Manual de Laborator Geotehnic

Manual de Laborator Geotehnic
CUPRINS
Cuprinsul figurilor.......................................................................................... 3
Cuprinsul formularelor ................................................................................... 5
1 Prelevarea de probe ................................................................................ 7
2 Determinarea umidității ....................................................................... 11
3 Determinarea limitelor de plasticitate. Metoda cilindrilor de pământ.
Metoda Casagrande. ..................................................................................... 15
4 Determinarea scheletului solid al pământului ...................................... 21
5 Determinarea granulozității pământului. Metoda cernerii. Metoda
sedimentării. ................................................................................................. 25
5.1 Modul de lucru pentru metoda cernerii ........................................ 25
5.2 Interpretarea rezultatelor pentru metoda cernerii ......................... 28
5.3 Modul de lucru pentru metoda sedimentării ................................ 28
5.4 Interpretarea rezultatelor pentru metoda sedimentării ................. 31
6 Determinarea densității pământurilor ................................................... 37
7 Determinarea caracteristicilor de compactare. Încercarea Proctor ...... 39
8 Determinarea indicelui californian de capacitate portantă (CBR) ....... 49
9 Determinarea permeabilității: metoda cu gradient constant, metoda cu
gardient variabil ........................................................................................... 57
9.1 Metoda permeametrului cu gradient variabil ............................... 58
9.2 Metoda permeametrului cu gradient constant .............................. 59
10 Determinarea conținutului de carbonați ............................................... 61
11 Determinarea căldurii maxime de umezire a pământurilor .................. 65
12 Încercarea pământurilor la compresiune monoaxială .......................... 69
13 Determinarea compresibilității și consolidării edometrice .................. 73
14 Determinarea caracteristicilor fizice și mecanice ale pământurilor cu
umflări și contractii mari .............................................................................. 83
14.1 Modul de lucru pentru determinarea umflării libere .................... 84
14.2 Modul de lucru pentru determinarea limitei de contracție și a
contracției volumice (pe probe tulburate) ................................................ 86
14.3 Modul de lucru pentru determinarea curbei de contracție, limitei de
contracție și a contracției volumice (pe probe netulburate) ..................... 88
14.4 Modul de lucru pentru determinarea contracției liniare ............... 90
Cuprins 1
14.5 Modul de formare pentru determinarea presiunii de umflare ...... 91

15 Determinarea rezistenței la forfecare a pământurilor prin metoda
forfecării directe ........................................................................................... 95
16 Determinarea rezistenței la forfecare prin metoda forfecării rotațional
(Bromhead) ................................................................................................ 103
17 Determinarea rezistenței la forfecare prin compresiune triaxială de tip
UU (neconsolidat nedrenat) ....................................................................... 107
18 Determinarea rezistenței la forfecare prin compresiune triaxială de tip
CU (consolidat – nedrenat) și CD (consolidat – drenat) – cu deformație
impusă și eforturi măsurate și respectiv cu eforturi impuse și deformații
măsurate ..................................................................................................... 113
Bibliografie ................................................................................................ 121
2 Cuprins
CUPRINSUL FIGURILOR
Fig. 1.1: Tub Shelby ....................................................................................... 7

Fig. 1.2: Extrudarea ștuțului ........................................................................... 8
Fig. 2.1: Instrumentar pentru determinarea umidității a) etuvă electrică
b) balanță analitică c) capsulă de aluminiu d) exsicator. ............................. 12
Fig. 3.1: Variația volumului în funcție de umiditate .................................... 16
Fig. 3.2: Variația limitelor de plasticitate cu procentul de argilă coloidală
(d<0.002mm)................................................................................................ 17
Fig. 3.3: Metoda cilindrilor de pământ......................................................... 17
Fig. 3.4: Aparatul - cupa Casagrande ........................................................... 18
Fig. 3.5: Determinarea limitei superioare de plasticitate, wL ....................... 19
Fig. 4.1: Diferite mărimi de picnometre....................................................... 22
Fig. 5.1: Baterie de site și ciururi ................................................................. 27
Fig. 5.2: Reprezentarea pe fracțiuni granulometrice .................................... 28
Fig. 5.3: Areometru ...................................................................................... 29
Fig. 5.4: Reprezentarea pe fracțiuni granulometrice .................................... 32
Fig. 5.5: Distribuția maselor de material cernut pe site ............................... 34
Fig. 7.1: Secțiune transversală prin ștanța aparatului Proctor ...................... 42
Fig. 7.2: Aparatul Proctor............................................................................. 45
Fig. 7.3: Variația umidității cu densitatea în stare uscată – Diagrama Proctor
...................................................................................................................... 46
Fig. 8.1: Sistemul CBR de laborator ............................................................ 50
Fig. 8.2: Exemplu de curbe de penetrare pentru încercarea CBR ................ 53
Fig. 8.3: Calculul valorii rezistenței la penetrare pentru 0.1 (2.54mm) și 0.2
inch (5.08mm) .............................................................................................. 54
Fig. 8.4: Stabilirea valorii CBR pentru diferite grade de compactare .......... 55
Cuprinsul figurilor 3
4 Cuprinsul formularelor
CUPRINSUL FORMULARELOR
Form. 3.1: Formular de încercare pentru determinarea limitelor de plasticitate

și umidității (STAS 1913/4 1986) ................................................................ 19
Form. 3.2: Formular de determinare a limitei superioare de plasticitate prin
metoda cupei Casagrande ............................................................................. 20
Form. 4.1: Formular pentru calculul densității scheletului solid (STAS 1913/2
1976) ............................................................................................................ 24
Form. 5.1: Formular de încercare pentru Metoda cernerii. (STAS 1913/5
1985) ............................................................................................................ 33
Form. 5.2: Formular de încercare pentru Metoda sedimentării. (STAS 1913/5
1985) ............................................................................................................ 34
Form. 5.3: Formular pentru reprezentarea curbei granulometrice, a
histogramei și a curbei de frecventă (SR EN ISO 14688-1 2004) ............... 35
Form. 5.4: Formular pentru Diagrama ternară (SR EN ISO 14688-1 2004) 36
Form. 6.1: Formular pentru determinarea densității pământului folosind
metoda cu ștanța (STAS 1913/3 1976) ........................................................ 38
Form. 7.1: Formular pentru încercarea Proctor normală / modificată (STAS
1913/13 1983) .............................................................................................. 47
Form. 7.2: Diagrama Proctor normală / modificată ..................................... 48
Form. 8.1: Formular pentru încercarea CBR ............................................... 56
Form. 9.1: Formular pentru permeametru cu gradient constant................... 60
Form. 9.2: Formular pentru permeametru cu gradient variabil .................... 60
Form. 10.1: Formular pentru determinarea conținutului de carbonați ......... 63
Form. 11.1: Formular pentru determinarea căldurii maxime de umezire .... 68
Form. 12.1: Formular pentru încercarea de compresiune monoaxială......... 71
Form. 13.1: Ȋncercarea de compresibilitae în edometru (STAS 8942/1 1989)
...................................................................................................................... 79
Form. 13.2: Diagrama de compresiune - tasare ........................................... 80
Form. 13.3: Diagrama de compresiune - porozitate ..................................... 80
Form. 13.4: Formular de calcul al încercării de compresibilitate edometrică
...................................................................................................................... 81
Form. 13.5: Ȋncercarea de consolidare ȋn edometru (STAS 8942/1 1989) .. 81
Form. 13.6: Diagrama de consolidare edometrică ....................................... 82
Cuprinsul formularelor 5
Form. 15.1: Încercarea de forfecare directă (8942/2 – 82) ........................ 100

Form. 15.2: Dreapta Mohr-Coulomb ......................................................... 101
Form. 15.3: Curba de mobilizare a efortului tangențial ............................. 102
Form. 18.1: Încercarea de compresiune triaxială în coordonate  ......... 118
Form. 18.2: Încercarea de compresiune triaxială în coordonate s-t ........... 119
6 Cuprinsul formularelor
1 PRELEVAREA DE PROBE
Prelevarea probelor se efectuează pentru realizarea încercărilor fizico -

mecanice în laborator, în vederea obțineri parametrilor terenului de fundare.
Probele sunt de două tipuri tulburate și netulburate. Din probele tulburate se

poate determina doar proprietățile fizice ale pământului, ele se extrag direct
din sapă sau tub carotier, menținându-se pe parcurs umiditatea naturală. Din
probele netulburate, se pot determina proprietățile fizico-mecanice ale
pământului, ele menținând structura terenului intactă.
Probele netulburate sunt prelevate sub următoarele forme:

- sub formă de monoliți (de obicei cuburi cu latura de 0.25m);
- în ștuțuri metalice cu înălțime variabilă de la 30cm la 90 cm, cu pereți subțiri
(Fig. 1.1) sau cu pereți groși;
Fig. 1.1: Tub Shelby
Pentru a păstra umiditatea naturală a probelor netulburate în cele mai uzuale

cazuri se parafinează capetele probei.
1. Prelevarea de probe 7
Standardul în vigoare, care indică modul în care se efectuează prelevarea este

(SR EN ISO 22475-1 2007).
Probele netulburate de tip ștuț sunt cele mai comune și sunt extrudate cu
ajutorul preselor mecanice sau manuale.
Cutit
Fig. 1.2: Extrudarea ștuțului
Identificarea probelor în laborator se realizează cu ajutorul etichetelor care

cuprind următoarele câmpuri: Amplasament, Foraj, Nr. probă, Adâncime.
Aparatura utilizată: presă mecanică sau presă manuală, ștanțe, cuțite.
Materiale pentru efectuarea încercării: probe de pământ în stare tulburată sau

netulburată.
La extragerea epruvetelor din probele netulburate se urmăresc etapele:

- se desface monolitul pe masa sau se extrudează ștuțul;
- se folosesc cuțite bine ascuțite pentru nivelare părții de unde urmează
extragerea epruvetei
- se așază ștanța pe suprafața nivelată și se apasă puțin pentru ca aceasta să
stea cât de cât fixă;
8 1. Prelevarea de probe
- se începe fasonarea urmărind conturul ștanței. După ce se fasonează 1 cm

se apasă în mod uniform pe ștanță cu ajutorul unui inel metalic, fără a forța
prea mult pentru a evita crăparea monolitului. Se continuă fasonarea până la
umplerea completă a ștanței, apăsând mai mult la final astfel încât pământul
sa fie deasupra cu câțiva milimetri deasupra marginii superioare a ștanței;
- pentru extragerea corectă a ștanței umplută cu pământ se fasonează cu
aproximativ 1cm în plus după care se taie cu atenție pentru îndepărtarea
acesteia;
- după desprinderea ștanței cu pământ se nivelează fețele cu un cuțit;
- dacă a rămas material nedistrus se păstrează în cazul în care mai este necesar
pentru alte determinări.
Pentru a nu se usca proba aceasta se pune în exsicator.
1. Prelevarea de probe 9
10 1. Prelevarea de probe
2 DETERMINAREA UMIDITĂȚII
Determinarea umidității inițiale a probelor de pământ pune în evidență starea

naturală a terenului de fundare. Alături de ceilalți indici volumetrici,
conținutul de umiditate are influență asupra proprietăților fizice și mecanice
ale pământului coeziv.
Stabilirea gradului de umiditate constă în aflarea cantității de apă pe care o

pierde o probă de pământ prin uscarea la etuvă termoreglabilă, raportată la
masa uscată. Umiditatea se exprimă în procente și se notează cu „w” deoarece
a fost preluat după denumire din limba engleză a umidității, și anume „water
content”.
Temperatura la care se reglează etuva este cea de 105±2°C, iar dacă în pământ
sunt prezente materii organice mai mult de 5% sau impregnații de gips
uscarea se va face la temperatura de 80°C.
Standardul în vigoare, care indică modul în care se efectuează încercarea este

(STAS 1913/1 1982).
Aparatura utilizată la încercare:

- etuvă electrică cu termostat, cu posibilitatea de reglare a temperaturii
la 105±2°C
- balanță tehnică cu precizia 0.001g cu posibilitatea de cântărire a
maxim 620g și balanță tehnică cu precizia 0.1g cu posibilitatea de
cântărire a maxim 5000g;
- capsule de porțelan sau de aluminiu;
- exsicator cu placă având ca substanță de deshidratare clorură de calciu
tehnică anhidră sau silicagel microporos granulat 4 – 7mm, anhidru,
indicat mai ales în cazul pământurilor argiloase grase;
2. Determinarea umidității 11
a) b)
c) d)
Fig. 2.1: Instrumentar pentru determinarea umidității a) etuvă electrică
b) balanță analitică c) capsulă de aluminiu d) exsicator.
Materiale pentru efectuarea încercării: clorură de calciu anhidra sau silicagel

anhidru.
Pentru realizarea determinării se urmăresc etapele descrise în continuare:

- încercarea se va efectua pe trei probe;
- în funcție de natura materialului analizat, masa totala acelor trei probe
va fi aproximativ 75g dacă pământul este unul coeziv, 100g în cazul
nisipului fin, 200g nisip mare la mijlociu, 500g pietriș cu nisip, 1kg
pietriș, iar în cazul materialului mai grosier bolovăniș se vor lua între
2 și 6 kg;
- probele puse în recipiente de aluminiu sau porțelan vor fi cântărite și
introduse în etuvă;
- timpul minim de uscare diferă în funcție de natura pământului. Astfel
pentru nisip este necesar un minim de 6h, 10h pentru pământuri
nisipoase, 16h pentru pământuri argiloase, 24h pentru argile grase.
- în timpul uscării nu se vor introduce în etuvă alte probe;
- după uscare epruvetele se lasă țin în exsicator pentru răcire, timp de o
oră;
- se cântărește fiecare epruvetă în parte pentru a afla masa uscată.
12 2. Determinarea umidității
Notă: materialul se poate cântări imediat după scoaterea din etuvă, prin
manipulare atentă pentru a evita contactul cu peretele cald al recipientului,
sau după răcire și depozitare în exsicator. Exsicatorul va avea în interior
clorura de calciu anhidra și indicator de higroscopicitate: clorura de cobalt
hidratată în matrice de silicagel microporos.
Se calculează umiditatea cu relația:
mu  md
w  100 [%] (2.1)
md
în care,
mu [g] – masa materialului umed;
md [g] – masa materialului uscat;
Dacă determinarea s-a făcut pe mai multe probe, umiditatea va fi media

aritmetică a valorilor obținute, cu condiția ca valorile parțiale sa nu difere
între ele cu mai mult de 2%.
În cazul pământurilor cu intercalații nisipoase sau organice, ce furnizează

abateri peste 2% rezultatul se ia ca atare, cu mențiunea cuvenită în raportul
de analiză.
2. Determinarea umidității 13
14 2. Determinarea umidității
3 DETERMINAREA LIMITELOR DE PLASTICITATE. METODA

CILINDRILOR DE PĂMÂNT. METODA CASAGRANDE.
Determinării limitelor de plasticitate conduc la obținerea parametrilor

geotehnici: indice de plasticitate (Ip) și respectiv indice de consistență (Ic).
Metodele de determinare a limitelor de plasticitate inferioară, wp, și

superioară, wL, se aplică pământurilor alcătuite din particule cu dimensiuni
sub 2 mm și care conțin materii organice sub 5% din masa materialului în
stare uscată. O metodă uzuală pentru determinarea limitei superioare de
plasticitate este metoda cupei Casagrande, iar pentru determinarea limitei
inferioare de plasticitate este metoda cilindrilor de pământ.
În sensul micșorării umidității, se definesc următoarele stări ale unui material

constituit din particule fine și aflat în grade diferite de saturare:
a) Starea fluidă caracterizată de absența coeziunii și aspectul de

lichefiere al materialului este delimitată inferior de umiditatea wL, de
curgere;
b) Starea plastică caracterizată de existența unei coeziuni și aspectul
plastic de răspuns la deformări mari este delimitată inferior de
umiditatea wp, de frământare;
c) Starea solidă cu contracție este caracterizată de scăderea volumului
prin pierderea umidității materialului prin uscare liberă, delimitată
inferior de umiditatea ws, de contracție;
d) Starea solidă fără contracție este caracterizată de constanța volumului
aparent, prin scăderea umidității sub umiditatea de contracție.
Exprimarea acestor umidități se face sub formă de valori procentuale ale

rapoartelor dintre cantitatea de apă conținută, în oricare din cele patru stări și
materialul uscat prin uscare.
3. Determinarea limitelor de plasticitate 15

Volum
Semisolid
Curgator
Plastic
Solid
wS wP wL w [%]
Fig. 3.1: Variația volumului în funcție de umiditate
Se definesc următorii indici:

- Indice de plasticitate Ip: diferența dintre limitele de curgere și de
frământare,
I p  w L  w p [%] (3.1)
- Indice de consistență Ic: raportul dintre diferența umilităților de

curgere și naturală față de valoarea indicelui de plasticitate respectiv,
wL  w
Ic  (3.2)
Ip
- Indice de lichiditate IL: raportul dintre diferența umidități naturale și

de frământare față de valoarea indicelui de plasticitate respectiv,
w  wp
IL   1  IC (3.3)
Ip
Standardul în vigoare care stabilește cum se efectuează încercarea este (STAS

1913/4 1986).
Aparatura utilizată pentru încercare: Cupă Casagrande, spatulă, răzători,

cuțite, capsule de porțelan sau aluminiu, geamuri de ceas, masă de lucru
placată cu sticlă sablată sau marmură, cântar, etuvă.
16 3. Determinarea limitelor de plasticitate

wL
w[%]
80
70
60 IP
50
40
30
20 wP
10
wS a [%]
Fig. 3.2: Variația limitelor de plasticitate cu procentul de argilă coloidală
(d<0.002mm)
Pentru efectuarea încercării materialul utilizat, prelevat din probele tulburate

sau netulburate, este preparat prin răzuire și omogenizat.
Limita inferioară de plasticitate, wP, se determină prin „Metoda cilindrilor de

pământ” pentru obținerea umidității minime la care un pământ mai poate fi
modelat sub formă de cilindri. Pentru efectuarea încercării se rulează cilindri
de pământ, până se ating dimensiunile de 3÷4 mm în diametru și 30÷50 mm
lungime. Dacă suprafața cilindrilor se prezintă nefisurată se continuă rularea
până ce se observă apariția primelor crăpături. Se repetă operația pe șapte
asemenea cilindri și apoi se determină umiditatea materialului în această
stare. Pentru un material se fac minim trei determinări. Umiditatea media a
celor trei probe reprezintă umiditatea la limita inferioară de plasticitate.
Fig. 3.3: Metoda cilindrilor de pământ

În determinarea wP prin metoda cilindrilor se consideră că dacă prin retestare

sfărâmarea se produce înainte ca cilindrii să aibă diametrul mai mic de 4 mm,
materialul nu are limită wP.
Limita superioară de plasticitate, wL, se determină prin „Metoda cu cupa

Cassagrande” pentru obținerea umidității la care fanta făcută în pasta de
pământ din cupa aparatului se închide pe 12 mm.
Fig. 3.4: Aparatul - cupa Casagrande
Materialul de analizat, cca. 200 g, se dezagregă prin răzuire, se umezește și

se omogenizează prin amestecare prelungită fie manual fie mecanic dacă se
dispune de aparatul necesar. Se umple 2/3 din cupa aparatului cu pasta
omogenizată, se nivelează suprafața pastei și se trasează cu spatula o fantă
mediană adâncă, pe linia de cădere, care atinge baza cupei. Se setează
numărătorul contorului la zero și se rotește manivela de antrenare, până ce
fanta făcută se închide pe o lungime de 12 mm. Se notează numărul de căderi
ale cupei N. Se repetă operațiile până se obțin două umidități pentru mai mult
de 25 de căderi și alte două pentru mai puțin de 25 de căderi ale cupei. Datele
înregistrate se trec pe un grafic care reprezintă numărul de căderi ale cupei și
umilitățile corespunzătoare obținute.
În determinarea wL prin metoda cupei se consideră că încercarea este validă

dacă cel puțin trei puncte sunt colineare, unde wL este umiditatea
corespunzătoare la numărul de căderi de 25 și se determină prin interpolare
grafică pe dreapta respectivă.

lg N
N4
N3
25
N2
N1
w1 w2 wL w3 w4
w [%]
Fig. 3.5: Determinarea limitei superioare de plasticitate, wL
Form. 3.1: Formular de încercare pentru determinarea limitelor de plasticitate

și umidității (STAS 1913/4 1986)
Limita Limita
Umiditate
inferioară de superioară de
naturală w
U.M. plasticitate wp plasticitate wL
[%]
[%] [%]
1 2 3 1 2 3 1 2 3
Număr de
-
căderi de cupă - - - - - -
Masa
finală(umedă) g
a probei A
Masa uscată a
g
probei B
w %
wmediu %
AB
Obs: w   100
B

Form. 3.2: Formular de determinare a limitei superioare de plasticitate prin

metoda cupei Casagrande
40.0
35.0
Nr. de caderi ale cupei
30.0
25.0
20.0
15.0
10.0
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 55 60 65 70 75 80
wL [%]
I p  w L  w p  ..............[%]
wL  w
Ic   ..............
Ip

4 DETERMINAREA SCHELETULUI SOLID AL PĂMÂNTULUI
Determinarea scheletului solid a pământurilor ce alcătuiesc terenul de fundare

se realizează prin metoda cu picnometru.
Densitatea scheletului solid se notează „𝜌𝑠 ” și reprezintă raportul dintre masa

particulelor solide componente ale pământului respectiv și volumului
respectiv și volumul propriu al acestor particule, fără goluri, la temperatura
de referință de 20°C.

(STAS 1913/2 1976).
Aparatura utilizată:
- etuvă electrică cu termostat, cu posibilitatea de reglare a temperaturii
la 105±2°C
- balanță tehnică cu precizia 0.001g;
- exsicator cu clorură de calciu și exsicator de vacuum;
- mojar cu pistil din oțel și/sau cu pistil din ceramică dură;
- site cu ochiuri de 2.0 și 0.2 conform (SR ISO 3310-1 2000), (ISO
3310-2 2013) și (SR ISO 3310-3 1998);
- fiole de cântărire de aproximativ 100cm3;
- picnometru cu volumul aproximativ 100cm3 cu termometru sau cu tub
capilar;
- pâlnie din sticlă cu  aproximativ 50mm, cu coadă scurtă;
- răzătoare;
- termometru gradat cu precizia 0.1°C, cu tijă subțire (în cazul folosirii
picnometrului cu tub capilar).
Materiale pentru efectuarea încercării: apă distilată dezaerată, petrol lampant

fiert și filtrat, benzen.
Pentru realizarea determinării se urmăresc etapele descrise în continuare:

- încercarea se va efectua pe trei probe;
4. Determinarea scheletului solid al pământului 21
- picnometrele și pâlnia de sticlă se curăță bine pentru a nu a avea pete

de grăsime sau resturi de material fin, după care se usucă bine;
- picnometrele se umplu cu lichidul de referință utilizat și se cântăresc
după care se citește temperatura, pentru calibrare.
- se usucă o cantitate de material în etuvă, după care se mojarează bine
și se pune din nou în etuvă până ajunge la masă constantă;
- din materialul fin mojarat se introduce în picnometru, cu ajutorul
pâlniei o cantitate între 12 și 20g, funcție de natura materialului;
- peste pământ se toarnă materialul de referință astfel încât nivelul lui
sa fie cu minim 2cm deasupra nivelului materialului fin;
- se așază picnometrele în baia de nisip și se încălzesc progresiv până
la fierbere. Se fierb constant timp de 15 minute astfel încât, în timpul
fierberii să nu fie material fin aruncat pe pereții picnometrului,
neacoperiți de lichid sau să iasă din picnometru;
- la sfârșitul fierberii materialul din picnometru trebuie să fie acoperit
cu minimum 1cm lichid de referință;
- se lasă la răcit, după care se completează lichidul din picnometru până
la reper cu atenție pentru a evita agitarea materialului. Se tine la
temperatura camerei pentru echilibrarea temperaturii;
- se pune dopul, având grijă sa fie umplut inclusiv tubul capilar până la
reper, fără bule de aer;
se șterge exteriorul picnometrului cu o hârtie de filtru, se cântărește și se
citește temperatura.
Fig. 4.1: Diferite mărimi de picnometre
Pentru determinarea densitatea scheletului solid al pământurilor, în cazul

folosirii apei distilate, 𝜌𝑠 , se folosește relația:
22 4. Determinarea scheletului solid al pământului
m1
s    Lt   L [g/cm 3 ]
0
(4.1)
m1  m 2  m 3
în care,
m1 [g] – masa pământului folosit pentru efectuarea încercării;
m2 [g] – masa picnometrului umplut până la reper cu lichidul de referință;
m3 [g] – masa picnometrului cu pământ și umplut cu lichid până la reper;
ψL – factor de corecție pentru dilatarea lichidului de referință;
o
ρtL – densitatea lichidului de referință corespunzător temperaturii to ; valorile
se găsesc în tabelul din Anexa 1, (STAS 1913/2 1976).
to 𝐶 – temperatura citită la sfârșitul încercării;
Valoarea densității scheletului va fi media aritmetică a celor trei determinării,

rotunjite la a treia zecimală și fără să difere cu mai mult de 0.01g/cm3 între
ele.
4. Determinarea scheletului solid al pământului 23

Form. 4.1: Formular pentru calculul densității scheletului solid (STAS 1913/2
1976)
Elemente de calcul U.M. Picnometru nr.
1 2 3
Masa picnometrului m0 g
Masa materialului m1 g
Masa picnometrului plin cu m2 g
apa
Masa picnometrului + masa m3 g
materialului + completare cu
apă
Temperatură o
C o
C
Densitatea apei ρwt g/cm3

Factor de corecție ψL -
Densitatea scheletului solid
𝑚1 g/cm3
ρ𝑠 = 𝜌𝑡 𝜓
𝑚1 + 𝑚2 − 𝑚3 𝑤 𝐿
Medie g/cm3
Greutatea volumică a
kN/m3
scheletului solid γs=9.81ρs
24 4. Determinarea scheletului solid al pământului

5 DETERMINAREA GRANULOZITĂȚII PĂMÂNTULUI.

METODA CERNERII. METODA SEDIMENTĂRII.
Determinarea distribuției granulometrice, în laborator, are ca scop final

determinarea tipului de pământ din amplasamentul analizat.
Granulozitatea reprezintă repartiția procentuală după dimensiunea

particulelor componente ale fazei solide a pământurilor. Distribuția
granulometrică se determină în laborator prin următoarele metode:
- prin măsurări directe cu ajutorul șablonului, în cazul pământurilor cu
granule mai mari de 63mm;
- metoda cernerii, la care se folosesc ciururi și site în cazul particulelor
cu diametrul mai mare decât 0.063mm;
- metoda sedimentării se folosește atunci când avem particule mai mici
decât 0.063mm;
- metoda combinată constă în folosirea a două metode, cernerea și
sedimentarea, se utilizează pentru pământurile cu limite întinse de
granulozitate.
Standardul în vigoare care stabilește cum se efectuează încercarea este (STAS

1913/5 1985).
5.1 Modul de lucru pentru metoda cernerii
Aparatura utilizată pentru această încercare: set de ciururi (cu cutie și capac)
cu ochiuri pătrate, set de site cu țesătură de sârmă cu ochiuri pătrate, șubler,
masă vibrantă adaptată sitelor și ciururilor, balanță analitică, etuvă
termoreglabilă, capsule din porțelan sau din metal, pensulă pentru curățatul
sitelor, cuțite, linguri, spatule.
Materiale pentru efectuarea încercării: carbonat de litiu chimic pur sau pentru
analiză, hexamentafosfat de soldiu, probe de pământ tulburate sau
netulburate.
5. Determinarea granulozității pământului 25

În cazul pământurilor necoezive separarea pe fracțiuni granulare se face prin

cernere pe ciururi și site astfel:
- în funcție de tipul pământului, cernerea se va realiza pe o probă de
pământ a cărei masă va fi minimum 5kg dacă este bolovăniș, 2kg
pentru pietriș, 1kg pentru pietriș cu nisip, 0.5kg pentru nisip mare și
mijlociu, 0.2kg pentru nisip fin, 0.1kg pentru nisip argilos,
aproximativ 0.07kg pentru argilă nisipoasă;
- proba de pământ se usucă în etuvă la temperatura de 105°C, până la
masă constantă, conform (STAS 1913/1 1982);
- dacă proba analizată prezintă o mică coeziune datorată prezenței unui
liant, aceasta se pune în apă potabilă peste care se adaugă 0.2 carbonat
de litiu. Se lasă timp de 24 de ore după care se spală pe o sită cu
țesătura de sârmă de0.063mm până la trecerea completă a liantului;
- pământul rămas pe sită se pune într-o capsulă, după care se pune în
etuvă la uscat. Dacă masa liantului trecut prin sită depășește 10% din
masa probei analizate aceasta va fi la rândul ei prelucrată prin metoda
sedimentări;
- sitele si ciururile se vor aranja, unele peste altele, în ordine crescătoare
de jos în sus;
- materialul spălat și uscat în etuvă se răstoarnă la partea superioară a
coloanei de site formate, peste sita/ciurul cu ochiurile cele mai mari.
Cernerea se realizează manual sau cu ajutorul mașinii de cernut;
- în timpul cernerii se verifică dacă nu se depășește capacitatea de
încărcare a sitelor/ciururilor, astfel ca proba de pământ să se poată
rostogoli pe suprafețele sitelor și ciururilor;
- timpul de cernere este de 15 minute pentru cernerea manuală și 10
minute dacă cernerea se realizează cu ajutorul mașinii de cernut;
- fracțiunile granulare rămase pe fiecare sită după cernere se cântăresc,
notând rezultatele în Form. 5.1.
26 6. Determinarea densității pământului

Fig. 5.1: Baterie de site și ciururi

5.2 Interpretarea rezultatelor pentru metoda cernerii
Dacă suma maselor fracțiunilor granulare este mai mare cu 1% față de masa
probei analizate determinarea se va repeta.
Dacă restul materialului din cutie depășește 10% din masa probei analizate
acesta se va analiza prin metoda sedimentarii.
Se reprezintă grafic distribuția procentuală pe fracțiuni sub forma unei

diagrame semilogaritmice, fie printr-o curbă de granulozitate (curbă statistică
integrală de tip Galton), fie printr-o histogramă (de tip Gauss) sau, la cerere,
prin histogramă și curbă de granulozitate conform Fig. 5.2.
Fig. 5.2: Reprezentarea pe fracțiuni granulometrice
5.3 Modul de lucru pentru metoda sedimentării
Aparatura utilizată pentru metoda sedimentării este următoarea:

- areometru tip Casagrande, etalonat la 20°C, cu intervalul de citiri 0.995 –
1.030 și precizia de 0.0005;
- termometru cu interval de citiri 0 – 40°C și precizie de 0.5°C;
- cilindri de sticlă gradați cu capacitatea 1000cm3 și diametrul interior
aproximativ 60mm;
- cilindru gradat cu capacitatea de 250cm3;
- cronometru;
- capsule de porțelan cu diametrul 120mm;
- etuvă termoreglabilă și cu dispozitiv de aerisire;
- balanță tehnică cu precizia de cântărire 0.001g;
- sită din țesătură de sârmă cu ochiuri pătrate cu latura ochiului de 0.063mm;
- capsulă de porțelan sau metalică cu diametrul adecvat ramei sitei metalice;

- agitator manual, electric sau orice alt sistem, care să agite suspensia care se
încearcă;
- spatulă, cuțit, răzătoare, pensulă;
- pahar Berzelius cu capacitatea 500cm3;
- pipetă gradată cu capacitatea 20cm3;
- pâlnie cu coada scurtă;
Fig. 5.3: Areometru
Materiale pentru efectuarea încercării:

- carbonat de litiu anhidru;
- soluție diluată de silicat de sodiu 4.4%, densitatea de 1.04 g/cm3;
- soluție de hexametafosfat de sodiu: 40g hexametafosfat de sodiu dizolvat în
1000cm3 apă distilată;
- apă oxigenată soluție 6%;

Datorită sedimentării în timp a unei suspensii apoase, inițial omogenă, se

produce o variație a densității acesteia, fiind proporțională cu viteza de
sedimentare a granulelor, ce depinde la rândul ei de mărimea și densitatea
particulei.
Se va utiliza un aerometru pentru măsurarea variației densității în timp.

Poziția centrului de plutire va depinde de densitatea particulelor aflate în
suspensie, ce nu s-au sedimentat încă și a căror masă procentuală este funcție
de densitatea suspensiei la timpul respectiv și de densitatea granulelor.
Pentru realizarea încercării se usucă la etuvă o cantitate cu masa cuprinsă între

75 si 100g. După uscarea probei aceasta se lasă la răcit la temperatura
mediului și se ia o cantitate din materialul uscat de aproximativ 50g
(recomandată).
Dacă materialul analizat are indicele de plasticitate mai mic decât 10% (nisip
prăfos, nisip argilos, praf nisipos) dispersarea se realizează folosind carbonat
de litiu anhidru ca agent dispersant și silicat de sodiu soluție diluată – agent
antifloculant.
În cazul materialelor mai coezive, cu indicele de plasticitate mai mare decât

10% se folosește
hexametafosfat de sodiu soluție ca agent antifloculant.
Proba de pământ se pune într-o capsulă, peste care se adaugă apă potabilă și
reactivi corespunzători, lăsând amestecul între 8 și 24 de ore, până la
înmuierea completă a acestuia.
După înmuierea completă a probei, conținutul se amestecă bine și se toarnă

pe sita cu ochiurile de 0.063mm pentru spălarea ei. Sita trebuie sa fie așezată
pe un recipient metalic sau de porțelan cu diametrul egal cu cel al sitei. La
spălarea probei pe sita de sârmă se va avea în vedere faptul ca soluția rezultată
în urma spălării nu trebuie să depășească 800cm3. După efectuarea spălării
materialul trecut prin sită se va turna în cilindrul gradat cu capacitatea de
1000cm3, completând cu apă potabilă, acolo unde este cazul, până la
1000cm3. Dacă în timpul spălării se depășește acest volum, se elimină excesul
prin fierbere. Materialul rămas pe sită se va antrena cu apă pentru a putea fi
turnat într-un recipient de metal/porțelan, după care se pune la etuvă.

Suspensia obținută se agită timp de 15 – 30 secunde prin mișcări verticale ale

agitatorului manual, cu grijă pentru a nu sării din soluție în timpul agitării. La
terminarea agitării se pornește cronometrul și se introduce areometrul cu
multă atenție, citirile efectuându-se la partea superioară a meniscului. În
intervalul dintre citiri areometrul se păstrează într-un cilindru cu apă potabilă,
care se schimbă ori de câte ori este necesar pentru a fi mereu curată.
Se efectuează citiri pe areometru la următoarele intervale de timp succesive

de la începerea determinării: 30sec, 1min, 2min, 4min, 8min, 15min, 30min,
1h, 2h, 4h, 8h, 24h. Se măsoară temperatura suspensiei aferente fiecărei citiri.
Deasemenea se recomandă ca încercarea să se efectueze la o temperatură
ambiantală de 20±3°C, caz în care corecțiile de temperatură sunt neglijabile.
5.4 Interpretarea rezultatelor pentru metoda sedimentării
Pe baza datelor obținute se determină diametrele particulelor și conținutul

procentual de granule. Densitățile efective citite pe areometru ρ, se notează
sub formă de densități reduse R, obținute cu relația:
R    1  10 3 (5.1)
Se corectează densitățile reduse cu valoarea de corecție ΔR, valoare ce

reprezintă corecția de menisc și a eventualelor inexactități în etalonarea scării
de gradații a areometrului.
Utilizând relațiile de calcul și nomograma din anexa B sau orice alt dispozitiv
de calcul similar se va determina diametrul granulei corespunzătoare unei
citiri cu aerometrul.
Conținutul de granule mp aferent citirii cu aerometrul la un anumit timp,

având dimensiuni mici sau cel mult egale cu diametrul granulei și raportat la
masa md va fi :
s
mp  
100
R 'C t  (5.2)
s   w m d
în care,
md [g] – masa inițială a probei uscate;
ρs [g/cm3 ] – densitatea scheletului;

ρs = 1[g/cm3 ] - densitatea apei
R' = R+∆R – densitatea redusă corectată;
Ct – corecția de temperatură determinată conform (STAS 1913/5 1985).
Distribuția procentuală pe fracțiuni granulare se reprezintă grafic conform

Fig. 5.4.
Fig. 5.4: Reprezentarea pe fracțiuni granulometrice

Form. 5.1: Formular de încercare pentru Metoda cernerii. (STAS 1913/5

1985)
mi [g] d [mm] ai [%] mp [%]
20
10
8
6.3
5
4
2
1.4
1
0.85
0.63
0.5
0.315
0.25
0.18
0.125
0.09
0.063
rest:
Total:
m – masa uscată a pământului după ce a fost spălat cu carbonat de litiu pe sita cu

ochiuri de 0.063 mm
mi – masa materialului rămas pe sita‚’ i ’ conform Fig. 5.2

m- the mass of dry soil after washing Manual de Laborator Geotehnic
a[%] mp[%]
a1=m1/m*100 mp1=100%-a1
m1
m2 a2=m2/m*100 mp2=100%-
(a1+a2)=mp1-a2
m3
a3=m3/m*100 mp3=mp2-a3
mi ai=mi/m*100 mpi=mp(i-1)-ai
mj aj=mj/m*100 mpj=mp(j-1)-ai
Fig. 5.5: Distribuția maselor de material cernut pe site
Form. 5.2: Formular de încercare pentru Metoda sedimentării. (STAS 1913/5

1985)
Citire cu
Corecție
Timp
Citire de
corecție Corecție Citire  H Hr d mp
Temp.
Timp t de de temp. corectată T
R menisc 3
(g/cm ) (cm) (cm) (mm) (%)
(s) menisc Ct Rcortemp (ºC)
R
Rcor
15'' 15
30'' 30
1' 60
2' 120
4' 240
8' 480
15' 900
30' 1800
1h 3600
2h 7200
4h 14400
8h 36000
24h 86400

Form. 5.3: Formular pentru reprezentarea curbei granulometrice, a

histogramei și a curbei de frecventă (SR EN ISO 14688-1 2004)

Form. 5.4: Formular pentru diagrama ternară (SR EN ISO 14688-1 2004)
100 0
90 10
85
Sa
80 20
70 30
)
Pie
mm
tris
si.Sa
...2
60 cl.Sa 40
(2.
63
gr.Sa
..6
0.0
3
(
mm
50 50
ip
gr.si.Sa
Nis
gr.cl.Sa
)
40 sa.Si 60
sa.cl.Si gr.sa.si.S
sa.si.Cl gr.sa.cl.S
sa.Cl gr.sa.Si sa.Gr
30 gr.sa.Cl sa.gr.si.S 70
sa.gr.cl.S sa.si.Gr
sa.cl.Gr
sa.gr.Si
sa.gr.Cl
20 80
10 Si gr.Si si.Gr 90
cl.Si gr.cl.Si cl.Gr Gr
si.Cl gr.si.Cl
Cl gr.Cl
0 100
100 90 80 70 60 50 40 30 20 15 10 0
Argila si Praf
(<0.063mm)
100 90 80 70 60 50 40 30 20 15 10 0
0
Si
Si
Legenda:
10 Si - Silt - Praf
cl.Si Cl - Clay - Argila
Cl
S - Soil - Pamant
20 Sa - Sand - Nisip
Gr - Gravel - Pietris
si.Cl cl.Si - clayey Silt - Praf argilos
si.Sa - silty Sand - Nisip prafos
30 si.Cl - silty Clay - Argila prafoasa
cl.Sa - clayey Sand - Nisip argilos
si.Gr - silty Gravel - Pietris prafos
Argila(<0.002mm)
40 sa.Gr - sandy Gravel - Pietris nisipos

gr.Sa - gravely Sand - Nisip cu pietris
cl.Gr - clayey Gravel - Pietris argilos
gr.Si - gravely Silt - Praf cu pietris
50 gr.Cl - gravely Clay - Argila cu pietris
sa.si.Gr - sandy silty Gravel - Pietris prafos cu nisip
Cl
sa.cl.Gr - sandy clayey Gravel - Pietris argilos cu nisip
60 gr.si.Sa - silty Sand with gravel - Nisip prafos cu pietris
gr.cl.Sa - clayey Sand with gravel - Nisip argilos cu pietris
sa.cl.Si - silty Clay with sand - argila prafoasa cu nisip
gr.sa.Si - sandy Silt with gravel - Praf nisipos cu pietris
70 gr.sa.Cl - sandy Clay with gravel - Argila nisipoasa cu pietris
gr.sa.si.S - gravely sandy silty Soil - Pamant prafos nisipos cu pietris
gr.sa.cl.S - gravely sandy clay Soil - Pamant argilos nisipos cu pietris
80 sa.gr.si.S - sandy gravely silty Soil - Pamant prafos cu pietris si nisip
sa.gr.cl.S - sandy gravely clayey Soil - Pamant argilos cu pietris si nisip
sa.gr.si.S - sandy gravely silty Soil - Pamant prafos cu pietris si nisip
sa.gr.cl.S - sandy gravely clayey Soil - Pamant argilos cu pietris si nisip
90 sa.gr.Si - gravely Silt with sand - Praf cu pietris si nisip
sa.gr.Cl - gravely Clay with sand - Argila cu pietris si nisip
gr.cl.Si -clayey Silt with gravel - Praf argilos cu pietris
100 gr.si.Cl - silty Clay with gravel - Argila prafoasa cu pietris
sa.Si - sandy Silt - Praf nisipos
sa.Cl - sandy Clay - Argila nisipoasa
sa.cl.Si - clayey Silt with sand - Praf argilos cu nisip
sa.si.Cl - silty Clay with sand - Argila prafoasa cu nisip

6 DETERMINAREA DENSITĂȚII PĂMÂNTURILOR
Densitatea naturală a pământului este un indice geotehnic care se determină

în laborator prin metoda cu ștanța.
Densitatea  se introduce prin definiție și reprezintă masa unității de volum a

materialului în stare naturală, cu apa interstițială conținută în pori.
Exprimarea rezultatelor determinării de densitate se face în sistem CGS

(g/cm3). Deoarece în geotehnică se folosește noțiunea de greutate volumică 
rezultatul se raportează cu ajutorul relație de conversie:     g în (kN/m3)
în care g = 9.81 m/s2 reprezintă valoarea medie a accelerației gravitaționale.
Standardul în vigoare, care arată cum se efectuează încercarea, este (STAS

1913/3 1976).
- Ștanțe cilindrice din material inoxidabil cu pereți subțiri (maximum 3mm),
cu dimensiunile:
- diametrul de 71.4 mm și înălțimea de 20 mm;
- diametrul de 50 mm și înălțimea de 20 mm;
- diametrul de 100 mm și înălțimea de 200 mm.
- Cuțite cu muchii drepte;
- Mistrie mică;
- Plăci de sticlă pătrate, cu dimensiuni mai mari decât ale ștanței;
- Balanță tehnică putând cântări 600 g, cu o precizie de 0.001 g, sau 5000 g,
cu o precizie de 0.01 g.
6. Determinarea densității pământului 37

a) epruvete cilindrice sau de alta forma prelevate prin ștanțare din materialul
analizat,
b) consumabile: ștanțe, cuțite, plăci de sticlă.
Pentru metoda prin ștanțare se prelevează material într-o ștanță de volum

cunoscut și se cântărește materialul împreună cu ștanța. Ștanțele folosite pot
avea volume de la 50 la 1600 cm3.
Principiul metodei constă în determinarea masei pământului și a volumului

unei epruvete în stare naturală și calculul densității cu ajutorul relației
m m1  m 0
  [g/cm 3 ] (6.1)
V V
unde:
m0 = masa ștanței goale, g,
ml = masa ștanței cu pământ, g,
V = volumul interior al ștanței, cm3.
Se fac trei determinări care nu trebuie să difere cu mai mult de 1% din

valoarea cea mai mică în caz contrar determinarea se repetă sau se elimină
valoarea excesivă față de medie.
Form. 6.1: Formular pentru determinarea densității pământului folosind

metoda cu ștanța (STAS 1913/3 1976)
Proba nr..
Date de calcul U.M.
1 2 3
Masa ștanței m2 g
Masa ștanței + masa
m1 g
pământului
Volumul interior al ștanței
V0 cm3
(volumul probei de pământ)
𝑚1 − 𝑚2
ρ= g/cm3
𝑉0
Densitate medie ρ g/cm3
Greutate volumică γ=9.81ρ kN/cm3

7 DETERMINAREA CARACTERISTICILOR DE COMPACTARE.

ÎNCERCAREA PROCTOR
Determinarea caracteristicilor de compactare ale pământurilor se determină

în laborator prin Încercarea Proctor, încercare destinată să furnizeze indicații
asupra valorilor de compactare ai pământului. Cu ajutorul valorilor de
compactare se determină curba Proctor de unde rezultă umiditate optimă de
compactare și densitatea corespunzătoare în stare uscată.
Încercarea Proctor se folosește pentru terasamente de drumuri, de cale ferata,

de aeroporturi, parcări auto, diguri si baraje de pământ, îmbunătățirea
terenurilor de fundare pentru construcții civile și industriale.
Lucrul mecanic specific de compactare (L), încercarea Proctor se calculează

cu relația:
mghn
L [J/cm 3 ] (7.1)
Aa
în care:
m - masa maiului [𝑘𝑔]
g - accelerația gravitațională=9.807 m/sec2
h - înălțimea de cădere a maiului [m]
n - numărul de lovituri pe fiecare strat
A - aria secțiunii cilindrului [cm2]
a – grosimea stratului de pământ compactat [cm]
În funcție de valoarea lucrului mecanic de compactare se deosebesc cele doua

tipuri de încercări Proctor:
Proctor normal în care L=0,6J/cm3 (m=2,5kg ; h=0,3m ; a=3,3cm)

Proctor modificat în care L=2,7J/cm3 (m=4,5kg ; h=0,45m ; a=2cm)
7. Determinarea caracteristicilor de compactare. Încercarea Proctor 39


1913/13 1983).
Aparatura utilizată pentru încercare:

- aparat Proctor;
- cilindri cu inele prelungitoare și placi de bază având dimetrii de 100, l50mm;
- balanța tehnică cu sarcina maxima de 0.6 Kg și precizia de cel puțin 0,01g;
- balanța tehnică cu sarcina maxima de 5.0 Kg și precizia de 0,1g;
- etuvă termoreglabilă;
- ciururi și site cu ochiuri cu diametru de 7,1mm, 20mm si 31,5mm;
- rigla metalica de nivelare;
- cuțit de laborator, scafa, perii, capsule de aluminiu pentru determinarea
umidității;
- stropitori, răzătoare, tăvi pentru uscare si amestec;
- mai de compactare manual si placi de baza de diametrul interior al formei
utilizate.
Cantitatea de material necesară pentru realizarea unei încercări Proctor se

stabilesc în funcție de dimensiunea maximă a particulelor (care dictează
dimensiunea cilindrului folosit) și lucrului mecanic de compactare.
Tab. 7.1: Diametrul cilindrului Proctor și cantitatea de material în funcție de

dimensiunea maximă a granulei probei
Dimensiunea Mărimea Cantitatea de material necesară (kg)
maximă a cilindrului Pentru o probă Totală
particulei d(mm) Proctor Proctor Proctor Proctor
(mm) normal modificat normal modificat
7,1 100 3 4 10 12
20,0 150 7 8 21 24
Prin dimensiunea maximă a particulei de pământ se înțelege mărimea ochiului

de ciur/sită prin care trece cel puțin 75% din material.
Dacă materialul conține piatră friabilă, care la compactare își poate schimba
granulozitatea prin spargere, se pregătesc inițial 9-10 probe.
Dacă materialul este de tip loessoid sau daca conține o cantitate mare de
fracțiune argiloasă, se pregătesc 7-8 probe.
40 7. Determinarea caracteristicilor de compactare. Încercarea Proctor

Pentru materiale coezive, cantitatea totală de material se usucă până la o

umiditate scăzută (inferioară cu 8-14% fața de limita minimă a umidității
optime de compactare conform tabelului de mai jos) și până la uscare
completă pentru materialele necoezive. Deasemenea, uscarea materialului
poate fi realizată și în etuvă, la o temperatură de 50°C pentru pământuri
coezive și de 105°C pentru cele necoezive.
Tab. 7.2: Valori uzuale ale umidității optime de compactare

Denumirea pământului Umiditate optimă Umiditate optimă
conform STAS 1213-83 pentru încercarea, pentru încercarea,
Proctor normal Proctor modificat
Argilă grasă 20...25 15...20
Argilă 16...23 12...18
Argilă prăfoasă 16...22 12...17
Argilă nisipoasă 14...20 10...16
Argilă prăfoasă nisipoasă 16...18 12...14
Praf argilos 14...18 10...14
Praf argilos nisipos 12...16 9...12
Praf 12...16 10...12
Praf nisipos 11...16 8...12
Nisip argilos 13...16 10...13
Nisip prăfos 11...14 8...11
Nisip 8...11 6...8
Pietriș 4...8 3...6
În cazul materialului cu fracțiuni cu dimensiuni peste cea corespunzătoare

mărimii cilindrului stabilit pentru încercare, aceasta se elimină după uscare
prin cernere. Se calculează raportul ‚r’ dintre cantitatea de material cu
dimensiuni peste dimensiunea maximă și cantitatea totală de material, care nu
trebuie să depășească 0,25.
Cantitatea de material pregătită pentru o probă se întinde pe masa de lucru,

într-o tavă sau într-un lighean. În cazul materialelor coezive, în vederea
asigurării unei umeziri uniforme se recomandă fărâmițarea acestora (sau
darea pe răzătoare) astfel încât materialul să treacă cu ușurință prin ciurul/sita
cu ochiul de 3,15mm. Se umezește materialul, prin pulverizare și amestecare
continuă, cu o cantitate prestabilită de apă, astfel încât umiditatea pământului
la prima încercare să fie cu 8...14% mai mică decât umiditatea optimă
presupusă. În cazul materialelor necoezive prima încercare de compactare se
efectuează cu materialul complet uscat. Cantitatea de apă se măsoară cu

ajutorul unui cilindru gradat sau se determină din variația de masă a
pulverizatorului.
După adăugarea apei și omogenizarea amestecului proba se lasă într-un

recipient închis circa 15 minute în cazul pământurilor necoezive, 2-3 ore în
cazul celor slab coezive sau cu coeziune mijlocie și cel puțin 15 ore în cazul
pământurilor foarte coezive. După acest timp proba se mai amestecă odată
pentru omogenizare.
Compactarea materialului se efectuează conform datelor indicate în tabelul

următor.
Tab. 7.3: Parametrii încercării Proctor

Numărul de straturi Număr de lovituri pe fiecare strat
Mărimea pentru: n și masa maiului m în kg, pentru:
cilindrului Proctor Proctor Proctor normal Proctor
d(mm) normal modificat modificat
n m n m
100 3 5 25 2,5 25 4,5
150 70 2,5 70 4,5
Fig. 7.1: Secțiune transversală prin ștanța aparatului Proctor

În cazul proctorului normal înălțimea de cădere a maiului este de 30 cm.

Setarea acestei înălțimi se face prin apăsarea tijei din partea superioară a
aparatului Pentru setarea înălțimii de 45 cm folosită pentru încercarea Proctor
modificat tija trebuie sa fie ridicată.
Se introduce în cilindru proba de material în straturi de grosimi aproximativ

egale. Pentru realizarea acestui lucru se recomandă folosirea aceleiași mase
de pământ pentru fiecare strat, această masă rezultând din estimarea densității
în stare naturală obținută în urma încercării. Dozarea materialul atribuit
fiecărui strat poate fii făcută și prin măsurarea directă a fiecărui strat
compactat, reperul fiind marginea superioară a manșonului. După
compactare, nivelul superior al ultimului strat trebuie să depășească marginea
cilindrului, dar nu cu mai mult de 5mm. După ce se scoate inelul prelungitor,
se taie materialul la nivelul cilindrului cu ajutorul cuțitului și se nivelează cu
rigla metalică.
Se cântărește masa materialului cu tot cu cilindru (m1) din care se scade apoi
masa cilindrului (m2).
În cazul materialelor ce conțin o cantitate mare de particule cu dimensiuni

mari la care nu este posibilă netezirea probei, se pune pe suprafața ultimului
strat o placă de metal, înainte de a se aplica ultimele 5 lovituri de compactare.
După compactare se măsoară în 3 puncte înălțimea la care se află placa și
calculează volumul ocupat de material.
Pentru determinarea umidității medii a materialului se scoate materialul din

cilindru și se iau probe de la partea inferioară, mijlocie și superioară a
cilindrului. În cazul pământurilor necoezive masa probei de material trebuie
să fie de minim 100g pentru nisipuri și 500g pentru pietrisuri.
Dacă materialul conține piatră friabilă, pe o probă se efectuează o singură

compactare. Altfel se efectuează trei compactări.
În cazul refolosirii materialului scos din cilindru la o nouă încercare de

compactare, acesta se fărâmițează sau se dă pe răzătoare și se amestecă cu
materialul rămas din proba respectivă și se adaugă o nouă cantitate de apă,
corespunzătoare următoarei încercări de compactare. Pentru încercări
succesive de compactare, cantitățile de apă care se adaugă probelor de

material sunt cele corespunzătoare unei creșteri a umidității cu 1...2% pentru

pământurile coezive și circa 2...3% pentru pământuri coezive.
Încercarea de compactare se efectuează de 6...10 ori, umiditatea materialului

variind în intervalul de 10...24% pentru materiale coezive și de 0...15% pentru
materiale necoezive. Determinarea se termină după 2 sau 3 încercări de
compactare de la încercarea la care masa materialului compactat a început să
scadă, în domeniul umed.
Se calculează densitatea (ρ) și densitatea în stare uscată (ρd) aferente fiecărei

încercări de compactare cu relațiile:
mm
 [g/cm 3 ] (7.2)
V
m m  m1  m 2 (7.3)
unde:
mm=masa materialului, în g;
m1=masa cilindrului umplut cu material compactat, în g;
m2=masa cilindrului, în g;
V = volumul materialului compactat, în cm3;

d  [g/cm 3 ]
w (7.4)
1
100
unde:
w [%] = umiditatea medie a materialului.
Valorile umidității și densitățile în stare uscată aferente se reprezintă grafic,

în abscisă fiind valorile umidității, iar în ordonată valorile densității uscate.
În vederea verificarii valorilor obținute pentru densitatea în stare uscată

maximă în domeniul umed utilizând încercarea Proctor normală se poate
folosi în mod orientativ și relația:

s
 d max  [g/cm 3 ]
w p  0.2  I p (7.5)
1  s
100
în care:
wp = limita inferioară de plasticitate;
Ip = indicele de plasticitate.
În cazul în care materialul conține dimensiuni ale particulelor mai mari de

Dmax care au fost eliminate în vederea efectuării încercării în domeniul
umidității optime si a densității, în starea uscată maximă, în domeniul umed
se corectează cu ajutorul formulei de mai jos în funcție de ‚r’(valabil doar
dacă r≤0,25)
w '  w opt (1  r ) (7.6)
 d max  s
' d max 

 s  r  s   d max  (7.7)
Fig. 7.2: Aparatul Proctor

Rezultatele încercării Proctor se reprezintă grafic, vezi Fig. 7.3, după care se
determină conform figurii densitatea maximă, d,max și umiditatea optimă de
compactare, wopt.
d,max
wopt
Fig. 7.3: Variația umidității cu densitatea în stare uscată – Diagrama Proctor

Form. 7.1: Formular pentru încercarea Proctor normală / modificată (STAS

1913/13 1983)
Tipul de încercare Proctor:___________

Tipul pământului:______________________________
Densitatea scheletului solid a pământului: ________________ [ g/cm3]
Diametrul cilindrului:________ [mm]
Înălțimea cilindrului:__________ [mm]
Volumul cilindrului:___________ [cm3]
Masa maiului:________________ [kg]
Înălțime de cădere a maiului:_____ [mm]
Diametrul maiului:__________ [mm]
Numărul de straturi:___________
Numărul de lovituri pe strat:_____
Numărul de încercări
de măsură
Caracteristici
Unități
1 2 3 4 5 6 7 8
Masa cilindrului + Material m1 g

Masa cilindrului gol m2 g
Masa materialului mm g
Densitatea în stare naturală
mm g/cm3
ρ=
V
Umiditate medie w %
Densitatea în stare uscată
ρ
ρd = g/cm3
w
1+
100
Umiditate corectată
w ' =wopt (1 − r) %
Densitatea în stare uscată

corectată
ρd ρs g/cm3
ρ' d = max
max
ρs − r (ρs − ρd )
max

Form. 7.2: Diagrama Proctor normală / modificată
1.9
1.8
1.7
d (g/cm3)
1.6
1.5
1.4
1.3
1.2
10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27
w (%)
Densitatea pământului în stare uscată, d,max = ............... [g/cm3]
Greutate volumică a pământului în stare uscată, dmax = d,max g = ........ [g/cm3]
Umiditatea optimă de compactare, wopt = ............. [%]

8 DETERMINAREA INDICELUI CALIFORNIAN DE

CAPACITATE PORTANTĂ (CBR)
Determinarea capacității portante relative sau a indicelui CBR al materialelor

ce se utilizează curent pentru terasamente, straturile de fundație, pentru
straturile de bază și substraturi.
Determinarea indicelui californian de capacitate portantă prin metoda (CBR)

constă în încărcarea probei cu un piston circular (poanson) de arie 1935 mm2
și menținerea unei viteze de penetrare de 1.3mm/min.
Se construiește o curbă având în abscisă penetrarea pistonului (mm), iar în

ordonată valoarea forței aplicată pe piston (kN).
Pe baza curbei construite se calculează valoarea indicelui californian de

capacitate portantă. Acest indice se calculează la penetrări de 2.54mm sau
5.08mm. Valorile extreme ale indicelui CBR pot fi: minim 2 – 3 % și maxim
60 – 80 %.
Pentru determinarea acestuia se folosesc metode de laborator și metode de
teren.
Încercarea se realizează conform (IM003 1996).
- presă cu șurub, în care se află încorporat reductorul în două trepte;
- coloane fixate pe batiul presei;
- jug;
- traversă;
- set dinamometric: 5 kN, 10kN, 20kN, 30kN;
- piston de penetrare cu cep filetat pentru montare la dinamometru;
- microcomparator 0.01mm și cursă 0 – 30mm;
- vas pentru proba de pământ cu următoarele anexe: disc plus mâner, trepied
cu microcomparator pentru determinarea umflării probei și inele pentru
suprasarcină (lestare probă).
8. Determinarea indicelui CBR 49
Fig. 8.1: Sistemul CBR de laborator
Materiale pentru efectuarea încercării: probă de pământ compactat.
Determinarea indicelui californian de compactare se poate face pe probe de

pământ compactat la următoarele valori ale umidității cestuia:
- la umiditatea naturală, atunci când se determină capacitatea portantă
imediată;
- la umiditatea optimă de compactare , când se determină CBR în vederea
verificării ulterioare în teren a calității compactării stratelor, cu aparatura de
teren;
50 8. Determinarea indicelui CBR

- pe probe compactate în laborator la umiditatea optimă de compactare si apoi

imersate în apă timp de patru zile, pentru situația cea mai defavorabila din
timpul exploatării pământului compactat.
În cazul în care proba de pământ compactat urmează a fi saturată cu apă se

procedează conform IM003/1996:
- se prinde vasul de placa de bază și se atașează gulerul prelungitor la vas,
cântărind întregul ansamblu;
- se introduce discul în vasul probei și se atașează pe el un disc de hârtie de
filtru;
- se amestecă proba de pământ cu suficientă apă pentru a obține umiditatea
optimă de compactare și se împart în trei porți egale;
- se compactează fiecare din cele trei straturi de pământ cu numărul de lovituri
corespunzător unui lucru mecanic de 6 dJ/cm3 (conform STAS 1913/13-83);
- se determină umiditatea reală pentru trei probe de pământ din vas, din fiecare
din cele trei straturi si apoi se calculează umiditatea medie;
- se desface placa de bază, se scoate discul și se așază un disc de hârtie filtru
de placă perforată;
- se inversează vasul cu proba de pământ, astfel ca suprafața acestuia să vină
în contact cu hârtia de filtru de pe placa perforată;
- se prinde placa de bază de vas și se detașează gulerul;
- se cântărește acest ansamblu și se determină densitatea probei în stare uscată,
calculând: masa probei, volumul real al probei și umiditatea medie a acesteia.
Saturarea probelor se realizează conform etapelor următoare:

- se așază pe probă placa perforată, prevăzută cu șurubul reglabil, împreună
cu greutățile de lestare reprezentând sarcina geologică corespunzătoare
adâncimii de la care s-a prelevat proba;
- se așază trepiedul cu microcomparatorul pe gulerul vasului și se face o citire
inițială la microcomparatorul;
- se imersează vasul în apă pentru a permite accesul acesteia pe la partea de
sus a probei. În timpul umezirii se menține nivelul apei în vas și în tancul de
umezire aproximativ 25.4mm deasupra părții superioare a probei. Umezirea
probei se face timp de 4zile;
- după cele 4 zile se face o măsurătoare finală la microcomparator pe proba
umezită și se calculează umflarea ca un procentaj din înălțimea inițială a
probei (hi):

umflarea totala [mm]

umflarea relativa   100 [%] (8.1)
hi
- se scoate proba din tancul de umezire, se scurge apa de pe probă și apoi se

lasă să dreneze apa timp de 15minute. După aceea se îndepărtează greutățile
de supraîncărcare și placa perforată. Se cântărește și se determină valoarea
densității probei de pământ inundate și drenate;
Testul de penetrare presupune:

- se pune suprasarcina sub formă de inel sau greutăți cu fantă de probă, egală
cu cea din timpul inundării. Pentru a preveni refularea materialului moale în
golul greutăților de suprasarcină se așază pistonul de penetrare după ce a fost
pusă o greutate de suprasarcină pe proba de pământ. După așezarea pistonului
restul greutăți de suprasarcină va fi în jurul pistonului;
- se așază pistonul de penetrare sub o încărcare inițială de 4.54kg, apoi ambele
indicatoare ale pistonului de penetrare și al inelului dinamometric se aduc la
zero. Această preîncărcare se realizează citind la dinamometrul utilizat o
deformație corespunzătoare forței de 4.54kgf.
- se aplică forța de încărcare pe pistonul de penetrare astfel încât viteza de
penetrare să fie de 1.3mm/min. Se înregistrează forța când penetrarea este la
valorile 0.64, 1.27, 1.91, 2.54, 5.08 și 7.62mm.
- opțional se pot face citiri ale forței și la valorile penetrării de la 10.16 și
12.70mm.
Forma inițială și cea corectă a curbei forță pe piston – penetrare piston sunt
prezentate în Fig. 8.2.

Curba standard
pentru piatra sparta
Test 1 – Nu este
necesar o corectie
Forta pe piston [kN]
Testul 2 – Este
necesara o corectie
Penetrarea pistonului [mm]

Fig. 8.2: Exemplu de curbe de penetrare pentru încercarea CBR
În situația în care penetrarea inițială are loc fără o creștere a forței la penetrare
și curba poate fi concavă, curbele vor fi corectate conform IM 003.
Indicele californian de capacitate portantă se calculează pentru fiecare probă,

pentru valorile corectate ale forței la 2.54mm și 5.08mm penetrare. Valorile
CBR se obțin prin raportarea valorilor corectate ale forței pentru 2.54mm și
5.08mm la valorile standard (pentru piatră spartă) 13.24kN, respectiv 19.96
kN și înmulțind cu 100.
Fcor
CBR   100 [%] (8.2)
Fstandard
unde:
Fcor = valoarea corectată a forței
Fstandard = forța standard
De obicei indicele CBR se calculează pentru penetrarea de 2.54mm.

Încercarea se reface dacă indicele calculat pentru 5.08mm penetrare este mai
mare decât indicele calculat pentru 2.54mm penetrare.
Se determină în laborator dreapta intrinsecă a unui pământ sau material

granular, dreaptă care exprimă legătura dintre valoarea CBR și densitatea
pământului în stare uscată ρd.
Valorile CBR se determină pentru minim trei probe de pământ prelevate din
patul drumului, compactate la umiditățile optime stabilite în prealabil și
specifice la trei energii de compactare diferite.
Dreaptă intrinsecă permite determinarea CBR proiectat la procentul dorit din

densitatea în stare uscată, corespunzătoare gradului de compactare permis în
specificațiile de compactare.
Cu aceeași dreaptă se determină grafic indicele de capacitate portantă a

drumului în timpul exploatării plecând de la densitatea pământului respectiv
în stare uscată măsurată în teren.
Fig. 8.3: Calculul valorii rezistenței la penetrare pentru 0.1 (2.54mm) și 0.2
inch (5.08mm)

CBR
[%]
(CBR)4
(CBR)3
(CBR)2
(CBR)1
d1 d2 d3 d4  [g/cm3]

Fig. 8.4: Stabilirea valorii CBR pentru diferite grade de compactare

Form. 8.1: Formular pentru încercarea CBR
Tipul de încercare CBR: Saturat / Nesaturat

Tipul pământului:______________________________
Timp
Numărul de încercări
de măsură
Caracteristici
Unități
1 2 3 4 5 6 7 8
Masa naturala a
materialului de sub m1 g
poanson
Masa uscata a
materialului de sub m2 g
poanson
𝑚1 − 𝑚2
w= 100 w [%]
𝑚2
Densitatea în stare
naturală g/cm3
mm
ρ=
V
Umiditate medie w %
15''
30''
45''
1'
1' 15''
1' 30''
1' 45''
2'
2' 15''
2' 30''
2' 45''
3'
3' 15''
Forţa înregistrata în 3' 30''
F kN 3' 45''
timpul încercări
4'
4' 15''
4' 30''
4' 45''
5'
5' 15''
5' 30''
5' 45''
6'
6' 15''
6' 30''
6' 45''
7'

9 DETERMINAREA PERMEABILITĂȚII: METODA CU

GRADIENT CONSTANT, METODA CU GARDIENT VARIABIL
Coeficientul de permeabilitate reprezintă valoarea raportului dintre viteza de

filtrație, v, și gradientul hidraulic sub care se face curgerea, respectiv:
v
k (9.1)
i
unde gradientul hidraulic este raportul dintre diferența de nivel hidrostatic și

drumul parcurs de apă prin materialul poros:
dh
i (9.2)
dl
Coeficientul de permeabilitate are dimensiuni de viteză [LT-1] și se exprimă

în cm/s.

(STAS 1913/6 1976).
- Permeametru cu gradient constant PGC pentru determinarea coeficientului
de permeabilitate k și a gradientului critic de curgere icr pentru nisipuri,
- Permeametru cu gradient variabil PGV pentru determinarea coeficientului
de permeabilitate k pe materiale de tip argilos, prăfos, nisipos,
- Edometru cu tub pentru determinarea permeabilității sub sarcina de
încărcare a terenului.
Materiale pentru efectuarea încercării: material nisipos tulburat pentru

metoda cu PGC, sau netulburat de natură argiloasă recoltat prin ștanțare
pentru metoda PGV.
9. Determinarea permeabilității 57
9.1 Metoda permeametrului cu gradient variabil
Metoda constă în determinarea permeabilității prin trecerea unui curent de

apă prin probă sub gradientul variabil (h2-h1), creat între nivelul superior
variabil și nivelul inferior de preaplin. Gradientul variabil se aplică prin
permeametrul cu tuburi. Diametrul tubului folosit se alege funcție de natura
materialului testat (nisipuri fine - argile). Se face saturarea preliminară a
probei prin ascensiune capilară, imersând proba, conținută în ștanță, într-un
vas cu apă pe parcursul a 48 de ore. Se asigură apoi umplerea spațiului
tronconic al capacului de la partea superioară a ștanței și se verifică etanșarea
garniturii, prin strângerea piulițelor colierului de asamblare al ștanței. Se
racordează ștanța conținând proba de testat la tubulatura aferentă ascendentă
și descendentă, verificându-se etanșarea realizată. Se umple tubulatura
permeametrului la nivelul reperului superior al scării de citire. Se marchează
reperul inferior de preaplin, față de care se face raportarea citirilor. Se
deschide clema de obturare a tubului de racord permițând circulația apei către
probă. Se citesc nivelurile din tuburile piezometrice la intervale prestabilite.
Se calculează coeficientul de permeabilitate conform formulei specifice

acestei metode:
2.3  a l h
k   log 1 [cm/s] (9.3)
A t h2
în care:
l = lungimea probei,
a/A = arie tub piezometric / arie probă,
h1 = nivelul inițial al apei față de preaplin,
h2 = nivelul final față de preaplin,
t = timpul intre citirile de la hl și h2.
În cazul încercării în permeametrul cu gradient variabil, metoda presupune

intrarea în regim de curgere constant, adică a obținerii cel puțin a trei valori
consecutive calculate, apropiate ca dimensiuni, pentru a minimiza eroarea de
testare.
58 9. Determinarea permeabilității
9.2 Metoda permeametrului cu gradient constant
Metoda constă în determinarea permeabilității, prin trecerea unui curent de

apă sub gradient constant printr-o probă de pământ. Ștanța cu epruveta de
pământ se introduce în permeametru asigurându-se etanșeitatea între ștanță și
capetele permeametrului, prin garnituri de cauciuc. Se evacuează gazele din
porii epruvetei de pământ de pământ cu un curent de apă de jos în sus, prin
închiderea robinetului de circulație superioară și deschiderea celui pentru
circulație inferioară. Curgerea se face cu un gradient hidraulic mai mic decât
1. După terminarea evacuării gazelor din epruvetă, se închide robinetul
inferior și se deschide cel superior, iar după intrarea curgerii în regim constant
se măsoară următoarele:
- volumul de apă evacuată V prin preaplin și măsurat cu cilindrul
gradat, în cm3, în intervalul de timp T;
- intervalul de timp T, în care curge volumul de apă V, în secunde;
- diferența de nivel h înregistrată între cele două tuburi piezometrice, în
cm, cu o precizie de 1 mm.
Coeficientul de permeabilitate, la temperatura t, măsurată în timpul încercării,

se calculează cu formula:
Vl
k [cm/s] (9.4)
ATh
unde:
V = volumul de apă evacuată în intervalul T;
l = lungimea probei;
A = aria secțiunii probei;
T = intervalul de timp în care s-a evacuat volumul de apă V;
h = diferența de nivel între cele două tuburi piezometrice.
Pentru încercarea cu permeametrul cu gradient constant, determinarea se

repetă la diferiți gradienți hidraulici pe aceeași epruvetă, fără a o demonta.
9. Determinarea permeabilității 59
Form. 9.1: Formular pentru permeametru cu gradient constant

V
k  kt c  c
A i  t
Ȋnălțimea Volum Coeficient de Coeficient de
Interval Lungimea Secţiunea Gradient Coeficient
coloanei de apă permeabilitate permeabilitate
de timp probei epruvetei hidraulic de corecție
de apă evacuat la t[o C] la 20o C
t h l A i V c kt k
[s] [cm] [cm] [cm2] [-] [cm3] [-] [cm/s] [cm/s]
Media:
Form. 9.2: Formular pentru permeametru cu gradient variabil

2.3  a l h
k  kt c    log 1  c c = .....................
A t h2
Coeficient de
Interval Nivel Nivel
permeabilitate la
de timp 1/t iniţial final h1/h2 log(h1/h2)
20o C
t h1 h2 k
[s] [1/s] [cm] [cm] [-] [-] [cm/s]
Media:
60 9. Determinarea permeabilității
10 DETERMINAREA CONȚINUTULUI DE CARBONAȚI
Conținutul de carbonați ai pământului este necesar a fi determinat pentru a

pune în evidență legăturile de cimentare pentru anumite tipuri de pământ (de
exemplu marne) și pentru a identifica agresivitatea carbonică a pământurilor
asupra betonului din structurile îngropate.
Conținutul în carbonați se exprimă convențional în procente de carbonat de

calciu raportat la masa probei uscate și se poate determina prin metode de
laborator și de șantier. Metodele de identificare a prezenței și conținutului
procentual de carbonați folosesc reacția chimică de identificare bazată pe
folosirea unor reactivi acizi de tipul acidului clorhidric. Metoda de laborator
urmărește intensitatea reacției de degajare a bioxidului de carbon prin
evaluarea procentuala a efervescenței gazului carbonic. Metoda de teren
(șantier) urmărește evaluarea cantității de reactiv acid utilizată pentru
neutralizarea carbonatului prin titrarea excedentului cu o soluție de hidroxid
de sodiu, în prezența unui indicator al punctului de vizare al reacției de tipul
fenolftaleinei.

7107/3 1974).
Aparatura utilizată: Aparat Scheibler, creuzet de porțelan, fiola de cântărire,

mojar cu pistil, etuva electrică cu termostat, cuțit, spatula și lavete, balanța
analitică barometru cu precizia de 0.1mm col.Hg., termometru cu precizia de
0,5° C.
Aparatul Scheibler este alcătuit din două tuburi comunicante de același

diametru. Primul are rol de compensare fiind negradat iar cel de al doilea este
o biuretă de gaz Hempel cu vol. de 100÷200 cm3, cu gradare în mm3. Cele
două tuburi sunt reunite printr-un tub în forma de Y care are montată la
derivația inferioară un flacon cu lichid de rezervă. Flaconul este prevăzut cu
o pompă tip pară de cauciuc și cu un racord cu robinet, comunicant la
10. Determinarea conținutului de carbonați 61
presiunea atmosferică. Tubul gradat comunică la partea sa superioară cu un

tub descendent spre un vas tampon de tip sifon, care are un robinet de
comunicare cu atmosfera și o comunicare spre un vas de reacție tip Wagner,
în care se face descompunerea carbonaților cu acid clorhidric diluat.

a) materiale supuse încercării: probe de pământ în stare tulburată
b) materiale consumabile: acid clorhidric 12%, apa distilată, bicromat de

potasiu, CO2 comprimat.
Prezența carbonaților în probă se stabilește orientativ apreciindu-se calitativ

conținutul după reacția de efervescență a gazului carbonic, pe baza căreia se
va alege o cantitate de material în analiza cantitativă ulterioară. Se răzuie, se
usucă, se mojarează, se omogenizează materialul și se alege o cantitate care
se introduce intr-o fiola de cântărire și se usucă din nou.
Metoda constă în tratarea materialului cu acid clorhidric, măsurându-se

volumul bioxidului de carbon rezultat și calculând conținutul procentual de
carbonat de calciu echivalent. Reacția se considera terminată când agitarea
recipientului nu mai provoacă nici o denivelare a apei între cele două ramuri
ale tubului. Se citește volumul gazului degajat, se notează presiunea
atmosferică și temperatura aerului, funcție de care depinde valoarea
coeficientului k de echivalență. Conținutul în carbonat de calciu se calculează
cu relația:
k×V
CaCO3 (%) = (10.1)
10(m1 - m 2 )
în care:
k = coeficient de echivalare (mg CaC03 corespunzătoare la 1 cm3 de CO2
pentru diverse presiuni și temperaturi),
V =volumul de C02 degajat (cm3),
m1, m2 = masa fiolei de cântărire înainte și după prelevarea probei (g).
Ca rezultat se consideră media a două determinări ce nu diferă între ele cu

mai mult de 2%.
62 10. Determinarea conținutului de carbonați

Form. 10.1: Formular pentru determinarea conținutului de carbonați
Metoda de laborator Metoda de șantier
Determinarea 1
Determinarea 2
Determinarea 1
Determinarea 2
Faze de lucru Faze de lucru
Masa inițială a fiolei m1 [g] Masa inițială a fiolei m1 [g]

Masa finală a fiolei m2 [g] Masa finală a fiolei m2 [g]
Masa probei analizate (m1-m2)[g] Masa probei analizate (m1-m2)[g]
Temperatura [°C] Volumul inițial HCl utilizat, V1 [cm3]
Presiunea barometrică [mm Hg] Factorul HCl 0.5n, F1
K [mg/cm3] Volumul consumat NaOH, V2 [cm3]
Volumul CO2 degaja, V [cm3] Factor NaOH 0.25 n, F1
𝐾∙𝑉 𝐶𝑎 𝐶𝑂3
𝐶𝑎 𝐶𝑂3 = [%] 5 ∙ (0.5 ∙ 𝑉1 ∙ 𝐹1 − 0.25 ∙ 𝑉2 ∙ 𝐹2 )
10 ∙ (𝑚1 − 𝑚2 ) = [%]
(𝑚1 − 𝑚2 )
Media aritmetică CaCO3 [%] Media aritmetică CaCO3 [%]
10. Determinarea conținutului de carbonați 63

64 10. Determinarea conținutului de carbonați

11 DETERMINAREA CĂLDURII MAXIME DE UMEZIRE A

PĂMÂNTURILOR
Pe probe de pământ tulburate sau netulburate se determină în laborator

căldura maximă de umezire, qumax. Aceasta reprezintă cantitatea de căldură
degajată la umezirea până la saturație a 1g de pământ uscat la 105°C,
exprimată în jouli pe gram. Degajarea de căldură este funcție de apa strâns
legată.
Determinarea căldurii maxime de umezire se aplică pentru pământurile

argiloase care conțin minim 15% fracțiuni coloidale, cu materii organice
minim 5% din masa pământului uscat și a căror valoare a căldurii maxime
este cel puțin 17 J/g. Se pot folosi și în cazul în care conținutul de materii
organice este mai mare de 5%, menționându-se în buletinul de încercare.
În funcție de valoare căldurii maxime de umezire pământurile se clasifică
astfel:
- pământuri foarte active dacă qu_max > 37 J/g;
- pământuri active dacă 25<qu_max ≤ 37 J/g ;
- pământuri puțin active dacă 12<qu_max ≤ 25 J/g

1913/9 1986).
Aparatura utilizată pentru determinarea căldurii maxime de umezire constă în

Calorimetru de tip Janert compus din:
- vas Dewar sub formă de butelie sau pahar cu volumul de aproximativ
250cm3,
- material termoizolant din polistiren expandat, plută sau porțelan,
- dop de plută parafinată în care sunt practicate deschideri pentru
introducerea termometrului, agitatorului și a fiolei cu proba de pământ
prevăzută cu dop propriu,
11. Determinarea căldurii maxime de umezire a pământurilor 65

- termometru cu precizie de 1/100°C de tip Berthelot-Mahler sau de tip

diferențial Beckmann. Termometrul va fi fixat în dopul de plută al
aparatului astfel încât rezervorul inferior cu mercur
- agitator format dintr-o vergea de sticlă ce are la partea inferioară un
disc perforat din alamă, ușor concav cu fantă în dreptul rezervorului
termometrului,
- fiolă,
- dop.

a) epruvete cilindrice sau de alta forma prelevate prin ștanțare din materialul
analizat,
b) consumabile: răzătoare, parafină
În vederea determinării căldurii maxime de umezire a pământurilor se vor

urmării etapele descrise în continuare:
- proba de pământ se trece prin răzătoare, se usucă în etuvă cu termostat
la 105±2°C, timp de 12 ore.
- proba de pământ uscată se mojarează, se omogenizează prin
amestecare, după care se cerne pe sita de 05.
- fiolele cu capac în care se pune proba de pământ se degresează, se
spală cu apă distilată, se usucă în etuvă și se răcesc în exsicator cel
puțin o oră și se cântăresc.
- cantitatea de pământ introdusă în fiolă se stabilește în funcție de natura
materialului, fiind cuprinsă între 5 și 20g. În cazul pământurilor
argiloase foarte active se va folosi o cantitatea minimă peste care se
adaugă nisip cuarțos pentru asigurarea unei umezirii uniforme și
rapide. Dacă este un pământ argilos puțin activ se va folosi pentru
realizare încercării cantitatea maximă.
- fiolele se închid cu capac, se cântăresc, iar apoi se parafinează.
- se introduce în vasul Dewar, cu ajutorul biuretei gradate între 70 și
100cm3 apă distilată, în funcție de natura pământului analizat.
- după turnarea apei în calorimetru se măsoară temperatura, se
introduce fiola cu proba de pământ analizat urmărindu-se să nu se
depășească nivelul inferior al dopului de plută si se lasă minimum o
oră pentru egalizarea temperaturii.
- când se constată că temperatura rămâne constantă se scoate fiola, se
citește din nou temperatura, apoi se deparafinează fiola, se scoate
dopul, se varsă complet și rapid pământul în apa din vasul
66 11. Determinarea căldurii maxime de umezire a pământurilor

calorimetrului, după care se astupă orificiul din dopul parafinat cu

dopul propriu.
- când se folosește termometrul Beckmann, acesta se pregătește
încălzind ușor rezervorul inferior până când coloana de mercur din
tubul capilar ajunge la gâtul rezervorului superior. Se răstoarnă
termometrul pentru a se face conectarea cu mercurul din rezervorul
superior, după care se readuce la poziția inițială. Se introduce
rezervorul inferior al termometrului în într-o baie de apă cu
temperatura mai mare cu 2 – 3°C mai mare decât temperatura
ambientală. După echilibrarea temperaturii se scoate termometrul și
se lovește brusc cu degetul în dreptul locului de sudură a capilarului
cu rezervorul superior pentru ca mercurul din acesta să cadă, iar cel
din capilar se va opri în dreptul uneia din diviziunile de la începutul
scării gradate, în momentul în care a preluat temperatura mediului
ambiant.
- după introducerea pământului se pornește cronometrul și se începe
mișcarea agitatorului în sus și în jos.
- notarea citirilor se efectuează din 30 în 30 de secunde până la
stabilizarea temperaturi (patru citiri consecutive)
- se realizează trei încercări.
Căldura maximă de umezire se calculează cu relația:
q u max 
C A  m A  C N  m N  CC  C W  m W y [J/g]
(11.1)
mA
în care:
CA = 0.96[ J/g∙°C] – este căldura specifica a argilei;
mA [g] – masa probei de pământ argilos;
CN = 0.87[ J/g∙°C] – este căldura specifică a nisipului cuarțos;
mN [g] – este masa nisipului cuarțos;
CC [ J/°C] – constanta calorimetrică a aparatului;
CW = 4.18[ J/g∙°C] – căldura specifică a apei în intervalul de temperatură 15
– 20°C;
mW [g] – masa apei din calorimetru;
∆t – diferența dintre temperatura finală și temperatura după scoaterea fiolei
cu pământ din calorimetru;
11. Determinarea căldurii maxime de umezire a pământurilor 67

Pentru fiecare încercare se calculează q u max , iar ca rezultat al determinării se

va calcula media aritmetică a celor trei valori, care nu trebuie să difere între
ele cu mai mult de 1,5 J/g.
Form. 11.1: Formular pentru determinarea căldurii maxime de umezire

Unitatea
Caracteristici de Proba 1 Proba 2 Proba 3
măsură
Masa probei de pământ g
Masa fiolei goale g
Masa probei de pământ argilos mA g
Masa nisipului cuarțos mN g
Masa apei din calorimetru mw g
Constanta calorimetrică a aparatului Cc J/°C
Temperatura camerei °C
Înainte de introducerea fiolei
După introducerea fiolei
După o oră
După scoaterea fiolei
Temperatura lichidului din calorimetru
0s
30 s
1,0 min
1,5 min
2,0 min °C
După 2,5 min
introducerea
3,0 min
pământului la
timpul: 3,5 min
4,0 min
4,5 min
5,0 min
5,5 min
6,0 min
Creșterea de temperatură Δt °C
qvmax J/g
Media aritmetică qvmax /g
68 11. Determinarea căldurii maxime de umezire a pământurilor

12 ÎNCERCAREA PĂMÂNTURILOR LA COMPRESIUNE

MONOAXIALĂ
Testul se poate executa pe epruvete de material tulburat (remaniat) sau

netulburat. Dacă se face asupra aceluiași material în ambele stări netulburată
și tulburată la porozități și umidități egale, se poate obține valoarea
senzitivității ca raport al rezistenței în stare netulburată față de rezistența în
stare tulburată:
Pc
S (12.1)
P 'c
În cazul argilelor saturate, testul fiind nedrenat, se admite ca valabilă relația:
Pc  2  c u (12.2)
în care cu este coeziunea aparentă în N/mm2, determinată conform (STAS

8942/6 1976).
Încercarea se poate efectua în două variante:

a) cu viteză impusă și măsurarea efortului unitar normal rezultant,
b) sub efort impus și măsurarea deformației axiale rezultate.

8942/6 1976).
Aparatura utilizată: presa de încercare triaxială; balanță tehnică cu precizie de

minim 0,01 g, etuvă termoreglabilă; stanțe cu diametrul de 38mm și 50mm
cu înălțimea de 76mm și respectiv 100mm, capsule de porțelan sau de metal,
cuțit de laborator.
12. Încercarea pământurilor la compresiune monoaxială 69

a) materialele supuse încercării: epruvete din materiale de natură coezivă în

stare netulburată sau remodelate din materiale tulburate (remaniate).
Se prelevează o epruvetă prin stanțare din materialul de analizat, sau se

modelează o epruvetă la o anumită densitate și umiditate impusă de natura
problemei studiate. Se cântărește și se montează proba pe presa de
compresiune, se calibrează microcomparatorul de măsura a forței(sau
traductorul de forță) și cel de măsură a deformației axiale la nul, se alege
viteza de încărcare, se pornește presa, se înregistrează valorile de efort și
deformație ( cel puțin din 30 în 30 de secunde în primele 3 minute și din minut
in minut până la rupere); la stagnarea sau căderea valorilor de forță se oprește
presa și se descarcă proba. Se cântărește și se usucă proba la etuvă în vederea
calculării umidității, densității și greutății volumetrice a materialului. Pe baza
valorilor citite la inelul dinamometric(/traductor de forța) se determină
rezistența la compresiune monoaxială Pc, efortul unitar total  și deformația
axială specifică  corespunzătoare cedării epruvetei.
Pentru probele cu o comportare plastică, care se deformează prin îmbutoiere,

se admite ca valabil criteriul de rupere max=20%, același din testul de
compresiune triaxială.
Pe materialul testat se determină valorile umidității inițiale și finale cât și

greutatea volumetrică, măsurându-se valoarea unghiului de rupere față de
verticala .

Se admite ca valabilă expresia:   90º 2   cât și c   tg . Rezistența la
2
rupere este:
Pcr
Pc    (12.3)
A
și reprezintă efortul unitar total maxim și este raportul dintre forța critică de
rupere și aria transversală calculată după relația:
A0
A
 (12.4)
1
100
70 12. Încercarea pământurilor la compresiune monoaxială
unde
h
(%)  100 (12.5)
h0
Pentru fiecare determinare se fac trei încercări. Valoarea abaterii fiecărei

încercări față de media celor trei încercări nu trebuie să depășească cu +20%
media. Datele primare și rezultatele se înscriu în formulare tipizate iar
opțional se poate trasa funcția f = (), a variației efortului unitar normal
funcție de deformația relativă.
Form. 12.1: Formular pentru încercarea de compresiune monoaxială
𝜀 𝐴0
Δh Δℎ 𝐴= 𝜀 Pcr Pc
= 100 1−
Timp [mm] ℎ0 100 [kN] [kN]
2
[%] [cm ]
1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3
30 sec
60 sec
90 sec
2 min
3 min
4 min
5 min
6 min
7 min
8 min
9 min
10 min
12. Încercarea pământurilor la compresiune monoaxială 71

72 12. Încercarea pământurilor la compresiune monoaxială

13 DETERMINAREA COMPRESIBILITĂȚII ȘI CONSOLIDĂRII

EDOMETRICE
Prin încercarea de compresiune se determină caracteristicile de compresiune-

tasare și de compresiune-porozitate precum și următorii parametri: indicele
de compresiune Cc și indicele de recompresiune Cr, modulul de deformație
edometric Eoed, coeficientul de compresibilitate volumică mv, coeficientul de
compresibilitate av, raportul de supraconsolidare RSC și tasarea specifica prin
umezire imp.
Prin încercarea de consolidare se determină caracteristica de consolidare-timp

precum și următorii parametri: coeficientul de consolidare cv, timpul de
consolidare primară, coeficientul de consolidare secundară c , coeficientul
de permeabilitate k.
Caracteristica de compresiune tasare se obține reprezentând funcția:
h
(' )  100 [%] (13.1)
h
unde  este presiunea aplicată, reprezentată logaritmic pe axa abscisei, analog

se poate obține graficul funcției ().
Indicele de compresiune reprezintă panta medie a curbei de compresiune-

porozitate în zona virgină (în care deformarea se face sub o presiune mai mare
decât presiunea de preconsolidare anterioară, iar caracteristica de
deformabilitate nu este influențată de istoria încărcării anterioare).
 
Cc  (13.2)
 log( )
13. Determinarea compresibilității și consolidării prin metoda edometrică 73

Modulul de deformare edometric reprezintă panta funcției '(abs), respectiv

Eoed=/(/100), unde ecartul presiunilor de încărcare se alege în intervalul
de interes al problemei studiate.
Relația de transformare a curbei compresiune-tasare în compresiune-

porozitate generează formula de calcul a modului edometric.
'
E oed  (1  e0 ) (13.3)
e
care permite evaluarea mărimii acestuia daca se cunoaște variația indicelui

porilor sub variația sarcinii specifice de încărcare.
Coeficientul de compresibilitate volumică mv reprezintă panta funcției

inverse a celei menționate în cazul modulului edometric deci se poate
determina prin relația:
1
mv  (13.4)
E oed
Coeficientul de compresibilitate av este panta funcției e(') și poate fi calculat

pe baza relației de legătură:
(1  e 0 )
a v  mv  (13.5)
e
Se definește drept raport de supraconsolidare RSC (cunoscut în literatură și

cu acronimul OCR – „over-consolidation ratio”) raportul dintre presiunea
efectivă de preconsolidare sub sarcina geologică de formare și presiunea
efectivă de consolidare actuală sub sarcina geologică actuală, respectiv:
'
RSC  (13.6)
'g
Determinarea sa practică se face prin metoda bisectoarei (Casagrande) sau

alte metode paralele prin determinarea edometrică cât și triaxială de tip K0,
edo-triaxiala, sau din încercări de teren cu placa. La raportarea sarcinii
specifice 'p de preconsolidare se va indica metoda de obținere.
74 13. Determinarea compresibilității și consolidării prin metoda edometrică
Coeficientul de consolidare cv se determină prin metoda semilogaritmică

(Casagrande) sau a rădăcinii pătrate (Taylor) conform metodologiei
prezentate în standardul încercării de consolidare.

8942/1 1989). În acesta modulul edometric este notat cu „M”, iar în SR EN
1997-2/2008 modulul de elasticitate edometric este notat cu „Eoed”, indicele
„oed” provenind din prefixul încercări din limba engleză „oedometer test”.
Aparatura utilizată: baterii de aparate edometrice, balanțe tehnice, etuve cu

termostat, exsicator cu clorura de calciu, ceas cronometru de laborator,
capsule de porțelan sau metal.

a) materiale supuse încercării: probe din teren de suprafață sau de adâncime,
sub formă de epruvete cilindrice cu diametrul de 71.4 sau 50 mm și înălțimea
de 20 mm recoltate din ștuțuri de foraj, monoliți sau ștanțe din probe preparate
în laborator pentru teste speciale,
b) materiale consumabile utilizate pentru efectuarea încercării: hârtie de filtru,

ștanțe, clorură de calciu, tubulatură de cauciuc (permeametru sub edometru).
Se pregătește o epruvetă cilindrică utilizând ștanțe speciale, prin fasonarea

atentă a suprafețelor, și se cântărește cu ștanța ei. În funcție de producătorul
aparaturii se evidențiază două tipuri de edometre în funcție de cum se
montează proba. Primul tip este acela care păstrează inelul de prelevare în
aparat, iar al doilea este cel în care proba de pământ este transferată din inelul
de prelevare în inelul aparatului.
Pentru primul tip de aparat, se montează ștanța în edometru, plasând-o între

discurile de drenare protejate prin rondele confecționate din hârtie de filtru;
se centrează edometrul sub jugul de încărcare, poziționând tiranții jugului
astfel încât să nu atingă locașurile de ghidare; se montează microcomparatorul
(/traductorul de deplasare) și se setează la zero; se aplică o încărcare inițială,
funcție de consistența pământului, de la 5 la 25kPa care se menține timp de
30 minute; se aplică prima treapta de încărcare și se declanșează ceasul de
laborator notând indicațiile microcomparatorului după 1min, 1/2 oră și apoi
din oră în oră, până ce trei citiri consecutive nu diferă cu mai mult de 0.01mm.

Când se consideră tasarea sub treapta dată încheiată și se poate aplica o nouă
treaptă, procedura se retetă. După aplicarea ultimei trepte se descarcă
epruveta până la încărcarea inițială care se menține până la stabilizarea tasării,
notându-se tasarea finală. În cazuri speciale descărcarea se poate face în
trepte, dacă tema de studiu cere calcularea modulului de elasticitate din curba
de revenire după stingerea tasării sub treapta finală. Se cântărește proba cu
tara la final și se usucă în etuvă materialul în vederea calculării indicilor
volumetrici inițiali și finali.
Se trasează curba de compresiune-tasare prin trecerea pe ordonată a tasărilor

specifice () în procente corespunzătoare presiunilor aplicate iar pe abscisa
logaritmica presiunile () în kPa.
Pe baza încercării de compresiune se determină următorii parametri

geotehnici:
a) Tasarea specifică relativă (), se obține cu relația:
h
  100 [%] (13.7)
h0
unde h este tasarea absolută a epruvetei (cm) iar h0 înălțimea inițială a

epruvetei (cm).
Curba de compresiune-porozitate se obține prin trecerea pe ordonată a

indicilor porilor e, iar pe abscisa logaritmică presiunea () în kPa.
b) modulul de deformație edometric Eoed, care se determina cu relația:

E oed  100 [kPa] (13.8)

c) coeficientul de compresibilitate volumică mv și coeficientul de

compresibilitate av se determină cu relațiile (13.4) și (13.5).
d) tasarea specifică suplimentară prin umezire imp, se determina cu relația:

(h i  h )
i mp  100 [%] (13.9)
h0
unde:
- hi/h0 tasarea specifică corespunzătoare presiunii aplicate pentru proba
încărcată inundat,
- h/h0 tasarea specifică corespunzătoare presiunii aplicate pentru proba
încărcata având umiditatea naturală.
e) coeficientul de consolidare cv, prin metoda semilogaritmică, care este dat

de relația:
T50%  H 2 50% 2
cv  [m / s] (13.10)
t 50%
unde:
- t50% este timpul, în secunde, corespunzător unei consolidări primare de 50%,
- T50% factor de timp având valoarea de 0.197 pentru o consolidare primară de
50%,
- H50% spațiul din planul median parcurs de apa spre piatra poroasă la 50%
consolidare primară calculat cu relația: H50%=h0(1-50%/100)/2, unde 50% este
tasarea specifică relativă determinată din curba tasare-timp în reprezentare
logaritmică a timpului și abscisa graficului pentru o consolidare primară de
50%.
f) coeficientul de consolidare cv, prin metoda rădăcinii pătrate se calculează

cu relația:
T90%  H 90
2
cv  %
[m 2 /s] (13.11)
t 90%
unde factorii au aceeași semnificație ca în formula anterioară dar la 90%

consolidare primară iar T90% are valoarea de 0.848, valorile H90%si t90% se
determină pe curba tasare-timp în reprezentare de rădăcină pătrată a timpului
în abscisă.
g) coeficientul consolidării secundare este:


c      log( t ) 100  (13.12)
(1  e 0 )   log( t )
h) coeficientul de permeabilitate dedus indirect din încercarea de consolidare

se poate afla cu relația:
100  c v  a v   w
k [m/s] (13.13)
1 e
unde e este indicele porilor sub treapta respectivă iar cv (cm2/s), av (1/kPa),
iar w (kN/m3).
Dacă din defecte de material, de exemplu existența unei largi concreții

ascunse, se constată apariția unor înregistrări de tasare atipică, proba se
descarcă și se poate efectua retestarea pe o alta epruvetă, dacă există material
de rezervă din ștuț, monolit sau ștanță din teren.

Form. 13.1: Ȋncercarea de compresibilitae în edometru (STAS 8942/1 1989)
dinel=………cm Ainel=………cm h0=………cm
∆h ∆σ 1
σ Δh ε= 𝐸𝑜𝑒𝑑 = mv =
Proba Timp h0 ∆ε E𝑜𝑒𝑑
[kPa] [mm] [%] [kPa] [kPa-1]
12.5
Probă de pământ coeziv
25
sau necoeziv
50
100
200
300
500
12.5
12.5
Probă de pământ cu
caracter loessoid
25
50
100
200
300
300 i

Form. 13.2: Diagrama de compresiune - tasare

-2
0
2
4
ε [%]
6
8
10
12
14
10 100 1000
σ [kPa]
Form. 13.3: Diagrama de compresiune - porozitate

e [-]
10 100 1000
σ [kPa]

Form. 13.4: Formular de calcul al încercării de compresibilitate edometrică

σ ε ε(1 + e0 ) av
Δe = e = e0 − ∆e
[kPa] [%] 100 [kPa-1]
12.5
25
50
100
200
300
500
e −e
e0=......... av = σ1 −σ2 =.........
2 1
Form. 13.5: Ȋncercarea de consolidare ȋn edometru (STAS 8942/1 1989)

∆h ∆σ 1
σ Δh ε= E𝑜𝑒𝑑 = mv =
Proba Timp h0 ∆ε M
[kPa] [mm] [%] [kPa] [kPa-1]
10''
20''
30''
40''
1'
2'
Proba coezivă
4'
8'
15'
30'
1h
2h
4h
8h
15h
24h

Form. 13.6: Diagrama de consolidare edometrică

ε [%]
timp[s]
cv = ................... cm2/s

14 DETERMINAREA CARACTERISTICILOR FIZICE ȘI

MECANICE ALE PĂMÂNTURILOR CU UMFLĂRI ȘI
CONTRACTII MARI
Conform (STAS 1913/12 1988), pământurile cu umflări și contracții mari,

simbolizate PUCM, sunt pământuri argiloase mai mult sau mai puțin active,
care prezintă proprietatea de a-și modifica volumul atunci când variază
umiditatea lor.
Activitatea pământurilor se caracterizează pe baza:

- procentului de particule fine A2 (cu dimensiuni mai mici de 0.002
mm) determinat conform (STAS 1913/5 1985);
- indicelui de plasticitate Ip, determinat conform (STAS 1913/4 1986);
- indicelui de activitate IA, determinat cu relația: IA = IP/A2;
- criteriul de plasticitate Cp, determinat cu relația Cp = 0.73(wL-20), în
care wL este limita superioară de plasticitate stabilită conform (STAS
1913/4 1986);
- umflării libere UL, determinată conform (STAS 1913/12 1988);
- limitei de contracție ws și contracției volumice Cv (pe probă tulburată),
determinate conform (STAS 1913/12 1988);
- limitei de contracție ws, contracției volumice Cv și curbei de contracție
(pe proba netulburată), determinate conform (STAS 1913/12 1988);
- contracției liniare CL, determinată conform (STAS 1913/12 1988);
- căldurii maxime de umezire qumax, determinată conform (SR EN ISO
22475-1 2007);
- capacității de reținere a apei la sucțiunea de 15 bari w15, determinată
conform (STAS 9180 1973);
- presiunii de umflare pu determinată conform (STAS 1913/12 1988);
14. Determinarea caracteristicilor fizice și mecanice ale PUCM 83

Tab. 14.1: Clasificarea pământurilor cu umflări și contracții mari (NP 126

2010)
Categoria Foarte active Active Putin active
pământului
A2 >30% 18..35% 15…25%
Ip >35% 25..35% 20…30%
IA >1,25 1,00..1,25% 0,75…1,00
CP IP>CP IP>CP IP>CP
CV >100% 75…100% 55…75%
UL >140% 100…140% 55…100%
ws >10% 14…10% 16…14%
14.1 Modul de lucru pentru determinarea umflării libere

Determinarea umflării libere constă în determinarea volumului sedimentului
rezultat prin depunerea în apă distilată a unui pământ uscat și mojarat în
prealabil, cu volum inițial de 10 cm3.
- răzătoare din tablă;
- balanță tehnică cu precizie de cântărire de 0.01 g;
- mojar cu pistil (mojar mecanic);
- sită 02;
- capsulă de porțelan  120 mm;
- foaie de celuloid de 80/80 mm;
- cilindri gradați de 100 cm3;
- exsicator cu clorură de calciu;
- stropitor cu apă distilată;
- agitator manual, perforat la bază.
Materiale pentru efectuarea încercărilor:

- apă distilată;
- soluție de clorură de calciu cristalizată (CaCl2) 300 g/l filtrată.
Se trece prin răzătoare o cantitate de aproximativ 100g din pământul încercat,

după care se usucă în etuvă la temperatura de 105o C și se mojarează astfel
încât întreaga cantitate să treacă prin sita de 02.
Materialul mojarat se usucă din nou în etuvă și se păstrează în exsicator.

84 14. Determinarea caracteristicilor fizice și mecanice ale PUCM
Încercarea se face pe minimum trei probe de pământ. În cilindrii gradați

așezați pe o suprafață orizontală, se introduce până la jumătate apă distilată,
după care cu ajutorul unei pâlnii se introduce 12g de pământ mojarat, uscat.
Pentru a nu pierde material la cântărire se recomandă cântărirea pe o foaie de
celuloid.
Suspensia obținută se agită 1 min pentru a hidrata conținutul de material.

După aproximativ 4 ore (sedimentare aparțială), se mai realizează o agitare a
suspensiei. Pentru a elimina materialul depus pe partea interioară a
cilindrului, se spală interiorul acestuia cu stropitorul cu apă distilată, apoi se
completează cu apă distilată până la 100 cm3 și se lasă să se resedimenteze 24
ore. după care se citește volumul final al sedimentului. În cazul în care
sedimentarea pământului este incompletă, încercarea se repetă adăugându-se
înainte de agitarea finală 1 cm3 soluție de clorură de calciu.
Precizia citirii volumului final al sedimentului este de 0.5 cm3. Pentru o

acuratețe a determinării volumului final se determină volumul final al
sedimentului pentru trei minim probe.
Umflarea liberă UL se calculează cu relația:
Vt  Vi
UL  100 [%] (14.1)
Vi
în care
- Vt – volumul final al sedimentului, în cm3;
- Vi – volumul inițial al pământului, egal cu 10 cm3;
Pentru cele minim trei valori Vt determinate, se calculează valorile UL, valori
ce nu trebuie să difere între ele cu mai mult de 10% în valoare absolută. În
cazul în care unul din rezultate nu îndeplinește această condiție, încercarea se
repetă. Rezultatul încercării este media aritmetică a valorilor UL calculate.

14.2 Modul de lucru pentru determinarea limitei de contracție și a

contracției volumice (pe probe tulburate)
Metoda constă în determinarea umidității la limita de contracție și a

contracției volumice cu ajutorului volumului unei paste de pământ adusă la
limita de curgere, uscată lent la temperatura mediului ambiant și apoi în etuvă
la temperatura de 105oC.
- răzătoare din tablă galvanizată;
- cuțit de laborator și spatulă;
- cutii metalice numerotate și tarate, având diametrul interior de 50 mm
înălțimea de 20 mm și grosimea de 15 mm;
- balanță tehnică cu precizie de cântărire de 0.01g;
- exsicator cu clorură de calciu anhidră;
- bucăți de țesătură textilă din bumbac;
- volumetru

- apă distilată;
- vaselină tehnică consistentă.
Încercarea este realizată dintr-o cantitate de aproximativ 200g de pământ în

stare naturală. Pământul se trece prin răzătoare și se lasă să se hidratează 24
ore. Conform STAS 1913/4-86 prin adaos de apă distilată și omogenizare se
aduce proba la starea superioară de plasticitate.
Încercarea se realizează pe minimum trei epruvete. Cutiile metalice se curăță

bine și se ung pe interior. Pasta adusă la limita superioară de plasticitate se
introduce în cutiile metalice cu ajutorul spatulei. Pentru a se evita
introducerea bulelor de aer în casetă, aceasta se supune la lovituri repetate. Se
umple cu pastă de pământ întreaga cutie metalică, după care se nivelează cu
o spatulă curată, înclinată la 30o în raport cu marginea superioară a cutiei
astfel încât să se obțină o suprafață perfect plată.
După umplere se curăță exteriorul cutiei metalice.
Cutia metalică plină se cântărește; rezultatul cântăririi se înregistrează.

După umplere epruveta plină de pământ se păstrează la temperatura mediului

ambiant, care trebuie menținută cât mai constantă. Prin uscare lentă timp de
5…7 zile epruveta de pământ se contractă și se desprinde de cutia metalică
dacă ungerea a fost corectă. Proba desprinsă de cutie se cântărește și se
verifică epruveta dacă nu are fisuri, după care se usucă în etuvă la 105 oC,
minimum 12 ore și se înregistrează masa.
Se determină volumul epruvetei prin metoda imersiei în mercur, cu

volumetrul; rezultatul măsurării se înregistrează.
După determinarea volumului epruvetei, aceasta se rupe, pentru a controla

dacă în interiorul ei nu au fost cuprinse goluri de aer; epruveta cu goluri se
exclude din experiment.
Limita de contracție ws se calculează cu relația:
Vt  Vi
ws  wL    w  100 [%] (14.2)
md
în care
wL – limita superioară de plasticitate, în procente, determinată conform
(STAS 1913/4 1986);
Vi – volumul inițial al epruvetei, în cm3;
Vf – volumul final al epruvetei, în cm3;
Md – masa epruvetei uscate, în grame;
w – densitatea apei (egală cu 1 g/cm3).
Contracția volumică Cv se calculează cu relația:
Vi  Vf
Cv   100 [%] (14.3)
Vf
Se calculează valorile ws și Cv pentru cele trei volume Vf determinate. Acestea

trebuie să nu difere între ele cu mai mult de:
- 1.5%, în valoare absolută, în cazul limitei de contracție ws;
- 5%, în valoare absolută, în cazul contracției volumice Cv.

În cazul în care unul din rezultate nu îndeplinește aceste condiții, încercarea

se repetă.
Rezultatele încercării sunt mediile aritmetice ale valorilor ws și respectiv Cv

calculate.
14.3 Modul de lucru pentru determinarea curbei de contracție, limitei

de contracție și a contracției volumice (pe probe netulburate)
Metoda constă în urmărirea prin mijloace optice a procesului de contracție

prin uscare lentă la temperatura mediului ambiant a unei epruvete de pământ
saturată în prealabil.
- dispozitiv special realizat din adaptarea unui aparat de proiecție;
- ștanță cu diametrul interior de 18 mm, diametrul exterior de 20 mm și
înălțimea de 14 mm;
- contraștanță cu diametrul de 17 mm și înălțimea de 12 mm;
- cuțit de fasonat prove;
- geamuri de ceas numerotate și tarate;
- plăci poroase;
- pompă de vacuum;
- exsicator de vacuum;
- capsule de acoperire cu diametrul de 40 mm și înălțimea de 40 mm;
- balanță tehnică cu precizie de cântărire de 0.01 g.

- apă distilată;
- vaselină tehnică, consistentă.
Dintr-o probă de pământ netulburat, cât mai omogenă, se fasonează o prismă

cu următoarele dimensiuni 100x100x50 mm. Prisma de pământ se introduce
într-un exsicator de vacuum pe o piatră poroasă. Se închide exsicatorul și se
depresurizează până la aproximativ 100 mm col. Hg cu ajutorul pompei de
vacuum. Prisma de pământ se saturează cu apă sub vacuum timp de 24 ore.

Din prisma de pământ, pregătită, se fasonează cu ajutorul ștanței trei probe de

pământ. Din cele trei se alege epruveta cea mai reprezentativă, care se așază
pe un geam de ceas și se cântăresc.
Proba de pământ se așază pe masa rotativă a aparatului de proiecție și se

măsoară înălțimea H și diametrul D ale imaginii proiectate, din trei poziții
știute și diferite, prin rotirea mesei rotative cu aproximativ 120oC. Ulterior,
se așază epruveta pe un geam de ceas, se acoperă cu capsula de acoperire și
se păstrează la temperatură constantă, ferită de surse de încălzire.
În prima zi se efectuează două măsurători la interval de 5…6 ore, iar în

următoarele zile câte o măsurare, până când acestea rămân constante. Înainte
de fiecare măsurare se cântărește epruveta împreună cu geamul de ceas.
Epruveta se usucă în etuvă la 105oC, se răcește în exsicatorul cu clorură de

calciu anhidră, după care se cântărește. Rezultatele cântăririlor și
măsurătorilor se înregistrează.
mu  md
w 100 [%] (14.4)
md
100g
V100   V [cm3 ] (14.5)
md
Vi  Vf
w s  w sat    w 100 [%] (14.6)
md
Vi  Vf
Cv   100 [%] (14.7)
Vf
în care
- w – umiditatea epruvetei, în procente;
- mu – masa epruvetei umede, în grame;
- md – masa epruvetei uscate (a scheletului solid), în grame;
- V100 – volumul corespunzător la 100 g pământ uscat (schelet solid), în
cm3;
- V – volumul epruvetei cu umiditatea w, în cm3;
- ws – limita de contracție, în procente;
- wsat – umiditatea epruvetei saturate, în procente;

- Vi – volumul epruvetei saturate, în cm3;
- Vf – volumul epruvetei după ce nu mai suferă modificări de volum, în
cm3;
- Cv – contracția volumică a pământului, în procente.
Cu datele obținute se construiește o diagramă punând în abscisă umiditatea

epruvetei w, iar în ordonată volumul V100. Diagrama obținută reprezintă curba
de contracție a pământului; pentru comparație se trasează dreapta de saturație
(Sr = 1) care are originea în punctul V100=100/ și este înclinată la 45o, în care
s este densitatea scheletului solid, în g/cm3. Valoarea umidității
corespunzătoare punctului de intersecție al palierului de volum constant cu
dreapta de saturație, este limita de contracție determinată grafic.
14.4 Modul de lucru pentru determinarea contracției liniare
Metoda constă în determinarea lungimii unei paste de pământ adusă la limita

superioară de plasticitate, uscată lent la temperatura mediului ambiant și apoi
în etuvă.
Aparatura utilizată
- cutii metalice tarate și numerotate, având lungimea de 14 cm, lățimea
de 4cm, grosimea de 1.8cm.
- balanța tehnică cu precizie cântărire de 0.01g.
- exsicator cu clorură de calciu anhidră.
- bucăți de țesătură textilă din bumbac.
- dispozitiv de măsurat lungimea (șubler), cu precizie de 0.5mm.
Materiale pentru efectuarea încercărilor: apă distilată, vaselină tehnica

consistentă.
Încercarea este realizată dintr-o cantitate de aproximativ 200g de pământ în

stare naturală. Pământul se trece prin răzătoare și se lasă să se hidratează 24
ore. Conform STAS 1913/4-86 prin adaos de apă distilată și omogenizare se
aduce proba la starea superioară de plasticitate.
Încercarea se face pe minimum trei epruvete. Pentru a prevenii lipirea

pământului de marginile cutiilor metalice, interiorul acestora se unge cu un
strat subțire de vaselină tehnică consistentă. Pasta adusă la limita superioară
de plasticitate se introduce în cutiile metalice cu ajutorul spatulei. Pentru a se

evita introducerea bulelor de aer în casetă, aceasta se supune la lovituri
repetate. Se umple cu pastă de pământ întreaga cutie metalică, după care se
nivelează cu o spatulă curată, înclinată la 30o în raport cu marginea superioară
a cutiei astfel încât să se obțină o suprafață perfect plată.
Se șterge exteriorul cutiei, se cântărește și apoi se așază într-un loc ferit de

curenți de aer sau exces de căldură, pentru ca pasta să se desprindă de pereții
cutiei. După aceasta se continuă uscare în etuvă la 60oC și respectiv la 105oC
până la uscare completă.
Cutia cu epruvetă se transferă în exsicatorul cu clorură de calciu pentru a se

răci. Se cântărește cutia cu epruvetă, după care se scoate epruveta din cutie.
Se măsoară laturile lungi ale epruvetei și se face media aritmetică a lor.
Rezultatul se consideră lungimea epruvetei uscate.
Dacă uscarea se face progresiv epruveta se curbează în timpul uscării, se

măsoară distanțele dintre suprafețele de capăt. Media aritmetică a acestor
distanțe se consideră lungimea epruvetei uscate.
Se determină lungimea pentru trei epruvete, iar rezultatele cântăririlor și

măsurătorilor se înregistrează.
Contracția liniară a epruvetei CL se calculează cu relația:
 B
C L  1   100 [%] (14.8)
 A
în care
- B – lungimea epruvetei uscate, în centimetri;
- A – lungimea inițială a epruvetei, în centimetri.
Se calculează valorile CL pentru cele trei lungimi determinate. Rezultatul

încercării este media aritmetică ale valorilor CL calculate.
14.5 Modul de formare pentru determinarea presiunii de umflare
Metoda constă în estimarea variațiilor de volum cauzate de variațiile de

umiditate, ținând seama de starea de umiditate și îndesare a pământului și de
starea de eforturi din teren, pe baza datelor obținute din încercarea în

edometru dublă sau multiplă, conform (STAS 8942/1 1989).
Încercarea în edometru dublă constă în încercarea în paralel a două epruvete,

recoltate de la același nivel sau la o mică distanță una de alta; prima epruvetă
se încearcă în condițiile menținerii umidității inițiale, iar cea de-a doua în
condițiile inundării complete.
Aparatura utilizată
- baterii de aparate edometrice;
- balanțe tehnice;
- etuve cu termostat;
- exsicator cu clorura de calciu;
- ceas cronometru de laborator;
- capsule de porțelan sau metal.
Materiale pentru efectuarea încercărilor

a) materiale supuse încercării: probe din teren de suprafață sau de adâncime,
sub formă de epruvete cilindrice cu diametrul de 71.4 sau 50 mm și înălțimea
de 20 mm recoltate din ștuțuri de foraj, monoliți sau ștanțe din probe preparate
în laborator pentru teste speciale;
b) materiale consumabile utilizate pentru efectuarea încercării: hârtie de filtru,

ștanțe, clorură de calciu, tubulatură de cauciuc (permeametru sub edometru).
Epruveta care urmează a fi inundată se supune la o presiune de aproximativ

12.5kPa, înregistrându-se citirea comparatorului, (citirea inițială). Epruveta
este apoi inundată, înregistrându-se evoluția umflării în timp, până când
citirile la comparator, efectuate la interval de două ore, nu diferă între ele cu
mai mult de 0,01 mm.
Cea de-a doua epruvetă este încercată în stare naturală la umiditatea inițială,
cu specificația ca pietrele poroase să fie bine uscate pentru a nu modifica
umiditatea inițială.
Proba neinundată are același regim de încărcare, adică la 12.5 kPa, timp de o
oră, pentru a avea contact ferm între pietrele poroase și probă, după care se
notează citirea comparatorului, care reprezintă citirea inițială.

Probele se încearcă după metoda încercării de compresibilitate în edometru,

înregistrând pentru fiecare treaptă de încărcare, tasarea.
Presiunea aplicată epruvetei inundate care conduce la realizarea volumului

inițial al epruvetei (citirea la comparator devine egală cu citirea inițială înainte
de inundare și umflarea epruvetei), poate fi considerată ca presiune de umflare
a pământului respectiv, pentru condițiile de umiditate și îndesare inițială.
În timpul încercării pierderea de umiditate a probei neinundate trebuie să nu

fie mai mare de 3%. Umiditatea finală a probei inundate corespunde, de
regulă, unui grad de saturație de aproximativ Sr=0.9.
Se reprezintă curbele de compresiune-porozitate corespunzătoare celor două

probe. Pentru a avea același indice inițial al porilor, curba probei neinundate
se translatează pe verticală, până când cele două curbe se intersectează.
Diferențele e între ordonatele celor două curbe, corespunzătoare diverselor
presiuni aplicate, permit stabilirea variațiilor de volum, ce sunt de așteptat
prin inundare sub diverse presiuni.
V e
  (14.9)
Vi 1  e 0
în care:
- e0 este indicele porilor probei neinundate, corespunzător presiunii aplicate
.
Volumul inițial al probei neinundate Vi, sub presiunea 1 se determină cu

relația:
Vi  Vs (1  e 0 ) (14.10)
în care Vs = 100/s și corespunde volumului ocupat de 100 g schelet solid.
Volumul final al probei inundate, sub presiunea , se determină cu relația:
Vf  Vi (1  ) (14.11)

Prin prelucrarea datelor obținute din încercarea în edometru dublă se trasează

drumul schimbării de stare, prin creșterea umidității de la valoarea inițială
corespunzătoare epruvetei neinundate, la valoarea finală corespunzătoare
epruvetei inundate pentru diverse valori ale efortului aplicat.
Pentru a stabili câmpul probabil al drumurilor schimbării de stare sub acțiunea

diverselor modificări de umiditate și presiune, se folosesc mai multe epruvete
neinundate (încercare în edometru multiplă), cu diverse umidități inițiale și se
raportează curbele edometrice corespunzătoare acestor epruvete la curba
corespunzătoare unei singure epruvete inundate.
Se încearcă cel puțin trei epruvete neinundate, cu următoarele valori

orientative ale umidității inițiale:
- limita de contracție, ws;
- limita inferioară de plasticitate, wp (determinată conform (STAS
1913/4 1986));
w  w sat
- umiditatea egală cu p .
2

15 DETERMINAREA REZISTENȚEI LA FORFECARE A

PĂMÂNTURILOR PRIN METODA FORFECĂRII DIRECTE
Rezistența la forfecare a pământului f variază cu efortul unitar normal n pe

planul de forfecare dupa legea aproximativă liniară (criteriul Mohr-
Coulomb):
   tan   c (15.1)
unde: este unghiul de frecare internă al pământului, iar c reprezintă

coeziunea pământului.
Încercările de forfecare directă pot fi de următoarele tipuri:
a. încercarea de forfecare consolidată-drenată tip (CD);
b. încercarea de forfecare consolidată-nedrenată tip (CU);
c. încercarea de forfecare neconsolidată-nedrenată tip (UU), conform
prescripțiilor din limba engleză.
Principiul metodei constă în supunerea probei de pământ unei solicitări de

forfecare F care sub actiunea eforturilor unitare tangentiale  se deformează:
F
  , unde A este secțiunea probei după direcția solicitării. Pentu o valoare
A
anumită F maximă a efortului unitar tangențial proba de pământ se rupe după
un plan orizontal impus, porțiunea inferioară alunecând de-a lungul acestui
plan. Valoarea maximă a efortului unitar tangențial max obținut în cursul unei
incercări de forfecare reprezintă rezistență la forfecare a pământului. Din
fiecare probă de pământ se supun încercării de forfecare trei epruvete. Pe baza
rezultatelor încercărilor de forfecare directă se stabilesc parametrii rezistenței
la forfecare ai pământului prin metoda grafică și metoda analitică. Ecuația
dreptei intrinsece este funcție de modul de încercare și anume:
a. încercarea de forfecare CD (consolidated-drained / consolidat-drenat)
'  ' tan 'c' (15.2)

15. Det. rezistenței la forfecare a pământurilor prin met. forfecării directe 95
b. încercarea de forfecare CU (consolidated undrained / consolidat-nedrenat)
    tan cu  c cu (15.3)
c. încerearea de forfecare UU (unconsolidated undrained / neconsolidat

nedrenat):
    tan  uu  c uu (15.4)

(STAS 8942/2 1982).
- baterie de aparate de forfecare directă pentru un singur ciclu;
- balanțe tehnice cu sarcină maximă 600g si precizie de 0,001g;
- etuve cu termostat;
- capsule de porțelan și metal, casete de saturare a probelor, ligheane de
plastic, cuțite de laborator, exsicatoare cu clorură de calciu, ceas de
laborator, trusă de greutăți și ștanțe.

a) materialele supuse încercării sunt pământuri coezive de natură argiloasă
sau necoezive de natură prăfoasă-nisipoasă având concreții cu diametrul
maxim 2mm, sub forma de epruvete prismatice cu baza pătrată, având
dimensiunile de 60x60x20mm, prelevate prin ștanțare din ștuțuri de foraj și
monoliți pentru materiale în stare naturală sau remodelate la diverse umidități
și densități specificate prin tema de lucrări;
b) materiale consumabile: ștanțe, plăci poroase din material sinterizat.
Se pregătesc probele prin fasonarea atentă a suprafețelor și se cântăresc

împreună cu tara ștanței, notând valorile pentru a servi la calculul indicilor
volumetrici inițiali ai materialului. Se montează probele fasonate în cutia de
forfecare a aparatului astfel:
- se introduce placa poroasă și placa striată perforată inferioară, în
caseta montată în cutia paralelipipedică a aparatului. Placa striată se va așeza
având striurile orientate în sus și perpendicular pe direcția de tăiere cu
înclinarea striurilor orientată în direcția deplasării;
96 15. Det. rezistenței la forfecare a pământurilor prin met. forfecării directe

- se deplasează în casetă epruveta prelevată prin ștanțare, utilizând

extractorul;
- se așază cea de a doua placă striată perforată având striurile orientate
în jos, către probă și perpendicular pe direcția de tăiere, cu înclinarea orientată
în direcția opusă deplasării casetei;
- se așază placa poroasă superioară și peste ea pistonul pentru aplicarea
sarcinii verticale, împingând ușor pentru ca striurile plăcilor perforate să
pătrundă în probă pe toată înălțimea lor;
- se așază cutia paralelipipedică pe șasiul aparatului de tăiere, sub jugul
de încărcare verticală;
- se aduce în contact cutia paralelipipedică cu dispozitivul de aplicare
al solicitării de tăiere și se scot șuruburile de asamblare ale cutiei
paralelipipedice a aparatului de forfecare;
- se calibrează la zero microcomparatoarele de forță și cele de deplasare
orizontală;
- se încarcă treapta de consolidare, în testele de tip CD sau CU urmărind
stingerea tasării pe baza citirii a trei valori consecutive care să nu difere între
ele cu mai mult de 0,01mm și înregistrând pe formularul tipizat de încercare
valorile deformației verticale citite;
- se aplică treapta de sarcină sub care se va forfecarea, în toate tipurile
de încercări, iar în testul UU se va acționa imediat aplicarea solicitării de
forfecare, pentru a nu consolida proba.
Aplicarea sarcinii de încărcare verticală se face prin intermediul

dispozitivului de încărcare de tip jug cu tija și platan, așezând succesiv
discurile de fontă pentru a realiza treapta dorită. Treptele de sarcină,
dependente de natura probelor, se recomandă a avea următoarele valori:
- 50kPa, 100kPa, 150kPa - argile de consistență plastic-moale și nisipuri
afânate, respectiv probe de la adâncimi cuprinse între 0 și 5m;
- 100kPa, 200kPa, 300kPa - argile plastic consistente-vârtoase și nisipuri
mediu îndesate, respectiv probe de la adâncimi cuprinse între 5 și 10m;
- 200kPa, 300kPa, 500kPa - argile tari și plastic vârtoase, respectiv
nisipuri în stare îndesată sau prove prelevate la adâncimi între 10 și
20m;
Se va inunda caseta aparatului în faza de consolidare pentru testele CU saturat

și CD saturat; inundarea epruvetei se face turnând apa în spațiul dintre cutia
paralelipipedică și caseta în care se afla epruveta până la un nivel care
corespunde suprafeței superioare a epruvetei.

Se reglează viteza de forfecare, funcție de tipul încercării și se acționează

pornirea aparatului valorile acestor viteze au pentru încercarea de tip CD
următoarele dimensiuni: 1 mm/min pentru nisipuri mari și mijlocii;
0,5mm/min pentru nisipuri fine; 0,1mm/min pentru prafuri; 0,05 mm/min
pentru pământuri argiloase și 0,01mm/min pentru argile. Pentru încercările de
tip CU și UU, valorile acestor viteze vor fi cuprinse între 1÷5 mm/min.
Se notează indicațiile de pe inelul dinamometric periodic la intervale de
deplasare egală a microcomparatorului de deplasare sau de durate de timp
prestabilite citind și deplasarea:
- încercări de tip CD - pentru nisipuri la timpii de 1, 2, 3, 4, 6, 8, 10, 15,
20, 25, 30, 40, 50min până la cedare;
- pentru pământuri argiloase: la intervale de 10min până la cedare;
- pentru argile grase: la intervale de 30min până la cedare încercări de
tip CU sau UU la intervale de 15 s;
- forfecarea se considera realizata dacă valorile citite pe comparatorul
de forță apar în scădere sau dacă deplasarea limita a celor două
jumătăți ale casetei a atins 5mm.
- se acționează oprirea aparatului când valoarea deplasării limita este de
5mm;
- se scoate proba din aparat și se cântărește, iar apoi se recoltează o
mostră din planul de forfecare, pentru a se etuva în vederea obținerii
umidității finale.
- cu rezultatele încercărilor de forfecare directa, respectiv a perechilor
(τf , 𝜎), se calculează parametrii de rezistenta (¢ ,c) ai dreptei intrinseci
a materialului testat, prin metoda grafica sau cea analitica după cum
se precizează în continuare:
- metoda grafică constă în trasarea dreptei intrinsecă printre
punctele de coordonate (τf , 𝜎). Unghiul dreptei intrinsece cu axa
orizontală reprezintă unghiul de frecare internă, iar ordonata la origine
reprezintă coeziunea pământului in condițiile tipului de încercare
efectuate
- metoda analitică constă în determinarea prin calcul a
parametrilor rezistenței la forfecare pe baza dreptei de regresie a
norului de puncte (minim trei puncte), conform relațiilor:

n n n
n  i i   i  i
tan   i 1 i 1 i 1
2
[kPa] (15.5)
n
  n
n   i2     i 
i 1  i 1 
n n n n
  i2  i    i i   i
c i 1 i 1 i 1 i 1
2
[kPa] (15.6)
n
  n
n     i 
2
i
i 1  i 1 
în care:
σi [kPa] – eforturile verticale perpendiculare pe planul de forfecare sub care
se execută forfecarea epruvetelor;
τi [ kPa] – eforturile de forfecare;
n – numărul de determinări.
Întrucât formulele au caracter statistic se pot folosi și în sinteze de date prin

prelucrări de tip statistic (STAS 3300/1 1985) a parametrilor de calcul
normați pentru rezultate provenite din determinări care furnizează valori
corelate ale caracteristicilor, de exemplu de tip (). Parametrii rezistenței la
forfecare deduși prin metoda analitică se reprezintă și grafic pe o dreaptă
intrinsecă construită pe baza valorilor calculate. La cerere, dacă tema prevede,
se vor reprezenta și graficele de variație a efortului tangențial, trasând și
valorile reziduale în prelungirea graficului de efort tangențial maxim, atunci
când se studiază probleme de tipul analizelor pentru calculul stabilității
taluzelor sau versanților, fie pe baza efectuării unui singur ciclu fie al mai
multor cicluri de deplasare a casetei aparatului.
Dacă din defecte de material, de exemplu existența unei largi concreții

ascunse, se constată apariția unor înregistrări de tasare atipică, proba se
descarcă și se poate efectua retestarea pe o alta epruvetă, dacă există material
de rezervă din ștuț, monolit sau ștanță din teren.

Form. 15.1: Încercarea de forfecare directă (8942/2 – 82)

Sectiunea orizontala a casetei
de forfecare
60 mm
Placa de forta axiala
incarcare
δ
T
Parte fixa
Forta
transversala
60 mm
Parte
mobila
Date experimentale
Proba 1 Proba 2 Proba 3

T   T   T  
(kN) (mm) (kPa) (div) (mm) (kPa) (div) (mm) (kPa)
Form. 15.2: Dreapta Mohr-Coulomb
200
180
160
140
120
τ [kPa]
100
80
60
40
20
0
0 50 100 150 200 250 300 350 400
σ [kPa]
Form. 15.3: Curba de mobilizare a efortului tangențial
200
180
160
140
120
τ [kPa]
100
80
60
40
20
0
0 2 4 6 8 10 12 14
δ [mm]
16 DETERMINAREA REZISTENȚEI LA FORFECARE PRIN

METODA FORFECĂRII ROTAȚIONAL (BROMHEAD)
Rezistența reziduală rez este rezistența ultimă pe care o manifestă materialul

după depășirea rezistenței de vârf și se manifestă în special pentru materialele
argiloase cu comportare plastică în palierul de manifestare al acestei
caracteristici fiind cu atât mai lung cu cât materialul este mai plastic.
Orizontalizarea porțiunii finale a curbei de efort-deformație este sesizabilă
doar pentru deplasări importante, condiție realizabilă prin metoda forfecării
rotative, care permite aplicarea efortului de rupere în același sens de deplasare
pe toată durata testului. Criteriul de calcul al valorilor reziduale constă în
alegerea perechilor efort-deformație pentru paliere de efort tangențial
constant sub treptele de încărcare normală alese. Pentru trei perechi de efort
tangențial-efort normal (), se calculează parametrii dreptei intrinseci de
rezistență definită de legea lui Coulomb:
   tan   c (16.1)
Valorile coeziunii reziduale c se exprimă în [kPa] iar ale unghiului de frecare

reziduală în grade sexagesimale.
Încercarea este nestandardizată pe plan național. În acest scop se recomandă

utilizarea următoarelor standarde: (ASTM D4767 2011) - 06a „Standard Test
Method for Torsional Ring Shear Test to Determine Drained Residual Shear
Strength of Cohesive Soils”, (BS 1377-7 1990) „Methods of test for soils for
civil engineering purposes – Part 7: Shear strength tests (total stress)”.
Aparatura utilizată este aparatul de forfecare rotativă alcătuit din:

a) Ansamblul probei:
- 4 inele de limitare (2 superioare și 2 inferioare);
- 2 plăci de încărcare (superioară și inferioară);
- 2 inele circulare din ceramică, fixate pe plăcile de încărcare (superioară și
inferioară);
16. Det. rezistenței la forfecare prin met. forfecării rotaționale (Bromhead) 103
- 1 celulă de Persiplex (baia de apă pentru menținerea umidității probei);

- 1 inel de ghidaj;
b) Sistemul de încărcare în forța normală:
- Sistem de încărcare cu pârghie (raport de transmisie 10:1) pentru aplicarea
efortului normal, cu contragreutate ajustabilă pentru balans;
- Ax principal vertical cu capăt sferic, montat în bucșa cu bilă pentru aplicarea
încărcării pe brațul de torsiune;
- 4 știfturi de centrare a componentelor;
- Mâner de acționare a pivotului cu rotire liberă pentru controlul frecării;
c) Mecanismul de control pentru limitarea jocului inelelor:
- 1 jug de legatură cu ghidaj prevăzut cu inel dinamometric pentru măsurarea
frecărilor adiacente;
- 4 perechi de șuruburi pentru montarea inelelor de limitare pe jug;
- 2 știfturi de ghidare pentru centrarea jugului de legatură;
- 1 carcasă de torsiune fără frecare - ce permite rotirea lejeră a jugului;
- 1 punte pentru susținerea a 2 perechi de microcomparatoare pentru
măsurarea deplasărilor verticale produse prin tasarea probei;
d) Sistemul de măsură al efortului tangențial
- 2 inele dinamometrice, fixate pe coloanele verticale, care preiau forțele de
reacție tangențiale ale brațului de torsiune transmise de jumătatea superioară
a casetei inelare de forfecare, a cărei jumătate inferioară e antrenată în
mișcarea rotativă de masă rotativă;
e) Tabloul de comandă și programare a vitezei de forfecare:
- 2 potențiometri cu pași zecimali și butoane de alegere a vitezelor de lucru și
start;
Accesorii:
- Dispozitiv pentru prelevarea epruvetelor din monoliți
- Set de greutăți pentru aplicarea încărcărilor verticale (sarcinii normale);
- Balanță tehnică cu precizia de 0,01g;
- Etuva termoreglabilă pentru uscarea materialului la 105°C;
- Geamuri de ceas;
- Cuțite de laborator;
- Răzătoare;
- Spatule;
- Exicatoare.
104 16. Det. rezistenței la forfecare prin met. forfecării rotaționale (Bromhead)
a) materiale supuse testării: probe de material recoltat din monoliți sau ștuțuri,
având structura inițială netulburată sau probe reconstituite, din pastă, la
umiditatea precizată în tema de lucru; materialele testate nu trebuie să conțină
particule cu diametrul mai mare de 2mm;
b) materiale consumabile: vaselina pentru gresarea unor componente și apa
distilată.
Se fixează pe placa de bază inelele de limitare inferioare, interior și exterior,

precum și piatra poroasă inferioară, cu ajutorul celor douăzeci și patru de
șuruburi. Se fixeaza inelul de limitare superior exterior de inelul de ghidaj, cu
ajutorul a trei șuruburi. Se fixează inelul de limitare superior exterior și inelul
de ghidaj pe inelul inferior exterior de pe placa de baza cu ajutorul a patru
șuruburi.
Se fixează inelul limitator superior interior de inelul limitator inferior interior

și de placa de bază cu ajutorul a patru șuruburi. Se introduce materialul în
casetă astfel: în cazul probelor netulburate, se transferă materialul din ștanță
în casetă, cu grijă pentru a nu deranja structura lui naturală; în cazul probelor
tulburate, se încarcă caseta cu pastă fără a se îngloba bule de aer. Se așază
placa poroasă superioară. Se fixează celula de Persiplex. Se ridică întregul
ansamblu al probei cu dispozitivele de ridicare și se așază pe masa rotativă,
avându-se grijă ca semnele de reper să fie aliniate. Se așază pe poziție cele
două știfturi de centrare și se fixează placa de bază pe masa rotativă cu
ajutorul celor 8 șuruburi fixe. Se montează brațul de torsiune, cu ajutorul a 4
ace de ghidaj ce aliniază componentele. Se înșurubează piulița ce permite
înclinarea brațului de torsiune al băncii când grosimea probei variază mult în
timpul testului. Se așază pe coloanele rigide drepte crucea cardanică cu jugul
său de legătură și cu carcasa fără torsiune. Se înșurubează cele două piulițe ce
solidarizează crucea cardanică de coloanele rigide. Se fixează crucea
cardanică la ansamblul probei folosind patru șuruburi lungi, patru șuruburi
scurte și două știfturi. Se montează placa cu cele patru microcomparatoare ce
înregistrează deplasările verticale, cu ajutorul a trei piulițe. Se montează placa
divizată în grade (pe care se citește deplasarea orizontală) cu ajutorul a patru
șuruburi. Se fixează scara vernierului, astfel încât poziția "0" de pe placa
montată anterior să coincidă cu poziția “0” a primului. Se scot cele unsprezece
șuruburi de blocare și de aliniere.
Se verifică cu șurubul de contragreutate (fixat paralel cu nivela cu bulă de aer)

să nu existe nici o încărcare pe sistemul pârghiei. Se aplică sarcina normală
16. Det. rezistenței la forfecare prin met. forfecării rotaționale (Bromhead) 105
verticală necesară cu atenție, fără șocuri, prin intermediul dispozitivului de

încărcare. Mărimea încărcărilor aplicate variază funcție de material, după
tipul de consistență și în concordanță cu treptele de sarcină propuse prin tema
de lucru.
Se urmărește, prin citirea microcomparatoarelor de deformație verticală ale

epruvetei și se înregistrează pe formularul din buletinul de încercare, până în
momentul în care trei citiri succesive la intervale de 20 minute nu diferă între
ele cu mai mult de 0.01mm. Dacă testul este de tip neconsolidat etapa de
consolidare se omite.
Se reglează viteza de forfecare dorită și se pornește aparatul de forfecare

rotativă. Se citesc indicațiile microcomparatoarelor inelelor dinamometrice
pentru forțele de forfecare și cele pentru deformații verticale și se
înregistrează în formularul buletinului de încercare la intervalele alese,
deplasarea orizontală, în funcție de natura materialului. În momentul
stabilizării citirilor forței tangențiale pe un palier de deplasare ales, se oprește
aparatul și se extrage epruveta din caseta de forfecare inelară. Se examinează
proba din punct de vedere al gradului de omogenitate, existența macroporilor
sau a particulelor mai mari de 2mm, care pot influența rezultatele obținute.
Se recoltează o probă de umiditate finală din planul de forfecare al epruvetei.
Se urmărește alura graficelor efort-deformație, pentru a se evidenția evoluția

eforturilor tangențiale cu efortul normal aplicat, cât și a palierelor de
rezistență reziduală, iar dacă se obțin rezultate neconcludente sau prezintă
suspiciunea a fi eronate, se va realiza o altă încercare sub acea treaptă de efort
normal. Prezentarea și listarea eforturilor tangențiale funcție de deplasarea
unghiulară permite urmărirea evoluției caracteristicilor efort-deformație.
Utilizând metoda celor mai mici pătrate, se va trasa criteriul de cedare Mohr-
Coulomb, în sistemul (), iar pe baza acesteia se vor determina coeziunea
reziduală, cr, precum și unghiul de frecare rezidual r.
106 16. Det. rezistenței la forfecare prin met. forfecării rotaționale (Bromhead)

COMPRESIUNE TRIAXIALĂ DE TIP UU (NECONSOLIDAT
NEDRENAT)
Încercarea neconsolidată-nedrenată reprezintă un tip de încercare de

compresiune triaxială particulară efectuată fără a consolida probele în faza
preliminară, prin aplicarea unui efort deviator de forfecare progresiv crescător
până la cedarea probei, în condiții nedrenate, fiind destinată modelării
comportamentului materialului în condiții de aplicare rapidă a încărcărilor, ce
pot apărea în următoarele situații studiate: calculul stabilității excavațiilor și
calculul fundațiilor în evaluarea tasării imediate nedrenate. Acești parametri
sunt definiți în modelul liniarizat al dreptei lui Coulomb, drept tangenta
unghiului de frecare internă și coeziunea materialului, având expresia
   tan   c (17.1)
Pentru ușurința calculului se realizează o schimbare de coordonate de efort:
1   3
s (17.2)
2
și
1   3
t (17.3)
2
Astfel încât se determină ecuația dreptei de cedare, numită dreapta kf de

forma:
t  s tan   d (17.4)
unde pentru aflarea parametrilor dreptei Mohr-Coulomb se folosesc relațiile:
17. Det. rezistenței la forfecare prin met. compresiune triaxială de tip UU 107
sin   tan  (17.5)
c cos   d (17.6)
Parametrii dreptei de regresie  și d se obțin din reprezentarea în coordonate

de efor s-t a stărilor de efort ce au condus la cedare. Astfel:
n n n
n si t i   si  t i
tan   i 1 i 1 i 1
2
[kPa] (17.7)
n
  n
n s    si 
2
i
i 1  i 1 
n n n n
 s i2  t i   s i t i  s i
d i 1 i 1 i 1 i 1
2
[kPa] (17.8)
n
  n
n  s i2    s i 
i 1  i 1 
Între standardele care prezintă modul de realizare a încercării, pot fi

enumerate: (STAS 8942/5 1975)(standard anulat), (BS 1377-7 1990) și
(ASTM D2850 2007).
Aparatura utilizată: baterie de prese triaxiale 2kN forță, sisteme auxiliare de

creare și menținere a presiunii cu compensatori și aparate electronice de
măsura a presiunii apei în pori pe bază de traductori și cu afisaj de tip LCD,
pompă de vacuum cu clopot pentru dezaerarea discurilor poroase, balanță
tehnică electronica cu sarcina de 600 g și precizia de 0,001g, etuvă electrică
cu termostat.
a) materiale supuse testării: epruvete ștanțate din ștuțuri de foraj sau din
monoliți;
b) materiale consumabile: hârtie de filtru, manșoane din latex, clorură de
calciu anhidră, sticlărie de laborator, vaselină siliconică, bandă de teflon,
garnituri de carton grafitat tip klinger, garnituri de cauciuc de tip simering,
șaibe de alamă, ulei de transformator.
108 17. Det. rezistenței la forfecare prin met. compresiune triaxială de tip UU
Se cântăresc epruvetele în vederea selecționării lor după criteriul uniformității

de masa și a calculării indicilor geotehnici inițiali; pentru o mai bună precizie,
se pot determina preliminar indicii volumetrici și a umidității. Densitatea
naturală obținută servind la calculul mai precis al sarcinii geologice, în jurul
căreia se alege ecartul de testare. Epruvetele sortate și marcate se păstrează
până la testare în exsicator. Marcarea se va face pe bilete care să însoțească
probele și se înregistrează în rapoarte alături de datele din cântărire.
Se estimează valoarea forței axiale maxime care va fi întâlnită în timpul

testării, după natura materialului și starea sa de consistența, alegându-se
inelele dinamometrice corespunzătoare, care se montează pe jugul preselor
bateriei triaxiale folosite pentru efectuarea testelor. În cazul celulelor echipate
cu senzor de încărcare verticală electronice, se va verifica buna funcționare a
acestora.
Se așază fiecare epruvetă pe platanul presei triaxiale, având montată la capete

discurile de drenare și se introduce în manșonul de latex observându-se
corecta poziționare a inelelor de etanșare din cauciuc și a tubului de drenare
de la pastila superioară.
Se montează celula triaxială, avându-se grija de poziționarea corectă a

epruvetelor față de axul central al pistonului; se introduc și se strâng
șuruburile de presurizare a celulei triaxiale. Se introduce apa în celulă până
ce se observă apariția primei picături la bușonul de sus, care se va închide și
se va separa circuitul de alimentare de cel de creare a presiunii în celula 3.
Se acționează pornirea presei triaxiale la viteze joase și se ridica celula
triaxială, până ce se aduce pistonul în apropierea punctului de sprijin,
diminuându-se apoi viteza, se continuă încărcarea până la apariția primei
valori măsurabile de forță, semn că s-a realizat contactul ferm dintre proba și
piston. Faza finală de punere a probei în contact cu pistonul se poate realiza
și manual oprind acționarea presei și aplicând o rotație lentă volantului
manual, după schimbarea angrenajelor de acționare ale platanului, la
sistemele de prese de model mai vechi. Se aplică o presiune hidrostatică 3,
aleasă în funcție de treptele de testare propuse de temă (în jurul valorilor de
eforturi dictate de starea naturală sau altele estimate), introducând apa în
celulă, prin folosirea unui sistem manual cu pompa de picior, sau automat, cu
compresor. Se saturează proba la o valoare a presiunii în celulă cel mult egală
cu efortul la care se va realiza forfecarea și o contrapresiune de saturare, mai
mică decât cea hidrostatică cu aproximativ 10-20kPa, pentru a asigura
menținerea în contact a membranei cu proba. Se reglează sistemul de

autocompensare Bishop sau de compensare tip sifon cu tanc de aer și se pune
în legatură cu celula, dupa echilibrarea presiunii 3 din celula la cea necesară.
Se calibrează sistemele de măsură ale forței, deplasării axiale și a presiunii
apei în pori. Se programează viteza de deplasare a platanului presei, după tipul
de test efectuat, în cazul testelor triaxiale tip UU se aleg viteze rapide de
încărcare 0,30- 5mm/min. Se acționează pornirea presei triaxiale prin
cuplarea angrenajului de roți dințate pe poziția de start încărcare. Se citesc la
intervale de egală deplasare indicațiile microcomparatorului de pe inelul
dinamometric și presiunea apei în porii probei, iar la apariția indicilor de
cedare se oprește încercarea, oprirea fiind condiționată de scăderea forței
citite sau de atingerea deformației relative de 20%. Se izolează circuitele de
compensare a presiunii, prin închiderea robineților de pe panoul fiecărui
aparat din componentă bateriei triaxiale. Se descarcă sarcina axială, acționând
coborârea platanului presei, până la poziția limitei inferioare. Se golește
celula triaxială de apă, deschizând circulația apei spre rezervorul colector. Se
demontează celula triaxială prin desfacerea șuruburilor de presurizare ale
celulei. Se scoate epruveta și se cântărește iar dupa o uscare liberă timp de
minim 12 ore se usucă în etuva electrică în vederea obținerii indicilor
geotehnici inițiali și finali ai materialului. Utilizând datele înregistrate se
calculează pentru fiecare din epruvetele testate următorii parametri:
- deformația specifică relativă:

 100 [%] (17.9)

0
- aria secțiunii transversale:
V  V
S [cm 2 ] (17.10)
H  H
-efortul vertical:
NK  s
1    3 1   [kPa] (17.11)
S  S
Cacteristicile de rezistență obținute prin testul triaxial neconsolidat-nedrenat

sunt:
- unghiul de frecare interioară în efort total ϕu (°)
- coeziune în efort total cu (kPa)
- presiunea apei în pori la cedare u (kPa)
Încercarea se poate face pe materiale în stare naturală sau pe materiale

compactate, pure sau în amestec, preparate la îndesări și umidități impuse de
natura temelor studiate. Pentru fiecare determinare se folosesc minimum trei
epruvete din același material, având dimensiuni identice. Mărimea lor se
alege în funcție de fracțiunea granulară maximă care va fi de l/8 din diametrul
epruvetei. Raportul dintre diametrul și lungimea epruvetei este de l/2. Sunt
utilizate diametrele de 38, 50, 75 și 100mm. Epruvetele se prelevează din
același orizont prin ștanțare din monoliți sau din ștuțuri. După ștanțarea din
probă și rectificarea dimensiunilor, diferența de masă admisă între epruvetele
extreme nu va fi mai mare de 2-3%. Compensatorii de menținere a presiunii
sunt de tip Bishop sau cu sifon autocompensator. Aparatele de măsură ale
presiunii apei în pori sunt electronice cu afișaj digital, bazate pe captarea
parametrului măsurat prin traductori de măsură cu membrană semirigidă.
Încercarea triaxială UU, de tip standard se efectuează sub trei trepte de efort
hidrostatic constant. Atât treptele de efort, cât si viteza de deformație se
stabilesc conform temei de studiu. La intervale egale de timp, se citesc
simultan deformația, forța, presiunea apei în pori și variația de volum. Pe baza
datelor primare se calculează și se reprezintă grafic dreapta intrinsecă sau
Coulomb, care mediază statistic cele trei încercări, fiind de fapt dreapta de
regresie calculată prin metoda celor mai mici pătrate. Ca material primar se
reprezintă și graficele:
- efortului deviator funcție de deformația specifică relativă axială;
Reprezentarea grafică se poate face fie

- utilizând cercurile lui Mohr: efort tangențial funcție de efortul normal;
- fie în graficul drumurilor de eforturi în sistem s-t: efort deviator funcție de
efortul sferic.
Datele primare cât și cele rezultate din prelucrări se prezintă tabelate fiind
disponibile pentru interpretări ulterioare in studii si sinteze statistice de date
geotehnice.
După efectuarea calculelor și a reprezentărilor grafice se urmărește alura

curbelor de eforturi deviatoare și de presiune în pori și gradualitatea
progresiei reprezentărilor în cercuri Mohr, iar dacă se constată diferențe
excesive sau valori neconforme pentru unghiul de frecare internă Φ și
coeziunea c se retestează una din cele trei trepte de încărcare pe epruveta de
rezervă.

COMPRESIUNE TRIAXIALĂ DE TIP CU (CONSOLIDAT –
NEDRENAT) ȘI CD (CONSOLIDAT – DRENAT) – CU
DEFORMAȚIE IMPUSĂ ȘI EFORTURI MĂSURATE ȘI
RESPECTIV CU EFORTURI IMPUSE ȘI DEFORMAȚII
MĂSURATE
Încercarea consolidată - nedrenată (CU) reprezintă un tip de încercare de

compresiune triaxială particulară efectuată cu o consolidare a probelor în faza
preliminară, urmată de aplicarea unui efort deviator progresiv crescător până
la cedarea probei, în condiții nedrenate, fiind destinată calculului și modelării
comportamentului materialului în condiții de aplicare rapidă a încărcărilor.
Utilizând valoarea cunoscută a presiunii apei din pori, u, se pot afla, utilizând
legea eforturilor efective   ' u , valorile unghiului de frecare internă și ale
coeziunii, atât în eforturi totale (cazul nedrenat), cât și în cele efective (cazul
drenat).
Încercarea consolidată-drenată (CD) reprezintă un tip de încercare de

compresiune triaxială particulară efectuată cu o consolidare a probelor în faza
preliminară, urmată de aplicarea unui efort deviator progresiv crescător până
la cedarea probei, în condiții drenate. Aceasta este destinată calculului și
modelării comportamentului materialului în condiții de aplicare lentă a
încărcărilor asupra unui strat cu permeabilitate scăzută sau de aplicare rapidă
a încărcărilor asupra unui strat de permeabilitate ridicată.
Pentru determinarea parametrilor rezistenței la forfecare se folosesc relațiile

(17.5) – (17.8).
Între standardele care prezintă modul de realizare a încercării, pot fi

enumerate: (BS 1377-7 1990), (BS 1377-8 1990), precum și (ASTM D4767
2011) și (ASTM D7181 2011).
paratura utilizată (specificații tehnice): baterie de prese triaxiale 2KN forță,

sisteme auxiliare de creere și menținere a presiunii cu compensatori de tip
18. Det. rezistenței la forfecare prin met. compres. triaxială de tip CU și CD 113
Bishop sau unități automate de presiune și traductori de presiune pentru apa

din pori, pompă de vacuum cu clopot pentru dezaerarea discurilor poroase,
balanță tehnică electronica cu sarcina de 600 g și precizia de 0,001g, etuvă
electrică cu termostat.

a) materiale supuse testării: epruvete ștanțate din ștuțuri de foraj;
b) materiale consumabile: hârtie de filtru, manșoane din latex, clorură de
calciu anhidră, sticlărie de laborator, vaselină siliconică, bandă de teflon,
garnituri de carton grafitat tip klinger, garnituri de cauciuc de tip simering,
șaibe de alamă, ulei de transformator.
Se cântăresc epruvetele în vederea selecționării lor după criteriul uniformității

de masă și a calculării indicilor geotehnici inițiali; pentru o mai bună precizie,
se pot determina preliminar indicii volumetrici și a umidității. Densitatea
naturală obținută servind la calculul mai precis al sarcinii geologice, în jurul
căreia se alege ecartul de testare. Epruvetele sortate și marcate se păstrează
până la testare în vase exsicator. Marcarea se va face pe bilete care să
însoțească probele și se înregistrează în rapoarte alături de datele din
cântărire.
Se estimează valoarea forței axiale maxime care va fi întâlnită în timpul

testării, după natura materialului și starea sa de consistența, alegându-se
inelele dinamometrice corespunzătoare, care se montează pe jugul preselor
bateriei triaxiale folosite pentru efectuarea testelor. În cazul celulelor echipate
cu senzor de încărcare verticală electronice, se va verifica buna funcționare a
acestora.
Se așază fiecare epruvetă pe platanul presei triaxiale, având montată la capete

discurile de drenare și se introduce în manșonul de latex observându-se
corecta poziționare a inelelor de etanșare din cauciuc și a tubului de drenare
de la pastila superioară.
Se montează celula triaxială, avându-se grija de poziționarea corectă a

epruvetelor față de axul central al pistonului; se introduc și se strâng
șuruburile de presurizare a celulei triaxiale.
114 18. Det. rezistenței la forfecare prin met. compres. triaxială de tip CU și CD
Se introduce apa în celulă până ce se observă apariția primei picături la

bușonul de sus, care se va închide și se va separa circuitul de alimentare de
cel de creare a presiunii în celula 3.
Se acționează pornirea presei triaxiale la viteze joase și se ridica celula

triaxială, până ce se aduce pistonul în apropierea punctului de sprijin,
diminuându-se apoi viteza, se continuă încărcarea până la apariția primei
valori măsurabile de forță, semn că s-a realizat contactul ferm dintre proba și
piston. Faza finală de punere a probei în contact cu pistonul se poate realiza
și manual oprind acționarea presei și aplicând o rotație lentă volantului
manual, dupa schimbarea angrenajelor de acționare ale platanului, la
sistemele de prese de model mai vechi.
Se aplică o presiune hidrostatică 3, aleasă în funcție de treptele de testare

propuse de temă (în jurul valorilor de eforturi dictate de starea naturală sau
altele estimate), introducând apa în celulă, prin folosirea unui sistem manual
cu pompa de picior, sau automat, cu compresor. Se saturează proba la o
valoare a presiunii în celulă cel mult egală cu efortul la care se va realiza
forfecarea și o contrapresiune de saturare, mai mică decât cea hidrostatică cu
aproximativ 10-20kPa, pentru a asigura menținerea în contact a membranei
cu proba. Se reglează sistemul de autocompensare Bishop sau de compensare
tip sifon cu tanc de aer și se pune în legătură cu celula, după echilibrarea
presiunii 3 din celula la cea necesară.
Se calibrează sistemele de măsură ale forței, deplasării axiale și a presiunii

apei în pori. Se programează viteza de deplasare a platanului presei, după tipul
de test efectuat, în cazul testelor triaxiale tip CU se aleg viteze rapide de
încărcare 0,30- 5mm/min. Dacă se va realiza, în schimb, un test de tip CD, pe
lângă alegerea unei viteze care să permită drenajul probei, 0.05-0.5mm/min,
linia de drenare va fi menținută deschisă pe parcursul etapei de forfecare.
Se acționează pornirea presei triaxiale prin cuplarea angrenajului de roți

dințate pe poziția de start încărcare. Se citesc la intervale de egală deplasare
indicațiile microcomparatorului de pe inelul dinamometric și presiunea apei
în porii probei, iar la apariția indicilor de cedare se oprește încercarea, oprirea
fiind condiționată de scăderea forței citite sau de atingerea deformației
relative de 20%. Se izolează circuitele de compensare a presiunii, prin
închiderea robineților de pe panoul fiecărui aparat din componentă bateriei
triaxiale. Se descarcă sarcina axială, acționând coborârea platanului presei,
până la poziția limitei inferioare. Se golește celula triaxială de apă, deschizând

circulația apei spre rezervorul colector. Se demontează celula triaxială prin
desfacerea șuruburilor de presurizare ale celulei. Se scoate epruveta și se
cântărește iar după o uscare liberă timp de minim 12 ore se usucă în etuva
electrică în vederea obținerii indicilor geotehnici inițiali și finali ai
materialului. Utilizând datele înregistrate se calculează pentru fiecare din
epruvetele testate următorii parametrii dați de relațiile (17.9) – (17.11).
Caracteristicile de rezistență obținute prin testul triaxial consolidat-nedrenat

sunt:
- unghiul de frecare interioară în efort total ϕu (°)
- unghiul de frecare interioară în efort total ϕ’ (°)
- coeziune în efort total cu (KPa)
- coeziune în efort total c’ (KPa)
- presiunea apei în pori la cedare u (KPa)
Caracteristicile de rezistență obținute prin testul triaxial consolidat-drenat

sunt:
- unghiul de frecare interioară în efort total ϕ’ (°)
- coeziune în efort total c’ (KPa)
Încercarea se poate face pe materiale în stare naturală sau pe materiale

compactate, pure sau în amestec, preparate la îndesări și umidități impuse de
natura temelor studiate. Pentru fiecare determinare se folosesc minimum trei
epruvete din același material, având dimensiuni identice. Mărimea lor se
alege în funcție de fracțiunea granulară maximă care va fi de l/8 din diametrul
epruvetei. Raportul dintre diametrul și lungimea epruvetei este de l/2. Sunt
utilizate diametrele de 38, 50, 75 și 100mm. Epruvetele se prelevează din
același orizont prin ștanțare din monoliți sau din ștuțuri. După ștanțarea din
probă și rectificarea dimensiunilor, diferența de masă admisă între epruvetele
extreme nu va fi mai mare de 2-3 %. Compensatorii de menținere a presiunii
sunt de tip Bishop sau cu sifon autocompensator. Aparatele de măsură ale
presiunii apei în pori sunt electronice cu afișaj digital, bazate pe captarea
parametrului măsurat prin traductori de măsură cu membrană semirigidă.
Încercarea triaxială UU, de tip standard se efectuează sub trei trepte de efort
hidrostatic constant. Atât treptele de efort, cât si viteza de deformație se
stabilesc conform temei de studiu. La intervale egale de timp, se citesc
simultan deformația, forța, presiunea apei în pori și variația de volum. Pe baza
datelor primare se calculează și se reprezintă grafic dreapta intrinsecă sau
Coulomb, care mediază statistic cele trei încercări, fiind de fapt dreapta de
regresie calculată prin metoda celor mai mici pătrate. Ca material primar se
reprezintă și graficele:
- efortului deviator funcție de deformația specifică relativă axială;
Reprezentarea grafică se poate face cu ajutorul:

- cercurilor lui Mohr: efort tangențial funcție de efortul normal;
- graficului drumurilor de eforturi în sistem s-t: efort deviator funcție de
efortul sferic.
Datele primare cât și cele rezultate din prelucrări se prezintă tabelate fiind
disponibile pentru interpretari ulterioare in studii si sinteze statistice de date
geotehnice.
După efectuarea calculelor și a reprezentărilor grafice se urmărește alura

curbelor de eforturi deviatoare și de presiune în pori și gradualitatea
progresiei reprezentărilor în cercuri Mohr, iar dacă se constată diferențe
excesive sau valori neconforme pentru unghiul de frecare internă ϕ și
coeziunea c se retestează una din cele trei trepte de încărcare pe epruveta de
rezervă.
Form. 18.1: Încercarea de compresiune triaxială în coordonate 

σ3 = kPa - efort radial
 kPa – efort deviator
u kPa – presiunea apei din pori
σ1=σ3+ kPa – efort vertical
Dreapta de cedare
400
350
300
250
τ [kPa]
200
150
100
50
0
0 100 200 300 400
σ [kPa]
 °
c= kPa
Form. 18.2: Încercarea de compresiune triaxială în coordonate s-t

13
s= 2
 
t= 12 3

s= kPa
t= kPa
 °
d= kPa
Dreapta de cedare
500
450
400
350
300
t [kPa]
250
200
150
100
50
0
0 100 200 300 400 500
s [kPa]
BIBLIOGRAFIE
ASTM D2850. 2007. "Standard test method for Unconsolidated-Undrained

triaxial compression test on cohesive soils." Volume 04.08. American
Society for Testing and Materials.
ASTM D4767. 2011. "Standard test method for Consolidated-Undrained
triaxial compression test for cohesive soils." Volume 04.08. American
Society for Testing and Materials.
ASTM D7181. 2011. "Method for Consolidated-Drained triaxial
compression test for soils." Volume 04.09. American Society for
Testing and Materials.
BS 1377-7. 1990. "Part 7: Shear strenght tests (total stress)." Methods of test
for soils for civil engineering purposes. British Standard.
BS 1377-8. 1990. "Part 8: Shear strenght tests (effective stress)." Methods of
test for soils for civil engineering purposes. British Standard.
IM003. 1996. "Metodologie pentru determinarea indicelui californian de
capacitate portanta (CBR)." Buletinul construcțiilor vol.1/1997.
Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.
ISO 3310-2. 2013. "Partea 2: Site pentru cernere din table metalice perforate."
Site pentru cernere. Condiții tehnice și verificări. International
Standard Organization.
NP 126. 2010. "Normativ pentru fundarea construcțiilor pe pământuri cu
umflări și contracții mari."
SR EN ISO 14688-1. 2004. "Partea 1: Identificare și descriere." Cercetări și
încercări geotehnice. Identificare pământurilor. Asociația de
Standardizare din România.
SR EN ISO 14688-2. 2005. "Partea 2: Principii pentru o clasificare."
Cercetări și încercări geotehnice. Identificare pământurilor.
Asociația de Standardizare din România.
SR EN ISO 22475-1. 2007. "Investigații și încercări geotehnice. Metode de
prelevare și măsurători ale apei subterane." Partea 1: Principii tehnice
pentru execuție. Asociația de Standardizare din România.
Bibliografie 121
SR ISO 3310-1. 2000. "Partea 1: Site pentru cernere din țesătui metalice."
Site pentru cernere. Condiții tehnice și verificări. Asociația de
SR ISO 3310-3. 1998. "Partea 3: Site pentru cernere din folii
electroperforate." Site pentru cernere. Condiții tehnice și verificări.
STAS 1913/1. 1982. "Determinarea umiditatii." Teren de fundare. Asociația
de Standardizare din România.
STAS 1913/12. 1988. "Determinarea caracteristicilor fizice și mecanice ale
pământurilor cu umflări și contracții mari." Teren de fundare.
STAS 1913/13. 1983. "Determinarea caracteristicilor de compactare." Teren
de fundare. Asociația de Standardizare din România.
STAS 1913/2. 1976. "Determinarea densității scheletului pământului." Teren
de fundare. Asociația de Standardizare din România.
STAS 1913/3. 1976. "Determinarea densității pământurilor." Teren de
fundare. Asociația de Standardizare din România.
STAS 1913/4. 1986. "Determniarea limitelor de plasticitate." Teren de
STAS 1913/5. 1985. "Determinarea granulozității." Teren de fundare.
STAS 1913/6. 1976. "Determinarea permeabilității în laborator." Teren de
STAS 1913/9. 1986. "Determinarea căldurii maxime de umezire a
pământurilor." Teren de fundare. Asociația de Standardizare din
România.
STAS 3300/1. 1985. "Principii genrale de calcul." Teren de fundare.
STAS 7107/3. 1974. "Determinarea conținutului de carbonați." Teren de
STAS 8942/1. 1989. "Determinarea compresibilității pământurilor prin
încercarea în edometru." Teren de fundare. Asociația de Standardizare
din România.
STAS 8942/2. 1982. "Determinarea rezistenței pământurilor la forfecare prin
încercarea de forfecare directă." Teren de fundare. Asociația de
STAS 8942/5. 1975. "Determinarea rezistenței la forfecare prin compresiune
triaxială pe probe neconsolidate-nedrenate (UU) pe pământuri
coezive." Teren de fundare. Asociația de Standardizare din România.
122 Bibliografie
STAS 8942/6. 1976. "Încercarea pământurilor la compresiune monoaxială."

Teren de fundare. Asociația de Standardizare din România.
STAS 9180. 1973. "Determinarea capacității de reținere a apei de către
pământuri la diferite sucțiuni." Teren de fundare. Asociația de
Bibliografie 123

Manual de Laborator Geotehnic - D. Manoli MS Serbulea

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Manual de Laborator Geotehnic - D. Manoli MS Serbulea

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

14.5 Modul de formare pentru determinarea presiunii de umflare ...... 91

Fig. 1.1: Tub Shelby ....................................................................................... 7

Form. 3.1: Formular de încercare pentru determinarea limitelor de plasticitate

Form. 15.1: Încercarea de forfecare directă (8942/2 – 82) ........................ 100

Prelevarea probelor se efectuează pentru realizarea încercărilor fizico -

Probele sunt de două tipuri tulburate și netulburate. Din probele tulburate se

Probele netulburate sunt prelevate sub următoarele forme:

Fig. 1.1: Tub Shelby

Pentru a păstra umiditatea naturală a probelor netulburate în cele mai uzuale

Standardul în vigoare, care indică modul în care se efectuează prelevarea este

Fig. 1.2: Extrudarea ștuțului

Identificarea probelor în laborator se realizează cu ajutorul etichetelor care

Aparatura utilizată: presă mecanică sau presă manuală, ștanțe, cuțite.

Materiale pentru efectuarea încercării: probe de pământ în stare tulburată sau

La extragerea epruvetelor din probele netulburate se urmăresc etapele:

- se începe fasonarea urmărind conturul ștanței. După ce se fasonează 1 cm

Pentru a nu se usca proba aceasta se pune în exsicator.

Determinarea umidității inițiale a probelor de pământ pune în evidență starea

Stabilirea gradului de umiditate constă în aflarea cantității de apă pe care o

Standardul în vigoare, care indică modul în care se efectuează încercarea este

Aparatura utilizată la încercare:

Materiale pentru efectuarea încercării: clorură de calciu anhidra sau silicagel

Pentru realizarea determinării se urmăresc etapele descrise în continuare:

Se calculează umiditatea cu relația:

Dacă determinarea s-a făcut pe mai multe probe, umiditatea va fi media

În cazul pământurilor cu intercalații nisipoase sau organice, ce furnizează

3 DETERMINAREA LIMITELOR DE PLASTICITATE. METODA

Determinării limitelor de plasticitate conduc la obținerea parametrilor

Metodele de determinare a limitelor de plasticitate inferioară, wp, și

În sensul micșorării umidității, se definesc următoarele stări ale unui material

a) Starea fluidă caracterizată de absența coeziunii și aspectul de

Exprimarea acestor umidități se face sub formă de valori procentuale ale

3. Determinarea limitelor de plasticitate 15

Se definesc următorii indici:

- Indice de consistență Ic: raportul dintre diferența umilităților de

- Indice de lichiditate IL: raportul dintre diferența umidități naturale și

Standardul în vigoare care stabilește cum se efectuează încercarea este (STAS

Aparatura utilizată pentru încercare: Cupă Casagrande, spatulă, răzători,

16 3. Determinarea limitelor de plasticitate

Pentru efectuarea încercării materialul utilizat, prelevat din probele tulburate

Limita inferioară de plasticitate, wP, se determină prin „Metoda cilindrilor de

Fig. 3.3: Metoda cilindrilor de pământ

3. Determinarea limitelor de plasticitate 17

În determinarea wP prin metoda cilindrilor se consideră că dacă prin retestare

Limita superioară de plasticitate, wL, se determină prin „Metoda cu cupa

Fig. 3.4: Aparatul - cupa Casagrande

Materialul de analizat, cca. 200 g, se dezagregă prin răzuire, se umezește și

În determinarea wL prin metoda cupei se consideră că încercarea este validă

18 3. Determinarea limitelor de plasticitate

Form. 3.1: Formular de încercare pentru determinarea limitelor de plasticitate

3. Determinarea limitelor de plasticitate 19

Form. 3.2: Formular de determinare a limitei superioare de plasticitate prin

20 3. Determinarea limitelor de plasticitate

4 DETERMINAREA SCHELETULUI SOLID AL PĂMÂNTULUI

Determinarea scheletului solid a pământurilor ce alcătuiesc terenul de fundare

Densitatea scheletului solid se notează „𝜌𝑠 ” și reprezintă raportul dintre masa

Standardul în vigoare, care indică modul în care se efectuează încercarea este

Materiale pentru efectuarea încercării: apă distilată dezaerată, petrol lampant

Pentru realizarea determinării se urmăresc etapele descrise în continuare:

- picnometrele și pâlnia de sticlă se curăță bine pentru a nu a avea pete

Fig. 4.1: Diferite mărimi de picnometre

Pentru determinarea densitatea scheletului solid al pământurilor, în cazul