Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
El atrage atenţia că afirmaţiile care nu sunt bazate pe adevăr şi în care nu credem, ne vor face mai
mult rău decât bine, iar asta e pentru că transmitem sufletului o minciună.
E şi motivul pentru care afirmaţii ca “Sunt bogat” nu funcţionează când tu n-ai un ban în buzunar
sau “Sunt sănătos” când tu abia te mişti prin casa.
Ţi-am pregătit peste 150 de afirmaţii pe care le vei putea folosi când faci codul vindecării sau pur
şi simplu pentru a schimba ceva în viaţa ta. Le poţi alege pe cele care îţi plac cel mai mult sau te
poţi inspira pentru a crea propriile afirmaţii.
* Când iert, nu scuz comportamentul greşit al cuiva, dar renunţ la dorinţa de a pedepsi.
* Voi alege ceea ce este corect şi mă voi vindeca în timp ce fac asta.
* Dragostea şi iertarea mă vor ajuta să trec peste orice obstacol, dificultate sau durere de inimă.
* Nu voi permite ca felul în care ceilalţi mă tratează să determine cine sunt. Voi ierta şi mă voi
elibera de trecut.
* Nimeni nu îmi poate lua dreptul de a alege cum să răspund în orice circumstanţă. Vreau să aleg
o atitudine de iubire şi iertare – mereu!
* Nu pot controla cum mă tratează cineva, dar pot controla cum răspund.
* Când iert, învăţ să văd lucrurile cum le vede Dumnezeu, să înţeleg de ce Dumenzeu le-a permis
să se întâmple, şi să ştiu că toate lucrează împreună pentru binele meu.
* Pot învăţa să iau decizii bune şi să creez noi modele în viaţa mea.
* Vrea să fiu deschis în faţa celorlalţi pentru a putea experimenta iubirea şi fericirea în viaţa mea.
* Dacă renunţ să încerc să controlez totul în jurul meu, s-ar putea să fiu surprins de iubire şi
fericire.
* Lucrurile care îmi amorţeau durerea, nu durau niciodată. Vreau să găsesc satisfacţii de durată în
viaţă.
* Vreau să mă concentrez asupra persoanei care devin, nu asupra persoanei care am fost.
* Acumulând lucruri nu schimbă cine sunt eu cu adevărat. Vreau să devin o persoană care se
simte completă exact aşa cum e.
* Lucrurile pe care le simt bune în inimă aduc cu adevărat satisfacţia, şi de obicei sunt gratis.
Respectul : a nu simţi nevoia de a schimba sau de a modela pe cineva, ci pur şi simplu a-l
accepta.
Aprecierea : a simţi apreciere, recunoştinţă şi admiraţie pentru ceilalţi aşa cum sunt.
Dumnezeu e iubire, şi Dumnezeu mă iubeşte. Nimic în univers nu poate opri iubirea lui
Dumnezeu.
Corpul meu este o creaţie miraculoasa. Voi invăţa să am grijă cu iubire de el.
Iubindu-mă pe mine, îmi ofer puterea de a fi din ce în ce mai mult o persoană pe care o respect.
Depresia provine din încrederea într-o minciună despre cine sunt. Vreau să cred în adevărul din
inima mea despre mine.
Fericirea depinde de circumstanţe.
Dacă nu simt bucurie, e pentru că, cred intr-o miciuna a inutilităţii din inima mea.
Cine sunt este determinat de inima mea, care poate fi vindecată acum.
Nu sunt prins în trecut. Sunt liber să traiesc în prezent şi să construiesc un viitor luminos.
Nimic nu are putere asupra mea decât dacă îi permit. Sunt liber.
Dacă îmi menţin atenţia asupra lui Dumnezeu, el mă va ţine în pace perfectă.
Nu am nevoie să deţin ceva acum pentru a mă simti bine. Sunt bine pentru că Dumnezeu şi
ceilalţii mă iubesc.
Aleg să astept cu rabdare şi plin de pace, şi cred că evenimentele se vor desfăşura la momentul
potrivit.
Mă pot iubi acum, fără să aştept altă persoană, lucru sau circumstanţă.
Amânările lui Dumnezeu nu sunt negări, aşa că uneori tot ce avem de facut este să aşteptăm.
Când sunt dur, ceilalţi se simt respinşi sau condamnaţi. Voi fi amabil.
Aceia care au fost duri cu mine au fost trataţi la fel. Îi voi ierta şi voi începe un ciclu de
amabilitate.
Lumea din jurul meu este aşa cum este. Aleg să raspund cu amabilitate şi blândeţe.
Este sigur pentru mine să îmi exprim sentimentele. Voi fi auzit mai bine dacă voi fi amabil când
vorbesc.
Ştiind că sunt iubit de Dumnezeu mă face să ştiu că mă aflu în siguranţă şi că sunt protejat.
Pot să aleg să nu îmi las fricile din trecut să mă controleze astăzi sau în viitor.
Când mă iubesc, mă simt în siguranţă.
Sunt capabil să comunic cu iubire prin cuvinte sau acţiuni amabile şi blânde.
Să fii iubitor şi bun este cea mai mare moştenire pe care cineva le poate lăsa.
Eu nu sunt greşelile mele, iar ele sunt în trecut. Creez un nou eu şi un nou viitor.
Sunt liber să fac alegeri bune de unul singur, chiar dacă ceilalţi decid să nu facă alegeri bune.
Pot fi anunţat pentru lucrurile bune pe care le fac, nu doar pentru cele greşite.
Chiar dacă ceilalţi nu observă, eu mă voi respecta în continuare pentru alegerile bune pe care le
fac.
Încrederea este să cred în lucrurile bune pe care Dumnezeu le-a facut pentru mine în trecut.
Încrederea este să cred in lucrurile bune pe care Dumnezeu le face chiar acum pentru mine.
Speranţa este să cred în lucrurile bune pe care Dumnezeu le va face pentru mine în viitor.
Pot să am încredere şi cred că sunt aici cu un anumit scop, şi Dumnezeu mă va ţine în siguranţă
pentru a îndeplini acel scop.
Dacă reuşesc să îi ajut pe ceilalţi, cineva va fi acolo când voi avea şi eu nevoie de ajutor.
Este sigur să îmi deschid mintea şi inima în faţa unor noi persoane, experienţe, şi noi idei.
Pot să am încredere în îndrumarea mea interioara pentru a mă proteja. Asta înseamna că sunt liber
să mă bucur de viaţă.
Trecutul s-a terminat. Viitorul va fi bun dacă îmi traiesc viaţa acum în modul în care cred eu că
trebuie traită.
Să îi distrug pe ceilalţi nu mă va face decât să arăt rau. Să îi ajut pe alţii să se ridice este generos
şi iubitor.
Mereu vor fi alţii mai buni şi mai răi decât mine. Eu mă pot iubi aşa cum sunt.
Ceilali mă vor iubi aşa cum sunt, atunci când eu îi voi iubi aşa cum sunt.
Viaţa curge prin mine, şi este un dar preţios pe care îl împart în mod egal cu toate vieţuitoarele.
Lucrurile pe care le condamn la ceilalţi le condamn şi la mine. Pot alege în schimb să-i accept pe
ceilalţi şi pe mine aşa cum suntem.
Pot castiga, pot eşua, dar la final voi şti că frica nu mă mai controlează.
Voi face tot posibilul să identific şi să vindec toate fricile, începand de acum!
Sunt capabil să fac orice am nevoie să fac datorită faptului că Dumnezeu mă susţine.
Îmi pot juca partea în echilibrul vietii prin trăirea unei vieţi echilibrate.
Mă pot bucur de viaţa cu energie şi entuziasm şi în acelaşi timp să iau deciziile corecte pentru
mine şi pentru ceilalţi.
Când iau propriile mele decizii şi am grijă de propriile mele nevoi, mă iubesc şi viaţa este bună.