Sunteți pe pagina 1din 3

ROBIN HOOD

La începutul revoltei sale împotriva Marelui Şerif din Nottingham, Robin Hood se
plimba prin pădurea Sherwood. În timp ce mergea, se gândea la ceea ce se
întâmplă, progresul campaniei, la dispunerea forţelor sale, la mişcările
adversarilor săi şi la variantele pe care le avea la dispoziţie. Revolta împotriva
Şerifului începuse ca o cruciadă personală. Apăruse în urma unui conflict pe care
Robin însuşi îl avusese cu Şeriful şi cu administraţia acestuia. Acum Robin
trebuia sa gestioneze actiunea gandindu-se si la probabilitatea actiunile sale sa
nu-si atinga scopul si anume scaparea oamenilor de dictatura Serifului pana la
intoarcerea regelui Angliei.

Este foarte adevărat că singur nu ar fi realizat prea multe. La început căutase


aliaţi, bărbaţi care aveau motive personale şi un profund simţ al justiţiei. Mai
târziu îi acceptase pe toţi cei care veneau, fără a pune prea multe întrebări.
Credea că puterea lui creşte o dată cu numărul celor care erau alături de el.

Robin Hood vrea să se dedice transformării grupului într-o bandă disciplinată –


un grup unit de duşmănia împotriva Şerifului, gata să trăiască în afara legii atât
timp cât era necesar pentru a-şi atinge scopurile. Banda era organizată într-un
mod simplu: Robin era şeful suprem şi el lua toate deciziile importante. De ceea
ce facea acum depindea existenţa lor.

Sarcini specifice erau delegate de el adjuncţilor săi:

 Will Scarlett era responsabil de obţinerea informaţilor confidenţiale.


Principala lui sarcină era aceea de a fi la curent cu toate mişcările
oamenilor Şerifului, dar el aduna şi informaţii despre planurile de călătorie
ale negustorilor bogaţi şi ale stareţilor.

 Micul John menţinea disciplina printre oameni şi avea grijă ca aceştia să


rămână în formă în ceea ce priveşte arta tragerii cu arcul.

 Scarlock era responsabil de finanţe – împărţea prada, mituia oficialii,


schimba prada pentru bani gheaţă şi găsea locuri pentru ascunderea
profiturilor suplimentare.

 Much, fiul lui Miller, avea sarcina dificilă de a aproviziona banda aflată într-
o continuă creştere.

Numărul crescând al bandei era o sursă de satisfacţie pentru Robin, dar în


acelaşi timp îi producea şi multe temeri. Reputaţia oamenilor săi era în creştere
şi noi recruţi veneau să li se alăture. Totuşi, numărul oamenilor începuse să
depăşească posibilităţile pădurii de a-i hrăni. Vânatul devenea tot mai puţin şi
mâncarea trebuia adusă în căruţe din oraşe îndepărtate. Membri bandei
poposeau întotdeauna împreună, şi ceea ce fusese un grup mic devenise o

1
bandă imensă a cărei prezenţă putea fi identificată de la mare distanţă. Disciplina
devenise tot mai greu de impus. ”De ce?” se întreba Robin, „acum nu cunosc nici
jumătate din oamenii cu care sunt zilele astea”.

Pe măsură ce banda devenea mai mare, principala sa sursă de venituri era în


declin. Călătorii, în special cei bogaţi, nu mai treceau pe lângă pădure. Era mai
costisitor şi deci mai incomod pentru ei, dar era preferabil aşa decât să le fie
confiscate bunurile de către oamenii lui Robin. Aşa că Robin se gândea să îşi
schimbe politica şi să introducă taxe fixe de trecere.

Această idee a întâmpinat o rezistenţă puternică din partea adjuncţilor săi, care
erau foarte mândri de faimosul slogan „Jefuieşte-i pe bogaţi şi dă la săraci”. Ei
spuneau că cei săraci şi sătenii erau principala lor sursă de suport şi informaţii,
iar dacă ar veni în contradicţie cu ei, aceştia i-ar lăsa la mila Şerifului.

Robin se întreba cât de mult timp ar mai putea să menţină obiceiurile şi metodele
din primele lor zile. Şeriful devenea tot mai puternic. Avea bani, trupe active şi
arme. Pe termen lung el îi putea înfrânge pe Robin şi pe oamenii săi. Mai
devreme sau mai târziu el le-ar afla slăbiciunile şi I-ar distruge metodic. Părerea
lui Robin era că ar trebui să pună capăt campaniei sale. Întrebarea era: cum ar
putea face acest lucru?

Robin ştia că ocaziile de a-l omorî sau captura pe Şerif erau puţine. Mai mult,
moartea Şerifului, deşi i-ar potoli setea de răzbunare, nu ar schimba cu nimic
problema de bază. Nu era probabil nici ca Şeriful să fie schimbat din postul său,
pentru că avea prieteni puternici la curte. Pe de altă parte, reflecta Robin, dacă
districtul se afla într-o perpetuă stare de nemulţumire, şi taxele nu erau colectate,
Şeriful ar trebui să cadă în disgraţie. Gândindu-se mai bine, Robin îşi dădu însă
seama că Şeriful s-ar putea folosi de nemulţumirile acestea pentru a-şi întări
poziţia. Rezultatul depindea de starea de spirit a Prinţului John.

Robin ştia că prinţul era răutăcios, cu un temperament slab şi impredictibil.


Prinţul era obsedat de lipsa lui de popularitate, poporul dorind întoarcerea
Regelui Richard aflat în cruciadă. În plus, prinţul trăia cu teama permanentă
stârnită de baroni, care deveneau pe zi ce trecea mai ostili puterii sale. Unii
dintre aceşti baroni începuseră deja să strângă bani pentru a-l salva pe Richard
Inimă de Leu din închisoarea în care se afla pe tărâmul păgân. De aceea prinţul
îi ceruse discret lui Robin să se unească cu el în schimbul unor amnistii în viitor.
Aceasta era însă o propunere periculoasă, pentru că haiducia provincială era
una, iar intrigile de la curte – alta. Robin ştia că Prinţul John era răzbunător, iar
dacă planul eşua, s-ar fi asigurat personal ca toţi cei implicaţi să fie executaţi.

Sunetul cornului care anunţa masa de seară îl întrerupse pe neaşteptate din


gândurile sale. Mirosul de carne de căprioară friptă plutea în aer. Nimic nu
fusese rezolvat sau aranjat. Robin se îndreptă spre tabără după ce îşi promise
sieşi să dea acestor probleme prioritate absolută după operaţiile de dimineaţă.

2
Imaginează-ţi că eşti Robin Hood şi că ai decis să conduci să conduci banda în
lupta sa împotriva şerifului.

1. Care sunt principalele 3 probleme carora trebuie sa le faca fata Robin


Hood?

2. Pornind de la situatia data, stabiliti ordinea activitatilor pe care ar trebui sa


le faca Robin Hood in functie de importanta lor (notand cu 1- cea mai
importanta)

Activităţi

Activitate Importanta
Recrutare
Masurarea rezultatelor
Recompensare
Stabilirea procedurilor de lucru
Stabilirea standardelor de performanta
Stabilirea obiectivelor
Masuri corective
Stabilirea sistemelor de raportare
Instruire
Motivare

S-ar putea să vă placă și