METAN

Metanul (CH4) este o hidrocarbură saturată, componentul principal al gazelor

naturale.

 Generalități:
Metanul a fost descoperit
de Alessandro Volta în 1778 în mâlul
bălților, din această cauză fiind numit
și gaz de baltă. Metanul este capul de
serie a alcanilor, o hidrocarbură saturată
aciclică, în care atomul de carbon este
hibridizat sp3, având o geometrie
tetraedrică de hidrocarburi .

 Răspândire:
Metanul se găsește sub formă de
zăcăminte naturale în stare destul de pură,
în România puritatea metanului fiind de
99%, însă se poate întâlni și în minele de
cărbuni unde în amestec cu aerul
formează amestecul exploziv numit gaz
grizu (responsabil de exploziile miniere).

 Metode de sinteză:
Fermentația anaerobă
Metanul este produs prin
fermentarea resturilor vegetale sau
animale mai ales pe fundul bălților,
metoda putând fi folosită și in cazul
epurărilor apelor reziduale din marile
orașe și nu numai. Plantațiile
de orez produc metan în timpul procesului
de crestere a plantei.
Gazul de iluminat
În gazul de iluminat obținut prin
distilarea uscată a huilei există un procent
de circa 20-30%.
Metode de laborator
  Metoda Moissan are la bază reacția dintre o carbură (de aluminiu, de beriliu) și apă
Al4C3 + 12H2O = 3CH4 + 4Al(OH)3.

 Metoda Dumas folosește ca materie primă acetatul de sodiu (sau de potasiu) prin
încălzire cu calce sodată:
CH3-COONa + NaOH = CH4 + Na2CO3

 Proprietăți fizico-chimice
Metanul este un gaz incolor, inodor, mai ușor decît aerul. Este foarte puțin solubil în
apă (sub 1%), dar solubil în alcool și eter. Arde cu flacără puțin luminoasă, cu degajare mare
de caldură (8560kcal/m3). Amestecul de metan și oxigen (sau metan și aer) explodează în
prezența unei scântei. Așa se explică exploziile care se produc uneori în minele de cărbuni,
unde se găsesc cantități însemnate de metan sub formă de gaz grizzu. Acesta are o
comportare deosebită față de celelalte hidrocarburi, datorita faptului că legătura covalentă
existentă în moleculă este foarte stabilă, iar acest fapt influențează comportamnetul său
chimic. Prin arderea completă a metanului cu cantități insuficiente de aer, în instalații
speciale, se obține „negrul de fum”—o sursă importantă pentru sintezele chimice (în special
cele pentru fabricarea cauciucului). Prin trecerea metanului împreună cu vapori de apă peste
catalizatori de aluminiu la o temperatură de circa 850 °C se obține un amestec de oxid de
carbon și hidrogen care poate fi folosit drept „gaz de sinteză”:

Acest gaz de sinteză trecut peste un catalizator de fier la 450 °C suferă o transformare
la nivelul oxidului de carbon, acesta fiind transformat în dioxid de carbon

Atunci când catalizatorii nu sunt prezenți, metanul este stabil pînă la circa 900 °C. Prin
trecerea metanului prin tuburi de cuarț la 1000-1200 °C se formează, cu randamente relativ
mici, acetilenă, etenă, butadienă, dar și hidrocarburi aromatice de tipul benzenului,
xilenuluin antracenului, etc. Ca orice hidrocarbură saturată, metanul poate suferi reacții de
substituție, reacțiile de halogenare (clorurare) ale metanului fiind cele mai reprezentative
din acest punct de vedere. Acestea conduc în final la o compuși mono-, di-, tri-tetra
substituți, însă mai poate suferi și reacții de amonooxidare (tratarea cu amoniac si oxigen,
respectiv aer), în urma cărora se formează acid cianhidric (cianurile alcaline, diferite produse
intermediare pentru industria materialelor plastice, a fibrelor sintetice, a cauciucului
sintetic), sulfura de carbon CS2 (prin tratare cu sulf la 600-700 °C, în prezența catalizatorilor),
nitrarea (se obține nitrometan, bun dizolvant). Metanul poate suferi și o oxidare catalitică la
temperaturi de 600-700 °C, în urma căreia rezultă formaldehida.