CHIMIE ANORGANICĂ ŞI GENERALĂ

Noțiuni teoretice
Exerciții si probleme

Profesor : Crişan Liliana

Prezenta lucrare este concepută în conformitate cu programa pentru examenul de Bacalaureat . Ea pune la
dispozitia celor interesaţi, într-o formă sistematică, uşor de însuşit, conţinutul teoretic, sugestii metodologice pentru
rezolvarea exerciţiilor şi problemelor.

1
 Cuprins
1 STRUCTURA ATOMULUI........................................................................................................................ 5
TABELUL PERIODIC AL ELEMENTELOR................................................................................................... 5
1.1 Structura atomului ................................................................................................................................ 5
Număr atomic, număr de masă, element chimic......................................................................... 6
Izotopi, masă atomică relativă, mol de atomi.............................................................................. 6
Învelişul electronic al atomilor ..................................................................................................... 6
Configuraţia electronică ............................................................................................................... 8
1.2 Tabelul periodic al elementelor............................................................................................................ 9
Corelaţia dintre structura învelişului electronic al atomului unui element şi poziţia în tabelul
periodic al elementelor: ............................................................................................................................... 9
Sodiul.......................................................................................................................................... 18
Clorul .......................................................................................................................................... 18
1.3 Tipuri de exerciţii şi probleme ........................................................................................................... 20
1.4 Exersează: .......................................................................................................................................... 25
1.5 Răspunsuri: ........................................................................................................................................ 30
2 LEGĂTURI CHIMICE. INTERACŢII ÎNTRE ATOMI, IONI, MOLECULE ....................................... 34
2.1 Legătura ionică ................................................................................................................................... 35
2.2 Legătura covalentă............................................................................................................................. 37
2.3 Legături intermoleculare .................................................................................................................... 39
Legătura de hidrogen ................................................................................................................. 40
Forțe van der Waals ................................................................................................................... 40
2.4 Starea gazoasă: Mol, volum molar; Numărul lui Avogadro; Ecuaţia de stare a gazelor perfecte ...... 41
2.5 Tipuri de exerciţii şi probleme ........................................................................................................... 43
2.6 Exersează: .......................................................................................................................................... 44
2.7 Răspunsuri: ........................................................................................................................................ 49
3 SOLUTII APOASE .................................................................................................................................. 50
3.1 Soluţii ................................................................................................................................................. 50
Clasificarea amestecurilor .......................................................................................................... 50
Componentele soluţiei ............................................................................................................... 50
Clasificarea soluţiilor în funcţie de starea de agregare a solventului ........................................ 50
Procese care au loc la formarea soluţiilor.................................................................................. 50
3.2 Solubilitatea; Factorii care influenţează solubilitatea ........................................................................ 52
Solubilitatea ............................................................................................................................... 52

2
 Factorii care influenţează solubilitatea: ..................................................................................... 52
3.3 Concentraţia procentuală.................................................................................................................... 52
3.4 Concentraţia molară ........................................................................................................................... 53
3.5 Tipuri de exerciţii şi probleme ........................................................................................................... 54
3.6 Exersează: .......................................................................................................................................... 61
3.7 Răspunsuri: ........................................................................................................................................ 67
4 ECHILIBRUL CHIMIC ............................................................................................................................ 71
4.1 Proprietăţile sistemului aflat in echilibru: .......................................................................................... 71
4.2 Legea acțiunii maselor ....................................................................................................................... 71
4.3 Principiul lui Le Châtelier .................................................................................................................. 71
5 REACȚII ACIDO-BAZICE ...................................................................................................................... 73
5.1 Teorii .................................................................................................................................................. 73
5.2 Clasificarea acizilor și bazelor ........................................................................................................... 75
5.3 Produsul ionic al apei ......................................................................................................................... 77
5.4 pH-ul și pOH-ul soluțiilor .................................................................................................................. 78
Gradul de ionizare ...................................................................................................................... 79
Indicatorii acido-bazici ............................................................................................................... 79
Reacţia de neutralizare .............................................................................................................. 79
5.5 Tipuri de exerciții ............................................................................................................................... 83
5.6 Exersează ........................................................................................................................................... 85
5.7 Răspunsuri: ........................................................................................................................................ 86
6 NOȚIUNI DE ELECTROCHIMIE ........................................................................................................... 87
6.1 Reacţii de oxido-reducere .................................................................................................................. 87
6.2 Celula electrochimică......................................................................................................................... 88
Elemente galvanice: pila Daniell, acumulatorul cu plumb ......................................................... 88
Electroliza soluţiei şi topiturii de NaCl ....................................................................................... 90
Coroziunea şi protecţia anticorozivă.......................................................................................... 90
Tipuri de exerciţii şi probleme ................................................................................................... 92
6.3 Exersează: .......................................................................................................................................... 93
6.4 Răspunsuri.......................................................................................................................................... 94
7 NOȚIUNI DE TERMOCHIMIE ............................................................................................................... 99
7.1 Căldura de reacţie .............................................................................................................................. 99
7.2 Entalpie de reacție .............................................................................................................................. 99
7.3 Legea lui Hess .................................................................................................................................. 100
3
 7.4 Căldura de combusție și puterea calorică ......................................................................................... 100
7.5 Căldura molară de neutralizare și căldura molară de dizolvare ....................................................... 101
7.6 Tipuri de exercitii şi probleme ......................................................................................................... 102
7.7 Exersează: ........................................................................................................................................ 105
7.8 Răspunsuri: ...................................................................................................................................... 109
8 NOȚIUNI DE CINETICĂ ....................................................................................................................... 111
8.1 Reacţii lente, reacţii rapide............................................................................................................... 111
8.2 Teoria comlexului activat................................................................................................................. 111
8.3 Viteza de reacție ............................................................................................................................... 112
8.4 Factorii care influenţeazã viteza de reacţie ...................................................................................... 113
8.5 Exemple de probleme....................................................................................................................... 114
8.6 Exersează: ........................................................................................................................................ 114
9 COMBINAȚII COMPLEXE ................................................................................................................... 118
10 Anexa 1. Valenţa ................................................................................................................................. 120
11 Anexa 2. Tabel cu acizi si baze conjugate ............................................................................................ 121
12 Anexa 3. Radicali mai importanţi ........................................................................................................ 122

4
 1 STRUCTURA ATOMULUI

TABELUL PERIODIC AL ELEMENTELOR

Atomul este cea mai mică particulă dintr-o substanţă, care nu mai poate fi fragmentată prin procedee chimice obişnuite.

1.1 Structura atomului

Atomul prezintă două părți distincte :

- nucleu, situat în centru și conține nucleoni. Cei mai importanţi nucleoni sunt: protonii şi neutronii. Protonii și
neutronii sunt formați din quarci/quarcuri care se unesc câte 3.
- învelişul electronic este format din electroni.
Între nucleu şi învelişul electronic se exercită forţe electrostatice numite forţe nucleare;
Particule fundamentale:
Protonul are:
- simbolul p  sau 1
1 p
- sarcina relativă +1, masa reală 1,6710 -27Kg
- masa în u.a.m. 1, sarcina reală 1,602110 -19C
Neutronul are:

- simbolul n0 sau
1
0 n
- sarcina relativă 0, sarcina reală 0
- masa în u.a.m. 1, masa reală 1,6710 -27Kg
Electronul are:

- simbolul e  sau 10 e

- sarcina relativă -1, sarcina reală 1,602110 -19C
- masa în u.a.m. 0 (neglijabilă). masa reală 9,109110 -31Kg
-
Caracteristicile atomului:
- Masa atomului este concentrată în nucleu;
- Nucleul nu se modifică în procese chimice;
- Sarcina nucleară este pozitivă şi egală cu numărul protonilor;

- Atomul este neutru din punct de vedere electric deoarece nr. p  = nr. e
- Atomii se conservă în timpul reacțiilor chimice

5
 Număr atomic, număr de masă, element chimic

Numărul atomic (Z) reprezintă suma protonilor din nucleu.

Numărul de masă (A) reprezintă suma protonilor şi neutronilor din nucleu.
Elementul chimic este specia de atomi care are acelaşi număr atomic (aceeaşi sarcină nucleară)

Z= nr. p  = nr. e  = nr. de ordine

A= nr. p  + nr. n0 = nr. nucleonilor

+Z=sarcina nucleară

Izotopi, masă atomică relativă, mol de atomi

Izotopii- sunt specii de atomi cu acelaşi număr
atomic, dar cu număr de masă diferit;
-au acelaşi număr de protoni, aceeaşi
sarcină nucleară;
-au număr diferit de neutroni;
A
Notare: ZA E sau E

Fig 1.1 Particulele fundamentale ale izotopilor 35Cl și 37 Cl

Masa atomică relativă (Ar) = numărul care ne arată de cate ori masa unui atom este mai mare decat a 12-a parte din masa
izotopului de carbon cu masa 12.
A 12-a parte din masa izotopului de carbon cu masa 12, se mai numeste si unitate atomică de masă(u.a.m.).
u=1,660510-24g

c1  c  c 
Ar  A1   A 2   .........  A n  unde c1, c2 ...cn reprezintă procentul de răspândire al
2 n
100 100 100
izotopului .
Obs : Numărul de masă al unui izotop =nr. întreg, iar masa atomică a elementului =nr.fracționar.
Molul de atomi reprezintă cantitatea în grame dintr-un element, numeric egală cu masa atomică relativă şi conţine atomi/
6,022.10 23 atomi.
Numărul lui Avogadro= NA=6,023.10 23particule/mol

1mol de atom X..... are masa = masa atomică AX....conţine 6,023.10 23 atomi X......conţine Z 6,023.10 23 p  sau e 

Învelişul electronic al atomilor

Învelişul electronic - reprezintă totalitatea electronilor care gravitează în jurul nucleului și axei proprii;
-este format din straturi ( K, L, M, N, O, P, Q), straturile din substraturi (s, p, d, f), iar
substraturile din orbitali (s, p, d, f);

6
a) Orbitalul (orbitalul atomic) este zona unde probabilitatea de a găsi electroni este maximă. Orbitalul se caracterizează
prin geometrie și energie.
Electronul exercită două tipuri de mişcări: una în jurul
nucleului şi una în jurul axei proprii. Cea din urmă este
numită mişcare de spin.
Elecronul distinctiv este electronul care
deosebeste atomul unui element de cel precedent.
Principiul lui Pauli: Într-un orbital pot există maxim
doi electroni cu spin opus.
Fig 1.2. Electroni cu spin opus
Reprezentare grafică : orbital complet ocupat; electroni cuplati
↑↓

↑ orbital monoelectronic; electron necuplat

b) Substratul (nivel energetic ) conţine unul sau mai mulţi orbitali de acelaşi tip.
Fig nr.1.3. Substraturile, orbitalii straturilor: K,L,M,N.
 Substratul de tip s conține 1 orbital de tip s și maxim 2e -

 Substratul de tip p conține 3 orbital de tip p și maxim 6e-

 Substratul de tip d conține 5 orbital de tip d și maxim 10e-
 Substratul de tip f conține 7 orbital de tip f și maxim 14e-
Energia substraturilor crește de la s→f

c) Stratul conţine unul sau mai multe substraturi. Nmax=2n2 electroni, unde n =nr.stratului;
 Stratul K conține :-substrat de tip s și maxim 2e-
 Stratul L conține:- substrat de tip s și maxim 2e-
- substrat de tip p și maxim 6e- 8 e-
 Stratul M conține:- substrat de tip s și maxim 2e-
- substrat de tip p și maxim 6e- 18 e-
- substrat de tip d și maxim 10e-
 Stratul N conține:- substrat de tip s și maxim 2e-
- substrat de tip p și maxim 6e-
- substrat de tip d și maxim 10e- 32 e-
- substrat de tip f și maxim 14e
Energia straturilor crește de la K→Q

7
 Configuraţia electronică
Configurația electronică reprezintă distribuţia electronilor în straturi,
substraturi şi orbitalii care formează învelişul electronic al unui atom.
Principiile repartiţiei electronilor pe straturi şi substraturi
a. Principiul ocupării succesive cu electroni / principiul energetic:
Electronii tind să ocupe nivelele cu energia cea mai joasă . Ordinea este:
1s2 2s2 2p6 3s2 3p6 4s2 3d10 4p6 5s2 4d10 5p6 6s2 4f14 5d10 6p6....
( Regula:"chiriașilor leneși")

b. Principiul de excluziune a lui Pauli

Fiecare orbital poate fi ocupat cu maxim 2 electroni cu spin opus.

c. Regula lui Hund

Într-un substrat electronii sunt repartizaţi astfel încât să rezulte un număr maxim de electroni neîmperechiaţi.
Ex. Când sunt 4 electroni într-un substrat de tip p, se repartizează câte 1 e- cu spin paralel în fiecare orbital după
care se completează cu electronul de spin opus.

↑↓ ↑ ↑ ↑↓ ↑↓

şi nu
(“Regula scaunului liber din autobus”)
d. Structuri electronice stabile
 1s2 = structură stabilă de dublet
 ns2 np6 = structură stabilă de octet
 substraturile semiocupate cu electroni: (n-1)d5, (n-2)f7
 substraturile complet ocupate cu electroni: (n-1)d10, (n-2)f 14

Aplicând aceasă regulă în cazul cromului şi cuprului , configuraţiile electronice sunt :

pentru Cr : 1s2 2s2 2p6 3s2 3p6 4s1 3d5

pentru Cu : 1s2 2s2 2p6 3s2 3p6 4s1 3d10

8
 1.2 Tabelul periodic al elementelor
Legea periodicităţii - Proprietăţile elementelor sunt funcţii periodice ale sarcinii nucleare ( Z ).

Grupa =coloana verticală are conține elemente cu proprietăți fizice și chimice asemănătoare;

Perioada=șir orizontal, cuprins între două gaze rare succesive;

Corelaţia dintre structura învelişului electronic al atomului unui element şi poziţia în

tabelul periodic al elementelor:

- Nr. grupei principale (cifra unităţii din numărul grupei) = nr. electronilor de valenţă ( nr.de electroni de pe ultimul
strat)

- Nr. grupei secundare= suma electronilor de pe ultimul substrat „s” și penultimul substrat „d”.

- Nr. perioadei = nr. straturilor ocupate cu electroni.

În funcţie de tipul substratului în care se plasează electronul dinstinctiv, elementele din T.P. pot fi grupate în blocuri

Blocul de elemente “s„ cuprinde:

– elementele cu stratul de valenţă- ns1 -gr. IA (gr. metalelor alcaline)

–ns2 -gr. IIA (gr. metalelor alcalino pământoase)

Blocul de elemente “p„ cuprinde:

– elemente cu stratul de valenţă

ns2 np1 -gr. IIIA (gr.pământuri)

ns2 np2 -gr. IV A (gr.carbonului)

ns2 np3 - gr. VA (gr.azotului)

ns2 np4 -gr. VIA (gr.oxigenului)

ns2 np5 -gr. VIIA (gr. halogenilor)

ns2 np6 -gr. VIIIA (gr. gaze rare/gaze inerte) Fig.1.5. Blocuri de elemente

Blocul de elemente “d„ cuprinde:

– elementele cu stratul de valenţă : (n-1) d1 ns2............ (n-1) d10ns2 gr. IB-VIIIB gr. secundare (metale tranziţionale)

Obs Ag-cel mai bun conductor termic și electric; Hg-la temperatura camerei este lichid ; Ti-metal ușor rezistent
(pasivare), folosit la construcția avioanelor; Cr-dur, rezistent la coroziune și casant .

Blocul de elemente “f„ cuprinde:

- elemente cu stratul de valenţă: (n-2) f în curs de completare: lantanoide și actinoide .

9
Perioada 1: H, He
Se completează: 1s

Perioada 2 : Li, Be, B,C,N,O,F,Ne

Se completează: 2s 2p

Na, Mg, Al,Si,P,S,Cl,Ar

Perioada 3 : Se completează: 3s 3p

K, Ca, Sc,Ti,V,Cr,Mn,Fe,Co,Ni,Cu,Zn Ga,Ge,As,Se,Br,Kr

Perioada 4 : Se completează: 4s 3d 4p

Rb, Sr, Y,Zr,Nb,Mo,Tc,Ru,Rh;Pd,Ag,Cd, In,Sn,Sb,Te,I,Xe

Perioada 5 : Se completează: 5s 4d 5p

Proprietăţile elementelor

Proprietățile elementelor se pot clasifica în:

-neperiodice : A, Z ,

-periodice : - fizice : Ra (raza atomică), Ri (raza ionică) ,Ei (energia de ionizare), Af (afinitatea pentru

electroni) ,electronegativitatea;

- chimice : valenţa, NO, caracterul metalic, nemetalic, caracterul acido-bazic;

10
Proprietăți periodice-fizice

1. Raza atomica/ ionică –în perioadă scade cu creșterea numărului atomic (+Z), iar în grupă crește cu
creșterea numărului de straturi.
Ion = specie de atom cu structuri electronice stabile, încărcate electric ( + cation; - anion), deoarece au nr.p+≠nr.e- ;
(călător)

A) In perioadă

In cazul ionilor pozitivi se observă : Ra ˃ Ri+

În perioadă cresterea numărului atomic (Z) →ceșterea forței de atracție a nucleului (+Z) →scăderea Ra/Ri

Atomi Ioni

Na , Mg, Al Na+ , Mg2+, Al3+ În

cazul
ionilor
11p+ 12p+ 13p+ 11p+ 12p+ 13P+
11e- 12 e - 13 e - 10e- 10 e - 10 e -

crește sarcina nucleară , crește crește sarcina nucleară ,

forța de atracție a nucleului → crește forța de atracție a
scade Ra nucleului → scade Ri+
negativi se observă : Ra ˂ Ri-

Atomi Ioni

N , O, F N3- , O2-, F-

7 p+ 8 p+ 9 p + 7 p+ 8 p+ 9 p +
7e- 8e - 9 e – 10e- 10 e - 10 e –

crește sarcina nucleară , crește sarcina nucleară ,

crește forța de atracție a crește forța de atracție a
nucleului → scade Ra nucleului → scade Ri-

B) În grupă Ra/Ri crește cu cresterea numărului de straturi

În grupă Ra /Ri+ În grupă Ra/ Ri-

Li F
Na Cl
K Ra crește cu nr. de straturi Br Ra crește cu nr. de straturi
Rb I
Cs
Li + F-
Na+ Cl -
K + Ri+ crește cu nr. de straturi Br - Ri - crește cu nr. de straturi
Rb +
I–
Cs+
(ionul având cu un strat mai puțin decât atomul (ionul având cu un electron mai mult decât atomul
respectiv) respectiv)

11
 2. Energia de ionizare
Energia de ionizare reprezintă cantitatea de energie necesară
pentru a smulge un electron din învelișul electronic al unui atom în stare
gazoasă. Rezultatul este obținerea unui cation.
Prima energie de ionizare sau energia de ionizare primară, notată I 1,
reprezintă cantitatea de energie necesară pentru a smulge electronul cel mai
slab reținut de sarcina nucleară a unui atom. Dacă atomul unui element în
stare gazoasă are mai mulți electroni pe ultimul strat, aceștia pot fi și ei
smulși din stratul electronic sub influența unei energii de ionzare secundare,
etc, (I2, I3, etc) în funcție de numărul de electroni care vor fi smulși din
învelișul electronic. I1 < I2 < I3

Variația energiei de ionizare primare ( Ei mică → Ra mare →formează ușor ioni pozitivi→metale)

• În grupă: energia de ionizare de screște de sus în jos.

• În perioadă: energia de ionizare crește de la stânga la dreapta.
Cele mai scăzute valori ale energiei de ionizare le au elementele situate în colțul din stânga, jos, al tabelului periodic.
Cele mai ridicate valori ale energiei de ionizare le au elementele din colțul dreapta, sus, al tabelului periodic. Aceste
elemente primesc electroni pentru a ajunge la o configurație stabilă.

3. Afinitatea pentru electroni ( Af mare→Ra mică→formează ușor ioni negativi→nemetale)

Afinitatea pentru electroni reprezintă cantitatea deenergie degajată de un atom în fază gazoasă când acceptă 1 e-.

Proprietăți periodice-chimice

1. Valența. Numărul de oxidare

 Reflectă capacitatea atomilor elementelor de a forma legături chimice;
 Sunt proprietăți periodice

Electrovalența= valența elementelor ai căror atomi se transformă în ioni; = +/- n , unde n este numărul electronilor
cedați sau acceptați.

Covalența= valența elementelor ai căror atomi pun în comun electroni = cu numărul electronilor puși în comun și se
notează cu cifre romane.

Numărul de oxidare (NO) reprezintă numărul de electroni ( cedați, acceptați sau puși în comun) implicați în legături
chimice;

12
 IA (1) IIA (2) IIIA (13) IVA (14) VA (15) VIA (16) VIIA (17) VIIIA (18)

+1 +2 +3 -4 -3 -2, (O -2-1) -1, (F -1) 0

+4 +5 +6 +7

(H +1,-1) +2 +3 +4 +5

+3

+1

Reguli necesare pentru a calcula N.O.

1. N.O. pentru substanţele elementare este 0.
0 0 0 0 0 0
Ex: Na, K , Zn, S , Cl 2 , H 2 , :

2. Pentru ionii mono şi poliatomici N.O. este egal cu sarcina ionului.

2
Ex: SO42 are N.O.=-2 şi se notează S O 4
3. Pentru H -în compuşii covalenţi N.O. = +1 Ex : HCl
Exceptie hidrurile metalice N.O. = -1 Ex : NaH
4. Pentru O -în majoritatea compuşilor N.O. = -2
1 1 2 1
- Excepţie în H2O2, peroxizi (-O-O-) N.O. = -1 , Ex: H 2 O 2 , BaO 2
(0 pentru electronul pus în comun și -1 cel implicat în legătura covalentă polară/ionică)
4 1 4 1
5. N.O. depinde de electronegativitatea elementelor: EX: C H 4 , C Cl 4
6. Pentru S în FeS2, N.O. = -1 (0 pentru electronul pus în comun și -1 cel implicat în legătura ionică)
7. Suma algebrică a N.O. ale tuturor atomilor dintr-un compus este 0
1 6 2
K 2 Cr 2 O 7
 2  12  14  0
REȚINE:

 H în legături covalente +1 : H2O, NaOH, NaHCO3

în legături ionice (hidruri metalice) -1 : NaH. MgH2.
în molecula de H2 este 0

 O în general -2 : H2O, H2SO4, H2SO3, Ca(OH)2

în compuși cu legătură peroxidică (-O-O- ) -1: Na2O2, K2O2, CaO2, MgO2
în molecula de O2 este 0

 N -3 în NH3, AlN (față de H și metale)

+5 în N2O5 , HNO3 și azotați NaNO3, Ca(NO3)2...
+4 în NO2
+3 în N2O3, HNO2 și azotiți NaNO2...
+2 în NO
+1 în N2O
în molecula de N2 este 0
13
  P -3 în PH3, Na3P
+5 în P2O5 , H3PO4 , fosfați Na3PO4 , NaH2PO4, Na2HPO4
+3 în P2O3, H3PO3, fosfiți
în molecula de P4 este 0

 S -1 in legătura disulfură –S-S- , FeS2 (pirita)

-2 în H2S, sulfuri Na2S, NaHS
+6 H2SO4, Na2SO4, NaHSO4
+4 H2SO3, Na2SO3, NaHSO3
în molecula de S ,(S8 ) este 0

 F -1 HF, NaF
în molecula de F2 este 0

 Cl -1 în HCl, NaCl
+7 în HClO4, KClO4
+5 în HClO3, KClO3
+3 în HClO2, KClO2
+1 în HClO, KClO
în molecula de Cl2 este 0

 Cr +3 în Cr2O3, Cr2(SO4)3, CrCl3

+6 în K2Cr2O7, Na2CrO4

 Mn +2 în MnS, Mn(OH)2, MnCl2

+4 în MnO2
+7 în KMnO4

2. Electronegativitatea = capacitatea unui atom de a atrage electroni.

Elementele cu electronegativitate mică vor ceda

e -nii
de valenţă pentru a forma structuri stabile şi se
transformă în ioni pozitivi. Aceste elemente au caracter
electrochimic electropozitiv şi sunt metale.

M → M+n + n e n = nr. e- cedaţi
Ionii pozitivi se numesc cationi. Un cation are un număr de
electroni mai mic decât numărul de protoni din nucleu.
Caracteristic pentru: - elementele din grupele: IA , IIA ,IIIA
(sub linia B-At );
- elementele din gr. secundare;
- ionii metalelor din gr IA , IIA ,IIIA sunt izoelectronice cu gazul nobil din perioada anterioară.
Exemplu: – Formarea ionului Al3+ ( 13Al )
−
1𝑠 2 /2𝑠 2 2𝑝6 /3𝑠 2 3𝑝1 −−−−−→
−3𝑒
1𝑠 2 /2𝑠 2 2𝑝6 ; procesul de ionizare: Al → Al3++ 3 e-
• Cei 3 e- cedați de Al sunt electronii care se aflau pe ultimul său strat electronic.

14
• Ionul Al3+ are o configurație stabilă de octet, identică cu configurația gazului rar ( izoelectronic cu) Ne.

Elementele cu electronegativitate mare : vor accepta electroni pentru a forma configuraţia stabilă a gazului rar
din aceeaşi perioadă şi se transformă în ioni negativi. Aceste elemente au caracter electrochimic electronegativ şi sunt
nemetale. Nemetalele sunt izoelectronice cu gazul rar din aceeași perioadă.
n
 -
E + ne →E n = nr. e- acceptaţi
Ionii negativi se numesc anioni. Un anion are un număr de electroni mai mare decât numărul de protoni din nucleu.
Caracteristic pentru elementele din grupele: IVA , VA , VIA , VIIA, (deasupra liniei B-At ).
Exemplu:– Formarea ionului O2- , ( 8O)
−
1𝑠 2 /2𝑠 2 2𝑝4 −−−−−→
+2𝑒
1𝑠 2 /2𝑠 2 2𝑝6 O + 2 e-→ O2-
• Atomul de oxigen are 6 e- pe ultimul strat electronic. Pentru a ajunge la o configurație stabilă de octet, atomul
de oxigen primește 2 e-.
• Ionul O2- are o configurație stabilă de octet, identică cu configurația gazului rar Ne.

3. Caracterul chimic metalic și nemetalic;Variaţia caracterului chimic în tabelul periodic

al elementelor
Caracterul metalic (electropozitiv) reprezintă capacitatea unui atom de a ceda electronii de valență pentru a-și
forma structură stabilă , în urma careia se transformă în ion pozitiv (cation). Cu cât un atom cedează mai ușor electroni de
valentă, cu atât va avea caracterul metalic mai pronunțat.

a) Variaţia caracterului metalic în perioadă Caracterul metalic la primele elemente ale perioadei a 3-a

Na Mg Al
Reacţia Na reacţionează cu oxigenul la Mg după ce este încălzit arde cu Al reacţionează cu oxigenul
cu O2 temperatură obişnuită. flacăra orbitoare. doar sub formă de pulbere la
2Na + O2 → Na2O2 2Mg + O2 → 2MgO încălzire.
4Al + 3O2 → 2Al2O3
Reacţia Na reacţionează violent cu apa Mg reacţionează cu apa la cald Al nu reacţionează cu apa la
cu apa 2Na + 2H2O→2NaOH + H2 Mg + 2H2O→Mg(OH) 2 + H2 cald

Concluzie: Caracterul metalic crește în perioadă de la dreapta la stânga .

Na Mg Al Crește caracterul metalic

b) Variaţia caracterului metalic în grupă Exemplu în cazul metalelor de exemplu, grupa IA:
Li
Na
K
Rb Electronegativitatea scade pe măsură ce crește numărul de straturi (de sus în jos);
Cs În acelaşi sens creşte caracterul electropozitiv, respectiv caracterul metalic.
Fr

15
 Concluzie: Caracterul metalic în grupă creşte de sus în jos (de la perioada 1 la 6 ).

Seria reactivității chimice:

K Ba Ca Na Mg Al Mn Zn Cr Fe Ni Sn Pb H Cu Bi Sb Hg Ag Pt Au

Reactivitatea metalelor creşte

Metalele mai reactive pot înlocui din săruri metalele mai puţin reactive :
Fe +CuSO4 →Cu + FeSO4
Cu + FeSO4 →nu reacţionează

Caracterul nemetalic (electronegativ) reprezintă capacitatea unui atom de a accepta electroni pentru a-și forma
structură stabilă, în urma careia se transformă în ion negativ ( anion) . Cu cât un atom acceptă mai ușor electroni, cu atât
va avea caracterul nemetalic mai pronunțat.

c) Variaţia caracterului nemetalic în perioadă

Caracterul electronegativ şi nemetalic în perioadă creşte în acelaşi sens cu electronegativitatea şi sarcina nucleară.
C N O F

Concluzie: Caracterul nemetalic în perioadă creşte de la stânga la dreapta.

Si P S Cl Crește caracterul nemetalic

d) Variaţia caracterului nemetalic în grupă

Caracterul electronegativ, respectiv nemetalic în grupă creşte în acelaşi sens cu electronegativitatea.
F
Cl
Br Electronegativitatea creşte de jos în sus pe măsură ce scade numărul de straturi;
I În acelaşi sens creşte caracterul nemetalic.
Concluzie: Caracterul nemetalic în grupă crește de jos în sus (de la perioada 6 la1)
Consecință: - nemetalele mai reactive pot înlocui din săruri nemetalele mai puţin reactive:
Cl2+2NaBr →2NaCl +Br2
Cl2 +2KI →2KCl +I2
Br2+2KI→2KBr+I2
Obs : Cl2=gaz galben verzui, soluția în cloroform este de culoare galben deschis.
Br2=roșu brun, volatil,soluția de brom în cloroform este brun-roșcată.
16
 I2=solid, violet închis, sublimă, în cloroform soluția este roșie violetă.
4. Caracterul acido-bazic

Gr.IA Gr.IIA Gr.IIIA Gr.IVA Gr.VA Gr.VIA Gr.VIIA

Na Mg Al Si P S Cl

Crește caracterul metalic Crește caracterul nemetalic

Na2O MgO Al2O3 SiO2 P2O5 SO3 Cl2O7

Crește caracterul bazic al oxizilor Crește caracterul acid al oxizilor

NaOH Mg(OH)2 Al(OH)3 H4SiO4 H3PO4 H2SO4 HClO4

Crește tăria bazei Crește tăria oxiacizilor superiori

Concluzie:

 Oxizii bazici cu apa formează baze:

Na2O+H2O→ 2NaOH
MgO+H2O→ Mg(OH)2
 bazele tari (NaOH, KOH) deplasează bazele slabe (insolubile) din săruri:
2NaOH + CuSO4→Cu(OH)2↓ +Na2SO4
3NaOH +AlCl3 → Al(OH)3↓ +3NaCl
 oxizii acizi N2O5, N2O3 , CO2, SO3, SO2, P4O10, P4O6, cu apa formează oxiacizi:
N2O5+H2O ↔2HNO3
 acizii tari (H2SO4, HCl, HNO3) deplasează acizii slabi ( H2CO3, H2S, H3PO4, CH3-COOH) din săruri:
2HCl + Na2S →2NaCl +H2S↑
 bazele slabe: Be(OH)2,Al(OH)3, Zn(OH)2 sunt amfotere , reacționează si cu acizi și cu baze:
Al(OH)3 + 3HCl → AlCl3+3H2O
Al(OH)3 +NaOH → Na [Al (OH)4]
Zn(OH)2+ 2HCl → ZnCl2+2H2O
Zn(OH)2 +2NaOH → Na2[Zn (OH)4]
 Cr și Mn
- în stările inferioare de valenţă se comportă ca metale, formând oxizi bazici (MnO, CrO,) care în reacţie cu apa
generează hidroxizi (Mn(OH)2, Cr(OH)2 şi săruri ionice cu formula generală MnA2.
- în stările superioare de valenţă se comportă ca nemetale, formând oxizi acizi (Mn2O7, Cr O3 ) care generează acizi
HMnO4, H2CrO4 şi oxosăruri precum K2Cr2O7, KMnO4.
- în stări intermediare formează compuşi cu caracter amfoter (MnO2, Cr2O3)

17
 Gr.I Gr.II Gr.III Gr.IV Gr.V Gr.VI Gr.VII
Creşte caracterul nemetalic F

caracterul metalic

Creşte caracterul
Creşte

nemetalic
Creşte caracterul metalic
Cs

Sodiul
23
11 Na - în nucleu sunt 23 nucleoni : 11p+ , 23 – 11 = 12 n0,
- în învelişul electronic : 11e-
M 3s1 Configuraţie electronică : 1s2, 2s2 2p6 , 3s1 sau [Ne] 3s1
L 2s2 2p6 Poziţia în Tabelul Periodic al elementelor: grupa IA , perioada 3
K 1s2 Bloc s

Stare naturală : - nu se găseşte în stare liberă, se găseşte doar sub formă de combinaţii (săruri NaCl).
Obţinere : electroliza topiturii de NaCl :
2NaCl electroliză 2Na + Cl2↑
Proprietăţi fizice : - metal argintiu, moale, bun conductor de căldură şi electricitate.
Proprietăţi chimice : Na • → Na+ + 1e-
caracter electrochimic-electropozitiv, caracter chimic-metalic.

a) Reacţia cu nemetalele :
a) halogenii (gr. VII ) : 2Na + Cl2→ 2NaCl
b) sulful: 2Na + S →Na2S
c) oxigenul: 2Na + O2 → Na2O2
b) Reacţia cu H2O: 2Na + 2H2O→2NaOH + H2↑
c) Reacţia cu acizii: 2Na + 2 HCl → NaCl + H2↑

Întrebuinţări : - la fabricarea becurilor cu vapori de Na, aliaje (agenţi de răcire în reactoare nucleare)

Clorul
35
17 Cl în nucleu sunt 35 nucleoni 17 p+ ,18 n0

în învelişul electronic 17e-

M 3s2 3p5 Configuraţia electronică : 1s2, 2s22p6 , 3s2 3p5 sau [Ne] 3s2 3p5
L 2s2 2p6 Poziţia în Tabelul Periodic al elementelor; grupa VIIA perioada 3
2
K 1s Bloc p

18
Stare naturală : - nu se găseşte în stare liberă, se găseşte sub formă de combinaţii (săruri NaCl).
Obţinere :
1. Electroliza topiturii de NaCl :
2NaCl electroliză 2 Na + Cl2↑
2. În laborator:
KClO3+6HCl→3Cl2↑+KCl+3H2O
2KMnO4+16HCl → 2MnCl2+2KCl+8H2O+5Cl2 ↑
Proprietăţi fizice : - gaz galben verzui, miros sufocant
Proprietăţi chimice :

caracter electrochimic-electronegativ, caracter chimic-nemetalic

a) Reacţia cu metalele :
Cl2+2K →2KCl
Cl2+2Na →2NaCl
Cl2+Mg →MgCl2
3Cl2+2Fe → 2FeCl3
Cl2+Cu → CuCl2
b) Reacţia cu nemetalele:
H2+Cl2→2HCl
c) Reacţia cu apa:
Cl2+ H2O → HCl + HClO
Apa de clor conţine Cl2, HClO (acid hipocloros), Cl – și H3O +
. Acțiunea decolorantă și dezinfectantă a apei de clor se
bazează pe formarea HClO, care este un oxidant puternic. Când apa de clor este expusă la lumina solară, acidul hipocloros
se descompune în HCl și O2. 2HClO→2HCl+O2↑
d) Reacţia cu NaOH :
Cl2+ 2NaOH →NaCl + NaClO + H2O
Hipocloritul de sodiu (NaClO) se utilizează ca decolorant, clorox și ca germicid.
e) Recţionează cu săruri :
Cl2+2NaBr →2NaCl + Br2
Cl2 +2KI →2KCl + I2
Întrebuinţări :
● obţinerea de compuşi organici cloruraţi (cloroform - anestezic, freoni - agenţi frigorifici, clorura de etil - anestezic local,
etc);
● obţinerea acidului clorhidric;
● obţinerea filmelor şi clişeelor fotografice;
● sinteza insecticidelor (hexaclorociclohexan);
● medicamente;
● agenţi decoloranţi;
● sterilizarea apei potabile;

19
 1.3 Tipuri de exerciţii şi probleme

De reţinut :
 Cunoscând numărul atomic ( Z) şi numărul de masă (A ) putem deduce :

Număr de ordine= Z

Numărul electronilor Numărul protonilor

− Nr. p+= Z
Nr. e = Z

Numărul neutronilor
Sarcina învelişului
electronic = - Z Nr. no= A-Z

Sarcina nucleului = +Z
Sarcina atomului = 0

(deoarece nr. p+=nr. e )

Grupa= nr. de electroni

de pe ultimul strat

Configuraţia electronică conform

“Principiul ocupării succesive cu electroni” Perioada= nr. straturi
1s2 2s2 2p6 3s2 3p6 4s2 3d10 4p6 ocupate cu electroni

Electropozitiv Metallic

Caracter Elemente cu nr. mic de Caracter chimic

electrochimic e- pe ultimul strat

Elemente cu nr. mare de

e- pe ultimul strat

Electronegativ Nemetalic

20
Configurația electronică se poate scrie desfășurat sau restâns. De exemplu pentru seleniu (Se) cu Z=34 se pot
scrie :

Configurația electronică desfășurată:

1s2 /2s2 2p6 / 3s2 3p6 3d10 / 4s2 4p4

Configurația electronică restrânsă:

[Ar] 4s2 3d104p4

 Din formula chimică putem deduce :

Formula chimică

Masa moleculară Raport atomic

Raport de masă

Compoziţia Cantitatea dintr-un element

procentuală cunoscând cantitatea de
substanţă şi invers

 Corelația moli de atomi/molecule/ioni la atomi/molecule/ioni , grame respectiv litrii

(pentru gaze în condiții normale):

21
  Corelația mol de atomi/molecule-atomi:

C 6,022 10 23 atomi de C

2x 6,022 10 23 atomi de H

1 mol de

H2O 6,022 10 23 molecule de H2O

6,022 10 23 atomi de O

6,022 10 23 ioni de Na+

NaCl

6,022 10 23 ioni de Cl-

a. Informaţii deduse cunoscând : Numărul atomic şi Numărul de masă.

Exemplu : Se dă elementul : 23
11 Na
Sarcina atomului = 0
Număr de ordine = 11
Sarcina nucleară = +11
Numărul protonilor = 11
Numărul neutronilor = 23-11=12
Numărul electronilor = 11
Configuraţia electronică = 1s2, 2s2 2p6,3s1
Grupa = IA
Perioada = 3
Caracter electrochimic = electropozitiv (formează structura stabilă cedând 1 e -)
Caracter chimic = metalic

b. Identificarea numărului de particule fundamentale cunoscând Z şi A.

35
Exemplu: Notaţi numărul protonilor şi neutronilor care se găsesc în nucleul atomului de clor 17 Cl
Pasul 1:
Deduceţi Z = 17 şi A = 35
Pasul 2:
Z = nr. p+ = nr. e-
A = nr. p++ nr.n0 = nr. nucleonilor
nr. p+ = 17, iar nr.n0 = 35-17 = 18

22
c. Determinarea numerelor Z si A cunoscând numărul particulelor fundamentale.
Exemplu: Care sunt numerele Z şi A ale elementului care are 20 p+; 20 e-; 20 n0;
Z = nr. p+ = nr. e-
A = nr. p++ nr.n0 = nr. nucleonilor
Z = 20 iar A = 40

d. Calculul numărului de moli cunoscând masa substanţei .

Exemplu: Câţi moli reprezintă: 4 g CaCO3;
Pasul1: Calculaţi masa moleculară pentru CaCO3;

M CaCO3 = 40 + 12 + (3 × 16) =100 g CaCO3

Pasul 2: Calculaţi numărul de moli:

m

M
 = 4: 100=0,04 moli

e. Calculul numărului de moli de atomi cunoscând numărul de atomi.

Exemplu: Calculaţi numărul de moli de atomi de oxigen care conţin: 12,044·10²³ atomi de O.
Se aplică regula de trei simplă:
1 mol de atomi .................................NA = 6,022·1023. atomi de O
x......................................................... 12,044·10²³ atomi de O
x = 2 moli de atomi de oxigen

f. Calculul masei cunoscând numărul de atomi .

Exemplu: Calculaţi masa (g) a 60,22∙1023 atomi de cupru.
Pasul1: Calculaţi numărul de moli de Cu.
Se aplică regula de trei simplă:
1 mol........6,022∙1023 atomi de Cu
 ………..60,22∙1023 atomi
 = 10 moli de Cu
Pasul 2: Calculaţi masa:
m m
 respectiv  
M A
m = ∙ACu
m = 10 ∙ 64= 640 g Cu

g. Calculul raportului de masă.

Exemplu: Să se calculeze raportul de masă al apei.
Pasul 1: Calculaţi masa moleculară pentru H2O.

23
 M H 2O = (2 × 1) + 16 = 18

Pasul 2: Din masa moleculară deduceţi raportul de masă:

H : O = 2 : 16 = 1 : 8

h. Determinarea compoziţiei procentuale.

Exemplu: Să se calculeze compoziţia procentuală a apei.
Pasul 1: Calculaţi masa moleculară pentru H2O

M H 2O = (2 × 1) + 16 = 18 u.a.m

Pasul 2: Aplicând regula de trei simplă, calculaţi cantitatea de H din 100 g apă.
18 g H2O ............................ 2 g H
100 g H2O ............................ x x = 11,11% H
Pasul 3: Procentul de oxigen se calculează analog sau prin diferenţă.
y = 100 – x = 100 – 11,11 = 88,89 % O

i. Configuraţia electronică şi blocul de elemente

Exemplu: Notaţi configuraţia electronicǎ a atomului de aluminiu, precizaţi poziţia în T.P. şi blocul de elemente
din care face parte acesta.

Numărul atomic pentru Al este13.

M 3s2 3p1 Configuraţia electronică : 1s2, 2s2 2p6 , 3s2 3p1

L 2s2 2p6 respectiv [Ne] 3s2 3p1
K 1s2 Poziţia în Tabelul Periodic al elementelor: grupa IIIA , (13) perioada 3
Bloc p

j. Specii chimice izoelectronice = atomi ai gazelor nobile, ion pozitivi și negativi cu același număr de electroni.
Aceștia indeplinesc condiția: Zion- x =Zgaz nobil și x = sarcina ionului
Exemplu: Care din ionii următori: O2- Ca2+, F-, S2-,Na+, Al3+ au configurația electronică a neonului.
ZO=8, ZCa=20 ,ZF=9, ZS=16, ZNa=11, ZAl=13 ,iar ZNe=10
Inlocuim și obținem:
ZO - (-2) =8+2=10
ZCa - (+2) =20-2=18
ZF - (-1) =9+1=10
ZS - (-2) =16+2=18
ZNa - (+1) =11-1=10
ZAl - (+3) =13-3=10
O2- , F-, Na+, Al3+ sunt izoelectronici cu Ne.

24
 1.4 Exersează:
I. Completează spațiile libere în următorul text:
Structura atomului
Atomul este cea ………………………dintr-o substanţă, care ……………… fi fragmentată prin procedee
…………………..………… obişnuite. Atomul este........................... din punct de vedere electric, pentru că
numărul.....................din nucleu este egal cu numărul .......................din învelișul electronic. Nucleu este situat în
............... și conține ................ Cei mai importanţi ............... sunt: ...................şi ...................... Protonul are simbolul
…..sau …..,sarcina relativă ...............și masa relativă....... Neutronul are simbolul...........sau.......... , sarcina relativă
.......... și masa relativă....... Electronul are simbolul ....... sau...... ,sarcina relativă ............... și masa relativă......... „Z”
se numeşte .......................................şi indică..................................................... „A”se numeşte...................................şi
indică.............................Elementul chimic este specia de atomi care are acelaşi ......................sau ..................... Izotopii
sunt specii de atomi cu acelaşi număr............., dar cu număr ..................................Totalitatea..................... care
gravitează în jurul .......................unui atom se numește înveliș electronic. Invelișul electronic este format
din.................... ( K, L, M, N, O, P, Q), ........................ (s, p, d, f) și................................ (s, p, d, f); .................. este
zona unde probabilitatea de a găsi electroni este maximă. Electronul exercită două tipuri de mişcări:
una.................................. şi una ......................... ,numită mişcare .....................Conform Principiului lui Pauli într-un
orbital pot exista ....................... electroni cu ................................... Substratul de tip s conține ...... orbital de tip s și
maxim .......e-.Substratul de tip p conține ....orbitali de tip p și maxim ....e-. Substratul de tip d conține ..... orbitali de
tip d și maxim ....e- .Substratul de tip f conține ...... orbitali de tip f și maxim ....e-
Tabelul periodic al elementelor
a. Legea periodicităţii - Proprietăţile elementelor sunt funcţii periodice ale ....................................... Grupa
reprezintă..................... .................., iar perioada reprezintă................. .................... din Tabelul Periodic al
elementelor. Electronul ....................... este electronul care deosebeste atomul unui element de cel precedent (ultimul
electron al atomului). Nr. grupei principale (cifra unităţii din numărul grupei) reprezintă nr. ................................ Nr.
perioadei reprezintă nr..................ocupate cu electroni. Electronii de valență sunt
electronii......................Electronegativitatea este capacitatea unui atom ................ electroni. Elementele cu
electronegativitate ..........vor ceda e-nii de valenţă pentru a forma structuri stabile şi se transformă în ioni ................
Aceste elemente au caracter electrochimic ................... şi caracter chimic ............... Ionii ………….se numesc cationi.
Un cation are un număr de electroni mai ………. decât numărul de protoni din nucleu. Elementele cu
electronegativitate ..........vor accepta electroni pentru a forma configuraţia stabilă a gazului rar din aceeaşi perioadă
şi se transformă în ioni ............. Aceste elemente au caracter electrochimic .................. şi caracter chimic ...............
Ionii ................. se numesc anioni. Un anion are un număr de electroni mai ................... decât numărul de protoni din
nucleu. Elementul cu configuraţia [Ar] 4s2 3d6 este situat în: grupa ....., blocul ....., perioada ....
Caracterul metalic (electropozitiv) reprezintă capacitatea unui atom de a ....................electronii de valență pentru a-
și forma structură stabilă , în urma careia se transformă în ...................... Cu cât un atom cedează mai
................electroni de valentă, cu atât va avea caracterul ................ mai pronunțat.
Caracterul nemetalic (electronegativ) reprezintă capacitatea unui atom de a ............electroni pentru a-și forma
structură stabilă, în urma careia se transformă în ion .............. Cu cât un atom acceptă mai ................... electroni, cu
atât va avea caracterul ............ mai pronunțat.

25
 II. Alege termenul din paranteză care completează corect fiecare dintre următoarele afirmaţii:
a. Izotopul elementului chimic neon, care are în nucleul atomic 12 neutroni şi sarcina
12 22
nucleară +10, are simbolul chimic ……… 10 Ne /10 Ne

b. Un orbital de tip d conţine maximum ……………..electroni (doi/zece).

35 37
c. Speciile chimice 17 Cl şi 17 Cl au acelaşi număr de ………….(protoni / neutroni).
d. Un substrat de tip p conţine maximum…………….……electroni (doi / şase).
e. Într-un ion negativ, numărul protonilor din nucleul atomic este mai…………decât numărul electronilor
din învelişul electronic ( mic/ mare).
f. Protonul este particula componentă a nucleului atomic, cu sarcina electrică …(+1/0).
g. Suma dintre numărul de protoni şi numărul de …………din nucleul atomic se numeşte număr de masă
(electroni / neutroni).
h. În învelişul de electroni, al treilea strat electronic are un substrat cu trei orbitali p, notat cu …….(3p /
2p).
i. Elementele chimice din grupele principale, ai cǎror atomi cedeazǎ electroni pentru formarea configuraţiei
gazului inert situat înaintea lor din Tabelul periodic al elementelor, au caracter ……..(metalic/nemetalic).
j. Pe un orbital se pot repartiza .........doi electroni (minim/maxim).
k. Sarcina electrica a nucleului este……(negative/ pozitivă).
l. Specia de atomi cu același număr de…… formează un element chimic. (protoni/ neutron)

III. La următoarele întrebări alege răspunsul corect:

1. Ionul de calciu conţine ( 40
20𝐶𝑎 ):
a. 20 p+; 20 e-; 20 n0;
b. 20 p+; 18 e-; 20 n0;
c. 18 p+; 20 e-; 20 n 0;
d. 20 p+; 20 e-; 18 n 0.
2. Atomul 32 16𝑆 conţine:
a. 16 p+, 16 n0, 32 e,
b. 16 p+, 16 n0, 16 e,
c. 16 p+, 32 n0, 16 e,
d. 32 p+, 16 n0, 32 e.
3. Nr atomic al elementului care are 6 e- pe substratul 5p este:
a. 40; b. 46; c. 54; d. 60; e. 35.
4. Elementul situat în perioada a doua, grupa VIA are în structura atomului:
a. 3 straturi ocupate cu electroni;
b. 4 electroni pe ultimul strat;
c. 8 protoni;
d. 4 electroni de valență.
5. Elementul ce are 3 electroni pe substratul 3d este situat în:
a. grupa III A;
b. grupa III B;
c. perioada a treia.
d. perioada a patra;
6. În perioada a treia elementul cu cea mai mare rază este:
a. clorul;
b. neonul;
c. sodiul;

26
 d. aluminiul.
7. Proprietăţile acide ale oxizilor cresc în seriile:
a. SiO2, Cl2O7, P2O5;
b. CO2, N2O5, SiO2;
c. As2O5, P2O5, N2O5.
d. Al2O3, P2O5, Cl2O7.
8. Cele mai pronunţate proprietăţi metalice le manifestă:
a. sodiul;
b. potasiu;
c. litiul;
d. cesiul.
9. Proprietăţile bazice ale hidroxizilor cresc în seria:
a. NaOH, Mg(OH)2, Al(OH)3;
b. LiOH, NaOH, KOH;
c. KOH, NaOH, LiOH.
10. Elementul cu configuraţia electronică ns2 np2 formează cu hidrogenul un compus volatil în care partea de masă
a hidrogenului este 12,5%. Elementul este:
a. Ge; b. Pb; c. Sn; d. C; e. Si.
11. Calculați numarul de moli care conțin:
a) 3,61321024 atomi de Na;
b) 4,6 g Na (ANa=23 u.a.m.);
12. Al treilea strat al învelişului electronic al unui atom conţine:
a. 2 orbitali s b. 5 orbitali d c. 6 orbitali p d. 10 orbitali d
13. Poziţia în Tabelul periodic a elementului chimic, care are în nucleul atomic 14 protoni este:
a. grupa III A (13), perioada 3 b. grupa IV A (14), perioada 3
c. grupa IV A (14), perioada 2 d. grupa III A (13), perioada 4
14. Un element din grupa 14 (IV-a A) are configuraţia electronică a stratului de valenţă (n):
a. nd10ns2 b. ns2np2 c. ns2(n-1)d2 d. ns1np3
15. Elementul al cǎrui atom prezintǎ ordinea de ocupare cu electroni: 1s 2 , 2s22p6, 3s23p6, 4s23d104p3:
a. este situat în perioada 5. b. este situat în grupa 13 (IIIA)
c. poate forma ioni X2+ d. are numărul atomic Z=33
16. Poziţia în Tabelul periodic a elementului chimic care are sarcina nuclearǎ + 17 este:
a. grupa I A (1), perioada 1 b. grupa IV A (14), perioada 1
c. grupa I A (1), perioada 4 d. grupa VII A (17), perioada 3
17. Izotopii unui element chimic :
a. conţin acelaşi numǎr de neutroni b. au aceeaşi sarcinǎ nuclearǎ
c. au mase atomice egale d. conţin acelaşi numǎr de nucleoni
18. Numărul de straturi complet ocupate care există în învelişul electronic al atomului elementului cu Z = 17 este egal
cu :
a. 3 b. 2 c. 7 d. 4
Rezolvă exercițiile și problemele
19. Indicaţi poziţia (grupa, perioada) oxigenului în Tabelul periodic al elementelor.
20. Proprietăţile elementelor sunt determinate de poziţia lor în Tabelul Periodic al elementelor.
a. Notaţi poziţia (grupa, perioada) în Tabelul periodic a elementului chimic care are în nucleul
atomic 15 protoni.
b. Precizaţi caracterul chimic al elementului cu numărul atomic Z = 16.

27
21. Indicaţi numărul orbitalilor monoelectronici ai atomilor caracterizaţi prin:
a. Z = 17; b. Z = 8
22. Notaţi configuraţia electronică a atomului de aluminiu şi precizaţi blocul de elemente din care
face parte acest element.
23. Indicaţi poziţia (grupa, perioada) în Tabelul periodic a elementelor chimice (X) şi (Y):
a. (X) are 3 electroni pe substratul 3p;
b. (Y) are trei orbitali monoelectronici pe substratul 2p.
24. Scrieţi configuraţiile electronice pentru următoarele specii chimice:
a. Na+; b. S2ˉ
25. Scrieţi configuraţia electronică a atomului care are sarcina nuclearǎ +18.
Precizaţi poziţia în Tabelul periodic (grupa, perioda) a elementelor (X) şi (Y):
a. (X) are doi electroni pe substratul 3p.
b. (Y) formeazǎ ion pozitiv monovalent care prezintǎ configuraţia gazului rar argon.
26. Cunoscând configuraţia electronicǎ a platinei: [Xe]4f145d96s1 precizaţi:
a. blocul de elemente din care face parte platina;
b. numǎrul orbitalilor monoelectronici ai platinei.
27. Precizaţi caracterul chimic al elementelor cu Z = 13 şi Z = 9.
28. Scrieţi configuraţia electronică a elementului carbon şi precizaţi blocul de elemente din care face parte acest
element.
29. Scrieţi configuraţiile electronice ale urmǎtoarelor specii chimice: N 3ˉ, Na+.
30. Notaţi simbolurile chimice ale izotopilor care prezintǎ următoarele caracteristici:
a. carbon : 7 neutroni, sarcina nucleară +6;
b. fosfor : 16 neutroni, A = 31.
31. Precizaţi poziţia, în Tabelul periodic (grupa, perioada), a elementului care are configuraţia electronicǎ a stratului
de valenţǎ: 3s23p6.
32. Scrieţi configuraţia electronică a oxigenului şi precizaţi blocul de elemente din care face parte.
33. Scrieţi configuraţiile electronice pentru următoarele specii chimice: Al3+, S2ˉ.
34. Scrieţi configuraţia electronică a atomului de clor şi precizaţi blocul de elemente din care face parte acest element.
35. Scrieţi configuraţia electronică a atomului de fosfor şi precizaţi numărul orbitalilor monoelectronici ai acestui
atom.
36. Notaţi poziţia (grupa, perioada) în Tabelul periodic a elementelor chimice (X) şi (Y):
a. (X) are un electron (electronul distinctiv) pe substratul 3p.
b. (Y) formeazǎ ion pozitiv divalent cu configuraţia gazului rar argon.
37. Ordonaţi simbolurile chimice Na, Al, Mg în sensul creşterii caracterului metalic al acestor elemente.
38. Configuraţia electronică a atomului elementului X este 1s2,2s22p6,3s23p6. Pentru acest element chimic, indicaţi:
a. numărul atomic Z
b. numǎrul orbitalilor
39
39. Precizaţi numărul neutronilor şi numǎrul protonilor care se găsesc în atomul 19𝐾 .

40. Notaţi configuraţia electronicǎ a atomului de potasiu.

Indicaţi poziţia (grupa, perioada) sulfului în Tabelul periodic al elementelor.

28
41. Pentru elementul chimic al cǎrui atom are 14 protoni în nucleul atomic, indicaţi:
a. numǎrul substraturilor electronice complet ocupate cu electroni;
b. poziţia (grupa, perioada) în Tabelul periodic al elementelor;
c. caracterul chimic al elementului.
42. Indicaţi numărul orbitalilor monoelectronici pentru următorii atomi caracterizaţi prin:a. Z = 13; b. Z = 7.
43. Pentru elementul chimic al cǎrui atom are 16 neutroni în nucleul atomic şi sarcina nuclearǎ (+16), indicaţi:
a. numărul substraturilor electronice ocupate cu electroni;
b. numǎrul orbitalilor monoelectronici;
c. caracterul chimic al elementului.
44. Scrieţi configuraţiile electronice pentru următoarele specii chimice:
a. N3ˉ ; b. Mg2+.
45. Ordonaţi în sensul creşterii caracterului nemetalic al substanţelor, urmǎtoarele simboluri
chimice: F, Br, Cl.
46. Precizaţi caracterul chimic al elementelor caracterizate prin: Z = 12 şi Z = 20.
47. Scrieţi configuraţiile electronice ale următoarelor specii chimice: Fˉ, Al, N 3ˉ.
48. Scrieţi simbolurile chimice ale izotopilor care prezintǎ următoarele caracteristici:
a. clor: 18 neutroni, sarcina nucleară +17;
b. carbon: 8 neutroni, 6 protoni
49. Calculaţi numărul moleculelor din 315 grame acid azotic (HNO 3).
50. Scrieţi configuraţia electronică a atomului de sodiu. Precizaţi blocul de elemente din care
face parte sodiul.
51. Calculaţi numărul ionilor Ca2+ şi numǎrul ionilor Clˉcare se găsesc în 22,2 grame CaCl2.
52. Indicaţi numărul substraturilor complet ocupate care există în învelişul electronic al
atomului elementului cu Z = 12.
53. Calculaţi numărul ionilor clorură (Clˉ) conţinuţi în 14,9 grame KCl.

29
 1.5 Răspunsuri:

1. Completează spațiile libere în următorul text:

Structura atomului
Atomul este cea mai mică particulă dintr-o substanţă, care nu poate fi fragmentată prin procedee chimice
obişnuite. Atomul este neutru din punct de vedere electric, pentru că numărul protonilor din nucleu este egal cu
numărul electronilor din învelișul electronic. Nucleu este situat în centru și conține nucleoni. Cei mai importanţi
1
nucleoni sunt: protonii şi neutronii. Protonul are simbolul p+ sau +1𝑝 sarcina relativă +1 și masa relativă 1.
1 0
0
Neutronul are simbolul n sau. 0𝑛 , sarcina relativă 0 și masa relativă 1 Electronul are simbolul e- sau −1𝑒 ,sarcina
relativă -1 și masa relativă neglijabilă/ 0 . „Z” se numeşte număr atomic şi indică numărul protonilor din nucleu/
numărul electronilor din învelișul electronic. „A”se numeşte număr de masă şi indică numărul nucleonilor / suma
protonilor și neutronilor din nuceu. Elementul chimic este specia de atomi care are acelaşi nr. de p+ /nr. de e- sau
aceeași sarcină nucleară. Izotopii sunt specii de atomi cu acelaşi număr nr. de p+ /nr. de e-, dar cu număr diferit
de. n0. Totalitatea electronilor care gravitează în jurul nucleului unui atom se numește înveliș electronic. Invelișul
electronic este format din straturi ( K, L, M, N, O, P, Q), substraturi (s, p, d, f) și orbitali (s, p, d, f); Orbitalul
este zona unde probabilitatea de a găsi electroni este maximă. Electronul exercită două tipuri de mişcări: una în
jurul nucleului şi una în jurul axei proprii , numită mişcare de spin .Conform Principiului lui Pauli într-un orbital
pot exista maxim 2 electroni cu spin opus. Substratul de tip s conține 1 orbital de tip s și maxim 2e-. Substratul de
tip p conține 3 orbitali de tip p și maxim 6e-. Substratul de tip d conține 5orbitali de tip d și maxim 10e- . Substratul
de tip f conține 7 orbitali de tip f și maxim 14e-.
Tabelul periodic al elementelor
Legea periodicităţii - Proprietăţile elementelor sunt funcţii periodice ale numărului atomic Z. Grupa reprezintă
coloana verticală iar perioada reprezintă sirul orizontal din Tabelul Periodic al elementelor. Electronul distinctiv
este electronul care deosebeste atomul unui element de cel precedent (ultimul electron al atomului). Nr. grupei
principale (cifra unităţii din numărul grupei) reprezintă nr. elecronilor de pe ultimul strat . Nr. perioadei reprezintă
nr straturilor ocupate cu electroni. Electronii de valență sunt electronii de pe ultimul strat .Electronegativitatea
este capacitatea unui atom a atrage electroni. Elementele cu electronegativitate mică vor ceda e-nii de valenţă
pentru a forma structuri stabile şi se transformă în ioni pozitivi . Aceste elemente au caracter electrochimic
electropozitiv şi caracter chimic metalic. Ionii pozitivi se numesc cationi. Un cation are un număr de electroni mai
mic decât numărul de protoni din nucleu. Elementele cu electronegativitate mare vor accepta electroni pentru a
forma configuraţia stabilă a gazului rar din aceeaşi perioadă şi se transformă în ioni negativi. Aceste elemente au
caracter electrochimic electronegativ şi caracter chimic nemetalic. Ionii negativi se numesc anioni. Un anion are
un număr de electroni mai mare decât numărul de protoni din nucleu. Elementul cu configuraţia [Ar] 3d6 4s2 este
situat în: grupa 2(IIA), blocul s, perioada 4.
Caracterul metalic (electropozitiv) reprezintă capacitatea unui atom de a ceda electronii de valență pentru a-și
forma structură stabilă , în urma careia se transformă în cation/ion pozitiv. Cu cât un atom cedează mai ușor
electronii de valentă, cu atât va avea caracterul metalic mai pronunțat.

30
 Caracterul nemetalic (electronegativ) reprezintă capacitatea unui atom de a accepta electroni pentru a-și forma
structură stabilă, în urma careia se transformă în ion negativ. Cu cât un atom acceptă mai ușor electroni, cu atât
va avea caracterul nemetalic mai pronunțat.
22
II. a. 10𝑁𝑒 ; b. 2 e-; c. protoni; d. 6 e-; e. mic; f. +1; g. neutroni; h. 3p; i. metallic; j. maxim; k. pozitivă;
m.protoni;
III.
1. b;
2. b;
3. c;
4. c;
5. d;
6. c;
7. c;
8. d;
9. b;
10. Si;
11. a.-6 moli; b.0,2 moli;
12. b;
13. b;
14. b;
15. d;
16. d;
17. b;
18. b;
19. grupa a-VI-a A (16), perioada 2;
20. a. grupa a-V-a A (15) ; perioada 3; b. Nemetalic;
21. a. 1 orbital monoelectronic; b. 2 orbitali monoelectronici;
22. 1s2,2s2 2p6, 3s2 3p1 sau [Ne] 3s2 3p1, blocul de elemente p;
23. a. grupa a-V-a A(15), perioada 3 ; b. grupa a-V-a A(15), perioada 2;
24. a. Na are Z=11 şi 11e-. Na+ are 10 e- şi configuraţia electronică: 1s2,2s2 2p6 sau [Ne];
b. S are Z=16 şi 16e-. S2- are 18 e- şi configuraţia electronică: 1s2,2s2 2p6, 3s2 3p6 sau [Ar];
25. Dacă sarcina nucleară este +18, Z=18 iar configuraţia electronică este: 1s2,2s2 2p6, 3s2 3p6 sau [Ar];
26. a. Grupa a II-a A, perioada 3;
b. E∙ → E+ +1e-;
E+ are configuraţia electronică a argonului: 1s2,2s2 2p6, 3s2 3p6 (18e-) , E are 19 e- cu configuraţia electronică
1s2,2s2 2p6, 3s2 3p6,4s1. Deci elementul este în grupa a II-a A, perioada 3;
27. a. Bloc de elemente d; b. 2 orbitali monoelectronici;
28. a. Pentru Z=13 configuraţia electronică este 1s2,2s2 2p6, 3s2 3p1, are 3 e- de valenţă şi caracterul este metalic;
b. Pentru Z=9 configuraţia electronică este 1s2,2s2 2p5, are 7 e- de valenţă şi caracterul este nemetalic;
29. 1s2,2s2 2p2, grupa a IV-a A, perioada 2, bloc de elemente p;

31
30. N are Z=7 şi 7 e-. N3- are 10 e-şi configuraţia electronică : 1s2,2s2 2p6 sau [Ne];
Na are Z=11 şi 11 e-.Na+ are 10 e- şi configuraţia electronică : 1s2,2s2 2p6 sau [Ne];
13 31
31. 6
C , P;
15
32. Grupa a VIII-a A (18), perioada 3;
33. Configuraţia electronică a oxigenului este: 1s2,2s2 2p4 sau[He]2s2 2p4 ,face parte din blocul de elemente p;
34. a. Al are Z=13, şi 13 e-. Al3+ are10 e- şi configuraţia electronică : 1s2,2s2 2p6 sau [Ne];
b. S are Z=16, şi 16 e-. S2ˉ are 18 e- şi configuraţia electronică: 1s2,2s2 2p6, 3s2 3p6 sau [Ar];
35. Configuraţia electronică a clorului este: 1s2,2s2 2p6, 3s2 3p5 sau [Ne]3s2 3p5 şi face parte din blocul de elemente p;
36. Configuraţia electronică a sulfului este: 1s2,2s2 2p6, 3s2 3p4 sau [Ne]3s2 3p4 şi face parte din blocul de elemente p.
Sulful are 2 orbitali monoelectronici;
37. a. Grupa a III-a A (13), perioada 3; b. Grupa a II-a A (2), perioada 4;
38. Al, Mg, Na;
39. a. Z=18;
b. elementul are 9 orbitali;
40. Elementul are 19 protoni şi 20 de neutroni;
41. Configuraţia electronică a sulfului este: 1s2,2s2 2p6, 3s2 3p4 sau [Ne]3s2 3p4 şi se află în grupa a
VI-a A (16), perioada 3;
42. a. Configuraţia electronică este:1s2,2s2 2p6, 3s2 3p4, numărul de substraturi electronice complet
ocupate cu electroni este 4;
b. Grupa a VI-a A (16), perioada 3;
c. Caracter chimic nemetalic;
43. a. Configuraţia electronică este:1s2,2s2 2p6, 3s2 3p1, numărul orbitalilor monoelectronici este 1;
b. Configuraţia electronică este:1s2,2s2 2p3, , numărul orbitalilor monoelectronici este 3
44. Configuraţia electronică este:1s2,2s2 2p6, 3s2 3p4;
a. 5 substraturi ocupate cu electroni;
b. 2 orbitali monoelectronici;
c. nemetal;
45. a. N are Z=7, 7eˉ. N3- are10 e- şi configuraţia electronică: 1s2,2s2 2p6 sau [Ne];
b.Mg are Z=12 ,12 eˉ. Mg2+ are10 e- şi configuraţia electronică: 1s2,2s2 2p6 sau [Ne];
46. Br, Cl, F;
47. Elementul chimic cu Z=12 este metal, iar elementul chimic cu Z=16 este nemetal;
48. a. F are Z=9, 9e-. F- are10 eˉ şi configuraţia electronică: 1s2,2s2 2p6 sau [Ne];
b. Al are Z=13 ,13 eˉşi configuraţia electronică: 1s2,2s2 2p6 3s2 3p1 sau [Ne]3s2 3p1;
c. N are Z=7, 7eˉ. N3ˉ are10 eˉ şi configuraţia electronică: 1s2,2s2 2p6 sau [Ne];
34
49. 16𝑆 , 24
12𝑀𝑔 ;

50. Numărul de moli ,ν=315:63=5 moli HNO3, iar numărul moleculelor N=5∙NA
51. Configuraţia electronică a atomului de sodiu este:1s2,2s2 2p6, 3s1 şi face parte din blocul de
elemente s
52. Numărul de moli ,ν=22,2:111=0,2 moli CaCl2
1mol CaCl2......................NA ioni de Ca2+ ............... 2NA ioni Cl-

32
 0,2 moli...........................x...............................................y
x=0,2NA iar y=0,4NA
53. Pentru Z=12 configuraţia electronică a atomului este:1s2,2s2 2p6, 3s2 şi are 4 substraturi complet
ocupate cu electroni.
54. Numărul de moli ,ν=14,9:74,5=0,2 moli KCl; Numărul ionilor clorură, N=0,2NA ioni Clˉ.

33
 2 LEGĂTURI CHIMICE. INTERACŢII ÎNTRE ATOMI, IONI,
MOLECULE
Materia în stare solidă se poate prezenta sub două forme : cristalizată si amorfă. Cristalul este o aranjare repetată,
regulată a particulelor din care este alcătuit.

Rețelele se clasifică în:

Retele: metalice ionice covalente moleculare

Particule: atomi de ioni atomi molecule

metale

Legături intre metalice ionice covalente legături intermoleculare:

atomi / ioni/
molecule  legături de hidrogen
 legături van der Waals
-dipol-dipol
-forțe de dispersie, London

Exemple Aluminiu NaCl Diamantul , Gheața

Siliciul
Calciu NH4Cl I2

Cupru CaO CO2

NaOH He

34
 2.1 Legătura ionică

Atomii tind să se stabilizeze prin formarea de configuraţii stabile de dublet sau octet.
Substanțele cu legătură ionică se formează între elemenete cu caracter chimic diferit. Metalele cedează electroni iar
nemetalele aceptă electroni, pentru a atinge configuraţia stabilă. Atomii prin cedare sau acceptare de electroni, căpătă
sarcină electrică şi se numesc ioni.

Formarea legăturii ionice

Legătura ionică se formează prin transfer de electroni
de la metal la nemetal şi atracţia electrostatică dintre ionii de
semn contrar.
Sarcina ionilor în compus se numeşte electrovalenţă.
Figura 2.1.Formarea legăturii ionice in cazul NaCl
Modelarea formării legăturii ionice
Modelarea formării legăturii ionice în cazul NaCl.

Modelarea formării legăturii ionice în cazul CaO

Modelarea formării legăturii ionice în cazul CaF2

Srierea formulei unui compus ionic reflectă condiția de neutralitate:

Formula moleculară Formula compusului ionic Clasa de proveniență
K2O format din 2K șiO →2K O
+ 2- + 2-
oxid
MgO format din Mg2+șiO2-→Mg2+O2- oxid
KOH format din K și OH
+ -
bază
NH4OH format din NH4+și OH-→ NH4+(OH)- bază
AlF3 format din Al și 3F → Al 3F
3+ - 3+ -
sare
K2S format din 2K șiS →2K S
+ 2- + 2-
sare
NH4Cl format din NH4+și Cl-→ NH4+Cl- sare
Ba(NO3)2 format din Ba și 2+
2NO3-→ 2+
Ba 2(NO3) -
sare
Fe2(SO4)3 format din 2Fe3+ și 3SO4 2-→ 2Fe3+ 3(SO4 )2- sare
(NH4) 3PO4 format din 3NH4 și PO4 → 3(NH4) (PO4)
+ 3- + 3-
sare

35
Reţele ionice, cristale ionice
Toţi compuşii ionici formează reţele ionice în care ionii sunt dispuşi alternativ: anioni (ioni negativi) şi cationic (ioni
pozitivi), între care există forţe de atracţie electrostatică. Fiecare reţea ionică este
caracterizată de o celulă elementară care este cea mai simplă porţiune dintr-o reţea, care
păstrează aranjamentul spaţial al ionilor.
În cazul reţelei NaCl, celula elementară este un cub în vârfurile căruia se află,
alternativ, ioni de sodiu şi ioni clorură. Ionii de sodiu, ca şi cei clorură, au numărul de
coordinare egal cu 6. Numărul de coordinare fiind numărul de ioni de semn contrar aflaţi
în prima vecinătate.
Figura 2.2. Celula elementară a cristalului de NaCl
(http://www.dlt.ncssm.edu/tiger/Flash/bonding/IonicBonding.html)

Proprietăţile compuşilor ionici

 Solubilitate: Compuşii ionici sunt în general solubili în solventi polari ( H2O);
Obținerea unor compuși ionici greu solubili (insolubili):
Compuși Reacții Compuși greu Observații
solubili sulubili
(precipitate)
AgNO3 - cu HCl sau o clorură (NaCl) AgCl pp.alb Recunoașterea ionului Cl-
se înegrește la
NaCl+ AgNO3→NaNO3+AgCl↓ lumină
pp=AgBr,AgI,
BaCl2 - cu H2SO4 sau cu sulfat (Na2SO4) BaSO4 pp.alb Recunoașterea ionului SO42-
Na2SO4+ BaCl2→2NaCl+ BaSO4↓
NaOH, KOH - cu sărurile bazelor slabe: Cu(OH)2 Obținerea bazelor slabe
Baze tari pp. albbastru
(solubile) CuSO4+ 2NaOH→Na2SO4+Cu(OH)2↓
Fe(OH)2 pp. verde
FeCl2+ 2NaOH→2NaCl+Fe(OH)2↓
pp. alb
Zn(NO3)2+ 2NaOH→2NaNO3+ Zn(OH)2↓

AlCl3+ 3NaOH→3NaCl+ Al(OH)3↓

Zn(OH)2 și Al(OH)3 având caracter amfoter

reacționează cu exces de NaOH și formează
combinatiile complexe (solubile):

Zn(OH)2↓+ 2NaOH→ Na2[Zn (OH)4]

Obtinerea combinațiilor
complexe
Al(OH)3↓+ NaOH→ Na[Al(OH)4]

KI - cu Pb2+: PbI2↓ pp. galben

Pb(NO3)2+2KI→2KNO3+ PbI2↓

Alți compuși ionici greu solubili: MgCO3, CaCO3, BaCO3,

MnS, FeS, CuS, PbS
Ag2CrO4, BaCrO4 ,PbCrO4
Fe(OH)2, Fe(OH)3 Ni(OH)2, Co(OH)2,

36
  Conductibilitate electrică:
Compuşii ionici sunt electroliți (conduc
curentul electric ) în soluţie şi în topitură,

 Duritate şi comportare la lovire: Cristalele

ionice sunt dure şi casante.

 Punctele de topitre sunt mai mici ca în cazul rețelelor atomice (covalente).

- în perioadă crește odată cu sarcina ionului pozitiv:
NaF MgF2 AlF3
992°C 1266°C 1990°C
- Crește cu intensificarea caracterului nemetalic:
NaCl NaBr NaI
801°C 740°C 660°C
Utilizările NaCl:
- obținerea Cl2, Na, NaOH prin electrolza topiturii și solutiei de NaCl.
-în medicină ca ser fiziologic ( soluție 0,86% NaCl pur )
- O soluție concentrată de NaCl nu îngeață la 0°C , o sol de 30% se congelează la -20°C ( amestec răcitor).

2.2 Legătura covalentă

Între atomii cu electronegativităţi mari nu se pot stabili legături ionice. Aceştia ating configuraţia stabilă de
dublet sau octet prin punere în comun de electroni, adică formează legături covalente. Se formează molecule (obs:
compușii ionici nu sunt molecule). Legătura covalentă se formează prin întrepătrunderea orbitalilor atomilor participanţi,
rezultând un orbital molecular.
Intrepătrunderea se poate realiza
- frontal (legătura principală, puternică)→legătură simplă, σ;
- lateral, legătura π (a doua, între aceeași atomi, după realizarea legăturii σ, legătură secundară, slabă) →apare în
legătura dublă (1σ și 1π) și în cea triplă (1σ și 2π);
Molecula este cea mai mică parte dintr-o substanță care poate exista în stare liberă și care păstrează proprietățile acelei
substanțe.

a. Legătură covalentă nepolară se formează între atomi nemetalici de acelaşi tip. Electronii puşi în comun aparţin în
egală măsură ambilor atomi. Legătura covalentă nepolară este specifică moleculelor de H2, Cl2, O2, N2.
 Formarea legăturii covalente nepolare în molecula de H2

( 1 legătură covalentă nepolară simplă formată din o legătură σ , molecula nu are electroni neparticipanți).

37
  Formarea legăturii covalente nepolare în molecula de Cl2

( 1 legătură covalentă nepolară simplă formată din o legătură σ , molecula are 12 electroni neparticipanți)
 Formarea legăturii covalente nepolare în molecula de O2

( 1 legătură covalentă nepolară dublă fomată din:1 legătură σ și o legătură π , molecula are 8 electroni
neparticipanți)
 Formarea legăturii covalente nepolare în molecule de N2

( 1 legătură covalentă nepolară triplă fomată din:1 legătură σ și 2 legături π , molecula are 4 electroni
neparticipanți)

b. Legătură covalentă polară se formează între atomi nemetalici diferiţi. Electronii puşi în comun sunt atraşi
spre atomul mai electronegativ, acesta încărcându-se parţial negativ, iar celălalt, parţial pozitiv. Astfel
apare un dipol permanent. Cu cât diferenţa de electronegativitate este mai mare, cu atât legătura este mai
polară. Cu cât volumul atomilor este mai mare, cu atât suprafaţa de întrepătrundere a orbitalilor este mai mică.
Figura 2.3.Molecula acidului clorhidric
 Formarea legăturii covalente polare în molecula de HCl

( 1 legătură covalentă polară simplă formată din o legătură σ)

Se poate spune că legătura covalentă polară este intermediară între legătura ionică și cea covalentă nepolară:
Cl– Cl - legătură covalentă nepolară- fără deplasarea electonilor de legătură
- legătură covalentă polară- cu deplasarea electronilor spre Cl →sarcini parțiale

Na+Cl- - legătură ionică- deplasarea totală a electronilor la Cl →sarcini reale

 Formarea legăturii covalente polare în molecula de H2O Figura 2.4 .Molecula polară a apei

(2 legături covalente polare simple, molecula are la atomul de oxigen 4 electroni neparticipanți)
 Formarea legăturii covalente polare în molecula de NH3

38
(3 legături covalente polare simple, molecula are la atomul deazot 2 electroni neparticipanți)
 Formarea legăturii covalente polare în molecula de CH4

În molecula de CH4 ,CO2 și CCl4 sunt patru legături covalente polare însă moleculele sunt nepolere datorită simetriei lor.
Dipolii actionează în direcții opuse și se anulează reciproc. CCl4 și CS2 sunt solvenți nepolari.
Molecule simetrice/asimetrice:

c. Legătura covalentă coordinativă

În legătura coordinativă electronii provin de la un singur atom, numită specie donoare . Acesta are cel puţin o
pereche de electroni neparticipanţi. Cealaltă specie, numită specie acceptoare, are un orbital liber pe care acceptă electronii
de la specia donoare.
Legătura covalent – coordinativă se stabileşte după formarea legăturilor covalente ale speciei donoare.
NH3 +HCl→NH4Cl

Formarea ionului amoniu NH4+ Formarea ionului hidroniu H3O+

2.3 Legături intermoleculare

Legăturile intermoleculare sunt :

 Legături de hidrogen și
 Forțe van der Waals care pot fi :
-legături dipol-dipol
-forțe de dispersie, London

Legatura de hidrogen , legatura dipol-dipol, forța de dispersie

crește tăria legăturii

39
 Legătura de hidrogen
Figura 2.5. Legături de hidrogen în cazul H2O
Legătura de hidrogen (numită şi punte de hidrogen) se realizează
între un atom de hidrogen dintr-o moleculă polară şi un atom
puternic electronegativ, cu volum mic (F, O, N, etc), al moleculei
vecine. (He, H2O, NH3)
 Este cea mai puternică legătură dintre cele intermoleculare.
 Substanţele au puncte de fierbere mai ridicate şi sunt
obligate la anumite aranjamente spaţiale.
 Legăturile de hidrogen permit formarea unor asociaţii
moleculare: (H2O)n , (HF)n.
 Tăria legăturii de hidrogen variază în funcţie de electronegativitatea atomului participant (dacă creşte
electronegativitatea, creşte tăria legăturii.) Astfel, cele mai puternice legături de hidrogen le formează acidul
fluorhidric .
 Amoniacul formează legături de hidrogen foarte slabe.
Figura 2.6. Legături de hidrogen în H2O solidă si lichidă

 Apa
 în stare de vapori nu formează legături de hidrogen.
 În stare lichidă este formată din molecule asociate prin legături
de hidrogen. Nu se formează, totuşi, o reţea continuă de
molecule, ci structurile mai compacte alternează cu structuri mai
puţin compacte. Acest lucru explică creşterea densităţii la
răcire, până la 4ºC, şi apoi scăderea bruscă până la solidificare.
 Prezența legăturilor de hidrogen explică temperatura de
fiebere de 100 ºC.
 Gheaţa are o reţea cristalină hexagonală, în care fiecare moleculă de apă este înconjurată de alte 4 molecule, ce
determină o structură afânată, şi densitate mai mică decât apa lichidă.

Forțe van der Waals

a) Interacții dipol –dipol sunt caracteristice moleculelor polare;
 Sarcinile parțiale ( permanente) ale moleculelor polare pot interacționa cu sarcinile
parțiale ale moleculelor vecine fomând legături dipol-dipol.
 Taria legăturii crește cu polaritatea molecule și
depinde de forma molecule.
Legături dipol-dipol iau naștere:
- între molecule de același fel :HCl, H2S, NH3, H2O;

40
 - între molecule de apă și HCl sau alte substanțe cu moleculă polară ( la dizolvarea
lor);

b) Forțele de dispersie, London sunt forte de atracție temporară și se exercită între moleculele
nepolare, moleculele de gaze rare dar și polare.
- Intre moleculele nepolare se exercită doar forte de dipersie , London.
- datorită mișcării electronilor in jurul nucleului, un atom (gaz rar) sau moleculă poate
forma un dipol temporar. Sarcinile partiale instantaneu formate, determină forte de
atractie, temoare între molecule .
- tăria forțelor crește cu masa moleculară și depinde de forma moleculei.
- consecintele existenței forțelor London sunt:
 lichefierea gazelor rare;
 starea solidă a iodului;
 formarea gheții uscate= zăpada carbonică;

2.4 Starea gazoasă: Mol, volum molar; Numărul lui Avogadro; Ecuaţia
de stare a gazelor perfecte

Starea unui gaz la un moment dat este determinată de parametrii de stare:

 presiunea (p), unități de masură: 1atm=105 N/m2=105Pa=760mm Hg
 volumul (V) unități de masură: 1L=1dm3=1000mL=1000 cm3
 temperatura absolută (T). unități de masură: 0o C=273 K
T(K)=t(°C)+273
Se consideră prin convenţie condiţii normale (c.n.)
po = 1 atm, To = 273, K respectiv to = 0 o C şi Vo = volumul ocupat la po, To
Numărul de moli

m

M fig : 2.7 Corelația cm3-m3

Volumul molar este volumul ocupat de un mol de substanţă gazoasă în condiţii normale .
L
VM  22,4
mol
Numărul de moli de substanţă gazoasă în c.n.
V0

22,4

Densitatea absolută, în c.n. :

𝑀
𝜌0 = (g/L)
22,4

Densitatea relativă a unui gaz față de alt gaz :

41
Densitatea în raport cu azotul :
𝑀
𝑑𝑁2 =
𝑀𝑁2

Densitatea în raport cu aerul :

𝑀
𝑑𝑎𝑒𝑟 =
28,9

Pentru amestecuri de gaze :A,B..

Compozitie procentuală

 de masă
𝑚𝐴
𝑐%𝐴 (𝑚𝑎𝑠ă) = ∙ 100
𝑚𝑎𝑚𝑒𝑠𝑡𝑒𝑐

 de moli
𝜗𝐴
𝑐%𝐴 (𝑚𝑜𝑙𝑖) = ∙ 100
𝜗𝑎𝑚𝑒𝑠𝑡𝑒𝑐

 de volum obs : % moli-=% volum

𝑉𝐴
𝑐%𝐴 (𝑣𝑜𝑙𝑢𝑚) = ∙ 100
𝑉𝑎𝑚𝑒𝑠𝑡𝑒𝑐

Fracția molară :
𝜗𝐴
𝑋𝐴 =
𝜗𝑎𝑚𝑒𝑠𝑡𝑒𝑐

Masa moleculară medie :

𝜗𝐴 𝜗𝐵
̅=
𝑀 𝑀𝐴 + 𝑀𝐵………. sau ̅ = 𝑐%𝐴 𝑀𝐴 + 𝑐%𝐵 𝑀𝐵………. c%=% molar sau de volum
𝑀
𝜗𝑎𝑚𝑒𝑠𝑡𝑒𝑐 𝜗𝑎𝑚𝑒𝑠𝑡𝑒𝑐 100 100

Numărul lui Avogadro reprezintă numărul de particule (atomi, ioni, molecule) conţinute într-un mol de substanţă.
NA = 6,023∙10 23mol-1
1 mol de atomi/molecule..........conţin ..............6,023•10 23 atomi/molecule
Ecuaţia de stare a gazelor perfecte
pV=  RT unde: R = constanta molară a gazelor perfecte

R=0,082 L  atm
mol  K
m
Înlocuind:   ecuaţia de stare a gazelor perfecte se poate scrie:
M
m p∙M
pV= RT → pM=ρRT → ρ=
M R∙T

42
 2.5 Tipuri de exerciţii şi probleme

a. Calcule pe baza ecuaţiei reacţiilor chimice

Algoritmul rezolvării problemelor pe baza ecuaţiilor chimice
Pentru rezolvarea unei probleme pe baza ecuaţiilor chimice, se parcurg etapele:
 scrierea corectă a ecuaţiei reacţiei chimice;
 sublinierea substanţelor care vor intra în calcul;
 stabilirea semnificaţiei cantitative (în grame, moli sau litri); notarea datelor problemei şi a necunoscutelor (în
grame, moli, litri);
 stabilirea proporţiilor, din care se va determina necunoscuta;
 determinarea necunoscutei;
 verificarea şi interpretarea rezultatelor.

De reţinut: O modalitate de notare a datelor pe ecuaţie:

Deasupra substanţelor Coeficientul x M Coeficientul Coeficientul x 22,4
Reactanţi Produşi
Dedesuptul aceloraşi m  V
substanţe

Exemplu: Calculaţi masa (grame) de monoxid de azot (NO) care se obţine în condiţii normale de p. şi toC. prin
sinteza directă din 6,72 L N2 şi O2 .
Pasul 1: Scrieţi ecuaţia reacţiei chimice şi subliniaţi formulele ce vor intra în calcul. N2 + O2 → 2NO
Calculaţi: MNO = AN+AO = 14+16 = 30 u.a.m.
MN2 = 2∙AN = 2∙14 = 28 u.a.m.
M02 = 2∙ AO = 2∙16 = 32 u.a.m.
N2 + O2 → 2NO
Pasul 2: Semnificaţia ecuaţiei în: -moli 1mol 1mol 2moli
-grame 28g 32g 2∙30g
-litri 22,4L 22,4L 2∙22,4L (în cazul gazelor )
Pasul 3: Notaţi datele problemei pe ecuaţie şi necunoscuta : 22,4 L 2x30g
N2 + O2 → 2NO
6,72 L mNO
Pasul 4: Determinaţi necunoscuta:

6,27  2  30
mNO   18g
22,4
b. Calcule pe baza ecuaţiei de stare a gazelor perfecte:

43
Exemplu: Calculaţi volumul (L) ocupat de 320g O2 la temperatura de 500K şi presiunea de 82 atm.

Notaţi datele problemei.

Obs. Pentru a calcula volumul se foloseşte ecuaţia de stare a gazelor
perfecte pV=  RT
m
mO2 = : 320g Pasul 1: Calculaţi numărul de moli:  
M
T = 500K M O2 = 16x 2 = 32 u.a.m.
p = 82 atm  = 320:32 = 10moli
V=? Pasul 2: Calculaţi volumul cu ecuaţia de stare a gazelor perfecte:
82x V =10 x 0,0082x 500 de unde V = 5 L
c. Problemă combinată:
Exemplu: Calculaţi volumul de H2 măsurat la t = 300 oC şi p = 2 atm care se degajă, dacă în proces se consumă
stoechiomeric 2 moli de etanol. Ecuaţia reacţiei este :

Obs. Pentru a calcula VH2 în condiţiile date se foloseşte ecuaţia de stare a gazelor perfecte: pV= RT

Pasul 1: Calculaţi H2 pe baza ecuaţiei reacţiei chimice, cunoscând că se consumă 2 moli de etanol
1mol 1 mol

2 moli  H2
 H2= 2 moli
Pasul 2: Calculaţi volumul de hidrogen în condiţiile date: T = 300+273 = 573K utilizând : pV=  RT
2∙V = 2∙ 0,082 ∙573 de unde : V = 46,986 L

2.6 Exersează:
I. Alege un singur răspuns corect:
1. Legătura ionică este legătura chimică ce se stabileşte:
a) prin punere în comun de electroni;
b) prin transfer de electroni;
c) prin punere în comun sau prin transfer de electroni.
2. Legătura ionică se stabileşte între elemente chimice:
a) cu caracater chimic şi electrochimic diferit;
b) cu caracater chimic şi electrochimic identic;
c) sunt valabile ambele răspunsuri de mai sus.
3. Legătura ionică se stabileşte între:
a) două metale ;
b) două nemetale;
c) un metal şi un nemetal.
44
4. O legătură ionică se realizează:
a) într-o singură etapă - formarea ionilor;
b) în două etape - formarea ionilor şi exercitarea forţelor electrostatice;
c) nici un răspuns nu este corect.
5. O legătură chimică ionică (electrovalentă) se stabileşte:
a) între hidrogen şi oxigen ;
b) între azot şi hidrogen;
c) între aluminiu şi oxigen.
6. Prin stabilirea unei legături ionice între două elemente:
a) se formează o moleculă;
b) se formează un compus ionic;
c) se formează o moleculă sau un compus ionic.
7. La stabilirea unei legături ionice trebuie ca numărul de electroni:
a) cedat de metal să fie egal cu numărul de electroni acceptați de nemetal;
b) cedat de nemetal să fie egal cu numărul de electroni acceptați de metal;
c) cedați de metal să fie > ca numărul de electroni acceptați de nemetal.
8. Formula ionică a oxidului de aluminiu este:
a) Al2O3; b) Al3+O2-; c) 2Al3+3O2-
9. Din punct de vedere electric, compusul ionic format:
a) este pozitiv ;
b) este neutru;
c) este negativ
10. Legătura covalentă este legătura chimică ce se stabileşte:
a) prin punere în comun de electroni;
b) prin transfer de electroni;
c) prin punere în comun sau prin transfer de electroni.
11. Legătura covalentă se stabileşte între elemente chimice:
a) cu caracater chimic şi electrochimic diferit;
b) cu caracater chimic şi electrochimic identic;
c) sunt valabile ambele raspunsuri de mai sus.
12. Legătura covalentă se stabileşte între:
a) două metale ;
b) două nemetale;
c) un metal şi un nemetal.
13. legătura covalentă se realizează:
a) într-o singură etapă – punerea în comun a electronilor;
b) în două etape - formarea ionilor şi exerc.forţei electrostatice;
c) nici un răspuns nu este corect.
14. legătura covalentă se stabileşte:
a) între hidrogen şi sodiu ;

45
 b) între azot şi hidrogen;
c) între aluminiu şi oxigen.
15. Prin stabilirea unei legături covalente între două elemente:
a) se formează o moleculă;
b) se formează un compus ionic;
c) se formează o moleculă sau un compus ionic.
16. Legăturile covalente sunt de două feluri:
a) legături covalente simple și legături covalente duble;
b) legături covalente polare şi legături covalente nepolare;
c) nici un răspuns nu este corect.
17. În şirul de mai jos sunt numai compuşi covalenţi:
a) H2O, HCl, NH3, Al2O3 , CH4, H2S, SO2;
b) H2O, HCl, NH3, Na2O , CH4, H2S, SO2;
c) H2O, HCl, NH3, SO3 , CH4, H2S, SO2
18. În şirul H2O, Cl2, HCl, NH3, Na2O ,H2, CH4, H2S, SO2 sunt:
a) 2 molecule covalente nepolare şi 7 molecule covalente polare;
b) 2 molecule covalente nepolare şi 6 molecule covalente polare;
c) 7 molecule covalente nepolare şi 2 molecule covalente polare.
19. Care din șirurile de mai jos conțin numai compuși formați prin legatură ionică:
a) H2, O2, N2, Cl2, b) NaCl, KI, CaS, MgO c) CO2, CCl4, NH3, SO2.
20. Substanțele ionice în stare solidă prezintă rețea :
a)metalică b)moleculară c)cristalină.
21. Substanțele ionice sunt solubile în :
a) H2O b) CCl 4 c) nu se dizolvă.
22. Ordinea crescătoare a punctelor de topire este:
a) MgF2, NaF, AlF3 b) NaF, MgF2, AlF3 c)AlF3, MgF2, NaF.
23. Ordinea descrescătoare a punctelor de topire este:
a) NaF, NaCl, NaBr, Na b) NaI, NaCl, NaBr, NaF c) NaI ,NaBr, NaCl, NaF.
24. În molecula de azot, între atomii de azot se realizează:
a. o legătură covalentă dublă b. trei legături covalente simple
c. o legătură covalentă polară d. o legătură covalentă triplă
25. Dintre următoarele substanţe: Cl2, H2O, N2 , H2 , formează molecule polare:
a. Cl2 b. H2O c. N2 d. H2
26. Formula speciei chimice care prezintă numai legǎturi covalente polare este:
a. NH 4 b. H 3 O  c. NH3 d. MgCl2

27. Hipocloritul de sodiu are formula chimică:

a. NaClO4 b. NaClO3 c. NaClO d. NaClO2
28. Este corectǎ afirmaţia referitoare la amoniac:
a. formeazǎ legături nepolare b. în soluţie apoasǎ este o bazǎ tare
c. este baza conjugatǎ a ionului amoniu d. nu este solubil în apǎ
46
29. Apa prezintǎ punct de fierbere anormal de ridicat, deoarece:
a. conţine oxigen b. conţine hidrogen
c. are moleculele asociate prin legǎturi de hidrogen d. are molecula polarǎ
30. Clorura de sodiu :
a. se dizolvǎ în solvenţi polari b. nu se dizolvǎ în nici un solvent
c. se dizolvǎ în tetraclorurǎ de carbon d. se dizolvǎ în benzinǎ
31. Este corectǎ afirmaţia:
a. clorul este o substanţă ionică b. clorul reacţionează cu apa
c. NaBr nu reacţioneazǎ cu clorul d. ferul nu reacţioneazǎ cu clorul
32. Perechea de substanţe chimice care au în moleculǎ toate legǎturile chimice nepolare este:
a. H2O, Cl2 b. H2, HCl c. N2, Cl2 d.Cl2, HCl
33. Este corectǎ afirmaţia :
a. clorul, în reacţie cu ferul, formeazǎ FeCl2
b. apa, în reacţie cu clorul, formeazǎ acidul percloric
c. sodiul, în reacţie cu apa, formeazǎ Na2O
d. clorul se obţine prin electroliza soluţiei apoase de NaCl
34. Conductibilitatea electrică a clorurii de sodiu se datorează:
a. poziţiilor fixe ale ionilor în cristal b. legăturilor puternice dintre ioni
c. mobilităţii ionilor în topitură sau în soluţie d. solventului nepolar utilizat la dizolvare
35. Din seria de substanţe chimice : NH3, H2O, HF, Cl2, substanţa care are molecula nepolarǎ este:
a. NH3 b. HF c. Cl2 d. H2O
36. Prezintǎ legǎturǎ covalentǎ multiplǎ :
a. N2 b. H2O c. Cl2 d. H2
37. Conduce curentul electric:
a. NaF (solid) b. KCl (solid) c. NaCl (topit) d. NaBr (solid)
38. În molecula amoniacului, legăturile chimice azot – hidrogen sunt:
a. ionice b. covalente multiple nepolare c. coordinative d. covalente polare
39. În molecula clorului, legăturile chimice sunt:
a. covalente nepolare b. covalente polare c. coordinative d. ionice
40. Nu este corectǎ afirmaţia referitoare la sodiu:
a. reacţioneazǎ cu oxigenul b. se obţine prin electroliza topiturii de NaCl
c. poate forma peroxid d. în reacţie cu apa se obţine o sare şi se degajǎ gaz
41. Este corectǎ afirmaţia referitoare la apǎ:
a. are molecula nepolarǎ
b. nu dizolvǎ clorura de sodiu
c. are moleculele asociate prin legǎturi de hidrogen
d. este solvent pentru toate substanţele chimice
42. Specia care conţine în molecula sa douǎ legături covalente simple, este :
a. azotul b. clorul c. acidul clorhidric d. apa
43. Formula speciei chimice între ai cǎrui atomi se realizeazǎ şi legǎturi covalent coordinative este:

47
 a. HOˉ b. NH 4 c. H2O d. H2
44. Din reacţia sodiului cu apa rezultǎ:
a. H2 b. H2O2 c. Na2O2 d. O2
45. Scrieţi pe foaia de examen termenul din paranteză care completează corect fiecare dintre
următoarele afirmaţii:
 Clorura de sodiu este …………….în tetraclorură de carbon (solubilă/insolubilă).
 Densitatea gheţii este mai ………decât a apei lichide (mare/micǎ).
 În cazul moleculelor de HCl se formează legături covalente………(nepolare/polare).
 Acidul clorhidric are molecula …….(polară/nepolară).
 În ionul hidroniu ............. legǎturǎ covalent coordinativǎ (existǎ/nu existǎ).
 În molecula de clor, cei doi atomi de clor pun în comun un număr de electroni necuplaţi din stratul de
valenţă egal cu ……( doi/unu).
 Legătura ................este orientatǎ în spaţiu (ionicǎ/covalentǎ).
 Din reacţia sodiului cu apa rezultǎ un gaz şi ……(peroxid de sodiu/hidroxid de sodiu).
 Moleculele de apǎ sunt molecule …………………..(polare/nepolare).
 Clorura de sodiu este ……..în apă (solubilă/insolubilă).
 Celula elementarǎ a clorurii de sodiu este un ………(cub/hexagon).
 Dintre hidracizii halogenilor: HF şi HCl, molecula cea mai polară o are…….(HF/HCl).
 Legatura ionică se stabilește între atomii unui metal cu electronegativitate................. (mică/mare) și
atomii unui nemetal, cu electronegativitate ......................(mică/mare).
 În procesul de realizare a legăturii ionice, atomul de metal................(cedează/acceptă) electroni, iar
atomul de nemetal…………….(cedează/acceptă) electroni.
 Intre ionii pozitivi de .................(metal/nemetal) și ionii negativi de ...............(metal/nemetal) se stabilesc
forțe de atracție ....................(electrostatică/nucleară).
 Substanțele ionice sunt..............(solide/lichide) în condiții normale.Soluțiile substanțelor
ionice........................(nu conduc/conduc) curentul electric.

II. Se da schema: NaCl +H2O electroliza a↑ + b + c↑

a + Na = NaCl
a + Fe = e
a + KI = f + g
a + c = D (hidracid)
Se cere: a) identificați compușii notați cu litere ;
b) scrieți ecuațiile reacțiilor chimice;
c) modelați formarea legăturii chimice în compusul “D” .
d) masa de substanta “a” obtinuta din 234 g NaCl de puritate 75%.
Se dau :ANa=23,ACl=35,5 .
III. Calculati volumul ocupat în condiții normale de:
a. 14,2 kg Cl2

48
 b. 15,057510²³ molecule Cl2.

2.7 Răspunsuri:
1. d;
2. b;
3. c
4. c
5. c
6. c
7. a
8. Răspunsurile sunt:
 Insolubilă
 Mică
 Polare
 Polară
 Există
 Unu
 Covalentă
 Hidroxid de sodiu
 Polare
 Solubilă
 Cub
 HF
9. b;
10. c;
11. d;
12. c;
13. c;
14. a;
15. c;
16. d;
17. a;
18. d;
19. c;
20. d;
21. b;
22. a;

49
 3 SOLUTII APOASE

3.1 Soluţii
Clasificarea amestecurilor
Amestecurile pot fi:
-omogene, când există o singură fază după amestecarea substanţelor. Acestea se numesc soluţii.
Ex: saramura (sare şi apă)
-eterogene, când după amestecare există mai multe faze.
Ex: apă cu nisip
Componentele soluţiei
Într-o soluţie se disting două componente:
-solvatul (solutul) fiind substanţa care se dizolvă.
-solventul (dizolvant) fiind substanţa care produce dizolvarea.
Obs. În cazul substanţelor care se pot dizolva în orice proporţie se consideră solvent substanţa care este în cantitate mai
mare.
Clasificarea soluţiilor în funcţie de starea de agregare a solventului

gazoasă • aer

• L-G: sifon
lichidă • L-L: oțet
• L-S: saramură

• S-G: Pd cu H2
solidă • S-L: Ag cu Hg
• S-S: oțel

Fig 3.1 Clasificarea soluţiilor în funcţie de starea de agregare a solventului

Procese care au loc la formarea soluţiilor

Dizolvarea este fenomenul fizic în urma căruia, particulele de solut se răspândesc printre particulele de solvent.
3.1.4.1 Factorii care influenţează dizolvarea:
1. Influenţa temperaturii asupra vitezei de dizolvare
Creşterea temperaturii determinã creşterea energiei cinetice a particulelor de dizolvat care difuzeazã mai repede în dizolvant
şi determinã creşterea vitezei de dizolvare.
2. Suprafaţa de contact
Viteza de dizolvare se mãreşte atunci când substanţa care se dizolvã se aflã în stare de pulbere deoarece, cu cât dimensiunile
sunt mai mici, cu atât se mãreşte suprafaţa de contact dintre soluţie şi solvent şi mai multe particule de soluţie vor fi
desprinse de cãtre solvent.

50
 3. Influenţa agitãrii asupra vitezei de dizolvare
Prin agitare se îndepãrteazã particulele de solut desprinse din reţea şi alte particule de solvent au loc sã vinã în contact cu
solutul pentru a-l dizolva.
3.1.4.2 Formarea soluţiei apoase .Dizolvarea compușilor ionici și compușilor cu moleculă polară în apă
Formarea soluţiei apoase presupune două etape:
1. Ionizarea sau disocierea subtanţelor ionice sau a substanţelor cu moleculă polară, sub acţiunea moleculelor de solvent
(H2O). Acest proces este însoţit de absorbţie de căldură (proces endoterm).
2. Hidratarea (sau solvatarea în cazul unui alt solvent) care presupune stabilirea unor interacţii cu formarea de legături
chimice între particulele de solut şi moleculele de solvent .
Retine:
E(hidratare/solvatare) >E (ionizare) dizolvarea este exotermă (soluţia se va încălzi), dizolvarea NaOH, KOH, HCl, H2SO4.
E (hidratare/solvatare) <E (ionizare) dizolvarea este endotermă (soluţia se va răci) , dizolvarea NH4Cl, , NH4NO3.
E (hidratare/solvatare) = E (ionizare) dizolvarea este atermă.
a. Dizolvarea compuşilor ionici în apă
.
Dizolvarea clorurii de sodiu (NaCl ) în apă.

Apa este substanţă cu moleculă polară. Dipolii apei

înconjoară ionii periferici din cristalul de NaCl,
orientaţi cu polii de semn opus. Se exercită interacţii
ion-dipol. Când forţele de atracţie sunt mai mari
decât fortele electrostatice din reţea ionul trece în
soluţie. În soluţie fiecare ion este înconjurat de
molecule de apă, adică hidrataţi .

Ecuaţia reacţiei de ionizare (disociere): Figura 3.2. Dizolvarea clorurii de sodiu (NaCl ) în apă

NaCl Na+ +Clˉ

b. Dizolvarea în apă a substanţelor cu moleculă polară ,

Dizolvarea în apă a acidului clorhidric (HCl)

Apa înconjoară molecula de HCl orientată cu polii de semn opus şi exercită interacţii dipol-dipol. Acestea
determină ruperea moleculei şi hidratarea ionilor formaţi ( H+ şi Clˉ )

Ecuaţia reacţiei de ionizare :

HCl + H2O H3O+ +Clˉ

c. Conductibilitatea electrică a soluţiilor

Ionii formaţi prin dizolvarea substanţelor ionice şi a celor cu moleculă polară în apă, sunt particule cu sarcini electrice,
care asigură trecerea curentului electric prin soluţie.
Acizii, bazele şi sărurile în soluţie şi topitură conduc curentul electric şi se numesc electroliţi, datorită mobilităţii
ionilor. Substanţele care nu conduc curentul electric se numesc neelectroliţi.

51
 3.2 Solubilitatea; Factorii care influenţează solubilitatea
Clasificarea soluţiilor:
- diluate, concentrate
- saturate (conţin cantitatea maximă de de solut sau cantitatea de solut egală cu solubilitatea ei), nesaturate şi
suprasaturate.

Solubilitatea
-calitativ : Solubilitatea reprezintă: proprietatea unei substanţe de a se dizolva în altă substanţă.
-cantitativ: Solubilitatea reprezintă cantitatea max. de substanţă dizolvată în 100g solvent, la o temperatură dată.

Factorii care influenţează solubilitatea:

a. Natura solutului şi solventului:
Substanţele se dizolvă în solvenţi cu structuri asemănătoare:
-substanţele ionice şi cele cu moleculă polară se dizolvă în solvenţi polari H2O, NH3, acetonă.
(HCl, CH3-COOH, CH3-CH2-OH formează cu apa legături de hidrogen).
-substanţele cu molecule nepolare (uleiul ,I2) se dizolvă în solvenţi nepolari (benzen, CCl4, CS2)
Două lichide care sunt solubile unul în altul, sunt miscibile, iar dacă nu sunt solubile, sunt nemiscibile (ex: apă+ ulei)
b. Temperatura
Solubilitatea substanţelor solide şi lichide creşte cu creşterea temperaturii, iar în cazul gazelor la creşterea temperaturii,
solubilitatea scade.
c. Presiunea influenţează în special solubilitatea gazelor.
Solubilitatea gazelor creşte la creşterea presiunii.

3.3 Concentraţia procentuală

Definitie: Concentraţia procentuală reprezintă cantitatea de substanţă dizolvată în 100g soluţie.
Ex:
o solutie de 20% NaCl (saramura) conţine 20g NaCl în 100g soluţie, respectiv 100-20 = 80g apă
md
c    100
ms

ms  md  mH 2O

md
c    100
md  mH 2O
unde:
c% = concentraţia procentuală masică
md = masa substanţei dizolvate
ms = masa soluţiei

52
 3.4 Concentraţia molară
Definiţie: Concentraţia molarã (molaritatea) a unei soluţii indicã numãrul de moli de substanţã dizolvatã într-un litru (1000
ml) de soluţie.

 ( mol/L sau mol/dm3 ) iar   m şi S 

mS ( g/mL sau g/cm3 )
CM 
VS M VS

unde:
CM = concentraţia molară
 = număr de moli de substanţă dizolvată
ρs = densitatea soluţiei
Vs = volumul soluţiei

53
 3.5 Tipuri de exerciţii şi probleme
a. Calcule pe baza concentraţiei procentuale masice:
md
c    100
ms
ms = md + mH2O
a1. Calculul concentraţiei când se cunoaşte md şi mH2O.
Exemplu: Se cere concentraţia procentuală masică a soluţiei obţinute prin dizolvarea a 60 g HNO3 în 240 cm3 apă
(ρ H2O=1 g/cm3).

Pasul 1. Determină masa apei cunoscând ρ H2O şi VH2O

md = 60 g HNO3 m = ρ∙V
VH2O = 240 cm3 m = 240g H2O

ρ H2O = 1 g/cm3 Pasul 2. Calculaţi masa soluţiei:

ms = md + mH2O
c% = ? ms = 60 + 240 = 300g
Pasul 3. Calculează concentraţia:

a2. Determinarea cantităţii de substanţă dizolvată când se cunoaşte ms şi c%.

md c%  mS
c    100 de unde md 
ms 100
Exemplu: Ce cantitate de clorură de sodiu (NaCl) este necesară pentru a obţine 2kg de saramură de concentraţie10%.
.
c%  mS
ms = 2Kg = 2000g md 
100
10  2000
c% = 10% md   200 g NaCl
100
md = ?
Exemplu: Câţi moli de NaOH conţin 600g soluţie NaOH de concentraţie 20%.

ms = 600g Pasul 1: Calculaţi masa substanţei dizolvate:

c%  mS
c = 20% md 
100

20  600
 NaOH=? md   120 g NaOH
100

Pasul 2. Calculaţi masa molară pentru NaOH şi nr. de moli:

M NaOH = 23 + 16+1 = 40 u.a.m.
m 120
   3 moli NaOH
V 40

54
a3. Determinarea cantităţii de apă când se cunoaşte cantitatea de substanţă dizolvată şi c%.
Exemplu:
În ce cantitate de apă trebuie dizolvate 0,25 moli CuSO4 pentru a obţine o soluţie de concentraţie 16%.

= 0,25 moli Pasul 1. Calculaţi = 64 + 32 + 64 = 160 u.a.m

c% = 16% m= ∙M m = 0,25 ∙160= 40 g CuSO4

mH2O = ? Pasul 2: Calculaţi masa soluţiei:

Pasul 3: Calculaţi masa apei din soluţie:

ms = md + mH2O

mH2O = ms - md

mH2O = 250 – 40 = 210g H2O

b. Calcule pe baza concentraţiei procentuale masice când soluţia iniţială se diluează adăugând solvent

Obs: Cantitatea de substanţă dizolvată din soluţia iniţială rămâne aceeaşi.

ms1 md1+ m2H2O

m1H2O

md1+
m1H2O+
msf m2H2O

md 1 md 1
Cf %   100   100
ms1  m2 H 2O md 1  m1H 2O  m2 H 2O

unde: c f = concentraţia procentuală finală după diluare

m d1 = masa substanţei dizolvate

55
 m1H2O = masa apei din soluţia iniţială
m2H2O = masa apei adăugate

Exemplu:
Calculaţi concentraţia procentuală masică a soluţiei obţinute prin diluarea a 200g soluţie H2SO4 98% cu 100g apă.

ms1 = 200g Pasul 1: Calculaţi masa substanţei dizolvate:

c1% = 98%
m2H2O = 100g

H2SO4

Pasul 2 Calculaţi concentraţia finală:

cf% = ?

c. Calcule pe baza concentraţiei procentuale masice când soluţia se concentreză prin evaporare:
Obs. - Cantitatea de substanţă dizolvată din soluţia iniţială rămâne aceeaşi.
- O parte din apă se evaporă.

mH2O evaporată

md1+ md1+
m1H2O m1H2O-
mH2O evaporată
ms1
msf

md 1 md 1
Cf %   100   100
ms1  mH 2Oevaporata md 1  m1H 2O  mH 2O evaporata

Exemplu:

56
Calculaţi masa (în grame) de apă care trebuie să se evapore din 400 g soluţie de concentraţie procentuală masică 10%,
astfel încât concentraţia procentuală masică să devină 40%.

ms = 400g
c1% = 10%

cf% = 40%.

mH2O = ?

400 - mH2O = 100

mH2O = 400 -100 = 300g

d. Calcule pe baza concentraţiei procentuale masice când soluţia se concentreză prin adăugare de solvat:
Obs. - Cantitatea de substanţă dizolvată din soluţia finală se modifică .
- Cantitatea de apă din soluţia iniţială rămâne aceeaşi.

md1+
md1+ md2
+ md2+
m1H2O
m1H2O+

ms1
msf

md 1  md 2 md 1  md 2
Cf %   100   100
ms1  md 2 md 1  md 2  m1H 2O

e. Calcule pe baza concentraţiei procentuale masice când se amestecă mai multe soluţii de concentraţii diferite şi
apă:

md1+ md2+ md1+ md2+

m3H2O
m1H2O + m2H2O + m1H2O+ m2H2O
+ m3H2O

ms1 ms2
msf

57
 md 1  md 2 md 1  md 2
Cf %  100  100
ms1  ms 2  m3 H 2O md 1  md 2  m1H 2O  m2 H 2O  m3 H 2O
Exemplu:
Se amestecǎ 400 g soluţie de concentraţie procentualǎ masicǎ10% NaOH cu 400 g soluţie de concentraţie procentualǎ
masicǎ 50% NaOH şi cu 200 g apă. Determinaţi concentraţia procentuală de masǎ a soluţiei obţinute.

ms1 = 400 g soluţie NaOH

c1 = 10% Pasul 1: Calculaţi md1 şi md2
ms2 = 400 g soluţie NaOH
c2 = 50%

mH2O=200g md1=40g iar md2= 200g

Pasul 2: Calculaţi cf:

cf% = ?

cf =24%

f. Regula dreptunghiului se poate aplica când se calculează :

-raportul în care se amestecă două soluţii de concentaţii diferite .
-masa uneia din soluţii.
-concentraţia finală
Pasul 1: Construieşte un dreptunghi. Notează în colţurile din stânga valorile concentraţiilor c1 şi c2, iar la intersecţia
diagonalelor concentraţia finală.
Pasul 2: Fă diferenţele pe fiecare diagonală (scade din nr. mare pe cel mic) şi notează în colţul opus cele două valori
Pasul 3: Valorile din colţurile din dreapta reprezintă părţi de soluţii (p 1 parte din soluţia s1 de concentraţie c1% şi p2 parte
din soluţia s2 de concentraţie c2%.

c1% p1 părţi soluţie de c1%

cf %
c2% p2 părţi soluţie de c2%

Pasul 4: ms1/ms2 = p1/p2 reprezintă raportul în care se amestecă soluţiile pentru a obţine soluţie de cf % (respectând unităţile
de masură).
Pasul 5: Pentru a calcula cantităţile de soluţii care se amestecă, se aplică regula de trei simplă.
p1+p2..............p1............p2
msf..................ms1...........ms2.
Exemplu:
Calculaţi raportul de masă în care trebuie să se amestece două soluţii de H2SO4, de concentraţii procentuale masice 20%
şi respectiv 40% pentru a obţine o soluţie de concentraţie procentualǎ masicǎ 25%.
58
c1% = 20% Pasul 1: Construieşte un dreptunghi. Notează în colţurile din stânga valorile
c2% = 40% concentraţiilor c 1 şi c2 , iar la intersecţia diagonalelor concentraţia finală.
cf% = 25%
ms1/ms2 = ?

Pasul 2: Fă diferenţele pe fiecare diagonală şi notează valorile în colţul opus.

20%............................... p 1 =15g

25%
40%...................................p2 = 5g
ms1 p1 15 3
  
ms 2 p2 5 1
g. Calcule pe baza concentraţiei molare:
 m m
cM  ,  , s  s
Vs Ms Vs
unde: CM = concentraţia molară

= număr de moli de substanţă dizolvată

ρs = densitatea soluţiei
Vs= volumul soluţiei
g1. Determinarea concentraţiei molare
Exemplu:
Calculaţi concentraţia molară a unei soluţii care are densitatea 1,3 g/mL şi se obţine prin dizolvarea a 63,6 g KMnO 4
în 400 g de apă.
ρS = 1,3 g/mL Pasul 1: Calculează nr. de moli de substanţă dizolvată
md = 63,6 g MKMnO4 = 158u.a.m
mH2O = 400 g m

CM = ? M
63,6
  0,4 moli
158
Pasul 2: Calculează ms:
Ms = md+ mH2O
ms = 63,6+400=463,6
ms
s 
Vs
ms
Vs 

463,6
Vs   356,6 ml  0,35 l
1,3

59
 
cM 
Vs
0,4
cM   1,14 M
0,35
g2. Determinarea cantităţii de substanţă dizolvată
Exemplu:
Ce cantitate de substanţă dizolvată conţine 5 L soluţie de NaNO3 1,4M.
VS=5 L Pasul 1: Calculaţi nr. de moli de substanţă dizolvată cunoscând VS şi CM
CM=1,4 M

md = ? cM 
Vs

 = CM∙VS
 =1,4∙5 = 7 moli
Pasul 2: Calculează masa substanţei dizolvate cunoscând md şi M
m

Ms
m =  ∙M iar MNaNO3 = 23 + 14 + 48 = 85 u.a.m.
md = 7∙85 = 595 g

g3. Calcule combinate C% şi CM

Exemplu :
Calculaţi masa (în grame) de soluţie HCl de concentraţie procentualǎ masicǎ 20% necesară pentru a prepara 250 mL soluţie
cu concentraţia molarǎ 0,1M.

VS = 250 ml = 0,25 L Pasul 1: Calculează nr. de moli de substanţă dizolvată din soluţia 0,1 M
CM = 0,1 M  =CM∙VS
ms= ? de C%=20%  = 0,1∙ 0,25 = 0,025 moli
Pasul 2 : Calculează md cunoscând M şi
m=  ∙M iar MHCl = 36,5 u.a.m.
m = 0,025 ∙ 365,5 = 0,9125 g HCl
Pasul 3: Cunoscând md şi C% calculează ms
md `100
mS 
c%
0,9125 `100
mS   4,56 g
20
g4. Calcule combinate

De reţinut: În calculele pe baza ecuaţiei reacţiei chimice nu se utilizează masa soluţiei sau volumul soluţiei ci masa
substanţei dizolvate respectiv număr de moli de substanţă dizolvată.
60
 Exemplu :
Amoniacul reacţioneazǎ cu acidul clorhidric şi formeazǎ clorura de amoniu (NH 4Cl). Determinaţi volumul (în
litri) soluţiei de acid clorhidric de concentraţie molarǎ 0,5M, care reacţionează stoechiometric cu doi moli de NH 3. Scrieţi
ecuaţia reacţiei chimice care are loc.

CM = 0,5M sol Pasul 1: Scrieţi ecuaţia reacţiei chimice şi calculaţi nr. de moli de HCl ce

NH3 = 2 moli reacţionează cu 2 moli NH3

1 mol 1 mol
VS HCl = ? NH3 + HCl → NH4Cl
2 moli 
 = 2 moli HCl
Pasul 2: Calculaţi VS cunoscând CM şi  iHCl
 
cM  Vs 
Vs cm
2
Vs  4 l
0,5

3.6 Exersează:
1. Alege raspunsul corect
 Iodura de potasiu este ………………. în apă (solubilă/ insolubilă).
 La creşterea …………., scade solubilitatea CO2 (g) în apǎ (presiunii/ temperaturii).
 Într-un solvent nepolar se dizolvă .................... (brom/ bromură de potasiu).
 Solubilitatea gazelor creşte cu ………… presiunii, ceea ce explică de ce sifonul se obţine prin dizolvarea
dioxidului de carbon în apă la o presiune de câteva atmosfere (creşterea/ scǎderea).
 Clorura de potasiu şi clorura de amoniu sunt solubile în solvenţi ………(polari/ nepolari).
 Clorura de sodiu este ……..........în apă (solubilă/ insolubilă).
 Tetraclorura de carbon este solvent pentru substanţele cu structuri ……...… (nepolare/ polare).
 Clorura de sodiu este………………………… în tetraclorură de carbon (solubilă/ insolubilă).
 Creşterea solubilităţii gazelor cu .................... presiunii, explică de ce sifonul se obţine prin
dizolvarea dioxidului de carbon în apă la o presiune de câteva atmosfere (creşterea/ scăderea).
 Numǎrul de moli de substanţǎ dizolvatǎ într-un litru de soluţie reprezintǎ concentraţia ……........ (procentualǎ/
molarǎ).
 Apa este solvent pentru substanţele cu structuri ……… (nepolare/ polare).
 Sarea de bucǎtǎrie, NaCl, este ……........ în solvenţi nepolari (solubilǎ/ insolubilǎ).
 Apa este solvent pentru compuşi cu molecule ………. (polare/ nepolare).
 Clorura de sodiu este …………………. în solvenţi polari (solubilă/ insolubilă).
 Substanţele ionice de tipul NaCl, sunt ………….. în solvenţi nepolari (solubile/ insolubile).
61
  Soluţia care conţine dizolvată o cantitate de substanţă egală cu solubilitatea ei maximă, la o temperatură dată, se
numeşte soluţie …………… (nesaturată/ saturată).
 Numărul de molecule gram de substanţă dizolvată în 1000 mL de soluţie reprezintă…………….. (solubilitatea/
concentraţia molară).
 Sarea de bucǎtǎrie, NaCl, este solubilǎ în solvenţi .................. (nepolari/ polari).
 Soluţia care conţine dizolvată o cantitate de substanţă egală cu solubilitatea ei maximă, la o anumită temperatură
se numeşte soluţie …………. ( saturată/ suprasaturată).
 Concentraţia molară indică numărul de moli de ………conţinut în 1 litru de soluţie (solvat/ solvent).
 Soluţia este un amestec ……… de două sau mai multe substanţe componente (omogen/ eterogen).
 Soluţia care conţine dizolvată o cantitate de substanţă egală cu solubilitatea ei maximă, la o anumită temperatură
şi presiune, este o soluţie ............... (saturată/ suprasaturată).
 Creşterea temperaturii măreşte solubilitatea în apă a……………(CO2(g) / NaCl(s)).
 soluţie în care se mai pot dizolva noi cantitǎţi de solvat se numeşte soluţie ………
(saturatǎ/ nesaturatǎ)
 Substanţa a cărei formulă chimică este …………… se dizolvă în solvenţi polari (NaCl/ Br2).
 Soluţia este un amestec ………………….. (omogen/ eterogen).
2. Calculaţi masa (în grame) de FeSO4 conţinutǎ în 250 mL soluţie FeSO4 de concentraţie molarǎ 0,01M.
3. Calculaţi volumul (în litri) soluţiei de concentraţie 1M care conţine 4g NaOH.
4. Calculaţi masa (în grame) de soluţie H2SO4 cu concentraţia procentualǎ masicǎ 50%, necesară pentru a prepara 8
litri soluţie de concentraţie molarǎ 0,5 M.
5. Determinaţi cantitatea (în moli) de HCl conţinutǎ în 10 mL suc gastric în care concentraţia molarǎ a HCl este 10-2
mol/L.
6. Calculaţi cantitatea (în moli) de Mg(OH)2, care poate neutraliza 50 mL suc gastric în care concentraţia molară a HCl
este 0,01 M. Scrieţi ecuaţia reacţiei chimice care are loc.
7. Calculaţi masa (în grame) de soluţie de concentraţie procentualǎ masicǎ 40% H 2O2 necesarǎ pentru a prepara 80 g
soluţie de concentraţie procentualǎ masicǎ 20%, prin diluare cu apǎ.
8. Calculaţi masa (în grame) de NH4Cl care reacţioneazǎ stoechiometric cu NaOH conţinut în 200 mL soluţie de
concentraţie procentuală masică 20% şi densitate ρ = 1,225g/cm3.
9. Calculaţi cantitatea (în grame) de CuSO4, care trebuie dizolvată în 300 g apă, astfel încât concentraţia procentuală
masică a soluţiei obţinute să fie 20%.
10. Calculaţi volumul V1 (mL) de soluţie HCl de concentraţie molarǎ 1M şi volumul V 2 (mL) de soluţie HCl de
concentraţie molarǎ 0,1 M care trebuie amestecate pentru a obţine 300 mL soluţie HCl de concentraţie molarǎ 0,5M.
11. Calculaţi concentraţia procentualǎ masicǎ a unei soluţii care se obţine prin amestecarea a 400 mL soluţie acid sulfuric
de concentraţie molarǎ 4M (ρ = 1,12 g/mL) cu 552 g apǎ distilatǎ.
12. Scrieţi ecuaţia reacţiei chimice dintre acidul sulfuric şi hidroxidul de sodiu ştiind cǎ se obţine sulfat de sodiu
(Na2SO4) şi apǎ; calculaţi masa de soluţie (în grame) de acid sulfuric de concentraţie procentuală masică 20%
consumată stoechiometric în reacţie cu 5,6 g de hidroxid de sodiu.
13. Scrieţi ecuaţia reacţiei chimice dintre clor şi iodură de potasiu. Calculaţi volumul (în litri) de clor (c.n.) necesar
pentru a reacţiona cu întreaga cantitate de iodură de potasiu conţinută în 500 mL soluţie de concentraţie molarǎ 0,2
M.

62
14. Calculaţi cantitatea (în moli) de HCl conţinută în 500 cm3 soluţie HCl de concentraţie procentuală masică 26,2% (ρ
= 1,13 g/cm3).
15. Calculaţi masa soluţiei (în grame) de acid sulfuric de concentraţie procentualǎ masicǎ 60% necesară pentru a prepara
600 grame soluţie de concentraţie procentualǎ masicǎ 40%, prin diluare cu apă.
16. Determinaţi masa (în grame) de soluţie HCl de concentraţie procentualǎ masicǎ 20% care neutralizează 100 mL
soluţie NaOH de concentraţie molarǎ 10-1 mol/L. Scrieţi ecuaţia reacţiei chimice care are loc.
17. Calculaţi cantitatea (în moli) de KOH necesară pentru neutralizarea unui volum de 10 mL soluţie HCl de concentraţie
procentuală masică 19,6%, şi densitate ρ = 1,095 g/cm3. Scrieţi ecuaţia reacţiei chimice care are loc.
18. Calculaţi masa (în grame ) de azotat de potasiu necesară pentru a prepara 400 grame soluţie de concentraţie
procentualǎ masicǎ 30%.
19. Calculaţi masa (în grame) de Fe(OH)3 care rezultă prin reacţia NaOH conţinut în 600 cm3 soluţie de concentraţie
molarǎ 1M, cu cantitatea stoechiometrică de FeCl3. Scrieţi ecuaţia reacţiei chimice care are loc.
20. Calculaţi masa (în grame) de KMnO4 care se găseşte dizolvat în 20 mL soluţie KMnO4 de concentraţie molarǎ 0,2
M.
21. Calculaţi raportul de volume în care trebuie amestecate două soluţii de NH 4NO3 de concentraţie molarǎ 0,1 M,
respectiv 0,5 M, pentru a obţine o soluţie de concentraţie molarǎ 0,25 M.
22. Calculaţi masa (în grame) de soluţie HNO3 de concentraţie procentualǎ masicǎ 40% necesară pentru a prepara 2 litri
soluţie de concentraţie molarǎ 2M.
23. Calculaţi concentraţia procentuală masică a unei soluţii obţinute prin dizolvarea a 36 g NaOH în 84 g apă.
24. Calculaţi concentraţia procentuală de masǎ a unei soluţii care se obţine prin dizolvarea a 0,1 moli NaCl în 1,3 moli
de apă.
25. Sulfatul de cupru reacţioneazǎ cu hidroxidul de sodiu şi formeazǎ hidroxid de cupru(II) şi Na2SO4. Scrieţi ecuaţia
reacţiei chimice dintre sulfatul de cupru şi hidroxidul de sodiu şi calculaţi masa (în grame) de soluţie NaOH de
concentraţie procentuală masică 20% care reacţioneză stoechiometric cu 16 g de sulfat de cupru.
26. Clorura de cupru (II) reacţionează stoechiometric cu NaOH conţinut în 200 g soluţie de concentraţie procentuală
masicǎ 20%. Scrieţi ecuaţia reacţiei chimice care are loc şi calculaţi masa (în grame) de hidroxid de cupru (II)
rezultatǎ din reacţie.
27. Calculaţi raportul de volume în care trebuie amestecate două soluţii de HCl de concentraţie molarǎ 0,1 M, respectiv
0,5 M pentru a obţine o soluţie de concentraţie molarǎ 0,3 M.
28. Calculaţi masa (în grame) de soluţie H2SO4 cu concentraţie procentualǎ masicǎ 40% care reacţionează
stoechiometric cu 8 g CuO ; scrieţi ecuaţia reacţiei chimice care are loc ştiind cǎ din reacţie rezultǎ sulfat de cupru
şi apǎ.
29. Calculaţi concentraţia procentuală masică a soluţiei obţinute prin diluarea a 100g soluţie H2SO4 37% cu 200g apă.
30. Reacţioneazǎ 20 ml soluţie HCl de concentraţie molarǎ 1M cu cantitatea stoechiometricǎ de soluţie KOH de
concentraţie molarǎ 0,5M. Scrieţi ecuaţia reacţiei chimice care are loc. Calculaţi volumul (în litri) soluţiei KOH
consumat în reacţie.
31. Calculaţi masa (în grame) de FeSO4 dizolvată în 200 g soluţie de concentraţie procentuală masică 10%.
32. Calculaţi masa (în grame) de soluţie H2SO4 de concentraţie procentualǎ masicǎ 40% necesară pentru a prepara 8 litri
soluţie de concentraţie molarǎ 2M.
33. Calculaţi concentraţia molarǎ a soluţiei care conţine 2 moli HCl în 400 mL soluţie.

63
34. Calculaţi concentraţia molară a soluţiei rezultate prin amestecarea a două volume egale de soluţie NaCl, având
concentraţiile molare 0,1 M, respectiv 0,3 M.
35. Calculaţi cantitatea (în moli) şi masa (în grame) de HNO3 dizolvatǎ în 300 grame soluţie de acid azotic de
concentraţie procentualǎ masicǎ 12,6%
36. Calculaţi masa (în grame) de apǎ necesarǎ preparǎrii a 250 g soluţie CuSO4 de concentraţie procentuală masică 30%.
37. Soluţia, dintr-un balon cotat, cu volumul 500 cm3 conţine 7,3 g HCl. Calculaţi: a. concentraţia molară a soluţiei.
b.numărul moleculelor de HCl din 7,3 g HCl.
38. Calculaţi raportul de masă în care trebuie amestecate două soluţii: o soluţie (I) de concentraţie procentualǎ masicǎ
10% cu o altă soluţie (II) de concentraţie procentualǎ masicǎ 50% pentru a obţine o soluţie (III) de concentraţie
procentualǎ masicǎ 20%
39. Calculaţi cantitatea (în moli ) de HNO3 dizolvaţi în 500 grame soluţie de acid azotic de concentraţie procentualǎ
masicǎ 12,6 %.
40. Calculaţi concentraţia molarǎ a soluţiei obţinute prin dizolvarea a 152 grame FeSO4 în 868 grame de apă (densitatea
soluţiei finale ρ = 1,2 g/mL).
41. Calculaţi masa (în grame) de soluţie de concentraţie procentuală masică 20%, care conţine 60 g HCl.
42. Calculaţi concentraţia procentuală de masǎ a unei soluţii care se obţine prin dizolvarea a 0,4 moli NaOH în 10 moli
de apă.
43. Calculaţi concentraţia molarǎ a soluţiei obţinute prin dizolvarea a 0,3 moli de acid sulfuric în 20 moli de apǎ, ştiind
cǎ soluţia obţinutǎ are densitatea ρ = 1,1 g/mL.
44. Calculaţi concentraţia molară a unei soluţii de NaOH, dacă la titrarea a 20 mL din această soluţie s-au consumat 30
mL soluţie de HCl cu concentraţia molară 1M. Scrieţi ecuaţia reacţiei chimice care are loc.
45. Reacţioneazǎ stoechiometric acidul clorhidric cu 200 g soluţie NaOH de concentraţie procentuală masică 20%. a.
Scrieţi ecuaţia reacţiei chimice care are loc. Calculaţi masa (în grame) de clorurǎ de sodiu rezultatǎ din reacţie.
46. Calculaţi masa (în grame) soluţie de acid sulfuric de concentraţie procentualǎ masicǎ 60% necesară pentru a
reacţiona cu 10 grame de minereu care conţine 6,5 % zinc (în procente de masǎ).
47. Calculaţi masa (în grame) de apă necesarǎ pentru a dizolva o cantitate de 5,35 g NH4Cl la 400C. Solubilitatea NH4Cl
la 400C este 45 g sare /100 g H2O.
48. O soluţie aflată într-un balon cotat cu volumul de 500 cm3 conţine 6,023·1022 molecule de HCl. Determinaţi
concentraţia molară a acestei soluţii.
49. Calculaţi concentraţia procentuală de masǎ a unei soluţii care se obţine prin dizolvarea a 0,1 moli NaCl şi 10 grame
NaCl în 71,4 grame de apă.
50. Calculaţi concentraţia molară a soluţiei obţinute prin amestecarea a 500 mL soluţie HCN de concentraţie molarǎ 1M,
cu un volum egal de soluţie care conţine 2,7g HCN.
51. Calculaţi concentraţia procentualǎ de masǎ a unei soluţii care se obţine prin amestecarea a 500 mL soluţie acid
sulfuric de concentraţie molarǎ 1,2M (densitatea ρ = 1,12 g/mL ) cu 440 g apǎ distilatǎ.
52. O soluţie de acid cianhidric (HCN) cu volumul 30 mL şi concentraţia molarǎ 1M, se diluează cu 20 mL apă distilată.
Calculaţi concentraţia molară a soluţiei rezultate.
53. Se amestecǎ 200 g soluţie KCl de concentraţie procentualǎ masicǎ 5% cu 100 g soluţie de concentraţie procentualǎ
masicǎ 10%. Calculaţi concentraţia procentualǎ de masǎ a soluţiei obţinute prin amestecare.

64
54. Peste 250 g soluţie HCl de concentraţie procentuală masică necunoscută se adaugă 350 cm3 apă distilată (ρ =
1g/cm3). Concentraţia procentuală masică a soluţiei finale este 15,20%. Determinaţi concentraţia procentuală masică
a soluţiei iniţiale.
55. Calculaţi concentraţia molară a unei soluţii care are densitatea 1,3 g/mL şi se obţine prin dizolvarea a 63,6 g KMnO4
în 400 g de apă.
56. Calculaţi cantitatea (în moli) de clorură de potasiu KCl, necesară pentru a prepara 500 grame soluţie KCl de
concentraţie procentualǎ masicǎ 8% .
57. Calculaţi volumul (în litri) soluţiei de dicromat de potasiu de concentraţie molarǎ 0,01M care poate fi preparat
utilizând 2,94 g K2Cr2O7.
58. Calculaţi concentraţia procentuală masică a unei soluţii obţinute prin amestecarea a 60 g soluţie NaOH de
concentraţie procentualǎ masicǎ 40%, cu 140 g soluţie NaOH de concentraţie procentualǎ masicǎ 15%.
59. Determinaţi concentraţia molară a unei soluţii de HCl care conţine 0,73 g HCl în 500 cm3 de soluţie.
60. Reacţioneazǎ stoechiometric 100 mL soluţie HCl de concentraţie molarǎ 1M cu 50 mL soluţie NaOH. Calculaţi
concentraţia molară soluţiei de NaOH. Notaţi ecuaţia reacţiei chimice care are loc.
61. La 500C, 100 g de apǎ dizolvǎ 80 g KNO3 şi se obţine o soluţie saturatǎ. Calculaţi concentraţia procentualǎ de masǎ
a soluţiei saturate de KNO3 la aceastǎ temperaturǎ.
62. Calculaţi masa (în grame) de soluţie H2SO4 de concentratie procentualǎ masicǎ 20% necesară pentru a prepara 400
mL soluţie de concentraţie molarǎ 1M, prin diluare cu apă.
63. Calculaţi concentraţia procentuală masică a unei soluţii obţinute prin dizolvarea a 80 g NaOH în 120 g apă.
64. Calculaţi volumul (în mL) soluţiei de H2SO4 98% (ρ = 1,184 g/mL) necesar pentru obţinerea unui volum de 400 mL
soluţie de H2SO4 20% (ρ = 1,14 g/mL).
65. Calculaţi masa (în grame) de apă care trebuie evaporatǎ dintr-o soluţie de NaCl cu masa 250 g şi concentraţia
procentuală de masă 10% pentru ca aceasta să-şi dubleze concentraţia procentualǎ de masǎ.
66. Calculaţi concentraţia molară a unei soluţii de hidroxid de sodiu rezultată prin amestecarea a 400 cm3 soluţie de
concentraţie molarǎ 0,3M cu 600 cm3 soluţie de concentraţie molarǎ 0,4M.
67. Determinaţi concentraţia molarǎ a soluţiei de HCl, care are concentraţia procentuală masică 18% şi densitatea ρ =
1,089 g/cm3
68. Calculaţi concentraţia procentuală masică a soluţiei obţinute prin amestecarea a 200 g soluţie acid sulfuric de
concentraţie procentualǎ masicǎ 30% cu 400 g apǎ distilatǎ .
69. Calculaţi concentraţia molară a soluţiei obţinute prin dizolvarea a 6,022·10 21 molecule HCl într-un litru de soluţie.
70. Calculaţi masa (în grame) de apă care trebuie evaporată din 200 grame soluţie NaCl cu concentraţia procentuală
masică 20% pentru a obţine o soluţie cu concentraţia procentuală masică 40%.
71. Într-un volum de 200 cm3 apă (ρ = 1 g/cm3) se introduc 2,3 grame de sodiu. Scrieţi ecuaţia reacţiei chimice care are
loc şi calculaţi concentraţia procentuală masică a soluţiei de NaOH obţinută.
72. Calculaţi masa (în grame) şi cantitatea (în moli) de H2SO4 conţinutǎ în 40 mL soluţie de concentraţie molarǎ 0,5 M.
73. Determinaţi masa(în grame) de Na2CO3 şi cantitatea (în moli), necesarǎ pentru a prepara 250 g soluţie de concentraţie
procentualǎ masicǎ 10 %.
74. Calculaţi raportul de masă în care trebuie să se amestece două soluţii de NaOH de concentraţie procentuală masică
18% şi respectiv 45%, pentru a se obţine o soluţie de concentraţie procentualǎ masicǎ 30%.

65
75. Calculaţi concentraţia molară a unei soluţii de CuCl2 de concentraţie procentualǎ de masǎ 25% şi densitatea ρ = 1,1
g/mL
76. Din 300 g soluţie de clorură de sodiu de concentraţie procentuală masică 20%, se evaporă
apǎ şi se obtine o soluţie de concentraţie procentualǎ masicǎ 30%. Calculaţi cantitatea de
apǎ evaporatǎ din soluţie.
77. Calculaţi concentraţia molară a unei soluţii de NaOH, dacă la titrarea a 10 mL din această soluţie s-au consumat 20
mL HCl 0,1M. Notaţi ecuaţia reacţiei chimice care are loc
78. Calculaţi masa (în grame) de soluţie HCl de concentraţie procentualǎ masicǎ 20% necesară pentru a prepara 250 mL
soluţie cu concentraţia molarǎ 0,1M.
79. Calculaţi cantitatea (În moli) de NaHCO3, care reacţionează cu 50 mL suc gastric în care concentraţia molară a HCl
este 0,01 moli/L. Scrieţi ecuaţia reacţiei chimice care are loc cunoscând produşii acestei reacţii chimice : NaCl, CO2
şi H2O.
80. Calculaţi masa (în grame) de soluţie NaOH de concentraţie procentuală masică 20% care reacţioneazǎ
stoechiometric cu 0,2 moli HCl. Notaţi ecuaţia reacţiei chimice care are loc.
81. Calculaţi concentraţia procentuală de masǎ a soluţiei care se obţine din 2,3 g sodiu şi 100 g apă; scrieţi ecuaţia
reacţiei chimice care are loc.
82. Calculaţi cantitatea (în moli) de NaOH care trebuie dizolvată în 300 g apă, pentru a obţine o soluţie de concentraţie
procentuală masică 10%.
83. Calculaţi cantitatea (în moli) FeSO4 necesară pentru a prepara 380 grame soluţie FeSO4 de concentraţie procentualǎ
masicǎ 20%.
84. Calculaţi raportul de volume în care trebuie amestecate două soluţii de HNO3 cu concentraţiile molare 0,1 mol/L,
respectiv 0,01 mol/L, pentru a obţine o soluţie cu concentraţia molarǎ 0,05 mol/L.
85. Calculaţi concentraţia molară a unei soluţii de acid clorhidric cu concentraţia procentualǎ de masǎ 0,3% şi densitatea
ρ = 1,2 g/cm3.
86. Calculaţi volumul (în litri) soluţiei HCl de concentraţie molarǎ 1M consumat la titrarea a 20 mL soluţie NaOH de
concentraţie molarǎ 0,5M. Scrieţi ecuaţia reacţiei chimice care are loc.
87. Reacţionează stoechiometric 50 mL soluţie HCl de concentraţie molarǎ 10-1M cu 100 mL soluţie NaOH . Scrieţi
ecuaţia reacţiei chimice care are loc şi calculaţi concentraţia molarǎ a soluţiei de NaOH.
88. La o anumitǎ temperaturǎ, 35,71 g NaCl se dizolvǎ în 100 g apă şi formeazǎ o soluţie saturatǎ. Calculaţi concentraţia
procentualǎ de masǎ a soluţiei saturate de NaCl.
89. Calculaţi concentraţia molarǎ a soluţiei obţinute prin dizolvarea a 0,1 moli de FeSO4 în 184,8 grame de apă distilatǎ
(densitatea soluţiei finale ρ = 1,2 g/mL).
90. Calculaţi concentraţia procentuală masică a soluţiei rezultate prin amestecarea a 200 g soluţie NaOH de concentraţie
procentuală masică 40% cu 300 g soluţie NaOH de concentraţie procentuală masică 12%.
91. La temperatura 200C, în 100 g apǎ se dizolvǎ 20 g dintr-o substanţǎ chimicǎ şi se obţine soluţie saturatǎ. Determinaţi
concentraţia procentuală masică a acestei soluţii saturate, la 200C.
92. Calculaţi concentraţia molară a unei soluţii de KOH care are concentraţia procentuală masică 28% şi densitatea ρ =
1,263 g/mL.
93. Calculaţi concentraţia procentualǎ de masǎ a unei soluţii care se obţine prin amestecarea a 500 mL soluţie acid
sulfuric de concentraţie molarǎ 2M (ρ = 1,12 g/mL) cu 500 g apǎ distilatǎ.

66
94. Calculaţi cantitatea (în moli) de I2 rezultatǎ prin reacţia clorului cu iodura de potasiu conţinută în 500 mL soluţie cu
concentraţia molarǎ 0,1 M. Scrieţi ecuaţia reacţiei chimice care are loc.
95. Peste un volum V1=10 mL soluţie HCl de concentraţie molarǎ 0,3 M se adaugă un volum V2=10 mL soluţie HCl de
concentraţie molarǎ 0,1M.Calculaţi concentraţia molară a soluţiei obţinute prin amestecare.
96. Calculaţi cantitatea (în moli) de NaCl dizolvaţi în 25 mL soluţie NaCl cu concentraţia molară 0,15 moli/L.
97. Reacţionează 100 mL soluţie HCl de concentraţie molarǎ10-1 M cu o cantitate stoechiometricǎ de soluţie NaOH, de
concentraţie molarǎ 5·10-1 M. Calculaţi volumul (în litri) de soluţie de NaOH consumatǎ în reacţie. Scrieţi ecuaţia
reacţiei chimice care are loc.
98. Se introduc 10 mL soluţie NaOH 1M într-un balon cotat cu volumul de 250 mL şi se aduce cu apǎ pânǎ la semn.
Calculaţi concentraţia molară a soluţiei rezultate.
99. Calculaţi concentraţia molarǎ a unei soluţii de HCl care are concentraţia procentualǎ masicǎ 25% şi densitatea ρ =
1,1 g/mL.

3.7 Răspunsuri:
1.
 solubilă
 temperaturii
 brom
 creşterea
 polari
 solubilă
 nepolare
 insolubilă
 creşterea
 molarǎ
 polare
 insolubilǎ
 polare
 solubilă
 insolubile
 saturată
 concentraţia molară
 polar
 saturată
 solvat
 omogen
 saturată
 NaCl(s)).
 nesaturatǎ
67
  NaCl
 omogen
2. ν FeSO4=0,0025 moli; m FeSO4=0,38 g FeSO4;
3. ν NaOH=0,1 moli; Vsol.NaOH=0,1Lsoluţie NaOH;
4. ν H2SO4=4 moli;md=392 g H2SO4;ms=784g;
5. ν HCl=0,0001 moli;
6. ν HCl=0,0005 moli; ν Mg(OH)2=0,00025 moli;
7. md=16 g H2O2 ;ms=40 g soluţie;
8. ms=245 g soluţie; md=49 g NaOH; mNH4Cl=65,53 g NH4Cl
9. md=75 g CuSO4
10. V1=133,33ml sol.HCl 1M, V2=166,66 ml sol.HCl 0,1M,
11. ν H2SO4=1,6 moli; md=156,8 g H2SO4;ms=448g sol. H2SO4;c=15,68%
12. md H2SO4=6,86g ; ms=34,3g
13. νKI=0,1 moli KI; VCl2=1,12L(c.n.)
14. ms=565g sol HCl; md HCl=148,03g ; ν HCl=4 moli;
15. md=240 g H2SO4; ms=400g sol.H2SO4;
16. ν NaOH=0,01 moli ;mHCl=0,365g ; ms=1,825g sol.HCl;
17. ms=10,95g sol HCl; md=2,14g HCl; ν KOH=0,05 moli;
18. md=120g KNO3;
19. ν NaOH=0,6 moli ;m Fe(OH)3=21,4g;
20. ν KMnO4=0,004moli; m=0,632g
21. V1:V2=5:3
22. ν HNO3=4 moli ;m=252 g HNO3; ms=630 g sol HNO3;
23. ms=120 g sol NaOH;c=30%;
24. mNaCl=58,5 g; mH2O=23,4 g; c=20%;
25. mNaOH=8 g; ms=40 g sol NaOH;
26. mNaOH=40g ;m Cu(OH)2=49 g;
27. V1:V2=1:1
28. mH2SO4=9,8 g; ms=24,5g sol.H2SO4;
29. cf=12,33% ;
30. ν HCl=0,02 moli;Vs=0,04L sol.HCl;
31. md =20 g FeSO4;
32. ν H2SO4=16 moli; md=1568 g H2SO4;ms=3920 g sol. H2SO4;
33. cM=4M;
34. cM=0,2M;
35. m=37,8g HNO3; ν HNO3=0,6 moli ;
36. md=75g CuSO4; mH2O=175 g;
37. a) cM=0,4M; b) N=0,2 NA=12,044∙1022 molecule
38. ms1:ms2=3:1
39. md=63g HNO3; ν HNO3=1 moli;

68
40. ν=1 mol FeSO4; Vs=850 ml sol=0,85L; cM=1,176 M;
41. ms=300 g sol. HCl;
42. mNaOH=16 g; mH2O=180 g; c=8,16%
43. md=29,4 g H2SO4; mH2O360 g; ms=389,4 g sol. Vs=354ml sol=0, 354L; cM=0,84 M;
44. ν HCl=0,03 moli; ν NaOH=0,03 moli; cM=1,5 M;
45. md NaOH=40g; mNaCl=58,5g
46. mZn=0,65g; m H2SO4=0,89 g; ms=1,66 g sol.
47. mH2O=11,88 g;
48. ν HCl=0,1 moli; cM=0,2 M;
49. md1=5,85gNaCl; mtotal=15,85gNaCl; ms=87,25 g sol; c=18,16%
50. ν1 HCN=0,5 moli, ν2 HCN=0,1 moli; Vs=1L; cM=0,6 M;
51. ν H2SO4=0,6 moli; md=58,8 g H2SO4; m H2SO4=560 g; c=5,88%
52. ν HCN=0,03 moli, Vs=0,05L ;cM=0,6 M;
53. md1=10g KCl; md2=10g KCl ;cf=6,6%
54. mH2O=350 g; ms=600 g sol; md=91,2 g ;c=36,48%
55. ms=463,6 g sol; Vs=356,6 L ; ν KMnO4=0,4 moli; cM=1,14 M;
56. md=40g KCl; ν=0,53 moli KCl;
57. ν K2Cr2O7=0,01 moli; Vs=1 L;
58. md1=24g ; md2=21g ;cf=22,5%
59. Vs=0,5 L; ν=0,02 moli HCl; c M=0,04 M;
60. ν HCl =0,1 moli HCl; ν NaOH =0,1 moli NaOH; cM=2 M;
61. ms=180 g sol KNO3; c=44,4%
62. ν=0,4 moli ; md=39,2 g; ms=196 g;
63. ms=200 g; c=40%;
64. ms=456 g; md=91,2 g; m 's=93,06 g; V 's =78,59mL;
65. md=25 g; m H2O=125g;
66. ν1=0,12 moli ; ν2=0,24 moli ; νf=0,36 moli; cM=0,36M;
67. cM=5,36M;
68. md=60 g; cf=10%;
69. ν=0,01 moli ; cM=0,01M;
70. md=40 g; m H2O=100g;
71. m H2O=200g; m NaOH=4g; m' H2O=1,8g H2O reacţionat; m” H2O=199,2g H2O rămas; cf=1,96%;
72. ν=0,02 moli ; m H2SO4=1,96g;
73. md=25 g Na2CO3; ν=0,23 moli ;
ms1 5
74. 
ms 2 4
75. cM=2,03M;
76. md=60 g NaCl; m H2O=100g;
77. ν1=0,002 moli HCl, ν2=0,002 moli NaOH, cM=0,2 M;
78. ν=0,025 moli HCl; m=0,9125 g HCl;ms=4,56 g
69
79. ν=0,0005 moli NaHCO3;
80. m NaOH=8g; ms=40 g
81. m' H2O=1,8g H2O reacţionat; m” H2O=99,2g H2O rămas; m NaOH=4g; ms=103,2 g; c=3,87%;
82. md=33,33 g; ν=0,83 moli;
83. md=76 g; ν=0,5 moli

84. Vs1  4
Vs 2 5
85. cM=0,09M;
86. ν=0,01 moli;Vs=0,01L;
87. cM=0,05M;
88. c=26,31%;
89. md=15,2 g; ms=200 g;Vs=166,6mL=0,16 L ;cM=0,6M;
90. md1=80 g; md2=36 g; c=23,2%;
91. c=16,66%;
92. cM=6,615M;
93. ν=1 moli; md=98 g, ms=560 g; msf=1060 g; c=9,24%;
94. reacţia este Cl2+2KI→2KCl+I2 ; νKI=0,05 moli ; ν=0,025 moli I2 ;
95. ν1=0,003 moli; ν2=0,001moli; cM=0,2M;
96. ν=0,0075 moli;
97. νHCl=0,01 moli ; νNaOH=0,01 moli ;Vs=0,02L;
98. νNaOH=0,01 moli ; Vf=0,25L; cf=0,04M;
99. cM=7,53M;

70
 4 ECHILIBRUL CHIMIC
În funcţie de natura proceselor care conduc la starea de echilibru se disting:
o Echilibre fizice: fenomene ca topirea, dizolvarea, vaporizarea, transformare alotropă
o Echilibre chimice: reacţii chimice reversibile.

4.1 Proprietăţile sistemului aflat in echilibru:

o echilibrul este stabil dacă se menţin constante condiţiile exterioare;
o prezintă mobilitate, adică revine spontan la starea iniţială, când încetează acţiunea perturbatoare;
o este rezultatul a două procese care se desfăşoară cu viteze egale dar în sensuri opuse aceasta justificând caracterul
dinamic al stării de echilibru ;

4.2 Legea acțiunii maselor

La echilibru chimic, raportul dintre produsul concentraţiilor produşilor de reacţie şi produsul concentraţiilor
reactanţilor, la o anumită temperatură , este constant ( Guldberg şi Waage, 1867).
Pentru o reacţie chimică generală:
nAA + nBB → nCC + nDD Δn = nC + nD – (nA + nB)

KC = constanta de echilibru în funcţie de concentraţie, descrie în mod preferenţial echilibrele chimice între substanţele
aflate în soluţie.
În cazul în care reactanţii A, B şi produşii de reacţie C, D sunt substanţe în stare gazoasă:

KP = constanta de echilibru în funcţie de presiunile parţiale, descrie echilibrele între partenerii de reacţie gazoşi
KC şi KP sunt dependente de temperatură.
În cazul echilibrelor chimice în care reacţiile decurg fără variaţia numărului de moli, în ecuaţiile legii acţiunii maselor,
concentraţiile molare (presiunile parţiale) , pot fi înlocuite cu numărul de moli al fiecărui participant la reacţie.

4.3 Principiul lui Le Châtelier

Dacă asupra unui sistem aflat în echilibru chimic se exercită o constrângere, atunci echilibrul se deplasează în sensul
diminuării constrângerii respective.

71
Factorii care influentează echilibrul chimic
o Concentraţia reactanţilor sau a produşilor de reacţie
Modificarea condiţiilor exterioare
 concentraţia reactanţilor creşte
 concentraţia reactanţilor scade
 concentraţia produşilor de reacţie creşte
 concentraţia produşilor de reacţie scade
o Temperatura
Modificarea condiţiilor exterioare
 creşte temperatura
 Scade temperatura
o Presiunea (în cazul gazelor)
Modificarea condiţiilor exterioare
 creşte presiunea
 scade presiunea
Efectul asupra echilibrului chimic
favorizează reacţia directă
favorizează reacţia inversă
favorizează reacţia inversă favorizează reacţia directă
Efectul asupra echilibrului chimic
favorizează reacţia endotermă
favorizează reacţia exotermă
Efectul asupra echilibrului chimic
favorizează reacţia care decurge cu scăderea volumului
favorizează reacţia care decurge cu mărirea volumului
72
 5 REACȚII ACIDO-BAZICE

5.1 Teorii
 Acizii
Hidracizi: HF (acid fluorhidric), HCl (acid clorhidric), HBr (acid bromhidric), HI (acid iodhidric), H2S (acid
sulfhidric), HCN (acid cianhidric);
Oxiacizi: HNO3 (acid azotic), HNO2 (acid azotos), HClO4 (acid percloric), HClO3 (acid cloric), HClO2 (acid cloros)
HClO (acid hipocloros), H2CO3 (acid carbonic), H2SO4(acid sulfuric),H2SO3 (acid sulfuros) H3PO4(acid fosforic),
H3PO3(acid fosforos);
Acizi organici: CH3-COOH acid acetic;
1- ionizează ( disociază) în soluție apoasă. În soluție apoasă pune în libertate ion hidroniu:
HA + H2O → H3O++A̶
2- au gust acru, înroşesc turnesolul, nu colorează fenolftaleina
3- pot fi gaze (HCl ), lichide (H2SO4-vitriolul), solide (H3PO4)
4- Acid+ metal activ (înaintea H-lui în seria de activitate) → sare + H2,
K,Ca, Na, Mg, Al, Zn, Fe, Sn, Pb, H, Cu, Hg, Ag, Pt, Au
Creste reactivitatea
2Na +2HCl 2NaCl+ H2↑
Mg +2HNO3→ Mg(NO3)2 +H2↑
5- Hidracid+ metal mai puțin reactiv (după H in seria eactivității chimice)= nu reacționează
Oxiacid + metal mai puțin reactiv (după H in seria eactivității chimice → Sare +Oxid de nemetal cu valență inferioară + apă
Cu + 2H2SO4→ CuSO4 + SO2↑ +H2O
3Cu+8HNO3→ 3Cu (NO3) 2 + 2NO↑ +4H2O
6- Acid+ bază (solubile și insolubile) → sare și apă ( reacție de NEUTRALIZARE).
(reacția de neutralizare este o reacție cu schimb de protoni=reacție protolitică)
2HCl+ Ca(OH)2→CaCl2+ 2H2O
H2SO4 + 2NaOH→Na2SO4+ 2H2O
3HCl+ Al(OH)3→AlCl3 +3H2O
7- Acid+ oxizii metalici → sare + apă
CaO + 2HNO3→Ca(NO3)2 +H2O
8- Acid+ sarurile acizilor mai slabi -deplasează acizii mai slabi din sărurile lor.
CaCO3+ 2HCl→ CaCl2+ H2O +CO2 ↑
Acid tare Acid slab ( H2CO3 )
→reactie cu efervescență, datorită degajării CO2 =reacție de recunoaștere a carbonaților.
AgNO3 +HCl→ AgCl↓ +HNO3
precipitat alb
→AgNO3 =piatra iadului, reactiv de recunoaștere a HCl și a ionului Cl̶ (clorurilor).
BaCl2 + H2SO4→ BaSO4↓ + 2HCl
→BaCl2 reactiv de recunoaștere a H2SO4 și a ionului SO42-.

73
 REACȚII POSIBILE: sare1 + acid tare→ acid slab + sare2
CH3-COONa +HCl→ CH3-COOH+NaCl
NaCl + CH3-COOH→ imposibilă
9- în soluţie apoasă sunt electroliţi (conduc curentul electric).

 Bazele au formula generală Me(OH)m, NaOH (hidroxid de sodiu), KOH (hidroxid de potasiu), Ca(OH)2
(hidroxid de calciu), cu excepția NH3-amoniac, solutie de amoniac:NH4OH- hidroxid de amoniu, R-NH2
amine
1- ionizează ( disociază) în soluție apoasă→în soluție apoasă pune în libertate HO—
H2O
BOH → B+ +HO— ( HO—= ion hidroxil =ion oxidril )
2- sunt leşioase, sunt lunecoase la pipăit.
3- albăstresc turnesolul, inrosesc fenolftaleina.
4- în soluţie apoasă sunt electroliţi.
5- Bază+acid→ sare+ apă (reacţie de neutralizare).
6- Bază+oxiacid(oxizi ai nemetalelor) → sare și apă
Ca(OH)2+CO2→CaCO3↓+H2O
7- Bază+ sare ale unor baze mai slabe -bazele tari (baze solubile) deplasează(dezlocuiesc) bazele
slabe (baze insolubile) din săruri.
2 NaOH+ CuSO4→Na2SO4+Cu(OH)2↓
FeCl3+3 NaOH→ 3 NaCl +Fe(OH)3↓
bază tare bază slabă
Fe(OH)3+ NaCl→ imposibilă

A) Teoria clasică/ Teoria disociației electrolitice, formulate de Savant Arhenius

 Acizii sunt substanțe care eliberează prin disociere în soluție apoasă ioni H+ (proton).

HA  H   A sau HA  H 2O  H 3O   A

Atomul de H conține 1p+ și 1e―, iar ionul de H+ are doar 1p+, drept pentru care se mai numește și proton. Protonul
poate forma o legatură coordinativă cu o moleculă de apă și formează ionul hidroniu (H 3O+).
HCl+H2O→H3O++Cl-
 Bazele sunt substanţe care eliberează prin disociere în soluţie apoasă ioni hidroxil (HO-) .
BOH ↔B++OH- NaOH→Na+ HO-
B) Teoria protolitică a acizilor şi bazelor (Teoria transferului de protoni) a lui Brönsted și Lowry
Acidul este o specie chimică ( moleculă sau ion) capabilă să cedeze unul sau mai mulţi protoni (H+) în timpul unei
reacţii chimice.
Acid Bază+ H+
Baza este o specie chimică ( moleculă sau ion) capabilă să accepte unul sau mai mulţi protoni în timpul unei reacţii
chimice.
Bază+ H+ Acid
Deoarece protonul nu poate exista ca atare, un acid cedează protoni numai în prezența unei baze capabile să-l fixeze.

74
Orice acid prin cedare de protoni se transformă într-o specie chimică având caracter de bază conjugată a acidului.

HF  F   H 
Exemplu:
acid bază conjugată

Orice bază prin acceptare de protoni se transformă într-o specie chimică având caracter acid, acidul conjugat al bazei.

NH 3  H   NH 4
Exemplu:
bază acid conjugat
Acidul şi baza se generează reciproc prin transfer de H+ între ei și alcătuiesc cuplul acid/ bază conjugată sau
cuplu acido-bazic.

Acid1  Bază1  H 
Bază2  H   Acid 2
________________________________
Acid1  Bază2  Bază1  Acid2 (reacţie acido-bazică sau reacţie cu transfer de protoni)

5.2 Clasificarea acizilor și bazelor

1. Clasificarea acizilor
a. Clasificarea acizilor conform teoriei protolitice:
 Acizi neutri HNO3, HCl, H2S
 Acizi cationi (ioni +) : H3O+ (ionul hidroniu), NH4+ (ionul amoniu)
 Acizi anioni (ioni -): H2PO4¯ (ionul fosfat diacid), HSO3¯ (ionul sulfit acid), HCO3¯ (ion carbonat acid)
b. Clasificarea acizilor în funcţie de nr. protonilor care pot fi puşi în libertate:
 Acizi monoprotici: HNO3, HCl
 Acizi poliprotici: H2SO4, H2CO3, H3PO4
În cazul acizilor poliprotici, protonul poate fi cedat în trepte (etape)

H 2 CO3  H 2 O  HCO3  H 3O 
a1 b2 b1 a2

HCO3  H 2 O  CO32  H 3O 
a1 b2 b1 a2 Obsrvaţie: HCO3─ este şi acid şi bază.

Specia chimică care poate ceda şi accepta H+ se numeste amfolit acido –bazic şi are caracter amfoter.
Substanţa amfoteră este substanţa care în mediu acid se comportă ca o bază, iar în mediu bazic ca un acid.
Ex. H2O, NH3, Zn(OH)2, Al(OH)3, HSO3-, HCO3¯
Obs. Elementele care fac trecerea de la metale la nemetale în Tabelul Periodic al elementelor au caracter amfoter şi
formează oxizi şi hidroxizi amfoteri.

75
 c. Clasificarea acizilor în funcție de tărie
În funcție de ușurința cu care cedează protoni acizii se clasifică în :
-acizi tari cedează ușor protoni: HCl, HBr, HI , H2SO4, HNO3 ,HClO4 și disociază total în soluţie apoasă.
HClO4 acid percloric –cel mai tare oxiacid
HI -acid iodhidric -cel mai tare hidracid > HBr > HCl > HF(acid slab !!)
- -
HCl→ H+ + Cl sau HCl+ H2O→ H3O+ + Cl
A1 B2 A2 B1
-
Obs: cuplurile acid/ bază conjugată: HCl/ Cl și bază/ acid conjugat : H2O/ H3O+

-acizi slabi cedează greu protoni: HF , H3PO4 , H2CO3 ,H2SO3, H2S, HCN, CH3-COOH și disociază parţial în soluţie apoasă.
CH3-COOH+H2O↔ H3O++ CH3-COO-
A1 B2 A2 B1

Obs: cuplul acid/ bază conjugată : CH3-COOH/ CH3-COO- și cuplul bază/ acid conjugat : H2O/ H3O+
-
HCN+ H2O↔ H3O+ + CN

A1 B2 A2 B1
-
Obs: cuplul acid/ bază conjugată : HCN/ CN și cuplul bază/ acid conjugat : H2O/ H3O+

2. Clasificarea bazelor

a. Clasificarea bazelor conform teoriei protolitice:

 Baze neutre: molecule:NH3, R-NH2 (amine), compuși ionici: NaOH, Ca(OH)2
 Baze anionice: HO¯ , X¯, HCO3- (care poate fi și acid în fct. de mediul în care se află)
b. Clasificarea bazelor în funcţie de nr. protonilor care pot fi acceptaţi:
 Baze monoprotice: NaOH, KOH (monoacide)
 Baze poliprotice: Mg(OH)2 , Al(OH)3(poliacide)
c. Clasificarea bazelor în funcție de solubilitate
Baze solubile:bazele metalelor alcaline: LiOH,NaOH, KOH, RbOH, CsOH
bazele metalelor alcalino-pământoase: Be(OH)2, Mg(OH)2 , Ca(OH)2 , Sr(OH)2 , Ba(OH)2
NH3, NH4OH
Baze insolubile (greu solubile): Al(OH)3, Cu(OH)2 ,Zn(OH)2 ,Fe(OH)2 , Fe(OH)3,
d. Clasificarea bazelor în funcție de tărie
-baze tari aceptă ușor protoni:NaOH, KOH, Ca(OH)2, Ba(OH)2 și disociază total în soluţie apoasă (baze solubile in apă).
-
NaOH →Na+ + HO

-baze slabe aceptă greu protoni:Al(OH)3, Sn(OH)2, Cu(OH)2 , Zn(OH)2 și cele solubile disociază parţial în soluţie apoasă
NH3+H2O ↔NH4++HO-
B1 A2 A1 B2
Obs: cuplul bază/ acid conjugat : NH3/NH4+ și cuplul acid/ bază conjugată : H2O/HO-

76
 NH3+HCl ↔NH4++Cl-
B1 A2 A1 B2
Obs: cuplul bază/ acid conjugat : NH3/NH4+ și cuplul acid/ bază conjugată : HCl/Cl-

Reține: Unui acid tare îi corespunde o bază conjugată slabă şi invers.

5.3 Produsul ionic al apei

Între două molecule de apă se poate realiza transfer de H+ (reacția de autoprotoliză)

H 2 O  H 2 O  H 3O   HO 

KC 
HO  H O 

3


H 2O 2

Unde: Kc = constanta de echilibru

[H3O+] = concentraţia molară a H3O+
[HO¯] = concentraţia molară a HO¯
deoarece H2O ionizează puţin, concentraţia [H2O] ≈ constantă astfel se poate îngloba în Kc
Kc ∙[H2O]2 =[HO¯]∙[H3O+]

Produsul ionic al apei : K H 2O sau p H 2O  HO   H 3O    

 La temperatura camerei:

  
2
  14  mol 
K H 2O  HO  H 3O  10  
 l 
 În apa pură: [HO-]=[H3O+]=10-7 mol/L
 Pentru simplificare în loc de [H3O+] notăm [H+]

- de acid, [H+] creşte → [H+] >10-7 mol/L

 La adaugare
- de bază, [H+] scade→ [H+] <10-7 mol/L

Apa este amfolit acido bazic:

HCl  H 2 O  H 3O   Cl 
bază
NH 3  H 2 O  NH 4  HO 
Acid

77
 5.4 pH-ul și pOH-ul soluțiilor
Def: pH-ul unei soluţii este logaritmul zecimal cu semn schimbat al [H+]; pH = -lg[H+]
pH-ul unei soluţii este puterea cu semn schimbat al concentraţiei molare a H+ ; [H+] =10-pH
Def: pOH-ul unei soluţii este logaritmul zecimal cu semn schimbat al [OH¯ ]; pOH = -lg[ OH¯ ]

pOH-ul unei soluţii este puterea cu semn schimbat al concentraţiei molare a HO- ; [HO-] =10-pOH

Figura 4.2. Scara pH, pOH

În apa pură [HO-] = [H3O+] = 10-7 mol/L → pH = 7

pH + pOH = 14

Acizii tari Acizii slabi

 Ka>1,respectiv >>1 ( Ka (HCl)=10 ) 7
 ionizează parțial,
HA +H2O→ H3O++ A- HA +H2O ↔ H3O++ A-
HClO4+H2O → H3O++ ClO4- În soluția apoasă a unui acid slab se găsesc HA dizolvate
Acid percloric ion perclorat dar neionizate, H2O, H3O+și A- . Pentru acizii slabi
 ionizează total, Ka˂1. Pntru acizii poliatomici care ionizează in etape
AT: Ka ˃˃1 (HClO4,H2SO4, HI, HBr, HCl, HNO3) succesive Ka1˃ Ka2...
AT medie :HNO2,HSO3, H3PO4  Ka<1,
AS: Ka ≤10-4 H2CO3, HCN, HF  Tărie mijlocie : H2SO3 Ka=1,510-2
 concentrația molară iniţială a acidului va fi  Slabi H2CO3 : Ka=4,310-7
practic egală cu [H+]  Foarte slabi HCN : Ka=4,910-10
CM(a) = [H+]=10-pH
[𝑯+ ] = √𝑲𝒂 ∙ 𝑪𝑴(𝒂) = 𝟏𝟎−𝒑𝑯

Bazele tari Baze slabe

 Kb>1 sau Kb˃˃1  ionizează parțial,
 disociază total  Kb<1, sau Kb˂˂1
B+H2O→ BH +HO + -
 La echilibru în solutie se găsesc : bază
+ -
NaOH→Na +HO -.
nedisociată, H2O, BH++HO
 concentraţia molară iniţială a bazei va fi practic
egală cu [HO-] [𝑶𝑯− ] = √𝑲𝒃 ∙ 𝑪𝑴(𝒃) = 𝟏𝟎−𝒑𝑶𝑯
CM(b) = [HO-]=10-pOH 𝑲𝒘
Kw=KaKb a=acidul conjugat al bazei b→ 𝐾𝑏 =
pH = 14 - pOH 𝑲𝒂

𝑲𝒘
[𝑶𝑯− ] = √ ∙𝑪 = 𝟏𝟎−𝒑𝑶𝑯
𝑲𝒂 𝑴(𝒃)

pH = 14- pOH

78
 Gradul de ionizare
𝑁𝑟. 𝑚𝑜𝑙𝑒𝑐𝑢𝑙𝑒 𝑑𝑖𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑡𝑒(𝑖𝑜𝑛𝑖𝑧𝑎𝑡𝑒)
∝=
𝑁𝑟. 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝑚𝑜𝑙𝑒𝑐𝑢𝑙𝑒

Prntru acizii și bazele tari ∝ ~1

Prntru acizii slabi și bazele slabe ∝< 1

Indicatorii acido-bazici
Indicatorii acido-bazici sunt substanţe care-şi modifică culoarea într-un interval mic de pH.

Zona în care un indicator îşi modifică culoarea se numeste zonă de viraj.

Indicator ACID NEUTRU BAZĂ

Fenolftaleina incolor incolor Roșu carmin

Metilorange Roșu portocaliu galben

Turnesol Roșu violet albastru

Reacţia de neutralizare
Def: Neutralizarea este reacţia dintre un acid şi o bază cu formare de sare şi apă.
Reacţia de neutralizare poate avea loc între:
 acid tare + bază tare:
de exemplu:
HCl + NaOH → NaCl + H2O
 acid tare + bază slabă:
de exemplu:
HCl + NH4OH→ NH4Cl + H2O
 acid slab + bază tare:
de exemplu:
CH3-COOH + NaOH → CH3-COONa + H2O sau HCN + NaOH →NaCN+ H2O
 acid slab + bază slabă:
de exemplu:
CH3-COOH + NH4OH→ CH3-COONH4 + H2O sau HCN + NH4OH → NH4CN+ H2O
Reacţia de neutralizare este un caz particular al reacţiilor protolitice. Când reacţionează soluţii apoase de acizi tari
cu soluţii apoase de baze tari se combină ionii de hidroniu şi ionii de hidroxil pentru a forma apa.
HCl + NaOH → NaCl + H2O

79
 H++ Cl‾ + Na++ OH‾→Na++ Cl‾+ H2O

H3O++ Cl‾+ Na++ OH‾→ Na++ Cl‾+ 2H2O

Deoarece ionii de sodiu şi de clor sunt prezenţi şi în sarea care se formează, ecuaţia se poate scrie :

H3O++ OH‾→2H2O.
Când un acid reacţionează cu o bază pH-ul soluţiei tinde spre 7.
Punctul de echivalenţă marchează sfârşitul reacţiei şi se detemină cu ajutorul indicatorilor prin operaţia de
titrare.

Caracteristicile unor acizi și baze

NaOH-hidroxidul de sodiu, soda caustică
 Substanţă ionică formată din ioni Na+ şi HO-
 Aste o bază mai slabă decât KOH, dar mai tare decât Mg(OH)2, Ca(OH)2, Al(OH)3,
 Este o substanţă solidă cristalizată, are reţea ionică
 Este solubilă în apă
 Este greu solubilă (insolubilă) în solvenţi nepolari:CCl4 (tetraclorura de carbon), CS2(sulfura
de carbon), C6H6(benzen), C6H5-CH3(toluen),
 În stare solidă nu conduce curentul electric
 În soluţie sau topitură conduce curentul electric, fiind electrolit tare
 Este caustică, provoacă arsuri
 Este higroscopică-absoarbe apa din mediul înconjurător.

KOH-hidroxidul de potasiu (potasa caustică)

 Substanţă ionică cristalizată
 Higroscopică
 Bază tare
 Solubilă în solvenţi polari (H2O), şi insolubilă în solvenţi nepolari
 Soluţia şi topitura sa conduce curentul electric prin intermediul ionilor mobili: K+, HO-

HCl-acidul clorhidric
 Hidracid monoprotic (monobasic) tare.
 Are molecule polare diatomice
 Raportul atomic H:Cl=1:1

80
  Este ușor solubil în H2O și greu solubil (insolubil) în solvent nepolari.
 Are MHCl=36,5g/mol mai mare decât MH2O=18 g/mol
 In soluție apoasă disociază intr-o singură treaptă
 Are Ka ˃˃1 și disociază practic total
 Sărurile sale se numesc cloruri
 Se identifică cu AgNO3 (piatra iadului) prin precipitarea AgCl
HCl + AgNO3→ AgCl↓+HNO3
 Scoate din săruri acizii mai slabi: H2CO3, HCN, CH3-COOH
 La temperatură obișnuită este un gaz
 Se poate obține prin reacția NaCl cu H2SO4 (acid nevolatil)
2NaCl+H2SO4→Na2SO4 +2HCl↑

H2SO4-acid sulfuric (vitriol)

 Moleculă polară
 Raport atomic H:S:O=2:1:4
 Nr. de oxidare N:O = +6
 Este avid de apă, fiind utilizat ca agent deshidratant
 La prepararea soluției se adaugă întotdeauna acid în apă și nu invers.Se adaugă picatură cu
picătură agitând continuu, deoarece dizolvarea este puternic exotermă, iar caldura de
dizolvare trebuie eliberată treptat.
 Este un acid diprotic(dibazic) tare
 În soluție apoasă disociază în două trepte pentru care Ka1˃Ka2
 Soluția apoasă conduce curentul electric la temperatură obișnuită
 Gradul de ionizare α ≈1
 În soluție apoasă disociază practic total

H3PO4- acid fosforic

 Acid triprotic slab
 Ionizează în trei trepte pentru care Ka1˃Ka2 ˃Ka3
 Ionizează incomplet, partial, la echilibru în soluție existând molecule nedisociste de H3PO4,

molecule nedisociste de H2O, ioni de PO43-, H3O+.

81
  Sărurile sale neutre se numesc fosfați
 La temperature obișnuită este solid
 Se dizolva în apă și nu se dizolvă în solvent nepolari

HNO3
 Acid monoprotic tare
 Este total disociat în soluție apoasă
 Se dizolvă în apă
 Disociază într-o singură treaptă Ka ˃1

CH3-COOH- acid acetic (soluția 3-6%=oțet )

 Acid organic carboxilic, monoprotic mai slab decât H2SO4, HCl, HNO3, și mai tare decât
H2CO3, H2S, HCN
 Disociază partial în soluție apoasă Ka˂1

 Formează săruri , numiți acetați, (CH3-COO- este ionul acetat).

82
 5.5 Tipuri de exerciții
De reținut:
turnesol turnesol
acid  rosu baza  albastru

Svante Arrhenius H+ în apă OH- în apă

Ex:HCl Ex: NaOH
Johannes Nicolaus Brönsted și donor H+ acceptor H+
Thomas Martin Lowry Ex: NH4Cl Ex: NH3

Gilbert Newton Lewis acceptor e- donor e-

Ex: AlCl3 Ex: Cl- ,NH3

KA 
A  H 
 
KB 
OH  B 
 

HA BOH 
pKA= - lg KA pKB= - lg KB

[H+] =10-pH [HO-] =10-pOH

pH + pOH = 14

Acid tare:
↑ [H ]
+
↑ KA ↓ pKA
Acid slab:
↓ [H+] ↓ KA ↑ pKA
Acizii tari ionizează total, Bazele tari disociază total
concentraţia iniţială a acidului va fi concentraţia iniţială abazei va fi
practic egală cu [H+] practic egală cu [HO-]
CM = [H+]=10-pH CM = [HO-]=10-pOH

83
 Exemplul 1
Determinati pH-ul soluţiei de HCl de CM=10-2 mol/L
Dacă CM = 10-2 mol/L deducem că:
[ H+] = 10-2 mol/L
pH = 2
Exemplul 2
Calculaţi pH-ul unei soluţii NaOH de concentraţie molarǎ CM = 10-2M
NaOH este bază tare, dacă CM = 10-2M deducem că:
[ OH-] = 10-2 mol·L-1
pOH = 2
pH =14-2 = 12

84
 5.6 Exersează
1. O soluţie are pOH = 9; este corectă afirmaţia:
a. [H3O+] = [HO─] b. soluţia are caracter bazic c. [HO─] = 10-9mol/L d. pH>7
2. Scrieţi ecuaţia reacţiei chimice care are loc între:
a. un acid tare şi o bazǎ slabǎ;
b. un acid slab şi o bazǎ slabǎ.
3. Notaţi răspunsul corect : soluţia apoasă a cărui pH = 9, are concentraţia ionilor HO¯ egală cu:
a. 10-9mol·L-1 b. 10-5mol·L- c. 5 mol·L-1 d. 9 mol·L-1
4. Notaţi formulele acizilor conjugaţi următoarelor baze: HO¯, CN¯.
5. Calculaţi cantitatea (în moli) conţinută în 100 mL soluţie HCl cu pH = 3.
6. Notaţi ecuaţia reacţiei chimice care are loc între un acid slab şi o bazǎ tare.
7. Determinaţi concentraţia molară a ionilor hidroniu, [H3O+], într-o probă de suc gastric cu pH = 2.
8. Calculaţi pH-ul unei soluţii care conţine 0,4 g NaOH în 100 cm3 de soluţie.
9. Notaţi caracterul acid, bazic sau neutru al urmǎtoarelor soluţii:
a. [H3O+] = 2 · 10-6 mol·L-1
b. [H3O+] = 10-7 mol·L-1
c. [H3O+] = 10-10 mol·L-1
10. Scrieţi ecuaţiile reacţiilor chimice pentru douǎ reacţii de neutralizare.
11. Calculaţi pH-ul unei probe de sânge uman în care concentraţia ionilor de hidroniu este [H3O+] = 1·10-7 mol/L .
12. Determinaţi pH-ul unei soluţii care conţine 10-9 moli de ioni H3O+ în 100 mL soluţie.
13. Notaţi formulele chimice ale bazelor conjugate acizilor: HCl şi HClO.
14. Calculaţi pH-ul unei soluţii NaOH de concentraţie molarǎ 10-5M . Notaţi culoarea fenolftaleinei în această soluţie.
15. Calculaţi volumul (în mL) de soluţie HCl de concentraţie procentuală masică 30% cu densitatea ρ=1,152g/mL,
necesar pentru a prepara 1 litru soluţie de HCl cu pH = 2.

85
 5.7 Răspunsuri:

1. HO =10
 9 mol
l
;

2. Conform teoriei

3. 
pOH=5; HO  =; 10 5  mol
l
4. H2O;HCl;
5. Cm=3M;  =0,3 moli
6. Conform teoriei

7. pH=2; H O =10
3
 2 mol
l
;

8.  =0,01 moli; Cm=0,001M= 10 3

mol
l
 
; HO  = 10 3
mol
l
;pOH=3; pH=11;

9. a- acid; b- neutru ;c-bazic;

10. Conform teoriei
11. pH=7

12. H O =10
3
 10 mol
l
; pH=10

13. Cl¯; ClO¯;

14. Cm= 10 5
mol
l

; HO  = 10 5 
mol
l
;pOH=5; pH=9

mol
15. Cm= 0,01 ;  =0,01 moli; md=0,365;ms=1,216 g; Vs=1,05 ml;
l

86
 6 NOȚIUNI DE ELECTROCHIMIE

6.1 Reacţii de oxido-reducere

Reguli necesare pentru a calcula N.O.

8. N.O. pentru substanţele elementare este 0.
0 0 0 0 0 0
Ex: Na, K , Zn, S , Cl 2 , H 2 , :

9. Pentru ionii mono şi poliatomici N.O. este egal cu sarcina ionului.

2
Ex: SO42 are N.O.=-2 şi se notează S O 4
10. Pentru H -în compuşii covalenţi N.O. = +1 Ex : HCl
Exceptie hidrurile metalice N.O. = -1 Ex : NaH
11. Pentru O -în majoritatea compuşilor N.O. = -2
- Excepţie în H2O2, peroxizi (-O-O-) N.O. = -1
1 1 2 1
Ex: H 2 O 2 , BaO 2
12. N.O. depinde de electronegativitatea elementelor
4 1 4 1
EX: C H 4 , C Cl 4
13. Pentru S în FeS2, N.O. = -1
14. Suma algebrică a N.O. ale tuturor atomilor dintr-un compus este 0
1 6 2
K 2 Cr 2 O 7
 2  12  14  0
Procesul de oxidare este procesul în care se cedează electroni
N.O. creşte
Procesul de reducere este procesul în care se acceptă electroni
N.O. scade
Agentul oxidant este specia chimică care se reduce
Agentul reducător este specia chimică care se oxidează
Electrochimia este ramura chimiei care se ocupă cu studiul proceselor de transformare a energiei chimice în energie
electrică şi invers.

87
 6.2 Celula electrochimică

1. Celulă electrolitică, consumator de energie în care au loc acumulãri de substanţe la electrozi în urma unor reacţii
nespontane sub acţiunea curentului electric.
Alcatuire:
-sursa de curent continuu
-anodul este + , la el au loc procese de oxidare, cedare de electroni
-catodul este - , la el au loc procese de reducere, acceptare de
electroni
-Electrolitul este soluţia sau topitura unor substanţe (acizi, baze,
săruri); conţine ioni mobili
-ionii pozitivi (cationii) care se orientează spre electrodul
– (catod) şi acceptă electroni
-ioni negativi (anionii) se orientează spre electrodul +
(anod) şi cedează electroni
Fig.5.1.Celula electrolitică

2. Celula galvanică (pilă electrică) transformă energia chimicã în energie electricã prin reacţii spontane. Principiul de
funcţionare are la bază tendinţa diferită a metalelor de a se transforma în ioni.
Alcătuire:
-anodul este - , la el au loc procese de oxidare, cedare de electroni
-catodul este+ , la el au loc procese de reducere, acceptare de
electroni
-puntea de sare sau diagrama semipermeabilă realizează
contactul electric interior între soluţii şi menţine echilibrul ionic
-voltmetrul permite măsurarea diferenţei de potenţial dintre electrozi
Figura 5.2. Celula galvanică
 În circuitul exterior curentul circulă de la A(-) la C(+)
 În decursul proceselor din pilă:
-în semicelula anodului concentraţia ionului pozitiv creşte, iar anodul se consumă
-în semicelula catodului concentraţia ionului pozitiv scade, iar pe catod se depune substanţă
-echilibrul ionic este menţinut de “ puntea de sare”

Elemente galvanice: pila Daniell, acumulatorul cu plumb

 Pila Daniell (Elementul Daniell)

88
Alcătuire:
a) vas cu două compartimente despărţite printr-o diafragmă poroasă care înlocuieşte puntea de sare cu rol
de a menţine echilibrul permiţând trecerea ionilor SO4- dintr-o semicelulă în alta
b) într-un compartiment se introduce soluţie ZnSO4 şi electrod de Zn (anodul A)
c) în celălalt compartiment se introduce soluţie CuSO4 şi electrod de Cu (catodul C)
d) procesele de la electrozi:
2 e 
A  Zn  Zn 2
oxidare

2 e 
C   Cu 2
 Cu
reducere

Ecuaţia generatoare de curent:

Zn  Cu 2  Zn 2  Cu

Simbolul pilei:

A  Zn / Zn 2 // Cu 2 / Cu  C
Figura 4.13. Pila Daniel (http://personal.evangel.edu/badgers/Web/GenChemPPTs.htm)
 Acumulatorul cu plumb este o pilă electrică reversibilă cu electrolit lichid.
Alcătuire :
-Anodul este format dintr-un grătar de plumb (Pb), având ochiurile umplute cu plumb spongios
-Catodul este format dintr-un grătar de plumb (Pb), având ochiurile umplute cu oxid de plumb (IV),(PbO2)
-Electrolitul este H2SO4 de concentraţie 38%, cu densitatea ρ = 1,29 g/cm3 pentru acumulatorul încărcat.
În timpul funcţionării când debitează curent procesele de la electrozi sunt:
2 e 
A  Pb  Pb 2
oxidare

Iar: Pb2  SO42  PbSO4

2 e 
C   PbO2  4 H   Pb 2  2 H 2O
reducere

Iar: Pb2  SO42  PbSO4

PbSO4 aderă la grătar
Ecuaţia generatoare de curent:
desc .
Pb  PbO2  2 H 2 SO4  2 PbSO4  2 H 2O
înc.

Figura 4.14. Acumulatorul cu plumb (http://personal.evangel.edu/badgers/Web/GenChemPPTs.htm)

Starea acumulatorului se determină măsurând densitatea H2SO4, respectiv concentraţia. Acumulatorul se descarcă
în timp datorită formării PbSO4 şi H2O. El se poate reîncărca prin conectare la o sursă de curent astfel încât la electrozi să
se producă reacţiile inverse.
E=2V. Se leagă 3,6 celule rezultând 2,12V.La încărcare se formează H 2SO4 liber, iar la catod se degajă o cantitate mică
de H2.

89
 Electroliza soluţiei şi topiturii de NaCl
Electroliza este procesul de orientare a ionilor spre electrozi şi neutralizarea lor sub acţiunea curentului electric.
 Electroliza topiturii de NaCl
În stare solidă NaCl nu conduce curentul electric, deoarece în cristalul de NaCl ionii ocupă poziţii fixe.

Figura 4.15. Electroliza topiturii de NaCl

Procese la electrozi:
1e 
A  Cl   Cl
oxidare

2Cl  Cl 2 

1e
C   Na   Na 
reducere

Ecuaţia reacţiei globale este:

electroliza
2 NaCl  2 Na  Cl2 
topitură

 Electroliza solutiei de NaCl

În soluţia de NaCl sunt: Na+, Cl-, H2O.

 la anod se va oxida clorul având potenţial de oxidare mai mare decât H2O.
 la catod se va reduce apa având potenţial de reducere mai mare decât Na+
Ecuaţiile proceselor care au loc la electroliza soluţiei de NaCl: Figura 4.16. Electroliza soluției de NaCl

2 e 
A  2Cl   Cl2 
oxidare

2 e 
C   2 H 2O  H 2  2 HO 
reducere

Ecuaţia reacţiei globale la

electroliză este:

2NaCl + 2 H2O→ Cl2 + H2 + 2NaOH

Prin electroliza soluţiei de NaCl se degajã H2 şi Cl2, iar în spaţiul catodic se sesizeazã prezenţa mediului bazic
datoritã prezenţei ionilor HO-. Ỉn spaţiul anodic mediul acid se datoreazã reacţiei clorului cu apa:
Cl2 + 2H2O→ HClO + Cl- + H3O+

Coroziunea şi protecţia anticorozivă

90
 Procesul de distrugere a metalelor sub acţiunea mediului înconjurător se numeşte coroziune.
Coroziunea se poate produce chimic şi electrochimic.
a) Coroziunea chimică constă în distrugerea metalelor prin reacţii care au loc între acestea şi mediul
înconjurător.
- uneori coroziunea are loc numai la suprafaţă şi protejează metalul de reacţia în adâncime
(fenomen denumit pasivare)
- când rezultatul coroziunii este un produs poros, reacţia decurge în adâncime până la
distrugerea totală a metalului (de ex rugina)
b) Coroziunea electrochimică reprezintă apariţia unor curenţi electrici locali între diferite metale sau între
un metal şi impurităţile conţinute de acesta. Procesul are loc în prezenţa unor soluţii.

Metode de protecţia împotriva coroziunii:

- îndepărtarea substanţelor corozive din mediul în care se găseşte metalul
- adăugarea de inhibitori în mediul coroziv (substanţe care micşorează viteza de coroziune sau
chiar o anulează)
- aplicarea unor straturi protectoare:
a) metalice: zincare, cositorire, cromare, nichelare, aurire(poleire) etc.
b) anorganice: oxidare, fosfatare, emailare
c) organice: lacuri, vopsele, mase plastice,vaselina etc.
- protecţia catodică - ataşarea din loc în loc, a unor plăci de zinc

Ruginirea fierului

Fierul se oxidează mai întâi la Fe2+ şi ulterior la Fe3+. Reacţia generală este:
4Fe + O2 + 6 H2O→4 FeO(OH) + 4H2 sau
4Fe + O2 + 6H2O→2Fe2O3 ∙ H2O + 4H2

91
 Tipuri de exerciţii şi probleme

Etapele stabilirii coeficienţilor în cazul reacţiilor

redox:
1. Scrieţi formulele reactanţilor şi produşilor
de reacţie :
... MnO2 +.... HCl→...MnCl2 + ...H2O + ....Cl2
2. Notaţi numerele de oxidare şi identificați elementele care îşi modifică numărul de oxidare în decursul reacţiei
chimice:
4 2 1 1 2 1 1 2 0
MnO 2  H Cl  MnCl 2  H 2 O Cl 2
3. Scrieţi ecuaţiile proceselor de oxidare, reducere şi faceţi bilanţul electronic astfel încât nr. electronilor cedaţi să
fie egal cu nr. electronilor acceptaţi.
1 2 e  0
2 Cl  Cl 2 1 Agent reducător: HCl
oxidare

4 2 e  2
Mn  Mn 1 Agent oxidant: MnO2
reducere

4. Completaţi coeficienţii ecuaţiei ţinând cont şi de bilanţul atomic.

MnO2 + 4HCl→MnCl2 + 2H2O + Cl2
Exemplu:
1. Scrieţi formulele reactanţilor şi produşilor de reacţie, notaţi numerele de oxidare şi marcaţi elementele care îşi
modifică numărul de oxidare în decursul reacţiei chimice:
1 7 2 1 1 1 1 2 1 1 2 0
.. K MnO 4 ... H Cl  ... K Cl  ... Mn Cl 2 ....H 2 O  ... Cl 2

2. Scrieţi ecuaţiile proceselor de oxidare, reducere şi faceţi bilanţul electronic astfel încât nr. electronilor cedaţi să
fie egal cu nr. electronilor acceptaţi.

7 5 e 2 7 10 e  2
Mn  Mn 2 2 Mn  2 Mn Agent oxidant: KMnO4
reducere reducere

1 2 e  0 1 10 e  0
2 Cl  Cl 2 5 10 Cl  5Cl 2 Agent reducător: HCl
oxidare oxidare

conform bilanţului electronic: 2KMnO4 +10HCl → KCl + 2MnCl2 + H2O + 5Cl2

3. Completaţi coeficienţii ecuaţiei ţinând cont şi de bilanţul atomic, pentru atomii de : K, Cl (care nu-şi modifică NO
va determina alt coeficient pentru HCl), H şi O:
conform bilanţului atomic: 2KMnO4 + 16HCl → 2KCl + 2MnCl2 + 8H2O + 5Cl2

92
 6.3 Exersează:

Notaţi coeficienţii stoechiometrici ai ecuaţiilor reacţiilor chimice şi precizaţi agentul oxidant şi reducător.

a) Cu + HNO3 → Cu(NO3)2 + NO + H2O

b) Cu + H2SO4→CuSO4 + SO2 + H2O
c) Ca3(PO4)2 + SiO2 + C → CaSiO3 + P4 + CO
d) KMnO4 + H2O2+ H2SO4 → MnSO4 + K2SO4 + H2O + O2
e) FeS2 + O2 →Fe2O3 + SO2
f) FeSO4 + K2Cr2O7 + H2SO4 → Fe2(SO4)3 + Cr2(SO4)3 + K2SO4 + H2O
g) HNO3 + P4 +H2O → H3PO4 + NO
h) Fe + KNO3 →Fe2O3 + N2 + K2O.
i) H2SO4 + C → SO2 + CO2 + H2O
j) Hg + HNO3 → Hg(NO3)2 + NO + H2O
k) HI + HNO3 → I2 + NO↑ + H2O
l) KMnO4 + FeSO4 + H2SO4 → K2SO4 + MnSO4 + Fe2(SO4)3 + H2O
m) NH3 + O2 → N2 + H2O
n) KI +FeCl3 →KCl + FeCl2 + I2
o) C+ H2O + Cl2 → HCl + CO
p) MnO2 + H2SO4 → MnSO4 + O2 + H2O
q) KClO3 → KCl + O2.
r) P4 + H2SO4 → H3PO4 + SO2 + H2O
s) Fe + CuSO4 → Cu + FeSO4
t) Zn + NaOH + H2O → Na2[Zn(OH)4] + H2
u) KI +FeCl3 →KCl + FeCl2 + I2
v) HI + HNO3 → I2 + NO↑ + H2O
w) HNO3 + P4 + H2O → H3PO4 + NO

93
 6.4 Răspunsuri
a) ..Cu + ...HNO3 →... Cu(NO3)2 +... NO +... H2O

3Cu  8 H N O 3  3Cu N O 3  2 2 N O  4 H 2 O
0 1 5 2 2 5 2 2 2 1 2

 
0 2 e  2
Cu  Cu │3 Agent reducător :Cu
oxidare

5 3e  2
N  N │2 Agent oxidant : HNO3
reducere

b) ..... Cu + .....H2SO4→.....CuSO4 +.... SO2 + ....H2O

0 1 6 2 2 6 2 4 2 1 2
Cu  2 H 2 S O 4  Cu S O4  S O 2  2 H 2 O
0 2 e  2
Cu  Cu │1 Agent reducător :Cu
oxidare

6 2 e  4
S  S │1 Agent oxidant : H2SO4
reducere

c) ...Ca3(PO4)2 +.... SiO2 +.... C → ...CaSiO3 +.... P4 + ...CO

2
 5 2  4 2 0 2 4 2 0 2 2
2Ca 3  P O 4  2 6 SiO 2 10 C  6 Ca Si O 3  P 4  10 C O
 
5 20 e  0
4P  P4 │1 Agent oxidant: Ca3(PO4)2
reducere

0 2 e  2
C  C │10 Agent reducător: C
oxidarere

d) ..KMnO4 +... H2O2+ ....H2SO4 → ...MnSO4 +.... K2SO4 + ....H2O + ....O2

1 7 2 1 1 1 6 2 2 6 2 1 6 2 1 2 0
2 K MnO 4 5H 2 O 2  3H 2 S O 4  2 Mn S O 4  K 2 S O 4  8H 2 O  5 O 2
1 2 e  0
2O  2 O │5 Agent reducător :H2O2
oxidare

7 5 e  2
Mn  Mn │2 Agent oxidant : KMnO4
reducere

e) ....FeS2 + ....O2 →....Fe2O3 + ....SO2

2 1 0 3 2 4 2
4 Fe S 2  11O 2  2 Fe2 O 3  8 S O 2
2 1e  3
Fe  Fe │4 Agent reducător FeS2
oxidare

1 10 e  4
2S  2 S │4 Agent reducător FeS2
oxidare

0 4 e  2
O2  2O │11 Agent oxidant : O2
reducere

94
f) ...FeSO4 + ..K2Cr2O7 +... H2SO4 →... Fe2(SO4)3 +.. Cr2(SO4)3 +.. K2SO4 + ...H2O
1 6 2 2 6 2 1 6 2 3
 6 2  3
 6 2  1 6 2 1 2
K 2 Cr 2 O 7  6 Fe S O 4  7 H 2 S O 4  3Fe2  S O 4   Cr2  S O4   K 2 S O 4  7 H 2 O
 3  3
2 1e  3
Fe  Fe │6 Agent reducător : FeSO4
oxidare

6 6 e  3
2 Cr  2Cr │1 Agent oxidant : K2Cr2O7
reducere

g) ...HNO3 +... P4 +...H2O → ...H3PO4 +.... NO

1 5  2 1 5  2  2 2
20 H N O 3  3 P4  8 H 2 O  12 H 3 P O4  20 N O
0 20 e  5
P4  4 P │3 Agent reducător :Cu
oxidare

5 3e  2
N  N │20 Agent oxidant : HNO3
reducere

h) ....Fe + ....KNO3 →....Fe2O3 + ....N2 + .....K2O.

0 1 5 2 3 2 0 1 2
10 Fe 6 K N O 3  5 Fe2 O 3  3N 2  3K 2 O
0 3e  3
Fe  Fe │ 10 Agent reducător Fe
oxidare

5 10 e  0
2N  N 2 │ 3 Agent oxidant : KNO3
reducere

i) ....H2SO4 + .....C → ...SO2 + ...CO2 + ....H2O

0 1 6 2 4 2 4 2 1 2
C  2 H 2 S O 4  2S O 2  C O 2  2 H 2 O
0 4 e  4
C  C │ 1 Agent reducător C
oxidare

6 2 e  4
S  S │ 2 Agent oxidant : H2SO4
reducere

j) ...Hg + ...HNO3 → ...Hg(NO3)2 + ...NO +... H2O

3 Hg  8 H N O 3  3 Hg  N O 3 2 2 N O  4 H 2 O
0 1 5 2 2 5 2 2 2 1 2

 
0 2 e  2
Hg  Hg │3 Agent reducător :Hg
oxidare

5 3e  2
N  N │2 Agent oxidant : HNO3
reducere

95
k) ...HI + ...HNO3 →... I2 + ...NO↑ + ...H2O
1 1 1 5 2 0 2 _ 2 1 2
6 H I  2 H N O 3  3I 2  2 N O  4 H 2 O
1 2 e  0
2 I  I 2 │3 Agent reducător :HI
oxidare

5 3e  2
N  N │2 Agent oxidant : HNO3
reducere

l) ...KMnO4 + ...FeSO4 + ...H2SO4 →... K2SO4 +... MnSO4 +... Fe2(SO4)3 + ...H2O.
1 7 2 2 6 2 1 6 2 1 6 2 2 6 _ 2 3 6 2 1 2
2 K Mn O 4  10 Fe S O 4 8H 2 S O 4  K 2 S O 4  2 Mn S O 4 5Fe2 ( S O 4 )3 8H 2 O
2 1e  3
Fe  Fe │5 Agent reducător : FeSO4
oxidare

7 5 e  2
Mn  Mn │1 Agent oxidant : KMnO4
reducere

m) ...NH3 +.... O2 → ...N2 + ...H2O

3 1 0 0 1 2
2 N H 3  3O 2  N 2 6 H 2 O
3 3e  0
N  N │2 Agent reducător : NH3
oxidare

0 2 e  2
O  O │3 Agent oxidant : O2
reducere

n) ...KI +...FeCl3 →...KCl + ...FeCl2 +... I2

1 1 3 1 1 1 2 1 0
2 K I  2 FeCl 3  2 K Cl  2 Fe Cl 2  I 2
1 1e  0
I  I │1 Agent reducător : KI
oxidare

3 1e  2
Fe  Fe │1 Agent oxidant : FeCl3
reducere

o) ...C+ ...H2O +... Cl2 → ...HCl +... CO.

0 1 2 0 1 1 2 2
C  H 2 O  Cl 2  2 H Cl  C O
0 2 e   2
C  C │1 Agent reducător : C
oxidare

0 1e  1
Cl  Cl │2 Agent oxidant : Cl2
reducere

p) ...MnO2 +.... H2SO4 → ...MnSO4 +... O2 + ...H2O .

96
 4 2 1 2 2 2 0 1 2
2 Mn O 2  2 H 2 SO 4  2 Mn SO 4  O 2  2 H 2 O
2 2 e  0
O  O │2 Agent reducător : MnO2
oxidare

4 2 e  2
Mn  Mn │2 Agent oxidant : MnO2
reducere

q) ...KClO3 →... KCl + ...O2.

1 5 2 1 1 0
2 K Cl O 3  2 K Cl  3O 2
2 2 e  0
O  O │3 Agent reducător : KClO3
oxidare

5 6 e  1
Cl  Cl │1 Agent oxidant : KClO3
reducere

r) ...P4 + ...H2SO4 → ...H3PO4 + ...SO2 + ...H2O .

0 1 6 2 1 5 2 4 2 1 2
P 4 10H 2 S O 4 4 H 3 P O 4  10 S O 2  4 H 2 O
0 5 e  5
P  P │2 Agent reducător : P4
oxidare

6  2 e  4
S  S │5 Agent oxidant : H2SO4
reducere

s) ...Fe + ...CuSO4 → ...Cu + ...FeSO4.

0 2 6 2 0 2 6 2
Fe Cu S O 4  Cu  Fe S O 4
0 2 e  2
Fe  Fe │1 Agent reducător : Fe
oxidare

2 2 e  0
Cu  Cu │1 Agent oxidant : CuSO4
reducere

t) ...Zn + ...NaOH + ...H2O → ...Na2[Zn(OH)4] + ...H2

 2 2 1  0
Zn  2 Na O H  2 H 2 O  Na2  Zn O H  4   H 2
0 1 2 1 1 2 1

   
0 2 e  2
Zn  Zn │1 Agent reducător : Fe
oxidare

1 1e  0
H  H │2 Agent oxidant : CuSO4
reducere

v) ...HI + ...HNO3 → ...I2 + ...NO↑ +... H2O .

97
 1 1 1 5 2 2 2 0 1 2
6H I  2 H N O 3  2 N O  3 I 2  4 H 2 O
1 1e  0
I  I │3 Agent reducător : HI
oxidare

5 3e  2
N  N │1 Agent oxidant : HNO3
reducere

w) ...HNO3 + ...P4 + ...H2O → ...H3PO4 +... NO .

1 5 2 0 1 2 1 5 2 2 2
20H N O 3 3P 4 8H 2 O 12 H 3 PO 4 20 N O
0 5 e  5
P  P │3 Agent reducător : HI
oxidare

5 3e  2
N  N │5 Agent oxidant : HNO3
reducere

98
 7 NOȚIUNI DE TERMOCHIMIE

Termochimia studiază efectele termice ce însoţesc procesele chimice şi unele procese fizice în care sunt implicaţi compuşii
chimici.
Căldura se notează cu Q.
[Q]SI = 1J (Joule)
1 calorie (1 cal) = 4.184 joules (4.184 J)
 Reacţia chimică exotermă este reacția chimică care are loc cu degajare de căldură.
 Reacţie chimică endotermă este reacția chimică care are loc cu absorbție de căldură.

7.1 Căldura de reacţie

Căldura de reacţie este cantitatea de căldură absorbită sau degajată în reacţiile chimice.
Ecuaţia termochimică - conţine termenul Q (căldură)
3H2(g) + N2(g) → 2NH3(g) + Q sau
3H2(g) + N2(g) → 2NH3(g) + 92,38KJ

7.2 Entalpie de reacție

Entalpia de reacție (variaţia de entalpie), ΔH (p=ct), este căldura schimbată de sistem cu mediul la presiune
constantă.

ΔH = ∑ n (produşi) ΔH (produşi) – ∑ n (reactanţi) ΔH (reactanţi)

Fig 4.16 Comparaţie între variaţia de entalpie de reacţie în cazul reacţiilor exoterme şi endoterme :

 Entalpia de formare standard - este căldura degajată sau absorbită în reacţia de sinteză a unui mol de substanţă din
elementele componente în condiţii standard ∆Hf o298
Prin convenţie entalpia standard de formare a unui element este 0.
 Cu cât entalpia standard de formare este mai mică cu atât specia chimică este mai stabilă.

99
 7.3 Legea lui Hess
Căldură schimbată la presiune constantă într-un proces chimic depinde doar de starea inițală și de starea finală a sistemului,
indiferent de calea urmată de reacție.

Fig 4.17

6.1.Consecinţele legii lui Hess

1. În reacţiile reversibile, căldura reacţiei directe este egală cu căldura reacţiei inverse, dar cu semn schimbat (legea
lui Lavoisier-Laplace).
H2(g) + 1/2O2(g) →H2O(l) ΔH1= - 63,8 Kcal/mol
H2O(l) → H2(g) + 1/2O2(g) ΔH1= 63,8 Kcal/mol
2. Dacă în două reacţii chimice se porneşte de la două stări iniţiale diferite şi se ajunge la aceeaşi stare finală, diferenţa
dintre căldura de reacţie a celor două reacţii reprezintă tocmai căldura absorbită sau degajată la trecerea dintr-o
stare în alta.
C(grafit) + O2(g) →CO2(g) ΔH1
C(diamant) + O2(g) →CO2(g) ΔH2
C(diamant) → C(grafit) ΔH = ΔH2- ΔH1

3. Dacă în două reacţii chimice se porneşte de la aceeaşi stare iniţială şi se ajunge la două stări finale diferite, diferenţa
dintre căldura de reacţie a celor două reacţii reprezintă tocmai variaţia de entalpie la transformarea unei stări finale
în cealaltă.
C2H2(g) + H2(g) →C2H4(g) ΔH1
C2H2(g) + 2H2(g) →C2H6(g) ΔH2
C2H4(g) + H2(g) →C2H6(g) ΔH = ΔH2- ΔH1

7.4 Căldura de combusție și puterea calorică

 Căldura de combustie este cantitatea de căldură degajată la arderea unui mol de substanţă (combustibil).
Combustia cuprinde procesele de ardere care sunt folosite în primul rând pentru producerea energiei termice.
 Puterea calorică reprezintă căldura care se degajă la arderea unităţii de masă (MJ/Kg) sau de volum (MJ/m3)
de combustibil.

100
 7.5 Căldura molară de neutralizare și căldura
molară de dizolvare

 Căldura degajată la neutralizarea unui ion gram de hidroniu cu un ion gram de ioni hidroxil pentru a
forma o moleculă de apă este căldura molară de neutralizare.
Căldura de neutralizare a acizilor tari cu baze tari este independentă de natura lor şi este egală cu :
∆H = -13,7 Kcal/mol = -57,27KJ/mol
 Determinarea căldurii de neutralizare
Utilizând datele
• Calculează ∆t = t2-t1=∆T
• Determină căldura folosind ecuaţia calorimetrică:
Q = mc ∆T
unde:
m = masa soluţiei
c = 4,18 J/g C căldura specifică
• Calculează ∆H pentru 1 mol de NaOH

-Q
∆H=
nNaOH

 Căldura molară de dizolvare este căldura absorbită sau degajată la dizolvarea unui mol de substanţă într-
o cantitate mare de solvent
 Determinarea căldurii molare
Utilizând datele
• Calculează ∆t = t2-t1
• Determină căldura degajată la dizolvarea NaOH folosind:
ecuaţia calorimetrică
Q = mc∆t unde:
M = masa soluţiei
c = 4,18 J/g C căldura specifică
• Calculează ∆H pentru 1 mol de NaOH

∆Hd = -Q
nNaOH

101
 7.6 Tipuri de exercitii şi probleme

1. Deducerea informaţiilor dintr-o ecuaţie termochimică

Exemplu: 1. Ecuaţia termochimică a sintezei amoniacului este:
3H2(g) + N2(g)→2NH3(g) + 92,38 kJ
 Putem afirma că: Q = 92,38 kJ, iar  H = - 92,38 kJ procesul este exoterm
 La sinteza a 2 moli de NH3(g) se degajă o căldură egală cu 92,38 kJ, iar pentru 1mol de NH3(g) se degajă
o căldură egală cu 46,19 kJ.

Exemplu: 2. Se dă ecuaţia termochimică de formare a CS2:

C(s) + 2S(s)→CS2(l)  H1 = +87,78kJ
 Entalpia de descompunere a acestei substanţe este:  H2 = - 87,78 kJ

2. Calculul variaţiei de entalpie pentru o reacţie dată, cunoscând variaţiile de entalpie a altor reacţii.
Exemplu: Determinaţi variaţia de entalpie pentru reacţia:
R

Pe baza ecuaţiilor termochimice:

R1

R2

R3

Pasul 1:
Identificaţi substanţele: CO, H2, CH3-OH şi coeficienţii lor în reacţiile R1, R2, R3 şi comparaţi cu reacţia R :
 CO apare în R1 - are acelaţi coeficient şi este tot reactant;
 H2 apare în R2 - are coeficientul 1 şi este tot reactant. Reacţia se va amplifica cu 2.
 CH3-OH apare în R3 ca reactant. Reacţia se va amplifica cu -1.
Pasul 2: Combinaţi cele trei ecuaţii ale reactililor date cu modificările din pasul 1 astfel încât să obţinemţi ecuaţia
reacţiei R: R = R1 + 2R2 - R3
Pasul 3: Variaţia de entalpie se obţine efectuând aceleaşi operaţii cu entalpiile de reacţie:
H = H1 + 2H2 - H3

3. Determinarea căldurii degajate sau absorbite dacă se cunoaşte cantitatea de substanţă (reactant sau produs
de reacţie) şi variaţia de entalpie a reacţiei (căldura de combustie)
Exemplu1: Calculaţi cantitatea de căldură care se degajă la arderea a 89,6L(c.n.) de hidrogen, cunoscând:
2H2(g) + O2(g) → 2H2O (l) ∆Hr = -527 kJ

102
Pasul 1:
Calculaţi numărul de moli de hidrogen cunoscând volumul în conditii normale:
V
 
22,4
89,6
  4moli
22,4
Pasul 2. Aplicaţi regula de trei simplă cunoscând datele problemei:
2 moli de H2............................................................... 527 kJ
4 moli de H2............................................................... Q
Q=1054 kJ
Exemplu 2. În furnal, are loc reacţia descrisă de următoarea ecuaţie termochimică:
3CO(g) + Fe2O3(s) →2Fe(s) + 3CO2(g) + 32 kJ
Calculaţi cantitatea (în grame) de fer care se obţine atunci când din proces rezultă 160 kJ.
Pasul 1:
Calculaţi numărul de moli de fer ce se obţine dacă din proces rezultă 160 kJ folosind regula de trei simplă.
2 moli Fe.............................................................32kJ
X moli................................................................160kJ
X=10 moli Fe
Pasul 2: Calculaţi cantitatea în grame cunoscând nr. de moli :

m= ∙M
m = 10∙56 = 560g Fe

4. Calculul variaţiei de entalpie pentru o reacţie dată, cunoscând entalpiile de formare standard. Se aplică
formula:

ΔH = ∑ ‫( ކ‬produşi) ΔH (produşi) – ∑ ‫( ކ‬reactanţi) ΔH(reactanţi)

Exemplu : Prin arderea etenei rezultă dioxid de carbon şi apă. Ecuaţia reacţiei care are loc este:
C2H4(g) + 3O2(g) → 2CO2(g) + 2H2O(g) .
Calculaţi variaţia de entalpie a reacţiei de ardere a unui mol de etenă, utilizând entalpiile de formare standard 
H f C2H4 (g) = + 52kJ/mol ,  Hf H2O (l) = -241,8 kJ/mol,  H f CO2(g) = -393,5 kJ/mol
ΔHr = (2 •  Hf CO2(g) + 2 •  Hf H2O (l)) - (  H f C2H4 (g) + 3 • Hf O2(g))

ΔHr =[2 • (-393,5)+ 2•(-241,8)] - [ 52 + 3 • 0]= -787- 483,6 - 52 = -1322,6

ΔHr = -1322,6 kJ
Q = 1322,6 kJ
5. Calcule pe baza formulelor: Q = m•c•T, Qcedat=Qacceptat
Exemplul 1: Determinaţi cantitatea de căldură necesară încălzirii a 200 g apă de la temperatura
t1= 200C la temperatura t2= 800C (cH2O= 4,18 kJ/kg.K).
se dă : m = 200 g H2O = 0,2 Kg

103
 t1= 200C, t2= 800C
cH2O = 4,18 kJ/kg.K
Pasul 1: se fac transformările:
m = 200 g = 0,2 kg
T = t = t2-t1= 80-20 = 60K
Pasul 2 : se calculează Q cu formula : Q = m•c•T,
Q= 0,2 • 4,18 • 60 = 50.16 kJ
Exemplul 2: La arderea unui kilogram de alcool etilic se degajă 29695 kJ/kg. Calculaţi masa (kilograme)
de apă care se poate aduce la fierbere, de la t1 = 200C la t2=1000C, cu ajutorul căldurii degajate prin arderea
unui kg de alcool etilic (cH2O=4,18 kJ/kg.K).
se dă : m = 1 Kg alcool etilic
t1=1000C
t2 = 200C
cH2O = 4,18 kJ/kg.K
Qcedat = 29695 kJ/kg = Qacceptat
se calculează cu formula : Qacceptat = mH2O•c•T,
mH2O = 88.8 Kg

6. Ordonarea formulele substanţelor chimice în sensul creşterii/descreşterii stabilităţii moleculei, pe baza

entalpiilor de formare standard ale substanţelor chimice:

Regulă: Cu cât entalpia standard de formare este mai mică, cu atât specia chimică este mai stabilă

Exemplu: Ordonaţi formulele următoarelor substanţe chimice: C2H6, C2H4, în sensul creşterii stabilităţii
moleculei, pe baza entalpiilor de formare standard ale acestor substanţe chimice:
 H f C2H4 (g) = + 52 kJ/mol ,  H f C2H6 (g) = - 85 kJ/mol
Răspuns: C2H4 ,C2H6
7. Probleme combinate
Exemplul 1: Metanul se transformă în acetilenă (C2H2) şi hidrogen. Determinaţi cantitatea de căldură necesară pentru a
transforma 10 moli de metan în acetilenă, utilizând următoarele constante termochimice: ∆Hf0CH4(g) = -74,8 KJ/mol,
:∆Hf0C2H2(g) = 227 KJ/mol.
Pasul 1. Scrieţi ecuaţia reacţiei chimice:
2CH4→C2H2 + 3H2
Pasul 2. Calculaţi variaţia de entalpie a reacţiei, utilizând entalpiile de formare standard :
 Hr = ( H f C2H2(g) + 3  H f H2(g)) – 2  H f CH4(g)
 Hr = (227 + 0) - 2(-74,8) = 227 + 149,6 = 376,6 KJ
Din ecuaţia termochimică,cunoscând Hr deduceţi că la descompunerea a 2 moli de CH4 se consumă o
cantitate de căldură egală cu 376,6 KJ
Pasul 3. Aplicaţi regula de trei simplă cunoscând datele problemei:
2 moli de CH4............................................................... 376,6 kJ
104
 10 moli de CH4............................................................... Q
Q=1883 kJ

7.7 Exersează:

1. Se dau următoarelor ecuaţii termochimice:

C2H4(g) + 3O2(g) → 2CO2(g) + 2H2O(g) ∆H1 = - 1322 kJ
2C2H6(g) + 7O2(g) → 4CO2(g) + 6H2O(g) H2 = - 2861 kJ
d. Determinaţi cantitatea de căldură degajată de arderea a 112 L (c.n.) amestec echimolecular de etenă
(C2H4) şi etan (C2H6).
e. Calculaţi masa (în grame) de apă care poate fi încălzită de la 10 0C la 50 0C cu ajutorul căldurii degajate
la arderea unui mol de etenă (C2H4), cunoscând capa = 4,18 kJ/kg.K
2. Notaţi definiţia entalpiei de reacţie.
3. Determinaţi efectul termic al reacţiei de hidrogenare a etenei C2H4(g) + H2(g) →C2H6(g) cunoscând
următoarele constante termochimice :
∆ H f 0C2H4(g) = 52 kJ/mol
∆ H f 0C2H6(g) = - 85 kJ/mol
4. Explicaţi sensul noţiunii caldură de combustie.
5. Scrieţi ecuaţia reacţiei de ardere a metanului (CH4) ştiind că din reacţie rezultă CO2 şi apă.
6. Notaţi enunţul legii lui Hess.
7. Calculaţi cantitatea de căldură degajată la arderea a 224 L metan (c.n.), cunoscând entalpia de combustie:
∆ H c 0CH4(g) = -50,9 kJ/mol
8. Metanul se transformă în acetilenă (C2H2) şi hidrogen. Determinaţi cantitatea de căldură necesară pentru a
transforma 10 moli de metan în acetilenă, utilizând urmatoarele constante termochimice:
∆ H f 0CH4 (g)= -74,8 kJ/mol , ∆ H f 0C2H2(g) = 227 kJ/mol
9. Comparaţi stabilitatea metanului cu stabilitatea acetilenei pe baza entalpiilor de formare standard:
∆ H f 0CH4 (g) = -74,8 kJ/mol , ∆ H f 0C2H2(g) = 227 kJ/mol
10. Hidrocarburile sunt utilizate drept combustibili. Scrieţi ecuaţia reacţiei de ardere a butanului (C4H10) ştiind că din
reacţie rezultă CO2 şi H2O.
11. Explicaţi sensul noţiunii reacţie exotermă.
12. La arderea unui mol de metan se degajă 890 kJ/mol. Calculaţi cantitatea (în moli) de metan care prin ardere degajă
căldura necesară pentru a încălzi 100 g apă de la temperatura t1= 25 0C la temperatura t2=100 0C (capă = 4,18 kJ/kg
grad).
13. Calculaţi cantitatea de căldură care se degajă la arderea a 200 g de hidrogen:
2H2(g) + O2(g) →2H2O(l) ∆ H r = -572kJ
14. Comparaţi, pe baza entalpiei de formare standard, stabilitatea H 2O(l) cu stabilitatea CO2(g), cunoscând:
∆ H f 0H2O (l) = -285,8 kJ/mol şi ∆ H f 0CO2(g) = -393,5kJ/mol
15. Prin hidrogenarea acetilenei (C2H2) se obţine etena (C2H4). Calculaţi variaţia de entalpie, în condiţii standard, a
reacţiei de hidrogenare a acetilenei cunoscând următoarele entalpii de formare standard:
∆ H f 0C2H2(g)= 226,5 kJ/mol ,∆ H f 0C2H4(g)= 52 kJ/mol şi ecuaţia reacţiei chimice care are loc:
105
 C2H2(g) + H2(g) → C2H4(g) .
16. Indicaţi pe baza entalpiilor de formare standard, care dintre hidrocarburile C2H2(g) şi C2H4(g) este mai stabilă. ∆
H f 0C2H2(g) = 226,5 kJ/mol, ∆ H f 0C2H4(g) = 52 kJ/mol
17. Se cunosc entalpiile de formare standard:
∆ H f 0C2H2(g) = 226,5 kJ/mol , ∆ H f 0CO2(g) =-393,5kJ/mol, ∆ H f 0H2O (l) = -285,8 kJ/mol
a. Determinaţi căldura degajată la arderea a 52 g C2H2, ştiind că se formează CO2 şi apă.
b. Calculaţi masa (în grame) de apă care poate fi adusă la temperatura de fierbere t2=1000C de la temperatura
t1=200C, cu ajutorul căldurii degajate la arderea a 52 g acetilenă . (capă = 4,18 kJ/kg.K)
18. Explicaţi sensul noţiunii: reacţie endotermă.
19. Etanul (C2H6) prin ardere formează dioxid de carbon şi apă. Ecuaţia reacţiei termochimice care are loc este:
2C2H6(g) + 7O2(g) →4CO2(g) + 6H2O(l) + 3116,6 kJ.
a. Calculaţi căldura degajată la arderea a 60 g de etan.
b. Determinaţi creşterea temperaturii (∆t) a unei cantităţi de 10 kg apă dacă aceasta absoarbe toată căldura
degajată la arderea a 60 g etan C2H6.(capă = 4,18kJ/kg.K).
c. Calculaţi entalpia de formare standard a etanului (∆H f 0
C2H6(g)) cunoscând următoarele constante
termochimice: ∆ H f 0CO2(g) = -393,5kJ/mol şi ∆ H f 0H2O ( l) = -285,8 kJ/mol
20. Ordonaţi în sensul creşterii stabilităţii moleculelor, formulele următoarelor substanţe chimice: H2O(l) , CO2(g).
Se cunosc: ∆ H f 0CO2(g) = -393,5kJ/mol şi ∆ H f 0H2O ( l)= -285,8 kJ/mol.
21. Carbonatul de calciu se descompune în oxid de calciu şi dioxid de carbon; ecuaţia termochimicǎ este: CaCO3(s)
+ 117,79 kJ →CaO(s) + CO2(g).
a. Calculaţi ΔH (kJ/mol) pentru următoarea reacţie chimică: CaO(s) + CO2(g) → CaCO3(s)
b. Calculaţi cantitatea de căldură necesară pentru descompunerea a 200 kg carbonat de calciu de puritate
80%.
c. Prin arderea metanului (CH4) se formeazǎ dioxid de carbon şi apǎ. Calculaţi volumul (în m3) de metan,
măsurat în condiţii normale de presiune şi temperaturǎ, care prin ardere, eliberează căldura necesară
pentru descompunerea a 200 kg calcar care conţine 80% CaCO 3. Se cunosc entalpiile de formare
∆ Hf 0
CH4 (g) = -74,8 kJ/mol , ∆ H f 0CO2(g) = -393,5kJ/mol, ∆ H f 0H2O ( g) = -241,8 kJ/mol.
22. Calculaţi masa (în grame) de apă care ar putea fi adusă la fierbere (t2=1000C) de la temperatura t1 = 200C, utilizând
căldura degajată la arderea a 100 kg cărbune cu puterea calorică 8936 kJ/kg. (capă = 4,18 kJ/kg.K)
23. Indicaţi o aplicaţie practică a legii lui Hess.
24. Calculaţi entalpia de reacţie, în condiţii standard, la arderea unui mol de metan, dacă se cunosc urmǎtoarele
entalpii de formare standard:
∆ H f 0CH4 (g)= -74,8 kJ/mol , ∆ H f 0CO2(g) = -393,5kJ/mol , ∆ H f 0H2O ( g) = -241,8 kJ/mol.
25. Precizaţi tipul urmǎtoarelor reacţii termochimice(exotermǎ/ endotermǎ):
a. 4Al(s) + 3O2(g) → 2Al2O3(s) ΔH r = -3340 kJ
b. NH4Cl(s) → NH3(g) + HCl(g) ΔHr = 176,91kJ
26. Acetilena (C2H2), prin ardere formeazǎ dioxid de carbon şi apǎ.
a. Scrieţi ecuaţia reacţiei chimice de ardere a acetilenei.
b. Calculaţi cantitatea de căldură degajată la arderea a 2 moli de acetilenă, cunoscând că la arderea unui
volum de 1 m3 (c.n.) acetilenă rezultǎ Q = 57955,7 kJ/m3.

106
 c. Determinaţi cantitatea de apă care poate fi încălzită de la temperatura t1=100C la temperatura de fierbere
t2=1000C cu ajutorul căldurii degajate la arderea a 1 m3 acetilenă. (capă = 4,18 kJ/kg.K).
27. Se dau următoarele ecuaţii termochimice:
C2H2(g) + H2(g) → C2H4(g) ΔHr1 = - 174,26 kJ
C2H2(g) + 2H2(g) → C2H6(g) ΔHr2 = - 311,12 kJ
Determinaţi variaţia de entalpie pentru reacţia: C2H4(g) + H2(g) → C2H6(g)
28. Cunoscând entalpia de formare standard a apei ∆ H f 0H2O ( l) = -285,5 kJ/mol , indicaţi valoarea entalpiei de
descompunere a apei lichide .
29. La formarea unui mol de dioxid de carbon, prin arderea grafitului (C) se degajă 393,2kJ şi la formarea unui mol
de dioxid de carbon prin arderea diamantului (C) se degajă 395,08 kJ. Determinaţi variaţia de entalpie la
transformarea diamantului în grafit.
30. Determinaţi cantitatea de căldură necesară încălzirii a 200 g apă de la temperatura t1=200C la temperatura t2= 800C
(capă = 4,18 kJ/kg.K).
31. Determinaţi căldura degajată la arderea a 4 moli amestec echimolecular de etan (C 2H6) şi etenă (C2H4) utilizând
următoarele ecuaţii termochimice:
C2H4(g) + 3O2(g) →2CO2(g) + 2H2O(g) ΔHr1 = -1322 kJ ;
2C2H6(g) + 7O2(g)→ 4CO2(g) + 6H2O(g) ΔHr2 = -2861 kJ
32. Tetraflorura de carbon se obţine prin reacţia etenei cu florul; ecuaţia termochimicǎ a acestui proces este: C2H4(g)
+ 6F2(g) → 2 CF4(g) + 4HF(g)
Calculaţi variaţia de entalpie a reacţiei dintre etenǎ şi fluor, în condiţii standard, utilizând urmǎtoarele
entalpii de formare standard:
∆ H f 0 CF4 ( g ) = - 680 kJ/mol, Δ H f 0C2H4 ( g ) = 52 kJ/mol, ∆ H f 0 HF ( g ) = -273 kJ/mol.
33. Determinaţi căldura degajată în reacţia: Fe2O3 + 2Al → Al2O3 + 2Fe pe baza următoarelor reacţii termochimice:
2Al(s) + 3/2O2(g) = Al2O3(s) ΔHr1 = -1672kJ/mol
2Fe(s) + 3/2O2(g) = Fe2O3(S) ΔHr2 = - 836kJ/mol.
34. Calculaţi cantitatea de căldură care se degajă la arderea a 44,8L (c.n.) de hidrogen, cunoscând:
2H2(g) + O2(g) → 2H2O(l) ΔH r = -572 kJ
35. Determinaţi cantitatea de căldură necesarǎ pentru încǎlzirea a 345 g apă de la temperatura t1=180C la temperatura
t2=980C (capă = 4,18 kJ/kg.K).
36. Alcoolul etilic (C2H5OH) prin ardere formeazǎ dioxid de carbon şi apǎ. La arderea unui kilogram de alcool etilic
se degajǎ 29695 kJ/kg.Calculaţi masa (în kilograme) de apă care se poate aduce la fierbere, de la t 1 = 200C la
t2=1000C, cu ajutorul căldurii degajate prin arderea unui kg de alcool etilic.
(capă=4,18 kJ/kg.K).
37. Explicaţi semnul negativ al variaţiei de entalpie pentru o reacţie exotermǎ.
38. Ordonaţi formulele urmǎtoarelor substanţe chimice: C2H6, C2H4, în sensul creşterii stabilitǎţii moleculei, pe baza
entalpiilor de formare standard ale acestor substanţe chimice:
∆ H f 0C2H4(g) = 52 kJ/mol, ∆ H f 0C2H6(g) = - 85 kJ/mol
39. Calculaţi cantitatea de căldură care se degajă la arderea a 240 g metan.
CH4(g) + 2O2(g) → CO2(g) + 3H2O(l) ΔHr = - 890 kJ
40. Determinaţi entalpia de formare a etenei C2H4(g), pe baza ecuaţiei termochimice:

107
 C2H4(g) + 3O2(g) → 2CO2(g) + 2H2O(g) ΔHr = -1322kJ
şi a cǎldurilor de formare în condiţii standard:
∆ H f 0CO2(g) = -393,5kJ/mol , ∆ H f 0H2O ( g) = -241,8 kJ/mol.
41. Ferul, prin ardere în oxigen, formeazǎ oxid de fer(III). Determinaţi cantitatea de cǎldurǎ care se degajă la arderea
a 112 g pilitură de fer în oxigen. Se cunosc următoarele ecuaţii termochimice:
Fe2O3(s) + 2Al → Al2O3(s) + 2Fe + 836kJ
2Al(s) + 3/2O2(g) → Al2O3(s) + 1672kJ
42. Calculaţi efectul termic al procesului care are loc la rǎcirea a 200g apă de la temperatura t1= 800C la temperatura
t2= 200C. (capǎ = 4,18kJ/kg.K).
43. Calculaţi entalpia de formare standard a carbidului (CaC2), utilizând ecuaţia termochimicǎ:
CaC2(s) + 2H2O(l) → C2H2(g) + Ca(OH)2(s), ΔHr = -127kJ
şi urmǎtoarele entalpii de formare standard:
∆ H f 0H2O ( l) = -285,5 kJ/mol , ∆ H f 0C2H2 ( g) = 227kJ/mol, ∆ H f 0Ca(OH)2( s) = -986kJ/mol.
44. Calculaţi căldura care se degajă la arderea a 12,5 g etenă C2H4 utilizând ecuaţia termochimicǎ:
C2H4(g) + 3O2(g) → 2CO2(g) + 2H2O(g) ΔHr = -1389kJ
45. Explicaţi de ce valoarea ΔrH a unei reacţii exoterme este negativă.
46. Determinaţi variaţia de entalpie a reacţiei chimice: 2C(S) + 3H2(g) → C2H6(g), utilizând urmǎtoarele
date termochimice:
2C2H6(g) + 7O2 → 4CO2(g) + 6H2O(l) ΔHr1 = - 3120kJ;
C(S) + O2(g) → CO2(g) ΔHr2 = - 394kJ
2H2(g) + O2(g) → 2H2O(l) ΔHr3 = - 572kJ
47. Notaţi valoarea entalpiei standard de descompunere în elemente a sulfurii de carbon cunoscând valoarea entalpiei
de formare standard a acestei substanţe : ∆ H f 0CS2 ( g) = 87,78kJ/mol.
48. Calculaţi cantitatea de căldură (J) necesarǎ pentru a mǎri temperatura unei cantitǎţi de 200 g apă de la
t1= 200C la t2= 900C. (capă = 4,18 J/g grad).
49. Determinaţi cantitatea de cǎldurǎ necesară topirii a 180 g gheaţă. (ΔHtopire = 6,01kJ/mol)
50. Calculaţi cantitatea de căldură degajată la arderea unui volum de 1m3 propan (C3H8), în condiţii normale de
presiune şi temperaturǎ, pe baza ecuaţiilor termochimice:
C3H6(g) + H2(g) → C3H8(g) ΔHr1 = -126kJ
C3H6(g) + 9/2 O2(g) → 3CO2(g) + 3H2O(l) ΔHr2 = -2058kJ
2H2(g) + O2(g) → 2H2O(l) ΔHr3 = -572kJ
51. Pe baza urmǎtoarelor reacţii termochimice :
a. NO(g) + O3(g) → NO2(g) + O2(g) ΔH1 = -199 kJ
b. O3(g) → 1,5 O2(g) ΔH2 = -142 kJ
c. O2(g) → 2[O](g) ΔH3 = 495 kJ,
calculaţi variaţia de entalpie a reacţiei: NO(g) + [O](g) → NO2(g)
52. Determinaţi căldura de formare standard a amoniacului pe baza următoarelor ecuaţii termochimice:
4NH3(g) + 3O2(g) = 2N2(g) + 6H2O(g) ΔHr1 = -1266 kJ
2H2(g) + O2(g) = 2H2O(g) ΔHr2 = -483 kJ

108
 7.8 Răspunsuri:
1. a) C2 H 4  2,5moli , C2 H 6  2,5moli , Q=6881,25KJ

b )m=7900 g
2. Conform teoriei
3. ΔHr= -137KJ
4. Conform teoriei
5. CH4+ 2O2→CO2+3H2O
6. Conform teoriei
7. ν= 10 moli CH4; Q=509 KJ
8. ΔHr=376,6 KJ ; Q=1883 KJ
9. CH4 este mai stabil decât C2H2 deoarece ∆ H f 0CH4 (g) < ∆ H f 0C2H2(g)
10. C4H10 + 13 O2→ 4CO2+5H2O
2
11. Conform teoriei
12. Q=31,35 KJ; ν= 0,0352 moli
13. ν= 100 moli; Q=28 600 KJ
14. CO2 este mai stabil deoarece are entalpia de formare standard mai mică.
15. ∆Hr = -174,5 KJ
16. C2H4 mai stabil
17. ∆Hr = -1299,3 KJ, ν= 2 moli; Q=2598,6 KJ
18. Conform teoriei
19. a. ν= 2 moli; Q=3116,6 KJ; b. ∆T=74,56K; c. ∆ H f 0C2H6=3202,7 KJ/mol
20. H2O,CO2
21. a. ∆Hr = -117,79 KJ; b. mpura=160Kg; ν= 1,6 Kmoli; c. ∆Hr = -802,3 KJ ν= 0,235moli; V=5,26l=0,005m3
22. ∆T=80K; Q= 893600KJ; m=2672,24KJ
23. Conform teoriei.
24. ∆Hr =-802,3KJ
25. a. Exotermă; b. Endotermă.
5
26. a.C2H2+ O2→2CO2+H2O; b. Q= 2596,415 KJ c. m=6,9Kg
2
27. R=R2-R1; ∆Hr = ∆Hr2-∆Hr1; ∆Hr =-136,86 KJ
28. ∆ H f 0=285,5KJ/mol.
29. Cgrafit+O2→CO2 ∆Hr 1= -393,2 KJ
Cdiamant+O2→CO2 ∆Hr 2= -395,08 KJ
Cdiamant→ Cgrafit ∆Hr = ∆Hr 2-∆Hr 1= -395,08 +393,2 = -1,88 KJ
30. Q=50,16 KJ
31. Q=5505 KJ
32. ∆Hr = -2504KJ
33. ∆Hr =∆Hr1-∆Hr2=-836KJ
34. Q=57,2 KJ
109
 35. Q=mc ∆T=115,368 KJ
36. m=88,8 Kg
37. Conform teoriei.
38. C2H4, C2H6
39. ν= 15 moli; Q=13350 KJ
40. ∆ H f 0 C2H4=51,4 KJ/mol.

41. νFe= 2 moli; ∆Hr = -1672KJ; Q = 836KJ

42. Q=50,16KJ
43. ∆ H f 0=29KJ/mol
44. Q= 625,05KJ
45. Conform teoriei
46. ∆Hr = -1/2 ∆Hr1+2∆Hr2+3/2 ∆Hr3 =-86KJ
47. ∆ H desc. 0=-87,78KJ/mol
48. Q=58520J
49. ν= 10 moli; Q=60,1KJ
50. C3H8+5O2→3CO2+ 4H2O
∆Hr = -∆Hr1+∆Hr2+1/2∆Hr3=-304,5 KJ
ν= 44,64 moli; Q=99017,85KJ
R=R1-R2-1/2R3, ∆Hr = -304,5KJ
51. N2+3H2→2NH3 sau 1/2N2+3/2H2→NH3 ; ∆Hr = -1/4∆Hr1+3/4∆Hr2 = -47,25 KJ

110
 8 NOȚIUNI DE CINETICĂ

CINETICA CHIMICĂ = studiazã condiţiile în care are loc o reacţie chimicã, viteza cu care se desfãşoarã reacţiile
chimice şi factorii care influenţeazã viteza de reacţie.

8.1 Reacţii lente, reacţii rapide

Reacţii rapide:
1. Aprinderea hidrogenului:
2H2 + O2→2H2O + Q

2. Arderea combustibilior:
CH4 + O2→CO2 + 2 H2O + Q

3. Reacţii de neutralizare (reacţia dintre un acid şi o bazã)

NaOH + HCl →NaCl + H2O

4. Reacţii cu formare de precipitate:

HCl + AgNO3→AgCl↓ + HNO3

5. Reacţii cu efervescenţã:
2HCl + Na2CO3→ 2Na Cl + CO2 + H2O

Reacţii lente:
1. Fermentaţia glucozei:

2. Fermentaţia aceticã:

3. Descompunerea H2O2 fara catalizator

4. Ruginirea fierului
5. Coclirea cuprului

8.2 Teoria comlexului activat

În general, pentru ca o reacţie chimică să se producă, este necesar ca o serie de legături din reactanți să se rupă, iar
altele să se formeze. Conform teoriei cinetico-moleculare, particulele constituente ale materiei sunt într-o continuă mişcare
având energii diferite.
Pentru ca ciocnirile dintre particulele reactante să fie eficace, să conducă la produşii finali de reactie este necesară
indeplinirea a două condiții:

111
 1. condiția geometrică: particulele care se ciocnesc trebuie să aibă o orientare favorabilă formării produşilor de
reacție .
2. condiția energetică:
 în cazul în care particulele care se ciocnesc au o energie suficient de mare, pentru a se produce
ruperea legăturilor existente şi formarea altora noi, are loc reacţia chimică. Această energie
minimă a moleculelor, necesară pentru formarea complexului activat, se numeşte energie de
activare. Prin ciocnirea dintre acestea se formează o asociaţie temporară bogată în energie,
denumită complex activat. Prin ciocnire o parte din energia cinetică se transformă în energie
potenţială a complexului activat.
 dacă moleculele care se ciocnesc au o energie scăzută, legăturile existente nu pot fi rupte,
după ciocnire moleculele se separă fără o modificare a structurii acestora.
 pentru toate reacţiile chimice, exoterme şi endoterme, complexul activat este starea cu energia
cea mai ridicată, atât faţă de reactanţi cât şi faţă de produşi. Cu cât Ea este mai mica, viteza
de reactie este mai mare. Catalizatorul are rolul de a mări viteza de reactive, micșorând Ea.

8.3 Viteza de reacție

 Viteza de reacție reprezintã variaţia concentraţiei reactanţilor sau produşilor de reacţie în unitatea de timp:
Pentru reacţia : R → P
(reactanţi) ( produşi)
viteza de reacţie este:
∆[𝑅] ∆[𝑃]
𝑣=− =+ iar [𝑣] = 𝑚𝑜𝑙 ∙ 𝐿−1 ∙ 𝑠 −1
∆𝑡 ∆𝑡

 Vitezele cu care se consumă reactanţii respectiv se formează produşii de reacţie sunt proporţionali cu
coeficienţii stoechiometrici.
Pentru reacţia: aA + bB → cC + dD se verifică relaţiile matematice:

− − − −
𝑣𝐴 𝑣𝐵 𝑣𝐶 𝑣𝐷
= = =
𝑎 𝑏 𝑐 𝑑

 Legea vitezei de reacție

Dependenţa vitezei de reacţie de concentraţia reactanţilor se exprimă prin legea vitezei de reacţie.
Pentru reacţia: aA +bB →cC+dD

112
 v = k[A]na [B] nb
unde: a,b=coeficienţii stoechiometrici
m= a+b ; m =molecularitatea
na, nb= ordine parțiale de reacție;
n = na+nb=ordin global de reacție
[A], [B]=concentraţiile reactanţilor în mol/L
k = constantă de viteză, depinde de natura reactantilor, şi de condiţiile de reacţie: temperatura, presiune, catalizatori

8.4 Factorii care influenţeazã viteza de reacţie

1. Concentraţia
2. Temperatura
3. Presiunea (în sisteme gazoase)
4. Suprafaţa de contact dintre substanţele reactante
5. Catalizatorul

Catalizatorii = sunt substanţe care mãresc viteza reacţiilor chimice acţionând asupra mecanismului lor şi se regãsesc la
sfârşitul reacţiei. Catalizatorii micşoreazã energia de activare.
Caracteristici:
 nu modificã valoarea cãldurii de reacţie (ΔH)
 nu modificã poziţia de echilibru într-o reacţie reversibilã (nu modificã Kc- constanta de echilibru, acţiunea
catalizatorului constã în micşorarea duratei de stabilire a echilibrului.
 nu iniţiazã o reacţie, el doar accelereazã reacţii care sunt posibile din punct de vedere termodinamic.
 catalizatorul prezintã:- selectivitate adicã capacitatea de a alege o reacţie din mai multe posibile şi
-specificitate ce constã în acţiunea cataliticã numai asupra unei substanţe dintr-un
amestec.
6. Promotorii sunt substanţe care măresc activitatea catalizatorului.
7. Otrăvurile sunt substanţe care reduc sau anulează activitatea catalizatorilor.
8. Inhibitorii sunt substanţe care micşorează viteza de reacţie, acţionând asupra reactanţilor şi nu asupra catalizatorilor.

113
 8.5 Exemple de probleme
Exemplul 1.
Determinarea vitezei medii

2H2O2(aq) → 2H2O(l) + O2(g)

a) Dacă se cunosc concentrațiile intr-un interval de timp:

cH 2O 2 c H 2 O cO 2
v H 2O 2   v H 2O   vO 2  
t t t

b) Se cunoaște reacția si viteza medie a unei substanțe

v H 2O 2 v H 2O v O 2
  Astfel rezultă că: v H 2O  2v O 2
2 2 1

c) Determinarea legii vitezei de reacție

8.6 Exersează:

1. Reacţia de alchilare a benzenului are loc conform ecuaţiei chimice:

AlCl3
C6H6 + CH3Cl CH5-CH3 + HCl
Indicaţi rolul AlCl3 asupra vitezei de reacţie. Justificaţi rǎspunsul.
2. Scrieţi ecuaţia unei reacţii chimice care decurge lent.
3. La temperatura de 3500C etanolul poate suferi o reacţie de deshidratare. Din reacţie rezultǎ etenǎ si apǎ. Ecuaţia reacţiei
chimice este:
Al2O3
C2H5-OH C2H4 + H2O
Indicaţi rolul Al2O3 în această reacţie. Precizaţi dacă prezenţa Al2O3 modifică randamentul reacţiei.
4. Explicaţi semnificaţia noţiunilor:
a. catalizator;
b. inhibitor.
5. Procesul tehnologic de obţinere a acidului azotic are ca etapă intermediară reacţia:
4NH3 + 5O2 Pt 4NO + 6H2O ΔH>0
Indicaţi rolul platinei (Pt) în această reacţie; precizaţi dacă prezenţa platinei modifică efectul termic al reacţiei.
6. Obţinerea margarinei, se bazează pe hidrogenarea legăturilor duble din uleiuri vegetale:
| | | |
Ni
C = C + H2 —C— C—
| | | |
Notaţi rolul nichelului în această reacţie; precizaţi dacă reacţia are loc în absenţa (Ni).
7. Reacţia de sinteză a amoniacului are loc în prezenţa ferului, conform ecuaţiei chimice:
Fe
N2(g) + 3H2(g) 2NH3(g)
Indicaţi rolul ferului în această reacţie chimicǎ; precizaţi dacă prezenţa ferului deplasează echilibrul chimic.
8. Scrieţi ecuaţia unei reacţii chimice rapide.

114
9. Procesul de fermentaţie acetică are loc conform ecuaţiei chimice:
enzime
CH3–CH2-OH + O2 CH3-COOH + H2O
Apreciaţi reacţia chimică din punct de vedere a vitezei de reacţie (lentă/ rapidă).
10. Notaţi expresia matematicǎ a legii de vitezǎ pentru o reacţie de ordinul (I).
11. Viteza de formare a unui compus este egală cu 1,5.10 -3 mol/L.min; exprimaţi aceastǎ vitezǎ în mol/Ls.
12. Zincul reacţioneazǎ cu 100 mL soluţie de acid clorhidric. Ecuaţia reacţiei chimice care are loc este:
Zn + 2HCl → ZnCl2 +H2. Determinaţi viteza de reacţie raportată la acid ştiind că masa amestecului scade cu 0,3 grame
după un minut, iar volumul soluţiei rămâne constant.
13. Explicaţi semnificaţia noţiunii: viteză de reacţie.
14. a.Notaţi expresia matematică a legii de viteză pentru o reacţie chimică ce decurge după cinetică de ordinul (II).
b. Indicaţi unitatea de măsură a constantei de viteză pentru o reacţie chimică de ordinul (II).
15. Pentru o reacţie chimică de forma: A → Produşi , s-a constatat că pentru o creştere de 5 ori a concentraţiei reactantului A
îi corespunde o creştere a vitezei de reacţie tot de 5 ori. Determinaţi expresia matematică a legii de viteză.
16. Calculaţi viteza unei reacţii chimice de ordinul (I), de forma A → Produşi , pentru concentraţia reactantului A de 0,2
mol/L. Se cunoaşte valoarea constantei de viteză k = 5.10-4 s-1.
17. Pentru reacţia de forma A + B → Produşi s-au determinat următoarele date experimentale:
v (mol/L.s) [A] mol/L [B] mol/L
12 0,1 0,1
24 0,1 0,2
48 0,2 0,1
a.Determinaţi expresia matematică a legii de viteză pentru reacţia A + B → Produşi.
b.Calculaţi valoarea constantei de viteză.
c. Determinaţi ordinul de reacţie.
18. Pentru reacţia reprezentatǎ prin ecuaţia de tipul: aA + bB → Produşi, se constatǎ experimental, următoarele:
- viteza reacţiei creşte de 16 ori când concentraţiile reactanţilor A şi B se dublează;
- viteza se dublează când concentraţia reactantului A rămâne neschimbată şi concentraţia reactantului B se
dublează. Determinaţi expresia matematicǎ a vitezei de reacţie.
19. Pentru o reacţie chimicǎ de forma: A + 2B → C, viteza de formare a produsului de reacţie C este 0,3 mol/L.s. Calculaţi
viteza de reacţie raportată la reactantul B.
20. Explicaţi semnificaţia noţiunii: vitezǎ de reacţie.
21. Reacţia de oxidare a NO, reprezentată prin ecuaţia chimică : 2NO(g) + O2(g) → 2NO2(g) este o reacţie de ordinul III.
a. Scrieţi expresia matematică a legii de viteză.
b.Calculaţi unitatea de măsură a constantei de viteză.
22. Pentru reacţia de descompunere a N2O5 conform ecuaţiei : 2N2O5 → 4NO2 + O2 s-au determinat urmǎtoarele date
experimentale:
timp (min) O 184 319
[N2O5] mol/L 2,33 2,08 1,91
a. Determinaţi viteza medie de consum a N2O5 în intervalul 0-184 minute.
b. Determinaţi viteza medie de formare a O2(g) în intervalul 0-184 minute.

115
23. Calculaţi unitatea de măsură a constantei de viteză, k, pentru o reacţie de ordinul (II).
24. Calculaţi valoarea pentru viteza medie de descompunere a NO2(g) , cunoscând urmǎtoarele date experimentale:
2NO2(g) ⇄ 2NO(g) + O2(g)
Timp (secunde) [NO2] mol/L [NO] mol/L [O2] mol/L
0 0,0100 0,000 0,000
50 0,0079 0,0021 0,0011
25. Pentru reacţia de forma A → P , concentraţia reactantului A scade de la 0,6 mol/L la 0,3 mol/L în 2 minute; calculaţi
viteza medie de reacţie în funcţie de reactantul A.
26. Viteza unei reacţii chimice a fost mǎsuratǎ pentru diferite concentraţii ale reactanţilor A şi B, după cum urmează:
[A] mol/L [B] mol/L v (mol/L.s)
0,1 0,1 4∙10-5
0,1 0,2 4∙10-5
0,2 0,1 8 ∙10-5
a.Determinaţi expresia matematicǎ a legii vitezei de reacţie.
b. Calculaţi valoarea numerică a constantei de viteză, K.
c. Calculaţi viteza de reacţie dacă [A]=0,05 mol/L şi [B]=0,2 mol/L.
27. Pentru procesul a cărei ecuaţie chimică este:
2NO(g) + O2(g)+ 56kJ → 2NO2(g),calculaţi viteza medie cu care se formează O2(g) , cunoscând valorile mǎsurǎtorilor
experimentale din tabelul urmǎtor:
Timp (s) [NO2] mol/L [NO] mol/L [O2] mol/L
0 0,01 0,000 0,000
50 0,0079 0,0021 0,0011
28. Pentru reacţia: 2N2O5(g) → 4NO2(g) + O2(g) s-au determinat urmǎtoarele date experimentale:
t (min) 0 1 2 3
[N2O5] mol/L 1 0,705 0,497 0,349
a. Determinaţi viteza medie de consum a N2O5 în intervalul 0-3 min.
b. Determinaţi viteza medie de formare a oxigenului în intervalul 0-3 min.
29. Scrieţi expresia matematicǎ a ecuaţiei vitezei de reacţie pentru procesul chimic :
H2(g) + I2(g) → 2HI(g) , ştiind că reacţia are o cinetică de ordinul (II).
30. Pentru o reacţie chimicǎ de tipul A + B → C se cunosc urmǎtoarele informaţii:
- viteza se dublează când concentraţia lui B se dublează iar concentraţia lui A rǎmâne neschimbată;
- viteza creşte de 16 ori când concentraţiile lui A şi B se dublează.
a. Determinaţi expresia matematicǎ a ecuaţiei vitezei de reacţie.
b. Determinaţi ordinul de reacţie al reacţiei.
31. Pentru reacţia de descompunere a N2O5 conform ecuaţiei: 2N2O5 → 4NO2 + O2 s-au determinat urmǎtoarele date
experimentale:
Timp(min) 0 184 319
[N2O5] mol/L 2,33 2,08 1,91
a. Calculaţi viteza medie de consum a N2O5 în intervalul 184-319 min.
b. Calculaţi viteza medie de formare a O2(g) în intervalul 184-319 min.
116
32. Pentru o reacţie chimicǎ de forma nA → Produşi, constanta de viteză are valoarea k=3,5·10-4 L/mol·s . Dublând
concentraţia lui A, viteza de reacţie creşte de 4 ori.
a.Determinaţi expresia matematicǎ a ecuaţiei vitezei de reacţie..
b.Calculaţi viteza de reacţie pentru [A] = 0,01 mol/L.
33. Carbonatul de calciu reacţionează cu acidul clorhidric. Ecuaţia reacţiei chimice care are loceste:
CaCO3 + 2HCl→ CaCl2 + H2O + CO2. Calculaţi viteza de reacţie raportată la acidul clorhidric, ştiind că după două
minute, masa amestecului a scăzut cu 0,066 grame. Volumul soluţiei de acid clorhidric este 100 mL.
34. Recunoaşterea ionului clorură (Cl-), din clorura de potasiu (KCl), este reprezentată prin ecuaţia chimică:
KCl + AgNO3 → AgCl↓ + KNO3.
a. Apreciaţi reacţia chimică din punctul de vedere al vitezei de reacţie (lentă, rapidă).
35. Sinteza HI are loc conform ecuaţiei chimice: H2(g) + I2(g) →2HI(g). Calculaţi viteza de consum a H2(g) ştiind că viteza de
formare a HI este 2,8 mol/L·s.
36. Viteza de formare a unui compus are valoarea 2,5·10-6 mol/L.s. Exprimaţi aceastǎ vitezǎ în mol /L·min.
37. Pentru reacţia chimicǎ de tipul: A+B → Produşi, ordinele parţiale de reacţie sunt nA = 0,5 şi nB = 2; notaţi expresia
matematicǎ a ecuaţiei vitezei de reacţie.
38. Determinaţi viteza reacţiei chimice: 2O3 → 3O2 în funcţie de variaţia concentraţiei ozonului, ştiind că viteza de formare
a oxigenului este 1,5·10-3 mol/L·s.
39. Pentru reacţia de tipul: A→B, s-au constatat urmǎtoarele: dacă se triplează concentraţia reactantului A, viteza de reacţie
se măreşte de 9 ori. Determinaţi ordinul acestei reacţii.
40. Zincul reacţionează cu acidul clorhidric. Din reacţie rezultǎ clorura de zinc (ZnCl 2) şi hidrogen.
a.Notaţi ecuaţia reacţiei chimice care are loc.
b. Apreciaţi tipul de reacţie din punctul de vedere al vitezei de reacţie (rapidă / lentă).
41. Oxigenul se obţine în laborator conform ecuaţiei chimice :
𝑀𝑛𝑂2
2H2O2(l) 2H2O(l) + O2(g)
→
La descompunerea catalitică a apei oxigenate, s-au înregistrat urmǎtoarele date experimentale:
timp (minute) 0 5 10 20
[H2O2] (mol/L) 2 1,46 1,06 0,57
c. Determinaţi viteza medie de consum a H2O2 în intervalul 0 – 20 minute.
d. Notaţi rolul MnO2 în desfǎşurarea reacţiei chimice; precizaţi dacă MnO2 se consumă în reacţie.
42. Bromura de nitrozil, (NOBr) se obţine conform ecuaţiei chimice:
2NO(g) + Br2(g) → 2NOBr(g)
a. Scrieţi expresia matematică a ecuaţiei vitezei de reacţie cunoscând că reacţia este de ordinul (II) în raport cu NO
şi de ordinul (I) în raport cu Br2.
b. Indicaţi modul în care se modifică viteza de reacţie dacă se triplează concentraţia bromului iar concentraţia NO
rămâne constantă. Justificaţi răspunsul.

117
 9 COMBINAȚII COMPLEXE
Combinaţia complexă [Cu (NH3)4] (OH)2 este formată din :
o ion complex format din ion central Cu2+în jurul căruia se găsesc legaţi prin legături coordinative un anumit
număr de molecule NH3numiţi liganzi.

o Ion care neutralizează ionul complex OH-

-Ionii centrali în general metale tranziţionale dar şi unele metale de tip p :Al, Sn, Pb care prezintă orbitali vacanţi . În
legătura coordinativă vor funcţiona ca acceptoriori.
-Liganzii prezintă electroni neparticipanţi. În legătura coordinativă vor funcţiona ca donori.
Aceştia pot fi molecule : NH3 (amino), H2O (aqua).
Ioni : Cl- (cloro), HO- (hidroxo), CN-(ciano)

o Numărul de coordinaţie (coordinare) reprezintă numărul maxim de liganzi legaţi de ionul metalic.

 Reactivul Schweitzer:- dizolvă celuloza

CuSO4 +2NaOH→Cu(OH)2+Na2SO4
Cu(OH)2+ 4NH3→ [Cu (NH3) 4](OH)2
Hidroxid tetraaminocupru(II)
 Reactivul Tollens
2AgNO3+2NaOH→Ag2O+2NaNO3+ H2O
Ag2O+ 4NH3+ H2O→2[Ag(NH3)2] OH
Hidroxid diaminoargint(I)

AlCl3+2NaOH→ Al(OH)3+3NaCl
Al(OH)3+NaOH→Na[Al(OH)4]
Tetrahidroxoaluminat de sodiu

2KI+HgCl2→HgI2+2KCl
HgI2+2KI→K2[HgI4]
Tetraiodomercuriat(II) de potasiu

118
Nr combinaţia Formula chimică Preparare Legături chimice
complexă
1 Reactivul
Tollens
[Ag(NH3)2] OH 2AgNO3 + 2NaOH → Ag2O↓ + 2NaNO3+ H2O  2 leg. covalente coordinative între Ag și NH3
Ag2O + H2O + 4NH3 → 2[ Ag(NH3)2]OH  3 leg. covalente polare simple în NH3
hidroxid de diaminoargint (I)  o leg. covalentă polară simplă în O-H
 leg.ionică între OH- și [Ag(NH3)2]+

2
 4 leg. covalente coordinative Cu și NH3
Reactivul [Cu (NH3)4 ] (OH)2 CuSO4 +2NaOH → Cu(OH)2↓ + Na2SO4  3 leg. covalente polare simple în NH3
Schweitzer  o leg. covalentă polară simplă în O-H
hidroxid de tetraminocupru (II) Cu(OH)2 + 4NH3 → [Cu(NH3)4](OH)2  leg. ionică între OH- și [Cu (NH3)4 ] 2+

Albastrul Fe4 [Fe (CN)6 ]3 4FeCl3 + 3K4[Fe(CN)6]→ Fe4[Fe(CN)6 ]3 +12 KCl  6 leg. covalente coordinative între Fe(II) și CN -
de Berlin  o leg. covalentă triplă între C și N
hexacianoferat (II) de fier (III)  leg. ionică între Fe 3+și [Fe (CN)6 ] 4-
“albastru de
Prusia”

119
 10 Anexa 1. Valenţa

Valenţa reprezintã numãrul de electroni, ai un element, implicaţi în formarea legãturilor chimice (legãturi ionice,
legãturi covalente ).
 metalele situate în grupele principale au valenţa egalã cu numãrul grupei
 nemetalele au valenţa egalã cu 8 - nr. Grupei
bGrupă IA IIA IIIB IVB VB VI B VIIB VIIIB IB IIB IIIA IVA VA VIA VIIA VIIIA

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18
Perioadă

1 2
1
H He

3 4 5 6 7 8 9 10
2
Li Be B C N O F Ne

11 12 13 14 15 16 17 18
3
Na Mg Al Si P S Cl Ar

19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36
4
K Ca Sc Ti V Cr Mn Fe Co Ni Cu Zn Ga Ge As Se Br Kr

37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54
5
Rb Sr Y Zr Nb Mo Tc Ru Rh Pd Ag Cd In Sn Sb Te I Xe

55 56 * 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82 83 84 85 86
6
Cs Ba Hf Ta W Re Os Ir Pt Au Hg Tl Pb Bi Po At Rn

87 88 ** 104 105 106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118
7
Fr Ra Rf Db Sg Bh Hs Mt Ds Rg Uub Uut Uuq Uup Uuh Uus Uuo

Valenţă → I II III IV III II I 0

 metalele situate în grupele secundare au mai multe valenţe (cele mai uzuale fiind arãtate mai jos)
metalul Fe Cu Hg Mn Cr Ag Au Zn Co Ni

valenţa II şi III I şi II I şi II II şiVII III şi VI I III II II II

 Unele nemetalele pot avea mai multe valenţe

nemetalul Cl Br I S Se Te N P As
valenţa I , III , V I,V I , V , VII II , IV , II ,IV , II , IV , I , II , III, III , V III , V
, VII VI VI VI IV , V

120
 11 Anexa 2. Tabel cu acizi si baze conjugate

Acid Baza

Acid percloric HCIO4 CIO4‾ Ion perclorat

Acid sulfuric H2SO4 HSO4‾ Ion sulfat

Acid iodhidric HI I‾ Ion iodură

Acid bromhidric HBr Br‾ Ion bromură

Acid clorhidric HCl Cl‾ Ion clorură
Acid azotic HNO3 NO3‾ Ion azotat

Ion hidroniu H30+ H2O Apa

Ion sulfat acid HSO4‾ SO42

‾ Ion sulfat

Acid fosforic H3PO4 H2PO4‾ Ion fosfat acid

Acid fluorhidric HF F‾ Ion fluorură

Acid azotos HNO2 NO2‾ Ion azotit

Acid acetic CH3CO2H CO3CO2‾ Ion acetat

Acid carbonic H2CO3 HCO3‾ Ion carbonat acid

Hidrogen sulfurat H2 S HS‾ Ion sulfura acidă

Ion amoniu NH4+ NH3 Amoniac

Acid cianhidric HCN CN- Ion cianură

Ion carbonatacid HCO3‾ CO3²‾ Ion carbonat

Ion sulfura acidă HS‾ S‾2 Ion sulfură

Apa H2 O OH‾ Ion hidroxid

Amoniac NH3 NH2‾ Ion amidură

Hidrogen H2 H‾ Ion hidrură

121
 12 Anexa 3. Radicali mai importanţi
Denumire Formulã Valenţã Număr de
oxidare
Amoniu NH4 I +1

Hidroxil OH I -1

Azotat NO3 I -1
Azotit NO2 I -1
Azotură N III -3

Clorură Cl I -1
Perclorat ClO4 I -1
Clorat ClO3 I -1
Clorit ClO2 I -1
Hipoclorit ClO I -1

Cianură CN I -1

Sulfură S II -2
Sulfură acidă HS I -1
Sulfat SO4 II -2
Bisulfat ( sulfat acid ) HSO4 1 -1
Sulfit SO3 II -2
Sulfit acid HSO3 I -1

Fosfură P III -3
Fosfat PO4 III -3
Fosfat acid HPO4 II -2
Fosfat diacid H2PO4 I -1
Fosfit PO3 III -3
Fosfit acid HPO3 II -2
Fosfit diacid H2PO3 I -1

Carbură C IV -4
Carbonat CO3 II -2
Bicarbonat ( carbonat acid ) HCO3 1 -1

122