Pelerinaj la mănăstirea Nicula

Satul Nicula face parte din comuna clujeană Fizeșu Gherlii, aflându-se la doar 5 km
distanță de Gherla și la aproximativ 50 km distanță de Cluj-Napoca.
Ca unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din Transilvania, dar și din țară,
Mănăstirea Nicula este cu precădere vizitată în luna august, de Sfântă Mărie Mare (15
august), lăcașul de cult având hramul Adormirea Maicii Domnului.
Prima mărturie istorică care atestă așezământul monahal din satul Nicula este legată de
prezența unei biserici din lemn, în stil maramureșean, cu hramul Sfânta Treime, ce datează din anul
1552. Între timp, biserica se reînnoiește între anii 1712-1714, dar va cădea pradă unui incendiu
devastator în anul 1973, fiind înlocuită cu o biserică de lemn, datând din secolul XVII, strămutată aici
din cătunul Năsal-Fânațe.
Începând cu 15 februarie 1699, Nicula devine unul dintre celebrele locuri alese de Maica
Domnului. Icoana ei, pictată de preotul ortodox Luca din Iclod în anul 1681, ar fi lăcrimat timp de
26 zile, între 15 februarie-12 martie 1699, conform unui proces verbal întocmit de ofițerii
austrieci la vremea respectivă. Mii de martori ar fi văzut minunea, între aceștia numărându-se
nobili români și maghiari, simpli țărani, ofițeri imperiali, soldați, preotul satului și chiar
contele Sigismund Korniș, guvernatorul Transilvaniei din acea vreme. Din categoriile
amintite, istoria consemnează 28 de martori care au depus mărturia lor cu jurământ. S-a spus
că ar fi fost o prevestire a prigoanelor, a tristelor evenimente ce vor avea loc în jurul anului 1700, atât
pentru viaţa monahală, cât mai ales pentru întreaga populație românească majoritară din Transilvania.
La câteva săptămâni după începutul minunii lăcrimării icoanei, contele Sigismund
Korniş a hotărat să ducă sfânta icoană în paraclisul castelului său de la Benediuc. Într-o
procesiune impresionantă, desfăşurată pe data de 12 martie 1699, la care au fost prezente atât
autorităţile militare cât şi nobilimea ardeleană, sfânta icoană a fost dusă la castelul amintit.
Din cauza unei puternice revolte a locuitorilor niculeni şi a celor din împrejurimi,
contele a fost nevoit să readucă icoana în biserica din satul Nicula în ajunul praznicului
Bunei-Vestiri – 24 martie din acelaşi an. Ea a rămas o vreme închisă şi sigilată, până ce curtea
de la Viena urma să ia o decizie în privinţa ei. Împăratul de la Viena a hotărât ca icoana
miraculoasă să nu fie nici a sătenilor, nici a guvernatorului, ci că se cuvine să fie undeva într-
un loc neutru, unde să poată fi cinstită şi venerată de către creştini de orice neam şi de orice
lege. Acest loc a fost biserica mănăstirii Nicula, unde se păstrează până în prezent.
Prin aşezarea sfintei icoane pe tâmpla bisericii mănăstirii Nicula, această manăstire va
deveni unul dintre cele mai vestite locuri de pelerinaj din România şi din sud-estul Europei. A
primit statutul de Sanctuar Marian, acordat de Papa Pius al XI-lea. 
Din cauza pericolului străin, între anii 1714-1782, icoana a fost îngropată în pământ,
fiind ascunsă din nou între 1948-1962.
Mănăstirea ridicată de greco-catolici la Nicula a fost confiscată de statul român şi dată
în administrare cultului ortodox în anul 1948. În vremurile de grea încercare, în perioada
comunistă, fostul îngrijitor al mănăstirii a salvat icoana, zidind-o într-unul din pereţii casei
sale. Abia în anul 1964, în pragul morţii, el a mărturisit cele despre icoană stareţului ortodox
al mănăstirii.
După 1990, mănăstirea a rămas în posesia cultului ortodox, astfel că greco-catolicii
care vin anual la Nicula participă la liturghia oficiată în biserica din sat şi nu la mănăstirea
propriu-zisă, în care se află icoana făcătoare de minuni.
Icoana de la Nicula are o însemnătate deosebită şi în rândul romano-catolicilor. Astfel,
în anul 1767, papa Clement al XIII-lea a acordat „indulgenţa plenară” tututor pelerinilor ce
călătoresc la Mănăstirea Nicula, spre a se închina icoanei, în zilele de 15 august şi 8
septembrie.
 Icoana este cunoscută pentru puterile ei tămăduitoare, se spune că mulți oameni s-au
vindecat de boli incurabile, inclusiv de cancer și multe familii care au dobândit prunci după ce
s-au închinat la icoană.
Cităm în continuare câteva exemple de minuni săvârșite:
 În jurul secolului al XIX-lea, soția căpitanului Lorincz Barri, comandantul
garnizoanei din Cluj, pe nume Cristina, urma să își piardă vederea, după spusele doctorilor.
Cu credința că Maica Domnului o va ajuta, ea s-a rugat lipindu-și ochii de sfânta Ei icoană și
astfel s-a vindecat.
 Tot în acea perioadă, soția unui căpitan pe nume Horn, aflat în cantonament la
garnizoana din Cluj, avea tumori interne, încât nu putea să înghită nimic. Exista în cazul bolii
ei un real pericol de moarte prin sufocare. Atunci s-a îndreptat cu lacrimi și rugăciuni fierbinți
către Maica Domnului, rugându-se fie să își recapete sănătatea tămăduindu-se, fie să se
bucure de o moarte ușoară și lipsită de durere. A fost ascultată în prima rugăciune,
tămăduindu-se de boala ei.
 La începutul secolului XX, un băiețel armean din Gherla, pe nume Cristofor, în
vârstă de zece ani, era foarte bolnav de picioare, încât nu putea deloc să se sprijine pe ele și să
umble. Într-o noapte, mama lui a visat că ar fi bine să țină ajun nouă sâmbete pentru copilul
ei, iar apoi să-l ducă la sfânta mănăstire Nicula. Ea l-a dus în grabă, atingându-l de sfânta
icoană a Maicii Domnului. Băiețelul s-a vindecat imediat, ieșind pe picioarele lui din biserică
și întorcându-se pe jos acasă.
 În anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, 1944-1962, venea anual la
mănăstirea Nicula un creștin din zona Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud. În urma bolilor și
suferințelor acumulate în vremea războiului, a ajuns paralizat, cu puține speranțe de a mai trăi.
A fost adus cu căruța de către membrii familiei sale la mănăstirea Nicula pentru a se ruga și a
i se face rugăciuni, în fața icoanei Maicii Domnului. A făgăduit lui Dumnezeu și Fecioarei
Maria că, dacă se va vindeca, va face de douăsprezece ori pe jos drumul, din satul său până la
mănăstirea Nicula. În urma rugăciunilor făcute, s-a produs minunea vindecării, mergând în
drumul spre casă pe jos, pe lângă căruța cu care a fost adus. Apoi și-a ținut făgăduința cu vârf
și îndesat: a venit pe jos la Nicula nu de douăsprezece ori cum făgăduise, ci de optsprezece.
Iar distanța pe care a parcurs-o era de aproximativ două sute de kilometri.
 În anul 1996, a ajuns la mănăstirea Nicula un credincios romano-catolic
german, pe nume Gerard Keding, care ulterior a devenit un apropiat și prieten de suflet al
mănăstirii. El suferea de o gravă tumoare cerebrală, urmând să suporte o intervenție
chirurgicală complicată, în urma căreia medicii îi acordau șanse minime de supraviețuire.
Înaintea operației, a venit la mănăstire și i s-a încredințat lui Dumnezeu, indiferent care ar fi
fost rezultatul intervenției. Operația a durat nouă ore și jumătate. În timpul ei a făcut stop
cardiac, ceea ce a complicat situația, fiind nevoie de resuscitare. Totuși, contrar așteptărilor
puțin încrezătoare ale medicilor, operația a reușit pe deplin. Au reușit să îndepărteze acea
tumoare canceroasă de la creier și astfel să se vindece. Domnul Keding a mărturisit că în
timpul cât a durat operația, o Doamnă distinsă, îmbrăcată în alb, căreia nu putea să îi vadă
fața, l-a ținut necontenit de mână. Aceasta era Maica Domnului pe care o cinstește cu multă
evlavie și anual vine la Nicula să-i mulțumească.
Pelerinajele la Nicula au atins cea mai mare amploare în timpul Episcopului Iuliu
Hossu, între 1917 şi până în 1948, anul trecerii, de către regimul comunist, a Bisericii Române
Unite în afara legii. Până la data arestării sale, Iuliu Hossu, în fiecare an, de Sfântă Marie
Mare, a predicat la Nicula zecilor de mii de credincioşi veniţi pe jos sau în căruţe trase de cai,
din toată ţara.
 În ultimii ani, sute de mii de pelerini din toate colțurile României au adus cinstire
Maicii Domnului la Mănăstirea Nicula. Este un pelerinaj unic în țară, care a devenit un model
pentru toate așezămintele monahale din Transilvania. Timp de câteva zile, credincioșii asistă
la slujbele oficiate fără oprire, de către ierarhi și preoți. În ajunul praznicului, pelerinii
participă la procesiunea „La Nicula colo-n deal”, organizată de Arhiepiscopia Vadului,
Feleacului și Clujului și Protopopiatul Gherla, cântând pricesne și adresând rugăciuni Maicii
Domului, pe un traseu pe care îl parcurg în aproximativ trei ore.
Programul liturgic obişnuit şi specific mănăstirilor este îmbogăţit încă de la începerea
postului. Tradiţia de a se citi Acatistul Adormirii Maicii Domnului în faţa bisericii mici se
păstrează şi astăzi. De asemenea, este singura perioadă din an când se oficiază slujbe
religioase în bisericuţa din lemn, în paralel cu slujbele din biserica din zid.
Cu trei zile înainte de praznic, slujbele nu contenesc. Pe lângă privegheri, se oficiază
Sfântul Maslu, se citesc Molitfele Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale Sfântului Vasile cel Mare
şi se spovedeşte şi se împărtăşeşte încontinuu.
Punctul culminant al hramului este privegherea din noaptea dinaintea praznicului, când
se înconjoară biserica cu icoana şi 200.000 de oameni cântă pricesne închinate Maicii
Domnului. 
Pelerinajele greco-catolice la Nicula sunt şi un prilej de comuniune cu Biserica
Ortodoxă, pentru că, mai presus de toate, la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Ierarhii
şi credincioşii celor două Biserici, Ortodoxă şi Greco-Catolică, se roagă în jurul Icoanei
Maicii Sfinte. S-a dorit să fie un loc deschis pentru toți, așa cum Împăratul Leopold scria în
Decretul său, ca „orice credincios de orice lege, să aibă drept să meargă și să se închine sfintei
icoane”.

Studentă: Monica Dragomirescu

Master: „Patrimoniu și turism cultural”, Anul II
Seminar: „Pelerinaj creștin”
Vechea biserică de zid, monument de arhitectură religioasă, 2008
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula
Pelerinaj la mănăstirea Nicula