Proiect: Tehnologii Si Biotehnologii Ale Apelor Uzate: Cuprins

PROIECT :
TEHNOLOGII SI BIOTEHNOLOGII ALE APELOR

UZATE
Cuprins :
1.Tema de proiectare
2.Memoriu tehnic
3.Considerente privind epurarea apelor uzate municipale
3.1. Caracteristicile apelor uzate municipale
3.2 . Poluanti caracteristici si impactul acestuia asupra mediului, necesitatea apelor uzate
3.3. Conditii de calitate pentru factorul de mediu, normative tehnice
4.Tehnologia adoptata pentru apele uzate
4.1. Factori de influenta pentru selectia operatiilor si proceselor unitare
4.2. Determinarea gradelor de epurare necesare
4.3. Variante tehnologice de epurare a apelor uzate principale
4.4. Calculul concentratiilor intermediare
4.5. Alegerea variantei tehnologice optime si descrierea detaliata a procesului tehnologic

adoptat.
4.6. Elaborarea schemei tehnologice bloc
4.7. Materii prime auxiliare si utilitati
4.8. Subproduse si deseuri
5. Proiectarea tehnologica a utilajelor
5.1. Debite de calcul si debite de verificare
5.2. Dimensionarea utilajelor din cadrul treptei mecanice de epurare
5.3. Dimensionarea utilajelor din cadrul treptei biologice de epurare
5.4. Tratarea namolurilor ( aspecte generale privind colectarea si tratarea namolurilor)

5.5 Fise Tehnice
6.Constructii si instalatii in cadrul statiei de epurare.Anexe: Schema tehnologica
7.Bibliografie
Capitolul I
Tema de proiectare
Sa se elaboreze proiectul tehnologic al unei statii de epurare ape uzate urbane. Se dau
urmatoarele date:
A. Debite de calcul:
Qzi,med=0,265m3/s
Qzi,max=0,32m3/s
Qorar,min=0,225m3/s
Qorar,max=0,335m3/s
B. Compozitia apelor uzate care sunt introduse in statia de epurare:
Solide in suspensie:CiSS=455mg/l
Substante organice:CBO5=405mg/l
CCOCr=545mg/l
Azot total: CiN=11,5 mg/l
Temperatura apei uzate: 200C
pH-ul =7
Constanta de consum a oxigenului din apele uzate : K1=0,1 zi -1
C. Analizele de laborator ale emisarului in care se deverseaza apele uzate epurate:
Oxigen dizolvat: COr=6 mg/l (concentratia oxigenului dizolvat din receptor)

Substante organice :CBO5=20 mg/l
CCOCr=50 mg/l
Solide in suspensie: CeSS=50 mg/l
Azot total: CeN=2,5 mg/l
Temperatura medie a apei este de 100C
Constanta de oxigenare a apei:K2=0,2 zi -1
D. Studiile hidrologice ale emisarului indica:

Viteza medie a apei v=1,5 m/s
Coeficientul de sinuozitate al raului: Ø=1,2
Constanta vitezei de consum a oxigenului din apele uzate K1r=0,1 zi-1
E. Utilaje ce urmeaza a fi proiectate.

Capitolul II
Memoriu tehnic
Epurarea apelor uzate urbane şi industriale este o necesitate a societăţii contemporane în

permanenţă dezvoltare. Creşterea populaţiei şi industrializarea continuă indispenabilă
modernizării societăţii au condus la creşterea consumului de apă, a volumului de ape uzate, a
nmărului şi complexităţi poluanţilor din aceste ape uzate.
Proiectul urmăreşte să rezolve principalele probleme generate de infrastructura apei

potabile existentă în zonele urbane, astfel încât să fie protejate atât mediul înconjurător cât şi
efluentul.
Lucrarea urmăreşte proiectarea unei staţii de epurare a apelor uzate urbane, cât mai
eficentă din punct de vedere economic şi ecologic, care asigură eliminarea unei categorii de
poluanţi denumiţi refractari sau prioritari, care produc efecte economice şi ecologice negative şi
care trec neschimbaţi prin treptele de epurare mecano-chimică şi biologică (epurarea avansată).
Ca obiective, în ceea ce priveşte proiectul de an, putem preciza următoarele: Dobândirea
cunoştinţelor de specialitate inginerească prin elaborarea unui studiu de caz – staţie de epurare a
apelor uzate urbane.
a) Însuşirea terminologiei legale referitoare la parametri şi intervalul lor optim de

variaţie;
b) Însuşirea valorilor legale precizate prin NTPA 001, 002/2002, reactualizat în 2005 –
legea apelor – specifice în calculele inginereşti;
c) Dezvoltarea capacităţii de calcul inginereşti pentru procesele unitare din tehnologia
de epurare;
d) Însuşirea principiilor de alegere a echipamentelor specifice conform datelor calculate
în procesele unitare
e) Cunoaşterea modalităţilor de abordare a aspectelor tehnico-economice (costuri de
investiţie, costuri de exploatare, bilanţ energetic pe staţie, preţ de cost pe m 3 de apă
epurată).
În primul capitol se pezintă datele de proiectare a proiectului tehnologic al unei staţii de
epurare a apei uzate urbane.
În al doilea capitol este prezentat memoriul tehnic.
În al treilea capitol, se face o introducere asupra problemelor generale legate de epurarea
apelor uzate industriale, cu referiri directe la epurarea mecanică, epurarea chimică şi epurarea
biologică a apelor uzate, la clasificarea şi prezentarea principalelor compuşi organici
nebiodegradabili (poluanţi refractari sau prioritari).
În al patrulea capitol, se prezintă principalele variante de epurare a apelor uzate pentru
eliminarea compuşilor nebiodegradabili din apele uzate, grupate după tipul procesului care stă la
baza metodei. Pentru fiecare din metode se prezintă informaţii legate de desfăşurarea procesului,
uilajele specifice care se folosesc, factorii şi condiţiile care influenţează efiecienţa procesului,
mecanismele de racţie. Se prezintă avantajele şi dezavantajele aplicării acestor procese, mai ales
prin prisma epurării unor cantităţi mari de ape uzate, având în vedere şi aspectele economice ale
fiecărui proces.
În urma analizării avantajelor şi dezavantajelor fiecărei variante tehnologice de epurare,
din punct de vedere ecologic şi economic, ca variantă tehnologică optimă se alege staţia de
epurare mecano-chimico-biologică de epurare a apei uzate, numită şi epurarea avansată a apelor
uzate.
Epurarea avansată a apelor uzate. Epurarea mecanică, chimică şi biologică nu realizează
eliminarea poluanţilor prioritari, care, chiar şi în concentraţii foarte mici, au efecte negative
asupra organismelor vii şi asupra echilibrului ecologic în natură sau care limitează posibilităţile
de recirculare/reutilizare a apei în industrie, agricultură.
Dintre poluanţii prioritari care sunt reţinuţi prin procedee de epurare avansată se
menţionează: compuşii anorganici solubili, compuşii organici nebiodegradabili, solidele în
suspensie, coloizii si organismele patogene.
Procedeele de epurare avansată se pot aplica fie înaintea etapei de epurare biologică sau
după aceasta, în funcţie de matricea apei uzate (concentraţia şi tipul poluanţilor).
Etapele procesului de epurare avansată sunt:
-grătare şi site, scopul grătarelor este de a reţine corpurile plutitoare şi suspensiile mari din
apele uzate (crengi şi alte bucăţi din material plastic, de lemn, animale moarte, legume, cârpe şi
diferite corpuri aduse prin plutire, etc.), pentru a proteja mecanismele şi utilajele din staţia de
epurare şi pentrua reduce pericolul de colmatare ale canalelor de legătură dintre obiectele staţiei
de epurare;
-deznisipatoare, este operaţia unitară prin care se elimină pietriş şi alte materii solide cu
dimensiuni ≥ 0,2 mm., care au densitatea mult mai mare decât a apei sau a componenţilor
organici din apele uzate;
- coagularea-flocularea, sunt metode de tratare a apelor, care facilitează eliminarea particulelor

coloidale din apele brute, prin adăugarea de agenţi chimici, aglomerarea particolelor coloidale şi
respectiv separarea lor ulterioară prin decantare, flotaţie cu aer dizolvat, filtrare. În afară de
eliminarea coloizilor şi reducerea urbidităţii din apele de suprafaţă, prin coagulare se reduc
parţial culoarea, gustul, mirosul, respectiv conţinutul de microorganisme;
-decantoare primare, sunt bazine deschise în care se separă substanţele insolubile mai mici de
0,2 mm. care se prezintă sub formă de particule floculente, precum şi substanţe uşoare care
plutesc la suprafaţa apei;
-bazine cu nămol activ, în aceste bazine epurarea apelor uzate au loc în prezenţa unui amestec
de nămol activ cu apă uzată, agitat în permanenţă şi aerat;
-decantoarele secundare, sunt o parte componentă deosebit de importantă a treptei de epurare

biologică şi au scopul de a reţine nămolul, materiile solide în suspensie, separabile prin decantare
(membrana biologică sau flocoanele de nămol activ, evacuate o dată cu apa uzată din filtrele
biologice, respectiv din bazinele cu nămol activ).
În capitolul cinci, se prezintă posibilităţile de integrare a epurării avansate în procesul

tehnologic de epurare a epelor uzate urbane, pentru a realiza gradul de epurare dorit şi
dimensionarea utilajelor din cadrul staţiei de epurare a apelor uzate urbane.
În capitolul sase este prezentată schema thenologica a staţiei de epurare a apelor uzate
urbane.
În capitolul sapte, este prezentată bibliografia.
Capitolul III
Considerente privind epurarea apelor uzate
3.1. Caracteristicile apelor uzate municipale
Cunoaşterea naturii apelor uzate este absolute necesară pentru proiectarea şi operarea
sistemelor de colectare. Compoziţia apelor de suprafaţă şi a apelor uzate se determină prin
analize de laborator: gravimetrice, volumetrice sau fizico-chimice, conform standardelor în
vigoare pentru fiecare ţară.
Caracteristicile fizice, chimice, biologice şi bacteriologice reflectă compoziţia şi respective,

gradul de poluare al apei uzate.
Caracteristici fizice
1.Temperatura apelor uzate influenţează majoritatea reacţiilor fizice şi biochimice, care au loc
în procesul de epurare. Apele uzate menajere au o temperatură cu 2-3°C mai ridicată decât
temperatura apelor de alimentare cu excepţia cazului de deversări de ape calde tehnologice sau
când în reţea se infiltrează ape subterane.
Determinarea temperaturii se efectuează numai la locul de recoltare prin introducerea

termometrului în apa de cercetat, iar citirea temperaturii se face după 10 minute de la
introducerea termometrului fără a-l scoate din apă.
2.Turbiditatea apelor uzate este dată de particulele foarte fine aflate în suspensie, care nu
sedimentează în timp. Turbiditatea nu constituie determinare curentă a apelor uzate, deoarece nu
există o proporţionalitate directă între turbiditate şi conţinutul lor în suspenii. Analizele de
laborator se exprimă în grade de turbiditate, 1 grad de turbiditate corespund la 1 mg SiO 2/dm3.
Orientativ, apele uzate menajere prezintă valori ale gradului de turbiditate în limitele de 400-
500° în scara silicei.
3.Culoarea apelor uzate menajere proaspete este gri deschis, iar culoarea gri-închis indică
începutul procesului de fermentare a materiilor organice existente în aceste ape. Pentru apele
uzate care reprezintă alte culori, rezultă că amestecul acestora cu apele uzate industriale care
pătrund în reţeaua de canalizare este dominat de acestea din urmă (apele verzi de la industriile de
legume, ape galbene de la industriile prelucrătoare de clor, ape roşii de la uzinele de metalurgie,
etc).
4.Mirosul apelor uzate menajere proaspete este aproape imperceptibil. Intrarea în fermentaţie
a materiilor organice este indicată de mirosuri de hidrogen sulfurat, de putregai, sau alte
mirosuri de produse de descompunere. Apele uzate orăşeneşti pot avea mirosuri diferite
imprimate de natura şi de provenienţa apelor uzate industriale.
5.Materiile solide totale (MST) care se găsesc în apa uzată pot fi în stare de suspensie
(organice şi minerale) şi materii solide dizolvate. Materiile solide în suspensie, la rândul lor,pot
fi separabile prin decantare şi materii coloidale. În funcţie de dimensiunile diferitelor particule
(gradul de dispersie) şi de greutatea specifică a acestor particule, materiile solide în suspensie se
pot depune sub formă de sediment, pot pluti la suprafaţa apei sau pot pluti în masa apei (materii
coloidale).
Prin termenul general de solide se definesc materiile care rămân ca reziduu după
evaporarea apei la 103-105°C şi au în componenţa atât materii solide nefiltrabile prin filter de
1,2µm (solide în suspensie) cât şi materii solide filtrabile (coloizi şi compuşi dizolvaţi)
6.Conductivitatea adduce informaţii asupra cantităţii de săruri dizolvate.
Caracteristici chimice
Se pot grupa în trei categorii principale:
I.Organice:carbohidraţii,grăsimi şi uleiuri, proteine, fenoli, pesticide, poluanţi prioritari,

agenţi de suprafaţă, compuşi organici volatili.
Substanţele organice din apele uzate menajere provin din dejecţiile umane şi animale, din
resturile de alimente,legume şi fructe, precum şi din alte materii organice evacuate în reţeaua de
canalizare. Prezenţa substanţelor organice in apă poate reduce oxigenul din apă poate reduce
oxigenul din apă până la zero, iar în lipsă de oxigen, substanţele organice se descompun prin
procese anaerobe care au loc concomitent cu producerea H2S şi a altor gaze rău mirositoare şi
toxice.
1.Oxigenul dizolvat este un indicator care arată în mod global gradul de poluare al apelor
cu substanţe organice.
Cantitatea de oxigen care se poate dizolva în apa curată –aşa numita limit satutaţie –
depinde de temperatură şi variază de la 7,63 mg/dm 3 la 30°C la 9,17 mg/dm 3 la 20°C şi la 14,23
mg/dm3la 0°C. Solubilitatea oxigenului în apă mai depinde şi de turbulenţa la suprafaţa apei de
presiunea atmosferică , mărimea suprafeţei de contact, cantitatea de oxigen din apă sau din
atmosferă etc.
Oxigenarea apei poate poate avea loc prin dizolvarea oxigenului din aer sau în anumite
condiţii speciale,prin degajarea oxigenului în procesul de fotosinteză al vegetaţiei acatice.
Cantitatea de oxigen care lipseşte unei ape pentru a atinge limita de saturaţie se numeşte
deficit de oxigen şi indică o impurificare anterioară cu substanţe organice, care a condus la
consumarea totală sau parţială a oxigenului dizolvat.
Conţinutul de oxigen din apa uzată indică gradul de prospeţime al apei brute, precum şi
stadiul decsompunerii substanţelor organice în instalaţii biologice şi în apele naturale.
Fiind un factor global care pune în evidenţă starea de impurificare organică a apelor uzate,
se recomandă ca acest indicator privind oxigenul dizolvat să fie analizat în asociaţie cu consumul
biochimic de oxigen, consumul chimic de oxigen şi stabilitatea relativă a apelor uzate.
2.Consumul biochimic de oxigen(CBO) exprimat in mg/dm3 reprezintă cantitatea de oxigen

consumat de către bacterii şi alte microorganisme pentru descompunerea biochimică,în condiţii
aerobe,a substanţelor organice biodegradabile la temperatura şi în timpul standard, de obicei la
20°C şi 5 zile.
Detreminarea mărimii CBO 5 se face în funcţie de destinaţia analizei probei atât pentru apele
uzate căt şi pentru apele epurate mecanic. Rezultă că CBO 5 va indica cantitatea de oxigen
necesară pentru oxidarea materiilor oraganice coloidale şi dizolvate, precum şi a celei părţi de
materiale organice nedizolvată, care a fost reţinută în decantoare.
În apele uzate menajere,precum şi în apele uzate industriale care au o compoziţie apropiată
cu cea a apelor uzate menajere, mărimea CBO5 variază în limitele foarte largi în funcţie de
provenienţa lor.
Tabelul 3.4 Compoziţia medie a apelor uzate menajere în g/loc·zi
Materii solide Totale Minerale Organice CBO5
Totale 250 105 145 54
Dizolvate 160 80 80 12
În suspensie 90 25 65 42
din care
Sedimentabile 54 15 69 19
Nesedimentabil 36 10 26 23
e
Mineralizarea biochimică a substanţelor organice,respective consumul biochimic de

oxigen, este un process complex,care în apele bogate în oxigen se produce în doua faze:
a)faza primară (a carbonului), în care oxigenul se consumă pentru oxidarea substanţelor

oranice care conţin carbon şi producerea de bioxid de carbon care rămâne în soluţie sau se
degajă. Această fază are o durată la apele uzate menajere de aproximativ 20 zile la temperature
de 20°C.
b)faza secundară (a azotului) în care oxigenul se consumă pentru oxidarea substanţelor

organice, care conţin azot, producându-se oxidarea până la stratul de nitriţi şi apoi până la stadiul
de nitraţi. Această fază începe după aproximativ 10 zile, la temperature de 20°C şi se desfăşoară
pe o perioadă mai îndelungată,de circa 100 de zile. Această fază poartă denumirea de nitrificarea
substanţelor organice.
3.Consumul chimic de oxigen(CCO) sau oxidabilitatea apei, care reprezintă cantitatea de

oxigen în mg/dm3, necesară pentru oxidarea tuturor substanţelor organice sau minerale oxidabile,
fără ajutorul bacteriilor. Oxidabilitatea reprezintă cantitatea de oxigen echivalentă cu consumul
de oxidat.
Pentru apele uzate industriale, care conţin substanţe toxice se distrug microorganismele din
apă şi deci nu se poate determina CBO, în schimb nu oferă posibilitatea de a diferenţia materia
organică stabilă şi instabilă din apa uzată.
Determinarea consumului chimic de oxigen după metoda standard se efectuează prin

metoda cu KMnO4, iar pentru cele intens poluate, prim metoda cu bicromat de potasiu. Prima
metodă evidenţiază cantitatea de substanţe organice şi anorganice oxidabile prin oxidarea
acestora cu KMnO4 în mediu acid şi la cald, iar KMnO 4 rămas în exces se determină cu acid
oxalic. La a-II-a metodă, substanţele organice din apa uzată sunt oxidate cu bicromat de potasiu
în mediu de acid sulfuric, la cald în prezenţa sulfatului de argint.
4.Carbon organic total(COT) constituie o metodă de determinare a nivelului de poluare

organică a apelor uzate, care spre deosebire de determinările prin CBO şi CCO rezultatele sunt
mai exacte datorită eliminării variabilelor care intervin în analizele CBO şi CCO.
În esenţă, metoda constă în oxidarea materiilor organice cu carbon şi conversia lor în CO 2

şi apă. Gazul generat se captează printr-o soluţie caustică de concentraţie standard şi cu ajutorul
unui analizor de carbon se determină concentraţia materiilor organice din apă.
Principiul metodei constă în oxidarea completă a unei probe de apă uzată, iar CO 2 rezultat
este injectat într-o coloană cu un suport ce formează faza staţionară şi care se încălzeşte la o
anumită temperatură.
5.Consumul total de oxygen(CTO) este aplicat în general pentru concentraţii mici de

compuşi organici. Testul este realizat prin introducerea unei cantităţi cunoscute de probă într-un
dispozitiv de oxidare chimică sau un cuptor cu temperatură înaltă. Înaintea analizei se realizează
acidifierea şi aerarea probei pentru a elimina erorile datorate carbonului organic.
6.Tratabilitatea unei ape uzate reprezintă capacitatea acesteia de a-si micşora complexitatea
şi numărul compuşilor organici, datorită acţiunii microorganismelor în procesul de epurare
biologică. Pot fi considerate tratabile biologic apele uzate care la trecerea prin instalaţiile de
epurare biologică permit îndepărtarea compuşilor biodegradabili în proporţie de 80-98% şi a
compuşilor organici totali în proporţie de 60-90%.
7.Azotul sub formă de ammoniac liber, azotul organic, nitriţii şi nitraţii constituie azotul
total din apa uzată brută. Amoniacul liber constituie rezultatul descompunerii bacteriene a
materiilor organice. În apele uzate menajere amoniacul poate varia în limitele 15-50 mg/dm 3.
Azotul organic şi amoniacul liber reprezintă indicatori de baze pun în evidenţă gradul de poluare
organică azotoasă ale apelor uzate. În general apele uzate menajere au un conţinut ridicat de azot
organic şi scăzut de amoniac liber.
II. Anorganice
1.Aciditatea apelor uzate este determinată de prezenţa CO2 liber, a acizilor minerali şi a
sărurilor acizilor tari cu bazele slabe. Se exprimă în ml substanţă alcalină normală pentru
neutralizarea unui dm3 de apă.
2.Alcalinitatea apelor uzate este dată de prezenţa bicarbonaţilor şi carbonaţilor alcalini şi a

hidroxizilor. Apele uzate menajere sunt uşor alkaline cu ph 7,2-7,6. Se determină prin
neutralizarea unui dm3 de apă de analizat cu o soluţie de NCl 0,1 N exprimată în ml.
3.Ph-ul apelor uzate poate fi acid sau alcalină şi constituie o cauză importantă perturbatoare
a proceselor biologice din cadrul unei staţii de epurare.
4.Potenţialul de oxidoreducere(redox)exprimă logaritmul cu semn schimbat al presiunii

hidrogenului gazos în echilibru cu oxigenul molecular din soluţie (scara redox are valori de la 0
la 42). Rh-ul dar în informaţii asupra capacităţii de oxidare sau reducere a pei uzate. Astfel
pentru rh<15 proba analizată se află în stare de reducere corespunzătoare fermentării
anaerobe,iar ph>25, caracerizează o probă în faza de oxidare aerobă.
5.Conţinutul de săruri: cloruri, sulfuri, sulfaţi este important pentru desfăşurarea proceselor
de epurare biologică.
6.Materiale grele existente în apele uzate industriale sunt toxice pentru microorganismele
care participă la epurarea biologică a apelor şi la fermentarea anaerobă a nămolurilor.
7.Substanţe radioactive folosite din ce în ce mai mult în medicină precum şi în centralele
atomice creează probleme celor care se ocupă cu protecţia calităţii apelor. Aceste substanţe
influenţează procesele de epurare.
8.Detergenţii din apele uzate sunt substanţe tensioactive a căror structură moleculară este
formată din două grupări. Detergenţii sintetici pot favoriza acţiunea nocivă a unor toxine uşurând
absorbţia acestora.
9.Nitriţi şi nitraţi sunt prezenţi în apa uzată în cantităţi mai reduse. Nitriţii din apa uzată
provin din oxidarea incomplete a amoniacului, în prezenţa bacteriilor nitrificatoare. Cantităţile
maxime de nitriţi din apele uzate menajere nu depăşesc 0,1mg/dm3.
Nitraţii provin din mineralizarea substanţelor organice poluante de natură proteică ce conţin
azot. Cantităţile de nitraţi în apa uzată menajeră variază între 0,1-0,4 mg/dm3.
10.Produsele petroliere,grăsimi,uleiuri formează o peliculă plutitoare,care împiedică

oxigenarea apei. În apele uzate menajere prezenţa acestor substanţe este nesemnificativă,însă
prezenţa acestor substanţe în staţia de epurare este dăunătoare, deoarece pot colmata filtrele
biologice şi în procesele de fermentare a nămolurilor.
III. Gazele dizolvate (oxigen,H2S,CH4)
Caracteristici bacterilogice
Au drept scop determinarea numărului,genului şi condiţiile de dezvoltare ale bacteriilor în

emisar sau în efluenţii staţiilor de epurare.
Apele uzate conţin foarte multe specii bacteriene, care s-au adaptat unor condiţii specifice
de poluare. Pentru determinarea gradului de impurificare a apei cu bacterii, se utilizează titrul
coli, care pune în evidenţă existenţa bacteriilor din grupa coli-bacterii.
Caracteristici biologice
Se referă la determinarea speciilor de organisme şi a densităţilor, oferind informaţii asupra

gradului de poluare sau a capacităţii de autoepurare a apelor. Astfel prezenţa sau absenţa unot
tipuri de organisme poate oferi indicaţii asupra desfăşurării procesului de epurare biologică sau
de fermentare a nămolurilor [Dima M.-1998].
Trebuie chiar de la inceput precizat, ca prin ape uzate se intelege amestecul de ape uzate
menajere, industrial, meteorice de deranj, si impuritatile caracteristice apelor uzate industriale,
provenite din gospodarii sunt asemanatoare celor orasenesti. De aceea in unele cazuri este destul
de dificil de a spune despre o apa uzata ca, din punct de vedere calitativ face parte din categoria
apelor uzate menajere sau orasenesti; proiectantul este acela care decide in final categoria din
care apa uzata face parte. [M. Negulescu,1987].
Procesul de epurare consta in indepartarea din apele uzate a substantelor toxice, a

microorganismeior, etc., in scopul protectiei mediului inconjurator (emisar im primul rand, aer,
sol, etc); o epurare corespunzatoare trebuie sa asigure conditii favorabile dezvoltarii in
continuare a tuturor folosintelor (alimentari cu apa, piscicultura, agricultura, etc.).
Evacuarea apelor uzate neepurate in mod corespunzator poate prejudicia, printre altele, in
primul rand sanatatea publica ca o prima masura, in aceasta ordin de idei, STAS 1481-76
prevede ca apele uzate sa fie evacuate intotdeauna in aval de punctele de folosinta. De asemenea
STAS 4706-74 stabileste o serie de conditii tehnice de calitate care trebuie sa le indeplineasca
amestecul dintre apa uzata si a emisarului in aval de punctul de evacuare a apelor uzate , astfel
incat folosintele in aval sa nu fie afectate.
Epurarea apelor uzate se realizeaza in statii de epurare; acestea fac parte integranta din
canalizarea orasului sau industriei, marimea lor fiind determinate de gradul de epurare necesar,
de debitele si caracteristicile apelor uzate si ale emisarului, de folosintele prezente si viitoare ale
apei.
Apele uzate evacuate in retelele de canalizare urbane sau direct in statii de epurare au
caracteristici distincte, functie de natura, vechime, fenomenele de dilutie si autoepurare aparute,
natura procesului tehnologic generator de ape uzate si chiar de conditiile operationale si
climatice existente (in cazul proceselor tehnologice ce se desfasoara in utilaje/unitati deschise).
3.2. Poluanti caracteristici si impactul acestuia asupra mediului, necesitatea
apelor uzate
Printre principalii poluanti care sunt prezenti in apele uzate se numara si :
1.Materii in suspensii a caror cantitate, marime si natura constituie un factor activ de

corodare a canalelor sau conductelor retelei de canalizare , provoaca dureri sau impiedica
curgerea hidraulica normal cum ar fi :
- suspensii mari si grele sau alte materiale care se pot depune;

- corpuri (solide) plutitoare sau antrenate care nu trec prin gratare cu deschideri de 20 mm;
- substantele solide care in apa retelelor de canalizare provoaca fenomene de coagulare care duc la
formare de depuneri in colectare;
- pacura, uleiuri, grasimi sau alte materiale care genereaza aderenta de natura sa produca zone de
acumulari cu depuneri pe peretii colectoarelor;
2.Reziduri organice provenind din apele uzate menajere,industriale şi complexe de

creştere a animalelor.Cele mai încarcate sunt cele din industria alimentară,cea organică de
sinteză şi de hârtie. Impactul acestor compuşi constă în reducerea concentraţiei de oxigen
dizolvat cu repercursiuni asupra florei, faunei. Prezenţa acestor compuşi este indicată de CBO5.
3.Substante cu agresivitate chimica asupra materialelor care sunt folosite in mod obisnuit
la constructia retelelor de canalizare si statiilor de epurare a apelor uzate din centrele populate.
4. Substante de orice natura , solida sau dizolvata, care in aceasta stare sau prin evaporare
impiedica exploatarea normala a canalelor si statiilor de epurare sau provoaca impreuna cu aerul
amestecuri detonante cum ar fi : benzine, benzen, eter, cloroform, acetilena, dicloretilena, alte
hidrocarburi clorurate, sulfura de carbon si alti solventi, namol de la generatoarele de acetilena,
etc.
5. Substante prioritare si prioritar periculoase care pun in pericol personalul de

exploatare al canalizarii (de exemplu : alaclor, antracen, atrazin, difenileteri, cadmiu si compusii
sai, 1,2-dicloretan, diclormetan, plumb si derivatii sai, mercur si derivatii sai, naftalina, nichel si
derivatii sai, compusi tributilstanici, triclormetan,DDT).
6. Substante inhibitoare ale procesului de epurare in cantitati care, in conditiile diluarii

realizate in reteaua de canalizare, ar putea prejudicia functionarea statiilor de epurare sau a celor
de tratare namol (de exemplu: materii solide in suspensie si coloidale, cantitati mari de ioni de
metale grele de tip mercur, plumb, acizi sau baze puternice, clor rezidual, etc.).
7.Nutrienţi include: azotul, fosforul, compuşii cu azot şi fosfor, siliciul şi sulfaţii.
Principalele surse de generare le constituie apele uzate menajere şi efluenţii din industria
îngrăşămintelor chimice. Azotul şi fosforul stimulează creşterea algelor provocând fenomenul de
eutrofizare.
8.Suspensii inerte ,materii coloidale sau materiale fin divizate rezultate ca urmare a
proceselor de spălare din diverse industrii. Prin depunerea solidelor în suspensie se perturbă viaţa
acvatică normală (înfundarea branhiilor peştilor) în emisarul în care a fost deversată apa uzată.
9.Alţi compuşi cum ar fi: sărurile sau agenţii reducători (sulfiţi sau săruri feroae) acizi,
baze, uleiuri, care apar în efluenţii rezultaţi din diverse industrii.
În cantităţi mici, sărurile nu au efecte negative asupra mediului înconjurător, dar compuşii
reducători, prin consumarea oxigenului dizolvat micşorează capacitatea de autoepurare a
emisarului.
10.Apa caldă produsă de mai multe industrii care utilizează apa ca agent de răcire.
Deversarea ca atare a apei calde în emisar perturbă desfăşurarea proceselor biologice de
autoepurare (temperature maximă admisă 30°C).
11.Apa caldă produsă de mai multe industrii care utilizează apa ca agent de răcire.
Deversarea ca atare a apei calde în emisar perturbă desfăşurarea proceselor biologice de
autoepurare (temperature maximă admisă 30°C).
Necesitatea epurării apelor uzate
In Romania, calitatea apelor este urmarita conform structurii si principiilor metodologice ale
Sistemului National de Supraveghere a Calitatii Apelor care cuprinde cele cinci subsisteme de
apa si sursele de poluare vizate in cazul apelor si apelor uzate.
Luand in considerare si ultimul subsistem de apa, apa uzata, au fost investigate
urmatoarele tipuri de substante poluante/impurificatoare si “poluari” la nivelul fiecarui bazin
hidrografic (poluarea apei fiind datorata fie deversarilor de ape uzate neepurate corespunzator,
fie diferitelor activitati economice care induc poluarea in mediul acvatic) :
- poluarea cu produse rezultate din procesele industriale, in care sunt cuprinse o gama variata de
poluanti, in zonele din jurul marilor platforme industriale.
- poluarea cu produse menajere si produse rezultate din activitatea zootehnica – substante
organice, azotati, bacterii - a apelor din zona unor mari orase.
- poluarea cu produse petroliere si compusi fenolici a apelor de suprafata si acviferului freatic ;
- poluarea cu produse utilizate pentru fertilizarea si combaterea daunatorilor in
agricultura(compusi cu azot, cu fosfor, pesticide, etc.)
Aceste poluari sunt datorate printre altele si deversarilor de ape uzate continand compusi toxici
prioritari/prioritari toxici care nu se incadreaza in limitele impuse de legislatia in vigoare sau de
Inspectoratele de Protectia Mediului.
Aderarea Romaniei in UE conditioneaza aplicarea prevederilor legislative in
recomandarile de raportare cantitativa si calitativa pentru apele uzate generate in fiecare
agent economic sau institutie publica .
In aceste conditii se recomanda un regim de urgenta urmatoarele actiuni la nivelul fiecarei zone
administrative din tara:
a) Deversarile de ape uzate sa fie monitorizate in conformitate cu autorizatiile emise de autoritatile
de mediu pentru verificarea implementarii cerintelor incluzand valorile limita pentru anumiti
parametri ai apei uzate evacuate. in caz de neconformare, trebuiesc identificate motivele,
trebuiesc luate in consecinta masuri legale si de monitorizare de catre autoritati spre a se
ameliora neajunsurile. Modul si locul de prelevare a probelor trebuie sa fie reprezentative pentru
evacuare.
b) Monitorizarea de catre autoritati: sa se efectueze cel putin de 1 – 12 ori pe an favorizandu-se
intervale de timp neregulat. Monitorizarea de catre autoritati poate fi inlocuita prin monbitorizare
de catre laboratoare comerciale sau de consultanti care trebuie sa fie autorizate de catre autoritati.
Auto – monitorizarea : sa se execute de catre personalul folosintei, de apa care, evacueaza sau
care gestioneaza resursa de apa sau, de catre un laborator sau de un consultant care este
contractat de beneficiarul folosintei si este autorizat de autoritati.
Frecventa auto – monitorizarii pentru analiza parametrilor trebuie sa fie de la zilnic la saptamanal
pentru folosinte de apa mari, si de la saptamanal la lunar pentru folosinte de ape mici si mijlocii.
Beneficiarul folosintei va raporta autoritatii rezultatele automatizarii cel putin odata pe an dar
imediat in caz de neconformare.
c) Ori de cate ori sunt disponibile sa se foloseasca metode standardizate pentru prelevarea
probelor analizei si asigurarea calitatii (ex: standarde CEN, standarde ISO, ghiduri OECD.).
d) La evacuari de ape uzate urbane sa se analizeze in mod regulat CCO sau COT sau CBO5, NH4-
N, N-total si P-total. Daca exista instalatii industriale care evacueaza in statia de epurare apa
uzata urbana s-ar putea sa fie necesara analizarea de parametri suplimentari.
e) Pentru evacuari de ape uzate industriale sa se analizeze parametrii reprezentativi pentru
productia instalatiei industriale si poluantii globali sau de grup din apa uzata. Daca exista sau
se asteapta sa fie in apa uzata substante din lista substantelor prioritare poluantii care sunt
analizati, trebuie completati cu poluantii care includ acele substante.
f) Datele monitorizate trebuie sa fie pastrate in banci de date. Datele relevante trebuie sa fie
accesibile publicului, de exemplu prin raportare anuale despre monitorizarea evacuarilor de ape
uzate sau situatia incarcarii cu impurificatori a resurselor de apa.
Stabilirea posibilitatilor de evacuare a apelor uzate in mediu va avea in vedere urmatoarele

cerinte obligatorii :
 Micsorarea cantitatilor de apa uzata industriala ca urmare a recircularii acestora in procesul

tehnologic industrial sau intr-un proces tehnologic invecinat;
 Reducerea gradului de “impurificare” al apelor uzate prin:
- adoptarea proceselor tehnologice avansate sau modernizarea celor existente astfel incat sa se
reduca la maxim pierderile de materii prime, produse semifinite si finite care polueaza apele
rezultate in procesul tehnologic;
- utilizarea in procesul tehnologic a substantelor care prezinta toxicitate redusa in apele uzate
rezultate;
- recuperarea substantelor valorificabile din ape uzate;
- folosirea posibilitatilor de neutralizare combinata intre diferirte categorii de ape uzate ( de
exemplu: ape uzate acide si ape uzate bazice) rezultate din acelasi proces tehnologic industrial
sau in procese tehnologice industriale invecinate.
 Valorificarea apelor uzate ca ape de irigatie dupa epurarea lor pe platforma industriala;
 Uniformizarea debitelor si a concentratiilor a apelor uzate in scopul evitarii socurilor la evacuare
in mediu.
3.3. Conditii de calitate pentru factorul de mediu ,”apa” , normative tehnice .
Odată cu creşterea numărului populaţiei şi necesităţii ei se înregistrează o creştere

considerabilă a producerii diferitor substanţe şi articole sintetice în compoziţia cărora intră
compuşi chimici care în timpul fabricării şi utilizării prezintă un pericol mare pentru sănătatea
oamenilor şi mediul ambient.
A sporit considerabil şi utilizarea pesticidelor în agricultură, aplicarea intensivă a acestora
provoacă efecte toxice asupra tuturor fiinţelor vii.
O categorie deosebit de periculoasă a compuşilor menţionaţi o prezintă poluanţii organici
persistenţi (P.O.P) care se utilizează în industrie şi agriculură şi în unele cazuri se generează în
cadrul proceselor industriale.
În majoritatea bazinelor acvatice, cursurilor de apă, mărilor sunt depistate diferite
concentraţii de pesticide şi alte substanţe organice persistente.
În cazul unor cantităţi mai mari de pesticide apa capătă un miros specific, carac-teristic
acestor tipuri de substanţe.
Datorită proceselor de migrare,pesticidele impreună cu apa de ploaie se infiltrează în

straturile freatice şi chir în cele arteziene.
Sursa cu cel mai mare număr potenţial de poluare este agricultura. Reziduurile netratate de
la formele zootehnice sunt împrăştiate pe terenuri şi o parte îşi croiesc drum până la cursul de
apă.
În vederea protecţiei apelor ca factor natural al mediului înconjurător,ca element de bază
pentru viaţă şi desfăşurarea activitătilor social economice, evacuarea apelor uzate în apele de
suprafaţă se face numai în condiţiile prevăzute de Legea Apelor nr.8/1974.
Pentru respectarea acestor condiţii, sunt necasare numeroase studii şi cercetări în vederea
stabilirii schemei optime a statiei de epurare.
Codiţiile tehnice de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafată, după
amestecul lor cu apele uzate brute sau epuraresunt specificate de către Legea “Apelor Române”,
în grija cărora se află bazinele hidrografice.
Conform domeniului de utilizare, apele de suprafaţă se clasifică in 3 categorii de calitate
notate cu I, II, III, aşa cum sunt arătate în tabelul 3.1, la care s-au prezentat şi valorile limită
pentru diferiţi indicatori de calitate. Aceste valori trebuiesc realizate în secţiunea de control
situate la 1 km amonte de punctul sau zona de folosinţă pentru apele de suprafaţă din categoria I
şi a-II-a respective pentru apele din categoria a-III-a. Condiţiile de calitate ale apei din categoria
a-III-a corespund şi cerinţelor de desfăşurare a proceselor biologice care asigură autoepurarea.
În tabelul 3.1. sunt prezentate valorile limită a principalelor substanţe poluante din apa
uzată, corespunzătoare gradelor de diluţie cu valori 1-50-100
Tabelul 3.1.
Domeniul de utilizare a apelor de suprafaţă şi valorile limită pentru unele caracteristici de

calitate a apei
Categoria Domenii de utilizare Caracteristici de calitate
-alimentarea centralizată cu apă O2≥6mg/dm3

potabilă;
-alimentarea centralizată cu apă a CBO5≤5mg/dm3

unităţilor de creştere a animalelor;
-alimentarea centralizată cu apă a CCO-Mg=10mg/dm3

intreprinderilor din industria
alimentară şi din alte ramuri de
I activitate (care necesită apa de
calitatea celei potabile)
-reproducerea şi dezvoltarea salmo- CCO-Cr=10mg/dm3

nidelor în amenajări piscicole;
-standuri organizate,piscine. Bacilli coli=105/dm3
-alimentarea cu apă a amenajărilor O2≥5 mg/dm3

piscicole cu excepţia altor salmo-
nicole;
-alimentarea cu apă a unor procese CBO5≤7 mg/dm3
II tehnologice industriale;
-scopuri urbanistice şi de agrement CCO-Mn=15 mg/dm3
-alimentarea cu apă a sistemelor de CBO5≤12 mg/dm3

irigaţii
III O2≥4 mg/dm3
-alimentarea cu apă a industriilor pen- CCO-Mn=25 mg/dm3

tru scopuri tehnologice
CCO-Cr=30 mg/dm3
Se recomandă ca evacuarea în emisar a apelor uzate ale căror grade de diluţie sunt
cuprinse între 50-100 să se realizeze prin guri de vărsare speciale de difuzie în vederea obţinerii
de valori limită admise [Dima M.-1981].
Obiectivul acestei Directive este reducerea poluarii cu substante din Lista II în toată
Uniunea Europeana şi eliminarea poluarii cu cele mai periculoase substante (prevăzute pe Lista I
a Directivei). Directiva aceasta este asimilată acum cu Directiva Cadru privind Apa, dar
majoritatea prevederilor, cu exceptia Listei I şi Listei II inlocuite de Lista de substanţe
prioritare/prioritar periculoase, rămân în vigoare până în 2013.
În legislatia din Romania aferentă acestei directive, respectiv HG nr. 118/2002, termenul
de “substanţe din Lista I si Lista II” a fost înlocuit cu termenul “substanţe prioritare/prioritar
periculoase din Lista de substanţe prioritare în domeniul politiciii apelor, prezentă şi în Legea
Apelor nr. 310/2004
[http://www.apmdb.ro/noutati/angaja-mente/Calitatea%20apei/Directiva%2076_464_CEE.htm].
Hotărâre nr. 188/2002 din 28/02/2002-pentru aprobarea unor norme privind
condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate. Actualizat în 2005.
Normativ din 28/02/2002- privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanţi a

apelor uzate industriale şi orăşeneşti la evacuarea în receptorii naturali, NTPA-001/2005.
Tabelul 3.2
Valori limită de încărcare cu poluanţi a apelor uzate industriale şi urbane evacuate în

receptori naturali
NTPA NTPA
001/2002 002/2002
Nr. Indicatorul de calitate U.M Valorile limite admisibile

Ctr
.
A Indicatori fizici
1 Temperatura °C 35 40
B Indicatori chimici
2 pH Umiditati pH 6.5 – 8.5 6.5 – 8.5
Pentru fluviul Dunarea 6.5 – 9.0
3 Materii in suspensie mg/dmc 35.0 (60.0) 350
4 Consum biochimic de oxigen la cinci mg0(2)/dmc 25.0 300
zile
5 Consum chimic de oxigen - metoda mg0(2)/dmc 125.0 500
cu dicromat de potasiu
6 Azot amoniacal mg/dmc 2.0(3.0) 30
7 Azot total mg/dmc 10.0(15.0)
8 Azotati[NO(3)] mg/dmc 25.0(37.0)
9 Azotati[NO(2)] mg/dmc 1(2.0)
10 Sulfuri si hidrogen sulfurat mg/dmc 0.5 1.0
11 Sulfiti[SO(3)] mg/dmc 1.0 2
12 Sulfati [SO(4)] mg/dmc 600.0 600
13 Fenoli antrenabili cu vapori de apa mg/dmc 0.3 30
14 Substante extractibile cu solventi mg/dmc 20.0 30
organici
15 Produse petroliere mg/dmc 5.0
16 Fosfor total mg/dmc 1.0(2.0)
17 Detergenti sintetici mg/dmc 0.5 25
18 Cianuri totale mg/dmc 0.1 1.0
19 Clor rezidual liber mg/dmc 0.2 0.5
20 Cloruri mg/dmc 500.0
21 Floruri mg/dmc 5.0
22 Reziduu filtrat la 105°C mg/dmc 2000.0
23 Arsen mg/dmc 0.1
24 Aluminiu mg/dmc 5.0
25 Calciu mg/dmc 300.0
26 Plumb mg/dmc 0.2 0.5
27 Cadmiu mg/dmc 0.2 0.3
28 Crom total mg/dmc 1.0 1.5
29 Crom hexavalent mg/dmc 0.1 0.2
30 Fier total ionic mg/dmc 5.0
31 Cupru mg/dmc 0.1 0.2
32 Nichel mg/dmc 0.5 1.0
33 Zinc mg/dmc 0.5 1.0
34 Mercur mg/dmc 0.05
35 Argint mg/dmc 0.1
36 Molibden mg/dmc 0.1
37 Seleniu mg/dmc 0.1
38 Mangan total mg/dmc 1.0 2.0
39 Magneziu mg/dmc 100.0
40 Cobalt mg/dmc 1.0
[http://www.anpcnet.ro/ro/wpcontent/uploads/manual/Le-gislatie/HG-188-2002.pdf].
CAPITOLUL IV
Tehnologia adoptată pentru epurarea apelor uzate municipale
Analiza posibilitatilor de recirculare a efluentilor industriali trebuie sa ia in considerare mai

multi factori specifici(C.Teodosiu, 2002):
-Tipul efluentului industrial ( caracteristicile de calitate , debite specifice);
-Caracteristicile tinta pentru apele de recirculare (in functie de tipul de utilizare a apei
recirculte);
-Evaluarea diferitelor alternative de epurare combinata (procese de epurare conventionale

existente corelate/completate cu procesele de epurare avansate propuse);
-Analiza costurilor pentru fiecare dintre alternativele de procese de epurare combinate propuse;
-Aspecte de monitorizare a apelor uzate si a consumurilor de apa;
-Corelarea cu alte masuri de prevenire a poluarii cum sunt separarea fluxurilor de apa uzata
in functie de incarcarile in poluanti , reducerea debitelor de ape uzate si utilizarea proceselor
corecte de preepurare pentru a reduce volumul si /sau toxicitatea.
In afara de acesti factori prezentati , intervin o serie de factori generali care caracterizeaza
selectia operatiilor si proceselor unitare pentru alcatuirea schemei tehnologice de epurare.
Schema tehnologica de epurare combinata –este reprezentarea combinatiilor de operatii si

procese unitare folosite pentru a se realiza scopul dorit si anume: epurarea apelor uzate cu un
anumit nivel de poluare si respectiv asigurarea conditiilor pentru recircularea acestora (prin
utilizarea combinata a proceselor de epurare conventionala si avansata).
Stabilirea procesului tehnologic de epurare a apelor uzate respectiv , a schemei

tehnologice se face ca urmare a analizei procesului de epurare in ansamblul sau tinand cont de
urmatoarele aspecte asupra performantelor controlului , fiabilitatii , adaptabilitatii la conditii
variabile , se pot obtine in sistemele de epurare ce functioneaza deja , in cadrul sistemelor si
proceselor noi fiind necesara examinarea performantelor printr-o serie de evaluari progresive
(Macoveanu si colab. , 1997):
a.Cerintele consumatorului / unitatii care recircula apa uzata se pot exprima sub forma unei
limitari legale de : costul instalatiilor de epurare , posibilitatile de exploatare a instalatiilor si
folosire a personalului existent , impactul asupra mediului inconjurator , realizarea unor anumite
caracteristici calitative pentru apele recirculate , realizarea unui anumit grad de recirculare.
b.Experienta existenta este importanta in proiectarea si exploatarea statiilor de

epurare.Informatiilor asupra performantelor , controlului si fiabilitatii , adaptabilitatii la conditii
variabile , se pot obtine in sisteme de epurare ce functioneaza deja , in cazul sistemelor si
proceselor noi fiind necesara examinarea performantelor printr-o serie de evaluari progresive ,
care include atat documentari teoretice cat si studii la scara de laborator sau pilot.
c.Standardele sau normativele care reglementeaza valorile principalilor indicatori de calitate

pentru emisari sau pentru recirculare.
d.Selectia proceselor este un aspect esential in proiectarea instalatiilor de proiectare , evaluarea
tehnica si economica a principalelor alternative a proceselor combinate presupunand experienta
atat teoretica cat si practica.
e.Compatibilitatea cu instalatiile existente este importanta , deoarece introducerea unor operatii

sau procese de epurare avansate (noi) implica schimbarea conditiilor de operare si o pregatire
corespunzatoare a personalului.
f.Consideratiile economice sunt de foarte mare importanta in alcatuirea procesului tehnologic de

epurare si in final , in proiectarea statiei de epurare.
g.Alte consideratii importante:
 -posibilitatea procurarii utilajelor si aparaturii necesare;

 -folosirea personalului specializat;
 -sursele si consumurile de energie;
 -impactul asupra mediului a proceselor propuse;
 -cantitati de deseuri;
Selectia proceselor si operatiilor unitare in vederea alcatuirii procesului tehnologic de

epurare combinata pentru recircularea apelor uzate este cea mai importanta etapa in proiectarea
unei statii de epurare a apelor uzate.
In procesul de selectie , aspectul cel mai important este evaluarea diverselor combinatii de
operatii si procese unitare , atat din punct de vedere tehnologic cat si din punct de vedere
economic, cu referiri atat la treptele de epurare conventionala si avansate.
Cei mai importanti factori care intervin in evaluarea si selectia operatiilor si proceselor
unitare sunt prezentati in tabelul urmator (Metkalf si Eddy , 1991; Quasim.1999):
Alegerea variatei optime din punct de vedere tehnologic se poate realiza prin doua
modalitati:
-pe baza experientei anterioare existente pentru statii de epurare cu aceiasi capacitate care
utilizeaza procese combinate;
-pe baza evaluarii tuturor factorilor ce contribuie la selectia operatiilor si proceselor unitare ce
alcatuiesc schema tehnologica de epurare combinata.Aceasta evaluare se poate face atat din
vedere tehnic cat si economic , dar necesita studii suplimentare de laborator si la scara pilot
privind regimurile tehnologice , optime pentru diferite propuneri de scheme tehnologice
Nr. Factori Observatii

Crt.
1 Posibilitatile de aplicare a Sunt evaluate pe baza experientii anterioare , a datelor din
procesului de epurare literatura , din instalatii pilot in functiune.
combinata
2 Debitul de ape uzate Procesele alese trebuie sa corespunda debitului de ape uzate
estimat.
3 Variatiile de debit si Cele mai multe procese de epurare au rezultate mai bune in
compozitie ale apei uzate conditii relativ constante de debit si compozitie ale apei
uzate.
4 Caracteristicile apei Influenteaza in mod direct tipul proceselor folosite:fizice ,
uzate(compozitia) chimice , biologice si epurarea avansata.
5 Poluanti care inhiba sau se Este necesar sa se identifice acesti poluanti in apele uzate ,
mentin neschimbati in pentru a alege in mod corespunzator schema de epurare.
cursul epurarii apelor uzate
6 Conditii climaterice Temperatura influenteaza viteza de reactie a multor procese
chimice si biologice .
7 Conditii de reactie si Alegerea si proiectarea reactorului se bazeaza pe consideratii

alegerea reactorului cinetice si termodinamice , fiind importante de asemenea ,
tipul de reactie prin care se realizeaza eliminarea poluantilor ,
folosirea eventuala a catalizatorilor , posibilitatile de
intensificare a transerului de masa sau caldura.
8 Performantele realizate Sunt, de obicei exprimate prin prisma calitatii efluentului ,
valorile concentratiilor poluantilor in efluentul pentru
recirculare trebuind sa fie conform cu valorile admisibile.
9 Emisii /deseuri rezultate Tipurile si cantitatile de emisii lichide ,gazoase sau deseuri
solide obtinute din procesul de epurare combinata trebuie sa
fie cunoscute sau estimate din studii de laborator sau la scara
de pilot.
10 Prelucrarea namolurilor Selectia sistemului de prelucrare a namolurilor trebuie sa
rezultate din procese de corespunda cu sistemul de epurare ales, tinand cont si de
epurare modul in care ar putea afecta prelucrarea namolurilor
procesele de epurare ale apelor uzate.
11 Factorii de mediu Directia vantului, zgomotul , circulatia , distanta fata de
zona rezidentiala , caracteristicile emisarului , influenteaza
sau conditioneaza restrictiv unele procese sau amplasarea
statiei de epurare.
12 Necesarul de agenti Trebuie cunoscute cantitatile , efectul chimicalelor si modul
chimici in care acestea afecteaza costul procesului de epurare pe
ansablul sau si de tratare a deseurilor rezultate.
13 Necesarul de energie si Trebuie cunoscut necesarul energetic suplimentar al
alte resurse procesului de epurare in conditiile introducerii unei trepte
de epurare avansate.
14 Necesarul de personal Este important sa se cunoasca numarul de oameni si nivelul
lor de calificare, precum si timpul in care se poate realiza
calificarea lor.
15 Conditii de Este necesar sa se cunoasca conditiile deosebite de
Conditii exploatare si exploatare-lucrul la temperaturi si presiuni mari cu
fiabilitate substante toxice-necesarul si costul aparaturii suplimentare.
16 Procese auxiliare Utilaje auxiliare:depozitare, pompare, transfer termic ,
trebuie sa fie cunoscute la fel si efectele nefunctionarii
acestora asupra calitatii efectului.
17 Performantele procesului Sunt importante performantele pe termen lung ale
de epurare operatiilor si proceselor unitare , influenta concentratiilor
soc ale poluantilor asupra acestora.
18 Complexitatea procesului Sunt foarte utile informatiile asupra complexitatii
exploatarii instalatiilor de epurare in conditii obisnuite sau
de urgenta si nivelul necesar de pregatire a operatiilor.
19 Compatibilitatea cu Operatiile sau procese unitare de epurare avansata pot fi
instalatiile deja existente compatibila cu instalatiile existente , expansiunea statiei de
epurare facandu-se astfel rapid.
20 Spatiu necesar Se considera atat necesarul pentru instalatiile existente cat si
pentru dezvoltarile ulterioare.
4.1. Factorii de influenta pentru selectia operatiilor si proceselor unitare
Selectia dintr-o statie de epurare a apelor uzate are urmatoarele elemente:
1.Posibilitatile de aplicare a procesului de epurare propus –aceste posibilitati sunt evaluate pe

baza experientei anterioare si a datelor din literatura pentru statii pilot sau statii de epurare in
functiune .
2.Debitul de ape uzate .
Procesul tehnologic propus trebuie sa corespunda debitului estimat de ape uzate.
3.Variatii de debit si compozitie a apelor uzate.
Sunt analizate in ideea uniformizarii acestora printr-o treapta in procesul tehnologic

propus.
4.Caracteristicile si compozitia apei uzate(caracteristici fizice,chimice,biologice si

bacteriologice).
5.Identificarea poluantilor prioritari -este foarte important sa cunoastem epurarea avansata.
6.Conditiile climatice.
Temperatura si umiditatea sunt factori care influenteaza in mod deosebit alegerea

proceselor biologice in special dar si desfasurarea altor procese chimice .
7.Conditii de reactie si alegerea reactoarelor
Procesele chimice si biologice sunt stabilite in functie de conditiile cinetice si

termodinamice ale procesului.
8.Eficienta procesului tehnologic.
Se propun procese care au eficienta mare in ceea ce priveste gradul de epurare pentru
principalii poluanti vizati.
9.Deseurile rezultate din procesul tehnologic.
Principalul deseu la statia de epurare este namolul.
10.Factorii de mediu in general:directia vantului, distanta fata de zonele rezidentiale,

caracteristicile emisarului in zona de deversare.
11.Necesarul de reactivi chimici.
Trebuie evaluat pe baza procesului de epurare chimica.
12.Necesarul de utilitati cum ar fi energia, aerul pt fiecare proces tehnologic adoptat se

analizeaza consumul de aer, energie.
13.Necesarul de personal se evalueaza in functie de performantele statiei de epurare , de nr de

analize zilnici, conditii de functionare.
14.Problemele de exploatarea si fiabilitate a instalatiei –se analizeaza toate costurile pentru

exploatarea normala a statiei de epurare .
15.Costuri de investitie si amortizare.
Aici avem 2 cazuri:
Primul cazul in care se urmareste imbunatatirea performantelor in statia de epurare

trebuiesc avute in vedere procesele fizice, chimice si biologice suplimentare introduse ca
variante de modernizare.
In al doilea caz se urmareste proiectarea unei statii de epurare trebuiesc avute in vedere
costurile suplimentare de investitie in cazul in care se propun mai mult de trei procese mecano-
fizice, chimice si/sau biologice.
16.Evaluarea proceselor auxiliare-este vorba in general de statiile de pompare necesare

functionarii statiei de epurare , schimbatoare de caldura necesare incalzirii pe timp de iarna , a
bazinelor cu namol activ, etc.
17.Complexitatea proceselor influenteaza costurile de operare precum si costurile referitoare la
pregatirea personalului .
18.Compabilitatea cu instalatiile existente –tb sa fim atenti la acest aspect.
19.Spatiul necesar statiei de epurare sau amplasamentului acesteia –se prefera statiile de epurare
compacte deoarece terenurile au devenit foarte scumpe .
4.2. Determinarea gradelor de epurare necesare
Determinarea capacitatii statiei de epurare precum si eficienta sa sunt calculate functie de

valorile gradului de epurare necesare pentru principalii indicatori de calitate ai apelor uzate.Prin
grad de epurare se intelege procentul de reducere ca urmare a epurarii a unei parti din compusii
poluanti de natura fizica,chimica si biologica din apele uzate astfel incat procentele ramase sa
satisfaca cerintele legislative impuse apei uzate epurate avand in vedere dilutia si amestecarea
acesteia cu apa emisarului considerat.
GE=(Ci-Cf)/Ci*100 [%]
Relatia de calcul (1) in care:
Ci-reprezinta valoarea concentratiei initiale a indicatorului fizic,chimic din apele uzate pentru
care se determina gradul de epurare,(mg/l)
Cf-reprezinta valoarea concentratiei finale a aceluiasi indicator dupa epurarea apei uzate,(mg/l)
Un parametru care intervine in calculele de proiectare a unei statii de epurare ape uzate urbane
care deverseaza in emisar apa de suprafata este gradul sau raportul de dilutie notat cu d si care
este dat de relatia(2):
Q 5
d= = =15 . 625
q 0 ,32
In care:
Q-debitul emisarului(m2/s)
q-debitul maxim zilnic ape uzate(m2/s)
Intr-o sectiune intermediara de la gura de varsare pana la sectiunea de amestecare completa

raportul de dilutie real va fi exprimat prin relatia (3) si anume:
Q 5
d =a∗ =0,8∗ =12 .5
q 0 ,32
In care:
a-coeficientul de amestecare corespunzator sectiunii considerate a carei valori poate varia intre
0,7-0,9.Alegem a=0,8.
In unele calcule si studii hidraulice valoarea coeficientului de amestecare a este data de relatia
lui I.D. Rodziler:
3 3
1−e−α √ L 1−e−0 , 369 √14000
a= = =0 , 988
Q −α 3√ L 1+15 .625∗e−0 , 369 3√14000
1+ ∗e
q
In care:
a-coeficient de amestec
α -coeficient exprimat prin relatia lui V.A. Frolov
Dt 0,0135
α=ξφ √ =1,5∗1,2 √ =0,369
√q √0,32
ξ -coeficient ce tine cont de locul si tipul evacuarii apei uzate in emisar
Se adopta ξ =1,5 corespunzator evacuarii la talveg
θ -coeficient de sinuozitate al receptorului; θ =1,2
v∗H 1,5∗1,8
Dt= = =0 , 0135
200 200 m2/s
In care:
v-viteza medie a receptorului,m/s (din tema de proiectare)
H-adancimea medie a receptorului,H=1,8 m(se adopta)
q-debitul maxim zilnic al apei uzate,m3/s
L-distanta reala dupa talveg de la punctul de varsare al apei uzate pana la sectiunea examinata
privind calitatea emisarului,m(in calcule sectiunea examinata se considera situate la 1 km amonte
de sectiunea de folosinta)
L=Ltema−1 km=15−1=14 km=14000 m
Se adopta Ltema=15 km
Se calculeaza lungimea de amestecare indicate cu ajutorul relatiei(se calculeaza utilizand ambele

valori ale lui a):
3
2,3 a∗Q+q 2,3 0,8∗5+0 , 32
Lam=
[a
lg
( 1−a ) q ] [
≤L⇔ lg
0,8 ( 1−0,8 )∗0 , 32 ]
=145 , 396 m
Dupa determinarea gradului de dilutie real se calculeaza gradul de epurare necesar pentru
poluantii importanti considerati in tema de proiectare,asa incat,dupa epurare si amestecare cu
apele emisarului sa se incadreze in conditiile de calitate,categoria a doua de ape de suprafata.
Pentru a=0,988
1.Determinare GE dupa materii in suspensie.
Se va aplica formula generala de determinare a GE particularizeaza pentru materiale in suspensii:
455−50
GE=(C iSS−C fSS )/CiSS∗100 0 0 = ∗100=89 0 0
455
CiSS-valoarea finala a concentratiei materie solide in suspensie,conform NTPA 001/2002
2.Determinarea GE necesar dupa substante organice(CBO5)
Acesta calcul se defineste in urmatoarele situatii:
a. Cand in afara de dilutii si amestecare intervine si procesul natural de autoepurare a apei

prin oxigenarea la suprafata.
b. Cand in ecuatia de bilant calculele se bazeaza numai pe dilutie si amestecare sin u iau in
considerare procesul de autoepurare
c. Functie de conditiile impuse prin NTPA 001/2002.
a. Se ia in considerare dilutia,amestecarea si procesul de autoepurare prin oxigenarea
apei.
a . m.
Avem: CBO 5 -reprezinta cantitatea de CBO5 admisibila a fi evacuate in emisar pentru
amestec,in sectiunea de calcul(7 mg/l)
k1=0,1 zi-1 –coeficient de oxigenare sau constanta de consum a oxigenului in ape uzate
k1r=0,1 zi-1 –constanta de consum a oxigenului din apele emisarului in amonte de gura de
varsare.
q-debitul zilnic maxim.m3/s
Q-debitul emisarului,m3/s
a=0,8
t-timpul de curgere a apei intre sectiunea de evacuare si sectiunea de calcul
L 14000 9333 , 33
t= = = =0 ,108
v 1,5 86400 s
CBO5r reprezinta cantitatea de substanta organica,exprimata prin CBO5,al apelor emisarului in

amonte de gura de varsare,(2 mg/l)
a∗Q −k r1 ∗t CBO a5 .m .
CBOa5 . u.= −k1∗t
( a. m.
5
r
CBO −CBO ¿ 10 + −k ∗t
5 )
q∗10 10 1
0,8∗5
CBOa5 . u= −0,1∗0, 108
( 7−2∗10−0, 17∗0 , 108 ) + 7 −0,1∗0, 108 =83 .5
0 ,32∗10 10
b. Se ia in considerare numai amestecarea si dilutia,ecuatia de bilant fiind:
CBO a.5 u∗q+a∗Q∗CBO r5 =( q+a∗Q )∗CBOa5 . m ⇔

[(0. 32+0 . 8∗5 )∗7−(0. 8∗5∗2)]/0 .32 ⇒69 . 5 mg/l
c.Se ia in calcul valoarea impusa de NTPA 001/2002
CBO5NTPA=25 mg/l
4.3. Variante tehnologice de epurare a apelor uzate principale

Clasificarea metodelor de epurare:
1.Dupa tipul procesului:
 -Epurare mecanica
 -Epurare chimica
 -Epurare biologica
 -Epurare avansata
2.Dupa tipul operatiei si proceselor unitare avem:
 -Epurare primara
 -Epurare secundara
 -Epurare tertiala
Exista mai multe tipuri de variante tehnologice:
 -Epurare mecanica
 -Epurare mecano-chimica
 -Epurare mecano-biologica
 -Epurare mecano-chimico biologica
 -Epurare avansata
In cadrul epurarii mecanice sunt folosite operatii fizice pentru eliminarea poluantilor:
-retinerea corpurilor si suspensiilor mari pe gratare , site , comutatoare
-separarea uleiurilor in separatoare de grasimi
-sedimentarea materiilor in suspensie in deznisipator si decantoare primare
Efluentul rezultat in urma epurarii mecanice contine suspensii fine si coloizi si materii
organice in cantitati mari.
Procedee de epurare mecano-chimice:
 Se aplica la apele uzate in compozitia carora predomina materiile in suspensie si coloizii

care nu pot fi retinute decat prin tratarea acestor ape uzate cu reactivi chimici de
coagulare.
 Pentru a creste eficienta procesului chimic apele uzate vor fi supuse unei epurari
mecanice in prealabil de aceea procedeul se numeste epurare mecano-chimica.
 Acest procedeu este aplicat frecvent in cazul apelor uzate industriale.
3.Procedeele de epurare mecano-chimico biologica se bazeaza pe actiunea comuna a
proceselor fizice , chimice si biologice si pot avea loc in conditii naturale (campuri de irigare si
de infiltrare , iazuri biologice) sau in conditii artificiale prin filtrare biologica (filtre biologice de
mare sau mica incarcare, filtre biologice scufundate si filtre turn) sau in bazine de aerare cu
namol activ de mica sau mare incarcare cu aerare normala sau prelungita .
 In cadrul acestor procedee sunt indepartate solidele in suspensie si compusii

organici biodegradabili.
Epurarea mecanica , chimica si biologica nu realizeaza eliminarea unei anumite

categorii de poluanti numiti refractat care si in cazul concentratiilor mici au efecte negative
asupra organismelor vii si asupra echilibrului ecologic in natura.
4.4. Calculul concentratiei intermediare realizate pentru etapele de epurare mecanic si

biologic si verificarea realizarii gradului de epurare necesara.
Concentratii intermediare pentru fiecare poluant
Ci −C f
GE= ∗100
Ci %
Ci ( 100−GE )
Cf =
100
I. Ape uzate → Gratare si site → Deznisipator → Decantor primar → BNA →

Decantor secundar → Apa epurata
Materii solide in suspensie
GE=5% , Ci=455 mg/l
Gratare si site:
Ci ( 100−GE ) 455 (100−5 )

Cf = = =432 ,5
100 100 mg/l
Deznisipator:
GE=10% , Ci=432.5 mg/l

Ci ( 100−GE ) 432. 5 ( 100−10 )
Cf = = =389. 25
100 100 mg/l
Decantor primar:
GE:60% , Ci=389.25 mg/l
Ci ( 100−GE ) 389 . 25 ( 100−60 )

Cf = = =155. 7
100 100 mg/l
BNA+Decantor secundar:
GE=85% , Ci=155.7 mg/l
Ci ( 100−GE ) 155 . 7 (100−85 )

Cf = = =23 .35
100 100 mg/l
Calculul concentratiei intermediare pentru CBO5
Ci ( 100−GE ) 405 (100−0 )

Cf = = =405
Gratare si site: 100 100 mg/l
Ci ( 100−GE ) 405 (100−5 )

Cf = = =384 , 75
Deznisipator: 100 100 mg/l
Ci ( 100−GE ) 384 . 75 ( 100−35 )

Cf = = =250 . 08
Decantor primar: 100 100 mg/l
Ci ( 100−GE ) 250 . 08 ( 100−80 )

Cf = = =50 .016
100 100 mg/l
Calculul concentratiilor intermediare pentru consum chimic de oxigen-metoda cu dicromat de

potasiu CCOCr
Ci ( 100−GE ) 545 ( 100−0 )

Cf = = =545
Ci ( 100−GE ) 545 ( 100−5 )
Cf = = =517 , 75
Ci ( 100−GE ) 517 . 75 (100−35 )

Cf = = =336 .53
Ci ( 100−GE ) 336 . 53 (100−82 )

Cf = = =60. 57
100 100 mg/l
Azot total N
Ci ( 100−GE ) 11 , 5 ( 100−0 )
Cf = = =11 . 05
Ci ( 100−GE ) 11 , 5 ( 100−0 )
Cf = = =11 , 5
Ci ( 100−GE ) 11 , 5 ( 100−5 )
Cf = = =10 , 925
Ci ( 100−GE ) 10 , 925 ( 100−85 )

Cf = = =1 .63
100 100 mg/l
II. Ape uzate → Gratare si site → Deznisipator + SG → Decantor primar → BNA →

Decantor secundar → Ape epurate
Ci ( 100−GE ) 455 (100−5 )

Cf = = =432 .55
Ci ( 100−GE ) 432. 55 ( 100−9 )

Cf = = =393 , 34
Deznisipator + SG : 100 100 mg/l
Ci ( 100−GE ) 393 . 34 ( 100−60 )

Cf = = =157 . 339
Ci ( 100−GE ) 157 . 339 (100−87 )
Cf = = =20 . 45
BNA + Decantor secundar: 100 100 mg/l
Calculul concentratiei intermediare pentru consumul biochimic de oxigen CBO5
Ci ( 100−GE ) 405 (100−0 )

Cf = = =405
Ci ( 100−GE ) 405 (100−4 )

Cf = = =388 ,8
Deznisipator + SG : 100 100 mg/l
Ci ( 100−GE ) 388 . 8 (100−37 )

Cf = = =244 . 94
Ci ( 100−GE ) 244 . 94 ( 100−84 )

Cf = = =39 .19
BNA+Decantor secundar: 100 100 mg/l
Consum chimic de oxigen-metoda cu dicromat de potasiu CCOCr
Ci ( 100−GE ) 545 ( 100−0 )

Cf = = =545
Ci ( 100−GE ) 545 ( 100−4 )

Cf = = =523 , 2
Deznisipator + SG: 100 100 mg/l
Ci ( 100−GE ) 523 . 2 ( 100−38 )

Cf = = =324 .38
Ci ( 100−GE ) 324 ,38 ( 100−81 )

Cf = = =61 . 63
Azot total N
Ci ( 100−GE ) 11 , 5 ( 100−0 )
Cf = = =11 , 5
Ci ( 100−GE ) 11 , 5 ( 100−0 )
Cf = = =11, 5
Dezinsipator + SG: 100 100 mg/l
Ci ( 100−GE ) 11 . 5 (100−20 )
Cf = = =9,8
Ci ( 100−GE ) 9,8 ( 100−85 )

Cf = = =1, 47
III.Ape uzate → Gratare si site → Deznisipator → Coagulare/Floculare → Decantor

primar → BNA → Decantor secundar → Ape epurate
Ci ( 100−GE ) 405 (100−7 )

Cf = = =376 , 65
Ci ( 100−GE ) 376 , 65 ( 100−10 )

Cf = = =338 , 985
Ci ( 100−GE ) 338 . 985 ( 100−70 )

Cf = = =101 ,69
Coagulare/Floculare + Decantor Primar: 100 100
mg/l
Ci ( 100−GE ) 101 , 69 ( 100−87 )

Cf = = =13 .22
Consum biochimic de oxigen CBO5
Ci ( 100−GE ) 405 (100−0 )

Cf = = =405
Gratare si site: 100 100 mg/
Ci ( 100−GE ) 405 (100−8 )

Cf = = =372. 6
Ci ( 100−GE ) 372 , 6 ( 100−60 )
Cf = = =149 .04
Coagulare/Floculare + Decantor Primar: 100 100
mg/l
Ci ( 100−GE ) 149 . 04 ( 100−85 )

Cf = = =22 , 356
Ci ( 100−GE ) 545 ( 100−0 )

Cf = = =545
Ci ( 100−GE ) 545 ( 100−7 )

Cf = = =506 , 85
Ci ( 100−GE ) 506 , 85 ( 100−70 )

Cf = = =152 .055
Coagulare/Floculare+Decantor primar : 100 100
mg/l
Ci ( 100−GE ) 152 .055 ( 100−85 )

Cf = = =22. 80
Azot total N
Ci ( 100−GE ) 11 , 5 ( 100−0 )
Cf = = =11, 5
Ci ( 100−GE ) 11 , 5 ( 100−0 )
Cf = = =14 ,5
Ci ( 100−GE ) 11 , 5 ( 100−75 )
Cf = = =2 .875
Coagulare/Floculare+Decantor primar: 100 100 mg/l
Ci ( 100−GE ) 2. 875 ( 100−85 )

Cf = = =0 . 43125
Bazine de aerare+Decantor secundar: 100 100 mg/l
IV. Ape uzate → Gratare si site → Precipitare chimica cu Ca(OH)2 → Decantor primar
→ BNA → Decantor secundar → Ape epurate:
Ci ( 100−GE ) 405 (100−5 )

Cf = = =384 , 75
Ci ( 100−GE ) 384 ,75 ( 100−50 )

Cf = = =192 .37
Precipitare chimica cu Ca(OH)2: 100 100 mg/l
C i ( 100−GE ) 192 .37 ( 100−50 )

Cf = = =51 . 18
Ci ( 100−GE ) 51 .18 ( 100−80 )

Cf = = =10 . 23
BNA+Decantor secundar : 100 100 mg/l
Consum biochimic de oxigen CBO5
Ci ( 100−GE ) 405 (100−0 )

Cf = = =405
Ci ( 100−GE ) 405 (100−60 )

Cf = = =162
Ci ( 100−GE ) 162 ( 100−30 )

Cf = = =113 , 4
Ci ( 100−GE ) 113 . 4 ( 100−80 )

Cf = = =22 , 68
Ci ( 100−GE ) 545 ( 100−5 )

Cf = = =517 . 75
Ci ( 100−GE ) 517 . 75 (100−60 )

Cf = = =207 .1
C i ( 100−GE ) 207 . 1 ( 100−30 )
Cf = = =144 . 97
Ci ( 100−GE ) 144 . 97 ( 100−80 )

Cf = = =28. 99
Azot total N
Ci ( 100−GE ) 11 , 5 ( 100−5 )
Cf = = =10 . 925
Ci ( 100−GE ) 10 . 925 ( 100−70 )

Cf = = =3 .277
Precipitare chimica cu Ca(OH)2 100 100 mg/l
Ci ( 100−GE ) 3 .277 ( 100−10 )
Cf = = =2. 94
Ci ( 100−GE ) 2. 94 (100−60 )
Cf = = =1 , 17
I II III IV NTPA
Varianta 001/2005
Cf
Indicator-
Materii în 23.35 20.45 13.22 10.23 35

suspensii, mg/L
CBO5, mg/L 50.016 39.19 22.356 22.68 25
CCOCr, mg/L 60.57 61.63 22.80 28.99 125
Azot N, mg/L 1.63 1.47 0.43125 1.17 10

4.5. Alegerea variantei tehnologice optime , utile si descrierea detaliata a procesului
tehnologic adoptat.
Dintre toate aceste variante tehnologice analizate, constatăm că doar trei dintre acestea
se încadrerază din punct de vedere ecologic, deoarece concentraţiile calculate sunt în
conformitate cu Legea 188/2002, NTPA 001/2005.
In urma analizelor efectuate , constatam cu succes ca putem adopta varianta III , deoarece
aceasta asigua conditiile impuse de NTPA 001/2005.
Varianta III se dovedeste a fi avantajoasa iar din punct de vedere ecologic este favorabila ,
respectand conditiile impuse de reglementarile legislative care prevad valorile principalelor ind.
de calitate pentru receptori unde se face deversarea.
4.6. Elaborarea schemei tehnologice bloc
Figura 4.5 Epurarea avansată a apelor uzate
Epurarea avansată a apelor uzate
Epurarea mecanică, chimică şi biologică nu realizează eliminarea poluanţilor prioritari,

care, chiar şi în concentraţii foarte mici, au efecte negative asupra organismelor vii şi asupra
echilibrului ecologic în natură sau care limitează posibilităţile de recirculare/reutilizare a apei în
industrie, agricultură.
Dintre poluanţii prioritari care sunt reţinuţi prin procedee de epurare avansată se
menţionează: compuşii anorganici solubili, compuşii organici nebiodegradabili, solidele în
suspensie, coloizii si organismele patogene.
Procedeele de epurare avansată se pot aplica fie înaintea etapei de epurare biologică sau
după aceasta, în funcţie de matricea apei uzate (concentraţia şi tipul poluanţilor).
În mod normal, ciclul apei a fost întotdeauna utilizat pentru a reprezenta transportul
continuu şi transformările suferite de ape în mediu, cuprinzând toate sursele naturale de ape de
suprafaţă (râuri, fluvii, mări, oceane) apă subterană, apă din atmosferă. Dupilizarea apei, efluenţii
în cantităţi şi grade de poluare diferite pot fi recirculaţi sau reutilizaţi.
Reutilizarea apei rezultată din staţiile de epurare municipale sau de pe platformele
industriale poate avea ca beneficiari agricultura, sistemele de irigaţii, sistemele duale de
alimentare a locuinţelor, piscicultura, îmbogăţirea acviferelor).
a)în această reprezentare,modalităţile de deversare respective posibilităţile de recirculare/

reutilizare sunt prezentate cu linii punctuate.
b)deversarea efluenţilor staţiilor de epurare municipale în emisari;
c)reutilizarea efluenţilor staţiilor de epurare municipale în procese industriale;
d)recircularea efluenţilor,după epurare,în cadrul proceselor industiale;
e)recircularea efluenţilor staţiilor de epurare municipale pentru tratare în vederea obţinerii apei
potabile;
f)reutilizarea efluenilor staţiilor de epurare municipale pentru irigaţiilor
g)reutilizarea efluenilor staţiilor de epurare municipale pentru suplimentarea resurselor de apă

subteran.
Dintre procedeele de epurare avansată avem:
a)procedee care au la bază procese fizice:filtrarea,flotaţia cu aer,evaporarea,extrcţia lichid-

lichid,adsorbţia,procedeele de membrană (microfiltrarea, ultrafiltrarea, osmoza inversă,
electrodializa), distilarea.
b)procedeele care au la bază procese chimice: oxidarea cu aer umed,oxidarea cu apă în
condiţii supercritice, ozonizarea, precipitarea chimică, schimbul ionic, procesele electrochimice;
c)procedee care au la bază procese fizico-chimice: îndepărtarea azotului prinstripare cu aer,

clorinare, schimb ionic;
d)procedee care au la bază procese biologice: îndepărtarea azotului prin procese de

nitrificare/denitrificare sau oxidarea amoniacului prin nitrificarea biologică
4.7. Materii prime, auxiliare şi utilităţi
Materia primă reprezintă un ansamblu de material destinat prelucrării, într-o statie de

epurare, în vederea obţinerii de apă epurată de caliate corespunzătoare. În cadrul staţiei de
epurare materia primă utilizată este apa uzată urbană.
Apa, aburul, aerul comprimat, gazele inerte şi energia electrică sunt uzual înglobate în
denumirea de utilităţi. Toate utilităţile sunt considerate ca făcând parte din sfera problemelor
energetice ale unei întreprinderi.
Apa. Funcţie de utilizarea care se dă apei se deosebesc mai multe categorii:apa
tehnologică, apa de răcire, apa potabilă, apa de incendiu, apa de încălzire. Apa de răcire poate
proveni din fântâni de adâncime, temperatura ei se menţine între 10 – 15°C în tot timpul anului,
sau apa de la turnurile de răcire, când se recirculă, având temperatura în timpul verii de 25 –
30°C. Pentru evitarea formării crustei temperatura apei la ieşire din aparate nu trebuie să
depăşească 50°C. Răcirile cu apă industrială se pot realiza până la 35 – 40°C.
Apa ca agent de încălzire poate fi:
-apă caldă cu temperatura până la 90°C;
-apă fierbinte, sub presiune până la temperatura de 130-150°C.
Apa este un agent termic cu capacitate calorică mare, uşor de procurat. Pentru încălzire se
preferă apa dedurizată cu scopul evitării depunerilor de piatră.
Aburul. Este cel mai utilizat agent de încălzire şi poate fi: abur umed, abur saturat, abur
supraîncălzit.
Aburul umed conţine picături de apă şi rezultă de la turbinele cu contrapresiune sau din
operaţiile de evaporare, ca produs secundar. Este cunoscut sub denumirea de abur mort.
Aburul saturat este frecvent cunoscut ca agent de încălzire având căldura latentă de
condensare mare şi coeficienţi individuali de transfer de căldură mari.
Temperatura aburului saturat poate fi reglată uşor prin modificarea presiunii. Încălzirea
cu abur se poate realiza direct, prin barbotare, sau indirect, prin intermediul unei suprafeţe ce
separă cele două fluide.
Aburul supraîncălzit cedează, în prima fază, căldură sensibilă de răcire, până la atingerea
temperaturii de saturaţie, când coeficientul individual de
transfer de căldură este mic şi apoi căldura latentă prin condensare. Aburul ca agent de încălzire
este, în general scump.
Aerul comprimat. În industria chimică, aerul comprimat poate fi utilizat în următoarele
scopuri:
-ca purtător de energie (pentru acţionarea aparatelor de măsură şi de reglare, în atelierul
mecanic);
-pentru amestecare pneumatică;
-ca materie primă tehnologică;
-ca fluid inert pentru manipulări de produse, suflări;
-pentru diferite scopuri (curăţirea utilajelor, uscare).
Energia electrică. Aceasta reprezintă una din formele de energie cele mai folosite
datorită uşurinţei de transport la distanţe mari şi la punctele de consum şi randamentelor mari cu
care poate fi transformată în energie mecanică, termică.
Energia electrică transformată în energia mecanică este utilizată la acţionarea
electromotoarelor cu care sunt dotate diversele utilaje (pompe, ventilatoare, reactoare cu agitare
mecanică).
Energia electrică este folosită şi la încălzire prin transformare în căldură, folosind mai
multe tehnici:
-trecerea curentului prin rezistenţe electrice;
-transformarea energiei electrice în radiaţii infraroşii;
-folosirea curenţilor de înaltă frecvenţă, medie şi mică;
-folosirea pierderilor dielectrice;
-încălzirea în arc electric.
Avantajul încălzirii electrice constă în reglarea uşoară a temperaturii, posibilitatea
generării încălzirii într-un punct, introducerea unei cantităţi mari de căldură într-un volum mic,
realizarea unei încălziri directe, fără impurificarea mediului şi la orice presiune.
Dezavantajul utilizării energiei electrice îl constituie costul ridicat şi impunerea unor
masuri speciale de protecţia muncii.
Nămolul activ. Sunt două categorii de nămoluri care intervin în funcţionarea bazinelor
cu nămol activ: nămolul de recirculare, care acţionează în bazine pentru epurarea apei şi care
poate fi asemănat cu cel care constituie membrana de pe filtrele biologice, şi nămolul în exces,
care este îndepărtat continuu din proces, el nu mai este util procesului şi poate fi asemănat cu
membrana antrenată de apă la trecerea ei prin filtrele biologice.
Clasificarea nămolurilor se poate face folosind diferite criterii. Astfel, din punctul de
vedere al compoziţiei chimice se deosebesc: nămoluri minerale, la care cantitatea de materii
solide totale minerale depăşeşte 50% şi nămoluri organice, la care cantitatea de materii solide
totale organice depăşeşte 50%; din punctul de vedere al provenienţei apei uzate, pot exista:
nămoluri menajere,orăşeneşti şi industriale; din punctul de vedere al instalaţiilor din care provin,
se deosebesc: nămoluri din decantoarele primare, din decantoarele după precipitarea chimică, din
decantoarele secundare după filtrele biologice, din decantoarele secundare după bazinele cu
nămol activ.
4.8 Subproduse materiale şi energetice, deşeurilor.
Nămolul activ în exces. Reprezintă cantitatea de nămol activ care nu mai este necesară
procesului de epurare, fiind exprimată în kg MTS evacuate zilnic din instalaţia de epurare; poate
fi exprimate şi în volume de nămol când se ia în considerare şi umiditatea acestuia de 98,5-
99,5%.Cantitatea de nămol în exces depinde de mai mulţi factori, dintre care ponderea cea mai
mare o reprezintă cantitatea de CBO 5 din apa uzată la care se adaugă factorul privind menţinerea
concentraţiei constante a nămolului activ în bazinul de aerare.
Este ştiut că nămolul activ de recirculare îşi măreşte neîncetat volumul, prin proliferarea
microorganismelor datorită hranei asigurată de apa uzată nou sosită în bazin.
Cantitatea de nămol de exces care trebuie evacuată, pentru a menţine constantă cantitatea
de nămol de recirculare, se estimează la 1,5-3,0% din cantitatea de apă uzată care intră în
aerotanc.
Producţia zilnică de nămol în exces, kg MTS/zi, se poate calcula cu ajutorul relaţiei
propusă de Huncken, relaţie acceptată de STAS 11566-82, având forma:
N ex  1, 2  I ON
0,23
 EB  L5 B ,
În care:
I ON  încărcare organică a nămolului, în zile 1 ;
EB  eficienţa treptei biologice, în unităţi zecimale;
L5B  cantitatea de CBO5 din apa uzată ce intră în treapta biologică, în kg/zi.
Nămolul activ în exces poate fi trimis, spre tratare, în rezervoarele de fermentare

metanică, după ce în prealabil a fost supus unui proces de reducere a umidităţii în bazine speciale
numite îngroşătoare de nămol. Daca schema tehnologică a staţiei de epurare prezintă un
amplasament corespunzător, se recomanda ca acest nămol să fie pompat într-un cămin din faţa
decantoarelor primare, prezentând următoarele avantaje:
- creşterea eficienţei decantoarelor primare, deoarece flocoanele de nămol activ au efectul
unui coagulant;
- amestecul celor două feluri de nămoluri conţine mai puţină apă şi în consecinţă volume
reduse de nămol vor fi dirijate spre rezervoarele de fermentare, eliminând necesitatea obligatorie
a îngroşătorului de nămol.
Deşeuri menajere rezultate din staţiile de epurare sunt ambalaje, hârtie, recipientele de la
reactivi etc. [Dima M.-1998].
Capitolul V
PROIECTAREA TEHNOLOGICĂ A UTILAJELOR
5.1.Debite de calcul şi de verificare utilizate în staţiile de epurare municipale

Aceste debite de calcul şi verificare sunt specifice fiecărei trepte din procesul de epurare a apei
uzate.
Valorile acestora sunt prezentate în următorul tabel:
Utilaje Debit de calcul Debit de verificare

Grătare / site Qc = 2Qmax,orar=0,67m3/s Qv = Qmin, orar=0,225m3/s
Deznisipator Qc = 2Qmax, orar=0,67m3/s Qv = Qmin, orar=0,225m3/s
Decantor primar Qc = Qmax, zi=0,32m3/s Qv = 2Qmax, orar=0,67m3/s
BNA Qc = Qmax, zi=0,32m3/s Qv = Qmax, orar=0,335m3/s
Decantor secundar Qc =Qmax, zi=0,32m3/s Qv = Qmax, orar=0,335m3/s
5.2 Dimensionarea utilajelor din cadrul treptei mecanice de epurare (grătare, deznisipator,
bazin de egalizare, decantor primar)
5.2.1 Grătare
În conformitate cu STAS 12431 / 1986, se prevede la toate staţiile de epurare indiferent

de sistemul de canalizare adoptat şi independent de procesul de intrare a apei în staţia de epurare
(curgere garvitaţională sau compactă). În acest caz grătarele se prevăd înaintea staţiei de
pompare. Scopul grătarelor este de a reţine corpurile plutitoare şi suspensiile mari din apele uzate
pentru a proteja mecanismele şi utilajele din staţia de epurare şi a reduce pericolul de colmatare a
canalelor de legătură dintre obiectivele staţiei de epurare. În general, se construiesc sub forma
unor panouri metalice plane sau curbe în interiorul cărora se sudează bare de oţel paralele prin
care sunt trecute apele uzate.În cazul unor debite mari de ape uzate, grătarele se consideră că sunt
prevăzute cu sisteme de curgere mecanică cu o înclinare de 45 – 950C. Aceste grătare sunt
amplasate în camere speciale care prezintă o supralărgire a canalului din amonte sub un unghi de
raportare de 900 pentru a se evita formarea de curenţi turbionari. Pentru evitarea colmatării este
prevăzut un canal de ocolire (by - pass) care asigură evacuarea apelor uzate fără a inunda camera
grătarelor şi zonele din vecinătatea lor.
Barele cele mai frecvent folosite sunt cele de secţiune dreptunghiulară (10x40mm sau
8x60mm), dimensiunea minimă fiind aşezată normal pe direcţia de parcurgere a apei. Pentru a
reduce mărimea pierderilor hidraulice la trecerea apei prin grătar, se recomandă rotunjirea
muchiilor barelor. În unele situaţii se poate accepta soluţia cu bare cu secţiune rotundă care, sub
aspect hidraulic, prezintă rezistenţe minime, în schimb sunt dificile de curăţat în timpul
exploatării.
Grătarele rare îndeplinesc, de obicei, rolul de protecţie a grătarelor dese împotriva

corpurilor mari plutitoare. Distanţa între barele acestui grătar variază în limitele 50-100mm.
Grătarele sunt alcătuite din bare metalice ce pot fi, funcţie de distanţa dintre bare cu
deschidere mică (1,5-2,5 cm) şi cu deschidere mare (2,5-5 cm). Grătarele dese prezintă
deschiderile dintre bare de 16-20 mm, când curăţirea lor este manuală, şi de 25-60 mm, când
curăţirea lor este mecanică. Cele din faţa staţiilor de pomapare a apelor uzate brute au
interspaţiile de 50-150 mm.
Grătarele cu curăţire manuală se utilizează numai la staţiile de epurare mici cu debite pana
3
la 0,1 m / s , care deservesc maximum 15 000 locuitori. Curăţirea se face cu greble, căngi, lopeţi,
etc., iar pentru uşurarea exploatării se vor prevedea platforme de lucru la nivelul părţii superioare
a grătarului, laţimea minimă a acestora fiind de 0,8 m. Având în vedere variaţiile mari de debite
ce se înregistrează în perioadele ploioase sau uscate de-a lungul unui an, exploatarea va fi mult
uşurată dacă se prevăd 2 panouri de grătare aferente debitelor respective.
Grătarul cu curăţire mecanică constituie soluţia aplicată la staţiile de epuarare ce deservesc

peste 15 000 locuitori, deoarce, în afară de faptul că elimină necesitatea unui personal de
deservire continuă, asigură condiţii bune de curgere a apei prin interspaţiile grătarului fără a
exista riscul apariţiei mirosurilor neplăcute în zonă.
Spre deosebire de grătarele cu curăţire manuală unde nu se prevăd panouri, grătare de

rezervă, la cele cu curăţire mecanică este necesar să se prevadă minimum un grătar de rezervă.
Curăţirea grătarului este realizată de cele mai multe ori cu grable mecanice care se deplasează
prin deschizăturile barelor grătarului prin intermediul unor lanţuri sau cabluri.
Laţimea grătarelor este limitată, ceea ce presupune adoptarea de mai multe compartimente
în camera grătarelor. Fiecare compartiment va fi prevăzut cu stavile de închidere pentru a
permite repararea grătarelor şi a mecanismelor de curăţire. În cazul când depunerile reţinute pe
3
grătare depăşesc cantitatea de 0,1 m / zi , iar procedeul de curăţire este mecanizat, se vor
pervedea obligatoriu utilaje pentru tocarea (fărâmiţarea) acestor depuneri.
În afară de grătarele plane, se pot folosi şi grătare curbe cu curăţire mecanică, care se
compun dintr-un schelet metalic încastrat în beton, prevăzut cu două greble care curăţă, prin
intermitenţă gratarul.
Distanţa dintre barele panoului se consideră de 16 mm, iar viteza apei printre bare
variază între 0,8 si 1,1m/s.
Dimensionarea grătarului se face în funcţie de debitul apei uzate, de mărimea interspaţiilor

adoptate între barele grătarului şi de lăţimea barelor metalice din care se execută panouri-grătar.
Viteza recomandată de curgere a apei prin camera grătarelor este între 60 – 100 cm/s. Se va avea
în vedere că viteza apei prin grătar, din condiţia de a nu se antrena depunerile prin interspaţiile
grătarului, să nu depăşească 0,7 m/s la debitul zilnic mediu şi de maximum 1,2 m/s pentru
debitul orar maxim.
În amonte de grătar, limita maximă a vitezei este 0,4 m/s la debitul minim al apelor uzate,
iar limita maximă este de 0,9 m/s corespunzătoare debitelor maxime şi a celor pe timp de ploaie
(aceste limite de viteze nu vor permite depunerea materiilor în suspensie pe radierul camerei
grătarului).
Dimensionarea grătarelor
a) Debite de calcul şi de verificare ale grătarelor

 Debite de calcul : Qc = 0,67 m3/s
Qv = 0,225 m3/s
 Se specific gradul de reţinere a solidelor: GE = 1%
 Viteza apei uzate prin interspaţiile grătarului variază între 0,7 – 1 m/s. Se adoptă v g
= 0,8 m/s
 Caracteristicile grătarelor din tehnologia de epurare:
o Lăţimea barelor : s = 10mm=0.001 m
o Coeficientul de formă a barelor : β = 1,83
o Distanţa dintre bare : b = 20mm= 0.002 m
o Unghiul de înclinare : θ = 75°C
 Viteza în amonte de grătar trebuie să varieze între 0,4 – 0,6 m/s şi în condiţii de
precipitaţii abundente poate varia între 0,4 – 0,9 m/s. Această viteză se poate
calcula cu relaţia:
Qc 0,67
v a= = =0,418m/ s
2∗Bc∗h max 2∗2∗0,4
unde:
Qc – debit de calcul;
Bc = 2 m – înălţimea grătarului;
Hmax – înălţimea lichidului în amonte de grătar. Aceasta variază între 0,25 – 0,65 m. Vom
adopta hmax = 0,4 m.
b) Se calculează suma lăţimilor interspaţiilor dintre bare:

c Q 0,67
∑ b= 2∗v ∗h =
2∗0,8∗0,4
=1,04m
g max
Se calculează numărul de bare:
Bc −∑ b−c
2−1,04−0,3
n b= = =66 m
s 0,01
unde:
c – lăţimea pieselor de prindere a barelor grătarului. Se adoptă 0,3 m.
c) Se verifică viteza apei în amonte de grătar:
2 1 2 1
v a=74∗R 3∗ j 2 =74∗( 0,285) 3 ∗0,0005 2 =0.717 m/s
unde:
R- raza hidraulică
B c∗hmax 2∗0,4
R= = =0,285 m
Bc +2∗hmax 2+2∗0,4
j = panta grătarului;
j = 0,5 mm.=0.0005 m.
d) Se calculează pierderea de sarcina pe grătar

s 43 2 0,01 43
h=B ¿−
b ()
∗v a
∗sinθ=1,83−
0,02 ( )
∗(0.717)2
∗sin 75° =0.018 m
2∗g 2∗9,81
B* - coeficient de formă al barelor; B* = 1,83 m.
e) Calculul retinerilor pe gratar:

Rs= Qc(
Ci −C f )=0.67*(455-364)=60.97
5.2.2 Deznisipatoare
Se prezintă sub formă unor bazine speciale din beton unde sunt reţinute suspensiile
granulare sub formă de particule discrete care sedimentează independent unele de altele cu o
viteză constantă.
Această viteză depinde de forma, mărimea şi greutatea particulei.
În compoziţia acestor depuneri predomină particulele de origine minerală, în special

nisipurile antrenate de apele de canalizare de pe suprafaţa centrelor populate, motiv pentru care
se numesc deznisipatoare.
Necesitatea tehnologică este justificată de protecţia instalaţiilor mecanice în mişcare

împotriva acţiunii abrazive a nisipului, de reducerea volumelor utile ale rezervoarelor de
fermentare a nămolului organic ocupate cu acest material inert, precum şi pentru a evita formarea
de depuneri pe conductele sau canalele de legatură care pot modifica regimul hidraulic al
influentului.
Ampalsamentul deznisipatoarelor se va prevedea de la începutul liniei tehnologice de

epurare mecanică a apelor uzate, imediat după grătare, poate să fie precedată şi de staţia de
pompare, cu condiţia ca aceasta să fie echipată cu pompe elicoidale de tip melc.
În funcţie de modul de curăţire a depunerilor, se deosebesc deznisipatoare cu curăţire

manuală şi deznisipatoare cu curăţire mecanică şi curăţire hidraulică.
În deznisipatoare sunt reţinute şi cantităţi mici de materii organice antrenate de particule

minerale sau depuse împreună cu acestea, mai ales la viteze mici. Sunt reţinute particulele de
nisip, cu diametrul mai mare de 0,2-0,3 mm până la maxim 1 mm. Eficienţa deznisipatoarelor
scade în cazul în care particulele prezintă dimensiuni mai mici de 0,2 mm (50% din cantitatea
totală).
Se va dimensiona un deznisipator orizontal tip canal, lăţimea acestuia este puţin mai mare
ca cea a canalelor apei uzate în staţie.
Au forma în plan, dreptunghiular, cu raportul L/l=10-15, fiind prevăzut cu două sau mai
multe compartimente. La proiectarea deznisipatoarelor orizontale trebuie să se stabilească
dimensiunile corespunzatoare realizării unei eficienţe cât mai mari în sedimentarea suspensiilor
granulare.
O influenţă hotărâtoare a eficienţei în deznisipator o are suprafaţa bazinului de sedimentare

a deznisipatorului şi nu adâncimea lui.
După direcţia de mişcare a apei, în aceste bazine se deosebesc deznisipatoare orizontale cu

mişcarea apei în lungul bazinului şi deznisipatoare verticale unde mişcarea apei se face pe
verticală.
Se mai numesc şi deznisipatore tip canal deoarece lăţimea lor este puţin mai mare faţă de
cea a canalului de intrare a apelor uzate brute în staţie.
Pentru debite mici se preconizează bazine alcătuite din două compartimente separate prin
stăvilare care permit funcţionarea lor prin intermitenţă. În acest mod se asigură condiţii pentru
curăţirea manulă a fiecărui compartiment, având în vedere faptul că nisipul este reţinut la
suprafaţa unui material drenant sub care se prevede un dren comandat de o vană. Apa rezultată
de la golirea compartimentului ce urmează a fi curăţat este dirijată înapoi în staţie. În secţiunea
transversală, fiecare canal are formă dreptunghiulară, iar radierul are o pantă de 0,02-0,05 în sens
invers direcţiei de mişcare a apei.
3
Evacuarea manuală a nisipurilor este admisă numai pentru cantităţi de până la 0,5 m / zi .
În acest scop se curăţă nisipul de pe radier cu unelte terasiere, iar îndepartarea lui se face prin
relee de lopătare sau benzi transportoare. În general deznisipatoarele sunt de 3 tipuri, funcţie de
sistemul de curăţare:
- deznisipatoare cu o curţăire manuală,

- deznisispatoare cu curăţire hidraulică,
- deznisispatoare cu curţăire mecanică.
Proiectarea deznisipatoarelor orizontale constă în stabilirea formei şi dimensiunilor
interioare ale bazinului, în dimensionarea instalaţiilor de evacuare a depunerilor şi în
dimensionarea dispozitivelor pentru menţinerea unei viteze constante a apei în deznisipator. Se
va proiecta un deznispator orizontal tip canal pentru care raportul dintre lungime şi lăţime
variază între 10-15. În acest deznisipator curgerea are loc pe direcţie orizontală, viteza de curgere
fiind dependentă de modalitatea de distribuţie a influentului, dimensiunea bazinului şi
modalitatea de evacuare a apei din deznisipator.
Viteza orizontală a apei în bazin este în strânsă dependenţă de viteza critică la care este
antrenat materialul depus pe radierul deznisipatorului. Prin cercetări experimentale îndelungate
s-a ajuns la concluzia că viteza orizontală a apei trebuie sa fie mai mică sau egală cu viteza
critică la care apa uzată antrenează suspensiile depuse pe fundul bazinului. Valoarea maximă a
acestei viteze orizontale este de 0,3 m/s corespunzatoare debitului orar maxim, iar valoarea
minimă este de 0,05 m/s pentru debitul orar minim.
Dimensionarea deznisipatorului
a) Debite de calcul si de verificare

Gradele de epurare pentru solide în deznisipator sunt cuprinse între 25 – 45%. Vom alege
20%.
Debite de calcul: Qc = 0,67 m3/s
Debite de verificare: Qv = 0,225 m3/s
Pentru dimensionarea deznisipatorului, sunt importante ariile următoare:
 Aria orizontală a deznisipatorului :

Qc 0,67 2
A0 =B∗L= ∗α= ∗1.5=43.69 m
vs 0,023
o L – lungimea deznisipatorului;
o B – latimea deznisipatorului;
o Vs – viteza de sedimentare.
o α-coeficent ce tine de regimul de curgere in deznisipator = 1.5;
 Aria transversala a deznisipatorului:
Qc 0,67
Atr =B∗H= = =4.46 m2
v a 0.15
o H – inaltimea deznisipatorului;
o Va – viteza apei in deznisipator.
b) Se calculeaza volumul util al deznisipatorului:
V dez =Q c∗t dez=0,67∗50=33,5 m 3
o Tdez – timpul de deznisipare care variaza intre 30 – 50 s. Se adopta 50 s.

c) Incarcarea superficiala:
' v s 0.023
v s= = =0.0153 cm/ s
α 1,5
d) Calculul ariei transversale:
Qc 0,67
Atr = = =4,46 m2
v a 0,15
va = 0,05 – 0,3 m/s, functie de diametrul particulei de nisip. Se adopta va = 0,15 m/s.
e) Se calculeaza lungimea si latimea deznisipatorului:

L=α∗v a∗t dez =1,5∗0,15∗50=11,25 m
A0 43,69
B= = =3,902 m
L 11,25
f) Se calculeaza inaltimea utila deznisipatorului:

V dez 33,5
H= = =0,763 m
L∗B 11,25∗3.90 2
g) Se imparte deznisipatorul intr-un numar de canale de deznisipare separate iar latimea

unui compartiment canal b1 trebuie sa fie cuprinsa intre 0,6 – 2 m, iar in cazuri extreme
poate fi cuprinsa intre 3 – 6 m. Se adopta b1 = 1,5 m. Numarul de compartimente va fi:
B 4,11
n= = =2,60~3
b1 1,5
h) Calculul retinerilor
GE=20%
Ci =405 mg/l ; C f =]455*(100-20)]/100=364 mg/l ;
5.2.3 Decantorul primar
Decantorul este un bazin deschis în care se separă substanţele insolubile mai mici de 0,20
mm, care în majoritatea lor, se prezintă sub formă de particule floculente, precum şi substanţele
uşoare care plutesc la suprafaţa apei.
În funcţie de gradul necesar de epurare a apelor uzate, procesul de decantare este folosit,
fie în scopul prelucrării preliminare a acestora înaintea epurării lor în treapta biologică, fie ca
procedeu de epurare finală, dacă în conformitate cu condiţiile sanitare locale se impune numai
separarea suspensiilor din apele uzate.
Dupa direcţia de mişcare a apei uzate în decantoare, acestea se împart în două grupe:
decantoare orizontale şi decantoare verticale. O variantă a decantoarelor orizontale sunt
decantoarele radiale. În decantoarele orizontale apele uzate circulă aproape orizontal. În cele
verticale apa circulă de jos în sus, iar în cele radiale apa se deplasează de la centru spre periferie,
cu aproximativ aceeaşi înclinare faţă de orizontală ca şi la decantoarele orizontale.
După amplasarea lor în staţia de epurare, se deosebesc: decantoare primare, amplasate

înainte de instalaţiile de epurare biologică şi care au drept scop să reţină materiile în suspensie
din apele brute; decantoare secundare, amplasate după instalaţiile de epurare biologică şi care au
drept scop să reţină aşa numitele nămoluri biologice, rezultate în urma epurării în instalaţii
biologice.
După modul de curăţire al depunerilor, se deosebesc: decantoare cu curăţire manuală,

decantoare cu curăţire hidraulică şi decantoare cu curăţire mecanică.
Randamentul sedimentării particulelor floculente depinde de numeroşi factori, cum ar fi:

timpul de decantare, încarcarea superficială sau viteza de sedimentare şi accesul sau evacuarea
cât mai uniformă a apei din decantor.
Pentru proiectarea decantoarelor sunt necesare studii privitoare la viteza de sedimentare

sau de ridicare la suprafaţă a materiilor în suspensie, exprimată global prin încarcarea
superficială sau hidraulică. Conform STAS 4162/1-89, mărimea acestei încărcări de suprafaţă
variază în funcţie de concentraţia iniţială a materiilor în suspensie din apa uzată şi de eficienţa
decantoarelor în ceea ce priveşte eliminarea suspensiilor.
In scopul măririi eficienţei de reducere a suspensiilor în decantorul primar se folosesc

următoarele soluţii tehnologice:
- creşterea duratei de decantare;

- adăugarea unor substanţe în suspensie care sedimentează usor;
- aerarea preliminară a apelor uzate care contribuie la formarea flocoanelor prin
intesificarea numărului de contacte ale particulelor floculente.
Ansamblul bazinelor de decantare trebuie să prevadă cel puţin două compartimente în
funcţiune cu dispozitive de separare. Un canal de ocolire va asigura scoaterea din funcţiune a
fiecărei unităţi de decantare.
La alegerea dimensiunilor decantorului s-a avut în vedere că la suprafaţa apei în bazinele
largi se pot forma valuri datorită vântului, vor influenţa eficienţa procesului de decantare.
Decantoarele sunt de obicei construcţii descoperite.
Decantorul primar orizontal longitudinal
Este un bazin din beton armat cu forma în plan dreptunghiulară, având lungimi cuprinse
între 30 – 100 m şi adâncimi medii de 3.0 m. Acest bazin se construeşte separat sau în grupuri, în
scopul obţinerii unor reduceri ale suprafeţelor de teren şi economisirea volumelor de beton în
pereţi, precum şi pentru utilizarea în comun ale instalaţiilor de curăţire. Radierul bazinului se
execută cu o pantă medie de 0.01 m, inversa sensului de curgere al apei, pentru o mai uşoară
alunecare a nămolului spre pâlnia de colectare situată la capătul amonte al decantorului.
Colectarea nămolului spre pâlnia de nămol se poate face mecanic prin mecanisme
răzuitoare montate pe un cărucior sau pe un lanţ fără sfârşit, precum şi manual, cu ajutorul
hidromonitoarelor. Când se foloseşte răzuitorul mobil montat pe cărucior, în faţa căruciorului se
prevede o lamă pentru colectarea spumei şi a substanţelor grase care, plutesc la suprafaţa apei,
acestea fiind împinse spre un jgheab pentru evacuarea materiilor plutitoare, fiind aşezat la partea
amonte a decantorului.
Îndepărtarea nămolului din pâlnie se face prin gravitaţie (dacă condiţiile locale permit)
folosind o conductă cu diametrul minim de 200 mm, sau prin pompare folosind o conductă de
refulare cu un diametrul mai mare de 150 mm, precum şi prin presiunea hidrostatică (cazul cel
mai răspândit) diametrul minim al conductei fiind de 200 mm.
O deosebită importanţă în ceea ce priveşte asigurarea unei eficienţe maxime a
decantoarelor orizontale, o reprezintă, accesul uniform al apei în decantor. În acest scop se poate
aplica soluţia cu orificii prevăzute cu deflectoare sau soluţia numai prin pereţi găuriţi, orificiile
fiind îndreptate către radier pentru ca prin schimbarea ulterioară a direcţiei de curgere a apei, să
se asigure uniformizarea curentului pe toată înălţimea apei în bazin.
Forma şi dimensiunile uzuale ale decantoarelor orizontale longitudinale sunt prezentate în

STAS 4162/1-89.
Dimensionarea decantorului
Încărcarea Adâncimi medii ale
superficială decantorului (m)
(m3/m2h) 2 2,5 3
1 2 2,5 3
1,4 1,6 1,8 2,25
1,7 1,25 1,4 1,75
Dimensionarea tehnologică constă în stabilirea numărului şi dimensiunilor geometrice ale

decantoarelor în conformitate cu prevederile STAS 4162/89.
a) Debit de calcul:
GE=45%
Qc = 0,32 m3/s
Qv = 0,67 m3/s;
b) Determinarea vitezei de sedimentare (vs), se face în funcţie de eficienţa sedimentării,
care se urmăreşte şi de concentraţia iniţială a suspensiilor. În cazul acesta se adoptă vs:
vs = 1,5 m/h.=0,0004166 m/s
c) Se calculează încărcarea hidraulică:
' Qc 0,32
v s= ∗α = ∗1,5=0,000624 m/s
A0 768,122
Unde α = 1,5 – coeficient ce tine seama de regimul de curgere si GE;
a) Viteza de circulatie a apei prin decantor:

va = 10mm/s = 0,01 m/s
b) Timpul de stationare in decantor:
ts = 1,5 – 2,5 h.
Se adopta ts = 2h = 7200 s.
c) Se calculeaza volumul spatiului de decantare:
V s =Qc∗t s=0,32∗7200=2304 m3
d) Se calculeaza ariile transversale si orizontale:
Qc 0,32 2
Atr = = =2.13 m
v a 0,15
Qc 0,32
Ao = = =768.122 m2
v s 0,0004166
e) Se calculeaza lungimea decantorului:
L = va * ts = 0,01 * 7200 = 72 m
f) Se calculeaza inaltimea totala a decantorului:
H = Hs + Hu + Hd = 0,2+0.45+2.99=3,64 m
Hs – inaltimea de siguranta a decantorului primar, 0,2 – 0,6 m;
se adopta Hs = 0,2m;
Hd – inaltimea depunerilor in decantorul primar, 0,2 – 0,6 m;
se adopta Hd = 0,45m;
Hu = vs * ts = 0,0004166*7200 = 2,99 m.
g) Se calculeaza latimea decantorului:
A0 768,123
B= = =10,66 m
L 72
Dacă lăţimea decantorului primar este mai mare decât valorile standardizate (3-5) m se
recurge la compartimentarea bazinelor de sedimentare. Se adoptă lăţimea unui compartiment b1=
3,5 m şi se calculează:
B 10,66
n= = =3,07 3 compartimente
b1 3,5
h) Se calculeaza volumul total de namol depus:

¿ ss 45
∗Q c∗C i ss∗100 ∗0,32∗455∗100
γm 1150
V t namol= = =113.94 m 3
100−P 100−95
unde :
γn = densitatea nămolului;
γn = 1100 ÷ 1200 kg/m3;

Se adoptă γn = 1150 kg/m3.
P = umiditatea nămolului
P = 95 %.
5.3 Dimensionarea utilajelor din cadrul treptei bilogice de epurare (bazin cu nămol activ,
decantor secundar)
Ipotezele considerate în proiect pentru treapta biologică sunt:
1. bazinul de nămol activ este asimilat cu un reactor cu amestecare perfectă în care se

consideră că în orice punct din bazin concentraţia substratului cât şi a nămolului activ este egală
cu cea de la ieşirea din bazin;
2. epurarea biologică se realizează în ansamblul format din bazinul de nămol activ şi

decantorul secundar;
3. procesul biologic de degradare a materiei organice care are loc numai în bazinul de
nămol activ, în decantorul secundar se realizează separarea flocoanelor biologice de apa epurată
şi recircularea unei părţi a nămolului activ în bazinul de nămol activ;
5. principalele caracteristici ale nămolului activ ce sunt avute în vedere în proiect în treapta
biologică, sunt:
 indicele volumetric a nămolului IVN;

 încărcarea organică a nămolului ION;
 materiile totale în suspensie MTS.
Bazinul de nămol activ, are ca principal scop principal degradarea sau eliminarea
substanţelor organice din apele uzate prin procese biochimice care conduc la scăderea CBO5 şi a
materiei solide coloidale preponderent de materie organică.
Procesul epurării biologice în bazinul de nămol activ este asemănător celui care se dezvoltă
în locurile sau cursurile naturale când se produce autoepurarea apei, aici aplicându-se un
complex de măsuri care contribuie la intensificarea proceselor: mărimea concentraţiei nămolului
activ, aerarea artificială a operaţiei, pentru intensificarea oxigenării acesteia, agitarea artificială a
apei în vederea dispersării în apa uzată brută a nămolului recirculat.
Avantajele folosirii bazinului cu nămol activ sunt: realizarea unei eficienţe mai ridicate,
atât iarna cât şi vara, sunt lipsite de mirosul neplăcut şi de prezenţa muştelor, suprafeţele
specifice constituente sunt mai reduse, permite o mai bună adaptare a procesului tehnologic din
staţia de epurare la modificări de durată ale caracteristicilor apelor uzate, etc.
Marele inconvenient al acestui proces este de ordin energetic deoarece necesită un consum
specific de energie mai ridicat, această energie fiind absorbită de utilajele care furnizează
oxigenul necesar proceselor aerobe.
Un bazin de aerare se prezintă sub forma unui bazin rectangular din beton armat, unde
epurarea biologică are loc în prezenţa unui amestec de nămol activ şi apă uzată. Pentru
asigurarea unui contact intim şi continuu a celor doi componenţi ai amestecului, se impune o
agitare permanentă a acestora cu ajutorul aerului care asigură, în acelaşi timp şi oxigenul necesar
coloniilor de microorganisme aerobe existente în compoziţia nămolului activ, sub formă de
flocoane. În bazin se urmăreşte a se menţine o concentraţie cvasiconstantă a nămolului activ în
decantorul secundar.
Pentru apele uzate cu concentraţii mari în CBO5, viteza reducerii materiilor organice,
raportată la unitatea celulară va rămâne constantă până la o anumită limită de concentraţie a
substratului, după care, pentru valori ale acestuia mai reduse, viteza variază numai în funcţie de
concentraţia materiilor organice şi va fi descrescătoare.
Apele uzate intră în bazinul de nămol activ apoi intră în decantorul secundar de unde o
parte din nămol este eliminat în exces sau este recirculat.
Dimensionare
1. Concentraţia materiei organice exprimate în CBO5 ce intră în treapta biologică:
CCBO5 =149,04mgO2/l
2. Debitul de calcul al instalaţiei de epurare biologică:
QC = Qzi max = 0,32m3/s

3.Eficienta epurarii biologice:
( CCBO )ib−( C CBO ) fb

5 5 149.04−23,356
¿b = ∗100= ∗100=84,32%
( CCBO )ib 149,05
5
În general, bazinele de nămol activ permit reducerea conţinutului de CBO 5 la valori mai
mici de 25 mg/l, conform NTPA 001/2005, asigurând un grad de epurare cuprins între 85-95%.
4. Încărcarea organică a bazinului cu nămol activ (IOB).
Reprezintă cantitatea de CBO5 din influent care poate fi îndepărtată dintr-un m 3 de bazin
de aerare. Datele din literatură oferă posibilitatea calculării IOB în trei variante:
a) Funcţie de GE, de conţinutul de materii în suspensie şi de timpul de aerare:
( CBO5 )ib CBO 5

I OB= =K∗ √1−¿=5∗√ 1−(84,32/100)=1.97 kg ∗zi
V m3
GE - gradul de epurare în CBO5;
V – volumul bazinului de aerare, m3;
K – coeficient ce depinde de temperatură după cum urmează:
t = 10 – 20oC, atunci K = 5;
t = 20 – 30oC, atunci K = 6;
t = 30 – 40oC, atunci K = 7;
În conformitate cu definiţia Imhoff:

Pentru GE = 60 – 80 %, IOB = 3,6 kg CBO5/m3·zi.
Pentru GE = 85 – 95 %, IOB = 1,8 kg CBO5/m3·zi
5. Se calculează încărcarea organică a nămolului activ (ION)
Qc∗( C CBO ) ib I OB 1.97

a) I ON = 5
= = =0,78 kg CBO 5 /kg NA∗zi
V∗C N C N 2.512
CN – concentraţia nămolului;
I OB 1,936 3
CN= = =2.512kg / m
I ON 0,784
CN = 2,5 – 4 Kg/m3. Adoptăm CN=2.512 kg/m3
b) I ON =K ( 1−¿ )=5∗( 1−0,8432 )=0,784 kg CBO5 /kg NA∗zi
6.Indicele volumetric al nămolului (IVN)
 IVN reprezintă volumul unui gram de nămol de materie totală în suspensie după 30 minute
de sedimentare.
IVN= 50-150 cm3/g în cazul nămolul activ acţionează în condiţii ce asigură o eficienţă
corespunzătoare procesului biologic de reţinere a CBO5.
IVN>200 cm3/g în cazul în care nămolul activ se consideră că este „bolnav”.
 Indicele de încărcare organică:

Variază în funcţie de caracteristicile nămolului activ
 Conţinutul în materii totale solide (MTS)

7.Se calculează volumul bazinului de aerare:
Q c∗( CCBO )ib 0,32∗149.04

V= =2091,70 m 3
5
=
I ob 1.97
8.Se calculeaza debitul de namol activ recirculat:
Q R=r∗Qc =0.582∗0,32=0.186 m3 /s
Cr∗Ivn∗10−3 Cr∗Ivn 3∗130∗10−3

r= ∗100=¿ r= = =0.582 [% ]
1−Cn∗Ivn∗10−3 1000−Cn∗Ivn 1−2,512∗130∗10−3
CR = 3 kg/m3 – concentratia namolului activ recirculat
9.Timpul de aerare
a) cand se considera ca recircularea namolului poate fi neglijata
V 2091,70
t a 1= = =¿ 1,81h
Q c 0,32∗3600
b) luand in considerare namolul recirculat
V 2091,70
t a 2= = =1.14 h
Q c +Q R (0,32+0.186)∗3600
Se consideră că valoarea maximă ce poate fi recirculată este asigurată de o valoare

rmax=0,7.
Qr = rmax*Qc = 0,7*0,32 = 0,224 m3/s
V 2091,70
t ramax = = =1.068 h
Q c + Q R ( 0,32+0.224 )∗3600
10.Se calculeaza debitul de namol in exces
Q N exces=1,2 ∙ I 0,23 ¿ ∙ L ( relatia Huncker )=1,2 ∙ 0,7840,23 ∙ 84,32 ∗4120,64=3942,47 kg/ zi

ON ∙
100 SB 100
LSB = cantitatea de CBO5 pentru apa uzată ce urmează a fi prelucrată biologic, exprimat în kg/zi
KgCBO 5
LSB =V ∙ I OB =2252,44∗1,97=4120,64
zi
11.Se calculează necesarul de oxigen (CO) necesar respiraţiei endogene şi în procesul de

nitrificare.
Co reprezintă necesarul de oxigen pentru respiraţia substratului şi a respiraţiei endogene a
microorganismelor, iar în cazul în care sunt luate în considerare procesele de nitrificare, se
adaugă şi necesarul de oxigen în nitrificare.
a. Calculul necesarului de oxigen se face pentru un proces de epurare fără nitrificare:
O2
C o=a ∙≥∙c +b ∙ C N tot =0,5∙ 0,8432 7260 ,=2931,8,7=3 ∙ 4120,65+ 0,15 ∙5255,94=2525,65 Kg
zi
a = coeficient corespunzător utilizării substratului de către microorganisme pentru apele uzate
orăşeneşti. a = 0,5 kg O2 / kg CBO5
c = coeficient care defineşte cantitatea totală de materie organică adusă de apa uzată influentă.
❑
c=Q c ∙ ( CCBO 5 )ib =0,32∙ 149.04∗3600∗24 10−3=4120,65 Kg/zi
b = reprezintă oxigenul consumat de către microorganismele din nămolul activ aflate în BNA, în
timp de o zi.
b = 0,15 – 0,17 kg O2/kg CBO5∙zi. Se adoptă valoare de 0,15 kg O2/kg CBO5
CN tot = cantitatea totală de nămol activ din BNA, exprimată prin fracţiunea volatilă
c 4120.65
C N tot = = =5255,94 Kg ¿ ziCBO 5
I ON 0,784
c) Procese de nitrificare
C o=a∗¿ b∗c +b∗C N + c' (C ¿ −C Nif ).
c’-coeficentul respiratiei substratului in procesele de nitrificare=>c’=3,4 kgO2/CBO5
C ¿ /C Nif -concentratia de Ntotal la intrare/iesire din BNA=>2,875mg/0,431 mg/l
C o=0,5∗0,8432∗4120,65+0,15∗5255.94+3,4 (2.875−0.431)=2533,96 kgO2 /zi
12.Capacitatea de oxigenare (CO).

Reprezintă cantitatea de O2 ce trebuie introdusă prin diferite sisteme de aerare.
1 COs K 760 1 11,35 760

CO=C o ∙ ∙
α C SA −C B √
∙ ❑ 10 ∙
KT p
=1000 ∙ ∙
0,9 7,4 ∙−1,75
∙0,83 ∙
760
=1844,44
O2
CO=1844,44 Kg
zi
CO = necesarul de oxigen pentru consumarea materiei organice de către microorganisme;
C o=1000 ;
α = raportul de eficienţă al transferului de oxigen în apa epurată a unui sistem de oxigenare;
α = 0,9
Cos = concentraţia oxigenului la saturaţie în condiţii standard funcţie de temperatură; 11,3 mg O/l
CSA = concentraţia la saturaţie a oxigenului în amestec de apă uzată şi nămol la temperatura de
lucru;
CSA = 7,4 mg O2/l;
CB = concentraţia efectivă a oxigenului în amestecul de apă uzată şi nămol activ;
CB = 1,5 – 2 mg O2/l; se adoptă valoarea 1,75 mg O2/l
K10 şi KT = coeficienţi de transfer ai oxigenului în apă pentru t = 10 °C şi respectiv t = 20 °C;
Radicalul raportului este 0,83.
p = presiunea barometrică calculată ca o medie a valorilor zilnice în oraşul în care se efectuează
epurarea apelor uzate; variază între 780 şi 785 mm Hg
p = 760 mmHg.
13.Dimensionarea sistemului de aerare pneumatica
Se folosesc dispozitive pneumatice de dispersie a aerului generat de compresoare sau
turbosuflante. Dispersarea se poate face cu: bule fine (d < 0,3 mm), cu bule mijlocii (d = 0,3 – 3
mm) şi cu bule mari (d > 3 mm). Se alege aerarea fină. Se utilizează sisteme de distribuţie cu
plăci poroase.
 Se calculează capacitatea de oxigenare orară:
CO 1844,44 O2
CO = = =76,85 Kg
δ 24 h
 Se calculează debitul de aer necesar:
CO ∙ 103 76.85∗103 m 3 aer
Q aer = = =2277,03
CO sp ∙ H imersie 9∙ 3.75 h
Unde:
H imersie = adâncimea de imersie a sistemului de distribuţie a aerului; H imersie = 3.75 m.
COsp = capacitatea specifică de oxigenare a sistemului de insuflare a aerului.
COsp = 8 – 10 g O2/m3 aer∙m. Se alege valoarea de 9 O2/m3 aer∙m
 Se calculează suprafaţa plăcilor poroase (Ap)
Poziţionarea distribuitorului de aer se realizează la înălţimea de imersie pe toată suprafaţa
bazinului de aerare.
Q aer 2277,03 2
Ap= = =37.95 m
i aer 60
Unde:
iaer = intensitatea aerării; iaer = 1 m3/m2∙min = 60 m3/m2∙h.
 Se calculează energia brută a sistemului de aerare:
Eb =H imersie ∙ E s=3.75 ∙ 5,5=20.625 W ∙ h/m2
ES = consumul specific de energie; se adoptă; ES = 5,5 W∙h/m3.
Dimensionarea bazinului cu nămol activ
Se recomandă H bazin = 3 – 5 m, H bazin = 4m
 Înălţimea totală a bazinului va fi:
H tot =H imersie + H s=3.75+ 0,25=4 m
Unde: Hs = 0,5 – 0,8 m
 Lăţimea bazinului:
B=( 1 ÷ 1,5 ) ∙ H tot =4 ∙1,25=5 m
 Lungimea bazinului:
L=8∗5=40 m
 Determinarea numărului de compartimente necesar:
V =n∙ V 1
V 1=B ∙ H tot ∙ L V = n · B · Htot · L
V 2091,70
n= = =2,61 3 compartimente
B ∙ H tot ∙ L 5∗4∗40
5.3.2 Decantorul secundar

În decantoarele secundare se reţine membrana biologică sau flocoanele de nămol activ
evacuate odată cu efluentul din filtrele biologice, respectiv din bazinele de aerare. Rezultă că
decantorul secundar constituie o parte componentă de bază a treptei de epurare biologică.
Din punct de vedere constructiv, decantoarele secundare frecvent folosite sunt de tip
longitudinal şi radial, echipate cu dispozitive adecvate pentru colectarea şi evacuarea nămolului
în mod continuu sau cu intermitenţă. Intervalul de timp între două evacuări de nămol să nu fie
mai mare de 4 h. Având în vedere ca acest nămol prezintă un conţinut mare de apă, evacuarea
lui se face prin sifonare sau prin pompare; podul raclor este echipat cu conducte de sucţiune
care dirijează nămolul spre o rigolă pentru evacuarea lui în exterior.
Alegerea tipului de decantor, a numărului şi mărimea decantoarelor se face pe
considerente tehnico – economice, cu respectarea prevederilor din STAS 4162-2/89 (M. Dima,
1998).
Nămolul din decantoarele secundare are următoarele caracteristici:
- este puternic floculat;
- are un conţinut mare de apă;
- este uşor;
- intră repede în descompunere.
Dacă nămolul rămâne un timp mai îndelungat în decantoarele secundare, bulele mici de
azot care se formează prin procesul chimic de reducere, îl aduc la suprafaţă şi astfel, nu mai
poate fi evacuat.
Decantorul secundar radial

Particularitatea regimului de funcţionare a decantoarelor radiale constă în aceea că
viteza de circulaţie a apelor variază de la o valoare maximă în centrul decantorului până la o
valoare minimă în dreptul jgheabului periferic colector.
Din punct de vedere constructiv, decantoarele radiale se prezintă sub forma unor bazine
de beton armat având forma circulară în plan, în care apa uzată intră prin conducte (intrarea pe
la partea inferioară) sau prin canale (intrarea pe la partea superioară).
1. Debit de calcul şi de verificare
m3
Q c =0,32
s
m3 m3
Q DSc=Q c +Q R=0,32+ 0,186=0.506 =1821,6
s h
m3
Q v =0,335
s
m3 m3
Q DSv=Q v + Q R =0,335+0,186=0 , 521 =1875,6
s h
2.Stabilirea încărcării superficiale în bazinul de decantare secundar.

Q DSc Q 1821,6
v sc= ⇒ A u= DSc
'
= =1518 m2 /h=0,42m2 /s
Au v sc 1,2
Au = suprafaţa utilă a decantorului radial din care s-a scăzut suprafaţa de sub jgheabul
apei decantate.
În general, datele din literatură stabilite pentru încărcarea superficială în decantorul
secundar au o valoare mai mică sau egală cu 1,9 m3/m2∙h pentru valori ale IVN < 100 ml/g.
În general v`sc = 1,2
3Se calculează încărcarea superficială a decantorului secundar cu materii solide.
C N ∙ ( Q c +Q R ) 2,512∙ ( 0,32+0,186 )∗3600∗24
I ss = = =¿2614477.66
Au 0,42
4.Se determina timpul de decantare

td = 3,5 ÷ 4 h;
td = 3.6 h.
5.Se calculeaza inaltimea utila si volumul decantorului
H u=t d ∙ v sc =3.6 ∙ 1,2=4,32m
V =t d ∙ Q DSc =3.6 ∙ 0.506∗3600=6557.76 m 3
se alege conform STAS 4162/2-89, urmatorul decantor:

D D1 D2 m Au d1 d2 d3 hs hu hd H b Vu da de dn
m
M m2 m m m m m m m m m3 mm mm mm
30 30 28.1 616 2.3 - - 0.4 3.0 - 3.4 0.8 1848 500 400… 250..
600
14 …700 350
¿ DS 100 0,85 100

V u= ∙C ∙Q ∙ = ∙ 2.512 ∙0.506 ∙ ∗3600∗24
γ n iss DSc 100− p 1150 100−0,95
V u=85.67 m3 /h
GEDS= gradul de epurarea a decantorului secundar, GEDS= 85%
γn = densitatea nămolului, 1100÷ 1200 , = 1150 kg/ m3
p= umiditatea nămolului, p = 95%, p=0.95
Ciss = concentraţia la intrarea în treapta biologică a materiilor solide
Avand in vedere voluml mare ce rezulta vom imparti decantorul principal in 4 decantoare
secundare.Astfel vom avea :
1. .Decantor
Debite de calcul: hu=3.0 , P=30 V1=1848
2. Decantor
Debite de calcul: hu=3.0 P=30 V2= 1848
3. Decantor
4. Decantor
5.5 Fişe tehnice ale utilajelor

Fisa tehnica nr. 1
Denumire utilaj: Gratar
Domeniul de utilizare: Gratarul retine solidele mari din apa uzata care este introdusa in
statia de epurare.
Descriere: Gratarele sunt alcatuite din bare metalice. Dupa distanta dintre bare se
deosebesc gratare rare si gratare dese.
Distanta dintre bare este variabila: pentru gratare rare se recomannda distante cuprinse
intre 2,5-5 cm (chiar 8-10); pentru gratarele dese deschiderea dintre bare variaza intre 1,5-2,5
cm. Distanta dintre berele gratarelor asezate in fata statiilor de pompare a apelor uzate brute
variaza intre 5-15 cm. Gratarele pot avea forme plane sau curbe. Grosimea barelor variaza intre
0,8-1,3cm.
Inclinarea gratarelor fata de orizontala depinde de obicei de modul lor de
curatire:gratarele curatite manual au inclinarea de 30-75°; cele curatite mecanic au inclinarea de
45-90. In prezent, exista tendinta de a adopta gratarele cu curatire manuala inclinari de 30° cu un
maxim de 45°.
Functionare: Exploatarea gratarelor consta in curatirea la timp a depunerilor, respectiv
supravegherea si intretinerea mecanismelor in cazul gratarelor cu curatire mecanica.
Dimensiuni:
-Latimea barelor: s=10mm;
-Coeficientul de formare a barelor;β=1,83
-Distanta dintre bare:b= 20mm;
-Unghiul de inclinare:θ=75°
-Numar de bare: 76
Fisa tehnica nr. 2

Denumire utilaj: Deznisipator
Domeniul de utilizare: Deznisipatorul reține suspensiile granulare sub formă de
particule discrete care sedimentează.
Descriere: Amplasamentul deznisipatoarelor, este prevazut la începutul liniei tehnologice
de epurare mecanică a apelor uzate, după grătare;
În deznisipatoare sunt reţinute particule de nisip cu diametrul mai mare de 0,2-0,3 mm şi
până la maximum 1,0 mm.
În funcţie de modul de curăţire a depunerilor, se deosebesc deznisipatoare cu curăţire
manuală, deznisipatoare cu, curăţire mecanică şi deznisipatoare cu, curăţire hidraulică.
Funcţionare: Deznisipatorul are rolul de retine a suspensiilor granulare care
sedimenteaza. Exploatarea şi întreținerea deznisipatorului constă în curățirea bazinului şi
evacuarea nămolului cu utilaje speciale.
Dimensiuni: - Aria orizontală: A0 = 39,12 m2;

- Aria transversală: Atr = 4 m2;
- Lungimea: L = 11,25 m;
- Lăţimea: B = 3,477 m;
- Înălţimea: H = 0,767 m;
- Numărul de compartimente: n=3.
Fisa tehnica nr.3

Denumire utilaj: Decantor primar.
Domeniul de utilizare: sunt utilizate in epurarea apelor uzate, inainte ca acestea sa treaca
in treapta de epurare biologica. Ele retin particulele floculante, materiile solide in suspensie. Cel
mai des folosit este decantorul orizontal. Mai exista si decantorul vertical iar o varianta pentru
cele orizontale sunt decantoarele radiale.
Descriere: decantorul primar prevede doua compartimente cu dispozitive de separare, un
canal de ocolire, camere de repartitie asezate in fata decantorului, dotate cu stavilare si orificii cu
ajutorul carora se regleaza debitul si nivelurile de apa in fiecare compartiment.
Functionare: Pentru a sigura o buna functionare a decantoarelor si o eficienta ridicata in
ceea ce priveste retinerea suspensiilor din apa, trebuie ca accesul si evacuarea apei sa se faca cat
mai uniform. Distributia apei prin dispersarea firelor de curent in decantoare trebuie realizata pe
toata Inaltimea utila, precum si pe toata latimea ori perimetrul distribuitorului. Pentru a asigura o
evacuare cat mai uniforma, trebuie ca rigolele si deversoarele sa fie perfect orizontale.
Dimensiuni:
- aria transversala a decantorului: 28,1 m2
- aria orizontala a decantorului: 674,5 m2 ;
- lungime: L = 72 m;
- latime: B = 9,36 m;
- Inaltime: H = 3,849 m;
- numar de compartimente: n = 3.
Fişa tehnică nr.4
Denumire utilaj: Bazin cu nămol activ
Domeniul de utilizare: Bazin cu nămol activ are un rolul principal în eliminarea
materiilor organice biodegradabile conţinute în apele uzate cu ajutorul organismelor ce intra în
alcătuirea nămolului activat.
Descriere: Epurarea biologică cu nămol activ a apelor uzate în bazine de aerare este
procedeul cel mai utilizat în staţiile de epurare ale marilor centre urbane. Aceasta extindere a
procedeului este justificată de următoarele avantaje, în comparaţie cu filtrele biologice: realizarea
unei eficenţe de epurare mai ridicate, atât iarna cât şi vara, sunt lipsite de mirosul neplăcut şi de
prezenţa muştelor, suprafeţele specifice sunt mai reduse, permite o mai uşoară adaptare a
procesului tehnologic din staţia de epurare la modificări de durată ale caracteristicilor apelor
uzate.
Funcţionare: In bazinul cu nămol activ au loc procesele metabolice ale
microorganismelor ce intra în alcătuirea nămolului activat având un consum mare de energie.
Dimensiuni: -Volumul bazinului de aerare: 2026,8m3 ;
- Lungimea: L = 69,75 m;
- Lăţimea: B = 4,65 m;
- Înălţimea: H = 4,65 m;
- Numărul de compartimente: n = 2.
Fişa tehnică nr. 5

Denumire utilaj: Decantor secundar.
Domeniul de utilizare: decantorul secundar retine membrana biologica evacuata odata
cu efluentul din bazinul de namol activ.
Descriere: din punct de vedere constructiv, decantoarele secundare frecvent utilizate sunt
de tip longitudinal si radial, echipate cu dispozitive adecvate pentru colectarea namolului.
Decantorul secundar proiectat este de tip radial, caracterizat prin forma circulara in plan
si prin directia radiala de curgere a apei.
Functionare: decantorul este echipat cu dispozitive adecvate pentru colectarea si
evacuarea namolului in mod continuu sau cu intermitenta, cu conditia ca intervalul de timp dintre
doua evacuari de namol sa nu fie mai mare de 4 ore.
Evacuarea namolului se face prin sifonare sau pompare, podul raclor este echipat cu
conducte de suctiune, care dirijeaza namolul spre o rigola pentru evacuarea lui in exterior.
Dimensiuni:
- diametrul: D = 50 m;
- inaltimea de apa: H = 4,8 m;
-volumul decantorului: V= 4233,6 m3
-suprafata utila a decantorului: 882 m2;
-volumul de namol:34.49 m3/zi ;
-retinerea solidelor in decantorul secundar:0.0343 kg/s;
-incarcarea superficiala cu materii solide: 96.422 kg/zi·m2
5.4. Tratarea nămolurilor
Epurarea apelor uzate, în vederea evacuării în receptorii naturali sau recirculării lor, conduce la
reţinerea şi formarea unor cantităţi importante de nămoluri ce înglobează atât materiile poluante din apele
brute, cât şi cele formate în procesele de epurare. O staţie de epurare poate fi considerată eficientă nu
numai dacă efluentul se încadrează în limitele impuse de calitatea receptorului, ci şi dacă namolurile
rezultate au fost tratate suficient de bine în vederea valorificării lor finale, fără a afecta calitatea factorilor
de mediu din zona respectivă.
Principalele tipuri de nămol ce se formează în procesele de epurare a apelor uzate sunt:
- nămol primar, rezultat din treapta de epurare mecanică;
- nămol secundar, rezultat din treapta de epurare biologică;
- nămol mixt, rezultat din amestecul de nămol primar şi după decantarea secundară, obţinut prin
introducerea nămolului activ în exces în treapta mecanică de epurare;
- nămol de precipitare, rezultat din epurarea fizico-chimică a apei prin adaos de agenţi de neutralizare,
precipitare, coagulare - floculare.
După stadiul lor de prelucrare în cadrul gospodăriei de nămol, se pot clasifica:
- nămol stabilizat (aerob sau anaerob);

- nămol deshidratat (natural sau artificial);
- nămol igienizat (prin pasteurizare, tratare chimică sau compostare);
- nămol fixat, rezultat prin solidificare în scopul imobilizării compuşilor toxici;
- cenuşă, rezultată din incinerarea nămolului;
După compoziţia chimică, se pot clasifica:
-nămolurile cu compoziţie predominant organică, ce conţin peste 50% substanţe volatile în substanţa
uscata (provin, de regula, de la epurarea fizico-biologică);
-nămolurile cu compoziţie predominant uscată (provin, de regula, de la epurarea fizico-chimică).

[Teodosiu C., 2009, Suport de curs TBE]
a. Fermentarea nămolurilor (aeroba, anaeroba)
Fermentarea nămolului, în vederea unei prelucrări ulterioare sau a depozitării se poate realiza
prin procedee anaerobe sau aerobe - primele fiind cel mai des folosite. În procesul de fermentare,
materialul organic este mineralizat, iar structura coloidală a nămolului se modifică. Nămolul
fermentat poate fi mai uşor deshidratat, cu cheltuieli mai mici decât în cazul nămolului brut.
Fermentarea anaerobă a nămolului
Cinetica fermentării anaerobe se desfăşoară sub influenţa a două grupe principale de bacterii
care trăiesc în simbioză în acelaşi mediu fizic şi chimic:
- facultativ anaerobe, acido-producătoare, care transformă substanţele organice complexe

(hidraţi de carbon, proteine, grăsimi)în substanţe organice mai simple (acizi organici, alcooli, cetone
etc) cu ajutorul enzimelor extracelulare;
- obligat anaerobe, metano-producătoare, care utilizează ca hrană moleculele mai simple de

substanţe organice şi cu ajutorul enzimelor intracelulare sunt transformate în compuşi simpli: apă,
bioxid de carbon şi metan.
Viteza de reacţie globală este dată de faza cea mai lentă, cea de gazeificare, datorită vitezei de
multiplicare redusă a bacteriilor şi de marea sensibilitate la condiţiile de mediu. Aşa cum este
cunoscut, din procesul de fermentare anaerobă rezultă gazul de fermentare combustibil (biogaz)
utilizat ca sursă neconvenţională de energie.
Factorii care influenţează procesul de fermentare se pot grupa în două categorii:
- caracteristicile fizico-chimice ale nămolului supus fermentării: concentraţia substanţelor

solide , raportul mineral / volatil, raportul dintre componenta organică şi elemente nutritive, prezenţa
unor substanţe toxice sau inhibitoare etc;
- concepţia şi condiţiile de exploatare ale instalaţiilor de fermentare: temperatura, sistemul de

alimentare şi evacuare, sistemul de încălzire, de recirculare, de omogenizare, timpul de fermentare,
încărcarea organică etc.
În afara acestor factori legaţi de calitatea materialului şi parametrii instalaţiilor, mai sunt o
serie de factori la nivelul celulei, legaţi de echipamentul enzimatic, mult mai dificil de sesizat şi
dirijat, necesitând metode de investigare deosebit de complexe.
Se vor analiza câţiva dintre factorii de influenţă asupra procesului, ce pot fi dirijaţi în sensul
dorit.
Concentraţia substanţelor solide din nămol trebuie să fie astfel aleasă încât să asigure apa
fiziologică necesară bacteriilor. Se recomandă concentraţii de 5-10% materii solide. Concentraţii mai
ridicate ale materialului, peste 12% creează dificultăţi la pompare şi omogenizare.
Componenta organică a fazei solide prezintă, de asemenea, importanţă în procesul de

mineralizare şi în producţia gazului. Se apreciază că o reducere minimă de 50% a componentei
organice asigură o stabilitate relativă a nămolului. Compoziţia gazului nu este influenţată de gradul de
descompunere al materiei organice, ci de componentele organice.
Principalele grupe de substanţe organice prezente în componenta volatilă, cu implicaţie

asupra cantităţii şi compoziţiei gazului de fermentare sunt: hidraţii de carbon, proteinele şi grăsimile.
Fermentarea aerobă a nămolului
Acest proces constă, ca şi fermentarea anaerobă, dintr-un proces de degradare biochimică a

compuşilor organici uşor degradabili.
Fermentarea aerobă se realizează în practică prin aerarea separată a nămolului (primar,

secundar sau amestec) în bazine deschise. Echipamentul de aerare este acelaşi ca şi pentru bazinele de
nămol activ. Fermentarea aerobă a nămolului se recomandă mai ales pentru prelucrarea nămolului
activ în exces, când nu există treaptă de decantare primară, sau când nămolul primar nu se pretează la
fermentare anaerobă.
Avantajele procedeului sunt:

- exploatare simplă;
- lipsa mirosurilor neplăcute;
- igienizarea nămolului (reducerea numărului de germeni patogeni) şi
reducerea cantităţii de grăsimi.
Dintre dezavantaje se semnalează, ca mai importante, consumul de energie pentru utilajele de

aerare proprii, comparativ cu fermentarea anaerobă care produce şi gaz de fermentare.
Un nămol se consideră fermentat aerob când componenţa organică s-a redus cu 20-25%,
cantitatea de grăsimi a ajuns la maximum 6,5 % (faţă de substanţa uscată), activitatea enzimatică este
practic nulă, iar testul de fermentabilitate este negativ.
Instalaţiile de fermentare aerobă se dimensionează, de regulă, pentru durata de retenţie de 8-

15 zile, în funcţie de caracteristicile nămolului, în care se include şi o perioadă de aclimatizare la
condiţiile aerobe (nămol primar).
Comparând cele două sisteme de stabilizare biologică a nămolului organic, apare net
avantajos procedeul de stabilizare anaerobă, mai ales sub aspectul energetic. [M.Dima, 1998]
b. Îngroşarea nămolurilor
Această metodă constituie cea mai simplă şi larg răspândită metodă de concentrare a
nămolului, având drept rezultat reducerea şi ameliorarea rezistenţei specifice la filtrare. Îngroşarea se
poate realiza prin decantare, flotare sau centrifugare, gradul de îngroşare depinzând de mai multe
variabile, dintre care mai importante sunt: tipul de nămol, concentraţia iniţială a solidelor,
temperatură, utilizarea agenţilor chimici, durata de îngroşare etc.
Prin îngroşare, volumul nămolului se poate reduce de circa 20 de ori faţă de volumul iniţial,
dar îngroşarea este eficientă tehnico-economic până la o concentraţie de solide de 8-10%.
Îngroşarea gravitaţională se realizează în instalaţii convenţionale de tipul decantoarelor

circulare, având radierul cu pantă spre centru, dotate cu echipamente mecanice de amestec lent,
pentru a favoriza dirijarea nămolului spre centru, de unde se extrage, apa separată evacuându-se pe la
partea superioară.
Timpul mediu de reţinere a solidelor în îngroşător este de 0,5-2 zile. Se utilizează în mod
frecvent îngroşătoare cu funcţionare continuă, instalaţiile calculându-se la o încărcare hidraulică de
0,6-1,2 m3/m2 h. Încărcarea cu solide este de 1,5-6,0 kg/m2h, în funcţie de caracteristicile nămolului.
Îngroşarea prin flotare se aplică pentru suspensii care au tendinţa de flotare şi sunt rezistente
la compactare prin îngroşare gravitaţională.
Procesul de flotare cu aer se poate realiza prin: flotarea cu aer dispersat, flotare cu aer
dizolvat sub presiune, flotare cu aer la presiune negativă şi flotare biologică. Cel mai larg utilizat este
procesul de flotare cu aer dizolvat sub presiune, care prin destindere la presiunea apropiată de cea
atmosferică elimină bule fine (d ≈ 80 μ), care se ataşează sau se înglobează în flocoanele de nămol şi
le ridică la suprafaţă. Pentru asigurarea unei concentraţii convenabile de materii în suspensie la
alimentare, se practică recircularea unei fracţiuni de efluent.
Principalii parametri ce influenţează procesul de îngroşare prin flotare sunt: presiunea,

raportul de recirculare, concentraţia de solide la alimentare, durata de retenţie, raportul aer / solide,
tipul şi calitatea nămolului, încărcarea hidraulică în solide, utilizarea agenţilor chimici.
Îngroşarea prin centrifugare se aplică în general pentru nămolul activ în exces, atunci când nu
se dispune de spaţiu pentru alte instalaţii mai puţin compacte.
Utilizând centrifuga cu transportor elicoidal se poate atinge o concentrare de solide de circa

4% şi un grad de reţinere a solidelor de 90%, la îngroşarea nămolului activ cu adaos de floculanţi.
Ţinând seama de viteza de rotaţie mare a echipamentului (6000 rot/min), consumul de floculanţi este
mai mare datorită fragilităţii şi ruperii flocoanelor, deci costurile de exploatare sunt mai mari decât în
cazul altor procedee. [M.Dima, 1998]
c. Tratarea preliminară
Aducerea nămolurilor primare, secundare, brute sau stabilizate în categoria nămolurilor uşor
filtrabile, deci cu rezistenţe specifice de circa 10 10 cm / g se realizează printr-o tratare preliminară
10
a acestor nămoluri utilizând următoarele procedee:
-tratarea (condiţionarea) chimică;
-tratarea (condiţionarea) termică;
-elutrierea.
Teoretic se pot obţine rezultate satisfăcătoare ţi prin adaos de material inert ( zgura, cenuşa,
rumeguş etc), dar acest procedeu prezintă dezavantajul de a creşte considerabil volumul de nămol ce
trebuie prelucrat în continuare. Tratarea preliminară a nămolurilor constă în crearea condiţiilor
favorabile necesare prelucrării ulterioare ( deshidratare naturală, artificială şi avansată). [M.Dima,
1998]
Condiţionarea chimică
Condiţionarea nămolului cu reactivi chimici este o metodă de modificare a structurii sale, cu

consecinţă asupra caracteristicilor de filtrare.
Agenţii de condiţionare chimică a nămolului se pot grupa în trei categorii:
- minerali: sulfat de aluminiu, clorhidrat de aluminiu, clorură ferică, sulfat feros , oxid de
calciu, extracte acide din deşeuri;
- organici: polimeri sintetici (anioni, cationi sau neionici), produşi de policondensare sau
polimeri naturali;
- micşti: amestec de polimeri sintetici cu săruri minerale sau amestec de coagulanţi minerali.
Reactivii anorganici cei mai des utilizaţi pentru condiţionarea nămolului sunt clorura ferică şi
varul, fiecare având un câmp de acţiune propriu. Sulfatul feros este mai economic, dar are o acţiune
corosivă. Sărurile de aluminiu, în special clorhidratul de aluminiu, sunt eficiente, mai puţin corosive,
dar costul este mai ridicat.
Dintre polimerii organici, cei cationici se pot utiliza singuri, iar cei anionici şi neionici, în
asociere cu alţi coagulanţi minerali. În general, dozele de polimeri organici sunt mult mai reduse
decât la cei minerali, dar costul este încă ridicat. Alegerea coagulantului şi doza optimă se fac pe baza
încercărilor experimentale de laborator, întrucât alegerea depinde de provenienţa nămolului,
compoziţia sa chimică, gradul de dispersie, tehnologia de deshidratare ce urmează a se aplica etc.
Pentru fiecare tip de nămol şi pentru fiecare coagulant, floculant sau amestec, se stabileşte
doza optimă pe cale experimentală. [M.Dima, 1998]
d. Deshidratarea nămolurilor
În scopul prelucrării avansate sau eliminării finale, apare necesitatea reducerii conţinutului de
apă din nămol pentru diminuarea costurilor şi volumelor de manipulat.
În cazul staţiilor mici de epurare (debite mici de nămol), deshidratarea se poate realiza prin
procedee naturale (platforme pentru uscarea nămolurilor sau iazurilor de nămol) în cazul în care se
dispune de spaţiu şi sunt asigurate condiţiile de protecţie ale mediului înconjurător (protecţia apelor
subterane, aşezărilor umane, aerului etc).
Metodele mecanice de deshidratare sunt larg aplicate pentru diferite tipuri de nămol (nămol
brut, fermentat, de precipitare etc). Pentru a obţine o separare eficientă a fazelor se impune
condiţionarea prealabilă a nămolului.
Deshidratarea naturală pe platforme de uscare a nămolului este larg utilizată, având în vedere
simplitatea construcţiei şi costul redus de exploatare.
Platformele de uscare sunt suprafeţe de teren îndiguite în care se depozitează nămolul.

Dimensiunile platformelor de uscare sunt alese în funcţie de metoda adoptată pentru evacuarea
nămolului deshidratat. Când evacuarea nămolului se face manual, lăţimea patului nu trebuie să
depăşească 4 m; evacuarea cu mijloace mecanizate permite o lăţime de până la 20 m. Lungimea
platformelor de uscare este determinată, în principal, de panta terenului şi nu trebuie să depăşească 50
m. Platformele pot fi aşezate pe un strat de bază permeabil sau impermeabil. Stratul de drenaj
permeabil se execută din zgură, pietriş sau piatră spartă cu o grosime de 0,2-0,3 m (stratul de
susţinere), peste care se aşează un strat de nisip sau pietriş mai fin, cu o grosime de 0,2 - 0,6 m. În
stratul de susţinere se îngroapă tuburile de drenaj pentru colectarea apei drenate.
Grosimea stratului de nămol ce se trimite pe paturi depinde de caracteristicile materialului şi

de climatul zonei respective. În general, o înălţime de circa 0,20 m este recomandabilă pentru o climă
temperată.
Determinarea duratei de deshidratare a nămolului pe platformele de uscare presupune

cunoaşterea proprietăţilor fizico-chimice ale nămolului şi regimului climatic al zonei respective. În
general, în climat temperat, durata de deshidratare este cuprinsă între 40 şi 100 zile, ceea ce înseamnă
că, în total, se poate conta pe o grosime de nămol ce se răspândeşte pe platformă de 1,5 - 2,0 m pe an,
respectiv o productivitate de 80 - 100 kg substanţă uscată/m2an.
Deshidratarea mecanică pe vacuum-filtre este procedeul tehnic cel mai larg utilizat în
prezent pentru drenajul artificial al apei. Forma constructivă a vacuum-filtrelor poate fi diferită (cu
disc, taler sau tambur), vacuum-filtrele cu tambur fiind cele mai utilizate pentru deshidratarea
nămolurilor provenite din epurarea apelor uzate.
Deshidratarea nămolurilor pe vacuum-filtre prezintă avantajul funcţionării continue (spre

deosebire de filtrele presă) şi a capacităţii mari d filtrare. Dintre avantaje se pot semnala degradarea
relativ rapidă a pânzelor filtrante, umiditatea destul de ridicată a turtei (70-80% şi consum de energie
mai mare decât al filtrelor presă.
Deshidratarea mecanică pe filtre presă

Caracteristica principală a acestor utilaje este concentrarea unei mari suprafeţe de filtrare într-
un echipament de dimensiuni reduse.
Filtrele presă pot fi adaptate pentru o gamă largă de suspensii. Există multe variante
constructive de filtre presă, deosebirile principale constând în forma şi modul de funcţionare a
elementelor filtrante.
În aceste instalaţii, nămolul îngroşat sau condiţionat este pompat cu pompe speciale în
camerele filtrului presă. După umplerea camerelor se face deshidratarea prin creşterea presiunii, în
final rămânând în cameră o turtă cu umiditate redusă, chiar sub 40%. Consumul de energie electrică
este de circa 3 kWh/m3nămol.
Durata de deshidratare a nămolurilor pe filtre de presă se calculează pe baza a două

componente esenţiale şi anume tipul de deshidratare propriu-zisă sau timpul de presare şi durata de
încărcare şi descărcare a filtrului sau timpul auxiliar.
Timpul auxiliar poate fi egal cu timpul de presare în cazul filtrelor presă cu încărcare şi
descărcare manuală sau mai redus. 10-15 min, la instalaţiile moderne.
Ţesăturile filtrante, la filtrele de presă, pot fi naturale sau artificiale, iar alegerea condiţiile de
exploatare ale instalaţiei de trebuie să se facă în funcţie de tipul de nămol, timpul de deshidratare
propriu-zisă pentru filtrare şi condiţiile impuse filtratului. Timpul de deshidratare pentru nămolurile
rezultate din epurarea apelor uzate variază între 1 şi 6 h, depinzând de caracteristicile nămolului,
gradul de condiţionare, presiunea de lucru, etc.
Principalele avantaje ale filtrelor - presă sunt capacitatea mare de filtrare, consum redus de
energie, umiditatea scăzută a turtelor. Dintre dezavantaje se semnalează consum mare de material
filtrant, consum ridicat de reactivi pentru condiţionare, consum mare de manoperă.
Deshidratarea mecanică prin centrifugare
Utilizarea centrifugelor pentru deshidratarea nămolului rezultat din epurarea apelor uzate şi-a
lărgit aplicabilitatea în ultimii ani, prin realizarea de utilaje cu performanţe ridicate şi eficienţa bună
de deshidratare, mai ales datorită utilizării polimerilor organici ca agenţi de condiţionare.
Deshidratarea prin centrifugare poate fi definită ca o decantare accelerată sub influenţa unui
câmp centrifugal, mai mare de două ori decât forţa gravitaţiei. Factorii care influenţează sedimentarea
centrifugală sunt aceiaşi ca şi la sedimentarea convenţională.Deshidratarea centrifugală este
influenţată şi de o serie de parametri ai echipamentului, parametri constructivi ce trebuie aleşi în
funcţie de scopul urmărit.
Tendinţa actuală se manifestă către utilizarea centrifugelor cu rotor compact şi funcţionare
continuă. Aceste echipamente se pot grupa în trei categorii, cu domenii specifice de aplicare:
- centrifuge cu rotor conic, care produc o bună deshidratare şi centrat limpede, dar neadecvate
pentru solide fine;
- centrifuge cu rotor cilindric, care produc, în general, un centrat limpede;
- centrifuge cu rotor cilindro-conic, care produc şi turte bine deshidratate şi centrat limpede.
Pentru realizarea unui grad înalt de recuperare a solidelor din nămol (centrat limpede) se
poate acţiona prin descreşterea debitului de alimentare, creşterea consistenţei nămolului, creşterea
temperaturii şi creşterea dozei de coagulant. Creşterea gradului de deshidratare a nămolului se poate
realiza prin scăderea debitului de alimentare sau creşterea temperaturii, chiar şi fără adaos de
coagulanţi. În general, turte bine uscate dau centrat mai puţin limpede dacă nu se are în vedere o
condiţionare corespunzătoare a nămolului.
Deshidratarea mecanică pe filtru presă cu bandă
Acesta este un echipament construit şi introdus recent pentru deshidratarea nămolului. În

general, se obţin performanţe bune, cu nămoluri având o concentraţie iniţială în solide de circa 4%.
Parametrii de exploatare care influenţează performanţele echipamentului sunt debitul de

nămol, viteza bandei, presiunea şi debitul apei de spălare.
Deshidratarea avansată
Deshidratarea avansată a nămolurilor, cu reducerea componentei organice, se realizează

prin procedee termice de prelucrare. În acest mod în marile staţii de epurare unde volumele de nămol
sunt importante se asigura condiţii de a manevra uşor nămolurile deshidratate, independent de
condiţiile atmosferice. Metodele frecvente aplicate la deshidratarea avansată a nămolurilor:
-uscarea termică;
-incinerarea.
Uscarea termică
Reducerea avansată a umidităţii nămolului se poate realiza prin evaporarea forţată a apei,
până la o umiditate de 10-15%, în instalaţii speciale şi cu aport de energie exterioară.
Principalele tipuri de instalaţii utilizate pentru uscarea termică a nămolului sunt: uscătoare cu
vetre etajate, uscătoare rotative şi uscătoare prin atomizare. Pentru calcului necesarului de căldură ce
trebuie furnizată sistemului trebuie să se ţină seama, în principal, de necesarul pentru evaporarea apei
din nămol, preîncălzirea materialului, dezodorizarea gazelor rezultate etc. Întrucât randamentul termic
al instalaţiilor nu depăşeşte, de regulă, 50%, s-a calculat că pentru uscarea unui nămol cu umiditate d
circa 80%, până la umiditate de circa 10%, sunt necesare circa 4500 kcal/kg substanţă uscată. Pentru
reducerea necesarului de căldură se recomandă deshidratarea prealabilă a nămolului, preîncălzirea
aerului admis în sistem şi recuperarea căldurii reziduale. Deşi procedeul este costisitor şi puţin
aplicat, are totuşi o serie de avantaje legate, mai ales, de valorificarea agricolă a nămolului: produce
nămol steril, reduce considerabil volumul de materialului datorită îndepărtării apei, necesită suprafeţe
de depozitare mici, este practic neinfluenţat de prezenţa substanţelor toxice sau inhibatoare.
Cercetări recente vizând utilizarea energiilor neconvenţionale în deshidratarea nămolului au

pus în evidenţă posibilitatea utilizării energiei solare, mai ales pentru surse de nămol cu emisie
intermitentă (de exemplu din industrializarea sfeclei de zahăr) şi zone cu insolaţie prelungită.
Captatorii solari (realizaţi de ICPGA în colaborare cu Institutul Politehnic Cluj), de tip aer-aer,
furnizează aer încălzit la temperatura de 75...85 0C, ce se trimite pe un uscător tip bandă (acoperit),
pe care circulă nămolul în prealabil deshidratat (fig.3.16).
Experimentările efectuate pentru nămol de la fabricile de zahăr au condus la obţinerea unui

materila uscat cu umiditate finală de 10-12%, alimenatrea bandei făcându-se cu nămol cu umiditatea
de circa 60%. Materialul uscat poate fi omogenizat (sau granulat), însăcuit şi transportat în condiţii
similare cu îngrăşămintele chimice minerale.
Pentru cantităţi mici de nămoluri cu conţinut de metale, pentru reintroducerea în circuitul

economic, prinîntreprinderile de prelucrarea minereurilor, s-a utilizat tehnologia de uscare cu energie
solară cu instalaţie de uscare cu platouri suprapuse. Aerul cald obţinut de la captatorii solari poate fi
utilizat pentru uscarea nămolului şi pe platforme de uscarea nămolului închise şi cu ventilaţie forţată.
Incinerarea nămolului
Dacă nămolurile rezultate din epurarea unor ape uzate industriale conţin compuşi organici
şi/sau anorganici toxici ce nu permit valorificarea agricolă, depozitarea pe sol sau aplicarea
procedeelor de recuperare a substanţelor utile, se face apel la incinerare ca singura alternativă
acceptabilă. În timpul incinerării compuşii organici sunt oxidaţi total, iar compuşii minerali sunt
transformaţi în oxizi metalici ce se regăsesc în cenuşă.
Pentru incinerare se recomandă reducerea prealabilă a umidităţii nămolului brut şi evitarea
stabilizării aerobe sau fermentării anaerobe, care diminuează puterea calorică a materialului supus
incinerării.
Prelucrarea nămolului înainte de incinerare trebuie să conducă la autocombustie. Ţinând cont

de un necesar de 2,6 MJ/kg pentru evaporare şi pierderi de energie de minimum 10%, se recomandă o
umiditate a nămolului la alimentare de circa 50%. Dacă umiditatea este mai mare sau dacă
temperatura de combustie trebuie să fie mai mare de 7500C, pentru a evita degajarea mirosurilor
neplăcute apare necesitatea combustibilului suplimentar.
Toate instalaţiile de incinerare trebuie echipate cu instalaţii de spălare sau filtrarea gazelor de
ardere, până la obţinerea unui conţinut de suspensii (cenuşă) la evacuare de 150-200 g/m3.
Incinerarea nămolului semiplastic, cu putere calorică mică şi conţinut ridicat de apă impune
echipament special, pentru a menţine un raport adecvat suprafaţă/volum în timpul combustiei.
În acest scop, pentru incinerarea nămolului se utilizează cuptoare rotative cilindrice, cu vetre
multiple sau cu pat fluidizat.
Cuptorul rotativ
Constă dintr-un cilindru căptuşit cu material refractar, cu axul puţin înclinat faţă de
orizontală. Nămolul este injectat la capătul amonte şi, în timp ce este ars, este transportat la cealaltă
extremitate prin mişcarea de rotaţie a cilindrului. Pentru a asigura o bună funcţionare a cuptorului este
necesar să se mărunţească materialul, înainte de alimentare, pentru a obţine o suprafaţă suficient de
mare şi a asigura o distribuţie uniformă a acestuia.
Cuptorul cu pat fluidizat
Constă dintr-un cilindru vertical, echipat cu dispozitive de injectare a aerului la partea

inferioară şi un suport pentru susţinerea stratului de nisip fin care este fluidizat cu ajutorul aerului
insuflat. Nămolul se introduce la partea superioară. Instalaţia de incinerare cu strat fluidizat cuprinde
următoarele faze: pregătirea nămolului (reţinerea corpurilor grosiere, mărunţirea sub 10 mm,
deshidratarea mecanică) şi combustia propriu-zisă a materialului la o temperatură de 600....8000C.
Apa din nămol se evaporă, în timp ce substanţa combustibilă se gazeifică şi arde cu adaos, uneori, de
combustibil convenţional. Enrgia necesară unui astfel de proces este de circa 260 kWh/t material
solid.
Cuptorul cu vetre multiple

Se compune, în esenţă, dintr-un cilindru vertical din oţel căptuşit cu cărămidă refractară şi un
ax central, care se roteşte cu 1 rotaţii/minut şi pe care se montează braţele de agitare. Părţile axului şi
agitatorului din zona de combustie trebuie să fie confecţionate din materiale rezistente la temperaturi
ridicate. În acest tip de instalaţie se crează trei zone de combustie: zona de uscare, zona de combustie
şi zona de răcire. Nămolul este injectat la partea superioară şi este injectat la partea inferioară datorită
braţelor de agitare, care aisgură şi repartizare pe vetre, pentru a se obţine o suprafaţă de contact cât
mai mare. Aerul necesar combustiei este introdus la partea inferioară; aerul rece este preîncălzit în
preîncălzitor, unde cenuşa caldă evacuată transferă căldură aerului. [M.Dima, 1998]
e. Valorificarea şi evacuarea finală
Valorificarea nămolurilor nu constitue un scop în epurarea apelor uzate urbane, ea trebuie

considerată ca fiind un mijloc de îndepartare raţional al substantelor nocive din apele uzate.
Nămolul din staţiile de epurare urbane conţin în afară de gazele de fermentare unele substanţe
care pot fi valorificate. Unele dintre acestea cum sunt substanţele hrănitoare pentru sol şi plante şi-au
găsit o largă utilizare. În schimb, recuperarea de metale şi alte substanţe utile se aplică în special la
nămolurile provenite din apele uzate industriale.
Valorificarea fertilizatoare a nămolului variaza în funcţie de procesul de tratare al acestuia,

deşi valoarea lui ca îngrăşământ este destul de redusă.
Utilizarea în agricultură a nămolurilor de epurare reprezintă una dintre metodele de degajare a

acestora şi o formă de punere în valoare a conţinutului lor în materie organică şi elemente nutritive. În
urma cercetărilor privind utilizarea nămolurilor de la staţiile de epurare în agricultură se pot face
aprecieri diferite de comportare a solurilor şi a producţiei de plante:
- influenţa fertilizării cu nămol asupra producţiei pajiştilor temporare;
S-a constatat că nămolul rezultat de la epurarea apelor uzate orăşeneşti determină creşterea
producţiei de substanţă uscată pe pajiştile temporare, numai când se administrează sub arătură la
înfiinţare şi repetat în fiecare an, toamna, la suprafaţa pajiştii, fără aport de îngrăşăminte chimice.
- influenţa compostului din nămol de epurare asupra producţiei de raigras;
Rezultatele obţinute, mai ales pentru primul an de experimentare a compostului provenind din
fermentarea aerobă a nămolului de epurare în amestec cu resturi vegetale, evidenţiază un efect foarte
favorabil al acestuia asupra randamentului la raigras.
Valorificarea compostului urban în anumite spaţii verzi, respectiv parcuri, scuaruri, zone de
agrement, poate fi o soluţie favorabilă de punere în valoare fără a dăuna animalelor, omului şi
mediului înconjurător în general.
Este remarcabil şi efectul remanent al compostului urban producţiei de raigras, ceea ce ar

putea satisface, pe o perioadă de cel puţin doi ani, necesarul de elemente minerale pentru o pajişte sau
un spaţiu verde.
- efectele folosirii compostului din nămol de epurare pentru solurile agricole;
S-a constatat că utilizarea compostului din nămol de epurare şi resturi vegetale are în general
efecte favorabile asupra solului şi plantelor şi poate fi folosit ca material fertilizant în condiţii de
supraveghere permanentă.În consecinţă, fertilizarea cu compost din nămol de epurare, mai ales în
doze moderate, permite realizarea unor producţii bune din punct de vedere cantitativ şi calitativ, chiar
şi la cultura tomatelor, plante susceptibile de a acumula metalele grele şi care, fiind consumabile în
stare proaspătă de către om, necesită o foarte mare atenţie în ceea ce priveşte fertilizarea.
Pentru a diminua efectul poluant al nămolului de epurare ce se va folosi în agricultură şi a

putea valorifica elementele nutritive pe care le conţine, este necesar ca nămolul să fie tratat în mod
corespunzător, să se aplice numai pe soluri pretabile, în dozele şi epocile stabilite, la un anumit
sortiment de culturi recomandate şi să se asigure un control adecvat al calităţii factorilor de mediu.
Cantităţile sau dozele de nămol de epurare ce pot fi aplicate pe terenurile agricole nu pot fi
recomandate întrucât ele trebuie să se calculeze în funcţie de conţinutul în metale grele al nămolului
de epurare şi conţinutul în metale grele al solului. Un alt factor care se ia în considerare la stabilirea
dozelor este necesarul de elemente nutritive al speciei cultivate dar acest factor este relativ deoarece
creşterea excesivă a dozelor de nămol poate conduce la creşterea conţinutului solului şi plantelor în
metale grele.
Tinând cont de rezultatele studiilor realizate precum si de legislaţia în vigoare referitor la

utilizarea nămolurilor se recomanda ca modernizarea staţiilor de epurare să cuprindă şi tehnologia de
tratare a nămolurilor în vederea valorificării acestora în agricultură.
Compostarea constitue un procedeu de mineralizare a materiei organice continute in namol cu

ajutorul microorganismelor, realizandu-se in final un material inofensiv, cu un volum si greutate
redusa ce poate fi utilizat fara dificultati din punct de vedere igienic ca ingrasamant agricol. Namolul
se preteaza mult mai bine la compostare daca este amestecat cu gunoi menajer. Parte din umiditatea
namolului este trecuta gunoiului menajer realizandu-se un amestec cu umiditate medie de 40-50% si o
proportie favorabila a raportului intre carbon si azot de 10/1-15/1 furnizand carbonului care lipseste
din namol. Cand se adopta solutia de compostare numai a namolului, atunci trebuie sa se adauge
materii uscate (turba) pentru a favoriza trecerea aerului prin stratul de compost. Compostarea se poate
realiza pe cale naturala sau pe cale artificiala. In primul caz materialul (namolul+reziduri uscate
menajere) se composteaza in gramezi-depozite de dimensiuni adecvate. In interiorul acestor gramezi

temperatura se ridica spontan la circa 70 C avand loc o diminuare avansata a potenialului patogen si
o igenizare a materialului. Procesul dureaza in anotimpul calduros circa doua trei luni.
Compostarea artificiala se realizeaza intr-un tambur rotativ unde amestecul mentionat mai sus

este incalzit la temperatura de 60 C timp de 6-7 zile dupa care materialul rezultat este asezat in
gramezi de 1,5 m inaltime. [M.Dima, 1998]
7.BIBLIOGRAFIE
1. Mircea Negulescu, „Epurarea apelor uzate municipale”, Editura Tehnică, Bucureşti,

1978;
2. Tudose Radu şi colaboratori, „Fenomene de transfer şi utilaje în industria chimică”,
Litografia Universităţii Tehnice, Iaşi, 1990;
3. Dima Mihai, „Proiectarea staţiilor de epurare”, Litografia Universităţii Tehnice, Iaşi,
1981;
4. Dima Mihai, „Canalizări”, vol. II, Litografia Universităţii Tehnice, Iaşi, 1998;
5. R. Antoniu şi colaboratori, „ Epurarea apelor uzate industriale”, vol. I şi II, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1987;
6. L. Romescu, D. Romescu, I. Constantinescu, „Tehnologii, instalaţii şi echipamente
pentru epurarea apelor”, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000;
7. M. Macoveanu, C. Teodosiu, „Epurarea avansată a apelor uzate conţinând compuşi

organici nebiodrgradabili”, Editura Gheorghe Asachi, Iaşi, 1997.
8. Suport curs TBE, C.Teodosiu, 2009

Proiect: Tehnologii Si Biotehnologii Ale Apelor Uzate: Cuprins

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Proiect: Tehnologii Si Biotehnologii Ale Apelor Uzate: Cuprins

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PROIECT :

TEHNOLOGII SI BIOTEHNOLOGII ALE APELOR

3.Considerente privind epurarea apelor uzate municipale

3.1. Caracteristicile apelor uzate municipale

3.3. Conditii de calitate pentru factorul de mediu, normative tehnice

4.Tehnologia adoptata pentru apele uzate

4.1. Factori de influenta pentru selectia operatiilor si proceselor unitare

4.2. Determinarea gradelor de epurare necesare

4.3. Variante tehnologice de epurare a apelor uzate principale

4.4. Calculul concentratiilor intermediare

4.5. Alegerea variantei tehnologice optime si descrierea detaliata a procesului tehnologic

4.6. Elaborarea schemei tehnologice bloc

4.7. Materii prime auxiliare si utilitati

4.8. Subproduse si deseuri

5. Proiectarea tehnologica a utilajelor

5.1. Debite de calcul si debite de verificare

5.2. Dimensionarea utilajelor din cadrul treptei mecanice de epurare

5.3. Dimensionarea utilajelor din cadrul treptei biologice de epurare

5.4. Tratarea namolurilor ( aspecte generale privind colectarea si tratarea namolurilor)

6.Constructii si instalatii in cadrul statiei de epurare.Anexe: Schema tehnologica

B. Compozitia apelor uzate care sunt introduse in statia de epurare:

C. Analizele de laborator ale emisarului in care se deverseaza apele uzate epurate:

Oxigen dizolvat: COr=6 mg/l (concentratia oxigenului dizolvat din receptor)

D. Studiile hidrologice ale emisarului indica:

E. Utilaje ce urmeaza a fi proiectate.

Epurarea apelor uzate urbane şi industriale este o necesitate a societăţii contemporane în

Proiectul urmăreşte să rezolve principalele probleme generate de infrastructura apei

a) Însuşirea terminologiei legale referitoare la parametri şi intervalul lor optim de

- coagularea-flocularea, sunt metode de tratare a apelor, care facilitează eliminarea particulelor

-decantoarele secundare, sunt o parte componentă deosebit de importantă a treptei de epurare

În capitolul cinci, se prezintă posibilităţile de integrare a epurării avansate în procesul

3.1. Caracteristicile apelor uzate municipale

Caracteristicile fizice, chimice, biologice şi bacteriologice reflectă compoziţia şi respective,

Determinarea temperaturii se efectuează numai la locul de recoltare prin introducerea

6.Conductivitatea adduce informaţii asupra cantităţii de săruri dizolvate.

Se pot grupa în trei categorii principale:

I.Organice:carbohidraţii,grăsimi şi uleiuri, proteine, fenoli, pesticide, poluanţi prioritari,

2.Consumul biochimic de oxigen(CBO) exprimat in mg/dm3 reprezintă cantitatea de oxigen

Tabelul 3.4 Compoziţia medie a apelor uzate menajere în g/loc·zi

Materii solide Totale Minerale Organice CBO5

Totale 250 105 145 54

Mineralizarea biochimică a substanţelor organice,respective consumul biochimic de

a)faza primară (a carbonului), în care oxigenul se consumă pentru oxidarea substanţelor

b)faza secundară (a azotului) în care oxigenul se consumă pentru oxidarea substanţelor

3.Consumul chimic de oxigen(CCO) sau oxidabilitatea apei, care reprezintă cantitatea de

Determinarea consumului chimic de oxigen după metoda standard se efectuează prin

4.Carbon organic total(COT) constituie o metodă de determinare a nivelului de poluare

În esenţă, metoda constă în oxidarea materiilor organice cu carbon şi conversia lor în CO 2

5.Consumul total de oxygen(CTO) este aplicat în general pentru concentraţii mici de

2.Alcalinitatea apelor uzate este dată de prezenţa bicarbonaţilor şi carbonaţilor alcalini şi a

4.Potenţialul de oxidoreducere(redox)exprimă logaritmul cu semn schimbat al presiunii

10.Produsele petroliere,grăsimi,uleiuri formează o peliculă plutitoare,care împiedică

III. Gazele dizolvate (oxigen,H2S,CH4)

Au drept scop determinarea numărului,genului şi condiţiile de dezvoltare ale bacteriilor în

Se referă la determinarea speciilor de organisme şi a densităţilor, oferind informaţii asupra

Procesul de epurare consta in indepartarea din apele uzate a substantelor toxice, a

Printre principalii poluanti care sunt prezenti in apele uzate se numara si :

1.Materii in suspensii a caror cantitate, marime si natura constituie un factor activ de

- suspensii mari si grele sau alte materiale care se pot depune;

2.Reziduri organice provenind din apele uzate menajere,industriale şi complexe de

5. Substante prioritare si prioritar periculoase care pun in pericol personalul de

6. Substante inhibitoare ale procesului de epurare in cantitati care, in conditiile diluarii

7.Nutrienţi include: azotul, fosforul, compuşii cu azot şi fosfor, siliciul şi sulfaţii.