Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor totale

Analiza cheltuielilor reprezintă o etapă a diagnosticării performanţelor entităţilor

economice deoarece facilitează înţelegerea rezultatelor în corelaţie cu dinamica, structura şi
eficienţa cheltuielilor efectuate.
Conform OMFP 1802/2014, cheltuielile entităţii reprezintă valorile plătite sau de
plătit pentru consumurile de stocuri şi servicii prestate de care beneficiază entitatea,
cheltuieli cu personalul, executarea unor obligaţii legale sau contractuale etc.
Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul
perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor ori creşteri ale
datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate
din distribuirea acestora către acţionari.
Cea mai mare parte a cheltuielilor dă conţinutul costurilor de producţie, dar o
cheltuială se transformă în cost numai pe măsură ce resursele se consumă în procesele
economice.
Informaţiile necesare analizei cheltuielilor sunt puse la dispoziţia analistului de
contabilitatea financiară prin conturile din clasa 6 – Conturi de cheltuieli şi de contabilitatea
de gestiune prin conturile din clasa 9 : grupa 92. Conturi de calculaţie şi grupa 93. Costul
producţiei.
Dinamica cheltuielilor totale (Ct) ale unei entităţi economice se analizează pe baza
modificării absolute şi a modificării procentuale a acestora :
ΔCt =Ct 1 −Ct 0 ;
ΔCt
ΔCt %= ×100
Ct 0 sau
ΔCt %=I Ct −100 .
În funcţie de mărimea şi semnul modificărilor intervenite, se pot face aprecieri cu
privire la creşterea sau reducerea cheltuielilor totale efective faţă de cele prevăzute sau din
perioada de bază.
Cheltuielile totale ale unei entităţi economice ( Ct) pot fi structurate după mai multe
criterii. Un criteriu important după care se grupează aceste cheltuieli în contul de profit şi
pierdere este natura activităţii. Potrivit acestui criteriu, cheltuielile totale cuprind: cheltuieli
de exploatare (Ce) și cheltuieli financiare (Cf).
Cheltuielile de exploatare reflectă cheltuielile efectuate pentru realizarea
obiectului de activitate şi cuprind:
- cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile; costul de achiziţie al obiectelor de
inventar consumate; costul de achiziţie al materialelor nestocate, trecute direct asupra
cheltuielilor; contravaloarea energiei şi apei consumate; valoarea animalelor şi păsărilor;
costul mărfurilor vândute şi al ambalajelor;
- cheltuieli cu serviciile executate de terţi, redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii; prime de
asigurare; studii şi cercetări; cheltuieli cu alte servicii executate de terţi (colaboratori);
comisioane şi onorarii; cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate; transportul de bunuri şi
personal; deplasări, detaşări şi transferări; cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii,
servicii bancare şi altele;
- cheltuieli cu personalul (salariile, asigurările şi protecţia socială şi alte cheltuieli cu
personalul, suportate de entitate);
- alte cheltuieli de exploatare (cheltuielile legate de protejarea mediului înconjurător,
aferente perioadei; pierderi din creanţe şi debitori diverşi; despăgubiri, amenzi şi penalităţi;
donaţii, sponsorizări şi alte cheltuieli similare; cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţii
de capital; creanţe prescrise potrivit legii; certificatele de emisii de gaze cu efect de seră
achiziţionate potrivit legislaţiei în vigoare şi ale căror costuri pot fi determinate, aferente
perioadei curente etc.);
 Cheltuielile financiare sunt determinate de activitatea financiară a entităţii şi cuprind:
pierderi din creanţe legate de participaţii; cheltuieli privind investiţiile financiare cedate;
diferenţele nefavorabile de curs valutar; dobânzile privind exerciţiul financiar în curs;
sconturile acordate clienţilor; pierderi din creanţe de natură financiară şi altele;
Ct = Ce + Cf .
Influenţa fiecărei categorii de cheltuieli asupra modificării cheltuielilor totale ale
întreprinderii se determină prin aplicarea metodei balanţiere, astfel:
Ce
1) Δ Ct =Ce1 −Ce0
Cf
2) Δ Ct =Cf 1−Cf 0
2
∑ ΔCe,
Ct
Cf
= ΔCt
1 .
În cadrul analizei cheltuielilor poate fi studiată şi structura cheltuielilor totale pe cele
3 categorii prin determinarea ponderii fiecărei categorii de cheltuieli în cheltuielile totale,
precum şi modificarea acestor ponderi, astfel:
Ce ,Cf , Cex
G= ×100
Ct , respectiv ΔG=G 1 −G 0 ,
unde: G = greutatea specifică pe categorii de cheltuieli.
În funcţie de mărimea şi semnul modificărilor intervenite în nivelul acestori ponderi
se pot face aprecieri cu privire la schimbările intervenite în structura cheltuielilor totale în
perioada curentă faţă de cea previzionată sau cea din perioada de bază.
De asemenea, în cadrul analizei se poate calcula şi contribuţia procentuală a fiecărei
categorii de cheltuieli la modificarea procentuală a cheltuielilor totale. Această contribuţie se
poate stabili astfel:
ΔCe ; ΔCf ; ΔCex G ×Δ
K= ×100 K= Ce; Cf ;Cex Ce ;Cf ; Cex %
Ct 0 sau 100 .
Suma algebrică a acestor contribuţii trebuie să corespundă cu modificarea
procentuală a cheltuielilor totate:
3
∑ K =ΔCt %
1 .
Analiza structurii cheltuielilor totale trebuie să evidenţieze şi rezervele de diminuare
a acestora prin adâncirea analizei cheltuielilor de exploatare şi stabilirea ponderii
principalelor elemente ale acestora.
Pentru o corectă apreciere a evoluţiei cheltuielilor, aceasta trebuie urmărită în
corelaţie cu dinamica activităţii reflectată de indicatori de exprimare a veniturilor sau a
activităţii de producţie şi comercializare. Se justifică creşterea cheltuielilor unei entităţi
economice dacă simultan se înregistrează o sporire a producţiei sau a veniturilor într-un ritm
superior cheltuielilor sau dacă se îmbunătăţeşte calitatea produselor, lucrărilor sau serviciilor
ce determină o mărire de preţuri şi tarife pe seama cărora veniturile vor înregistra o creştere
mai accentuată. Pentru o situaţie pozitivă economic (care să reflecte o sporire a eficienţei) în
cazul creşterii cheltuielilor, dinamica acestora trebuie să fie inferioară dinamicii veniturilor:
100 < ICt < Ivt.
Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor totale se mai poate efectua ţinând seama şi
de alte posibilităţi de grupare a cheltuielilor întreprinderii 1. Astfel, în funcţie de variaţia
acestor cheltuieli faţă de modificarea volumului producţiei sau de activitate al firmei,
cheltuielile totale se împart în cheltuieli variabile (Cv) şi cheltuieli fixe (Cf):
Ct = Cv + Cf.

1
F.Radu, D.Cârciumaru, D.Bondoc, op.cit., 2008, p.115
 Dacă se ţine seama de modul de repartizare a cheltuielilor pe categorii de produse,
se poate face o grupare în cheltuieli directe (Cd) şi cheltuieli indirecte (Ci):
Ct = Cd + Ci.
Cheltuielile directe şi cele indirecte se pot grupa în funcţie de conţinutul lor în
cheltuieli materiale (Cm) sau de muncă trecută şi cheltuieli salariale sau de personal (Cp)
sau de muncă vie efectuate în cadrul întreprinderii, adică:
Ct = Cm + Cp.
Ţinând seama de aceste grupări, se poate adânci analiza dinamicii şi structurii
cheltuielilor totale prin determinarea modificărilor absolute şi procentuale pe fiecare
categorie de cheltuieli, precum şi a ponderii fiecărei categorii de cheltuieli în cheltuielile
totale ale firmei.

Analiza cheltuielilor la 1000 u.m.

Nu se pot face aprecieri obiective cu privire la evoluţia cheltuielilor dacă nu le

corelăm cu evoluţia efectelor obţinute. Pentru aprecierea eficienţei cheltuielilor efectuate de
către o întreprindere, este necesar să se calculeze nivelul cheltuielilor la 1000 u.m. ( C/1000).
Indiferent de forma sa de exprimare (cheltuieli totale la 1000 u.m. venituri totale -
Ct/1000 , cheltuieli la 1000 u.m. cifră de afaceri - C/1000 etc.), acest indicator reprezintă un
Efort
indicator de eficienţă de forma Efect , deci în dinamică trebuie să înregistreze o scădere
pentru a reflecta o creştere a eficienţei.
A. Cheltuielile totale la 1000 u.m. venituri totale ( Ct/1000) exprimă
eficienţa cheltuielilor totale şi poate fi analizat pe baza următoarelor modele factoriale:
Ct
Ct ¿ 1000 = ×1000
I. Vt ;

Ct ¿ 1000 =
∑ (gi×ci¿1000 )
II. 100
unde:
Ct reprezintă cheltuielile totale;
Vt – veniturile totale;
gi - structura veniturilor întreprinderii pe cele trei categorii (de exploatare,
financiare, extraordinare);
ci/1000 - nivelul cheltuielilor la 1000 u.m. venituri pe cele 3 categorii de venituri şi
cheltuieli.
I. Primul model de analiză explică modificarea cheltuielilor totale la 1000 lei
venituri totale astfel:
ΔVt

ΔCt ¿ 1000
ΔCt

Ţinând cont de modul de calcul al indicatorului, ca raport între efort şi efect, o

reducere a nivelului cheltuielilor la 1000 u.m. venituri relevă o situaţie favorabilă, respectiv
de creştere a eficienţei cheltuielilor.
Pornind de la acest model de corelaţie, modificarea Ct /1000 se explică prin
modificarea veniturilor totale şi a cheltuielilor totale ale întreprinderii, ale căror influenţe se
calculează cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ, astfel:
1. influenţa veniturilor totale
 Vt Ct 0 Ct 0
Δ Ct = ¿1000− ¿ 1000
¿ 1000
Vt 1 Vt 0 ;
2. influenţa cheltuielilor totale
Ct Ct 1 Ct 0
Δ Ct = ¿ 1000− ¿ 1000
¿ 1000
Vt 1 Vt 1 .
2
∑ ΔVtCt ,/1000
Ct
=Δ Ct /1000
1
Aceste influenţe evidenţiază faptul că pentru scăderea nivelului cheltuielilor totale la
1000 u.m. venituri totale trebuie ca ritmul de creştere a cheltuielilor să fie devansat de
ritmul de creştere a veniturilor, astfel încât influenţa negativă economic (dar pozitivă
aritmetic) a cheltuielilor să fie anulată de influenţa pozitivă economic (dar negativă
aritmetic) a veniturilor.
II. Al doilea model explică modificarea cheltuielilor la 1000 lei venituri în funcţie
de structura sau ponderea veniturilor întreprinderii pe cele trei categorii de venituri ( gvi) şi
de nivelul cheltuielilor la 1000 lei venituri pe cele 3 categorii de venituri şi cheltuieli (Ci/ 1000);
influenţele celor doi factori asupra modificării Ct/1000 se calculează cu ajutorul metodei
substituirilor în lanţ astfel:
1) Influenţa modificării structurii veniturilor:

Δ giCt =
∑ ( gvi1 ¿ ci0/ 1000 ) − ∑ ( gvi1 ¿ ci0 / 1000 )=Ct r −Ct 0 /1000
¿1000
¿ 1000 100 100
Ct r¿ 1000 ==
∑ (gvi1×ci0 /1000 )
unde: 100
2) Influenţa modificării cheltuielilor la 1000 lei venituri pe categorii:
Ci¿
Δ Ct 1000 =
∑ ( gvi1 ¿ ci1/ 1000 )− ∑ (gvi1 ¿ ci0 /1000 )=Ct −Ct r ¿1000
1/ 1000
¿ 1000 100 100
2
∑ ΔgiCt,/1000
ci /1000
= ΔCt/1000
1
Vi
gvi= ×100 ci/1000= Ci ×1000
Vt ; Vi
Aceste influenţe evidenţiază faptul că pentru scăderea nivelului cheltuielilor totale la
1000 u.m. venituri totale (creşterea eficienţei) trebuie ca structura veniturilor să se modifice
în favoarea activităţilor mai eficiente, iar la nivelul fiecărei activităţi să scadă cheltuielile la
1000 u.m.
În cadrul analizei acestui indicator se poate calcula şi efectul modificării cheltuielilor
totale la 1000 u.m. venituri totale asupra profitului brut al entităţii (Pb), astfel:
Ct¿ Vt 1
Δ Pb 1000 =−(Ct 1 /1000 −Ct 0 /1000 )
1000 .

B. Veniturile din activitatea de bază deţin cea mai mare pondere în cifra de afaceri,
motiv pentru care se impune adâncirea analizei la cheltuielile de exploatare în corelaţie cu
volumul veniturilor din această activitate. În acest scop, în analiza cheltuielilor la 1000
unităţi monetare cifră de afaceri ( C/1000) se pot utiliza următoarele modele
deterministe:
Ch
C /1000= ⋅1000
I. CA
Σq⋅c
C /1000= ⋅1000
II. Σq⋅p
 Σ gi⋅ci/1000
C /1000=
III. 100
în care:
Ch reprezintă cheltuielile aferente cifrei de afaceri (costurile aferente bunurilor
vândute şi serviciilor prestate);
CA – cifra de afaceri
q - volumul producţiei fizice sau mărfurilor vândute pe sortimente;
c - costul pe unitatea de produs din fiecare sortiment;
p - preţul de vânzare pe unitatea de produs;
gi – structura cifrei de afaceri pe sortimente ;
ci/1000 - costul la 1000 unităţi monetare pe fiecare produs.
I. Primul model de analiză explică modificarea cheltuielilor la 1000 lei cifră de
afaceri astfel:
ΔCA

ΔC ¿ 1000
ΔCh

Modificarea C/1000 se explică prin modificarea cifrei de afaceri şi a cheltuielilor aferente

cifrei de afaceri, ale căror influenţe se calculează cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ,
astfel:
1. influenţa cifrei de afaceri
CA Ch 0 Ch0
Δ C 1000 = ¿ 1000− ¿1000
¿
CA 1 CA 0 ;
2. influenţa cheltuielilor aferente cifrei de afaceri
Ch Ch 1 Ch0
ΔC = ¿ 1000− ¿ 1000
¿ 1000
CA 1 CA 1 .
2
∑ ΔCA , Ch
C/1000 =ΔC /1000
1
Aceste influenţe evidenţiază faptul că pentru scăderea nivelului cheltuielilor la 1000
u.m. cifră de afaceri trebuie ca ritmul de creştere a cheltuielilor să fie devansat de ritmul de
creştere a veniturilor, astfel încât influenţa negativă economic (dar pozitivă aritmetic) a
cheltuielilor să fie anulată de influenţa pozitivă economic (dar negativă aritmetic) a
veniturilor.
II. Al doilea model explică modificarea cheltuielilor la 1000 unităţi monetare cifră
de afaceri (venituri din activitatea de bază) sub acţiunea directă a trei factori:
1) Structura pe sortimente de produse:

Δ gc /1000 =
∑ q 1⋅c 0⋅1000− ∑ q 0⋅c0 1000
∑ q 1⋅p0 ∑ q 0⋅p0
2) Preţul de valorificare:

Δ cp/1000 =
∑ q 1⋅c 0⋅1000− ∑ q1⋅c 0 1000
∑ q 1⋅p1 ∑ q1⋅p 0
3) Costul pe unitatea de produs:

Δ cc /1000 =
∑ q 1⋅c1 ⋅1000− ∑ q1⋅c 0 1000
∑ q 1⋅p1 ∑ q1⋅p 1
3
∑ ΔgC/1000
, p ,c
=ΔC /1000
1
 Conform acestui model determinist, volumul producţiei nu exercită o influenţa
directă asupra costurilor la 1000 unităţi monetare deoarece acţionează în acelaşi sens şi cu
aceeaşi intensitate atât asupra numărătorului, cât şi asupra numitorului. În schimb,
producţia influenţează indirect costurile la 1000 unităţi monetare prin intermediul costului pe
unitatea de produs sau prin intermediul preţurilor de valorificare.
Pentru reducerea cheltuielilor la 1000 u.m. (creşterea eficienţei) trebuie să se
modifice structura în favoarea acelor sortimente mai eficiente, preţul să crească iar costul pe
unitatea de produs să scadă de la o perioadă la alta.
III. Al treilea model reliefează acţiunea directă a următorilor doi factori:
1. structura cifrei de afaceri pe sortimente:

Δ gic /1000 =
∑ ( gi1×ci0 /1000 )− ∑ (gi1×ci0 /1000 ) =r c /1000−c /1000
0
100 100
r
Σ gi 1⋅ci 0 /1000
c /1000=
unde 100
2. costurile la 1000 unităţi monetare la nivel de produs:

Δ ci/1000
∑ ( gi1×ci1/1000 ) − ∑ ( gi1×ci0/1000 ) =c /1000−r c /1000
c /1000 = 1
100 100
Structura cifrei de afaceri se determină astfel:
qi⋅pi
gi= 100
∑qp .
La nivel de produs, cheltuielile la 1000 unităţi monetare sunt în funcţie de nivelul
costurilor şi al preţurilor, conform relaţiei:
ci
ci/1000= ⋅1000
pi
Relaţia evidenţiază că un consum suplimentar de factori de producţie pe unitatea de
produs în vederea îmbunătăţirii calităţii produselor va atrage o reducere a costurilor la 1000
unităţi monetare numai dacă ritmul de creştere a preţului de valorificare va devansa pe cel
al costului pe unitatea de produs. În caz contrar, orice creştere a costului pe unitatea de
produs va determina o mărire a costurilor la 1000 unităţi monetare venituri.
Principalul efect al modificării cheltuielilor la 1000 u.m. cifră de afaceri îl reprezintă
variaţia profitului (rezultatului) aferent cifrei de afaceri :
C¿ CA 1
Δ Pr 1000=−(C1 /1000 −C 0/ 1000 )
1000
Astfel, reducerea nivelului cheltuielilor la 1000 u.m. cifră de afaceri are ca efect
creşterea profitului.

Analiza cheltuielilor cu personalul

A. Cheltuielile cu personalul (Cp) reprezintă un element structural important al

cheltuielilor de exploatare şi totale. Sursele informaţionale principale pentru analiza
cheltuielilor cu personalul sunt reprezentate de conturile din grupa 64 Cheltuieli cu
personalul şi cuprind cheltuielile cu salariile personalului, cheltuielile cu tichetele de masă
acordate salariaţilor, cheltuielile cu primele reprezentând participarea personalului la profit,
cheltuielile cu remunerarea în instrumente de capitaluri proprii, cheltuielile privind asigurările
şi protecţia socială (contribuţia unităţii la asigurările sociale, contribuţia unităţii pentru
ajutorul de şomaj, contribuţia angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate,
contribuţia unităţii la schemele de pensii facultative, contribuţia unităţii la primele de
asigurare voluntară de sănătate, alte cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială).
 Un accent deosebit în analiza cheltuielilor cu personalul se pune pe urmărirea
cheltuielilor cu salariile personalului ( Cs). Acest lucru se explică prin aceea că deţin cea mai
mare pondere în cheltuielile cu personalul, iar salariile personalului constituie şi baza de
calcul pentru cheltuielile privind asigurările şi protecţia socială.
În analiza cheltuielilor cu personalul se determină modificarea absolută şi
procentuală a acestora:
ΔCs=Cs1 −Cs0
ΔCs
Δ Cs %= Cs ⋅100
0

Aprecierea evoluţiei cheltuielilor cu salariile trebuie să ţină seama de faptul că între

consumul de muncă şi implicit între cheltuielile totale cu salariile, pe de o parte, şi volumul
activităţii, pe de altă parte, este o relaţie directă. De aceea, în analiza cheltuielilor cu
salariile, pe lângă modificările absolută şi procentuală a costurilor cu salariile se vor stabili:
- modificarea relativă a costurilor cu salariile;
- cheltuielilor cu salariile la 1000 unităţi monetare.
,
Modificarea relativă a costurilor cu salariile ( ΔCs ) este dată de diferenţa între
costurile efective cu salariile (Cs 1 ) şi costurile cu salariile admisibile (Cs a ).
,
ΔCs =Cs1 −Csa
Determinarea cheltuielilor admisibile cu salariile porneşte de la concordanţa ce
trebuie să existe între evoluţia cheltuielilor cu salariile şi evoluţia volumului de activitate.
Pentru stabilirea cheltuielilor cu salariile admisibile se poate utiliza una dintre relaţiile:
Csa =Cso⋅IQ
Q1
Csa = s0
W0
în care:
Cs reprezintă cheltuielile cu salariile;
IQ - indicele modificării volumului de activitate (producţia exerciţiului, cifra de
afaceri sau valoarea adăugată);
W - productivitatea muncii;
s - salariul mediu în unitatea de timp.
Dacă mărimea costurilor cu salariile efective este inferioară fondului admisibil de
salarii (
Cs1 <Cs a ), entitatea a înregistrat o economie relativă (situaţie pozitivă din punct de
vedere economic), iar dacă 1
Cs >Cs a , o depăşire relativă a costurilor cu salariile (aspect
negativ).
B. Corelaţia dintre evoluţia cheltuielilor cu salariile şi volumul activităţii desfăşurate
este reliefată şi pe baza indicatorului cheltuieli cu salariile la 1000 unităţi monetare,
calculat şi analizat pe baza relaţiilor:
Cs N⋅Sa
Cs/1000= ⋅1000= ⋅1000
I. CA CA
Cs
Cs/1000= ⋅1000
II. ∑ q⋅p
Sa
Cs/1000= ⋅1000
III. Wa
unde :
Cs reprezintă cheltuielile cu salariile ;
CA – cifra de afaceri ;
 q - producţia pe sortimente ;
p – preţul pe unitatea de produs ;
Sa - salariul mediu anual;
Wa – productivitatea anuală.
I. În cazul primului model este pusă în evidenţă concordanţa dintre ritmul
modificării cheltuielilor cu salariile şi cel al cifrei de afaceri. Modificarea cheltuielilor la 1000
unităţi monetare se explică prin acţiunea directă a următorilor factori:
1. Cifra de afaceri:
Cs0 Cs0
Δ CA
Cs/1000 = ⋅1000− ⋅1000
CA 1 CA 0
2. Cheltuielile totale cu salariile
Cs1 Cs 0
Δ Cs
Cs/1000= ⋅1000− ⋅1000
CA 1 CA 1
din care:
2.1. pe seama numărului mediu de salariaţi ( N):
( N 1 −N 0 )⋅Sa0
Δ NCs/ 1000= ⋅1000
CA 1
2.1. pe seama salariului mediu anual:
N 1⋅( Sa1 −Sa 0 )
Δ sa
Cs/ 1000= ⋅1000
CA 1
Reducerea cheltuielilor cu salariile la 1000 u.m. (creşterea eficienţei) are loc atunci
când scad cheltuielile cu salariile şi creşte cifra de afaceri sau atunci când ritmul de creştere
a cheltuielilor este devansat de ritmul de creştere a cifrei de afaceri, astfel încât influenţa
negative economic a cheltuielilor să fie anulată de influenţa potizivă economic a celuilalt
factor.
II. Al doilea model determinist poate fi utilizat atât în unităţile cu o producţie
omogenă, cât şi în cele cu producţie neomogenă.
În cazul producţiei neomogene, modelul permite stabilirea acţiunii directe a
următorilor factori:
1. Producţia fizică pe sortimente:
Cs0 Cs0
Δ qCs/1000= ⋅1000− ⋅1000
∑ q1 p0 ∑ q0 p0
2. Preţul de valorificare pe unitatea de produs:
p
Cs0 Cs0
Δ Cs/ 1000= ⋅1000− ⋅1000
∑ q1 p1 ∑ q1 p0
3. Cheltuielile totale cu salariile:
Cs1 Cs0
Δ Cs
Cs/ 1000= ⋅1000− ⋅1000
∑ q1 p1 ∑ q1 p1
În cazul producţiei omogene se poate stabili influenţa directă a următorilor factori
asupra cheltuielilor cu salariile la 1000 unităţi monetare:
1. Producţia totală exprimată în unităţi naturale:

( IQ1 −1)
Δ QCs/1000=Cs 0 /1000⋅

∑ q1
IQ reprezintă indicele modificării producţiei totale: IQ = ∑ q0 ;
2. Structura producţiei pe sortimente de produse:
 Cs0 Cs0 /1000
Δ gCs/1000= ⋅1000−
∑ q1 p1 IQ

3. Preţul de valorificare pe unitatea de produs:

p
Cs0 Cs0
Δ Cs/1000= ⋅1000− ⋅1000
∑ q1 p1 ∑ q1 p0
4. Cheltuielile totale cu salariile:
Cs1 −Cs0
Δ Cs
Cs/1000= ⋅1000
∑ q1 p1
În ambele situaţii, pentru reducerea cheltuielilor cu salariile la 1000 u.m. cifră de
afaceri este necesat să scadă cheltuielile cu personalul iar preţurile să crească.
III. Al treilea model reliefează cum se reflectă corelaţia dintre productivitatea
muncii şi salariul mediu în cheltuielile cu salariile la 1000 unităţi monetare. Acţiunea celor doi
factori se stabileşte pe baza relaţiilor:
1. Influenţa productivităţii anuale a muncii:
Cs 0 /1000
Δ Wa r Δ Wa
Cs/ 1000= −Cs0 ¿ 1000
Cs/1000= Cs /1000−Cs0 /1000 sau I Wa
2. Influenţa salariului mediu anual:
¿
Sa Cs 0 / 1000
Δ Sa
r Δ Cs/ 1000=Cs 1 / 1000−
Cs/1000=Cs 1 ¿1000− Cs/1000 sau I Wa

r
unde chs/1000 se stabileşte ca raport între salariul mediu anual în perioada de
bază şi productivitatea anuală a muncii în anul curent:
r
Sa0
Cs/1000= ⋅1000
Wa1 .
Dacă efectul favorabil al creşterii productivităţii anuale a muncii contracarează
efectul nefavorabil al sporirii salariului mediu, entitatea va înregistra o diminuare a
cheltuielilor cu salariile la 1000 unităţi monetare.
Creşterea mai rapidă a productivităţii muncii anuale faţă de creşterea salariului mediu
anual pe o persoană constituie o condiţie de bază pentru ridicarea eficienţei activităţii
economice la nivel micro şi macroeconomic, iar respectarea acestei corelaţii are consecinţe
favorabile asupra performanţelor economico-financiare ale firmei.