Monitorizarea ozonului ca poluant al aerului atmosferic

Ozonul (O3) este a doua formă alotropică a oxigenului, fiind constituit din
trei atomi ai acestuia. Molecula sa este instabilă și se descompune după un
timp scurt în oxigen diatomic. El este un oxidant puternic din care cauză
este dăunator omului, producând dureri de cap, fiind iritant, caustic al
mucoaselor respiratorii.
Acțiunea razelor ultraviolete asupra oxigenului molecular permite
formarea ozonului în straturile superioare ale atmosferei. Concentrația lui
maximă se întalnește la înalțimi de cca 25-30 km.

3O 2 energie
→
2O 3

Conținutul de ozon din stratosferă are o influență majoră asupra climei și

un rol protector asupra organismelor vii prin absorbția puternică a radiației
solare UV (ƛ = 200-300 nm). Ozonul se formează la altitudine joasă ( în
troposferă) reprezintă un poluant important, cu efecte toxice bine cunoscute:
- este principalul poluant al smogului fotochimic ;
- afectează plantele cultivate și pădurile.
Acest gaz joacă un rol important în reglarea balanței termice și de
radiații ale stratosferei, deoarece acesta absoarbe radiația solară cu lungimi
de undă mai mici decat aproximativ 0,3 µm. O consecință importantă a
acestei absorbții este faptul că radiația UV letală pentru speciile vii, nu
atinge straturile inferioare ale atmosferei.
Datorită importanței sale, ozonul a constituit obiect de studiu și
masurători încă de la începutul secolului. Astăzi se măsoară variația
concentrației ozonului atat pe suprafață cat și la înălțime. O particularitate a
ozonului constă în aceea că moleculele O3, atât se formează căt și sunt
parțial distruse în atmosferă. Până acum cateva decenii s-a crezut că lanțul
reacțional al ozonului implică numai atomi si molecule de oxigen.
Moleculele de ozon formate in atmosferă ating troposfera unde coboară
prin difuzie turbulentă. Conform teoriei clasice, suprafața pamântului este
un consumator pentru ozonul stratosferic.