In Biobibliografia intocmita de Ion Balu, sunt trecute la "Manuscrise", sub initialele C. P.

, patru referate,
ultimul la editia a Ii-a, cuprinzand observatii si sugestii in vederea tiparirii.

In "Revista de istorie si teorie literara" din 1983 si din 1984, Pavel Tugui prezinta avatarurile
manuscrisului si publica taieturile Operate, "cele mai multe, benefice" (C. Ungureanul, inca de la aparitie,
romanul a starnit controverse aprinse, "Gazeta literara" initiind chiar o dezbatere pe marginea recentului
volum. Marin Preda si Al. George i-au devenit adversari declarati, in vreme ce foarte numerosi
comentatori, cu putine rezerve circumspect exprimate, au salutat aceasta scriere de exceptie in peisajul
literar romanesc, dominat autoritar in acel moment de romane precum Desen 1/ (1948), Nicoara
Potcoava (1952), Morometii (1955) si Groapa (1957).

In 1953 aparuse Bietul Joanide, intampinat si el cu aprecieri contradictorii, adeseori total opuse.
Cercetari de ultima ora (S. Damian, indeosebi), nuantand mai vechi observatii, pun in lumina valoarea
superlativa a acestor doua ultime romane ale celui care debutase, in aceasta specie, cu Cartea nuntii
(1,933) si continuase cu Enigma Otiliei (1938).

In legatura cu geneza Scrinului negru, notam cateva etape din biografia operei: in "Contemporanul;" nr.
46 din 1960, raspunzand unor critici, G. Calinescu dezvaluie si principalul punct de plecare al scrierii,
anume cumpararea, la talcioc, in 1954, a unei comode Ludovic XVI, in sertarele inchise ale careia a gasit
"documente dintre cele mai paradoxale". In 1977, Cornelia Slcfanescu, ingrijitoarea unei noi editii a
romanului, deschide primul volum cu publicarea unui manuscris calinescian, in care sunt reluate aceleasi
circumstante. Volumul al doilea devine "Dosarul" Scrinului negru Documentatie materiala cu personaje
imaginare, ampla organizare si prezentare a fondului eteroclit aflat in comoda si care a constituit unul din
nucleele epice ale cartii, urmarind existenta Catyei Zanoaga. Dintre cei care au analizat pertinent selectia
operata de autor si maniera de a transpune in fictiune ceea ce hazardul, benefic, ii pusese scriitorului la
indemana, ii retinem pe N. Manolescu (1978), pe Ion Vlad (1983) si pe Ion Balu (1987).

Scrinul negru iata un titlu integrator, element de coeziune compozitionala intr-un spatiu imaginar amplu,
dispersat pe multiple planuri, mozaicate social, imprevizibil dispuse cronologic, planuri care, nu arareori,
se intersecteaza. Arhitectul loanide cumpara la talcioc, asemeni parintelui literar, o mobila dih alt veac.

In comoda va gasi, neasteptat, doua agcnde-jumal din epoci diferite, o vasta corespondenta cu varii
expeditori, hartii oficiale, taieturi din presa, anunturi, chitante, inventare de bunuri. De aici, cu
adausurile oportune ale unei amice foarte bine informate, doamna Valsamaki-Farfara, proaspatul
proprietar reconstituie biografia Catyei Zanoaga-Ciocarlan-Gavrilcea, fosta posesoare a scrinului. Se
contureaza astfel, treptat, dragostea aprinsa, adolescentina, dar nu lipsita de senzualitate navalnica, a
fetei pentru Gigi Ciocarlan, casatoria lor dupa un preambul antemarilal, accesul cuplului la lumea
diplomatica, mai ales din Argentina, viata mondena a celor doi acolo, cu cheltuieli fabuloase si
imprudente, relatia tinerei femei cu bogatul bancher Oster, dar si cu aristocratul Max Hangerliu, nasterea
fiului ei, urmare a trecatoarei legaturi cu "printul", sinuciderea lui Ciocarlan devenit insolvabil, revenirea
in tara a proaspetei si aparent neconsolatei vaduve. Dcdicandu-se o vreme copilului, accepta apoi sa-l
transfere bunicii de descendenta voievodala, care isi va alia in actiunea pedagogica intregul clan, pe care-
l conduce autoritar. Urmeaza a doua casatorie a Catyei, cu maiorul Gavrilcea. Partenerul si mai ales
evenimentele istorice si rasturnarile sociale de mai apoi determina modificarea eroinei. Din tanara de
odinioara, cu multiple valente amoroase, admiratoare entuziasta a "lumii bune" in care si patrunde, iese
din crisalida fara nimic surprinzator pentru cititor - o femeie cu aprig simt de proprietate. Apctiturilor
snoabe le ia locul prozaica sete de agonisire, hranita opulent de "cadourile" trimise din Transnistria de
Gavrilcea, participant la razboi nu numai ca militar de cariera, dar si ca profitor al lagarelor de
exterminare din spatele frontului.

Cotitura politica din 1944 face din el un "reactionar", total neprofitabil pentru Caty, care divorteaza,
impotrivindu-se abil marginalizarii, salvand tot mai greu ce putea salva din bunurile de altadata, nu-si
poate salva insa propria viata. Bolnava de cancer, dupa tot mai grele suferinte, Caty moare. Cei care o
intovarasesc pe uiumul drum vor contura o alta dimensiune a cartii, mai putin bogata in epic, dar
excelenta ca galerie portretistica fara egal in literatura noastra, "Ramasite feudale", "mosieri" (scapatati),
"nobili" si (asa-zisi) "aristocrati" - iata o sinonimie mai mult sau mai putin exacta, care numeste o alta
directie a romanului.

In ce priveste filiatia, au fost facute apropieri si deosebiri de Matciu Caragialc, cu al sau asfintit al Crailor
(Matei Calincscu). Eventual, profitand de relativa imprecizie a termenilor, am putea adauga Cronica de
familie a lui Petru Dumitriu. Cu siguranta insa ne invecinam, pe unele coordonate, cu Revolufia [lui Dinu
Nicodin], roman aparut in . George Călinescu ii recenzase elogios Lupii, iar daca n-a scris nimic despre
ampla fresca a sfarsitului de secol al XVIII-lea francez, nu-i putea ramane straina admiratia pentru acest
roman a lui Perpessicius si a foarte tanarului pe atunci I. Negoitescu. Tot astfel, binecunoscuta lui
curiozitate intelectuala il va fi indemnat pe critic Ia lectura. Devenite o raritate dupa trecerea la fondurile
secrete ale bibliotecilor publice, cu atat mai mult el, amatorul de insolit, va fi cautat cele doua volume.
Simple supozitii, fireste, dar anumite corespondente se pot, totusi, deslusi. De pilda, Dinu Nicodin
surprinde, aparent cu detasare, nicidecum in registru sarcastic, declinul aristocratiei franceze, dintr-o
prelungita si tot mai amagitoare epoca de ^glorie, catre crepusculul postrevolutionar. incercarea de
supravietuire, speranta intretinuta adeseori naiv intr-o restauratie salvatoare, fie si cu ajutorul celor din
afara tarii, uneltirile esuate, cameleonismul de circumstanta, acceptarea numai aparent resemnata a
prezentului, instrainarea,