Sunteți pe pagina 1din 4

Manifest despre fractali in artele plastice

Irina HASNAS PASCAL

Motto:
„Fractalii sint tinuta verticala.
Fractalii separa efemerul de etern.
Fractalii sint relicve si germeni.
Fractalii sustin o alta constelatie a
sinelui.
Fractalii arata alti fractali.
Fractalii sint evolutivi.
Fractalii sint miscare prin nemijlocita
simtire.
Fractalii sint eternitate in orice secunda.
Fractalii sint drumul catre fundament.
Fractalii concentreaza intensitatea
lucrurilor si a fenomenelor pina la
cucerirea libertatii.
Fractalii spiritualizeaza materia.“
(Manifestul Fractalii)

Intre 2000 si 2002, un grup de artisti a derulat la Berlin proiectul de arta contemporana Fractali I, II si
III, concretizat in cite o expozitie plus editarea unui catalog in fiecare an.
Nascuta in gradina stiintelor exacte, notiunea de fractal (cuvintul vine de la latinul fractus, care
inseamna rupt) se raspindeste azi in cele mai diverse medii, din matematica in astrofizica, statistica,
publicitate. In matematica, fractal este acel „obiect“ a carui regula de formare este iregularitatea si
fragmentarea. De aceea, cuvintul a fost preluat si folosit si in teoria haosului. Stiintele naturii ne ofera
nenumarate exemple de forme cu caracter fractal: fulgii de zapada, ramificarea bronhiilor si
bronhiolelor, reteaua hidrografica. Caracteristica tuturor acestor forme este ca sint irepetabile si se
dezvolta la infinit.
Dar iata ca astazi ceea ce era considerat haos se vede ca ar fi o altfel de organizare, o altfel de ordine –
iar fractalii, care sint soldatii haosului, sint reabilitati ca ordine in dezordine. Matematicianul francez
Benoit Mandelbrot a aratat ca fiecare structura/forma se poate rupe in bucati mai mici, care la rindul lor
sint structuri, care mai departe se pot rupe in subelemente, care si ele sint structuri si asta se continua,
fara a fi posibil ca elementul „n“ sa nu mai poata fi rupt, asadar se tinde catre infinit. El sustine ca toate
organismele naturale dispun de o natura fractalica, asta insemnind ca sint asemanatoare lor insile: ne
apropiem de binecunoscuta teorie a macro- si microcosmosului, conform careia universul mic se
regaseste in universul mare si invers...

In 1996, in timpul studiilor mele postuniversitare la Scoala Superioara de Arte din Berlin, unul dintre
proiectele cele mai interesante la care am lucrat a fost pe aceasta tema.
Atunci am aflat prima data ce sint fractalii. Ni s-a oferit un program pe calculator si apoi ni s-a cerut sa
experimentam si sa aflam definitia, manifestarea si aplicabilitatea fractalilor. Era un program de grafica
prin care puteam realiza desene, compozitii – la inceput, bidimensionale, mai apoi un complex de desene
si compozitii care capatau tinuta tridimensionala. Metoda de lucru a artistei si profesoarei noastre a fost
sa ne lase „sa ne jucam pe calculator“, in grup si individual, pentru ca in finalul semestrului sa
prezentam la expozitia clasei compozitiile noastre reale, tridimensionale, obiecte care sa se supuna
acelorasi legi ca si fractalii: obiecte fractalice, daca le pot spune asa.

In programul de grafica numit Fractal Parc, aceasta rupere era prezentata in sens invers, de alcatuire, de
dezvoltare, de inmultire: porneam de la desenul a 3 puncte pe o axa x/y, le faceam cite o copie, si
dadeam click pentru iterari succesive, adica pasi succesivi care dezvoltau triunghiul meu initial in fel si
chip, neprevazute de mine. Aceste iterari continuau pina cind luam decizia sa opresc iterarile, fiind
multumita de compozitia rezultata. Daca notam la inceput coordonatele celor 3 puncte si a celor 3 cópii
si numaram iterarile pina la puncul final ales, puteam repeta operatiunea, ajungind iar la compozitia
dorita. Puteam complica si compozitiile, adaugind alte 3 puncte cu cópiile lor, sau doar multiplicind
numarul de cópii ale celor 3 puncte initiale. Astfel, programul imi dadea posibilitatea sa controlez si sa
repet forme care, altfel, s-ar fi dezvoltat dupa bunul lor plac, „fractalic“.
Revenind la expozitia de la Berlin, criticii de arta Bernhard Draz si Petra Harms deschid catalogul cu
articolul numit Oda haosului, precizind ca, la un sfert de secol dupa lansarea teoriei lui Benoit
Mandelbrot, cei doi artisti preiau conceptul de fractali intr-un discurs plastic pe care il leaga de
continuturi metafizice: Jonas Burgert si Ingolf Keiner adapteaza termenul de fractali la conceptul
actiunii lor, situindu-se in afara spectrului matematic si al stiintelor naturale si inclinind spre
convingatoare rezultate plastice.
De altfel, de multa vreme se obisnuieste ca stiintele naturii sa livreze materia prima de lucru stiintelor
sociale – deja cam secatuite – si artelor – care se tot ramifica si care functioneaza, deseori, fara concept.

Pentru cei doi, tema fractalilor reflecta realitatea: raporturile intre lucruri si fenomene sint schimbatoare,
fractalitatea si probabilitatea iau locul adevarului. Prabusirea unui intreg, a unei unitati face posibila
luarea in considerare a fiecarei bucatele din ea, a fiecarui fractal. Se iveste o noua forma a libertatii, care
accepta diversitatea si plurivalenta lucrurilor si care poate stapini doar ritmul si structura lor.
Pentru un asemenea proiect, locul de expunere are o importanta vitala, e vazut ca loc de transformare si
destelenire. Prezentarea expozitiilor se face in locuri unde functia initiala s-a pierdut: prima expozitie se
deruleaza intr-o biserica, a doua intr-o fosta fabrica si a treia intr-o gara de metrou.
Ridicata in 1895 in forma de cruce greaca, biserica a fost bombardata in 1944, iar interiorul se pastreaza
ca o ruina provizorie.

Aici, cei doi artisti au deschis proiectul cu expozitia Fractali I, printr-o serie de lucrari prezentate ca
exercitii pregatitoare pentru moarte. Exercitii in sensul de manifestari ritualice, performance-uri. Operele
de arta sint: spectacole cu actanti – reale, in spatiu –, videoclipuri – virtuale – si colaje din materie
arhetipala si industriala, materia fiind aceea care asigura sinergia spirituala. Sint lucrari de arta a caror
viata nu se opreste, care nu are finalitate.
Se ofera ca exemplu picturile in ulei ale lui Jonas Burgert, numite Kalkfelder, compozitii monumentale,
care au ca subiect asamblari din diverse elemente din natura, din ornamentica, compozitii care nu se
inchid, pe cit de mari, pe atit de deschise. Artistul picteaza mai departe. El nu este interesat de mediile
din artele frumoase, la moda in prezent, el picteaza in ulei pe pinza, se concentreaza asupra eternului,
cauta ceea ce mereu a fost si mereu va fi, preia motive strabatind istoria artelor din antichitate incoace.

Ingolf Keiner prezinta lucrarea Faedeln. O proiectie video de 450x450 centimetri e plasata in tavan, in
structura de lemn a acoperisului. Ruleaza o macroimagine cu miini care incearca sa treaca un fir de ata
prin urechile acului: daca operatiunea reuseste, firul incepe sa arda cu flacara.
In 2001 se naste, relativ spontan, Fractali II, cu subtitlul: Omul il construieste pe om.
In ruina fabricii de bere Pfefferberg, construita in 1848, sase artisti isi arata pozitia lor fata de acesta
tema. Ideea care conduce expozitia Fractali II este aceea ca omul intervine in evolutia unui fenomen
pina in cele mai mici amanunte. Procesul gasirii de sine s-a urgentat in mod radical, este cu desavirsire
mai rapid decit alta data. Perceperea propriei pozitii in curgerea timpului este posibila doar prin luarea in
considerare a teoriei fractalilor. Informatia despre etern o putem primi privind fiecare ruptura a realitatii,
fiecare fragment, fiecare secventa.
Artistii Jonas Burgert, Brigit Dieker, Bernhard Draz, Ingolf Keiner, Markus Krieger si Wiebke Maria
Wachmann au renovat hala fabricii unde au expus lucrarile lor, iar pentru performance-uri au ales
pivnita unde se fermenta berea.

Anja Ibsch, BBB Johannes Deimling, Stefan Berchtold, Antoni Karwowski si Ingolf Klein au prezentat
imagini vii si mistere sub pamint – tenebroase.
Brigit Dieker prezinta lucrarea Heartware, o instalatie de 170x170x170 centimetri din furtunuri si tije
din otel, cu aspect argintiu. Sint mai multe inimi legate „in serie“, care se pompeaza reciproc, la infinit,
pentru a mentine circulatia sangvina (in corp). Artistul vrea sa demonstreze ca, adunind aceste inimi la
un loc, nu se pot crea totusi conditiile aparitiei sentimentelor. Multitudinea bypass-urilor emotionale
realizate de artist reduc inima la un obiect tehnic care pompeaza salbatic, in ritm de aerobic.
Expozitia Fractali III a stat sub semnul transcendentei.
A fost aleasa gara de metrou Reichstag, o cladire noua din caramida rosie, ridicata in 1998 in mjlocul
cartierului guvernamental al vechii si actualei capitale, Berlinul. Arhitectul acestei cladiri, Axel
Schulters, a realizat o hala din beton vizibil, impozanta, puternica, aparent asimetric ordonata cu
coloane; prin ele si prin cupolele cu luminator lumina care strabate sala este magica: situatii de fisii de
lumina tubulara si in registre dau artistilor un spatiu deja plastic.

Importanta pentru acest proiect a fost alegerea unui loc cu caracter democratic, gara fiind in vecinatatea
Parlamentului. Initiatorii proiectului se bazeaza pe ideea ca arta este de neconceput fara asigurarea unei
baze democratice si a drepturilor cetatenilor. Arta nu poate exista in forma ei afirmativa si critica fara
asumarea raspunderilor pentru sine si pentru ceilalti. Statie de metro inseamna: retea de drumuri si
peroane de asteptare. Metaforic, prin expozitie se pot umple spatiile goale si rastimpul cultural si
istoric...
Lucrarile de arta din expozitia Fractali III sint in mare masura facute special pentru acesta statie de
metrou.
Acum e momentul sa pomenim „opus magnum“ al acestei expozitii, lucrarea lui Thorsen Streichardt:
monumentalul Soarece din praf de casa, lung de sapte metri si inalt de peste doi metri.

Tema gunoiului societatii bogate este transmisa printr-o estetica foarte personala. Baza materiei cu care
lucreaza artistul este din resturi degradabile, vitale pentru procesele de crestere, precum particulele
rezultate din descompunerile chimice si din eroziunea fizica.
Artistii din Fractali III trimit la intrebari fundamentale, vitale. Ei vor sa provoace o discutie despre valori
si o discutie valoroasa deopotriva. Cu ajutorul artelor plastice se face o reflexie si o analiza critica asupra
existentei noastre, se exprima nazuinta catre o estetica dincolo de mode, atemporala, si o evidenta
intoarcere catre metafizica.
O indispozitie planeaza in aer fata de starea prezentului, fata de dezorientarile economice si culturale,
fata de procesele de schimbare si uniformizare care tin de globalizare. Reactiile asupra acestor lucruri
sint diferite, de la respingeri vehemente, la depresii si pina la avizul favorabil fata de transformarea
structurilor prin globalizare. Artistii vor sa dea impulsuri de gindire si perspective pentru viitorul care sta
in fata noastra. Prin urmare cauta dispozitii si predispozitii care pot fagadui oamenilor o anume
stabilitate si orientare.

Fractali III lucreaza la un nou façon d’être. Aparent, nimic nou – mereu se realizeaza proiecte pornind
de la concepte utopice, care vor ca prin cultura si spirit sa se „proiecteze“ oameni mai buni, pentru a
construi o lume in pace si dreptate.
Ceea ce ii intereseaza pe cei doi initiatori ai proiectului este sa se opuna naruirii progresive a valorilor,
sa adopte o critica la adresa actualei societati, cu lipsurile si anomaliile ei, exprimindu-se prin mijloacele
artistice proprii fiecaruia. Discursul lor comun ar suna cam asa: nu vrem sa transformam prezentarea de
fata intr-o plingere la adresa prezentului si sa se interpreteze ca asta ar fi singura noastra ocupatie si
constatare. Problema dezbaterii noastre este arta plastica. Arta isi are, se stie, locul ei in „textura“
ordonata a politicii. De aici si fraza bine stiuta ca „arta este politica“. Dar ea este in primul rind produsul
artistilor, iar interpretarile si categorizarile ulterioare nu trebuie sa scape din vedere ce a vrut sa spuna
autorul, chiar daca curatorii, istoricii de arta sau politicile culturale sint de alta parere. Artistii trebuie sa
tina cont de necesitatile si de dorintele lor, sa nu le fie suficienta tema estetizarii si sa-si asume o
raspundere etica si politica.

Conceptul acestui proiect nu a fost agreat de autoritati si organizatorilor le a fost foarte greu sa gasesca
spatiul pentru desasurarea lui, lovindu-se de promisiuni false si de intilniri nerespectate.
Ca exponenti ai artei libere, nealiniati la vreun proiect tutelat de vreo institutie puternica si nefacind
parte dintr-o „gasca“ influenta, au avut surpriza de a constata ca Berlinul, care in anii ’90 oferea spatii
goale pentru arta libera, acum nu se comporta ca o metropola culturala, asa cum are pretentia sa fie
considerat.
Putem sa polemizam sau sa ne contrazicem – daca conceptul de fractal apare sau nu in expozitie, daca
printr-un asemenea proiect se pot arata sau nu valori care actioneaza asupra societatii, deci care pot
stabili schimbari considerabile si cu bataie lunga. Credinta artittilor ramine, insa, ca nu au voie sa
oboseasca de a se ocupa de prioritatile spiritului epocii lor.