Efigii vasluiene (7)

Nicolae Malaxa, omul locomotivă

de Daniel Dragomirescu

Meleagurile noastre au dat nu doar cronicari, cărturari și poeți, cum în general

se crede. Din mijlocul acestor meleaguri s-a ridicat și Nicolae Malaxa (1884-1965),
inginer și industriaș și o veritabilă emblemă a epocii în care a trăit. Este adevărat că
în aceeași epocă mai existau și alți industriași de succes, precum Max Auschnitt
sau Dumitru Mociorniță, dar cazul lui Malaxa a fost unul dintre cele mai
spectaculoase. Cum altfel s-ar putea califica evoluția acestui inginer mecanic,
născut la Huși într-o familie aromâno-grecească, cu studii în Germania, care prin
anii ’20 patrona un mic atelier de reparat vagoane și locomotive, iar în anii ’30
conducea marile uzine „Malaxa”? Așa ceva nu prea se mai văzuse în România
modernă, motiv pentru care Caragiale, prin gura lui Cațavencu, emitea butada că
„industria românească este admirabilă..., dar lipsește cu desăvârșire”.
Intrigați de apariția unui complex industrial de mari proporții, într-o țară până
atunci considerată „eminamente agrară”, unii au găsit de cuviință să afirme că
succesul industrial al lui Malaxa s-ar fi datorat exclusiv faptului că achiziționarea
produselor sale era asigurată prin comenzi de stat (care aduceau profituri
considerabile). Producția uzinelor Malaxa se vindea însă bine, nu numai în
România, ci și în alte țări, inclusiv în Germania.
Alții, precum Constantin Argetoianu, un om politic cu multe bube în cap, care
arăta cu degetul bubele din capul altora, era de părere, în niște însemnări ale lui, că
Malaxa își crease „un fond de rulment al corupției”. Cel care se lăsa cu plăcere
corupt era chiar șeful statului, regele Carol al II-lea. Max Auschnitt, confratele lui
Malaxa, ne dă și el o mărturie anecdotică și pitorească în acest sens.
Ceva, totuși, în aceste interpretări nu prea se leagă. Noi avem și astăzi o serie de
oameni de afaceri corupători, dar niciunul dintre ei nu a ajuns și nu va ajunge
vreodată să rivalizeze cu Nicolae Malaxa.
În realitate, cariera de mare industriaș al lui Nicolae Malaxa a avut cauze mai
profunde. Omul știa să îmbine talentul său ingineresc cu o pricepere deosebită de a
încheia afaceri, fără a evita și asumarea unor riscuri pe măsură: o investiție greșită
îl putea transforma din nou în reparator de locomotive sau și mai rău. Nu s-a
întâmplat, însă, așa.
Din anii ’20 și până în 1945, Malaxa și-a extins și diversificat activitățile din
domeniul industriei producătoare de mașini, pivot al industriei grele. A creat, în
paralel, mii și zeci de mii de locuri de muncă în țară, a construit hale industriale
moderne, în care a introdus și a inovat metode de producție avansate pentru acele
timpuri. Locomotivele produse la „Uzinele Malaxa” erau printre cele mai bune din
Europa și au fost în repetate rânduri premiate la târgurile internaționale. Nu cu
valiza de bani, ci cu performanța produselor realizate. Datorită lui, începând din
anul 1929, în țară nu s-a mai importat nicio locomotivă cu aburi: ce producea
Malaxa era bun și suficient pentru necesitățile transporturilor feroviare din
România. Având un colectiv tehnico-ingineresc de mare clasă, a introdus în
fabricație o serie succesivă de tipuri de locomotive tot mai performante, care au
parcurs sute de mii de kilometri pe căile ferate ale țării. Le-am mai prins și eu în
circulație, în copilărie. Pe la mijlocul anilor ’30, un tren automotor fabricat la
uzinele Malaxa a parcurs distanța București-Galați într-un timp record.
Dezvoltarea producției de automotoare de concepție și fabricație românească a fost
încă un succes al industriei noastre de profil. Și aceste trenuri automotor au rămas
în circulație la CFR zeci de ani. Cu resurse proprii, Malaxa și-a reprofilat producția
uzinelor sale în anii războiului, adaptând-o cu succes nevoilor de înzestrare ale
Armatei.
Nu se știe cum ar fi evoluat uzinele lui Malaxa după al Doilea Război Mondial,
dacă statul comunist nu l-ar fi deposedat în 1948 de ele și nu l-ar fi silit, în cele din
urmă, să emigreze în America. Faptul că în 1945 de pe benzile de producție ale
uzinelor sale a ieșit automobilul Malaxa, de concepție și fabricație integral
românească, pare să indice că, într-o Românie democrată, Nicolae Malaxa s-ar fi
putut converti și într-un mare producător de automobile, care ar fi concurat
probabil cu succes producția din Italia, Germania sau Franța, așa cum reușise, în
perioada interbelică, cu locomotivele sale. Cu ce consecințe benefice pentru
industria românească, se poate imagina.
Nicolae Malaxa a fost, pentru vremea lui, omul locomotivă al industriei
românești.