Sunteți pe pagina 1din 1

“Adevarul ne face liberi”

După părerea mea, a fi sincer înseamnă a nu avea nimic de ascuns, a spune tot ceea ce
gândeşti sau simţi. De asemenea una din poruncile lui Dumnezeu este “Sa nu minti”.Astfel,
minciuna devine un pacat ce urmeaza a fi luat in calcul alaturi de restul pacatelor, la Judecata de
Apoi. Din punctul meu de vedere, sinceritatea este importantă şi apreciată, deoarece un om
sincer obţine mai uşor respectul celor din jur decât cineva care nu spune lucrurile direct şi clar.
Persoanele sincere, însă, se pot confrunta cu probleme, deoarece, câteodată, sinceritatea nu
este privită bine. În primul rând, a fi sincer implică a spune adevărul şi, nu de multe ori,
adevărul este acceptat. În al doilea rând, oamenii preferă să audă o minciună, decât adevărul
care doare şi care poate fi deranjant. Astfel, cei care sunt sinceri, nu sunt întotdeauna agreaţi
pentru această calitate. În opinia mea, între sinceritate şi insultă este uneori o linie extrem de
subţire, deoarece o părere sinceră, dar dură, despre o persoană, poate fi jignitoare.
Sinceritatea exagerată poate duce la dispute şi, în acest caz, nu mai este o calitate, ci devine un
defect. În concluzie, sinceritatea trebuie preţuită, deoarece ea implică spunerea adevărului, în
limitele bunei-cuviinţe, iar acest lucru nu ar trebui să lipsească din viaţa noastră..

S-ar putea să vă placă și