UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ

CLUJ-NAPOCA

PROIECT

CLUJ-NAPOCA

2019

Statistica, prin obiectul şi metoda sa, face parte din rândul ştiinţelor ce studiază aspectele
cantitative ale fenomenelor şi proceselor din cadrul naturii, tehnologiei şi societăţii. Ea s-a
dezvoltat ca ştiinţă cu obiect şi metodă proprii, într-un proces istoric îndelungat şi s-a diferenţiat
în funcţie de particularităţile domeniului studiat.
 Statistica face parte din cadrul disciplinelor care studiază fenomenele într-o viziune
sistematică, la nivel micro- şi macroeconomic şi, în consecinţă, ea ţine seama de dinamismul
structurilor existente şi de factorii care acţionează variabil în timp, în spaţiu şi în funcţie de
modul de organizare socială şi economică.
Radacinile istorice ale statisticii moderne sunt următoarele:
a) statistica practică;
b) statistica descriptivă;
c) aritmetica politica și calculul probabilitatilor.
a) Statistica practică: se pierd practic în timp primele izvoare ale statisticii, existând
diverse forme de statistică cu o vechime de peste 4 milenii. Scopurile statisticii practice erau în
primul rând fiscale, dar și cele demografice și administrative. Astfel, în Egiptul antic se practică
inventarierea aurului și a pământului din doi în doi ani, inventariere prezentă în principal între
anii 2650-2190 pe cursul Nilului inferior.
În China antică în mileniul 4 și 3 în. Hr. se facea recensământul populației. Același
recensământ al populației s-a practicat și la romani în timpul Republicii, în jurul anului 550 i.e.n.
Practic recensământul populației și al diferitelor forme ale avuției constituiau primele forme de
statistică organizată.
b) Statistica descriptivă este cea mai veche rădăcina teoretică a statisticii. Ea a aparut în
universități și s-a ocupat în principal de descrierea situației geografice, demografice, economice
și politice ale unui stat.
Reprezentanții de seama ai scolii statisticii descriptive sunt: Francisco Sansovino (1521-
1586), Giovanni Bottero (1540-1617), Herman Conring (1606-1681), acesta scriind primul curs
de statistică, Gottfried Achenwall (1719-1772), considerat părintele statisticii, deoarece a dat
numele acestei știinte pornind de la cuvântul „status” (care în latină înseamnă ,,stare”.)
c) Aritmetica politică îi are ca principal reprezentant pe matematicianul și statisticianul
William Petty (1623-1687), care în 1690 publică o carte intitulată chiar “Aritmetica politică”.
Deși coexistente în timp, aritmetica politică diferă total de statistica descriptivă, tinzând spre
exactitate și cunoaștere socială, obiectivul ei principal constituindu-l cunoașterea regularităților
în evoluția fenomenelor și proceselor naturale și socio-economice.
Pentru statistica din mijlocul secolului al XVIII-lea şi secolul al XIX- lea este specifică
folosirea tot mai frecventă a metodelor matematice şi, în special, a calculului probabilităţilor în

1
investigarea şi interpretarea rezultatelor privind fenomenele şi procesele din societate,
utilizându-le ca instrumente de cercetare în producerea fenomenelor, la cunoaşterea legilor care
le determină şi pe această bază, la efectuarea de previziuni ştiinţifice.
Întemeietorul scolii aritmeticii politice este considerat John Ground (1620-1674), care a
cautat regularități în mortalitatea și natalitatea din Londra, în jurul anului 1600.
Între 1796-1874 în Franta trăiește Louis Quetelet, considerat de mulți cercetători fondatorul
statisticii moderne pentru că e primul care materializează utilizarea metodelor cantitativ
numerice și analiza statistică. Caracteristic pentru statistica din mijlocul secolului al 18-lea și
începutul secolului al 19-lea este folosirea metodei matematice și a calcului probabilităților în
așa numita statistică inductivă, ai carei promotori sunt: R. Fischer, G. Youle, K. Pearson, P.
Cebâşev, A. Marcov şi alţii.
Paralel cu dezvoltarea pe plan ştiinţific are loc şi o extindere a ariei de aplicabilitate a
statisticii oficiale pentru studierea nu numai a unor fenomene izolate, ci a întregului ansamblu,
fiind folosită atât pentru studierea prezentului şi a trecutului, cât şi pentru elaborarea unor
ipoteze asupra modului de comportare a aceloraşi fenomene în viitor. De asemenea, trebuie
menţionat că în literatura de specialitate, statisticii i se atribuie frecvent şi unele sensuri cu
conţinut mai restrâns ca, de exemplu: mulţimea datelor statistice obţinute prin activitatea practică;
metodologia statistică formată din totalitatea metodelor de culegere, prelucrare şi interpretare a
datelor folosite într-o cercetare concretă; metoda statistică de cercetare a fenomenelor de masă.
Evoluţia statisticii ca disciplină de învăţământ trebuie urmărită având în vedere dezvoltarea
generală a ştiinţei şi a creşterii rolului său în procesul dezvoltării societăţii omeneşti. Apariţia şi
dezvoltarea tehnicii electronice de calcul a impus regândirea locului şi rolului statisticii în
procesul de cunoaştere şi predicţie a fenomenelor atât în plan teoretic cât şi practic. Aceasta cu
atât mai mult cu cât au apărut în vecinătatea statisticii o serie de ştiinţe cum sunt toate „metriile”,
ca: econometrie, biometrie, psihometrie, sociometrie etc., care aplică sistematic statistica. La
aceasta se adaugă cibernetica, informatica, managementul, marketingul, cercetările operaţionale
şi economiile de ramură.