Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2 PDF
2 PDF
2. PROTECŢIA PERSONALULUI
Întreg personalul de salvare trebuie să poarte echipament de protecţie complet aşa cum se
specifică în procedurile de operare.
Recomandări minimale:
- este esenţială purtarea permanentă a căştii de protecţie, deoarece oferă protecţie împotriva
producerii de traume majore la nivelul capului, cât şi împotriva vârfurilor şi muchiilor ascuţite care
rezultă în urma operaţiunilor de descarcerare;
- trebuie asigurată protecţia ochilor (ochelari sau ecran de protecţie) în directă legătură cu
protecţia întregii feţe (scut facial) care nu asigură o protecţie adecvată a ochilor;
- mănuşile de protecţie trebuie purtate tot timpul, acestea oferindu-vă protecţie împotriva vârfurilor
şi muchiilor ascuţite care rezultă în urma operaţiunilor de descarcerare, cât şi împotriva cioburilor şi
suprafeţelor încinse;
- hainele de protecţie trebuie să acopere tot corpul şi să protejeze împotriva obiectelor ascuţite; este
de preferat ca aceste haine de protecţie să aibă proprietăţi ignifuge şi să aibă încorporate benzi
reflectorizante (nu uitaţi că oxigenul medical nu trebuie să intre în contact cu grăsimi sau petrol);
- cizmele (bocancii) de protecţie trebuie să asigure o bună susţinere a gleznelor şi o bună protecţie
degetelor de la picioare;
- bucăţile de geam spart şi unele materiale compozite pot cauza eliberarea de particule fine, care
sunt extrem de periculoase dacă sunt inhalate; din această cauză este recomandată folosirea unei
măşti de filtrare atunci când se lucrează cu astfel de materiale.
3. SIGURANŢA SALVATORILOR ŞI A VICTIMEI ÎN CAZUL
INTERVENŢIILOR DE DESCARCERARE
4. SECURITATEA SERVANŢILOR
6. ECHIPAMENTUL DE DESCARCERARE
Depărtătorul hidraulic
Este o unealtă hidraulică cu acţiune dublă şi este concepută să funcţioneze cu o pompă hidraulică
Holmatro. Întregul sistem operează cu ulei mineral şi la o presiune de 720 de bari.
Depărtătoarele hidraulice au trei funcţii principale: depărtare, strângere şi tragere. Ele pot strivi sau
strânge materialul creând puncte sau zone ajutătoare pentru tăiere şi pot depărta diverse părţi alăturate. A
treia funcţie se pune în aplicare prin folosirea adaptoarelor de lanţ, care se montează pe vârfurile fălcilor.
Depărtătorul hidraulic are următoarele părţi componente: mâner de transport, manşon de comandă,
furtunuri hidraulice, braţe depărtătoare, vârfuri depărtătoare.
Mânuirea depărtătorului hidraulic:
- încercaţi să folosiţi întotdeauna întreaga suprafaţă a vârfului fălcilor;
- la pierderea prizei (fixării) fălcilor, opriţi unealta şi repoziţionaţi-o;
- aşezaţi astfel unealta, încât materialul să fie împins în afara vehiculului;
- în timpul lucrului, mişcarea naturală a uneltei nu poate fi prevenită; de aceea asiguraţi-vă că
puteţi opri şi repoziţiona depărtătorul, înainte ca aceasta sau părţi din corpul dumneavoastră să fie prinse
de vehicul;
- nu ţineţi niciodată mâinile pe braţele depărtătorului;
- de îndată ce unealta începe acţiunea de depărtare, ea îşi va susţine o parte sau chiar toată
greutatea proprie; de acea, în procesul lucrului, este necesar doar să o sprijiniţi ţinând-o de mâner şi
manşonul de comandă;
- după ce încheiaţi lucrul cu depărtătorul este important să-l puneţi în poziţia sa “de siguranţă”.
Funcţionarea:
Uleiul din pompa hidraulică este furnizat unităţii prin furtunurile de înaltă presiune. Uleiul se
întoarce la pompă la presiune atmosferică dacă dispozitivul de siguranţa este în poziţia „0”. Braţele nu se
mişcă. Uleiul intră sub piston dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia deschis. Braţele se deschid (se
depărtează). Uleiul de deasupra pistonului se întoarce înapoi la pompă. Uleiul intră deasupra pistonului
dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia închis. Braţele se închid. Uleiul de sub piston se întoarce la
pompă.
Depărtarea:
a) deschiderea iniţială suficientă:
- aşezaţi amândouă vârfurile între părţile care trebuiesc depărtate
- depărtaţi
b) deschiderea iniţială insuficientă
- deschideţi braţele
- aşezaţi un vârf în deschidere
- închideţi vârfurile
- îndoiţi materialul prins între vârfuri
- repetaţi această manevră până se crează spaţiu suficient pentru
amândouă vârfurile.
c) fără deschidere iniţială
- mai întâi faceţi o deschizătură folosind un alt dispozitiv
- mai departe urmaţi punctul a sau b.
Tragerea:
- deschideţi complet braţele
- înlăturaţi vârfurile depărtătoare şi ataşaţi lanţul astfel încât cârligele să fie
îndreptate în sus şi introduceţi vârful de jos în partea de sus a braţelor
- plasaţi lanţurile de jur împrejurul obiectelor astfel încât să nu alunece
- agăţaţi obiectele de lanţuri folosind întotdeauna cârligele de scurtare
îndreptate în sus
- închideţi braţele.
Strângerea (presarea):
Acest lucru se poate face folosind partea interioară a braţelor depărtătoare.
- deschideţi braţele
- aşezaţi vârfurile pe obiectul care trebuie strâns
- închideţi vârfurile.
Închiderea:
Nu închideţi niciodată complet braţele unităţii. Asiguraţi-vă că există întotdeauna un spaţiu minim
de 5 mm între vârfurile depărtătoare.
Foarfeca hidraulică
Este o unealtă hidraulică cu acţiune dublă şi este concepută să funcţioneze cu o pompă hidraulică
Holmatro. Întregul sistem operează cu ulei mineral şi la o presiune de 720 de bari.
Foarfeca hidraulică este folosită pentru a detaşa, prin tăiere, diferite bucăţi din părţile componente
ale vehiculului. De asemenea, poate fi folosită pentru a face tăieturi de slăbire, care permit mişcarea prin
rabatare a unor componente precum bordul sau plafonul.
Fălcile foarfecii hidraulice pot avea forme variate, această diversitate fiind creată pentru a permite
tăierea cât mai uşoară a diferitelor profile de materiale din structura autovehiculului.
Foarfeca hidraulică are următoarele părţi componente: mâner de transport, manşon de comandă,
furtunuri hidraulice, fălci (lame).
Mânuirea foarfecii hidraulice:
- încercaţi întotdeauna să poziţionaţi foarfeca, astfel încât să facă un unghi de 90 grade faţă de
suprafaţa de tăiat;
- asiguraţi-vă că materialele care trebuie tăiate sunt poziţionate cât mai în interiorul deschiderii
fălcilor; evitaţi tăierea cu vârfurile acestora;
- dacă foarfeca începe să se răsucească sau observaţi depărtarea fălcilor, opriţi tăierea şi repoziţionaţi
foarfeca;
- evitaţi tăierea buteliilor mascate aferente airbagurilor sau zonele în care bănuiţi că există potenţiale
pericole;
- nu puneţi niciodată mâinile pe fălcile foarfecilor;
- deplasarea uneltei în procesul operaţiunii de tăiere nu poate fi prevăzută; asiguraţi-vă că puteţi opri
şi repoziţiona foarfeca, înainte ca aceasta sau părţi din corpul dumneavoastră să fie prinse între părţile
componente ale vehicului;
- după ce încheiaţi lucrul cu foarfeca este important să o puneţi în poziţia sa “de siguranţă”.
Funcţionarea:
Uleiul din pompa hidraulică este furnizat unităţii prin furtunurile de înaltă presiune. Uleiul se
întoarce la pompă la presiune atmosferică dacă dispozitivul de siguranţa este în poziţia „0”. Fălcile
foarfecii nu se mişcă. Uleiul intră sub piston dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia deschis. Fălcile
se deschid (se depărtează). Uleiul de deasupra pistonului se întoarce înapoi la pompă. Uleiul intră
deasupra pistonului dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia închis. Fălcile se închid. Uleiul de sub
piston se întoarce la pompă.
Tăierea:
- se aşează unealta cu lamele deschise perpendicular pe obiectul care trebuie tăiat
- se aşează obiectul care trebuie tăiat cât mai aproape posibil de deschizătura lamelor
- se închid lamele, iar pompa hidraulică va livra automat presiunea dorită
Închiderea:
- la încheierea operaţiunilor se aduc lamele foarfecii la acelaşi nivel cu vârfurile suprapuse; niciodată
nu se închid complet lamele unităţii pentru că poate rămâne presiune în unealtă.
Unealta combinată
Este o unealtă hidraulică cu acţiune dublă şi este concepută să funcţioneze cu o pompă hidraulică
Holmatro. Întregul sistem operează cu ulei mineral şi la o presiune de 720 de bari.
Această unealtă universală combină un depărtător şi o foarfecă într-o singură unealtă. Totuşi,
datorită îmbinării acestor funcţii sunt afectate unele performanţe în ceea ce priveşte tăierea şi depărtarea.
Folosită ca depărtător, pe această unealtă se pot monta şi accesorii pentru tragere.
Unealta combinată are următoarele părţi componente: mâner de transport, manşon de comandă,
furtunuri hidraulice, fălci, vârfuri depărtătoare.
Funcţionarea:
Uleiul din pompa hidraulică este furnizat unităţii prin furtunurile de înaltă presiune. Uleiul se
întoarce la pompă la presiune atmosferică dacă dispozitivul de siguranţa este în poziţia „0”. Braţele nu se
mişcă. Uleiul intră sub piston dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia deschis. Braţele se deschid (se
depărtează). Uleiul de deasupra pistonului se întoarce înapoi la pompă. Uleiul intră deasupra pistonului
dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia închis. Braţele se închid. Uleiul de sub piston se întoarce la
pompă.
Depărtarea:
b) deschiderea iniţială suficientă:
- aşezaţi amândouă vârfurile între părţile care trebuiesc depărtate
- depărtaţi
b) deschiderea iniţială insuficientă
- deschideţi braţele
- aşezaţi un vârf în deschidere
- închideţi vârfurile
- îndoiţi materialul prins între vârfuri
- repetaţi această manevră până se crează spaţiu suficient pentru
amândouă vârfurile.
d) fără deschidere iniţială
- mai întâi faceţi o deschizătură folosind un alt dispozitiv
- mai departe urmaţi punctul a sau b.
Tragerea:
- deschideţi complet braţele
- înlăturaţi vârfurile depărtătoare şi ataşaţi lanţul astfel încât cârligele să fie
îndreptate în sus şi introduceţi vârful de jos în partea de sus a braţelor
- plasaţi lanţurile de jur împrejurul obiectelor astfel încât să nu alunece
- agăţaţi obiectele de lanţuri folosind întotdeauna cărligele de scurtare
îndreptate în sus
- închideţi braţele.
Strângerea (presarea):
Acest lucru se poate face folosind partea interioară a braţelor depărtătoare.
- deschideţi braţele
- aşezaţi vârfurile pe obiectul care trebuie strâns
- închideţi vârfurile.
Tăierea:
- se aşează unealta cu lamele deschise perpendicular pe obiectul care trebuie
tăiat
- se aşează obiectul care trebuie tăiat cât mai aproape posibil de
deschizătura lamelor
- se închid lamele, iar pompa hidraulică va livra automat presiunea dorită
Închiderea:
Nu închideţi niciodată complet braţele unităţii. Asiguraţi-vă că există întotdeauna un spaţiu minim
de 5 mm între vârfurile depărtătoare.
Cilindrul hidraulic
Este o unealtă hidraulică cu acţiune dublă şi este concepută să funcţioneze cu o pompă hidraulică
Holmatro. Întregul sistem operează cu ulei mineral şi la o presiune de 720 de bari.
Este utilizat cu predilecţie pentru a împinge unele componente ale vehiculului, folosind forţa
pistoanelor acţionate hidraulic. Unii cilindrii au pistoane telescopice, făcând posibilă realizarea unor
deschideri mari plecând de la spaţii iniţiale de mici dimensiuni. Unii cilindrii au capete care se pot înlocui
făcând posibilă folosirea unor accesorii pentru alte aplicaţii, cum ar fi lanţuri şi vârfuri pentru tragere.
Cilindrul hidraulic are următoarele părţi componente: mâner de transport, manşon de comandă,
furtunuri hidraulce, cilindrii, pistoane plonjor, cap de împingere.
Mânuirea cilindrului hidraulic:
- poziţionaţi întotdeauna cilindrul hidraulic, astfel încât manşonul de comandă să poată fi acţionat
uşor, şi în acelaşi timp, să nu incomodeze operaţiunile ulterioare de descarcerare;
- atunci când reluaţi operarea cu un cilindru deja fixat sub presiune, aveţi deosebită grijă asupra
sensului în care rotiţi manşonul de comandă, pentru a nu comanda o acţiune inversă decât cea dorită;
- când operaţi cu cilindrul, urmăriţi cu atenţie ambele puncte de sprijin ale acestuia;
- dacă este necesar, pentru asigurarea unei bune fixări a cilindrului pe platformă, folosiţi suportul
special dedicat acestui lucru;
- înainte de a începe operarea cu cilindrul, asiguraţi-vă că punctul de aşezare este bine stabilizat;
- după ce încheiaţi lucrul cu cilindrul este important să-l puneţi în poziţia sa “de siguranţă”.
Funcţionarea:
Uleiul din pompa hidraulică este furnizat unităţii prin furtunurile de înaltă presiune. Uleiul se
întoarce la pompă la presiune atmosferică dacă dispozitivul de siguranţa este în poziţia „0”. Pistoanele nu
se mişcă. Uleiul intră sub piston dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia deschis. Pistoanele ies afară
din cilindru. Uleiul de deasupra pistonului se întoarce înapoi la pompă. Uleiul intră deasupra pistonului
dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia închis. Pistoanele se deplasează înapoi în cilindru. Uleiul de
sub piston se întoarce la pompă.
Depărtarea:
Pistoanele se extind prin rotirea dispozitivului de siguranţă în sensul acelor de ceasornic şi astfel
obiectele pot fi depărtate. Pompa hidraulică livrează automat presiunea necesară de îndată ce gulerul de
oprire întâlneşte orice obstacol.
Pentru părţile mai slabe ale autovehiculelor se foloseşte un suport pentru piston.
Retragerea:
Pentru a retrage pistonul, dispozitivul de siguranţă se roteşte în sens invers acelor de ceasornic.
Tragerea:
Se extind complet pistoanele şi se fixează dispozitivele de tragere. Ne asigurăm că dispozitivele de
tragere şi lanţurile sunt corect poziţionate (cârligele de scurtare se folosesc întotdeauna cu deschiderile
orientate în sus) şi de faptul că unitatea se poate mişca liber şi rămâne întotdeauna în linie dreaptă atunci
când se face tragerea.
Închiderea:
Nu se retrag niciodată complet pistoanele în cilindrii. Dacă acţiunea de retragere se opreşte, se
depărtează din nou pistoanele dar la o distanţă mai mică de aproximativ 5 mm şi se depozitează unitatea
astfel.
Pompă manuală
Această unealtă hidraulică poate avea acţiune simplă sau dublă, concepută să funcţioneze cu ulei
mineral şi la o presiune de 720 bar.
Pompa manuală are următoarele părţi componente: pârghia pompei, mânerul pompei, valvă de
înaltă presiune, valvă de joasă presiune, valvă pentru eliberarea presiunii, indicator de nivel pentru
ulei/dop de umplere, rezervor de ulei, sistem de blocare a mânerului, postament, dispozitiv de ventilaţie,
cuplă rapidă.
Funcţionarea:
Uleiul este scos din rezervor prin tragerea mânerului pompei în sus. Uleiul este pompat către
sistem prin tragerea mânerului pompei în jos. O valvă de reverse din pompă face ca uleiul care este
pompat este redus automat odată cu creşterea presiunii. Fiecare pompă este echipată cu o valvă de
siguranţă care limitează presiunea maximă.
Folosirea:
Se stabileşte valva de eliberare a presiunii în poziţia de operare. Se mişcă mânerul pompei în sus şi
în jos, lucru care va face ca unealta să răspundă. Învelişul metalic al pompei trebuie să fie îndreptat în jos
pentru a permite ca uleiul să fie folosit la nivelul maxim.
Tăietorul de pedale
Aceasta este o unealtă hidraulică cu o singură acţiune şi este concepută să funcţioneze cu o pompă
hidraulică Holmatro. Întregul sistem operează cu ulei mineral şi la o presiune de 720 de bari.
Unitatea este concepută pentru tăierea structurilor de oţel uşoare, cum ar fi pedalele de maşină,
spiţele volanelor, scheletele scaunelor, în spaţii mici şi locuri dificil de accesat.
Pene şi cale
Ele se prezintă sub diferite forme şi sunt confecţionate din polietilenă reciclată sau din lemn.
Folosite împreună, în diverse combinaţii îşi găsesc utilitatea aproape în toate situaţiile de salvare.
Aşezate între sol şi vehicul stabilizează poziţia acestuia.
Folosirea:
Folosirea cu butelii cu aer comprimat
Mai întâi se conectează furtunurile dintre pernă şi unitatea de control. Se potriveşte regulatorul de
presiune de la butelia cu aer comprimat. Se conectează furtunul de la regulatorul de presiune la unitatea de
control. Se verifică dacă valva şi valva de control a regulatorului sunt închise. Se deschide butelia cu aer
comprimat. Manometrul de înaltă presiune, de exemplu cel mai aproape de butelie, indică presiunea din
butelie. Se setează regulatorul de la pernă până ajunge la 0,5 bar.
Folosirea unui sistem principal de aer comprimat
Dacă nu se folosesc butelii cu aer comprimat, trebuie conectat un furtun între unitatea de control şi
sursa de aer (maxim 0,5 bar). Aerul de la o asemenea sursă nu trebuie să conţină particule. Trebuie inclus
un filtru , dacă este necesar.
Din motive de securitate, se plasează întotdeauna 2 perne de ridicat sub obiectul care trebuie
ridicat, sistemul fiind acum gata de operare.
Perforatorul de geam
Perforatorul de geam este folosit pentru îndepărtarea geamurilor care se pot sparge în timpul
eforturilor de salvare.
Înlăturarea geamului după folosirea perforatorului trebuie efectuată dinspre interior către afară. În
unele cazuri este de preferat ca geamul să fie coborât în uşă înainte de a fi spart (dacă geamurile sunt
acţionate electric, este necesar ca bateria să fie conectată).
Tăietorul de parbriz
Tăietorul de parbrize este un cuter mecanic, folosit pentru tăierea parbrizelor laminate şi cu o
grosime maximă de 6,5 mm.
Pentru a se putea tăia parbrizul, mai întâi trebuie să tăiaţi stâlpii de la uşă şi poate chiar şi plafonul.
Întotdeauna acoperiţi victima, pentru a o proteja împotriva bucăţilor de parbriz care vor cădea în
timpul tăierii.
Fierestrău pendular
Fierăstrăul pendular LUKAS LES 18 este destinat acţiunii de tăiere după un accident rutier. Poate
fi folosit pentru tăierea parbrizelor confecţionate din geam laminat şi pentru tăierea părţilor de oţel.
Tăierea parbrizului laminat şi a metalelor se începe la o viteză mică şi pe măsură ce se înaintează
cu tăierea, se creşte viteza gradual. În prealabil, se face, mai întâi o gaură mai largă decât cea mai lată
parte a lamei.
Pentru a reduce riscul rănirilor, ţineţi mâinile departe de părţile mobile şi de lamă.
Tăietorul de centuri de siguranţă
Toate centurile de siguranţă trebuie tăiate şi înlăturate cât mai curând posibil.
Vinciul TERFOR
Echipamentul este folosit la ridicarea, coborârea şi tragerea greutăţilor.
Este format din următoarele părţi componente: cârlig, bolţ fixare, carcasă metalică, admisie cablu,
evacuare cablu, pârghie de siguranţă, mâner acţionare pentru ridicat, mâner acţionare pentru coborâre,
mâner pentru eliberare cablu, mâner.
Pregătirea folosirii echipamentului:
- desfăşuraţi cablul de oţel şi poziţionaţi-l între echipament şi încărcătură
- agăţaţi cârligul (de la capătul cablului de oţel) cu o buclă la punct fix
- trageţi de mânerul de flancare înspre punctul de blocare; împingeţi
mânerul de operare departe de cârlig
- plasaţi capul conic al cablului de oţel în zona de admisie şi împingeţi-l
până când apare la capul de evacuare
- trageţi cu mâna de cablu până ce acesta este întins
- fixaţi cablul prin înlăturarea mânerului de flancare din punctul de blocare
astfel încât arcul să se poată întoarce la poziţia iniţială.
Folosire:
Fixaţi pârghia extensibilă în poziţia ridicare sau coborâre funcţie de acţiunea cerută. Acum
echipamentul este gata de folosire.
Ridicare: - poziţionaţi pârghia extensibilă la punct – ridicare
- manevraţi pârghia în sus şi-n jos – acum încărcătura este ridicată
Coborâre: aceleaşi operaţii ca la ridicare, dar acţionând pârghia de coborâre.
Închiderea echipamentului:
- eliberarea cablului cu ajutorul pârghiei de coborâre
- poziţionaţi mânerul de flancare în poziţia sa normală şi trageţi cablul de
oţel afară.
Dispozitivul de extracţie
Dispozitivul de extracţie (vestă extractoare, KED – Kendrick Extrication Device) este instrumentul
cel mai potrivit pentru extragerea pacientului şi imobilizarea coloanei vertebrale în situaţii de urgenţă.
Caracteristici:
- vesta este rigidă pe verticală şi flexibilă pe orizontală, este fabricată din
vinil dur pe exterior şi este prevăzută cu centuri de imobilizare
- poate fi folosită şi la paciente gravide sau copii
- realizează imobilizarea şi în cazul fracturilor de şold sau a celor pelviene
- permite aplicarea monitoarelor/defibrilatoarelor şi nu limitează acţiunea
pantalonilor antişoc.
Vesta extractoare este folosită în special pentru extragerea victimelor din autoturismele
accidentate.
După ce un salvator imobilizează coloana cervicală (imobilizare manuală şi aplicarea gulerului
cervical), un alt salvator aşează vesta între pacient şi scaun. Se fixează centurile (culoare la culoare) în
jurul toracelui victimei. Se trece apoi la fixarea suplimentară a coloanei cervicale şi se aşează centurile de
fixare a frunţii şi bărbiei. Apoi se trece la fixarea centurilor sub coapsa victimei. Mânerele aşezate în
partea laterală a vestei ajută la extragerea verticală.
7. ORGANIZAREA ECHIPAJULUI
Abordarea sistematică a descarcerării din vehicule este garanţia îndeplinirii misiunii pe cât de
repedpe atât de eficient posibil. Calea de realizare efectivă a descarcerării o constituie munca în
echipă. Pentru ca o echipă să lucreze perfect la unison, membrii ei trebuie să ştie exact ce au de făcut
şi să aibă încredere în abilităţile şi îndemânarea lor la executarea sarcinilor ce le revin.
Autospeciala pentru descarcerare este încadrată, de regulă, de un echipaj format din
comandantul de echipaj, ajutorul comandantului de echipaj şi şofer.
Comandantul de echipaj este subordonat şefului staţiei de intervenţie pentru asistenţă medicală
de urgenţă şi descarcerare sau comandantului intervenţiei. El răspunde de deplasarea echipajului la locul
de acţiune, potrivit cu hotărârea adoptată pentru intervenţie, de modul de îndeplinire a îndatoririlor de
către subordonaţi, respectarea ordinii, regulilor de protecţie a muncii şi celor de tehnica lucrului pe timpul
acţiunii, cooperarea (colaborarea) cu celelalte forţe participante la acţiune, iar împreună cu şoferul, de
buna funcţionare şi întreţinere a utilajelor şi accesoriilor.
În afara îndatoririlor stabilite prin regulamentele de specialitate şi militare generale, comandantului
de echipaj îi revin următoarele atribuţii:
- urmăreşte echiparea corectă a personalului din subordine;
- transmite ordinul de deplasare, iar, în cazul în care acţionează independent, primeşte note de anunţare şi
dă ordinul de deplasare;
- practică la recunoaştere sau exercită, independent ori cu medicul din S.M.U.R.D., recunoaşterea şi dă
misiuni subordonaţilor;
- stabileşte şi ordonă măsurile pentru protecţia victimelor şi a personalului care acţionează pe timpul
intervenţiei;
- stabileşte procedeul de lucru pentru descarcerare, utilajele şi accesoriile necesare intervenţiei şi locul de
amplasare a acestora;
- asigură măsurile pentru realizarea primului contact cu victimele;
- execută, împreună cu medicul (personalul paramedical) sau independent evaluarea iniţială a victimelor
stabilind : dacă este conştientă, dacă respiră, dacă are puls, dacă sângerează;
- acordă, din dispoziţia medicului (personalul paramedical) la scoaterea victimelor, transportul şi urcarea
acestora în ambulanţă;
- execută nemijlocit operaţiunile pentru descarcerare împreună cu ajutorul sau şi şoferul;
- participă, la nevoie, împreună cu medicul (personalul paramedical) la scoaterea victimelor, transportului
şli urcarea acestora în ambulanţă;
- conduce acţiunea de scoatere a mijloacelor de transport din locurile inaccesibile sau de înlăturare a
instalaţiilor şi elementelor de construcţii care împiedică accesul către victime;
- solicită în sprijin, forţele şi mjiloacele pentru cooperare (colaborare);
- mânuieşte aparatura radio şi mijloacele de protecţie din înzestrare;
- execută şi alte ordine ale comandantului intervenţiei când acţionează în comun cu garda de intervenţie.
La recunoaştere, comandantul echipajului stabileşte următoarele situaţii:
- dacă există supravieţuitori;
- numărul victimelor şi priorităţile în acordarea sprijinului medical, executarea descarcerării şi a
transportului;
- poziţia şi locul în care se află victima;
- starea victimei, respectiv dacă aceasta este conştientă, dacă respiră, dacă are puls şi dacă sângerează,
modul de pătrundere la aceasta;
- manevrele necesare pentru sprijinirea funcţiilor vitale ale victimei;
- necesitatea imobilizării corpului victimei;
- evaluarea celorlalte leziuni ale victimei;
- pericol de incendiu, explozie, electrocutare, prăbuşire a unor elemente de construcţii sau instalaţii;
- pericolul de inundare a spaţiului de lucru; starea instalaţiilor termice, de apă şi canalizare;
- stabilitatea vehiculului, construcţiei, instalaţiei şi a terenului pe care se află;
- scurgerile de substanţe inflamabile sau toxice;
- părţile tăioase ale elementelor constructive, rezultate în urma accidentului, exploziei, avariei etc., şi
pericolul pe care-l prezintă;
- tipul încarcerării victimei;
Pentru a realiza un loc de desfăşurare al acţiunii sigur şi organizat este important să fie
stabilite zonele de salvare.
Prima zonă sau sector, numit cercul interior sau zona de acţiune, reprezintă câte un cerc cu o
rază aproximativă de 3-5 m în jurul fiecărui vehicul implicat în accident. În această zonă nu trebuie
să existe persoane care nu sunt implicate direct în acţiunea de salvare.
A doua zonă este un cerc mai mare cu raza de 5-10 m. În această zonă nu trebuie să existe
persoane care nu execută salvarea şi ea poate fi delimitată perimetral cu cordon de marcare, dacă
circumstanţele o permit. În această zonă, mărginind cercul interior imaginar (cercurile interioare
imaginare), trebuie să fie stabilită zona unde vor fi aşezate uneltele de lucru. Astfel, membrii echipei
de salvare vor şti unde să găsească uneltele de care au nevoie şi de asemenea unde să depună
uneltele de care nu mai este nevoie în zona de acţiune.
În imediata apropiere a cele de-a doua zone, trebuie stabilit un loc unde vor fi depozitate
componentele înlăturate de pe vehiculele implicate în accident.
Dacă aceşti paşi sunt urmaţi întocmai se va crea un mediu de lucru mai eficient şi mai sigur.
Acolo unde este posibil, echipa de salvare trebuie să se apropie prin faţa autovehiculului
implicat în accident. Astfel victimele lucide (în stare de conştienţă) din vehicul nu vor trebui să-şi
rotească capul pentru a intra în contact cu salvatorii care se apropie. Contactul cu oricare victimă din
interiorul vehiculului odată făcut, trebuie menţinut până când este preluat de către echipa de urgenţă.
Membrii echipajului de descarcerare se pot mişca, acum, în jurul vehiculelor implicate,
putând efectua evaluarea situaţiei deasupra, dedesubtul şi în jurul fiecărui vehicul pentru a depista
eventuale pericole ascunse (cabluri electrice, scurgeri de carburanţi, etc.) sau alte victime. Toate
acestea vor fi raportate comandantului intervenţiei care va stabili măsurile necesare.
Odată ce s-a făcut o evaluare completă a situaţiei şi eventualele pericole au fost înlăturate,
vehiculul trebuie stabilizat. Cheia de contact trebuie răsucită în poziţia „off”, iar bateria de
acumulatori deconectată (este important să se scoată întâi borna negativă pentru a împiedica
producerea de scântei care pot apare la mişcarea bornei pozitive). Nu uitaţi să acţionaţi ferestrele
electrice, să deblocaţi încuietorile şi să poziţionaţi scaunele înainte de a deconecta complet sursa de
alimentare. Acolo unde este posibil, acţionaţi şi frâna de mână (de staţionare).
Toţi ocupanţii vehiculului trebuie protejaţi înainte spargerii geamurilor. Poate fi necesară
prezenţa unui servant în interiorul maşinii care să ajute la realizare acestei protecţii. Acum se poate
asupra acţiona asupra geamurilor. Toate geamurile care se pot sparge în timpul eforturilor ulterioare
de salvare trebuie îndepărtate în acest moment. Acest lucru se poate face cu un perforator de geamuri
sau cu un tăietor de geamuri. Întotdeauna se sparge întâi geamul cel mai îndepărtat de pacient. De
îndată ce s-a realizat accesul la pacient acesta poate beneficia de primele îngrijiri, care includ
imobilizarea coloanei vertebrale şi oxigenarea suplimentară. Toate centurile de siguranţă trebuie
tăiate şi înlăturate cât mai curând posibil.
10.1. Stabilizarea
Are ca scop reducerea la minim a mişcării vehiculului, mişcare ce poate afecta negativ starea
pacienţilor încarceraţi.
Această etapă a acţiunii de salvare trebuie efectuată cu mare atenţie, înainte de a începe orice
altă operaţiune de descarcerare.
Vehiculul se află pe propriile roţi
Poate fi folosit sistemul minim de stabilizare în 3 puncte, dar dacă este posibil, este de dorit
cel în 4 puncte. Penele şi calele de satbilizare trebuie plasate astfelîncât să asigure o stabilitate
maximă.
Primul pas este aşezarea a câte două pene de o parte şi de alta a uneia sau a două roţi. Calele
de stabilizare trebuie să fie asigurate pe poziţie prin împănare cu o forţă suficient de mare pentru a se
asigura că ele sunt bine fixate.
Atunci când se folosesc calele în trepte, ele trebuie fixate extrem de bine. Pentru aceasta se
poate folosi şi o cală în trepte aşezată invers.
Vehiculul se află pe o parte laterală
Pentru a vă asigura că vehiculul nu va cădea, acesta se va sprijini sub stâlpii A şi C. Nu se
vor amplasa elementele de stabilizare în zonele unde urmează să se facă tăierea.
Pe partea dinspre podea, sprijiniţi vehiculul folosind popi mecanici (din lemn sau metal), ori
dispozitive hidraulice sau pneumatice.
În funcţie de situaţie, popii de stabilizare pot fi fixaţi şi pe partea plafonului maşinii.
Vehiculul se află pe plafon
Se plasează pene sau cale în trepte în spaţiul dintre spatele maşinii şi sol.
Pentru mărirea stabilităţii se adaugă cale suplimentare în spaţiul dintre compartimentul
motorului şi parbriz.
Are ca scop crearea accesului la pacient pentru a-i putea oferi îngrijirea necesară în timpul
operaţiunii de descarcerare. Această deschidere se mai poate folosi pentru scoaterea imediată a
victimei dacă este posibil.
Vehiculul se află pe propriile roţi
Primul pas este a se încerca descuierea uşii şi deschiderea ei în mod normal dacă este posibil.
Dacă nu există spaţiu pentru introducerea depărtătorului hidraulic în zona balamalei între uşa
şi aripa din faţă, iar aripa din faţă este accesibilă, mai întâi se acţionează prin strângerea aripii în
punctul cel mai de deasupra roţii. Acest lucru va crea o deschidere la balamaua uşii.
Dacă aripa necesită înlăturare ulterioară, se face o tăietură acolo unde a fost strânsă. Aripa
poate fi înlăturată acum cu ajutorul depărtătorului.
Făcând uz de un punct stabil deasupra balamalei superioare, uşa poate fi înlăturată de
vehicul. Se acţionează asupra fiecărei balamale. Nu se începe cu spaţiul dintre cele două balamale.
Dacă natura accidentului face partea din faţă inaccesibilă, o alternativă pentru degajarea
zonei balamalelor ar fi următoarea: se plasează depărtătorul în colţul din faţă al ramei geamului, se
depărtează către stâlpul A pentru a crea un spaţiu de pătrundere deasupra balamalelor.
Vehiculul se află pe plafon
Se strânge pragul uşii pentru a crea spaţiu suficient pentru vârfurile depărtătorului. Dacă este
necesar, spaţiul creat se măreşte prinzând între vârfurile depărtătorului marginea feţei uşii şi trăgând-
o, apoi, în jos. Se îndepărtează uşa de caroserie. Odată ce uşa este deschisă din zăvor, tăiaţi (nu este
indicat datorită existenţei posibilităţii de a deteriora fălcile foarfecii hidraulice) sau rupeţi balamalele
şi apoi înlăturaţi-o.
O altă procedură constă în începerea cu uşa din spate. Se prinde cu vârfurile depărtătorului
marginea feţei uşii şi se face o deschidere în dreptul zăvorului. Se foloseşte depărtătorul pentru a
distruge zăvorul şi se depărtează uşa de caroserie. Mai departe se continuă cum s-a prezentat mai
sus.
Un lucru foarte important este a se urmări deplasarea uşii, pentru a ne asigura că nu intră în
contact cu salvatorul sau că împingerea ei spre pământ nu provoacă mişcarea vehiculului.
Această tehnică are ca scop crearea unui spaţiu mai mare în partea laterală a maşinii, spaţiu
care poate fi folosit pentru a ajunge mai repede la pacient sau pentru a-l elibera, imediat, dacă se
poate.
Se poate să nu fie recomandată folosirea acestei tehnici dacă, ulterior, este necesară
împingerea bordului.
Întâi se înlătură uşa din faţă folosind una din tehnicile de înlăturare a uşii, apoi se înlătură uşa
din spate prin tăierea sau depărtarea balamalelor expuse. Se taie la vârf şi la bază stâlpul B pentru a-l
înlătura. Întotdeauna înainte de a începe tăierea, se inspectează cu atenţie stâlpii uşilor şi marginea
plafonului.
O altă procedură pentru înlăturarea părţii laterale constă în începerea cu uşa din spate. Se
strânge uşa pentru a crea un spaţiu de introducere a vârfurilor depărtătorului. Se depărtează uşa până
când încuietorile cedează şi uşa se deschide.
Pentru a îndepărta uşa din spate, se face, întâi, o tăietură adâncă în partea de jos a stâlpului B
pentru a-l slăbi. Se fixează unul din vârfurile depărtătorului la baza scaunului din spate. Se deschid,
încet, fălcile, urmărind stabilitatea punctului de sprijin şi se poziţionează celălalt vârf în partea de jos
a stâlpului B. Apoi se depărtează stâlpul spre exterior, rupându-l de prag. Se continuă depărtarea prin
repoziţionarea vârfurilor depărtătorului până ce stâlpul B este separat de prag şi s-a creat spaţiu
suficient pentru a putea efectua tăierea. Se înlătură stâlpul B efectuând o tăietură în partea cât mai de
sus a stâlpului. Întotdeauna înainte de a începe tăierea, se inspectează cu atenţie stâlpii uşilor şi
marginea plafonului. După aceea se scoate uşa din faţă din balamale, în timp ce ceilalţi salvatori
sprijină celelalte uşi.
După terminarea operaţiunilor de tăiere sau depărtare, obligatoriu se foloseşte echipament de
protecţie împotriva vârfurilor şi muchiilor tăioase.
10.4. Decopertarea parţială
Decopertarea parţială are ca scop crearea unui acces suficient la pacient şi pentru scoaterea sa
imediată, dacă este posibil.
Rabatarea în faţă
Se taie, mai întâi, stâlpii B şi C, acest lucru făcându-se în timp ce alţi salvatori susţin
plafonul. După ce se realizează protecţia corespunzătoare împotriva cioburilor, se execută tăieri în
ambele părţi ale plafonului chiar în spatele parbrizului. Salvatorii pot rabate acum plafonul în faţă.
Poate fi necesară folosirea unei răngi. Se poate folosi o chingă pentru a se asigura plafonul în poziţia
îndoită. Părţile ascuţite trebuiesc acoperite.
Rabatarea în spate
Se taie parbrizul dintr-o parte în alta, asigurându-se protecţie împotriva cioburilor, atât
pacienţilor, cât şi salvatorului.
Se taie, mai întâi, stâlpii A şi B, acest lucru făcându-se în timp ce alţi salvatori susţin
plafonul. După ce se realizează protecţia corespunzătoare împotriva cioburilor, se execută tăieri în
ambele părţi ale plafonului chiar în faţa lunetei. Salvatorii pot rabate acum plafonul în spate. Poate fi
necesară folosirea unei răngi. Se poate folosi o chingă pentru a se asigura plafonul în poziţia îndoită.
Părţile ascuţite trebuiesc acoperite.
Rabatarea parţială în spate
Se taie parbrizul dintr-o parte în alta, asigurându-se protecţie împotriva cioburilor, atât
pacienţilor, cât şi salvatorului.
Se taie, mai întâi, stâlpul A. După ce se realizează protecţia corespunzătoare împotriva
cioburilor, se execută tăieri în ambele părţi ale plafonului chiar în faţa stâlpului B. Salvatorii pot
rabate acum plafonul în spate. Poate fi necesară folosirea unei răngi. Se poate folosi o chingă pentru
a se asigura plafonul în poziţia îndoită. Părţile ascuţite trebuiesc acoperite.
Rabatarea laterală
Se execută o tăietură de deschidere în stâlpul A. Se taie parbrizul în unghi, pentru a crea un
punct de articulare. Se taie stâlpii B şi C cât mai aproape de plafon. Se efectuează o tăietură de
slăbire în plafon imediat deasupra stâlpului C (la unele autovehicule construcţia este astfel făcută,
încât necesită, de asemenea, o tăietură deasupra stâlpului A).
Pentru a crea o platformă de lucru orizontală, se plasează cale de susţinere acolo unde
plafonul va veni în contact cu solul. Se trage, încet, de plafon în jos, astfel încât să se evite
destabilizarea maşinii.
Operaţiunea finală constă în acoperirea tuturor muchiilor şi vârfurilor ascuţite.
Rabatarea inversă
Această tehnică mai este cunoscută şi sub denumirea de „desfacere scoică”.
După stabilizarea autovehiculului se îndepărtează geamurile.
Se deschide spatele maşinii prin înlăturarea uşii din spate (hayon) dacă este posibil.
Dacă există în dotare popi hidraulici aceştia se pun sub presiune pentru a sprijini partea din
spate a maşinii.
Se înlătură scaunele din spate în cazul în care pacienţii sunt încarceraţi în partea din faţă a
maşinii, ceea ce va permite un acces mai bun la aceştia.
Dacă se intenţionează tragerea plafonului în jos, se înlătură penele de sub acesta. Dacă nu se
continuă procedura cu ele acolo unde au fost puse.
Se aşează capătul unui cilindru hidraulic pe un punct de sprijin stabil de sub acoperiş şi se
pune sub presiune între acest punct şi podeaua vehiculului. Acum se pot tăia stâlpii B şi C de pe
ambele părţi ale vehiculului.
Operaţiunile de tăiere, ridicare şi stabilizare, trebuie să se execute coordonat.
În funcţie de soluţia aleasă, fie se va ridica vehiculul, fie se va împinge plafonul în jos
folosind cilindrul hidraulic.
Decopertarea totală are ca scop crearea unui acces suficient la pacient şi pentru scoaterea sa
imediată, dacă este posibil.
Se înlătură mai întâi toate geamurile.
Se taie stâlpul A. Se taie apoi parbrizul dintr-o parte în alta, asigurându-se protecţie împotriva
cioburilor, atât pacienţilor cât şi salvatorului. Se taie apoi stâlpul B. Se continuă cu tăierea stâlpilor
C.
Înainte de tăiere se inspectează cu atenţie marginea şi stâlpii plafonului.
Când plafonul este complet sprijinit, se execută tăierea finală, asigurându-ne că nu mai există
alte legături (centuri de siguranţă sau ornamente din material plastic).
Salvatorii pot să ridice acum plafonul şi să-l transporte în zona special amenajată.
Operaţiunea finală constă în acoperirea tuturor muchiilor şi vârfurilor ascuţite.
Are ca scop crearea unui spaţiu cât mai mare în zona picioarelor, pentru a ajuta la deblocarea
sau îngrijirea pacientului.
Se fac două tăieturi de slăbire, de aproximativ 30 de cm, la baza stâlpului A. Se introduce
depărtătorul în secţiunea tăiată. Se îndoaie această secţiune către în afară, cu ajutorul depărtătorului.
Accesul în zona picioarelor fiind creat se pot îndepărta pedalele cu ajutorul dispozitivului de tăiat
pedale.
În unele cazuri, pedalele pot fi îndepărtate de picioarele pacientului folosind o chingă care se
leagă de uşă, care poate fi folosită ca o pârghie.
Pentru că aceste vehicule sunt concepute să transporte încărcături grele, proiectarea şi construcţia lor
diferă semnificativ faţă de vehicule uşoare.
Ne confruntăm astfel, cu construcţii mari şi foarte rezistente, care necesită unelte de descarcerare de
o mult mai mare capacitate. Dimensiunile şi greutatea acestor vehicule pot conduce la complicaţii în
problema stabilizării. Spaţiile mari dintre sol şi vehicul, încărcăturile amplasate neuniform, mărfurile
periculoase şi cu forme neregulate sunt, de asemenea, factori de dificultate. Este, totodată, important să
înţelegem diferenţa între stabilizarea vehiculelor grele aflate în diferite poziţii după accident. Atunci când un
vehicul greu stă pe toate roţile, situaţia nu este atât de complicată. În cazul în care, însă, vehiculul ajunge pe
un teren accidentat, peste diverse obstacole sau nu se află pe toate roţile, stabilizarea lui devine o adevărată
problemă tehnică.
O dificultate suplimentară este înălţimea mare la care se află cabina, care impune necesitatea de a se
lucra pe scări sau platforme. Lucrul în siguranţă pe o platformă necesită practică şi o bună coordonare între
toţi membrii echipei, pentru a putea utiliza eficient uneltele şi pentru o eventuală descarcerare a pacienţilor
direct pe această platformă.
Procedura:
Se blochează cu pene roţile şi cabina; poate fi necesar să se ancoreze cabina de şasiu, dacă
mecanismul de zăvorâre a rabaterii acesteia s-a stricat în timpul impactului.
Uşa se înlătură prin tăierea balamalelor exterioare, acolo unde este posibil. Dacă se începe din partea
unde sunt balamalele, se va constata că, după tăierea sau ruperea acestora, uşa se va înlătura uşor.
Se poziţionează orizontal cilindrul hidraulic. Se taie partea superioară a stâlpului A al cabinei, se fac
tăieturi de slăbire la baza acestuia, dar şi în zona din faţa tabloului de bord, pentru a-l putea împinge. Se
execută o deplasare controlată înainte (în faţă) a tabloului de bord, doar atât cât să fie scos pacientul
încarcerat.
Dacă este necesar, se poate împinge plafonul în sus cu ajutorul unui cilindru hidraulic, după
executarea unor tăieturi de slăbire pe ambele părţi.
Mai întâi de toate, trebuie efectuată înlăturarea geamurilor, ca şi la vehiculele uşoare, evitând
pericolele legate de airbaguri. Poate fi benefică înlăturarea parbrizului, atât pentru a ajuta la ţinerea sub
control a pacientului încarcerat, cât pentru uşurarea procedurii de descarcerare.
În multe cazuri este foarte util să se încline sau să se împingă în sus coloana volanului. Acest lucru
poate fi realizat adesea folosind propriul sistem de ridicare al coloanei sau, dacă este necesar, folosind unelte
adecvate.
Evaluarea situaţiei:
Autobuzele sunt adesea incluse în categoria vehiculelor grele de marfă, dar ele au o construcţie
diferită faţă de acestea. Compartimentul pentru călători este extrem de vulnerabil în cazul unui accident.
Acesta este aşezat pe şasiu, format din grinzi longitudinale şi o reţea de profile şi o reţea de profile
încrucişate sudate împreună, pe care se fixează învelişul exterior (din tablă de oţel sau fibră de sticlă).
Acest tip de construcţie de cele mai multe ori nu rezistă în cazul unui impact puternic, conducând la
încarcerarea unui număr mare de victime. Datorită impactului, de cele mai multe ori, scaunele din autobuz
se deformează blocând călătorii.
Asigurarea accesului:
După operaţia de stabilizare, pasul următor este asigurarea accesului în autobuz. Acest lucru poate fi
făcut prin mai multe metode, cel mai simplu fiind folosirea uşilor, geamurilor laterale sau a ieşirilor de
urgenţă de pe plafon.
Odată asigurat accesul, se va evalua imediat amplitudinea evenimentului, astfel încât să existe
posibilitatea de a stabili numărul victimelor şi natura rănilor acestora. Nu uitaţi verificarea compartimentului
pentru bagaje, precum şi paturile şi toaletele, dacă autobuzul este echipat cu acestea.
Managementul incidentului:
Datorită faptului că în majoritatea accidentelor de autobuz sau microbuz există un număr mare de
victime, este important de definit rolul fiecărui membru al echipei de descarcerare în zonele de intervenţie.
Poate fi de asemenea necesar să se stabilească clar zonele unde vor sta vehiculele de urgenţă, pentru a
realiza mai rapid transportul pacienţilor. În anumite cazuri, poate fi necesară împărţirea echipelor de salvare
în echipe mai mici, pentru a lucra în zone diferite.
Operaţiunile de descarcerare:
Operaţiunile de descarcerare în cazul unui accident de autobuz sau microbuz constau, în mod
normal, în crearea de spaţii atât pentru accesul la pacienţi, cât şi pentru scoaterea acestora. Odată accesul
asigurat, se poate începe scoaterea ocupanţilor dintre scaune.
Operaţiunile de descarcerare din interiorul autobuzului sau microbuzului trebuie concentrate pe
menţinerea accesului şi crearea de căi de evacuare a pacienţilor pe tărgi, către vehiculele de salvare.
Stabilirea unei coordonări clare între salvatorii care utilizează uneltele aflate în interior şi cei care
supraveghează pompele aflate afară, este o altă problemă dificilă, în astfel de cazuri. Ea poate fi eliminată
prin folosirea unor unelte autonome de descarcerare.