Metaboliţi, prin definiţie, sunt substanţe chimice intracelulare ce se formează în procesul

reacţiilor metabolice. Ei sunt clasificaţi în primari, secundari, intermediari şi finali.

Metaboliţii primari sunt compuşi organici necesari pentru activitatea vitală a organismelor vii (creştere,
reproducere, dezvoltare). În această grupă de metaboliţi sunt incluşi aminoacizii, nucleotidele, acizii
organici, glucidele, etanolul, acetona, butanolul etc. care sunt sintetizaţi ca monomeri ai
macromoleculelor (proteine, hidraţi de carbon, lipide, acizi nucleici). Carenţa lor are ca urmare moartea
celulei, ţesutului sau a organsmului integru din cauza nerealizării funcţiilor vitale fundamentale.

Metaboliţii secundari sunt sunt compuşi organici celulari care nu participă la procesele vitale
fundamentale. Diversitatea lor are caracter specific, avînd rol de protecţie, adaptare la condiţiile mediului
etc. Carenţa sau lipsa lor nu are ca rezultat moartea, dar duce la reducerea capacităţii de supravieţuire a
organismelor, fecundităţii, adaptarea la condiţiile de stres ale mediului etc. Ca exemplu de metaboliţi
secundari pot servi antibioticele, hormonii de creştere, vitaminele, vaccinurile, anticorpii etc.

Metaboliţii intermediari care se formează pe parcursul reacţiilor metabolice şi care sunt supuşi
proceselor de biotransformare.

Metaboliţii finali care nu sunt supuşi modificărilor biochimice, fiind eliminaţi din celule prin membrană
sau din organism prin organe speciale cu urina, fecaliile, transpiraţiei sau în procesul expiraţiei.

Procesele de biosinteza a metaboliţilor primari şi a celor secundari sunt utilizate pentru producerea
industrială a acestor metaboliţi. Ca produceţi industriali a metaboliţilor menţionaţi sunt microorganismele
(bacteriile, actinomicetele, cianobacteriile, levurile, mucegaiurile şi algele), celulele, ţesuturile şi
organismele vegetale şi animale.

Producerea metaboliţilor primari şi secundari prin cultivarea microorganismelor.

Microorganismele utilizate pentru producerea metaboliţilor sunt cultivate în culturi statice sau dinamice.

 statice (discontiui) care prezintă sisteme de ”tip închis”: culturi care prezintă un volum limitat de
mediu, care nu primesc şi nu cedează materie mediului extern.

 continui (de tip deschis): culturi care cedează mediului extern şi adiţionează din mediul extern
materie şi energie.

Dinamica creşterii numerice a bacteriilor în culturi statice

Dinamica acumulării bacteriilor poate fi cu precizie stabilită pentru populaţiile aflate în condiţii stabile
de laborator. Astfel de informaţie este necesară pentru realizarea obiectivelor de cercetare a bacteriilor.
În condiţii de labortor culturile bacteriene pot fi de două tipuri:

Acumularea bacteriilor în culturi satice are loc în cîteva faze succesive:

I. Faza de latenţă (eng. lag, a întîrzia, a rămîne în urmă)

Această fază începe în momentul introducerii bacteriilor în mediul de cultură (însămînţării) şi

momentul iniţierii multiplicării lor.
Pe parcursul acestei faze numărul bacteriilor rămîne constant sau scade din cauza incapabilităţii unor
bacterii de a suporta condiţiile noi ale mediului. În această perioadă au loc procese de adaptarea la
condiţiile noi ale mediului.

Durata fazei de lag este diferită şi depinde de originea şi starea fiziologică a bacteriilor însămînţate
care pot fi colectate din:
 În cursul acestei faze bacteriile sunt active din punct de vedere matabolic, cresc în dimensiuni, îşi
utilizează toate substanţele nutritive de rezervă din citoplasmă.

II. Faza iniţierii şi accelerării ritmului de creştere

În această fază începe multiplicarea bacteriilor cu scurtarea progresivă a timpului de generaţie pînă la
atingerea unei valori constante tipice fazei ulterioare.

III. Faza de multiplicare exponenţială sau de creştere logaritmică

Evoluţia culturii bacteriene în această etapă de creştere se produce în progresie geometrică (se
multiplică printr-un factor constant la fiecare unitate de timp).

În această perioadă celulele bacteriene au dimensiuni mai mari comparativ cu cele obişnuite, cu forme
constante caracteristice speciei, citoplasma omogenă intens bazofilă cu un conţinut sporit de ARN şi
cu 2-4 molecule de ADN, lipsită de substanţe de rezervă. Astfel de celule sunt cele mai potrivite
pentru studierea morfologiei, proprietăţilor fiziologice şi biochimice. Celulele aflate în faza
exponenţială de creştere sintetizează metaboliţi primari.

IV. Faza de încetenire a creşterii (faza creşterii negative).

Factorul limitativ al mediului, (nutritiv sau/şi cel cu efect toxic) determină reducerea vitezei de
multiplicare a bacteriilor şi a ratei de creştere. Apar celule moarte.

V. Faza staţionară
Rata de creştere numerică a bacteriilor devine nulă. Numărul bacteriilor vii este stabil, iar raportul
dintre numărul de bacterii vii şi numărul total de bacterii depinde de semnificaţia factorului limitativ
pentru această cultură.

Pentru producerea metaboliţilor sunt utilizate tulpini de microorganisme capabile de biosinteza

metaboliţilor corespunzători în exces (în cantităţi mai mari decît sunt necesare pentru necesităţile celulei).