Prezentarea satului natal in opera lui Ion Creanga

“Amintiri din copilarie“ este primit roman al copilariei taranesti rominesti, dar si o monografie a satului moldovenean cu traditiile si obiceiurile sale de
la jumatatea secolului al XIX-lea.
Astfel romanul are o dubla valoare: biografica si documentara.
Este prezentat un univers uman necunoscut pina atunci in literatura romina.
Nu intimplator, fiecare parte a amintirilor incepe cu descrierea satului natal sau a familiei.
Autorul construieste un spatiu ideal, fata de care isi exprima fidelitatea si dragostea.
-Astfel chiar la inceputul romanului este prezentat satul natal: “sat mare si vesel cu vechi razesi”, “intemeiat in toata puterea cuvintului”.
Satenii sint prezentati in timpul muncii si a jocului, fiind harnici si veseli. Satul are: biserica, scoala, preot si dascal care fac cinste locului.
-Creanga prezinta cu nostalgie casa parinteasca in care este intelegere, veselie si bunastare, acolo unde a petrecut ani fericiti intre: parinti,
frati si surori: “casa parinteasca din Humulesti cu stilpul hornului... prichiciul vetrei...cuptorul pe care ma ascundeam cind ma jucam cu baiatii...doamne frumos
era pe atunci ”.
-Creanga prezinta Humulesti ca un sat etern, al carui oameni intruchipeaza vieti legate de munca si viata familiei. Humulesti nu este un sat
oarecare launtric, izolat ca alte sate, este prezentat in relatiile cu asezarile invecinate. Dimpotriva, satul este asezat la incrucisarea marilor drumuri, care duc spre
manastiri: Agapia, Varatic, Secu, Cetatea de scaun a Moldovei si spre Tirgu Neamt.
Autorul insista asupra geografiei economice si spirituale a tinutului. Astfel oamenii sint definiti prin ocupatie si psihologia lor. Vinatorii
Neamtului sint “saminte de viteji” pentru ca s-au luptat cu armatele lui Sobieski, cei din Bledea sunt generosi. Locuitorii se ocupa cu: stuparitul, olaritul,
prelucrarea linii, cresterea animalelor. Astfel aceste tinuturi sint prezentate prin elemente de permanenta din istoria Moldovei, sint prezentate manastiri, domnitori
si mitropolisti.
-Cu nostalgie Creanga descrie tinuturile Ozanei cu apele curgatoare si limpezi in care se oglindesc vechile ziduri ale Cetatii Neamtului. Satul
este vazut prin ceea ce impresioneaza sufletul sau de flacau (hore, petreceri...)
Desi în Amintiri scriitorul priveste retrospectiv, cu ochii copilului de odinioarã, lipsit de griji, preocupat de jocurile sale si nu de neajunsurile oamenilor,
sînt zugrãvite în aceastã operã si destule aspecte amare de viaţã ruralã.
I. Creangã îi admirã pe harnicii ţãrani humulesteni, gospodari vestiţi, care "nu-s trãiţi ca în bîrlagul ursului, ci au fericirea de a vedea lumea de toatã
mîna", fiind ei asezaţi pe drumuri umblate. Ei erau însã “rãzãsi fãrã pãmînturi”, nevoiţi sã-si cîstige existenţa mai mult din confecţionarea si vînzarea sumanelor.
Sãrãcia în care se zbãteau mulţi ţãrani este evidentã în prezentarea gospodãriei Irinucãi "toatã averea Irinucãi erau cocioaba, doi boi, un ţap si douã
capre slabe si rîioase".
La ţarã existau puţine scoli si cele care funcţionau erau create de particulari, care adesea urmãreau numai beneficii personale, cum era cazul catihetului
Conta de la Fãlticeni. Scolile nu aveau localuri proprii ca în cazul scolii din Humulesti. Copii trebuiau sã plãteascã taxe mari si din aceastã cauzã mul ţi rãmîneau
pe dinafarã. Statul nu era preocupat nici de pregãtirea cadrelor didactice. Învãţãtorii erau improvizaţi din dascãlii bisericilor, din preoţi sau cãlugãri "care si ei se
mirau cum au ajuns profesori". Acestia nu le explicau niciodatã nimic, îi învãţau mai ales rugãciuni si cîntece religioase. Nu existau manuale, învã ţau pe cãrţi
bisericesti (ceasloave) si cînd exista cîte un manual scolar, acela era asa delimitat (gramatica lui Trãsnea) sau de gresit, cã mai rãu încurca pe copii. Elevii
neavînd o bunã îndrumare didacticã erau obligaţi sã memoreze fãrã a înţelege ceva. În scoli se folosea bãtaia (Sfîntul Niculai si Calul Bãlan).
Cãlugãrii si preoţii sunt aspru criticaţi, ei formau o categorie de privilegiaţi. Pe preoţii nostri din sat nu-i încape cureaua de pîntecari ce sînt, cãci "popa
are mînã de luat, nu de dat; el mãnîncã si de pe viu si de pe mort". Clericii transformaserã biserica într-o tarabã, un mijloc de îmbogãţire sigurã si rapidã.
Este apoi criticatã recrutarea în armatã (prinderea cu arcanul a lui bãdi ţa Vasile); si lipsa de grijã a statului faţã de sãnãtatea publicã, lipsa oricãrei
asistente medicale la Humulesti "medic" era mos Vasile Þandurã, iar descîntecele ţineau locul tratamentelor.
Caracterizarea lui Nică
(plan de idei)
I Introducere

- “Ion Creangă este, fără îndoială, cel mai de seamă povestitor român, creator al unei opere intrate definitiv în conştiinţa noastră naţională.
Într-un sens mai restrâns, Ion Creangă a fost considerat multă vreme un
talentat “prelucrător de folclor”, apoi un genial “creator de poveşti în stil
popular – realistic”, devenind cu timpul un jovial povestitor.”

- Scrisă în ultima parte a vieţii autorului, lucrarea Amintiri din copilărie constituie o retrăire a timpului fericit şi definitiv pierdut

- Amintirile lui C nu urmăresc evenimentele în ordine cronologică. Selectând întâmplările pe care memoria le retrăieşte cu mai multă pregnanţă. Faptele de viaţă
selectate de autor compun imaginea copilăriei universale, nicidecum o autobiografie

II Introducere la caracterizare

- autorul priveşte această operă din punctul de vedere al copilului dar şi al povestitorului. Eroul central apare, aşadar, înfăţişat de autor, din copilărie până în pragul
adolescenţei.

- Într-un prim plan este zugrăvit procesul de formare a lui Nică şi evoluţia lui spirituală, strâns legată de mediile pe care le străbate

- Nică este eroul unei copilării ca toate copilăriile dar tocmai de aceea singulară în particularitatea ei. E este centrul acestui univers şi demersul narativ comentează un
personaj care se iniţiază în legile vieţii

III Copilăria copilului universal

- copilăria lui Nică este de fapt copilăria copilului universal, cu poznele şi cu joaca adecvată vârstei. În Amintirile lui Creangă nu este nimic individual, nimic cu
caracter de confesiune, ori de jurnal

- Creangă nu se consideră diferit de alţi copii. Nu aspectele de diferenţiere îl interesează, ci stadiul de nediferenţiere, de veselă inconştienţă, de ignorare a necazurilor
din copilărie

- Nică este prezentat preponderent comportamental, şi nu prin interioritatea care individualizează

referat.clopotel.ro
IV Paradisul copilăriei

- naratorul este un adult pentru care retrăirea copilăriei reprezintă o consolare de necazurile vârstei mature, care nu sunt amintite în mod explicit, dar pot fi ghicite dintr-
un oftat involuntar ori prin contrast cu perioada fericită evocată: ”Însă vai de omul care se ia pe gânduri! Uite cum te trage pe furiş apa la adânc, şi din veselia cea
mai mare cazi deodată în uricioasa întristare”
V Caracterizarea

- personajul lui Nică poate fi privit din mai multe unghiuri

a.) Nică este o ipostază a copilului universal: el se joacă ridicând casa în slăvi, fură cireşele de la mătuşa Mărioara şi, apoi, pupăza din tei, iar la
şcoală, omoară muşte, “făcând prăpăd din ele”
1. Pus mereu pe pozne, Nică este caracterizat, mai ale prin întâmplările pe care le provoacă ori la care ia parte. Uneori,
caracterizarea este făcută de alte personaje
2. Nică este stăpânit de o stare de veselie şi fericire continuă: “Şi eu eram vesel pe vremea cea bună şi sturlubatic şi copilăros ca
vântul în turbarea sa”
b.) Nică ca personalitate:
1. este un băiet ruşinos şi fricos “ o mulţime de băieţi şi fete între care eram şi eu, un băiet prizărit, ruşinos şi fricos şi de umbra
mea”
2. Mai târziu el devine “cel mai bun de hârjoană şi slăvit de leneş”
c.) Ataşamentul faţă de satul său:
1. Durerea despărţirii, înstrăinarea şi dorul după frumoasele meleaguri ce rămâneau în urmă, în timp ce căruţa lui Moş Luca îl
ducea spre un loc necunoscut şi “depărtat”
2. Iubirea faţă de meleaguri este înfăţişată prin descrierea Ozanei şi prin evocarea stărilor sufleteşti ale personajului

Nica

- personaj in formare -
- personaj realist -
- personaj-narator -
- personaj autobiografic -
Opera "Amintiri din copilarie"de Ion Creanga (1839-1889) ilustreaza evocarea vietii satului romanesc din a doua jumatate a secolului al XlX-lea si anume a satului Humulesti, cu oamenii lui,
"gospodari tot unul si unul". Intamplarile si evenimentele nu sunt relatate intr-o ordine cronologica, ci sunt selectate acele fapte ce devin momente de referinta in conturarea eroului, a
"copilariei copilului universal" (G.Calinescu).
Romanul compune universul taranesc al moldovemlor, in centrul caruia se afla Nica, personajul care parcurge un proces de formare a personaltiatii sub actiunea educatiei si a expenentei
dobandite, evoluand de la baiatul "prizarit" si "rusinos" la adolescentul nevoit sa paraseasca lumea copilariei si sa porneasca spre alte meleaguri si alti oameni, ceea ce da operei caracter de
bildungsroman. Nica a lui Stefan a Petrii este personajul principal si autobiografic al romanului si totodata personajul-narator care povestete evenimentele si intamplarile cu caracter
autobiografic intr-o cronologie selectiva, ramase pentru totdeauna in memona
afectiva a scriitorului.
Protagonistul este un personaj realist, tipic pentru, categoria copiilor ce au trait fericiti perioada de inceput a vietii, de aceea Nica este considerat simbolul copilului universal, din orice
epoca sau din orice loc al lumii: "Asa eram eu la varsta cea fericita, si asa cred ca au fost toti copiii, de cand ii lumea asta si pamantul, macar sa zica cine ce-a zice".
Trasaturile morale reies, indirect, din faptele, gesturile si atitudinea personajului, care parcurge evolutiv etapele de la copilarie la adolescenta.
"Amintirile" eroului incep prin impresia puternica pe care o are asupra copilului scoala din Humulesti, infiintata "prin osardia" preotului Ioan Humulescu. Vrednicul parinte adunase o
multime de baieti si fete, printre care se afla si Nica, "un baiat prizarit, rusinos si fricos si de umbra mea" (autocaracterizare). Copiii nu inteleg rostul invataturii, sunt indaratnici si de aceea,
pentru a-i sili spre invatatura, parintele Ioan, "om vrednic si cu bunatate", le aduce ca "dar de scoala noua pe "Sf. Nicolai" si "calul balan". Nica, asemenea celorlalti scolari, este atras de tot
felul de nazbatii si de nazdravanii si nu se arata interesat de invatatura. Filele ceaslovuiui fiind "cam unse, trageau mustele si bondarii la ele [...] cate zece-douazeci de suflete prapadeam
deodata", asa ca, vazand parintele foile insangerate, "ne pofti pe fiecare la Balan si ne mangaia cu sfantul ierarh Nicolai pentru durerile cuvioaselor muste si a cuviosilor bondari". Lui Nica
incepuse sa-i fie draga Smarandita popii si, ca sa fie admirat de ea, baiatul devine silitor si progreseaza vizibil la invatatura. Din nefericire, perioada frumoasa si plina de bucurii se termina
brusc pentru Nica, intrucat badita Vasile, invatatorul, a fost "prins la oaste" si in zadar umblase parintele Ioan sa gaseasca alt dascal, ca unul ca "badita Vasile, cuminte, harnic si rusinos ca o
fata mare" n-a mai aflat. Pentru a urma scoala mai departe, Nica este impins de mama sa, Smaranda, care "era in stare sa toarca in furca si sa invat mai departe", spre deosebire de Stefan a
Petrii care era de parere ca "dac-ar fi sa iasa toti invatati [...], n-ar mai ave cine sa ne traga ciubotele". Nica trece prin momente de nefericire, deoarece este silit sa paraseasca meleagurile
natale pentru a continua scoala. Bunicul dinspre mama, David Creanga, ii duce pe Nica si pe varul lui, Dumitru, la scoala lui Alecu Balos din Brosteni; acum sufera copilul prima ruptura de
vatra satului si traieste acut sentimentul instrainarii. Calatoria a avut loc intr-o dimineata de iarna, in care "era un pui de ger de crapau lemnele" si-l transporta pe Nica intr-o lume complet
noua, necunoscuta, careia copilul nu i se adapteaza deloc, mai ales ca au loc o serie de ghinioane si intamplari inedite: caderea in Ozana; taierea pletelor; locuirea in gazda la Irinuca, unde se
umple de raie capreasca; daramarea bordeiului Irinucai; fuga inapoi acasa cu pluta pe Bistrita. Fericit ca se intorsese acasa, Nica a cantat in ziua de Pasti, la biserica, "Ingerul a strigat!",
rugaciune invatata la scoala din Brosteni, spre uimirea tuturor celor din Humulesti. Dar bucuria lui nu poate fi deplina pentru ca la Brosteni fusese tuns chilug si se simtea rusinat ca nu mai
avea plete, iar acest fapt este un prilej de distractie pentru fetele "mai dracoase", care strigau dupa el "Tunsul felegunsul,/ Cainii dupa dansul!".
"Varsta de aur" a vietii este lipsita de griji si plina de bucurii, iar Nica stie sa profite cu toata flinta de farmecul copilariei: "Hai mai bine despre copilarie sa povestim, caci ea singura e vesela
si nevinovata". Edificatoare pentru starea de fericire a lui Nica pus pe sotii si nazdravanii, este partea a doua care incepe sentimental, cu un lirism nostalgic: "Nu stiu altii.curn sunt, dar eu
cand ma gandesc la locul nasterii mele, la casa parinteasca din Humulesti, la stalpul hornului unde lega mama o sfara cu motocei la capat de crapau matele jucandu-se cu ei, [...] parca-mi salta
si acum inima de bucurie. [...] si eu eram vesel ca vremea cea buna si sturlubatic si copilaros ca vantul in turbarea sa". Prin autocaracterizare, personajul evidentiaza starea de fericire a varstei
fara griji si fara necazuri, cand interesul copilului se indrepta numai catre petrecerea cat mai placuta a timpului.
Aducerile aminte reinvie chipul mamei sale, Smaranda, care "stia a face multe si mari minunatii", femeie harnica si priceputa, care-si crestea cu dragoste si devotament copiii, avand o
puternica dorinta, aceea de a-l vedea pe Nica ajuns popa.
Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirecta a personajului realist, ca tip reprczentativ pentru copilul fericit, atras de nazbatii si pus pe sotii, trasatura
general-valabila pentru "copilul universal".
In partea a doua a "Amintirilor", naratorul povesteste intamplari devenite celebre si de referinta pentru copilaria lui Nica a lui Stefan a Petrii, episoade care se pot desprinde ca texte
independente si cunoscute sub numele de "la cirese", "pupaza din tei", "la scaldat".
Din aceste episoade narative reies, in mod indirect, firea neastamparata a lui Nica, vioiciunea si istetimea sa, aceste intamplari devenind adevarate repere ale unei copilarii minunate.

referat.clopotel.ro