Sunteți pe pagina 1din 1

Robert Koch

De ce am ales sa scriu despre Robert Koch?! Pentru ca a fost un exemplu din


punct de vedere social si medical. Un om care a inceput ,,de jos, din nimic” si prin
perseverenta si multa munca a adus atat medicinei cat si omenirii, contributii care
de-a lungul decenilor au stat la baza salvarii vietii umane.
Robert Koch s-a născut în 1843 în orășelul Clausthal, Germania.
A învățat să scrie și să citească singur, iar la școală a înregistrat rezultate
excelente la matematică. La 19 ani, Koch intră la Universitatea din Göttingen pentru a
studia științe naturale, dar, după două semestre, decide să îmbrățișeze medicina. În
timpul studiilor a început să colaboreze cu distinsul specialist în anatomie Jacob
Henle care a lansat teoria contagierii, potrivit căreia rănile sunt infectate de microbi.
Deja în semestrul șase, Koch coordoana cercetările la Institutul de Fiziologie al
universității. Faptul că a absolvit universitatea cu cea mai mare distincție pare deja de
la sine înțeles.
În anii 1872-1880 este ofițer al Districtului medical Wollstein; în această perioadă
face primii pași în dezvoltarea cercetării științifice a organismelor care cauzează
infecții. Antraxul la vremea respectivă era foarte răspândit în districtul Wollstein,
iar Koch fără niciun ajutor bănesc sau științific își propune să descopere cât mai
multe despre acest flagel. Laboratorul a fost casa sa, ca aparatură a avut un microscop
dăruit de soția sa, iar instrumentarul era procurat de el însuși. Bacilul antraxului era
descoperit de Pollender, Rayer și Davaine, însă Koch își propune să demonstreze
faptul că acest bacil este de fapt agentul care produce boala. În acest scop el
inoculează la șoareci extracte din splina animalelor bolnave, și constată că aceștia
mor, în timp ce la lotul injectat cu extracte de la animale sănătoase șoarecii
trăiesc. Experimentul confirmă un fapt ce se bănuia și anume că sângele animalelor
infectate este capabil să transfere boala la animalele sănătoase. Koch nu este
mulțumit cu acest rezultat și merge mai departe, demonstrând că bacilii își păstrează
virulența chiar și în lipsa oricărui organism animal.

Koch a stabilit cauza bacterială a mai multor boli infecțioase și a descoperit


microorganismele care cauzează antraxul (1876), infectarea rănilor (1878),
tuberculoza (1882), conjunctivita (1883), holera (1884) și alte boli. A fost profesor la
Universitatea din Berlin din 1885 până în 1891 și șef al Institutului de Boli Infecțioase
(pe care l-a fondat tot el), din 1891 până în 1904. În cursul cercetărilor sale
bacteriologice pentru guvernul german și pentru cel englez, a călătorit în Africa de
Sud, India, Egipt și în alte țări. Cu această ocazie, el a făcut studii valoroase cu privire
la boala somnului, malarie, ciuma bubonică, lepra și alte boli.

Pentru contribuțiile lui la studiul infecției tuberculoase, Koch a primit în 1905


Premiul Nobel pentru Fiziologie/Medicină. In concluzie, parerea mea este ca Robert
Koch a fost unul dintre cei mai importanti pionieri ai medicinei.

S-ar putea să vă placă și