Cateheză – Simbolul Credinței

TP anul III

Student: Sărmaș Vlăduț (Arhid. Ieremia)

1. Pregătire aperceptivă
Adesea, fiecare dintre noi participăm atât cu sufletul, cât și cu trupul la Sfânta și
Dumnezeiasca Liturghie, moment în care înălțăm rugăciunea noastră smerită către tronul slavei,
tron pe care este așezat Dumnezeul cel Treimic – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. În momentul când
preotul rostește cuvintele „Ușile, Ușile! Cu înțelepciune să luam aminte!”, pe fețele multor
credincioși se poate citi o nedumerire: Pare că vor să întrebe ce înțeles au aceste cuvinte? 1Puteți
să îmi spuneți mai exact, unde se folosesc aceste cuvinte? Răspunsurile dumneavoastră sunt
corecte, dar vom elucida, în cele ce urmează, sensul pe care acestea îl aveau la începutul
creștinismului.
Pentru creștinii primelor veacuri, această strigare – „Ușile, Ușile”, era înțeleasă pe
deplin2. Conform scrierilor cu caracter istorico – liturgic, aceste cuvinte se adresau diaconilor și
ipodiaconilor3, iar la auzirea acestora, slujitorii amintiți, trebuiau să ia măsuri pentru închiderea
ușilor și paza intrării în locașul de cult. Tot din scrierile liturgice aflăm că ultima parte a
propoziției „Cu înțelepciune, să luam aminte” e datată mai târziu din punct de vedere istoric, iar
prin aceste cuvinte, creștinii participanți la dumnezeiasca liturghie erau făcuți atenți asupra
„recitării Simbolului de Credință”4.
2. Anunțarea temei
În cateheza de astăzi vom încerca să aducem în avanscenă câteva detalii extrem de
importante în vederea clarificării și consolidării informațiilor privitoare la Crez sau cum mai este
numit în lucrările de specialitate – Simbolul Credinței.
3. Tratarea

1
Pr. A. RADU, „Predică despre Simbolul Credinței”, în: Mitropolia Ardealului, (1972), 7-8, p. 595.
2
Pr. A. RADU, „Predică despre Simbolul Credinței”..., p. 595.
3
Pr. A. RADU, „Predică despre Simbolul Credinței”..., p. 595.
4
Pr. A. RADU, „Predică despre Simbolul Credinței”..., p. 595.

1
 Simbolul de credință, „opera teologică inspirată de Duhul Sfânt, operă scumpă Bisericii
creștine, este cunoscut sub numele de Crez”5. Titlul oferit acestei sinteze a învățăturii dogmatice
a Bisericii este în strânsă legătură cu verbul „a crede”, verb cu care începe mărturisirea credinței
și care stă „subînțeles, în fruntea fiecăruia dintre cele 12 articole ale sale, dar care nu se scrie și
nu se pronunță decât la începutul Crezului”6.
Formulat, după cum bine știm, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea în anul 325 și
completat ulterior, în anul 381, de către Sfinții Părinți participanți la Sinodul II Ecumenic de la
Constantinopol, „Simbolul credinței este estențialul și normativul credinței și unității Bisericii
Ortodoxe Universale”7. Acesta este numit și Crezul sau Simbolul de credință niceo -
constantinopolitan8 potrivit orașelor în care s-au întrunit părinții participanți la cele două Sinoade
Ecumenice, unde a fost formulat. Putem să afirmăm încă de la început că Părinții sinodali,
arhipăstori ai comunităților eclesiale din Orient și Occident au „avut conștiința reponsabilității
lor pentru păstrarea dreptei credințe ca bază a mântuirii sau a unirii eterne a omului cu
Dumnezeu, și ca normă sau criteriu pentru păstrarea unității Bisericii” 9. Acești Părinți afirmau
într-un glas și într-un cuget că dacă Hristos, Logosul întrupat, nu este Dumnezeu adevărat, atunci
nici credința în cuvintele propovăduite de Acesta nu este mântuitorare 10, deoarece omul nu poate
ajunge la îndumnezeire prin propriile puteri, iar cu atât mai mult, în urma păcatului strămoșesc,
neamul omenesc cunoaște moartea biologică. Conștiința ce se află la baza acestei întâlniri a
Părinților sinodali, dar mai ales dorința lor era mișcată de tensiune binecuvântată pe care aceștia
o aveau în vederea păstrării dreptei credințe în interiorul Bisericii. În cazul contrar, dacă Biserica
nu „mărturisește dreapta credință, ea nu poate fi una, sfânta, sobornicească și apostolească,
deoarece unitatea Bisericii se bazează pe ortodoxia credinței” 11. Acesta este motivul real pentru
care Sfinții Părinți adunați la aceste Sinoade Ecumenice, respingeau în mod evident erezia sau

5
Pr. Prof. Nicolae PETRESCU, „Simbolul Credinței”, în: Mitrpolia Olteniei, (1984), 11-12, p. 756.
6
Pr. Prof. N. PETRESCU, „Simbolul Credinței”..., p. 756.
7
DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, „Crezul orthodox – normativ al credinței și unității Bisericii”,
în: Biserica Ortodoxă Română, (2010), 3, p. 7.
8
DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, „Crezul orthodox – normativ al credinței și unității
Bisericii”..., p. 7.
9
DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, „Crezul orthodox – normativ al credinței și unității
Bisericii”..., p. 7.
10
DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, „Crezul orthodox – normativ al credinței și unității
Bisericii”..., p. 7.
11
DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, „Crezul orthodox – normativ al credinței și unității
Bisericii”..., pp. 7-8.

2
„inovația ca raționalizare și amputare a misterului sau a tainei Întrupării lui Hirstos, Unul din
Sfânta Treime”12.
Celebrul Eusebiu de Cezareea (265 – 340), care la rândul său, folosea acest Simbol în
Biserica Sa, Simbol de credință generalizat, de altfe, înlocuiește cuvântul „cred” de la început, cu
cuvântul „Credem”13. Trebuie să menționăm aici faptul că ambele forme ale Simbolurilor
Bisericii cuprind în sine învățătura de credință păstrată nealterată, dar verbul „credem”, folosit de
către Eusebiu de Cezareea, „ne dă învățătura despre mărturisirea de credință a întregii comunități
sau obști creștine, nu numai a unei Biserici locale” 14. Ambele forme vorbale exprimă în realitate
aceeași învățătură dogmatică, rostită în unanimitate 15, dar și de fiecare credincios în parte,
completându-se, astfel, una pe alta, în ceea ce privește păstrarea învățăturii dogmatice a Bisericii
ferită de alterarea provenită din ereziriile vremurilor. Sinodul de la Niceea a păstrat singularul
verbului a crede, așa cum este rostit azi în Biserica Ortodoxă16.
Vă întreb acum, ce credeți că înseamnă cuvântul simbol? Vă mulțumesc pentru
răspunsuri! Sunteți foarte aproape de sensul cuvântului, mai cu seamă de sensul teologic al
acestuia.
Cuvântul simbol este de origine greacă –συμβολον– și înseamnă „comparație, înțelegere,
semn distinctiv, adică semn care servește să recunoști pe cineva” 17. Substantivul grecesc amintit
are o rădăcină comună cu „rădăcina altor două verbe grecești, symballo și symbolevo, ambele
verde având, pe lângă multe alte înțelesuri, și înțelesul de: a apropia unul de altul, a reuni, a
compune, a forma ceva din diferite părți”18.
Pentru a prezenta materialul cât mai succint, fără să deviem de la subiectul propus spre
tratare, observăm că încă de la prima lectură a Simbolului de credință, se pot extrage o serie de
informații extrem de valoroase pentru stabilirea dogmelor Bisericii Ortodoxe. Astfel, cercetând
scrierile cu caracter teologic, se poate observa o grupare a acestor învățături în câte 4 grupe
centrale. Despre aceste idei teologice extrase din simbolul de credință, părintele profesor Nicolae
Petrescu amintea: „Aceste învățături fundamentale curpind în ele, în mod virtual, întocmai ca o

12
DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, „Crezul orthodox – normativ al credinței și unității
Bisericii”..., p. 8.
13
Pr. Prof. N. PETRESCU, „Simbolul Credinței”..., p. 756.
14
Pr. Prof. N. PETRESCU, „Simbolul Credinței”..., p. 756.
15
Pr. Prof. N. PETRESCU, „Simbolul Credinței”..., p. 756.
16
Pr. Prof. N. PETRESCU, „Simbolul Credinței”..., p. 756.
17
Pr. Prof. N. PETRESCU, „Simbolul Credinței”..., p. 757.
18
Pr. Prof. N. PETRESCU, „Simbolul Credinței”..., p. 757.

3
sămânță care curpinde în sinte întreaga plantă ce va crește din ea, toate celelalte învățături de
doctrină, morală și cult, pe care le dezvoltă și le mărturisește, neîncetat, Biserica creștină” 19.
Înainte de a prezenta cele patru direcții principale pe care ni le deschide lecturarea
Simbolului de credință, considerăm necesar să amintim aici textul acestei mărturisiri, tocmai
pentru a avea înaintea ochilor duhovnicești realitățile dumnezeiești pe care acesta le exprimă,
rugându-vă să rostim împreună :
„Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului,
văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Care din Tatăl S-a
născut, mai înainte de toți vecii. Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu
adevărat, născut, nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat
de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut Om.
Și S-a răstingnit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat, și a pătimit și S-a îngropat.
Și a înviat a treia zi, după Scripturi.
Și S-a suit la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui.
Și iarăși va să vie cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cel ce
împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Și întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserica.
Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor.
Aștept învierea morților.
Și viața veacului ce va să fie. Amin.”

La o lectură atentă a acestei mărturisiri de credință, se pot observa, așa cum am amintit
anterior, trasate câteva direcții teologice care cuprind în sine întreaga învățătură a Bisericii, într-o
formulă concentrată, desigur, dar în același timp, extrem de bine punctată. O primă direcție este
cea referitoare la Sfânta Treime, Dumnezeul cel În Unime și Unimea întreit în Persoane. Prin
aceste cuvinte, Părinții sinodali au dorit să arate că Dumnezeu este Unul singur potrivit ființei
sale, dar întreit în Persoane. Îmi puteți spune care sunt persoanele Sfintei Treimi? Vă mulțumesc

19
Pr. Prof. N. PETRESCU, „Simbolul Credinței”..., p. 757.

4
pentru răspuns.Astfel, articolele 1-8 ne vorbesc despre cele trei Persoane divine – Tatăl, Fiul și
Sfântul Duh, Persoane care posedă prin excelență firea divină, dar fără ca între Acestea să existe
o diferență de dumnezeire. Acestor Persoane divine li s-au acordat diferite atribute, tocmai pentru
ca mintea umană să poată înțelege distincția clară între cele trei Persoane, dar și unitate în ceea
ce privește firea dumnezeiască. Astfel, potrivit Simbolului de credință, Tatăl este Creatorul, Fiul
este Mântuitorul, iar Duhul Sfânt sfințitorul. Aceste atribuite sunt numite în rândul teologiei
dogmatice – proprietăți idiomatice, specifice fiecărei Persoane divine în parte.
Când rostim simbolul de credință, ce mărturisim despre biserică? Cum este aceasta? Vă
mulțumesc pentru răspunsurile în unanimitate corecte!
Astfel ajungem la cea de-a doua direcție pe care ne-o deschide lecturarea Simbolului de
credință, cea care conduce spre asumarea și receptarea concepului de Biserică. Astfel, aceasta
reprezintă cu adevărat o comunitate sau o obște divină 20. Această comunitate poate fi înțeleasă și
ca trupul Tainic al lui Hristos, loc în care fiecare credincios, și toți deopotrivă călătoresc pe
marea cea învolburată a acestei vieți pentru dobândirea împărăției. Conform Simbolului de
credință, Biserica este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Astfel, înțelegem unitatea și
unicitatea Bisericii, sfințenia care ne este dată nouă de la Capul acesteia – Hristos Domnul,
sobornicitatea ca atribut ce exprimă universalitatea sau catolicitatea acesteia, iar apostolicitatea
exprimă realitatea conform căreia Biserica este întemeiată pe temelia apostolilor. (Art. 9).
Articolul zece din Simbolul de credință amintește tuturor despre Taina Sfântului Botez,
prima Taină administrată celui ce este introdus în viața Bisericii, fiind și Taina prin care persoana
este curățită de păcatul strămoșesc, făcându-se prin aceasta moștean al împărăției cerurilor.
Ultimele două articole ale Crezului, articolele 11 și 12, amintesc despre învierea morților
și viața viitoare, arătând că întreaga învățătură a creștinismului privește spre Eshaton și crede cu
adevărat în viața de după moarte, viața veșnică în proximitatea Creatorului și în comuniunea de
iubire cu Acesta.
4. Recapitularea
Considerăm absolut necesar întipărirea în minte a câtorva aspecte teologice extrase din
Simbolul de credință. Astfel, este de o importanță majoră să cunoaștem că Dumnezeul nostru este
un Dumnezeu întreit în Persoane, dar Unul în ființă. Aceste Persoane neconfundându-se,

20
Pr. Prof. N. PETRESCU, „Simbolul Credinței”..., p. 757.

5
păstrează egalitatea în ceea ce privește posedarea ființei divine, dar se disting în același timp –
Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
Tot aici este necesar să amintim și despre aspectele teologice reflectate de Biserica, aspecte
care ne arată că Biserica lui Hristos reprezintă comunitatea vie a celor botezați în numele Sfintei
Treimi și în același timp suntem chemați să reținem că Biserica este una, sfântă, sobornicească și
apostolească.
Ultimele două aspecte ce trebuiesc foarte bine întipărite în minte fac referire la Botezul în
numele Sfintei Treimi, ca Taină inițială a celui ce pășește pe drumul mânturii, iar mai apoi
aspectele referitoare la învierea morților și la viața veșnică, realități pe care fiecare creștin le
mărturisește.
5. Asocierea
Atunci când vorbim despre Simbolul Credinței, considerăm că putem asemăna prețuirea
pe care ar trebui să o dedicăm cu atenția și grija pe care o oferim atunci când vorbim despre un
lucru la care ținem extrem de mult. Simbolul Credinței reprezintă punctul central, învățătura
fundamentală la care fiecare dintre noi trebuie să mediteze, are datoria să și-o însușească, dar mai
mult decât atât, să o păstreze nealterată. Astfel, putem asocia grija dedicată acestei mărturisiri de
credință cu grija pe care o acordăm unui obiect cu o extrem de mare valoare sentimentală. Pentru
fiecare creștin, învățătura de credință nu reprezintă doar un set de norme morale, ci reprezintă cu
adevărat un mod de viață, un fel de a fi, pe care, cu mic, cu mare avem datoria sfântă de a-l pune
în practică.
6. Generalizarea
Din prezentarea textului și a învățăturilor fundamentale pe care le cuprinde Simbolul
credinței, se poate oferi o definiție a acestuia. Părintele profesor Nicolae Petrescu este cel care a
formulat această definiție astfel: „Simbolul de credință sau Crezul este opera teologică, sfântă,
alcătuită din 12 articole, într-o perfectă reuniune, care înfățișează, pe scurt, întreaga învățătură
creștină, Altfel spusm Crezul este cel mai scurt rezumat, cu putință, al învățăturii, pe care
creștinul trebuie s-o creadă și s-o mărturisească. Și astfel: Simbolul credinței este prescurtarea
sau expunerea, pe scurt, a învățăturii creștine, curpinsă, pe larg, în Sfânta Scriptură și Sfânta
Tradiție”21.
7. Aplicarea

21
Pr. Prof. N. PETRESCU, „Simbolul Credinței”..., p. 758.

6
 Credem că este de un real folos ca fiecare credincios, atunci când are momentul său de
rugăciune, fie în Biserică, fie în intimitatea casei sale, pe lângă pravila stabilită împreună cu
părintele duhovnicesc, acesta să rostească și Simbolul Credinței, tocmai pentru a se familiariza
cu întregul conținut al învățăturii de credință, dar și pentru a-și exprima mărturisirea așa cum a
fost predată de către Sfinții Părinți ai Bisericii. Să luăm Simbolul de credință drept căpătâi și
model de trăire dreaptă și duhovnicească a ortodoxiei, repetându-l de fiecare dată ca pe o
mărturisire fierbinte a dragostei față de Dumnezeu și biserica Sa, acum și în veci amin!