Statistica Aplicata Curs-DANCIULESCU DANIELA

STATISTICA
APLICATĂ
ÎN ECONOMIE
COMPENDIU Statistica aplicată în economie
CUPRINS:
Introducere
Partea a I-a STATISTICA TEORETICĂ
CAPITOLUL I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE ÎN STATISTICA SOCIAL-
ECONOMICĂ ....................................................................................... 3
CAPITOLUL II. OBSERVAREA DATELOR STATISTICE .................................... 10
CAPITOLUL III. PRELUCRAREA PRIMARĂ A DATELOR STATISTICE .......... 13
CAPITOLUL IV. PREZENTAREA DATELOR STATISTICE ................................... 17
CAPITOLUL V. INDICATORI STATISTICI .............................................................. 20
CAPITOLUL VI. ANALIZA SERIILOR DE DISTRIBUŢIE A FRECVENŢELOR 24
CAPITOLUL VII. SONDAJUL STATISTIC - CERCETAREA SELECTIVĂ......... 47
CAPITOLUL VIII. ANALIZA LEGĂTURILOR DINTRE FENOMENELE ŞI
PROCESELE ECONOMICE ............................................................ 56
CAPITOLUL IX. ANALIZA SERIILOR CRONOLOGICE ........................................ 69
CAPITOLUL X. METODA INDICILOR ...................................................................... 81
Partea a II-a STATISTICA APLICATĂ
CAPITOLUL XI. STATISTICA MACROECONOMICĂ ............................................ 90

CAPITOLUL XII. INDICATORII STATISTICI AI ACTIVITĂŢII DE COMERŢ
INTERN ............................................................................................. 115
CAPITOLUL XIII. STATISTICA RELAŢIILOR ECONOMICE
INTERNAŢIONALE ........................................................................ 120
CAPITOLUL XIV. INDICATORII STATISTICI AI ACTIVITĂŢII TURISTICE 127
Bibliografie
Partea a I-a STATISTICA TEORETICĂ
Capitolul I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE ÎN STATISTICA

SOCIAL-ECONOMICĂ
I.1 Evoluţia social-economică a statisticii

Istoricul statistici, în sfera de evidenţă a fenomenelor şi proceselor social-
economice a apărut cu mult inaintea utilizării termenului de statistică.
Statistica a apărut din nevoia de a cunoaşte într-o formă măsurabilă a realităţii.
Prezentăm căteva repere istorice de utilizare şi dezvoltare a statisticii:
& Forme de evidenţă asimilate celor de azi ale statisticii – necesare
procesului de prelucrare, apărute încă din antichitate (recensăminte
periodice ale populaţiei, evidenţa naşterilor, căsătoriilor şi a deceselor pe
lângă marele temple, evidenţe despre construcţia piramidelor egiptene,
inventarierea pentru mărime şi structura averilor, evidenţe în scopuri
militare şi fiscale, organizarea unor servicii de evidenţă numite
“tabularium” şi altele;
& Apariţia statisticii descriptive atât ca activitate practică necesară
conducerii statului, cât şi ca disciplină predată în universităţi (de
exemplu: şcoala italiană încă din sec. XIII-XIV; şcoala germană de
statistică descriptivă din sec XVII-XVIII şi altele);
& Apariţia primului curs de “Statistică descriptivă”, “Notatia rerum
publicorum” (1660) al profesorului Hermann Conring (1606-1681) şi un
secol mai târziu Gottfried –Achenwall (1719-1772) introduce la
Universitatea din Gottingen o nouă disciplină intitulată “Statistică”,
specificând că acest termen provine de la cuvântul “Status” cu sensul de
situaţie, stare;
& Apariţia în Anglia a şcolii “Aritmetica politică”, reprezentată prin W.
Petty (1623-1687), Edmund Halley (1656-1742) şi John Graunt (1620-
1674);
& Apariţia calculului probabilităţilor, care a dus, mai târziu la formarea
“Statisticii matematice” a căror reprezentanţă sunt: Iacob Bernoulli
(1654-1705); K.F. Gauss (1775-1855),; P.S. Laplace (1740-1827); S.D.
Poisson (1781-1840); A. Quetelet (1796-1874) şi alţii;
& Diferenţierea “Statisticii matematice” ca ramură a matematicii de
“Statisticile aplicate” în diferite domenii din natură; tehnologie şi
societate, care aparţin ştiinţelor naturii, ştiinţelor tehnologice şi ştiinţelor

sociale şi economice, ca de exemplu “Biostatistica”, Statistica chimică,
Statistica social-economică, statistica demografică. Acest proces de
diferenţiere continuă şi astăzi, în special în cadrul statisticii sociale şi
economice unde a apărut diferenţierea pe ramuri de activitate
(industrială, agricolă, comercială, a turismului, financiară-bancară, etc.)
sau de sinteză: statistica calităţii vieţii, statistica costurilor, statistica
muncii şi a eficienţei folosirii resurselor; statistica teritorială şi altele;
& Instituţionalizarea activităţii practice de statistică în paralel cu
dezvoltarea ei ca ştiinţă. La sfârşitul sec. XVIII-lea apar primele birouri
oficiale de statistică, care se transformă treptat în instituţii centrale, unele
cu caracter guvernamental (de exemplu în Suedia în 1796, în 1797 în
Norvegia, în 1800 în Franţa, în aprilie 1859 Muntenia, în iunie 1859 în
Moldova, iar din august 1862 se unesc sub denumirea de „Oficiul
statistic pentru Principatele Unite” . În prezent funcţionează sub
denumirea de „Institutul Naţional de Statistică”. Pe lângă instituţiile
naţionale de statistică au apărut instituţii internaţionale în cadrul O.N.U.
şi a tuturor organizaţiilor internaţionale, de muncă, sănătate, turism etc.
1. Obiectul statisticii social-economice
? Definiţie: În literatura de specialitate statistica este definită ca ştiinţa

care studiază aspectele cantitative ale determinărilor calitative ale
fenomenelor de masă, fenomene care sunt supuse acţiunii legilor
statistice care se manifestă în condiţii concrete, variabile în timp şi
spaţiu şi ca formă de organizare.
Legile statistice sunt forme de manifestare a legăturilor generale ale
fenomenelor, fiind rezultanta acţiunii factorilor esenţiali şi scoţând în
evidenţă ceea ce este comun și tipic în majoritatea cazurilor.
Obiectul statisticii social-economice: studiul fenomenelor şi proceselor
social-economice de masă, variabile ca formă de manifestare individuală în
cadrul cărora acţionează sub formă de tendinţă legile statistice. Principala
proprietate a acestui fenomen este variabilitatea în timp, spaţiu şi ca formă de
organizare, dar care potrivit legii numerelor mari ea se compensează reciproc
faţă de linia generală de tendinţă ce exprimă esenţialitatea fenomenelor
legitatea lor de apariţie şi dezvoltare.
Fenomenele de masă prezintă anumite trăsături:
q se produc într-un anumit număr de cazuri.
qprezintă un anumit grad de variabilitate în timp şi în spaţiu.

qfenomene multicauzale
q sunt guvernate de legi statistice, legi care acţionează ca tendinţă şi
ele pot fi cunoscute şi verificate numai la nivelul ansamblului.
Fenomenele de masă se mai numesc şi:
P fenomene de tip colectiv deoarece legea este valabilă pentru întregul
ansamblu şi numai întâmplător se verifică în fiecare caz în parte, sau
P fenomene de tip statistic sau stochastic pentru că ele se supun legilor
statistice, sau
P fenomene aleatoare pentru că între factorii de influenţă există şi o
componentă aleatoare, a cărei influenţă potrivit acţiunii legii numerelor
mari, într-un număr suficient de mare de cazuri individuale întâmplător
distribuite, abaterile între unu şi altul se compensează reciproc faţă de
linia generală de tendinţă care exprimă esenţialitatea fenomenelor
studiate, raportate la condiţii date de timp, spaţiu şi mod de organizare,
dacă se admite ipoteza că factorii aleatori urmează la limită o distribuţie
normală cu media egală cu 0 şi dispersia egală cu 1 sau
P fenomene atipice pentru că forma lor de manifestare individuală este
diferită, sau
P fenomene nedeterministe ca urmare a faptului că modul de asociere a
factorilor esenţiali cu cei neesenţiali, a celor sistematici cu cei aleatori se
poate schimba în timp, în spaţiu sau ca formă organizaţională, ceea ce face
ca previziunea lor să se facă potrivit principiilor teoriei probabilităţilor,
într-un câmp de evenimente posibile, a cărui variaţie poate fi estimată prin
atestarea unui interval de eroare probabilă.
Fenomenele social-economice de masă se întâlnesc în toate comportamentele
vieţii economice şi sociale şi ele nu pot fi studiate decât cu ajutorul metodelor
statistice. Rezultatele cercetării lor se regăsesc în datele statistice publicate de
Institutul Naţional de Statistică în anuare, breviare şi buletine statistice
precum şi în diferite studii publicate în edituri şi reviste de specialitate şi de
Organizaţiile Internaţionale.
Statistica studiază latura cantitativă a fenomenelor social-economice de masă
în strânsă legătură cu latura calitativă.
Statistica studiază dimensiunea (mărimea) unui fenomen, structura şi
mutaţiile de atribuire intervenite în timp, dinamica (evoluţia în timp) lui şi
relaţiile de interdependenţă cu alte fenomene.
Pentru studierea fenomenelor statistice folosim metode generale (deducţia şi

inducţia) şi metode proprii. Pornind de la particularităţile obiectului de studiu
statistica şi-a elaborat de-a lungul timpului şi o metoda proprie de cercetare.
Metoda statisticii constă în totalitatea procedeelor şi tehnicilor de culegere a
datelor individuale de masă, de sistematizare şi prelucrare a lor şi de analiză
şi interpretare a rezultatelor prelucrării.
Metoda statisticii social-economice este formată din totalitatea procedeelor şi
operanţiilor specifici de culegere, prelucrare şi analiză statistică a
fenomenelor din realitatea economică şi socială în cadrul cărora activează
legile statistice.
3. Cercetarea statistică
Cercetarea statistică este un proces complex care antrenează un număr mare
de specialişti statisticieni, informaticieni şi de alte profesii. Etapele
organizării şi desfăşurării unei cercetări statistice sunt prezentate în fig. 1.1.
Observarea •Culegerea (înregistrarea) datelor

statistică individuale de masă
• Centralizarea datelor observării

• Sistematizarea datelor observării de masă
(prelucrarea primară)
Prelucrarea
statistică • Obţinerea sistemului de indicatori
statistici (modelarea datelor statistice)
• Prezentarea datelor sub formă de serii,
tabele, grafice
• Confruntarea şi compararea informaţiilor

provenite din surse diferite
• Confruntarea şi compararea rezultatelor
prelucrării proprii
Analiza şi • Verificarea ipotezelor statistice şi aplicarea
interpretarea testelor de semnificaţie în vederea
statistică elaborării raportului de analiză
• Fundamentarea statistică a prognozelor
• Formularea concluziilor statistice asupra
cercetării.
Fig. 1.1. Etapele cercetării statistice

4. Concepte de bază folosite în procesul de cercetare statistică
Statistica fiind o disciplină metodologică se poate astfel aplica în diferite

domenii de activitate. Indiferent de domeniul de aplicare este necesar ca
statistica să opereze cu un sistem unitar de concepte.
a) Colectivitatea sau populaţia statistică cuprinde un ansamblu de

fenomene individual care au o trăsătură esenţială comună, adică au
aceeaşi natură calitativă, care face obiectul investigaţiei statistice.
Colectivităţile statistice pot fi privite ca:
P Colectivitate concretă (obiectivă şi finită), delimitată în timp, spaţiu şi
mod de organizare;
P Colectivitate infinită şi abstractă care corespunde unui model de calcul şi
analiză statistică în cadrul căreia există relaţii matematice, strict
determinate, cu care operează Statistica matematică;
P Colectivitate ipotetică necesare formulării unei ipoteze statistice ce
trebuie a fi validată şi verificată în practică, folosind elemente:
• variabile şi constante;
• statice şi dinamice;
• subcolectivităţi statistice;
• eşantioane statistice.
Statistica abordează de asemenea:
P Colectivităţi statice – cea ce exprimă o stare, un nivel, la un moment dat;
P Colectivităţi dinamice evidenţiază un proces (flux), o devenire în timp.
b) Unitate statistică reprezintă mulţimea numerabilă de elemente care

compun colectivitatea statistică. Unităţile statistice ale colectivităţii au
caracter obiectiv, sunt independente şi dispun de anumite proprietăţi,
calităţi, care se nu mesc de obicei criterii. De exemplu criteriile pentru
persoană: vârsta, studiile, ocupaţia, înălţimea, greutatea, starea familial
ş.a.; criteriile pentru întreprinderi: forma de proprietate, activitatea,
numărul de angajaţi, fondul social (statutar) ş.a. Unitatea statistică poate
fi simplă sau complexă.
Ca şi colectivităţile, unităţile pot fi statice şi dinamice.
c) Caracteristicile statistice denumite variabile statistice sau variabile

aleatoare reprezintă proprietăţile comune ale unităţilor care formează o
colectivitate statistică.
În legătură cu acestea se folosesc următoarele noţiuni:

ü Variabilă – care este orice caracteristică statistică numerică sau
nenumerică care se înregistrează;
ü Variantă – este forma concretă pe care o variabilă statistică o poate
înregistra la nivelul fiecărei unităţi prin cuvinte sau expresie numerică
ü Variaţie – proprietatea variabilelor statistice de a-şi schimba nivelul de
dezvoltare sau formă concretă de manifestare.
ü câmp de variaţie (câmp de împrăştiere) a unităţilor unei colectivităţi în
funcţie de fiecare variabilă înregistrată. Pentru variabilele numerice acest
câmp se măsoară prin amplitudinea variaţiei, care este egală cu diferenţa
dintre valoarea maximă şi valoarea minimă înregistrate.
ü Frecvenţa – reprezintă numărul de unităţi la care se înregistrează aceeaşi
variantă
ü Ponderea este locul pe care-l ocupă o variantă sau un interval de variante
în cadrul colectivităţii studiate
Variabilele statistice se pot clasifica:

§ după conţinut în:
q Variabile de timp – arată apartenenţa unităţilor la un moment sau
perioadă de timp
q Variabile de spaţiu - situarea în teritoriu al unităţii;
q Variabile atributive – sunt toate celelalte însuşiri numerice şi
calitative ale unităţilor.
§ după modul de exprimare în:
q caracteristici calitative (exprimate prin cuvinte)
q caracteristici cantitative (exprimate numeric)
§ după natura variaţiei se împart în:
q Variaţie continuă
q Variaţie discontinuă sau discretă
§ după modul de manifestare în:
q alternative – manifestare directă sau opusă ei
q nealternative - cu variante distincte numerice sau calitative
§ după modul de obţinere şi folosire a datelor ele pot fi:
q primare obţinute în procesul de culegerea datelor
q derivate - obţinute prin aplicarea unui model de calul statistic
d) Date şi indicatori statistici reprezintă caracterizări numerice ale unităţilor

obţinute prin observare şi prelucrare. În statistică datele sunt întotdeauna
mărimi concrete. Indicatorul statistic este rezultatul procesului cercetării
statistice, are un conţinut real, obiectiv de terminat, o formă de calcul şi o

formă specifică de exprimare.
Mesajul indicatorilor îl reprezintă informaţia statistică.
După modul de utilizare a datelor ele pot fi:
q primare - obţinute în procesul de observare
q derivate - obţinute prin prelucrare
d) Măsurare şi estimare statistică presupune exprimarea în unităţi concrete
de măsură.
e) Eroare statistică presupune şi caracterizare statistică utilizând un model
sau o ipoteză statistică. Prin Eroare statistică – înţelegem abaterile care
pot să apară între dimensiunea reală a fenomenelor studiate şi cele
stabilite printr-un model de calcul statistic Ele sunt admise într-o proporţie
de ± 5%. Acestea sunt reglate prin proprietăţile legii numerelor mari şi
sunt calculabile, în general, cu ajutorul funcţiilor de probabilitate,
elaborate de statistica matematică.
f) Informaţia statistică reprezintă conţinutul specific, semnificaţia, mesajul

prelucrării datelor statistice. Pentru înţelegerea legităţilor de manifestare
ale fenomenelor economice, informaţia statistică trebuie structurată în
funcţie de conţinutul şi organizarea lor. Forma principala de prezentare a
informaţiilor statistice sunt indicatorii statistici.
Capitolul II. OBSERVAREA DATELOR STATISTICE
? Definiţie Observarea statistică (culegerea datelor) este prima etapă

a procesului de cercetare, în care se înregistrează datele primare în mod
unitar cu privire la unele caracteristice în prealabil stabilite de la
unităţile care formează obiectul supus studiului statistic, după un
program riguros elaborat.
1. Principiile organizării şi desfăşurării observării statistice:

Ø completitudinea datelor;
Ø autenticitatea (veridicitatea) datelor culese;
Ø confidenţialitatea datelor înregistrate;
Ø asigurarea credibilităţii datelor;
Ø rigurozitatea definiţiilor.
2. Planul observării statistice cuprinde:
Ø Obiectul şi scopul observării;
Ø Unitatea simplă şi/sau unitatea complexă de observare;
Ø Unitatea raportoare;
Ø Timpul observării (le care se referă datele) şi timpul înregistrării;
Ø Locul observării;
Ø Programul observării;
Ø Formularele şi instrucţiunile de completare;
Ø Măsuri organizatorice.
3. Metode de observare statistică:
Ø Recensământul;
Ø Rapoartele statistice- sistemul dărilor de seamă;
Ø Sondajul statistic – observarea selectivă;
Ø Ancheta statistică;
Ø Observarea părţii principale;
Ø Monografia.
Existenţa mai multor metode de observare, face posibilă clasificarea lor în
funcţie de mai multe criterii astfel:
ü În funcţie de modului de organizare :
- Observări cu caracter permanent
- Observări speciale
ü În funcţie de gradul de cuprindere a numărului de unităţi avem:
- observare totală
- observare parţială
ü În funcţie de modul în care este caracterizat fenomenul:
- Observări statice (la un moment dat)

- Observări dinamice (în timp)
ü Din punct de vedere al timpului de efectuare se pot întâlni:
- Observări curente
- Observări periodice
- Observări unice
Tipologia şi clasificarea observărilor statistice (vezi fig. 2.1)
4. Procedee de observare statistică:

Ø măsurarea directă
Ø interogare
Ø autoînregistrare
Ø preluare din alţi purtători de informaţie
Ø corespondenţă
Ø telefon
5. Erori statistice:
Ø De înregistrare sistematice şi întâmplătoare;
Ø De reprezentativitate sistematimatică şi întâmplătoare;
Ø De modelare;
Ø De interpretare.
6. Controlul datelor statistice:
Ø Cantitativ
Ø Calitativ
Ø Logic
Ø Aplicarea testelor de semnificaţie pentru indicatorii calculaţi
Ø Aplicarea metodelor de verificare a ipotezelor pentru validarea
modelului ales.
Modul de Metode de Timpul de Gradul de

observare/modul
observare observare de caracterizare cuprindere
Raportările curentă/
statistice totală
(fiscale/vamale) dinamică
Observari
cu caracter
permanent
Ancheta curentă/
Integrată în parţială
Gospodărie dinamică
periodică/
Recensământul totală
statică
Sondajul periodică/
statistic parţială
statică&dinamica
Observari Ancheta periodică/

parţială
speciale statistică dinamică
Observarea unică/
părţii principale parţială
dinamică
Monografia periodică/
statistică parţială
dinamică
Fig. 2.1. Tipologia observărilor statistice

Capitolul III. PRELUCRAREA PRIMARĂ A DATELOR

STATISTICE
3.1. Prelucrarea primară
Reprezintă o fază a procesului de cercetare statistică în cadrul căreia se face

trecerea de la datele individuale de masă la indicatorii agregaţi parţiali şi
generali. Prelucrarea primară înseamnă în acelaşi timp şi centralizarea,
sistematizarea şi omogenizarea datelor observării în vederea aplicării
modelelor de calcul şi analiză satistică.
3.2. Centralizarea datelor unei observări satistice
Centralizarea simplă şi obţinerea indicatorilor (agregatelor) generale
Nr. crt. Variabile însumabile direct

al unităţii X1 X2 … Xp
1 x11 x21 … xp1
2 x12 x22 … xp2
…
i x1i x2i … xpi
…
n x1n x2n … xpn
Total n n n
å x1i å x2i å x pi
i =1 i =1 i =1
Pe orizontală se găseşte fiecare unitate cu toate variantele înregistrate la toate

caracteristicile (variabilele) înregistrate, iar pe verticală sunt distribuţiile de
valori ale celor p variabile independente înregistrate.
Centralizarea pe baza unei grupări simple şi obţinerea unor indicatori

totalizatori parţiali şi generali
Nr. crt. Grupe după Număr de Valori centralizate după

al grupei variabila X unităţi (ni) X Y Z
1 x1 n1 n1 n1 n1
åx n 1 1 å y1 j
j =1
å z1 j
i =1 j =1
2 x2 n2 n2 n2 n2
åx n
i =1
2 2 å y2 j
j =1
å z2 j
j =1
… ..i.. ..i.. ..i.. ..i.. ..i..

i xi ni ni ni ni
åx n i i
åy j =1
ij å zij
j =1
i =1
… ..i.. ..i.. ..i.. ..i.. ..i..
k xk nk nk nk nk
åx n k k å ykj å zkj
k =1 j =1 j =1
Total - k k ni k ni k ni
å ni å å xij nij
i =1 j =1
å å yij åå zij
i =1 i =1 j =1 i =1 j =1
3.3. Gruparea şi clasificarea datelor statistice

Gruparea şi clasificarea constă în separarea unităţilor în grupe (clase)
omogene statistic.
Omogenitatea statistică înseamnă ca în grupa (clasa) respectivă să
existe variaţie minimă între variantele înregistrate – variaţie care poate fi
explicată ca fiind influenţa factorilor aleatori.
După conţinutul caracteristicii de grupare putem avea:
ð grupări cronologice în cazul în care sistematizarea datelor se face după
o variabilă de timp;
ð grupări teritoriale când sistematizarea datelor se face după o variabilă
de spaţiu;
ð grupări atributive se folosesc pentru toate caracteristicile, în afara
caracteristicilor de timp şi spaţiu.
Caracteristicile atributive pot fi caracteristici cantitative (numerice) şi
calitative (nenumerice).
După numărul variabilelor de grupare pot fi: simple şi combinate.
Grupările simple (după o singură variabilă ) pot fi:
a) gruparea pe variante dacă amplitudinea variaţiei este mică şi la nivelul
unităţilor individuale s-au înregistrat un număr mic de valori distincte
(variante);
b) gruparea pe intervale de variaţie egale dacă amplitudinea variaţiei este

moderată. În acest caz, e necesar, să se stabilească numărul de grupe şi
mărimea intervalului de variaţie.
Numărului de grupe (k) în cazul unei colectivităţi formată din n
unităţi:
ð propunerea lui H.A. Sturges: k = 1 + 3,322 lg n (3.1)
ð o relaţie mai practică: 2 ³ n
k
(3.2)
Mărimea intervalului de grupare (h):
x max - x min
h= (3.3)
k
unde:
x max - valoarea maximă înregistrată
xmin - valoarea minimă înregistrată
De reţinut:
P dacă raportul dintre amplitudinea variaţiei şi numărul de grupe nu este un
cât exact atunci se rotunjeşte în plus, cel puţin la număr întreg, în funcţie
de ordinul de mărime al valorilor caracteristicii;
P dacă rezultatul este un număr întreg, se deschide intervalul extrem
corespunzător pentru a include şi valoarea care coincide cu o limită a
intervalului (cu limita superioară a ultimului interval dacă intervalele sunt
închise la stânga, respectiv cu limita inferioară a primului interval dacă
intervalele sunt închise la dreapta).
c) gruparea pe intervale de variaţie neegale dacă amplitudinea variaţiei este
foarte mare. Se obţine ca o grupare repetată. Se alege un interval de bază
căruia i se aplică un coeficient de multiplicare. În cazul în care prin
gruparea pe intervale neegale se urmăreşte să se structureze colectivitatea
pe tipuri calitative, dacă nu se cunosc valorile (pragurile) care separă
tipurile calitative, se procedează mai întâi la gruparea pe intervale egale şi
apoi se poate folosi criteriul mediei pentru formarea tipurilor calitative
„mic”, „mediu”, „mare”. In acest caz se obţine o grupare tipologică.
d) gruparea pentru variabile calitative pe variante înscrise într-un
nomenclator denumită şi clasificare, presupune includerea în aceeaşi grupă
(clasă) a tuturor unităţilor la care s-a înregistrat aceeaşi formă de
manifestare a caracteristicii.
Gruparea combinată presupune sistematizarea datelor după două sau mai
multe caracteristici de grupare (cel mult 4) care pot fi variabile numerice
şi/sau calitative. Gruparea combinată impune stabilirea ordinii de grupare pe
baza relaţiei de interdependenţă dintre variabile. Grupele formate după prima

caracteristică se regrupează după cea de a doua ş.a.m.d.
Indiferent de scopul şi obiectul grupării, aceasta trebuie să îndeplinească cel
puţin următoarele condiţii:
q completitudinea datelor;
q omogenitatea grupelor(claselor) şi subgrupelor (subclaselor);
q unicitatea includerii unităţilor într-o singură grupă (clasă);
q continuitatea variaţiei grupelor în cazul variabilelor numerice, ceea
ce practic înseamnă să nu existe grupe cu frecveţe nule care ar duce la
întreruperea grupării.
Clasificarea se efectuează după variabile nenumerice (calitative) şi
are, de regulă, un caracter oficial (ex. CAEN) şi în prealabil trebuie stabilit
un nomenclator al claselor.
Capitolul IV. PREZENTAREA DATELOR STATISTICE
4.1. Tabele statistice. Subiectul tabelului îl formează colectivitatea şi

componentele ei; predicatul tabelului îl constituie numărul unităţii şi
indicatorii cu care caracterizăm statistic colectivitatea studiată.
Pot fi tabele cu o singură intrare şi cu două sau mai multe intrări, tabele de
lucru şi de prezentare a rezultatelor.
4.2. Serii statistice (fig.4.1)

ð distribuţii empirice şi distribuţii teoretice
ð serii de timp sau cronologice
ð serii de spaţiu sau teritoriale
ð serii de distribuţie sau de repartiţie
ð serii unidimensionale şi multidimensionale
Serii de timp (cronologice)
Serii unidimensionale
(simple) sau serii Serii de spaţiu (teritoriale)
independente
Serii de variabile atributive
Distribuţii de Distribuţii de
variabile numerice variabile
nenumerice
Repartiţie Cu frecvenţe
Serii interdependente bidimensionale comune
(serii condiţionate)
serii
multidimensionale Repartiţie Cu frecvenţe
multidimensional diferite
e
Fig. 4.1 Clasificarea seriilor statistice
4.3. Reprezentări grafice

Reprezentarile grafice ne permit sa prezentam datele introduse intr-un format

vizual folosind diferite tipuri de grafice (diagrame). Una dintre cele mai mari
facilitati ale MS Excel este aceea de a construi reprezentari grafice. Graficele
din MS Excel pot fi plane 2D sau in spatiu 3D si fiecare tip de diagrama
standard prezinta si cateva subtipuri.
Tipuri de reprezentări grafice:

P grafice de volum (Fig 4.2.)
P grafice de structură (Fig 4.3.)
P grafice prin benzi
P grafice prin coloane simple sau în aflux
P cronogramă (historiogramă) pe scară uniformă sau logaritmică
P diagrama polară (radială)
P histograma
P poligonul frecvenţelor
P curba cumulativă a frecvenţelor
P graficul lui Lorentz
P cartograma
P cartodiagrama
Cele mai utilizate tipuri de grafice sunt:

Grafice liniare afiseaza tendintele din datele la intervale egale si au
urmatoarele subtipuri de diagrame:
ð diagrame liniare plane 2D
ð diagrame liniare stratificate
ð diagramele liniare srtatificate100%
ð diagramele liniare 3D
Diagramele coloana afisaza modificarile datelor pe o perioada de timp de
moment sau ilustreaza comparatii intre elemente. Momentele de timp sau
categoriile sunt ordonate pe orizontala iar valorile pe verticala.
ð diagrame coloana grupata si grupata 3D
ð diagrame coloana stratificata si stratificata 3D
ð diagrama coloana stratificata 100% si 3D
ð diagramele con, cilindru sau piramida (utilizeaza marcatori in forma
de con, cilindru, piramida pentru a conferi un aspect dramatic
diagramelor de tip coloana si au aceeasi subtipuri ca si graficele
coloana.
Diagramele bara ilustraza comparatii intre elemente individuale, acestea la
randul lor se impart in:
ð diagrame bara 2D
ð diagrame bara stratificata
ð diagrama bara stratificata 100%
ð diagrama 3D
Categoriile sunt ordonate pe verticala iar valorile sunt reprezentate pe
orizontala. De regulă sunt utilizate pentru seriile teritoriale.
Cerc şi
semicerc
Grafice
Paralelip de Pătrat
iped volum
Dreptunghi
Figura 4.2. Ilustrarea

graficilor de volum
Cerc şi
semicerc
Cilindru Pătrat
Grafice de
structură
Paraleli Dreptunghi
piped
Figura 4.3. Ilustrarea graficilor de structură

Capitolul V. INDICATORI STATISTICI
5.1. Indicatori primari obţinuţi prin însumare sau prin diferenţă,

exprimaţi în mărimi absolute.
5.2. Indicatori derivaţi obţinuţi prin aplicarea unui model de calcul
statistic
5.3. Indicatori analitici şi indicatori sintetici
5.4. Mărimile relative ca indicatori derivaţi
ð mărimea relativă în statistica economică este rezultatul raportării a
doi indicatori care îndeplinesc condiţia de comparabilitate
statistică ;
ð exprimarea mărimilor relative se face în coeficienţi, procente (0/0),
promile (0/00), prodecimile (0/000), şi procentimile (0/0000), în cazul în
care se raportează doi indicatori cu acelaşi conţinut;
ð tipuri de mărimi relative.
5.4.1. Mărimile relative de structură se obţin ca raport între parte şi întreg.

P frecvenţe relative ( ni* ):
ni* = ni ni
k sau n*i (%) = × 100 (5.1)
ån
k
i =1
i ån
i =1
i
k k
å n*i = 1 respective
i =1
ån
i =1
*
i = 100 %.
P ponderea sau greutatea specifică ( g i ) a unei valori ( xi ) în totalul

n
valorilor colectivităţii ( å xi ):
i =1
x x
i
gi = sau g i (%) = i
× 100 (5.2)
n n
å xi å xi
i =1 i =1
P ponderea sau greutatea specifică ( g i ) a volumului totalizat al

caracteristici la nivelul grupei i în volumul totalizat al caracteristicii la
nivelul ansamblului:
- când dispunem de date individuale
ni
å xij ni
å xij
j =1
gi = sau gi (%) =
j =1
× 100 (5.3)
k ni k ni
å å xij ååx
i =1 j =1 i =1 j =1 ij
unde: xij – valorile individuale;

ni – volumul grupei;
k – numărul de grupe.
- în cazul distribuţiilor unidimensionale când se cunosc numai produsele de
frecvenţe:
xn x i ni
gi = k i i sau g i (%) = k × 100 (5.4)
å x i ni å x i ni
i =1 i =1
unde xi este varianta sau mijlocul intervalului de grupare.
5.4.2. Mărimile relative de coordonare (de corespondenţă) se obţin

ca raport între două grupe sau între două colectivităţi ce coexistă în spaţiu.
Pentru o colectivitate împărţită în două grupe pentru care nivelul pe
grupe al variabilei studiate este xA şi xB :
xA xB
K A/ B = sau KB/ A = (5.5)
xB xA
Mărimi relative de coordonare se pot calcula şi pornind de la
frecvenţe:
nA nB
K A/ B = sau K B / A = (5.6)
nB nA
n A × nB = 1
Produsul lor este egal cu 1:
nB n A
Dacă sunt mai multe grupe, se alege una ca bază de comparaţie şi se
raportează, pe rând, fiecare grupă la baza aleasă.
5.4.3. Mărimile relative ale dinamicii

În funcţie de baza de comparaţie aleasă putem calcula:
xt
a) mărimi relative ale dinamicii cu bază fixă: k t/ 0 = (5.7)
x0
b) mărimi relative ale dinamicii cu bază mobilă (variabilă, în lanţ):
xt
k t / t -1 = (5.8)
xt -1
Relaţii de trecere:
kt / 0 : kt -1/ 0 = kt / t -1 (5.9)
m
Õk t =1
t / t -1
= km / 0 unde : P este semnul produsului.
Putem calcula mărimi relative ale dinamicii la nivelul ansamblului,

dacă variabila este aditivă direct:
kt / 0 =
åx t
respectiv k t / t -1 =
åx t
(5.10)
åx 0 åx t -1
5.4.4. Mărimile relative ale programării (planificării)
Calculul mărimilor relative ale planului presupune preluarea din

evidenţele unităţii economice analizate a informaţiilor referitoare la:
q nivelul fenomenului analizat în perioada de bază (x0);
q nivelul planificat (programat) în perioada curentă (xpl)
q nivelul realizat în perioada curentă (x1).
Din compararea sub formă de raport a celor trei indicatori rezultă:
x pl
q - coeficientul sarcinii de plan: k pl / 0 = (5.11)
x0
x1
q - coeficientul îndeplinirii planului: k1 / pl = (5.12)
x pl
x1
q - coeficientul de dinamică: k1 / 0 = (5.13)
x0
q Între cei trei coeficienţi există relaţia: k1 / 0 = k pl / 0 . k1 / pl
(5.14)
q Interpretarea valorii mărimilor relative ale planului ca şi a ratei de
depăşire (nerealizare) se face în raport cu conţinutul economic al
indicatorului (de creştere sau de reducere obiectivă a fenomenului).
Putem calcula mărimi relative ale planului la nivel de ansamblu,
pentru variabile însumabile direct:
k pl / 0 =
å x pl åx
k1 / pl =
1
q respectiv (5.15)
å x0 åx pl
De cele mai multe ori mărimile relative de dinamică şi mărimile

relative ale planului se exprimă procentual.
5.4.5. Mărimile relative de intensitate se obţin prin raportarea a doi
indicatori cu conţinut diferit dar între care există o relaţie de interdependenţă.
De regulă ele apar ca variabile derivate şi se pot sistematiza sub forma unei
repartiţii de frecvenţe.
yi
q la nivel parţial: xi = (5.16)
zi
P la nivelul ansamblului: x = å i sau

y
x=
å xi zi (5.17)
å zi å zi
5.5. Mediile ca indicatori derivaţi se folosesc în statistică de fiecare dată
când avem o distribuţie de valori diferite privind aceeaşi caracteristică
statistică şi vrem să obţinem o valoare sintetică a lor, semnificativă pentru
întreaga distribuţie. Ele se calculează numai pentru variabile numerice şi
variabile alternative (vezi capitolul „Analiza seriilor de distribuţie„).
5.6. Ecuaţiile de estimare determinate cu ajutorul unui model statistic, de

regulă, bazat pe principiile teoriei probabilităţilor şi a distribuţiilor teoretice.
Ele se mai numesc valori teoretice, bazate pe relaţii matematice strict
determinate între ele (vezi capitolele: „Analiza legăturilor între fenomenele şi
procesele economice” şi „Analiza seriilor cronologice”).
5.7. Indicii sunt indicatori derivaţi care se definesc ca fiind mărimi relative,
cu conţinut de mărime medie, care măsoară variaţia în timp şi în spaţiu a
aceluiaşi fenomen. Fiind raportul dintre valori ale aceleiaşi variabile
statistice, se exprimă în coeficienţi sau în procente. Se folosesc izolat pentru
o singură variabilă sau sub formă de sisteme de medii. Ei s-au extins şi la
calculul şi analiza indicilor de plan pentru măsurarea variaţiei sarcinii şi
îndeplinirii planului. Ei se pot folosi izolat sau sub formă de sistem de indici.
Capitolul VI. ANALIZA SERIILOR DE DISTRIBUŢIE A

FRECVENŢELOR
6.1. Seriile de distribuţie a frecvenţelor pot fi:

q simple, când avem un şir de variante privind aceiaşi variabilă
(x1, x2,…,xi,…,xn) unde, i = 1, n
q de frecvenţe, când fiecărei variante i se ataşează câte o
frecvenţă
æ x1 x2 ... xi ... xk ö
çç ÷÷ unde k<n
è n1 n2 ... ni ... nk ø
Ele pot fi pentru variabile numerice şi nenumerice.
6.2. Proprietăţi:
q omogenitatea termenilor din punct de vedere al conţinutului
variabilei;
q variabilitatea termenilor în funcţie de modul de asociere a
factorilor;
q independenţa termenilor datorată faptului că unităţile la care se
înregistrează datele sunt entităţi relativ autonome;
q tendinţa de concentrare către anumite zone ale variaţiei potrivit
legii statistice care guvernează fenomenele respective, sau o
tendinţă de diversificare identificată prin existenţa unor frecvenţe
relativ uniforme pentru toată seria.
6.3. Graficele utilizate frecvent:
- histograma;
- poligonul frecvenţelor;
- curba cumulativă a frecvenţelor;
- graficul de concentrare.
6.4. Indicatorii utilizaţi se particularizează pe tipuri de serie şi se pot
grupa astfel:
P Indicatorii de frecvenţe: absolute, relative şi cumulate;
P Indicatorii tendinţei centrale: media, mediana, modul;
P Indicatori medii de poziţie denumiţi şi medii de structură sau
medii de frecvenţe: mediana, cuartilele, decilele, centilele;
P Indicatori ai variaţiei totale: amplitudinea variaţiei, abaterile
individuale, abaterea medie liniară, abaterea medie pătratică
(abaterea tip sau abaterea standard), dispersia şi coeficientul de
variaţie;
P Indicatorii de asimetrie;
P Indicatorii de variaţie intercuartilică şi interdecilică;

P Indicatorii concentrării/diversificării.
6.5. Serii simple (date negrupate)

6.5.1. Mărimi medii
Media aritmetică
Media aritmetică este rezultatul sintetizării într-o singură expresie numerică
a tuturor nivelurilor individuale observate, obţinută prin raportarea valorii
totalizate a caracteristicii la numărul total al unităţilor:
n
åx i
x= i =1
(6.1)
n
unde:
xi - reprezintă nivelurile individuale ale variabilei;
n
åx
i =1
i - reprezintă volumul centralizat al variabilei;
n - reprezintă numărul unităţilor observate.

Proprietăţi
a) dacă x1=x2=...=xi=...=xn=xc atunci x = x c
b) x min < x < x max
n
c) å (x
i =1
i - x) = 0
d) dacă x' = xi ! a atunci x ¢ = x ! a de unde x = x '± a

xi x
e) dacă x" = atunci x ¢¢ = de unde x = x ¢¢ × h
h h
respectiv
x ¢¢
dacă x" = xi × h atunci x ¢¢ = x × h de unde x=
h
Formule de calcul simplificat al mediei aritmetice:
n
å (x
i =1
i ! a)
x= ±a (6.2)
n
n
æ xi ö n
å ç
i =1 è h
÷
ø × h sau
å (x × h )
i
x= x= i =1
:h (6.3)
n n
n
æ xi - a ö
å çè
i =1 h ø
÷
x= ×h+ a (6.4)
n
Media armonică
Media armonică ( xh ) se defineşte ca fiind inversa mediei aritmetice calculată
din valorile inverse ale termenilor aceleiaşi serii:
n
xh = n (6.5)
1
åi =1 x i
Media pătratică
Media pătratică ( x p ) este acea valoare care înlocuind termenii seriei ridicaţi
la pătrat nu modifică suma pătratelor lor.
n
åx 2
i
xp = i =1
(6.6)
n
Media geometrică
Media geometrică ( x g ) reprezintă acea valoare cu care, dacă se înlocuiesc toţi
termenii seriei şi se face produsul lor, valoarea la care se ajunge este egală cu
produsul termenilor reali, adică:
n
xg = n
Õx i =1
i (6.7)
iar produsul abaterilor calculate ca raport între valorile individuale şi media

x x x n
x
lor geometrică, este egală cu 1 ( 1 × 2 × ... × n = Õ i = 1)
xg xg xg i =1 x g
Observaţie. Dacă este cel puţin un singur termen negativ sau egal cu zero,
calculul mediei geometrice nu are sens.
Prin logaritmarea mediei geometrice se obţine:
n
å lg x i
lg x g = i =1
(6.8)
n
Pentru acelaşi şir de valori, între mediile prezentate există următoarea relaţie
de ordine:
xh < x g < xa < x p
6.5.2. Alte valori medii ale tendinţei centrale

Mediana (Me) reprezintă valoarea centrală a unei serii statistice ordonate
crescător sau descrescător care împarte termenii seriei în două părţi egale.
Locul Me = n + 1 unde n reprezintă numărul termenilor seriei.
2
Valoarea medianei:
• dacă numărul termenilor seriei este impar (n=2p+1):
Me = x p +1
• dacă numărul termenilor este par (n=2p), mediana este într-un
interval de valori şi se admite ipoteza că ea ar fi egală cu media
aritmetică a celor doi termeni centrali:
x p + x p +1
Me = (6.9)
2
Modul (Mo) este valoarea care se repetă de cele mai multe ori, motiv pentru
care mai este cunoscut în literatura de specialitate şi sub denumirea de
dominanta seriei. În cazul unei serii simple, cu totul întâmplător aceiaşi
valoare se repetă de mai multe ori şi pentru seria respectivă poate fi
determinată şi valoarea modală. Dacă toate valorile sunt diferite între ele seria
nu are valoare modală şi indicatorii tendinţei centrale sunt în acest caz media
şi mediana.
6.5.3. Indicatorii variaţiei
6.5.3.1. Indicatorii simpli ai variaţiei

Amplitudinea absolută (Aa) se calculează ca diferenţă între nivelul maxim
(xmax) şi nivelul minim (xmin) al caracteristicii:
Aa=xmax-xmin (6.10)
Amplitudinea relativă a variaţiei (A%) se calculează ca raport între
amplitudinea absolută a variaţiei şi nivelul mediu al caracteristicii:
A
A% = a × 100 (6.11)
x
Abaterile individuale absolute (di) se calculează ca diferenţă între fiecare
variantă înregistrată şi media aritmetică a acestora:
d i = xi - x i = 1, n (6.12)
Abaterile individuale relative (di%) se calculează raportând abaterile absolute
la nivelul mediu al caracteristicii:
d x -x
d i % = i × 100 = i × 100 i = 1, n (6.13)
x x
În analiza variaţiei, de multe ori, ne limităm la a calcula abaterile maxime

într-un sens sau altul.
6.5.3.2. Indicatorii sintetici ai variaţiei

Abaterea medie liniară (d ) se calculează ca o medie aritmetică simplă sau
ponderată din abaterile termenilor seriei de la media lor, luate în valoare
absolută:
n
åx
i =1
i -x
d= (6.14)
n
şi se exprimă în aceleaşi unităţi de măsurare ca şi variabilele luate în calcul.
Abaterea medie pătratică sau abaterea standard (s ) sau abaterea tip se
calculează ca o medie pătratică din abaterile tuturor variantelor seriei de la
media lor aritmetică:
n
å (x i - x)2
s= i =1
(6.15)
n
Calculaţi pentru aceeaşi serie, cei doi indicatori verifică relaţia: s > d
În literatura de specialitate se apreciază că pentru o serie de distribuţie cu
tendinţă clară de normalitate, abaterea medie liniară este egală cu 4/5 din
valoarea abaterii medii pătratice. Această relaţie poate fi considerată ca un
test de verificare a asimetriei.
Dispersia (varianţa) unei caracteristici (s2 ) se calculează ca medie aritmetică
simplă sau ponderată a pătratelor abaterilor termenilor faţă de media lor. Fiind
calculaţi pe baza pătratelor este un indicator adimensional.
Formulele de calcul sunt:
n 2
æ n ö
n
å ( xi - x )2 å x ç å xi ÷
2
i
sx = i =1
- ç i =1 ÷
2
sau s x =
2 i =1
(6.16)
n n ç n ÷
ç ÷
è ø
Se exprimă în aceleaşi unităţi de măsurare ca şi variabile pentru care se
calculează.
Coeficientul de variaţie (v) se calculează ca raport între abaterea medie
pătratică şi nivelul mediu al seriei:
sx
v= ×100 (6.17)
x
Complementar, coeficientul de variaţie se mai poate calcula şi după relaţia:

d
v¢ = × 100 (6.18)
x
iar v > v' , de aceia cel mai frecvent se foloseşte abaterea medie pătratică şi
coeficientul de variaţie corespunzător.
Acest indicator se poate calcula şi înlocuind media cu mediana sau modul.
d Me s d s
v= × 100; v = Me × 100; v = Mo × 100; v = Mo × 100; (6.19)
Me Me Mo Mo
Observaţii. Principalii indicatori, cu care se caracterizează o serie statistică

de repartiţie (distribuţie) sunt media şi abaterea medie pătratică.
6.6. Serii de distribuţie unidimensionale de frecvenţe
6.6.1. Indicatori de frecvenţe

Frecvenţele relative ( ni* ) se obţin raportând frecvenţa fiecărei grupe (ni) la
k
totalul frecvenţelor (å ni ) :
i =1
ni ni
ni* = k
sau ni*(%) = k
× 100 (6.20)
ån
i =1
i ån
i =1
i
Frecvenţele cumulate se notează cu Fi sau Fi* în funcţie de felul

frecvenţelor incluse în calcul (absolute sau relative):
i i
Fi = å n j ; i = 1,2,3,..., k ; respectiv Fi* = å n *j ; i = 1,2,3,...k ; (6.21)
j =1 j =1

Media aritmetică
Calculul cu frecvenţe absolute:
k
åx n i i
x= i =1
k (6.22)
ån
i =1
i
Proprietăţi:
a) media se încadrează în intervalul cu frecvenţa maximă sau în unul din cele

două intervale învecinate.
k
b) å (x
i =1
i - x ) ni = 0
k
å (x i ! a)ni
c) dacă x¢ = xi ! a atunci x ¢ = i =1
k
= x!a dacă
ån
i =1
i
n
xi
xi å h ×n i
x
x ¢¢ = atunci x ¢¢ = i =1
k
=
h h
ån
i =1
i
å (x i × h) × ni
respectiv dacă x ¢¢ = xi × h atunci x ¢¢ = i =1
k
= h×x
ån
i =1
i
Proprietăţile de la punctele c) şi d) servesc la calculul simplificat al

mediei aritmetice. Se utilizează în acest scop formulele:
k
å (x i ! a )ni
x= i =1
k
±a (6.23)
ån
i =1
i
k
æ xi ! a ö
å çè
i =1 h ø
÷ni
x= k
×h ± a (6.24)
ån
i =1
i
unde:
a - mijlocul unui interval de obicei centrul intervalului cu frecvenţa
cea mai mare
h - mărimea intervalului dacă seria are intervale de variaţie egale.
Într-o serie de intervale neegale, trebuie să se calculeze toate centrele
de interval şi să se
alegă cele mai convenabile valori pentru a şi b care să simplifice calculul
mediei.
e) dacă într-o serie se reduc proporţional toate frecvenţele, media calculată pe

baza noilor frecvenţe rămâne neschimbată:
n
å xi ci
=x
ni
åc
Această proprietate serveşte la calculul mediei cu ajutorul frecvenţelor
relative. În acest caz c = å ni :
x = å x n sau *
x=
åx n
i
*
i (%)
(6.25)
i i
100
Media armonică
P Calculul cu frecvenţe absolute:
k
ån i
xh = k
i =1
(6.26)
1
å
i =1 xi
ni
P Calculul cu frecvenţe relative:

1 100
xh = k sau x h = k (6.27)
1 * 1 *
å
i =1 x i
ni å
i =1 x i
ni (%)
Formă transformată a mediei aritmetice:

k
åx n i i
xh = k
i =1
=x (6.28)
1
å i =1 x i
x i ni

1 100
xh = k sau xh = k
(6.29)
1 1
å
i =1 x i
*
x i ni å
i =1 x i
xi ni*(%)
Media pătratică
åx 2
i ni
xp = i =1
k
(6.30)
ån i =1
i
• Calculul cu frecvenţe relative:

k
k åx 2
i ni*(%)
xp = åx i =1
2
i ni* sau x p = i =1
100
(6.31)
Media geometrică
k
å ni k
xg = i =1
Õx
i =1
ni
i (6.32)
Prin logaritmare se va obţine:

k
ån i × lg xi
lg x g = i =1
k
(6.33)
ån
i =1
i
Prin antilogaritmare se obţine valoarea mediei geometrice care se exprimă în

aceleaşi unităţi de măsurare ca şi variabilele luate în calcul.
Pentru aceiaşi serie şi dacă se folosesc aceleaşi frecvenţe, între mediile
prezentate există următoare relaţie de ordine:
xh < x g < xa < x p
Şi în cazul mediilor precedente se păstrează aceeaşi relaţie între medii.
6.6.3. Alte valori ale tendinţei centrale

Modul (modulul, dominanta)
În cazul unei serii de distribuţie pe variante modul este varianta cu frecvenţa
maximă.
În cazul grupării pe intervale, locul modului este intervalul cu frecvenţa
maximă iar valoarea se calculează astfel:
D1
Mo = x0 + h (6.34)
D1 + D 2
în care:
x0 - reprezintă limita inferioară a intervalului modal;
h - mărimea intervalului modal;
D1 - diferenţa dintre frecvenţa intervalului modal şi a celui precedent;
D 2 - diferenţa dintre frecvenţa intervalului modal şi a celui următor.

Mediana (Me)
a) În cazul datelor grupate pe variante, locul medianei este egal cu
k
(å ni ) + 1
i =1 . Valoarea medianei este varianta a cărei frecvenţă cumulată este
2
prima mai mare decât locul medianei.
b) În cazul datelor grupate pe intervale, locul medianei este egal cu
k
(å ni ) + 1
i =1 . Intervalul median este intervalul a cărui frecvenţă cumulată este
2
prima mai mare decât locul medianei iar valoarea medianei se calculează după
formula:
k
(å ni ) + 1 Me -1
i =1
2
- ån i
Me = x0 + h × i =1
(6.35)
nMe
unde:
x0 - reprezintă limita inferioară a intervalului median;
h - mărimea intervalului median;
Me - indexul intervalului median;
Me -1
å n - suma frecvenţelor precedente intervalului median (frecvenţa

i =1
i
cumulată a intervalului precedent celui median)

nMe - frecvenţa absolută a intervalului median.
Mediile de poziţie (structură) sunt valorile care împart seria în părţi
egale. În acest sens, mediana este şi indicator al tendinţei centrale şi medie de
poziţie.
Cuartilele sunt acele valori ale caracteristicii, care separă seria în patru părţi
egale şi formula medianei se adaptează la poziţia cuartilelor:
k Q1 -1
1
[(å ni ) + 1] - å ni
4
Q1 = x0 + h i =1 i =1
(6.36)
nq1
unde nQ1 este frecvenţa absolută a intervalului care conţine Q1
Q2 = Me
k v -1
3
4
[( å ni ) + 1] - å ni
Q3 = x0 + h i =1
i =1
(6.37)
nv
unde nQ3 este frecvenţa absolută a intervalului care conţine Q3
Decilele divid seria în zece părţi egale folosind în acest scop nouă decile
k D1 -1
1
10
[( å ni ) + 1] - ån i
D1 = x0 + h i =1 i =1
(6.38)
nD1
unde nD1 este frecvenţa absolută a intervalului care conţine D1
…i…………………………
D5 = Me (6.39)
…i…………………………
k D 9 -1
9
10
[( å ni ) + 1] - ån i
D9 = x0 + h i =1 i =1
(6.40)
nD 9
unde nD9 este frecvenţa absolută a intervalului care conţine D9.
6.6.4.1. Indicatorii simpli ai variaţiei

Amplitudinea absolută (Aa ):
Aa=xL-xl (6.41)
unde:
xL – limita superioară a ultimului interval
xl – limita inferioară a primului interval
Amplitudinea relativă a variaţiei (A%):
A
A% = a × 100 (6.42)
x
6.6.4.2. Indicatorii sintetici ai variaţiei

Abaterea medie liniară (d ) :
k
åx i - x ni
d = i =1
k
(6.43)
ån
i =1
i

k
k åx i - x n * i (%)
d = å xi - x ni* sau d = i =1
(6.44)
i =1 100
Abaterea medie pătratică sau abaterea standard (s) :
q Calculul cu frecvenţe absolute:
k
å (x i - x ) 2 ni
s= i =1
k
(6.45)
ån
i =1
i
q calculul cu frecvenţe relative:

k
k å (x i - x ) 2 ni (%)
s= å (x
i =1
i - x ) 2 n * i sau s = i =1
100
(6.46)
Cei doi indicatori verifică relaţia:

s >d
Coeficientul de variaţie (v):
s d
v= × 100 respectiv v¢ = × 100 (6.47)
x x
Alte formule de calcul:
d s d s
v = Me × 100; v = Me × 100; v = Mo × 100; v = Mo × 100; (6.48)
Me Me Mo Mo
Dispersia (varianţa) (s2 ) :
q calculul cu frecvenţe absolute:
k
å (x i - x ) 2 ni
s2 = i =1
k
(6.49)
ån
i =1
i

k
k å (x i - x ) 2 ni* (%)
s 2 = å ( xi - x ) 2 n * i sau s2 = i =1
(6.50)
i =1 100
q Ca moment centrat de ordinul doi
q calculul cu frecvenţe absolute:
2
k
æ k ö
å x n2
ii ç å xi ni ÷
s = k
2 i =1
- ç i =1k ÷ (6.51)
ç ÷
åi =1
ni ç å ni
è i =1
÷
ø
2
k
æ k ö
k
æ k ö
2 åx 2
i n *
i (%) ç å xi ni*(%) ÷
s = å x i n - ç å xi ni* ÷ sau s 2 =
2 2 * i =1
- ç i =1 ÷ (6.52)
i =1
i
è i =1 ø 100 ç 100 ÷
ç ÷
è ø
P prin formula de calcul simplificat
§ pentru o serie de frecvenţe absolute:
2
k
æ xi - a ö
å ç
i =1 è h ø
÷ ni
s =
2
k
× h 2 - ( x - a) 2 (6.53)
å nii =1
§ pentru o serie cu frecvenţe relative:
2
k
æ xi - a ö * 2
s = åç
2
÷ ni × h - ( x - a) 2 sau
i =1 è h ø
2
k
æ xi - a ö *
å ç
i =1 è h ø
÷ ni (%)
s =
2
× h 2 - ( x - a) 2 (6.54)
100
Notă: a şi h au aceleaşi semnificaţii ca la calculul mediei aritmetice.
Corecţia lui Sheppard:
h2
(s ) ¢ = s -
2 2
(6.55)
12
unde h este mărimea intervalului de grupare
Această corecţie se aplică numai pentru seriile care prezintă următoarele
proprietăţi:
• repartiţia este normală sau uşor asimetrică;
• repartiţia are intervale de grupare egale.
6.6.4.3. Variaţia intercuartilică şi interdecilică
Abaterea intercuatilică (Qd):
( Me - Q1 ) + (Q3 - Me) Q3 - Q1
Qd = = (6.56)
2 2
Coeficientul de variaţie intercuartilică (Vq):

Q3 - Q1
Q 2 Q - Q1
Vq = d = = 3 (6.57)
Me Me 2Me
Abaterea interdecilică:
( Me - D1 ) + ( D9 - Me) D9 - D1
Dd = = (6.58)
2 2
Coeficientul de variaţie interdecilică:
D9 - D1
Dd 2 D - D1
Vd = = = 9 (6.59)
Me Me 2Me
6.6.5. Media şi dispersia caracteristicii alternative

Distribuţia de frecvenţe a caracteristicii alternative se prezintă într-un
tabel de forma:
Răspunsul Valoarea Frecvenţe absolute Frecvenţe
înregistrat caracteristicii relative
1 0 2 3
M (numărul unităţilor M
DA x1 = 1 care posedă p=
N
caracteristica)
(N-M) N-M
q= = 1- p
(numărul de unităţi N
NU x2 = 0
care nu posedă
caracteristica)
Total N=M+(N-M) p+q = 1
Notă: M - numărul unităţilor care posedă caracteristica.

N - numărul de unităţi care nu posedă caracteristica.
Media caracteristicii alternative:
M
p= (6.60)
N
Media reprezintă frecvenţa relativă (proporţia) a unităţilor la care care
s-a înregistrat forma directă de manifestare a caracteristicii.
Dispersia:
s p2 = p × q sau s p2 = p × (1 - p) (6.61)
Abaterea medie pătratică:

s p = p×q (6.62)
6.6.6. Asimetria
Asimetria absolută ( As )
As = x - Mo (6.63)
Coeficieţii de asimetrie propuşi de Karl Pearson (pentru serii de distribuţie
uşor asimetrice):
ìC as = 0 Þ serie simetrică
x - Mo ï
C as = íC as > 0 Þ serie oblică la stânga (6.64)
s ï
îC as < 0 Þ serie oblică la dreapta
Acest coeficient poate lua valori cuprinse între -1 şi +1; cu cât este mai
mic în valoare absolută cu atât asimetria este mai mică.
În cazul când se cunoaşte mediana seriei, coeficientul de asimetrie (C as¢ ) se
poate calcula utilizând relaţia:
3( x - Me)
¢ =
C as (6.65)
s
Pearson mai propune şi un alt coeficient pentru calculul gradului de asimetrie
al unei serii formată dintr-un număr foarte mare de observaţii, pornind de la
relaţiile existente în momente centrate de diferite ordine:
ì
ïµ 3 =
å ( x i - x ) 3 ni
µ 32
C as¢¢ = 3 unde í
ï å ni (6.66)
µ2 ï å ( x i - x ) 2 ni
ïµ 2 = =s 2
î å ni
Coeficientul propus de Yule:
(Q - Me) - ( Me - Q1 )
CasY = 3 (6.67)
(Q3 - Me) + ( Me - Q1 )
unde CasY Î [- 1,1]
Coeficientul propus de Bowley:
( D - Me) - ( Me - D1 )
C asB = 9 (6.68)
( D9 - Me) + ( Me - D1 )
unde C asB Î [- 1,1]
6.6.7. Indicatorii concentrării
Coeficientul de concentrare propus de statisticianul italian Corado Gini:
CG = åg 2
i i = 1, k (6.69)
unde:
xi ni xi ni
gi = sau g i (%) = ×100
k k
å xi ni å xi ni
i =1
i =1
é 1 ù
Acest coeficient ia valori în intervalul ê ,1ú .
ë n û
Coeficientul de concentrare propus de R. Struck:
nå g i2 - 1
CS = (6.70)
n -1
Acest coeficient ia valori în intervalul [0,1].
6.6.8. Verificarea corespondenţei dintre repartiţiile teoretice şi cele

empirice
La verificarea corespondenţei dintre repartiţiile teoretice şi cele empirice se
poate folosi criteriul c 2 .
Criteriul c 2 se poate aplica în analiza seriilor de distribuţie de frecvenţe cu
respectarea următoarelor condiţii:
1) Din cercetările anterioare, se cunoaşte că, de regulă, variabila studiată
prezintă în mod sistematic o tendinţă de distribuţie normală a abaterilor.
Ca atare, se face ipoteza că distribuţia empirică urmează legea cu funcţia de
repartiţie:
x ( xi - x ) 2
1 -
F ( x) =
s 2p -¥
òe 2s 2
dx (6.71)
care în cazul distribuţiei normale normate ( x = 0; s 2 = 1) devine:

x z2
1 -
F ( x) =
2p
òe
-¥
2
dz (6.72)
xi - x
în care z =
s
Deci probabilitatea de apariţie a unei abateri oarecare (Pi) va fi:
æx -xö æx -xö
Pi = F ç i ÷ - F ç i -1 ÷ (6.73)
è s ø è s ø
2) Volumul grupelor trebuie să fie suficient de mare ( ni ³ 5 ).

3) Numărul grupelor la care se studiază variaţia frecvenţelor să fie de
asemenea cel puţin egal cu 5.
Etape de calcul:
(x - x)
1. Se calculează abaterile normale normate z i = i , (6.74)
s
2. Din tabelul funcţiei Laplace se determină f ( z i )
3. Pe baza relaţiei F ( x) = 0,5 + f ( z ) rezultă că:
Pi = F ( xi ) - F ( xi -1 ) = f ( zi ) - f ( zi -1 ) în care:
F(xi) reprezintă valoarea funcţiei de repartiţie corespunzătoare limitei
superioare a intervalului de variaţie i;
F(xi-1) reprezintă valoarea funcţiei de repartiţie corespunzătoare limitei
superioare a intervalului precedent i-1.
Pentru intervalele extreme, probabilităţile de apariţie se calculează astfel:
P1 = f ( z1 ) + 0,5; Pk = 0,5 - f ( z k )
4. Aplicând probabilităţile astfel calculate la volumul total al seriei (n)
se determină frecvenţele teoretice npi.
5. Se calculează abaterile dintre frecvenţele reale şi cele teoretice şi
raportul dintre pătratul acestor abateri şi frecvenţa teoretică.
(ni - np i ) 2
(ni - np i ) ;
np i
6. Pentru interpretarea rezultatelor, se foloseşte relaţia:
k
(ni - np i ) 2
c =å
2
(6.75)
i =1 np i
7. Se compară c calculat 2
cu valoarea tabelară c tabelar
2
care depinde de
nivelul de semnificaţie ales ( a ) şi de numărul gradelor de libertate
[l= k - (r + 1)] unde:
k - numărul de grupe;
r - numărul parametrilor care definesc distribuţia (r=2).
Dacă c calculat < c 2 tabelar atunci se acceptă ipoteza că între distribuţia empirică
2
şi cea teoretică există concordanţă.
6.7. Serii de distribuţie bidimensionale de frecvenţe
A. Calculul cu frecvenţe absolute

O serie de distribuţie bidimensională se prezintă într-un tabel de forma:
Valorile Variantele sau valorile Volumul Medii pe

caracteristicii caracteristicii dependente Y grupei grupe
de grupare X y1 y2 … yj … ym (ni.) (y i )
x1 n11 n12 ... n1j … n1m n1. (y1 )
x2 n21 n22 … n2j … n2m n2. (y 2 )
... ... ... … ... … ... ... ...
xi ni1 ni2 … nij … nim ni. (y i )
... ... ... … ... … ... ... ...
xr nr1 nr2 … nrj … nrm nr. (y r )
Total n.1 n.2 … n.j … nm r m
å ni. = å n. j
y
i =1 j =1
Volumul (frecvenţa) grupei i:

m
ån
j =1
ij = ni .

Mediile de grupă ( y x / xi = y i ):
m
åyj =1
j nij
yi = m
(6.76)
ån
j =1
ij
Media pe total:
m r
å y j n. j
j =1
åyn i i.
y= m
sau y = i =1
r
(6.77)
ån j =1
.j ån
i =1
i.

Dispersia de grupă sau dispersia parţială (s y2 / xi = s i2 ) :
m
å(y j - y i ) 2 nij
s i2 = i =1
m
(6.78)
ån j =1
ij
unde:
yj - reprezintă varianta sau mijloacul intervalului j al caracteristicii

dependente;
y i -media grupei i;
nij - frecvenţele corespunzătoare fiecărei variante (interval de valori)
din cadrul grupei.
Media dispersiilor de grupă (s 2 = s 2 )
y/r
r
ås 2
i in
s 2
y/r =s =
2 i =1
r
(6.79)
ån i =1
i
unde:
si2 - dispersia grupei i;
ni - volumul grupei i.
Dacă grupele sunt egale ca volum, media dispersiilor de grupă se
calculează ca medie simplă a dispesiilor parţiale.
Dispersia dintre grupe (d 2 = s 2 ) :

y/ x
r
å(y i - y ) 2 ni .
s y2 / x = d 2 = i =1
r
(6.80)
ån
i =1
i.
Dispersia totală (s 2 = s y2 ) :
m
å(y
j =1
j - y ) 2 n. j
s 2 = s y2 = m
(6.81)
ån
j =1
.j
Regula adunării dispersiilor:

s 2 = s 2 + d 2 sau s 2 = s y2 / x + s y2 / r (6.82)
Pe baza regulii de adunare a dispersiilor se pot calcula indicatori statistici cu
caracter de mărimi relative de structură:
Coeficientul de determinaţie ( R y2 / x ) :
d2 s y2 / x
= 2 × 100 sau Ry / x = 2 × 100
2 2
R (6.83)
y/x
s s
Dacă (Ry / x ) > 50% admitem că factorul de grupare este hotărâtor

(semnificativ, determinant) pentru variaţia factorului determinat (Y).
Coeficientul de nedeterminaţie:
s2 s y2 / r
K 2
y/x = 2 × 100 sau K y / x = 2 × 100
2
(6.84)
s s
Abaterea medie pătratică la nivelul grupei:
s i = s i2 (6.85)
Abaterea medie pătratică pe total:
s = s2 (6.86)
Coeficientul de variaţie la nivelul grupei:
si
vi = × 100 (6.87)
yi
unde:
s i - abaterea medie pătratică a grupei
y i - media grupei
Coeficientul de variaţie pe total:
s
v= × 100 (6.88)
y
unde:
s - abaterea medie pătratică pe total
y - media pe total
B. Regula de adunare a dispersiilor pentru seriile cu frecvenţe

relative
O serie de distribuţie bidimensională se prezintă într-un tabel de forma:
Valorile Total Ponderea
caracteristici Frecvenţe relative (%) grupă grupelor
i de grupare (%) după X
X y1 y2 … yj … ym (ni(%))
x1 n*11(%) n*12(%) ... n*1j(%) … n*1m(%) 100. n1(%)
x2 n*21(%) n*22(%) ... n*2j(%) … n*2m(%) 100 n2(%)
... ... ... … ... … ... ... ...
xi n*i1(%) n*i2(%) ... n*ij(%) … n*im(%) 100 ni(%)
... ... ... … ... … ... ... ...
xr n*r1(%) n*r2(%) ... n*rj(%) … n*rm(%) 100 nr(%)
Total 100
Mediile de grupă ( y i ):
m
å y j n*ij (%)
j =1
yi = (6.89)
100
Media pe total se calculează ca medie a mediilor de grupă:
r
åyn i i (%)
y= i =1
(6.90)
100
Dispersia de grupă sau dispersia parţială (si2 ) :
m
å( y j - yi ) 2 n*ij (%)
s i2 = i =1
(6.91)
100
Media dispersiilor de grupă ( s 2 = s2 )
y /r
r
ås 2
n
i i (%)
s =
2 i =1
(6.92)
100
Dispersia dintre grupe (d2 = s2 ) :
y/x
r
å( y i - y ) 2 ni (%)
s y2 / x = d 2 = i =1
(6.93)
100
Dispersia totală (s 2 = s 2y ) :
s2 = s2y = s 2 + d2 (6.94)
6.7.3. Indicatorii medii şi ai variaţiei pentru caracteristici alternative

Dispersia de grupă ( s 2pi ):
s 2p = pi qi sau s 2p = pi (1 - pi )
i i
(6.95)
în care:
pi - reprezintă media de grupă;
qi - frecvenţele relative ale unităţilor care nu posedă caracteristica
în fiecare grupă.
Media dispersiilor parţiale (s p2 ) :

r
ås 2
pi Ni
s = 2
p
i =1
r
(6.96)
åN
i =1
i
în care Ni reprezintă numărul total al unităţilor observate în fiecare grupă.

Dispersia dintre grupe (d p2 ) :
r
å(p i - p) 2 N i
d p2 = i =1
r
(6.97)
åN
i =1
i
în care p este media caracteristicii alternative pe întreaga colectivitate.

Dispersia totală (s 2p ) :
s 2p = p × q (6.98)
Regula adunării dispersiilor
s 2p = s p2 + d p2 (6.99)
Verificarea semnificaţiei factorului de grupare prin:
Raportul de determinaţie
d p2
R y2 / x = × 100 (6.100)
s 2p
Raportul de nedeterminaţie
s p2
K y2 / x = × 100 (6.101)
s 2p
Două variante:
R y2 / x > K y2 / x Þ interdependenţă, adică factorul de grupare este hotărâtor
pentru variabila Y;
R y2 / x < K y2 / x Þ cele două variabile tind să fie independente deci factorul X
este nesemnificativ şi atunci se continuie cu aplicarea metodei corelaţiei şi
regresiei statistice.
Observaţii: regula de adunare a dispersiilor se foloseşte ca bază de pornire în

aplicarea analizei dispersionale (ANOVA.)
6.7.4. Verificarea semnificaţiei factorului de grupare folosind testul “F”

S y2 / x
Fcalculat = 2 (6.102)
Sy/r
unde:
å (y )
r 2
i - y × ni.
S y2 / x = i =1
(r-numărul de grupe) (6.103)
r -1
åå (y - y i ) × nij
r m
2
j
i =1 j =1
S y2 / r = (6.104)
n-r
Dacă Fcalculat> Ftabelar factorul de grupare este semnificativ
Dacă Fcalculat< Ftabelar factorul de grupare nu este semnificativ
Ftabelar se determină în funcţie de un anumit nivel de semnificaţie (de
exemplu: 0,05) şi de gradele de libertate f1=r-1 şi f2=n-r.
Capitolul VII. SONDAJUL STATISTIC - CERCETAREA

SELECTIVĂ
Principalele noţiuni pereche din colectivitatea generală şi din
colectivitatea de selecţie:
Denumirea Caracteristica nealternativă Caracteristica alternativă

Indicatoru- Colectivitatea Colectivitate de Colectivitatea Colectivitate
lui generală selecţie generală de selecţie
A 1 2 3 4
Media N n
å xi å xi P=
M
w=
m
i =1 i =1
x0 = xs = N n
N n
Dispersia N n
å ( xi - x0 ) 2 å ( xi - x s ) 2 s 2p = p(1 - p) s w = w(1 - w)
2
i =1 i =1
s 02 = s s2 =
N n
Abaterea
medie s 0 = s 02 s s = s s2 s p = s 2p s w = s w2
pătratică
Când media generală este cunoscută dintr-o cercetare anterioară
Eroarea absolută de reprezentativitate:
E r = d x = x s - x0 (7.1)
Eroarea relativă de reprezentativitate:
x -x
Es (%) = d x (%) = s 0 × 100 (7.2)
x0
Condiţia ca media eşantionului să fie reprezentativă:
x - x0 × 100 £ 5%
x0
Dacă nu se cunoaşte media colectivităţii generale, aceasta se
înlocuieşte cu media eşantioanelor de probă:
xs - xs
d x = xs - xs respectiv, d x (%) = × 100 (7.3)
xs
Eroarea medie de reprezentativitate:
k
å ( x s - x0 ) 2 n s
µx = s x = s =1
k
(7.4)
å ns
s =1
în care :
k - reprezintă numărul eşantioanelor posibile;
ns - frecvenţele mediilor de selecţie posibile.
Dacă eşantioanele s-au făcut după o schemă probabilistică atunci
există pentru o bilă revenită relaţia: n × s x!2 = s 02 . Pe baza acestei relaţii se
obţine:
s 02 s0
µx =sx =
n n
= (7.5)
Eroare limită sau maxim admisă ( D x ) .

D x = za s x (7.6)
unde coeficientul za reprezintă argumentul funcţiei Laplace pentru
probabilitatea F (z ) cu care se garantează rezultatele, dacă eşantionul este de
volum normal.
Dacă datele se referă la o variabilă alternativă, formulele se adaptează astfel:
p(1 - p) s p
µw =sw =
n
=
n
şi D w = za s w (7.7)
7.1. Selecţia aleatoare simplă

Selecţia aleatoare simplă se aplică în cazul colectivităţilor omogene din care
se extrag unităţi simple folosind procedee de selecţie aleatoare.
q pentru selecţie aleatoare repetată:
s 02 s s2
µ xrep = » (7.8)
n n
q pentru selecţie aleatoare nerepetată:
s 02 N - n s 02 n s s2 N - n
µ xnerep = ( )» (1 - ) » ( ) (7.9)
n N -1 n N n N -1
Pentru caracteristica alternativă, eroarea medie de reprezentativitate se va
nota cu s w , deci:
q pentru selecţia repetată:
p(1 - p) w(1 - w)
µ w rep = » (7.10)
n n
q pentru selecţia nerepetată
p(1 - p) n w(1 - w) n
µ wnerep = × (1 - ) = × (1 - )
n N n N (7.11)
Eroarea limită maximă admisă:
q pentru selecţie repetată
D x = z × µ x rep respectiv D w = z × µ w rep (7.12)
q pentru selecţie nerepetată
D x = z × µ x nerep respectiv D w = z × µ w nerep (7.13)
Intervalul de încredere al mediei colectivităţii generale:
q pentru caracteristica nealternativă:
x s - D x < x0 < x s + D x (7.14)

q pentru caracteristica alternativă:
w - Dw < p < w + Dw (7.15)
Intervalul de variaţie al nivelului totalizat al caracteristicii:
q pentru caracteristica nealternativă:
N
N ( x s - D x ) < å xi < N ( x s + D x ) (7.16)
i =1
q pentru caracteristica alternativă, numărul unităţilor care posedă
caracteristica:
N (w - D w ) < M < N (w - D w ) (7.17)
Volumul eşantionului se determină din formula erorii limită în care n este
necunoscuta:
q pentru sondajul simplu repetat:
s 02 za2 s 02
D x = za de unde: n=
n D2x
(7.18)
q pentru sondajul simplu nerepetat:
s 02 n za2 s 02
D x = za (1 - ) de unde: n = (7.19)
n N za2 s 02
+ D2x
N
Dacă nu se cunoaşte dispersia colectivităţii totale se foloseşte
dispersia eşantionului.
Redimensionarea eşantionului prin modificarea erorii limite maxime admise
( D' x ):
q pentru selecţie repetată:
za2 s s2
n' = (7.20)
(D )
'
x
2
q pentru selecţie nerepetată:

za2 s s2
n' = (7.21)
( ) z 2s 2
D' x + a s
N
7.2. Selecţie tipică (stratificată)

Selecţia tipică se aplică în cazul colectivităţilor neomogene formate din
unităţi simple împărţite în grupe (straturi, subcolectivităţi) cât mai omogene
cu evidenţierea tipurilor calitative.
Eşantionul se obţine prin extragerea de subeşantioane din straturile populaţiei
totale prin procedee de selecţie aleatoare.
În vederea repartizării eşantionului pe subeşantioane corespunzător tipurilor
calitative, se pot aplica trei modalităţi.
1. Repartizarea în mod egal a eşantionului pe subeşantioane
indiferent de numărul unităţilor ce compun straturile populaţiei
totale:
n
ni = (7.22)
k
unde:
ni – dimensiunea fiecărui subeşantion
k – numărul de straturi în populaţia totală
Acest tip de selecţie mai poartă denumirea de selecţie tipică (stratificată)
neproporţională şi este folosită când nu există diferenţe semnificative, nici
cantitativ şi nici calitativ, între grupe.
2. Eşantionul se separă pe subeşantione în funcţie de ponderea
fiecărui strat în colectivitatea generală:
n1 n n
= 2 = ... = i = ... =
å ni = n = n (7.23)
N1 N 2 Ni å Ni å Ni N
de unde:
N n
ni = n i sau ni = × N i (7.24)
å Ni N
Acest tip de selecţie se mai numeşte selecţia tipică (stratificată)
proporţională.
3. La formarea subeşantioanelor se ia în consideraţie atât ponderea

fiecărui strat în colectivitatea generală cât şi gradul de
omogenitate al straturilor, reprezentat de abaterea pătratică medie:
Ns
ni = n k i i (7.25)
å N is i
i =1
Acest tip de selecţie se mai numeşte selecţia tipică (stratificată) optimă
deoarece dă cele mai mici erori în practică, dar este mai greu de aplicat.
Relaţiile de calcul în cazul sondajului tipic proporţional:
Eroarea medie de reprezentativitate pentru o varaibilă nealternativă

s2
P pentru selecţia repetată µy = (7.26)
n
s2æ nö
P pentru selecţia nerepetată µ y = ç1 - ÷ (7.27)
n è Nø
Eroarea limită maximă admisă

s2
P pentru selecţia repetată D y = z × (7.28)
n
s2æ nö
P pentru selecţia nerepetată D y = z × ç1 - ÷ (7.29)
n è Nø
Estimarea mediei la nivelul colectivităţii generale

y - D y < y0 < y + D y (7.30)
unde:
y=
å y i ni
å ni
Estimarea nivelului totalizat al caracteristicii
N !
N ( y - D y ) < å yi < N ( y + D y ) (7.31)
i =1
Dimensionarea eşantionului
z 2s 2
P pentru selecţie repetată n = (7.32)
D2x
z 2s 2
P pentru selecţie nerepetată n = (7.33)
2 z 2s 2
Dx +
N
Pentru caracteristica alternativă, formulele se adaptează corespunzător.
De reţinut:
q Pentru a obţine acelaşi grad de precizie a rezultatelor, eşantionul
constituit prin stratificare este mai mic decât cel pentru sondajul
aleator simplu;
q Pentru acelaşi volum al eşantionului, precizia este mai mare în cazul
sondajului stratificat decât în cazul sondajului aleator simplu; dacă
criteriul de standardizare este o variabilă esenţială pentru gruparea
respectivă;
q Eşantionul trebuie dimensionat astfel încât fiecare subeşantion să
conţină un număr suficient de unităţi pentru a permite calcularea
dispersiilor la nivelul subeşantioanelor (ni>35).
7.3. Selecţia de serii
Se foloseşte în cazul în care colectivitatea generală este formată din unităţi

complexe (echipe, brigăzi, ferme etc.).
Cu cât mediile din serii sunt mai apropiate între ele, vor estima mai corect
valoarea medie a întregii colectivităţi, relizându-se condiţia de
reprezentativitate a eşantionului.
Eşantionarea făcându-se pe bază de serii, eşantionul este format dintr-un
număr de serii notat cu r, iar în colectivitatea generală numărul seriilor se va
nota cu R.
§ pentru caracteristici nealternative
d x2
P pentru selecţia repetată µ xrep = (7.34)
r
d x2 R-r
P pentru selecţia nerepetată µ xnerep = ; (7.35)
r R -1
§ pentru caracteristici alternative
d p2
µ w rep =
P pentru selecţia repetată r (7.36)
d p2 R-r
P pentru selecţia nerepetată µ w nerep = . (7.37)
r R -1
Eroarea limită maximă admisă
d2
Dx = z ×
P pentru selecţia repetată r (7.38)
d2 æR-rö
P pentru selecţia nerepetată D x = z × ç ÷ (7.39)
r è R -1 ø
Dimensionarea eşantionului
z2 ×d 2
r=
P pentru selecţia repetată D2x (7.40)
R × z ×d 2 2
P pentru selecţia nerepetată n = (7.41)
( R - 1) × D2x + z 2 × d 2
Pentru caracteristica alternativă, formulele se adaptează corespunzător.
7.4. Teste de semnificaţie a indicatorilor de selecţie

Se porneşte de la ”ipoteza diferenţei nule” care presupune că nu există
diferenţe semnificative între valorile de sondaj şi parametrii populaţiei sau
între valorile de sondaj a două eşantioane aleatoare, extrase din aceeaşi
colectivitate, prin intermediul valorilor medii.
Compararea mediei de sondaj cu media populaţiei într-o repartiţie

normală
x - x0
t= s (7.42)
s/ n
Dacă pentru un nivel de semnificaţie de 5%, t > 1,96 se respinge
ipoteza diferenţei nule.
Compararea mediilor a două eşantioane mari

x1 - x2
t= (7.43)
s 12 s 22
+
n1 n2
Se acceptă ipoteza şi se consideră diferenţele nesemnificative dacă |t| <1,96

(nivel de semnificaţie 5%).
Se respinge ipoteza dacă |t| >2,58 (nivel de semnificaţie 1%).
Compararea a două proporţii de sondaj pentru o caracteristică alternativă

Cazul 1 (nu cunoaştem proporţia p în cele două populaţii din care s-au format
eşantioanele)
n w + n2 w2
Admitem că: p = 1 1 (7.44)
n1 + n2
w1 - w2
Dacă >3 (7.45)
é1 1ù
p × qê + ú
ë n1 n2 û
diferenţa dintre cele două proporţii (valorilor medii) este semnificativă.
Cazul 2 (când proporţiile în cele două populaţii din care s-au format
eşantioanele nu sunt egale şi nu se cunosc date despre populaţiile totale, se
folosesc dispersiile eşantioanelor).
w1 - w2
Dacă >3 (7.46)
w1 (1 - w1 ) w2 (1 - w2 )
+
n1 n2
diferenţa dintre cele două proporţii este semnificativă.
n w + n2 w2
Cazul 3 (comparăm proporţiile eşantioanelor cu p = 1 1 ) (7.47)
n1 + n2
Calculăm, de exemplu:
p - w1 (7.48)
t1 =
p × q n2
×
n1 + n 2 n1
Dacă t1 > 3, diferenţa este emnificativă.
Pentru eşantioanele de volum redus se foloseşte testul lui Student.
Compararea mediei de sondaj cu media populaţiei într-o repartiţie

Student, pentru eşantioane de volum redus.
x - x0
t calc = (7.49)
s / n -1
ttabelar se determină pentru un anumit nivel de semnificaţie şi (n-1)
grade de libertate
Dacă tcalculat<ttabelar se admite ipoteza diferenţei nule.
Compararea dispersiilor necunosute a două eşantioane de volum redus

x1 - x 2
t calc = (7.50)
1 1
S +
n1 n 2
n1 n2
å ( xi - x1 ) 2 + å ( x'i - x2 ) 2
i =1 i =1
unde S = (7.51)
n1 + n2 - 2
Dacă tcalculat<ttabelar se admite ipoteza diferenţei nule (valoarea
tabelară se stabileşte pentru numărul gradelor de libertate V=n1 + n2 - 2).
Testul F (Fisher) pentru verificarea egalităţii dispersiilor corelate a

două eşantioane de volum redus
S12
Fcalc = (7.52)
S 22
Ftabelarse determină pentru un anumit nivel de semnificaţie şi pentru
gradele de libertate V1 = n1 - 1 şi V2 = n2 - 1.
Dacă Fcalc > Ftabelar , rezultatul sondajului trebuie interpretat ca fiind
semnificativ, deci diferenţa dintre dispersiile celor două eşantioane trebuie
explicată de influenţa altor factori decât cei care determină erorile de sondaj.
Capitolul VIII. ANALIZA LEGĂTURILOR DINTRE

FENOMENELE ŞI PROCESELE ECONOMICE
8.1. Felurile legăturilor (interdependenţelor) dintre variabilele statistice

După legea care le guvernează sunt:
ð legături funcţionale, de tip determinist, ce se pot descrie prin
funcţia matematică: yi=f(xi)
ð legături statistice, denumite şi legături stohastice, de tip
nedeterminist descrise prin funcţia matematică :
yi = f ( x1i , x2i ,..., xki ) şi se referă la fenomene complexe,
influenţate de mai multe cauze, care se manifestă în condiţii
diferite şi se pot clasifica după mai multe criterii:
§ după numărul variabilelor înregistrate:
P legături simple (unifactoriale)
P legături multiple ( bi şi multifactoriale)
§ după direcţia legăturii:
P legături directe
P legături inverse
§ după conţinutul variabilelor corelate:
P legături numerice denumite corelaţii statistice
P legături în care cel puţin o variabilă este nenumerică, denumite
asocieri statistice
§ după funcţia analitică cu care pot fi exprimate corelaţiile statistice:
P liniare
P curbiliniare, cunoscute sub denumirea generică de legături neliniare
§ după timpul în care se produc:
P concomitente sau sincrone
P cu decalaj sau asincrone.
8.2. Metode şi procedee de analiză a legăturilor dintre fenomene (vezi fig.

8.1.)
Seri paralele interdependente

Procedee de
sistematizar Grupări simple şi combinate
e a datelor şi
de verificare Tabelul de corelaţie
a existenţei
legăturii Tabelul de asociere
Procedee de Graficul de corelaţie

verificare a
formei
legăturii Analiza dispersională
Regresia simplă-multiplă
Metode Determinaţia simplă-multiplă

parame-
trice Raportul de corelaţie simplă-multiplă
Procedee de
calcul Coeficientul de corelaţie simplă - multiplă
statistic al
dependenţei
Corelaţia rangurilor
Metode
nepara-
metrice Coeficientul de asociere
Coeficientul d concordanţă
Procedee de Analiza dispersională

validare a
modelelor
Teste de semnificaţie
şi a
parametrilor
Verificarea ipotezelor
Fig. 8.1. Procedee de analiză a seriilor interdependente

8.3. Analiza dispersională (ANOVA.)

Analiza dispersională este folosită pentru verificarea semnificaţiei factorului
de grupare ales (înainte de aplicarea regresiei) şi după aplicarea acesteia,
pentru calculul şi interpretarea rezultatelor obţinute în urma aplicării
modelului de corelaţie (validarea modelului ales pentru cazuri concrete (vezi
fig. 8.1.).
8.4. Metoda regresiei
8.4.1. Regresia simplă (unifactorială)
VIII.1.1 Modelul liniar

Funcţia de regresie:
Yxi = a + bx i (8.1)
Parametrul “a“reprezintă ordonata la origine şi arată la ce nivel ar fi ajuns
valoarea caracteristicii Y dacă toţi factorii - mai puţin cel înregistrat - ar fi
avut o acţiune constantă asupra formării ei.
Parametrul “b” se mai numeşte şi coeficient de regresie şi reprezintă, în sens
geometric, panta liniei drepte. Coeficientul de regresie “b“ arată cu cât se
schimbă în medie variabila Y în cazul în care variabila X se modifică cu o
unitate. Acest parametru este pozitiv în cazul legăturii directe şi negativ în
cazul legăturii inverse.
Parametrii “a” şi “b” se determină din sistemul de ecuaţii normale obţinut
prin metoda celor mai mici pătrate ( å ( yi - Yxi ) 2 = minim).
În cazul în care dispunem de un număr mic de perechi de valori (xi, yi),
prezentate ca o distribuţie bidimensională pe variante perechi:
ìïna + bå xi = å y i
í (8.2)
ïîa å xi + bå xi = å xi y i
2
Dacă se foloseşte metoda determinanţilor se obţine:

å y i å xi
a=
åx y åx
i i
2
i
=
åy åx -åx y åx
i
2
i i i i
(8.3)
n åx i
nå x - (å x )
2
i i
2
åx åx i
2
i
n åy i
b=
å xiåx y i i
=
nå xi y i - å xi å y i
(8.4)
n åx i
nå xi2 - (å xi ) 2
åx åx i
2
i
În cazul în care perechile de valori (xi, yi) se repetă de ni ori, datele fiind
sistematizate sub forma unei distribuţii bidimensionale cu frecvenţe comune:
ìïna + bå xi ni = å y i ni
í unde: n = å ni (8.5)
ïîa å xi ni + bå xi ni = å xi y i ni
2
a=
å yi ni å xi2 ni - å xi yi ni å xi ni
(8.6)
nå xi2 ni - (å xi ni ) 2
n å x i y i ni - å x i ni å y i ni
b == (8.7)
nå xi2 ni - (å xi ni ) 2
În cazul sistematizării datelor într-un tabel cu dublă intrare în care perechile
de valori (xi, yj) se repetă de nij ori:
ì k m
ï na + b å x n
i i. = å y j n. j
ï i =1 j =1
í k k k m
(8.8)
ïa x n + b x 2 n =
ïî åi =1
i i. å
i =1
i i. å å x i y j nij
i =1 j =1
unde:
k m k m
n = å ni. = å n. j = åå nij (8.9)
i =1 j =1 i =1 j =1
k m k m m k
åå xi y j nij = å xi å y j nij = å y j å xi nij

i =1 j =1 i =1 j =1 j =1 i =1
(8.10)
De regulă, numărul de grupe este acelaşi pentru ambele variabile şi sistemul

de ecuaţii normale va fi:
ìna + bå xi ni. = å y j n. j
ïï i j
í (8.11)
ï å i i. å i i. åå i j ij
2
a x n + b x n = x y n
ïî i i i j
a=
å y n å x n - åå x y n å x n
j .j
2
i i. i j ij i i.
(8.12)
nå x n - (å x n ) 2
i i. i i.
2
nåå x y n - å x n å y n
i j ij i i. j .j
b= (8.13)
n å x n - (å x n )
2
i i. i i.
2
Se scrie ecuaţia de regresie cu parametrii obţinuţi şi în funcţie de valorile

xi, se calculează valorile teoretice şi verificarea se face prin relaţia:
å yi = åYxi pentru date negrupate şi respectiv
å y × n = åY
i i × ni
xi
(8.14)
Modelul parabolei de gradul doi
Yx=a+bxi+cxi2 (8.15)
Punând aceeaşi condiţie, ca suma pătratelor abaterilor termenilor seriei de la
valorile teoretice să fie minimă, se obţine:
å ( yi - (a + bxi + cxi2 ))2 = minim (8.16)
iar sistemul de ecuaţii normale:
ìna + bå xi + cå xi2 = å y i
ïï
ía å x i + b å x i + c å x i = å x i y i
2 3
(8.17)
ï
ïîa å xi + bå xi + cå xi = å xi y i
2 3 4 2
Rezolvând sistemul de ecuaţii normale prin metoda determinanţilor, se

calculează valoarea celor trei parametri şi, în funcţie de valorile individuale
ale variabilei X, se ajustează valorile caracteristicii rezultative. Calculând
ecuaţiile de regresie pentru fiecare valoare xi.
Modelul hiperbolic
1
Yxi = a + b (8.18)
xi
Sistemul de ecuaţii necesar aflării parametrilor funcţiei este:
ì 1
ïna + bå x = å y i
ï i
í (8.19)
1
ïa å + b å 1 1
= å yi
ïî xi xi2 xi
Modelul exponenţial
Yxi = a × b xi (8.20)
Prin logaritmare, modelul se transformă într-un model liniar de forma:
lg Yxi = lg a + xi lg b (8.21)
Sistemul de ecuaţii normale va fi:
ïn lg a + lg bå xi = å lg yi
ì
í
îlg a å xi + lg bå xi = å ( xi lg yi )
2
ï
(8.22)
Operaţia de ajustare în acest caz se va face după ce se vor calcula logaritmii
ecuaţiilor individuale de regresie. Ajustarea după o funcţie exponenţială se
face prin antilogaritmarea ecuaţiilor de regresie calculate în funcţie de xi.şi se
pot verifica prin relaţiile: å lg yi = å lg Yxi şi å yi = åYxi
8.4.2. Regresia multiplă
Modelul liniar
Yx1i , x2i ,..., xni = a0 + a1 x1i + a2 x2i + ... + an xni (8.23)
în care:
a0 - reprezintă parametrul care exprimă factorii neînregistraţi,
consideraţi cu acţiune constantă, în afara celor consideraţi drept caracteristici
factoriale;
a1,a2, ... ,an - coeficienţii de regresie care arată cât se modifică caracteristica
rezultativă dacă caracteristica factorială respectivă se modifică cu o unitate;
x1,x2, ... ,xn - caracteristicile factoriale incluse în raportul de interdependenţă.
Parametrii a1,a2, ... ,an se determină din sistemul de ecuaţii normale:
ìna 0 + a1 å x1i + ... + a n å x ni = å y i
ï
ï..........................................................
ï
ía 0 å x1i + a1 å x1i + ... + a n å x1i x ni = å x1i y i
2
(8.24)
ï
ï............................................................
ïa 0 å x ni + a1 å x1i x ni + ... + a n å x ni2 = å x ni y i
î
Cunoscând cei n parametri ai funcţiei de ajustare, se calculează pentru fiecare
unitate ecuaţia de regresie pe baza valorilor variabilelor x1, x2,…,xn.
Cel mai frecvent se aplică modelul bifactorial.
Modelul exponenţial
Yx1i , x2i ,..., xni = a0 × x1ai1 × a2 x2ai2 × ... × xnian (8.25)
Prin logaritmare, modelul exponenţial se transformă în model liniar.
8.5. Indicatorii sintetici ai corelaţiei

8.5.1. Indicatorii sintetici pentru corelaţia simplă
Covarianţa (cov(x,y))
ü pentru o serie bidimensională simplă:
cov( x, y ) =
å (xi - x )( yi - y ) (8.26)
n
ü pentru o distribuţie de frecvenţe bidimensională în care perechile de
valori se repetă de ni ori:
cov( x, y ) =
å (xi - x )( yi - y )ni unde n = å ni (8.27)
n
ü pentru o distribuţie de frecvenţe bidimensională în care perechile de
valori se repetă de nij ori:
åå xi - x )( yi - y )nij
i j
cov( x, y ) = (8.28)
n
unde n = åå nij
i j
Coeficientul de corelaţie
Se foloseşte pentru măsurarea intensităţi legăturii liniare dintre două variabile
statistice.
În cazul în care dispunem de un număr mic de perechi de valori (xi, yi):
ry / x =
å (xi - x )( yi - y )
(8.29)
ns xs y
Coeficientul de corelaţie liniară simplă poate să ia valori între -1 şi +1.
Între -1 şi 0, legătura dintre cele două variabile este de sens invers şi este cu
atât mai intensă, cu cât se apropie de –1.
Între 0 şi +1, legătura dintre cele două variabile este directă şi este cu atât mai
intensă, cu cât se apropie de 1.
Formulă de calcul simplificat pentru seria bidimensională simplă
nå xi y i - (å xi )(å y i )
ry / x = (8.30)
[ ][
nå xi2 - (å xi ) 2 × nå y i2 - (å y i ) 2 ]
În cazul în care perechile de valori (xi, yi) se repetă de ni ori:
ry / x =
å (x i - x )( yi - y )ni
unde, n = å ni (8.31)
ns xs y
Formula de calcul simplificat pentru seria bidimensională cu frecvenţă
nå xi y i ni - (å xi ni )(å y i ni )
ry / x = i i i
(8.32)
é 2ù é 2ù
ê n å x i n i - (å x i n i ) ú × ê n å y i n i - (å y i n i ) ú
2 2
ë i i û ë i i û
unde, n = å ni
åå ( xi - x )( y j - y )nij unde, n =
ry / x =
nå s x s y
åå nij (8.33)
i j
iar pentru calculul simplificat:
nåå xi y j nij - (å xi ni. )(å y j n. j )
i j i j
ry / x = (8.34)
é 2ù
é ù
ê n å x i n i . - ( å x i n i . ) ú × ê n å y j n. j - ( å y j n. j ) ú
2 2 2
ë i i û ë j j û
unde, n = åå nij sau n = å ni. sau n = å n. j
i j i j
Pentru verificarea semnificaţiei coeficientului de corelaţie liniară

simplă, se aplică, cel mai frecvent, testul t:
ry / x
t= × n-2 (8.35)
1 - ry2/ x
unde, n reprezintă numărul de perechi de valori.
Valoarea calculată se compară cu cea tabelară stabilită probabilistic
pentru un nivel de semnificaţie P = 1 - s / 2 şi cu n-2 grade de libertate.
Dacă tcalculat > ttabelar , se verifică ipoteza semnificaţiei coeficientului de
corelaţie iar dacă tcalculat < ttabelar , legătura este nesemnificativă şi trebuie
căutat un alt factor esenţial cu care să se studieze corelaţia.
Raportul de corelaţie
În cazul în care dispunem de un număr mic de perechi de valori (xi, yi),
negrupate:
ü pornind de la devianţa factorială :
Ry / x =
å (Y xi
sau
- y)2
(8.36)
å(y
- y)2 i
ü pornind de la devianţa reziduală :

Ry / x = 1-
å ( yi - Yx ) 2 i
(8.37)
å ( yi - y ) 2
unde: Yxi reprezintă valorile ajustate ale variabilei rezultative indiferent de
modelul de regresie selectat.
Raportul de corelaţie poate lua valori de la zero la +1; interpretarea sensului
legăturii se face după funcţia de regresie.
În cazul în care perechile de valori (xi, yi) au frecvenţe comune ni:
Ry / x =
å (Y - y ) n sau
xi
2
i
å ( y - y) n i
2
i
Ry / x = 1-
å (y -Y ) n i xi
2
i
(8.38)
å ( y - y) n i
2
i

R y / x ==
å (Yx - y ) 2 ni. sau
i
å ( y j - y ) 2 n. j
åå ( y j - Yx )2 nij i
i j
Ry / x = 1 - (8.39)
å ( y j - y )2 n. j
Dacă Ry / x = ry / x se confirmă ipoteza legăturii liniare şi această relaţie este
considerată un test de verificare a legăturii.
Pentru corelaţia neliniară, măsurarea gradului de intensitate a legăturii se face
numai prin raportul de corelaţie :
ü pentru legătura sub forma unei parabole de gradul doi:
Ry / x = 1-
å (y -Y ) i xi
2
= 1-
å(y i - (a + bx i + cx i2 )) 2
(8.40)
å ( y - y) i
2
å ( yi - y) 2
ü pentru legătura sub formă de hiperbolă:
1
å (y -Y )
i xi
2 å(y i - (a +
xi
b)) 2
Ry / x = 1- = 1- (8.41)
å ( y - y)
i å ( yi - y) 2
2
ü pentru legătura sub forma unei funcţii exponenţiale:
Ry / x = 1-
å ( yi - Yx ) 2 i
= 1-
å ( yi - ab x ) 2 i
(8.42)
å ( yi - y ) 2 å ( yi - y ) 2
Pentru verificarea obiectivităţii funcţiei aleasă pentru ajustare, se folosesc
procedeele de analiză dispersională.
Se porneşte de la relaţia:
( y j - y ) = ( y j - yi ) + ( yi - Yx ) + (Yx - y ) (8.43)
i i
Se obţin devianţele:
m k m k k
å ( y j - y)2 × n. j = åå ( y j - yi )2 × nij + å ( yi - Yx )2 × ni. + å (Yx - y)2 × ni.

j =1 i =1 j =1 i =1
i
i =1
i
(8.44)
pe baza cărora se calculează dispersiile corectate:
k m
åå ( y j - yi ) 2 × nij
i =1 j =1
S12 = (8.45)
n-k
k
å ( yi - Yx ) 2 × ni. i
i =1
S 22 = (8.46)
k - f -1
k
å (Yx i
- y ) 2 × ni.
i =1
S 32 = (8.47)
f
în care,
n – numărul total al unităţilor observate;
k – numărul de grupe în funcţie de factorul înregistrat;
f – parametrii variabili ai funcţiei de regresie.
Pe baza dispersiilor corectate, se determină:
S2
F1 calculat = 32 (8.48)
S1
S 22
F2 calculat = 2 (8.49)
S1
F1 calculat se compară cu F1 tabelat cu f şi n-k grade de libertate. Dacă
F1 calculat > F1 tabelat , legătura dintre X şi Y este semnificativă.
F2 calculat se compară cu F2 tabelat cu k-f-1 şi n-k grade de libertate. Dacă
F2 calculat > F2 tabelat , legătura dintre X şi Y este liniară.
Raportul empiric de corelaţie
r 2
å ( yi - y ) ni .
Ry / x = i =1
2
sau
å (y - y ) n. j
m
j
j =1
åå (y - y i ) nij
r m
2
j
i =1 j =1
Ry / x = 1 - (8.50)
å (y - y ) n. j
m
2
j
j =1
Se foloseşte când variabila factorială este nenumerică sau când nu se

poate găsi o funcţie de regresie parametrică.
8.5.2. Indicatorii sintetici pentru corelaţia multiplă

Corelaţia multiplă se foloseşte în cazul în care variabila rezultativă (y) este o
funcţie de mai multe variabile (x1, x2, … . xn).
Pentru măsurarea gradului de intensitate a corelaţiei se foloseşte raportul de
corelaţie:
R y / x1x2 .... xi .... xn = 1-

å ( yi - Yx x .... x .... x )
1 2
2
i n
(8.51)
å ( y1 - y )2
Spre exemplificare se va utiliza o corelaţie multiplă liniară în care se vor lua
în considerare două caracteristici factoriale.
În cazul corelaţiei liniare, raportul de corelaţie multiplă este egal cu
coeficientul de corelaţie multiplă care poate fi dedus din coeficienţii de
corelaţie simplă.
ry2/ x1 + ry2/ x2 - 2ry / x1 ry / x2 rx1x2

R y / x1 , x2 = dacă rx1 , x2 ¹ 0 (8.52)
1 - rx21x2
şi
R y / x1 , x2 = ry2/ x1 + ry2/ x2 dacă rx1 , x2 = 0 (8.53)
8.5.3. Indicatoriii sintetici ai corelaţiei neparametrice

Coeficientul de asociere
Această metodă se utilizează pentru măsurarea intensităţii legăturii a două
caracteristici alternative prezentate într-un tabel de asociere de forma:
y y1 y2 Total
x
x1 a b a+b
x2 c d c+d
Total a+c b+d a+b+c+d
Produsul ad arată gradul de realizare a legăturii directe dintre X şi Y, iar
produsul bc gradul de legătură inversă între aceste două caracteristici
cercetate.
Pentru stabilirea valorii numerice a coeficientului de asociere, care să indice
existenţa şi intensitatea unei legături, formula cea mai utilizată este cea
propusă de Yule:
ad - bc
Q= (8.54)
ad + bc
Acest indicator poate să ia valori între -1 şi +1, arătând nu numai gradul de
intensitate al asocierii celor două caracteristici, dar şi sensul ei.
Coeficienul de corelaţie a rangurilor propus de Spearman pentru serii
paralele fără frecvenţe:
6å d i2
rs = 1 - 3 (8.55)
n -n
în care:
di - reprezintă diferenţa între rangurile perechii de valori (xi,yi);
n - numărul de perechi de valori.
Coeficientul de corelaţie a rangurilor propus de Kendall pentru serii
paralele fără frecvenţe:
2×S
rk = (8.56)
n × (n - 1)
în care S = å ( Pi - Qi )
unde:
Pi - numărul rangurilor mai mari care urmează rangului curent
pentru variabila dependentă
Qi - numărul rangurilor mai mici care urmează rangului curent
pentru variabila dependentă
Coeficientul de corelaţie multiplă a rangurilor, pentru doi factori, bazat
pe liniaritatea rangurilor în cazul coeficienţilor Spearman.
rS2y / x1 + rS2y / x2 - 2rS y / x1 rS y / x2 rSx1x2

rS y / x1 , x2 = (8.57)
1 - rS2x1x2
Capitolul IX. ANALIZA SERIILOR CRONOLOGICE
9.1. Clasificarea seriilor cronologice

q După modul de exprimare a variabilei studiate, distingem serii
cronologice:
P de mărimi absolute ;
P de mărimi relative ;
P de mărimi medii.
q După modul de exprimare a variaţiei de timp:
P serii de intervale denumite şi serii de flux ;
P serii de momente denumite şi serii de stocuri, cu intervale de
timp egale între momente şi cu intervale de timp neegale
între momente.
9.2. Probleme care se pun şi trebuie rezolvate la analiza serilor cronologice
(vezi fig. 9.1)
Elaborarea seriilor Reprezentarea grafică a seriilor

cronologice cronologice
Prelucrarea statistică a
seriilor cronologice
ü Creşteri (descreşteri) cu bază
fixă şi cu bază în lanţ Ajustarea seriilor Calculul
ü Indici de dinamică cu bază cronologice prin: sezonalităţii
fixă şi cu bază în lanţ ü Sporul mediu ü Indici de
ü Ritmuri de dinamică cu bază ü Indicele mediu sezonalitate fără
fixă şi cu bază în lanţ ü Metoda celor eliminarea
ü Valoarea absolută a unui mai mici pătrate tendinţei de
procent de creştere lungă durată
ü Verificarea
(descreştere) ü Indici de
semnificaţiei sezonalitate cu
ü Valoarea medie a seriei
ecuaţiilor de eliminarea
ü Valoarea medie a indicelui şi
ritmului mediu de dinamică ajustare tendinţei de
ü Indicatori de variaţie şi lungă durată
asimetrie
Fundamentarea statistică a calculelor de prognoză

ð cu păstrarea aceleaşi forme şi a aceloraşi relaţii cantitative
ð cu păstrarea formei şi modificarea relaţiilor cantitative
ð prin folosirea corelaţiei dintre seriile cronologice paralele interdependente
Fig. 9.1 Problemele analizei seriilor cronologice
9.3. Indicatorii seriilor cronologice

9.3.1. Indicatorii absoluţi
Indicatorii de nivel sunt chiar termenii unei serii formate din indicatori
absoluţi (y1, ...yt ..., yn.).
æ n ö
Nivelul totalizat al termenilor ç å yt ÷ , numai pentru seriile de intervale
è t =1 ø
de timp de mărimi absolute.
Modificările absolute
P cu bază fixă(Dt/1):
Dt/1=yt - y1 unde, t = 2, n (9.1)
P cu bază în lanţ (bază mobilă sau variabilă) (Dt/t-1):
Dt/t-1=yt - yt-1 unde, t = 2, n (9.2)
Relaţii de trecere de la o bază la alta:

ð de la bază în lanţ la bază fixă pentru un termen din interiorul seriei:
m
åD
t =2
t / t -1 = Dm /1 unde, m £ n (9.3)
n
şi pentru toată seria: å D t / t -1 = D n /1 (9.4)
t =2
ð de la bază fixă la bază în lanţ:
Dt/1 - Dt-1/1 = Dt/t-1 unde, t = 2, n (9.5)
9.3.2. Indicatorii relativi

Indice de dinamică
P cu bază fixă (It/1):
yt y
I t /1 = sau I t / 1(%) = t × 100 unde, t = 2, n (9.6)
y1 y1
P cu bază în lanţ (It/t-1) :
y y
I t / t -1 = t sau I t / t -1(%) = t × 100 unde, t = 2, n (9.7)
yt -1 yt -1
Relaţii de trecere de la o bază la alta :
ð de la bază în lanţ la bază fixă pentru un termen din interiorul
seriei :
ÕI
t =2
t / t -1 = I m /1 unde, m £ n (9.8)
n
şi pentru întreaga serie : Õ I t / t -1 = I n /1 (9.9)
t =2
ð de la bază fixă la bază în lanţ :
I t /1
= I t / t -1 (9.10)
I t -1 / 1
Ritmul de dinamică
P cu bază fixă (Rt/1) :
y t - y1 Rt / 1 = I t / 1(%) - 100 % t = 2, n
Rt = × 100 sau (9.11)
1 y1
P cu bază în lanţ (Rt/t-1) :
y - y t -1
Rt / t -1 = t × 100 sau Rt / t -1 = I t / t -1(%) - 100 % t = 2, n (9.12)
y t -1
m
Deoarece Õ Rt / t -1 ¹ Rm /1 , trecerea de la o bază la alta se face prin
t =2
transformarea ritmurilor în indici folosind relaţia :
Rt / t -1 + 100
I t / t -1 = (9.13)
100
Valoarea absolută a unui procent de dinamică

P cu bază fixă (At/1):
D y
At / 1 = t / 1 sau At / 1 = 1 (9.14)
Rt / 1 100
P cu bază în lanţ (At/t-1) :
D y
At / t -1 = t / t -1 sau At / t -1 = t -1 (9.15)
Rt / t -1 100
9.3.3. Indicatorii medii

Nivelului mediu
P pentru o serie cronologică de intervale de timp formate din indicatori
absoluţi:
åy t
y= t =1
(9.16)
n
P pentru o serie de momente cu intervale egale între momente (media
cronologică simplă ):
y1 y
+ y 2 + y3 + ... + y i +... + y n -1 + n
y cr = 2 2 (9.17)
n -1
P pentru o serie de momente cu intervale neegale între momente (media
cronologică ponderată):
æt ö æt + t ö æt + t ö æt ö
y1 ç 1 ÷ + y2 ç 1 2 ÷ + ... yi ç i -1 i ÷ + ... + yn ç n -1 ÷
2 è 2 ø è 2 ø è 2 ø
y = è ø
cr n -1
(9.18)
åt
i =1
i
De reţinut că, pentru seria de momente cu intervale neegale între datele

înregistrate, media cronologică ponderată este singurul indicator ce
caracterizează seria.
Modificarea medie absolută (sporul sau scăderea medie absolută):
D=
åD t / t -1
sau D=
y n - y1
(9.19)
n -1 n -1
Indicele mediu de dinamică (I ) :
- pentru întreaga perioadă
yn
I = n -1 Õ I t / t -1 sau I = n -1 (9.20)
y1
- pentru o serie împărţită pe mai multe subperioade succesive de timp,
indicele mediu ce caracterizează întreaga perioadă se calculează astfel:
k
å ni
k
å K
I = i =1
I 1
n1
×I n2
2 × ... × I i
ni
× ...I nk
k = i =1 !I
I =1
nI
(9.21)
în care:
I - indicele mediu general de dinamică;
Ii - indicii medii parţiali de dinamică;
ni - numărul indicilor cu bază în lanţ ce intră în componenţa fiecărui
indice mediu parţial;
k - numărul subperioadelor, adică al indicilor medii parţiali.
Ritmul mediu de dinamică

( )
R = I (%) - 100% (9.22)
9.4.Ajustarea seriilor cronologice
Evoluţia oricărui fenomen în timp este rezultanta unor influenţe de natură

sistematică şi a altora de tip aleator.
Componentele sistematice sunt:
q trendul (tendinţa generală) ;
q sezonalitatea care se manifestă sub formă de oscilaţii regulate la
intervale mai mici de un an (semestru, trimestru, lună, decadă);
q ciclicitatea care se prezintă sub formă de fluctuaţii în jurul tendinţei
înregistrate la perioade mai mari de un an.
Componentele aleatoare se manifestă sub forma unor abateri întâmplătoare
de la ceea ce are sistematic evoluţia variabilei analizate.
Prin ajustarea termenilor unei serii de date statistice, se înţelege operaţia de
înlocuire a termenilor reali cu termeni teoretici ce exprimă legitatea specifică
de dezvoltare obiectivă a fenomenelor la care se referă datele.
( )
Dispersia totală s2y se calculează după formula:
å (y - y)
2
s
i
2
y = (9.23)
n
( )
Dispersia termenilor seriei de la valorile ajustate s y / r sintetizează
2
influenţa factorilor reziduali - factori neînregistraţi - (în cazul seriilor

cronologice toţi factorii cu excepţia factorului timp) şi se calculează cu
formula:
å (y )
2
i - Yti
s 2
y/r = (9.24)
n
în care Yti reprezintă valoarea teoretică a variabilei y în funcţie de timp.
Dispersia valorilor ajustate de la valoarea medie s y2 / t sintetizează variaţia
produsă numai de modificarea factorului timp:
å (Y )
2
-y
s
ti
2
y/t = (9.25)
n
9.4.1. Metode simple mecanice de ajustare a seriilor cronologice
Metoda mediilor mobile
Se foloseşte pentru seriile care prezintă oscilaţii sezoniere şi ciclice.

Mediile mobile sunt medii parţiale, calculate dintr-un număr prestabilit de
termeni, în care se înlocuieşte pe rând primul termen cu termenul ce urmează
în seria care trebuie să fie ajustată.
În practică putem calcula medii mobile dintr-un număr impar de termeni sau
dintr-un număr par de termeni în funcţie de periodicitatea influenţei factorilor
sezonieri.
Când ajustarea se face pe baza mediilor mobile calculate dintr-un număr par
de termeni, mediile mobile se obţin în două trepte:
1) medii mobile provizorii ( yt ) care se plasează între termenii seriei;
2) medii mobile definitive sau centrate ( yt ) , care se plasează în dreptul
termenilor seriei şi cu care se face ajustarea termenilor seriei iniţiale.
Metoda grafică
Acest procedeu presupune reprezentarea grafică a seriei de date empirice
prin cronogramă (historiogramă), urmată de trasarea vizuală a dreptei sau
curbei, astfel încât să aibă abateri minime faţă de poziţia valorilor reale în
grafic.
Metoda modificării medii absolute
Ajustarea prin acest procedeu se foloseşte atunci când, prelucrând seria
de date, se obţin modificări absolute cu bază în lanţ apropiate ca valoare unele
de altele, fără să ţinem sama de semnul lor.
Funcţia de ajustare:
Yt = y1 + (t - 1)D unde, t = 1, n (9.26)
sau
Yti = y0 + ti D (9.27)
unde,:
y0 reprezintă termenul luat ca bază de ajustare (acea valoare care se
apropie cel mai mult de dreapta sau curba trasată vizual în grafic);
ti reprezintă variabila de timp în raport cu baza de ajustare folosită
(poziţie pe care termenul respectiv o are faţă de termenul ales ca bază).
Metoda indicelui mediu de dinamică
Acest procedeu se foloseşte atunci când termenii seriei au tendinţa de creştere
de forma unei progresii geometrice, în care raţia poate fi considerată ca egală
()
cu indicele mediu de dinamică I .
Funcţia de ajustare:
Yt = y1 × I t -1 (9.28)
sau
Yti = y0 × I ti (9.29)
unde,:
y0 reprezintă termenul luat ca bază de ajustare;
ti reprezintă variabila de timp în raport cu baza de ajustare folosită
(poziţie pe care termenul respectiv o are faţă de termenul ales ca bază).
9.4.2. Metode analitice de ajustare

Metodele analitice au la bază un model matematic, în care tendinţa centrală a
evoluţiei se exprimă ca o funcţie de timp:
yi = f(ti) numită funcţie de ajustare,
în care:
ti - reprezintă valorile variabilei independente (timpul);
yi - reprezintă valorile variabilei dependente (fenomenele) care sunt
prezentate în seria cronologică.
Alegerea tipului de funcţie care se potriveşte cel mai bine pentru exprimarea
trendului se face pe baza următoarelor criterii aplicabile opţional:
P criteriul bazat pe reprezentarea grafică. Se construieşte cronograma
şi se apreciază forma tendinţei de evoluţie
P criteriul diferenţelor. Se procedează la calculul diferenţelor absolute
cu bază în lanţ de ordinul unu, doi etc. până când obţinem diferenţele
de ordin i aproximativ constante ajustarea făcându-se după polinomul
de gradul i.
Dacă fenomenul cercetat s-a dezvoltat în progresie geometrică,
adică indicii cu bază în lanţ sunt constanţi (It/t-1 = constant), admitem că seria
cronologică respectivă prezintă o tendinţă exponenţială.
În urma alegerii funcţiei de ajustare după criteriile prezentate se impune
estimarea parametrilor acestor funcţii utilizând metoda celor mai mici pătrate.
Această metodă are ca funcţie obiectiv minimizarea sumei pătratelor
abaterilor valorilor reale de la cele ajustate deci:
(
min å y i - Yti
2
) ti= 1, 2, ... ,n timpul
Trend liniar
Yti = a + b ti (9.30)
în care:
Yti - reprezintă valorile ajustate calculate în funcţie de valorile
caracteristicii factoriale (ti);
a - reprezintă parametrul care are sens de mărime medie şi arată ce nivel
ar fi atins y dacă influenţa tuturor factorilor cu excepţia celui
înregistrat, ar fi fost constantă pe toată perioada;
b - reprezintă parametrul care sintetizează numai influenţa caracteristicii

factoriale (t):
ti - reprezintă valorile caracteristicii factoriale care, în cazul seriilor
cronologice, este timpul.
Parametrii a şi b se determină prin rezolvarea sistemului de ecuaţii normale
obţinut prin metoda celor mai mici pătrate ( å [ y i - (a + bt i )] = min ):
2
ïna + bå t i = å y i
ì
í (9.31)
îa å t i + b å t i = å t i y i
2
ï
Pentru å t =0, sistemul de ecuaţii normale devine:
i
ì
ïa=
å yi
ìïna = å y i ï n
í de unde, í (9.32)
ïîbå t i = å t i y i ïb = å t i yi
2
ï
î å t i2
Variaţia de timp trebuie centrată şi pentru seriile impare se măsoară în unităţi
iar pentru cele pare în jumătăţi de interval între termenii seriei
Înlocuind valorile calculate ale celor doi parametri în ecuaţia de regresie şi
apoi înlocuind succesiv valorile variabilei timp se obţin valorile ajustate ale
caracteristicii rezultative.
Verificarea corectitudinii calculării ecuaţiilor de regresie se face pe baza
relaţiei å Yti = å yi în care
Yti = a + b × t i (9.33)
Trend parabolic
Yti=a+bti+cti2 (9.34)
Punând aceeaşi condiţie, ca suma pătratelor abaterilor termenilor seriei de la
valorile teoretice să fie minimă, se obţine:
å ( yi - (a + bt i + ct i2 ))2 = minim (9.35)
iar sistemul de ecuaţii normale:
ìna + bå t i + cå t i2 = å yi
ïï
ía å t i + bå t i + cå t i = å t i yi
2 3
(9.36)
ï
ïîa å t i + bå t i + cå t i = å t i yi
2 3 4 2
Pentru å t =0, caz în care şi å t

i
3
i =0, sistemul de ecuaţii normale devine:
ìna + cå t i2 = å yi
ïï
íbå t i = å t i yi
2
(9.37)
ï
ïîa å t i + cå t i = å t i yi
2 4 2
Rezolvând sistemul de ecuaţii normale, se calculează valoarea celor trei

parametri şi, în funcţie de valorile individuale ale variabilei t, se ajustează
å
valorile caracteristicii rezultative şi se verifică prin relaţia Yti = åyi
în care Yti=a+bti+cti2
1
Trend hiperbolic Yti = a + b (9.38)
ti
ì 1
ïna + bå t = å y i
ï i
Sistemul de ecuaţii este: í (9.39)
ïa å 1 + b å 1 = å 1 y
ïî ti t i2 ti
i
Se rezolvă sistemul în a şi b, se ajustează seria cu ecuaţiile de estimare

obţinute şi se verifică cu relaţia åYti = å
yi
1
în careYti = a + b
ti
Trend exponenţial Yt = a × b
t
i
i
(9.40)
Prin logaritmare, modelul se transformă într-un model liniar de forma:
lg Yti = lg a + t i lg b (9.41)
Sistemul de ecuaţii normale va fi:
ìïn lg a + lg bå t i = å lg yi
í (9.42)
ïîlg a å t i + lg bå t i = å (t i lg yi )
2
Punând condiţia că å t =0, sistemul devine:

i
ìïn lg a = å lg yi
í (9.43)
ïîlg bå ti = å (ti lg yi )
2
Pentru ajustare se procedează analog ca şi în celelalte funcţii

Operaţia de ajustare în acest caz se va face după ce se vor calcula

logaritmii ecuaţiilor individuale de regresie. Ajustarea după o funcţie
exponenţială se face prin antilogaritmarea ecuaţiilor de regresie calculate în
funcţie de ti.
9.5. Criterii de alegere a procedeelor de ajustare

a) Se calculează suma abaterilor, luate în valoare absolută, dintre datele
empirice şi cele ajustate yt - Yt pentru toate procedeele de ajustare
folosite. Se consideră cel mai potrivit procedeul la care se obţine
å yt - Yt = min .
b) se calculează coeficientul de variaţie:
d y/t
V y¢/ t = ×100 (9.44)
y
în care dy / t reprezintă abaterea medie liniară a valorilor reale de la
valorile ajustate calculată după formula:
d y/t =
å yt - Yti (9.45)
n
Sezonalitatea este variaţia produsă de influenţa modificării succesive a
anotimpurilor
Metoda grafică; se prezintă succesiv variaţia de timp astfel încât în
cronogramă să apară tendinţele de variaţie pe luni, trimestre sau semestre
după cum este alcătuită seria.
Metoda mediilor mobile; se calculează medii mobile provizorii sau
definitive după numărul de termeni – par sau impar - din care se calculează
mediile şi se face ajustarea seriei. Numărul mediilor mobile este mai mic faţă
de numărul termenilor seriilor
Se ajustează şi se calculează mediile multi anuale lunare, trimestriale, sau
semestriale calculate din rapoartele dintre valorile ajustate şi cele reale şi se
calculează indicii de sezonalitate ca raport între fiecare medie parţială şi
media generală.
Metoda analitică diferă numai prin faptul că înainte de a calcula
sezonalitatea se ajustează seria de date impirice printr-o funcţie analitică care
corespunde, cu tendinţa obiectivă de dezvoltate în timp a fenomenului.
9.6. Extrapolarea seriilor cronologice

Extrapolarea datelor unei serii statistice are la bază metodele şi procedeele
folosite la ajustare.
Pentru a face distincţie între termenii ajustaţi (Yti) şi cei extrapolaţi - care sunt
consideraţi tot termenii teoretici - se vor nota termenii extrapolaţi cu Yt¢i , iar
variabila de timp cu ti’.
Deci, formulele de calcul vor fi:
q pentru extrapolarea pe baza sporului mediu:
Yt¢i = y0 + t i' D (9.46)

q pentru extrapolarea pe baza indicelui mediu de creştere:
'
Yt¢i = y0 × I ±ti (9.47)
Aceste formule se aplică atunci când se folosesc valorile parametrilor D, I ( )
din perioada expirată. În cazul când aceştia se modifică, formulele se
modifică cu un coeficient K, astfel:
Yt¢i = y0 + t i' D¢ în care: D ' = k × D (9.48)
Yt¢ = y 0 × I ¢ ± t ¢
în care: I¢ = k I (9.49)
Coeficientul k poate să fie mai mare sau mai mic decât 1.
Dacă k<1, atunci înseamnă că se reduce variaţia medie absolută sau relativă,
după cum se aplică la primul sau la al doilea procedeu.
Dacă k>1, atunci înseamnă că valoarea parametrilor folosiţi în extrapolare
este mai mare decât în perioada de analizat.
Pentru extrapolarea pe baza metodelor analitice de calcul se pune, în primul
rând, condiţia ca datele să se determine astfel încât să nu modifice originea
variaţiei de timp care este în mijlocul seriei cronologice şi pentru care Sti =
0. Deci, variaţia de timp se extinde în ambele sensuri, deşi interesează numai
tendinţa obţinută prin extinderea seriei pentru perioada următoare.
Şi în acest caz se vor folosi aceleaşi notaţii, adică termenii extrapolaţi se vor
nota cu Yti¢ , astfel:
Yt¢i = a + bt i' (9.50)
ti¢
Yt¢i = ab (9.51)
Yt¢i = a + bt i¢ + ct i¢
2
(9.52)
Dacă fenomenele se analizează în interdependenţă cu variaţia factorilor care
le determină în dinamică, atunci se aleg caracteristicile factoriale care sunt
previzibile numai în funcţie de timp şi apoi, apreciind că s-ar păstra aceeaşi
tendinţă de realizare a legăturii, se calculează valorile de perspectivă şi pentru
caracteristica dependentă. De exemplu, pentru o caracteristică rezultativă,
analizată în funcţie de doi factori cu care este legată liniar, se calculează, mai
întâi, ecuaţia medie de tendinţă pe perioada expirată, adică:
Yt = a0 + a1x1 + a2x2 (9.53)

în care x1, x2 sunt variabile factoriale luate în timp.
Separat se analizează tendinţa de dezvoltare a fiecărei variabile independente

şi se extrapolează cele două serii:
X 1¢ = a x1 + bx1 t ¢ (9.54)
X 2¢ = a x2 + bx2 t ¢ (9.55)
Aceste valori se introduc în ecuaţia funcţiei de regresie multiplă, calculându-

se valorile extrapolate ale variabilei Y, după valorile modificate ale celor doi
factori:
Yx¢1x2 = a0 + a1 x1¢ + a 2 x2¢ (9.56)
Capitolul X. METODA INDICILOR
Indicii sunt mărimi relative cu conţinut de mărime medie prin care se

calculează variaţia în timp, în spaţiu şi în interiorul planului a aceluiaşi
indicator statistic
Funcţiile indicilor :
• Măsoară variaţia în timp a fenomenului;
• Măsoară variaţia în spaţiu a fenomenului;
• Măsoară variaţia în interiorul planului.
Indicii pot fi calculaţi izolat pentru un fenomen sau sub formă de sisteme de
indici.
10.1. Indici individuali

Indicii individuali se calculează ca indici simpli folosind datele înregistrate
pentru fiecare variabilă la nivelul unităţii de observare folosită:
q Pentru fenomenul complex y:
y x f
i1y/ 0 = 1 = 1 1 (10.1)
y 0 x0 f 0
unde:
y - fenomenul complex, de tipul y = x × f
x – factorul de tip calitativ (intensiv)
f – factorul de tip cantitativ (extensiv)
q Pentru factorul calitativ x:
x
i1x/ 0 = 1 (10.2)
x0
q Pentru factorul cantitativ f
f
i1f/ 0 = 1 (10.3)
f0
Cei trei indici verifică întotdeauna relaţia de sistem:
i1y/ 0 = i1x/ 0 × i1f/ 0 (10.4)
Relaţii de trecere de la indici de dinamică la ritmuri:
i1y/ 0 (%) = r1y/ 0 + 100 (10.5)
i1x/ 0 (%) = r1x/ 0 + 100 (10.6)
i f
1 / 0 (%) =rf
1/ 0 + 100 (10.7)
unde:
r1y/ 0 - ritmul de dinamică pentru fenomenul complex y

r1x/ 0 - ritmul de dinamică pentru factorul calitativ x
r1 /f 0 - ritmul de dinamică pentru factorul calitativ f
Pe baza indicilor se pot calcula şi modificările absolute ca diferenţă
între numărătorul şi numitorul indicelui:
D1y / 0 (%) = y1 - y0 ; Dx1/ 0 (%) = x1 - x0 ; D1f / 0 (%) = f1 - f 0 (10.8)
10.2. Indici de grup

Indicii de grup se calculează la nivelul grupei sau pe întregul ansamblu.
10.2.1 Sisteme de ponderare folosite la construirea indicilor de grup

factoriali
a) Sistemul de ponderare propus de E. Laspeyres, la care ponderile folosite
sunt cele din perioada de bază:
q pentru factorul cantitativ:
I 1y/(0f ) =
å x0 f1 (10.9)
å 0 0
x f
q pentru factorul calitativ:
I 1y/(0x ) =
å x1 f 0 (10.10)
å x0 f 0
b) Sistemul de ponderare propus de H. Paasche, la care ponderile utilizate
sunt cele din perioada curentă:
q pentru factorul cantitativ:
I 1y/(0f ) =
å x1 f1 (10.11)
å x1 f 0
q pentru factorul calitativ:
I1y/(0x ) =
å x1 f1 (10.12)
å x0 f 1
c) Dobrisch a utilizat un indice calculat ca medie aritmetică simplă a celor
doi indici (Laspeyres şi Paasche):
1
I D = (I L + I P ) (10.13)
2
Particularizând:
P pentru factorul cantitativ:
1 æ å x0 f1 å x1 f1 ö÷
I Df =
2
(
1 f
)
I L + I Pf = ç +
2 çè å x0 f 0 å x1 f 0 ÷ø
(10.14)
P pentru factorul calitativ:

1 æ å x1 f 0 å x1 f1 ö÷
1
2
( )
I Dx = I Lx + I Px = ç +
2 çè å x0 f 0 å x0 f1 ÷ø
(10.15)
d) Sistemul propus de Edgeworth se bazează pe cumularea cantităţilor din

perioada de bază cu cele din perioada curentă şi folosirea acestora ca
pondere la măsurarea variaţiei relative a preţurilor. Preţul fiind o
variabilă calitativă, relaţia generală din care rezultă indicele este:
I 1(/x0) =
å x1 ( f1 + f 0 ) (10.16)
å x0 ( f1 + f 0 )
Prezintă dezavantajul că nu se pot aplica pentru factorul calitativ.
e) Sistemul de ponderare propus de I. Fisher presupune calcularea
indicelui de grup al preţurilor ca o medie geometrică a celor doi indici
agregaţi, de tip Laspeyres şi de tip Paasche.
Generalizând,
I 1y ( x ) =
åx 1 f0
×
åx 1 1 f
(10.17)
0
åx0 f0 0 f1 åx
I 1y ( f ) =
åx 0 f1
×
åx 1 1 f
(10.18)
0
åx0 f0 åx 1 f0
10.2.2. Modalităţi de calcul al indicilor de grup
10.2.2.1. Indici de grup calculaţi prin agregare
P pentru fenomenul complex I 1y/(0x, f ) =

åx 1 1 f
(10.19)
åx 0 f0
P pentru factorul cantitativ I 1y/(0f ) =

åx f0 1
(10.20)
åx f0 0
P pentru factorul calitativ I 1y/(0x )=

åx f
1 1
(10.21)
åx 0 f1
Indicii de grup factoriali calculaţi cu sisteme diferite de ponderare, verifică

relaţia de sistem, şi anume:
I1y/(0x , f ) = I1y/(0f ) × I1y/(0x ) (10.22)
Modificarea absolută se calculează, pe total, tot ca diferenţă între numărătorul
şi numitorul indicelui:
P pentru fenomenul complex Dy ( x, f ) = å x1 f 1 - å x0 f 0 (10.23)
P pentru factorul cantitativ Dy ( f ) = å x0 f1 - å x0 f 0 (10.24)
P pentru factorul calitativ Dy ( x ) = å x1 f1 - å x0 f1 (10.25)
Şi în cazul modificărilor absolute se verifică relaţia de sistem:
Dy ( x, f ) = Dy ( f ) + Dy ( x) (10.26)
Pe baza acestei relaţii, se calculează contribuţia relativă a fiecărui factor
la modificarea absolută, pe total:
Dy ( f )
K y( f ) = × 100 , (10.27)
Dy ( x , f )
Dy ( x )
respectiv, K
y( x)
= y ( x , f ) ×100 (10.28)
D
Exemplificare pentru fond de salarii (FS) ca fenomen complex cu doi
factori de influenţă: salariul mediu ( S ) şi numărul de salariaţi (T):
I 1FS/ 0( S ,T ) =
å S1T1 (10.29)
å S 0T0
I 1FS/ 0(T ) =
åS T 0 1
(10.30)
åS T 0 0
I 1FS/ 0( S ) =
åS T 1 1
(10.31)
åS T 0 1
I FS ( S ,T )
1/ 0 =I FS (T )
1/ 0 × I 1FS/ 0( S ) (10.32)
D FS ( S ,T )
= å S1T1 - å S 0T0 (10.33)
D FS (T )
= å S 0T1 - å S 0T0 (10.34)
D FS ( S )
= å S1T1 - å S 0T1 (10.35)
DFS ( S ,T ) = DFS (T ) + DFS ( S ) (10.36)
DFS (T )
K FS (T )
= FS ( S ,T ) ×100 (10.37)
D
DFS ( S )
K FS ( S )
= FS ( S ,T ) ×100 (10.38)
D
Indici de grup calculaţi ca medie de indici individuali
P pentru fenomenul complex:
I1/ 0 =
y ( x, f ) å i1y/ 0 × x 0 f 0
sau I 1y/(0x , f ) = å 1 1
x f
(10.39)
å x0 f 0 1
å i y x1 f1
1/ 0
I1/ 0 =
y( f ) å i1f/ 0 × x 0 f 0
(10.40)
å x0 f 0
I 1y/(0x ) =
å x1 f1 (10.41)
1
å i x x1 f1
1/ 0
Exemplificare pentru indicii valorii, volumului fizic şi al preţurilor:
I1 / 0 =
v ( p ,q ) å i1v/ 0 × p 0 q 0
sau I1v/( 0p , q ) =
å p1q1 (10.42)
å p0 q0 1
å i v p1q1
1/ 0
I v(q)
=
åi × p qq
1/ 0 0 0
(10.43)
åp q
1/ 0
0 0
I 1v/(0p ) =
åpq 1 1
(10.44)
1
åi p q p 1 1
1/ 0
Indicii de grup calculaţi ca raport a două medii
P pentru fenomenul complex (indice cu structură variabilă):
x ( x, f )
I SV
*
=
x1
=
åx f : åx f 1 1 0 0
(10.45)
x0 åf åf 1 0
I x ( x, f * ) x
= 1 =
åx f 1 1
unde
*
*
fi =
fi
(10.46)
SV
x0 åx f 0 0
*
åf i
P pentru factorul cantitativ (indicele variaţiei structurii) :
I VSx ( f
*
) åx f : åx f
=
x*
=
0 1 0 0
sau
åf åf
x0 1 0
x * å x0 f 1
*
*
I SV =
x( f )
= (10.47)
x0 å x0 f 0*
P pentru factorul calitativ (indice cu structură fixă):
x ( x)
I SF =
x1
=
åx f : åx f
1 1 0 1
sau
x* åf åf 1 1
I x ( x) x
= 1* =
åx f
1 1
*
(10.48)
åx
SF *
x 0 1 f
Îndicele cu structură variabilă, cu structură fixă şi al variaţiei structurii
formează împreună un sistem de indici:
* *
x ( x, f
I SV )
= I SF
x ( x)
× I VS
x( f
(10.49)
)
Modificarea absolută a mediei sub influenţa unuia sau altuia din factori
se calculează ca diferenţă dintre numărătorul şi numitorul indicelui
factorial corespunzător. Relaţiile de calcul vor fi:
åx f - åx f = x f - x f
å å
1 1 0 1
Dx ( x ) = * *
(10.50)
åf åf
1 1 0 1
1 1
åx f - åx f = x f - x
å å
* 0 1 0 0
Dx ( f )
= *
f 0* (10.51)
åf åf
0 1 0
1 0
Şi în acest caz, modificarea mediei este egală cu suma modificărilor
datorate factorilor de influenţă, respectiv:
* *
Dx ( x, f )
= Dx ( x ) + Dx ( f )
(10.52)
Exemplificare pentru indicii productivităţii muncii
w ( w,T * )
I SV
w
= 1 =
å w1T1 : å w0T0 = å p0 q1 : å p0 q0 (10.53)
w0 å T1 å T0 å T1 å T0
* Ti
unde Ti =
å Ti
*
w (T )
IVS =
w*
= åw T : åw T
0 1 0 0
(10.54)
w0 åT åT 1 0
w ( w)
I SF =
åw T : åw T
w1
=
1 1 0 1
(10.55)
åT åT
w* 1 1
* *
w ( w ,T )
I SV = I SF
w ( w)
× IVS
w (T )
(10.56)
D =
åw T - åw T = w - w
w ( w,T *) 1 1 0 0
(10.57)
åT åT
1 0
1 0
Dw ( w) =
åw T - åw T
1 1 0 1
= w1 - w * (10.58)
åT åT
1 1
Dw (T *) =
åw T - åw T
0 1 0 0
= w * - w0 (10.59)
åT åT
1 0
w ( w,T * ) w (T * )
D =D + Dw ( w) (10.60)
10.3. Descompunerea pe factori a variaţiei unui fenomen complex

folosind metoda indicilor
În teoria şi practica statistică descompunerea indicelui general în produsul
indicilor factoriali se numeşte descompunere geometrică, iar separarea
modificării absolute totale în suma modificărilor absolute, datorate factorilor,
este denumită descompunere analitică.
10.3.1. Metoda substituţiei în lanţ

Presupune aplicarea următoarelor reguli:
q indicele influenţei primului factor, de regulă cel cantitativ, se
construieşte folosind drept pondere cealaltă sau celelalte variabile la
nivelul perioadei de bază;
q un factor odată substituit rămâne drept pondere la nivelul perioadei
curente pe tot parcursul descompunerii pentru ceilalţi indici factoriali.
Indicii factoriali şi modificările absolute se calculează pe baza relaţiilor:
q Varianta I (se substituie mai intâi factorul cantitativ)
I 1y ( f ) =
åx f
0 1
;
0
åx 0 f0 (10.61)
D y( f )
= åx f - å x0 f 0 = å x0 D
0 1
f
I 1y ( x ) =
åx f ; 1 1
0
åx f 0 1 (10.62)
D y( x)
= åx f -åx1 1 0 1 f = å f1 D x
Varianta II (se substituie mai intâi factorul calitativ)
I 1y ( x ) =
åx f ; 1 0
0
åx f 0 0 (10.63)
Dy ( x ) = åx f -åx1 0 0 f 0 = å f 0 Dx
I 1y ( f ) =
åx f ; 1 1
0
åx f 1 0 (10.64)
D y( f )
= åx f -åx1 1 1 f 0 = å x1 D f
10.3.2. Metoda influenţelor izolate a factorilor (metoda restului

nedescompus)
Pentru cazul a doi factori, indicii factoriali se obţin aplicând sistemul de
ponderare propus de Laspeyres, şi anume:
I y( f ) =
å x0 f1 respective, I y ( x) = å x1 f 0 (10.65)
å 0 0
x f å 0 0
x f
iar modificările absolute se calculează pe baza relaţiilor:
å
Dy ( f ) = x0 f1 - x0 f 0 = x0 D f å å
(10.66)
Dy ( x ) = å x1 f 0 - å x0 f 0 = å f 0 Dx (10.67)
Folosind acelaşi sistem de ponderare pentru ambii factori nu se mai verifică
relaţia de sistem deoarece rămâne un “rest nedescompus” care arată influenţa
simultană a ambilor factori:
åx f : åx f
I y ( xÇ f ) =
1 1 1 0
(10.68)
åx f åx f 0 1 0 0
D y ( xÇ f )
= (å x1 f1 - å x f ) - (å x f - å x f ) = å D D
0 1 1 0 0 0
x f
(10.69)
Modificarea absolută pe total:
Dy ( x, f ) = å x0 D f + å f 0 Dx + å Dx D f (10.70)
Repartizarea restului nedescompus pe factori de influenţă se poate face în
următoarele variante:
a) se atribuie integral unuia din factori, situaţie care conduce la

procedeul substituţiei în lanţ;
b) se repartizează în mod egal pe factori;
c) se repartizează proporţional cu influenţele izolate ale factorilor (kx, kf), care
se determină astfel:
kx =
å f 0 Dx respective, k =
f å x0 D f
(10.71)
å 0 å 0
x D f
+ f D x
å 0 å 0
x D f
+ f Dx
Sporul total al variabilei y care revine factorului f:

å å
Dy ( f ) = x0 D f + k f Dx D f (10.72)
Sporul total al variabilei y care revine factorului x:
Dy ( x ) = å f 0 Dx + k x å Dx D f (10.73)
Contribuţia relativă a factorilor la formarea sporului total:
Dy ( f ) Dy ( x )
× 100 respectiv y ( x , f ) × 100 (10.74)
Dy ( x , f ) D
Partea a II-a: STATISTICA APLICATĂ
Capitolul XI. STATISTICA MACROECONOMICĂ
11.1. Sistemul Conturilor Naţionale
Sistemul Conturilor Naţionale S.C.N. (sau Contabilitatea Naţională

(S.C.N.) a apărut şi s-a dezvoltat ca o metodă de evidenţă şi analiză statistică
a economiei. S.C.N. este principalul sistem de evidenţă şi analiză
macroeconomică utilizat în statistica internaţională de ţările cu economie de
piaţă. S.C.N. reprezintă un ansamblu coerent de conturi şi tabele ce oferă o
imagine sistemică comparabilă şi completă a activităţii economice a unei ţări.
S.C.N. prezintă unele particularităţi sistematizate astfel:

§ S.C.N. este o metodă de înregistrare şi prezentare cantitativă a economiei.
§ S.C.N. este o reprezentare cantitativă sintetizată şi agregată a realităţii
economice.
§ Realitatea economică reflectată în S.C.N. se grupează după caracteristici
de spaţiu şi timp. Din punct de vedere al caracteristicilor de spaţiu se
alcătuiesc conturi naţionale în profil naţional, plurinaţional şi regional.
Conturile sunt alcătuite trimestrial, anual, pe mai mulţi ani sau la un
moment dat.
§ S.C.N. evidenţiază, prin conţinutul său, dimensiunea şi structura unei
economii bazate pe relaţii de piaţă.
§ S.C.N. foloseşte la elaborarea conturilor tehnica contabilă, principiul
contabil al dublei înregistrări. Conturile înregistrează, pe de o parte,
resursele, iar, pe de altă parte, folosirea acestora, precum şi soldul pentru
echilibrarea lor.
11.1.1 Agregarea activităţilor economice în S.C.N
Descrierea statistică a activităţii economice a unei ţări se bazează pe

date care evidenţiază activitatea desfăşurată în primul rând de agenţii
economici.
Activităţile economice se separă în patru grupe fundamentale:
§ crearea veniturilor, prin producerea de bunuri (materiale şi servicii) care
contribuie direct sau indirect la satisfacerea necesităţilor economice;
§ folosirea veniturilor pentru consum;
§ folosirea veniturilor pentru creşterea patrimoniului;
§ acordarea, respectiv angajarea de credite.
Subiectele economice respectiv activităţile lor sunt agregate după două

criterii esenţiale, fiecare răspunzând unor cerinţe diferite de analiză
macroeconomică, respectiv:
§ agregarea după tipuri de activităţi ce produc acelaşi produs sau
prestează aceleaşi servicii
§ agregarea activităţilor pe sectoare (firme, gospodării, politic,
străinătatea).
11.1.2. Circuitul economic şi reflectarea lui în conturi
Sistemul Conturilor Naţionale clasifică marea varietate de fluxuri

economice într-un număr restrâns de categorii fundamentale şi le înscrie într-
un cadru de ansamblu ce permite obţinerea unei reprezentări a circuitului
economic adaptată nevoilor de analiză, previziune şi de politică economică.
S.C.N. evidenţiază fluxurile economice şi circuitul lor între subiectele
economice care se sistematizează în patru mari sectoare, şi anume: firmele,
gospodăriile populaţiei, instituţiile guvernamentale şi străinătatea.
În cazul cumpărării de bunuri şi servicii ale factorilor de producţie
(tranzacţii de prestaţii), fluxurilor de bunuri şi servicii ale factorilor, denumite
şi fluxuri reale, le corespund fluxuri monetare de aceeaşi mărime, dar în
direcţie opusă. Circuitul fluxurilor poate fi prezentat grafic, sub forma
conturilor, prin intermediul unui sistem de ecuaţii şi sub formă matriceală.
Noţiunile de bază necesare în analiza S.C.N.
Activităţile economice - conceptul cuprinde totalitatea activităţilor care
urmăresc direct sau indirect satisfacerea nevoilor cu bunuri materiale şi
servicii.
Subiectele economice - unităţile organizatorice cele mai mici, care decid
asupra înfăptuirii activităţii economice (firme, gospodării, instituţii).
Obiectele activităţii economice - bunuri materiale, servicii de consum,
servicii ale factorilor de producţie şi creanţe.
Tranzacţiile - exprimă trecerea obiectelor de la un subiect economic la
altul.
Evaluarea - atribuie tranzacţiei o anumită mărime în expresie monetară.
Datarea - data când are loc tranzacţia.
Localizarea - stabileşte locul în care s-a efectuat tranzacţia. Aceasta
permite să se stabilească dacă tranzacţia se derulează în cadrul activităţii din
economia naţională sau poate fi atribuită altor economii naţionale.
Tranzacţiile între subiectele economice sunt prezentate respectând două
principii de bază:
1. Fiecare tranzacţie poate fi reprezentată prin două fluxuri. Tranzacţiile

pot fi bilaterale (furnizarea resurselor de muncă de la gospodării către firme
şi încasarea de venituri de la firme către gospodării) sau unilaterale (donarea
unei sume de bani);
2. Plata unor dobânzi pentru eventualele credite primite.
11.1.3. Conturi de activitate ale subiectelor economice
Pentru fiecare activitate se alcătuiesc conturi în care se evidenţiază

tranzacţiile care au avut loc. De regulă, sunt alcătuite patru conturi:
§ contul de producţie;
§ contul de venituri şi cheltuieli;
§ contul de modificare a patrimoniului;
§ contul de finanţare.
A. Conturi la nivelul unei firme

Desfăşurarea activităţii economice a unei firme necesită:
P cumpărarea de mijloace de producţie nedurabile;
P cumpărarea de mijloace de producţie durabile;
P angajarea de forţă de muncă;
P plata unor impozite către instituţiile guvernamentale
Activităţile prezentate se evidenţiază în producţie, care are structura de
mai jos.
§ Contul de producţie al unei firme
1. Consumul intermediar – CI 7. Vânzări către alte Valoa-
2. Amortizarea capitalului fix subiecte ec. – V rea
(consumul de mijloace 8. Modificarea produ-
durabile) – A stocurilor materiale cţiei
V 3. Salarii, inclusiv impozite pe din producţia (Produ-
A salarii şi contribuţii la asigurări proprie –DS cţia
B sociale (remunerarea muncii) – 9. Bunuri durabile (de bruta)
Rm capital) din -PIB
4. Impozite indirecte nete - IIN producţia proprie –
5. Dobânzi şi rente – D BCcp
6. Profit - Pr
P în partea dreapta a balanţei – valoarea producţiei care corespunde valorii
bunurilor şi serviciilor produse de firmă în perioada curentă.
P în stânga a balanţei - elementele care determină costul producţiei,
impozite plătite şi profitul.
Relaţii: VABpp= VABpf +IIN în care IIN = II-Sv (11.1)

VABpp = PB-CI (11.2)
VABpp =A+Rm +IIN +D+Pr (11.3)
VANpp =VANpf +A+IIN (11.4)
VANpf = VABpp- A– (II-Sv) (11.5)
EBE = VABpp – IIN – Rm (11.6)
PBpp = V +DS + Bcp în care DS = S1 – S0 (11.7)
PBpp = CI+Rm+A+II+Pr (11.8)
ENE = EBE – A (11.9)
în care: VAB – Valoarea adăugată brută

VAN – Valoarea adăugată netă
PB - valoarea producţiei brute
EBE – excedentul brut de exploatare
ENE –excedentul net de exploatare
§ Contul de venituri şi cheltuieli care este structurat:

1. Profituri distribuite – Pd 5. Profituri din Profitul
2. Impozite directe pe venituri – ID producţia curentă firmei -
3. Transferuri către alte subiecte 6. Venituri din Pr
economice –Td patrimoniu
4. Venitul disponibil (VD) = 7. Transferuri curente de la alte
Economii (E) subiecte economice - Tp
P în partea dreapta a balanţei - sursele de venit (profitul din perioada
curenta, venituri din patrimoniu şi transferuri);
P în partea stânga a balanţei - distribuţia veniturilor, transferurilor către
subiectele economice.
Relaţii: V = Pd + ID+Td + VD = Pr + Tr (11.10)

VD= V- (Pd + ID+Td ) = (Pr + Tr) - (Pd + ID+Td ) (11.11)
§ Contul de formare (modificare) a patrimoniului (de acumulare)

venitul obţinut se poate utiliza pentru consum productiv şi pentru
investiţii care sporesc valoarea patrimoniului.
1. Cumpărări de bunuri capitale 6. Amortizarea –A.

2. Bunuri capitale din producţie Inv.c proprie 7. Econ. nete - EN EB
Inv.b 8. Transferuri de
3. Modific. stoc. (investiţii în stocuri) patrimoniu de la alte
4. Transferuri de patrimoniu către alte subiecte economice -
subiecte economice – Td TPp
5. Soldul finanţării – SF
(+excedent, - deficit)
P în partea dreaptă – sursele care duc la modificarea patrimoniului
P în partea stânga – elementele de cheltuieli care s-au efectuat pentru
modificarea patrimoniului.
unde: SF- soldul finanţării
Relaţii:
SF= (EN+A+TPp)-(Inv.c.+DS+TPd)=(EB+TPp)-(Inv.b+TPd) (11.12)
§ Contul de finanţare a unei firme – evidenţiază modificările

intervenite în nivelul creanţelor şi angajamentelor.
1. Modificări în 2.Modificări în nivelul angajamentelor
nivelul creanţelor 3.Soldul finanţării –SF (+excedent, - deficit)
B. Conturi la nivelul unei gospodării private (menaj privat)

§ Contul de venituri ale unei gospodării private (menaj privat) obţine
venit din:
- în calitate de angajat (salarii, premii, bonusuri);
- ca întreprinzător independent ( din închirieri, din activitatea
productivă);
- din dividende pentru acţiuni, dobânzi din depuneri şi obligaţiuni
- din transferuri curente, pensii, ajutoare de şomaj, sociale, alocaţii,
burse;
1. Impozite direct, contribuţii 4. Venituri din munca şi din
sociale şi alte transferuri curente patrimoniu (venitul factorilor de
plătite –I producţie) –Vmp
2. Consumul –C Venitul 5. Transferuri curente primite
3. Economii –E disponibil -VD (pensii, ajutoare, alocaţii.) - Tp
P în partea dreaptă – apar toate veniturile din muncă, patrimoniu etc.
P în partea stângă – distribuţia veniturilor.
Relaţii: VP = Vmp + Tp (11.13)

VD = VP – I (11.14)
în care: VP – veniturile totale ale gospodăriei private
§ Contul de formare a patrimoniului unei gospodării private – ele nu

deţin mijloace de producţie, nu investesc, însă deţin bunuri de folosinţă
îndelungată – nu se poate calcula şi evidenţiază economiile realizate de
gospodării.
1. Transferuri de patrimoniu către alte 3. Economii – E
subiecte economice - TPd 4. Transferuri de patrimoniu
2. Soldul finanţării – SF (+excedent, - primite -TPp
deficit)
Relaţii: SF = E + TPp – TPd (11.15)
§ Contul finanţării unei gospodării private – corespunde cu cel al

firmei.
C. Conturi la nivelul instituţiilor publice (menaj public)

Avem toate cele 4 conturi ca şi la firme:
§ Contul de producţie al unei instituţii publice
1. Producţia intermediară 7. Bunuri publice folosite Valoarea
– PI gratuit (consumul prod. de
V 2. Amortizarea capitalului propriu) - Cpb servicii
A fix – A 8. Vânzări de servicii publice -
B 3. Valoarea adăugată netă publice –Vsp VP
(salarii-rente) - VAN
P în partea dreaptă – vânzările şi transferurile unilaterale către
gospodăriile private şi firme;
P în partea stângă – costul producerii acestora
Relaţii: VP = VAN +A+PI = VAB +PI (11.16)
Cpb = VAB +PI - Vsp = VP-Vsp (11.17)
§ Contul de venituri al unei instituţii publice:

1. Plăti efectuate factorilor de producţie 5. Venituri din participarea la
(dobânzi, dividende) -P activitatea firmelor (dobânzi,
2. Transferuri curente dividende etc.)-Vf
prestate(subvenţii, asigurări sociale 6. Impozite directe şi indirecte -
etc) –Td Imp
3. Consumul statului (consum public) – 7. Transferuri curente primite
Cpb (asigurări sociale, amenzi,
4. Economii (E) taxe etc.) – Tp
P în partea dreaptă - sursele de venit;

P în partea stângă – distribuţia veniturilor, transferurilor către subiecţii
economici.
Principala relaţie este cea de determinare a economiilor care reprezintă sursa
modificării patrimoniului
E= (Vf +Imp+Tp)-(P+Tb+Cpb) (11.18)
§ Contul de formare (modificare) a patrimoniului al unei instituţii

publice investiţii care sporesc valoarea patrimoniului.
- investiţii pentru dezvoltare – venit disponibil
- investiţii pentru înlocuire sau reproducere – amortizare
1. Transferuri de patrimoniu către 4.Amortizarea –A
alte subiecte econ. – TPd 5. Economii – E
2. Investiţii capitale brute - Inv.b 6. Transferuri de patrimoniu de la
3. Soldul finanţării – SF alte subiecte economice -TPp
P partea dreaptă – sursele finanţării investiţiilor primite;
P partea stângă – investiţii şi transferuri făcute către alte subiecte
economice
Relaţii: SF = (E+A+TPp)-(Inv.b. +TPd) (11.19)
§ Contul de finanţare – este acelaşi cu cel prezentat pentru firme.
11.1.4. Conturi ale sectoarelor

Conturile sectoarelor au la bază conturile subiectelor economice din care
se elimină din calul livrările de bunuri (a consumului intermediar, tranzacţii
intrasectoriale) dintre subiectele economice care sunt încadrate în acelaşi
sector.
Are la baza trei conturi:
§ Contul de producţie
§ Contul de venituri
§ Contul de modificare a patrimoniului.
A. Conturile la nivelul sectorului firme
§ Contul de producţie al sectorului firme
1. Cheltuieli pentru producţii 5. Încasări din vânzarea

intermediare şi de investiţii bunurilor de către alte
din import – CI sectoare – V
2. Amortizarea (consumul de - bunuri de consum către
cap. fix) – A gospodării;
3. Impozite indirecte – subvenţii - vânzări de producţie
de exploatare intermediară către sectorul
( II – Sv) public;
V 4. Valoarea adăugata neta (la - vânzări prin export.
A pf)-VANpf 6. Investiţii brute (inclusiv
B - remunerarea muncii; importurile) - Iv
- dobânzi şi rente – D - investiţii brute în bunuri de
- profitul din activitatea de capital;
producţie - Pr - investiţii brute în stocuri.
P în partea dreaptă – încasări din vânzări şi valoarea bunurilor din
producţie proprie;
P în partea stângă - cheltuielile ocazionale de import de produse
intermediare.
Relaţii: VABpp= VANpf +IIN+A = VANpf + II-Sv +A (11.20)

VABpf = VABpf +A (11.21)
VANpp =VABpp –A (11.22)
§ Contul de venituri este structurat:

1. Profituri distribuite – Pf.d 5. Profituri din activitatea de producţie
2. Impozite directe – Idir şi patrimoniu –Pf VB
3. Transferuri curente prestate 6. Transferuri curente primite
altor sectoare –Td de la alte sectoare - Tp
4. Venitul disponibil (VD) =
Economii (E)
P în partea dreaptă - sursele de venit ;
P în partea stângă – distribuţia veniturilor, transferurilor către sub. ec.
Relaţii:
VD= (Pf +Td ) -(Idir +Pf.d+Td ) (11.23)
în care: Pf +Td = VB (11.24)
§ Contul de formare (modificare) a patrimoniului sectorului firme

1.Cumpărări de bunuri capitale 6. Amortizarea –A

2. Bunuri capitale din producţie Inv.c 7.Economii – E
proprie Inv.b 8. Transferuri de
3. Investiţii în stocuri - DS patrimoniu primite -
4. Transferuri de patrimoniu prestate - TPd TPp
5. Soldul finanţării – SF
P partea dreaptă – sursele care duc la modificarea patrimoniului;
P partea stângă – elementele de cheltuieli care s-au efectuat pentru
modificarea patrimoniului.
Relaţii:
SF=(E+A+TPp)-(Inv.c.+DS+TPd)=(E +A+TPp)-(Inv.b+TPd) (11.25)
XI.1 B. Conturi la nivelul sectorului public (stat).

§ Contul de producţie al sectorului public
1. Consumul intermediar – CI 4. Bunuri publice livrate
V 2. Amortizarea
A (consuml de cap. Fix) – A gratuit pentru
B 3. Valoarea adaugată netă
(la pf)-VANpf consumul public Val.
- remunerarea muncii; 5. Vânzări de bunuri prod
- dobânzi şi rente – D publice
P în partea dreaptă – valoarea producţiei = costul producţiei;
P n partea stângă - consumul intermediar
Relaţii:
Val. Prod = CI + A + VANpf (11.26)
§ Contul de venituri al sectorului public este structurat:

1. Transferuri curente –Td 4. Impozite directe şi indirecte – I
către: 5. Venituri din patrimoniul şi
- gospodării private; participarea la activitatea VB
- firme economică –V
- străinătate 6.Transferuri curente primite - Tp
2. Consumul statului -Cpb
3. Economii (E)
P în partea dreaptă - sursele de venit ;
P în partea stângă – distribuţia veniturilor.
Relaţii:
E= (I+V+Tp)-(Tp +Cpb) sau E = VB - (Tp +Cpb) (11.27)
C. Conturi la nivelul gospodăriilor private

§ Contul de venituri ale unei gospodarii private (menaj privat) obţine
venit din:
1. Impozite direct – Idir Venituri din munca şi din
2. Transferuri platite –Td patrimoniu (venitul factorilor de
3. Cheltuieli pentru Venitul producţie) - Vmp
consum –Cpv disponibil 6. Venituri din transferurile
4. Economii –E VD primite - Tp
P în partea dreaptă – apar toate veniturile din munca, patrimoniu etc.
P în partea stângă – distribuţia veniturilor
Relaţii: VP = Vmp+Tp
VD = (Vmp+Tp) – (Idir +Td) (11.28)
în care VP – veniturile totale ale gospodăriei private
11.1.5. Sistemul conturilor macroeconomice
Sistemul conturilor macroeconomic cuprinde un număr de conturi

prin intermediul cărora de evidenţiază rezultatele macroeconomie, se face
trecerea de la conceptul intern la naţional, de la mărimea neta la bruta şi
invers.
Principalele conturi care de elaborează în cadrul contabilităţii naţionale
sunt:
Ø contul de producţie (I);
Ø contul de venituri (II);
§ contul de distribuire primară a venitului (II.1);
P contul de exploatare (II.1.1);
P contul de alocare a veniturilor primare (II.1.2);
- contul de venit al întreprinderii (II.1.2.1);
- contul de alocare a altor venituri primare (II.1.2.2);
§ contul de distribuire secundară a venitului (II.2);
§ contul de redistribuire a venitului în natură (II.3);
§ contul de utilizare a venitului (II.4);
P contul de utilizare a venitului disponibil (II.4.1);
P contul de utilizare a venitului disponibil ajustat (II.4.2);
Ø contul de capital şi financiar (III);
§ contul de capitol (III.1);
P contul variaţiilor nete datorate economiei şi transferurilor de capital
(III.1.1);
P contul achiziţiilor de active nefinanciare (III.1.2);
§ contul financiar (III.2);
§ contul altor modificări de active (III.3);

Ø contul de patrimoniu (IV);
Ø contul restul lumii (V).
11.2. Eficienţa folosirii potenţialului economic

Eficienţa producţiei sociale (ERC)
PIB sau PIN
ERC = × 1000 (11.29)
RC
în care: Rc – resurse constante
Rentabilitatea resurselor folosite

B
RF = × 1000 (11.30)
F
B
RM = × 1000 (11.31)
M
B
RP = × 1000 (11.32)
PIB
în care: B- benificiul (profitul)
F - fondurile fixe;
M – mijloacele materiale;
P – PIB;
RF – rentabilitatea fondurilor fixe;
RM – rentabilitatea mijloacelor materiale;
RP – rentabilitatea PIB
Cheltuieli de producţie la 1000 lei PIB (C)

C
C= P (11.33)
PIB
în care: Cp – cheltuieli de producţie
11.2.1 Analiza statistică a capitalului fix şi circulant

A. Caracterizarea statistică a volumului capitalului fix.
Valoarea medie anuală a de inventar a capitalului fix ( F )
12
åVIC i
F= i =1
sau conform balanţei F = VICi + VMI - VME (11.34)
12
Valoarea medie anuală rămasă

VR1 + VR2
FR = F (11.35)
VIC1 + VIC2
în care :
F R - valoarea medie anuală a mijloacelor fixe ;
VR1;VR2-valoarea rămasă a mijloacelor fixe la începutul/sfârşitul
anului ;
VIC1 ;VIC2 - valoarea de inventar a mijloacelor fixe la
începutul /sfârşitul anului.
Valoarea rămasă a capitalului fix (VR)
VR = VIC – A (11.36)
§ Caracterizarea statistică a structurii şi dinamicii capitalului fix.
Ponderea diferitelor grupe de mijloace fixe.
F
g iF = n i (11.37)
å Fi
i =1
în care :
Fi - valoarea mijloacelor fixe din grupa i ;
å Fi - valoarea totală a mijloacelor fixe.
Dinamica mijloacelor fixe
F F F F
I F = 1 ; I F = 1i ; (i = 1, n) I GIF = n 1i : n 0i (11.38)
F2 F0i
å F1i å F0i
i =1 i =1
§ Caracteristica stării fizice a capitalului fix.
Indicatorii uzurii
UZ
I uz = × 100 (11.39)
VIC
Indicatorii stării de utilitate
VR
I sut = × 100 (11.40)
VIC
Aceşti doi indicatori (indicatorul uzurii cu indicatorul stării de utilitate) fiind
complementari rezultă
Iuz + Isut = 100 (11.41)
§ Caracterizarea mişcării capitalului fix.
Egalitatea dintre indicatorii balanţei

F0 + Fint - Fieş = F1 (11.42)
Coeficientul intrărilor (reînnoirii).
F
K int = int (11.43)
F1
Coeficientul ieşirilor (scoaterii din funcţiune).
F
Kieş = ieş (11.44)
F0
B. Indicatorii capitalului circulant.
§ Caracterizarea statistică a consumului de materii prime şi
materiale.
Economia de materii prime:
P absolută
DM = M 1 - M p (11.45)
P relativă
M1
M% = *100 - 100 (11.46)
Mp
Limita admisibilă de consum
M adm = M p × I1Q/ p (11.47)
Economia de materii prime şi materiale:
P absolută
DM = M1 - M p × I1Q/ p (11.48)
P relativă
M1
M% = *100 - 100 (11.49)
M p * I1Q/ p
Consumul total de materii prime şi materiale.
M = f (m × q) , M = m × q. (11.50)
11.2.2. Indicatorii sintetici ai eficienţei folosirii capitalului fix

(fondurilor fixe)
Efect Efort
sau (11.51)
Efort Efect
Indicatorii eficienţei fondurilor fixe (EFF)
PIB
- la nivelul economiei naţionale EFF = (11.52)
F
VAB1
- la nivel de ramură EFF1 = (11.53)
F1
unde, VAB1 = EFF1 × F1
Eficienţa fondurilor fixe ca medie a eficienţei la nivel de ramură
EFF = å EFF × F = å EFF × g F

i i
(11.54)
åF
i i i
i
Fi
unde: gF =
å Fi
Dinamica eficienţei fondurilor fixe
EFF1 I PIB
I EFF = ×100 = F (11.55)
EFF0 I
Eficienţa fondurilor fixe noi (EFFN)
DPIB1 / t -1
EFFN = × 1000 (11.56)
FFN t -1
sau EFFN = å EFFN × FFNi i

× 1000
å FFN i
(11.57)
Necesarul de fonduri fixe (NFF)
FF
NFF = (11.58)
PIB
sau NFF = å
NFFi × VABi
= å NFFi × g VAB (11.59)
åVABi
Necesarul de fonduri fixe este invers proporţional cu EFF
1
NFF = (11.60)
EFF
11.3. Analiza statistică a potenţialului uman
11.3.1. Indicatorii resurselor de muncă din economie

Mărimea resurselor de muncă (RM)
RM = PVM-PVMIM+PAVML (11.61)
în care: PVM- populaţia în vârstă de muncă;
PVMIM- pop. în vârstă de muncă având incapacitate de muncă;
PAVML- pop. în afara lim. vârstei de muncă dar care lucrează.
Între indicatorii incluşi în balanţa resurselor de muncă există relaţia:
RM=PO+RZM (11.62)
în care: PO - populaţia ocupată;
RZM - rezervele de muncă
Numărul mediu al personalului muncitor
n n
å Ti åT zi
T = i =1
= i =1
(11.63)
n n
în care:
T - numărul mediu al muncitorilor;
Ti – numărul muncitorilor
Tzi – numărul zilelor lucrate;
n - numărul zilelor calendaristice.
Sau pentru trimestru, semestru, an
T + TII + TIII
Ttrim = I (11.64)
3
Rata specifică de mortalitate pe grupe de vârstă
M xi
mxi = *1000 (11.65)
P xi
Rata de supraveţuire
S xi = 1000 - mxi (11.66)
Gradul de ocupare a resurselor de muncă
P.O.
K ocup.r .m. = × 100 (11.67)
R.M .
Ponderea rezervelor de muncă
Re z.M .
g Re z.M . / R.M . = (11.68)
R.M .
Rata generală de activitate
P. A.
ra = × 100 (11.69)
P
Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă
P. A.
ra. p.v.m. = × 100 (11.70)
P.V .M .
Rata specifică a activităţii pe sexe
P. A.si
ra.s. = × 100 (11.71)
P.si
Rata specifică a activităţii pe grupe de vârstă
P. A.x
rax = × 100
i
(11.72)
i
Px i
Rata şomajului
S
rs = × 100 (11.73)
Ps
11.3.2. Analiza numărului, structurii şi dinamicii forţei de muncă
Rata generală de activitate

PA
rg a = × 100 (11.74)
P
Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă
PA
rapvm = × 100 (11.75)
PVM
Rata specifică a activităţii pe sexe
PAm PA f
ra m = × 100 şi ra f = × 100 (11.76)
Pm Pf
Rata specifică a activităţii pe medii
PA PAr
rau = u *100 şi rai = × 100 (11.77)
Pu Pr
Rata specifică a activităţii pe grupe de vârstă
PAr
ra r = × 100 (11.78)
Pr
Populaţia ocupată civilă.
POc = PA - S - A - O (11.79)
Greutăţile specifice din ramură i a forţei de muncă
Ti
g Tx = (11.80)
åTi i
Indicele de dinamică a forţei de muncă se poate calcula pe fiecare

grupă sau pe total
åT i1
I 1T/ 0 = i (11.81)
åT
i
i0
în care:
Ti0 – nr. personalului din perioada de bază din fiecare grupă i;
Ti1 – nr. personalului din perioada curentă din fiecare grupă i.
Modificarea absolută exprimând excedentul sau deficitul de forţă de

muncă
å å
DT1/ 0 = Ti1 - Ti0 (11.82)
Indicele dinamicii relative:
å Ti 1
I T (q)
= i
(11.83)
å Ti × I
1/ 0 q
0 1/ 0
i
Economia sau risipa relativă:
DT1/( q0) = åTi1 - å (Ti0 × I1q/ 0 ) (11.84)
i i
Contribuţia unei ramuri sau a unei unităţi teritorial-administrative la
formarea nivelului şi dinamicii forţei totale de muncă
g iT1 å Ti1
I =
T
(11.85)
g iT0 å Ti 0
Acest indice admite descompunerea pe doi indici factoriali:
g iT1 å Ti1 g iT0 å Ti1 g iT1 å Ti1
= × (11.86)
g iT0 å Ti 0 g iT0 å Ti 0 g iT0 å Ti1
(influenţa de (influenţa de
volum) structuri)
Durata medie a zilei de muncă
Thi
Dz = (11.87)
Tzi
Durata medie a lunii de lucru
Tz i
Dl = (11.88)
T
Coeficientul de utilizare a zilei de lucru:

Dl
Kz = (11.89)
Dlz
în care: Dlz - durata legală a zilei de lucru
Coeficientul de utilizare a lunii de lucru:
Dl
Kz = (11.90)
Dll
în care: Dll -durata legală a lunii de lucru
Pierderile de timp exprimate în ore, ca urmare a folosirii incomplete a
zilei de lucru:
DT(z) = (Dz - D1z)Tz (11.91)
Pierderile exprimate în om-zile, ca urmare a folosirii incomplete a lunii
de lucru:
DT(1) = ( D1 - D11)Ti (11.92)
11.3.3. Eficienţa utilizării resurselor de muncă

Productivitatea muncii
q
§ metoda directă W = (11.93)
T
1
§ metoda indirectă W = (11.94)
T
Productivitatea muncii orare
q
Wh = (11.95)
Th
Productivitatea muncii zilnice
q
Wz = (11.96)
Tz
Productivitatea socială a muncii
PIB
W= (11.97)
POc
Relaţiile din dinamică
I1W/ Z0 = I1W/ h0 I1D/ Z0 sau I1W/ l0 = I1W/ 0z I Dl = I Wh I Dh I D1 (11.98)
Indicele individual al productivităţii

w1 q1 q0
i1w/ 0 = = : (11.99)
w0 T1 T0
Indicele de grup al productivităţii, calculat ca indice cu structură
variabilă
w
I 1w/ 0 = 1 =
å wT1 : å w0T0 = å q1 : å q0 (11.100)
Metoda unităţilor natural-convenţionale (k)
§ indicele individual:
w q × k q0 × k
i1w/ 0 = 1 = 1 : (11.101)
w0 T1 T0
§ indicele de grup:
I 1w/ 0 =
w1
=
å wT : å w T
1 0 0
=
åq ×k : åq ×k
1 0
(11.102)
w0 åT åT 1 0 åT åT 1 0
Metoda unităţilor valorice se poate folosi pentru producţia eterogenă
w1 q1 p 0 q 0 p 0
i1w/ 0 = = : (11.103)
w0 T1 T0
§ indicele de grup, calculat ca indice cu structură variabilă este:
w
I 1w/ 0 = 1 =
å w1T1 : å w0T0 = å q1 p 0 : å q0 p 0 (11.104)
Metoda unităţilor de timp de muncă se poate folosi pentru producţia
eterogenă
w1 qt q t
i1w/ 0 = = 1n : 0 n (11.105)
w0 T1 T0
§ indicele de grup:
I1W/ 0 =
w1
=
åwT : åw T
1 1 0 0
=
åq t : åq t
1 n 0 n (11.106)
w0 åT åT
1 0 åT åT 1 0
Indicele cu structură variabilă a productivităţii muncii se poate

descompune într-un produs de doi indici factoriali:
ð indicele cu structură fixă:
w1 å w1T1 å w0T1 å w1T1

I1W/ 0( w) = = : = (11.107)
w0 å T1 å T1 å w0T1
ð indicele de variaţie a structurii
I1W/ 0(T ) =
åw T : åw T
0 1 0 o
(11.108)
åT åT 1 0
ð indicele cu structură variabilă folosind greutăţile specifice ale
volumului total de muncă
I W
=
åw g i
T
1
(11.109)
åw g
1/ 0 T
0 0
în care: gT – este greutatea specifică a numărului de muncitori
ð indicele de structură fixă:
I w ( w)
=
åw g1
T
1
(11.110)
åw g
1/ 0 T
0 0
ð indicele modificărilor structurale:
I w ( gT )
=
åw g0
T
1
(11.111)
åw g
1/ 0 T
0 0
Între ei există relaţia:
T
I1W/ 0 = I1W/ 0(W ) × I1W/ 0( g )
(11.112)
Corelaţia dintre productivitatea muncii, eficienţă şi înzestrarea tehnică a

muncii
W = E×Z (11.113)
11.4. Metode de calcul ale indicatorilor de rezultate

A. Calculul produsului intern brut (PIB)
a) metoda valorii adăugate (metoda producţiei)
VABi = VPi - CIi (11.114)
åVABij = VAB j (11.115)
PIB pf = åVAB j = PGB - CI (11.116)
în care: VABi – Valoarea Adăugată Brută la nivelul sectoarelor i;
VABij – Val. adăugată brută la nivelul sect. i din ramura j;
VABj – Valoarea Adăugată brută la nivel de ramura j;
CIi – Consumul Intermediar al sectoarelor i;

PGB – Produsul Global Brut
CI – Consumul Intermediar;
PIBpf – Produsul Intern Brut la preţurile factorilor de producţie.
PIB la preţurile pieţei

PIB pp = PIB pf + ( I ind - S ) = PIB pf + I nete
ind
(11.117)
în care:
PIBpf – Produsul Intern Brut la preţurile factorilor de producţie;
Iind – impozitele indirecte;
S- subvenţiile de exploatare;
ind
I nete - impozitele indirecte nete.
c) Metoda cheltuielilor (metoda utilizării finale)
PIBpp = CP + CPL + FBC +EXN (11.118)
în care: CP- Consumul Privat
CPL - Consumul Public
CF = CP + CPL
FBC – Formarea Brută a Capitalului
FBC = FBCF + DS
FBCF – Formarea Brută a Capitalului Fix
ΔS – modificarea stocurilor la producător
EXN – exportul net
EXN = EX-IM
EX - Exportul
IM - Importul
c) Metoda veniturilor (metoda repartiţiei)
PIB = åVF + A + I ind
n
(11.119)
PIB = CM + EN + I ind
n
+ A = CM + EB + I ind
n
(11.120)
în care:
Vf – veniturile factorilor de producţie
A- amortizarea
CM – cheltuieli ce reprezintă compensarea factorului muncă;
EN – excedent net de exploatare;
EB - excedentul brut de exploatare
Excedentul net de exploatare la nivelul ramurii j

Exc nj = VAB pfj - CM - A (11.121)
Excedentul brut de exploatare la nivelul ramurii j

Excbj = VABppj - I nete
ind
- CM = VABpfj - CM (11.122)
Calculul PIB la preţul pieţei

PIB pp = CM + Excn + A + I nete
ind
(11.123)
sau PIB pp = CM + Excb + I nete
ind
(11.124)
B. Produsul intern net (PIN) la preţul pieţei

PIN exprimă valoarea adăugată netă a bunurilor şi serviciilor finale
produse într-un an de toţi agenţii economici interni. PIN se calculează
atât la preţul pieţei cât şi la preţul factorilor:
PIN pp = PIB pp - A (11.125)
sau PIN pp = åVAB pf j - A + I Ind .net
(11.126)
j
PIN pf = åVF (11.127)
C. Produsul naţional brut (PNB)

PNB = PIB + SVABS (11.128)
SVABS =VAB naţional în străinătate- VABstrăini în ţară (11.129)
în care: SVABS- Soldul Val. Adăugate Brute în raport cu străinătatea;
VABnaţional.în.străinătate–Valoarea Adăugată Brută produsă de naţionali
în străinătate;
VABstrăini în.ţară – Valoarea Adăugată Brută produsă de străini în
interiorul ţării.
sau PNB = åVAB pf + I Ind .net + SVABS (11.130)
j
D. Produsul naţional net (PNN)
PNN = PIN + VFstrăinătate – VFcedate străinătăţii (11.131)
unde: VFstrăinătate – VFcedate străinătăţii = SVFS
sau PNNpf = VN (11.132)
în care: SVFS – soldul veniturilor factorilor în raport cu străinătatea.
VN- Venitul Naţional
E. Venitul naţional disponibil (VND)

VND = VN + STCS (11.133)
în care: STCS – soldul transferurilor curente cu străinătatea.
F. Venitul personal al populaţiei (VPM)

ì× pensii , ü
ì× CAS , ü ï ï
ï ï ï× ajutoare,ï
VPM = VND - í× profit nedistribuit ,ý + í ý (11.134)
ï× impozit pe profit ï ï × burse, ï
î þ ï× alocatii ï
î þ
G. Venitul disponibil al populaţiei (VDM)
VDM = VPM - Im p pop sau VDM = Consum + Economii (11.135)
11.5. PIB real şi dinamica acestuia
Deflatorul PIB (D) se calculează ca raport între PIB nominal şi PIB real:
PIBcrt
D= (11.136)
PIBcomp
q Rata inflaţiei (RI)
RI = D(%)-100 (11.137)
Produsul intern brut la preţuri comparabile (reale)
PIBcrt
PIBreal = PIB comp
= (11.138)
D
§ Pornind de la ramuri
VABcrt VABind crt crt
VABagr
PIB comp
=å j
= + agr + ... + (11.139)
j I jp p
I ind Ip
§ Pornind de la elementele de producţie componente
PB crt CI crt
PIB comp = PB - CI (11.140)
Ip Ip
§ Pornind de la elementele de utilizare finală PIB
C crt
PIBcomp = å jp sau PIB* = å C *j (11.141)
I cj
C
unde C *j = pj - componenta j exprimată în preţuri constante
I cj
CP CPL FBC Exp

PIB* = P
+ P + P + P (11.142)
I CP I CPL I FBC I Exp
11.6. Salariul real şi dinamica acestuia

Salariul real (SR) se calculează ca raport între salariul nominal net şi
indicele preţurilor de consum.
Salariul nominal net (SN) la nivelul economiei se calculează pe
baza unui eşantion de agenţi economici alcătuit din subeşantioane
reprezentative pentru fiecare ramură (subramură) de activitate.
Etape de calcul:
a) salariul mediu net la nivelul subramurii s:
SN s =
å (FBSi - Ri ) (11.143)
å Ti
unde:
FBSi - Fondul brut de salarii la nivelul agentului economic i;
Ri - totalul reţinerilor din salariu la nivelul agentului economic
Ti - numărul mediu de salariaţi la nivelul agentului economic.
b) Salariul mediu net la nivelul fiecărei ramuri r:
SN r =
å SN sTs (11.144)
åTs
unde: Ts - numărul mediu de salariaţi la nivelul subramurii s.
c) Salariul mediu net la nivelul economiei naţionale:
SN =
å SN r Tr (11.145)
å Tr
unde: Tr – numărul mediu de salariaţi la nivelul ramurii r.
Indicele preţurilor de consum (tip Laspeyres):
IPC =
å i p × p0 q0
= å i p × g 0c (11.146)
å p0 q0
unde:
ip - indici de preţuri pentru produse alimentare, produse nealimentare şi
servicii;
g 0c - ponderea cheltuielilor de consum pentru mărfuri alimentare,

mărfuri nealimentare şi servicii în totalul cheltuielilor de consum, în
perioada de bază.
Salariul real (SR):
SR0 = SN0 (11.147)
SN 1
SR1 = (11.148)
IPC
Dinamica salariului real:
SR1 I SN
I =
SR
= (11.149)
SR0 IPC
Rata inflaţiei în domeniul consumului:
RI=IPC% - 100 (11.150)
Indicele puterii de cumpărare a banilor (IPCB):
1
I PCB = (11.151)
IPC
Dinamica salariului real în funcţie de salariul nominal şi de puterea de
cumpărare a banilor:
I SR = I SN × I PCB (11.152)
Capitolul XII. INDICATORII STATISTICI AI ACTIVITĂŢII

DE COMERŢ INTERN
Comerţul cu bunuri de consum, reprezintă parte componentă a

circulaţiei generale a mărfurilor, care cuprinde comerţul cu ridicata; comerţul
cu amănuntul; alimentaţia publică; aprovizionarea tehnico-materială;
comerţul exterior; prelucrarea, contractarea şi achiziţionarea produselor;
achiziţionarea şi valorificarea materialelor refolosibile; achiziţionarea şi
circulaţia ambalajelor.
Comerţul interior – prin cele două verigi ale sale, comerţul cu ridicata
şi comerţul cu amănuntul – realizează circulaţia pe piaţa internă a mărfurilor
alimentare şi nealimentare destinate consumului şi / sau uzului individual şi
familial, precum şi a bunurilor destinate consumului colectiv şi uzului
gospodăresc al agenţilor economic. Comerţul cu ridicata este o verigă
intermediară între producţie şi comerţul cu amănuntul.
12.1. Indicatorii stocurilor de mărfuri.

Mărimea stocurilor de mărfuri de poate stabili la un moment dat şi pe o
perioadă. Stocul la un moment dat se poate determina prin inventariere
sau pe bază de balanţă
Stocul final calculat pe baza metodei balanţei.
XII.1 S.F. = S.I. + I – E – P (12.1)
în care: S.F. – stocul final
S.I. – stocul iniţial
I - intrări de mărfuri
E- ieşiri de mărfuri
P- pierderile calculate pe baza coeficienţilor de perisabilitate.
Stocul mediu ( S ) poate fi determinat ca medie aritmetică simplă sau ca
medie cronologică atât simplă cât şi ponderată este în funcţie datele
cunoscute.
Rata stocului (Rst)
S S
Rst = × 100 sau Rst = × 100 (12.2)
V .D. V .D.
în care: S - stocul
V.D. – volumul total al desfacerilor
Viteza de rotaţie (Vt)
S D S VD
Vt = ; Dt = c = DC : =S: (12.3)
V .D. Vt V .D. DC
în care: D –durata rotaţiei
D.C – durata calendaristică a perioadei

Gradul de asigurare cu mărfuri. (Gr.asig)
S
Gr.asig. = i (12.4)
Dz
în care: Si –stocul din momentul de calcul
Dz – desfacerea medie zilnică prognozată.
12.2. Indicatorii activităţii comerciale şi de alimentaţie publică.

P Volumul valoric al circulaţiei mărfurilor cu ridicata cuprinde
revânzarea de mărfuri noi sau către detailişti, către utilizatori industriali
şi comerciali sau de alte profesie, către unele colectivităţi.
P Volumul valoric al circulaţiei mărfurilor cu amănuntul cuprinde
revânzarea către populaţie a mărfurilor destinate consumului individual şi
familial sau uzului gospodăresc.
Pentru ambii indicatori se poate determina:
§ Indiciile dinamici valorii circulaţiei mărfurilor:
I 1v/ 0 =
å q1 p1 (12.5)
å q0 p0
în care: q1 /q0 - volumul fizic din perioada curentă şi din
perioada bază
p1 /p0 - preţul din perioada curentă şi din perioada bază
§ Indiciile volumului fizic al circulaţiei mărfurilor:
I 1q/ 0 =
å q1 p0 (12.6)
å q0 p0
§ Structura valorii circulaţiei mărfurilor cu ridicata şi cu amănuntul:
q p
g iv = i i (12.7)
å i i
q p
§ Indicii de dinamică a ponderii (greutăţi specifice):
v q p q p
I 1g/ 0 = i1 i1 : i 0 i 0 (12.8)
å qi1 pi1 å qi 0 pi 0
rezultă:
v q p
I 1g/ 0 = i1 i1 :
å qi1 pi1 = i1v/ 0 (12.9)
qi 0 pi 0 å qi 0 pi 0 I 1v/ 0
§ Numărul mediu de verigi comerciale ( N .V .C.)
V .C.G
( N .V .C.) = (12.10)
V .C.F .
în care:
V.C.G. – volumul valoric global al circulaţiei de mărfuri;
V.C.F. - volumul valoric final al circulaţiei de mărfuri.
12.3. Indicatorii preţurilor în comerţul interior şi alimentaţia publică.

Indicele salariului real.
I 1S/n0
I1/ 0 = p
Sr
(12.11)
I1/ 0
Indicele preţurilor de tip Laspeyres
I L1 / 0 =
p å p1 q0
sau I L1 / 0 =
p å i1p/ 0 × p1 q 0 å i1p/ 0 × g 0qp(%)
= (12.12)
å p0 q0 å p0 q0 100
în care: i1p/ 0 - indicele individual al preţurilor de vânzare cu amănuntul
XII.1.1.1.1 Indicele preţurilor de tip Paasche
I Pp1 / 0 =
å p1q1 sau I p = å p1q1 = 100 (12.13)
å p0 q1 P1 / 0
1 1
å i p p1q1 å i p × g1(%) qp
1/ 0 1/ 0
Indicele general al salariului real.
SR1 å I 1 / 0 × SN 1 × T1 å I 1 / 0 × SN 0 × T0
PC PC
I1/ 0 =
SR
= : (12.14)
SR0 å T1 å T0
Indicele salariului real sub influenţa modificării preţurilor
SR ( I PC )
I1 / 0 =
å / 0 × SN 1 × T1
I1PC
:
å I1P/ 0 × SN 1 × T1 å I1PC
=
/ 0 × SN 1 × g1
T
(12.15)
åT1 åT1 å I1P/ 0 × SN 1 × g1T
Indicele salariului real sub influenţa modificării salariilor medii nominale
SR ( SN )
I1 / 0 =
å / 0 × SN 1 × T1
I1PC
:
å I1P/ 0 × SN 0 × T1 å I1PC
=
/ 0 × SN 1 × g1
T
(12.16)
åT1 åT1 å I1P/ 0 × SN 0 × g1T
Indicele salariului real sub influenţa modificării numărului şi structurii
colectivităţii
I1 / 0 =
SR (T ) å / 0 × SN 0 × T1
I1PC
:
å I1P/ 0 × SN 0 × T0 å I1PC
=
/ 0 × SN 1 × g1
T
(12.17)
åT1 åT0 å I1P/ 0 × SN 0 × g 0T
Indicele general al fenomenului complex cu structură variabilă
åI PC
1/ 0 × SN 1 × T1
:
åI PC
1/ 0 × SN 0 × T0
=
åT 1 åT 0
(12.18)
=
å I1PC/ 0 × SN 1 × T1 ×
å I1PC/ 0 × SN 1 × T1 ×
å I1PC/ 0 × SN 1 × g1T
å I1P/ 0 × SN 1 × T1 å I1P/ 0 × SN 0 × T1 åI P
1/ 0 × SN 0 × g 0T
12.4. Indicatorii costurilor în activitatea de comerţ interior.

Nivelul relativ al costurilor (Cr%) exprimă mărimea cheltuielilor care se fac
pentru a realiza 100 sau 1000 lei desfaceri cu ridicata sau cu amănuntul în
perioada analizată.
C
Cr % = × 100 (12.19)
V .D.
în care: C - volumul total al costurilor;
V.D - vânzarea de mărfuri realizată de societatea comercială
supusă cercetării.
La care se pot determina:
Indicele de dinamică a costurilor totale
C
I 1C/ 0 = 1 (12.20)
C0
Ritmul creşterii (reducerii ) nivelului relativ al costurilor în perioada
investigată faţă de bază( R)
Rata de scădere a costurilor.
éæ C C ö ù
R1C/ 0 = êçç 1 : 0 ÷÷ × 100ú - 100 (12.21)
ëè VD1 VD0 ø û
Volumul economiilor sau risipei de costuri.
VD C1
I1C/ (0I ) = (12.22)
C0 × I1VD /0
Diferenţa dintre costurile perioadei curente şi cât ar fi fost acelaşi volum al
costurilor dacă s-ar fi păstrat aceeaşi proporţie între costuri şi desfaceri.
C
Dc1 / 0 = C1 - C1 0 (12.23)
VD0
Indicele de grup al costurilor.
C r1 å C r1 × VD1 å C r 0 × VD0
I1C/ r0 = = : (12.24)
C r0 å 1
VD å 0
VD
12.5. Indicatorii eficienţei economice şi sociale a comerţului interior.
Producţia finală (PF) a comerţului şi alimentaţiei se obţine scăzând din

producţia globală pierderile de mărfuri, inclusiv perisabilităţile. Ea este
alcătuită din cheltuieli materiale ale societăţii şi producţia netă din sfera
circulaţiei mărfurilor.
Volumul absolut al profitului (masa beneficiului) se calculează la nivel de
societate ca diferenţă dintre rabatul comercial şi costurile activităţii conform
legislaţiei în vigoare.
Rata profitului în raport cu volumul desfacerilor de mărfuri (RP1) exprimă
în ce măsură poate realiza profit societatea analizată la fiecare 1000 lei
desfacere.
P
RP1 = × 1000 (12.25)
D
în care: P- masa profitului (beneficiului)
D –vânzările realizate în perioada de referinţă.
Rata profitului în raport cu costurile activităţii comerciale sau de
alimentaţie publică.
P
RP2 = × 100 (12.26)
C
în care: C- costurile activităţii
Rata profitului în raport cu cheltuielile de muncă vie şi trecută
P
RP3 = × 100 (12.27)
FS + A
în care: FS+A - munca vie şi trecută
Rata profitului la capitalul social este rata profitului comercial
P
RP4 = × 100 (12.28)
CS
în care: CS – capitalul social.
Capitolul XIII. STATISTICA RELAŢIILOR ECONOMICE

INTERNAŢIONALE
13. 1. Caracterizarea interdependenţei dintre ţări
Principala trăsătură a epocii actuale este aceea de amplificare şi

intensificare a interdependenţelor dintre state. (Fig.13.1)
Circuitul economic
mondial
≡ Relaţii economice internaţionale
Migraţia
internaţională a
resurselor de muncă
Exportul de bunuri materiale şi
servicii
Fluxuri comerciale
Importul de bunuri materiale şi
servicii
Activităţi comune în domeniile

Fluxuri de cooperare producţiei, circulaţiei,
internaţională ≡ cercetării etc.
ü fluxuri compensatorii
ü fluxuri financiare
ü fluxuri de transfer unilateral
Fluxuri financiar- ≡ ü fluxuri eterogene
valutare ü fluxuri se schimb valutar
Fig. 13.1. Schema relaţiilor economice internaţionale

Coeficientul exporturilor
X
Ce = × 100 (13.1)
PNB
în care: X - valoarea exporturilor;
PNB - valoarea produsului naţional brut.
Coeficientul importurilor
M
Ci = × 100 (13.2)
PNB
în care: M – valoarea importurilor.
Capacitatea de export a pieţei
n m
Cep = å C p - å Ne (13.3)
i =1 j =1
în care: Cp – oferta totală pe piaţă;
Ne – necesarul intern;
i = 1,n - numărul producătorilor;
j = 1,m – numărul consumatorilor interni.
Capacitatea de import a pieţei
Cip = N i × I j (13.4)
în care: Ni–numărul de importatori sau consumatori ai mărfurilor din import;
Ii – importul mediu pe locuitor sau pe unitatea economică, exprimat
în unităţi fizice şi/sau în unităţi valorice;
Înclinaţia medie de a importa
M
Î m / imp = (13.5)
Vg
în care: M – importurile unei ţări;
Vg – produsul (venitul) său global.
Înclinaţia medie de a exporta
X
Î m / ex = (13.6)
Vg
în care: X – exporturile unei ţări.
Rata medie de extindere a exporturilor din producţia internă
X
Î m / ex = (13.7)
V - M - Xg
Înclinaţia marginală de a importa
DM
Î m / imp = (13.8)
DVg
în care: ΔM – modificarea importurilor suplimentare;

ΔVg – modificarea venitului global.
Înclinaţia marginală de a exporta
DX
Î m / ex = (13.9)
DVg
în care: ΔX – modificarea exporturilor suplimentare.
Termenul de schimb brut sau rata de acoperire

X ( F .O.B.)
Tsb = × 100 (13.10)
M (C.I .F .)
Termenul de schimb net
I pe
Tsn = × 100 (13.11)
I pi
în care: Ipe – indicele preţurilor exporturilor;
Ipi - indicele preţurilor importurilor.
13.2. Balanţa comercială

Balanţa comercială (externă) reprezintă un tablou statistico-economic
în care se înregistrează şi prin care se compară, în formă bănească, exportul
şi importul de bunuri economice efectuate de o ţară, de regulă, pe durata unui
an.
Produsul naţional brut
PNB = C + I (13.12)
în care: C – resursele utilizate pentru consum;
I – investiţiile brute
Resursele totale
PNB + IM = C + I + X (13.13)
în care: PNB+M - resurse totale
C+I+X - utilizări totale
M - importuri
X - exporturi
Soldul balanţei comerciale
PNB - (C + I ) = EX - IM (13.14)
în care: (C+I) – totalul cheltuielilor naţionale brute (S) (cererea care se
manifestă pe piaţă pentru bunuri şi servicii.
( PNB - C ) - I = X - M (13.15)
S -I = X -M
13.3. Balanţa de plăţi externe şi poziţia investiţiilor internaţionale

Balanţa de plăţi externe a unei ţări este recapitularea sistemică a
tuturor tranzacţiilor între rezidenţii unei anume ţări şi rezidenţii ţării străine,
în cursul unei perioade de timp determinate.
Soldul balanţei
sj = xj - mj (13.16)
n n n
s = å s j = å x j - åmj = X - M (13.17)
j =1 j =1 j =1
în care: sj - soldul postului sau contului (j),
xj – încasările;
mj – plăţile la nivelul postului sau contului;
Ponderea fiecărui post în totalul încasărilor
x m
PX = j × 100 şi PM = j × 100 (13.18)
X M
în care: PX – totalul încasărilor;
PM – totalul plăţilor.
Contribuţia unui post la dezechilibrul general (Dj)
x - mj s
Dj = j × 100 = j × 100 (13.19)
X -M S
Ponderea soldului contului curent în PIB (PSCC)
X -M
PSCC = × 100 (13.20)
PIB
Măsura relativă a soldului faţă de volumul total al tranzacţiilor (MRS)
S
MRS = × 100 (13.21)
X +M
sau pe capitole, poziţii, posturi etc.
sj
MRS j = × 100 (13.22)
xj + mj
Gradul de acoperire a plăţilor prin încasări pentru volumul total al
tranzacţiilor curente
X
GA = × 100 (13.23)
M
sau pe fiecare componenţă
xj
ga j = × 100 (13.24)
mj
Indicele soldului
S1 s
IS = × 100 şi IS j = j1 × 100 (13.25)
S0 s j0
Nivelul totalului tranzacţiilor contului curent
GA éX X ù
IGA = 1 × 100 = ê 1 : 0 ú × 100 (13.26)
GA0 ë M1 M 0 û
sau pe fiecare componenţă
ga j1 éx x ù
IGAj = × 100 = ê j1 : j 0 ú (13.27)
ga j 0 êë m j1 m j 0 úû
Dacă IGA = 100%, indică o menţinere în timp a (dez)echilibrului dintre
încasări şi plăţi;
Dacă IGA >100%, el semnifică o ameliorare a raportului dintre încasări şi
plăţi (GA1>GA0), în schimb într-o situaţie IGA<100% situaţia se deteriorează
de-a lungul anilor pentru că GA1<GA0.
Rata de contribuţie a postului
s x - mj
RC j = j × 100 = j × 100 (13.28)
s X -M
în care: X – soldul (vânzări de active către rezidenţi)
M - debit ( achiziţionările active de către rezidenţi)
Soldul contului de capital şi financiar
S = X -M (13.29)
sau la nivelul fiecărui subcont, poziţii
sj = xj - mj (13.30)
cu S = å s j pentru că X = å x j şi M = å m j
Mărimea relativă a soldului faţă de volumul total al tranzacţiilor
S
MRS = × 100 (13.31)
X +M
sau pe capitole, poziţii, posturi etc.
sj
MRS j = × 100 (13.32)
xj + mj
Gradul de acoperire a plăţilor prin încasări efectuate în baza
tranzacţiilor cu active financiare pentru întregul cont
X
GA = × 100 (13.33)
M
pentru fiecare componentă a contului
xj
ga j = × 100 (13.34)
mj
Dinamica dezechilibrului
§ prin indicele soldului
S s
IS = 1 × 100 şi IS j = j1 × 100 (13.35)
S0 s j0
§ prin indicele gradului de acoperire a plăţilor prin încasări
GA1 ga j1
IGA = × 100 şi IGAj = × 100 (13.36)
GA0 ga j 0
Rata de contribuţie a fiecărei componente la dezechilibrul total al
contului
sj xj - mj
RC j = × 100 = × 100 (13.37)
s X -M
13.4. Sistemul se indicatori statistici ai datoriei externe

Sistemul de indicatori statistici utilizaţi în analiza îndatorării externe
a ţărilor lumii cuprinde trei grupe de indicatori diferiţi, în funcţie de aspectele
pe care le relevă.
ð Indicatori ai cuantumului şi dinamica datoriei externe;
ð Indicatori ai structurii datoriei externe;
ð Indicatori ai efectelor (implicaţiilor) datoriei externe.
13.5. Analiza statistică a datoriei externe
Anuitatea sau serviciul datoriei externe

SDE = MAD + TAS (13.38)
în care: MAD – masa anuală a dobânzii;
TAS – tranşa anuală scadentă;
Amploarea efortului financiar de restituire
SDE
CPSDE = × 100 (13.39)
X
în care: CPSDE – cota parte a serviciului datoriei externe în totalul intrărilor
de valută din export.
Efectul de rambursare a datoriei externe
³
å APPD - å SDE £0 (13.40)
Indicele de vulnerabilitate financiară

FNR
IV = × 100 (13.41)
RES
în care: FNR – fluxul net de resurse
RES - rezervele oficiale în valută
Capitolul XIV.
Capitolul XV. INDICATORII STATISTICI AI ACTIVITĂŢII
TURISTICE
Activitatea turistică, ca parte integrantă a sistemului economico-social

naţional, poate fi cuantificată şi analizată folosind întreaga metodologie
statistică, dar particularizată în funcţie de condiţiile şi trăsăturile specifice
sectorului turistic.
14.1. Indicatorii circulaţiei turistice

Cererea turistică este formată din ansamblu persoanelor care îşi
manifestă dorinţa de a se deplasa periodic şi temporar în afara reşedinţei
proprii pentru alte motive decât prestarea unor activităţi remunerate la
locul de destinaţie.
Numărul total de turişti ( å t ) sau T este un indicator absolut care cuprinde
persoanele care rămân cel puţin 24 ore în ţara sau localitatea vizitată, alta
decât cea domiciliată, fără a efectua o activitate plătită
Numărul total de zile-turistice ( å zt ) este la fel un indicator absolut care se
obţine ca produs între numărul de turişti (t) şi durata activităţii turistice,
exprimată în zile (z).
Numărul mediu de turişti ( t ) exprimă circulaţia medie într-o anumită
perioadă.
t=
å zt (14.1)
åz
Durata medie a sejurului ( z )
z=
å zt (14.2)
åt
Densitatea circulaţiei turistice (dt ) – este un indicator statistic de intensitate
care pune în legătură directă circulaţia turistică cu populaţie autohtonă a ţării
receptoare (P).
dt = å sau d t =
t å zt (14.3)
åP åP
Preferinţa relativă a turiştilor (Pr) – este un alt indicator de intensitate al
circulaţiei turistice şi arată tendinţa fluxurilor turistice spre o anumită
destinaţie. Se obţine ca raport între numărul total al turiştilor dintr-o ţară A
spre o destinaţie B şi populaţia rezidentă în ţara A
Pr =
åt (14.4)
P
Coeficientul de elasticitate a cererii turistice la venituri (Ex)
Dy Dx
Ex = : (14.5)
y x
în care: D y - variaţia cererii turistice
D x - variaţia veniturilor
y – volumul cererii turistice
x – volumul veniturilor
14.2. Indicatorii rezultatelor valorice a activităţii turistice
Indicatorii cheltuielilor turistice

Indicatorii de volum evidenţiază totalitatea cheltuielilor ocazionale de
pregătirea, execuţia, punerea în funcţiune şi exploatarea bazei materiale,
precum şi de desfăşurarea în continuare a activităţilor şi serviciilor turistice.
Aceşti indicatori se determină ca indicatori absoluţi şi relativi.
Dintre indicatorii de volum ai cheltuielilor turistice exprimaţi în mărimi
absolute reţinem:
ð Volumul cheltuielilor turistice (C);
ð Volumul cheltuielilor de investiţie (Ci) ;
ð Volumul cheltuielilor de exploatare (Ce) ;
ð Volumul cheltuielilor de prestaţii (Cp).
Dintre indicatorii de volum ai cheltuielilor turistice exprimaţi în mărimi

relative avem:
Cheltuieli raportate la circulaţia turistice putem avea:
§ Cheltuiala pe un turist (C/t)
C
C /t = i (14.6)
ti
§ Cheltuiala medie pe un turist ( C / t )
C /t =
å Ci (14.7)
å ti
Cheltuieli raportate la baza materială avem:
§ Cheltuiala medie pe un pat, sau pe o cameră sau pe un loc de
muncă( C )
C
C= (14.8)
Nr de paturi
§ Cheltuiala raportate la numărul de personal util (muncitori) (C/m)
C
C/m = (14.9)
t
§ Cheltuiala raportate la rezultatele activităţii turistice ( cheltuieli la
1.000 lei producţie marfă şi prestaţii, cheltuieli la 1.000 lei unităţi
monetare-încasări).
14.3. Indicatorii încasărilor din turism

Indicatorii încasărilor din turism exprimă valoric rezultatele activităţii
turistice desfăşurate într-o anumită perioadă, de regulă un an, la nivel de
ramură, zonă sau agent economic.
În acest scop, se pot calcula indicatorii:
Încasările raportate la circulaţia turistică (Î) avem;
§ încasările totale Î = å yi (14.10)
§ încasări pe categorii (grupe) de turişti (î)
y
î i = i ; yi = î i × t i (14.11)
ti
§ încasarea medie pe un turist ( î )
î=
å yi = å î i t i (14.12)
å ti å ti
în care: yi – încasările pe grupe;
ti – numărul de turişti pe grupe.
Încasările raportate la baza materială;
Încasările raportate la numărul de personal;
Încasările raportate la numărul de locuitori.
14.4. Indicatorii eficienţei economice a turismului.
În mod sintetic, eficienţa economică în turism constă în determinarea

încasărilor obţinute pentru sumele investite şi obţinerea de profit, în vederea
întrării în funcţie a unor instalaţii şi dotări turistice sau în domeniul oricărei
laturi a activităţii turistice (cazare, alimentaţie, agrement, transport etc).
Venitul net (Vn)
Vn = Îi - TVA - Ci (14.12)
în care: Îi – încasările efective
TVA- Taxa pe Valoarea Adăugată

Ci – cheltuieli efective
Beneficiul net (Bi)
Bi = Î i + C i (14.13)
Rata rentabilităţii sau rata beneficiarului (RB)
B
RB = i × 100 (14.14)
Îi
Indicatorii eficienţei economice ai bazei de cazare putem avea:
§ Coeficient de utilizare al capacităţii de cazare în funcţiune (Cu)
Nîn
Cu = (14.15)
Capacitatea de cazare
în care: Nîn – numărul înnoptări;
§ Încasarea medie pe un pat
Îp =
å Îi (14.16)
å p
în care: p - paturi.
§ Cheltuiala medie pe un pat
Cp =
å Ci (14.17)
åp
14.5. Metode de analiză statistică în activitatea turistică
Greutatea specifică a cererii pentru fiecare lună a anului ( g tCt )
CTt
g tCT = × 100 (14.18)
CT
în care: t – luna ( t = 1;12 )
CTt- cererea turistică în luna t;
CT- cererea turistică totală.
Coeficientul lunar de trafic (Cl)
CTL
CL = (14.19)
CTl
în care: CTL- numărul de turişti din luna cu trafic maxim;
CTl - numărul de turişti din luna cu trafic minim.
Coeficientul trimestrial de trafic (Ct)
CT
Ct = T (14.20)
CTt
în care: CTT- numărul de turişti din trimestru cu trafic maxim;

CTt - numărul de turişti din trimestru cu trafic minim.
Coeficientul de concentraţie lunare (Cc)
CTL
CC = (14.21)
CT
în care: CTL- cererea turistică din luna cu trafic maxim;
CT – cererea turistică totală.
Coeficientul de concentrare sezonieră (Gini–Struck) pentru caracterizarea
intensităţii şi tendinţei sezonalităţii a fenomenului turistic.
n
nå g i2 - 1
Gs = i =1
(14.22)
n -1
Capitolul XVI. BIBLIOGRAFIE
1. Biji M., Biji E., Tratat de statistică. Editura Economică,

Lilea E., Anghelache Bucureşti 2002
C
2. Biji E., Lilea E. Lucrări aplicative de statistică.
Universitatea Creştină “Dimitrie
Cantemir”, Bucureşti, 1994
3. Biji E., Baron T., ş.a. Statistica teoretică şi economică. Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996
4. Biji E., Lilea E., Statistica şi studii de caz. Editura Oscar
Vatui M. Print, Bucureşti, 1996
5. Biji E., Lilea E., Statistica aplicată în economie. Editura
Vatui M., Roşca E. Universal DALSI, Bucureşti 2000
6. Biji E., Lilea E., Statistica şi studii de caz. Ediţia a II-a
Vatui M. Universitatea Creştină “Dimitrie
Cantemir”, Bucureşti, 2001
7. Biji E., Lilea E., Statistica managerială a agentului
Vatui M., Şerban D., economic din agricultură. Editura
Matache S. CERES, Bucureşti, 1998
8. Biji E., Wagner P., Statistică, Editura Didactică şi
Lilea E., Petcu, N., Pedagogică, Bucureşti, 1999
Vatui M.
9. Biji M., Biji E., Lilea Statistica. Universitatea Creştină
E., Voineagu V. “Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, 1994
10. Capanu I., Wagner Statistica macroeconomică, Editura
P., Secăreanu C. Economică, Bucureşti, 1997
11. E.M. Biji, E. Gogu Teoria şi tehnica sondajului statistic,
Editura Oscar Print , Bucureşti, 2009,
12. Gogu Emilia Statistica în turism și comerț. Teorie și
studii de caz, Editura Oscar Print,
București, 2009
13. Gogu Emilia Statistica în afaceri internaţionale –
Manual de studiu individual”. Editura
Universitară Bucureşti 2012
14. Gogu Emilia, Statistica–Manual de studiu individual”.

Bentoiu Gabriela Editura Universitară Bucureşti 2012
Claudia
15. Goschin Z. Statistică, Editura Expres, Bucureşti,
1999
16. Porojan, D. Teoria şi tehnica sondajului. Editura
Şansa, Bucureşti, 1993.
17. Yule U.G., Introducere în teoria statistică. Editura
Kendell M.G. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969

Statistica Aplicata Curs-DANCIULESCU DANIELA

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Statistica Aplicata Curs-DANCIULESCU DANIELA

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

STATISTICA

Partea a II-a STATISTICA APLICATĂ

CAPITOLUL XI. STATISTICA MACROECONOMICĂ ............................................ 90

Partea a I-a STATISTICA TEORETICĂ

Capitolul I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE ÎN STATISTICA

I.1 Evoluţia social-economică a statisticii

societate, care aparţin ştiinţelor naturii, ştiinţelor tehnologice şi ştiinţelor

1. Obiectul statisticii social-economice

? Definiţie: În literatura de specialitate statistica este definită ca ştiinţa

qprezintă un anumit grad de variabilitate în timp şi în spaţiu.

Pentru studierea fenomenelor statistice folosim metode generale (deducţia şi

Observarea •Culegerea (înregistrarea) datelor

• Centralizarea datelor observării

• Confruntarea şi compararea informaţiilor

Fig. 1.1. Etapele cercetării statistice

4. Concepte de bază folosite în procesul de cercetare statistică

Statistica fiind o disciplină metodologică se poate astfel aplica în diferite

a) Colectivitatea sau populaţia statistică cuprinde un ansamblu de

b) Unitate statistică reprezintă mulţimea numerabilă de elemente care

c) Caracteristicile statistice denumite variabile statistice sau variabile

În legătură cu acestea se folosesc următoarele noţiuni:

Variabilele statistice se pot clasifica:

d) Date şi indicatori statistici reprezintă caracterizări numerice ale unităţilor

statistice, are un conţinut real, obiectiv de terminat, o formă de calcul şi o

f) Informaţia statistică reprezintă conţinutul specific, semnificaţia, mesajul

Capitolul II. OBSERVAREA DATELOR STATISTICE

? Definiţie Observarea statistică (culegerea datelor) este prima etapă

1. Principiile organizării şi desfăşurării observării statistice:

- Observări statice (la un moment dat)

Tipologia şi clasificarea observărilor statistice (vezi fig. 2.1)

4. Procedee de observare statistică:

Modul de Metode de Timpul de Gradul de

Observari Ancheta periodică/

Fig. 2.1. Tipologia observărilor statistice

Capitolul III. PRELUCRAREA PRIMARĂ A DATELOR

3.1. Prelucrarea primară

Reprezintă o fază a procesului de cercetare statistică în cadrul căreia se face

3.2. Centralizarea datelor unei observări satistice

Centralizarea simplă şi obţinerea indicatorilor (agregatelor) generale

Nr. crt. Variabile însumabile direct

Pe orizontală se găseşte fiecare unitate cu toate variantele înregistrate la toate

Centralizarea pe baza unei grupări simple şi obţinerea unor indicatori

Nr. crt. Grupe după Număr de Valori centralizate după

… ..i.. ..i.. ..i.. ..i.. ..i..

3.3. Gruparea şi clasificarea datelor statistice

b) gruparea pe intervale de variaţie egale dacă amplitudinea variaţiei este

baza relaţiei de interdependenţă dintre variabile. Grupele formate după prima

Capitolul IV. PREZENTAREA DATELOR STATISTICE

4.1. Tabele statistice. Subiectul tabelului îl formează colectivitatea şi

4.2. Serii statistice (fig.4.1)

Serii de timp (cronologice)

Serii de variabile atributive

4.3. Reprezentări grafice

Reprezentarile grafice ne permit sa prezentam datele introduse intr-un format

Tipuri de reprezentări grafice:

Cele mai utilizate tipuri de grafice sunt:

Figura 4.2. Ilustrarea

Figura 4.3. Ilustrarea graficilor de structură

Capitolul V. INDICATORI STATISTICI

5.1. Indicatori primari obţinuţi prin însumare sau prin diferenţă,

5.4.1. Mărimile relative de structură se obţin ca raport între parte şi întreg.

P ponderea sau greutatea specifică ( g i ) a unei valori ( xi ) în totalul

P ponderea sau greutatea specifică ( g i ) a volumului totalizat al

unde: xij – valorile individuale;