Comerțul în România în perioada 1937-1939

Ramurile cele mai importante ale industriei erau industria petroliferă și cea a gazelor naturale.
Principalele resurse de petrol se găseau la poalele Carpaților lângă Ploiești, la intrarea dinspre
Pasul Predeal. Producția de păcură era controlată în mod rigid de către guvernul român, deși
anumite companii străine aveau interese mari față de aceasta. Producția totală de păcură era de
6,240,000 tone în anul 1939. Exporturile totale de produse petrolifere erau de 9,313,000,000 lei
(55,878,000 $), un leu având valoarea de $.006.

Sarea și tutunul erau monopoluri de stat. Tutunul ce provenea în cea mai mare parte din Câmpia
Dunării, era de proastă calitate, însă era sursa principală de venit a localnicilor. În comparație cu
tutunul balcanic, tutunul românesc avea o frunză slabă și era netratat.

Industria extracției și prelucrării cărbunelui era limitată la zona din jurul Aninei din Banat, însă
cărbunele extras era de foarte bună calitate. La Anina se produceau 300,000 tone de cărbune
anual. Cărbunele extras de la Sacu, Doman și Ocna de Fier era livrat unor oțelării importante. Se
spunea în acea vreme că în regiunea Hunedoara, la sudul localității Deva ar exista resurse
nedescoperite.

Lignitul era extras în mari cantități din regiunea Hunedoara și din regiunea dintre Vârciorova și
Bacău, însă cele mai importante zăcăminte se aflau în Muntenia și Moldova. Producția totală de
lignit în 1937 era de 2,183,508 tone.

Antracitul era extras din districtul Gori de la Schela și din Moldova și Muntenia, însă cantitatea
totală nu depășea 201,000 tone.

Gazele naturale erau exploatate pe scară largă în regiunile Sărmășel, Zau de Câmpie, Șaroș pe
Târnave, Bazna și Copșa Mică din Transilvania. Era exploatată o suprafață de 114 km pătrați; în
general 140,000,000 metri cubi de gaz metan puteau fi extrași de pe un kilometru pătrat.

Industria oțelului se afla în Banat, fiind în legătură cu minele de cărbune de acolo, având o
producție anuală de 129,060 tone în 1937.

Pescăriile din regiunea Dunării erau de o importantă valoare comercială și după pescăriile de pe
Volga, pescăriile din josul Dunării, de lângă Giurgiu și Oltenița, Călărași, Cernavodă și Hârșova
și cele de lângă Ostrov, erau cele mai extinse și mai bogate din Europa. Pescuitul din lacuri era
neînsemnat, însă producția anuală a Deltei Dunării era de aproximativ 9,000,000 kilograme.

România era una dintre cele mai bogate țări din sud-estul Europei în ceea ce privește grânele.
Muntenia și Basarabia produceau de două ori mai mult decât cantitatea produsă în Transilvania.
Producția totală era doar puțin mai scăzută decât cea a Germaniei și reprezenta o cincime din cea
a Canadei. Grâul era de calitate foarte bună și era recoltat în mare măsură mecanizat, iar fermele
românești erau bine dotate.

C2 General
 Exportul de grâu a scăzut în mod considerabil din 1914, deși în 1911 reprezenta 70% din
valoarea totală a exporturilor. De atunci locul a fost luat de exportul de gaze naturale. Principalii
clienți pentru exporturile de grâu erau țări ca Belgia, Olanda, Germania și Marea Britanie.

Industria de prelucrare a lemnului exporta în 1938 produse în valoare de 2,465,000 lei.

C2 General