MS11, an V, 2019 – 2020

MENTENANŢA
STAŢIILOR ELECTICE
(MSE)

Prof. dr. ing. Sorina Costinaş, sorina_costinas@yahoo.com

Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
 DETECTAREA, IZOLAREA, IDENTIFICAREA ŞI
DIAGNOZA DEFECTELOR DIN INSTALAŢIILE
ELECTROENERGETICE

1.Concepte de bază utilizate în detectarea, izolarea şi

identificarea defectelor

MSE
2.Clasificarea defectărilor instalaţiilor electroenergetice

3.Detectarea şi diagnoza defectelor

6 4.Arborele de defectare

5.Evaluarea erorilor umane

6.Metode de analiză a sistemelor complexe

2011 Prof.
Conf.dr.
dr.ing.
ing.Sorina
SorinaCostinaş,
Costinaş,Facultatea
Facultateade
deEnergetica,
Energetica,Universitatea
UniversitateaPOLITEHNICA
POLITEHNICAdin
dinBucureşti
Bucureşti
1. CONCEPTE DE BAZĂ UTILIZATE ÎN DETECTAREA,
IZOLAREA ŞI IDENTIFICAREA DEFECTELOR

• Fiecare dintre echipamentele unei staţii electrice este un ansamblu bine determinat de
elemente (componente electrice, electronice şi/sau electromecanice), interconectate şi/
sau în interacţiune şi reprezintă un sistem S. Un astfel de sistem poate avea:
– o singură funcţie (în sensul de menire, rol, obiectiv)
– funcţii multiple.

În cazul unui sistem cu funcţie unică, realizarea acestei funcţii implică

realizarea tuturor funcţiilor componentelor sistemului.
Pentru sistemele cu funcţii multiple, la realizarea unei funcţii nu participă
toate componentele, ci numai o parte a acestora.

• Funcţionarea reprezintă capacitatea unui component sau a unui sistem de a asigura o

funcţie cerută în condiţii specificate.

2011 Conf. dr. ing. Sorina Costinaş, Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
• Noţiunea de defectare se referă la alterarea sau întreruperea capacităţii unui sistem de
a asigura o funcţie cerută în condiţiile de funcţionare specificate şi reprezintă o anomalie
funcţională a unui sistem fizic.

• Defectarea apare ca urmare a unuia sau a mai multor defecte.

• Defectul este evenimentul fundamental din teoria fiabilităţii şi reprezintă

o deviaţie nepermisă a cel puţin unei proprietăţi caracteristice sistemului de la
condiţiile admisibile (uzuale, standard).

Altfel spus, defectul este o anomalie de comportament la nivelul sistemului şi

reprezintă efectul unor procese complexe de degradare în timp a elementelor
(care compun echipamentul electric), ca urmare a solicitărilor la care sunt supuse
în funcţionare.

2011 Conf. dr. ing. Sorina Costinaş, Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Un defect nu conduce neaparat la o defectare

• Metoda de analiză a defectelor este stabilită prin Standardul Internaţional

CEI-812/1985 (STAS-12689/88).

• Cauza defectării se defineşte prin "circumstanţe legate de concepţie,

fabricare sau folosire şi care au determinat defectarea". În diagnoza
industrială, această definiţie este fundamentală deoarece, în funcţie de
simptomele externe care sunt observate, se caută cauza primară.

• Mecanismul de defectare se referă la procesele fizice, chimice sau de altă

natură, ce conduc la defectare.

• Deteriorarea este starea unui sistem care prezintă:

– pierderea performanţelor uneia dintre funcţiile asigurate de ansamblu (dacă acestea
sunt sub nivelul de oprire definit de specificaţiile funcţionale, nu se mai poate vorbi
de deteriorare, ci de defectare);
– un subansamblu deteriorat (sau chiar defectat), fără consecinţe funcţionale asupra
ansamblului.

2011 Conf. dr. ing. Sorina Costinaş, Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Modul de defectare

• Modul de defectare este efectul prin care este observată o defecţiune (de exemplu un
scurtcircuit sau un circuit deschis).
• Modurile de defectare sunt definite pentru o stare sigură de funcţionare a componentei
şi a echipamentului.
• Dacă se ia în considerare altă stare de funcţionare a echipamentului, lista modurilor de
defectare a componentei supuse analizei se poate modifica.
• Pentru o componentă din ansamblul echipamentului electric, modurile de defectare se
pot determina astfel:
– dacă modelul de componentă este cunoscut, se ţine seama de: experienţa în
exploatare şi de rezultatele încercărilor la care a fost supusă componenta;
– dacă componenta este nouă din punct de vedere al concepţiei, se iau în
considerare componentele asemănătoare (din punct de vedere constructiv şi
funcţional) şi/ sau eventualele încercări de fiabilitate.
• Modul de defectare fiind specific pentru fiecare echipament, este esenţială
identificarea tuturor modurilor de defectare posibile pentru un echipament
(bară colectoare, separator, întreruptor, etc.).
• De exemplu, modul de defectare al întreruptorului, poate influenţa procesul de selectare
a schemelor staţiilor electrice, atât în faza de concepţie cât şi în cea operativă

2011 Conf. dr. ing. Sorina Costinaş, Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
CLASIFICAREA DEFECTĂRILOR
ECHIPAMENTELOR ELECTRICE. CRITERII

1. perioada de apariţie:
– defectare infantilă, care apare în prima perioadă de după punerea în funcţiune;
– defectare de maturitate, care se manifestă aleator în timpul unei exploatări
normale;
2. legatura cauzală:
– defectare primară, care apare fără a fi provocată de alt defect;
– defectare secundară, care este o consecinţă a altui defect;
3. evenimentele care se pot produce în timpul îndeplinirii funcţiei unui
echipament:
– defectare funcţională, care se manifestă la nivelul sistemului;
– defectare de material, care se referă la un anumit element sau component;
– defectare de compatibilitate, care apare atunci când la nivelul componentelor,
considerate separat, funcţionarea poate fi satisfăcătoare, dar la nivelul sistemului
diferitele componente pot manifesta deficienţe de compatibilitate;
Observaţie: În realitate, cele trei tipuri de defectări pot să apară împreună sau
separat.
4. modul de manifestare:
– defectare totală, care determină încetarea funcţionării echipamentului;
– defectare de derivă, când echipamentul funcţionează în afara limitelor prescrise;

2011 Conf. dr. ing. Sorina Costinaş, Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
CLASIFICAREA DEFECTĂRILOR
ECHIPAMENTELOR ELECTRICE. CRITERII

5. gradul defectării:
– defectare intermitentă, care are o durată limitată, la sfârşitul căreia echipamentul
îşi regăseşte capacitatea de a îndeplini funcţia cerută, fără să fi fost supus unei
acţiuni corective externe (defectarea dispare fără intervenţie exterioară şi
reapare);
– defectare parţială, care rezultă din devierile uneia sau a unor caracteristici de la
limitele specificate, dar care nu antrenează o dispariţie completă a funcţiei
cerute;
– defectare totală, care este consecinţa deviaţiei uneia sau a mai multor
caracteristici dincolo de limitele specificate şi care antrenează dispariţia completă
a funcţiei cerute;

6. consecinţele defectării:
– defectare minoră, care nu reduce capacitatea unui echipament mai complex de a
îndeplini funcţia cerută;
– defectare majoră, care prezintă riscul de a reduce capacitatea unui echipament
mai complex de a îndeplini funcţia cerută;
– defectare critică, care poate produce răniri ale personalului de exploatare şi/sau
pagube materiale importante;
– defectare catastrofală, care generează pierderea uneia sau a mai multor funcţii
importante ale unui echipament, provocând daune importante acestuia, mediului
şi populaţiei;

2011 Conf. dr. ing. Sorina Costinaş, Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
CLASIFICAREA DEFECTĂRILOR
ECHIPAMENTELOR ELECTRICE. CRITERII

7. viteza de apariţie a defectării:

– defectare bruscă, care constă în modificarea instantanee a caracteristicilor
principale ale echipamentului şi care nu a putut fi prevăzută de o examinare sau o
supraveghere anterioară;
– defectare evolutivă (progresivă, de uzură), care reprezintă o degradare lentă a
caracteristicilor tehnico-metrologice şi care ar fi putut fi prevăzută la o examinare
sau la o supraveghere anterioară;

8. cauza care a provocat defectarea:

– defectare de concepţie (proiectare), care constă dintr-o eroare legată de calcule de
proiectare greşite (subdimensionare) şi/sau alegerea incorectă a materialelor şi care
de obicei este detectatată ulterior în fabricaţie sau exploatare;
– defectare de fabricaţie, care are drept cauză utilizarea unei tehnologii neconforme
cu proiectul (materiale necorespunzătoare, tratamente termice necorespunzătoare)
sau a unui control de fabricaţie executat incorect (proceduri eronate şi/sau
dispozitive de control insuficiente);
– defectare de exploatare, rezultată în urma unei folosiri necorespunzătoare (solicitări
termice şi/sau electrodinamice peste posibilităţile constructive ale echipamentului)
sau a unor slăbiciuni inerente (defectarea unui echipament datorită unui defect
material ascuns, atunci când solicitările sunt peste posibilităţile constructive ale
acestuia).

2011 Conf. dr. ing. Sorina Costinaş, Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
• În standardele internaţionale din seria 9000 care fac referire la calitate,
se menţionează că "problemele referitoare la fiabilitate şi mentenabilitate trebuie
abordate şi rezolvate încă din faza de concepţie".

• Pentru a respecta procedurile de certificare, proiectanţii de echipamente electrice

trebuie:
– să urmeze recomandările de utilizare prevăzute de producătorul de componente, iar
în cazul în care acestea nu sunt specificate, să le solicite;
– să aibă în vedere faptul că încărcările şi măsurile de protecţie împotriva impactului
mediului înconjurător se stabilesc în funcţie de cele mai frecvente tipuri de defecte;
– să ia în considerare, printr-o dimensionare adecvată, fenomenele de îmbătrânire;
– să prevadă puncte de măsurare şi testare;
– să utilizeze rezerve, în cazul în care prevederea lor se justifică tehnico-economic;
– să ţină seama de aspecte specifice legate de activitatea de mentenanţă.

• Cercetarea defectelor este legată, în general, de etapele de fabricaţie şi exploatare.

2011 Conf. dr. ing. Sorina Costinaş, Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
 DETECTAREA ŞI DIAGNOZA DEFECTELOR

• Un simptom presupune o alterare sau o întrerupere funcţională, deci el indică avariile.

• Un semn arată o modificare care nu are impact imediat asupra funcţionării sistemului
fizic, dar poate sugera apariţia unei avarii în perioada următoare. Conceptul de defect
poate fi asociat celui de semn.

• Marea dificultate întâlnită în descrierea conceptelor şi a terminologiei privind detecţia si

diagnoza defectelor provine din faptul că există două puncte de vedere diferite,
influenţate de experienţa şi provenienţa celor care le folosesc:
– proiectanţii staţiilor electrice – cu tendinţa de a utiliza un vocabular care evidenţiază
aspectul funcţional;
– personalul de exploatare şi mentenanţă – cu tendinţa de a utiliza un vocabular
descriptiv, care pune accent pe aspectul cantitativ al evenimentelor.

• Conceptul general de detectare şi diagnosticare a defectelor poate fi divizat în trei etape:

– detectarea,
– Izolarea,
– identificarea defectelor.

2011 Conf. dr. ing. Sorina Costinaş, Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
• Detectarea defectelor indică producerea unui eveniment
nedorit şi se compune din observarea prezenţei unui
defect în sistem şi precizarea timpului de detectare.
• Izolarea defectelor este etapa în care se determină
subsistemul funcţional care stă la originea anomaliei şi se
izolează echipamentul defect şi constă în:
– determinarea tipului de defect;
– stabilirea locului de producere a defectului;
– precizarea momentului de detectare.

• Identificarea defectelor este determinarea cauzei care a

generat defectarea. Se analizează:
– mărimea defectului;
– comportarea în timp a defectului.
2011 Conf. dr. ing. Sorina Costinaş, Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
• Detectarea defectelor şi izolarea defectelor sunt necesare pentru orice
echipament şi sunt la fel de importante pentru buna funcţionare a acestuia.
• Nu întotdeauna se justifică costurile şi eforturile suplimentare necesare pentru
identificarea defectelor. Acesta este motivul pentru care în majoritatea
cazurilor se preferă doar etapele de detectare şi izolare.
• Pentru mulţi autori, termenul de diagnoză este sinonim cu cel de izolare.
• În literatura de specialitate există şi cazuri în care se consideră că diagnoza
defectelor urmează după detectarea defectelor şi include izolarea şi
identificarea defectelor. Aceasta stabileşte o legătură cauză-efect între un
simptom observat şi defectarea care îi urmează, cauzele şi consecinţele sale,
cu rol la detectarea timpurie a situaţiilor anormale, prevenind astfel avarii
importante.
• Activitatea de mentenanţă contribuie la creşterea siguranţei în
funcţionare şi este în strînsă relaţie cu diagnoza.

2011 Conf. dr. ing. Sorina Costinaş, Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
• Noţiunea de diagnostic se referă la observarea semnelor şi simptomelor care
caracterizează o anumită defectare şi recunoaşterea originii defectării cu
ajutorul unui raţionament întemeiat pe un ansamblu de informaţii (provenite
dintr-o inspecţie, dintr-un control sau dintr-un test).

• Procedura de detectare şi diagnosticare a defectelor parcurge, în general,

următoarele faze:
– extragerea de informaţii necesare stabilirii caracteristicilor asociate funcţionării în
regim normal şi în regim de avarie, pornind de la mijloace de măsură adecvate şi de
la observaţii utile furnizate de către personalul de exploatare şi supraveghere a
staţiei electrice;
– elaborarea caracteristicilor şi simptomelor revelatoare de defecte, cu scopul
detectării unei disfuncţionalităţi;
– detectarea unei disfuncţionalităţi prin comparare cu caracteristicile asociate cu
funcţionarea echipamentului în regim normal şi definirea unor indicatori de
detectare;
– utilizarea unei metode de diagnosticare a defecţiunilor plecând de la utilizarea
relaţiilor cauză-efect;
– formularea unei decizii în funcţie de consecinţele defectelor detectate.

2011 Conf. dr. ing. Sorina Costinaş, Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
ARBORELE DE DEFECTARE
• Metoda arborelui de defectare, iniţiată la inceputul deceniului şase al
secolului al XX-lea, a fost utilizată mai întâi pentru evaluarea securităţii
sistemelor de control în tehnica aerospaţială, iar apoi a fost dezvoltată
şi aplicată în domenii diverse.

• Metoda poate fi folosită pentru studiul disponibilităţii sau al fiabilităţii.

Utilizarea acestei metode presupune construcţia arborelui de defectare
şi analiza acestuia.

• Arborele de defectare este o diagramă logică a mulţimii combinaţiilor

de defectări independente, adică treceri ale elementelor sistemului din
stare normală într-o stare cu disfuncţiuni care conduc la apariţia unui
eveniment nedorit sau catastrofal.

2011 Conf. dr. ing. Sorina Costinaş, Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
 Construcţia arborelui de defectare

Se bazează pe:
• definirea sistemului
• descrierea sistemului (spaţială,
temporală, dependenţe funcţionale)
• alegerea evenimentului indezirabil
(ec ) pe care dorim să-l studiem.

Se notează:
• evenimentele primare (e1, e2, .... en)
• evenimentul critic (ec).

2011 Conf. dr. ing. Sorina Costinaş, Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Construcţia arborelui de defectare
• Elementele sistemului pot fi:
– dependente (funcţionarea sau defectarea unui element modifică probabilităţile de
defectare sau de funcţionare a ale celorlalte elemente din sistem)
– independente (probabilităţile de defectare ale unui element nu depind de starea
celorlalte elemente).
Fiecărui eveniment ei (i = 1...n) îi corespunde o probabilitate de apariţie care este
de fapt o indisponibilitate.
• Primul pas este căutarea cauzelor imediate ale evenimentului critic, apoi
posibilele cauze ale cauzelor imediate şi aşa mai departe, operaţie care se
face ierarhic, pe secvenţe, descendent, de la evenimentul critic până la
evenimentele elementare.
• Construirea efectivă a arborelui de defectare se face prin reprezentarea
operatorilor logici şi înlănţuirea lor cu ajutorul unor simboluri specifice.
• Analiza arborelui de defectare conţine două etape:
– analiza cantitativă, care se realizează începând de la secvenţele minimale şi
probabilităţile de apariţie ale evenimentelor elementare;
– analiza calitativă, care permite obţinerea secvenţelor minimale (ordinul unei
secvenţe este dat de numărul de evenimente elementare care o compun).

2011 Conf. dr. ing. Sorina Costinaş, Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
 ERORI UMANE - acţiuni care depăşesc o anumită
limită de acceptabilitate.
1. erori umane în activităţile pre-accident:
date de activităţile de mentenanţă de rutină şi mentenanţă corectivă, de calibrare, teste de
supraveghere şi recondiţionare;
2. erori umane în activităţile post-accident:
• erori post-diagnoză;
• erori la acţionarea diferitelor echipamente (nu a instalaţiilor sau a subsistemelor în ansamblu);
• erori umane critice (referitoare la echipamentele a căror stare operativă trebuie modificată după
accident pentru ca starea finală a sistemului să fie o stare de succes);
• erori de tipul omitere;
• eroarea umană pentru fiecare componentă care îndeplineşte simultan condiţiile:
– componenta trebuie anclanşată;
– anclanşarea a fost nereuşită;
– este credibil ca respectiva componentă să fie acţionată manual.
• eroarea umană pentru fiecare componentă ce trebuie acţionată manual (deoarece nu s-a
prevăzut automatizare).
– componenta trebuie anclanşată;
– anclanşarea a fost nereuşită;
– este credibil ca respectiva componentă să fie acţionată manual.
• eroarea umană pentru fiecare componentă ce trebuie acţionată manual (deoarece nu s-a
prevăzut automatizare).

2011 Conf. dr. ing. Sorina Costinaş, Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Modelul de cuantificare al erorilor umane în activităţile pre-accident include o
probabilitate de eroare umană de bază, care poate fi folosită pentru toate sarcinile,
plus reguli care să ajusteze această valoare în cazul efectelor factorilor de restabilire
şi a efectelor de dependenţă.

2011 Conf. dr. ing. Sorina Costinaş, Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
 METODE DE ANALIZĂ A SISTEMELOR COMPLEXE
• Complexitatea instalaţiilor tehnice nu poate fi acoperită de modele simple.

• Pentru sisteme complexe, construirea arborelui de defectare începe cu:

Analiza preliminară are drept scop:

– descompunerea fizică a sistemului pe criterii tehnologice şi de asigurare a
mentenanţei;
– identificarea elementelor componente sau subansamblelor echipamentului pentru care
se dispune de informaţii asupra defectărilor caracteristice;
– definirea modurilor de defectare a elementelor şi a modurilor de manifestare a
acestora;
– evidenţierea consecinţelor diferitelor moduri de defectare asupra degradării funcţionării
sau integrităţii sistemului.

Detalierea specifică include:

– fazele funcţionării (detaliate pentru sistemele a căror funcţionare se face la diferite
nivele de stres);
– condiţiile iniţiale;
– condiţiile mediului ambiant;
– ipotezele specifice (se departajează aspectele de care se ţine seama de cele care sunt
neglijate).

2011 Conf. dr. ing. Sorina Costinaş, Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Metode de analiză a sistemelor complexe
1. analiza prin metoda diagramei de succes, care stabileşte legăturile logice între
elemente, module şi ansamblul sistemului analizat, şi care permite evaluarea fiabilităţii
sistemului;
2. analiza prin metoda arborelui de evenimente, prin care se precizează evenimentele
posibile ce conduc la evenimentul critic;
3. analiza prin metoda tabelului de adevăr, prin care se studiză toate combinaţiiile stărilor
de funcţionare şi de defectare a elementelor sistemului supus analizei;
4. analiza prin metoda Pareto, ia în considerare numai indici legaţi de frecvenţă , şi care
poate interveni în desfăşurarea oricărei alte metode;
5. analiza preliminară a pericolelor (notată în literatura de specialitate cu HAZOP (Hazard
and Operatibility Analysis), ia în considerare gravitatea consecinţelor situaţiilor periculoase
pe care le poate provoca un sistem;
6. analiza modurilor de defectare şi a efectelor defectărilor (notată cu acronimul FMEA -
“Failure Modes and Effects Analysis”, se constituie într-o analiză sistematică a cauzelor, şi
a efectelor defectărilor unui subansamblu al sistemului şi care pot afecta funcţionarea
sistemului analizat;
– Metoda a apărut în anii 1960, fiind legată de proiectele NASA de asigurare a unei disponibilităţi
maxime a echipamentelor militare strategice.
– La extinderea aplicării metodei şi în alte domenii decât cel militar, este remarcabilă contribuţia
franceză în industria de automobile, cunoscută sub denumirea AMDE - “Analyse des Modes de
Défaillance et de leurs Effets ”.
– Ultimile tendinţe în evoluţia metodei vizează aplicarea acesteia în activităţile de mentenanţă şi de
asigurare a calităţii din intreprinderile mici şi mijlocii.

2011 Conf. dr. ing. Sorina Costinaş, Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Metode de analiză a sistemelor complexe
7. analiza modurilor de defectare, a efectelor şi a criticităţii defectelor

– FMECA - “Failure Modes, Effects and Criticaliy Analysis”

– AMDEC - “Analyse des Modes de Défaillance,de leurs Effets et de leur Criticité”;

• este considerată metoda de bază în managementul mentenanţei

• constă în analiza sistematică a cauzelor, efectelor şi criticităţii defectelor subansamblelor

sau componentelor care pot afecta funcţionarea sistemului analizat;

• Obiectivele FMECA sunt:

– determinarea punctelor slabe ale instalaţiei electrice;
– identificarea cauzelor care iniţiază disfuncţionalităţile echipamentelor;
– analiza consecinţelor asupra mediului, siguranţei în funcţionare, calităţii energiei
electrice;
– prevederea unor acţiuni de mentenanţă corectivă pentru eliminarea cauzelor de
apariţie a defectelor;
– prevederea unui plan de ameliorare a calităţii energiei electrice şi a mentenanţei;
– determinarea necesităţilor de retehnologizare ale staţiei electrice;
– îmbunătăţirea comunicării între departamente, persoane, nivele ierarhice.

2011 Conf. dr. ing. Sorina Costinaş, Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Metode de analiză a sistemelor complexe

8. analiza prin metoda combinărilor defecţiunilor rezumate, care

realizează analiza stărilor de defect ale unui sistem prin regruparea şi
combinarea stărilor de defect ale subansamblelor sistemului;

9. analiza prin metoda arborelui de consecinţe, care permite elaborarea

şi evaluarea secvenţelor evenimentelor nedorite.

10.analiza prin metoda diagramei cauze-consecinţe, care permite

analiza consecinţelor unui eveniment iniţiator ce poate apărea în sistemul
analizat.

11.analiza prin metoda spaţiului de stări, care permite evaluarea

disponibilităţii, fiabilităţii şi mentenabilităţii sistemelor reparabile.

2011 Conf. dr. ing. Sorina Costinaş, Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
 Intrebări
?

Prof. dr. ing. Sorina Costinaş, Facultatea de Energetica, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti