Sunteți pe pagina 1din 15

CURSUL NR.

7
CRIMA ORGANIZATĂ ÎN AMERICA DE SUD. CARTELURILE

CUPRINS

I.1. Istorie
I.1.1. Epoca precolumbiană
I.1.2. Dominația spaniolă
I.1.3. Independența
I.1.4. Epoca con temporană
I.2. Geografie
I.3. Politică
I.3.1. Putere legislativă
I.3.2. Putere executivă
I.3.3. Putere judecătorească
I.3.4. Diviziunea administrativă
I.4. Cartelurile columbiene
I.5. America de Sud – taramul sangeroaselor Columbia
I.5.1. Inceputurile
I.5.2. Medellin
I.5.3. Groaza extrădării
I.5.4. Cutremur
I.5.5. Cali
I.5.6. În prezent
I.6. Pablo Escobar

Columbia (spaniolă Colombia), oficial Republica Columbia este o țară din partea de
nord-vest a Americii de Sud. Columbia se învecinează cu Venezuela și Brazilia la est, Ecuador și
Peru la sud, Oceanul Pacific la vest, Panama la nord-vest și Marea Caraibelor la nord. Se
recunoaște că Columbia are și frontierele maritime cu Jamaica, Haiti, Republica Dominicană,
Nicaragua, Honduras și Costa Rica. Capitala Columbiei este Bogotá.
Columbia este al 26-lea stat al lumii și al patrulea al Americii de Sud după suprafață
(precedat de Brazilia, Argentina și Peru, ocupând o arie care corespunde de peste două arii ale
Franței. Considerând întreaga Americă Latină, doar Brazilia și Mexic au o populație mai mare
decât cea a Columbiei.

I.1. Istorie
I.1.1. Epoca precolumbiană
Primele mărturii ale prezenței umane în aceste locuri datează din 1450 BC, când era deja
semnalată activitate culturală în apropiere de Bogotá actuală. În 1000 BC, grupuri de amerindieni
dezvoltă un sistem politic "cacicazgos" cu o structură piramidală a puterii, în special cazurile
populațiilor Muisca și Chibcha. Se considera cel mai avansat sistem politic în America de Sud,
după Inca.

I.1.2. Dominația spaniolă

1
Spaniolii au explorat litoralul Caraibian în 1500 conduși de Rodrigo de Bastidas. În 1508
Vasco Nuñez de Balboa a început cucerirea teritoriului prin regiunea Urabá. În 1513, a ieșit la
Oceanul Pacific pe care l-a numit "Marea Sudului" și-i va aduce pe spanioli în Peru și Chile. În
1525, este fondat primul oraș european in Americi, Santa María la Antigua del Darién situat pe
teritoriul actual al departamentului Choco. Populația era compusă în principal desutele de tribuiri
Chibchan și Karib, astăzi cunoscuți fiind numiți Caraibi, pe care spaniolii i-au cucerit prin
război, în timp ce bolile, exploatarea, și cucerirea în sine a dus la o importantă reducere
demografică în rândul indigenilor. În sec.16, europenii încep să aducă sclavi din Africa.

I.1.3. Independența
De la începutul perioadelor de colonizare și cucerire, au fost câteva mișcări rebele sub
dominația spaniolă, majoritatea au fost strivite sau au rămas prea slăbite pentru a schimba
situația în general. Ultima rebeliune, care a condus la proclamarea independenței față de Spania,
a izbucnit în jurul anului 1810. Condusă de Simón Bolívar și Francisco de Paula Santander,
rebeliunea a culminat victorios în anul 1819, când teritoriul Viceregatului Noua Granada a
devenit Republica Columbia Mare. A fost organizată ca o confederație cu Ecuador, Venezuela și
Panama, care a fost departament al Columbiei până în 1903.
Diviziunea politică și teritorială internă a dus la separarea statelor Venezuela și Quito
(actualmente Ecuador) în 1830. La acea vreme așa-numitul "Departament Cundinamarca" a
adoptat numele "Nueva Granada", nume pe care la păstrat până în 1856 când a devenit
"Confederación Granadina" (Confederația Grenadină). În 1863 au fost create "Statele Unite ale
Columbiei", uniune statală care a durat până în 1886, când țara a fost din nou redenumită
Republica Columbia. Divizunea internă rămânea puternică, ceea ce a alimentat războaie civile
foarte sângeroase. Aceasta a contribuit la separarea, finanțată de Statele Unite, a statului Panama
în 1903. După aceasta s-a instaurat o perioadă de liniște și stabilitate politică.

I.1.4. Epoca contemporană


La sfârșitul anilor 1940 a izbucnit o noua revoltă, alimentată de tensiunile crescânde,
motivate de asasinarea liderului Jorge Eliécer Gaitán. Această mișcare este cunoscută în istorie
ca La Violencia ("Violența") și a cauzat moartea a aproximativ 200,000 columbieni. În deceniile
recente în Columbia au izbucnit noi conflicte alimentate de felurite grupuri de presiune și interes:
cartelurile traficanților de droguri, gherilele armate (Fuerzas Armadas Revolucionarias de
Colombia - Forțele Aramate Revoluționare ale Columbiei F.A.R.C.) și forțele paramilitare
(Autodefensas Unidas de Colombia - Autoapărarea Unită a Columbiei A.U.C.), degenerând
adesea în conflicte interne sângeroase.
În ultimii ani au fost implementate diferite inițiative menite să reducă criminalitatea. În
timpul administrației președintelui Andrés Pastrana Arango (1998-2002), s-au dus negocieri cu
F.A.R.C. care au avut rezultate parțiale. S-a pus în aplicare Planul Columbia, cu scopul dublu, de
a termina conflictul armat și de a promova o puternică strategie antidrog. În perioada următoare,
sub președinția lui Alvaro Uribe, s-au exercitat presiuni asupra grupurilor armate, aceasta având
ca efect diminuarea răpirilor și o ameliorare a indicilor privind criminalitatea.

I.2. Geografie
Așezată în nord vestul Americii de Sud (4 00 N, 72 00 W) și parțial în sudul Americii
Centrale. Unica țară din America de Sud care are ieșire la ambele oceane Atlantic cu 1,760 km și
Pacific și Oceanul Pacific cu 1.448 km. Hotare: Nord Marea Caraibilor (hotar maritim cu

2
Jamaica, Haiti și Republica Dominicană). Vest cu Panama (225 km) și hotar maritim cu Costa
Rica și Guatemala. Sud cu Ecuador (590 km), Peru (1.496 km) și Brazilia (1.643 km). Est cu
Brazilia și Venezuela (2.050 km). Cu suprafața de 1.138.910 km&sup2 Columbia este a patra
țară, ca mărime în America de Sud, după Brazilia, Argentina și Peru și a șaptea în Americi. Din
toată suprafața, pământul ocupă 1,038,700 km² iar apele au 100,210 km².

Fig.1 Vulcanul Nevado de Ruiz

Teritoriul continental e divizat în patru mari regiuni geografice: Anzii (compus din trei
lanțuri muntoase: Cordiliera de vest, Cordiliera Centrală și Cordiliera de Est); Partea orientală a
țării este caracterizată de terenuri joase și câmpii plane. Această parte e foarte împădurită și
brăzdată de multe râuri ca Putumayo, Yapura, Meta, Guaviare, care se revarsă fie în Orinoco, fie
în Amazon. Deasupra peisajului tropical tronează vulcani cu piscuri veșnic acoperite de zăpadă,
care depășesc chiar și 5.000 de metri. Cel mai înalt vârf din Columbia (Cristóbal Colón, 5.775 m)
se află în partea nordică a unui alt masiv, Sierra Nevada de Santa Marta. Deasemeni, Columbia
deține un arhipelag în Marea Caraibilor (San Andres, Providencia și Santa Catalina) care
formează teritoriul departamentului San Andrés și Providencia, și alte insule în Oceanul Atlantic
și Oceanul Pacific. Clima este caldă pe ambele coaste ale oceanelor, și în câmpiile orientale, în
munți temperatura variază în funcție de altitudine: cald (sub 900m.), temperat (900m.-1980m.),
rece (1980m. – 3500m.).
Anzii Cordilieri pe teritoriul Columbiei se întind din sudvest, de la hotar cu Ecuador până
în nordest, la hotarul cu Venezuela. Masivul Columbian compus din trei cordeliere: Occidentală,
Centrală, Orientală, și două vai Magdalena și Cauca, străbătute de râurile cu același nume. Cel
mai înalt munte se află însă în câmpia caraibeană, piscul Cristobal Colon (5,775 m) și piscul
Simon Bolivar (aceeași înălțime). Partea de est a Columbiei, compusă din savană și păduri
tropicale ocupă mai bine de jumătate din suprafața țării. Tradițional sunt considerate cinci regiuni
naturale Regiunea Anzi, Regiunea Caraibe, Regiunea Pacific, Regiunea Orinoco, Regiunea
Amazon. Unii oameni includ deasemeni Regiunea Insulară, separat de regiunile costale (Pacific,
Caraibe).

I.3. Politică
I.3.1. Putere legislativă
Putere legislativă columbiană este compus din două camere, Camera Reprezentanților
(spaniolă Cámara de Representantes) cu 166 locuri, și camera Senatului (Senado de la República
de Colombia) cu 102 locuri. Amblele camere constituie Congresul Republicii Columbia (sau
simplu Congres, Congreso de la República de Colombia). Camerele Congresului la rândul lor se
divizează în comisii, comitete, și subcomisii, pentru a discuta subiecte concrete.
Membrii Congresului sunt aleși prin vot popular, pentru un mandat de 4 ani. De
asemenea, columbienii mai aleg deputați in consiliile municipale, și departamentale. Fiecare

3
departament are propriul Congres (Asamblea Departamental), care reprezintă puterea legislativă
la nivel departemental. Următorul nivel legislativ este reprezentat de Consiliile Municipale,
prezente în toate orașele columbiene. Fiind membu al Comunității Sud-Americane a Națiunilor,
Columbia are roluri legislative și în această organizație.

I.3.2. Putere executivă


Columbia este o republică unde puterea executivă domină structura guvernamentală.
Președintele este ales prin vot popular, pentru un mandat de 4 ani, și funcționează atât ca șef de
stat, cât și de guvern. Poate exercita 2 mandate consecutive, conform ultimilor amendamente
aduse la constituție. Guvernatorii departamentelor, primarii, și alți funcționari executivi, sunt
aleși pentru 3 ani, și nu pot fi realeși imediat.
În timpul primului mandat al președintelui Álvaro Uribe, începând cu 2002 Ministerele
au fost restructrurate. Președintele a redus birocrația prin fuzionarea mai multor ministere,
desemnând Departamentelor Administrative funcții ale ministerelor dispărute. Acum Consiliul
Miniștrilor arată în felul următor:
Ministerul de Interne și Justiție
Ministerul Finanțelor și Creditului Public
Ministerul Afacerilor Externe
Ministerul Apărării Naționale
Ministerul Protecției Sociale
Ministerul Agriculturii și a Dezvoltării Rurale
Ministerul Comerțului, al Industriei, și al Turismului
Ministerul Educației Naționale
Ministerul Mineritului și al Energiei
Ministerul de Transport
Ministerul Telecomunicațiilor
Ministerul Mediului, al Locuințelor și al Dezvoltării Regionale
Ministerul Culturii

I.3.3. Putere judecătorească


În 1990, în Columbia s-au produs reforme substanțiale în justiție, și a început un proces
de trecere de la sistemul inchizițional la sistemul acuzatorial. În unele zone, sistemul deja a fost
implementat, urmând ca ulterior să fie extins în toată țara. Sistemul juridic este dirijat de Curtea
Constituțională, și membrii sunt aleși de Congres din nominații făcuți de Președinte, și alți
tribuni de rang înalt.

I.3.4. Diviziunea administrativă


Conform Constituției din 1991, Columbia este compusă administrativ din 32
departamente, și un district capital, în rang departamental. Fiecare departament este condus de un
guvernator ales pe un termen de 4 ani. Departamentele au propriul legislativ, și servicii publice,
care emite Ordonațe obligatorii, în teritorul său de jurisdicție.

4
Fig.2 Departamentele Columbiei

Fiecare departament e constituit din municipalități, conduse de un primar (alcade) ales pe


o perioadă de patru ani. La rândul lor municipalitățile sunt compuse din corregimento-uri,
conduse de un lider local (corregidor)
Teritoriile indigene, în Columbia, au fost create de comun acord între guvern și
comunitățile indigene. Aceste teritorii ocupă, în Columbia o arie de 30 845 231 hectare, și sunt
situate preponderent în departamentele Amazonas, Cauca, La Guajara, Guaviare Vaupes, și
altele.

I.4. Cartelurile columbiene


Într-o ţară săracă şi subdezvoltată ca şi Columbia cu o economia în declin, o inflaţie
ridicată şi o sărăcie masivă, activitatea organizaţiilor criminale nu putea decât să înflorească în
aceste condiţii, sumele mari de bani câştigate astfel asigurându-le, pe lângă un lux exorbitant, şi
posibilitatea de a câştiga influenţă în rândurile politicienilor.
Ca şi organizaţia mafiotă Cosa Nostra, ‚”familiile” mafiote din Columbia săvârşesc o
gamă largă de activităţi criminale pentru a-şi menţine câştigurile la nivelurile cele mai înalte şi a-
şi păstra influenţa câştigată. Ca şi „familiile” mafiote italiene şi americane, organizaţiile
columbiene se impun prin disciplină şi violenţă, doar că sunt considerate mult mai radicale, mai
violente şi fără milă.
Narcotraficul columbian constituie o variantă de crimă organizată mai diferită de celelalte
forme de delincvenţă. În timp ce mafia, cu o logică a puterii, se concentrează în zona
extorsiunilor şi protecţiei, narcotraficul, cu o logică a pieţei, face acelaşi lucru în zona comerţului
de marijuana, cocaină şi heroină. Grupurile columbiene au fost şi sunt implicate mai ales în
producerea şi vânzarea de marijuana, procesarea şi distribuţia de cocaină şi, mai nou, în
producţia şi distribuţia heroinei. Din punct de vedere regional se pot distinge cel puţin patru
„focare narcotraficante”:
 „nucleo costeño” (regiunea de coastă)
 „nucleo central” (regiunea centrală)
 „nucleo valluno” (regiunea Valle del Cauca)

5
 „nucleo antioqueño” (regiunea Andina, departamentul Antioquia)
Toate acestea au avut un rol extrem de important în traficul de cocaină şi heroină.
Datorită impactului său economic, politic şi social, cel mai important dintre aceste afaceri a fost
traficul de cocaină. Narcotraficanţii columbieni se ocupă de strângerea de bani şi a materiei
prime din Peru şi Bolivia în principal, de procesarea şi exportarea cocainei şi distribuţia ei în
majoritatea ţărilor consumatoare. În prezent, crima organizată columbiană ocupă o poziţie
privilegiată în cadrul pieţei internaţionale de cocaină, poziţie care le-a permis o acumulare
fulminantă de capital.
Organizaţiile columbiene poartă denumirea de CARTELURI. Un cartel este constituit
dintr-o reţea complexă de grupuri şi celule care sunt formate din 10-30 de persoane care
acţionează independent, astfel că prinderea unui „grup” nu va afecta întreaga structură.
a) Dintre organizaţiile columbiene, CARTELUL CALI este considerat cel mai influent în
domeniul traficului de droguri din emisfera vestică, fiind în ultima perioadă o prezenţă
importantă şi pe piaţa din S.U.A.
Cartelul a obţinut şi menţine monopolul general al cocainei prin supravegherea culturilor
şi recoltelor de frunze de coca din Bolivia, Peru dar şi distribuirea cocainei în oraşele americane.
Din datele obţinute până în prezent, 75% din cocaina care intră în S.U.A. provine de la
cartelul Cali, care o transportă cu avioanele cartelului prin nordul Columbiei, Peru, El Salvador
sau Nicaragua, spre Guatelmala sau Mexic, de unde este purtată de maşini la destinaţie. În ceea
ce priveşte toate aceste operaţiuni, Cartelul Cali cooperează îndeaproape cu organizaţia mexicană
Juan Garcia Abrego.
O altă cale des folosită de cartel este cea amritimă prin utilizarea unor nave sub pavilion
canadian, olandez, român ş.a., care de regulă folosesc rute ocolitoare pentru derutarea
autorităţilor.
Activităţi criminale ale cartelului Cali au fost identificate atât în S.U.A. cât şi în alte state
din America centrală dar şi în Italia şi Spania.
b) O altă organizaţie criminală considerată cea mai bine pusă la punct este cartelul
Medellin care mulţi ani a deţinut supremaţia în traficul de droguri, dar datorită loviturilor dure
primite din partea autorităţilor columbiene în ultimii ani au cedat primul loc cartelului Cali.
Din punct de vedere istoric, cartelul este o uniune de organizaţii criminale specializate în
traficul de droguri şi are reşedinţa la Medellin, cele mai bogate şi puternice fiind grupările
conduse de Pablo Escobar-Gavivia (PEGO) şi Jose Luis Ochoa (OVO).
Aceste organizaţii se ocupă cu traficul de cocaină folosind chiar o metodă nouă pentru
trecerea drogului peste graniţă, ce constă în integrarea sub formă lichidă sau semilichidă a
acestuia într-o masă de plastic sau de cauciuc, care este apoi prelucrată într-o matriţă luând apoi
diferite forme.
În ultimul timp cartelul Medellin face eforturi deosebite pentru a pătrunde şi pe pieţele
din Europa, aici preţul fiind de două trei ori mai mare decât în S.U.A., însă întâmpină destul de
multe greutăţi deoarece şi pe bătrânul continent cartelul Cali deţine 80% din piaţa cocainei.
c) În afara celor două carteluri descrise până acum, în Columbia acţionează numeroase
organizaţii independente pe coasta de nor a Columbiei, însă nici una nu are o organizare
asemănătoare celor două mari carteluri şi nu aderă la structurile acestora ele fiind constituite ad-
hoc, între ele neexistând legături permanente, rareori lucrând împreună.
În ultimii ani şi-au dezvoltat legăturile cu mafia siciliană efectuând tot mai multe livrări
cocaină către Italia.
Combaterea acestor organizaţii are loc cu multă violenţă, astfel că incursiunile împotriva

6
cartelurilor se fac de către armata columbiană şi de cea a Statelor Unite care au misiuni de
distrugere a laboratoarelor clandestine din jungla columbiană. Poliţia columbiană face arestări
masive de membri şi sechestrara a tone de droguri dar toate acestea se lovesc de bariera corupţiei
politice şi legislative la nivel statal din Columbia.
I.5. America de Sud – tărâmul sangeroaselor Columbia
În perioada anilor '80, cartelurile drogurilor care operau pe teritoriul Americii de Sud au
devenit cei mai mari furnizori de narcotice, şi mai ales de cocaina, din lume. Înălţarea cartelurilor
a propulsat traficul de droguri la cote alarmante pe mapamond şi a dus la precipitarea de mari
dispute politice între Statele Unite ale Americii şi ţări sud-americane precum Columbia, Bolivia
şi Peru. Cartelurile sud-americane îşi au originile la sfârşitul anilor '60 şi începutul anilor '70,
atunci când Columbia a devenit căminul unora dintre cele mai violente si mai sofisticate
organizaţii traficante de droguri.
Ceea ce a început ca o contrabandă măruntă de cocaină a înflorit în ultimii treizeci de ani
într-un imperiu multinaţional al drogului. Traficanţii de astăzi au suficient capital sub control
încât să construiască echipamente sofisticate de contrabandă şi laboratoare ultradotate, să îşi
achizitioneze insule sau submarine dotate cu tehnologie de ultimă oră, de tipul celui descoperit
de autorităţile columbiene în urmă cu câţiva ani. Traficanţii columbieni de cocaină au angajat
ingineri experţi din Rusia şi din SUA pentru a contribui la proiectarea submarinului care se pare
că a servit la transportarea în secret a mari cantităţi de cocaină în Statele Unite.

I.5.1. Începuturile
Totusi, telurile traficantilor au fost mult mai modeste la inceputuri. La mijlocul anilor '70,
traficantii de marijuana din America de Sud au inceput sa exporte in SUA mici cantitati de
cocaina ascunse in serviete. Pe atunci, drogul putea fi procesat contra sumei de 1.500
dolari/kilogram in laboratoare ascunse in jungla si putea fi vandut pe strazile din America chiar
si cu 50.000 dolari/kilogramul. La un asemenea profit, nu este greu de justificat dezvoltarea
exploziva a afacerilor. Cifrele impresionante au atras in afacerea cocainei un amestec interesant
de personaje. Jose Gonzalo Rodriguez Gacha, care avea radacini in comertul oarecum intunecos
al smaraldelor din Columbia, fratii Ochoa, care proveneau dintr-o respectabila familie posesoare
de ferme si herghelii si violentul lider Pablo Escobar, un talhar de strada care gandise afacerea
criminala ce urma a fi cunoscuta sub denumirea de Cartelul Medellin, sunt unele dintre cele mai
prolifice nume din frivola lume a cartelurilor sud-americane.

7
I.5.2. Medellin
Cartelul Medellin a fost o retea organizata de contrabandisti si furnizori de droguri,
originara din orasul columbian Medellin. Cartelul a operat in Columbia, Bolivia, Peru, America
Centrala si Statele Unite, dar si in Canada si chiar pe teritoriul Europei in perioada anilor '70 -
'80. A fost infiintat si condus de Pablo Escobar impreuna cu fratii Ochoa Jorge Luis, Juan David
si Fabio. In timpul perioadei sale de aur, cartelul incasa zilnic mai mult de 60 milioane dolari.
Suma totala de bani produsi de Medellin s-a ridicat la zeci de miliarde si, posibil, chiar la sute de
miliarde de dolari pe perioada intregii sale existente, conform unor estimari.

Cartelul Medellin a dispus de grupari formate in special din americani, canadieni si


europeni, organizate pentru singurul rol de a transporta incarcaturi de cocaina destinate SUA,
Europa si Canada. Multe grupuri au fost depistate de catre agentii federali si informatori. Odata
ce autoritatile deveneau constiente de "activitatile dubioase" ale unui grup, acesta era imediat pus
sub supreavegherea Fortelor Federale de Lupta contra Narcoticelor. Se strangeau dovezi care

8
erau prezentate Inaltei Curti, rezultand capete de acuzare, retinerei si sentinte, pentru cei
condamnati. Totusi, numarul liderilor cartelurilor sud-americane luati in custodie ca rezultat al
acestor operatiuni a fost foarte mic. Mai ales necolumbieni, colaboratori ai cartelurilor, erau
"fructe" ale operatiunilor. Cei mai multi columbieni luati in catare, la fel ca si cei citati la
tribunale, traiau si stateau in Columbia sau isi luau zborul inainte ca acuzatiile sa fie se
transforme in arestari. Totusi, inainte de 1993, cei mai multi, daca nu chiar toti fugarii din
carteluri au fost intemnitati sau vanati si impuscati de catre Politia Nationala Columbiana,
antrenata si asistata de unitati ale Delta Force si ale CIA.

I.5.3. Groaza extrădării


Poate cea mai mare amenintare pentru cartelurile columbiene si pentru toti traficantii din
America Latina a fost adoptarea unui tratat de extradare intre Statele Unite si Columbia. Acesta
i-a permis statului sud-american sa extradeze in SUA orice cetatean suspectat de trafic cu droguri
si sa ii initieze acolo un proces pentru crimele sale. Aceasta a fost o problema majora pentru
carteluri deoarece traficantii de droguri aveau brusc un acces foarte limitat la puterea lor locala si
la influenta in SUA, iar un proces acolo, unde judecatorii nu erau cumparati, ar fi condus cel mai
probabil la inchisoare. Printre sustinatorii ferventi ai tratatului de extradare s-au numarat
ministrul columbian al justitiei Rodrigo Lara Bonilla, ofiterul de politie Jaime Ramirez si
numerosi judecatori ai Curtii Supreme. Totusi, cartelurile au inceput sa se zvarcoleasca in
prinsoare si au inceput sa exercite presiuni dure asupra acestor sustinatori impotriva cauzei lor.
Atunci cand atacurile impotriva politiei au inceput sa produca pierderi majore in randul
autoritatilor, reactia acestora din urma i-a fortat chiar pe unii dintre cei mai importanti lorzi ai
drogurilor sa paraseasca Columbia si sa comande de la distanta membrilor eliminarea
sustinatorilor-cheie ai tratatului de extradare.

9
Cartelurile au emis chiar si amenintari cu moartea asupra judecatorilor Curtii Supreme,
cerandu-le sa renunte la tratat. Amenintarile au fost ignorate. Putin mai tarziu, 35 membri ai
grupului de guerila M-19 inarmati masiv au asaltat cladirea Curtii Supreme, conducand la
asedierea Palatului Justitiei in noiembrie 1985. Armata si politia au incercat sa salveze ostatecii,
dar operatiunea s-a sfarsit tragic, multi dintre acestia fiind ucisi in schimburile de focuri. Unii au
pretins ca in spatele atentatului se aflau chiar cartelurile, care incercau sa intimideze Curtea
Suprema. Aceasta problema a continuat sa fie dezbatuta multi ani in Columbia. La 18 august
1989, cartelul Medellin l-a ucis pe candidatul la presedintie Luis Carlos Galan si a declarat
"razboi total si absolut" impotriva guvernului columbian, cautand sa opreasca eventuala
extradare a membrilor sai. Strategia a constat in terorizarea populatiei civile si incoltirea
guvernului. Cartelul a condus sute de atacuri teroriste impotriva tintelor civile si guvernamentale.
Ca masura de indimidare, cartelul a coordonat mai multe asasinate in toata tara. Escobar si
asociatii sai au facut foarte clar faptul ca oricine va sta impotriva lor va fi ucis impreuna cu
intreaga sa familie. Se estimeaza ca aproximativ 3.500 de oameni au fost ucisi in perioada de
asasinate a cartelului Medellin, numar ce include peste 500 de ofiteri de politie.

10
I.5.4. Cutremur
Violentele exercitate in numele cartelului au condus la luarea sa directa in catare, nu
numai de competitie, Cartelul Cali, cat si de propriile "influente intunecoase", care au dus la
inflorirea initiala a imperiului mafiot. Oficialii guvernamentali si militari corupti care se aflau
candva pe statele de plata ale Medellinului au fost influentati (din interiorul si din afara
Columbiei) spre sustinerea ridicarii Cartelului Cali si a prabusirii Cartelului Medellin la sfarsitul
anilor '80, culminand cu asasinarea lui Pablo Escobar in 1993. Multi membri ai Cartelului,
inclusiv Escobar, au fost vanati si ucisi de Politia Nationala Columbiana. Odata ce majoritatea
membrilor au fost ucisi sau intemnitati, Cartelul Medellin, candva cel mai puternic si mai temut
din intreaga lume, a disparut.

11
Parte din prabuşirea cartelului Medellin s-a datorat principalilor săi rivali din orasul
columbian Cali, fraţii Rodriguez Orejuela şi Santacruz Londono. Cei din Cali erau mai subtili şi
mai puţin "zgomotoşi" decât omologii lor din Medellin. Ei şi-au coordonat contrabanda ca pe o
afacere sofisticată, reinvestindu-şi în linişte profiturile în afaceri legitime, pe care le-au dus apoi
pe culmile succesului. Cartelul Cali a început să atace cartelul Medellin - şi mai ales pe Pablo
Escopar - pe măsură ce rivalitatea lor a devenit mai violentă. Au format în cele din urmă chiar
organizaţia criminală PEPES (Oamenii Împotriva lui Pablo Escobar), care îi vâna în special
casele acestuia, afacerile şi locotenenţii. Cartelul Cali a început, de asemenea, să alimenteze
poliţia columbiană şi parchetul cu informaţii privitoare la acţiunile şi la depozitele lui Pablo
Escobar. Până în 1993, Escobar rămăsese singur şi fugar pentru viaţa lui atunci când poliţia din
Columbia a reuşit să îi dea de urmă.

I.5.5. Cali
Cartelul Cali este, probabil, cel mai controversat şi discutat sindicat al drogurilor din
timpurile recente, cu sediul în orasul Cali din Columbia şi cel mai mare cartel al cocainei din
întreaga lume. Acest cartel este responsabil pentru mai mult de 60% din cantitatea totală de
cocaină introdusă în America. Atunci când drogurile nu sunt transportate pe calea aerului sau cu
barca în SUA, ele sunt trecute pe la graniţa cu Mexicul. Unii cred că este mai usor să transfere
drogurile la sol decât să rişte un transport aerian sau maritim. Cartelul Cali este implicat în

12
industria drogurilor pe tot parcursul acesteia şi în tot ceea ce ea implică. Startul cocainei rezită în
planta de coca. Cartelurile cresc sau cumpară această plantă de la crescătorii locali din Peru,
Bolivia, Ecuador şi Columbia, astfel încât să o poate rafina mai tarziu în foarte puternicul drog
numit "cocaină".

Cartelul Cali a adoptat tehnicile grupărilor teroriste prin separarea în celule, fiecare dintre
acestea ştiind foarte puţine despre celelalte piese din angrenaj. Au angajat înadins avocaţi
renumiţi pentru a putea studia mişcările parchetului şi ale procurorilor din SUA. Au început să
folosescă tehnologia ca pe un instrument comun în afacerea lor, angajând şi antrenând ingineri
de top pentru a le proiecta echipamanete de comunicaţii care să nu poată fi interceptate. Şi
afacerea lor a înflorit şi a prosperat. Atunci când consumul de cocaină din SUA a început să
scadă, cartelurile sud-americane au început să transporte din ce în ce mai multă în Europa şi în
Asia. Se crede despre liderii lor că posedă domenii uriaşe în Columbia şi zeci de afaceri legitime
de mare succes. Liderii cartelului Cali au fost afacerişti inteligenţi şi au investit masiv în
protecţia politică. În ultimii zece ani, atât fostul preşedinte columbian Ernesto Samper cât şi sute
de congresmeni şi senatori au fost acuzaţi că au acceptat finanţarea campaniilor lor electorale de
către fraţii Rodriguez Orejuala. Unii dintre liderii Cali au fost în cele din urmă prinşi. Au fost
arestaţi la jumătatea anilor '90 şi îşi execute în prezent sentinţele de zece până la 15 ani de
închisoare. Mulţi experţi sunt de părere că aceştia chiar au stabilit un aranjament cu guvernul
columbian să nu îi extrădeze în puşcăriile din Statele Unite. Agenţii Parchetului cred că aceştia
îşi conduc în continuare imperiul din celulele lor personale.

I.5.6. În prezent
Locotenentii mai tineri ai acestor lideri au început însă să realizeze că marile organizaţii
au devenit mai vulnerabile la atacurile autorităţilor americane şi columbiene. Au format, ca atare,
grupuri mai mici şi mai uşor de controlat şi au început să-şi compartimenteze responsabilităţile.
Un grup doar făcea contrabanda cu droguri din Columbia în Mexic. Alt grup controla
laboratoarele din junglă. Altul se preocupa de transportarea frunzelor de coca din câmpuri în
laboratoare. Sunt cunoscute legături clare între grupurile columbiene de guerillă marxistă şi
comerţul de cocaină. Guerilele protejează câmpurile şi laboratoarele din Columbia în schimbul
unor taxe mari pe care traficanţii le achită faţă de organizaţie. În schimb, grupările paramilitare
columbiene de aripă dreapta sunt de asemenea bănuite că ar controla câmpurile, laboratoarele şi
unele dintre rutele de contrabandă. Situaţia a fost dezastruoasă pentru Columbia - ambele părţi

13
ale unui război civil în plină desfăşurare reuşind să facă profituri uriaşe de pe urma industriei de
droguri, care au fost apoi transformate în armament pentru şi mai multe lupte.

I.6. Pablo Escobar


În 1989, revista Forbes îl clasa pe Pablo Escobar pe locul 7 între cei mai bogați oameni
din lume, cu o avere de peste 25 de miliarde de dolari, în timp ce cartelul său din Medellin
controla 80% din piața globală de cocaină. Văzut ca un dușman al guvernelor american și
columbian, Escobar a fost un eroul multor oameni din Medellin, cu precădere al săracilor. Avea
un talent înnăscut de a vorbi cu oamenii și s-a străduit să câștige bunăvoința compatrioților săi.
Un fan înrăit al sporturilor, Escobar a construit mai multe terenuri de fobal și săli de sport
polivalente, și a sponsorizat echipe de fotbal de juniori.
Escobar a contribuit și la construirea multor biserici din Medellin, ceea ce i-a asigurat
popularitatea în sânul Bisericii Catolice. A muncit mult să își construiască imaginea de “Robin
Hood” și i-a ajutat de multe ori pe săraci cu bani prin intermediul unor proiecte imobiliare și
activități civice, reușind astfel să se facă iubit de săraci. Populația din Medellin l-a ajutat adesea
pe Escobar, asigurându-i paza și ascunzând informații de autorităţi.
În ciuda acestei imagini de care se bucura în comunitatea din Medellin, Escobar era
recunoscut de către partenerii săi de afaceri ca fiind un criminal nemilos şi paranoic. Fratele său
povestea că ceea ce l-a făcut pe Pablo Escobar să ajungă atât de sus au fost abilitățile lui de a se
împrieteni cu cei periculoşi şi de a-i intimida pe cei puternici.
La apogeul puterii sale, traficanții de droguri din Medellin şi alte zone îi dădeau lui
Escobar între 20% și 35% din profitul din vânzările de cocaină. Eforturile constante ale lui
Escobar pentru menținerea supremației au făcut din Columbia capitala mondială a crimei, cu
peste 7.000 de victime asasinate doar în anul 1991. Această rată a crimelor a atinsă şi prin
recompensele pe care Escobar le oferea tinerilor care omorau poliţişti, peste 600 de ofițeri fiind
astfel asasinaţi.

14
BIBLIOGRAFIE

1. Barbarakunika Michalsca – Sistemele penale de justiţie în comiterea crimei


organizate, Colocviul AIDP 1997, Alexandria, RIDP vol. 69;
2. Bercheşan Vasile, Pletea C. – Drogurile si traficanţii de droguri, în Revista Interpol;
3. Falcone G. - Crima organizată o problemă mondială, în Revista Internaţională de
Poliţie Tehnică şi Criminologie nr. 4/1992;
4. Hitoshi Saeki – Sistemul de justiţie înfruntând crima organizată, în Raportul la
colocviul AIDP, Alexandria 1997, RIDP vol. 69;
5. Hurdubaie Ioan - Spaţiul Penal Paneuropean din perspectiva Consiliului Europei, Ed.
Universal Pan, Bucureşti, 1999, capitolul 7.
6. Iacob Adrian, Drăghici Constantin Victor - Crima organizată. trecut şi viitor ,
Ed.Tritonic, Bucureşti, 2000;
7. Jura Cristian - Rolul organizatiilor nonguvernamentale pe plan international, Ed.
Chbech, 2003;
8. Jean Claude Monet – Criminalitatea organizată, Paris, 1996;
9. Lascu Ioan - Prevenirea şi combaterea criminaliţtii, Ed. Omnia, 2000;
10. Medeanu Tiberiu Constantin - Crima organizată şi metode specifice de cercetare, Ed.
Infomin, Deva, 2007;
11. Miclea Damian – Combaterea crimei organizate, vol.I, Ed. M.A.I. Bucuresti 2004;
12. Pitulescu Ion – Al treilea război mondial, crima organizată – Ed. Naţional, 1996;
13. Richard Bell – Interzicerea stupefiantelor, în Revista Interpol nr. 432/oct 1991;
14. Robert J. Kelly – Natura crimei organizate şi operaţiunile ei specifice Probleme
majore ale controlului crimei organizate (Herbert Edelbertz, Ed. V.S. Departamentul
Justiţiei, 1987).
15. Salvatore Lupo – Istoria mafiei – de la inceputuri pana in zilele noastre, Ed. Polirom
1999;
16. Suceava Ion, Coman Florian – Criminalitatea si organizaţiile internaţional, Ed.
Romcartecsim Bucureşti 2007;
17. Ţurlea Stelian – Bomba drogurilor, Ed. Humanitas, Bucureşti 1991;
18. Voicu Costicã– Banii murdari si crima organizatã, Ed. Artprint 1995;
19. Mijloace specifice de investigare al infracţiunilor de criminalitate organizatã,
Biblioteca, Ed. Juridică, 2014;
20. Crima organizatã în America latinã în Raportul Mondial 2013 privind drogurile -
Biroul Naţunilor Unite pentru Droguri şi Crimă (UNODC).

15