Universitatea din Oradea

Facultatea de Ştiinte Economice

Specializarea: Economia Comerţului Turismului şi Serviciilor
An I, Gr. 3

Economiştii eterodocşi

Studente: POŞERBA ROXANA MIHAELA

ROŞCA CRISTINA
PELE IOANA RALUCA

Oradea 2009
 Economia mixtă americană în concepţia lui
John Kenneth Galbraith

La 15 octombrie s-a născut unul dintre cei mai mici populari economişti ai tuturor
timpurilor , americanul de origine canadiană John Kenneth Galbraith.După cel de-al
doliea Război Mondial ,Galbraith activeză în învăţamânt , îndeplineşte misiuni
diplomatice şi popularizează teoria neo-Keynesiană în lucrările sale principale Epoca
abundenţei (1958), Noul Stat Industrial (1967), Teoria sărăciei de masă (1979).
„Sistemul pieţii”
Existenţa planificării în ţările dezvoltate industrial nu a exclus piaţa.S-a creat o
economie dualistă care funcţionează, după economistul american, pe două baze:
economia de piaţă şi economia planificată.
După părerea sa , la origini piaţa era locul unde se întâlneau realmente vânzătorii şi
cumpărătorii pentru a schimba produsele lor alimentare, îmbrăcamintea, vitele şi alte
mărfuri.Astăzi piaţa este, apreciază el, un concept abstract care implică vânzări ori
cumpărări de bunuri şi servicii, fiind golită de orice sens geografic.Şefii unor mari
întreprinderi americane fac tranzacţii deseori foarte complexe pe pieţe unde ei n-au pus
niciodată piciorul.
În trecut piaţa era considerată unicul regulator al vieţii economice; ea dispunea
de un mecansim regulator dacă era lăsată libertatea fiecărui particular de a-şi fixa
preţurile.Îi revenea concureţei rolul de a fixa preţurile după o schemă bazată pe
concurenţa perfectă impersonală între vânzători şi cumpărători.Dispariţia unui producător
nu avea practic nici un efect asupra preţului pieţii.Monopolul nu exista, în schimbul
dintre capital şi muncă, dezavantajată era aceasta din urmă. ”Şi după cum cum muncitorii
erau totdeauna mai numeroşi decât cei care le foloseau oferta, ei deveniră mai puţin
exigenţi în materie de salarii.Piaţa muncii a fost prin natura sa, mai vulnerabilaă decât
piaţa producţiei.”
Evoluţia economică a fost de aşa natură, explică Galbraith încât concurenţa
perfectă nu mai acţionează în economiile dezvoltate.Ne găsim în cadrul acestora în
situaţia în care mecansimul impersonal al concurenţei nu mai funcţionează, el fiind
înlocuit cu câteva societăţi anonime monopoluri sau oligopoluri – care au puterea de a
fixa preţurile lor şi de a-şi regla interesele.Marea întrepindere sinonimă cu sistemul
industrial a distrus astfel mecanismele pieţei perfect concurenţiale.Galbraith îi critică pe
reprezentanţii actuali ai neoliberalismului care consideră că concurenţa imperfectă nu
afectează fundamental jocul pieţei.Neoliberalii şi alte curente care li se alătură nu iau în
seamă, printre altele, faptul că în S.U.A. 200 sute de firme uriaşe folosesc două treimi din
numărul muncitorilor industriali.Câteva mari linii de aviaţie, două mari companii
electrice au acaparat sectoarele lor de activitate.La rândul lor 50 de mari bănci domină
piaţa S.U.A. .Concentrarea în domeniul asigurărilor şi a comerţului, cu excepţia
comerţului de detaliu, este şi mai mare.Aproximativ 200 de mii de mari întreprinderi
furnizează mai mult de jumătate din producţia privată de bunuri şi servicii în S.UA.
„Economia modernă se divide astfel- după părerea lui J. K. Galbraith în 2 sectoare:
Primul grupând câteva firme uriaşe, al doilea grupând milioane de întreprinderi mijlocii
şi mici. În S.U.A. ele numără între 10-12 milioane.O bună jumătate a economiei este în
afara hotărârii impersonale a pieţei şi se plasează în sfera puterii autoreglatoare a marii
întreprinderi.”Acestea, au după observaţiile sale, capacitatea de a-şi fixa preţuri proprii.
Existenţa unui sector de stat, a unui sector public, împiedică şi el jocul pieţei.
Puterea sectorului public, se întinde la un număr de servicii din ce în ce mai numeroase şi
din ce în ce mai variate : un sistem de apărare , de susţinere a industriei de armament,
învăţământ şi formarea profesională, drumuri rutiere pentru automobile, formându-se
chiar un monopol de stat.Totodată, statul devine nu numai monopolist ci şi mijloc de
sprijinire a concurenţei şi pieţei.El intervine adeseori pentru a îndepărta neajunsurile
concurenţei.Statul impune sau stabileşte preţuri minimale pentru produse agricole în
particular, poate decreta marja, în scopul de a pune capăt unei concurenţe
distrugătoare.Guvernul poate asigura asistenţă când unele firme nu mai sunt competitive,
poate asigura salarii minimale garantate pentru muncitorii nesindicalizaţi.
Cu toată puterea deosebită a marilor întreprinderi în societatea industrială şi cu
toată creşterea rolului statului în economie, piaţa, spune, Galbraith n-a dispărut şi ar fi
o exagerare să susţinem aceasta.Multe întreprinderi nu exercită decât un control
imperfect asupra preţurilor lor. Mulţi oameni nu-şi pot controla veniturile lor.În aceste
cazuri dacă întreprinderea sau particularul cere un preţ prea ridicat sau oferă un produs
rău sau serviciile rele, vor trebui să lase altora locul care vor furniza o muncă mai bună şi
un preţ mai convenabil.Concurenţa există în America pentru staţiile de benzină, pentru
micii comercianţi, pentru restaurante, pentru o mulţime de mici întreprinderi, pentru
fabrici mari, dar care nu au o situaţie de monopol, într-o oarecare măsură pentru
agricultură.Întreprinderile mici şi mijlocii sunt adeseori cumpărate cu totul de monopoluri
sau oligopoluri.
Galbraith consideră că dezvoltarea sistemului industrial, punând capăt
atotputerniciei pieţii liberi, nu va duce niciodată la dispariţia concurenţei.El doar şi-o
va suspune şi o va adapta pe aceasta propriilor sale interese. Un exemplu elocvent ni-l
furnizează, după părerea sa, prestaţiile de servicii. „ Pe bună dreptate – scria el se
consideră că serviciile intră în sfera de activitate a firmei mici şi ca atare a sistemului
pieţii.
În cazul acestora creşterea firmei este împiedicată de dispersarea geografică, de
caracterul nestandardizat al sarcinii de producţie. În general, serviciile trebuie amplasate
în funcţie de consumator.
Dezvoltarea producţiei de aparate mecanice de folosinţă îndeulngată : maşini de
spălat, frigidere,aspiratoare a sporit gama serviciilor.
 „Aceste aparate , la rândul lor dau de lucru unui număr tot mai mare de
întreprinderi prestatoare de servicii.Multe din aparate necesită o instalaţie specializată, iar
altele au nevoie de a fi întreţinute şi reparate de un expert.Aceste operaţii, fiind dispersate
geografic, se pretează. Sunt în mare măsură prestate de către antrpenori independenţi”.
Artele la rândul lor, „vor continua să fie o fortăreaţă majoră a individului şi a firmei
mici.Dar ele vor fi şi un sector de expansiune al vieţii economice”.
Marea producţie industrială va avea tot mai mult nevoie de serviciile artei şi
artiştilor.Ele vor rămâne însă şi în cadrul marelui sistem industrial apanajul micii
producţii şi a liberei concurenţe, ele revendică şi „astăzi sume infinit mai mici decât
ştiinţa şi tehnica, atât de la resursele primare cât şi de la cele publice” ; iar artistul, prin
natura sa , este un antreprenor independent, neavând nevoie de alţii, el nu se supune de
bunăvoie obiectivelor unei organizaţii.
„Sistemul planificat”
Spre deosebire de economiştii clasici şi neoclasicicare considerau că
întreprinderile se deosebesc între ele numai în funcţie de talie, J. K. Galbraith susţine că,
la rândul lor proporţia şi talia generează diferenţieri de structură cu roluri şi urmări
esenţiale deosebite în societate.
El considera că teoria clasică concepea întreprinderea ca un tot omogen, fiind o
teorie simplificatoare reieşită din ataşamentul acestei teorii faţă de piaţa
concurenţială.Pentru multe întreprinderi creşterea a devenit un scop în sine, prin rata de
creştere ele măsurându-şi reuşita.Cu cât vor fi mai mari întreprinderile, cu atât va fi mai
mare puterea lor de a-şi fixa preţurile şi tarifele şi cu atat vor influenţa mai mult statul,
colectivitatea consumatorului şi propriile venituri.Stabilirea preţurilor şi a propriilor
venituri va crea marii întreprinderi siguranţa în producţie şi investiţii.
„Controlul preţurilor- spunea Galbraith- este cel mai evident element al acestei
puteri. Puterea îi permite marii firme să scape de tirania legilor pieţii”.În acelaşi timp
micile întreprinderi continuă să fie supuse fluctuaţiilor de materii prime şi producţie de
gros, rămânând la discreţia preţurilor şi livrărilor furnizorilor lor.Marea întreprindere
poate influenţa adeseori şi statul, însă mica firmă nu dispune de o asemenea posibilitate;
ba mai mult marile companii au adeseori posibilitatea să înfăptuiască propria lor politică
externă, deosebită de a guvernelor lor.Un element esenţial care permite marilor
întreprinderi să iasă de sub influenţa mecanismelor pieţii şi să intre în sfera organizării şi
a planificării, este formarea tehnocraţiei. În marea întreprindere deciziile sunt luate de
judecăţile colective ale managerilor, directorilor comerciali, directorilor tehnici,
inginerilor, oamenilor de ştiinţă. „Aceasta spune Galbraith este aportul colegial de decizie
căruia i-au dat numele de tehnostructură”. De aici şi altă concluzie a economistului
american „ că în marea societate, puterea tinde sa treacă din mâna proprietarilor în cea a
gestionarilor”.În firmele uriaşe nimeni nu posedă mai mult de 1% din acţiuni, rar se mai
întâlnesc firme mari cu acţionari care să posede de la 2 -10% din acţiuni.
 Galbraith susţine că transmiterea puterii din mâna întreprinzătorului în mâinile
administratorilor, directorilor sau managerilor de corporaţii a parcurs două stadii,
confom treptelor de dezvoltare pe care le-a parcurs însăşi corporaţia în evoluţia sa.El
deosebeşte „corporaţia întreprinzătorului” din anii 20 -30 îm fruntea căreia se găseau
conducători de tipul lui Carnegie, Ford, Melon.Spre deosebire, la ora actuală „corporaţia
matură” reprezintă o structură nouă şi o etapă superioară în care locul determinant revine
tehnostructurii, iar planifucarea înlocuieşte piaţa.Bazîndu-se pe tehnica de calcul
electronică, „corporaţia matură” îşi planifică producţia cu mulţi ani înainte.
Sistemul pieţii este stabil; sistemul planificat este instabil.
Instabilitatea sistemului planificat este provocată de insuficienţa cererii efective,
adică este datorată unei erodări a puterii de cumpărare.Disponibilul de bunuri şi servicii,
precum şi potenţialul uzinelor şi al mâinii de lucru disponibil depăşesc cererea.Aceste
decalaje între disponibilităţii mai mari ale producţiei de bunri şi servicii şi capacitătile
mai reduse ale puterii globale de cumpărare provoacă, după cererea economistului
american, instabilitate care se poate transforma în recesiune. Economiile sporite ale
marilor corporaţii, care rămân perioade mai îndelungate sau mai scurte
neinvestite,constituie şi ele cauze ale instabilităţii şi recesiunilor.
Instabilitatea sistemului planificat exercită o puternică acţiune şi asupra
sistemului pieţii.Sistemul pieţii suferă mai mult decât cel planificat nu numai în cazul
recesiunilor, ci şi în cazul inflaţiei.Sistemul planificat având posibilitatea de a şi controla
preţurile are, totodată, şi capacitatea de a trece pe seama societăţii cheltuielile ce decurg
din sporirea salariilor.Sistemul pieţii se orientează în activitatea sa după preşurile pe care
nu le controlează, adică dupa corelaţia cerere-ofertă.Din acest punct de vedere, sistemul
pieţii se găseşte după părerea lui Galbraith în inferioritate faţă de sistemul planificat al
formaţiei mature.
Studiind economia americană, Galbraith, a descris în mod magistral procesul de
concentrare şi centralizarea capitalului şi producţiei, creşterea rolului marilor corporaţii şi
legăturile acestora cu statul.El a obersvat însă că oricât s-ar concentra şi centraliza o
economie , ea nu va exclude niciodatată mica întreprindere şi pe micul
întreprinzător.Întrea marea şi mica producţie există numeroase legături de
interdependenţă. Pentru el o economie este unică şi indivizibilă; dar marea producţie va
avea întotdeauna ascendent asupar celei mici, iar economia nu se poate dezvolta fără o
intervenţie a statului, apreciază Galbraith.
John Kenneth Galbraith a rămas un adept convins al intervenţiei active a statului
în condiţiile menţinerii marilor corporaţii particulare şi a economiei de piaţă bazată pe
mica şi mijlocia întreprindere.