cu patruzeci de ani in urma, il meditase la limba elina, publica in 1970, in editia Platon, Phaidon, adica tocmai textul pe care Fantaneru il comentase cu el pe cind invata greceste...). Pina in acest punct al sortii, C. Fantaneru mai publicase un volum de versuri, in 1940, intitulat Risul mortilor de aur, si o carte despre Lucian Blaga, Poezia lui Lucian Blaga si gindirea mistica, tot in acelasi an. Daca mai punem articolele sale, parte dintre ele polemice, publicate dupa citiva ani de la aparitia romanului de debut, Interior, articole care aveau in centru lor scriitorii, cartile, criticii, (un articol din Universul Literar, din februarie 1938, chiar asa se si intituleaza Scriitori, carti, critici), in care lua pulsul culturii scrise de la vremea aceea, avem un tablou cit de cit concludent privind personalitatea acestui prozator, poet si critic, care nu putea sa fie altfel decit al perioadei dintre cele doua razboaie. C. Fantaneru urma sa devina totusi un marginal.

Insolitul de care va vorbeam la inceput si pentru care, iata, dau seama, se leaga si de aceasta marginala biografie, dar se leaga mai ales de structura si continutul romanului, strategii inedite la acea data, 1932. Pe de o parte, avangardele istorice se instalasera cu arme si bagaje, revistele de avangarda isi traiau apogeul, pe de alta parte, in presa culturala mainstream, corifeii criticii canonice deplingeau inexistenta, pentru ei, a unui roman autentic, european, care sa aduca ceva nou fata de ce s-a scris pina atunci. Exista pe de o parte un surrealism care gravita in jurul celor de la unu, apoi un absurd latent ale carui usi le deschisese Urmuz in 1922 si prin care au intrat pe rind in scena absurdivisti precum Grigore Cugler, Ionathan X. Uranus, G. Ciprian, Jaques G. Costin, dar si Eugen Ionescu cu ale sale cronici si jurnale de tinerete, si mai exista, pe de alta parte, cearta modernistilor neradicali cu gindiristii. Pe acest fundal cultural literar avea sa se urzeasca Interiorul lui Constantin Fantaneru, precum si romanele de mai tirziu ale lui H. Bonciu si Max Blecher. Acesti trei autori vor marca o paranteza inedita in literatura de avangarda. E vorba de un nou fel de a face literatura, care a luat cite putin din toate curentele si miscarile timpului ei. E vorba despre carti in care, iesind dintr-o descriere vadit suprarealista, dai peste un dialog puternic impregnat de absurd. Senzatia pe care o extragi este una de irealitate, de irealism, daca vreti. Povestea din Interior pare simpla. Un adolescent, care traieste intr-o penurie dezarmanta, perindindu-se pe la tot felul de gazde, nu-si gaseste echilibrul interior. Nu se prea intelege cu parintii si, in genere, cu rudele, cu exceptia unei verisoare, Virginia, la care mai si doarme uneori, cind, plimbindu-se fara scop pe malurile Dunarii, il apuca noaptea si nu are unde sta. Are si doi-trei prieteni, nu mai multi, cu care discuta cultura. Nu-i lipseste nici iubita. De fapt, are mai multe iubite, insa nu va trece cu nici una dintre ele de chingile unei relatii perfect asimptotice, kafkiene. Pina aici nimic derapant. Nu si daca ne dam seama ca, de fapt, acest adolescent, pe numele lui Calin Adam, are niste habitudini cel putin curioase. Ciuleste uneori urechile linga un pom stind si ascultind cum urca si coboara seva in zigzag sau se agata de coaja cu degetele pina da singele, imagine care aminteste de acea dinamica interioara a grafopoemelor lui Sesto Pals, cu oameni intercalati cu arborii, anamorfotic. Aceasta figura suprarealista vine imediat dupa un dialog absurd. Cind vorbeste despre chirie cu Cati, fetita gazdei, care il intreaba ce are de gind cu plata, acesta ii raspunde ca asteapta primavara, asta are de gind. Replica aminteste de acele curioase dialoguri pe care le are un Cirivis, de pilda, in Capul de ratoi (tot 1935) cu fiica proprietarului copacului in care cele patru personaje umane isi facusera cuib. Cirivis astepta sa se-nsoare cu o matura... Comparatia nu e deloc hazardata daca vedem ca mai incolo C. Fantaneru pune in gura lui Calin Adam niste sarje absurde, voit antiliterare, precum aceasta: Iata ce prorocesc: daca treci de ramuri si vrabiile nu zboara, prea bine o sa fie!. Asemenea constructii absurd aforistice isi vor fi trait de ceva timp traiul, daca ne gindim ca in 1928, in Bilete de papagal, nr. 208, puteau fi citite cu haz de necaz Cugetarile dnului I. X. Uranus, ca aceasta de pilda: Aceeasi melodie pe care astazi ai pus-o pe dulap miine poate sari pe fereastra sau printre uluci, ducindu-se in regiuni in care niciodata nu se praznuiesc opincile. Mai mult, cind privea zidurile acestea se spuzeau de lumina laptoasa, astrul mustea a pepene jupuit peste acoperisuri. Apoi vad soba de caramida arsa s...t. N-ar strica daca in locul sobei, burduhanoase si inlacrimate, s-ar instala un urs alb. Ar sta in coada si pe doua

labe; ar scoate limba printre dinti; ar da din labele de sus; la mine ar ciuli urechea. Bun! Ursul alb, iata-l, si-a cucerit domeniul. Sforaie! Personajul isi plimba perspectiva la doi metri deasupra conjuncturalului. O lume paralela, plasata undeva in interregn, la jumatatea drumului dintre intilnirea epocala a unei umbrele cu o masina de cusut pe masa de operatie si morala lui Urmuz cu pelicanul sau babita, adica intr-o irealitate imediata. incepe a miji o a doua realitate, dincolo, mie doar consubstantiala; realitatea stiuta n-are acces spre aceea in care traiesc literalmente dematerializat si fantast. O alta ontologie? Nu. O alta realitatea, o irealitate, maudite, transsubstantiata, dupa cum observa Simona Popescu, asta vrea sa sugereze un personaj infantil precum Gabi, care lesina atunci cind Calin ii spune ca pe pagina de Biblie pe care o are in fata e desenat sufletul lui Dumnezeu sau cind Calin citeaza din Jean Cocteau, se da cu iarba precum Salvador Dal, de la bocanci pina la piept, apoi, ca-n Fight Club, ii propune prietenului sau: Dragul meu Vernescu, daca vrei, iata iti stau la dispozitie, hai sa ne batem; tu esti extrem de susceptibil, iar eu nu pot sa-ti cer scuze; sau peretele care devine un obraz de copil si dulapul o usa desfacuta ca o lada din povestea Ah, iubite Augustin, toate mi s-au dus, s-au dus. in finalul romanului Interior, la fel ca in Pensiunea doamnei Pipersberg, in care aparea cite o iubita care sa anunte cite un mort, la Constantin Fantaneru apar ca la parada vechile cunostinte feminine ale lui Calin Adam care sa anunte in interiorul acestuia posibilitatea cite unei mari iubiri. intors acasa de la biserica o vede pe Cania jucindu-se in nisip, o copilita care il va anunta plingind ca il iubeste. O confunda pe Cania cu Lili, pe care o vede pretutindeni, din iubire. Apoi ii reapare Azia, o mai veche cunostinta, pe care isi da seama ca e posibil sa o iubeasca. Acum apare interiorul, cu tribulatiile si momentele lui de liniste: Pun intrebari si raspund. Sint destul de complex pentru a ma divide. Se pare ca romanul lui C. Fantaneru a renegociat, de curind, cu brio, creantele criticii literare, reusind sa fie recuperat. Dar nu cumva, plasate in acest nou context literar, romane avangardiste precum Interior, Bagaj... sau despre dubla existenta a unui om in patru labe, Vizuina luminata s.a. propun o noua si inedita privire de ansamblu asupra avangardelor? Nu cumva periodizarile trebuie recitite, revizuite? Nu cumva avem de a face cu o noua schimbare de canon? Oare cele citeva antologii ale literaturii de avangarda mai pot ramine cu una si aceeasi lista de autori lasata mostenire de Sasa Pana in 1967? Iata alte citeva intrebari care ar trebui sa preocupe jurisprudenta critica macar ceva timp de acum incolo.