Seminar

Ordinea cuvintelor în propoziție

Analizați semantico-stilistic textele de mai jos; faceți mai întâi analiza

sintactică a frazelor care compun fiecare text:

1. Lungile mele ceasuri de lene - hrănite de cuvintele pline de nădejde ale

boierului - se scurgeau între narghilea și frumoasa mea iapă, de care nu
mă mai despărțeam decât ca să dorm și să mănânc și care, prin
particularitățile și ciudățeniile temperamentului său, mă făcea să cred că
ceva din dragostea Chirei îmi venea prin mijlocirea ei. La rândul lui,
acest nobil animal mic se atașase în așa măsură, că era în stare să strice
grajdul de câte ori, în loc să ies la plimbare, întârziam cu beiul la table.
În felul acesta, Chira era pretutindeni: în ochii frumoși ai iepei, în orice
lucru pe care-l atingeam, în conversațiile noastre. Chipul Chirei era pe
jumătate în casă. Cealaltă jumătate fu introdusă de mijlocitoarele puse în
urmărirea ei. Dihaniile acestea, una mai convinsă ca cealaltă, veneau să
mă încredințeze că Chira se găsea în câte zece haremuri deodată.
(Panait Istrati, Chira Chiralina)

2. Dar o nenorocire nu vine niciodată singură. Toate cercetările făcute ca să

dea de urma mamei, prin Constantinopol, rămaseră tot pe-atât de
zadarnice. Mi-o mărturisi chiar beiul, plictisit de întrebările mele și
pentru ca să-mi dovedească bunăvoința lui, el chemă chiar pe șeful
poliției turcești, un uriaș cu o înfățișare de călău, cu mustățile lăsate pe
oală și cu priviri de bandit. Acesta, după ce izbi din picior, salută și
strigă, cu o voce de tunet, care doar că nu m-a dat peste cap:
- De când e Stambulul, n-a pus piciorul în el o româncă cu un ochi
plesnit!
Era mai mult decât convingător. Deznădejdea mă cuprinse de îndată
ce orice iluzie se nărui în mine. Lacrimile îmi curgeau nestăpânite pe
 mâinile parfumate ale beiului, pe care îl rugam să mă lase să plec. El
se împotrivi.
(Ibidem)
3. Acum mă credeam în stare să deslușesc limpede viața și să nu mă las
înșelat. Aveam șaisprezece ani și oarecare experiență. Experiența aceasta
a mea împărțea lumea în trei categorii: întâi veneau ființele blânde și
iubitoare cum erau Chira și mama, apoi sălbaticii de teapa tatălui meu și,
în sfârșit, mărinimoșii de felul lui Mustafa-bei. Trebuia deci să iau
aminte. Și chiar de pe unde mă aflam, începui pe loc să mă feresc de
vreun jucător de țah cu trăsături simpatice. Mă gândeam la sărmanul
Lupu, care se codise atâta vreme până să se lase mângâiat de mine. Făcui
la fel, îndepărtându-mă în orice clipă de mâinile care se întindeau să
mângâie obrajii mei de adolescent.
Dar, vai! Mă păzii atât de bine, că, fără, să-mi dau seama, mă apropiai de
altă primejdie – căci viața nu se cuprinde toată în cele trei categorii ale
mele.
(Ibidem)