OMUL TOTAL

Cercetator dr Marinela Grigore,

Institutul de Stiinte Socio-Umane, Iasi

Pentru a intelege mai bine dinamica dezvoltarii personalitatii umane,

psihologia contemporana a recurs de multe ori la valorile culturii orientale.
Psihologia dezvoltarii individului pare sa reintegreze cu succes concepte care
au fost initial considerate inabordabile, cum ar fi acelea de suflet, Sine sau
om total.

            Procesul individuarii (concept propus si definit de psihiatrul elvetian

Carl Gustav Jung) reprezinta acea dinamica a personalitatii care conduce, in
final, la dezvoltarea tuturor potentialitatilor latente ale fiintei, la actualizarea
lor intr-un comportament acceptat si integrat din punct de vedere social.
Acest proces complex se desfasoara gradat, in mai multe etape, una dintre
cele mai importante fiind cea in care se activeaza la nivelul personalitatii
anumite elemente apartinand subconstientului propriu, anumite tendinte
inconstiente. Conceputa ca o experienta de varf, aceasta faza conduce la
realizarea “maximei individualitatii”, la crearea omului total.
            Transformarile launtrice care conduc la atingerea starii de totalitate
presupun in mod necesar, coborarea in inconstient si limpezirea
continuturilor sale considerate rusinoase, inspatmantatoare, indezirabile sau
penibile. Constientizarea fricilor, recunoasterea frustrarilor pe care le-am
dobandit in diversele conjuncturi ale vietii si, in final, cultivarea curajului de a
fi noi insine constituie elemente esentiale in acceptarea de sine, in apropierea
de centrul fiintei, de suflet. Aceasta etapa coincide cu “opera la negru” din
alchimie.

Puterea consta in contemplarea vidului

            In Orient, numeroasele cai practice de a deschide “floarea de aur” a

sufletului pot fi abordate prin diversele tipuri de yoga (Hatha, Jnana, Bhakti,
Tantra, Kundalini Yoga, etc) sau prin doctrinele spirituale Zen, Tao, Budism,
Sivaism casmirian, etc. Ele ofera nu numai conceptii divine asupra realitatii
micro si macrocosmice, dar recomanda actiuni practice pentru purificarea
sufletului, etapa necesara in calea spre centrul fiintei.
            In ultimele decenii, diferentele intre normal si patologic in starile
modificate ale constiintei (traite de mistici, dar si de fiinte care poseda
anumite capacitati paranormale) tind sa fie mai bine clarificate chiar si de
catre cercetatorii occidentali. Cei ce s-au aplecat cu rabdare asupra studiului
acestor fenomene au inteles ca starile iluminatorii, de “topire” a constiintei,
de vid al mintii au loc intr-o perfecta stare de luciditate si control mental.
Subiectul poate reveni ulterior la starea de constiinta obisnuita si isi poate
relua viata sa cotidiana. La polul opus experientelor iluminatorii, starile de
confuzie patologica, de autism si de golire mentala se produc datorita trezirii
necontrolate a elementelor inconstiente ale psihismului individual. Dupa cum
comentau doi cercetatori americani – Ulman si Wolman – este ca si cum am
spune ca “misticul inoata intr-un ocean, in timp ce schizofrenicul este dus de
curent”.
            Ceea ce psihologii numesc armonie interioara, liniste sufleteasca este
numit in Tao “realizarea vidului”. “Puterea consta in contemplarea vidului”,
spune maestrul taoist Lu Tzu. Acelasi lucru este sustinut de psihiatrul Wilfred
Bion care afirma ca, dupa ce a invatat si a cunoscut tot ce putea cunoaste
intr-o existenta, individul, pentru a deveni el insusi, pentru a atinge Sinele si
a trai totalitatea, trebuie sa uite tot ce a invatat si a cunoscut. Pentru a
reveni la unitate, la acel “zero”, simbol al plenitudinii interioare si al Sinelui
revelat, este absolut necesar sa ne depasim vechea personalitate si limitarile
ei.
“Floarea de aur” s-a deschis

            Esentiala in “maxima individuatie” este atingerea unei stari de

contemplare interioara, care va rupe legaturile noastre cu lumea si va
construi individualitatea unei constiinte cosmizate. Nevoia de izolare – pentru
regasirea launtrica – este necesara doar in anumite perioade. Revenirea in
lume, dupa ce experimentarea luminii interioare si a expansiunii constiintei a
avut loc, capata alte dimensiuni” “atunci, floarea de aur s-a deschis”, spune
maestru Lu Tzu. O parabola Zen exprima simbolic, in cuvinte simple,
procesul devenirii intru Sine: “La inceput, muntii sunt munti si raurile saunt
rauri”. Pentru omul obisnuit universul este conform cu lumea sa limitata.
“Apoi, muntii nu mai sunt munti si raurilor nu mai sunt rauri”. Primii germeni
ai experientelor iluminatorii zdruncina din temelii conceptiile fiintei care a
pornit pe calea autocunoasterii. “In final, muntii sunt iar munti si raurile sunt
iar rauri”. Experienta iluminatorie plenara conduce aspirantul catre viziunea
reala asupra lumii, aparent aceeasi ca la inceput, totusi fundamental diferita.
Totalitatea a fost realizata, “Totul este regasit in Unul si Unul este in Tot,
spune Lao Tze.
            Drumul catre Sine ne conduce mai intai printr-o etapa conflictuala.
Rezolvarea tensiunilor psihice inseamna, de fapt, accederea la un nou nivel
de constiinta, aparitia unor interese mai inalte si mai cuprinzatoare. Din
aceasta perspectiva, am putea compara depasirea dificultatilor si a
problemelor proprii cu ascensiunea pe varful unui munte. Privite de la un
nivel inferior, ele genereaza conflicte violente, izbucniri emotionale, nevroze;
insa la un nivel inalt atins de fiinta umana, totul pare a fi o furtuna pe care o
vedem de pe varful unui munte. “Furtuna” exista mai departe, dar ea nu se
mai afla acum in centrul personalitatii noastre. O transformare in ierarhia
valorilor personale, in care spiritul si sufletul devin mai importante decat
dorintele si satisfactiile imediate, face sa se instaleze detasarea si linistea
interioara.

Cautarea este in interior

            Marile probleme ale vietii, comenteaza Jung, sunt depasite prin
misterioasele “resurse” interioare care, la unii indivizi, se declanseaza
spontan. Acest fenomen produce ceea ce se numeste personalitate totala,
acea personalitate capabil sa se autodepaseasca, atingand un nivel de
constiinta superior.
Legatura cu adancurile fiintei noastre nu inseamna lipsa evolutiei. Nici
un copac ajuns la maturitatea dezvoltarii nu a renuntat vreodata la radacinile
sale adanci. El creste numai in su, dar se sprijina permanent p ceea ce este
jos. Meister Eckhart spunea: cautarea este “in interior, nu in afara; totul este
in interior.”
Se poate vorbi de un proces alchimic al devenirii individuale. De fapt,
intregul simbolism oriental al mandalelor se refera la un proces alchimic de
rafinare si innobilare; intunericul genereaza lumina; ignoranta se transforma
in cunoastere; ura se metamorfozeaza in iubire; din plumb se dezvolta aurul
nobil; altfel spus, ceea ce este inconstient devine constient sub forma unui
proces de viata, de crestere.
Un alt simbol – european de asta data – al cunoasterii de sine si al
realizarii lui Tao, poate fi regasit in conceptul de fiinta perfecta al omului
platonic, rotunjit, unind in el ambele sexe, acea fiinta androginala.

Sufletul are o functie religioasa

In legatura cu forta terapeutica a credintei, Jung face o observatie

interesanta: “Nebunia este posedarea personalitatii de catre un continut
inconstient care nu este asimilat de constiinta; si nici nu poate fi asimilat,
deoarece constientul ii neaga existenta. In termeni religiosi, aceasta atitudine
s-ar putea exprima astfel: nu avem teama de Dumnezeu si consideram ca
totul trebuie judecat dupa standarde umane”.
Totusi religia practicata la modul exterior, pasiv, nu este considerata o
solutie infailibila. Atat timp cat trairea religioasa nu este o experienta a
propriului suflet, nu s-a realizat nimic esential. Trebuie sa intelegem ca
misterul sacralitatii nu exista numai in sine, ci este intemeiat mai ales in
sufletul omului. Credinta nu se identifica astfel cu bigotismul ritualic religios
ci, dimpotriva, anunta libertatea in spirit, in constiinta, trairea unei stari de
plenitudine.
Asadar exista anumite legi tainice ale fiintei care o imping inevitabil
catre cautarea esentei sale ultime. Lui Jung i s-a reprosat ca “ a divinizat
sufletul”. “Dar, noteaza el, nu eu, ci Dumnezeu l-a divinizat! Nu eu am
atribuit sufletului o experienta religioasa, eu doar, am expus faptele cre
confirma ca sufletul este naturaliter religiosa, adica are o functie religioasa”.
Se intelege insa ca aceste “experiente mistice de varf” – cum le numeste
psihologul umanist Maslow – trairi necesare al devenirii intru sine, sunt
accesibile doar acelora care au invatat sa se autodepaseasca, celor care
au curajul si puterea interioara de a nu se identifica nici cu dorintele
proprii, nici cu prejudecatile lumii din care fac parte. Accesul la omul total,
este de parere Maslow, reprezinta un fapt pe cat de profund, pe atat de
greu de atins. Pentru ca putini sunt aceia care au cu adevarat puterea dea
renunta si de a persevera in conditii adverse, putini isi trezesc acea
sublima automotivare de a-si regasi Sinele divin, punctul de conexiune
intre micro so macrocosmos, intre uman si divin. Sa nu uitam ca desi
multi sunt chemati, putini sunt alesi. Cei ce ating stadiul ultim al evolutiei
lor, individual si spirituale sunt numiti cu veneratie sfinti, iluminati,
siddha-si sau fiinte eliberate spiritual. Despre acestia putem spune ca si-
au atins scopul pentru care au fost creati; acela de a se intoarce la
Dumnezeul Tatal