UNIVERSITATEA „BABEȘ-BOLYAI”

CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

NOE – IMPLICAȚII ETICE ȘI MORALE

DESPRE ETICĂ ȘI MORALITATE ÎN EPISODUL POTOPULUI

Masterand:

CLUJ-NAPOCA

2019

INTRODUCERE

1
 Când alegem să vorbim despre moralitate ori despre etică, în Vechiul Testament, alegem
să vorbim despre o contextualizare de început a toate. Paginile Vechiului Testament reprezintă
ceea ce noi, ca oameni, reprezentăm în raport cu Sfânta Treime și toate ale Ei. Pregustările
vechitestamentare, exprimate desăvârșit în trimiterile noutestamentare, fac ca întreaga teologie a
Vechiului Testament să poarte pecetea unei raționalități ori stricteți a eticii ori a moralității.

MORALA ȘI ETICA VECHIULUI TESTAMENT

Diferența dintre etică și morală se exprimă astfel:

a. Morala – „Disciplină științifică care se ocupă cu normele de comportare a

oamenilor în societate1.”
b. Etica – „1. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice
domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care un
grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în
realizarea scopurilor; morală2.”

Din aceste două trimiteri înțelegem că, în timp ce moralei i se oferă un spațiu conceptual,
eticii i se oferă un statut tributar, fiind un ansamblu. Astfel, chiar dacă una pare subordonată
celeilalte, din punctul de vedere al încadrării, etica și morala sunt două ideologii interdependente.

Astfel, trecând peste această introducere terminologică și transpunând conceptele în

paginile Vechiului Testament, nu găsim nimic relevant, în aparență. Etica și morala nu sunt
proprii Vechiului Testament, dar au corespondenți. Dreptatea și harul par a fi două trimiteri
cuprinzătoare ale celor două nuanțe amintite și explicate anterior.

Dreptatea pare a fi reprezentativă moralei, căci reprezintă o notă distinctivă în societate,

alipind principiile generale de funcționare ale unui popor descrierii proprii. Astfel, pe scurt,
dreptatea reprezintă conduita, cel puțin cercetabilă, a Vechiului Testament, corespondentă
conceptului de „morală”. În acest sens, fie și numai privindu-ne și cercetându-ne rațional, ne
adresăm următoarea întrebare de încadrare: Câți dintre noi suntem morali? Câți suntem socotiți
drepți?

1
DEX 2009;
2
Ibidem;

2
 Harul, în detrimentul dreptății, reprezintă etica și generalitatea pe care ea o exprimă.
Acest lucru este lesne de înțeles, deoarece vorbim de o universalitate a aplicabilității harului.
Deși, impropriu Vechiului Testament, harul reprezintă un complex, un tot unitar, o notă
interdependentă cu dreptatea. Harul reprezintă noțiunea superioară sau o directivă a dreptății.
Modul acesta de privire asupra lui este datorat caracterului universal pe care îl are. A nu se
confunda harul, ca manifestare a sacrului, cu Harul ca manifestare a Duhului. „A avea har”, în
ograda Vechiului Testament, reprezintă o conexiune cu principiile acelor timpuri.

Astfel, a fi drept, poate reprezenta, deopotrivă, harul, etica ori moralitatea. În timp ce, în
acest spațiu, toate cele patru concepte, luate individual, le poate explica pe celelalte trei,
indiferent de context.

NOE – SOCOTIT FIIND DREPT; A AFLAT HAR ÎNAINTEA DOMNULUI

Dar lucrarea de față se conturează pe ideea definirii implicațiilor morale sau etice ale unui
personaj vechitestamentar în istoria lumii. Noe este, din punctul meu de vedere, un personaj
prolific, restaurator și dătător sensurile vechi și noi unei istorii a pământului, în definitiv.

„Noe însă a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu. Iată viaţa lui Noe: Noe era om
drept şi neprihănit între oamenii timpului său şi mergea pe calea Domnului” (Fac 6, 8-9).

Acesta este textul biblic descriptiv pentru întreaga stare de identificare a lui Noe în rândul
celor din vremea sa. Atipic fiind, dezvoltă conduită morală și etica socială prin dreptate și har,
motiv pentru care am ales să vorbesc despre corespondentele acestora.

În teologia patristică, „Noe și potopul” reprezintă un episod al mânturii neamului

omenesc. Dacă sfinți precum Chiril al Alexandriei sau Atanasie tind să-l descrie pe Noe ca fiind
de o raționalitate impozantă, sfinți precum Vasile cel Mare sau Ioan Gură de Aur, vorbesc despre
episodul curățirii neamului menesc, ca fiind tipic unei băi de purificare. La o scară reducționistă
din punct de vedere imagistic, botezul poate fi receptat ca fiind asemeni potopului, iar acest fapt
denotă calitatea de păstor al lui Noe și de deschizător de „căi” pentru familia sa. Ba mai mult,
literatura patristică merge pe ideea unei castități generatoare de interes. În acest sens, Noe, dând
dovadă de o castitate (într-o multitudine de sensuri) și aflând har înaintea lui Dumnezeu,

3
reprezintă un generator de virtuți, căci spune Sfântul Chiril despre numele fiilor lui Noe că: Sem,
Ham și Iafet au echivalentul în „desăvârșire, căldură și lățire.”

Perfecțiunea manifestată de neprihănire este datorată trimiterilor și conotațiilor ebraice

ale cuvântului neprihănit. „Tamyim” provenit din „Taman”, corespondent al „neprihănirii”, s-
ar traduce ca, „fără de meteahnă”. Ori, Noe, pe lângă descoperitor de har înaintea lui
Dumnezeu, manifestă și un caracter de perfecțiune. Acesta este și motivul pentru care, imaginea
lui este repetitivă în paginile Sfintei Scripturi. Tip pentru Hristos, pentru mielul junghierii vechi
și noi a Legii, Noe reprezintă un stâlp al conduitei așteptate de Dumnezeu.

Dumnezeu îl vede pe Noe ca fiind etic și moral. Misiunea încredințată lui este datorată
faptului că Noe este „etalon”, un segment referențial al rațiunii de care Dumnezeu avea nevoie
în planul Său. Ba mai mult, cei 120 de ani pe care îi propune Dumnezeu spre reîntoarcerea la
adevăr a poporului, sunt reduși la 100, voit, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru că,
în atotștiința lui Dumnezeu, nu mai exista nimeni care să poată ori să dorească să se întoarcă. Iar
Noe, singura redută rămasă, trebuia valorificată.

Pe de altă parte, episodul potopului, așa cum un articol din ziarul Lumina ne descrie, pus
sub semnul întrebării, se descrie (chiar și științific) ca fiind un răspuns divin spre curățirea
imoralității din lume. Pe de altă parte, tot cadrul capitolelor 6-9 din Facere este aria referințelor
nevoii de redescoperire a principiilor de moralitate, dar nu numai, de guvernare ale acestei lumi.

Punctul culimant al întregii povești, îl reprezintă legământul 3 prefigurat în capitolul 6 și

cocretizat ori încheiat4 în capitolul 9. Acest simbol al redescoperirii și al redobândirii moralității
este exprimat concret de către cuvintele lui Dumnezeu din continuarea capitolului 9. Acestora le
vom da „tribut” în cele ce urmează, însă este necesar să înțelegem că toate principiile morale ori
etice ale acestei lumi se desăvârșesc printr-o comuniune vie cu Dumnezeu, comuniune
reprezentată de simboluri ce creează arce peste timp, asemeni curcubeului despre care zice
Domnul:

„Iată, ca semn al legământului, pe care-l închei cu voi şi eu tot sufletul viu ce este cu voi
din neam în neam şi de-a pururi, pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legământului

3
„Iar cu tine voi face legământul Meu; şi vei intra în corabie tu şi împreună cu tine vor intra fiii tăi, femeia ta şi
femeile fiilor tăi” Fac 6, 18;
4
„Şi închei acest legământ cu voi, că nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului şi nu va mai fi potop, ca să
pustiiască pământul” Fac 9, 11.

4
dintre Mine şi pământ. Şi-Mi voi aduce aminte de legământul Meu, pe care l-am încheiat cu voi
şi cu tot sufletul viu şi cu tot trupul, şi nu va mai fi apa potop, spre pierzarea a toată făptura. Va
fi deci curcubeul Meu în nori şi-l voi vedea, şi-Mi voi aduce aminte de legământul veşnic dintre
Mine şi pământ şi tot sufletul viu din tot trupul ce este pe pământ!” Şi iarăşi a zis Dumnezeu
către Noe: „Acesta este semnul legământului, pe care Eu l-am încheiat între Mine şi tot trupul
care este pe pământ.”( Fac 9, 12-17)

CONCLUZIE

În concluzie, chiar dacă Noe nu pare să descrie principii morale directe sau reprezentative
înțelegerii noastre și nu dezvoltă un ansamblu al eticii în termenii ei actuali, el este un purtător al
moralității legii celei vechi și al eticii asamblate după normalitate cerută de către Dumnezeu.
Faptul că Noe a „umblat pe calea Domnului” reprezintă esența tuturor lucrurilor pe care, oricare
dintre noi ar trebui să și-o însușească.

BIBLIOGRAFIE

 Biblia sau Sfânta Scriptură, ediţia Sfântului Sinod (Bucureşti: EIBMO, 2015);
 SF. CHIRIL AL ALEXANDRIEI, „Despre Noe”, în PSB 39, trad. Dumitru Stăniloae
(București: IBMBOR, 1992);

5
 SF. IOAN GURĂ DE AUR, în PSB 21, trad. Dumitru Fecioru (București: IBMBOR,
1987);
 SF. VASILE CEL MARE, în PSB 17, trad. Dumitru Fecioru (București: IBMBOR,
1986);
 Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009;
 http://ziarullumina.ro/pe-urmele-lui-noe-i--66305.html, accesat în 28 Ianuarie 2019;
 https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/potopul-din-vremea-lui-noe-o-alta-abordare-
patristica, accesat în 28 Ianuarie 2019.