Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Constituirea Țărilor Române în Evul Mediu a fost rezultatul unui proces istoric de durata, ce a avut
drept nucleu autonomii locale, prezente in spațiul nord- dunărean între secolelel IX-XVI. Presiune triburilor
turcice și mongole si tendintele agresive ale statelor vecine, in special cnezatele rusești, Regatul ungar și
Hoarda de Aur în acest teritoriu , au determinat necesitatea structurarii autonomiilor romanesti pentru
asigurarea apararii comunitătilor.
Procesul întemeierii a T. Romaneasti și a Moldovei s-a realizat în mai multe etape de evolutie:
1.
2. Intemeiere. Concentrarea formatiunilor politice romanesti în cadre cadre teritoriale politice
unitare
3. Idependenta. Eliberarea teritoriului celor doua state de sub dominatie straină
4. Consolidarea statului. Formarea pricipalelor instituții laice si ecleziastice
- Cumanii și tatarii ( marea invazie din 1241-1242) au stopat expansiunea Ungariei la est si sud de
Carpati.
- Ungaria și Polonia urmareau eliminarea Hoardei de Aur
- Tendinte expansioniste ale ale regalitatii maghiare si ale Imp. Bizantin
- Stingerea dinastiei Arpadiene și criza dinastica din Ungaria.
- cresterea demografica; viata economica prosperă; aparitia oraselor sia targurilor de –a lungul drumurilor
comerciale
Autonomiile locale au fost menționate in diferite izvoare ale vremii sub denumiri diverse: țări,
voievodate, cnezate, câmpuri, ocoale, codri, câmpuri. Din unirea lor derivă ulterior cele patru state
medievale românești. Transilvania T. Romaneasca, Moldova și Dobrodea. Autonomiile locale au fost
rezultatul unui progres înregistrat de obștile satesti, care s au aflat in componentalor. În fruntea
acestor forme incipiente de statalitate s-au aflat cnezi, juzi sau voievozi care aveau atributii militare,
administrative și judecătorești.
În Transilvania , Cronica lui Anonymus, numită Gesta Hugarorum, menționează existența în acest
spațiu, în secolul al IX-lea, trei formațiuni prestatale românești: Voievodatul lui Gelu, Voievodatul lui
Glad și cel al lui Menumorut.
2. Mentionati doua caracteristici ale autonomiilor romanesti in spatiul romanesc, în sec. al XIII – lea
Exemplu. Pentru sec al XIII lea, în T. Romaneasca este amintită la 1247, în Diploma cavalerilor
ioaniți( acordata de reregele ungar Bele al IV –lea), formațiunea politică prestatală condusă de
voievodul Litovoi, dispunând de aparat militar și aflată sub suzeranitate maghiară. Această
autonomie locală romaneasca a incercat la 1277 sa îsi obtină independenta. Acțiunea a esuat însă,
Litovoi fiind ucis iar fratele său Bărbat este luat prizonier, apoi rascumparat si eliberat. Barbat
recunoaste vasalitatea fata de regalitatea maghiara.
3. Formularea unui punct de vedere referitor la importanta constituirii statelor medievale romanesti
și susținerea acestuia printr – un argument istoric
Consider ca formarea statelor medievale romanesti a fost cel mai important proces din istoria
medievala timpurie a spatiului romanesc. În acest fel s-a asigurat existenta de sine statatoare a
romanilor. Organizarea statala a asigurat cadrul favorabil dezvoltarii si afirmarii civilizatiei
romanesti. De asemenea, statele romanesti au jucat un rol important în relatiile internationale in
sec XIV XVI, aducandu –si contributia la apararea crestinatatii.
Apreciem ca aparitia statului a creat premise pentru dezvoltarea economică, evolutia sociala si
mai ales pentru apararea fiintei poporului român.
4. Formularea unui punct de vedere referitor la importanta institutiei centrale in spatiul romanesc (
in istoria romanilor).
Consider ca institutiile centrale in spatiul romanesc au avut un rol important in istoria romanilor.
Astfel, înca din perioada întemeierii statelor medievale romanesti s-au organizat instituțiile
acestoa, cea mai importanta fiind institutia centrala – domnia în TR și M. și voievodatul în
Transilvania.Institutia centrala a vut un rol important in conducerea statului, în apărarea tării.
Domnitorul, reprezentantul institutiei centrale avea importante prerogative administrative,
legisltive, judecătoresti și militare. Domnul era ales de tară si avea origine domnească. Chiar si
perioada dominatiei otomane , cand atributiile domniei s au restrâns mai ales în ce priveste
relațiile externe, acesta si a mentinut autoritatea, fiind garantul autonomiei Țării.
5. Formularea unui punct de vedere referitor la evoluția unei instituții centrale din spatiul romanesc
în sec XVIII –lea și sustinerea acestuia printr un argument istoric.
DEOSEBIRI
Mentionati o asemanare intre autonomiile locale din spatiul romanesc in Evul Mediu.
Oricare dintre:
- - erau organizate pe principiul solidaritatii
- Erau organizate în zone mai protejate de atacurile migratorilor ( de –a lungul vailor raurilor, în
zone împădurite
- Erau conduse de cnezi, voievozi
- Sfatul batranilor lua cele mai importante decizii etc.
ARGUMENTATI
Argumentați printr –un fapt istoric relevant, afirmatia potrivit careia, autonomiile locale au contribuit la
constituirea statului în spatiul medieval romanesc.
Organizarea societatii romanesti in obsti satesti in a doua jumatate a mileniului I al erei crestine a
asigurat continuitatea romaneasca si a avut rolul hotarator în evolutia spre organizarea statala. În spatiul
romanescevolutia interna a societatii a condus spre constituirea statului. Obstile teritoriale s –au grupat
cu timpul in uniuni de obsti numite ,, romanii populare " de N. Iorga, din care se vor naste cnezatele si
voievodatele ca formatiuni politice. O parte din aceste autonomii au supravietuit timp de secole pe
temeiul intelegerilor convenite cu puterile care au dominat spatiul est si sud – est european.. ele se
numeau: tari, ocoale, codri sau campuri. Începutul procesului de feudalizare favorizeaza desprinderea
elementelor conducatoare din sânul obstilor, acei cnezi si juzi care se situează în fruntea unor autonomii
locale si care vor fi promotorii actiunilor politice de centralizare statala si de constituire a statelor
medievale romanesti.Astfel, obstile satesti au evoluat. Unindu se mai multe uniuni de obsti s-au constituit
uniuni de obsti si apoi cnezatele si voievodatele.
Sau
Argumentați printr –un fapt istoric relevant, afirmatia potrivit careia, autonomiile locale au
contribuit la constituirea constituirea statelor medievale romanesti.
Dupa cucerirea Transilvaniei de catre Ungaria, zonele centrale sunt cuprinse în structura
institutiilor regalitatii maghiare. În regiunile marginase supravietuiesc autonomii romanesti, sub forma
țărilor Bârsei, Amlasului, Fagarasului, Maramuresului, cu importante functii de aparare a granitelor.
Regele Ungariei le recunostea autonomia în schimbul fidelitatii si a serviciilor militatre. Din aceste
autonomii ramanesti a pornit initiativa întemeierii statelor romanesti extracarpatice, Moldova și Ț.R.
Traditia plasată în cronicele muntene ne vorbeste despre un ,, descalecat" al lui Negru Vodă, pornit cu ai
săi din Tara Fagarasului. Descalecatul a avut loc in conditiile sosirii regelui Andrei al III –lea pentru a anula
autonomia Tarii Făagarasului. Regele maghiar a desfiintat la 1291 autonomia Tarii Făagarasului , ceea ce
a determinat trecerea unor fruntasi ai romanilor transivaneni la sud de Carpati. Negru Vodă si ai lui s-au
asezat la Campulung, oras ce a devenit prima capitala aTarii Rom. Astfel, relatand transferul de populatie
si institutii, traditia consemneaza un fapt istoric real, acel al contributiei romanilor transilvaneni la
procesul de intemeiere.
Argumentați printr –un fapt istoric relevant, afirmatia potrivit careia, statele medievale romanesti
s-au întemeiat într-un context extern favorabil .
Prezentarea unui tip de raport pe care l-au avut autonomiile romanesti cu centrele de putere vecine.
Expansiunea spre rasarit a ungurilor, instalati în Campia Panonica în sec al XI –lea, s-a lovit de
rezistenta armata a populatiilor slave, turanice si romanesti dinlăuntrul si din afara arcului carpatic si a
organizatiilor lor politice. Potrivit informatiilor transmise de Gesta Hungarorum, maghiarii la începutul sec
al X-lea auînceput cucerirea spatiului cuprins între Tisa, Crisuri și Someș, unde s-au lovit de trei voievodate
( al lui Menumorut, Gelu, Glad). Aceste voievodate au fost cucerite pe rand. Cucerirrea, subordonarea și
integrarea formatiunilor politice a continuat si s –a accentuat în sec XI-XIII.
Invazia mongolă în Europa Centrală și constituirea unui stat mongol cu capitala pe fluviul Volga,
la care se adaugă criza din interiorul regatului, au frânat expansiunea acestuia în afara arcului carpatic. În
contextul mentionat, voievodul Litovoi si fratele sau Barbat se ridica pe la 1277- 1279 împotriva
suzeranitatii maghiare, dar au fost înfranti.
Anihilara autonomiei Fagrasului în 1291 de catre regele Andrei al III-lea a coincis potrivit traditiei istorice
cu descalecatul lui Negru Vodă si instalarea sa la Campu-Lung .Descalecatul de la Campulung a fost urmat
de intemeiere țării, adica de agregara formatiunilor politice prestatale, cnezatele si voievodatele, din
stanga si din dreapta Oltului. În cazul T R., TRADITIA ISTORICA NU ARE ACOPERIRE IN DOCUMENTE.nu
poate fi demonstrată.
În cazul Moldovei teoria descalecatului poate fi demonstrata. Incercarile lui LUdovic de Anjou de a aduce
teritoriile extracarpatice sub puterea sa s-au lovit de rezistenta localnicilor, accelerand constiturea
Moldovei ca stat independent. Prima etapa a intemeierii Moldovei a fost legata de ,, descalecatul lui
Dragos" . in 1352-1353, ca urmare a victoriilor obtinute de ostile regelui Ungariei cu sprijinul populatiei
locale, s-a constituit o marca militara de granita, cu centrul la Baia, condusa de catre voievodul
maramuresean Dragos, ce împingea marginea orientala a Transilvaniei dincolo de Carpati si din a carei
dezvoltare statul independent Moldova. Dependenta lui Dragos si a urmasilor sai, Sas si Balc , de coroana
maghiara, a contravenit clasei conducatoare autohtone si a determinat hotararea acesteia de ai îndepata
din fruntea ei pe urasii lui Dragos si de a inlatura suzeranitatea Ungariei. La eforturile popolatiei romanesti
din Moldova s-a adaugat si sprijinul unor capetenii politice maramuresene, nemultumite de politica
Regatului ungar, care urmarea sa desfiinteze autonomiile provinciale si sale inlocuiasca cuinstitutia
comitatului. Exponentul rezistentei maramuresene a fost Bogdandin Cuhea, Maramureș, care s –a
alaturat miscarii din Moldova îndreptate impotriva politicii de expansiune ungara la st de Carpati si a ajuns
conducatorul fortelor locale de rezistenta.
Descalecatul lui Bogdan din 1359 a marcat un moment important in procesul emanciparii statului
romanesc de la est de Carpati de sub suzeranitatea maghiara.