COLEGIUL EONOMIC “MARIA TEIULEANU” PITEŞTI

PROIECT PENTRU CALIFICAREA ABSOLVENŢILOR ÎNVĂŢĂMÂNTULUI LICEAL

FILIERA TEHNOLOGICĂ, PROFIL SERVICII

NIVEL 4

Calificarea: Tehnician în comerţ

Îndrumător proiect: Absolvent:

Profesor: Ştefănescu Carmen – Georgeta NUME & PRENUME: Călin Angelica

Piteşti, 2019
AMBALAREA MĂRFURILOR

2
 CUPRINS

Argument ....................................................................................................................... 4

Capitolul 1. Concepte de bază ...................................................................................... 5

Capitolul 2. Funcţiile ambalajelor ............................................................................... 6

2.1. Funcţia de conservare şi protecţia mărfurilor ............................................... 7

2.2. Funcţia de transport, manipulare, depozitare ............................................... 9

2.3. Funcţia de promovare .................................................................................. 10

Capitolul 3. Materiale pentru ambalaj........................................................................ 12

3.1. Caracteristicile de calitate ale materialelor de ambalat ................................ 13

3.2. Coduri noi pentru ambalaje .......................................................................... 15

Capitolul 4. Metode de ambalare ................................................................................ 16

4.1. Ambalarea aseptică ....................................................................................... 17

4.2. Ambalarea tip “aerosol” ............................................................................... 18

4.3. Ambalarea în foi contractibile ...................................................................... 19

Capitolul 5. Ambalarea produselor în relaţie cu protecţia consumatorilor ............. 20

5.1. Reglementări ale UE în domeniul materialelor de ambalat .......................... 21

5.2. Impactul materialelor de ambalare asupra mediului înconjurător ................ 22

Concluzie ........................................................................................................................ 24

Bibliografie ..................................................................................................................... 25

3
 Argument

Am ales această temă, deoarece consider că în viaţa de zi cu zi ambalarea a devenit

una dintre cele mai importante funcţii ale unui produs, a unei mărfi pe piaţă, ambalajul oferind
multe informaţii despre produsul în sine din punct de vedere tehnic, al imaginii, dar şi despre
conţinutul produsului.

Pe parcursul referatului am definit ambalarea; am enumerate câteva din metodele şi

tehnicile de ambalare ale mărfurilor alimentare, dar şi factorii ambalării, am indicat condiţiile
care trebuie să le îndeplinească forma ambalajului, dar şi estetica acestora.

În ultima parte am vorbit despre ambalarea produselor în relaţie cu protecţia

consumatorilor şi impactul materialelor de ambalare asupra mediului înconjurător.

4
 Capitolul 1. Concepte de bază

Termenul de ambalaj provine din latinescul “condere” care are sensul de a stabili, a
stabiliza sau “prezentare stabilă”.

Din multitudinea de definiţii reieşite din literatura de specialitate, considerăm că cel

mai apropiat de sensul pe care-l dăm în accepţiunea românească este: “ambalajul este un
mijloc (ansamblu de mijloace) destinat să cuprindă sau să învelească un produs sau un
ansamblu de produse, pentru a le asigura protecţia temporară din punct de vedere fizic,
chimic, mecanic, biologic în scopul menţinerii calităţii şi integrităţii acestora în stare de
livrare, în decursul manipulării, transportului, depozitării până la consumator sau până la
expirarea termenului de garanţie.”

Ambalarea, conform aceleiaşi surse este o “operaţie, procedeu sau metodă, prin care
se asigură cu ajutorul ambalajului, protecţia temporară a produsului, în decursul manipulării,
transportului, depozitării, vânzării, contribuind şi la înlesnirea acestora până la consumare sau
până la expirarea termenului de garanţie.”

Ambalajul total. Noţiunea de ambalaj şi-a modificat conţinutul ca urmare a utilizării

unor noi materiale a căror volum şi masă sunt limitate în minimum fără ca prin acest process
să fie afectate funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească: “Ambalajul total” care include
funcţia socială şi compatibilitatea sa ambientală.

Din schema din fig. rezultă evoluţia ambalajului până la apariţia ambalajului total din
care rezultă şi esenţa funcţiilor
îndeplinite de ambalaj (fig.1).

5
 Fig. 1. Ambalajul total

Capitolul 2. Funcţiile ambalajelor

Creşterea importanţei ambalajelor, a funcţiilor sale, a fost determinată de noutăţile

apărute şi în domeniul materialelor de ambalaj (tip “barieră”, ”comestibile” etc.), a utilizării
unor noi metode de ambalare, a unor reglementări menite să protejeze atât consumatorul, cât
şi mediul ambient de nocivitatea unor ambalaje inadecvate sau care, în procesul
degradibilităţii, pot constitui surse de poluare.

Ponderea costului ambalajului în costul produsului variază în funcţie de natura

produsului, între 5 şi 15%. La produsele de lux costul ambalajelor poate să ajungă la 30-50%.

Ambalajul a devenit indispensabil în circulaţia tehnică a mărfurilor. Se apreciază că

99% din producţia de mărfuri este ambalată.

Ambalajul este considerat în ţările cu tradiţie în domeniul ambalajelor (SUA, Italia,

Japonia, Anglia, Franţa) ca fiind o parte integrată a produsului de înaltă calitate.

Principalele funcţii pe care trebuie să le îndeplinească ambalajul sunt:

a) conservarea şi
protecţia produselor

b) manipularea,
transportul, depozitarea

c) informarea şi
promovarea produselor

6
 2.1. Funcţia de conservare şi protecţia mărfurilor

Funcţia de conservare şi protecţia mărfurilor constă în protejarea conţinutului de

influenţele mediului extern. Între ambalaj, produs şi metoda de conservare trebuie să existe o
corelare perfectă, astfel încât produsul să ajungă la client într-o stare care să permită consumul
sau utilizarea la parametrii specificaţi în documentaţia tehnică.

Tipurile de protecţie pe care trebuie să le asigure ambalajul sunt la acţiunea:

a) factorilor fizici (temperatură, umiditatea relativă a aerului, mecanice etc.)

b) factorilor chimici (aer, apă, vapori, oxigen, dioxid de carbon şi dioxid de sulf)

c) factorilor biologici (microorganisme, insecte, etc.)

 Protecţia la acţiunea factorilor fizici

Protecţia produsului la acţiunea temperaturilor mai mari decât cele prevăzute în

standarde se face în scopul evitării deformării produselor, a declanşării unor reacţii
chimice care duc la descompunerea produsului sau la modificări prihosenzoriale (miros,
gust). Pentru evitarea unor asemenea modificări se folosesc ambalaje rele conducătoare de
căldură, precum materiale plastice, lemn, sau prin folosirea unor protecţii suplimentare cu
folii din aluminiu.

7
  Protecţia faţă de acţiunea factorilor mecanici

Trepidaţiile din timpul transportului pot modifica ambalajul şi produsul, producând

comprimarea sau tasarea produsului. Transportul în containere fără spaţii libere şi bine
ancorate evită asemenea modificări calitative.

 Protecţia la acţiunea factorilor chimici

Această protecţie constă în evitarea contactului produsului cu anumite substanţe

agresive precum: amoniac, hidrogen, dioxid de sulf, etc. Pentru îndeplinirea acestei funcţii
are un rol dublu:

a) barieră la trecerea gazelor din exterior spre interiorul ambalajului;

b) barieră la trecerea substanţelor gazoase din interior către exterior.

În primul caz (a), ambalajele trebuie să impiedice pătrunderea oxigenului şi a

vaporilor de apă pentru a se evita dezvoltarea mucegaiurilor sau a bacteriilor aerobe. De
asemenea, se evită oxidarea produselor, formarea de soluţii saturate cu produse zaharoase sau
sărate, precum şi pătrunderea substanţelor volatile prezente în mediul înconjurător (fum,
hidrocarburi etc.) care pot modifica unele proprietăţi organoleptice ale produselor (gust,
miros.)

În cel de-al doilea caz (b), ambalajul evită pierderea aromelor specifice sau
deshidratarea produsului, pierderea gazelor sau amestecului gazos care a fost introdus în
interiorul ambalajului în scopul conservării produsului (dioxid de carbon, azot.)

Protecţia împotriva factorilor biologici are drept scop menţinerea calităţii igienice şi
microbiologice.

În acest scop, rolul ambalajului este de:

 a realiza o barieră fizică între microorganismele din atmosferă şi produsele ambalate;

 a impiedica un contact direct între produse şi persoanele care le manipulează;
 a limita sau împiedica schimburile gazoase care ar permite apariţia şi dezvoltarea
germenilor patogeni;
 a evita riscurile de intoxicaţie alimentară produsă de flora microbiană patogenă
conţinută în produsele nesterilizate.

8
 2.2. Funcţia de transport, manipulare şi depozitare

Pe circuitul tehnic al mărfurilor producător – mijloace de transport – client apar o serie

de probleme legate de menţinerea calităţii mărfurilor.

Cerinţele faţă de ambalajul de transport sunt:

 adaptarea ambalajului la normele de transport

 optimizarea raportului volum/greutate (ambalajul cu un volum standard beneficiază de
un tarif avantajos şi de condiţii mai bune de transport, greutatea mai mică a
ambalajului corespunde unei taxe mai mici)
 posibilitatea de adaptare a ambalajului în unităţile de încarcare utilizate uzual în
transportul principal şi secundar de mărfuri

Ambalajul secundar trebuie să faciliteze manevrarea produsului prin forma, greutatea

şi volumul său.

La depozitare, ambalajul preia presiunea rezultată în urma operaţiei de stivuire. De

aceea, ambalajul trebuie să fie uşor de aranjat în stivă, iar pe eticheta sa să prevadă
condiţiile de manipulare, rezistentă la temperaturi variate.

Se apreciază ca pe parcursul circuitului tehnic, mărfurile şi ambalajele lor sunt supuse

la 30-40 operaţii de manipulare. Aceasta presupune că aferentele cheltuieli ale acestor
operaţii pot atinge proporţii ce variază între 10-15% din costul produselor. De aceea,
raţionalizarea procesului de manipulare, depozitare, transport şi distribuţie se impune
astăzi cu acuitate. În acest sens, un rol esenţial se atribuie ambalajului.

9
 2.3. Funcţia de promovare
Ambalajul contribuie substanţial la vânzarea produsului prin informaţiile pe care le
oferă clientului şi prin elementele estetice: formă, culoare, grafică.

Funcţia de promovare a ambalajului se realizează prin:

- modul în care prezintă produsul folosind în acest scop eticheta, marca de fabrică sau
de comerţ, precum şi elementele estetice, astfel încât să-i atragă atenţia cumpărătorului.

- volumul şi precizia informaţiilor prin care comunică cu clientul. Acestea se referă la

caracteristicile de calitate (compoziţie, ingrediente etc.), modul de utilizare, condiţiile de
păstrare (temperatură, umiditate etc.), termenul de valabilitate (pentru produse alimentare,
cosmetice, materiale fotosensibile etc.), toxicitatea, influenţa asupra mediului înconjurător etc.
Mijloacele prin care se pot da asemenea informaţii sunt: etichete, texte, pictograme, coduri cu
bare etc.

Crearea ambalajului constituie unul dintre elementele strategice ale întreprinderii

pentru comercializarea produselor sale. Astăzi se acordă o importanţă din ce în ce mai mare
acestei funcţii, pentru că acceptarea unor produse de către consumatori depinde într-o masură
însemnată de forma şi grafica sa, de estetica ambalajului în general.

Ambalajul unitar, care este întâlnit la foarte multe produse alimentare şi industriale de
uz casnic, înlocuieşte arta vânzătorului prin contactul direct al cumpărătorului cu produsul
respectiv, contribuind astfel la promovarea desfacerii produselor pe piaţă. Pentru îndeplinirea
cu succes a acestei funcţii, ambalajul trebuie să atragă atenţia cumpărătorului în mod spontan,
să fie uşor de recunoscut şi să sugereze o idee precisă despre produs.

Schimbările care se fac asupra produsului şi a ambalajului trebuie să ţină seama de

atitudinea consumatorilor faţă de noul ambalaj, de necesitatea ca el să nu ducă la scăderea
încrederii clienţilor tradiţionali în calitatea produsului respectiv şi in gradul de protecţie a
acestuia. Noul ambalaj trebuie să fie superior vechiului ambalaj pentru a atrage un număr

10
mare de consumatori, să favorizeze astfel un volum sporit al vânzării. Ambalajul trebuie
adaptat specificului pieţei externe din punct de vedere al graficii, culorii, modului de consum
al produsului etc.
Ambalajul trebuie să pună în valoare caracteristicile principale ale produsului astfel
încât consumatorii să îl deosebească uşor de celelalte produse similare.

Ambalajul trebuie să facă o publicitate produsului pentru care este folosit, dar în
niciun caz nu trebuie să inducă în eroare cumpărătorii.

Ambalajul are rolul de a comunica publicului caracteristicile produsului, în limitele

cadrului juridic şi tehnic.

Factorii care determină alegerea ambalajului sunt:

caracteristicile produsului care se ambalează;

condiţiile de transport şi de manipulare, cu influenţele şi solicitările care intervin;
caracteristicile de calitate ale materialelor de ambalaj;
tipurile şi funcţiile ambalajelor;
metoda de ambalare;
cheltuielile ocazionate de realizarea şi transportul lui.

În domeniul ambalajelor şi în special al celor de transport, principalele cerinţe de

calitate fac obiectul standardizării, în scopul realizării unor ambalaje apte de păstrarea
integrităţii şi calităţii produselor pe circuitul tehnic al mărfurilor cu cheltuieli minime.

Ca şi în cazul produselor, standardizarea permite raţionalizarea producţiei şi

comercializării ambalajelor, prin reducerea numărului de tipuri constructive, prin extinderea
dimensiunilor corelate cu paleta de transport, prin unificarea metodelor de verificare privind
rezistenţa la acţiunea factorilor externi la care sunt supuse ambalajele în timpul manipulării,
transportului şi depozitării.

Pentru facilitarea relaţiilor de comerţ exterior, organismele internaţionale de

standardizare a ambalajelor urmăresc unificarea unui nr. cât mai mare de standarde naţionale,
pentru crearea unor avantaje atât pentru ţările exportatoare, cât şi importatoare. Aceasta este
posibilă, pentru că aproape toate ţările consideră că ambalajele au o importanţă esenţială şi că
reprezintă un factor economic determinat în schimburile de mărfuri pe piaţa internaţională.

11
 În cadrul Organizaţiei Internaţionale de Standardizare (OSI) există comitete speciale
pentru coordonarea activităţii de creare a ambalajelor şi a mijloacelor de transport ale
acestora.

Capitolul 3. Materiale pentru ambalaj

Consumul acestor materiale înregistrează o creştere anuală într-un ritm de 2%.

Creşteri considerabile au apărut la materialele plastice, în special ambalajele din
polipropilenă, poliester, policlorură de vinil, iar ambalajele din policarbonaţi tind să ia locul,
în unele domenii, sticlei. Din cadrul ambalajelor metalice, doar aluminiul cunoaşte creşteri
mai substanţiale, iar dintre ambalajele celulozice, ritmuri mai înalte înregistrează numai
cartonul ondulat.

Apariţia noilor materiale de ambalat a fost determinată de constatarea că un singur

material nu poate răspunde la toate cerinţele unui produs sau altul, precum şi la cele impuse de
consumatori şi de mediu. Astfel, au apărut materiale complexe prin acoperirea hârtiei, cartonului
sau materialelor plastice, cu două sau trei straturi din alte materiale.Aşadar, au apărut materialele
laminate, caserate, unele cu efecte de „barieră“ faţă de vaporii de apă, gaze, substanţe volatile,
radiaţii ultraviolete, microorganisme etc.

Clasificarea ambalajelor se face dupa mai multe criterii, şi anume, după:

 natura materialului: ambalaje din hârtie-carton, sticlă, metal, materiale plastice,

lemn, textil, materiale complexe;
 sistemul de confecţionare: ambalaje fixe, ambalaje demontabile, ambalaj pliabil;
 tipul ambalajului: lăzi, cutii, flacoane, pungi etc.;
 domeniul de utilizare: ambalaj de transport, de prezentare, desfacere;
 natura produsului ambalat: pentru produse alimentare, industriale, produse
periculoase;
 gradul de rigiditate: ambalaje rigide, semirigide, suple;
 modul de circulaţie: ambalaj refolosibil, nerefolosibil.

12
 3.1. Caracteristicile de calitate ale materialelor de ambalat

Principalele materiale care se folosesc la ambalaje sunt: materiale celulozice (hârtie,

carton, lemn), sticlă, materiale plastice, metalice, complexe, textile.

AMBALAJE DIN MATERIALE CELULOZICE

Hârtia şi cartonul se află pe primul loc în ierarhia materialelor de ambalaj.

Sunt trei categorii de materiale de bază: hârtia pentru ambalaj, cartonul plat şi cartonul
ondulat.Aceste materiale se pot asocia între ele sau cu alte materiale (plastice, metale) pentru
obţinerea materialelor complexe.

Principalele tipuri de hârtie pentru ambalaje sunt prezentate în tabelul nr. 1.

Materia de baza Sursa Proprietăţi şi utilizări

Hârtie de mare tonaj înălbită natural sau colorată.

miez din lemn de

Hârtie Kraft
esenţă moale

Se utilizează pentru pungi, saci, captuşeli, pentru carton

ondulat.
Hârtie curată, strălucitoare, excelentă pentru tipărire.
amestec din lemn de
Hârtie sulfit esenţă moale şi lemn
de esenţă tare Se foloseşte pentru obţinerea pungilor mari, plicurilor,
hârtiilor cerate, etichete şi folii laminate.
Rezistenţă la grăsimi.
Hârtie impermeabilă
miez măcinat dur
la grăsime Se foloseşte la ambalarea alimentelor de bucătărie sau a
altora de origine lipidică.
Rezistenţă la uleiuri şi grăsimi.
similar cu hârtia
Hârtie sticloasă impermeabilă, dar
suprapresată Se utilizează ca o barieră împotriva mirosurilor; este
folosită pentru pungi, hârtii şi alimente de origine animală.
hârtia se tratează cu Netoxic, rezistent la umezeală ridicată, precum şi la uleiuri
Pergament vegetal
acid sulfuric concentrat şi grăsimi ale alimentelor grase.
Hârtie ţesută hârtie de categorie
Hârtie de categorie uşoară şi moale.
(împletită) uşoară din multe tipuri

13
 de miez

Hârtia de ambalaj ECO-ECO satisface exigentele consumatorilor, prezentând o totală

compatibilitate cu produsul ce se ambalează şi în acelaşi timp este biodegradabilă. Se obţine
din plante cu creşterea anuală, înlocuind astfel lemnul.

AMBALAJE DIN MATERIALE METALICE

Ambalarea produselor alimentare perisabile se face, de regulă, cu ajutorul cutiilor

metalice, realizate din oţel, aluminiu şi materiale combinate (materiale plastice, carton şi
metal).

Criteriile de alegere a materialului metalic sunt:

natura produsului de ambalaj raportul greutate/volum al produsului;

capacitatea, dimensiunile şi sistemul de inchidere a cutiei;
natura lacului utilizat pentru suprafaţa interioară şi dacă acesta este compatibil cu
produsul alimentar;
posibilităţile de imprimare şi de efectuare a unor tratamente speciale.

AMBALAJE DIN STICLĂ

Sticla ocupă o pondere importantă în structura materialelor de ambalat din domeniul

alimentar, deşi este concurată de materialele plastice şi celulozice.

Avantajele ambalajelor din sticlă sunt:

 nu intră în reacţie chimică cu produsele alimentare ambalate, nu le modifică

caracteristicile organoleptice;
 este un material igienic, uşor de spălat şi se bucură de opinia favorabilă a clienţilor;
 suportă sterilizarea, deci rezistă la temperaturi de peste 100sC.
 transparenţa specifică sticlei îi permite consumatorului un control vizual al calităţii
produsului;
 se poate colora uşor, asigurând o protecţie a produsului împotriva radiaţiilor
ultraviolete;
 rezistă la presiuni interne ridicate de aceea se foloseşte la ambalarea şampaniei;

14
  este reciclabil, nu poluează mediul.

Dezavantajele ambalajelor din sticlă sunt bine cunoscute, precum: rezistenţa relativ
redusă la şocurile mecanice şi termice, greutatea relativ mare faţă de alte materiale, ceea ce
ridică cheltuielile de transport.

3.2. Coduri noi pentru ambalaje

Codurile cu bare sunt operaţionale, dar cantitatea de informaţii codificate este relativ
mică faţă de suprafaţa pe care o ocupă.

Codul „Data Matrix“ răspunde în mai mare măsură cerinţelor actuale de codificare a
unui număr mai restrâns. Codul cu bare conţine de la 8 la 22 caractere numerice într-un spaţiu
de 26 mm, Codul Data Matrix, ajunge la 500 caractere într-un spaţiu de 1,3mm. Acest cod se
poate aplica direct pe ambalaj, confecţionate din diverse tipuri de materiale „sticlă, carton,
metal etc., iar citirea prin
intermediul unui decodificator se
poate realiza chiar sub un unghi de
rotaţie. Acest cod seamănă cu o
tablă de şah, fiind realizat din
minuscule pătrate de aceleaşi
dimensiuni ceea ce simplifică
imprimarea şi citirea codului.

15
 Capitolul 4. Metode de ambalare

Între ambalaj şi produs se formează un sistem de intercondiţionare reciprocă astfel

încât alegerea tipului de ambalaj şi a metodei de ambalare trebuie să se facă în funcţie de
caracteristicile de calitate ale celor două componente: produs şi ambalaj.

Metodele de ambalare trebuie să răspundă favorabil pentru atingerea următoarelor

obiective:

o reducerea consumului de materii prime;

o creşterea performanţelor ambalajului prin folosirea anumitor materiale complexe;
o reconsiderarea relaţiei produs – ambalaj - mediu înconjurător;

Metodele de ambalare se bazează pe două principii:

dozarea volumetrică a cantităţii de produs care urmează să fie cuprinsă în ambalaj;

dozarea gravimetrică a cantităţii de produs din ambalaj.

Sunt doua procedee de ambalare: colectivă şi porţională.

Ambalarea colectivă numită şi fardelare constă în gruparea într-o singură unitate de

vânzare a mai multor produse preambalate în hârtie kraft, celofan sudabil etc. obţinându-se

16
pachete paralelipipedice paletizate. Produsele care se pretează la o asemenea ambalare sunt:
faină, zahăr, orez etc.

Ambalarea porţionată cuprinde o cantitate de produs care urmează să fie consumată o

singură dată. Acest procedeu se aplică la produse perisabile (ex. brânzeturi fermentate, untul
etc.) şi la produse neperisabile (ex. cafea, zahăr etc.).

Materialele de ambalare trebuie să păstreze gustul, aroma şi să asigure o protecţie

împotriva umidităţii aerului. Se folosesc în acest scop: foliile termosudabile din aluminiu sau
hârtie metalizată.

Principalele metode de ambalare sunt: aseptică, aerosol, în folii contractibile, în vid şi

în atmosferă modificată.

4.1. Ambalarea aseptică

Ambalarea aseptică, presupune absenţa sau excluderea microorganismelor, garantând

securitatea microbiologică a elementelor fără ca acestea să-şi piardă caracteristicile
organoleptice şi nutritive.

Cele mai folosite procedee de sterilizare sunt:

- HTST (high temperature short time);

- UHT (ultra high temperature).

Procedeul HTST constă în încălzirea rapidă a produsului la o temperatură cuprinsă

între 90 şi 120sC, timp de câteva secunde. Se aplică produselor puternic acide care se menţin
sterile la temperaturi scăzute.

Procedeul UHT constă în încălzirea produselor la temperatura cuprinsă între 135-

150sC, menţinerea timp de câteva secunde la această temperatură, urmată de o răcire bruscă.
La produsele cu o vâscozitate mică (laptele) se utilizează temperatura maximă, (150sC) iar la
cele cu vâscozitate mare temperatura la limita inferioară (135sC).

17
 Materialele de ambalare se aleg în funcţie de: natura produsului, costul produsului şi
ambalajului şi preferinţele consumatorilor. Cele mai folosite sunt materialele complexe pe
bază de hârtie şi carton.

Se utilizează o folie mică, multistratificată, care combină caracteristicile hârtiei,

materialului plastic şi aluminiului. De exemplu, cutiile pentru băuturi au o structură formată
din 70% hârtie, care asigură rigiditatea şi rezistenţa, 24% polietilenă pentru etansietate şi o
folie subţire de aluminiu (6%) care formează o barieră împotriva aerului şi luminii care pot
distruge aroma şi substanţele nutritive din alimente. Aceste trei materiale formează 6 straturi
distincte pentru asigurarea unei ambalări aseptice bune.

Tipurile de ambalaje Tetra-Rex si Tetra-Pak sunt cele mai cunoscute pentru

produsele alimentare pasteurizate (sunt sterilizate cu apa oxigenată în combinaţie cu un
sistem de radiaţii ultraviolete).

4.2. Ambalarea tip “aerosol”

Termenul de „aerosol“ se referă la o dispersie de particule solide sau lichide foarte

fine, susceptibile de a rămâne în suspensie timp îndelungat în atmosferă.

Ambalajul tip, „aerosol“ este un recipient rezistent la o presiune interioară dată,

prevăzut cu o deschidere în care se montează „o valvă“ care asigură etanseitatea şi
distribuirea produsului cu ajutorul unui agent propulsor. Se utilizează pentru ambalarea unor
produse alimentare, cosmetice şi farmaceutice.

Materialele din care sunt confecţionate recipientele sunt: tabla cositorită, aluminiu,
sticlă şi materiale plastice.

Condiţiile care trebuie să le îndeplinească gazul propulsor sunt:

 să fie compatibile cu produsul;

 să nu corodeze materialele ambalajului;
 să nu fie inflamabil;
 să nu prezinte riscul unei explozii;
 să nu irite mucoasele sau pielea.

18
 Cele mai utilizate gaze comprimate sunt azotul şi dioxidul de carbon. Azotul este inert
faţă de majoritatea substanţelor farmaceutice şi alimentare. Este incolor, inodor, netoxic,
insolubil şi neinflamabil. Dioxidul de carbon este netoxic, neinflamabil, protejează produsele
contra oxidării şi este bacteriostatic.

Una din tendinţele care se profilează în domeniul ambalării tip „aerosol“ este
sterilizarea accesoriilor de ambalare înainte de operaţia de umplere pentru a se evita o
posibilă recontaminare în timpul ambalării.

Sterilizarea se poate face prin temperatură ridicată sau cu radiaţii gamă. A doua
metodă este mai buna, dar mai costisitoare.

4.3. Ambalarea în folii contractibile

Principiul acestei metode de ambalare este dispunerea produselor aflate sub formă de
bucăţi mici şi uniforme, pe o placă suport, plană sau cu alveole termoformate, urmată de
închiderea prin acoperire cu folie şi apoi de termosudare.

Folia contractibilă este din material plastic, etirată (întinsă) în momentul fabricării,
cu tensiuni interne fixate prin răcire şi care în momentul încălzirii revine la poziţia iniţială.

Materialele plastice utilizate sunt din: policlorură de vinil, polietilenă termo-

conductibilă, policlorură de viniliden, polipropilenă etc.

Sunt mai multe procedee de ambalare, precum: ambalarea tip „skin“ ce utilizează o placă
suport plană, iar ambalarea se face sub vid. Se utilizează pentru ambalarea produselor alimentare,
se urmareşte obţinerea unei permeabilităţi ridicate faţă de oxigen. Se foloseşte pentru ambalarea
produselor cosmetice, medicamente, obiecte din porţelan, sticlă etc. Acest procedeu permite o
manevrare uşoară şi se bucură de o opinie favorabilă din partea consumatorilor.

19
 Ambalarea tip „blister“ este identică cu tipul „skin“ cu deosebirea că nu foloseşte
vidul, are alveole termoformate, cu deosebirea că închiderea se poate face prin termosudare
sau capsare.

Capitolul 5. Ambalarea produselor în relaţie cu protecţia

consumatorilor

Ambalajul reprezintă cartea de vizită a produsului ambalat, prin intermediul căruia

consumatorul ia cunoştinţă de felul produsului, caracteristicile de calitate, modalitatea de
utilizare şi eventuale restricţii, modul de păstrare.

La ambalajele moderne funcţia de informare este extinsă şi asupra ambalajului,

permiţând consumatorului să cunoască din ce material este confecţionat, dacă este compatibil
cu produsele alimentare, dacă este reciclabil sau nu.

Ambalajele folosesc un „limbaj“ format din cuvinte, cifre, imagini, simboluri

sugestive legate direct de ceea ce vor să comunice.

Având în vedere că în zilele noastre consumatorii au un timp extrem de redus (doar

0,5% din totalul timpului pe care il au la dispoziţie) pentru efectuarea cumpărăturilor,

20
comunicarea dintre client şi produsul ambalat trebuie să se facă rapid, ambalajul fiind
un „vânzâtor mut“. La aceasta contribuind în mare măsură şi realizarea estetică a sa,
capabilă să convingă în luarea deciziei de a cumpara.

Informaţiile privitoare la natura materialului din care este confecţionat ambalajul şi

dacă este reciclabil se transmite prin simboluri.

În activitatea comercială ambalajul este un component indispensabil, care nu se poate

disocia de marfă. Metodele noi de desfacere (mai ales prin autoservire) determină
diversificarea ambalajelor şi creşterea exigentelor din punct de vedere al calităţii.

Ambalajul protejează consumatorul împotriva falsificării mărfurilor prin

perfecţionarea modalităţilor de închidere şi etanseizare, prin realizarea unor forme de ambalaj,
a unor inscripţii şi semne specifice mai greu de imitat şi prin etichetele aplicate pe ambalaj.

5.1. Reguli ale UE în domeniul materialelor de ambalat

Datorită importanţei ce se acordă relaţiei dintre ambalaj şi protecţia consumatorilor în

Uniunea Europeană au apărut mai multe reglementări care sunt de natură să apere interesele
consumatorilor faţă de acţiunea nocivă a unor materiale de ambalat. Legislaţia europeană se
referă la:

obligaţia de verificare a migraţiei constituenţilor din materialul plastic destinat

contactului cu mărfurile alimentare (Directiva Consiliului din oct. 1982)
necesitatea armonizării legislaţiei statelor membre UE referitoare la materiale şi
obiecte care vin în contact cu mărfurile alimentare (Directiva Consiliului Europei,
decembrie 1988).
stabilirea listei substanţelor pentru verificarea migraţiei componenţilor din materiale
plastice care intră în contact cu mărfurile alimentare (Directiva Consiliului dec. 1985);
lista materialelor şi obiectelor din pelicula celulozică regenerată destinată contactului
cu mărfurile alimentare (Directiva Comisiei Europene martie 1993).

21
 lista materialelor şi obiectelor din material plastic destinat contactului cu mărfurile
alimentare (Directiva Consiliului, feb. 1990).

5.2. Impactul materialelor de ambalare asupra mediului înconjurător

În legatură cu protecţia mediului, ambalajele au o influenţă foarte mare asupra

ambientului pentru că ocupă 40-50% din deşeurile solide urbane.

De aceea, astăzi nu mai este de conceput realizarea unui ambalaj care să constituie o
problemă pentru mediul înconjurător, pentru consumator, un ambalaj care să nu poate fi
reciclabil sau distrus. La nivelul UE s-a adoptat o directivă referitoare la ambalaje şi reziduri
în care se prevede:

promovarea ambalajelor standard pentru a facilita reutilizarea acestora;

utilizarea cu precădere a produselor concentrate pentru a se micşora producţia
de ambalaje;
eliminarea discriminărilor dintre ambalaje noi şi ambalaje reciclabile.

În domeniul materialelor de ambalaj s-au conturat trei tendinţe:

22
 „lasting ware“ - sugerează prelungirea în timp a utilizării lor, necesitând din
partea consumatorilor atenţie şi grija în folosirea acestora. Aici se includ
ambalajele perpetue (Pack-man);
„earthedibile“ - propune ambalaje din materiale, „digerate de pământ“ adică
biodegradabile, nepoluante. (Celmar);
„extremely easy to recicle“ - exprimă monomaterialitate şi usurinţa în
reciclare. Aceste ambalaje evidenţiază compoziţia lor chimică, posibilitatea de
a fi reduse dimensional pentru a facilita dinamica reciclării (ECO-ECO).

Eliminarea ambalajelor-gunoaie, în funcţie de natura lor, se poate realiza prin:

biodegradare, fotodegradare, depolimerizare, incinerare. Metoda de ardere s-a pus la punct
pentru recuperarea energiei degajate şi utilizarea ei in scopuri casnice.

Datorită diversificării materialelor de ambalare de naturi diferite şi mai ales a celor din
materiale plastice, s-a impus stabilirea unor criterii de apreciere a gradului de poluare a
mediului şi de limitare a poluării. Aceste criterii sunt:

reducerea volumului ambalajului după utilizare;

reducerea consumului de material pentru ambalaje;
posibilitatea distrugerii ambalajului după utilizare;
lipsa de nocivitate prin distrugerea materialului;
posibilitatea de reutilizare a materialului de ambalat.

Principalii parametrii ecologici prin intermediul cărora apreciem impactul

ambalajelor asupra mediului sunt:

încălzirea globală şi modificările climatice;

deprecierea stratului de ozon;
poluarea aerului;
fenomenul de ploaie acidă;
poluarea apei;
categoriile de deşeuri solide şi eliminarea lor.

Aprecierea nivelului de degradare naturală a unui material de ambalare se exprimă

valoric prin indicatorul „index D“ care raportat la volumul sau greutatea materialului
dă „factorul D“.

23
Degradarea naturală se poate face, în funcţie de natura produsului, prin una din urmatoarele
căi:

oxidare chimică având ca efect reducerea sau modificarea fizică a materialului prin
coroziune, reacţii fotochimice sau orice altă reacţie care are loc în condiţii atmosferice
normale;
biodegradarea care constă în distrugerea materialului de către microorganismele din
sol.

Capacitatea unui material de a se degrada natural se exprimă numeric printr-un

indicator numit: „modul de degradabilitate naturală“.

Concluzie

Prin această lucrare am vrut să evidenţiez importanţa modului de ambalare al mărfurilor

alimentare

Preocupările pe plan european şi mondial privind ambalajul se îndreaptă către

adaptarea ambalajului la produs ce constituie un proces complex, la care este necesară
identificarea funcţiilor ambalajului, a mijloacelor prin care funcţiile se pun în acţiune, şi a
obiectivelor care se doresc. Identificarea funcţiilor se constituie în premise pentru stabilirea
obiectivelor, ca adaptarea ambalajului la diversele pieţe naţionale şi internaţionale, găsirea de
noi pieţe, adaptarea la nevoile consumatorului, alegerea variantei optime în sistemul logistic,
şi promovarea vânzării produselor alimentare prin intermediul ambalajului.

24
 BIBLIOGRAFIE

1. Niculescu N., Estetica produselor alimentare, Editura Ceres, Bucuresti, 1977

2. Prof.univ.dr.Rodica PAMFILIE, Conf.univ.dr.Roxana PROCOPIE Design si estetica
marfurilor
3. Olaru Marieta, Pamfilie Rodica, Purcarea Anca, Paunescu Carmen, Negrea T.Mihai,
Studiul calitatii produselor si serviciilor pentru clasa aIX-a , Editura Economica
Preuniversitara, Bucuresti, 2004
4. Purcarea A., Ambalajul – atitudine pentru calitate, Editura Expert, Bucuresti, 1999
5. Site –ul : http://wikipedia.org/

25
26