Sunteți pe pagina 1din 43

CURSUL NR.

6
CRIMA ORGANIZATĂ ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII

C UPRINS

I. Prezentarea particularităţilor familiilor mafiote din Statele Unite ale Americii


I.1: Familii mafiote din New York
I.1.1: Familia Genovese
I.1.2: Familia Gambino
I.1.3: Familia Luchese
I.1.4: Familia Colombo
I.1.5: Familia Bonanno
I.2: Manifestări ale mafiei din Chicago
I.3: Manifestări ale mafiei irlandeze şi evreieşti
I.3.1: Manifestări ale mafiei irlandeze
I.3.2. Manifestări ale mafiei evreieşti

II. Moduri de manifestare ale criminalităţii organizate în Statele Unite ale Americii
II.1: Cosa Nostra
II.1.1: Particularităţile organizaţiei Cosa Nostra
II.1.2: Asemănări şi deosebiri între Cosa Nostra din America şi cea italiană
II.2: Banda Purpurie
II.3: Mâna Neagră
II.4: Ku Klux Klan

III. Prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate în Statele Unite ale Americii


III.1: Instituţii importante în activitatea de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate
III.2: Măsuri adoptate în combaterea criminalităţii organizate
III.3: Dificultăţi în activitatea de combatere a criminalităţii organizate

I. Prezentarea particularităţilor familiilor mafiote din SUA


I.1. Familii mafiote din New York
Organizaţiile criminale din Statele Unite ale Americii sunt compuse dintr-o gamă variată
de membri, care au reuşit să se infiltreze pe piaţa americană, precum mafioţi ruşi, grupări ale
ţărilor africane, cunoscute pentru trafic de droguri şi escrocherii, dar şi membri ai criminalităţii
organizate asiatice. Toate acestea fac parte din reţele bine organizate şi folosesc fraudarea prin
intermediul Internetului, precum şi alte tehnologii specifice aceste epoci.
Globalizarea a avut ca efect extinderea comerţului internaţional şi odată cu aceasta,
activităţile organizaţiilor criminale s-au extins şi diversificat. Organizaţiile criminale implicate în
trafic de droguri sunt implicate în majoritatea cazurilor şi în trafic de alte bunuri ilicite.

1
În anii 1930, conflictul dintre Mafia Americană şi Mafia Siciliană1 a dus la apariţia celor
cinci familii, care au operat în zona metropolitană a oraşului New York, într-o structură mai
puţin puternică.
Structura stilului familiilor mafiote din New York este vag legată de activităţile lor
criminale. Structura este mai degrabă asemănătoare unei afaceri imobiliare dezvoltate. Firmele
din New York nu sunt constant într-o afacere, dar sunt intermitent în mai multe. Ele nu sunt
organizate ca un lanţ de producţie, ci ca un magazin cu locuri de muncă. Într-o corporaţie,
oamenii de jos efectuează politicile şi execută sarcinile date de către directorii aflaţi la
conducere. În mafie însă, oamenii de jos sunt antreprenorii. Ei dau un procent din profitul lor ca
taxe, în schimbul serviciilor de tip „guvern”, respectiv rezolvarea disputelor, alocarea teritoriilor,
sancţionarea şi servicii de corupere. Cea mai mare ameninţare a acestui tip de crimă organizată
este capacitatea grupului de a forma un semi-guvern, lucru care îi conferă un avantaj competitiv.2

I.1.1.Familia Genovese
Familia Genovese a fost familia de top a crimei organizate, fiind cea mai puternică şi mai
bogată familie mafiotă din Statele Unite, numărând aproximativ 200 membri. Structura familiei
este ilustrată în Anexa nr. 1.
Familia obţinea profit, în principal, din activităţi precum trafic de droguri, jocuri de noroc
sau prostituţie, de regulă, săvârşite prin violenţă sau prin inducerea unei temeri.3
Primul naş al familiei a fost Salvatore Lucania, cunoscut sub denumirea de „Lucky”
Luciano,4 care a emigrat împreună cu familia sa, în New York, când avea doar nouă ani. Prima
infracţiune săvârşită de Lucky a fost furtul, descoperind astfel că furând, obţinea mai mulţi bani
decât tatăl său, care lucra ca zidar, iar la vârsta de zece ani a fost arestat pentru prima dată pentru
că a sustras mai multe pachete de ţigări dintr-un magazin.5
Lucky Luciano era de părere ca se pot face bani uşor, fără prea mult efort, astfel încât a
intrat în lumea Mafiei ca livrator de droguri. Apoi, şi-a format propria bandă de delicvenţi
juvenili, în subordinea căreia se aflau gangsteri faimoşi, precum Meyer Lansky, Bugsy Siegel,
Frank Costello, Joe Adonis şi Vito Genovese. 6
În timpul războiului celor din Castellammare, Luciano a fost sechestrat, bătut şi torturat
timp de trei zile şi lăsat apoi, să moară. Supravieţuirea sa poate fi o explicaţie pentru porecla sa,
Lucky. Prima sa mişcare în calitate de şef, a fost să preia controlul tuturor afacerilor criminale
1
Acest conflict este cunoscut sub denumirea de “Războiul celor din Castellammare” şi s-a desfăşurat între anii
1930-1931, originea numelui provenind de la o mică localitate, situată în partea nord-vestică a insulei Sicilia din
care proveneau cei mai influenţi membri ai Mafiei italiene din Statele Unite, precum Salvatore Maranzano, Joseph
Bonanno, Joseph Profaci, Stefano Magaddino, Gaspar Milazzo, Joe Aiello şi alţii. Giuseppe Masseria era
atotputernicul şef al Crimei Organizate din Manhattan, nimic nu mişca în insula fără ca acesta să ştie. Acesta a
ordonat uciderea tuturor soldaţilor lui Maranzano, întrucât Masseria era obsedat de puritatea sângelui Italian printer
oamenii săi, spre deosebire de Maranzano, care permitea accesul printre asasinii săi, şi gangsterilor irlandezi şi evrei.
În anul 1931, războiul provocase aproximativ 85 de victime, în ambele bande. Lucky Luciano şi Vito Genovese, deşi
erau apropiaţi colaboratori ai lui Masseria, au decis să creeze o a treia grupare formată din membrii familiei
Masseria care nu doreau să continue lupta, întrucât ştiau că războiul nu aduce afaceri profitabile şi trebuia să ia
sfârşit.
2
Howard Abadinski – „Organized Crime”, ediţia 9, Editura Wadsworth Cengage Learning, Belmont, California,
2010, p.94
3
Documentar: „Genovese: Portrait of a Crime Family”, Producţia Towers Productions, Inc. Pentru A&E Network
4
Mitchel Roth – „Global Organized Crime – A Reference Handbook”, Editura ABC-CLIO, Santa Barbara,
California, 2010, p.159
5
Eric Frattini – Mafia S.A.- 100 ani de Cosa Nostra, Editura Tritonic, Bucureşti, 2012, p.74
6
Documentar: „Genovese: Portrait of a Crime Family”, Producţia Towers Productions, Inc. Pentru A&E Network

2
din ţară, ordonându-i lui Meyer Lansky să-i facă un audit. Lucky Luciano a devenit cea mai
importantă figură a crimei organizate italiene din New York datorită faptului că a ordonat
asasinarea şefului Joe Masseria, în urma unei înţelegeri cu Salvatore Maranzano, prin care acesta
devenea secundul lui Luciano, urmând ca mai târziu şi acesta să fie omorât, datorită faptului că
se autoproclamase conducătorul celor cinci familii. Lucky Luciano a avut un rol important în
americanizarea crimei organizate italiene din America, prin creşterea cooperării între grupuri
etnice diferite. Sub conducerea sa, crima organizată a devenit mai profesională, de tipul
afacerilor, dezvoltând traficul de narcotice.7
O altă activitate de care se ocupa familia era furnizarea de băuturi americanilor, în
perioada Prohibiţiei, făcând milioane de dolari din această afacere. De asemenea, Luciano a fost
cel care a înfiinţat „Comisia”, prin care alegea următorul judecător, guvernator, iar fiecare
familie primea partea ei de bani prin legăturile pe care le avea cu Sindicatul. Mafia îşi asigura
protecţia prin mituire, iar autorităţile negau existenţa lor.8
Organizaţia lui Luciano controla aproximativ 150 de bordeluri în care lucrau peste 1000
de prostituate, obţinând profituri nete anuale de aproximativ 25 milioane de dolari. Luciano trăia
o viaţă de lux, frecventând locurile cele mai populare, lucru care l-a făcut o ţintă. 9 Una dintre
greşelile pe care le-a făcut de-a lungul carierei sale criminale a fost că îi plăcea compania
prostituatelor, fiind prima personalitate a crimei organizate din Statele Unite care a fost arestată
pentru promovarea acestei infracţiuni şi condamnat la pedeapsa închisorii între 30 şi 60 de ani;
peste zece ani însă, pedeapsa a fost înlocuită, fiind eliberat şi deportat în Italia în 1946. Deşi a
reuşit să conducă familia din închisoare, odată deportat, influenţa sa a scăzut.10
Genovese a fost umbra lui Luciano încă de la începutul anilor 1920 şi era momentul să
preia conducerea familiei. Modul de manifestare al lui Genovese era prin asasinat. Fiind un
ucigaş, obţinea tot ce vroia prin crimă. Chiar şi căsătoria cu verişoara sa a fost obţinută prin
uciderea soţului ei. Însă, datorită faptului că se temea de urmărirea penală pentru această faptă de
omor, a fugit în Italia, iar conducerea familiei a fost preluată de Frank Costello. Costello
combina politica, afacerile şi crima, de aceea el nu avea timp pentru afacerile familiei, fiind
implicat în propriile afaceri cu Meyer Lansky şi alţii, activităţi care s-au extins din New York
către New Orleans, apoi în Las Vegas şi Havana,Cuba. Astfel, Costello îşi lăsa membrii grupului
să conducă singuri activităţile, de aceea mulţi dintre aceştia au devenit milionari mult mai rapid,
în comparaţie cu alte grupuri mafiote.11
La întoarcerea lui Genovese în Statele Unite pentru procesul în care era acuzat de omor,
nu s-a rezolvat nimic datorită faptului că martorii cheie împotriva sa au fost asasinaţi. Genovese
a preluat puterea lui Costello întrucât atunci când Willie Moretti12 a fost omorât, Costello a
pierdut multe persoane care ar fi sărit în ajutor pentru el. Costello a contraatacat prin îndemnarea
ucigaşului Albert Anastasia să-şi omoare proprii şefi din familia Mangano şi să preia controlul.13
Genovese s-a simţit suficient de puternic să-l doboare pe Costello, plănuind un atentat la
viaţa acestuia, însă fără succes. Datorită faptului că soluţia sa pentru orice problemă era omorul,

7
Mitchel Roth – „Global Organized Crime – A Reference Handbook”, Editura ABC-CLIO, Santa Barbara,
California, 2010, pg.159
8
Documentar: “Mafia.What Mafia?” National Geographic, Producţia Wall to Wall Media Ltd.
9
Documentar: „Genovese: Portrait of a Crime Family”, Producţia Towers Productions, Inc. Pentru A&E Network
10
Mitchel Roth – „Global Organized Crime – A Reference Handbook”, Editura ABC-CLIO, Santa Barbara,
California, 2010, pg.159
11
Documentar: „Genovese: Portrait of a Crime Family”, Producţia Towers Productions, Inc. Pentru A&E Network
12
Important gangster din New York, traficant de droguri, asasin plătit, ucigaş şi prieten a lui Frank Costello.
13
Carl Sifakis – “The Mafia Encyclopedia”, Facts on File Inc., New York ,2005, pg.187

3
el a fost omul din spatele asasinatului lui Anastasia. Genovese a fost asistat de subalternul lui
Anastasia, Carlo Gambino, care a preluat conducerea familiei lui Albert Anastasia, întorcându-se
ulterior împotriva lui Genovese. Gambino a complotat cu Costello, Meyer Lansky şi emigratul
Luciano, toţi aceştia ajungând să se teamă de ambiţia lui Genovese de a deveni „naşul naşilor”.
Înainte de a pune planul în aplicare, Costello a primit acordul din partea tuturor familiilor
mafiote de a se retrage şi de a-şi păstra câştigurile obţinute, iar Genovese a obţinut în schimb,
conducerea familiei lui Luciano, însă nu pentru mult timp. În 1959, Genovese a fost condamnat
la 15 ani de închisoare, alături de alţi 14 pentru conspiraţia de a încălca legea privind traficul de
droguri şi narcotice. Deşi a continuat să conducă activitatea familiei din spatele gratiilor, Don
Vito a devenit paranoic cu privire la înscenare, suspectând pe toată lumea. Pe omul său din afară,
Tony Bender l-a suspectat de complot împotriva sa şi a ordonat să fie omorât. Apoi, l-a suspectat
pe Joe Valachi14 de a fi informator şi a ordonat să fie omorât în închisoare, însă Valachi a optat
pentru protecţie guvernamentală, devenind unul dintre cei mai de preţ informatori, datorită
faptului că a dezvăluit multe dintre secretele Mafiei. 15Până în ziua morţii lui, cauzată de un stop
cardiac, Genovese a rămas închis fără să ştie că, de fapt, Frank Costello, Meyer Lansky şi Lucky
Luciano îl trimiseseră acolo.
În ciuda faptului că s-a schimbat conducerea familiei de multe ori, grupul poartă
denumirea de „Genovese”. Activităţile familiei s-au extins în New Jersey, Connecticut, în unele
părţi din Massachusetts şi în nordul New York-ului.16
În prezent, conducerea familiei este deţinută de Daniel Leo, fost membru al Bandei
Purpurii în 1970. A fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru cămătărie şi extorcare de
fonduri în 2005 şi eliberat în ianuarie 2013.

I.1.2. Familia Gambino


Albert Anastasia, ajutat şi sfătuit de Frank Costello, a dezvoltat organizaţia prin
desfăşurarea de noi activităţi de racket, precum jocuri de noroc, cămătărie, trafic de narcotice,
prin intermediul pilonilor controlaţi de mafie. Anastasia era un şef căruia îi plăceau activităţile
periculoase şi lipsite de sens. Spre exemplu, a ordonat ca un cetăţean să fie bătut pentru că l-a
turnat pe un criminal, jefuitor de bănci, care nu avea legături cu Mafia, doar pentru că Anastasia
ura turnătorii.
Albert era un om de temut printre asociaţii săi, bucurându-se de titlul de „Executorul”. În
1923, a fost condamnat pentru doi ani închisoare pentru posesie de armă, deşi acest lucru nu l-a
împiedicat să facă parte din armata Statelor Unite în timpul celui de-al doilea Război Mondial.
În 1955, a fost condamnat la un an închisoare pentru evaziune fiscală. Asasinatul său a fost
plănuit de Carlo Gambino, astfel că în timp ce stătea pe scaun la o frizerie din Manhattan, doi
oameni au intrat în holul hotelului, împuşcându-l, după ce faţa i-a fost acoperită cu un prosop
fierbinte. Adjunctul Carlo Gambino a devenit capul Familiei.
Gambino s-a implicat în crima organizată, fiind arestat pentru furt. În perioada
Prohibiţiei17 a fost implicat în contrabandă cu băuturi, având o afacere cu camioane pentru

14
Joe Valachi a devenit în 1963 cel mai faimos informator al Cosei Nostra, dezvăluind în faţa unei Comisii Speciale
a Congresului Statelor Unite, secretele experienţei sale în Cosa Nostra şi a ajutat la identificarea multor membri ai
Mafiei.
15
Carl Sifakis – “The Mafia Encyclopedia”, Facts on File Inc., New York ,2005, pg.187
16
Howard Abadinski – „Organized Crime”, ediţia 9, Editura Wadsworth Cengage Learning, Belmont, California,
2010, pg.97
17
Cunoscută şi sub denumirea de “legea seacă” sau Legea Volstead, interzicea vânzarea, producerea, consumarea şi
transportarea de băuturi alcoolice

4
transportul băuturilor. Banii făcuţi din contrabandă i-a folosit pentru a cumpăra restaurante şi
alte fronturi legitime. Datorită faptului că succesul stă în diversificare, avea afaceri în diferite
domenii, precum jocuri de noroc, construcţii, cămătărie, inclusiv fraudarea sistemelor de
securitate. Una dintre afacerile sale a fost deschiderea de baruri pentru homosexuali, ei fiind
susceptibili de a fi şantajaţi, însă le susţinea stilul de viaţă.18
După perioada Prohibiţiei, Gambino a continuat să facă contrabandă, iar în 1939 a fost
condamnat pentru complot la înşelăciunea Statelor privind impozitul pentru băutură. După opt
luni, Gambino a fost un om liber, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a făcut
milioane din raţionalizare de timbre. Datorită faptului că Guvernul a început să controleze
distribuirea bunurilor precum carnea, ciocolata, benzina şi sinteticele şi emitea timbre, Gambino
a găsit metode de a le fura.
Timbrele veneau din Biroul de Administrare a Preţurilor 19 de unde asasinii lui Gambino
le furau. Când Guvernul a început să le ascundă în bănci, a luat contact cu oamenii de la Biroul
de Administrare a Preţurilor, care i-au vândut timbrele. Până la sfârşitul războiului, Gambino a
făcut milioane prin intermediul timbrelor şi a contrabandei. Şeful s-a implicat şi în traficul de
narcotice şi călătorea la Palermo pentru a face diverse înţelegeri, şi folosindu-se de sicilieni,
importa ţigări în Statele Unite. 20
Gambino obţinea grămezi de bani deoarece pe lângă veniturile ilegale, el obţinea profit şi
din afacerile legale: pieţe de carne, cofetării, restaurante, cluburi şi altele. Se ocupa şi cu
deturnarea transportului de mărfuri din aeroportul JFK. Astfel, oamenii săi mituiau angajaţii de
la aeroporturi pentru a le spune când soseau transporturi valoroase. Astfel, Gambino s-a implicat
şi în industria de confecţii, care răspundea pentru 70% din hainele vândute în Statele Unite.21
Actul RICO încă nu apăruse pe scena Mafiei.Guvernul ştia cine era Gambino şi cu ce îşi
ducea existenţa, dar nu putea să ajungă la el pentru că şedinţele sale erau conduse codat, în casa
din Brooklyn şi nu vorbea aproape deloc, pentru a nu putea fi înregistrat. Gambino, a intrat în
Statele Unite ilegal, şi încă nu devenise cetăţean american, luptându-se cu taxele care veneau
de la Serviciul de Imigraţii, însă aceştia eşuau mereu. În 1975 ştiind că este momentul să
numească un nou succesor, l-a ales pe Paul Castellano, în locul adjunctului său, Neil Dellacroce.
Acest eveniment a avut drept consecinţă separarea familiei Gambino în două, creându-se o luptă
pentru putere. Cu toate acestea, Carlo Gambino a fost considerat unul dintre cei mai buni şefi ai
Cosei Nostra.22
Conducerea familiei a fost preluată pentru scurt timp de către John Gotti, fiind condamnat
pentru furt de maşini.După ce a fost eliberat, având nevoie de bani, a început deturnarea de
camioane din aeroportul JFK, însă fără succes. John Gotti deţinea cazinouri ilegale în Queens,
fiind pasionat de jocuri de noroc. Structura familiei este ilustrată în Anexa nr. 2

I.1.3 Familia Lucchese


Gaetano „Tommy” Reina a condus una din cele cinci familii mafiote din New York, care
s-au format spontan datorită imigranţilor sicilieni stabiliţi acolo. Reina conducea o grupare care
controla multe dintre activităţile de racket din Bronx, precum afacerea de distribuire de gheaţă în

18
Documentar: “The Gambinos First Family of a Crime”, Producţia Towers Productions, Inc. Pentru A&E Network
19
Office of Price Administration (O.P.A.)
20
Carlo DeVito - Encyclopedia of Organized Crime, Facts on File Inc., New York, 2005, pg.135
21
Documentar: “The Gambinos First Family of a Crime”, Producţia Towers Productions, Inc. Pentru A&E
Network, 1997
22
Carlo DeVito - Encyclopedia of Organized Crime, Facts on File Inc., New York,2005, pg. 136

5
tot oraşul New York. Reina nu era de acord cu respectarea regulilor lui Joe Masseria, acesta
solicitând un tribut pentru dreptul de operare.23
Gaetano „Tommy” Gagliano a format o grupare, susţinut de Thomas Lucchese, care a
devenit adjunctul noii familii formate, şi anume familia Gagliano. Principalele activităţi
desfăşurate sub conducerea lui Gagliano au constat în trafic de narcotice, jocuri de noroc,
cămătărie, gestionarea deşeurilor, construcţii şi implicarea în industria textilelor. Conducerea lui
Gagliano a durat până în 1953, când a murit şi a fost înlocuit de Lucchese.24
Modalităţile de manifestare ale familiei, sub conducerea lui Lucchese, au constat în
corupţie, jocuri ilicite de noroc, înşelătorie, extorcare, cămătărie, trafic de droguri şi deţinea
activităţi în domeniul construcţiilor. Avea conexiuni în toate domeniile, iar dacă cineva dorea să-
şi facă cunoscute cererile unui judecător sau unei alte persoane influente, Lucchese era omul de
legătură.25
În 1917, a deţinut o afacere de spălare a geamurilor deghizată pentru activităţi de
extorcare. Ideea consta în aceea că dacă cineva nu accepta spălarea geamurilor, se alegea cu
geamul spart şi era mult mai costisitor. Această afacere a constituit prima implicare în crima
organizată.26
O altă activitate de succes a familie, a constituit-o cămătăria. Oamenii apelau la mafioţi
pentru împrumutul unor sume de bani, atunci când băncile nu le acordau împrumuturi. Lucchese
dădea împrumuturi cu o dobândă dublă, profitând de faptul că oamenii nu puteau plăti imediat.
Dacă nu plăteau la termenul convenit, folosea violenţa. De asemenea, s-a folosit de cămătărie
pentru a intra în industria textilelor, întrucât prelua afacerile celor care nu plăteau camăta,
ajungând să fie implicat şi în această industrie.În perioada Prohibiţiei, la fel ca mulţi mafioţi, a
găsit o oportunitate în contrabanda cu alcool, întrucât cererea e mare.27
Lucchesse era activ în jocurile de noroc, în special cu numere şi pariuri din Queens, New
York. În 1930 a dominat industria bucătăriei de tip kosher 28, organizând un cartel care controla
preţurile şi competiţia. A preluat puterea asupra distribuţiei, transportului, stabilea preţuri şi
încheia contracte. Nici una din afacerile sale nu avea probleme între patroni şi muncitori.
Lucchese locuia într-o casă luxoasă, construită pe plaja Lido din Long Island. 29
Thomas Lucchese a fost unul dintre mafioţii clasici din Statele Unite, care a întreţinut
relaţii lungi şi apropiate cu mulţi dintre criminalii de top ai naţiunii. De asemenea, el s-a
amestecat din punct de vedere social cu multe figuri influente, printre care oameni de afaceri,
procurori, judecători, membrii ai Congresului, deghizându-se într-un om de afaceri respectabil.
Familia sa new yorkeză era considerată a fi cea mai paşnică şi cea mai corectă, mai ales după ce
Lucchese a preluat conducerea ei. 30

23
Carl Sifakis – “The Mafia Encyclopedia”, Facts on File Inc., New York ,2005, pg.277
24
Carlo DeVito - Encyclopedia of Organized Crime, Facts on File Inc., New York, 2005, pg.190
25
Carl Sifakis – „The Encyclopedia of American Crime”, Facts on File Inc, New York, 2001, pg. 549
26
Documentar: „Mobsters: Tommy Lucchese” Producţia Towers Productions, Inc. Pentru A&E Network
27
Documentar: „Mobsters: Tommy Lucchese” Producţia Towers Productions, Inc. Pentru A&E Network
28
Termen evreiesc, care desemnează mâncărurile care pot fi consumate, permise de Legea Evreiască.
29
Howard Abadinski – „Organized Crime”, ediţia 9, Editura Wadsworth Cengage Learning, Belmont, California,
2010, pg. 100
30
Carl Sifakis – “The Mafia Encyclopedia”, Facts on File Inc., New York ,2005, pg. 276

6
Familia mafiotă Lucchese a fost cunoscută drept familia din spatele „jafului Lufthansa”31
din 1978, jaf care a fost reprezentat în filmul „Goodfellas” şi în cartea „Wiseguy”.
În prezent, familia este plină de trădători. Mulţi dintre membri săi sunt fie în închisoare,
fie în programe de protecţie a martorilor şi unii dintre ei sunt trataţi de psihologii închisorii.
Familia numără în prezent aproximativ 100 membri. Ultimul naş cunoscut al acesteia a fost
Steven Crea. El s-a confruntat cu diverse acuzaţii pentru corupere de întreprindere, după ce a fost
arestat în septembrie, 2000. Crea a fost închis pe insula Rikers, aşteptând o liberare pe cauţiune
şi continuând să conducă familia, aflată într-o debandadă în creştere. Familia a suferit o mare
dezordine atunci când Steven Crea a fost condamnat pe viaţă, în 2004.32

I.1.4 Familia Colombo


Primul naş a ceea ce se va numi mai târziu familia Colombo, a fost Joe Profaci, care a
venit la putere ca urmare a Războiului de la Castellammare. A fost singurul dintre ceilalţi şefi ai
Mafiei care percepea o taxă de 25 de dolari pe lună de la fiecare membru al său, cu pretextul de a
construi un fond pentru a avea grijă de mafioţii care erau arestaţi. Fondurile, erau de fapt
introduse în buzunarul său şi cerea constant tribut.33
Profaci deţinea cel puţin 20 de afaceri ilegale, fiind denumit „Regele Uleiului de
Măsline” întrucât era cel mai mare importator de ulei de măsline italian în Statele Unite. În
Statele Unite, nu a primit niciodată o pedeapsă cu închisoarea, însă a reuşit să datoreze Statelor
1.5 milioane de dolari din impozite pe venit.34
Tradiţionalismul său era considerat despotic de către unii membrii ai familiei sale
mafiote. Le cerea un procent mare din profiturile lor ilegale, si punea rudenia şi prietenia în faţa
afacerilor, astfel încât rudele şi prietenii vechi primeau mai multe cote-părţi din oportunităţile
familiei decât ceilalţi membri. În 1959, un operator de numere a fost omorât din ordinele sale de
către un ucigaş care făcea parte dintr-un echipaj de-al lui Profaci, condus de fraţii Gallo 35. Fraţii
Gallo se aşteptau să primească o mare parte din operaţiunile de jocuri de noroc ale victimei
decedate, însă Profaci le-a împărţit între prieteni şi rude.36
Activităţile principale desfăşurate de familie includ trafic de narcotice, jocuri de noroc,
camătă, pornografie, deturnări, bancrută frauduloasă şi altele. În ciuda dimensiunii mici a
familiei, aceasta este implicată într-o serie importantă de activităţi infracţionale.37
Carlo Gambino şi Tommy Lucchese interveneau în afacerile familiei Profaci şi încercau
să domine familia. Numai Joe Bonanno era de partea familiei Profaci, în timp ce Vito Genovese
era în închisoare în acea perioadă şi a încercat să obţină putere, prin eliminarea mafioţilor
Gambino şi Lucchese, dar nu numai, întrucât şi-a dat seama că Gambino s-ar întoarce împotriva

31
Jaful Lufthansa din 1978 a fost planificat de Jimmy Burke, un asociat al faimoasei familii mafiote Lucchese ,
împreună cu mai mulţi aliaţi. Un agent de pariuri, Martin Krugman, i-a vorbit lui Henry Hill, prieten cu Jimmy
Burke, despre o sumă de milioane de dolari imposibil de urmărit. Banii intrau în SUA lunar pe calea aerului şi
reprezentau moneda schimbată de militarii şi turiştii americani aflaţi în Germania de Vest şi stocată într-un seif din
placaj, găzduit de aeroportul Kennedy. Informaţia provenea de la Louis Werner, care lucra la aeroport şi îi datora lui
Krugman 20.000 de dolari in urma plasarii unor pariuri.
32
Carlo DeVito - Encyclopedia of Organized Crime, Facts on File Inc., New York, 2005, pg. 190
33
Carl Sifakis – “The Mafia Encyclopedia”, Facts on File Inc., New York ,2005, pg. 110
34
Howard Abadinski – „Organized Crime”, ediţia 9, Editura Wadsworth Cengage Learning, Belmont, California,
2010, pg.101
35
Fraţii Gallo erau trei fraţi asasini, Larry, „Copilul-explozie” Albert şi „Nebunul” Joey
36
Howard Abadinski – „Organized Crime”, ediţia 9, Editura Wadsworth Cengage Learning, Belmont, California,
2010, pg. 102
37
Carlo DeVito - Encyclopedia of Organized Crime, Facts on File Inc., New York, 2005, pg.70

7
familiei Bonanno. Acest lucru a culminat cu aşa-zisul „Război Banana” care urmărea detronarea
lui Bonanno.38
Joseph Colombo obţinuse conducerea familiei in 1963, cu deplinul sprijin al Comisiei şi
cu protecţia specială a lui Carlo Gambino. A fondat Liga Drepturilor Civile Italiano-Americane,
lucru care a condus la supravegherea zilnică a sediului FBI din New York, determinând o mare
parte din mediatizare. Liga a devenit curând un mod de a protesta împotriva discriminării şi a
stereotipiilor negative ale Italiano-Americanilor. Colombo şi liga au reuşit să obţină ştergerea
tuturor referinţelor cu privire la Mafie şi Cosa Nostra din scenariile filmului „The Godfather” şi
a serialului „FBI”. Liga a obţinut sume mari de bani prin taxe şi recomandări, iar mitingul „Zilei
Unităţii Anuale”a atras în 1970 aproximativ 50.000 de persoane în cercul Columb din
Manhattan. Au apărut articole în ziare şi reviste despre Colombo şi liga, iar şeful a început să se
descrie ca fiind liderul drepturilor civile,neînţeles de către poliţie. Ceilalţi şefi de familie, în
special Gambino, nu au privit favorabil aceste activităţi ale lui Colombo, fie pentru că şeful nu
mai împărţea profitul cu el, fie pentru că nu-i plăcea publicitatea. La al doilea miting al Zilei
Unităţii, în 1971, numai 10.000 persoane au participat. În timp ce reporterii şi fotografii se
aglomerau pe podium, un bărbat singur, purtând o cameră de fotografiat şi prezentându-se drept
un ziarist, s-a apropiat de Colombo,a scos un pistol şi l-a împuşcat în cap şi în gât. 39 Colombo a
rămas paralizat până la decesul său, în 1978.
Poliţia nu a putut găsi probe suficiente ale implicării lui Carlo Gambino în atentatul de
asasinare a şefului familiei Colombo, deşi erau convinşi că fusese Don Carlo cel care ordonase
executarea lui Colombo. La sfârşitul anului 1971, şeful familiei Gambino ocupa deja cea mai
înaltă ierarhie în cadrul Comisiei Naţionale a Cosei Nostra.40
În prezent, familia este condusă de Carmine Persico şi fiul său, însă datorită unui război
între familii, puterea lor e slabă. Carmine „Şarpele” Persico execută, în prezent, o pedeapsă de
139 ani pentru omor şi activităţi de racket. Fiul său, Alfonso Persico, care a executat în 2000 o
pedeapsă de 18 luni închisoare pentru deţinere ilegală de armă, a preluat conducerea, însă
controlul său asupra familiei este slab. Familia numără aproximativ 100 membri. 41 Structura
familiei este ilustrată în Anexa nr. 5

I.1.5 Familia Bonanno


Primul cap al familiei a fost Joe Bonanno, care a fost pus în fruntea familiei sale ca
urmare a asasinării lui Salvatore Maranzano, în 1931. Principalele surse de venit ale familiei
proveneau din trafic de narcotice, pornografie, pizzerii şi cafenele.42
Deşi familia Bonanno era cea mai mică dintre cele cinci, Joe Bananas, cum mai era
numit, dorea ca familia să constituie cea mai mare putere dintre crimele sindicalizate din
America. Bonanno şi-a făcut un nume printre mafioţi, iar sub conducerea sa, veniturile familiei
criminale au început să crească, devenind, curând, un milionar.43 Puterea sa avea la bază
influenţa pe care o avea în New York, întrucât persoanele care aveau o problemă, apelau la

38
Carl Sifakis – “The Mafia Encyclopedia”, Facts on File Inc., New York ,2005, pg. 110
39
Howard Abadinski – „Organized Crime”, ediţia 9, Editura Wadsworth Cengage Learning, Belmont, California,
2010, pg.103
40
Eric Frattini – Mafia S.A.- 100 ani de Cosa Nostra, Editura Tritonic, Bucureşti, 2012, pg. 166
41
Carlo DeVito - Encyclopedia of Organized Crime, Facts on File Inc., New York, 2005, pg.83
42
Ibidem., pg.34
43
Carl Sifakis – “The Mafia Encyclopedia”, Facts on File Inc., New York ,2005, pg. 48

8
ajutorul său. Spre exemplu, dacă o femeie avea copilul bolnav şi nu putea să plătească doctorul,
Bonanno rezolva problema.44
Un domeniu în care era implicat Bonanno, era cel al construcţiilor şi consta în principiu
în construirea de clădiri şi creşterea preţului cimentului, rezultând milioane de dolari. Ca şi
celelalte familii mafiote, şi familia Bonanno era implicată în mai multe activităţi şi îşi asigura
protecţia prin mituire, deoarece autorităţile negau existenţa Mafiei.45
Principalele activităţi ilicite desfăşurate de familia Bonanno includeau trafic de droguri,
pornografie, iar ca activităţi licite, pizzerii şi cafenele. Bonanno a fost implicat în faimoasa
„Filieră Pizza”, care consta în efectuarea traficului cu heroină, prin intermediul pizzeriilor
deţinute de acesta. Heroina era punctul de plecare pentru a transforma Mafia într-o organizaţie
globală care urma să câştige mai mulţi bani ca înainte. Heroina era adusă prin intermediul
afacerilor mafioţilor, precum mobilă, construcţii, dar şi pizzerii care aveau nevoie de multe roşii
pentru sos. Pizzeriile erau locaţiile ideale pentru distribuirea heroinei adusă din Sicilia, întrucât
era ascunsă în conservele de tomate şi în cutiile cu brânză acestea fiind necesare oricărei pizzerii
pentru aprovizionare.46
Opiul era produs în Sicilia şi transportat către Statele Unite. Pizzeriile erau o acoperire
pentru a-şi ascunde profiturile obţinute din traficul cu heroină deoarece aveau clienţi obişnuiţi,
iar fluxul de numerar era folosit pentru spălarea banilor. Efectele conexiunii erau vaste,
distribuirea făcându-se din Boston către Milton, Wiscounsin. În 1980, peste 150 membrii ai
Mafiei au fost arestaţi, fiind prinşi de către organele abilitate de lege.47
Joseph Bonanno a scris o carte despre viaţa sa, intitulată “ Un om de onoare” 48, pe care
Guvernul a vrut să o folosească pentru a dovedi că există mafie şi că membrii săi făceau parte
dintr-o conspiraţie criminală, însă atunci când a fost întrebat despre revelaţiile din cartea sa,
acesta a refuzat să răspundă, fiind astfel închis, în 1980. Moare în 2002, la un spital din Arizona,
în urma unui infarct, la vârsta de 97 de ani. 49
Familia Bonanno a fost singura dintre cele cinci care avea un grup care îşi desfăşura
activităţile în Montreal, Canada, unde avea legături cu Îngerii Iadului 50. În secolul 21, familia s-a
redus ca urmare a faptului că o parte din membri au devenit informatori, inclusiv Joseph
Massino, singurul şef al familiilor care a devenit un martor pentru Guvern.51
În prezent, familia este condusă de Michael Mancuso, care este membru al Cosei Nostra,
iar în anii 1980 a făcut parte din Banda Purpurie. Familia este formată din aproximativ 150
membri.52 Structura familiei este ilustrată în Anexa nr. 4.

I.2. Manifestări ale mafiei în Chicago


Chicago este un simbol, întrucât este singurul oraş asociat regimului gangsterilor, cu o
epocă de viaţă autentică legii pistolului, legată de un comerţ lipsit de scrupule şi o politică a
forţei, o epocă care a fost deplasată în domeniul legendei ca urmare a popularizării ce i s-a făcut

44
Documentar: “Mafia. What Mafia?” - National Georgraphic, Producţia Wall to Wall Media Ltd
45
Documentar: “Mafia. What Mafia?” - National Georgraphic, Producţia Wall to Wall Media Ltd
46
Documentar: “Mafia. The Mafia Going Global” National Geographic, Producţia Wall to Wall Media Ltd
47
Carlo DeVito - Encyclopedia of Organized Crime, Facts on File Inc., New York, 2005, pg.254
48
Titlu original -„A man of honour”
49
Carl Sifakis – “The Mafia Encyclopedia”, Facts on File Inc., New York ,2005, pg. 48
50
Hell’s Angels era denumirea mafiei din Montreal
51
Howard Abadinski – „Organized Crime”, ediţia 9, Editura Wadsworth Cengage Learning, Belmont, California,
2010, pg.107
52
Carlo DeVito - Encyclopedia of Organized Crime, Facts on File Inc., New York, 2005, pg.34

9
în întreaga lume prin intermediul filmelor, ziarelor, cărţilor sau a televiziunii, ceea ce face ca
oricine să înţeleagă mai uşor aspecte legate de istoria complexă a oraşului. Chicago e un oraş
care a avut parte de sânge, gloanţe, milă, corupţie, violenţă şi imoralitate, acestea îmbibând
fiecare sector al administraţiei şi al lumii afacerilor. Chicago a fost câmpul de luptă ales de una
din cele mai iscusite minţi organizatorice ale vremii sale, Alphonse Capone, un delicvent italian,
crescut în mahalale, care a trecut un oraş modern în uzul său personal şi a trăit de pe urma lui
somptuos şi opulent, asemeni unui împărat roman.53
Al Capone era un italoamerican atipic, care îşi renega în unele situaţii originile
napolitane, însă niciodată familia, care în accepțiunea sa era „sacră”. Ținând seama de contextul
socio-cultural în care Al şi fraţii săi au crescut; mediul dur și viciat, presărat cu baruri frecventate
de indivizi cu caractere îndoielnice, familia Capone era cât se poate de normală, supusă legilor,
astfel oferind foarte puține indicii despre direcția tânărului Al în activitățile criminale în care se
va implica în ascensiunea spre putere. 54
Odată cu începutul secolului XX, pe străzile Brooklyn-ului existau numeroase bande
aflate în permanent război, acestea fiind alcătuite în marea majoritate din imigranți. Al cu frații
săi, își practicau propriile lor tarife pentru cine vroia să-i angajeze, astfel ca să dea un pumn
cuiva, îl taxa cu doi dolari; învineţirea unui ochi costa patru dolari, să spargă nasul sau
mandibula cuiva costa zece dolari; să rupă un braţ sau un picior cuiva, costa nouăsprezece dolari,
să împuşte în genunchi sau să înjunghie costa douăzeci şi cinci de dolari, iar misiunea cea mare,
o sută de dolari. După o scurtă perioadă de timp în care acesta s-a făcut remarcat pentru eficiența
cât și succesul operațiunilor sale și după scurte asocieri cu diferite organizații mai mici Al
Capone s-a alăturat uneia dintre cele mai vestite grupări ale acelor timpuri, cunoscută sub numele
de „Five Points Gang”. După ce a insultat, fără culpă, o femeie în timp ce lucra ca paznic la
intrarea unui club de noapte din Brooklyn, Capone a fost atacat de fratele acesteia, Frank
Gallucio, tăindu-l pe față de 3 ori, astfel căpătând porecla de „Scarface”. 55
Prima crimă comisă de Capone a avut loc când a primit ordin să recupereze o datorie de
la un bărbat. Acesta, rămânând în urmă cu plăţile, nu a reuşit să înapoieze banii şi Capone l-a
împuşcat, aducând astfel la îndeplinire ordinul primit şi arătând de ce este în stare. Capone nu a
lăsat niciun indiciu referitor la crima comisă şi nu s-a aflat pe lista de suspecţi a poliţiei.56
Al Capone s-a asociat cu Torrio, prima sa misiune în banda Colosimo-Torrio fiind de a
controla intrarea clienţilor în localul lui Torrio, „Careul cu doiari”. 57 Întrucât a adus profituri
mari organizaţiei, Torrio i-a dat sarcina lui Capone de a administra localul, care era organizat
astfel, la primul etaj era un bar, la al doilea, un birou de pariuri la curse de cai, la al treilea un
salon cu jocuri de noroc, iar la ultimul etaj era un bordel. Astfel, Capone nu mai trebuia să stea la
intrare în încercarea de a atrage clienţi, devenind un om de afaceri cu un venit anual de
aproximativ 25.000 de dolari.58
Odată cu introducerea Prohibiţiei prin al VIII-lea Amendament al Constituţiei
Americane, s-a consolidat puterea crimei organizate. Prohibiţia a fost introdusă ca să prevină
producerea, vânzarea şi transportul băuturilor alcoolice. Chiar dacă înainte de introducerea legii,
întreprinderile criminale au fost profitabile, potenţialul veniturilor în perioada Prohibiţiei a fost
53
Kenneth Allsop – „Chicago sub teroare”, Editura Politică, Bucureşti, 1978, pg.37-39
54
Schoenberg, Robert L.- „Mr. Capone”  New York, William Morrow and Company -1992, pg.18–19
55
Selwyn Raab – „The Five Families” – Editura Macmillan, New York, Ediția reconstituită 2008-06, pg. 22.
56
Revista “100 de personalităţi care au schimbat destinul lumii”, nr. 30,Editura DeAgostini, Bucureşti, 2007, pg. 9
57
Eric Frattini – Mafia S.A.- 100 ani de Cosa Nostra, Editura Tritonic, Bucureşti, 2012, pg. 30-32
58
Revista “100 de personalităţi care au schimbat destinul lumii”, nr. 30, Editura DeAgostini, Bucureşti, 2007,
pg.11

10
nemaipomenit, întrucât producerea şi vânzarea ilegală de alcool a devenit o industrie majoră.
Organizaţia criminală condusă de Capone avea un venit anual de aproximativ 105 milioane de
dolari.59Astfel, cea mai importantă activitate a organizaţiei a constituit-o contrabanda cu alcool.
Capone deţinea un bar clandestin, intitulat „Green Mill” în care se serveau băuturi
provenite din contrabanda cu alcool, dar şi un club de noapte, „Cotton Club”, de pe urma căruia
obţinea venituri anuale de aproximativ o sută de milioane de dolari. Conducea de asemenea şi un
cazinou, „The Ship”, şi se ocupa cu organizarea curselor de cai aranjate, deşi nu era un parior
înrăit.60
Sub conducerea strictă a lui Capone, a luat naştere un sindicat cu multe faţete, dar unic,
numit „Chicago Outfit”, o familie mafiotă care avea ca activităţi ilegale prostituţia, jocurile de
noroc şi cămătărie în părţi diferite ale oraşului. Echipajele au dat o parte din veniturile lor pentru
a dezvolta lanţuri alimentare, iar liderii mafiei au ajuns foarte bogaţi.61
Capone a demonstrat şi un alt tip de comportament, prin faptul că le cumpăra bilete la
meciurile de box tinerilor fani ale acestui sport, le dădea copiilor săraci bancnote de douăzeci de
dolari, când aceştia îi ieşeau în cale, asigura 120.000 de mese în cantina pentru săraci, încercând
să câştige populaţia de partea sa şi să îşi îmbunătăţească imaginea. Acţiunile sale caritabile sunt
dovada faptului că nu era caracterizat numai de cruzime.62
Deşi trăia într-o lume sângeroasă, a pus preţ pe viaţa de familie, reuşind să-şi
achiziţioneze o proprietate în Florida, unde şi-a trimis soţia şi fiul pentru a-i proteja de agitaţia
din Chicago. Această achiziţie a constituit dovada veniturilor sale substanţiale, conducând la
arestarea sa pentru evaziune fiscală.63
Capone a devenit cunoscut prin faptul că modul preferat de a se manifesta era asasinatul.
Motivul pentru care omora era pentru o bună şi normală funcţionare a afacerilor, pentru
continuitatea organizaţiei, dar şi pentru propria apărare. A ucis şefi ai altor bande, persoane care
îl insultau sau care îi erau adversari, reuşind astfel să deţină controlul asupra oraşului Chicago.64

I.3. Manifestări ale mafiei irlandeze şi evreieşti


I.3.1. Manifestări ale mafiei irlandeze
Mafia irlandeză a avut o perioadă de expansiune mai ales în timpul prohibiţiei, însă
autoritatea sa a scăzut, iar teritoriile sale au fost luate de către mafia italiană şi cea evreiască.
O’Banion a fost cel mai puternic adversar al lui Capone în lupta pentru puterea din Chicago.
Chiar şi după ce a fost asasinat în 1924, fantoma sa a continuat să-l bântuie pe Capone. 65
Dintre toţi gangsterii existenţi în perioada Prohibiţiei, O’Banion este creditat cu cel mai
mare număr de trăsături remarcabile. El a fost criminalul cel mai evlavios din acest oraș de
gangsteri, aducându-şi mătăniile cu el la misiuni de crimă. El nu a fost niciodată fără o garoafă la
butonieră și trei pistoale ascunse în buzunare speciale şi scumpe ale costumelor sale făcute la
comandă. A fost numit de către şeful poliţiei, Morgan Collins, ucigaşul a cel puţin 25 de
persoane.66

59
Joshua Dressler – Encyclopedia of Crime and Justice, Macmillan Reference, New York,2002, pg.102
60
Revista “100 de personalităţi care au schimbat destinul lumii”, nr. 30, Editura DeAgostini, Bucureşti,2007,pg. 16
61
Jeff Coen – Family Secrets- The Case That Crippled The Chicago Mob, Editura Chicago Review Press, Chicago,
Illinois, 2009 pg.104
62
Revista “100 de personalităţi care au schimbat destinul lumii”, nr. 30, Editura DeAgostini,Bucureşti,2007, pg. 17
63
Ibidem, pg. 17
64
Revista “100 de personalităţi care au schimbat destinul lumii”, nr. 30, Editura DeAgostini,Bucureşti, 2007, pg.12
65
Carl Sifakis – “The Mafia Encyclopedia”, Facts on File Inc., New York ,2005, pg. 338
66
Idem. – The Encyclopedia of American Crime, ediţia a II-a, Facts on File Inc., New York, 2001, pg.659

11
O’Banion a fost un copil ce cânta în corul Bisericii, însă a învăţat legea străzilor, şi
săvârşea jafuri pe stradă. A progresat rapid de la furturi la stăvilirea dealerilor de ziare pentru
Maxie Annenberg, managerul de circulaţie de la „Chicago Tribune”. După ce a învăţat tehnicile
acestui comerţ brutal, a abandonat ziarul pentru o poziţie mai bine plătită. În aceeaşi perioadă, a
devenit adept la spargerea de seifuri, dobândind calităţi de la Charlie Reiser, cel mai bun în acest
domeniu. 67
Contrabanda cu whisky a reprezentat cea mai importantă sursă de venit ilicit a bandelor.
Războiul dintre bandele care se răfuiau pentru dreptul de a vinde alcool contrafăcut, se extinsese
deja la cele mai înalte niveluri ale conducerii municipale din Chicago. Conflictele au fost
denumite în presă „Războaiele berii” şi în fiecare zi apăreau ştiri cu privire la incidente violente,
numele lui Capone fiind citat mereu în presă. O’Banion nu a acceptat niciodată succesul lui
Capone şi al lui Torrio.68
În perioada Prohibiţiei, şi-a format o grupare impresionantă în partea nordică, conducând
cel de-al 42-lea Cartier, şi a format o alianţă cu mafia evreiască din cel de-al 20-lea Cartier.
Activitatea cea mai importantă desfăşurată de organizaţia irlandeză era contrabanda cu
alcool.Văzând profiturile pe care le promitea Prohibiţia, chiar dinainte ca legea să intre în
vigoare, a început să fure băutură de când distribuirea şi vânzarea ei încă era legală. La început
nu a văzut avantaje economice din producerea propriei băuturi, lăsându-l pe Johnny Torrio să se
ocupe şi gândindu-se că putea să fure cât dorea. Însă, nu a realizat că furtul nu era îndeajuns să
acopere cererea din partea nordică, astfel încât şi-a cumpărat o parte din cele mai bune fabrici de
bere din zonă și distilerii. O’Banion a început să-şi facă propria băutură, în loc să o fure, astfel că
s-a eliminat o tensiune majoră creată între banda Torrio-Capone şi cei din partea nordică.69
Chiar dacă tolera o mare parte din alte etnii care făceau parte din gruparea sa, O’Banion a
dezvoltat o ură pentru sicilieni. Se ocupa cu jaful şi omorul furnizorilor de alcool piratat, angajaţi
ai unor familii siciliene care lucrau aproape de Torrio. O’Banion asculta şi era de acord cu
ofertele de pace ale lui Torrio, de a-i lăsa pe cei din lumea interlopă să-şi facă profituri fără
hărţuire şi de a relua livrările celorlalte grupări de îndată.70
Ultima confruntare dintre Torrio și O’Banion a fost atunci când acesta din urmă şi-a
anunţat retragerea şi i-a vândut lui Torrio pentru 500.000 dolari fabrica sa ilegală de bere.
Imediat după tranzacţie, agenţii federali au năvălit în fabrică, au închis-o şi l-au sechestrat pe
Torrio pentru nerespectarea legii Prohibiţiei. Torrio a fost condamnat pentru 9 luni şi a pierdut
cei 500.000 de dolari pe care O’Banion a refuzat să îi dea, întrucât el primise avertisment de
raidul ce urmase. O’Banion nu a realizat cât de repede îl vor ataca adversarii săi, nevrând să facă
pace cu sicilienii.
O altă activitate a familiei condusă de O’Banion a fost o mică florărie, descoperind că
poate să facă o mică avere, oferindu-le pentru înmormântările membrilor din grupări mafiote.
Însă, în 1924 a primit un telefon, cerându-i-se o comandă, unele din creaţiile sale vânzându-se cu
sute sau mii de dolari, pentru o coroană de flori ce urma să fie ridicată dimineaţa următoare. Trei
bărbaţi, necunoscuţi lui O’Banion au venit în dimineaţa următoare, unul dintre ei dând mâna cu
el aşa de puternic încât să nu opună rezistenţă, în timp ce ceilalţi doi au scos pistoalele şi l-au
împuşcat. Lui O’Banion i s-a oferit una din cele mai mari înmormântări din istoria Chicago.71

67
Ibidem., pg.660
68
Revista “100 de personalităţi care au schimbat destinul lumii”, nr. 30, Editura DeAgostini,Bucureşti, 2007,pg. 14
69
Carl Sifakis – The Encyclopedia of American Crime, ediţia a II-a, Facts on File Inc., New York, 2001, pg.660
70
Ibidem., pg. 660
71
Carl Sifakis – The Encyclopedia of American Crime, ediţia a II-a, Facts on File Inc., New York, 2001, pg.660

12
I.3.2. Manifestări ale mafiei evreieşti
La începutul secolului XX, puterea dominantă în organizarea politică încă aparţinea
irlandezilor, dar în organizarea de jocuri de noroc şi bordeluri, evreii au început să câştige o nişă,
întăriţi fiind de conflictele etnice din America şi înzestraţi cu o coeziune prefăcută de secole de
antisemitism. 72
În a doua jumătate a secolului XX, oportunităţile oferite de americani, au declanşat
spiritul antreprenorial, dând frâu evreilor la îndeplinirea visului de educaţie. A urmat apoi
Prohibiţia, iar oportunităţile prezentate evreilor, au adus la suprafaţă criminalitatea evreiască. În
perioada Prohibiţiei, 50% din contrabandişti erau evreii, iar grupările evreieşti au condus
înşelăciunile în unele oraşe mari din America. În New York, gangsterii evrei au ajutat la
raţionalizarea activităţilor ilicite. Printre operatorii crimei organizate evreieşti, cel mai important
organizator a fost Arnold Rothstein. Rothstein a transformat activitatea criminală dintr-un hazard
într-o expertiză specializată, cu o structură administrativă şi o procedură organizaţională, care
corespundea modelului sociologic clasic de birocraţie. În perioada Prohibiţiei, a organizat
importarea băuturii din Anglia şi Canada. În acelaşi timp, drogurile şi diamantele care ocupau un
spaţiu mic, erau strecurate pe navele lui de whisky şi a înfiinţat o reţea de contrabandă cu heroină
internaţională. Cumpărătorii săi de peste ocean, îmbarcau droguri în Statele Unite, unde erau
distribuite organizaţiilor criminale din mai multe state. 73
Un alt personaj important a fost Meyer Lansky, unul dintre cei mai mari lideri ai Mafiei
din Statele Unite. Lansky, fiind evreu şi nu italian, nu a putut niciodată să fie un învestit al Cosei
Nostra, dar mintea sa era o autentică enciclopedie despre cele aproape şase decenii în care a fost
legat de ea. Prieten al lui Luciano, Costello şi Siegel, el a fost cel care a schiţat strategia Cosei
Nostra, mai întâi în Cuba şi apoi în Las Vegas.74
Tot Lansky a fost cel care a prezentat Comisiei ideea de a trimite pe cineva să il ucidă pe
Siegel, când acesta a cheltuit mai mulţi bani decât trebuia la construcţia Hotelului-cazino
Flamingo.
Meyer Lansky a fost, de asemenea, organizatorul aşa numitei Asasini S. A., o unitate
specială comandată de Albert Anastasia, un soi de escadron de execuţie sub ordinele directe ale
lui Lucky Luciano. În 1970, Lansky a fost acuzat de diferite delicte federale din cauza relaţiei
sale cu Crima Organizată. Pentru a fugi de persecuţia Guvernului, Lansky a invocat
naţionalitatea sa israelită sau aşa numita „lege de reîntoarcere”, dar Guvernul israelit a preferat să
scape de o asemenea problemă, refuzând să accepte intrarea lui în ţară. În 1973 a fost acuzat de
neplata impozitelor, fiind însă declarat nevinovat. Guvernul nu a reuşit să îl încarcereze pe
Meyer Lansky, acesta murind liniştit în vila lui din Miami, în 1983, la 81 de ani.75

II. MODURI DE MANIFESTARE ALE CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE ÎN SUA

II.1. Cosa Nostra


II.1.1. Particularităţile organizaţiei Cosa Nostra

72
Howard Abadinski – „Organized Crime”, ediţia 9, Editura Wadsworth Cengage Learning, Belmont, California,
2010, pg. 73
73
Ibidem., pg. 74
74
Eric Frattini – Mafia S.A.- 100 ani de Cosa Nostra, Editura Tritonic, Bucureşti, 2012, pg. 271
75
Eric Frattini – Mafia S.A.- 100 ani de Cosa Nostra, Editura Tritonic, Bucureşti, 2012, pg. 271

13
Cosa Nostra s-a format după eliminarea de la conducerea Mafiei a celor în vârstă şi cu
concepţii tradiţionale, în anii 1930.76Cosa Nostra, sau „lucrul nostru” a fost constituit în jurul
celor cinci familii mafiote principale. Cei care aspirau la calitatea de membru luau parte la un
ritual, urmând să respecte Codul Tăcerii, Omerta. 77Omerta era jurământul dat pentru a deveni
bărbat, era considerat jurământ solemn, nu era niciodată nerespectat sau compromis sub orice
formă.78 O încălcare minoră a legii avea ca rezultat tăierea limbii, iar încălcările grave aveau ca
rezultat tăierea gâtului celui care a încălcat legea sau a unui membru al familiei sale.79
Valachi, un fost membru al grupării, devenit ulterior informator, a declarat că deşi alianţa
poartă denumirea generică de „Mafie” sau de sindicat, în anumite părţi ale statului, gruparea
poartă denumirea de Cosa Nostra. Investigaţiile şi studiile asupra acestei grupări au dus la
concluzia că are toate caracteristicile unei organizaţii. De asemenea, s-a concluzionat că această
grupare are un caracter autonom, întrucât familiile care o compun există independent de
personalul curent al grupării, activităţile criminale continuă, indiferent de schimbările care
intervin în rândul personalului. Cosa Nostra are influenţă naţională, dar nu controlează
activităţile criminale care se desfăşoară în afara organizaţiei.80
Există opinia potrivit căreia Cosa Nostra este un fenomen exagerat, cu presupuse ritualuri
care erau adesea ignorate, decât onorate de către mulţime. Cosa Nostra nu e decât un sinonim
pentru Mafie şi reprezintă Mafia nouă, care i-a eliminat pe acei membri ai mafiei Siciliene din
America care nu înţelegeau amestecul care constituie crima organizată în America.
S-a susţinut opinia potrivit căreia81Cosa Nostra este un stat, o afacere şi o societate
secretă. Astfel, Cosa Nostra este ca un stat pentru că urmăreşte controlul unui teritoriu. Cu
acordul Mafiei, fiecare familie mafiotă avea exerciţiul unui guvern asupra oamenilor din
teritoriul lor. Este o afacere întrucât urmăreşte obţinerea unui profit, prin intimidare şi violenţă.
Cu cât este mai violentă şi profitabilă afacerea, cu atât mai mult, mafioţii care intră pe piaţă
beneficiază de un brand de încredere cunoscut. Cosa Nostra este o societate secretă deoarece
trebuie să îşi selecteze afiliaţii cu mare atenţie şi să impună reguli stricte în schimbul aderării lor
la organizaţie.
Regulile Mafiei Americane erau, în principiu, următoarele82:
- să se arate respect faţă de superiori
- să se folosească violenţa, chiar şi limitat, pentru asigurarea respectului
- niciodată să nu se întrebe numele de familie ale membrilor
- să nu se folosească telefonul decât pentru a stabili o întâlnire, codat
- membrii să nu vorbească despre ceea ce aud, ceea ce văd, să păstreze aceste lucruri doar
pentru ei
- să nu se pună întrebări suplimentare vis-a-vis de informaţiile care le sunt date pentru a
îndeplini instrucţiunile primite

76
Joshua Dressler – Encyclopedia of Crime and Justice, Editura Macmillan Reference, New York, 2002, pg.1038
77
Mitchel Roth – „Global Organized Crime – A Reference Handbook”, Editura ABC-CLIO, Santa Barbara,
California, 2010, p.92
78
Philip Carlo – “Gaspipe-Confessions of a Mafia Boss”, Editura Harper Collins, New York, 2008, p. 7
79
Carl Sifakis – „Mafia Encyclopedia”, Facts on File Inc, New York, 2005, p. 342
80
Edwin H.Sutherland, Donald R.Cressey – “Criminology”, ediţia 10, Editura J.B. Lippincott Company,
Philadelphia, 1978, p. 290
81
John Dickie – “Cosa Nostra, a History of the Sicilian Mafia”, Editura Palgrave Macmillan, New York,2004,
pg.22
82
Howard Abadinski – „Organized Crime”, ediţia 9, Editura Wadsworth Cengage Learning, Belmont, California,
2010, pg. 9

14
- şeful nu poate folosi violenţa împotriva unui membru sau a unui asociat al altei familii,
fără să se consulte cu familia respectivă. De asemenea, nici membrilor familiei nu le este
permis de a avea dispute cu membrii sau asociaţii altor familii.
Familiile mafiote din America au o structură ierarhică asemănătoare celor din Sicilia.
Astfel, în frunte se află şeful, asistat de un consilier, urmat apoi de un şef adjunct. Şeful familiei
este denumit „capo” sau „don” şi este cel care gestionează veniturile şi cheltuielile şi plăteşte
contabili, experţi fiscali, oameni de afaceri sau specialişti în telecomunicaţii. Următoarea treaptă
este ocupată de oameni de onoare care răspund de iniţierea asociaţilor.83
Numărul membrilor variază în funcţie de asociaţie. Adjunctul, de regulă, soluţionează
disputele dintre membri, iar în cazuri serioase, se apelează la şef. Soldaţii se află la ultimul nivel
al membrilor Cosa Nostra. Un soldat devine membru după ce ia parte într-o crimă, nefiind
necesar să ucidă el însuşi, ci doar să fie doritor. Asociaţii nu sunt membri propriu-zişi, dar se
ocupă de activităţi criminale cu acordul soldaţilor.84
Una din principalele surse de venit pentru Cosa Nostra este industria construcţiilor.
Comisia crimei organizate din SUA a descoperit că majoritatea familiilor sunt implicate în
industria construcţiilor. Prin controlul sindicatelor, au constituit un fel de cartel care dirija
activitatea în aceste domeniu şi decideau cărei companii îi acordau contractul şi forţau alte
companii să accepte oferte extrem de mari. Mafia era partenerul,din umbră, al unor companii de
construcţii care reuşeau să obţină contracte substanţiale în dauna altor companii. Un domeniu
tradiţional de exploatare al Cosa Nostra este corupţia sindicală. Mafia a descoperit că industriile
americane nu puteau fi controlate decât cu ajutorul sindicatelor. Traficul de droguri a adus mari
beneficii Cosa Nostra, însă s-a constatat o expansiune tot mai mare spre alte domenii ale crimei
organizate. Mafia exploatează şi câstigă enorm de pe urma jocurilor de noroc, Las Vegas fiind
deţinut din umbră de mafie.85
Cosa Nostra deţinea controlul jocurilor ilicite de noroc din Statele Unite. Activităţile
desfăşurate de organizaţie erau cămătăria, importul şi vânzarea angro a drogurilor ilicite. Au
desfăşurat activităţi precum furt de mărfuri, bancrută frauduloasă, s-au infiltrat în sindicate, de
unde extorcau fonduri de la patroni şi înşelau membrii sindicatului. În unele domenii de
activitate, membrii familiei deţineau monopolul asupra unor companii legitime, dar şi
restaurante, baruri, hoteluri, companii de produse alimentare, de camioane, fabrici. Membrii ei au
corupt reprezentanţi din domeniile legislativ, executiv şi judecătoresc, la nivel local, statal şi
federal.86
Cosa Nostra nu comitea crime unde membrii, părinţii, nevestele şi copiii lor trăiau, în
schimb, le comiteau în locurile în care trăiau victimele, fără rezerve sau ezitări, considerând că e
un drept conferit de Dumnezeu. Acesta a fost un factor de contribuţie la declinul lor.87
Cosa Nostra, dar şi alte grupări au unele atribute ale unui guvern, dar nu au un interes
pentru reforma politică sau economică, obiectivul lor fiind anularea guvernului. Spre exemplu,
un membru al unei organizaţii oferă mită unui poliţist, şef de poliţie, procuror, judecător
urmărind anularea procesului de aplicare a legii sau un şef de familie susţine un candidat la o

83
Petru Albu – „Crima Organizată în Perioada de Tranziţie – O Ameninţare Majoră la Adresa Securităţii
Internaţionale”, Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Bucureşti, 2007, p.148
84
Mitchel Roth – „Global Organized Crime – A Reference Handbook”, Editura ABC-CLIO, Santa Barbara,
California, 2010, p.93
85
Ion Pitulescu – „Al treilea război mondial-Crima Organizată”, Editura Naţional, Bucureşti, 1996, p.77
86
Edwin H.Sutherland, Donald R.Cressey – “Criminology”, ediţia 10, Editura J.B. Lippincott Company,
Philadelphia, 1978 , p. 287
87
Philip Carlo – „Gaspipe – Cofessions of a Mafia Boss”, Editura Harper Collins, New York 2008, p. 29

15
funcţie politică pentru a lipsi cetăţenii cinstiţi de vocea lor democratică, în scopul de a anula
procesul democratic.

II.1.2. Asemănări şi deosebiri între Cosa Nostra din America şi cea italiană
În Cosa Nostra din Italia, unitatea de bază a organizaţiei este familia, grupată în oameni
de onoare şi soldaţi. Şeful unui grup de zece mafioţi poartă denumirea de „Capodecima”.
Deasupra familiei, se situează Comisia, condusă de un şef. Comisia a fost creată iniţial la
americani, de către Lucky Luciano, fiind preluată ulterior şi de sicilieni.88
Mafia siciliană urmăreşte obţinerea de putere şi bani prin perfecţionarea artei de a omorî
oameni şi de a scăpa uşor cu acest lucru, dar şi prin organizarea ei într-un mod unic. 89 La
sicilieni, legea tăcerii, Omerta era respectată inclusiv de persoane din afara organizaţiei, dar care
erau apropiate acesteia. Pentru a deveni membru, avea loc un ritual care consta în depunerea
jurământului, urmată de acceptarea deplină şi asimilarea noului membru de către familie.
Ritualul consta în înţeparea indexului mâinii cu care acesta trăgea, urmând apoi să atingă icoana
Madonei Bunei Vestiri cu picătura de sânge, iar în final, se va da foc unei icoane, iar iniţiatul o
trece dintr-o mână în alta, fără să o stingă, jurând că daca va trăda regulile Mafiei, va arde
precum icoana.90 Ritualul a fost preluat şi de Mafia din America.
Cosa Nostra americană şi cea italiană se aseamănă în ceea ce priveşte structura, legăturile
de familie, interesele sociale şi economice. Ambele organizaţii au o structură piramidală,
ierarhică, comisia fiind organul superior, care are rolul de a apăra interesele generale ale
organizaţiei, de a realiza contacte şi înţelegeri cu alte structuri criminale. O deosebire între cele
două ar fi faptul că termenul de „familie” are conotaţii diferite. În familiile italiene, membrii sunt
în mare parte rude şi sunt sicilieni, în timp ce în S.U.A. există familii în care există şi membrii
care nu sunt italieni, iar legăturile de rudenie între membrii familiilor sunt puţine şi foarte
îndepărtate.91
O altă asemănare între cele două organizaţii priveşte activităţile desfăşurate, cele două
fiind implicate în controlul prostituţiei, speculă, jocuri de noroc, trafic de droguri, spălarea
banilor sau contrabandă cu ţigări. Cosa Nostra din Italia desfăşoară în plus, şi activităţi precum
trafic de arme, muniţii şi explozivi.92
Pentru a domina mai multe sindicate muncitoreşti şi a le determina să o sprijine în
activităţile sale, Cosa Nostra Americană face apel la intimidare şi corupţie. În schimb, Cosa
Nostra Italiană îşi atinge scopurile prin persuasiune şi violenţă. De asemenea, această organizaţie
apelează şi la sprijinul unor politicieni şi al unor persoane influente din diverse instituţii locale
pentru a-şi atinge scopurile.
Cosa Nostra diferă şi de cartelurile columbiene prin faptul că este un grup social care
serveşte interesele membrilor, în timp ce cartelurile sunt grupuri de afaceri care se ocupă cu
vânzarea şi distribuţia bunurilor ilicite.93

88
Petru Albu – „Crima Organizată în Perioada de Tranziţie – O Ameninţare Majoră la Adresa Securităţii
Internaţionale”, Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Bucureşti, 2007, p. 126
89
John Dickie – “Cosa Nostra, a History of the Sicilian Mafia”, Palgrave Macmillan, New York, 2004, p.21
90
Revista „Ecce Iuris”, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice de la Universitatea „Dunărea de Jos”,
Galaţi, nr.1/2009, p.32
91
Revista „Ecce Iuris”, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice de la Universitatea „Dunărea de Jos”,
Galaţi, nr.1/2009, p.32
92
Petru Albu – „Crima Organizată în Perioada de Tranziţie – O Ameninţare Majoră la Adresa Securităţii
Internaţionale”, Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Bucureşti, 2007, p. 148
93
Joshua Dressler – Encyclopedia of Crime and Justice, Macmillan Reference, New York,2002, p.1043

16
II.2. Banda Purpurie
În perioada Prohibiţiei, cei mai de temut contrabandişti au fost evreii, gruparea lor
purtând denumirea de „Banda Purpurie din Detroit”. Aceştia au dominat activităţile criminale din
oraş, săvârşind cel puţin 500 de omoruri. Detroit a avut o mare importanţă în perioada Prohibiţiei
întrucât a fost o cale de mijloc de introducere a băuturii ilegale expediate peste graniţa din
Canada.94
Principala activitate desfăşurată era contrabanda cu băuturi alcoolice, reuşind să furnizeze
organizaţiei lui Capone whiskey canadian de cea mai bună calitate, care se vindea uşor în pofida
preţului ridicat. Banda Purpurie era slab organizată, nu se concentra pe o singură activitate ilicită,
membrii săi puteau fi angajaţi pentru diverse activităţi, de către oricine oferea un preţ mai ridicat.
Erau lipsiţi de griji în ceea ce privea selectarea locurilor de muncă, neglijenţi în îndeplinirea
activităţilor şi nu erau discreţi în privinţa celora pe care îi înşelau. Toate aceste aspecte au
contribuit la declinul şi ulterior, la dispariţia lor.95
Banda Purpurie a fost invitată să adere la sindicatul naţional format sub egida lui Lucky
Luciano şi a lui Meyer Lansky. Membrii grupării au acceptat invitaţia, desfiinţându-şi propria
organizaţie şi au început să se implice în activităţi precum jocurile de noroc, folosind forţa fizică,
atunci când era nevoie.
Banda realiza venituri şi din deturnarea de filme cu competiţii de box şi obligau
cinematografele să le difuzeze contra unei taxe ridicate. De asemenea, membrii bandei au fraudat
societăţile de asigurări prin organizarea de accidente false, au răpit oameni şi au acceptat
contracte prin care se obligau să omoare duşmanii altor organizaţii criminale.
S-a format o nouă Bandă Purpurie la sfârşitul anilor 1970, în New York, preluând numele
de la predecesoarea sa. Noua bandă era adesea numită a şasea familie din New York, atrăgând
atenţia celor cinci familii originare. Principala activitate a grupării era traficul de narcotice, fiind
o organizaţie cu o capacitate imensă de violenţă şi lipsă de respect faţă de ceilalţi membrii ai
crimei organizate. Banda a reuşit să îşi creeze legături cu traficanţii de droguri latino-americani
şi aveau legături şi cu teroriştii din America Latină, fiind implicată şi în traficul internaţional de
arme. De asemenea, Banda desfăşura activităţi violente pentru două familii mafiote, activităţi de
extorcare, precum şi omucideri.

II.3. Mâna Neagră


La începutul secolului XX, numărul Italienilor din America a început să crească. Din
1890 până în 1900, aproape 900 de imigranţi au venit în Statele Unite, dintre care două treimi
erau bărbaţi. Mulţi dintre aceştia au venit în Statele Unite cu speranţa că vor câştiga suficienţi
bani pentru a se întoarce acasă şi să cumpere pământ. Venind din zone rurale din sudul Italiei,
inclusiv Sicilia şi Campania, majoritatea veneau cu bani puţini şi cu puţină educaţie. De
asemenea, majoritatea fiind fermieri în Italia, aici făceau lucru manual. Imigranţii au populat
diverse oraşe americane, formând „mici Italii” şi locuind împreună, stabilind totodată o prezenţă
culturală familiară. Unii criminali au profitat de acest lucru şi au început să şantajeze italienii din
cartierul lor, cărora le mergea cel mai bine. Această crimă s-a transformat într-o epidemie,
cunoscută sub denumirea de „Mâna Neagră”.96
Mâna Neagră se ocupa cu şantaje de tipul „plăteşti sau mori”, iar dacă victima refuza să
plătească, era asasinată. O victimă obişnuită plătea imediat după primirea unei cereri pentru plata

94
Carl Sifakis – “The Mafia Encyclopedia”, Facts on File Inc., New York ,2005, p.371
95
Carl Sifakis– „The Encyclopedia of American Crime”, ediţia a II-a, Editura Facts on File Inc, New York,2001,
p.732

17
unei sume de bani, semnată la sfârşit cu o mână care fusese înmuiată în cerneală neagră,
procedură care a încetat atunci când luarea amprentelor a devenit populară.97Un exemplu de
scrisoare trimisă de organizație, este ilustrat în Anexa nr. 9
Societatea Mâna Neagră a fost de origine spaniolă, formându-se în timpul inchiziţiei ca o
forţă a binelui, căutând să înlăture opresiunile acelei perioade. Teoriile din popor afirmă că Mafia
şi Camora au început cu intenţii nobile, transformându-se mai târziu în organizaţii criminale. În
realitate însă, Mâna Neagră nu a fost niciodată mai mult decât o extorcare de fonduri slabă,
practicată în micile Italii formate în oraşele americane.
Victimele care se opuneau acestei grupări erau adesea împuşcate, otrăvite sau mutilate.
Victimele mai maleabile, predau de bună voie fondurile lor, după ce primeau o solicitare de bani,
însoţită de obicei în partea de jos a paginii, de o mână care a fost înmuiată în cerneală, în vederea
producerii unei temeri celor ce primeau ameninţarea.
Mâna Neagră a fost cel mai vechi grup mafiot italian cunoscut în Statele Unite şi condus
de către Giuseppe Balsamo, primul mare Naş al Mafiei din lumea nouă. A dobândit puterea pe
baza asasinatelor şi a sfaturilor pe care le acorda persoanelor care veneau la el pentru ajutor.
La început, Balsamo se ocupa cu structurarea organizaţiei în mici grupuri independente
cu şefi care îl informau zilnic şi care operau în zone stabilite din New York, fără a interfera unele
cu altele, astfel încât fiecare şef îşi desfăşura activitatea, fără să depăşească frontierele impuse de
Balsamo, şi trebuiau să-i trimită Naşului câştigurile lor.
Fiind informat că un mafiot fără importanţă, încerca să se extindă în zona de control a
Mâinii Negre, Balsamo l-a numit pe unul dintre cei mai periculoşi asasini din Mâna Neagră,
cunoscut ca „Lupul”, să se ocupe de asasinat. Tehnica folosită de acesta a fost „Butoiul”, astfel
încât poliţia a descoperit un cadavru decapitat într-un butoi de rumeguş, iar la scurt timp după
aceasta, un pescar a găsit un sac cu un cap în interiorul său, ochii fiind scoşi cu un fier înroşit.98
Modul de manifestare al grupării era utilizarea violenţei, asasinatul fiind consecinţa în
caz de neplată a sumelor de bani solicitate de aceasta. Existau cazuri în care, pentru a determina
victima să plătească, îi sechestrau copilul şi îi tăiau degetele. Un caz tipic pentru grupare l-a
constituit cazul unui măcelar care a primit o ameninţare specifică organizaţiei, prin care i se
solicita 1000 de dolari, care trebuia să fie puşi într-o pâine, aceasta la rândul ei să fie înmânată
unui bărbat care urma să vină pentru a cumpăra carne şi care va avea o batistă roşie. Acesta a
ignorat ameninţarea, iar ziua următoare a fost omorât.
Un caz asemănător este cel al unui vânzător de legume, căruia i-a fost înmânat biletul
ameninţător, însă a refuzat să plătească, deşi a fost avertizat că dacă nu plăteşte, va veni
conducătorul grupării, personal, pentru a colecta suma de bani. Atunci când a venit conducătorul
din acea perioadă, vânzătorul a luat o armă şi l-a împuşcat.
În societatea italiano-americană, oricine putea fi victima organizaţiei. Spre exemplu, cu
puţin timp înainte de primul Război Mondial, un tenor a primit o ameninţare din partea grupării,
prin care i se solicita 2000 de dolari, pe care i-a plătit, având în vedere că denunţarea acestor
ameninţări la poliţie, era inutilă. Plata acestei sume de bani, a condus la primirea unei noi cereri,
pentru 15.000 de dolari, iar de această dată, tenorul a anunţat autorităţile competente, pentru a
preveni solicitarea unor sume de bani mai mari. Sub îndrumarea poliţiei, tenorul a lăsat banii sub

96
David Critchley - “The Origin of Organized Crime in America: The New York City Mafia, 1891-1931”, New
York, Routledge, 2009, p. 30
97
Carl Sifakis – “The Mafia Encyclopedia”, Facts on File Inc., New York ,2005, p. 43
98
Eric Frattini – “Mafia S.A. – 100 ani de Cosa Nostra”, Editura Tritonic, Bucureşti, 2012, p.13

18
scările unei fabrici, iar când doi oameni de afaceri italieni au venit să ia banii, aceştia au fost
arestaţi. Aceasta a constituit una dintre puţinele arestări ale criminalilor Mâinii Negre.
În perioada Prohibiţiei, gruparea a cunoscut declinul, datorită faptului că membrii săi,
precum şi alţi criminali care aparţineau societăţii Mâna Neagră, s-au alăturat afacerilor mai
profitabile, îndeosebi contrabanda cu alcool. Datorită dezvoltării acestor industrii, imigranţii
italieni nu se mai temeau de poliţişti, fiind în parteneriat cu aceştia şi le puteau solicita
eliminarea membrilor din Mâna Neagră care îi deranjau cu ameninţări.

II.4. Ku Klux Klan


Originile clanului datează din anii 1865, din Tennesse, Alabama. Ideea a aparţinut unui
grup de şase bărbaţi tineri care, obosiţi şi plictisiţi în urma războiului civil, s-au adunat în jurul
unui foc, formând astfel un grup social. La următoarea lor întâlnire veniseră deja cu idei pentru a
forma o nouă societate, secretă.99Aceştia vedeau gruparea ca pe o sursă de amuzament, mai ales
pentru că stârnea curiozitate, iar una din activităţile preferate o constituia iniţierea noilor membri.
Nu i se impunea nimănui să se alăture clanului, dar dacă cineva se arăta interesat să se alăture
clanului, în urma unei discuţii întâmplătoare cu un membru, era interogat pentru a se constata
dacă are intenţii bune şi nu intenţionează să divulge secretul organizaţiei.100
Numele grupării a fost propus de unul dintre membrii săi, ca derivat al cuvântului grecesc
Kuklos, semnificând „cerc”. Modul prin care s-au afirmat a fost portul măştii albe, pălăria înaltă
din carton, roba şi fularul pe care îl puneau la picioare pentru a acoperi zgomotul, în timpul
incursiunilor nocturne. De asemenea, acopereau şi corpul cailor, pentru ca nici măcar aceştia să
nu fie recunoscuţi.101
Se afirma că102 această grupare nu s-ar fi dezvoltat prea mult şi nici nu ar fi avut puterea
pe care a avut-o ulterior, dacă ar fi avut un alt nume, mai puţin misterios, dar la fel de inexpresiv.
Numele avea o putere bizară atunci când era pronunţat, nu numai asupra publicului, dar şi asupra
propriilor membri.
Ajungând să fie cunoscut, clanul a devenit o organizaţie militară, care avea drept scop
instituirea ordinii printre negrii, prin intimidare. 103Impresia generată publicului, dar şi
misteriozitatea grupării, costumele, ritualurile şi secretele au contribuit la transformarea clanului
într-o bandă de reglementare. Întrunirile aveau loc într-o casă dărăpănată, aflată pe un deal, iar
când membrii organizaţiei erau întrebaţi cine erau de către trecători, aceştia le răspundeau că sunt
spirite de pe cealaltă lume. Răspunsul era înspăimântător pentru toţi care îl primeau, dar mai ales
pentru negrii superstiţioşi, instituindu-se astfel un sentiment de teamă îmbinat cu respect.
Gruparea avea ca scop pedepsirea negrilor care au arătat lipsă de respect faţă de albi, dar şi
pedepsirea celor albi care s-au asociat cu negrii. 104

99
Sara Bullard - „The Klu Klux Klan – A History of Racism and Violence” ,ediţia a 6-a, Editura Southern Poverty
Law Center, Montgomery, Alabama, 2011, p.9
100
Annie Cooper Burton – „The Ku Klux Klan”, Editura 1916 Warten T. Potter, L.A., California, 2012 (ebook),pg.6
101
Ezra Cook – “Ku Klux Klan – Secrets Exposed”, Editura Ezra A. Cook Inc., Chicago, 1922, p. 7
102
J.C. Lester, D.L. Wilson – “Ku Klux Klan, Its Origin, Growth and Disbandment”, Editura The Neale Publishing
Company, New York, 1905, p. 56
103
Ezra Cook – “Ku Klux Klan – Secrets Exposed”, Editura Ezra A. Cook Inc., Chicago, 1922, p.8
104
J.C. Lester, D.L. Wilson – “Ku Klux Klan, Its Origin, Growth and Disbandment”, Editura The Neale Publishing
Company, New York, 1905, pg. 73-75

19
Ku Klux Klan a avut record la violenţă prin uciderea şi biciuirea albilor, a fost o
conspiraţie de temut contra societăţii, care a comis atrocităţi şi crime care meritau să fie
pedepsite, la momentul săvârşirii lor.105
Liga Uniunii era formată din populaţia neagră şi condusă de albi de la cel mai jos nivel şi
cel mai rău. Ei se întâlneau periodic, bine înarmaţi, principalele lor scopuri fiind ameninţarea şi
masacrul.106 Ku Klux Klan a avut un rol important, întrucât în perioada existenţei acestei
organizaţii, au încetat jafurile, iar clasa socială care nu respecta legile a început să aibă un
comportament bun. De asemenea, negrii au progresat în câteva luni în autocontrol, în industrie,
dar şi în respectarea drepturilor de proprietate, datorită impulsului dat de grupare.
Deşi clanul era caracterizat prin prudenţă şi discreţie, în anumite cazuri, limitele impuse
de clan erau depăşite, chiar dacă membrii au convenit la neîncălcarea lor. De aceea unii membri
au solicitat desfiinţarea grupării. Cu toate acestea, legătura dintre ei era prea sumbră pentru a fi
dezlegată, astfel încât s-a decis reorganizarea clanului pentru a putea corespunde mărimii şi
scopurilor actuale.107
Ca urmare a reorganizării clanului, membrii au vrut să-şi depăşească limitele şi să-şi
ilustreze puterea asupra minţii umane, în aşa fel încât apăreau în acelaşi timp, în puncte diferite,
pentru a instaura frica asupra celor superstiţioşi. Ca urmare a faptului că acum apăreau în public,
s-a anunţat ca vor defila pe străzi pe 4 iulie 1867. Membrii s-au deghizat, au costumat şi caii şi s-
au adunat la punctele stabilite, în apropierea străzilor principale, care conduceau în oraş.
Semnalul de intrare era o rachetă lansată dintr-un punct al oraşului. Au defilat încet, în linişte de-
a lungul oraşului, unii membri mergând spre nord, în timp ce ceilalţi mergeau spre sud, pentru a
da impresia de continuitate. Mulţimea, deşi era curioasă, nu a reuşit să afle cine făcea părte din
organizaţie, întrucât aceştia nu au participat la paradă, iar demonstraţia a avut efectul urmărit.
Declinul grupării a avut loc atunci când membrii săi au săvârşit fapte cu violenţă,
acţionând sub acoperirea conexiunii cu clanul, dar care nu erau în conformitate cu Ordinul 108
grupării. Ku Klux Klan a decăzut datorită faptului că s-a învăluit în mister şi nu şi-a dorit ca
oamenii să-i înţeleagă, iar obiectivul lor a fost greşit înţeles şi interpretat. Drept urmare, în 1868,
guvernatorul Brownlow a adoptat statutul antiKu Klux Klan.109
Datorită imgraţiei din Marea Britanie, Germania, Italia, Ungaria şi Rusia după primul
război mondial, în secolul XX, a luat fiinţă un Ku Klux Klan modern. Un alt factor de contribuţie
a fost mişcarea agrară care a încercat să formeze o coaliţie între negrii şi albii săraci împotriva
marilor arendaşi şi a deţinătorilor de mori de vânt. Răspunsul aristocraţiei a fost manipularea
voturilor negrilor, iar datorită rasismului şi ameninţărilor cu violenţă, a avut loc o migraţie a
negrilor în oraşele nordice.110
Noul Ku Klux Klan a luat fiinţă datorită Colonelului William Joseph Simons care avea
antecedente în recrutarea membrilor pentru constituirea unei organizaţii în schimbul unui
105
US Congress – “The Present Day Ku Klux Klan Movement”, U.S. Government Printing Office, Washington,
1967, pg. 4
106
J.C. Lester, D.L. Wilson – “Ku Klux Klan, Its Origin, Growth and Disbandment”, Editura The Neale Publishing
Company, New York, 1905, pg. 79
107
Ibidem., pg. 83-84
108
Printre obiectivele ordinului se număra protejarea celor slabi, inocenţi şi fără apărare de la nedreptăţi, greşeli şi
încălcări ale legii; protejarea şi apărarea Statelor Unite de la invazii de orice fel; acordarea de ajutor şi asistenţă în
executarea tuturor legilor constituţionale şi protejarea oamenilor de la sechestrare ilegală.
109
J.C. Lester, D.L. Wilson – “Ku Klux Klan, Its Origin, Growth and Disbandment”, Editura The Neale Publishing
Company, New York, 1905, pg.107
110
Sara Bullard - „The Klu Klux Klan – A History of Racism and Violence” ,ediţia a 6-a, Editura Southern Poverty
Law Center, Montgomery, Alabama, 2011, p. 15

20
onorariu. Noua structură organizatorică a cavelerilor includea o ierarhie autocratică a
reprezentanţilor naţionali, ai statului, provinciei, şi la nivel local, asemenea fostei organizaţii.
Scopul principal al organizaţiei era cultivarea şi promovarea patriotismului, care era exprimat
printr-o apărare intransingentă a purului americanism, neîmpiedicat de influenţe străine, atât rase
colorate, cât şi romano-catolici, evrei şi alte minorităţi.111
Noua grupare şi-a extins lista inamicilor la asiatici, imigranţi, contrabandişti de băuturi
alcoolice sau droguri, corupţi, la cei care aveau escapade extraconjugale şi comportament
scandalos. Noua misiune a clanului consta în vigilenţă socială, avea organizatori care cutreierau
întreaga naţiune, descoperind temerile comunităţilor în care acţionau, exploatându-le. Peste
100.000 persoane s-au înrolat în Imperiul Invizibil, în care se percepea o taxă de zece dolari.
Membrii grupării şi-au luat rolul în serios şi au ănscris iniţialele „KKK” cu acid, pe frunţile
negrilor, evreilor şi alţii consideraţi antiamericani, în timp ce preoţii, şerifii, poliţiştii şi
judecătorii fie ignorau violenţa, fie participau în secret.
Dintre modurile de manifestare, principale erau omorurile, bombardamentele şi în mod
frecvent, răpirea persoanelor, urmată de biciuirea acestora sau arderea cu smoală şi împănare.
Alte modalităţi de manifestare erau boicotarea afacerilor deţinute de catolici sau evrei, campanii
pentru elminiarea profesorilor romano-catolici din şcolile publice sau a persoanelor cu credinţă
catolică sau evreiască, care deţineau funcţii alese. Membrii clanului au intrat în politică şi au
deţinut funcţii în cadrul departamentelor de poliţie, curţilor de justiţie, dar şi funcţii legislative.
Clanul a început să se extindă în momentul în care presa a început să redacteze articole şi
să atace clanul, mai ales când dentistul Hiram Wesley Evans a conspirat la detronarea lui
Simmons, între ei având loc procese, mandate, hotărâri judecătoreşti, toate acestea fiind publicate
în ziare internaţionale. Simmons a acceptat în final o înţelegere constând într-o sumă de bani.
Deşi clanul se promova ca o organizaţie dedicată să apere principiile morale ale naţiunii,
presupusul statut de organizaţie nonprofit se contrazicea cu disputele asupra finanţelor.
Sub conducerea lui Evans, clanul a promovat terorismul în anii 1920. Metodele
promovate de clan erau linşarea, împuşcarea şi biciuirea, iar victimele erau negrii, evreii,
catolicii, mexicanii şi alţi imigranţi. Frecvent însă, şi albii, protestanţii, femeile consideraţi
imorali sau trădători ai rasei sau genului lor erau victime. Un exemplu ar fi cazul unei femei
divorţate, care avea doi copii, care a fost biciuită, dându-i-se apoi vaselină pentru a-şi unge
rănile, datorită faptului că a săvârşit „infracţiunea” de a se remărita.
În 1930, gruparea a avut ca scop opoziţia faţă de comunism. Cavalerii au continuat
exploatarea antipatiei americane faţă de sistemul totalitarist de guvernare pentru a-şi atinge
obiectivele împotriva minorităţilor. Asociaţia Naţională pentru progresul oamenilor de culoare a
fost acuzată de clan că ar fi o organizaţie comunistă care încerca să plaseze muncitorii albi la
acelaşi nivel cu cei negri. Clanul respingea înregistrarea voturilor negrilor, întâlnirea negrilor cu
orice reprezentanţi oficiali care au legături cu afaceri guvernamentale sau alte ameninţări la
adresa supremaţiei albe.112
Declinul noului Ku Klux Klan a început când o parte din membri au părăsit grupul şi
Evans a intentat un proces prin care cerea despăgubiri de 100.000 de dolari. Membrii au
contraatacat, dezvăluind secretele clanului, teroarea, violenţa, nominalizarea membrilor. S-a
dezvăluit chiar şi o poveste în care un bărbat din Texas a fost scufundat în ulei şi ars până a

111
US Congress – “The Present Day Ku Klux Klan Movement”, U.S. Government Printing Office, Washington,
1967, p. 5-6
112
Idem, p.8

21
murit, în faţa membrilor clanului. 113 Conducerea Ku Klux Klanului s-a mai schimbat de câteva
ori, numărul membrilor ajungând la 30.000 de la câteva sute de mii. Clanul era puternic atunci
când liderii puteau capitaliza tensiunile sociale şi temerile albilor, iar popularitatea şi tendinţele
au crescut o dată cu mediatizarea lor, controlul guvernului şi al organelor jurisdicţionale. Însă,
clanul a pierdut orice acceptare publică, precum şi eficacitatea ca organizaţie teroristă.
Organizaţia s-a dizolvat în urma unei convenţii naţionale din Atlanta, după ce Fiscul a
constatat neplata impozitelor de către organizaţie, în perioada în care se bucura de un mare
succes financiar, în valoare de peste 600.000 dolari114
Ulterior, s-a format o altă organizaţie teroristă, numită „Ordinul” care săvârşea omoruri,
jaf armat şi contrabandă, la începutul anilor 1980 şi au devenit un nou curent pentru acţiuni
curajoase, în favoarea supremaţiei albe. Ku Klux Klan a eşuat în recrutarea şi păstrarea
membrilor, însă grupările neonaziste şi alte organizaţii rasiste au avut succes, axându-se pe
singurul lucru necesar pentru supravieţuirea grupării, respectiv înrolarea generaţiei următoare.

III. PREVENIREA ŞI COMBATEREA CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE ÎN SUA


III.1. Instituţii importante în activitatea de prevenire şi combatare a criminalităţii
organizate
Din sistemul de justiţie american fac parte organe care au sarcina de a aplica legea,
judecarea infracţiunilor şi corectarea comportamentului infracţional. Organele de justiţie au
sarcina de a preveni prejudiciile din plan social prin reţinerea, condamnarea şi sancţionarea celor
care au încălcat legea, dar şi descurajarea celor care ar fi tentaţi să o încalce.115
Progresul forţelor de poliţie moderne este necesar pentru a justifica dezvoltarea şi
cheltuielile efectuate pentru antrenarea şi echiparea ofiţerilor de poliţie. În secolul XX, aceste
circumstanţe au inclus Prohibiţia, grevele la scară largă, însoţite de violenţă, şi producţia în masă
a automobilelor. Prin interzicerea vânzării de alcool, americanii au găsit soluţia de a consuma
alcool în barurile ilegale, finanţate de contrabandiştii care au format primul sindicat criminal în
perioada Prohibiţiei. Datorită numărului mic de agenţi de poliţie, respectiv 1520 de agenţi care
patrulau în toată ţara, statul s-a găsit în dificultatea de a aplica legea, lucru care a condus la
crearea unor noi agenţii de poliţie, cu atribuţii diverse.116
Organele de drept au rolul de a menţine pacea, de a descuraja potenţialul infracţional şi
de a-i prinde pe cei care încalcă legea. Organele de poliţie au sarcina de a patrula străzile, de a
răspunde celor care sună pentru a li se acorda ajutor, de a investiga crime şi de a identifica
suspecţii, în scopul de a menţine ordinea de drept. Munca unui ofiţer de poliţie nu este uşoară şi
implică utilizarea forţei şi a violenţei, în caz de nevoie. Poliţia comunitară a avut un rol
semnificativ în reducerea tulburărilor ordinii şi liniştii publice dar şi în scăderea ratei
criminalităţii în cartiere.117
Tribunalul este o instituţie complexă cu multiple subsisteme independente şi corelate, şi
anume funcţionari, procurori, avocaţi, judecători şi un departament de probaţiune, fiecare având

113
Sara Bullard - „The Klu Klux Klan – A History of Racism and Violence” ,ediţia a 6-a, Editura Southern Poverty
Law Center, Montgomery, Alabama, 2011, pg. 22
114
US Congress – “The Present Day Ku Klux Klan Movement”, U.S. Government Printing Office, Washington,
1967, p.9
115
Larry Siegel – „Criminology – The Core”, ediţia a IV-a, Editura Wadsworth,Cengage Learning, Belmont, 2011,
p. 382
116
Michael Newton – „Criminal Justice- Crime Fighting and Crime Prevention”, Editura Infobase, New York,
2010, p. 47
117
Larry Siegel – op.cit., p.384-385

22
un rol în funcţionarea instanţei. Tribunalul districtual sunt instanţe de judecată care au jurisdicţie
asupra cazurilor care implică încălcări ale legii statului, precum transportarea interstatală a
vehiculelor furate, precum şi activităţi de racket. Apelurile sunt soluţionate de una din Curţile de
Apel intermediare. Curtea Supremă a Statelor Unite este compusă din nouă membri numiţi
pentru un mandat pe viaţă, de către preşedinte, cu acordul Congresului. Curtea audiază cazurile
socotite importante şi adecvate şi poate lua decizii care devin precedent şi care trebuie să fie
onorate de către toate instanţele inferioare. Utilizarea precedentului în sistemul legal conferă
Instanţei Supreme puterea să influenţeze şi să modeleze procedurile de zi cu zi ale agenţilor
poliţiei, instanţelor de judecată şi instituţiilor de corecţie.
Procurorul şi avocatul sunt oponenţi, ceea ce înseamnă că aduc argumente pro şi contra în
susţinerea cazului, potrivit regulilor de procedură. În fiecare caz penal, statul acţionează
împotriva pârâtului, iar avocatul acţionează în favoarea acestuia, în faţa unui judecător imparţial
şi a unui juriu, fiecare parte încercând să aducă dovezi şi argumente pentru a-şi susţine cazul.
Obiectivul îl constituie aflarea adevărului, pe baza probelor, astfel încât să se determine dacă
pârâtul este vinovat sau nu.
Atribuţiile poliţiei de stat nu se limitează la patrulare şi la anchete penale generice.
Fiecare stat are un departament de corecţii sau o instituţie asemănătoare, care menţine şi
supraveghează închisorile de stat. Optsprezece state au agenţii specifice care se ocupă cu
adaptarea producţiei şi vânzării de băuturi alcoolice, dar şi cinci unităţi de sprijin care sunt
concepute pentru a suprima traficul ilicit de droguri. Şaptesprezece state au pompieri sau ofiţeri
asimilaţi acestora, pentru a investiga cazurile de incendiere. La nivel naţional, 64 de agenţii de
stat diferite monitorizează încălcările de mediu legate de animalele sălbatice şi d epoluare, în
timp ce alte 21 de agenţii există special pentru patrularea parcurilor naţionale. Cincisprezece
agenţii aflate în treisprezece state au în vedere încălcările privind apele de coastă, docurile şi
râurile. Patrusprezece state au agenţii destinate pentru a supraveghea comercializarea
vehiculelor, şase state au agenţii pentru supravegherea mijloacelor de transport, şi alte două state,
pentru supravegherea aeroporturilor. Şapte state au agenţii create pentru a supraveghea jocurile
de noroc autorizate, iar alte şase state au agenţii destinate investigărilor privind infracţiunilor de
fraudă.
FBI, Biroul Federal de Investigaţii, datează din 1870, când a luat fiinţă Departamentul de
Justiţie. Iniţial, era format detectivi particulari sau împrumuta oameni din Serviciile Secrete, însă
cu timpul a fost compus din agenţi speciali care erau autorizaţi să poarte arme şi să aresteze
criminali.118
Treptat, Biroului i s-a dat responsabilitatea să investigheze transporturile maritime
interstatale care curprindeau vehicule furate, oameni răpiţi, fugitivi, spioni şi sabotori. FBI a
devenit principalul organ de aplicare a legii în combaterea criminalităţii organizate, utilizând
statutul RICO. S-a extins prin integrarea Direcţiei Antidrog. Deşi FBI nu iniţiază investigări
antidrog, dacă se descoperă existenţa uneia în cursul altei investigaţii, FBI poate să efectueze
investigarea, fără să implice Departamentul Antidrog. Datorită evenimentelor de la 11
septembrie, există teama că axarea pe faptele de terorism, a determinat o scădere în eforturile
instituţiei privind combaterea criminalităţii organizate.
FBI lucrează pentru a împiedica organizaţiile criminale naţionale şi transnaţionale, prin
toate mijloacele şi instrumentele pe care le deţine, respectiv operaţiuni sub acoperire, surse
confidenţiale, supraveghere, analiza şi schimbul de informaţii, contabilitate judiciară, investigaţii

118
Howard Abadinski – „Organized Crime”, ediţia 9, Editura Wadsworth Cengage Learning, Belmont, California,
2010, p. 389

23
desfăşurate de multiple instituţii, precum şi puterea statutelor împotriva activităţilor de racket cu
ajutorul cărora desfiinţează întreprinderile criminale, în ansamblul lor. De asemenea, Biroul
lucrează îndeaproape cu parteneri internaţionali pentru a soluţiona cazurile şi pentru a împiedica
funcţionarea grupărilor care au legături la nivel mondial.119
DEA, Departamentul Antidrog este o agenţie care are o singură misiune, fiind
responsabilă cu aplicarea actelor şi statutelor privind substanţele controlate, prin investigarea
pretinşilor traficanţi de droguri. Este responsabilă şi reglementarea comerţului licit al
substanţelor prevăzute de lege, precum morfina, metadona şi barbituricei. 120 Organele
competente inspectează registrele producătorilor şi distribuitorilor de droguri, iar agenţii speciali
investighează locurile în care drogurile au fost deturnate ilegal de la surse legale. Agenţii speciali
au îndatorirea de a determina alte state la cooperarea internaţională împotriva traficului de
droguri. Direcţia Antidrog monitorizează aeroporturile, cu ajutorul agenţilor locali şi de stat,
urmărind confiscarea drogurilor provenite din contrabandă.
Crima organizată este o ameninţare comună pentru majoritatea ţărilor în secolul nostru.
Orice crimă care trece de graniţele naţionale creează provocări pentru sistemele de apărare din
toată lumea. De aceea, s-a creat INTERPOL care facilitează eforturile de coordonare între state,
dar este şi restrictiv. Ca o organizaţie internaţională, interzice angajatorilor să se implice în
investigări şi coordonări politice, militare, religioase sau cu caracter rasist.121
Una dintre primele investigări cu implicaţii internaţionale l-a constituit cazul conexiunii
pizza care antrena eforturile organelor de apărare din America, Italia, Suedia, Brazilia şi Spania
pentru a opri un trafic internaţional de droguri şi spălare de bani, implicând mafioţi americani şi
sicilieni. În acest caz, FBI şi poliţia italiană au folosit informatori şi agenţi sub acoperire care să
se infiltreze în familiile implicate. Succesul acestui caz a fost dat de cooperarea organelor de
poliţie care au lucrat la acest caz, prin împărţirea informaţiilor şi resurselor.
Interpol acordă asistenţă organelor abilitate de lege cu activităţi de investigare care
depăşesc frontiera de stat.122 Cererile de asistenţă primite de la organele locale, statale sau
federale sunt verificate, codate şi adăugate în sistemul Interpolului de urmărire a cazurilor, care
cuprinde un index al persoanelor, organizaţiilor şi alte informaţii criminalistice. Sistemul permite
căutarea automată a intrărilor noi, pentru a le descoperi pe cele care corespund criminalităţii
internaţionale. Cererile pentru asistenţă în investigare au ca obiect omoruri, furturi, trafic ilegal
cu arme de foc, contrabandă cu narcotice şi fraude majore, de la contrafacere, la furt de opere de
artă, escrocherii bancare, şi localizarea celor care au evadat, în scopul arestării şi extrădării lor.
Biroul primeşte şi cereri privind antecedentele penale, verificări ale permiselor, precum şi alte
verificări privind identitatea. Există situaţii când se solicită locaţia în care se află persoanele
pierdute sau dispărute în state străine.

III.2. Măsuri adoptate în combaterea criminalităţii organizate


Desfăşurarea activităţilor de crimă organizată presupune încălcarea legilor, de aceea
autorităţile competente au adoptat de-a lungul timpului numeroase acte şi statute care incriminau
jocurile ilegale de noroc, prostituţia, traficul de droguri, extorcare şi omorurile.

119
http://www.fbi.gov/about-us/investigate/organizedcrime
120
Substanţă care are o acţiune calmantă, sedativă, anestezică.
121
Mitchel Roth – „Global Organized Crime – A Reference Handbook”, Editura ABC-CLIO, Santa Barbara,
California, 2010, p. 72-74
122
Howard Abadinski – „Organized Crime”, ediţia 9, Editura Wadsworth Cengage Learning, Belmont, California,
2010, p. 397

24
Investigarea criminalistică reprezintă procesul sistematic de identificare, colectare,
preservare și evaluare a informațiilor cu scopul de a aduce culpabilul în fața legii. Investigațiile
de succes sunt bazate pe un plan scematic urmat într-o ordine logică, fără de care, probe
relevante și foarte importante ar putea fi trecute cu vederea sau manevrate ineficient, astfel încât
decizia finală ar putea suferi schimbări majore. Orice informație ce are legătură cu o injustiție
poate fi folosită. Ca exemple sunt declarațiile martorilor, amprente găsite la locul crimei, falsuri,
etc. 123
Un informator este o persoană care oferă informaţii unui investigator. El poate să dea
declaraţii ca martor, sau poate să solicite să rămână anonim. Un informator se poate oferi să
divulge informaţii din motive diverse, precum frică, răzbunare, gelozie, vanitate, spirit civic,
recunoştinţă, pentru evitarea unei sancţiuni sau în schimbul unei sume de bani sau alte foloase
materiale.
Astfel, prin adoptarea unui Cod fiscal în 1927 s-a urmărit depunerea impozitului de venit
obţinut din activităţi ilegale, iar această decizie a permis Guvernului să înceapă urmărirea penală
şi membrii organizaţiei sale, întrucât persoanele care fac parte din criminalitatea organizată au
obligaţia de a plăti taxe. Un angajat poate fi urmărit penal atunci când nu se conformează
cerinţelor Securităţii sociale de a plăti taxele specifice unui angajator. Managerul unei afaceri
ilegale, cum ar fi jocurile ilicite de noroc, poate fi urmărit pentru asemenea evaziuni.
Rolul Fiscului presupune colectarea veniturilor şi asigurarea conformităţii cu Codul
fiscal, căutând dovezi de încălcare a dispoziţiilor legale. Organele în drept caută informaţii cu
privire la veniturile nedeclarate. Metodele folosite constau în identificarea elementelor specifice
ale bonului fiscal nedeclarat, costuri şi cheltuieli supraestimate, precum cheltuielile personale,
trecerea unui an greşit în scopul micşorării taxei, precum şi cereri necorespunzătoare de credit.
Avantajul folosirii acestei metode constă în faptul că juraţii înţeleg dovezile cu o mai mare
uşurinţă.
Persoanele implicate în criminalitatea organizată au conceput metode pentru reuşita
evaziunii fiscale, precum plata în numerar, ţinerea unei minime evidenţe şi folosirea unui
program software pentru eliminarea automată de vânzări, fiind de regulă ataşat unei case de
marcat pentru a facilita scoaterea banilor în numerar fără a lăsa înregistrări. Aparatul sugerează
câţi bani ar putea fi scoşi şi totodată şterge intrările astfel încât să existe un echilibru în registru.
Metoda folosită de Fisc constă în examinarea stilului de viaţă al unei persoane comparând cu
veniturile declarate. Din cazul lui Capone au avut de învăţat mulţi mafioţi, astfel că managerii
raportau veniturile sau cel puţin acea parte din venit pe care o cheltuiau. 124
În materia interzicerii traficului ilicit de droguri şi a altor substanţe s-a adoptat Actul
Harrison în 1914, prin care se interzicea vânzarea sau oferirea de opiu sau derivate ale acestuia,
precum şi cocaină şi derivatele acesteia, fără existenţa unui ordin scris sau a unei alte forme
emisă de comisarul de venituri şi finanţe. Persoanelor care nu erau înregistrate, le era interzis să
desfăşoare orice fel de trafic de droguri interstatal şi nici o persoană nu putea să intre în posesia
drogurilor, dacă nu era înregistrată şi plătea o taxă. În 1970 s-a adoptat Actul pentru prevenirea şi
controlul abuzului de droguri prin care se interzicea comerţul interstatal.
Activităţile de racket au fost interzise prin adoptarea Actului Hobbs, astfel încât, era
interzis orice comportament criminal care se suprapunea comerţului interstatal. Actul interzicea
deplasările interstatele pentru folosirea avantajelor, precum transmiterea e-mailurilor sau

123
Rory McMahon – “Practical Handbook for Private Investigators”, Editura CRC Press, New York, 2001, p. 139
124
Howard Abadinski – „Organized Crime”, ediţia 9, Editura Wadsworth Cengage Learning, Belmont, California,
2010, pg. 364

25
telefonarea la distanţă, în scopul săvârşirii de activităţi ilicite precum pariatul, traficul de droguri,
extorcarea de fonduri sau darea de mită.
O dată cu adoptarea actului RICO, au fost acuzaţi patrusprezece lideri, membri sau
asociaţi ai familiei Colombo. Trei şefi ai familiei mafiote şi cinci capi au fost acuzaţi pentru
supravegherea şi protejarea activităţilor criminale ale subordonaţilor familiei. Aceştia faceau
parte din întreprinderea familială ca un grup de indivizi asociaţi în fapt, acest lucru fiind
demonstrat prin faptul că familia avea un lider care dirija activităţile criminale, în timp ce naşul
familiei era în închisoare. Prin definirea conceptului de „activitate de racket” şi demonstrarea
unui obicei în desfăşurarea acestor activităţi, procurorul a reuşit să reunească într-o singură
inculpare toate activităţile desfăşurate de familia Colombo, precum extorcare de fonduri, trafic
de droguri, jocuri de noroc, cămătărie şi încălcări ale legii statului şi a legii federale.
Statutul întreprinderilor criminale este asemănător actului RICO, dar se aplică numai în
domeniul traficului de droguri şi cuprinde o singură prevedere penală „o activitate sau o
întreprindere criminală cu caracter continuu constă în comiterea continuă de infracţiuni privind
drogurile de către o persoană în concurs cu alte cinci sau mai multe, în care una dintre ele ocupă
loc de conducere şi din se obţin venituri substanţiale”
Actul pentru protecţia creditului consumatorului 125 a fost adoptat pentru combaterea
cămătăriei. De asemenea, definea camăta ca fiind orice extindere a creditului cu respectarea
noţiunilor de creditor şi debitor, în momentul acordării împrumutului, iar orice întârziere în
efectuarea plăţii sau neefectuarea plăţii putea avea ca rezultat utilizarea violenţei sau alte
mijloace criminale folosite în scopul de a vătăma persoana, reputaţia sau proprietatea oricărei
alte persoane. Statutul cuprinde şi o prevedere prin care face posibilă urmărirea criminalilor de
pe scara ierarhică superioară, care deşi nu acordă împrumuturi personal, sunt sursa finanţării
tranzacţiilor de credit exorbitante.
Adoptarea Convenţiei Naţiunilor Unite contra criminalităţii transnaţionale organizate a
fost impusă de necesitatea descoperirii celor mai eficiente modalităţi de combatere şi de
prevenire a criminalităţii organizate, întrucât sporirea şi extinderea sferelor de interes ale
grupărilor transnaţionale, alături de corupţie, reprezintă o problemă importantă de securitate
naţională şi regională.126
Convenţia se aplică anchetelor şi urmăririlor care privesc una sau mai multe infracţiuni,
inclusiv infracţiuni grave, dacă acestea sunt de natură transnaţională şi implică un grup organizat.
127
Statele-părţi sunt obligate să îşi acorde reciproc asistenţă judiciară cu ocazia anchetelor,
urmăririlor penale şi procedurilor judiciare care privesc infracţiunile prevăzute în convenţie,
chiar şi atunci când victimele se află în statul-parte solicitat şi când este implicat un grup
organizat. Convenţia prevede că asistenţa legală reciprocă nu poate fi refuzată prin invocarea
secretului bancar.128
Convenţia este structurată în aşa fel încât să existe posibilitatea încheierii unor protocoale
viitoare, astfel încât să se acţioneze eficient împotriva noilor forme de criminalitate organizată
transnaţională, cum este, de pildă, criminalitatea cibernetică. Această formă de criminalitate este
problematică întrucât poate fi săvârşită de un grup organizat, dar şi de un singur autor, însă
125
Codul Statelor Unite – Titlul 18.,art. 891-894
126
Petru Albu – „Crima Organizată în Perioada de Tranziţie – O Ameninţare Majoră la Adresa Securităţii
Internaţionale”, Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Bucureşti, 2007, pg.357
127
Art. 3 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate din 15/11/2000,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 813 din 08/11/2002
128
Art. 18 din din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate din 15/11/2000,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 813 din 08/11/2002

26
considerăm că părţile pot conveni ca protocoalele încheiate ulterior să se aplice chiar dacă nu
sunt îndeplinite criteriile unui grup infracţional organizat.
Convenţia prevede că129 fiecare stat parte are îndatorirea de a lua măsuri corespunzătoare
pentru a încuraja persoanele care participă sau care au participat la grupuri infracţionale
organizate, fie să furnizeze informaţii utile autorităţilor competente în scopurile anchetei şi
culegerii de probe asupra unor chestiuni privind identitatea, natura, alcătuirea, structura sau
activităţile grupurilor infracţionale organizate ori locul unde se află ele; legăturile, inclusiv la
nivel internaţional, cu alte grupuri infracţionale organizate; infracţiunile pe care grupurile
infracţionale organizate le-au săvârşit sau ar putea să le săvârşească, fie să acorde un ajutor
efectiv şi concret autorităţilor competente, care ar putea contribui la privarea grupurilor
infracţionale organizate de resursele lor sau de produsul infracţiunii.
De asemenea, Convenţia prevede obligaţia statelor cu privire la protecţia martorilor şi a
victimelor. Astfel, în art. 24 şi 25 ale Convenţiei, se prevede că „fiecare stat parte ia, în limita
mijloacelor sale, măsuri corespunzătoare pentru a asigura o protecţie eficace împotriva
eventualelor acte de represalii sau de intimidare a martorilor care, în cadrul procedurii penale,
depun mărturie privind infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie şi, în caz de nevoie, a
părinţilor lor şi a altor persoane apropiate. Fiecare stat parte ia, în limita mijloacelor sale, măsuri
corespunzătoare pentru a da asistenţă şi a acorda protecţie victimelor infracţiunilor prevăzute de
prezenta convenţie, îndeosebi în caz de ameninţare cu represalii sau de intimidare. 130
Convenţia Naţiunilor Unite contra criminalităţii transnaţionale organizate cuprinde
dispoziţii privitoare la cooperarea între servicile de investigaţii şi de reprimare. Astfel131, Statele
părţi cooperează strâns, conform sistemelor lor juridice şi administrative, în vederea întăririi
eficacităţii descoperirii şi reprimării infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie. În special,
fiecare stat parte adoptă măsuri eficiente pentru:
   - întărirea sau, dacă este necesar, stabilirea de căi de comunicaţie între autorităţile sale,
organismele şi serviciile competente pentru a facilita schimbul sigur şi rapid de informaţii
privind toate aspectele infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie, inclusiv, dacă statele părţi
respective socotesc potrivit, legăturile cu alte activităţi infracţionale;
   - cooperarea cu alte state părţi, în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de prezenta
convenţie, în conducerea anchetei, referitor la punctele următoare:
 identitatea şi activităţile persoanelor bănuite de implicare în aceste
infracţiuni, locul unde se află ele sau locul unde se află alte persoane în
cauză;
 circulaţia produsului infracţiunii sau a bunurilor provenind din săvârşirea
de infracţiuni;
 circulaţia bunurilor, a materialelor sau a altor instrumente folosite ori
destinate a fi folosite în săvârşirea acestor infracţiuni;
   - transmiterea, când este cazul, a pieselor şi cantităţilor de substanţe necesare în
scopurile analizei sau anchetei;

129
Art. 26 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate din 15/11/2000,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 813 din 08/11/2002
130
Art. 24 şi 25. din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate din 15/11/2000,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 813 din 08/11/2002
131
Art. 27, alin. 1 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate din 15/11/2000,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 813 din 08/11/2002

27
   - facilitarea unei coordonări eficiente între autorităţile, organismele şi serviciile
competente şi favorizarea schimbului de personal şi de experţi, inclusiv, sub rezerva existenţei de
acorduri sau de aranjamente bilaterale între statele părţi respective, detaşarea de agenţi de
legătură;
- schimbul de informaţii cu alte state părţi privind mijloacele şi procedeele specifice
folosite de grupurile infracţionale organizate, inclusiv, dacă este cazul, în legătură cu itinerarele
şi mijloacele de transport, precum şi asupra folosirii de identităţi false, de documente modificate
sau falsificate sau a altor mijloace de ascundere a activităţilor lor;
   - schimbul de informaţii şi coordonarea măsurilor administrative şi a altora luate, după
cum se decide, pentru a descoperi cât mai repede infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie.
  În scopul aplicării convenţiei, statele părţi au în vedere să încheie acorduri sau
aranjamente bilaterale sau multilaterale care să prevadă o cooperare directă între serviciile lor de
investigaţii şi de reprimare şi, când există deja astfel de acorduri sau aranjamente, să le modifice.
În absenţa unor asemenea acorduri sau aranjamente între statele părţi respective, acestea din
urmă se pot baza pe prezenta convenţie pentru stabilirea unei cooperări în materie de descoperire
şi de reprimare privind infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie. De fiecare dată când este
cazul, statele părţi utilizează pe deplin acordurile sau aranjamentele, inclusiv organizaţiile
internaţionale sau regionale, pentru a întări cooperarea între serviciile de investigaţii şi de
reprimare. Statele părţi se străduiesc să coopereze, în măsura mijloacelor lor, pentru a face faţă
criminalităţii transnaţionale organizate comise cu mijloace moderne. 132
Convenţia cuprinde o prevedere133 cu privire la obligaţia culegerii, schimbului şi analiză
de informaţii asupra criminalităţii organizate. Astfel, „fiecare stat parte are în vedere să
analizeze, prin consultare cu cercurile ştiinţifice şi universitare, tendinţele criminalităţii
organizate pe teritoriul său, circumstanţele în care operează, precum şi grupurile profesionale şi
tehnicile implicate. Statele părţi au în vedere să dezvolte capacităţile lor de analiză a activităţilor
infracţionale organizate şi a le asocia între ele şi prin intermediul organismelor internaţionale şi
regionale. În acest scop, definiţii, norme şi metode comune ar trebui să fie elaborate şi aplicate
după cum se cuvine. Fiecare stat parte are în vedere să aplice politicile sale şi măsurile concrete
luate pentru combaterea criminalităţii organizate şi să evalueze punerea lor în aplicare şi
eficienţa lor.”

III.3. Dificultăţi în activitatea de combatere a criminalităţii organizate


Metodele şi politicile folosite în încercarea de a reduce rata criminalităţii sunt diverse, de
la pedeapsa corporală, la pedeapsa cu închisoarea sau liberarea condiţionată. O problemă o
constituie eficacitatea metodelor folosite în reducerea ratei criminalităţii. O altă problemă este
generată de nevoia stabilirii unei legături între diversele reacţii de încălcare a legii şi cunoştinţele
existente cu privire la cauzele criminalităţii. 134
Criminalitatea organizată s-a dezvoltat datorită legăturilor cu politicieni, membri ai
Guvernului şi întreprinzători. În Statele Unite şi nu numai, conducerea politicienilor, a ofiţerilor

132
Art. 27, alin. 2 şi 3 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate din
15/11/2000, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 813 din 08/11/2002
133
Art. 28 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate din 15/11/2000,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 813 din 08/11/2002
134
Edwin H.Sutherland, Donald R.Cressey – “Criminology”, ediţia 10, Editura J.B. Lippincott Company,
Philadelphia, 1978 , pg. 303

28
de poliţie, a personalului militar a fost posibilă datorită corupţiei şi activităţilor criminale
organizate.135
Astfel, o altă dificultate în combaterea criminalităţii organizate o constituie corupţia.
Chicago a fost oraşul cu cele mai multe influenţe ale criminalităţii organizate în metropolă,
recunoscându-se importanţa remedierii politice prin susţinerea candidaţilor pentru funcţia de
primar şi alte funcţii importante. Deşi ierarhia politică a oraşului nu a fost direct legată de
criminalitatea la nivel mondial, oraşul a reprezentat un punct de tranzit pentru multe reţele
criminale internaţionale.
În 1997, procurorii din Chicago au trebuit să renunţe la acuzări în 120 de cazuri privind
traficul de droguri, întrucât poliţiştii implicaţi în aceste cazuri au fost inculpaţi pentru primirea
unui salariu şi extorcarea banilor de la traficanţii de droguri.136
Considerăm că infiltrarea poliţistilor în grupările mafiote este o metodă de aplicare a
legii, prin obţinerea de informaţii direct de la sursă, însă pentru poliţiştii sub acoperire care
pretind că sunt criminali este o sarcină dificilă, întrucât adesea uită dublul lor rol.
Agenţiile de poliţie la care lucrează aceştia cunosc doar activităţile pe care agenţii le
divulgă, însă aceştia sunt implicaţi adesea în tranzacţii ilicite, precum vânzarea şi cumpărarea de
droguri pentru obţinerea de avantaje personale, nu pentru procurarea de avantaje grupării
organizaţionale în care s-a infiltrat.
Un caz din SUA ilustrează cum poate un ofiţer corupt să ruineze o investigaţie. Astfel, un
agent special FBI a fost condamnat pentru înşelăciune, obstrucţionarea justiţiei şi fals în
declaraţii datorită faptului că a divulgat procedura de investigare unui şef mafiot care a fost cu un
pas în faţa legii şi a reuşit să evadeze.137
Un alt caz ilustrează cum doi detectivi ai Departamentului de Poliţie din New York au
fost acuzaţi pentru că munceau „la negru” ca asasini pentru mafie. Au fost condamnaţi pentru
rolul avut pentru 8 crime, fiind plătiţi cu 4000 de dolari pe lună pentru a ajuta familia Lucchese.
Ei au fost judecaţi şi condamnaţi pe baza actului RICO, însă ulterior, judecătorul i-a achitat
datorită unor aspecte tehnice legale.
O altă dificultate o constituie problema informatorilor. Aceştia pot fi de bună-credinţă sau
foşti criminali, însă se pune problema dacă aceştia din urmă pot fi de încredere sau nu, întrucât
există posibilitatea ca în timp ce sunt informatori pentru poliţie, să fie implicaţi în activităţi
ilegale, nepermise oficial. O altă problemă ar putea fi că informatorii s-ar putea informa de alţi
informatorii, care la rândul lor, se informează de la cei dintâi.138
De asemenea, lucrând îndeaproape cu informatorii ar putea influenţa corupţia, spre
exemplu, un informator oferă ajutor unui agent să intre în lumea interlopă, o lume periculoasă,
dar cu multiple avantaje materiale. În asemenea circumstanţe, există posibilitatea ca agentul să
devină prieten, angajat, angajator sau partener informatorului. Spre exemplu, agentul poate
confisca bani şi droguri şi poate fi plătit pentru a nu aresta pariori sau traficanţi şi în acelaşi timp
să-şi amelioreze rezultatele muncii prin arestarea criminalilor neafiliaţi unei grupări, sau
aparţinând unor grupări concurente. Este un pas mic de la utilizarea criminalilor ca informatori şi
afilierea cu aceştia.
135
Mitchel Roth – „Global Organized Crime – A Reference Handbook”, Editura ABC-CLIO, Santa Barbara,
California, 2010, pg. 37
136
Howard Abadinski – „Organized Crime”, ediţia 9, Editura Wadsworth Cengage Learning, Belmont, California,
2010, pg. 382
137
Mitchel Roth – „Global Organized Crime – A Reference Handbook”, Editura ABC-CLIO, Santa Barbara,
California, 2010, p. 40
138
Howard Abadinski – op.cit., p. 383

29
Una din problemele actuale în realizarea apărării o constituie globalizarea terorismului şi
a criminalităţii şi creşterea ratei criminalităţii cibernetice. O provocare o constituie cooperarea
agenţilor de poliţie cu reprezentanţii guvernului dincolo de frontiere. Problema o constituie
diferenţele de cultură, limbă, experienţa istorică, sistemele de justiţie.
Astfel, din cele enumerate în prezentul curs reiese că fenomenul criminalităţii organizate
este un fenomen care s-a manifestat în Statele Unite ale Americii sub forme diverse, specifice
perioadei istorice în care s-a manifestat, printre care traficul de droguri, spălarea de bani, traficul
ilegal cu arme, contrabanda cu alcool, cu narcotice, jocuri ilicite de noroc, precum şi alte
asemenea activităţi săvârşite cu violenţă, în scopul obţinerii de profituri mari, într- un timp cât
mai scurt.
Mafia este alcătuită din familii, conduse de şefi, al căror scop principal îl constituie
producerea banilor din săvârşirea activităţilor ilicite. Cele mai importante valori pentru mafioţii
americani le-au constituit banii, reputaţia şi puterea. Succesul Mafiei a fost datorat disciplinei
stricte, existenţei unui lider, ales de oamenii de onoare, dar şi datorită faptului că toţi membrii
unei familii erau legaţi de un jurământ.
Deşi au existat numeroase denumiri pentru grupările organizaţionale americane, structura
ierarhică, ritualurile de iniţiere a noilor membri, funcţia şi tradiţiile sunt asemănătoare grupărilor
organizate din Sicilia. Criminalii care fac parte dintr-o organizaţie recunoscută, pot negocia
tranzacţii pe care cei fără afiliere la o astfel de organizaţie, le găsesc dificil sau chiar imposibil de
realizat. În lumea periculoasă a criminalităţii organizate, este necesar un nivel de încredere care
să explice ritualurile folosite de diversele grupări criminale.
Statele Unite au devenit o piaţă de viitor  pentru organizaţiile criminale. Crima organizată
se distinge prin amplitudinea violenţei cu care se săvârşesc actele criminale, uneori mult mai
dură decât în ţările unde activitatea criminală mafiotă s-a născut. Organizaţiile criminale s-au
dezvoltat prin violenţă, înşelăciune, omoruri, prin moduri ilicite care contravin unei dezvoltări
normale a vieţii mondiale.Violenţa nu constituie un fenomen nou, apariţia şi evoluţia ei fiind
strâns legată de evoluţia indivizilor, grupurilor, organizaţiilor şi societăţilor umane.
Activităţile ce compun criminalitatea organizată au un caracter secret şi bine organizat.
Din acest motiv realizează un impact social deosebit de negativ, care epuizează puterea
societăţii, ameninţă integritatea guvernelor, determină creşterea taxelor care se adaugă la preţul
mărfurilor, periclitează siguranţa şi locurile de muncă ale cetăţenilor, aduce daune
agenţilor economici aflaţi în competiţie, controlează prin forţa banilor sindicatele, în final
realizând o puternică influenţă în sfera economicului, socialului şi mai ales politicului.
Evoluţia societăţilor contemporane evidenţiază faptul că deşi s-au intensificat măsurile
instituţiilor specializate de control social împotriva faptelor de delicvenţă şi criminalitate, în
multe tări se constată o recrudescenţă şi o multiplicare a delictelor comise cu violenţă şi
agresivitate precum şi a celor din domeniul economic şi financiar- bancar, fraudă, şantaj, mită şi
corupţie. 
Indiferent cât de aspre ar fi pedepsele, mereu vor exista indivizi care vor comite diverse
infracţiuni întrucât lipsurile materiale, nivelul de cultură, corupţia, sunt principalele cauze ce îi
determină pe indivizi să săvârşească activităţi infracţionale periculoase împotriva societăţii.
Colaborarea internaţională este un aspect important pentru obţinerea rezultatelor scontate.
Organizaţia Naţiunilor Unite împotriva Criminalităţii Organizate Transnaţionale luptă pentru
combaterea criminalităţii organizate şi lucrează îndeaproape cu guvernele lumii pentru a întări
cooperarea între state, dar şi pentru ca dispoziţiile Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva
criminalităţii organizate transnaţionale să-şi găsească aplicare ori de câte ori este necesar.

30
Datorită infiltrării organizaţiilor criminale mult prea intens în viaţa de zi cu zi, dar şi
datorită recrutării de noi membri tineri, care sunt încântaţi de obţinerea unor câştiguri financiare
rapide şi de dobândirea unui renume, considerăm că acestea nu vor dispărea prea curând, poate
chiar niciodată. De asemenea, considerăm că tehnologia va fi un factor de contribuţie la evoluţia
grupărilor criminale, oferindu-le noi moduri de a obţine profit.

ANEXE

Anexa 1
Structura familiei Genovese

31
(htt
p://
ww
w.
mu
seu
ms
ynd
icat
e.c
om/
)

Anexa 2
Structura familiei Gambino

32
(http://www.museumsyndicate.com/)

33
Anexa 3
Structura familiei Lucchese

(http://mafia.wikia.com/)

34
Anexa 4
Structura familiei Bonanno

(http://mafia.wikia.com/)

35
Anexa 5
Structura familiei Colombo

(http://mafia.wikia.com/)

36
Anexa 6
Comisia Cosei Nostra

(http://en.wikipedia.org/wiki/The_Commission_mafia)

37
Anexa 7
Structura mafiei, în trecut şi în viitor

(http://www.ncc.co.uk/article/?articleid=13404)

38
Anexa 8
Ku Klux Klan

(http://newsone.com/2412914/kkk-history/)

(http://wckkkk.org/who.html)

39
(http://www.stormfront.org/forum/t989242-3/)

40
Anexa 9
Scrisoare de ameninţare din partea grupării Mâna Neagră

(http://www.usd116.org/profdev/ahtc/images/black-hand/images/indictment-letter3.JPG)

41
BIBLIOGRAFIE

LITERATURĂ DE SPECIALITATE
1. Annie Cooper Burton – „The Ku Klux Klan”, Editura 1916 Warten T. Potter, L.A.,
California, 2012 (ebook)
2. Carl Sifakis – „The Encyclopedia of American Crime”, ediţia a II-a, Editura Facts on
File Inc, New York,2001
3. Carl Sifakis – “The Mafia Encyclopedia”, Editura Facts on File Inc., New York, 2005
4. Carlo DeVito – “Encyclopedia of Organized Crime”, Editura Facts on File Inc., New
York, 2005
5. David Critchley - “The Origin of Organized Crime in America: The New York City
Mafia, 1891-1931”, Editura Routledge, New York, 2009
6. Edwin H.Sutherland, Donald R.Cressey – “Criminology”, ediţia 10, Editura J.B.
Lippincott Company, Philadelphia, 1978
7. Eric Frattini – „Mafia S.A.- 100 ani de Cosa Nostra”, Editura Tritonic, Bucureşti, 2012
8. Ezra Cook – “Ku Klux Klan – Secrets Exposed”, Editura Ezra A. Cook Inc., Chicago,
1922
9. Howard Abadinski – „Organized Crime”, ediţia 9, Editura Wadsworth Cengage
Learning, Belmont, California, 2010
10. Ion Pitulescu – „Al treilea război mondial-Crima Organizată”, Editura Naţional,
Bucureşti, 1996
11. J.C. Lester, D.L. Wilson – “Ku Klux Klan, Its Origin, Growth and Disbandment”,
Editura The Neale Publishing Company, New York, 1905
12. Jay Albanese – „Organized Crime in Our Times”, ediţia a V-a, Editura Lexis Nexis,
Newark, 2007
13. Jeff Coen – “Family Secrets- The Case That Crippled The Chicago Mob”, Editura
Chicago Review Press, Chicago, Illinois, 2009
14. John Dickie – “Cosa Nostra, a History of the Sicilian Mafia”, Editura Palgrave
Macmillan, New York, 2004
15. Joshua Dressler – „Encyclopedia of Crime and Justice”, Editura Macmillan Reference,
New York, 2002
16. Kenneth Allsop – „Chicago sub teroare”, Editura Politică, Bucureşti, 1978
17. Larry Siegel – “Criminology”, ediţia 11, Editura Wadsworth Cengage Learning,
Belmont, 2012
18. Larry Siegel – „Criminology – The Core”, ediţia a IV-a, Editura Wadsworth, Cengage
Learning, Belmont, 2011
19. Michael Newton – „Criminal Justice- Crime Fighting and Crime Prevention”, Editura
Infobase, New York, 2010
20. Michele Pantaleone – „Mafia şi politica”, Editura Politică, Bucureşti, 1964
21. Miclea Damian – „Combaterea Crimei Organizate”, Curs, Vol. I, Editura Ministerului
Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2004
22. Mitchel Roth – „Global Organized Crime – A Reference Handbook”, Editura ABC-
CLIO, Santa Barbara, California, 2010
23. Petru Albu – „Crima Organizată în Perioada de Tranziţie – O Ameninţare Majoră la
Adresa Securităţii Internaţionale”, Editura Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative, Bucureşti, 2007,

42
24. Philip Carlo – “Gaspipe-Confessions of a Mafia Boss”, Editura Harper Collins, New
York, 2008
25. Rory McMahon – “Practical Handbook for Private Investigators”, Editura CRC Press,
New York, 2001
26. Sara Bullard - „The Klu Klux Klan – A History of Racism and Violence” ,ediţia a 6-a,
Editura Southern Poverty Law Center, Montgomery, Alabama, 2011
27. Schoenberg, Robert L.- „Mr. Capone”  New York, Editura William Morrow and
Company ,1992
28. Selwyn Raab – „The Five Families” – Editura Macmillan, New York, Ediția
reconstituită 2008-06
29. Stephen E. Brown – „Criminology-Explaining Crime and Its Content”, ediţia 7, Editura
Lexis Nexis Group, 2010
30. Thomas Reppetto – „American Mafia, A History of Its Rise to Power”, Editura Henry
Holt and Company, New York, 2004
31. US Congress – “The Present Day Ku Klux Klan Movement”, U.S. Government Printing
Office, Washington, 1967

LEGISLAŢIE
Codul Statelor Unite Ale Americii – U.S.C., Titlul 18 – Codul Penal
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate din 15/11/2000,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 813 din 08/11/2002

ALTE SURSE
Revista „Ecce Iuris”, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice de la Universitatea
„Dunărea de Jos”, Galaţi, nr.1/2009
Revista “100 de personalităţi care au schimbat destinul lumii”, nr. 30, Editura DeAGostini,
Bucureşti, 2007
Documentar: “Mafia.What Mafia?”, National Geographic, Producţia Wall to Wall Media Ltd
Documentar: „Mafia. The Mafia Going Global”, National Geographic, Producţia Wall to Wall
Media Ltd.
Documentar: “The Gambinos First Family of a Crime”, Producţia Towers Productions, Inc.
Pentru A&E Network, 1997;
Documentar: „Genovese: Portrait of a Crime Family”, Producţia Towers Productions, Inc.
Pentru A&E Network
Documentar: „Mobsters: Tommy Lucchese” Producţia Towers Productions, Inc. Pentru A&E
Network
Site-ul oficial al FBI: http://www.fbi.gov/about-us/investigate/organizedcrime, data accesării –
14.04.2014

43