CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CULTURA VIŢEI DE VIE

Viţa de vie (Vitis vinifera), la fel ca şi alte plante superioare, este alcătuită din mai multe
organe care îndeplinesc în viaţa plantei diferite roluri. Aceste organe sunt: rădăcina, tulpina,
mugurele, inflorescenţa, floarea, bobul şi sămânţa. Obişnuit, la înfiinţarea viilor se folosesc viţe
altoite, obţinute prin imbinarea a două porţiuni de coardă dintre care una este denumită altoi şi
alta portaltoi. Altoiul provine dintr-un soi roditor, european “nobil” şi dă naştere părţii de la
suprafaţa solului, care va produce struguri de calitate, iar portaltoiul de la un soi cu “sânge” de
viţă americană, de la care pornesc rădăcinile şi este rezistent la filoxeră. Pentru înfiinţarea viilor
pe nisipuri sau în cazul hibrizilor direct producători (aceştia fiind inferiori calitativ), se folosesc
viţe nealtoite.
Pe parcursul existenţei sale, viţa de vie parcurge un ciclu de viaţă de la plantare până la
defrişarea plantaţiei sau pieirea naturală, alcătuit dintr-o succesiune de cicluri anuale.
Cunoaşterea principalelor caracteristici ale ciclului de viaţă si ale celui anual al viţei de
vie prezintă o importanţă practică deosebită, întrucât dă posibilitatea viticultorului să intervină cu
măsuri adecvate care să determine o desfăşurare normală a acestora. Durata acestui ciclu este
exprimată în ani şi este denumită longevitate, care este cuprinsă în medie între 25 şi 50 de ani şi
depinde de condiţiile de mediu, soi, de modul de inmulţire (fiind mai redusă la înmulţirea prin
altoire comparativ cu cea prin butăşire), precum şi de măsurile agrotehnice aplicate in plantaţii.
Pe durata vieţii sale, viţa de vie parcurge trei perioade de vârstă:
- de tinereţe, cu o durată de 3-5 ani, creştere intesivă;
- de maturitate (de rodire), cu o durată de 20-30 de ani;
- de bătrâneţe (de declin), între anii 25-35 cu scăderea producţiei.
Ca urmare a adaptării la condiţiile climatului temperat, în cadrul ciclului biologic annual,
se deosebesc două perioade:
- perioada de viaţă latentă: de la căderea ultimelor frunze toamna până la începutul plânsului;
- perioada de viaţă activă: de la începutul plânsului până la căderea ultimelor frunze (7-8 luni);
În perioada de viaţă latentă, în plantaţiile viticole se aplică o serie de măsuri agrotehnice:
recoltarea coardelor altoi si portaltoi necesare altoirii, tăierea de uşurare, plantarea viţei de vie,
mobilizarea adîncă a solului, îngrăşarea viilor, etc.
Perioada de vegetaţie activă cuprinde mai multe fenofaze (sau faze de vegetaţie). Fiecare
fenofază reprezintă o anumită manifestare a plantei, vizibilă la exterior prin modificări
morfologice. Aceste fenofaze sunt: plânsul (mişcarea de primăvară a sevei),
dezmuguritul(umflarea şi desfacerea mugurilor), creşterea lăstarilor (durează aproximativ 4 luni),

1
diferenţierea mugurilor şi formarea organelor florale (mugurii se transformă din infertili in
fertili-înfloresc), creşterea boabelor(ţine până la intrarea în pârgă), maturarea boabelor (de la
intrarea în pârgă a strugurilor până la coacere), maturarea lăstarilor(de la sfârşitul creşterii
lăstarilor până la căderea frunzelor) şi căderea frunzelor (când viţele intră in repaus vegetativ).
Cerinţele viţei de vie faţă de factorii de mediu variază foarte mult in raport cu soiul,
portaltoiul folosit, vârsta butucilor, faza de vegetaţie, prezenţa sau absenţa strugurilor pe butuc,
etc. Cunoaşterea amanunţită a factorilor de mediu, precum şi a posibilităţilor de acţionare dirijată
asupra lor, prin tehnologiile de cultură, constituie o condiţie esenţială pentru obţinerea unor
producţii mari de struguri, calitativ superioare, în condiţii de eficienţă economică sporită.
Căldura, lumina si umiditatea reprezintă factorii climatici pe care viticultorul trebuie să-i
aibă permanent în vedere. Viţa de vie este o plantă relativ pretenţioasă faţă de căldură,
cultivându-se în zone cu temperatură medie anuală mai mare de 9 grade Celsius; când aceasta
depăşeşte 10 grade Celsius se pot obţine produse vitivinicole de calitate. Pentru viticultura din
ţara noastră prezintă o importanţă deosebită comportarea viţei de vie la acţiunea temperaturilor
scăzute din timpul iernii. Mugurii viţei de vie îşi pierd viabilitatea când temperatura coboară sub
-18 grade Celsius, pentru soiurile de masă şi -22 grade Celsius pentru cele de vin.
Viţa de vie este o plantă cu pretenţii mari faţă de lumină. Insuficienţa luminii determină
scăderea procesului de fotosinteză, debilitarea butucilor, senzibilizarea lor la atacul bolilor,
diferenţierea redusă a mugurilor, producţii scăzute, struguri de calitate inferioară, etc. La
înfinţarea plantaţiilor, pentru asigurarea luminii se recomandă amplasarea acestora pe pante cu
expoziţie sudică cu orientarea rândurilor pe direcţia N-S.
Această cultură se adaptează atât la condiţiile de umiditate ridicată , cât şi la cele de
secetă. Cerinţele viţei de vie faţă de umiditate sunt mai mari la soiurile de masă, comparativ cu
cele de vin şi în general în perioada creşterii intense a lăstariilor şi strugurilor (iunie-început de
august), comparativ cu perioada maturării acestora. în condiţii de secetă prelungită creşterile sunt
mai reduse, este afectată diferenţierea mugurilor, cantitatea si calitatea producţiei. Când suma
anuală a preciipitaţilor este mai mică de 500 mm, cultura viţei de vie devine economică numai în
regim de irigare.
Cultura viţei de vie se cultivă cu bune rezultate pe cele mai diferite soluri, multe dintre
ele improprii altor plante de cultură. Datorită faptului că viţa de vie ocupă acelaşi teren pe o
perioadă îndelungată de timp , structura solului se înrăutăţeşte. De aceea, se pune un accent
deosebit pe evitarea degradării şi îmbunătăţirea structurii prin cultivarea plantelor perene înainte
de plantarea viţei de vie, folosirea îngrăşămintelor organice şi a celor verzi, executarea mai
multor lucrării la o singură trecere a tractorului, evitarea lucrării când solul este prea umed. în

2
privinţa reacţiei solului, viţa de vie se comportă normal pe solurile cu pH cuprins între 6, 0 şi 8,
2. Pentru obţinerea vinurilor de consum curent şi a strugurilor de masă este necesară menţinerea
în sol a unui conţinut de humus de 2-3%, iar pentru cele de calitate superioară 1-2%.
Aprovizionarea optimă cu macroelemente pentru viţa de vie este asigurată atunci când solul
conţine 5-7 mg de azot mineral la 100 g sol, 10-15 mg P2O5 la 100 g sol si 30-40 mg K2O la 100
g sol. Sunt excluse de la plantaţia cu viţă de vie solurile cu exces de apă, cu reacţie puternic acid,
cu regim de apă si aer defectuos, precum si cele cu un conţinut ridicat în săruri solubile ca şi cele
cu o grosime mai mică de 60 de cm.
În ţara noastră cele mai bune expoziţii pentru viticultură le asigură relieful deluros şi
colinar, cu altitudini cuprinse între 100 şi 350 de m cu expoziţie predominant sudică, unde
resursele de căldură si lumină ating valorile maxime, urmată de cea sud-estică şi sud-vestică.
Plantaţiile situate pe câmpii, văi, microdepresiuni sunt mai expuse influenţei negative a
temperaturilor scăzute din timpul iernii, sunt mai des afectate de îngheţurile şi brumele târzii de
primăvară şi timpurii de toamnă, frecvenţa atacului bolilor este mai mare, iar calitatea strugurilor
mai redusă comparativ cu cele situate pe versanţi. Pantele cu înclinare moderată de până la 25%
sunt cele mai favorabile.
În funcţie de condiţiile termice nefavorabile din timpul iernii şi comportarea soiurilor faţă
de acestea, se disting trei zone de cultură a viţei de vie:
- zona de cultură neprotejată în care se încadrează acele areale unde temperatura minimă în
cursul iernii nu depăşeşte -18 -20 grade Celsius pentru soiurile de masă şi -20 -22 grade Celsius
pentru cele de vin, iar pierderile de ochi în iernile cele mai geroase nu trec de 20-40%, pierderi
care sunt compensabile. în această zonă se practică conducerea viţei de vie pe tulpini semiînalte
şi înalte; această zonă cuprinde majoritatea podgoriilor de deal, cu excepţia celor din
Transilvania si N-E-ul Moldovei, unde cultura neprotejată poate fi practicată numai în unele
microzone aflate în partea superioară a versanţilor.
- zona de cultură semiprotejată se situează unde temperaturile minime absolute coboară frecvent
(2-4 ani din 10) sub -20 grade Celsius, uneori chiar sub -25 grade Celsius, unde pierderile de
ochi se ridică la 40-60%, mai greu de compensat prin tăieri; conducerea butucilor se face pe
tulpini semiînalte sau înalte, cu lăsarea la baza butucului a unui cep de siguranţă; coardele
formate pe acest cep sunt protejate peste iarnă prin acoperire cu pământ.
-zona de cultură protejată se caracterizează prin scăderea frecventă (în 4-6 ani din 10) a
temperaturilor minime din timpul iernii sub -20 -22 grade Celsius, înregistrându-se temperaturi
chiar sub -30 grade Celsius; în această situaţie pierderile de ochi ajung la 80-100%, cu afectarea
parţială sau totală a lemnului anual şi chiar a celui multianual; se practică conducerea joasă cu

3
protejarea întregului butuc, conducerea cu braţe, cu înlocuirea periodică (cu cepi de siguranţă)
sau, conducerea semiînaltă cu cep de siguranţă la baza tulpinii.
Înfiinţarea unei plantaţii viticole necesită investiţii băneşti deosebit de mari cu înglobarea
unui volum mare de muncă. Alegerea celor mai bune soluţii tehnice la înfiinţarea viilor asigură
realizarea unor plantaţii încheiate (fără goluri) , de lungă durată, cu butuci viguroşi şi uniformi,
ce pot susţine producţii anuale mari şi de calitate bună.
La înfiinţarea unor vii se iau in vedere următoarele etape: alegerea terenului; pregătirea
acestuia în vederea plantării; alegerea şi amplasarea soiurilor; plantarea viţei de vie.
Alegerea celor mai potrivite soiuri ce urmează a fi plantate constituie o problemă
deosebit de importantă, întrucât soiul reprezintă factorul principal care asigură nivelul producţiei
şi calitatea ei. Fiecare soi are anumite cerinţe faţă de mediu, astfel că la alegerea şi amplasarea
soiurilor, trebuie să se satisfacă în cel mai înalt grad aceste cerinţe, în cultură se întâlnesc două
categorii mari de soiuri:
-soiuri”nobile”, ”roditoare”, numite şi soiuri europene;
-soiuri de hibrizi direct producători (HDP);
Soiurile nobile provin din specia Vitis vinifera, cu largă răspândire nu numai in europa, ci
şi în celelalte continente. Până la apariţia filoxerei în secolul 19 aceste soiuri se cultivau pe
rădăcini proprii, înmulţirea lor făcându-se prin butăşire. După distrugerea viilor de către filoxeră,
s-a trecut la înmulţirea acestor soiuri prin altoire pe viţe portaltoi, ale căror rădăcini rezistă la
atacul insectei.
Soiurile de hibrizi direct producători au început sa fie cultivate în a doua jumătate a
secolului 19 în urma invaziei filoxerei şi distrugerii plantaţiilor viticole. Ele au rezultat în urma
încrucişării între diferite viţe americane şi soiuri nobile. Denumirea de hibrid direct producător
provine de la faptul că ele se înmulţesc prin butaşi nealtoiţi.
Ţinând seama de valorile resurselor de lumină şi căldură, în ţara noastră s-au delimitat
trei zone cu grade diferite de favorabilitate pentru cultura soiurilor de masă:
- zona foarte favorabilă - pe terasele Dunării, de la Zimnicea până la Feteşti, pe partea stângă a
Dunării şi de la Ostrov până la Cernavodă, pe partea dreaptă a Dunării unde se pot cultiva toate
soiurile de masă de la cele mai timpurii până la cele mai cele foarte târzii, dar accentul se pune
pe cele cu coacere timpurie (Cardinal, Victoria, Augusta, etc.), ca şi cele cu maturare târzie
(Afuz ali, Italia, Xenia, etc.).
- zona favorabilă - de cultură a soiurilor pentru struguri de masă cuprinde podgoriile şi centrele
viticole din Dobrogea (Mangalia, Miculiţel, etc.), unele centre viticole din Dealu Mare
(Pietroasa, Merei, Buzău), Dealurile Severinului, precum şi cele situate pe nisipuri (Dăbuleni,

4
Poiana Mare, Cetate, etc. ); maturarea strugurilor are loc cu circa două săptămâni mai târziu,
cultivându-se în special soiurile Chasselas doré, Muscat de Hamburg, mai rar Coarnă neagră,
Afuz Ali, Italia.
- zona cu favorabilitate mijlocie - în care sunt cuprinse numeroase podgorii şi centre viticole din
Moldova(Iaşi, Huşi, Nicoreşti, Panciu, Podobeşti. etc. ), podgoriile Argeş, Drăgăşan, centrele
viticole Târgu-Jiu, Recaş şi Silagiu-Galaţi; în această zonă se pot cultiva soiurile Victoria,
Chasselas doré, Muscat de Hamburg şi mai rar Coarnă neagră selecţionată.
- zona tolerată - care nu are o tradiţie în cultura soiurilor de masă; ea cuprinde podgoriile din
Moldova şi Transilvania, cu resurse de lumină şi căldură mai reduse; se cultivă soiul Chasselas
doré, mai rar Muscat de Hamburg, destinate consumului local; strugurii ajung la maturare cu o
întârziere de 3-5 săptămâni faţă de zona foarte favorabilă; prin introducerea în cultură a soiurilor
noi (Timpuriu de Cluj, Napoca, Cetăţuia, Splendid, etc. ) se va putea extinde cultura soiurilor
pentru struguri de masă şi în această zonă.
Principalele regiuni viticole ale ţării noastre sunt:
- regiunea viticolă a Podişului Transilvaniei - cuprinde judeţele Alba, Mureş, Bistriţa-Năsăud,
Cluj, Sibiu şi este specializată în cultura soiurilor Fetească albă, Fetească regală, Traminer roz,
Pinot gris, Sauvignon, Riesling italian, Muscat Ottonel;
- regiunea viticolă a Dealurilor Moldovei - cuprinde o zonă nordică (judeţele Iaşi, Botoşani,
Neamţ, Vaslui) şi o zonă sudică (Galaţi, Bacău, Vrancea); soiurile recomandate sunt Fetească
albă, Fetească regală, Pinot gris, Sauvignon, Aligoté;
- regiunea viticolă a Dealurilor Munteniei şi Olteniei - cuprinde podgoriile din judeţele Buzău,
Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Olt, Gorj, Dolj şi Mehedinţi; soiuri recomandate: Cabernet
Sauvignon, Fetească neagră, Fetească regală, Pinot noir, Merlot, Chardonnay;
- regiunea viticolă a Dealurilor Banatului - cuprinde centrele viticole Moldova Nouă, Tirol,
Silagiu, Recaş, Jamu Mare şi Teremia; soiurile cultivate în această regiune sunt Cabernet,
Sauvignon, Pinot noir, Merlot, Burgund mare, Pinot gris, Chardonnay, Creaţă, Majarcă;
- regiunea viticolă a Dealurilor Crişanei şi Maramureşului - unde sunt incluse pogoriile din
judeţele Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş; în această regiune pot fi cultivate soiurile
Fetească regală, Mustoasă de Măderat, Fetească albă, Riesling italian, Pinot gris, Furmint;
- regiunea viticolă a Colinelor Dobrogei - cuprinde podgoriile din judeţele Constanţa şi Tulcea
cu soiurile Pinot gris, Sauvignon, Chardonnay, Muscat Ottonel, Aligoté, Merlot, Burgund Mare;
- regiunea viticolă a Teraselor Dunării - ce cuprinde podgorii din judeţele Constanţa, Ilfov şi
Teleorman; există condiţii favorabile pentru soiurile Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot gris,
Chardonnay;

5
- regiunea viticolă a nisipurilor şi altor terenuri favorabile din sudul ţării - grupează podgorii şi
cente viticole din judeţele Mehedinţi, Olt, Teleorman, Ialomiţa, Buzău, Brăila; în aceste centre
pot fi cultivate soiurile Roşioară, Sangiovese, Băbeasca neagră, St. Emilion, Rcaţiteli, Fetească
regală, Merlot.
Viţa de vie se plantează primăvara, cât mai devreme (martie - începutul lunii aprilie), cu
condiţia ca temperatura solului la adâncimea de 40-50 cm să înregistreze 7-10 grade Celsius.
Plantarea de toamnă se execută numai pe terenuri bine drenate şi se încheie înainte de apariţia
îngheţurilor (luna noiembrie).
Lucrările aplicate în plantaţiile tinere de vii (până la intrarea pe rod) urmăresc asigurarea
unor condiţii optime pentru dezvoltarea rădăcinilor şi creşterea lăstarilor şi viţelor nou plantate,
fortificarea lor, protecţia faţă de temperaturile scăzute de peste iarnă, formarea rapidă a butucilor
şi pregătirea lor pentru intrarea pe rod, în acest scop se aplică o serie de lucrări specifice celor 3-
4 ani cât durează perioada de tinereţe, cum sunt: lucrările solului, controlul viţelor, copcitul,
legatul lăstarilor, combaterea bolilor şi dăunătorilor, irigarea şi fertilizarea, completarea
golurilor, protejarea viţelor în timpul iernii, dezmuşuroitul şi arătura de primăvară, tăierea în
uscat şi copcitul viţelor, instalarea mijloacelor de susţinere şi plivitul.
Viţele tinere sunt sensibile faţă de boli (în special mană şi făinare) şi dăunători iar în anii
cu precipitaţii abundente sunt periculoase mai ales atacurile de mană şi în anii secetosi cele de
oidium (făinare). Pentru prevenirea atacurilor de mană se aplică tratamente săptămânale, în cazul
perioadelor ploioase, sau mai rar, în cele secetoase, începând din momentul când frunzele ating
4-5 cm în diametru (a doua jumătate a lunii mai) şi durează până la sfârşitul lunii august. La viile
tinere se recomandă folosirea substanţelor : Ridomil Gold MZ 68 WG (2, 5kg/ha); Dithane M-45
– 0, 2%; Captadin 50 – 0, 2%; Mikal(3, 5 kg/ha). Ultimele tratamente pot fii făcute cu substanţe
cuprice: Zeamă bordeleză 0, 5 – 0, 75%, Acupral 50 PU -3kg/ha, Oxicupral 6 kg/ha, acestea
având o remanenţă îndelungată; împotriva oidiumului (făinării) de fac stropiri cu sulf, în
concentraţie de 0, 3-0, 4% (4-6 kg/ha), adăugat în soluţia folosită pentru combaterea manei. Se
poate folosi prăfuirea cu floare de sulf, împrăştiată dimineaţa pe răcoare sau după-amiază.
În viile intrate pe rod (mature) se aplică o serie de lucrări specifice care urmăresc
obţinerea producţiilor de struguri cantitativ şi calitativ la nivelul soiului, asigurarea creşterilor
normale pe butuc care să permită o rodire corespunzătoare şi în anii următori, prevenirea atacului
de boli şi dăunători, sporirea longevităţii butucilor. În acest scop, annual se aplică tăieri de
rodire, dirijarea coardelor pe mijlocul de susţinere , copcitul, lucrări de operaţii în verde,
tratamente pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor, fertilizarea, irigarea (la nevoie), culesul
strugurilor, protejarea peste iarnă, etc.

6
 Problema cea mai complexă a protecţiei fitosanitare în viticultură reprezintă prevenirea şi
combaterea bolilor criptogamice: mana, făinarea, putregaiul cenuşiu, antracnoza, putregaiul alb
al strugurilor, boala petelor roşii, etc; cât şi combaterea dăunătorilor: filoxera, moliile strugurilor,
acarienii, etc.

7
 CADRUL NATURAL

AŞEZAREA GEOGRAFICĂ

Ciumbrudul este situat în culoarul depresionar axat pe cursul mijlociu al Mureşului, la

contactul celor trei mari unităţi geografice; Câmpia Transilvaniei, la nord-est, Podişul
Târnavelor, la sud-est şi Munţii Apuseni, la vest.
Coordonatele geografice sunt date de paralela 46 grade si 19 minute, latitudine nordică şi
de meridianul 23 grade 43 minute, longitudine estică.
Cote de altitudine faţă de nivelul Mării Negre: 258 de m în centrul oraşului. Este aşezat
de o parte şi de alta a şoselei naţionale DN1 Bucureşti-Cluj Napoca-Oradea (drum european
E81).
Cu o diferenţă de nivel de numai 0,430 m/km , Mureşul curge liniştit printr-o albie
mănoasă, oferind locuitorilor privilegii pentru practicarea, din cele mai vechi timpuri a
agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei.
Soarele răsare parcă din bogata luncă a Mureşului, scaldă luminos dealurile din
împrejurimi, împodobite gospodăreşte cu multă viţă nobilă de vie, sau pomi fructiferi, radiază
benefic toată ziua asupra zonei iar către seară se retrage, iar către seară se retrage, mulţumit de
efectul său, spre munte, ascunzându-se tiptil prin liziera pădurilor şi conferind asfinţitului un
farmec extraordinar. Scăpătat dincolo de munţi, acelaşi mândru astru răspândeşte o lumină roşie
difuză, însângerând parcă orizontul-fundal mirific-pe care creasta lanţului muntos realizează o
imagine tonică, un contrast cromatic ce se estompează treptat, odată cu lăsarea nopţii.

2.2 RELIEFUL

Prin aşezarea sa în zona de contact a două mari unităţi geomorfologice, munte şi podiş,
pe culoarul depresionar Alba-Iulia-Turda dezvoltat pe axa unui larg sinclinal, Ciumbrudul se
sprijină pe următoarele forme de relief: luncă, terase, dealuri. Trecerea de la luncă la dealuri se
face uneori prin mijlocirea teraselor, alteori direct prin racordarea geometrică armonioasă.
Ca fenomene de modelare a reliefului vetrei se constată mai ales alunecări de teren,
evidenţiindu-se şi cornişele de desprindere a valurilor de alunecare, apoi procese de eroziune
torenţială.
Terenul luat în studiu este amplasat pe dealul viilor şi face parte din teritoriul
municipiului Aiud, jud. Alba în dreptul intravilanului Ciumbrud, pe o pantă cu expoziţie
favorabilă şi un relief frământat. Suprafaţa luată în studiu este amplasată pe malul stâng al râului
8
Mureş, pe un teren tradiţional viticol. Înclinaţia generală a versantului este de 15-20% cu
expoziţie sud-vestică şi cu fertilitate mijlocie, cu zone în care roca mamă este la zi din cauza
lucrărilor de terasare care necesită lucrări agro-ameliorative importante. Trupul Ciumbrud face
parte din Podgoria Aiud-Triteni.
Altitudinea terenului este cuprinsă între 320 şi 408 m(în punctul cel mai înalt din zonă)
faţă de nivelul mării.

2.3 CLIMA

Climatul podgoriilor din podişul Transilvaniei (ecosistemul nord-carpatic) se

caracterizează prin valori mai scăzute ale bilanţului termic şi printr-o durată relativ redusă a
perioadei de vegetaţie.
Temperatura medie zilnică de peste 10°C se înregistrează primăvara, în cursul decadei a
doua a lunii aprilie, iar toamna coboară sub această limită (începând din decada a doua a lunii
octombrie), numărul zilelor cu temperaturi active fiind de 172, cu limite cuprinse între 154 şi 182
zile.
Suma actuală a gradelor de temperatură este cuprinsă între 3.050°C şi 3.592°C, iar în
timpul perioadei de vegetaţie are valori cuprinse între 1.963°C şi 3.335°C. Bilanţul termic util
înregistrează în medie 1.205°C cu oscilaţii cuprinse între 952°C şi 1.479°C. Temperatura medie
anuală este de 9°C. Suma orelor de insolaţie din cursul perioadei de vegetaţie este cuprinsă între
1.128 şi 1.859 cu o valoare medie de 1.371 ore.
Toamnele sunt adesea lungi şi însorite, permiţând acumularea unor cantităţi sporite de
zaharuri, în condiţiile în care aciditatea rămâne destul de ridicată. Plantaţiile de vii din zona
Ciumbrud sunt frecvent afectate de temperaturile scăzute din timpul iernii, temperaturi care
coboară adesea sub limita de rezistenţă a viţei de vie. În ultimii 35 de ani temperatura minimă a
coborât sub -22°C, limita de rezistenţă la îngheţ a viţei de vie într-un număr de 17 ani.
În afara temperaturilor scăzute din timpul iernii, în această zonă sunt condiţii care
favorizează producerea brumelor şi a îngheţurilor târzii de primăvară şi timpurii de toamnă.
Astfel, s-au înregistrat temperaturi scăzute de până la -3,9°C (2 mai 1976), -3,4°C (20 aprilie) şi -
36°C (23 aprilie 1981), temperaturi care au afectat puternic viţele abia pornite în vegetaţie.
Îngheţurile timpurii de toamnă (-2,4°C în 29 septembrie 1970; -4°C în 29 septembrie
1972; -1,4°C în 17 septembrie 1979) au scurtat perioada de vegetaţie activă şi ca urmare,
coardele de rod s-au maturat mai slab. În aceste condiţii, temperaturile scăzute din timpul iernii
au provocat mari pierderi de ochi.

9
 Tabelul 2.1
Regimul termic al Centrului viticol CIUMBRUD în anul 2007

Temperatu 2007 Medie

ra medie anuală
aer Ian Feb. Mar Ap Ma Iun Iul. Au Sept Oct Noi Dec
(°C) . . r i . g . .
Minima -19 -17,2 -10,5 -1,5 5,0 9,0 9,5 9,0 0,5 0,5 -5,5 -8,5

Maxima 8,1 15,6 24,0 22,2 25,6 29,8 35,0 32,0 30,1 22,0 24,5 12,5

Media -4,4 -0,5 5,7 10,9 14,3 19,1 21,2 20,2 14,7 11,1 5,4 0,3 9,8
lunară
Normală -3,3 -0,7 4,7 10,5 15,5 18,6 20,5 19,7 15,5 9,9 4,0 -0,5 9,5

Abaterea -1,1 0,2 1,0 0,4 -1,2 0,5 0,7 0,5 -0,8 1,2 1,4 0,8 0,3

Sursa datelor primare:Staţia meteorologică Aiud

10
 25

20

15

10
Media lunara
5 Media normala

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
‐5

‐10

Grafic 2.1 Regimul termic al Centrului viticol CIUMBRUD în anul 2007

Tabel 2.2
Regimul termic al Centrului viticol CIUMBRUD în anul 2008

Temperatura 2008 Medie

medie aer anuală
(°C) Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iun. Iul. Aug. Sept. Oct. Noi. Dec.

Minima -20,3 -18,0 -12,5 -0,5 4,4 5,5 9,5 9,6 4,5 -3,5 -5,5 -11,5

Maxima 7,1 16,0 21,5 23,5 31,5 32,5 33,2 33,2 27,1 28,0 17,1 9,5

Media -5,6 -0,4 4,4 12,1 15,5 18,6 21,5 19,5 16,6 10,9 5,2 0,5 9,9

lunară
Normală -3,3 -0,7 4,7 10,5 15,5 18,6 20,5 19,7 15,5 9,9 4,0 -0,5 9,5

Abaterea -2,2 0,3 -0,3 1,6 0 0 1,5 -0,2 1,1 1,0 1,2 1,0 0,4

Sursa datelor primare:Staţia meteorologică Aiud

11
 25

20

15

10
Media lunara

5 Media normala

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
‐5

‐10

Grafic 2.2 Regimul termic al centrului viticol CIUMBRUD în anul 2008

Tabelul 2.3

Regimul pluviometric al Centrului viticol CIUMBRUD în anul 2007

2007 Media
Precipitaţii anuală
(mm) Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iun. Iul. Aug. Sept. Oct. Noi. Dec.

Realizat 13,9 24,4 27,1 64,2 142,5 74,9 107,4 92,2 28,4 11,5 14,3 29,2 52,5

Normală 26,3 21,2 28,9 68,3 80,2 93,6 99,0 64,0 56,7 36,6 36,5 33,3 53,7

Abaterea -12,4 3,2 -1,8 -4,1 62,3 18,7 8,4 28,2 -28,3 -25,1 -22,2 -4,1 -1,2

Sursa datelor primare:Staţia meteorologică Aiud

12
 160

140

120

100

Precipitatii realizate
80
Precipitatii normale
60

40

20

Grafic 2.3 Regimul pluviometric al Centrului viticol CIUMBRUD în anul 2007

Tabelul 2.4
Regimul pluviometric al Centrului viticol CIUMBRUD, în anul 2008

2008 Media
Precipitaţii anuală
(mm) Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iun. Iul. Aug. Sept. Oct. Noi. Dec.
Realizat 9,2 11,1 63,9 80,1 54,3 88,4 17,0 169,4 27,8 31,7 12,8 23,7 49,11

Normală 26,3 21,2 28,9 68,3 80,2 93,6 99,0 64,0 56,7 36,6 36,5 33,3 53,7

Abaterea 17,1 -10,1 35,0 11,8 -25,9 -5,2 -82 105,4 -28,9 -4,9 -23,7 -9,6 -4,5

Sursa datelor primare:Staţia meteorologică Aiud

13
 180

160

140

120

100
Precipitatii realizate
80
Precipitatii normale
60

40

20

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Grafic 2.4 Regimul pluviometric al Centrului viticol CIUMBRUD în anul 2008

2.4 GEOLOGIE ŞI LITOGRAFIE

Substratul podişului Mureşului şi a Târnavelor, aparţine erei mezozoice medii, find

reprezentat, prin marne, marne nisipoase, nisipuri şi argile mărnoase. Roca mamă a solurilor din
acest perimetru este formată din nisipuri şi marne presărate cu calcare. Există zone importante în
care roca mamă este formată din pietrişuri şi bolovănişuri.

Tabel 2.5
Valori indici agrochimici medii pe parcele/
adâncimea de desfundare

Nr. parcelă pH Pppm Kppm Humus% IN

viticolă
1 7, 93 10, 3 153 1, 61 1, 57
2 7, 66 18, 8 161 2, 82 2, 76
3 6, 89 13, 9 203 2, 27 2, 22
4 5, 97 9, 6 200 2, 36 2, 31
5 7, 57 14, 0 151 2, 50 2, 45

14
 2.5 HIDROGRAFIA

Suprafeţele de teren care constituie obiectul prezentului proiect de refacere a

patrimoniului viticol din trupul Ciumbrud, sunt caracterizate prin apariţia ploilor în toată
perioada anului. Plantele de cultură cât şi cele spontane sunt bine aprovizionate cu apă primăvara
cât şi în prima parte a verii. În lunile iulie şi august se instalează o perioadă de secetă peste care
viţa de vie poate trece cu bine. Versantul are câteva puncte cu exces de umiditate. Ploile
torenţiale de vară pot pune probleme de evacuare dirijată a apelor pluviale. Prin lucrările de
amenajare antierozională şi executarea teraselor late, mecanizabile, cu înclinaţia în sensul pantei,
cu panta maximă de 5-6%, se poate contribui efectiv la diminuarea proceselor de eroziune,
păstrarea şi chiar creşterea fertilităţii solurilor. Nivelul apelor freatice este de 3-5 m şi nu
impietează asupra culturii viţei de vie. Debitul râului Mureş este suficient de mare încât să poată
asigura necesarul de apă pentru aplicarea tratamentelor fito-sanitare sau chiar irigaţia prin
picurare la viţa de vie, în viitor când societatea consideră că este oportun.

2.6 VEGETAŢIA

Din punct de vedere al factorului biogeografic zona face parte din cea a foioaselor,
subzona stejarului. Geobotanic, vegetaţia lemnoasă este reprezentată prin formaţiuni de stejerete
şi gorgonete ce aparţin subzonei stejarului şi ocupă cea mai mare parte a dealurilor. Alături de
stejar mai apar şi alte esenţe: carpen, ulm, frasin, arţar, mesteacăn, diferite specii de brad.
Pădurile în trecut au ocupat aproape întreg teritoriul din împrejurimi, care însă, cu timpul au fost
defrişate, în special pentru a se planta viţa de vie.
Vegetaţia ierboasă este reprezentată prin pajişti stepizate şi păşuni, iar în lunca Mureşului
se întâlneşte vegetaţia hidrofilă: salcia, trestia, papura etc.

2.7 SOLURILE

Referitor la factorul pedogeografic zona are soluri fertile, cuprinzând trei tipuri genetice
şi anume: cernoziomuri levigate (antrenate sub formă de suspensie), soluri brune şi podzoluri
secundare. În lunca Mureşului se găsesc soluri aluviale şi lăcovişte cu vegetaţie corespunzătoare.
Pe dealurile împădurite, solul fiind format prin depozitări succesive asupra unui teren stâncos, nu
realizează o grosime vegetală substanţială, motiv pentru care rădăcinile arborilor nu pot pătrunde

15
în profunzime. Aşa se explică frecvenţele înclinării şi chiar răsturnări prin dezrădăcinare ale
copacilor aparent viguroşi. Sunt locuri în pericol de puternică eroziune.
Cercetările de specialitate au identificat în perimetru opt unităţi de soluri, grupate în cinci
grupe agroproductive:
Grupa 1: -Cernoziomuri levigate şi soluri brune puternic humificate ce reprezintă 29% din
suprafaţa teritoriului şi se constituie în terenuri arabile situate pe platouri şi versanţi slab
înclinaţi. Aici se cultivă: grâu, ovăz, trifoi, fasole, mazăre, porumb.
Grupa 2: -Podzoluri secundare, ce reprezintă 4, 7% din suprafaţa teritoriului. Sunt regăsite în
terenurile pretabile culturii de ovăz, secară şi cartofi, situate pe platouri; sunt soluri cu fertilitate
slabă spre medie.
Grupa 3: Soluri aluvial-coluviale, reprezentând 42%din duprafaţa de referinţă. Se regăsesc în
terenurile de luncă şi în mică proporţie pe pante. Utilizarea lor este pentru cultura porumbului,
sfeclei de zahăr, cartofilor, orzului, şi ovăzului, a florii soarelui, a sfeclei furajere, dar şi pentru
fâneţe şi păşuni, având o mare fertilitate.
Grupa 4: Lăcovişti, 6, 3% pe terenurile de luncă şi la baza versanţilor. Se folosesc în funcţie de
condiţiile pedoclimatice, ce teren arabil şi fâneţe.
Grupa5: Soluri puternic şi foarte puternic erodate, 18% din suprafaţa teritoriului, situate pe pante
de 10-20 grade înclinaţie şi se utilizează ca teren arabil, dar mai ales pentru pomi-viticultură.

Trupul Ciumbrud se caracterizează prin neuniformitate. Solul este predominant cel

eumezobazic hidratat, cu orizontul A/B semiprofund, insuficient aprovizionat cu principalele
elemente nutritive în forme mobile. Din Memoriul Agro-pedologic executat în perimetrul
Ciumbrud reiese că pe versantul viticol solurile existente fac parte din grupa solurilor erodate şi
necesită aplicarea îngrăşămintelor organice şi minerale. În studiul pedologic şi agrochimic sunt
prezente date importante privind tipurile de sol.
Geomorfologia teritoriului Trupului Ciumbrud, rocile mamă, clima şi vegetaţia cât şi intervenţia
omului constituie complexul de factori pedogenetici a căror acţiune armonică sau antagonică au
cauzat formarea şi evoluţia solurilor existente. Pe versantul studiat s-au format şi soluri negre de
fâneaţă cu caractere renzinice, formate pe roci carbonatate. Ph-ul solurilor oscilează de la slab
acid la slab alcalin. Pe cea mai mare parte a suprafeţei studiate poate fi folosit cu succes
portaltoiul Kober 5bb, Crăciunel-2 sau în zonele mai calcaroase, pe suprafeţe mici SO4.
Temperatura, medie anuală este de 8, 9°C. Temperatura zilnică peste 10°C (temperatura eficace),
se înregistrează din a 2-a parte a lunii aprilie şi se încheie în a 3-a decadă a lunii octombrie.
Perioada de vegetaţie este cuprinsă între 172-180 de zile. Suma gradelor de temperatură variază

16
între 3150 şi 3650°C, din care în perioada de vegetaţie 2300°C. Suma orelor de insolaţie în
perioada de vegetaţie oscilează între 1200 şi 1800. Specificul zonei îl constituie apariţia zilelor
cu ceaţă la sfârşitul verii şi pe aproape 1/3 din zilele de toamnă (septembrie-octombrie) ceea ce
duce la un proces de coacere mai lent cu păstrarea aromelor şi unei acidităţi constant ridicate,
elemente care se răsfrâng favorabil în calitatea vinurilor obţinute prin imprimarea unei
fructozităţi şi savoare unică. În condiţiile specifice ale podgoriei Aiud-Triteni, se obţin vinuri cu
prospeţime, cu fructuozitate şi arome specifice soiurilor cultivate ceea ce la conferă o
personalitate aparte care este apreciată de cunoscători cât şi de consumatorii ocazionali.
Condiţiile climatice de la cele două puncte de lucru Ciumbrud sunt în mare parte asemănătoare şi
permit realizarea de vinuri de calitate asigurând în acelaşi timp o cantitate de struguri suficient de
mare încât activitatea în viticultură să fie rentabilă.

Tabelul 2.6
Suprafeţe şi soiuri cultivate în Centrul Viticol Ciumbrud
Soiul Viţe de 2 ani Viţe de 3 ani Viţe pe rod
Muscat Ottonel 3, 46 ha 4 ha
Riesling Italian 3, 56 ha 2, 2 ha
Pinot Gris 3, 00 ha
Gewurz Traminer 3, 07 ha 2 ha
Sauvignon Blanc 7, 52 ha 3, 5 ha
Chardonnay 2, 38 ha
Fetească albă 3, 10 ha
Fetească regală 4 ha
Total 26, 08 ha 5, 5 ha 10, 2ha

17
 Capitloul 3

PATOGRAFIA BOLILOR VIŢEI DE VIE DIN CENTRUL VITICOL

CIUMBRUD

3.1 PLASMOPARA VITICOLA - MANA VIŢEI DE VIE

Eumycota - Mastigomycotina - Oomycetes - Peronosporales - Peronosporaceae.

Nume comune: Downy mildew, Mildiou, Peronospora de la vite, Falsche Mehltau.
Mana, cea mai cunoscută boală a viţei de vie, despre care s-au scris teancuri de cărţi şi
articole, este poate cea mai răspândită şi cea mai devastatoare micoză cu care s-au confruntat,
încă viticultorii din întreaga lume. Patogen de origine Norm Americană, mana a fost semnalată
în Europa, în anul 1878, iniţial în Franţa, de unde s-a răspândit rapid în toate regiunile viticole de
pe mapamond. În condiţii favorabile, mana viţei de vie este o boală policiclică cu o dinamică
variabilă şi un ciclu biologic puternic condiţionat de condiţiile climatice, poate cauza pagube
severe, uneori chiar condiţionat de condiţiile climatice, poate cauza pagube severe, uneori chiar
compromiterea totală a recoltei, dacă nu se iau măsuri adecvate de combatere.
Simptomatologie. Infecţiile de mană afectează toate organele vegetative ale viţei de vie.
Simptome pe frunze. Atacul de mană pe frunze este cel mai frecvent, dar nu cel mai
păgubitor. Frunzele pot fi atacate în toate etapele de dezvoltare, începând cu cele tinere, pâna la
cele mature. Totuşi patogenul afectează frunzele tinere cu mai mare uşurinţă, acestea fiinm mai
susceptibile. Primele manifestări ale atacului constau în apariţia pe partea superioară a frunzelor
a unor pete gălbui, translucide, cu contur estompat şi aspect uleios, denumite sugestiv”pete
untdelemnii”. Într-o fază ulterioară, pe timp umed, în dreptul petelor untdelemnii, pe partea
inferioară a frunzelor, apare o pulbere fină, albicioasă, constituită din organele de înmulţire ale
ciupercii. Treptat, odată cu evoluţia bolii conţinutul celular dintre cele două straturi ale epidermei
frunzelor este distrus de miceliul ciupercii. Ca urmare, zona afectată se necrozează, frunzele apar
ca arse, de unde, ocupând porţiuni mai mari din suprafaţa limbului foliar. În final, frunzele se
brunifică, parcă ar fii prăjite, marginile se răsucesc, limbul se desprinde de peţiol şi cade. La
sfârşitul sezonului, infecţiile tardive, sunt limitate şi urmările sunt mai puţin grave. Atacul se
manifestă sub forma unor pete mici, brune cu aspect poligonal, limitate de nervuri care

18
răspândite neuniform pe suprafaţa limbului, în contrast cu ţesuturile verzi, dau frunzei un aspect
mozaicat. Pe “frunzele mozaicate” se formează oosporii, organele de rezistenţă ale ciupercii.

Figura 3.1 Plasmopara viticola - Mana viţei de vie

Atacul pe frunze poate avea consecinţe mai mult sau mai puţin grave. O defoliere totală
de timpuriu, coardele nu se maturează normal, butucii afectaţi pornesc cu o rezistenţă scăzută la
îngheţ în timpul iernii. Căderea parţială a frunzelor poate afecta calitatea recoltei: conţinutul în
zahăr este mult mai redus, procentul de alcool scade, aciditatea creşte, producţia sezonului
următor este de asemenea afectată, datorită maturării întârziate a coardelor, scăderii acumulării
în hidraţi de carbon şi rezervelor nutritive din coarde.
Simptome pe ciorchinii tineri şi boabe. Mana pe ciorchinii tineri este forma de atac cea
mai gravă dar, din fericire, nu şi cea mai frecventă. În anii cu precipitaţii abundente, în timpul
infloritului, în viile neprotejate, pierderile datorate atacului de mană pe inflorescenţe pot fi
catastrofale. Infecţia are loc rapid, prin pedunchii inflorescenţelor, prin flori şi perniţele de la
baza florilor. Ciorchinii atacaţi sunt invadaţi de acelaşi puf alb caracteristic, florile se brunifică,
rahiusmul se recurbează în forma literei S. În scurt timp, inflorescenţele se usucă în totalitate şi,
cad la cea mai slabă adiere de vânt.

19
 Figura 3.2 Plasmopara viticola - Mana viţei de vie

Pe boabe, mana este cu atât mai păgubitoare, cu cât apare mai timpuriu. În raport cu
vârsta organului atacat, mana pe boabe se reprezintă sub 2 aspecte deosebite care poartă
denumiri diferite. Astfel, atacurile timpurii poartă denumirea de Rot-Gris. Boabele atacate se
brunifică şi în scurt timp se şi acoperă cu puful albicios caracteristic. În condiţii de umiditate
excesivă, atacul se derulează fulgerător, ciorchinii invadaţi în totalitate pe puful conidian se
usucă şi cad; în 2-3 zile producţia poate fi compromisă. Boabele atacate prezintă pete brun-
violacee, capătă o structură, se zbârcesc mai ales la inserţia pe peduncul, apoi se desprind de pe
ciorchine şi cad. Producţia poate fi serios afectată, vinurile provenite din strugurii afectaţi de
mană se conservă cu dificultate. În timpul depozitării pot să apară fenomene negative: băloşire,
casare, oţetire.
Strugurii sunt sensibili la atacul de mană până în pragul fenofazei de pârgă.
Simptome pe lăstari. Pe lăstari mana apare foarte rar, în anii foarte ploioşi, în general
după o grindină. Pe lăstarii verzi, atacul se manifestă prin pete alungite, de culoare brun-
roşiatică, care pe timp umed se acoperă cu un puf albicios. Pe lăstarii mai în vârstă, apar dungi
roşiatice , iar la noduri, unde ţesuturile rămân în stadiu tânăr, mai multă vreme, apare puful
conidian. Atacul pe lăstari nu joacă un rol important în cadrul pagubelor produse de mană.
20
 Condiţii favorabile atacului. În condiţiile favorabile, mana se extinde exploziv, dând
naştere la adevărate epidemii. Acestea se pot întâmpla chiar dacă boala nu s-a manifestat mai
mulţi ani consecutivi, deoarece, oospori pot să supravieţuiască în sol între 5 şi 10 ani. Dintre
factorii favorizanţi cei mai importanţi sunt:
- umiditatea ridicată, peste 80%, mai ales în iunie, este factorul determinant; ştiut fiind faptul că,
coniidile germinează în picăturile de apă;
- temperatura influenţează germinaţia sporilor şi evoluţia bolii. Infecţiile se declanşează la
temperaturi scăzute, începând cu 10 °C, iar dezvoltarea ciupercii are loc la temperaturi cuprinse
între 11-13°C şi atinge cota maximă la 18-24°C. La peste 30°C, ciuperca moare;
- vântul facilitează diseminarea ciupercii.
Condiţii de producere a infecţiei primare-“Regula de 30”:
- 10°C temperatura minimă a aerului măsurată dimineaţa;
- 10 mm ploaie căzută în ultimele 24-48 ore;
- 10 cm lungimea lăstarului, suma celor 3 factori=30.
De asemenea poate fii aplicată şi “Regula de 50”, respectiv obţinerea valorii de 50 ca
produs dintre temperatură şi durata de umectare a frunzelor. Aceasta înseamnă că la o
temperatură de 10°C sunt necesare 5 ore de îmbăiere, respectiv la o temperatură de 20°C sunt
necesare 2 ore şi 30 de minute.
Agentul patogen. Miceliul ciupercii este un sifonoplast alcătuit din hife alungite,
continue, neregulate, ramificate, cilindrice care se dezvoltă în spaţiul intercelular, unde se
mulează, luând forme variate, în funcţie de golurile pe care le acoperă.
Prevenire şi combatere. Strategia de combatere se aplică în funcţie de condiţiile
climatice din anul în curs. În anii cu precipitaţii frecvente şi infecţii numeroase, tratamentele iau
caracterul de acoperire însumând 6-8 intervenţii/sezon. Stropirile la acoperire nu sunt economice
în perioadele secetoase, când nu se găsesc pete de mană.
Metodele agrotehnice. Urmăresc înlăturarea din timp a tuturor condiţiilor favorabile
producerii infecţiilor primare:
- arături adânci, pentru îngroparea frunzelor mozaicate purtătoare de oospori;
- drenarea terenurilor care reţin apa;
- combaterea buruienilor, pentru a evita atmosfera umedă, din apropierea solului, propice
infecţiilor de mană;
- reducerea vigorii de creştere prin aplicarea raţională a îngrăşămintelor cu azot;
- efectuarea corectă şi la timp a lucrărilor în verde (legatul lăstarilor, copilit);

21
-soiuri rezistente: majoritatea soiurilor europene s-au dovedit a fi mai mult sau mai puţin
sensibile la atac. De mai mult de un secol, cercetările au urmărit obţinerea de hibrizi euro-
americani şi euro-asiatici rezistenţi la mană care să păstreze nivelul calitativ a speciei Vitis
vinifera. La noi în ţară sunt admise în cultură, numai pentru consum familial următoarele soiuri
rezistente: Brumăriu, Purpuriu, Muscat Poloskei, Seyval, Valerian.
Optimizarea tratamentelor. În cadrul raţionamentului ştiinţific, avertizarea pentru
aplicarea tratamentelor chimice, se bazează pe estimarea riscului de infecţiei determinant, în
funcţie de dezvoltarea epidemiologică a ciupercii, în corelaţie cu condiţiile climatice şi fenologia
plantei.
- Tratamente de siguranţă recomandate pentru mana viţei de vie cu produse sistemice sau
penetrante (cu perioadă de acoperire 10-14 zile) care să protejeze planta în orice condiţii: Verita
0, 25%, Mikal B 0, 3-0, 4%; Mikal M 0, 4%; Mikal PU 0, 4%; Quadris 0, 075%; Universalis 0,
25%; Acrobat MZ 0, 2%; Secure 0, 125-0, 150%; Curzate Super 0, 3%.

3.2 UNCINULA NECATOR-FǍINAREA VIŢEI DE VIE

Forma asexuată: Oidium tukeri Berk

Eumycota - Ascomycotina - Plectomycetes - Erysiphales
Nume comune: Mildew Oidium, Oidium, Malbianco, Mehltau.
Făinarea sau oidiumul viţei de vie, maladie de origine Nord-Americană, este prima boală
fungivă gravă care a apărut în plantaţiile de Vitis vinifera din Europa. Semnalată la sfârşitul sec.
19 în Anglia, făinarea s-a răspândit rapid la nivel mondial. Oidiumul constituie primul mare
flagel adus din continentul american, care a invadat viile europene. În anul 1845, în serele pentru
struguri de masă din localitatea Margate din Anglia, grădinarul Tucker a observat, pe viţele de
provenienţă americană, atacul unui nou parazit necunoscut până atunci. Doi ani mai târziu (1847)
savantul englez Berkeley a descris această ciupercă parazită, căreia i-a dat denumirea de Oidium
tuckeri, folosind astfel numele descoperitorului acestuia. La doar patru ani (1851) de la
observarea primelor focare în Franţa, aproape toate viile erau afectate de făinare, producţia de
vin scăzând drastic. În decursul a numai şapte ani de la depistarea acestui agent patogen, atacul
de făinare a fost semnalat în toate viile din Europa, Africa de Nord şi Orientul apropiat. La noi în
ţară făinarea a fost depistată în anul 1851, la şase ani de la semnalarea sa în vestul Europei.

22
 Remediul pentru rezolvarea problemei a fost găsit de un horticultor englez, Keyle, care a
reuşit să combată făinarea prin aplicarea unor tratamente pe bază de sulf, acestea fiind efectuate
pentru prima dată în Franţa (1850). După punerea la punct a tehnologiei de către Henri Marés,
metoda a fost imediat preluată şi generalizată în toate podgoriile Franţei, începând din 1855. A
fost aşa numita “perioada de aur a viticulturii europene”, care a fost însă de foarte scurtă durată
deoarece anul 1863 a fost deja sesizată apariţia celui mai teribil dăunător, filoxera.

Figura 3.3 Uncinula necator-Fǎinarea viţei de vie

Simptomatologie. Ciuperca, atacă toate organele verzi ale viţei de vie, pe care dezvoltă
un miceliu pâslos, cenuşiu - albicios, acoperit cu o pulbere cu aspect pulverulent, făinos. Forma
cea mai frecventă şi gravă de atac este pe boabe, în special boabele tinere, foarte sensibile la
atac. Perioada cea mai critică a viţei de vie la atacul de făinare este, după înfloritul acestuia până
când boabele sunt în perioada de creştere intensivă. O caracteristică a atacului este mirosul de
mucegai, care însoţeşte focarul de infecţie.
Simptome pe frunze. Primele manifestări ale atacului pe frunze sunt caracterizate prin
apariţia unor pete uleioase, pe partea superioară a limbului şi o înnegrire a nervurilor pe faţa
inferioară, în dreptul zonelor atacate. În scurt timp la nivelul petelor pe ambele feţe ale frunzei,
apare o pâslă, alb cenuşie cu aspect purvelurent. Ca urma a distrugerii ţesuturilor de către
miceliul ciupercii, frunzele se gofrează, bordura limbului se răsuceşte spre partea superioară într-
o conformaţie de cupă. Pâsla miceliană se extinde şi pe peţiolul frunzelor parazitate. La sfârşitul
verii, ca urmare a unui proces sexuat apar punctişoare brun-negricioase. Făinarea viţei de vie nu
produce defrunziri în proporţiile înregistrate în cazul manei, deoarece infecţiile de oidium pe
frunze au în general un caracter de focare localizate.
Simptome pe inflorescenţe şi boabe. În prima fază a înfloritului, infecţiile pot determina
invadarea inflorescenţelor de miceliul alb făinos, brunificarea şi uscarea acestora. Forma cea mai
23
frecventă de atac este pe boabe, după legarea acestora până în pragul fenofazei de pârgă.
Infecţiile, determină apariţia unor pete brun-violacee acoperite cu aceasi pâslă albă-cenuşie, care
cuprinde în scurt timp întreg bobul, creşterea boabelor îşi pierde elasticitatea şi ca urmare a
mărimii volumului de pulpă, crapă. Puţin înaintea de intrarea în pârgă, când procentul de zahăr în
boabe depăşeşte condiţiile prielnice de dezvoltare.

Figura 3.4 Uncinula necator-Fǎinarea viţei de vie

Simptome pe lăstari şi coarde. Primăvara începând cu fenofaza de 5-6

frunzuliţe, lăstarii care apar din mugurii contaminaţi în anul precedent au creşteri reduse cu
frunze crispate. La soiurile foarte sensibile, lăstarii capătă aspect caduc cunoscut sub denumirea
de “drapel”. În perioada estivală pe lăstarii atacaţi , apar pete mici albicioase, care odată cu
acoperite cu pâsla cenuşiu - albicioasă. În scurt timp, ciuperca poate acoperi cu uşurinţă întregul
lăstar, de la punctul de ramificaţie până la vârf. Mai târziu după ce lăstarul se lignifică,
fructificaţiile nu mai abundă, iar în dreptul zonei de atac scoarţa se brunifică şi se usucă şi cad.
Agentul patogen. Uncinula necator este un ectoparazit obligat, a cărui miceliu se fixează
superficial pe suprafaţa organelor atacate.
24
 Ciclul biologic. Agentul patogen iernează sub formă de miceliu de rezistenţă în mugurii
de iarnă şi în organe de fructificaţie, formate pe organele atacate îndeosebi pe scoarţă şi butuc. În
plantaţiile viticole din ţara noastră transmiterea bolii de la un an la altul are loc îndeosebi prin
miceliul de rezistenţă dim muguri. Primăvara, miceliul creşte odată cu pornirea mugurilor în
vegetaţie. Pe miceliu activ se diferenţiază conidiofori şi conidii prin care se realizează infecţiile
primare. Perioada de incubaţie variază între 5-7 zile în funcţie de temperatură. Conidiile
dispersate de vânt şi apă, asigură răspândirea bolii în cursul perioadei de vegetaţie. În condiţii
favorabile germinaţia conidiilor este rapidă, fiind cuprinsă între 3-6 ore.
Condiţii favorabile. Deşi ciuperca este mai puţin pretenţioasă faţă de condiţiile de mediu,
comparativ cu Plasmopara viticola, evoluţia şi gravitatea atacului este în directă concordanţă
condiţiilor meteorologice care favorizează sau împiedică extinderea acestui patogen.
-temperatura, este factorul determinant care influenţează dezvoltarea ciupercii: pragul inferior de
dezvoltare a miceliului este 5°C, iar sporularea poate avea loc la 8°C. Temperatura optimă de
dezvoltare a ciupercii 25-28°C, iar la 37°C temperatura este letală pentru miceliu;
-umiditatea influenţează foarte puţin evoluţia bolii, dar contribuie la extinderea ciupercii.
Conidiile nu germinează în picăturile de apă dar, pentru germinare au nevoie de minim 20%
umiditatea atmosferică, optimul fiind cuprins între 50-60%.
-ploile reduse favorizează germinarea, mărind umiditatea aerului, din contră ploile violente care
spală foliajul împiedică germinaţia sporilor;
-vântul facilitează diseminarea.
Prevenire şi combatere. Făinarea viţei de vie poate fi controlată eficient prin aplicarea
unei strategii integrate, bazată pe îmbinarea metodelor agrotehnice, chimice şi biologice de
combatere.
Metode agrotehnice:
- aplicarea corectă a tăierilor în uscat pentru a asigura echilibrarea butucului şi a evita
dezvoltarea inutilă a frunzişului, care prin transpiraţie măreşte umiditatea aerului, ceea ce duce la
favorizarea bolii;
- arderea lemnului rezultat din tăieri în cazul unui atac puternic;
- aplicarea corectă a lucrărilor în verde: plivitul lăstarilor sterili, copilitul, cârnitul;
- lucrările solului pentru păstrarea curată a terenului;
- desfrunzirea parţială în a doua jumătate a lunii iulie, pentru aerisire şi pătrunderea razelor
solare;
- plantare de soiuri rezistente: soiurile europene sunt mult mai puţin rezistente la făinare.

25
 Optimizarea tratamentelor. În prezent folosind metodele de avertizare automată
aplicate de sistemul Agro - Expert, boala poate fi controlată eficient.Modelul Kast a fost elaborat
şi a avut rezultate bune pentru regiunile temperat continentale din Europa. Modelul se bazează pe
prognoza urmată de evaluarea presiunii de infecţie. Programul emite o avertizare prezumtivă
după faza fenologică în care frunzele au o lungime de 3 cm. Intervalul dintre două tratamente se
indică prin calculul unui indice bazat pe temperatură,umiditatea relativă şi umectarea frunzei.
Metode chimice. Combaterea chimică a făinării se realizează cu diferite fungicide pe
bază de sulf sau sistemice:
- în general până la înflorit, se recomandă produse de contact care asigură protecţie 8-10 zile:
Kumulus DF 0,3%, Thiovit PU 0,3%; Thiocon 80 PU 0,4%, Sulfomat PU 0,4%.
- în intervalul de timp de la debutul înfloritului până la atingerea dimensiunii unei alice a
bobului, se recomandă produse sistemice sau penetrante cu perioadă de acoperire de 10-14 zile:
Crystal 250SC 0,01%, Falcon 460EC 0,01%, Orius 255EW 0,04%, Vectra 10SC 0,025%,Topas
100EC 0,025%, sau produse polivalente: Quadris SC, Stroby DF, Shavit F;
- Tratamentele se sistează în pragul fenofazei de pârgă.

3.3 ELSINOE AMPELINA - ANTRACNOZA

Forma conidiană: Gleosporium ampelophagum sin. Sphacemola ampelina.

Eumycota - Ascomycotina - Loculoascomycetes - Dothideales - Elsinoaceae
Antracnoza, patogen de origine europeană, cunoscut încă din antichitate, a fost până la
apariţia făinării şi apoi a manei cea mai păgubitoare boală a viţei de vie. La ora actuală micoza
deşi a pierdut din importanţă, produce înca pagube în majoritatea ţărilor viticole europene. În
ţara noastră, antracnoza este o boal frecventă la hibrizii producători direcţi. dar se întâlneşte şi pe
unele soiuri nobile cum sunt: Regina Viilor, Cardinal, Fetească regală, Chaselas Dore, îndeosebi
în unele plantaţii viticole din sudul ţării. Patogenul poate deveni periculos în anii ploioşi, în
plantaţiile neglijate, unde lupta împotriva altor boli comune viţei de vieeste deficitară.
Simptomatologie. Antracnoza este printre primele boli care apare în plantaţii primăvara.
Ciuperca atacă toate organele verzi ale viţei de vie, mai ales când sunt tinere şi suculente. În
urma atacului acestea par a fi carbonizate, de unde şi numele de “cărbune”sau
antracnoză=antrax. Infecţiile determină apariţia unor leziuni caracteristice(ochi de pasăre),

26
debilitarea şi uscarea tinerilor lăstari, fragilitatea coardelor, deteriorarea boabelor tinere şi
pierderea capacităţii de fructificare.

Figura 3.5 Elsinoe ampelina - Antracnoza

Simptome le lăstari. Primăvara pe lăstarii tineri erbacei, atacul provoacă apariţia unor
leziuni mici, eliptice sau neregulate, cenuşii-violacee, cu o bordură evidentă de culoare
negricioasă similarea rănilor provocate de grindină. La atac puternic, petele de pe lăstari
confluează şi cuprind lăstarul de jur împrejur, ducând adesea la uscarea lui, mai ales când este
foarte tânăr. Corzile provenite din lăstarii atacaţi, prezintă leziuni adânci care pot pătrunde până
la lemn şi măduvă. Drept urmare, corzile nu se mai lignifică, sunt foarte fragile, se îndoaie şi se
rup uşor la nivelul plăgilor, în timpul lucrărilor de îngropat , dezgropat etc.
Simptome pe frunze. Pe limbul foliar, atacul se manifestă prin apariţia unor pete cu
marginele clar delimitate, în mod obişnuit circulare cu diametrul până la 2, 5 mm, amplasate în
special de-a lungul nervurilor, ţesutul din dreptul petelor se colorează în brun-închis cu o zonă
albicioasă centrală, mărginită de un halou negru-violaceu.
După un timp, ţesuturile atacate se necrozează şi se desprind astfel încât frunzele apar ciuruite.
Deseori petele confluează şi la un atac puternic, frunzele apar zdrenţuite. Când sunt atacate
nervurile, mai ales la frunzele tinere, limbul se rasuceşte, frunzele se colorează se usucă şi cad
prematur. Căderea frunzelor poate afecta şi producţia sezonului următor; datorită întârzierii
maturării coardelor, scăderii acumulării în hidraţi de C şi rezervelor nutritive din coarde, butucii
afectaţi pornesc cu o rezistenţă scăzută la îngheţ în timpul iernii.
Simptome pe ciorchine şi boabe. Atacul pe ciorchini şi boabe, se manifestă prin pete
asemănătoare celor de pe lăstari şi frunze. Infecţiile se produc, înainte de înflorit până la intrarea

27
în pârgă. Când atacul se produce timpuriu, înainte sau după înflorit, prin extinderea petelor,
ciorchinii şi cârceii se usucă şi cad. Infecţiile târzii, pe boabele verzi înainte de intrarea în pârgă,
produc apariţia unor pete adâncite în pulpa bobului în formă de cratere. Iniţial, petele sunt mici
de culoare brun - închise cu marginile difuze. Ulterior petele se măresc şi devin circulare (cu
diametrul de 5,5 mm) cu o zonă albicioasă, catifelată în centru, delimitată de un halou brun-
negricios. Boabele bolnave nu se mai dezvoltă normal, sunt mici deformate şi uneori zbârcite,
producţia fiind grav afectată. La suprafaţa petelor de pe organele atacate apar punctişoare
negricioase care reprezintă scleroţii (organele de rezistenţă).
Agentul patogen. Milceliul ciupercii se prezintă sub formă de filamente fine septate: pe
miceliul subcuticular se formează lagăre de conidiofori şi conidii.
Condiţii favorabile: existenţa în plantaţie a unui focar de atac; lungimea lăstarului de
minim 5 cm; precipitaţiile abundente (minim 24 ore) şi umiditatea relativă a aerului peste 85%
sunt principalii factori care contribuie la producerea infecţiei; temperatura nu constituie un factor
limitativ; conidiile germinează la temperaturi cuprinse între 2-10°C, temperatura optimă de
dezvoltare a patogenului, fiind 25°C.
Prevenire şi combatere. Antracnoza este o boală de focar, atacul se răspândeşte lent,
concentric în jurul focarului iniţial de infecţie.
Se recomandă aplicarea a 4-5 tratamente pe bază de produse cuprice de contact:
Champion 50WP 0,3%; Kocide 101 50WP 0,4%; Funguran OH 50WP 0,3%; Cobox 50PU 0,4%;
sau produse pe bază de benomil (Benlate 50WP 0,06-1,0%,Benomil 50WP 0,06%).

3.4 BOTRYOTINIA FUCKELIANA - PUTREGAIUL CENUŞIU AL VIŢEI DE VIE

Forma sexuată: Sclerotinia fuckeliana de Bary sin. Botryotinia fuckeliana

Forma asexuată Botrytis cinerea
Eumycota - Ascomycotina - Discomycetes - Helotiales - Sclerotiniaceae
Putregaiul cenuşiu este produs de ciuperca saprofită şi parazită Botyotinia fuckelinia
forma conidiană Botrytis cinerea a fost identificat ca patogen al viţei de vie în perioada anilor
1885-1886 fung patogen răspândit pe întreg mapamondul botrytisul atacă peste 250 de specii
erbacee şi arborescente. Această boală nu este specifică viţei de vie, ea putând să trăiască pe
diferite plante de cultură sau sălbatic.

28
 Datorită agresivităţii atacului, această ampelopatie, deosebit de gravă constituie un
coşmar pentru viticultori mai ales, în anii cu umiditate atmosferică ridicată şi ploi abundente
înainte de recoltat.
Simtomatologie. Putregaiul cenuşiu atacă toate organele verzi ale viţei de vie, dar atacul
caracteristic şi păgubitor se manifestă pe boabele mature, în special în prag de cules. După natura
pagubelor produse se distinge: un putregai verde pe organele erbacee, un putregai peduncular în
perioada din jurul înfloritului, un putregai cenuşiu pe boabe considerată forma de atac cea mai
gravă şi un putregai nobil, observat în condiţii speciale. Patogenul atacă şi produce pagube
substanţiale şi în pepinierele viticole; de asemenea pe coarde portaltoi, altoi şi pe viţa altoită în
timpul stratificării.
Simptome pe frunze. Atacul pe frunze mai rar întâlnit în natură, poate avea loc, în
condiţii de umiditate atmosferică foarte ridicată, sau după un atac puternic de mană.
Simptomele se manifestă prin, apariţia unor pete de mărimi variabile brun-roşcate situate
pe bordura limbului. În dreptul petelor pe ambele feţe ale frunzei se formează un mucegai
cenuşiu reprezentat prin conidioforii cu coniidile ciupercii, în timp petele se suberifică şi se
necrozează.
Simptome pe lăstari. În primăverile ploioase pe lăstarii tineri în zona nodurilor, apar
pete brune acoperite cu o pâslă cenuşiu pulverulentă. Atacul este favorizat de existenţa unor
leziuni produse de grindină, îngheţuri. În perioada de repaus, pe coardele botrytisului poate fi
observat, sub forma unor pete alungite de 2 - 5 mm lungime, pe care de cele mai multe ori se
formează scleroţii, organele de rezistenţă ale ciupercii.
Simptome pe inflorescenţe. În timpul înfloritului dacă umiditatea este ridicată,
botrytisul influenţează colonizarea florilor, rahistul pedicelelor, producând brunificarea, uscarea
şi căderea inflorescenţelor tinere.
Simptome pe boabe. Înainte de maturarea strugurilor simptomele pe boabe sunt rare. În
general după intrarea în pârgă când strugurii au acumulat o cantitate mai mare de zaharuri, atacul
devine vizibil şi agresiv. Primele simptome se dezvoltă foarte rapid, sub forma unor pete
galbene-cenuşii, difuze pe pieliţa bobului. Odată cu evoluţia bolii, petele se extind, bobul este
cuprins în întregime, se brunifică, şi se acoperă cu puful caracteristic cenuşiu-brun, pulverulent,
reprezentat prin sporii ciupercii. În final întreg bobul putrezeşte.

29
 Figura 3.6 Botryotinia fuckeliana - Putregaiul cenuşiu al viţei de vie

Agentul patogen. Botrytisul este un parazit aerobic polifag care poate supravieţui şi
saprofit pe diferite substraturi anorganice. Miceliu ciupercii este alcătuit de hife septate şi
ramificate care pot pătrunde ectofit în spaţiile intercelulare ale ţesuturilor atacate.
Condiţii favorabile infecţiei:
- umiditatea relativă a aerului mai mare de 95% joacă un rol hotărâtor în producerea infecţiei şi
evoluţia bolii;
- temperatura nu constituie un factor limitativ, limitele de temperatură între care se poate
dezvolta ciuperca, sunt cuprinse între 1 - 30°C, cu optimul situat între 18 - 20°C.
- sistemul de conducere, conducerea clasică a viţei de vie, cu strugurii prea aproape de suprafaţa
solului, facilitează atacul de Botrytis cinerea;
Atacul putregaiului cenuşiu al strugurilor este mai frecvent la soiurile cu pieliţa subţire şi
aşezarea îndesată a boabelor pe ciorchine.
Metode chimice. Metoda standard de combatere a botrytisului, recomandă aplicarea
tratamentelor în funcţie de starea potenţială de infecţie coroborată cu individualizarea stadiilor
critice ale viţei de vie la atac. Cercetările au demonstrat că strugurii trataţi cu 21 zile înainte de
recoltat cu zeamă bordeleză 1% au înregistrat un grad de atac cu 30% mai redus.
Fungicide anti-botrytice specifice: Teldor 500SC 0,1%; Mythos 0,3%; Rovral 50WP
0,1;Benomyl 50WP 0,1%, Topsin M 70WP 0,1- 0,12%.

30
 3.5 CONIELLA DIPLOIDIELLA - PUTREGAIUL ALB AL STRUGURILOR

Sinonime: Conithyrium diplodiella, Phoma diploidiella

Eumycota - Deuteromycotina - Coelomycetes - Sphaeroidacea
Putregaiul alb al strugurilor, patogen de origine europeană, a fost semnalat pentru prima
dată în anul 1878, în Elveţia de unde s-a răspândit, în toate arealele viticole din lume. În
România boala a fost descrisă încă din anul 1912 dar viticultorii nu i-au acordat importanţă
atacul fiind deseori confundat cu simptomele produse de mană pe struguri.
Simptomatologie. Ciuperca nu atacă niciodată organele sănătoase, ci pe cele afectate de
diferiţi factori în special grindină de unde şi denumirea de “boala grindinei”. Fiind boală de
focar, producerea infecţiilor este condiţionată de prezenţa inoculului primar care îşi păstrează
viabilitatea până la 15 ani. Atacul se manifestă pe struguri afectând boabele, pedicelele adesea
ciorchini şi cu totul excepţional lăstarii. Primele simptome se manifestă la 3-8 zile după grindină,
sau ploi puternice. Iniţial sunt atacate boabele cu leziuni de la vârful ciorchinelui. După 12-22
zile dacă condiţiile de umiditate şi temperatură sunt ridicate infecţia poate iniţia o fază
sistematică. Maladia se propagă rapid de la un bob la altul, traversând pedicele şi străbătând
rahisul. Pe măsura uscării rahisului şi pedicelelor, suprafaţa boabelor atacate, se acoperă cu
picnidii pustulare mici, iniţial brun-violete apoi alb-cenuşii. În final boabele infectate se stadifesc
se usucă şi cad pe sol, asigurând sursa de infecţie pentru sezonul viitor.

Figura 3.7 Coniella diploidiella - Putregaiul alb al strugurilor

Agentul patogen. Miceliul ciupercii se dezvoltă în spaţiile intercelulare ale ţesuturilor

atacate, fiind bogat ramificat, septat de culoare gălbuie prevăzut cu haustori.
Condiţii favorabile infecţiei: existenţa în plantaţie a unui focar de infecţie; procesele de
infecţie şi evoluţia bolii sunt puternic influenţate de condiţiile climatice în special grindină, ploi

31
abundente; umiditatea atmosferică şi prezenţa picăturilor de apă pe ciorchini, reprezintă factorul
determinant.
Prevenire şi combatere. Putregaiul alb este o boală de focar de aceea măsurile de luptă
contra patogenului se aplică preventiv în focarele endemice cunoscute din anii anteriori.
Tratamentele anti-peronosporice şi anti-botrytice combat simultan şi putregaiul alb al
viţei de vie.
Fungicide cu efect polivalent: Dithane M - 45 0,2%; Mancozeb 80 0,2%; Folpan 50WP
0,2%; Shavit 72WP 0,2%;

3.6 GUIGNARDIA BIDWELLI - PUTREGAIUL NEGRU AL VIŢEI DE VIE

Forma asexuată: Phyllosticta ampelicida sin. Phoma uvicola Berk et Curt.

Eumycota-Ascomycotina - Loculoascomycetes - Dothideales - Spaeriaceae
Putregaiul negru al viţei de vie sau black-rot, maladie fungică de origine Nord
Americană. a pătruns în Europa în jurul anilor 1985, odată cu importul de portaltoi rezistenţi la
filoxeră. La ora actuală boala este endemică în Franţa, Italia, Elveţia. În România, pagube grave
datorate atacului de Black-rot, au fost semnalate în perioada 1996 - 2002 în podgoriile Târnave şi
Aiud. Putregaiul negru al viţei de vie, este o boala de focar cu epidemiologie caracteristică, şi
evoluţia rapidă. În condiţii favorabile atacul se extinde exploziv şi poate cauza pierderi de recoltă
în proporţie de până la 80%.
Simptomatologie. Ciuperca atacă toate organele erbacee ale viţei de vie, atacul
caracteristic şi deosebit de periculos, fiind cel de pe boabele verzi, înainte de maturarea
strugurilor.
Simptome pe frunze. Primele simptome se manifestă primăvara, pe frunzele tinere de la
baza butucului, sub forma unor pete mai mult sau mai puţin circulare, de culoare brun-gălbuie cu
halou brun-negricios.
Simptome pe lăstari. Sunt sensibili la atac lăstarii tineri de 10 - 20 cm lungime. Pe
lăstarii erbacei, atacul se manifestă sub forma unor pete oval-alungite care evaluează în cangrene
adânci de culoare purpuriu - închis.

32
 Figura 3.8 Guignardia bidwelli - Putregaiul negru al viţei de vie

Simptome pe struguri. Strugurii pot fi infectaţi de la înflorit, până la intrarea în pârgă.

Infecţia pe inflorescenţe fenomen mai rar întâlnit, produce brunificarea şi uscarea tinerelor
inflorescenţe. Atacul caracteristic, este pe boabele în creştere. Simptomele sunt vizibile începând
cu fenofaza bob de mazăre. Iniţial pe pieliţa bobului infectat apare o pată rotunjită, alburie,
înconjuraţi de un inel brun. Petele se extind rapid, şi cuprind în decurs de 48 de ore. O dată cu
evoluţia bolii, centrul petei se adânceşte, se zbârceşte şi se închide la culoare. În decurs de câteva
zile, întreg bobul devine negru cărbunos, tare şi mumifiat.
Eventuale confuzii. Atacul de Black-rot pe boabe, poate fi confundat cu atacul de Rot-
brun sau monilioză. În toate aceste cazuri prezenţa picnidiilor punctiforme negre pe boabe,
conformă prezenţa atacului de Black-rot.
Condiţii favorabile infecţiei: existenţa în plantaţie a unui focar de infecţie; ploi
prelungite, umiditatea relativă a aerului mai mare de 85%; temperatura minimă de germinare a
sporilor este de 9°C; temperatura optimă de germinare a sporilor 20 - 26°C.
Prevenire şi combatere. Dacă în podgorie există un precedent al atacului se recomandă
aplicarea unor tratamente preventive, în următoarele fenofaze considerate foarte sensibile la
atac: lăstar de 4 - 8 cm, lăstar de 15 cm, înainte de înflorit şi după înflorit.Principalele grupe de
substanţe cu eficacitate în combaterea putregaiului negru sunt: strobirulinele (Azoxystobin -
Quadris 0,075%;Trifloxystrobin - Éclair 49 WG 0,05%;Kresoxim methyl -Troby 0,02%),
dithiocarbamaţii (Mancozeb - Dithane M-45 0,Metiram - Polyram combi), inhibitori ai
biosintezei stenolilor: Penconazol - Topas 100 EC 0,025%,Hexaconazol - Anvil 5 SC 0,025%.

33
 3.7 PSEUDOPEZIZA TRACHEIPHILA - BOALA PETELOR ROŞII

Sinonim: Pseudopezicula tracheiphila f. c. Philaphora tranchephila(Sacc)Korf.

Eumycota - Ascomycotina - Discomycetes - Helotiales - Helotiaceae
Boala petelor roşii sau Rujeola, maladie de origine europeană identificată în anul 1903,
este semnalată la ora actuală în majoritatea ţărilor viticole europene. La ora actuală boala este
endemică şi produce pagube grave în unele zone viticole din nordul Europei (Germania, Franţa,
Elveţia). În România în ultimii ani, atacul şi-a extins aria de răspândire, fiind semnalat, îndeosebi
în plantaţiile de hibrizi producători direcţi şi portaltoi. Cu toate că apare local şi în mod sporadic,
patogenul poate fi deosebit de periculos, dacă nu se iau măsuri adecvate de combatere.
Simptomatologie. Rujeola este o boală cu evoluţie rapidă, specifică frunzelor viţei de
vie. Foarte rar, în cazul unui atac puternic, sunt afectaţi şi ciorchinii, în aceste condiţii pierderea
recoltei poate fi totală.
Simptome pe frunze. Infecţiile pe frunze, se produc eşalonat din aprilie până la sfârşitul
lunii iulie. Primele simptome se manifestă în iunie, pe frunzele de la baza lăstarilor (primele 4-5
frunzuliţe), sub forma unor pete mici, palide internervuriene, fără contur bine delimitat. Odată cu
evoluţia atacului, petele devin mai evidente şi capătă o culoare specifică soiului respectiv, brună
cu contur gălbui la soiurile albe şi roşu-rubiniu cu bordură verzuie la soiurile roşii. În condiţiile
unui atac puternic, ţesuturile din dreptul petelor se necrozează, frunzele se gofrează, se usucă, şi
cad prematur (la sfârşitul lunii iulie). Pierderea aparatului foliar poate avea consecinţe grave
asupra randamentului şi calităţii producţiei, determinând, reducerea potenţialului de fructificare
în sezonul următor.

Figura 3.9 Pseudopeziza tracheiphila - Boala petelor roşii

Simptome pe inflorescenţe. Inflorescenţele pot fi infectate în prima parte a perioadei de

înflorit. În urma infecţiei pe rahisul ciorchinilor apar necroze alungite care pot determina uscarea
parţială a ciorchinelui. În cazuri foarte grave pe strugurii atacaţi rămân, boabe puţine, care nu
34
ating mărimea normală, recolta obţinută fiind mică şi de calitate inferioară. Fungul patogen poate
infecta toate varietăţiile de viţe europene şi americane, hibrizi interspecifici. Sensibilitatea
soiurilor este variabilă în general: Chardonay, Chaselase, Pinot Noir sunt considerate sensibile,
în timp ce Riesling şi Fetească sunt mai tolerante. Specia Vitis cinerea este considerată
rezistentă.
Agentul patogen. Agentul patogen este un parazit facultativ care poate trăi şi saprofit. În
faza parazitară el este un endoparazit.
Condiţii favorabile infecţiei: contaminarea necesită o perioadă de ploi abundente de cel
puţin 10-15 mm şi prelungite 2-4 zile; umiditatea relativă a aerului ridicată mai mare de 80%
temperatura minimă de producerea infecţiei 10°C, temperatura optimă 18-20°C.
Prevenire. Lupta contra rujeolei este necesară, în zonele în care, maladia este realmente
prezentă sau a fost semnalată în anul precedent.
Ca măsuri agrotehnice se recomandă executarea de arături adânci de toamnă pentru
îngroparea frunzelor contaminate; aplicarea îngrăşămintelor cu calcar, primăvara (martie) 400 -
500 kg/ha pot reduce semnificativ sursa de infecţie.

3.8 ROSELLINIA NECATRIX - PUTREGAIUL ALB AL RǍDǍCINILOR

Sinonim: Dematophora necatrix

Eumycota - Ascomycotina - Pyrenomycetes - Sphaeriales - Rosselinia
Boala este frecvent răspândită în plantaţii şi pepiniere viticole şi pomicole. Ciuperca se
dezvoltă în sol îndeosebi în condiţii de umiditate ridicată. Butucii atacaţi prezintă o debilitate
progresivă iar în condiţii de secetă intră într-un declin lent până la pieirea completă.
Simptomatologie. Atacul se manifestă în focare care, se extind progresiv de la un an la
altul, pe măsura infestării solului.
Simptome pe rădăcini. Rădăcinile butucilor atacaţi sunt invadate de o plasă de miceliu
iniţial de culoare albă şi ulterior brună şi cordoane miceliene formate din împletirea hifelor.
Miceliul ciupercii pătrunde şi în interiorul rădăcinilor în zona subcorticală ajungând în cambiu şi
lemn. Ţesuturile atacate sunt impregnate de o substanţă gomoasă.
Simptome pe frunze, lăstari, şi ciorchini. Simptomele care se manifestă pe organele
aeriene, sunt urmarea distrugerii floemului şi sintezei fitotoxinelor produse de ciupercă. Butucii
atacaţi vegetează slab, au frunze mici deformate, prezentând pete clorotice de diferite

35
dimensiuni. Florile avortează deseori, iar boabele formate se stafidesc şi cad. Lăstarii prezintă
fenomenul de scurt-nodare şi se lemnifică neuniform. În condiţiile unui atac puternic butucul se
usucă iar frunzele rămân ataşate pe plantă.
Agentul patogen. Ciuperca Rosellinia necatrix formează organe vegetative speciale
constituite din miceliu ce pătrunde în interiorul radacinilor atacate şi hife (rizomorfe), ce servesc
la răspândirea ciupercii în sol. Pe miceliul din interiorul rădăcinilor atacate şi moarte se dezvoltă
conidiofori filamentoşi, bruni, septaţi, asociaţi în fascicule, ce poartă în vârf conidii ovoide,
hialine. Pe rădăcinile putrezite se pot forma peritecii, mari, negre, izolate sau asociate în care se
dezvoltă numeroase asce cilindrice ce conţin un număr de 8 ascospori. Ascosporii, joacă un rol
important în ciclul evolutiv al ciupercii, deoarece iniţiază dezvoltarea saprofită pe rădăcinile
moarte. Ciuperca mai formează pe miceliu intern aglomerări stromatice iar în apropierea
crăpăturilor corticale, scleroţi de culoare brună-negricioasă.
Biologie. Patogen polifag, ciuperca Roselinia necatrix, trăieşte ca parazit în rădăcinile şi
tulpinile vii şi apoi saprofit pe rădăcinile şi tulpinile moarte. Principalul mijloc de propagare a
acestui patogen este miceliul şi nu sporii produşi de ciupercă. Miceliul penetrează cu ajutorul
unor tuburi germinative suprafaţa ţesuturilor foarte bătrâne sau celulele externe ale tinerelor
plante, producând infecţia. Patogenul preferă solurile umede bogate în humus şi se dezvoltă
foarte bine la un pH cuprins între 5 şi 7. Ciuperca poate supravieţui mai mulţi ani şi în condiţii de
secetă.

3.9 ARMILLARIA MELLEA - PUTREGAIUL FIBROS AL RǍDǍCINILOR

Sinonim: Agaricus melleus.

Basidiomycotina; Hymenomycetales; Agaricales; Tricholomataceae.
Putregaiul fibros al rădăcinilor, se întâlneşte frecvent în plantaţiile viticole amplasate pe
soluri grele şi umede. Patogenul, caracterizat printr-o polifagie pronunţată este răspândit pe
întreg Mapamondul.
Simptomatologie. Boala se manifestă în focar şi poate să evolueze mai rapid sau mai
lent, după locul în care ciuperca a pătruns în plantă. Când infecţia s-a produs în apropierea bazei
butucului, invadarea sistemului radicular este mai rapidă şi ia forme mai grave.
Simptome pe rădăcini. Rădăcinile atacate pe baza butucului, se înnegresc şi putrezesc.
Îndepărtând scoarţa rădăcinilor infestate care se desprinde uşor pot fi observate straturile de
miceliu alb-cremos, sub forma unor lame pâsloase, ce emană miros caracteristic de mucegai. Un
alt siptom caracteristic este prezenţa unor cordoane miceliene tari şi negre (rizoforme) ce

36
înconjoară rădăcinile atacate şi străbat solul în toate direcţiile. În urma atacului rădăcinile se
usucă progresiv, iar la baza butucului se observă ulceraţii. În anumite condiţii de mediu din
ţesuturile uscate ale tulpinii şi rădăcinilor apar bazidiofructele ciupercii (pălăriile) care formează
grupuri compacte de culoare galben-brună (ca mierea).
Simptome pe frunze, lăstari şi coarde. Toate simptomele pe organele aeriene sunt
determinate de o putrezire a rădăcinilor şi bazei butucului. În timpul verii apar uscări progresive
ale coardelor şi în final butucul se usucă complet.
Agentul patogen. Miceliul ciupercii se dezvoltă între scoarţă şi lemn sub forma unei
mase pâsloase cu aspect lamelat şi conformaţie caracteristică palmată (în formă de evantai).
Formaţiunile miceliene ce se dezvoltă între scoarţă şi lemn au proprietăţi fosforescente ce ies
bine în evidenţă în nopţile umede şi calde. Ceva mai târziu, în locul plăcilor se formează
cordoane miceliene asemănătoare rădăcinilor, numite rizomorfe. Rizomorfele au aspectul unor
sfori groase de 0, 5-3mm care se alungesc, se ramifică şi înconjoară rădăcinile sau înaintează în
sol. Cele care se dezvoltă în interiorul rădăcinilor sunt de culoare albă; cele care se dezvoltă la
suprafaţa rădăcinilor sunt de cuoare brună-negricioasă. Bazidiofructele se dezvoltă toamna, la
capătul rizomorfelor pe rădăcinile superficiale sau la baza butucului. Ele au aspectul unor pălării
cu picior de culoare galbenă-brunie. Piciorul care poartă pălăria este înalt de 10-20 cm, cu
structură fibroasă elastică.
Biologie. Ciuperca trăieşte ca parazit pe rădăcinile vii şi lemn sau ca saprofit pe
rădăcinile şi lemnul mort rămas în sol. Rizomorfele constituie principala sursă de infecţie şi
răspândire a bolii. Când resturile de plante atacate se găsesc în apropierea rădăcinilor vii,
ciuperca le atacă; Extremitatea rizomorfei care este prevăzută cu o substanţă vâscoasă se lipeşte
de rădăcina şi penetrează ţesuturile plantei gazdă, străbate straturile corticale şi vine în contact cu
lemnul, fixându-se atât pe partea internă a scoarţei cât şi pe partea externă a lemnului unde
produc plăcile miceliene caracteristice în formă palmată sau de evantai.
Infecţia poate demare de asemenea, pornind de la bazidiosporii ciupercii formaţi în
bazidiofructe. Aceştia se formează de obicei toamna, pe vreme ploioasă în faza când butucii sunt
aproape uscaţi. Bazidiosporii iniţiază dezvoltarea saprofită a ciupercii pe resturile moarte, de la
care iau naştere rizomorfele.

37
 3.10 SEPTORIA AMPELINA - SEPTORIOZA(MELANOZA)

Eumycota - Deuteromycotina - Coelomycetes - Sphaeropsidales - Sphaerioidaceae

Nume comune; Septorioza; Melanose de la vigne; Melanosi.
Septorioza sau melanoza, maladie de origine Nord Americană, apare ocazional pe
portaltoi din grupa Riparia x Berlandieri, 5BB, 5C, 8B.
În România boala a fost semnalată în anul 1930, în Moldova, pe soiuri de hibrizi
producători direcţi. În ultimii ani, ca urmare a extinderii suprafeţelor cu hibrizi producători
direcţi, s-a semnalat o recrudescenţă a atacului.
Simptomatologie. Ciuperca atacă aparatul foliar, începând din iulie până în septembrie.
Simptomele apar pe ambele feţe ale limbului, sub forma unor pete brun-cafenii de dimensiuni
reduse 0, 5-3mm, izolate, distribuite neregulat. Ulterior petele tind să conflueze, capătă o culoare
brun-roşcată cu o aureolă verde-gălbui, care aminteşte de petele atacului tardiv de mană. În luna
septembrie, ţesuturile din dreptul petelor se necrozează şi se acoperă pe ambele feţe, cu
formaţiuni punctiforme mici, negre reprezentând fructificaţiile ciupercii (picnidiile cu picnospori
de tip septoria). Boala reduce activitatea foliară şi determină uscarea şi căderea prematură a
frunzelor. Lăstarii infectaţi nu se maturează normal, devenind sensibili în timpul iernii.
Agentul patogen. Miceliul este constituit din filamente ramificate, septate, împletite.
Picnidiile sunt sferice, brun-cărbunoase şi conţin numeroşi picnospori filamentoşi hialini, uşor
curbaţi, pluriseptaţi.
Biologie. Ciclul evolutiv al bolii este puternic influenţat de umiditate şi temperatură.
Ciuperca se perpetuează de la un an la altul prin picnidii sau miceliu de rezistenţă aflat pe
frunzele căzute pe sol. Miceliul ciupercii se dezvoltă în ţesuturile foliare ocupând spaţiile
intercelulare. Pe împletitura de hife miceliene se formează numeroase picnidii îngropate în
epidermă ce conţin numeroşi picnospori. În timpul verii, ciuperca se răspândeşte prin picnospori.
Condiţii favorabile. În condiţii de umiditate atmosferică ridicată 80-100%, la o
temperatură de 15-20°C, infecţia se produce în circa 24 de ore, temperatura optimă pentru
germinarea picnosporilor este de 22-26°C, temperatura minimă de germinare 2-3°C, temperatura
maximă letală 32°C.

38
 3.11 ESCA (APOPLEXIA)

Eumycota-Bazidiomycotina
Nume comune: Black measels, mal dell’esca de la vitte.
Încă denumită Esca, această fitopatie complexă, este urmarea acţiunii combinate şi
consecutive a mai multor ciuperci ale lemnului din clasa Bazidiomicetes, respectiv cele
cunoscute încă de la începutul secolului 20, Stereum hirsutum şi Phellinus ignarius . Etiologia
bolii nu este clarificată încă cu exactitate, de aceea este considerată mai mult un sindrom decât o
boală în sens strict. La ora actuală Esca, este considerată, una din principalele cauze a declinului
plantaţiilor viticole din Europa.
În ţara noastră, fenomenul de uscare prematură a viţei de vie este de multă vreme
semnalat în podgorii. În ultimii ani, seceta şi temperaturile extreme au favorizat, extinderea
îngrijorătoare a atacului de esca, în special în vechile plantaţii conduse în sistem Guyot.
Simptomatologie. Simptomele atacului, sunt consecinţa unei profunde disfuncţionalităţi
a aparatului vascular pe de o parte şi pe de altă parte a efectului de translocare a substanţelor
fitoactive din lemnul bolnav spre lăstari. Atacul, îndreptat spre butuc şi coarde, se manifestă prin
uscarea lentă a butucilor, sau prin ofilirea bruscă a frunzişului şi moartea subită a butucului.
Maladia cunoaşte două forme diferite de atac:
Forma acută numită şi apoplexia, cea mai gravă formă de atac, se manifestă într-un ritm
foarte rapid. Atacul se declanşează în special în lunile iulie şi august, în perioadele secetoase.
Simptomele tipice se manifestă prin ofilirea bruscă a frunzişului şi uscarea apopleptică a
butucului în doar câteva zile. Atacul avansează bazipetal începând cu zona apicală a lăstarilor, de
unde se extinde rapid în toată planta. Frunzele butucilor atacaţi îşi pierd turgescenţa şi se usucă,
începând de la marginea limbului spre bază. Frunzele cad deja în august, iar butucul rămâne
degarnisit. Strugurii se veştejesc se brunifică şi în scurt timp se stafidesc rămânând ataşaţi pe
coarde pentru un anumit timp. Butucul atacat de apoplexie de obicei, se usucă complet ca şi cum
ar fi tăiat. Sunt şi cazuri mai rare, când în anii următori plantele îşi pot relua activitatea prin
emiterea de lăstari de la baza butucului.
Forma cronică numită şi marmorarea frunzelor se manifestă într-un ritm mai lent.
Primele simptome apar la mijlocul sau la sfârsitul lunii iulie iniţial pe frunzele de la baza
butucului. Într-un stadiu mai avansat al bolii atacul avansează apical, spre vârful lăstarilor.
Simptomele caracteristice se manifestă sub formă de pete mici, clorotice dispuse neregulat între
nervurile principale. Treptat, petele se lărgesc pe lungime spre marginile foliare şi confluează
formând un mozaic clorotic, cu excepţia ţesuturilor prenervuriene care rămân verzi . Progresiv

39
ţesuturile clorotice se brunifică, se necrozează şi în final se usucă. În perioadele foarte calde,
ţesuturile uscate se dislocă şi cad, iar frunzele rămân perforate. În mod normal simptomele pe
frunze apar an de an, fiind mai evidente în anii secetoşi. Lăstarii au o creştere slabă şi sunt
acoperiţi cu pustule de culoare brun-închis până la negru. Pe boabe, puţin înainte de intrarea în
pârgă, apar numeroase pete punctiforme brune sau brun-violacee, răspândite, fie sub formă de
grămezi fie izolatpe suprafaţa pieliţei. Pete asemănătoare apar şi pe ţesuturile de susţinere (rahis,
pedicele). Foarte frecvent boabele atacate îşi pierd turgescenţa, prezentând simptome de
stafidire. În cazuri grave se produce mumifierea şi crăparea longitudinală a boabelor infectate,
care sunt invadate apoi de insecte şi putregaiuri. Soiuri considerate foarte sensibile la atac:
Sauvignon, Cabernet Sauvignon, Muscat Ottonel.

Figura 3.10. Esca (Apoplexia)

Simptome interne în butuc şi coarde: pot fi uşor puse în evidenţă printr-o secţiune
transversală sau longitudinală a lăstarilor mai groşi şi a butucului plantelor atacate. Miceliul
ciupercii descompune lemnul pe care îl face să putrezească. Lemnul atacat este format din
ţesuturi spongioase alb-gălbui cu aspect de burete uscat, comparabil cu iasca, înconjurate de
leziuni necrotice profunde, care secretă în momentul tăierii un exudat gomos. Atacul avansează
într-o manieră centrifugă, din aproape în aproape, formând zonele anuale de atac. Când atacul a
cuprins întreaga circumferinţă a butucului, aprovizionarea cu apă şi substanţe nutritive este
întreruptă şi se produce uscarea apopleptică.
Biologie şi epidemiologie. Epidemiologia bolii nu este pe deplin clarificată. Răspândirea
bolii are loc prin conidii. Contaminarea se produce prin rănile tăierilor de primăvară (fenofaza de
plâns), sau prin leziuni provcate de ger, grindină, lucrări manuale şi mecanice. După
contaminare, în primă fază apar leziuni cu necroze locale în ţesuturile lemnoase. Aceste necroze

40
sunt rezultatul acţiunii unui prim grup de specii micotice. Metaboliţii toxici produşi de fungii
patogeni invadează sistemul vascular, îpiedicând circulaţia normală a apei şi a substanţelor
nutritive. În perioadele caniculare din timpul verii, blocarea echilibrului hidric, ca urmare a
fenomenelor de obturare vasculară şi tulburare a transpiraţiei somatice, determină pierderea
turgescenţei (veştejirea) frunzelor, lăstarilor şi fructelor.
Contaminarea prin bazidiospori este foarte rar întâlnită, dar nu trebuie neglijată deoarece
constituie sursa de infecţie aflată pe lemnul mort existent în pădurile periferice plantaţiilor
viticole.
Factori favorizanţi:
Fenofazele cele mai sensibile la atac: primăvara în perioada tăierilor în uscat; umiditatea relativă
a aerului este absolut necesară dezvoltării patogenului mai mare de 25%; temperatura optimă de
producere a infecţiilor 20-30°C; oxigenul este necesar, deoarece ciupercile implicate în atac sunt
aerobe; alţi factori care predispun planta la atacul acestei boli sunt: producţiile ridicate, o
îngrăşare excesivă cu azot, vigoare excesivă în perioada de vegetaţie, carenţă de apă.

3.12 EUTYPA LATA - EUTIPOZA VIŢEI DE VIE

Eumycota - Ascomycotina - Diatryphales - Diatrypaceae

Nume comune: Eutypiose, Eutypa dieback.
Eutipoza viţei de vie, produsă de ciuperca lignicolă Eutypia lata, maladie fungică,
deosebit de gravă, a fost identificată în anul 1974 în Australia. La ora actuală, boala este
răspândită în toate arealele viticole mondiale mai ales zonele excesiv de ploioase. Patogenul,
caracterizat printr-o polifagie pronunţată, atacă peste 80 de specii vegetale şi lemnoase. În
plantaţiile viticole eutipoza fiind o boală pasivă, se manifestă după 3-8 ani de la contaminare.
Impactul atacului produce de regulă, debilitarea şi uscarea lentă a butucilor, cu consecinţe
economice grave. În ultimii ani atacul de eutipoză, semnalat de cele mai multe ori în asociaţie cu
esca creează probleme grave în toate podgoriile din ţara noastră.
Simptomatologie. Simptome pe vegetaţie. La viţa de vie, boala este dificil de detectat,
datorită manifestării tardive a simptomelor. Pe vegetaţie "simptomele secundare" apar
aproximativ după 3-8 ani de la contaminare. Acestea sunt vizibile imediat după pornirea în
vegetaţie; lăstarii atacaţi prezintă fenomenul de scurt-nodare, creşteri slabe şi aspect de tufă sau"
mătură de vrăjitoare". Frunzele rămân mici, se clorozează şi se ondulează în formă de cornet,

41
prezentând necroze marginale; la un atac puternic pe frunze apar rupturi. Inflorescenţele deşi au
o dezvoltare normală înainte de înflorit, se pot ofili brusc după înflorire, sau formează ciorchini
mici cu boabe mărgeluite. Ulterior datorită unei puternice deshidratări boabele se scutură şi cad.

Figura 3.11 Eutypa lata - Eutipoza viţei de vie

Simptome interne. În secţiune un braţ afectat, prezintă necroze specifice în zona

xilemului, locul de producere a infecţiilor primare. În floem şi ţesutul cortical, invadate secundar
se formează leziuni ulceroase. Într-un stadiu mai avansat al bolii, ciuperca distruge pereţii
secundari ai vaselor libero-lemnoase, iar ţesuturile atacate se brunifică. Sub scoarţa lemnului
uscat de 2-3 ani, apar fructificaţiile ciupercii.
Soiurile, reprezentative în podgoriile din ţara noastră, au manifestat o sensibilitate
ridicată faţă de atacul ciupercii Eutypa lata. Între acestea se menţionează: Afuz-Ali, Riesling
italian, Cabernet Sauvignon, Pinot gris, Fetească albă, Fetească regală, Merlot, Cardinal, Muscat
Ottonel, Grasă de Cotnari.
Agentul patogen. Periteciile organele de rezistenţă ale ciupercii sunt grupate 4-5 la un
loc în parenchim; sunt semiglobuloase, de consistenţă tare, de culoare cenuşiu-negricioasă, cu
dimensiuni cuprinse între 0,5-0,8 mm diametru. În picnidii se formează picnosporii, care ies la
suprafaţă într-o masă mucilaginoasă de culoare portocalie.
Biologie şi epidemiologie. Propagarea bolii, de la un an la altul, este asigurată în
principal, de ascosporii formaţi în peritecii, pe lemnul uscat. Periteciile rămân fertile cel puţin 5
ani, astfel că butucii uscaţi de eutipoză, nescoşi din plantaţie, pot constitui o sursă permanentă de
infecţie; 1 cm până la 3 cm de lemn mort, produce până la un miliard de spori. Ascosporii sunt
eliberaţi din peritecie după 3 ore de la realizarea în atmosferă a unei umidităţi ridicate sau după o
ploaie de numai 1,3 mm. Diseminaţi de ploaie şi vânt, la distanţe de peste 50 km, ascosporii
pătrund în planta gazdă, prin rănile existente pe butuc, rezultate fie ca urmare a tăierilor de

42
primăvară, locul de prindere a frunzelor, lucrărilor în verde, lucrări mecanice şi manuale,
degerături, necroze, bacterioze etc. Odată pătrunsă, în lemn ciuperca se dezvoltă intercelular în
ţesutul vascular, iar prin difuzia toxinei (eutypina), emise de ciuperca patogenă, are loc
distrugerea structurilor la nivel celular cu perturbaţii de metabolism în plantă şi apariţia
simptomelor caracteristice.
Infecţiile se mai pot produce prin picnidii cu picnospori de pe coardele moarte şi prin
miceliul existent în coardele viabile ale butucilor atacaţi. În condiţiile ţării noastre, diseminarea
ascosporilor, este puternică în lunile septembrie-decembrie şi februarie-martie.
Condiţii favorabile: Primăvara, ploi de cel puţin 1,3 mm cu durată minimă de 12 ore şi
temperatura cuprinsă între 8-10°C, temperatura minimă de germinare a ascosporilor 5°C,
temperatura optimă 22-25°C, fenofazele cele mai sensibile la atac: primăvara în perioada
tăierilor în uscat.

3.13 BLACK DEAD ARM - BOTRYOSPHAERIA SP. - ÎNNEGRIREA ŞI MOARTEA

BRAŢELOR

Este o maladie fungică recent descoperită în Franţa (1999). Simptomele bolii au fost
descrise încă din 1974, dar au fost atribuite atacului de Esca datorită similitudinii siptomelor
foliare. Fungii responsabili de producerea acestei maladii aparţin genului Botryosphaeria. Black
Dead Arm, afectează vegetaţia şi provoacă moartea butucilor. Infecţiile fungice sunt favorizate
de difuzia toxinelor emise de patogen, toxine care contribuie la dezvoltarea fungilor patogeni în
interiorul lemnului. În România, maladia a fost semnalată în plantaţiile din centrul Transilvaniei
de cele mai multe ori în asociaţie cu esca şi eutipoza.
Simptomatologie. Expresia simptomelor depind de o serie de factori cum ar fi: climatul,
solul, soiul, varietatea, sistem de cultură etc.
Primele simptome vizibile apar, la sfârşitul lunii mai, pe părţile erbacee ale viţei de vie,
comparativ cu atacul de esca care se manifestă în prima decadă a lunii iulie. Apoi simptomele se
pot observa de regulă pe toată perioada de vegetaţie. Atacul se manifestă pe unul sau mai mulţi
lăstari, iniţial pe frunzele bazale. Pe bordura frunzelor atacate apar pete mici de culoare roşie (la
soiurile roşii) şi galbene (la soiurile albe). Ulterior petele se măresc şi fuzionează, cuprinzând
toată suprafaţa foliară, mai puţin o bandă verde de-a lungul nervurilor principale. În cazuri grave,
atacul evoluează rapid, zona afectată se necrozează, benzile verzi se îngălbenesc şi în final
frunzele se usucă şi cad în totalitate. Lăstarii degarnisiţi de frunze se usucă, iar strugurii se
43
stafidesc prematur. În perioada de repaus vegetativ, butucii bolnavi, prezintă aspectul de "braţ
mort" caracteristic bolii, de unde şi denumirea practică în literatura de specialitate de "înnegrirea
şi moartea braţelor". În secţiune un braţ afectat, prezintă, o bandă negricioasă de câţiva cm
lăţime. În interiorul lemnului fungii implicaţi, distrug structurile la nivel celular, blocând parţial
sau total circulaţia sevei. Daunele se agravează an de an şi pot conduce în final la uscarea şi
pieirea butucilor afectaţi.
Ciclul biologic al fungilor din genul Botryospaeria, ciuperci asociate cu Black Dead
Arm, este puţin cunoscut. Principalele studii au fost făcute pe specia B. obtusa. Pe baza acestor
studii sporii ciupercii sunt diseminaţi pe cale aeriană în cursul perioadei de vegetaţie a viţei de
vie. Momentul diseminării corespunde, întotdeauna perioadelor ploioase. Sursa de inocul este
localizată pe butuc (trunchi, coarde, secţiuni tăiate), sau pe lemnul uscat rămas în plantaţie.
Modul de penetrare a ciupercii în plantă încă, nu a fost identificat. Ciupercile Botryosphaeria se
pot propaga în egală măsură prin material infectat folosit sau portaltoi infectaţi.

3.14 PHOMOPSIS VITICOLA - EXCORIOZA VIŢEI DE VIE

Eumycota - Deuterimycotina - Coelomycetes - Sphaeropsidales

Nume comune: Dead arm disease, Excoriose, Escoriosi, Tot-Arm-Krankheit.
Excorioza, maladie de origine europeană, identificată în anul 1960, este răspândită astăzi
în toate plantaţiile viticole mondiale, în special, în zonele cu primăveri reci şi umede.
Considerată una din principalele boli ale lemnului, ciuperca este implicată în peirea prematură a
butucilor viţei de vie. În ţara noastră, excorioza semnalată în anul 1962, are o extindere încă
limitată, fiind prezentă sporadic în majoritatea zonelor viticole, mai ales în plantaţiile de la şes cu
fertilitate ridicată şi exces de umiditate.
Simptomatologie. Excorioza este o boală de focar, ce atacă prin excelenţă plantaţiile cu
talie joasă. Răspândirea atacului este favorizată de intervenţia omului, (altoirea cu material
infectat, aplicarea neraţională a unor lucrări tehnologice), precum şi de condiţiile climatice de la
începutul sezonului. Atacul determină moartea mugurilor bazali şi fragilitatea coardelor.
Pagubele se agravează an de an şi conduc în final la pieirea prematură a butucilor.
Simptome pe lăstari şi coarde. Primăvara, lăstarii tineri infectaţi sunt piperniciţi şi
prezintă pe internodiile bazale pete clorotice cu centrul de culoare închisă. Odată cu creşterea
lăstarilor petele devin brune sau negru-violacee, se alungesc şi confluează, urmare a atacului,

44
lăstarii erbaceei devin fragili şi se pot desprinde parţial sau total la eventualele traume climatice
sau mecanice. cei mai susceptibili la infecţie sunt lăstarii tineri până în fenofaza lăstar 5-10 cm
lungime. Agentul patogen îşi continuă dezvoltarea toată vara, în timpul creşterii lăstarilor, petele
evoluează în leziuni necrotice corticale, cruste negre superficiale şi exoriaţii ale scoarţei cu
aspect de “table de ciocolată”. Când leziunile apar în punctul de inserţie pe butuc, fisurile se
adâncesc, determinând formarea unor ţesuturi cicatrizante îngroşate la baza coardelor.
Localizarea parazitului la baza coardelor determină: moartea mugurilor bazali, strangularea
respectiv, fragilitatea excesivă a coardelor care devin casante şi se detaşează uşor la şocuri.
Toamna pe coardele simptomatice, apare o albire corticală neuniformă, care se acoperă cu
punctuaţii mici negricioase reprezentate de picnidiile ciupercii. În timpul iernii coardele care au
rămas pe butuc , sunt slab maturate, fiind sensibile la ger. Pagubele se agravează an de an şi pot
conduce la degarnisirea butucului, reducerea nivelului cantitativ şi calitativ al producţiei şi în
final, pieirea prematură a butucilor afectaţi.

Figura 3.12 Phomopsis viticola - Excorioza viţei de vie

Simptome pe frunze. În timpul verii, frunzele simptomatice, sunt mai mult sau mai puţin
deformate, pe limbul foliar, pe peţioli şi pe nervuri pot fi observate numeroase pete circulare
mici clorotice cu centrul întunecat. Într-un stadiu mai avansat al bolii, frunzele atacate se
îngălbenesc şi cad prematur.
Simptome pe ciorchini şi boabe. Pe rahisul ciorchinilor, atacul se manifestă sub forma
unor leziuni ovale, brun-roşiatice, determinând uscarea parţială sau totală a acestora. Pe boabe,
aproape de maturitate, se formează pete brune, în dreptul cărora pieliţa se întăreşte, în scurt timp
boabele se zbârcesc iar pe suprafaţa lor apar picnidiile punctiforme negricioase.

45
 Agentul patogen. Phomopsis viticola este un parazit facultativ de rană. El poate trăi şi
saprofit pe ţesuturile slăbite ale scoarţei. În faza parazitară se dezvoltă endoparazit. Ciuperca
produce picnidii sferice negre cu diametrul cuprins între 0.2-0,4 mm. În interiorul picnidiilor se
formează spori fluorescenţi, care ies la suprafaţă prin ostiolul picnidiei sub formă de cili
mucilaginoşi de culoare galben-crem. Există două tipuri de spori: alfa spori, eliptici fusiformi şi
beta spori alungiţi subţiri şi uşor curbaţi, care asigură diseminarea ciupercii. Într-o picnidie sunt
1000000 de spori. Miceliul ciupercii pătrunde în ţesuturile corticale pe care le distruge. Forma
sexuată Cryptosparella viticolă este foarte rar întâlnită în natură şi rolul său în epidemiologia
bolii nu a fost încă clarificat. Fungul patogen poate fi cultivat in vitro pe substraturi nutritive
comune.
Biologie şi epidemiologie. Ciuperca iernează saprofit sub formă de picnidii pe scoarţa
albicioasă a coardelor, pe frunzele căzute pe sol, şi sub formă de miceliu în mugurii dorminzi. În
cursul primăverilor răcoroase şi umede, picnosporii eliberaţi din picnidiile ajunse la maturitate,
intră în contact cu ţesuturile sănătoase din apropiere. Acţiunea combinată a vântului şi picăturilor
de ploaie sunt cel mai important mijloc de diseminare a patogenului. Ciuperca pătrunde în
interiorul plantei gazdă în special prin rănile tăierilor de primăvară. O dată pătrunsă în planta
gazdă, infecţia devine sitemică. După 3-4 săptămâni de la producerea infecţiei mugurii atacaţi
mor, iar pe lăstarii contaminaţi apar excoriaţii. La suprafaţa miceliului apar picături chihlimbarii
de exudat. Toamna scoarţa coardelor atacate se albeşte şi se acoperă cu picnidii care vor rezista
peste iarnă, iar miceliul pătrunde îm muguri, formă sub care, de asemenea, poate rezista în
perioada de repaus vegetativ. Evoluţia infecţiei este destul de rapidă, provocând în final apariţia
de ulceraţii, debilitarea şi moartea butucului.
Factorii favorizanţi. Ploile de primăvara au un rol fundamental în germinarea şi
diseminarea ciupercii; germinarea este posibilă în intervalul de temperatură cuprins între 1 şi
37°C, cu un optim de 23°C; umiditatea relativă a aerului ridicată 90-100%, favorizează
germinarea şi dezvoltarea parazitului; la 23°C şi umiditate de 99% germinarea sporilor are loc
într-o oră.

46
 3.15 MONILINIA FRUCTIGENA - MONILIOZA STRUGURILOR

Eumycota - Ascomycotina - Discomycetes - Helotiales - Sclerotiniaceae - Monilinia

Nume comune: Brown rot, Braunfaule, Muffa, Rot brun.
Moniliozele sunt boli produse de ciuperci din genul Monilinia foarte răspândite şi
păgubitoare mai ales în livezi şi în depozitele de păstrare. La viţa de vie monilioza a fost
semnalată în anul 1960. În România se semnalează la Crăciunel-Blaj, un putregai monilian, pe
strugurii recoltaţi în toamna anului 1961.
Simptomatologie. Monilioza viţei de vie, prezintă simptome comune bolilor tip
monilinia care se manifestă pe pomii fructiferi.
Simptome pe inflorescenţe şi boabe. În timpul înfloritului monilioza, produce uscarea
inflorescenţelor. Atacul caracteristic se manifestă pe boabele mature. Iniţial, în jurul punctului de
infecţie, apare o pată brună, care se măreşte, ocupând în întregime suprafaţa bobului. Pe pieliţa
boabelor atacate, apar pustule prăfoase, albicioase la început, apoi gălbui, dispuse în cercuri
concentrice. Acestea reprezintă fructificaţiile conidiene ale ciupercii. Iniţial pe acelaşi ciorchine
se găsesc boabe bolnave alături de boabe sănătoase, treptat atacul se extinde şi cuprinde tot
strugurele. Dacă timpul este ploios, strugurii atacaţi cad iar boabele se descompun pe sol, dacă
timpul este secetos strugurii se usucă, boabele se mumifiază, se înnegresc şi rămân atârnaţi de
coarde.
Simptome pe lăstari. În mod excepţional, pot sa apară simptome pe lăstari şi coarde sub
forma unor leziuni brune superficiale de formă circulară, acoperite adesea de un miceliu gri,
scoarţa se decolorează iar în interior ţesuturile se necrozează.
Agentul patogen. Aparatul vegetativ al ciupercii se prezintă sub forma unui tal
filamentos hialin care formează la suprafaţa organelor atacate aglomerări de filament denumite
sporodochii, pe care apar şiruri de conidia. Conidiile sunt catenuate, gălbui, de forma unor
butoiaşe. Ciuperca pătrunde în organelle atacate prin leziuni (grindină, patogeni, insecte).
Condiţii favorabile: umiditatea relativă a aerului şi ploile prelungite, sunt principalii
factori care produc infecţia; conidiile germinează la temperaturi cuprinse în intervalul 0-25°C
temperatura optimă de germinare este de 15°C; extinderea bolii este favorizată în special de
înţepăturile viespilor şi a moliilor strugurilor.

47
 3.16 AGROBACTERIUM TUMEFIACENS - CANCERUL BACTERIAN

Schizomycetes - Eubacteriales - Rhizobiaceae - Agrobacterium

Nume commune: Crown gal, Galle du colet, Cancer vegetal.
Cancerul bacterian, boală cunoscută încă din antichitate, este şi la ora actuală, larg
răspândit pe întreg mapamondul. Patogenul, caracterizat printr-o polifagie ridicată, atacă peste
640 specii vegetale. La viţa de vie atacul este periculos, mai ales în regiunile afectate de
îngheţuri severe, în timpul iernii. Butucii infectaţi sunt debili, frunzele sunt slab colorate, lemnul
nu se maturează suficient. Dacă atacul continuă mai mulţi ani consecutive, planta piere în
întregime. Frecvent semnalată şi în pepinierele viticole, boala este carantinată. La ora actual
cancerul bacterian este prezent sporadic în toate podgoriile din România.
Simptomatologie. Simptomul tipic cancerului bacterian la viţa de vie este formarea unor
gale sau tumori pe coarde, trunchi şi cu totul excepţional, pe unele rădăcini mai groase, situate la
mică adâncime în sol. Tumorile reprezintă o proliferare şi aglomerare de ţesuturi ca urmare a
unui principiu cancerigen şi a unei substanţe stimulatoare de creştere. Tumorile sunt constituite
din ţesut floemic primar sau secundar dezorganizat, din celulele parenchimatice de formă
neregulată şi din vase xilemice dezorganizate. În funcţie de forma, mărimea, vârsta plantaţiilor,
de locul şi organul atacat, există două feluri de tumori:
- Tumori mai mari, bine conturate, sferice sau ovoidale ce se formează pe scaunul
butucului sau pe materialul săditor, în zona punctului de altoire şi calusare. Iniţial, tumorile sunt
mici, albicioase, apoi cresc până ajung de mărimea unui cartof sau chiar mai mari. Se întăresc şi
devin brune sau brune-închis, cu o consistenţă spongioasă dar dură, cu aspect buretos. Această
formă de atac cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de “Cancerul propriu-zis” ,
determină debilitarea, moartea braţelor mai bătrâne şi chiar uscarea butucilor.
- Tumori mai mici, tumorete, ce se formează pe braţele mai vechi de un an şi în mod
frecvent pe tulpina alungită a viţelor conduse în forme înalte. Această formă de atac numită
“Ariceală” se manifestă de obicei pe leziunile produse de ger şi se prezintă sub formă de
proliferări continue pe lungimea butucului sau a tulpinii, care îmbracă organul atacat de jur
împrejur, ca un manşon, determinând uscarea sa rapidă. Majoritatea tumoretelor putrezesc la
sfârşitul fiecărui an şi cad, urmând ca în sezonul următor să se formeze noi tumori.
Agentul patogen. Agrobacterium tumefiacens este o bacteria aerobă şi asporogenă,
gram-negativă, în formă de bastonaş, de culoare albă-translucidă, cu un cil polar characteristic.
Bacteria este un parazit de sol unde îşi păstrează viabilitatea până la 2 ani. Optime pentru
supravieţuirea bacteriei.

48
 3.17 XYLOPHILUS AMPELINUS - ARSURA BACTERIANǍ A VIŢEI DE VIE

Schizomycetes, Fam. Pseudomonaceae

Nume commune: Bacterial Blight, Maladie d’Oleron, Mal Nero, Necrose bacterienne de
la vigne, Silik marsi.
Bacteria afectează sistemul vascular al plantei, provocând slăbirea butucilor şi pierderi de
recoltă considerabile. Patogenul poate supravieţui vreme îndelungată în stare latentă dar, în
condiţii de mediu favorabile, poate avea o dezvoltare explozivă. Necroza bacteriană a viţei de vie
figurează pe lista oficială a organismelor de carantină fitosanitară.
Simptomatologie. Arsura bacteriană este o boală sistemică de focar, uşor confundabilă
cu Excorioza şi Eutipoza viţei de vie. Simptomele sunt vizibile primăvara, odată cu pornirea în
vegetaţie şi până la sfârşitul lunii iunie.
Simptome la dezmugurit. Primăvara, în fenofaza de dezmugurit butucii infectaţi sunt
debili, piperniciţi şi pornesc neuniform în vegetaţie. Pe tinerii muguri infectaţi apar, mai întâi
pete necrotice superficial, care ulterior, se extind şi determină crăparea longitudinal a mugurilor
brunificarea şi uscarea lor.
Simptome pe lăstari. Infecţia pe lăstari se manifestă, în general, în fenofaza de 2-3
frunzuliţe. Lăstarii tineri, invadaţi de bacterii pe cale vasculară, se veştejesc, se necrozează apoi
se usucă. Lăstarii mai avansaţi de aproximativ 12-30 cm lungime, prezintă striuri liniare brun-
roşcate, care o dată cu creşterea, se transform în fisuri profunde, de formă lenticulară. Urmarea
atacului este brunificarea ţesuturilor şi maturarea sectorială a lăstarilor atacaţi, cu consecinţe
grave în sezonul următor.

Figura 3.13 Xylophilus ampelinus - Arsura bacterianǎ a viţei de vie

Simptome pe frunze. Frunzele tinere, contaminate, prezintă arsuri marginale şi uneori,

fisuri longitudinal, necrozate pe peţiol. Prin întreruperea alimentaţiei hidrice, frunzele se

49
decolorează, se deformează şi cad prematur. Frunzele mature infectate în timpul verii (prin
stomate) prezintă, pe partea inferioară a limbului, pete mici unghiulare, care evoluează apoi în
necroze brun-viloacee, de circa 2 mm, înconjurate, de cele mai multe ori de un halou galben. Pe
timp umed, pe frunzele infectate se poate observa un exudat bacterian sticlos.
Simptome pe inflorescenţe şi struguri. Atacul precoce pe inflorescenţe, determină o
necrozare a butonilor florali şi apariţia fenomenului de meiere, atacul tardiv, determină
necrozarea longitudinală a rahisului ciorchinilor, urmată de blocarea circulaţiei sevei şi stafidirea
strugurilor.
Ciclul biologic. Este o bacterie gram-negativă aerobică, care se conservă pe partea
aeriană a plantei în special la baza coardelor infectate şi pe resturile de pe sol. Infecţiile primare
se produc în fenofaza de 2-3 frunzuliţe. Contaminarea are loc pe cale naturală prin seva scursă de
pe secţiunile coardelor, în timpul tăierilor. Accidental bacteria poate fi transmisă prin unelte de
lucru nedezinfectate (foarfeci). Odată pătrunsă în planta gazdă, după o perioadă latentă (3
săptămâni), bacteria se dezvoltă în vasele lemnoase, apoi pe cale internă, prin vasele
conducătoare sunt contaminate toate organele verzi ale plantei (frunzele, florile, boabele).
Bacteria supravieţuieşte cel puţin 5 luni în lemnul tăiat şi infectat. Ploile şi vântul favorizează
diseminarea bacteriilor superficiale.
Condiţii favorabile de infecţie. Climat cald şi umed, temperatura optimă dezvoltării
bacteriei 20-25 °C, renunţarea la produsele cuprice, sensibilitatea soiurilor.

3.18 GRAPEVINE LEAFROL CLOSTEROVIRUS - VIRUSUL RĂSUCIRII FRUNZELOR LA

VIŢA DE VIE

Closterovidae, genul Closterovirus şi Ampelovirus.

Viroza a fost semnalată şi descrisă la jumătatea secolului 19, în Franţa. Prezentă în toate
arealele viticole mondiale, Grapevine leafrol este considerată la ora actuală una dintre cele mai
importante boli ale viţei de vie. Până în prezent, au fost identificate mai multe seriotipuri ale
virusului GLRaV, numerotate progresiv de la 1 la 9. În plantaţiile viticole din România au fost
identificate serotipurile GLRaV-1 şi GLRaV-3.
Simptomatologie. Simptomele produse de virusul GLRaV sunt mai evidente pe viţele
europene Vitis vinifera şi mai puţin pe hibrizii direct producători şi soiurile de portaltoi.
Simptomele variază în funcţie de soi şi condiţiile climatice. Simptomatologia tipică pe Vitis
vinifera se manifestă prin răsucirea spre interior a marginilor limbului foliar, acompaniată de o
50
îngălbenire sau înroşire internervuriană, în funcţie de soiul de struguri albi sau negri. Soiurile
considerate sensibile la virusul răsucirii frunzelor sunt: Pinot noir, Cabernet, Sauvignon, Riesling
italian, Chardonay.
Primele simptome vizibile de răsucire a frunzelor se manifestă la începutul verii. Atacul
apare iniţial pe frunzele de la baza butucilor, apoi înaintează ascendent către zona apicală.
Limbul foliar se îngroaşă şi se pigmentează prematur în roşu, la soiurile roşii, respectiv se
clorozează la soiurile albe, cu excepţia unor benzi de culoare verde, situate de-a lungul nervurilor
principale. Marginile frunzelor se recurbează către partea inferioară. Intensitatea răsucirii la
unele soiuri este atât de mare, încât frunzele iau aspectul de cornet. Expresia maximă a
simptomelor are loc toamna. Infecţia determină degenerarea floemului la nivelul lăstarilor,
peţiolului frunzelor, pedunculilor, pedicelelor şi ciorchinilor. Butucii atacaţi manifestă o vigoare
slabă. Maturarea strugurilor este întârziată, boabele sunt puţine şi mici, cu conţinut scăzut în
zahăr. Atacul afectează procesul de lignificare a lemnului, viţele afectate, fiind mai sensibile la
ger.
Agentul patogen. GLRaV sunt virusuri floematice tubuliforme filamentoase. Cea mai
mare parte a serotipurilor aparţin genului Ampelovirus: GLRaV-1, GlraV-3, GLRaV-4, GLRaV-
5, GLRaV-6, GLRaV-7, GLRaV-8.
În natură virusul poate fi transmis prin insecte-vectori, cu aparat bucal conformat pentru
înţepat şi supt:
-GLRaV-1: vectori, speciile: Neopulvinaria innumerabilis, Plancocus ficus, Parthe-nolecanium
corni, Phanacocus aceris, Heliococos bohemicus;
-GLRaV-3: vectori, speciile: Pulvinaria vitis, Neopulvinaria innumerabilis, Pseudococcus
longispinus, Ps. affinis, Ps. calceolariae, Ps. viburni, Ps. Maritimus, Ps.comstocki, Planococcus
citri;
-GLRaV-5: vector, specia: Pseudococcus longispinus.
Virusul răsucirii frunzelor se transmite, de asemenea, prin propagarea materialului de
înmulţire infectat. Patogenul poate fi identificat pe baza simptomelor caracteristice, completate
cu teste serologice, prin PCR şi indicatori sp. Cabernet Franc, Cabernet Sauvignon, Pinot noir.

51
 3.19 FLAVESCENCE DORÉÉ-ÎNGĂLBENIREA AURIE A VIŢEI DE VIE

Este o fitopatie gravă a viţei de vie, de origine Nord-Americană, a fost importată

accidental în Europa, în anul 1955. La ora actuală, boala este endemică în unele plantaţii viticole
din nordul Italiei şi sud-estul Franţei, atacul fiind în fază de extindere. Patogenul produce
blocarea sevei elaborate şi a echilibrului activităţii hormonale, determinând de cele mai multe
ori, pierderea totală a producţiei, debilitarea şi, în final, moartea butucului. Vectorul bolii, cicada
Scophoideus titanus a fost semnalat în plantaţiile viticole din centrul Transilvaniei.
Simptomatologie. Flavescens doree este o boală sistemică de focar, cu diseminare
rapidă. Simptomele tipice bolii se semnalează la începutul verii, accentuându-se gradual în
perioada estivală şi atingând forma maximă în septembrie-octombrie. Expresia simptomelor ,
variază în funcţie de sensibilitatea soiurilor. Toate varietăţile de Vitis vinifera sunt mai mult sau
mai puţin sensibile la atac.
Simptome pe frunze. Primăvara devreme, pe frunzele tinere, se observă o decolorare
sectorială a limbului şi începutul rulării. După înflorit, începând cu sfârşitul lunii mai şi începutul
lunii iunie, îngălbenirea se accentuează în zona nervurilor pe toate gradele, ţesutul atacat se
colorează în galben-auriu metalizat la soiurile cu struguri albi şi roşu-purpuriu, la soiurile cu
struguri roşii. Spre sfârşitul vegetaţiei, frunzele atacate sunt colorate uniform, limbul foliar se
îngroaşă, devine rigid şi casant, cu marginile rulate spre partea inferioară. Într-un stadiu mai
avansat al bolii, ţesuturile din dreptul zonei afectate se brunifică şi se necrozează. Toamna
frunzele atacate au o cădere mai tardivă, comparativ cu frunzele sănătoase.

Figura 3.14 Flavescence doréé – Îngălbenirea aurie a viţei de vie

Simptome pe coarde şi lăstari. Primăvara, lăstarii tineri atacaţi pornesc tardiv în

vegetaţie, au creşteri reduse şi umflături necrozate în zona mugurilor apicali. Pe lungimea
internodurilor apar punctuaţii brune, dispuse liniar. De cele mai multe ori, butucii atacaţi prezintă
52
lăstari normali, alături de lăstari afectaţi. Când infecţia se produce de timpuriu , coardele nu se
lignifică, rămân subţiri, cu aspect cauciucat şi port caduc (salcie plângătoare). În timpul iernii,
coardele nematurate se înnegresc şi se usucă. Unii butuci se redresează în anii următori, alţii
manifestă simptome cronice, din an în an mai grave, determinând după 2-3 ani, moartea plantei.
Simptome pe inflorescenţe şi boabe. În cazul unui atac puternic, inflorescenţele de pe
butucii atacaţi de timpuriu se usucă şi cad, determinând compromiterea producţiei. În cazul unui
atac moderat, ciorchinii sunt asimetrici, cu boabe puţine şi deformate. În pârgă, atacul produce
uscarea rahisului. În acest caz boabele se stafidesc, pulpa devine fibroasă, compactă şi capătă un
gust amar, strugurii fiind practic inutilizabili.
Modul de transmitere. Agentul patogen se transmite prin altoire cu lemn infectat (altoi
şi/sau portaltoi) în condiţii naturale prin cicada vector Scaphoideus titanus sin. Scaphoideus
littoralis, specie monovoltină ce trăieşte exclusiv pe viţa de vie.

53
 CAPITOLUL 4
REZULTATE OBŢINUTE

Experienţele privind eficacitatea unor fungicide în combaterea principalelor boli ale viţei
de vie au fost efectuate la trei soiuri reprezentative pentru zona Ciumbrud: Fetească Regală,
Riesling italian şi Muscat Ottonel.

4.1. EFICACITATEA UNOR PRODUSE SISTEMICE ÎN COMBATEREA

PRINCIPALELOR BOLI ALE VIŢEI DE VIE

4.1.1. Eficacitatea unor produse chimice în combaterea manei (Plasmopara

viticola)

Combaterea manei la viţa de vie (Plasmopara viticola) constituie o problemă deosebit de

importantă, deoarece virulenţa agentului patogen se află într-o continuă evoluţie (schimbare), în
funcţie de factorii biotici (genetici, antropogeni) şi abiotici (temperatură, umiditate).

Datele prezentate în tabelul nr. 4.1. confirmă apariţia unui atac puternic de mană în anul
2007, la toate cele trei soiuri luate în studiu, gradul de atac al martorului netratat fiind de 89,3 la
Fetească Regală, 88,0 la Riesling italian şi 90,5% la Muscat Ottonel. Tratamentele fitosanitare au
redus considerabil gradul de atac, înregistrându-se între 0,5 şi 3,5 % în urma tratamentelor
efectuate. Tratamentele s-au efectuat preventiv şi curativ cu aparatul portabil AS 1.

Tabel 4.1.

Eficacitatea unor produse sistemice în combaterea manei (Plasmopara viticola),

în condiţiile anului 2007

Fetească
Doza Riesling Italian Muscat Ottonel
Produsul Regală
Kg/l/ha
Ga % E% Ga % E% Ga % E%

Eclair 0,5 1,5 98,3 0,5 99,2 1,0 98,9

Quadris Max 0,75 0,8 99,1 0,08 98,8 0,8 99

Shavit 71,5WP 2,0 3,5 96,0 1,4 98,4 1,2 98,6

Folicur multi 2,5 1,5 98,4 0,1 98,4 1,4 98,3

Martor netratat 89,3 88,0 90,5

54
 În anul 2008 precipitaţiile din perioada înfloritului au favorizat evoluţia celor mai
comune micoze : mană, putregai, făinare.

Momentele aplicării tratamentelor :

 04. 06. 2008

 20. 06. 2008
 13. 07. 2008
 27. 07. 2008
În perioada înfloritului a fost semnalat un gradul mare de atac de mană la toate cele 3
soiuri experimentate. (tabelul 4.2). În urma efectuării tratamentelor se observă o reducere
considerabilă a gradului de atac, datorită eficacităţii fungicidelor.

Tabel 4.2.

Eficacitatea unor produse sistemice în combaterea manei (Plasmopara viticola),

în condiţiile anului 2008

Doza Fetească Regală Riesling Italian Muscat Ottonel

Produsul
Kg/l/ha Ga % E% Ga % E% Ga % E%

Folicur Multi
2,5 1,2 98,7 1,4 98,4 1,5 98,3
50 WP

Melody compact
1,5 1,0 98,9 1,2 98,6 1,4 98,5
49WG

Profiler SC 2,25 1,2 98,7 1,2 98,6 1,6 98,2

Curzate Manox 2,5 1 99,0 1,2 98,6 1,3 98,6

Martor netratat 88,9 88,0 90,5

La soiul Fetească Regală produsele Curzate Manox şi Melody Compact au prezentat o

eficacitate mai mare (99% şi respectiv 98,9%) comparative cu eficacitatea lor la celelalte 2 soiuri
experimentate.

55
 4.1.2. Eficacitate unor produse sistemice în combaterea fǎinǎrii (Uncinula necator)

Din datele prezentate în tabelul 4.3 se observă o sensibilitate mai mare la făinare,
manifestată la soiul Fetească Regală printr-un grad de atac la martorul netratat de 32,5%,
comparativ cu celelalte 2 soiuri la care atacul de făinare este nesemnificativ.

In urma efectuării tratamentelor contra făinării, în anul 2007 se observă eficacitatea de

100% a produselor Quadris Max şi Shavit la soiul Fetească Regală. Eficacitatea cea mai scăzută
a prezentat-o produsul Folicur Multi la soiul Riesling italian.

Tabel 4.3

Eficacitatea unor produse sistemice în combaterea făinării (Uncinula necator), în condiţiile

anului 2007

Doza Fetească Regală Riesling Italian Muscat Ottonel

Produsul
Kg/l/ha Ga % E% Ga % E% Ga % E%

Eclair 0,5 0,2 99,4 0,05 99,1 0,03 99,3

Quadris Max 0,75 0 100 0,08 98,7 0,04 99,4

Shavit F 71,5WP 2,0 0 100 0,05 99,1 0,04 99,4

Folicur multi 2,5 0,08 99,7 0,1 98,3 0,06 98,7

Martor netratat 32,5 6,2 4,8

În condiţiile climatice ale anului 2008 se observă un atac neînsemnat de făinare la toate
cele 3 soiuri luate în studiu, prin gradele mici de atac manifestat la martorul netratat. (tabelul
4.4).

În urma efectuării tratamentelor se observă că produsul Karathane manifestă o eficacitate

mai scăzută, comarativ cu celelalte produse, la toate cele 3 soiuri luate în studiu.

56
 Tabelul 4.4

Eficacitatea unor produse sistemice în combaterea făinării (Uncinula necator), în condiţiile

anului 2008

Doza Fetească Regală Riesling Italian Muscat Ottonel

Produsul Kg/l/h
Ga % E% Ga % E% Ga % E%
a

Flint Max 75WG 0,18 0,0,5 99,1 0,08 98,8 0,02 99,6

Folicur multi 2,5 0,03 99,5 0,05 99,2 0,04 99,2

Karathane LC 0,5 0,1 98,3 0,1 98,4 0,08 98,4

Systhane forte 0,2 0,04 99,3 0,03 99,5 0,02 99,6

Martor netratat 5,8 6,2 4,8

4.1.3. Eficacitatea unor produse sistemice în combaterea putregaiului cenuşiu

(Botrytis cinerea)

În condiţiile climatice ale anului 2007 se observă un atac însemnat de putregai cenuşiu la
soiul de Fetescă Regală, printr-un grad de atac de 60% la martorul netratat, dar şi la soiul Muscat
Ottonel, printr-un grad de atac de 20,8%, manifestat la martorul netratat. (tabelul 4.5.)

Tabelul 4.5.

Eficacitatea unor produse sistemice în combaterea putregaiului cenuşiu (Botrytis cinerea),

în condiţiile anului 2007

Doza Fetească Regală Riesling Italian Muscat Ottonel

Produsul
Kg/l/ha Ga % E% Ga % E% Ga % E%

Eclair 0,5 6,8 88,7 0,03 99,8 3,6 82,7

Quadris Max 0,75 5,0 91,7 0,09 99,5 4,9 76,4

Shavit F
2,0 8,0 86,7 0,04 99,7 2,6 87,5
71,5WP

Folicur multi 2,5 2,2 96,3 0,06 99,6 2,9 87,1

Martor netratat 60,0 18 20,8

57
 În urma efectuării tratamentelor se observă o eficacitate aproape maximă la toate
produsele testate pe soiul Riesling Italian. Eficacitatea cea mai mică a prezentat produsul
Quadris Max, testat pe soiul Muscat Ottonel.

Spre deosebire de anul 2007, în anul 2008 se observă un grad de atac mult mai mic,
pentru putregaiul cenuşiu, la toate cele trei soiuri. Gradul de atac la toate soiurile fiind cuprins
între 5,2 şi 20,8. De remarcat este faptul că soiul Muscat Ottonel se dovedeşte a fi cel mai
sensibil în anul 2008 la atacul de putregai cenuşiu, printr-un grad de atac la varianta martor
netratat de 20,8%. (tabelul 4.6.)

Tabelul 4.6.

Eficacitatea unor produse sistemice în combaterea putregaiului cenuşiu (Botrytis cinerea)

pe struguri, în condiţiile anului 2008

Doza Fetească Regală Riesling Italian Muscat Ottonel

Produsul
Kg/l/ha Ga % E% Ga % E% Ga % E%

Rovral 500 SC 1 0,05 99,7 0,08 99,6 0,1 99,5

Folicur multi 2,5 2,2 85,6 2,5 86,1 2,8 86,6

Noah 2,5 2,5 83,6 2,8 84,5 2,8 86,6

Sumylex 1 0,5 96,8 0,6 96,7 0,9 95,7

Martor netratat 5,2 18,0 20,8

Din datele prezentate se observă eficacitatea ridicată a produselor Rovral şi Sumilex, la

toate cele 3 soiuri experimentate, spre deosebire de produsele Folicur multi şi Noah, care au
prezentat o eficacitate mai scăzută pentru combaterea putregaiului cenuşiu.

58
 4.2. EFICACITATEA UNOR PRODUSE DE CONTACT ÎN ANII 2007– 2008

4.2.1. Eficacitatea unor produse de contact în combaterea manei viţei de vie

(Plasmopara viticola)

Rezultatele obtinute scot în evidenţă faptul că produsul Timacupral a asigurat o bună

protecţie fitosanitară împotriva atacului de mană la viţa de vie, în fenofazele de dupa înflorit.
Eficacităţile biologice obţinute, cuprinse între 80,3 pe frunze si 90,7 % pe struguri pot fi
considerate foarte bune având în vedere conditiile deosebit de favorabile atacului de mana din
anul 2007 (tabelul 4.7.). Menţionăm că varianta standard reprezintă tehnologia de protecţie
chimică aplicată pe întreaga suprafaţă a parcelei, în condiţii de producţie.

Tabel 4.7.

Eficacitatea produsului Timacupral în combaterea manei viţei de vie (Plasmopara viticola),

în condiţiile anului 2007

Atacul de mană Atacul de mană

Doza
Produsul (Plasmopara viticola) pe frunze (Plasmopara viticola) pe ciorchini
kg/l/ha
F% I% GA% E% F% I% GA% E%

Tima-
3,0 25,0 25,0 6,2 80,3 20,4 27,0 5,5 90,7
cupral

Standard - 20.0 27.0 5.4 82.8 15.0 28.0 4.2 93.0

Martor
- 90,0 35,0 31,5 - 98,0 60,6 59,3 -
netratat

În condiţiile climatice ale anului 2008, produsul aplicat în fenofazele mai puţin sensibile,
respectiv dupa înflorit, a asigurat o eficacitate excelentă, cu valori cuprinse între 82,8 pe frunze
şi 96,5 pe strugur (tabelul 4.8.). Eficacitatea unui astfel de fungicid în cultura ecologică a viţei de
vie demonstrează că acest mod de protecţie este realizabil, avand în vedere efectele negative ale
produselor de sinteza organică.

59
 Tabelul 4.8

Eficacitatea produsului Oxiclorura de cupru + sulf 510 5/l în combaterea manei viţei de
vie (Plasmopara viticola) în anul, 2008

Doza Atacul de mană

Atacul de mană(Plasmopara
Produsul (Plasmopara viticola) pe
kg/l/ha viticola)pe struguri
frunze

F% I% GA% E% F% I% GA% E%

Oxiclorura de Cu +
10,0 36,0 15,0 5,4 82,8 26,2 8,0 2,0 96,5
sulf 510 5/l

Standard 3.0 20.0 17.0 3.4 89.2 32.0 13.1 4.1 92.9

Martor netratat - 90,0 35,0 31,5 - 98,0 60,6 58,4 -

4.2.2. Eficacitatea unor produse ecologice în combaterea fǎinǎrii viţei de vie

(Uncinula necator)

Tabel 4.9.

Eficacitatea unor produse de contact în combaterea atacului de făinare la viţa de vie

(Uncinula necator), în anul 2007

Atacul de făinare
Doza
Produsul pe frunze pe struguri
kg/l/ha
GA% E% GA% E%

SULFAVIT PP 97 20 0,05 97,9 0,85 91,5

SULF PULBERE
15 0,08 96,6 0,88 91,2
5 PP

MARTOR
- 2,3 - 10,0 -
NETRATAT

Rezultatele prezentate în tabelul 4.9. scot în evidenţă faptul că produsul Sulfavit PP 97 a

asigurat o bună protecţie fitosanitară împotriva atacului de făinare la viţa de vie.

60
 Tabel 4.10.

Eficacitatea tratamentelor cu produse de contact în combaterea atacului făinării la

viţa de vie, în condiţiile climatice ale anului 2006

Atacul de făinare
Doza
Produsul pe frunze pe struguri
kg/l/ha
GA% E% GA% E%

SULFAVIT PU 80 4 0,15 90 0,50 92,9

MICROTHIOL PU 80 4 0,18 88 0,65 90,8

THIOVIST PP 97,5 20 0,09 94 0,92 87,0

MARTOR NETRATAT - 1,5 - 7,1 -

Rezultatele prezentate scot în evidenţă faptul că produsele testate au avut o eficacitate

bună, mai ales Sulfavit PU 80 a asigurat o bună protecţie fitosanitară împotriva atacului de
făinare la viţa de vie. Trebuie însă luată în calcul presiunea de infecţie foarte redusă, în condiţiile
climatice ale anului 2008 (tabelul 4.10).

4.2.3. Eficacitatea unor produse biologice în combaterea putregaiului cenuşiu la

viţa de vie (Botrytis cinerea)

În combaterea biologică a putregaiului cenuşiu al strugurilor, s-a testat produsul

biologic TRICHODEX, în trei doze diferite, respectiv: 2 kg/ ha, 1,5 kg/ ha si 1 kg/ha.

Anul 2007 fiind un an cu atac puternic de putregai cenusiu pe struguri, s-a efectuat o
testare a produsului TRICHODEX, în doze diferite, aplicate în varianta chimic + biologic cu
patru tratamente anti-botrytice (doua tratamente chimice(Teldor + Mytos şi două tratamente
biologice cu Trychodex, prin alternanţă) .

61
 Tabel 4.11

Eficacitatea produsului TRICHODEX aplicat în doze diferite în combaterea putregaiului

cenuşiu al strugurilor (Botrytis cinerea), în anul 2007

Soiul
Doza Fetească Muscat
Varianta Riesling Italian
kg,l/ha Regală Ottonel

Ga% E% Ga% E% Ga% E%

V1- 2 trat. Chimice + 2

2,0 1,3 98,2 6,2 93,0 2,1 97,5
cu TRICHODEX

V2- 2 trat. Chimice + 2

1,5 3,5 94,4 9,8 89,0 5,8 93,0
cu TRICHODEX

V3- 2 trat. Chimice + 2

1,0 9,4 85,0 17,0 80,0 13,8 83,3
cu TRICHODEX

Martor netratat - 62,5 - 88,4 - 82,6 -

Tabel 4.12.

Eficacitatea produsului TRICHODEX aplicat în doze diferite în combaterea putregaiului

cenuşiu al strugurilor ( Botrytis cinerea), în anul 2008

Varianta Doza Soiul

Fetească Muscat
kg,l/ha Riesling Italian
Regală Ottonel

Ga% E% Ga% E% Ga% E%

V1- 2 trat. Chimice + 2

2,0 1,8 97,0 3,2 96,0 3,3 95,5
cu TRICHODEX

V2- 2 trat. Chimice + 2

1,5 3,9 93,4 6,0 92,4 5,0 92,5
cu TRICHODEX

V3- 2 trat. Chimice + 2

1,0 7,9 86,6 12,0 84,8 10,0 85,5
cu TRICHODEX

Martor netratat - 58,6 - 78,5 - 68,9 -

62
 Din datele prezentate în tabelele 4.11. şi 4.12, privind gradul de atac (Ga%) produs de
atacul de putregai cenuşiu pe struguri, la soiurile Fetească Regală, Riesling italian si Muscat
Ottonel, în variantele tratate cu TRICHODEX comparativ cu martorul netratat, se observă gradul
scăzut al atacului în variantele tratate, indiferent de soi.

Se poate remarca de asemenea eficacitatea excelentă a variantelor tratate cu

TRICHODEX în doza de 2 kg/ha respectiv 1.5 kg/ha, cuprinsa între E = 89.0% şi 98.2% şi
eficacitatea deloc neglijabila a variantei cu TRICHODEX în doza de 1kg/ha cuprinsă între
80.0% si 86,6%. Bineînţeles un rol important în obţinerea acestor rezultate, în condiţii cu
presiune de infectie puternică, l-au avut şi tratamentele chimice preventive, aplicate după înflorit
şi la încheierea strugurilor.

CONCLUZII

 Condiţiile climatice ale celor 2 ani de experimentare au fos foarte diferite, mai
ales sub aspectul cantităţii şi distribuţiei precipitaţiilor, ceea ce a determinat ca şi nivelul de atac
al principalelor boli ale viţei de vie.
 Combaterea manei la viţa de vie (Plasmopara viticola) constituie o problemă
deosebit de importantă, deoarece virulenţa agentului patogen se află într-o continuă evoluţie
(schimbare), în funcţie de factorii biotici (genetici,) şi abiotici (condiţii pedo-climatice,
tehnologie etc.).
 În condiţiile actuale ale agriculturii din România, combaterea eficientă a manei,
dar şi a celorlalte boli semnalate la viţa de vie poate fi realizată numai prin aplicarea unor
tratamente chimice cu produse cu efect profilactic şi curativ.
 Preîntămpinarea şi evitarea infecţiilor primare constituie o metodă determinantă
în protectia viţei de vie împotriva bolilor şi menţinerea nivelului de atac sub pragul economic de
dăunare (PED).
 Din rezultatele înregistrate în cei doi ani de experimentare, rezultă că o
alternativă pentru combaterea bolilor, a putregaiului cenuşiu, în special, o constituie măsurile
neconvenţionale, în special cele biologice.

63
64