Române, să fii bun!

…Încă am mânuțele mici; atât de mici încât sunt mult prea stângace ca să îmi fac patul singur, să
arunc mingea sau să desenez frumos, linii drepte, perfecte. Te rog, nu te aștepta să le fac pe toate
perfect pentru că sunt încă atât de mic! Te rog, atunci când îmi dai treabă, lasă-mă s-o fac singur
și te mai rog să nu o mai faci încă o dată. Pentru că astfel voi simți că te-am dezamăgit și că nu
am făcut față așteptărilor tale. Te-aș ruga să vezi partea bună a lucrurilor – m-am chinuit să-mi
leg șireturile ghetuțelor singur, chiar dacă a rezultat doar un nod greu de desfăcut.

Atunci când ieșim la plimbare, te rog să faci pașii mici pentru că piciorușele mele sunt încă atât
de micuțe. Iar eu vreau să țin pasul cu tine. Sunt la început de drum, lumea aceasta îmi este încă
atât de necunoscută încât am nevoie de timp și de îngăduință să o înțeleg și să o traduc în lumea
copilăriei mele. Ai răbdare, te rog, cu mine pentru că toate aceste lucruri din jurul meu mi se par
minunate și aș vrea să le înțeleg așa cum le înțelegi și tu. Lasă-mă să aflu totul în ritmul meu și
nu mă pedepsi pentru curiozitatea mea. Încă te mai rog să nu mă limitezi inutil. Nu te enerva
când întreb prea mult, prea des și, de multe ori, același lucru de zeci de ori. Eu nu cunosc lumea
din jur așa cum o cunoști și te am doar pe tine să te tot întreb.

Atunci când îmi impui limite și reguli te asigur că nu mă supăr. Le voi respecta cu siguranță dacă
ești consecvent în aplicarea lor. Însă, te rog să nu spui astăzi într-un fel și mâine în altul pentru
că, astfel voi deveni confuz și nu voi mai înțelege ce am voie și ce nu am voie. Nu mă compara
cu nimeni, nici cu frații sau surorile mele și nici cu prietenii sau colegii mei. Eu sunt unic și
niciodată nu voi fi ca ceilalți. Sunt convins că am și eu ceva special, trebuie doar să-ți faci timp
să-mi descoperi părțile bune.

Eu nu voi fi pentru mult timp copil. Te rog, așadar, să mă lași să-mi trăiesc copilăria, să mă
bucur de micile bucurii oferite de această perioadă. Nu-mi încărca programul cu tot felul de
lucruri inutile, nu mă pune să renunț la jucării, la somnul dulce și la jocul din curte cu Grivei.

Nu mă pune să fac treburi grele, mult prea grele pentru vârsta mea fragedă. Eu vreau doar să mă
joc. Sufletul meu este atât de sensibil și de gingaș încât, te rog să nu-mi rănești sentimentele. Nu
mă pedepsi prea aspru atunci când greșesc. Fii înțelegător, iartă-mă și învață-mă cum să nu mai
greșesc. Dacă mă vei critica mereu voi deveni un om limitat, fără încredere în sine. Mi-ai putea
critica faptele, nu pe mine ca persoană, căci astfel, cu timpul, m-aș simți inutil. Respectă-mi
drepturile de copil și demnitatea. Nu mă umili ori de câte ori te superi pe mine sau pe altcineva.
Nu folosi violența fizică și verbală pentru că, astfel, voi învăța doar să mă ascund de tine, să
mint și să-mi fie mereu frică. De-ai putea să le înlocuiești cu blândețe, iubire și înțelegere!

Te rog să-mi păstrezi sufletul curat și nu mă învăța lucruri rele. Tu ești modelul meu. Nu mă
minți pentru că astfel voi crede că minciuna este o normalitate; nu folosi forța pentru că atunci
când voi crește mare o voi folosi și eu în relațiile cu cei mai mici decât mine; nu mă critica
pentru că astfel voi învăța să judec pe alții; nu mă respinge pentru că voi crede că nu mă dorești
și că sunt o povară pentru tine. Ajută-mă să învăț valorile morale: credința, adevărul, cinstea,
încrederea, bunătatea, iubirea.
În întreaga lume există mulți copii a căror copilărie este marcată de durere, violență și teroare
fizică și psihică. O copilărie trăită la negativ formează maturi cu traume psihice, maturi care, fie
ajung să se identifice cu torționarul care i-a marcat copilăria, fie se închid în sine, neafirmându-și
personalitatea. O copilărie lipsită de iubire, ocrotire și blândețe formează oameni care vor
deveni, la rândul lor, violenți. Nu i-am putut înțelege niciodată pe părinții care și-au snopit în
bătaie copiii pentru te miri ce motiv. Când am mai asistat în copilărie la scene de acest gen, m-
am uitat speriată, îngrozită, gândindu-mă că sunt un copil extrem de fericit atunci când mama, în
loc de bătăi, ne dădea bomboane și ne mângâia cu dragoste, iar tata, în loc de palme, ne plimba
pe umerii lui lați și se juca „de-a calul” cu noi.

Mi-e milă de acești copii, oropsiți de soartă, de nenorocul de a avea părinți care nu apreciază
adevărata fericire de a avea un copilaș, adevărata bucurie sufletească de a-i asculta respirația
atunci când doarme, de a te bucura de primele cuvinte și de prima notă de zece. Nimic nu poate
fi mai sfâșietor și mai nedrept decât ochii înlăcrimați ai unui copil. Te rog, nu te aștepta să le fac
pe toate perfect pentru că sunt, încă, atât de mică!