Pasărea sufletului

La capătul blajin de lună plină

când simfonia grierilor se rotea –n surdină,

m-am prins în jocul cumpănirilor

să-mi judec viața de tumulturi plină ,

să cânt durerea florilor cu jarul meu și- al lor,

când ofilirea ne călca și ne lovea nimicitor .

Noapte senină ,suflet singur și cer înstelat ,

pasărea sufletului răzvrătită ,

săgeată spre mine s-a aruncat

să-mi ducă sufletu l în ceruri ,într-o stea ,

care îmi este destinată și este doar a mea .

Zarva câinilor cădea parcă în scârțâit de rugă ,

vântul parcă lătrând o-nfricoșa să o pună pe fugă .

Dar pasărea sufletului ca o furtună mă ataca-nfiorător

să mă lovească cu cântul lebedei din ultimul ei zbor .

Ar vrea pasărea sufletului să mă judece pe cele șapte căi

unde ptrivnice mi-a pus cu câte o vamă-n cale ,

să mă mai cumpănească în balanța judecății de apoi,

dacă merit să fiu în paradis sau să mă fiarbă-n smoale .

Prima vamă ,care este întunecată și mai grea ,

în care coloane de îndoieli am zămislit ,

este că n-am crezu t , cum e firesc ,în steaua mea ,

că nu am prețuit pe cine trebuia și m-a iubit .

Am greșit că n- am dăruit iubitei mele zilnic câte-o floare

din minunățiile făurite-mpreună din fapte și din vise ,

că nu am plămădit din fiecare zi câte o sărbătoare

și parcă prea multe au rămas uitate din cele promise .

În altă noapte am ajuns la cea de-a doua vamă ,

plină de lacrimi plumburii și poarta dărmată

auzeam parcă plânsul chemător de mamă

să mă mai vadă negreșind cum m-a învățat odată .

A treia vamă este câmpul care plânge nearat

nu cum și-ar fi dorit tata pleca t în depărtare ,

că sfaturile-i minunate cu păcat le-am uitat ,

și prea des uit să-i duc un boț de lumânare .

A patra vamă este sub plaiul fără de sfârșit ,

în care mă așteaptă datinile din străbuni ,

să le trăiesc așa cu ei au vrut și n-au trăit

până să trec în rândul celor drepți și buni .

A cincea vamă este vinul din amfora de lut

cu licoarea iubirii dulci și ademenitoare ,

din care se pare că prea des iubito n-am băut ,

și am lăsat-o împreună pierdută la –ntâmplare.

A șasea vamă , mai aspră dar plină de omenie ,

este o zână îmbufată , cu săbii înarmată ,

îmi spune că dacă n-am creat între copii iubire și armonie ,

iubita mea nu vom ajunge în oaza fericirii niciodată .

A șaptea vamă cu iubire ne cuprinde pe amândoi ,

pe care cu tine iubito vreau zilnic să o trec și pot

iar focul aspru care-o străjuiește suntem noi,

în care ardem cu iubire noastră cu ardere de tot !

După prelungi cugetări așezate în inimă cu rost ,

promit păsării sufletului că am să mă îndrept ,

că am să devin sufletul curat care am fost

să iubesc tot ce merită iubit ,negreșitor și înțelept .

Pasărea sufletului m-a ascultat și m-a crezut ,

m-a dojenit , jurând ca se va-ntoatce ,

dar să-mi găsesc drumul iubirii curate de la început ,

și m-a lăsat pentru o vreme-n pace !