CUVÎNT ÎNAINTE

Turismul montan, care a luat o amploare deosebită în ultimul timp, devenind un sport de masă
apreciat, tot mai mult, mai ales de tineret - dornic să cunoască peisajele Carpaţilor româneşti - este
susţinut de numeroase publicaţii, care-şi propun să îndrume fluxul turistic spre zonele cele mai
interesante şi mai pitoreşti ale ţării.
Lucrarea de faţă caută să prezinte Călimanul - falnicul masiv vulcanic de la noi, al cărui farmec
aparte a fost descris, pentru prima data, în ghidul Căliman-Bîrgău, publicat în anul 1969. De atunci, spre
acest masiv se îndreaptă grupuri tot mai numeroase de iubitori ai drumeţiei pentru pitorescul său aparte,
dar şi pentru interesul ce-l suscită noul tip de reliej descoperit aici - vulcano-carstul.
Doi munţi sînt falnici şi mari în Moldova - scria în povestirea ,,Bistriţa şi Ceahlăul" din volumul
Istorisiri de vînătoare - Mihail Sadoueanu: Ceahlăul şi Călimanii. ,,Pustietatea şi singurătatea
Ceahlăului n-au păreche decît dincolo, în înfăţişarea aspră a Călimanilor. Şi-n Ceahlău şi-n Căliman
poporul şi-a pus legendele din preistorie. Misterul lor stăruieşte încă. În pîcla lor vînătă se strecoară
fantasmele bourilor domneşti pe lîngă turma împietrită unde veghează stînca Dochiei. Aceeaşi amintire
de basm leagă Călimanii de Ceahlău : şoapta amintirilor curge pe cetina codrilor venind din Călimani şi
din trecutul cel mai adînc". Iar în Fraţii Jderi, marele povestitor, care a lăsat pagini nemuritoare despre
plaiurile româneşti - aminteşte şi de Nechifor Căliman, starostele vînătorilor domneşti, un moşneag
ursuz şi dîrz, cu mădularele răsucite din frînghii şi noduri, care însoţeşte pe măria-sa Ştefan Vodă la
vînătoare spre Izvorul-Alb, pe urmele bourului bălai din tăinuitele cotloane ale Ceahlăului.
Moşul, Mareşalul, Godzila, Guşterul, Ramses, Dragonii – “statui" din ,,cetăţile străvechi" ale
Călimanului - forme ciudate ce vestesc lumea de basm din rezervaţia Doisprezece Apostoli, Pietrele
Roşii, Tămău, Ciungetu, Tihu sînt, parcă, veritabile castele din ,,O mie şi una de nopţi" - curiozităţi şi
capricii dăltuite, cu trudă şi migală, de natură şi nu este de mirare că ele au aprins fantezia unor
pelegrini care, în visarea lor, au tălmăcit aceste forme ca aparţinînd unei lumi pierdute în adîncurile
mitologice, posibilă făuritoare a unei străvechi ,,civilizaţii carpatine".
Şi visul a devenit realitate, cînd - spre sfîrşitul anului 1987 - au fost descoperiţi, pentru prima
dată în ţara noastră, în Munţii Căliman, megaliţi. Ei au fost identificaţi în apropierea satului Gura
Haitii, de pe flancul nordic al muntelui, avînd gravuri ce aparţin cultului Soarelui şi reprezentări
idoliforme efectuate într-un stil legat de acest cult străvechi. Descrierea lor este făcută la capitolul
privind relieful. Casele de vînătoare - ascunse în luminişuri presărate în pădurea întunecoasă de molid
sau cuibărite pe văi - Dealul Negru, Cuşma, Aluneasa, Mermezeu, Zebrac, Bradul şi altele sînt mereu
frecventate de vînători renumiţi, dornici de a poseda printre trofeele lor frumoasele coarne de cerb
carpatin şi blana de urs brun.
Plante rare şi firave, adăpostite în lumea smîrcurilor, flori gingaşe, risipite pe plaiurile înalte şi
codrii de zîmbru din rezervaţia Călimanului (sistemule ecologic cembra-jneapăn-cocoşul de mesteacăn),
care cuprinde caldările glaciare de sub creasta Reţiţişului şi pîraiele rostogolite peste pragurile
cascadelor, întregesc splendidul decor al cupolei vulcanice.
Din Vatra Dornei, pitoreasca aşezare a nordului carpatic, pamblica cenuşie a drumului asfaltat
urcă în serpentine largi spre Şaru Dornei şi, mai departe, pînă la Gura Haitii, în inima calderei
Călimanului. În Căliman marcajele oficiale recomandă astăzi turiştilor cele mai interesante trasee din
acest masiv, ele fiind bine întreţinute, prin conlucrarea celor patru judcţe cărora le revin spre întreţinere
acest masiv. Posibilităţile de cazare sînt mai rustice în interiorul masivului (refugii, cabane forestiere,
case şi cabane de vînătoare, sălaşe), lîngă care menţionăm cabanele turistice (moteluri, căsuţe) - cum
sînt cele din defileul Mureşului (la care se adaugă noul hotel Căliman şi staţiunea balneoclimaterică
,,Bradul” din Topliţa), situate pe flancul suidic al cupolei vulcanice - virtuale puucte de plecare în
trasee; pe latura nordică a masivului putem poposi la motelul Runcu din Vatra Dornei, hotelul Tihuţa,
din pasul cu acelaşi nume al Munţilor Bîrgău, construit la nivelul exigenţelor moderne, cît şi la hotelul
Heniu din Prundu Bîrgaului. În partea vestică a Călimanului casa de vînatoare şi cabana forestieră de la
Aluneasa (valea Budacului), cît şi frumoasa casă de vînatoare Cuşma constituie porţi de intrare pe
drumurile înalte ale muntelui. Turismul bistriţean se va sprijini, în viitorul apropiat, pe noua staţiune
montană Colibiţa, denumită şi Poiana (Poarta) Călimanului, care, după amenajarea marelui lac de
acumulare, va deveni un centru turistic modern, cu multiple mijloace pentru odihnă şi agrement. Popasul
turistic Borsec, la poalele Dealului Făget oferă adăpost în căsuţe pentru 150 de turişti.
Datorită suprafeţei mari, de circa 2.000 km 2, a lipsei cabanelor de altitudine şi a rarităţii
relative a refugiilor, turismul în Căliman păstrează o notă aparte, ce implică şi condiţii mai grele de
drumeţie, cu mai puţin confort, dar cu peisaje alpestre inedite. Prin eforturi deosebite, “Salvamont"
Topliţa a construit refugiul de sub Negoiu Unguresc - cupolă din poliester armat cu fibre de sticlă. Toate
materialele au fost transportate cu mari eforturi, pe drum greu, Apa necesară turnării fundaţlii de beton
a fost purtată în pungi de plastic puse în rucsac. Fiecare sac de ciment a fost ridicat într-un ritm pe care
numai adevăraţii oameni de munte îl pot susţine, în dorinţa de a oferi astfel un adăpost drumeţilor ce
ajung în cel mai impresionant munte vulcanic din ţara noastră.
Din nefericire, sînt şi pseudoturişti care, după ce s-au adăpostit în asemenea lăcaşuri, făcute cu
atîta trudă, uită că sînt necesare şi altora şi, de multe ori, degradează aceste ,,case” primitoare de
munte, aşa cum s-a întîmplat, pînă la urmă, şi cu refugiul de pe Negoiu, care necesită astăzi reparaţii
capitale. Sub Vf. Bradul Ciont, în apropierea Iezerului Reţiţiş, folosind ceea ce mai rămăsese dintr-o
fostă cabană forestieră, prin strădaniile aceloraşi oameni minunaţi de la ,,Salvamont" Topliţa, a fost
ridicată o nouă construcţie montană - refugiul Iezer - care oferă membrilor echipajului ,,Salvamont"
condiţii optime pentru a-şi efectua patrularea în zonă şi de a realiza şi întreţine marcajele. În prezenţa
membrilor echipajului, în caz de nevoie, acest adăpost poate caza şi turişti. Acelaşi ,,Salvamont” a
amenajat şi refugiul Lomăşiţa (traseul 5, varianta R), deschis turiştilor, pe drumul ce duce - prin valea
Lomaşhului - spre Vf. Reţiţiş. Drumeţilor ce vor bate drurnurile Călimanului le adresăm, cu acest prilej,
apelul de a folosi refugiile şi celelalte adăposturi montane mereu cu gîndul la munca grea şi plină de
dăruire a celor ce lucrează la amenajarea acestor nepreţuite construcţii. Pe Vf. Reţiţiş este în construcţie
o modernă staţie meteorologică care va furniza, în viitor, date precise privind clima caracteristică
acestei zone montane.
Dedicăm această carte ciobanilor anonimi care, de veacuri, la început de vară, îşi mînă turmele
- păzite cu străşnicie de cîini lăţoşi şi cu priviri iscoditoare -, spre păşunile înalte ale Călimanului, pe
străvechi drumuri străbătute- din tată în fiu, bătătorind potecile ce şerpuiesc printre molizi şi jnepeni
către, Pietrosul, cel mai semeţ vîrf al acestor munţi vulcanici - de unde ni se deschid perspective pînă
departe spre Rodna, Pietrele Doamnei şi Ceahlău.
De asemenea, ne gîndim cu adîncă dragoste la toţi cei care, călăuziţi de această lucrare, vor
reveni spre mirificele locuri descrise în paginile ei, chemaţi, ca şi noi, de farmecul lor deosebit. Cartea
de faţă este constituită din imagini de munte şi frînturi din sufletul unor vechi şi pasionaţi admiratori ai
Călimanului.
AUTORII

I. CARACTERIZARE GEOGRAFICĂ

Munţii Căliman aparţin lanţului vulcanic ce căptuşeşte latura internă a Carpaţilor Orientali, situat
în zona de contact a munţilor de înereţire cu marile depresiuni de prăbuşire ale Transilvaniei şi Pannoniei.
Călimanul (inclusiv Gurghiu şi Harghita) se încadrează în grupa sudică a celor mai tineri munţi din ţara
noastră, cu cratere stinse acum circa 1,8 - 5 milioane de ani (Cuaternarul inferior), care s-au format în
Pliocenul superior (finele Neogenului-Terţiar). Intensa activitate vulcanică neogenă a dus la apariţia unor
imense acumulări de lavă desfăşurate pe o lungime de 450 km (dintre care 375 pe teritoriul ţării noastre).
Constituit din alternanţe de lave, aglomerate şi cenuşă (stratovulcan), Călimanul aparţine grupei sudice -
cea mai importantă masă vulcanică - cu o suprafaţă de aproximativ 6.400 km2, cu lăţimea de circa 40 km
(peste 50 în sectorul Călimanului) şi lungimea de aproape 160 km. Acest masiv este caracterizat prin
prezenţa celor mai mari altitudini (Pietrosul Călimanului - 2100 m, Gurghiu - 1776 m, Harghita - 1800
m), care coboară treptat către Tuşnad (Ciomatu – 1.301 m). În acest sector apar aliniate numeroase conuri
vulcanice distruse parţial de eroziune, dar mai ales datorită prăbuşirilor care au dus la deschidorea unor
cratere (caldere) imense (cu un diametru de circa 10 km în Căliman).

AŞEZARE, LIMITE

Călimanul ocupă partea nord-vestică a grupei centrale a Carparţilor Orientali, reprezentînd cel
mai extins masiv vulcanic din ţara noastră. El se desfăşoară pe direcţia nord-vest-sud-est, fiind delimitat
la miazănoapte de zona depresionară a Dornelor (Vatra Dornei) şi munţii mărunţi ai Bîrgăului; la est -
şirul depresiunilor Păltiniş, Drăgoiasa, Bilbor, Secu îl separă de munţii înalţi ai Bistriţei şi de munceii
Giurgeului (sud-est); la sud - defileul Mureşului constituie limita spre munţii vulcanici ai Gurghiului; în
vest - piemontul colinar al Călimanului face trecerea spre partea estică a Podişului Transilvaniei.
Fig. 1 - Masivul Căliman - poziţionare în ansamblul arcului carpatic
Limita septentrională este greu de trasat, datorită caracterelor complexe ale unităţilor ce vin în
contact : zona Călimanului în sud şi aceea a Munţilor Bîrgău şi Depresiunea Dornelor în nord.
Ea trece la nord de Dealul Tănasa (1.001 m), intersectează cursul mijlociu al văii Pietroasa de
Jos, urcînd spre nord pînă la localitatea Bistriţa Bîrgăului. În continuare, către est, urmăreşte valea
Bistriţei pînă în apropiere de Colibiţa, de unde se abate spre sud, şi întretaie cursul superior al Pănuleţului
şi pîrîul Colbul, pe sub Vf. Ţiganca. Limita se orientează către nord-est, ocolind Vf. Dalbidanu (1.648 m),
Vf. Tomnatec (1.542 m), Vf. Buba (1.670 m), şi traversînd cursul superior al rîului Dorna pînă în valea
Ncgrişoarei, pe care o însoţeşte către nord pînă la Măgura Mică (1.226 m), ocolind în continuare, pe la
nord-nord-est, Vf. Buza Şerbii (1.530 m). Spre comuna Şaru Dornei, limita sud-estică a depresiunii cu
acelaşi nume pătrunde adîne în masiv pînă în apropiere de confluenţa pîrîului Haitii cu Neagra Şarului, de
unde se abate către nord-est, pe lîngă Piciorul Cerbului (1.650 m) şi piciorul Ţiganului (1.700 m), pînă în
valea Călimănelului.
Limita estică marchează contactul dintre munţii cristalini ai Bistriţei şi masivul vulcanic al
Călimanului. De la localitatea Panaci ea se îndreaptă către sud-est de-a lungul pîrîului Călimănelul şi
străbate depresiunile Păltiniş, Drăgoiasa, Bilbor, pentru a se orienta apoi spre sud-est urmărind valea
Secului şi cea a Topliţei, pînă la localitatea cu acelaşi nume.
 Fig. 2 - Masivul Căliman şi zonele sale limitrofe
Limita sudică este jalonată de valea transversală a Mureşului (defileul Topliţa-Deda), care separă
Călimanul de Muntii Gurghiului, formată dintr-o serie de bazinete presărate de aşezări umane, între care
se interpun sectoare mai înguste, cu aspect de chei.
Limita vestică începe la nord de Dealul Tănase, trece pe la vest de vîrfurile Paltinului sau
Pîrjoliturii (1.147 m), Dealul Ncgru sau Ragliţci (1.152 m), Pleşa (1.136 m), Bistrei (1.144 m), la sud de
Dealul Vătavii pînă în valea Bistrei, pe care o urmăreşte pînă la confluenţa cu Mureşul. Contactul
Călimanului cu Podişul Transilvaniei se face prin intermediul unci prispe largi - Piemontul Călimanului -
ce realizează trecerea spre depresiunile Livezile-Bîrgău, Budac, Deda-Porceşti delimitate la vest de
Culmea Şieului şi alte coline din dealurile Bistriţei. Această delimitare corespunde Masivului Căliman
privit ca unitate montană propriu-zisă, dar, din punct de vedere turistic, aria lui de influenţa gravitează
spre Vatra Dornei (punct de plecare în traseele 1 şi 8), cuprinzînd Ţara Dornelor (drenată de rîurile
Neagra Şarului şi Dorna cu Dornişoara). Situată pe flancul nordic al masivului, Ţara Dornelor coboară
treptat alcătuind o depresiune largă, cuibărită în inima munţilor.
Spre nord-est zona de influenţă cuprinde şi valea Bistriţei cu viitoarea staţiune climaterică
Colibiţa - poartă de intrare spre potecile ce duc spre creasta înaltă a Călimanului.

GEOLOGIE

Intensa activitate vulcanică din timpul Neogenului a avut ca efect punerea în loc a unor
importante mase vulcanice, cu cratere în prezent stinse. Masivul Căliman aparţine ,,arcului andezitic"
apărut pe crusta continentală a blocurilor transilvan şi pannonic - ca efect al coliziunii acestora cu placa
eurasiatică, de la marginea estică a Bazinului Vienei şi pînă la curbura Carpaţilor.
Sectorul Căliman-Gurghiu-Harghita se caracterizează prin cea mai mare dezvoltare a
vulcanismului carpatic. Catena vulcanică se sprijină pe un fundament constituit din şisturi cristaline
carpatice şi formaţiuni sedimentare triasice ce aparţin zonei cristalino-mezozoice, depozite ale flişului
transcarpatic şi formaţiuni sedimentare miocene şi pannoiene din Depresiunea Transilvaniei.
Fig. 3 - Ţara Dornelor - bazinul Bistriţei longitudinale şi transversale
Munţii vulcanici sînt alcătuiţi din curgeri de lave ce alternează cu piroclastite (stratovulcani), la
care se asociază corpuri intruzive microdioritice.
Grupa sudică (Căliman-Gurghiu-Harghita) - partea cea mai tînără a lanţului vulcanic - se
evidenţiază prin absenta manifestărilor badeniene şi sarmaţiene întîlnite numai în grupa nordică Oaş-Gutîi
(primele două cicluri eruptive). Cea mai mare parte a produselor vulcanice aparţine, cu siguranţă,
Pliocenului (cel de al treilea ciclu vulcanic). În evoluţia grupei sudice pot fi separate două faze majore :
prima în Pliocenul inferior (Ponţian), ale cărei produse erodate în Dacian s-au acumulat în condiţii
subacvatice, împreună cu produsele sinerone şi un material epiclastic, nevulcanic, generînd
compartimentul structural inferior (infrastructura), alcătuit din formaţiuni vulcano-sedimentare; cea de a
doua fază (Pliocenul superior) s-a caracterizat prin edificarea suprastructurii, compartimentul superior
stratovulcanic, o catenă prelungită, jalonată de aproximativ 12 aparate relativ bine conservate.
Bazaltele pleistocene - puţin extinse în comparaţie cu andezitele neogene şi fără nici o legătură
cu acestea - se întîlnesc în partea sud-estică a Călimanului (Hurdugaş-Sărmaş), central-sudică (Ilişoara) şi
nordică (Coverea şi Poiana Negrii), constituind rezultatul unui vulcanism manifestat prin forme efuzive,
explozive şi intruzive (Cuaternarul inferior). O bună parte din Munţii Căliman corespunde formaţiunilor
vulcano-sedimentare, alcătuite din material proclastic acumulat subaerian sau subacvatic (brecii,
microbrecii, aglomerate, cinerite şi tufuri prinse într-o masă de natură piroclastică; elementele constitutive
: andezite cu amfiboli, andezite cu amfiboli şi piroxeni, andezite cu piroxeni; foarte rar andezite
bazaltoide), alternînd cu depozite epiclastice reprezentate prin conglomerate, gresii şi nisipuri andezitice
(adesea cu interealaţii cărbunoase) provenite din erodarea rocilor vulcanice în perioadele de calm şi
sedimentare subacvatică, avînd o stratificaţie bună, adesea ritmică. Depozitele piroclastice au o grosime
de 20-200 m, iar întreaga formaţiune vulcano-sedimentară atinge 100-500 m.
Vulcanismul din etapa a doua a dat naştere rocilor efuzive de tipul dacitelor de Drăgoiasa, care
stau direct peste şisturile cristaline; andezitele cu amfiboli se întîlnesc pe suprafeţe limitate în nordul
masivului şi în interiorul calderei; andezitele cu amfiboli şi piroxeni ocupă mici porţiuni, mai ales în
interiorul calderei, unde prezintă alterări hidrotermale cu formare de sericit, caolinit, calcit ete.; dioritele
apar sub forma unui corp vulcanic în caldera Călimanului; andezitele cu piroxeni sînt reprezentate prin
curgori de lave, fie prin corpuri intruzive sub formă de domuri, stîlpi ete., extinzîndu-se pe arii foarte
largi, mai ales la est de calderă; andezitele cu biotit, amfibol şi piroxeni marchează, în partea centrală şi
nordică, stingerea activităţii vulcanice, acestea străbătînd andezitele cu piroxeni din calderă. Pietricelul
este format din asemenea andezite. Andezitele bazaltoide reprezintă încheierea activităţii magmatice şi
apar sub formă de curgeri sau corpuri intruzive, pe suprafeţe foarte restrînse, între Dornişoara şi Neagra
Şarului. Piroclastitele au o răspîndire relativ mare şi alternează cu produse efuzive, fiind reprezentate prin
brecii, microbrecii, conglomerate şi tufuri lapilice (elementele constitutive : andezite cu hornblendă -
verde sau brună, andezite cu piroxeni şi hornblendă şi andezite cu piroxeni). În zona Negoiului Românesc
(limonitizări, caolinizări ete.) piroclastitele au fost afectate de soluţii hidrotermale, care au dus la
acumulări de sulf şi limonit.
Catena vulcanică se individualizează prin prezenţa a trei unităţi (trepte) geologice orientate nord-
sud; (a) o zona axială centrală alcătuită din podişuri andezitice şi piroclastice (mai ales în Căliman)
-dominată de conuri vulcanice -, care a furnizat şi material pontru celelalte zone; (b) o zonă vulcano-
sedimentară care înconjoară zona centrală, bine reprezentată în sectorul de defileu al Mureşului (Topliţa-
Deda) şi, mai ales, pe latura vestică a grupei sudice, undo constituie o prispă, un piemont, care bordează
munţii vulcanici, făcînd trecerea spre Depresiunea (Podişul) Transilvaniei; (c) depozitele de lahar (curgeri
noroioase de material vulcanic) situate între formaţiunile precedente (pe care le şi acopăr parţial) şi cele
sedimentare (sarmato-pliocene) de pe latura estică a Depresiunii Transilvaniei, reprezentate prin petice
risipite pe suprafaţă de 300 km 2, pe flancul vestic al Călimanului, reziduuri dintr-un piemont cuaternar, o
prispă mai coborîtă în comparaţie cu piemontul mai vechi (pliocen) vulcano-sedimentar.
Elementul principal al Călimanului îl constituie caldera situată în partea nordică a masivului, cu
un diametru de circa 10 km, formată iniţial în urma unui proces de prăbuşire, condiţionat de diminuarea
presiunii rezervorului magmatic al mai multor centre de emisie conjugate (Căliman-Izvor, Voievodeasa,
Reţiţiş, Pietrosul), în urma dislocării unui volum important de magmă fluidă.
Fig. 5 - Caldera Călinianului - schiţă panoramică
Evoluţia ulterioară a masivului - la care au concurat atît eroziunca glaciară, aceea a proceselor de
şiroire şi torenţiale, dezagregarea şi alterarea ete. - nu a reuşit să estompeze vechiul relief determinat de
structura geologică şi, mai mult decît atît, l-a pus de acord şi cu constituţia litologică.
Astfel, imensa poteoavă formată din creste cu altitudini în jur de 2.000 m. nu este alteeva decît
marginea vechii caldere, iar platourile slab înclinate către exterior reprezintă curgeri de lavă revărsate din
crater. În interiorul calderei, unde s-au acumulat depozite groase de explozie, care ulterior au fost
caolinizate şi silicifiate, relieful apare foarte accidentat, spre deosebire de relieful liniştit cu forme
domoale din zonele de dezvoltare a pînzelor efuzive andezitice. În acest fel, limita piroclastit-andezit se
individualizează în teren prin schimbări de pantă, şei, denivelări bruşte ete.
Aglomeratele şi tufurile intens silicifiate, caolinizate şi limonitizate din caldera Călimanului au
favorizat apariţia grotelor Luanei, cu stalactite şi stalagmite metalice, iar aglomeratele din zonele înalte
sculptarea minunatelor ,,statui" din ,,cetăţile” adormite de veacuri. Bazinul superior al rîului Neagra, care
a străpuns craterul, prezintă aspectul unei depresiuni - o pîlnie uriaşă delimitată de o ramă montană,
jalonată de cele mai înalte vîrfuri, de unde coboară radiar către centru o serie de prelungiri (picioare), cu
excepţia masivelor înălţate în interior (Vf. Haitii, Negoiu Românesc, Pietricelul) ce întrerup această
concordanţă. Între Călimanul Cerbului şi Căliman-Izvor, în marginea calderei, se găseşte un crater din a
doua generaţie, cu diametrul de 1 km. Diferenţa de nivel de peste 1.000 m între albia rîului Neagra şi
vîrfurile Călimanului atestă eroziunea foarte puternică, care a deschis succesiunea curgerilor de lavă
începînd cu andezitele cu amfiboli.

RELIEF

Călimanul domină regiunile înconjurătoare, înălţîndu-se deasupra Munţilor Bîrgău (200-400 m)

şi a dealurilor din Podişul Transilvaniei (400-500 m). Denivelarea şi individualizarea Călimanului sînt
accentuate prin prezenţa depresiunilor sculptate în roci mai puţin rezistente (Colibiţa) sau a celor de
eroziune, prăbuşire şi de baraj vulcanic : Topliţa, Stînceni, Neagra, Lunca Bradului, Răstoliţa (defileul
Mureşului); Drăgoiasa, Bilbor, Secu (est), Ţara Dornelor (nord).
Fig. 6
Defileul Mureşului (limita sudică), uluc desfăşurat între Topliţa şi Deda, pe o lungime de 42 km,
constituie cea mai mare vale de străpungere din lanţul vulcanic, caracterizată prin prezenţa unor sectoare
foarte înguste, cu versanţi abrupţi şi înalţi, cu numeroase conuri de dejecţie alcătuite din bolovăniş
vulcanic. Pe alocuri, valea se lărgeşte făcînd loc unor depresiuni deluroase (4 bazinete) dintre care cea
mai dezvoltată este covata de prăbuşire Lunca Bradului. Plafonul culmilor, cu aspect deluros, se menţine
între 900-1.000 m, fiind încadrat de pintenii podişului vulcanic înălţat, destul de rapid, la peste 1.000-
l.200 m; la extremităţile depresiunii, valea se îngustează spre zona montană, dar se deschide sub formă de
pîlnie către Podişul Transilvaniei (Deda) şi Topliţa-Gheorgheni. Odinioară, valea Mureşului a fost o
strîmtoare ce făcea legătura între lacul din Depresiunea Topliţa-Gheorgheni şi acela din Transilvania, prin
intermediul suitei de lacuri cantonate în bazinete - separate la rîndul lor prin strîmtori secundare. De-a
lungul Mureşului, pe versanţi, se zăresc stînci abrupte, cu aspect de turnuri, constituite din aglomerate
vulcanice; în cotloanele mai largi ale văii s-au cuibărit numeroase aşezări umane, de unde pornesc
drumuri ce merg spre crestele Călimanului.
Masivul Căliman are forma aproximativă a unui dreptunghi, cu lungimea de circa 60 km şi
lăţimea medie de peste 30 km, cu o suprafaţă în jur de 2.000 km2.
Relieful se caracterizează prin prezenţa a două unităţi relativ distîncte : (a) zona axială centrală,
alcătuită din podişuri andezitice şi piroclastice (aglomerate vulcanice), dominate de conuri vulcanice; (b)
zona vulcano-sedimentară care înconjură zona centrală, cu aspect de platou - o prispă piemontană
înclinată spre Podişul Transilvaniei. Podişul Călimanului este situat la o altitudine (1.300 - 1.600 m)
superioară faţă de restul lanţului vulcanic, fiind dominat de o cupolă grandioasă ce se ridică pînă la 2.100
m. Înălţimea şi masivitatea acestuia se menţin şi în zonele marginale. Văile înguste şi adînci (400-600 m)
sînt împădurite, cu o populaţie sezonieră.
În regiunea muntoasă a Călimanului putem deosebi trei zone cu aspecte distîncte : un relief
interfluvial intens crestat, modelat în aglomerate vulcanice; podişul - stivă de aglomerate şi curgeri de
lavă; caldera centrală, înconjurată de versanţi abrupţi şi cupola ce domină podişul. Altitudinea şi
structura vulcanică explică lipsa pasurilor de înălţime. Şaua cea mai largă şi mai adîncă se desfăşoară
între Bistriţa Transilvană (bazinul superior al Colbului) şi izvoarele pîraielor Secu şi Scurtu din bazinul
Răstoliţei (Răstoşnii), care separă zona înaltă de podişul vulcanic vestic, cu altitudini sub 1.600 m; covata
Tihului - înşeuare amplasată între Strunioru şi Ciungetu - face legătura între bazinul Tihului şi cel al
Dornei. Partea cea mai înaltă a masivului constituie domeniul păşunilor alpine, cu izvoare abundente şi
viaţă pastorală relativ dezvoltata. Eroziunea fluvială foarte activă, dezagregările intense şi glaciaţiunea
ploistocenă au modelat formele vulcanice iniţiale. Craterele au fost distruse prin prăbuşiri şi eroziune,
prezentînd, în cazul calderei, diametre pînă la 10 km, iar văile s-au adîncit cu cea 800 m.
Fig. 7 - Relief rezultat în urma eroziunii torenţiale şi nivale în zona Călimanul Cerbului (a-
bruptul ,,Faţa Gardului")
Versanţii Masivului Căliman au aspecte foarte variate. Cel nordic, spre izvoarele Dornei şi ale
Negrei Şarului, este mai fragmentat, mai abrupt şi cu căldări glaciare din care se rostogolesc rîuri
torenţiale. Versantul estic, înălţat deasupra depresiunilor Drăgoiasa şi Bilbor, corespunde unui podiş de
lave dominat de măguri mari. Versantul sudic, care începe din muchia meridională a craterelor, are
aspectul unui podiş neted ce cade în trepte largi spre defileul Mureşului : cele superioare, dispuse imediat
sub conul central, sînt aproape orizontale, înmlăştinite sau acoperite de turbării, iar treptele inferioare sînt
împădurite masiv, chiar în cadrul văilor adînci şi înguste.
Negoiu Unguresc-Pietrosul, cu relief alpin total deosebit în comparaţie cu restul lanţului
vulcanic, reprezintă partea cea mai importantă a Călimanului, o creastă orientată nord-vest-sud-est, cu o
lungime de peste 4 km, cu înălţimile cele mai mari, alcătuită din stive de lave andezitice - orizontale sau
slab înclinate - care se dezagregă uşor, ducînd la apariţia unor acumulări imense de blocuri dispuse haotic
şi grohotişuri ce curg pe pante. Aspectul este diferit de restul masivului, deoarece Pietrosul apare ca un
pisc semeţ, iar platoul dirijat odinioară spre sud-vest a fost intens decupat de pîraiele Negoiu şi Pietrosul
şi transformat, în cea mai mare parte, într-o creastă zimţată. Fragmente din acest platou, sub formă de
coline, coboară din Pietrosul către sud-vcst. În partea sud-estică panta este foarte abruptă, iar stratele de
lavă au o dispoziţie orizontală sau uşor înclinată, mai ales în cazul marilor altitudini ce depăşesc 1.800 m.
Fig. 8 - Masivul Căliman - versantul nordic al cupolei vulcanice
Aglomeratele intens alterate din Vf. Negoiu Românesc au dus la apariţia unor ,,mări de blocuri",
cu grosimi de 2-3 m (maximum 7 m). Vf. Pietricelul (1.993 m), constituit din lave mai rezistente, un con
solitar, este ultimul aparat vulcanic din zona înaltă a Călimanului. Spre est se desfăşoară Vf. Reţiţiş
(2.021 m), care, în partea nordică, are un perete zimţat, ştirbit de căldări glaciare, în timp ce flancul sudic
coboară sub forma unui platou cu pantă domoală, acoperit cu blocuri dezagregate imediat sub vîrf.
Fig. 9 - Versantul nordic al Vf. Pietrosul -scrijelat de culoare străbătute de avalanşe şi torenţi
Spinările domoale ale Bradului Ciont (1.899 m) şi plaiurile întinse ale Voievodesei (1.825 m),
acoperite de blocuri dezagregate, dispuse haotic, fac legătura cu Căliman-Izvor (2.031 m) şi Călimanul
Cerbului (2.013 m), care jalonează creasta ce se abate către NE.
Vf. Haitii (1.839 m), continuarea Pietrosului spre nord, prezintă aspectul unei cupole cu trei
mameloane distîncte. Către nord-vest Pietrosul se continuă prin Vf. Măieriş (1.885 m), Vf. Tămăului
(1.861 m), Pietrele Roşii (1.705 m), Vf. Munceilor (Doisprezece Apostoli) (1.760 m), Vf. Lucaciu (1.770
m) şi Buza Şerbei (1.530 m) - creastă din care coboară o serie de prelungiri (picioare) cu pante domoale,
orientate spre pîrîul Haitii.
Vîrfurile desfăşurate între Călimanul Cerbului din partea nord-estică şi Lucaciu-Şerba din
sectorul nord-vestic culminează cu Vf. Pietrosul (2.100 m) jalonînd marea calderă a Călimanului. Creasta
înaltă se continuă la vest de Pietrosul cu Muntele Gruiu (1.882 m), Vîrful Ruscii (1.913 m), Vf. Ciungetu
(1.923 m), Strunioru (1.885 m), Bistricioru (1.989 m) şi Zurzugău (1.907 m), iar mai la nord - Străcior
(1.963 m), vîrfuri care par să schiţeze un al doilea crater străpuns de pîraiele din bazinul superior al
Dornei, mult mai redus ca dimensiuni şi masivitate în comparaţie cu craterul principal.
In rest, Călimanul prezintă înălţimi mai mici, cu excepţia unor vîrfuri (Drăguşu – 1.768 m, Tihu
– 1.799 m, Leu – 1.162 m, Tar-niţa – 1.050 m, Gişa (Vişa) Mare – 1.482 m) ce corespund unor conuri
secundare ce domină regiunile periferice.
Fig. 10 - Relief rezidual în zona Vf. Călimanul Cerbului
Podişul vulcanic ocupă cea mai mare parte, cu altitudini cuprinse între 1.300 şi 1.600 m,
desfăşurîndu-se în jurul masivului central Negoiu Unguresc-Pietrosul - mai ales către vest. Predomină
suprafeţele plane, etajate asemenea unor trepte uriaşe, cu văi larg deschise spre obîrşii şi cu aspect de
defileu la ieşirea din zona montană. Apar numeroase dealuri cu spinarea lăţită (Dealul Deluganu, Dealul
Lat etc.) sau conică - bîtci (Poiana Calului, Vulturu, Dealul Negru, Tarniţa cte.), care pot fi urmărite de-a
lungul Mureşului, între Bistra şi Topliţa sau deasupra Bilborului. Se întîlnesc şi numeroase poduri de lavă
a căror orizontalitate este bine evidenţiată de toponimie : Dealul Lat, Lopata, Şesul Paltinului, Şesul
Porcului, Şesuţul.
Fig. 11
În zona de contact cu Podişul Transilvaniei (vest), platoul se sfîrşeşte spre exterior printr-un
abrupt de 400-500 m, atingînd extensiunea maximă în partea de vest a Călimanului, unde ocupă suprafeţe
de zeci de kilometri pătraţi (dealurile Vulturu, Negru, Moldovanca, Şesuţului, Şesul Porcului). Pe întinsul
platoului se înalţă conuri secundare, care complică aspectul reliefului. Văile adînci, radiare, au decupat
podişul în mai multe compartimente, cu poduri etajate, întrerupte de măguri cu înălţimi ce oscilează între
1.000 – 1.500 m : Podişul Poiana Calului, cel mai extins, situat între văile Bistriţa şi Şecu; Podişul
Ilişoara, desfăşurat între văile Răstoşana şi Lomaş şi Podişul Voievodeasa, în sudul Călimanului - de-a
lungul Mureşului; Podişul Păltiniş, încadrat de văile Secu-Topliţa şi Neagra Şarului, în partea estică a
masivului înalt şi deasupra depresiunilor Drăgoiasa şi Bilbor; Podişul Buba (nord-vest), amplasat între
Negrişoara şi Depresiunea Colibiţa.
Caldera centrală a Călimanului este dominată de vîrfuri înalte, la care se adaugă conuri
secundare. Suprafeţele plane au o extindere mai redusă pe flancul nordic al Călimanului, datorită pantei
mai accentuate şi eroziunii intense a rîurilor.
Fig. 12 - Circ glaciar pe versantul nordic al Pietrosului Călimunului
Călimanul este singurul masiv vulcanic ce poartă amprenta glaciaţiunii cuaternare, ale cărei
urme s-au conservat în sectoarele cu masivitate mai mare şi acolo unde insolaţia a fost mai redusă.
Zăpada spulberată de vînt sau provenită din avalanşe acoperă fundul căldărilor glaciare, formînd în timpul
iernii un strat cu grosimi ce pot depăşi 10 metri şi persistă pînă în luna iulie sau chiar începutul lui august.
Căldările glaciare cele mai caracteristice sînt grupate pe versantul nordic al Reţiţişului, suspendate la
înăltimea de 1.900 m, în bazinele torentiale ale afluenţilor mai importanţi din cursul superior al rîului
Neagra Şarului. Căldările erau ocupate, cu circa 4-5 milioane de ani în urmă, de gheţari care înaintau pe
văi, atingînd lungimi maxime de 3 km. În partea nordică a Negoiului Unguresc, la altitudinea de 1.850 -
1.900 m apar două căldări mai mici, sub Vf. Pietrosul, trei căldări situate la înălţimea de 1.870 m, iar pe
flancul vestic al Bistriciorului - două căldări mai puţin reprezentative. Linia de creastă a marilor înălţimi,
un zid crenelat de ,,cetate", este întreruptă de şei, uneori ceva mai largi, porţi de trecere de pe flancul
sudic al Mureşului către cel nordic al Ţării Dornelor. De-a lungul văilor întîlnim pereţi verticali de lavă,
coloane prismatice semeţe şi turnuri sculptate în aglomerate.
Fig. 13 - Relief rezidual din M. Căliman - grupul Lucaciu
Un peisaj inedit este acela modelat în aglomerate vulcanice, care acoperă aici mari suprafeţe.
Aglomeratele au generat cele mai fantastice forme, acolo unde eroziunea a fost foarte activă reuşind să
modeleze materialele rezultate din erupţii. Pe alocuri, răsar stînci uriaşe (40-50 m înălţime) constituite din
elementele rotunjite, cu mărimi variabile, puternic cimentate prin aportul lavelor şi, mai ales, al cenuşii
consolidate. Adesea pot fi văzuţi pereţi verticali puşi în evidenţă prin apariţia crăpăturilor ce fragmentează
masa aglomeratelor şi care se întîlnesc frecvent pe versantul vestic al Pietrelor Roşii-Tamău, şi pe cel
estic al Baloşului (Bisericani). Stînci rotunjite domină în Batoşul, Pietrele Roşii, sub Vf. Călimanul
Cerbului, Doisprezece Apostoli-Lucaciu, Vf. Tihu şi Vf. Ciungetu, de-a lungul Mureşului - pe flancul
sudic al Călimanului, sau în partea estică, deasupra Drăgoiesei.
Sectorul Tămău-Lucaciu (latura vestică a calderei) prezintă aspectul unei culmi convexe,
întreruptă de pereţi verticali. Apar stînci cu aspect de turnuri sau piramide, asemenea unor piloni de
poduri (,,Podul de Piatră"), reziduuri ale unor mari înălţimi ce dominau odinioară platoul. S-au păstrat
numeroase stînci semeţe, cu forme curioase şi fantastice - ciuperci şi ziduri de piatră, figuri bizare
asemenea unor sfincşi grupaţi în jurul Vf. Tihu, de pe flancul sudic, sau răvăşite pe Ciungetu şi, mai ales,
în cetăţile de piatră ale Călimanului, între Tămău şi Lucaciu. Sectorul acesta, cu o lungime de circa 15
km, reprezintă prelungirea nordică a Pietrosului, un promontoriu avîntat spre Vatra Dornei (care separă
cele două bazinete ale Ţării Dornelor) - Cetatea Tămăului, Dragonii din Pietrele Roşii, Doisprezece
Apostoli (Mareşalul, Moşul, Ramses II, Gozila şi Poarta Hîrlei) şi Lucaciu (Guşterul, Cămila ete.) cu
relief ruiniform asemănător unor ,,statui" plăsmuite dintr-o lume de basm.
Tipul acesta de relief a luat naştere prin acţiunea de eroziune exercitată de apele de şiroire şi de
cele cu regim torenţial care au reuşit, de-a lungul timpului, să compartimenteze placa de aglomerate în
fragmente din ce în ce mai mici - la acest proces adăugîndu-se dezagregarea termică, inclusiv cea prin
îngheţ-dezgheţ (datorată apei din fisuri şi diaclaze), descompunerea chimică şi, în final, fasonarea eoliană
şi a picăturilor de ploaie. Pentru această concluzie pledează şi faptul că în partea vestică a masivului, unde
cuvertura de aglomerate s-a conservat, ,,statuile" sînt practic inexistente şi mai ales că pe andezite întîlnim
forme reziduale cu totul diferite ca aspect. Relieful acesta de ,,martori de eroziune" se întîlneşte numai pe
vîrfuri şi interfluvii, acolo unde panta a contribuit la intensificarea eroziunii, lipsind în bazinele rîurilor,
unde cuvertura de aglomerate fiind mai groasă s-a păstrat relativ mai bine.
Fig. 14 - ,,Grupul statuar" Doisprezece Apostoli - în amurg
Uneori stîncile Călimanului ni s-au relevat cu înfăţişări mai ciudate, cu caractere zoomorfe sau
antropomorfe, asemenea altora de acest fel risipite în Carpaţii nostri. ,,Moşul” constituie ,.statuia" cea mai
importantă din ansamblul aproapo circular al formaţiunii numite Doisprezece Apostoli, asemenea unei
cromleh, datorită faptului că prezintă trei faţete distîncte, dar toate cu chip uman - către poteca ce duce
spre valea Haitii (est - satul Gura Haitii) - o faţă înaltă şi lată (,,brahicefală"); spre poteca din dreapta (ce
vine dinspre Vf. Lucaciu, de la nord) - un cap mai mic, cu fruntea mai îngustă, maxilarul inferior mai
alungit şi continuat cu o barbă mai ascuţită; o faţă înaltă şi îngustă, cu un ,,coif" deasupra capului răsare în
drumul călătorului ce străbate poteca din stînga (din partea sudică, de la Vf. Tămăului); în spatele
grupului ,,statuar" al Apostolilor, peretele abrupt împiedică circulaţia. Cele trei faţete descrise, distîncte,
orientate spre drumurile de accees, constituie oare un joc al naturii, ce poate sculpta ea singură, cu atîta
precizie, forme atît de neobişnuite ? Sau configuraţia lor trădează intervenţia unor creatori străvechi de
simboluri ?
Gîndurile acestea aparţin geografului ce semnează această carte de suflet pentru M. Căliman,
fiind materializate pentru prima dată în capitolul ,,Misterele Carpaţilor" din volumul Aventuri prin tunelul
timpului şi reproduse ulterior, în diferite lucrări şi articole, de Taras George Seghedin, D. R. Săucan şi H.
Wehrmann, Dan Săucan, Horia Matei.
Fig. 15 - Doisprezece Apostoli - ,,Moşul" şi ,,Mucenicul”
Megaliţii de origine preistorică şi protoistorică sînt diseminaţi pe o suprafaţă imensă, de la
Oceanul Atlantic la Pacific - situaţie în care se impune, atît de firesc, întrebarea : de ce Carpaţii să
constituie o excepţie în acest sens ? Lăcaşurile de cult ale dacilor erau sus pe munţi. Cetăţile dacilor,
inclusiv capitala şi marile sanctuare, se găseau tot în regiunile montane. Am trăit multă vreme cu
convingerea că, aşa cum au fost descoperite frumoasele picturi şi gravuri rupestre din ţara noastră - care
au surprins şi uluit, provocînd multe controverse la vremea lor - nu poate fi exclusă posibilitatea ca, în
viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat, Carpaţii noştri să se integreze în arealul firesc al ,,civilizaţiei
megalitice".
Natura ni se relevă de fiecare dată, tăinuitoare de comori pe care - generoasă prin tenacitatea şi,
mai ales, credinţa într-o idee a cercetătorilor - le restituie cunoaşterii umane. Aşa s-a întîmplat într-o zi de
început de iulie a anului 1987 cînd talazuri nesfîrşite de apă se scurgeau pe valea îngustă a pîrîului
Paltinu, rostogolind o masă uriaşă de pietre şi blocuri de roci vulcanice. Duminică 5 iulie familia Vasile
Paţa plecase pe valea Paltinu să culeagă fragi, cînd, la circa 400 m de la confluenţa cu pîrîul Haita,
Claudiu - elev în clasa a Xll-a a Liceului minier din Vatra Dornei - a văzut pe versantul stîng, lîngă
rădăcina unui molid, un bloc de piatră ruginiu, uşor desprins de mal. Privind faţeta blocului orientată spre
mal el a observat un cere cu ,,spite” semicirculare, incizate pe suprafaţa plană a fragmentului de rocă
vulcanică - o piatră scrisă. Ulterior, în imediata apropiere a fost găsit un al doilea bloc mai simplu
prelucrat, fără gravuri.
Megalitul cu gravuri din valea Paltinu - satul Gura Haitii (27 km de Vatra Dornei) situat în
partea cea mai sudică a Depresiunii Dornelor, în caldera Călimanului, destul de aproape de reprezentările
zoomorfe şi antropomorfe de pe Piciorul Hîrlei şi din grupul Doisprezece Apostoli - are dimensiuni destul
de mari şi o formă, în general, neregulată, cu înălţimea de 135 cm, lăţimea de 92 cm şi greutatea de peste
1,5 tone. Blocul prezintă evidente urme de prelucrare, evidenţiate prin detaşarea celor doi umeri de pe
feţele cu gravuri. Se mai păstrează încă, destul de clar, urma şanţului de tăiere a rocii în zona respectivă,
cît şi dovada modului de desprindere a părţii tăiate. Gravurile se concentrează pe cea mai dreaptă latură a
blocului andczitic cu augit şi hipersten, colorat în roşu. Ele sînt incizate destul de adîne şi par a fi fost
efectuate cu o unealtă metalică, avînd în vedere regularitatea lor. Pe această latură principală a megalitului
gravurile constau din cercuri cu punct, cercuri cu raze redate ,,în-turbină", cercuri concentrice, cercuri cu
semicercuri în interior. Cercul cu raze în formă de arcuri de cerc este cel mai mare (21,5 cm diametru).
Aceste raze ,,în turbină" au fost redate pe circumferinţa cercului la distanţe egale cu dimensiunea unei
raze. De la circumferinţa cercului, în partea dreaptă a sa, porneşte o incizie în formă de crosă. Deasupra
marelui cerc există o reprezentare constituită din două cercuri concentrice.
În partea dreaptă a marelui cere cu raze ,,în turbină" se găseşte, probabil, cea mai interesantă
gravură a megalitului de la Gura Haitii. Într-un cere cu diametrul de 5,8 m sînt înscrise un cerc şi trei
semicercuri interesant plasate.
Din compararea cu alte reprezentări similare, noi considerăm că pe megalitul de la Gura Haitii s-
a încereat figurarea, într-o manieră de abstractizare extremă, a figurii umane - gravarea unui idol într-o
compoziţie soleiformă, avînd în vedere întregul reprezentării într-un cere şi obţinerea celorlalte detalii
prin cercuri sau semicercuri înscrise în limitele acestuia. Acest idol soleiform pare a fi susţinut de o mînă
realizată în stil schematic, dar care aminteşte, prin lungimea degetelor, care ar trebui să sugereze razele,
tot de cultul soarelui. Totalitatea gravurilor de pe latura principală a megalitului sînt subordonate, prin
modul în care au fost efectuate, cultului soarelui, marele cerc cu raze ,,în turbină" reprezentînd probabil
discul solar întîlnit uneori în gravurile din Franţa, Portugalia, Italia ete.
Fig. 16 - Faţeta gravată a megalitului din satul Gura Haitii (com. Şaru Dornei) - găsit pe
flancul vestic al calderei Călimtinului
Megalitul de la Gura Haitii prezintă incizii şi pe latura opusă celei descrise pînă aici, dar mai
slab păstrate, poate şi datorită faptului că aparţin unei etape mai vechi decît cea în care au fost efectuate
cele de pe latura bogat ornamentată. Mai multe semicercuri concentrice decorează partea inferioară a
megalitului sub umărul bine evidenţiat pe această latură. Deasupra acestui umăr se mai pot întrezări
incizii cu aspect de grilă, atît de frecvente, de exempîu, în gravurile din epoca bronzului din Franţa.
Urmele de prelucrare a blocului megalitic de la Gura Haitii, evidenţiate prin detaşarea a doi umeri pe cele
două feţe gravate, ar pleda în bună măsură pentru folosirea sa la o construcţie dolmenică - un ,,picior"
central de tip dolmen. În favoarea acestei ipoteze a venit descoperirea, în imediata apropiere a megalitului
gravat, a unui bloc, de asemenea din andezit, cu forme destul de regulate ce se înscriu, în general, într-un
paralelipiped ce se prelungeşţe, la unul din capete, cu un paralelipiped mai mic sub forma unui ,,gît”.
Blocul a fost prelucrat în vederea obţinerii acestei forme regulate şi înălţimea umerilor este egală cu aceea
a umărului de pe latura gravată cu grilă şi semicercuri concentrice a celuilalt bloc. Considerăm că nu este
exclus ca cele două blccuri să fi sprijinit placa unui dolmen, iar inciziile de pe cele două feţe ale
megalitului gravat să fi ornat interiorul mormintelor.
Avînd în vedere analogiile stilistice, trăsăturile inciziilor efectuate, cel puţin pe latura bogat
ornamentată, cu o unealtă metalică şi cu un instrument de trasare, foarte asemănător compasului din zilele
noastre, considerăm că nu este exclus ca gravurile să fi fost executate în epoca metalelor. Ne exprimăm
speranţa ca prin cercetările viitoare vor fi scoase la lumină noi descoperiri similare atît în Munţii Căliman
şi Ţara Dornelor, cît şi în alte regiuni din preajma arcului carpatic pentru întregirea lumii megalitice de pe
teritoriul ţării noastre.
În partea internă a craterului, datorită dezagregării şi, mai ales, retezării în capete a stratelor de
lavă mai dură, apar stîlpi, ace, coloane prismatice şi ziduri asemenea celor din ,,cetatea” Gruiului şi de pe
flancul sudic al Pietrosului. Se întîlnesc saltele eoliene formate din andezite bazaltice (Fundu
Bucinişului), asemenea unor saltele suprapuse, curgeri etajate de lavă consolidată, detaşate datorită unor
dezagregări mai profunde de-a lungul planurilor de stratificaţie sau a crăpăturilor (diaclazelor). Particulele
rezultate din dezagregare sînt spulberate de vînt şi rămîn în relief părţile neafectate, asemenea unor saltele
suprapuse.
În zonele Călimanul Cerbului şi Căliman-Izvor se află numeroase blocuri sferice - a căror
apariţie trebuie explicată prin desfacerea, la început, a stîncilor în blocuri paralelipipedicc, mai mult sau
mai puţin regulate, de-a lungul reţelelor de diaclaze. Eroziunea şi alterarea progresează şi fasonează
colturile şi muchiile, diaclazele se lărgesc foarte mult, unghiurile se rotunjesc şi determină decuparea unor
blocuri cu aspect aproape sferic şi care, ulterior, datorită descuamării (cojire-detaşare asemenea unor foi
de ceapă - condiţionată şi de suprapunerea curgerilor de lavă, uneori chiar concentrice datorită curenţilor
interni magmatici sau răcirii) capătă aspectul unor bile mari, folosite în ,,popicăria zeilor străvechi" din
Olimpul munţilor înalţi. Pe flancul sudic al crestei principale, datorită pantei mai reduse, apar acumulări
imense de blocuri dezagregate (,,o mare furtunoasă" împietrită de milenii).
Vulcano-carstul - fenomen carstic specific rocilor vulcanice, recunoscut pe plan naţional şi
mondial, descris în numeroase lucrări de specialitate - constituie un capitol distînct în vulcanologia
românească şi străină, evidenţiat prin noutatea şi originalitatea sa. El este reprezentat prin forme de
suprafaţă ,,exo-vulcano-carstice" şi subterane ,,endo-vulcano-carstice”.
Exo-carstul este localizat aproape exclusiv în cadrul podişurilor reziduale (erozivo-structurale)
Ilişoara, Voievodeasa şi Păltiniş de pe latura sudică şi sud-estică a Călimanului, pe flancul sudic al
calderei caracterizat prin prezenţa unor trepte largi, etajate, cu pantă domoală. Formele cele mai simple
sînt lapiezuri, alveole, alveole îngemănate şi complexe, roci perforate şi goluri cilindrice (kameniţe) -
datorită stagnării apelor meteorice care au acţionat atît prin eroziune mecanică, cît şi prin dizolvarea şi
alterarea (coroziune) mineralelor componente, mai ales feldspatul, antrenîndu-l în soluţii sub formă de
caolin, provocînd astfel separarea elementelor constituente (K, Ca, Na ete.) ale rocilor afectate (proces de
hidroliză).
Vulcano-carstul de suprafaţă este reprezentat şi prin forme mai adîncite : doline, doline
îngemănate, uvale, doline ocupate de lacuri (polia Lopata - izvoarele Tomnatecului), doline aliniate
transformate în ravene, vîlcele, torenţi, bazine de alimentare, rudimente de văi cu profil transversal variat,
polii, un relief de detaliu.
Carstul subteran (,,endo-vulcano-carstet) este reprezentat prin Grotele Luanei din interiorul
calderei, cele din defileul Mureşului (extremitatea vestică a comunei Lunca Bradului) şi din bazinul
superior al Budacului, în partea vestică a Călimanului. În total 12 grote, diferite însă ca mărime, aspect
carstic şi evolutie.
Fig. 17 - Masivul Căliman - schiţă geomorfologică a zonei vulcano-carstice
Fig. 18 - Sectorul vestic al M. Căliman - zona Cuşnia-Vătava
Grotele Luanei sînt localizate în arealul calderei - evidenţiat prin alternanţa tufurilor,
aglomeratelor şi lavelor specifice strato-vulcanilor. Tufurile şi aglomeratele, caracterizate printr-o mare
permeabilitate, au fost intens afectate de soluţiile postvulcanice, încît uneori nu se mai poate recunoaşte
compoziţia şi structura lor iniţială. Andezitele au fost mai puţin transformate, ele fiind numai cloritizate şi
impregnate cu pirită. Liniile de fractură apărute în cursul stabilizării depozitelor au favorizat pătrunderea
apelor în subteran, iar porozitatea accentuată a aglomeratelor şi a tufurilor a permis circulaţia ei ulterioară.
Iniţial, apa a străbătut fracturile numai prin infiltrare, a impregnat întregul pachet de roci, apoi prin
antrenarea particulelor fine (caolin şi silice) în soluţie şi îndepărtarea lor, cît şi prin tasare şi sufoziune -
au apărut, în masa depozitelor, mici goluri favorabile dezvoltării unei circulaţii subterane mai accentuate
şi, ca urmare, un transport mai intens.
Intensa circulaţie hidrocarstică s-a coneretizat prin depuneri de nisip, aragonit, limonit şi sulf.
Stalactitele, stalagmitele, draperiile, perniţele depuse în planuri succesive şi crustele, movilele şi
banchetele întîlnite în Palatul de Ciocolată sînt conereţiuni (concentraţii) datorate hidrolizei, acţiunii
apelor de infiltraţie, încărcate cu dioxid de carbon, care descompun mineralele de fier şi antrenează fierul
în soluţii dicarbonatate, apoi, în anumite condiţii fizico-chimice, acesta se depune sub formă de
concentraţii de limonit, formate din diferiţi hidroxizi în variate stadii de deşidratare. În prezent Grotele
Luanei, mai mult sau mai puţin degradate, nu mai pot fi vizitate de turişti, cu atît mai mult cu cît aparţin
perimetrului afectat de lucrări miniere. Abundenţa golurilor interceptate, rezervoare de apă sub presiune,
ne permite să presupunem că vor fi găsite alte grote, probabil la fel de frumoase, în afara zonei
exploatabile, care, atunci cînd vor fi descoperite, vor dezvălui din nou o lume de basm şi vor putea fi
conservate pentru posteritate. Pe latura vestică a Călimanului, în bazinul superior al Budacului, se găsesc
însă două peşteri ce pot fi vizitate de turişti : Grota Strîmtu (Crăişorii) de la izvoarele pîrîului cu aceeaşi
denumire, de sub creasta stîncoasă a Arşiţei (1.181 m), pe partea dreaptă a Budacului, şi Peştera Piatra
Corbului din dealul cu acelaşi nume, explorate parţial de cercetătorul I. Chintăuan, care le identifică cu
fenomene vulcano-carstice.
Celor ce au văzut Peşterile Luanei şi poartă în suflet nostalgia minunatului decor din Palatul de
Ciocolată sau celor ce regretă că nu au păşit în frumoasele şi unicele grote tapisate cu coneretiuni
limonitice din caldera Călimanului, le spunem ,,Drum bun" pe drumurile întunecoase ale galeriilor parţial
explorate din peşterile Piatra Corbului şi Strîmtu, formate în depozitele vulcano-sedimentare din prispa
piemontană de pe latura vestică a uriaşei cupole vulcanice.
Fig. 19 - Grota ,,Palatul de ciocolată" din Masivul Căliman
Masivul Căliman prezintă, în concluzie, un peisaj foarte diversificat şi, în egală măsură, deosebit
de pitoresc care răsplăteşte din plin curiozitatea turiştilor : uriaşul crater, dominat de vîrfuri piramidale, cu
flancurile acoperite de torenţi de pietre; mări imense de blocuri, asemenca unor valuri împietrite; căldări
glaciare suspendate deasupra văilor adînci, ce ştirbesc crestele transformîndu-le în custuri alpine sau de
curînd descoperitele forme megalitice; spre sud, către Mureş, podişul coboară în trepte însorite, acoperite
- pe alocuri -de jnepeni şi păduri dese de conifere, mai ales pe fundul văilor.

CLIMA

Examinarea chiar foarte sumară a ,,Hărţii climatelor lumii" (Sterie Ciulache, 1982) arată că pe
teritoriul Românici se dezvoltă în proporţii foarte diferite, trei tipuri climatice şi anume : climatul
temperat de tranziţie (cea mai mare parte a ţării), climatul temperat semiarid (în Dobrogea) şi climatul
temperat montan (climatul de munte) corespunzător Carpaţilor. În conformitate cu oricare dintre
schemele de regionare climatică existente, Masivul Căliman se încadrează în sectorul cu climat temperat
montan.
Absenţa unor staţii meteorologice reprezentative în cuprinsul sau în vecinătatea imediată a
Masivului Căliman (în prezent se construicşte o staţie pe Vf. Reţiţiş) ne-a obligat să utilizăm pentru
caracterizarea climatică a acestuia surse bibliografice generale (vezi Bibliografia selectiva).
Sectorul cu climat temperat montan, care include şi Masivul Căliman, corespunde reliefului
complex al Carpaţilor, dens şi adînc fragmentat, cu numeroase văi şi depresiuni interioare. Caracteristicile
fizico-geografice şi structura complexă a suprafeţei active-subiacente imprimă climatului o serie de
particularităţi, de diferenţieri locale, care, în ansamblu, definesc o multitudine de topoclimate complexe şi
elementare.
Izoterma de 6° delimitează partea inferioară a muntelui, iar cele mai mari înălţimi (peste 2.500
m) se caracterizează prin temperaturi sub -2°C. Elementele climatice se diferenţiază mai ales în funcţie de
expoziţia faţă de advecţia maselor de aer maritim-vestic şi a celui continental-estic şi nord-estic, expoziţia
faţă de soare şi unghiul de înclinare a pantelor, de altitudine, forma de relief, vegetaţie ete. În raport cu
aceste particularităţi ale suprafeţei active-subiacente, în arealul carpatic ce ne interesează au fost
delimitate o serie de topo-climate complexe.
Topoclimatele montane se caracterizează prin zonalitatea altitudinală a tuturor elementelor
climatice, întreruptă pe alocuri datorită particularităţilor suprafeţei active-subiacente care generează
modificări esenţiale. În semestrul cald, temperatura şi conţinutul de vapori de apă scad în funcţie de
creşterea altitudinii. Deplasarea peste teritoriul ţării a sistemelor barice depresionare dinspre vest,
determină intensificarea activităţii frontale pe versanţii vestici ai Carpaţilor Orientali - respectiv Masivul
Căliman, fapt ce duce la sporirea accentuată a nebulozitătii şi cantităţii precipitaţiilor paralel cu creşterea
înălţimii. Pe versanţii adăpostiţi (estici, mai ales) descendenţa maselor de aer generează înseninări şi
reduceri sensibile ale cantităţii precipitaţiilor.
Valorile bilanţului radioactiv-valoric scad în raport cu creşterea altitudinii, vara din cauza
sporirii nebulozităţii în intervalele din zi cu intensitate maximă a radiaţiei solare, iar iarna datorită
creşterii albedoului şi radiaţiei efective.
Analizele elimatice deosebesc un subtip climatic al munţilor joşi şi un altul al munţilor înalţi,
care constituie etaje climatice.
Etajul climatic al munţilor joşi corespunde, în cazul nordului carpatic - respectiv Căliman,
părţii inferioare a masivului, cu altitudini cuprinse între 800 şi 1.700 m. Reprezentînd cea mai mare parte
a masivului, acest etaj se caracterizează prin valori medii anuale ale radiaţiei globale sub 110 kcal/cm 2,
prin durate medii anuale ale strălucirii soarelui sub 1.800-l.900 ore şi nebulozitate accentuată de 6-7
zecimi pe platoul vulcanic. Temperaturile medii anuale scad de la 6 ... 4°C. Amplitudinile dintre
temperaturile medii ale lunilor celor mai calde (8 ... 15°C) şi celor mai reci ( -6 ... -l0°C) se menţin între
18 şi 21°C. Durata intervalului fără îngheţ oscilează pe platourile joase între 140-160 zile. Umezeala
relativă prezintă valori ridicate, 84-88%, precipitaţiile fiind mai abundente pe versantul transilvănean,
expus circulatiei vestice şi nord-vestice, unde se înregistrează valori medii anuale de 700-1.200 mm, ce
cresc în regiunea înaltă a Călimanului. Pe versanţii estici, cantităţile de precipitaţii sînt mai reduse din
cauza proceselor catabatice. Stratul de zăpadă se menţine, în medie, între 80-120 zile pe platoul vulcanic.
Pe pantele adăpostite (estice) creşte durata de strălucire a Soarelui şi scade umezeala aerului,
nebulozitatea şi cantitatea de precipitaţii. Uneori, vînturile catabatice de tip ,,Bora" (ca cele din anii 1979,
1980 ete.) provoacă pagube importante în pădurile de conifere, mai ales cele tinere (doborîturi de vînt).
Versanţii sudici, expuşi favorabil radiaţiei solare (care contribuie vara la intensificarea convecţiei
termice), primesc în părţile lor superioare cantităţi de precipitaţii ce pot depăşi 1.200 mm pe an. Versanţii
nordici, sînt mai umezi, mai înnouraţi, şi primesc cantităţi mai mari de precipitaţii (chiar peste 1.300
mm/an). Regimul termic este, de asemenea, mai moderat pe versanţii sudici, fiind condiţionat în mare
măsură de variaţiile neperiodice ale circulaţiei atmosferice.
Condiţiile climatice caracteristice etajului munţilor joşi sînt favorabile dezvoltării pădurilor de
foioase şi de amestec la altitudinile inferioare (cu precădere pe versantul sudic mai însorit) şi pădurilor de
conifere la cele superioare.
Etajul climatic al munţilor înalţi. În regiunea înaltă a Călimanului, pe platourile situate la peste
1.700-1.800 m, cît şi pe cupolele vulcanice ce ajung pînă la 2.100 m, condiţiilo climatice sînt aspre.
Situarea geografică în partea nord-vestică a Carpaţilor Orientali, pe de o parte, şi înălţimea mai mare decît
a masivelor alăturate, pe de altă parte, fac ca în partea înaltă a Călimanului să se înregistreze valori ale
principalilor parametri meteorologici, asemănătoare cu cele caracteristice Munţilor Rodnei, de care este
despărţit prin ,,tarniţa" Bîrgăului - zonă de muncei cu altitudini inferioare (altitudinea maximă în Vf.
Heniu Mare - 1 611 m). Călimanul - singurul masiv vulcanic cu forme de relief glaciar (circuri glaciare de
tip alpin, circuri pirineice şi circuri de nivaţie) - se evidenţiază prin condiţii climatice aspre, cu cele mai
coborîte valori termice din întregul lanţ vulcanic, ce par să amintească iarna de aspectele climatice
existente în timpul cînd gheţarii ocupau actualele căldări de pe flancul nordic al Reţiţişului, Negoiului
Unguresc -Pietrosul, Bistricioru. Durata de strălucire a Soarelui coboară sub 1.800-l.900 ore/an, iar
nebulozitatea depăşeşte 7 zecimi. Temperaturile medii anuale coboară sub 0° (0° ... -2°C).
Amplitudinea dintre temperaturile medii ale lunilor celor mai calde şi ale celor mai reci se
menţine între 18-21°C. Iernile sînt lungi, cu grosimi medii decadice ale stratului de zăpadă cuprinse între
50 şi 100 cm. Maximele decadice absolute pot atinge însă valori de 250-350 cm (îndeosebi în iarna 1953-
1954, cînd s-a format cel mai gros strat de zăpadă din ultimul secol). Stratul de zăpadă se menţine în jur
de 200 de zile. Durata intervalului fără îngheţ scade sub 100 de zile pe culmile înalte. Umezeala relativă
depăşeşte 84-88%, iar precipitaţiile mai abundente pe versanţii apuseni, expuşi circulaţiei vestice şi nord-
vestice, ajung pînă la 1.000-1.400 mm. Acestea cad, în cea mai mare parte, sub formă de zăpadă (la Vf.
Omu se înregistrează anual 14 zile cu ninsoare, 14 cu lapoviţă, 15 cu măzăriche, 14 cu burniţă şi 46 cu
ploaie). Vara, aproape în fiecare zi se dezvoltă nori cumuliformi din care cad adesea averse de ploaie
însoţite de fenomene orajoase (fulgere, tunete, trăsnete), vijelii şi grindină. Căderea lapoviţei sau ninsorii
este posibilă, ca şi îngheţul, în orice perioadă a anului (chiar în iulie şi august). Viscolul este un fenemen
obişnuit în semestrul rece.
Datorită vînturilor puternice părţile periferice ale norilor cumuliformi se fragmentează şi plutesc
pe ,,cerul albastru", asemenea unor uriaşe nave imaculate, vălătuci de vată albă, cristalină, strălucitoare.
În timpul iernii predomină norii stratiformi cu plafon jos şi grosimi nu prea mari - ,,mări de nori" din care
se înalţă vîrfurile şi culmile înalte, ,,insule stîncoase" ce rămîn frecvent deasupra nivelului superior al
norilor respectivi - uriaşe ,,saltele" de valuri albe sclipitoare ce acopăr platourile Călimanului. Anual se
înregistrează mai puţin de 40 de zile senine. Vînturile au frecvenţe mari şi viteze medii de 5-l0 m/s.
Vitezele maxime pot depăşi uneori 40-45 m/s.
Vînturile puternice spulberă zăpada de pe versanţii expuşi (vestici şi sudici), generînd cornişe pe
flancul nordic al masivului din care se desprind avalanşe ce se rostogolesc pe pantele accentuate ale
calderei, circurilor glaciare, bazinelor de alimentare ale rîurilor şi ale celor de recepţie ale torenţilor (mai
ales pe pantele nordice ale cupolei Negoiul Unguresc-Pietrosul şi sub vîrfurile Căliman-Izvor-,,Faţa
Gardului", Călimanul Cerbului şi în căldările glaciare ale Vf. Reţiţiş). Zăpada spulberată se acumulează în
grosimi mari ce pot depăşi 7-8 m în locurile adăpostite-depresionare.
Datorită condiţiilor climatice aspre s-a dezvoltat un etaj subalpin, caracterizat prin pajişti de
Nardus stricta şi Poa alpina, tufărişuri de Pinus mugo, Juniperus communis ssp. nana, Alnus viridis,
Rhododendron kotschyi ete. Pădurile urcă pînă la 1.800 m pe versantul sudic şi pînă la 1.700-1.750 m pe
cel nordic, atingînd înălţimi superioare pe latura estica a calderei (cca 1.900 sub Vf. Căliman-Izvor). La
limita superioară a pădurii se remarcă apariţia masivă a zîmbrului (Pinus cembra), în amestec cu molidul
şi cu jneapănul (rezervaţia Căliman).
Caldera Călimanului, cu diametrul de cca 10 km, deschisă spre nord către Ţara Dornelor, se
evidenţiază prin inversiuni de temperatură, iar defileul Mureşului, Bistriţei transilvane, ulucul
Călimănelului, Negrii Şarului, Dornei ete. corespund topoclimatelor elementare de defileu şi culoar, cu
unele nuanţe climatice distîncte.

Parametrii carateristici climatului de munte

De munte 800>2.500 m % .
Masivul Căliman 2 100 m
Munţi Înalţi Munţi joşi Ţinuturi climatice
> 1.700 m (N); 800-1.700 m (N);
->1.900 m (S) 1.900 m (S)
+2...- 2 2-6 Temperatura medie anuală (°C)

-8...<- 10 -4. ..-8 T° medie ianuarie (°C)

8-14 14-18 T° medie iulie (°C)
17-20 21-22 Amplitudinea medie anuală (°C)
20-22 30-32 T° maximă absolută (°C)
- 34...- 38 - 33...- 34 T° minimă absolută (°C)
l40 110-130 Zile cu îngheţ
- 0-15* Zile de vară
0- 25**
- 1-5* Zile tropicale
1-l0**
85 >80 Umezeala (%) medie anuală
80 >72 Umezeala (%) medie în iulie, la 13 h
6.0-7.0 5.7-6.0 Nebulozitatea medie anuală (zecimi)
 40 40-50 Zile senine
120->l40 100-120 Zile acoperite
1 000-1 400 850-1 000 Cantitatea anuală de precipitaţii (mm)
500->600 450- 500 Precipitatii în sezonul cald (mm)
80->200 80->200 Max. de precipitaţii în 24 h (anuale) (mm)
150->l70 140-150 Zile cu precipitaţii >=0,1 mm
100->200*** 80-95 Zile cu strat de zăpadă
Căliman - în jur de 200 Căliman 80-120
50-100 cm (decada a treia a lunilor februaric şi Grosimea medie decadică a stratului de zăpadă
martie sau prima decadă a lunii aprilie)
250-350 cm îndeosebi în iarna 1953 - 1954, cînd
s-a format cel mai gros strat de zăpadă al Grosimea absolută a stratului de zăpadă
secolului
>50 40-50 Indice de ariditate
Vînturi de munte-vale. Vînturi de munte-vale; Vînturi locale
Vîntul Mare în nordul Nemira în Carpaţii
munţilor Fagaraş; Orientali
Gorneacul în Piatra
Craiului.

* - în vest, **- în sud şi est, ***-durata stratului de zăpadă este cu 30%mao mare pe versanţii estici şi nordici supuşi
advecţiei aerului rece decît pe cei sudici şi vestici.

HIDROGRAFIE

Masivul Căliman, prin forma şi structura sa specifice vulcanilor, obligă apele care-l brăzdează -
tributare Someşului, Mureşului şi Bistriţei moldoveneşti - să-şi desfăşoare radial cursurile.
Rîul Neagra Şarului îşi adună apele de pe flancul nordic al Călimanului, din interiorul calderei
vulcanice, pe care a ferestruit-o adînc. Izvorăşte de sub Voievodeasa şi Bradul Ciont, de la înălţimea de
1.700 m; ea are un bazin foarte ramificat, cu mulţi afluenţi ai căror ape se rostogolesc înspumate peste
repezişuri şi cascade -,,Duruitoarea de pe Băuca" - Băucuţa şi cascada Reţiţişului, cele ale pîraielor Stînei,
Dumitrelului ete. Văile sînt înguste şi adînci, fiind străjuite de versanţi abrupti. Neagra Şarului primeşte
numeroşi afluenţi care izvorăsc de sub vîrfurile cele mai înalte ce jalonează marele crater al Călimanului
-Reţiţiş, Pietricelul, Dumitrelul, Tarniţa, Paltinul, Hîrlea, Băuca, pîrîul Ţiganului şi, mai ales, pîrîul Haitii
cu ape mai bogate, care-şi înfrăţeşte undele cu cele ale Neagrii Şarului în satul Gura Haitii. Neagra
rătăceşte apoi prin Depresiunea Şarului şi adună pîraiele ce vin de pe versanţi, rostogolindu-şi voioasă
apele pentru a duce Bistriţei Aurii prinosul de unde, în apropiere de Vatra Dornei.
Apele de pe flancul nord-estic al masivului sînt colectate de Călimănel, afluent al rîului Neagra
Şarului, care marchează contactul dintre eruptivul Călimanului şi munţii cristalini ai Bistriţei.
Partea nord-vestică este străbătută de rîul Dorna şi afluenţii săi. Dorna, cu izvoarele la
altitudinea de 1.760 m, sub Vf. Gruiu, îşi uneşte apele cu cele ale Bistriţei la Vatra Dornei. Dorna
parcurge o vale presărată cu repezişuri şi primeşte numeroşi afluenţi care îşi colectează apele de sub cele
mai înalte vîrfuri din vestul Călimanului : Gruiu, Ciungetu, Strunioru, Bistricioru şi Străcioru. Dintre
afluenţii mai importanţi amintim : pîraiele Bîrsanul şi Vorova, ce izvorăsc de sub Vf. Măierişel, şi
Dornişoara - de sub Dealul Cornii. Dorna, împreună cu Dornişoara, străbat Depresiunea Poienii adunînd
rîuri din Bîrgău şi Suhard; la Dorna Candrenilor îi aţine calea Negrişoara, cu obîrşia sub Vf. Tămăului.
Flancul sudic al Călimanului este drenat de rîuri mai dese, cu văi mai largi şi puţine repezişuri,
datorită faptului că masivul coboară în trepte domoale spre defileul Mureşului, în care debuşează toate
apele. Partea sud-vestică este străbătută de rîul Bistra, care-şi adună izvoarele de sub Dealul Cofii; pe un
traseu cu o lungime de 18 km, colectează mulţi afluenţi : văile Stejii şi Zăpodea pe stînga, văile Calului şi
Bidireasa pe dreapta; se varsă în Mureş în dreptul localităţii Bistra.
La est întîlnim pîrîul Răstoliţa (Răstosni) format din Secu cu izvoarele sub vîrfurile Moldovanca
şi Ţiganca - care colectează apele pîraielor Scurtu şi Porcul - şi din pîrîul Tihu cu obîrşia sub Vf.
Ciungetu, al cărui aflucnt Pîrîul Mijlociu îşi rostogoleşte undele de sub vîrfurile Zurzugău, Bistricioru şi
Strunioru. Văile sînt înguste şi străjuite de versanţi abrupţi, cu aspect de chei, acolo unde rîurile
intersectează stivele de aglomerate vulcanice. În avale de confluenţa Secului cu Tihu, Răstoliţa primeşte
afluenţi mai mici, mai important fiind Bradul de pe partea stîngă a pîrîului. Răstoliţa se varsă în Mureş în
comuna Răstoliţa.
Către est se desfăsoară bazinul rîului Ilva cu afluenţii săi Tihti pe partea dreaptă, cele două
Ilişoaro (Mare şi Mică) şi Unguraşul pe partea stîngă. Ilva îşi adună apele de sub Pietrosul prin pîrîul cu
acelaşi nume şi de sub Negoiu Unguresc prin pîrîul Negoiu. Ilva debuşează în Mureş, lîngă localitatea
Lunca Bradului.
Zebracul, Mermezeul şi Călimănelul reprezintă în continuare, spre est, rîuri mai mici ale căror
izvoare nu ating altitudinea de 1 500 m. Topliţa împreună cu afluenţii săi drenează o suprafaţă de 214
km2, dintre care 171 aparţin Călimanului, iar restul Munţilor Gurghiu.
 Pîrîul Lomaş, afluent al Topliţei, izvorăşte de sub versanţii sudici şi estici ai vîrfurilor Reţiţiş şi
Bradul Ciont. Pîrîul Puturosul, unul dintre afluenţii Lomaşhului, îşi are obîrşia în Iezerul Reţiţişului - un
lac de baraj natural, situat pe flancul sud-estic al vîrfului cu acelaşi nume, la altitudinea de 1.650 m.
Pîrîul Voievodesei, un alt afluent important al Lomaşului, îşi are obîrşia sub vîrful cu acelaşi nume şi
colectează numeroase ape. Dintre ceilalţi afluenţi amintim pîrîul Hurdugaşul Mare şi pîrîul Secu de pe
stînga Topliţei. În cursurile superioare, rîurile curg prin văi înguste, care se lărgesc în sectoarele mijlocii
şi inferioare.
Rîurile Călimanului au un curs radiar, divergent pe versanţii conurilor şi convergent în interiorul
calderei şi al craterelor şi dendritic între conuri (de regulă cu debite mai bogate şi bazine de recepţie mai
extinse).
Bistriţa (transilvană) (Colibiţa), care marchează limita nordică ce separă Călimanul de Bîrgău,
adună apele de pe flancul vestir al Zurzugăului, Bistriciorului, Străciorului, Dalbidanului, Tomnatecului,
Bubei şi Dealului Cornului. Bistriţa prezintă alternante de sectoare înguste, cu aspect de chei tăiate în
aglomerate vulcanice şi sectoare mai largi (depresiunea Colibiţa ocupată de lacul cu acelaşi nume).
Bistriţa se varsă în Şieu, în apropiere de Sărăţel.
Şieul îşi rostogoleşte undele de sub Vf. Roghina Făgetului (879 m) din partea vestică a
Călimanului, şi din Vf. Poiana Tomii (1.470 m) prin afluentul său Recile. Se îmbogăţeşte cu acele
Budacului ale cărui izvoare se găsesc sub Vf. Poiana Cireşilor (1.573 m) din culmea prelungă a Dealului
Negru cu înălţimi sub 1.600 m, şi cu cele ale Buduşelului - cu obîrşiile sub Dealul Vulturul (1.501 m). La
nord de Beclean, Şieul îsi înfrăţeste apele cu cele ale Someşului Mare ce jalonează limita dintre partea
sudică a Masivului Rodna şi sectorul nordic al Munţilor Bîrgău.
Rîurile au fragmentat intens sloiurile de lavă, sculptînd importante căi de acces spre vîrfurile cele
mai înalte ale cupolei vulcanice. De-a lungul văilor, drumurile şi căile ferate forestiere pătrund adînc,
uşurînd circulaţia în toate sensurile.
Lacurile sînt rare în cuprinsul Călimanului, ele fiind reprezentate prin Tăul Zînelor, lac de
nivaţie situat în partea nord-vestică a masivului, la izvoarele Borcutului, afluent al Colbului din bazinul
Bistriţei, şi prin Iezerul Reţiţiş, lac de baraj natural de unde îşi adună izvoarele pîrîul Puturosul. Pe latura
nordică, către Munţii Bîrgău, se găseste lacul de baraj artificial Colibiţa. Amintim, de asemenea,
chiuvetele haiturilor de altă dată, în bună parte colmatate, şi lacul de retenţie (rezervor de apă) de pe valea
Dumitrelului, afluent al rîului Neagra Şarului.

VEGETAŢIE

Drumeţul Călimanului poate admira covoarele verzi ale fîneţelor minunat smălţate, sobrietatea
întinselor şi întunecatelor păduri de molid şi păşunile alpine presărate cu flori firave, frumoase tapiserii
naturale. Fîneţele şi păşunile constituie un brîu lat, discontinuu, în jurul Călimanului, ce avansează mai
mult pe văi, interfluviile fiind în general împădurite. Înainte de ,,mîngîierea" nemiloasă a coasei de oţel ce
sclipeşte în soare, pe covorul verde se revarsă puzderie de flori frumos colorate, cu forme curioase şi
petale ce saltă spre soare pe lujere gingaşe. Graţioase margarete (Chrysanthemum leuchanthemum) cu
inima de aur, tivite cu petale de zăpadă, se leagănă maiestuos în adierea vîntului de vară. Aglica
(Filipendula vulgaris), plăcut parfumată, îşi aruncă vălul alb peste păşunile mai uscate, iar clopoţeii
(Campanula patula) par mici picături albastre rupte din înaltul cerului, risipite pe întinsul fîneţelor. Prin
locurile mai umede, printre ierburile înalte, îşi înalţă tulpina cu flori exotice purpurii, ascunse printre
frunze cu pete ruginii, poroinicul (Orchis maculata), reprezentant al orhideelor.
Brînduşele viorii (Crocus vernus) acopăr fîneţele vestind venirea primăverii, iar ciuboţica
cucului (Primula veris), cu flori oacheşe, prinse într-un ciucuraş galben-auriu, se clatină în adierea
vîntului călduţ. Prin locuri mai umbrite, în jurul tufelor de măces şi alun sau pe lîngă molizii mai răzleţi
răsar flori albe şi galbene de păştită (Anemone nemorosa şi A. vranunculoides), slacul violaceu (Breabăn -
endemism carpatic) (Cardamine glanduligera) şi o sumedenie de flori gingaşe.
În miez de vară, prin fîneţe apar buchete de garofiţe purpurii (Dianthus carthusianorum), iar
florile albastre de cicoare (Cichorium intybus) par să oglindească culoarea ochilor iubiţi. Prin fîneţele
însorite, ascunse în iarbă, întîlnim frăguţele (Fragaria vesca), gingaşe, cu fruct dulce şi parfumat, care ne
răcoresc şi ne îndeamnă paşii spre vîrfurile semeţe. Vara, ierburile îmbălsămate şi ţîrîitul prelung al
greierilor te îndeamnă la odihnă pe pologul de fîn proaspăt cosit, ce te îmbie cu parfumul său pătrunzător.
Toamna, în fîneţele uscate ciurul zînelor (Carlina acaulis) îşi răsfaţă la soare petalele sidefii,
Cînd se apropie vremea rea, petalele acestei flori se strîng constituind un minunat barometru. În locurile
mai umede, prin fîneţe şi poieni, puzderie de brînduse viorii (Colchicum autumnale), acoperite de picături
de rouă, jinduiesc după razele călduţe ale soarelui de toamnă. Fîneţele şi păşunile se sfîrşesc la marginea
pădurii de amestec sau de molid pur. Zona aceasta de trecere, de la fîneaţă la pădure, are o vegetaţie
specifică. Scoruşul (Sorbus aucuparia) şi măceşul (Rosa penduîina), păducelul (Crataegus monogyna) şi
alunul (Corylus avellana) sînt străjeri ce anunţă pădurea nesfîrşită. Printre arbuşti se înalţă lumînărica
pămîntului (Gentiana asclepiadea), cu flori lungi tubulare, trompete azurii ce par să înalţe un imn de
slavă soarelui dătător de viaţă. Alături, ruţişorul (Thalictrum aquilegifolium) cu numeroase flori plăcut
mirositoare.
Pădurea de amestec formată mai ales din fag (Fagus sylvatica) şi molid (Picea abies) prezintă un
aspect aparte primăvara, cînd frunzele nu au ieşit complet din muguri. Printre crengile golaşe razele
soarelui se revarsă din belşug, scăldînd în lumină şi căldură solul bogat şi umed din jurul arborilor. O
lume nesfîrsită de flori dornice de viaţă invadează spaţiul dintre arbori. Păştiţa albă şi galbenă se înfrăţeşte
cu plămînăriţa cea cu două feţe. Floarea albastră a plămînăriţei (Pulmonaria rubra) se colorează în roşu
după fecundare. Crucea voinicului (Hepatica transsilvanica), cu flori albastre ascunse printre frunze
trilobate, şi slacul violaceu expun frumoase covoare la rădăcina molizilor sau printre trunchiurile uriaşe
ale fagilor seculari. Viorelele (Viola canina) de culoarea cerului senin împestriţează ierburile viu colorate.
Cînd frunzele fagilor au crescut, razele soarelui pătrund cu greu şi numeroase specii dispar.
Pădurile de molid sînt întunecate, mohorîte şi reci. Printre brazi şi molizi, în locurile mai umede
apar perniţe de muşchi (Sphaynum), acoperite şi înconjurate de măcrişul iepurelui (Oxalis acetosella) cu
frunze micuţe, trifoliate, violete pe faţa inferioară. Gustul acrişor al acestor frunzuliţe amăgeşte setea
turistului încălzit de drum şi soare. Prin rariştile pădurii de molid întîlnim merişoare (Vaccinium vitis
idaea), atît de căutate pentru gustul lor plăcut. În semiobscuritatea pădurii de molid răsar, pe alocuri,
pălăriile frumos colorate, cu nuanţe roşii, ale ciupercilor otrăvitoare, împreună cu gălbinele şi puzderia de
zbîrciogi comestibili.
În rarişti, luminişuri şi poieni năvăleşte vegetaţia ierboasă formînd covoare minunat colorate.
Crizantema de pădure (Chrysanthemum rotundifolium) aminteşte de cîmpurile nesfîrşite ale margaretelor
din poienile de la poalele muntelui. O apariţie minunată este lăcrămiţa (Maianthemum bifolium), cu flori
micuţe albe ce se întrec în gingăşie cu floricelele de aceeaşi culoare, dar mai mari şi solitare ale părăluţei
de munte (Moneses uniflora). Către marginea molidişului se răsfaţă lumînărica pămîntului şi plesnicioasa
(Impatiens nolitangere) cea buclucaşă, cu flori galbene şi pintenate, ascunse sub frunze firave. Fructul
copt plesneşte la cea mai mică atingere împroşcînd seminţele la distanţe apreciabile. Denumirea
populară ,,plesnicioasa" sau slăbănog este foarte expresivă, iar cea latinească ,,nerăbdătorule, nu mă
atinge" arată ,,apucăturile" acestei plante năzdrăvane. Brînduşa îşi arată mîndră frumuseţea, străpungînd
grăbită stratul subţire de zăpadă, deasupra căruia îşi detschide şase ,,petale" violacee pe fondul
albncenuşiu al covorului ce se topeşte sub razele soarelui.
Prin luminişurile pădurii de molid răsar arbuşti pitici, cu fructe negre-albăstrui, mărgele curioase
rătăcite printre frunzişoare verzui - afine acrişoare atît de mult căutate de drumeţii însetaţi (Vaecinium
myrtillus). În tăieturile de pădure, mai ales de molid, întîlnim o vegetaţie specifică. Aici, spre miezul lunii
august, răscoagea (Epibobium angustifolium), cu flori purpurii, înroşeşte locurile defrişate. Zmeurişurile
cu frunze palmate ascund numeroase globuleţe rubinii (Rubus idaeus), nestemate parfumate şi răcoritoare
ce ne aţin calea. Salcia căprească (Sdlix caprea), plopul tremurător (Populus tremula) şi pufuliţa
(Epilobium alpestre), cu flori purpurii şi port înalt, se răsfaţă în voie printre ierburi. Mătrăguna (Atropa
belladonna) se semeţeşte viguroasă şi mîndră, cu flori roşii violacee ascunse pe sub frunze. Fructele
rotunde, colorate în negru, ca de altfel întreaga plantă, sînt otrăvitoare. Numele de ,,bella donna" se
datoreşte faptului că atropina pe care o conţine are proprietatea de a mări pupila, făcînd astfel ochii
femeilor şi mai frumoşi. Printre ierburi răsare degetăruţul gingaş (Digitalis grandiflora) cu flori colorate
în galben închis, asemenea unor degetare. În locurilo mai umede ale tăieturilor de pădure apar gingaşe
flori de nu-mă-uita (Myosotis sylvatica) şi şopîrlita albă (Parnassia palustris), o micuţă minune aşezată pe
un pai subţire, avînd o singură floare cu cinci petale albe ornate cu filigran de fire verzui, foarte fine şi cu
măiestrie aranjate.
Deasupra pădurii de molid, în etajul subalpin al vegetaţiei, se întinde împărăţia fără de sfîrşit a
ţesăturii încîlcite de jneapăn, cunoscut sub numele popular de căţun. Jneapănul (Pinus mugo) este o
prezenţă importantă în peisaj, la care se adaugă aninul (arinul) de munte (Alnus viridis), salcia căprească,
scoruşul de munte, ienupărul (Juniperus communis), iar pe alocuri falnicul zîmbru (Pinus cembra),
pionier îndrăzneţ al coniferelor. Jneapănul apare sub Vf. Bistricioru la altitudinea de 1.350 m, devine
dominant în jurul înălţimii de 1.850 m şi se menţine cu tenacitate pînă la 2.087 m pe flancul sudic al
Pietrosului.
Aninul de munte păşeşte cu îndrăzneală spre culmile semeţe, începînd din Valea Tihului, de la
altitudinea de 677 m, şi pînă la 1.900 m, sub coasta Reţiţişului. Frunzele eliptice, lucitoare ale aninului
creează un contrast plăcut în pădurea nesfîrşită de ace verzi ale jnepenişului.
Zîmbrul, conifer rar, asemenea unui uriaş candelabru, un relict glaciar, apare în toată măreţia lui
sub căldările glaciare de pe flancul nordic al Reţiţişului, în pădurea de deasupra refugiului ,,Luana" şi în
Vf. Iancului. Măreţia lui i-a îndemnat pe drumeţi să-l asemuie zimbrilor ce rătăceau odinioară prin
cotloanele tăinuite ale Călimanului. Conurile numite ,,cuconari", conţin seminţe comestibile mult căutate
de alunari.
Golurile dintre jnepeni prezintă o floră bogată şi interesantă, tipică zonei subalpine. Pajiştile şi
poienile sînt presărate cu tufe de afin, merişoare, prunişoare (Vaccinium uliginosum), vuietoare
(Empetrum nigrum) şi sălcii pitice. În miez de vară, covoarele verzi ale poienilor sînt acoperite de
flăcările roşietice ale bujorului de munte sau smirdar (Rhododendron kotschyi), întîlnit mai frecvent în
căldările glaciare ale Reţiţişului, prin tinoavele Călimanului, pe Negoiu Românesc, pe Negoiu Unguresc,
Pietrosul, pe coama Reţiţişului pe Căliman-Izvor etc. Strigoaia (Veratrum album), întîlnită în preajma sau
pe locul vechilor stîne, plantă cu port înalt, frunze mari, ovale şi cu numeroase flori alb-gălbui, aduce un
caracter de exotism în lumea florilor micuţe. Pe coama Călimanului şi, mai ales, pe Vf. Pietrosul îşi
leagănă lujerul omagul (Aconitum paniculatum), cu flori albastre asemenea unui coif medieval. Strigoaia
(sau Stirigoaia) şi omagul sînt unele dintre cele mai otrăvitoare plante din flora ţării noastre. Pe Vf.
Voievodeasa, primăvara, micuţele floricele roşietice ale ochiului găinii (Primula minima) se odihnesc pe
perniţe moi de un verde întunecat, încălzindu-se la razele soarelui. Prin iarba ce acoperă Vf. Haitii sînt
risipite, pe alocuri, cupele galbene pătate cu roşu închis ale ghinţurei punctate (Gentiana punctata), plantă
ocrotită. Degetăruţul gingaş cu flori galbene, clopoţeii de munte coloraţi în albastru, cu marginea uşor
franjurată, rusuliţa cea portocalie, saxifrage şi numeroase alte flori ţes frumoasele covoare din zona
subalpină, ce sclipesc scăldate în soare.
Floarea de colţ nu se întîlneşte în Căliman datorită rocilor foarte bogate în siliciu.
Deasupra încîlciturii de cătun, spre vîrfurile semeţe ale Călimanului, în lumina nesfîrşită a
pajiştilor alpine, răzbat numai sălcii pitice, afinişuri şi merişoare. Condiţiile de viaţă sînt vitrege, cu
vînturi necontenite, temperaturi ce coboară uneori noaptea sub 0°C şi ceţuri frecvente. Plantele sînt pitice,
lipite de solul care le oferă un dram din căldura acumulată peste zi. Tulpina şi frunzele sînt acoperite de
perişori deşi, iar unele plante pot îngheţa peste noapte, ca apoi să-şi revină ziua. Pe Vf. Pietrosul întîlnim
florile galben-aurii ale splinuţei (Solidago virgaurea) şi sisineii de munte (Pulsatilla alba), firavi, cu
petale albe şi miez lînos, care îşi întind frunzuliţele puternic divizate pe obrazul rece al stîncilor de
andezit. Rusuliţa (Hieracium aurantiacum), clopoţelul de munte, degetăruţul, arnica (Arnica montana) şi
uneori merişoarele, răchiţelele (Vaccinium oxycoccus) şi vuitoarea (Empetrum nigrum) întregesc covorul
floristic al vîrfurilor înalte. Spălăcioasa (Senecio glaberrimus) cu flori galben-portocalii, uneori aurii, cu
frunze argintii, păroase, înfruntă asprimea climatului şi apare chiar pe coama Pietrosului, la altitudinea de
2.100 m.
La poalele Călimanului, spre Ţara Dornelor, fîneţele sînt dominate de molizi cu vîrful tăiat,
cunoscuţi sub numele de ,,corle" care servesc ca adăpost pentru vite. La Panaci se găsesc corle cu 15-20
de vîrfuri, cu trunchiul gros, care dau un aspect exotic întinselor fîneţe. Un specific al Călimanului îl
constituie prezenţa mlaştinilnr de turbă, care apar atît la poalele munţilor (Poiana Stampei, Şarul Dornei,
Bilbor, Drăgoiasa), cît şi în sectoarele mai plane ale culmilor înalte, sub formă de mlaştini plane - eutrofe,
denumite ,,bahne" sau ,,bombate" - oligotrofe, cunoscute sub numele de ,,tinoave". Ledum palustre din
familia ericaceelor, cu înălţimi de 12-150 cm, se întîlneşte - după Tr. Ştefureac - numai în tinovul din
bazinul superior al Puturosului.
În bahne întîlnim roua cerului (Drosera rotundifolia), o plantă carnivoră micuţă, cu frunze în
rozetă, aşezate la baza unei tulpiniţe firave ce poartă în vîrf cîteva floricele albe ce se deschid spre ora
prînzului. Pe frunzuliţe niste perişori rubinii, ce au o umflătură în partea terminală, mărgele strălucitoare
ce sclipesc în soare, picături de rouă desprinse din înaltul cerului, se răsfaţă scăldate în lumină. Cînd o
insectă atinge frunzuliţa, perişorii o prind în capcană, frunza se închide ca filele unei cărţi şi roua cerului
îşi digeră prada.
Prin ochiurile de apă ale mlaştinii de turbă de lîngă Vatra Dornei se ivesc la suprafaţă floricelele
gălbui ale altei plante carnivore : otrăţelul de baltă (Utricularia vulgaris). Dacă roua-cerului îşi găseşte
hrana în aer, otrăţelul şi-o culege cu trudă din apă, prinzînd micile victime în numeroase capcane
asemănătoare unor minuscule urne cu căpăcel. Otrăţelul este ,,şiret"; el atrage insectele secretînd în jurul
căpăcelelor un suc dulce, plăcut. În bahnele de la poalele Călimanului se întîlneşte şi trifoiştea
(Menyanthes trtfoliata), ce-şi trage numele de la frunza compusă din trei frunzuliţe asemănătoare
trifoiului. Florile trifoiştei alcătuiesc un bucheţel trandafiriu şi au petalele zdrenţuite pe margini, într-o
mulţime de aţişoare fine, albe.
O apariţie rară, fantomatică, este Swertia perennis, cu floarea de culoare închisă violacee,
maculată, din mlaştinile de turbă ale Bilborului.
Pe lîngă aceste specii mai rare, se întîlnesc şi relicte boreale care au găsit un loc de refugiu în
bahne. Aşa este vîrtejul pămîntului (Pedicularis sceptrum carolinum), cu flori sulfurii, cu cîte o dungă
sîngerie, sau mesteacănul pitic (Betula nana) şi mestecănaşul (Betula humilis) adăpostite în turbăriile
Ţării Dornelor. Tot aici, un alt relict, ruginarea (Andromeda polifolia) îşi leagănă florile albe, uneori
trandafirii, pe codiţe lungi, roşietice. Este un arbust micuţ (pînă la 30 cm) cu frunze asemănătoare
leandrului, o plantă otrăvitoare. Pe lîngă aceste rarităţi şi relicte, în bahne există şi plante comune, dar
care atrag atenţia fie prin coloritul lor, fie prin curiozitatea formei. Bumbăcăriţa (Eriophorum latifolium)
îşi mişcă tulpiniţele plăpînde sub greutatea ghemului alb, spumos, al floricelelor. Alături cresc rogozuri,
sălcii pitice, orhidee ete. Dintre orhidee, cea mai frecvent întîlnită este poroinicul, cu florile adunate într-
un buchet liliachiu, uneori roşu-violaceu, cu frunze mari, suculente, pătate cu brun. Primăvara apar florile
portocalii, oacheşe, de calcea calului (Caltha palustris ssp. locta), cu frunze mari, reniforme, lucitoare.
La periferia Călimanului se găsesc tinoave cu o înfăţişare floristică distînctă : Şaru Dornei
(Tinovul Mare), Coşna, şi mai ales Poiana Stampei - o rezervaţie naturală unde se conservă numeroase
specii rare. Aici este frecvent şi pinul de pădure (Pinus silvestris), caracteristic majorităţii tinoavelor.
Tinoavele de mare altitudine, de la Bourărie, Cica Mare şi Retiţiş, situate între 1.500 -1.700 m,
sînt acoperite cu perniţe de muşchi (Sphagnum) punctate de ochiuri de apă; pe lîngă muşchi şi rogozuri,
apar arbuşti pitici : rododendron, vuitoare, merişor, afin şi alte specii.
Cele două rezervaţii: Doisprezece Apostoli şi Căliman (Vf. Iancului-Bradul Ciont-Reţiţiş) au
menirea să conserve elementele rare ale florei, faunei, reliefului şi geologiei Călimanului. Drumeţul
pasionat va admira frumoasele stînci şi covoare nesfîrşite cu desene şi culori pline de viaţă, opere de artă
ale naturii, maestru neobosit şi desăvîrşit ce ne uimeşte prin măreţia sa, prin fantastice tablouri ce par
rupte din înaltul cerului, o lume de vis ce ne copleşeşte cu perfecţiunea şi originalitatea imaginilor,
secvenţe ce încîntă inima şi vrăjesc privirea.

FAUNA

Prin pădurile de răşinoase, cît şi în domeniul păşunilor alpine, întîlnim animale şi păsări
caracteristice acestor zone, iar în apele torenţiale şi reci - păstrăvul, lostriţa şi lipanul jucăuşi, alergînd
zvăpăiaţi şi speriaţi, uneori, de prădalnicele vidre cu blănuri scumpe.
Zimbrul (Bison priscus) a vieţuit în tăinuitele cotloane ale Călimanului cam pînă în veacul al
XVIII-lea. Profesorul E. Botezat, pasionat vînător, a găsit la un bătrîn din Bucovina un corn de zimbru din
Căliman, folosit ca bucium, pe care era gravat anul 1808. În pădurile nesfîrşite şi întunecoase din
Căliman, cu văi adînci şi tăinuite şi prin ţesătura încîlcită de jnepeniş secular mişună un bogat şi variat
vînat care atrage numeroşi vînători dornici ca printre trofeele lor să se numere frumoasele şi minunatele
coarne de cerb nord-carpatin sau blănurile roşcate ale urşilor de Dorna.
Una dintre impresiile cele mai deosebite pe care le poate încerca drumeţul de munte este aceea
cînd pe crestele sălbatice ale Călimanului îi apare în faţă un cerb (Cervus elaphus carpathicus). Nici un
alt animal nu înfăţişează, îmbinate atît de armonios, puterea cu frumuseţea formelor, cu eleganţa
mişcărilor. El este cununa faunei noastre şi, ca vînat - alături de urs - este cel mai mare şi mai de seama -
visul tuturor vînătorilor. Mărimea, greutatea, bogăţia ramificaţiei, forma şi simetria coarnelor sînt indiciile
calităţii cerbului, atît ca rasă cît şi ca individ. La expoziţia din Leipzig (1930), titlul de record mondial a
fost conferit unui trofeu de cerb vînat în Căliman în anul 1929. De altfel, lordul Powercourt a prezentat
Societăţii zoologice din Londra coarnele unui cerb carpatin grele de 33 kg şi cu 44 de raze.
Cerbii se ivesc în tăieturi, în poieni şi luminişuri, după hrană numai pe înserat ca să se retragă în
zori. Toamna, cînd încep să cadă primele brume, la sfîrşitul lui septembrie, cînd florile şi-au trăit veacul şi
doar brînduşa de toamnă îşi deschide potirele viorii, începe boncănitul cerbilor, cu lupte aprige între tauri,
ce asigură selecţia naturală a speciei. Este permisă numai vînarea taurului, pe baza unei autorizaţii
speciale.
Ursul (Ursus arctos), regele animalelor din ţara noastră, stăpînul munţilor împăduriţi, atinge
dimensiuni impresionante aici. Întîlnim ursul mare (brun) şi ursul furnicar (sur). Vara îşi găseşte culcuşul
în locuri mai răcoroase, prin căzături de vînt greu de pătruns, prin ţesătura jnepenilcr; spre seară porneşte
după hrană şi se reîntoarce în zori, iar în locurile foarte liniştite hoinăreşte şi ziua. Blana ursului voinic,
împuşcat iarna, este un trofeu de vînătoare ales. Din buturile afumate se prepară şunci foarte gustoase;
tălpile fragede şi grase- fripte la grătar, sînt o delicatesă. Fiind un animal ocrotit, vînarea este permisă
numai cu autorizaţie specială.
Căprioara (Capreolus capreolus) - frumoasă, delicată, gratioasă este, fără îndoială, animalul cel
mai îndrăgit. Coarnele ţapilor sînt acoperite iarna de piele (moţ), fiind curăţate în aprilie-mai. Vînarea
căpriorului este permisă numai cu autorizatie specială.
Rîşii (Lynx lynx), coloraţi variat, cu blană sură sau cafeniu-roşcată, sînt cei mai de seamă
reprezentanţi ai felinelor din Europa. Carnivor tipic, omoară de la şoareci pînă la ciutele de cerb, de la
păsărelele de mici dimensiuni pe care le loveşte cu laba în zborul lor prea apropiat, pînă la cocoşul de
munte (Tetrao urogallus). Cu toate că este socotit monument al naturii, se vînează uneori pentru pagubele
mari pe care le provoacă.
Cînd vînătorul îşi aduce aminte de jder (Martes martes) în faţa ochilor i se desfăşoară panorama
pădurilor seculare ale Călimanului, cu molizi falnici cu vîrfurile pierdute în înaltul cerului, zăpezi mari pe
care trebuie să le înfrunte urmărind această sălbăticiune, întreaga vrajă misterioasă a munţilor întunecoşi.
Îşi aminteşte de pielicele castanii, moi ca mătasea şi mai frumoase decît toate celelalte, pe care le-a
dobîndit cu trudă şi multă iscusinţă, ce tivesc frumoasele bundiţe dornene. O bună parte a vieţii jderul o
petrece în coroanele copacilor unde îşi are locul de odihnă pentru el şi puii săi şi, mai ales, noaptea
porneşte la vînat după veveriţe. Vînarea jderilor este foarte anevoioasă şi se poate face numai pe baza
unui permis special.
Prin pădurile dese rătăceşte şi porcul mistreţ (Sus scrofa), vînat mare a cărui împuşcare mai
păstrează o urmă de primejdie pentru om, fapt ce măreşte pasiunea vînătorilor încercati. Pe înserate,
ciurda de mistreţi apare în luminişuri, în poieni, şi răstoarnă brazde de iarbă căutînd rădăcini. Lupul
(Canis lupus), fiară urgisită, duşmanul iezilor de capră din povestea lui Creangă, este urmărit şi distrus
fără milă. În Căliman este mai rar întîlnit. Iarna lupii se adună (hăituiesc) pe culme şi urlă; glasuri
răguşite, chelălăituri, ţiuituri ascuţite, lătrat întretăiat, plîns prelungit, se amestecă într-un cor drăcesc, ce
porneşte încet, se înteţeşte şi se revarsă peste liniştea muntelui, îngrozind toate vietăţile, apoi se stinge.
Hoinari neobosiţi, lupii apar în locurile unde nu au fost văzuţi de multă vreme; vara, turmele de oi le simt
prezenţa, trebuind să dea dajdie grea.
Vulpea (Vulpes vulpes), personaj principal al fabulelor şi legendelor este una dintre sălbăticiunile
cele mai populare din ţara noastră; are blană roşcată, cu o dungă alburie în iurul gurii, mai lată sub bărbie,
ce se termină ascuţit, fiind întîlnită frecvent la periferia Călimanului, unde trăieşte şi bursucul sau
viezurele (Meles meles), în apropierea terenurilor cultivate cu cartofi - acesta fiind cel mai ursuz dintre
toate sălbăticiunile noastre. Înzestrat cu gheare foarte lungi, bursucul construieşte vizuini labirintice,
adevărate cetăţi subterane cu galerii etajate, cu ieşiri şi urloaie de ventilaţie. Vînarea bursucului, animal
de noapte, este permisă tot anul, dar sezonul principal este toamna, cînd e gras şi acoperit de blană bună
cu peri aspri, aproape ţepoşi, de culoare sur-alburie, lungi şi lucii.
La poalele Călimanului, sporadic apare şi iepurele (Lepus europaeus), a cărui vînare este
permisă între 1 octombrie-31 ianuarie. Pădurile de conifere mohorîte şi tăcute sînt sălaşul veveriţei
(Sciurus vulgaris). Agilă, de culoare cenuşie, fuge neobosită pe trunchiul brazilor. Cît un pumn de mare,
cu coada stufoasă cît trupul de lungă, cu doi ochi vioi, inteligenţi, cu moţuri la vîrful urechilor, cînd arşiţa
este în toi sau pe vreme ploioasă stă cu botul ascuns în blană, iar noaptea se odihneşte. Striveşte aluna cu
dinţii, scoate miezul şi-l mestecă tacticos, mănîncă voioasă, priveşte în toate părţile şi apoi după ce a
înghiţit ultima îmbucătură îşi şterge botul şi mustăţile cu lăbuţele. Vînarea ei cere multă dexteritate.
În zori de zi, vînătorul pare că păşeste într-o lume de taină negăsită altundeva, cînd roteşte
cocoşul de munte. Jocurile de împerechere (rotitul) sînt deosebit de spectaculoase şi dau un caracter
specific vînătorii sale. Cînd frunza fagului este cît unghia şi au sosit codobaturile (Motacilla cinerea),
încep să rotească şi rocoşii, în anumite ,,locuri de bătaie", bine delimitate şi păstrate an de an, unde se dau
lupte straşnice. Vînarea cocoşului este permisă în perioada 1 aprilie-15 mai. Cocoşul de mesteacăn
(Lnrurus tetrix) apare numai sporadic, la limita superioară a brîului de conifere. În Munţii Maramureşului,
Rodnei şi Bucovinei şi izolat se întîlneste în Călimanul Cerbului, în regiunea Bilborului şi în rezervaţiile
Căliman (Vf. Iancului-Bradul Ciont-Reţiţiş) şi Doisprezece Apostoli. Rotitul spectaculos al cocoşilor de
mesteacăn are loc ceva mai tîrziu decît acela al cocoşului de munte - în luna mai - cînd coboară din vîrful
muntelui la goluri, de preferinţă pe peticele de zăpadă ce se menţin. Parada nunţii este alcătuită din
dansuri şi cîntece, iar găinile răspîndite prin tufăriile din jur vin în zbor fiecare la cocoşul favorit. Este
apărat de lege, vînarea lui fiind interzisă.
Ierunca (Tetrastes bonasia), găinuşa de alun, cu o greutate mai mică de 500 g, întîlnită în desişul
codrilor ce coboară din Călimanul Cerbului către Bilbor, este o pasăre minunată, o puicuţă cu o creastă de
pene ridicate semeţ în sus, cu bogăţie de culori împestriţate - cafeniu, ruginiu, alb, negru; pe bărbie şi pe
gît luceşte o pată neagră tivită cu alb; pe piept un scut în formă de potcoavă cu marginile roşii, cu beteală
subţire neagră şi albă; în jurul ochilor raze de un roşu aprins, lîngă tîmple cîte o pată albă. Caută desimile
mari şi mai mult aleargă pe jos sau se furişează din copac în copac, hrănindu-se cu fragi, zmeură, afine,
muguri, lujeri fragezi, mai puţin insecte şi viermi; iarna şi primăvara ciuguleşte mîţişoare de alun.
Vînătorii o împuşcă numai toamna, chemînd cocoşeii cu fluiericea.
Apa de munte este vijelioasă, curată; tulburată o clipă, repede se limpezeşte de poţi număra
pietrele de pe fundul albiei. Peştii care se încumetă să trăiască în apele pîrîiaşului zglobiu trebuie să-i
înfrunte vioiciunea; să fie buni înotători, să se joace cu undele; să fie ageri ca şi apa şi să nu aleagă
mîncarea, căci este puţină şi greu de prins. În apele înspumate ale Călimanului, rostogolite mai ales de
Dorna şi Neagra Şarului spre Bistriţa Aurie la Vatra Dornei, stăpîn este păstrăvul (Salmo trutta fario),
adevărată săgeată vie. Cînd vede prada, se repede asemenea unui fulger, apoi se odihneste îmbăindu-se în
razele soarelui. Cînd are de trecut vreun prag, în susul învolburat al apci, se îndoaie ca o coardă, strujitură
de oţel azvîrlită de un resort. Îmbrăcat în haine de sărbătoare bogate în culori, în jocul undelor pare
împodobit cu pietre scumpe în sclipirea soarelui.
Lostriţa (Hucho hucho), peştele cu carnea cea mai gustoasă, reprezentanta vestitului ,,Somon de
Rin", se găseşte în apele din bazinul Bistriţei. Oamenii din partea locului o prindeau noaptea cu ostia -
ţăpoiul lui Neptun - la lumina torţelor din şindrilă şi crengi uscate, unse cu răşină. Lostriţa poate să ajungă
la lungimea de peste 1 m şi greutatea de 10-12 kg. Îmbrăcată cu zale din solzi mărunţi, vineţi pe spate,
argintii pe de lături şi mai albicioşi pe burtă, cu aripioarele gălbui, cu multe pete negre pe spate, lostriţa
este unul dintre peştii noştri cei mai eleganţi. Ascunsă ziua pe fundul nietros, noaptea scrutează cu
privirea ageră adîncul apelor; rar îi scapă prada din gura ei largă cu dinţi mărunţi. Peşte ocrotit, lostriţa se
întîlneşte în apele Maramureşului.
În eleganţă şi frumuseţe, lostriţa concurează cu lipanul (Thymallus thymallus), ceva mai mic, cu
trupul mai lăţit, care rar ajunge pînă la o jumătate de metru. Pe spinare are o înotătoare lungă roşcată şi cu
pete mari cafenii. Culorile sînt variate : cafeniu pe cap, verde-cafeniu pe spate, argintiu pe lături, roşcat pe
pîntece, o pînză de curcubeu peste o zale metalică. Puncte negre, pete mari roşcate, dunguliţe cafenii îi
împodobesc spatele şi coastele. Carnea cu miros de cimbrişor i-a atras denumirea de ,,Lamura peştilor".
Lostriţa şi lipanul se ţin mai spre fundul apei; boişteanul (Phoxinus phoxinus), fugind de ei,
păzindu-şi pielea, trăieşte cam pe la mijlocul adîncimilor, căci mărunt, durduliu, grăsun, uşor poate
încăpea în gura lacomă a lostriţei, care îl caută. Este îmbrăcat în haine frumoase : verde pe spate, ca
argintul de strălucitor spre burtă, avînd de-a curmezişul trupului, către spate, dungi lăţite, mai închise. În
toiul dragostei, spinarea i se face albastră-negrie, ca oţelul oxidat, iar pe pîntece se înroşeşte, o dungă
albăstrie despărţind în lung spinarea de lături. Francezii îi spun jandarm sau arlequin, iar românii-verde
sau crăiş.
Zglăvocul (Cottus gobio), cu capul turtit, ca de broască, cu ochii mari, holbaţi, se furişează pe
fundul apelor cu iuţeala săgetii. Ziua se ascunde pe sub pietre şi dacă ridici o lespegioară repede îi poţi
înfige ostia după ceafă; mai mult se prinde cu sacul tîrît pe fundul apei.
În apele dornene păstrăvii şi lipanii jucăuşi aleargă zvăpăiaţi r goniţi de prădalnice vidre (Lutra
lutra), cu blănuri scumpe, cu bot ca de cîine (cîine-de-rîu - cum o denumeau cei vechi), trup mlădios
îmbrăcat cu blană deasă, castanie, cu peri mari, lungi şi aspri, sub care apar alţii mai scurţi, moi, o
adevărată flanelă prin care nu străbate umezeala. Ziua stă în vizuina săpată în malul rîurilor, cu o ieşire
sub apă şi cu cealaltă, de aerisire, printre tufişuri. Numai noaptea iese la pîndă. Este un vînat anevoios,
fiind prins mai ales iarna, cînd deschiderile în gheaţă sînt rare.
Vînatul bogat, variat şi reprezentat prin animale mari şi rare, dispărute sau rărite foarte mult în
apusul Europei, atrage numeroşi vînători dornici să obţină trofee valoroase. Vînarea este permisă numai
în limitele legislaţiei în vigoare care prevede ocrotirea animalelor sălbatice. Casele de vînătoare de la
Dealul Negru, Cuşma, Aluneasa, Drăguşu etc., porţi de intrare în tăinuitele cotloane ale Călimanului,
găzduiesc în fiecare an mulţi şi renumiţi vînători.

REZERVAŢII NATURALE
 În cuprinsul Munţilor Căliman se găsesc patru rezervaţii : 1) Piatra Cuşmei (1.264 m), stîncă
masivă buclată - o cupolă asemenea unei căciuli (cuşmă), iar alături Piatra Scrisă (1.391 m), singurul loc
din ţară unde se mai găsea Linnaea borealis - arbust micuţ circumpolar, cu clopoţei alb-azurii, întîlnit în
pădurile de molid din vestul Călimanului (traseul 23); (2) Tăul Zînelor, pe flancul sud-estic al Muntelui
Ghicera lui Pasăre, la nord de Poiana Lungă, lac de nivaţie populat cu păstrăvi, la izvoarele Borcutului,
afluent al Colbului (Bistriţa transilvană) (traseul 18); (3) Căliman (rezervaţia Şarului) şi (4) Doisprezece
Apostoli ce vor fi descrise pe larg în continuare datorită complexităţii peisajului, prezenţei jnepenişurilor
larg extinse şi a rariştilor de zîmbru, cît şi a cocoşului de mesteacăn şi a elementelor rare de floră şi faună.
Rezervaţia Căliman (traseele : 1, 2, 5, 7) - înfiinţată prin decizia Comitetului executiv al
Consiliului popular al judeţului Suceava inclusă în legea nr. 9/1973 privind protecţia mediului
înconjurător cuprinde sectorul marcat de Vîrfurile Iancului-Bradul Ciont-Reţiţiş (sistemul ecologic
cembra-jneapăn-cocoşul de mesteacăn), cu frumoase căldări glaciare suspendate sub creasta nordică şi
pîraie înspumate revărsate peste cascade (cirea 200 hectare). În afară de aspectul peisagistic fără egal,
subliniază Taras Seghedin, care atrage numeroşi turişti şi specialişti, rezervaţia prezintă o importanţă
ştiinţifică deosebită prin faptul că aici se află un arboret natural, în amestec intim, între molid şi zîmbru,
unic în ţară. Zîmbrul (Pinus cembra), relict glaciar, cuprinde, după inventarierea lui Seghedin din anul
1973, un număr ce depăseşte 7.000 de exemplare, bine conformate, frumoase, drepte, concurînd cu
molidul. În jnepenişul ce se întinde (inclusiv zona din afara rezervaţiei) pe o suprafaţă de peste 400 ha, la
limita superioară a vegetaţiei forestiere, exemplarele de zîmbru prezintă adesea bi- şi trifurcaţii datorită
vînturilor puternice, ploilor cu trăsnete abundente, ninsorilor masive, gelivaţiei şi rupturilor. Pe terenurile
în pantă, acoperite de grohotişuri, solul este fixat pe cîteva hectare şi de aninul de munte (Alnus viridis),
iar scoruşul de munte (Sorbus aucuparia forma lanuginosa) vegetează în foarte bune condiţii în
exemplare izolate, pînă la 1.880 m, depăşind cu mult zona molidului şi a zîmbrului.
Se întîlnesc şi unele exemplare de larice (Larix europaea ssp. carpathica) vegetînd în bune
condiţii şi depăşind în multe cazuri înălţimea de 22 m şi diametrul de 60 cm, pe versantul nord-vestic.
Smirdarul (Rhododendron kotschyi), arbust ocrotit, apare frecvent în jnepenişuri şi ienuperete, colorînd în
roşu aprins covorul vegetal în luna iulie, uneori chiar în august. Ghinţura (Gentiana punctata) apare
sporadic în poienite sau de-a lungul unor poteci, degetăruţul - Soldanella montana cu varietăţile :
calimanica citată la Tămău şi romanica forma nova de la Tămău, Gruiu, Pietrosul, Strunilor, cît şi
ciuboţica (Primula minima) întîlnită între Reţiţiş şi Pietricelul.
Fauna este bine reprezentată prin urşi, cerbi carpatini, căprioare, lupi, vulpi, rîşi, jderi, veveriţe,
iar în jnepenisuri cocoşul de mesteacăn (Lyrurus tetrix) şi cocoşul de munte. În arealul rezervaţiei
Căliman se găsesc şi Grotele Luanei descoperite în anul 1961, în bună parte distruse.
Rezervaţia Doisprezece Apostoli, înfiinţată în anul 1971, unică în Bucovina, adăposteşte
minunatele ,,statui" cu forme zoo- şi antro-pomorfe, stane de piatră modelate de natură de-a lungul
timpului. Cu o suprafaţă de cca 200 hectare, rezervaţia geomorfologică şi geologică a fost creată pentru
protejarea acestor stînci, reziduuri alcătuite din aglomerate mai rezistente. Jnepenişurile şi ienuperetele de
pe versantul vestic adăpostesc un interesant monument al naturii - cocoşul de mesteacăn. Afinele
(Vaccinium myrtillus), prunişoarele (Vaccinium uliginosum), cît şi merişoarele (Vaccinium vitis idaca)
ocupă mari suprafeţe în cuprinsul rezervaţiei Doisprezece Apostoli, mai ales pe versantul estic. Dată fiind
unicitatea peisajului M. Căliman se desprinde oportunitatea înfiinţării unui pare naţional, care să cuprindă
cea mai mare parte a Masivului Căliman.

II. TURISM
CĂI DE ACCES

Masivul Căliman, măreţ edificiu vulcanic cu o suprafaţă de aproximativ 2.000 km 2, revărsat pe

aproape 60 km de la vest către est, constituie o uriaşă barieră andezitică situată între Moldova şi
Transilvania, de unde vin drumurile ce duc spre crestele înalte ale ,,furnalului" adormit de veacuri.
1. Calea ferată sau drumurile asfaltate ne poartă din sudul ţării spre Suceava, cu numeroasele şi vechile
sale monumente - pagini glorioase ale luptei seculare a poporului nostru. De aci trenul rătăceşte printre
obcinele împădurite ale Bucovinei, spre Cîmpulung şi Vatra Dornei. Admirăm peisaje minunate, ne
strecurăm pe lîngă apa Moldovei, ne înfundăm în bezna tunelelor şi pătrundem, prin Iacobeni şi valea
Bistriţei, în Ţara Dornelor - cuib al vechilor răzeşi ce te întîmpină cu frumuseţi de basm. Şoseaua lunecă
pe sub mantia de brazi ce coboară pînă în apa Moldovei şi urcă în serpentine largi pe Obcina
Mestecănişului, asemenea unui şarpe uriaş încolăcit printre pădurile întunecoase de molid şi luminişurile
multicolore ale păşunilor. Cabana Mestecăniş, bine amenajată şi aprovizionată, aţine calea turiştilor chiar
în pasul cu acelaşi nume (1.099 m), la kilometrul 159 pe DN 17, la o distanţă de 3 km de Iacobeni.
2. O regiune de un pitoresc deosebit este cea pe care o parcurgem de-a lungul văii Bistriţei spre pasul
Tihuţa şi Măgura, străbătută peste culmile domoale ale Bîrgăului de străvechiul drum comercial ce făcea
odonioară legătura între Bistriţa, cetatea meştesugarilor şi negustorilor transilvăneni şi Suceava, capitala
Moldovei.
Drumul ,,bîrgaielor" şerpuieşte peste pasul înalt al Tihuţei (1.200 m) pe o distanţă de 85 km, printre şiruri
nesfîrşite de pomi fructiferi şi păduri de molid presărate cu fîneţe multicolore. Este vorba de drumul
naţional asfaltat DN 17, cu numeroase şi splendide serpentine; iarna, abundenţa zăpezilor şi pantele
prelungi oferă condiţii optime pentru schi. În apropiere de pasul Tihuţa, pe partea dreaptă a drumului,
putea fi văzut, pînă nu demult, un arbore maiestuos - supranumit şi ,,regele brazilor", asemenea unui uriaş
candelabru, rupt de vînt în anul 1977. Pe partea stîngă a drumului modernizat Mureşenii Bîrgăului -
Colibiţa apare un molid asemănător. Punctul cel mai înalt al traseului îl constituie Măgura Calului (1.228
m), unde ne oprim pentru o clipă şi lăsăm privirea să lunece pînă departe în inima Transilvaniei,
Maramureşului şi Bucovinei.
Din Piatra Fîntînele se desprinde drumul ce urmăreşte vechiul traseu al trenului forestier - ce
făcea legătura între Prundu Bîrgăului şi Dornişoara, spre crestele înalte ale Călimanului. În pragul pasului
Tihuţa, sub geana dealului de cetină al Măgurii Calului, în satul Piatra Fîntînele, răsare oaza de linişte şi
desfătare a hotelului Tihuţa. Şoseaua coboară în serpentine largi spre valea Dornişoarei - Poiana Stampei,
unde putem vizita rezervaţia naturală, cu exemplare rare, specifice turbăriilor; trecem prin bazinetul
Poienii cu case frumoase, risipite pe fîneţele multicolore, şi ne continuăm drumul de-a lungul rîului Dorna
spre Vatra Dornei, de unde şoseaua de beton ne duce în inima calderei vulcanice.
3. Pentru cei ce preferă trenul, recomandăm drumul de fier Nasăud-Ilva Mică-Vatra Dornei, care se
înfundă în Munţii Bîrgăului, rătăcind în bezna tunelelor sau ţîşnind peste viaducte, oferind privirii peisaje
minunate şi imagini rar întîlnite, străbătute de rîul Ilva.
4. Pe valea Someşului Mare putem pătrunde cu trenul (Năsăud - Rodna) şi cu autobuzul (Năsăud - pasul
Rotunda) pe soseaua naţională 17 D (asfaltată pînă la Sanţ) peste pasul Rotunda (1.254 m) pe acelaşi DN
17 D neasfaltat către Cîrlibaba - pe valea Bistriţei Aurii (pe DN 17 asfaltat), de unde ne îndreptăm spre
nord prin pasul Prislop - spre Maramureş sau pe şoseaua Iacobeni - către Vatra Dornei (sud).
5. Pentru cei ce vin dinspre Braşov, indicăm şoselele asfaltate (DN 11 şi DN 12) spre Miercurea Ciuc -
defileul Oltului de la Tuşnad. Prin pasul Ghimeş-Palanca, pe valea Trotuşului DN 12 A face legătura cu
oraşele Gheorghiu-Dej şi Bacău. Pe la Izvorul Oltului şi respectiv al Mureşului, ajungem la Gheorgheni,
de unde putem continua drumul pe DN 12 C spre Lacul Rosu şi pe DN 15 spre Piatra Neamţ, sau pe DN
15 C şi DN 2 spre Suceava; de la Bicaz, pe valea Bistriţei, urmărind ,,meandrele" Lacului Izvorul
Muntelui pînă la podul din faţa Pietrei Teiului. În continuare, şoseaua asfaltată întovărăşeşte valea
Bistriţei, pe lîngă repezişurile domolite ale Toancelor, prin cheile Zugrenilor, încătuşate între Pietrosul
din M. Bistriţei şi M. Rarău, apoi pe sub coasta Giumalăului, ne duce la Vatra Dornei.
6. De la Broşteni, ne stă la dispoziţie ,,drumul lui Calistrat Hogaş" peste pasul Păltiniş la Vatra Dornei
sau varianta mai uşoară de pe valea Neagra - pe la Glodul-Panaci, prin frumoasa Ţară a Dornelor, pînă la
şoseaua asfaltată ce leagă Vatra Dornei cu Călimanul.
7. Celor ce vin de pe valea Mureşului le recomandăm drumul asfaltat Tîrgu Mureş-Reghin-Topliţa (DN
15), iar pentru nordul ţării şoseaua naţională care porneşte din Sighetul Marmaţiei prin Vişeu de Sus (DN
18), pasul Prislop (1.414 m), pe valea Bistriţei Aurii, prin Cîrlibaba şi Iacobeni la Vatra Dornei.
Semnalăm faptul că cele mai multe puncte de plecare în traseele Călimanului se găsesc pe versantul sudic,
dar cea mai importantă localitate de acces se află, totuşi, în nord - Vatra Dornei - de unde şoseaua
asfaltată ne conduce pînă în inima calderei, la altitudinea de 1.550 m, sub vîrfurile cele mai înalte; de aci
se ramifică cele mai importante poteci spre interiorul masivului. Autobuzele care circulă zilnic pe şoseaua
Vatra Dornei-Şaru Dornei-refugiul Luana (aparţine combinatului minier) recomandă şi mai mult folosirea
acestui traseu din partea nordică a Ţării Dornelor.
Din strada Negreşti (partea vestică a staţiunii Vatra Dornei) un telescaun cu o lungime de 3250
m şi o diferenţă altimetrică de peste 500 m (800-l301 m), care transportă 300 persoane pe oră, face
legătura cu Vf. Diecilor (Dealul Negru) - cu staţie intermediară pentru a se ajunge la trambulina de schi.
La capătul liniei, bufet cu terasă şi un foişor în stil dornean (punct de belvedere). Pe versantul sudic al
Călimanului (valea Mureşului), punctul cel mai indicat este oraşul Topliţa, atît datorită legăturilor C.F.R.
şi auto, cît şi faptului că pantele domoale şi refugiile mai numeroase din vecinătate facilitează drumeţia
spre vîrfurile celei mai înalte cupole vulcanice din ţara noastră.
8. Staţiunea climaterică de mare perspectivă Colibiţa va constitui un important punct de plecare pentru
partea vestică a masivului şi prin existenţa lacului nou construit şi a amenajărilor proiectate ce vor
contribui la crearea unei veritabile baze de plecare spre Căliman (în momentul de faţă există legături auto
cu Colibiţa şi posibilităţi de cazare în cabană şi camping-căsuţe, (vezi tabelul cabanelor şi refugiilor, pp.
222-231). Din Colibiţa pleacă cinci trasee turistice spre Căliman - 17, 18, 19, 20 şi 21.
9. Drumeţilor mai inimoşi le recomandăm un traseu mai lung, care coboară din masivele Rarău sau
Giumalău.
Din Rarău coborîm pe Faţa Creţelor şi urmărind valea Colbului - pe traseul marcat cu triunghi roşu -
ajungem la cabana Zugreni situată în marea buclă a Bistriţei; din Giumalău, marcajul punct albastru ne
conduce la aceeaşi destinaţie. De la cabana Zugreni, marcajul bandă roşie străbate longitudinal Munţii
Bistriţei, urmărind vîrfurile Bogolin (1.748 m), Pietrosul (1.791 m), Vf. Rusului (1.541 m), Piatra
Tăieturii (1.492 m) şi Călimănel (1.643 m); după un drum de creastă de 10-12 ore ajungem în pasul
Păltiniş, unde găsim adăpost la localnici în satul cu acelaşi nume; de aici, pe traseul nr. 2 (bandă roşie)
pătrundem în Masivul Căliman.
10. Un alt traseu atractiv îl constituie cel de pe cumpăna dintre apele Moldovei şi cele ale Transilvaniei,
ce poate fi urmărită pe creasta Munţilor Rodna (bandă roşie) din pasul Şetref (DN 17 C) şi pînă la pasul
Rotunda (izvoarele Someşului Mare), de unde marcajul bandă roşie pînă la Vîrful Omu, apoi bandă
albastră, ne poartă cale de 60 km pînă la Vatra Dornei, urmărind culmea Munţilor Suhard (pe dreapta
Bistriţei Aurii) prin Vf. Omu (1.932 m), Vf. Pietrele Hoşii (1.733 m), Vf. Diecilor (1.631 m), Muntele
Rotunda (1.461 m), Vf. Icoana, printre stîncile munţilor Şveiţăria, Bîtea Tîrşului, Fărăoane (1.715 m),
Muntele Tarniţa, Piciorul Stejii, Muntele Livada, Culmea Suhardului, est Vf. Ouşorul, motelul din Dealul
Runcului (Vatra Dornei), eventual către Dorna Candrenilor. Din Vf. Omu putem coborî pe interfluviul din
dreapta Runcului spre pîrîul Coşniţa (bandă roşie), printre stîncile Suharului (1.415 m). Intersectăm valea
Coşniţei (drum forestier spre stînga - pe această vale - pînă la localitatea Cosna), străbatem Suhardul
Mare, Poiana Ciungi, Zimbroaia, izvoarele pîrîului Netedul (drum forestier spre Cosna), Vf. Perşa (1.430
m), Vf. Şuvărosu (1.403 m); de aici poteca se îndreaptă spre sud, intersectează izvoarele pîrîului
Cucureasa şi urmăreşte creasta Munceilor Însiraţi spre Grădiniţa, Măgura Calului (pasul Tihuţa). Banda
roşie se continuă către sud (tablă indicatoare Vf. Pietrosul în Căliman (traseul 16). La 1 km distanţă, pe
şoseaua asfaltată Vatra Dornei-Bistriţa, se găseşte hotelul Tihuţa din Piatra Fîntînele.
Posesorilor de autoturisme le recomandăm traversarea Masivului Căliman pe următorul traseu :
Vatra Dornei-refugiul Luana, şoseaua betonată care străbate Ţara Dornelor (Şaru Dornei-Neagra
Şarului-Gura Haitii) cale de 40 km; în continuare, şosea forestieră - drum carosabil pietruit, în curbe
strînse pe sub Vf. Negoiu Românesc, prin Şaua Feţii străjuită de cupola vulcanică Negoiu Unguresc-
Pietrosul, pe flancul sudic al Vf. Reţiţiş spre şaua ce-l separă de Vf. Bradul Ciont; prin apropierea
refugiului Salvamont, pe lîngă Iezerul Reţiţisului, pe valea Puturosului, a Lomaşului şi a Topliţei pînă
la ,,Monument" - drum de 28 km; în continuare, drumul (DN 15) asfaltat Topliţa (9 km) - Borsec (16 km)
(vezi traseul schiţat pe harta color ce însoţeşte ghidul de f aţă).

POSIBILITĂŢI DE CAZARE

În cadrul defileului Mureşului sînt amplasate cele mai importante cabane turistice de la care pot
începe ascensiunile în M. Căliman (Gălăoaia, ,,Doi Brazi", Şoimilor şi Bradul). In interiorul masivului
baza de cazare este asigurată de refugii deschise, cabane forestiere şi case de vînătoare cu regim restrictiv
de primire. Refugiul Iezer, de sub Vf. Bradul Ciont aparţinînd salvamontului Topliţa poate fi folosit
numai în prezenţa membrilor echipajului salvamont şi în situaţii extreme. Pentru orientarea generală
privind amplasarea spaţiilor de cazare din M. Căliman, a se vedea tabelul sintetic de la pp. 222-231.

MARCAJE

Marcajele din Căliman nu au avut, pînă acum, la bază un plan general, care să urmărească
punerea în evidenţă a unor trasee de o deosebită importanţă turistică pe plan naţional. Fiind un masiv cu o
suprafaţă de aproape 2.000 km 2, el aparţine teritorial şi administrativ unnătoarelor patru judeţe : Suceava
şi Mureş (care ocupă partea cea mai mare); Harghita şi, mai puţin, Bistriţa-Năsăud. Datorită
nesineronizării acţiunilor organizaţiilor judeţene de turism, cît şi faptului că organizaţiile de pionieri şi
salvamonturile au acţionat independent, s-a ajuns şi la marcarea unor trasee ce urmăresc obiective minore,
de interes local, ramificaţii neînsemnate. S-a produs, în plus, devierea şi fragmentarea marcajului bandă
roşie de-a lungul unor cumpene secundare complicind astfel orientarea în Masivul Căliman.
Datorită sprijinului Federaţiei române de turism-alpinism s-a iniţiat pe tema marcajelor o masă
rotundă la Tg. Mureş, în ziua de 29 februarie 1988, la care au participat responbilii cu probleme de turism
din judeţele amintite. Ţinîndu-se seama de situaţia marcajelor existente pe teren, s-a trecut - cu acest prilej
la sistematizarea şi definitivarea lor, prin efectuarea unor posibile refaceri acolo unde acestea erau strict
necesare.
Au fost stabilite 35 de trasee, urmînd ca în vara acestui an (1988) să se efectueze corecturile
recomandate. Astfel, sîntem convinşi că marcajele din Căliman vor căpăta stabilitate şi vor orienta
competent drumeţii ce străbat potecile celui mai înalt masiv vulcanic din ţara noastră.

AŞEZĂRI UMANE

Localităţile sînt amplasate la periferia Masivului Căliman sau în depresiunile formate la

contactul cu celelalte zone montane - cele mai importante fiind cele situate în defileul Mureşului, acolo
unde valea se lărgeşte făcînd loc bazinetelor mai mult sau mai puţin extinse.
Topliţa (660 m) este cea mai însemnată aşezare din zonă - centru al industriei forestiere, staţiune
balneoclimaterică (Bradul), cu un frumos lac cu apă termală, situată în depresiunea cu acelaşi nume,
străbătută de Mureş. Topliţa este una dintre cele mai vechi localităţi din regiune. În zona Topliţei se
presupune a fi existat cetatea dacică Sargidava (neidentificată încă) - situată, potrivit coordonatelor date
de Ptolomeu pe Mureşul superior. Oraş de munte, el pare, mai degrabă, situat la şes căci aci se deschide
valea largă a rîului cu acelaşi nume. Casele se ţin lanţ pînă departe în munte, cale de cîţiva kilometri.
Stînceni este situată pe valea Mureşului, la vest de Topliţa.
Lunca Bradului, o comună importantă, cu industrie forestieră, ocupă bazinetul depresionar cu
acelaşi nume, din inima munţilor vulcanici.
Răstoliţa se găseşte amplasată la confluenţa pîrîului Răstoliţa cu Mureşul, iar Bistra pe conul
larg de dejecţie al pîrîului cu acelaşi nume, în partea sud-vestică a Călimanului. Cele două localităţi sînt
importante centre zootehnice şi ale industriei forestiere.
Aşezările de pe valea Mureşului, în special Topliţa, sînt importante puncte de plecare spre
traseele turistice din Munţii Căliman. Calea ferată şi şoseaua asfaltată asigură o legătură lesnicioasă atît
spre Braşov-Bucureşti, cît şi către Cluj-Napoca. Locuinţele - construite în cea mai mare parte din lemn -
sînt luminoase şi curate, iar la Topliţa, Lunca Bradului şi Răstoliţa apar şi case de cărămidă şi chiar
blocuri cu 3-4 niveluri.
Pe latura vestică a Călimanului, spre dealurile Transilvaniei, se găsesc numeroase alte aşezări
(Deda, Dumbrava, Monor, Gledin ete.) locuite de mărgineni, care vara îşi poartă turmele pe plaiurile
însorite ale muntelui.
În zona estică a masivului, la contactul cu Munţii Bistriţei apar cotloane depresionare, care au
favorizat instalarea unor importante aşezări, puncte de intrare pe traseele turistice : Paltiniş, Drăgoiasa,
Bilbor (1.050 m) şi mai ales Borsec (900 m), importantă staţiune balneoclimaterică. Pe flancul nordic
aşezările sînt situate la periferia masivului : Colibiţa, în depresiunea cu acelaşi nume (deasupra lacului de
baraj), cuibărită între Căliman şi Bîrgău, de-a lungul Bistriţei, staţiune climaterică în plină dezvoltare;
Dornişoara - situată pe rîul Dorna, punct terminus de cale ferată (Vatra Dornei-Dornişoara); Gura Haitii
la confluenţa pîrîului Haitii cu Neagra Şarului, pe şoseaua asfaltată ce duce spre inima calderei vulcanice
şi Buciniş, sat desfăşurat pe rîul cu acelaşi nume.
Relativ mai depărtate de masiv (5-8 km) sînt localităţile Poiana Stampei, Neagra Şarului, Şaru
Dornei, Panaci, iar la circa 30 km de periferia masivului întîlnim oraşul-staţiune balneoclimaterică Vatra
Dornei, important centru al industriei forestiere, al mineritului şi al produselor lactate, iar către vest de
acest oraş comuna Dorna Candrenilor, amplasată pe rîul Dorna, care înglobează opt sate.
Localităţile din partea nordică a Călimanului, mai ales cele din Ţara Dornelor, se caracterizează
prin gruparea populaţiei şi aşezărilor pe etaje de relief şi vegetaţie. datorită faptului că ocupaţia de bază şi
cea mai veche în întreagă regiune a fost creşterea vitelor. Cel mai mic număr de sate din zona montană
aparţin judeţului Suceava - ele fiind localizate foarte aproape unele de altele, în cadrul depresiunilor
intracarpatice. Primul etaj al aşezărilor corespunde cu populaţia cea mai densă (circa 50 locuitori pe km 2),
cu gospodăriile cele mai risipite pe terasele rîurilor Neagra şi Dorna şi pe suprafeţele mai plane din cadrul
fîneţelor şi al poienilor din păduri. Mai sus este domeniul lucrătorilor forestieri proveniţi şi din alte
regiuni, al ciobanilor ce au stîne în zona pădurilor şi al celor ce populează – în timpul verii - odăile pentru
strîns şi depozitat fînul din poienile mai înalte. Faţă de larga risipire a aşezărilor crescătorilor de vite,
frecventă în Ţara Dornelor, pe valea Mureşului şi în estul Călimanului, concentrările din cadrul văilor şi
al bazinetelor depresionare datorate celorlalte forme de activitate (industria lemnului, exploatarea apelor
minerale în staţiuni balneoclimaterice, fabrici de produse lactate, minerit, comerţ şi administraţie) se
reduc la cîteva localităţi urbane şi rurale mai grupate, înşiruite pe vechiul drum al axei depresionare a
Ţării Dornelor, către Suceava şi Bistriţa sau de-a lungul Mureşului. Deşi depărtate între ele, gospodăriile
sînt asociate în grupe mici (2-5), a căror aşezare este strîns legată de văile şi potecile de plaiuri, care duc
prin fîneaţă, păşune, pădure şi poieni la golurile alpine.
Principalele localităţi din Ţara Dornelor urmăresc vechile drumuri de legătură cu Bistriţa-
Suceava şi cu Piatra Neamţ, peste pasurile Tihuţa, Mestecăniş şi Păltiniş, desfăşurate pe firul marilor văi.
Satele de munte aparţin tipului împrăştiat de aşezări, cu grupare mai strînsă pe văi şi cu gospodării risipite
pe terase, povîrnişuri mai domoale şi chiar pe versanţi, pînă la 1300 m. Satele dornene sînt formate din
case mari, acoperite mai ales cu şindrilă, avînd parter şi etaj, cu balcoane frumos ornamentate şi prispe
sau geamlîcuri diferit colorate şi decolorate cu broderii caracteristice. Casele construite din bîrne sînt
tencuite şi au numeroase ornamente din lemn şi stuc, mai ales în jurul ferestrelor.
Localităţile de pe valea Mureşului sînt aşezări mari, cu un caracter zootehnic-forestier, iar cele
din partea vestică a Călimanului, situate la contactul cu Podisul Transilvaniei, au profil agro-pomi-viticol.
Ardelenii sînt crescători de vite şi la începutul verii ei îşi mînă turmele spre păşunile alpine ale celui mai
înalt masiv vulcanic din ţara noastră.
Aşezările de pe valea Mureşului, situate în bazinete depresionare, se prezintă relativ mai
adunate, dar există şi locuinţe mai rare, răsfirate pe versanţii mai domoli. Spre deosebire de Ţara
Dornelor, unde predomină casele cu etaj, frumos ornamentate, cele din partea sudică a Călimanului sînt
fără etaj, mai simple, cu mai puţine ornamente şi uneori netencuite la exterior. Casele au pridvor şi prispă.
Pe alocuri, întîlnim case făcute din bîrne clădite în colţuri lăsate mai lungi, asemenea unor ciorchini, cu
acoperişul din şindrilă (draniţă) sau ţiglă. Porţile de lemn, sculptate şi pictate, poartă inscripţii cu numele
stăpînului.
Caracteristica asezărilor din zona de care ne ocupăm o constituie faptul că sînt amplasate numai
la periferia Călimanului, spre deosebire de situaţia din alte masive - de exemplu din Bîrgău - unde sînt
situate chiar în interiorul zonei montane, de-a lungul văilor şi în cotloanele depresionare.

STAŢIUNI BALNEOCLIMATERICE ŞI LOCALITĂŢI CU IZVOARE DE APE

MINERALE

În partea nordică a Călimanului întîlnim staţiunea balneoclimaterică Vatra Dornei, staţiune de

cură şi odihnă de interes naţional, cu functionalitate permanentă, din judeţul Suceava, situată pe malul
drept al Dornei, în imediata apropiere a confluenţei acesteia cu Bistriţa. Amplasată la altitudinea de 800
m, staţiunea este înconjurată de păduri bogate de conifere şi foioasc, ce se extind pe masivele : Giumalău,
Rarău, Bistriţei, Căliman, Bîrgău, Suhard. Climatul sub-montan se caracterizează prin temperaturi medii
anuale de 4-5,2°. Atmosfera este bogată în aerosoli şi esenţe volatile de brad. Apele minerale sînt
carbogazoase, feruginoase, dicarbonatate, clorurate, sodice. Prezintă un profil polivalent, se tratează
afecţiunile aparatelor locomotor şi cardiovascular, afecţiuni ginecologice, endocrine, digestive etc.
Instalaţiile moderne permit aplicarea a peste 4500 de proceduri terapeutice. Capacitatea de cazare - 1500
locuri în hoteluri de categoria I, case de odihnă, cabane şi popasuri turistice. Localitatea Vatra Dornei este
cunoscută în Europa încă de acum 100 de ani pentru virtuţile apelor sale minerale terapeutice.
Abundenţa izvoarelor minerale, frumuseţea peisajului, aerul ozonat, climatul submontan
stimulator, la care se adaugă ospitalitatea dornenilor, au contribuit la afirmarea staţiunii cunoscută, tot mai
mult, în ţară şi peste hotare. În fiecare an îşi refac aici sănătatea peste 35 000 de oameni şi alte zeci de mii
se odihnesc în frumoasa aşezare balneoclimaterică a nordului carpatic, aflată într-o nouă fază de
modernizare, de adaptare la cerinţele şi exigenţele balneologiei şi turismului contemporan. Proprietăţile
terapeutice ale nămolului de turbă obţinut din ,,Tinovul Mare" de la Poiana Stampei - unic în felul său -
are o acţiune complexă de stimulare şi optimizare asupra întregului organism. Pe lîngă factorii fizici
(mecanici şi termici), nămolul acţionează prin agenţi chimici, în componenţa sa intrînd numeroase
substanţe humice, zeoliţi, biostimuline, multe vitamine cu acţiuni bacteriostatice. Toate aceste proprietăţi
fac din nămolul de turbă un important factor de cură, acesta găsindu-şi întrebuinţarea în cele mai diverse
acţiuni reumatice, în ginecopatii cronice sau subacute, afecţiuni dermatologice şi în boli ginecologice.
În modernele baze ,,Căliman" şi ,,Dorna" se aplică o paletă largă de proceduri terapeutice : băi la
cadă cu apă minerală încălzită, împachetări şi băi cu nămol, împachetări cu parafină, electroterapie,
hidroterapie, masaje, saune, kinetoterapie ete. Bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare pot să-şi trateze
simultan, fără risc, bolile reumatice. Se aplică un tratament combinat cu multe elemente de interferenţă, în
care vor fi folosiţi, în condiţii adecvate, proporţionat şi dozat, atît factorii naturali (nămolul, apele
minerale, plantele medicinale, cura de teren ete.), cît şi o medicaţie specifică. Se fac tratamente bazate pe
produse originale româneşti ca : Gerovital, Aslavital, Boicil, Apilarnil ş.a. Va fi reluată, într-o formulă
nouă, cura internă cu ape minerale de Dorna, care influenţează creşterea debitului cardiac în condiţiile
scăderii tensiunii arteriale şi a frecvenţei cardiace, adică un eficient proces de cruţare.
Ca staţiune de odihnă, Vatra Dornei întruneşte toate condiţiile pentru petrecerea unei vacanţe
plăcute, pentru reconfortarea organismului. Posibilităţile de cazare (peste 400 de locuri pentru turisti în
hotelurile : Căliman, Bradu, Dorna şi Bistriţa, precum şi motelul Runc) sînt excelente. Staţiunea este
frecventată şi de cei care preferă liniştea şi simt nevoia apropierii de natură. Vor fi modernizate vilele
Zimbru, Cerbul şi Mestecăniş, care vor fi transformate în minihoteluri intime şi confortabile, preferate
atît de pacienţi cît şi de turişti dornici de multă linişte.
Campingul ,,Runc", atît de îndrăgit de turişti (de fapt un complex turistic, format dintr-un motel
ce se impune prin stilul arhitectonic local, în care predomină elementele realizate în lemn, cu ornamentaţii
originale, ce asigură 62 de locuri şi un restaurant pentru 80 de persoane; un camping cu 79 de căsuţe din
lemn, cu o variată policromie şi în diverse stiluri arhitectonice; o terasă pentru manifestări cultural-
artistice şi loc de pareare) va fi modernizat dispunînd în viitor de apă caldă, obţinută cu ajutorul unor
panouri solare speciale. Pe Dealul Negru, unde duce telescaunul din Strada Negreşti (din partea vestică a
staţiunii), se va înălţa o cabană modernă, care va favoriza dezvoltarea drumeţiei montane. Pe Pîrîul
Negreşti se vor face amenajări speciale pentru mofete ce vor fi folosite pentru ameliorarea sănătătii. Un
modern complex hotelier şi de tratament cu instalaţii şi aparatură adecvate (Căliman, Bradu, Dorna) stă la
dispoziţia celor veniţi să-şi refacă sănătatea.
Spre nord de Vatra Dornei, la cca 11 km, se găseste localitatea Iacobeni (860 m), cu staţie
C.F.R., aşezată pe ambele maluri ale Bistriţiei Aurii. Aci există un stabiliment balnear nou, în care se fac
băi sulfuroase şi băi de arnică (Arnica montana) cu adaosuri de sare şi cetină - recomandate în afecţiuni
reumatice, musculare, sciatică ete.
Dorna Candrenilor (850 m), situată la poalele Vîrfului Ouşoru, se desfăşoară de-a lungul văii
Dorna pînă în cartierul Roşu al oraşului Vatra Dornei. Comuna se evidenţiază prin arhitectura specific
bucovineană, cu case mari construite din lemn, cu frumoase decoraţii exterioare cu motive florale sau
geometrice, în general stilizate. Locuitorii sînt specializaţi în exploatarea lemnului şi zootehnie,
localitatea fiind una dintre principalele producătoare de brînzeturi din zonă. Dorna Candrenilor (9 km vest
de Vatra Dornei) merită să fie menţionată, în acest context, în primul rînd pentru apele sale minerale,
exploatate parţial încă din secolul trecut. În anul 1898 s-a construit un stabiliment balnear cu instalaţii de
băi carbogazoase şi nămol de turbă, care a funcţionat pînă în anul 1937 cînd a fost distrus de un incendiu.
Staţiunea are un frumos parc cu suprafaţa de 26 ha, un teren cu nămol de turbă (6 ha), trei surse captate,
cinci necaptate şi o vilă cu 26 de camere. Vizavi de parc, în centrul comunei se găseste o staţie de
îmbuteliere a borvizului.
La 11 km (SV) de Vatra Dornei (6 km sud de Dorna Candrenilor), în localitatea Poiana Negri,
staţia auto ,,Ape minerale", se găseste un renumit izvor de borviz (,,de Poiana Negri"), cunoscut de circa
120 de ani, cu apă minerală carbogazoasă, dicarbonatata, calcică, magneziană, feruginoasă, hipotonă,
atermală, indicată în cură internă pentru afecţiuni cardiovasculare şi ginecologice. În anul 1962 s-a
construit o staţie de îmbuteliere a apei minerale.
La 17 km vest de Vatra Dornei este situat satul Coşna (borviz de Poiana Vinului), iar la 2 km
nord de această aşezare, Poiana Coşnei unde, într-o carieră pentru exploatarea andezitului, apare un izvor
de apă minerală, foarte concentrată, de mare debit (borviz de Poiana Coşnei). Cele patru staţii mai sus
amintite, ce aparţin comunei Dorna-Candrenilor, au o capacitate de îmbuteliere de peste 90 milioane
sticle pe an. Pe latura estică a Ţării Dornelor, la contactul Călimanului cu Munţii Bistriţei, pe Neagra
Şarului şi afluentul său Călimănel, se înşiruie izvoare carbogazoase, dintre care amintim apa minerală
arsenicală ,,borviz de Şaru Dornei” (momentan nu se mai îmbuteliază).
În partea sudică a Călimanului întîlnim staţiunea balneoclimaterică locală ,,Bradul” (lîngă
Topliţa), iar mai la est renumiţa staţiune de interes naţional Borsec.
 La numai 1 km depărtare de centrul oraşului Topliţa, pe stînga Mureşului, se află mica staţiune
sus-amintită ,,Bradul”, situată la altitudinea de 680 m, într-un cadru natural deosebit de pitoresc. Climatul
submontan, cu efect tonic, stimulent, cît şi izvoarele cu ape carbogazoase, dicarbonatate, calcice,
magneziene, hipotone, cu efecte terapeutice în tratarea unor afecţiuni ale tubului digestiv, ale rinichilor şi
căilor urinare, constituie factorii naturali de cură ai acestei cochete staţiuni. O atracţie deosebită prezintă
bazinul în aer liber, de dimensiuni olimpice, cu apă mezotermală, avînd o temperatură medie, în orice
anotimp al anului, de 27-29°C. Cazarea se asigură în case de odihnă de confort diferenţiat (cca 200 de
locuri), în căsuţe (140 locuri) sau în bungalourile (12 locuri) din popasul turistie ,,Bradul”. Staţiunea
dispune de un restaurant cu 160 de locuri, bar de zi (40 locuri), terenuri de volei, handbal, baschet, tenis.
În curtea fabricii de cherestea se găseşte cel de al doilea bazin (pe dreapta Mureşului) amenajat,
îndeosebi, pentru salariaţii întreprinderii de exploatare a lemnului.
În avale de Topliţa din dreapta Mureşului, la Ciobotani, se rostogolesc apele Mermezeului, pe a
cărui vale se găseşte (pe stînga rîului) izvorul cu renumita apă minerală Stînceni, situat în perimetrul
comunei cu acelaşi nume (traseul nr. 1, varianta D, satul Ciobotani-Poiana Zebrac). La o distanţă de 25
km de oraşul Topliţa, spre nord-est, pe DN 15 ce face legătura cu Piatra Neamţ, se găseşte staţiunea
balneoclimaterică Borsec, de interes naţional, situată în depresiunea cu acelaşi nume (traseul 4, varianta
M), a cărei înălţime medie de 900 m face ca localitatea să se bucure de un regim de altitudine moderată,
cu un aer tonifiant pentru sănătatea turiştilor şi a celor veniţi la tratament. La aceasta contribuie şi
perdeaua pădurilor de conifere, care constituie un brîu continuu, un minunat filtru purificator al aerului.
Bogatele ape minerale folosite pentru cura balneară, cît şi în industria alimentară au făcut ca aşezarea să
fie cunoscută de veacuri şi peste hotare.
Izvoarele minerale ale Borsecului sînt caracterizate ca ape mixte dicarbonatate, calcice,
magneziene, sodice, carbogazoase, hipotene, neferuginoase. Începînd de la sfîrşitul secolului al XVlII-lea,
apele minerale de la Borsec s-au bucurat de studii complexe privind cunoaşterea compoziţiei chimice, a
proprietăţilor lor fizico-chimice şi terapeutice. Izvoarele prezintă o mineralizare redusă în comparaţie cu
alte staţiuni, concentraţie şi stabilitate mare în dioxid de carbon şi procent redus de oxizi de fier, asigurînd
atît utilizarea acestor ape la tratamente balneare, cît şi pentru consumul de masă.
Turba cantonată pe o suprafaţă de 70 ha în mlaştinile depresiunilor Borsec (bazinul Tinoavelor)
şi Bilbor, prezintă calităţi terapeutice deosebite în tratarea unor maladii reumatice. În prezent, staţiunea
Borsec este profilată pentru tratamenlul afecţiunilor tubului digestiv, bolilor hepato-biliare şi nevrozei
astenice. Se mai pot trata afecţiuni ale rinichilor şi ale căilor urinare, bolile respiratorii, bolile
profesionale, afecţiunile dermatologice, bolile de nutriţie şi metabolism, bolile cardiovasculare etc.
Microclimatul de tip montan, cu aer ozonizat, încăreat cu ioni negativi este folosit pentru cura de aer,
helioterapie ete., iar predominarea răşinoaselor facilitează ozonizarea aerului.
Apele minerale reprezintă principalul factor terapeutic natural aplicat atît în cură internă, cît şi în
cură externă. Fiecare apă minerală, chiar cu compoziţie asemănătoare este o individualitate terapeutică,
care acţionează prin compoziţia chimică, în modul de asociere al sărurilor şi al ionilor, precum şi prin
temperatură, cantitate şi ritm de administrare în raport cu masa. Apele Borsecului excită secreţia gastrică.
Climatul, hidrotermoterapia, electroterapia, cultura fizică medicală contribuie la aplicarea tratamentului
complex al afecţiunilor digestive ca factori adjuvanţi. Tratamentul cu agenţi fizici balneoclimatici şi
recuperare este asigurat de policlinica balneară prin 12 cabinete medicale de specialitate, la care se
adaugă diferite laboratoare. Se asigură un tratament balnear complex şi individualizat în cadrul bazei de
tratament.
Staţiunea Borsec dispune de următoarele baze de tratament :
PavilionuL Central cu spaţii de cazare pentru 120 persoane şi baza de balneologie cu 70 de vane
pentru băi CO2. precum şi un bazin acoperit, cu apă CO 2 încălzită, pentru 20-25 persoane pe serie, unde se
executa şi kinetoterapie şi alte proceduri. Separat, tot în pavilionul central, sînt instalate şi alte secţii de
hidroterapie ca : băi halbbad, băi cu peria, duş subacvatic şi băi kinetoterapice.
Policlinica, pe lîngă secţiile de asistenţă medicală, dispune de mai multe sccţii ca : băi cu plante
medicinale, băi cu plante asociate cu masaj, duş scoţian, împachetări cu parafină, băi de lurnină, raze
ultraviolete şi tratamente fizioterapice etc.
Sala de cultură fizică-medicală este prevăzută cu aparatura necesară pentru gimnastică medicală.
In cadrul policlinicii funcţionează şi cabinetul medical de recuperare pe profil cardiovascular, cu un lot de
20 de bolnavi pe serie.
Vilele staţiunii Borsec sînt construite în stil arhitectonic montan, cele de vară, în majoritatea lor,
întrunind stilul arhitectonic ,,veneţian", cu terase largi şi spaţioase, ornamente traforate, figuri geometrice
şi dantelării din lemn. Excepţie face Pavilionul Central (Vila centrală), o construcţie masivă, cu siluetă
impunătoare, în stil de cabană; la parter sînt instalate băile carbogazoase cu acces interior direct de la baie
la camera de cazare. Cele mai multe spaţii de cazare au încălzire centrală, putînd fi folosite şi în sezonul
de iarnă. Pensiunile şi restaurantele oferă meniuri dietetice şi normale pentru toate categoriile de turişti
care frecventeaxă staţiunea.
Casa de cultură cuprinde o sală de spectacole cu 300 de locuri, două săli pentru vizionarea
programelor de televiziune, două biblioteci avînd circa 36 000 de volume, o sală de jocuri (şah, remy
ete.). Staţiunea asigură cazarea pentru 2500 de turişti şi tratament pentru cel puţin 2000 de persoane.
In apropiere de centrul oraşului Borsec se găsesc Poiana Zînelor şi cariera de travertin, Grota
Urşilor, Peştera de Gheaţă şi ceva mai departe (2 ore) Cetatea Bufniţelor.
La distanţă de 14 km de Topliţa, din soseaua asfaltată a Borsecului (DN 15) se desprinde drumul
nemodernizat DJ 174 A, care duce cale de 10 km în comuna Bilbor, situată în depresiunea cu acelaşi
nume, între Căliman - Munţii Bistriţei şi Gurghiului, la altitudinea de 1050 m - una dintre cele mai înalte
aşezări din ţara, unde există bogate izvoare de ape minerale carbogazoase, dicarbonatite, calcice,
magneziene, hipotone, de tipul borvizului de Borsec.
Lunca Bradului (24 km vest de Topliţa) şi Răstoliţa (35 km vest de Topliţa), staţii C.F.R. şi auto,
sînt staţiuni de odihnă destinate şcolarilor, pentru care sînt rezervate toate locurile în fiecare sezon de
vară. Situate în defileul Mureşului (partea centrală şi vestică), la altitudinea de cca 600 m, prezintă un
climat plăcut pentru refacerea şi întărirea organismului, constituind şi puncte de plecare spre munţii
Căliman şi Gurghiu. In zona de contact a Călimanului cu Munţii Bîrgău, pe valea Bistriţei transilvane, se
găsea localitatea climaterică Colibiţa (Miţa 49 km sud-est de oraşul Bistriţa; în prezent autobuzul circulă
pînă la staţia Repedele - 37 km) situată iniţial în depresiunea cu acelaşi nume, care, datorită ridicării
barajului la ieşirea din Cheile Bistriţei, a devenit chiuveta lacului de acumulare Colibiţa.
Din perspectivele foarte apropiate ale turismului bistriţean consemnăm relansarea acestei staţiuni
montane, denumită şi Poiana (Poarta) Călimanului, care după amenajarea marelui lac va deveni un centru
turistic modern cu multiple mijloace pentru distractii şi agrement nautic (traseele : 17, 18, 19, 20, 21).
Lucrările avansează destul de rapid şi drumul de contur al lacului (pietruit) este deja construit, dar betonat
numai pe o distanţă de 1 km în zona noii staţiuni, la ieşirea din chei, sub Dealul lui Puşcă. Pe latura nord-
vestică a lacului, sub Dealul lui Puşcă, la cota de 900 m, deasupra cabanei de vînătoare se găseste cabana
Colibiţa cu două niveluri şi trei corpuri de clădiri, sobe de teracotă, lumină electrică, apă curentă, bufet la
parter ce aparţine staţiunii Sîngeorz-Băi. Momentan nu este, încă, integrată în circuitul turistic. Tot în
această zonă, sub Dealul lui Puşcă (în partea sud-vestică) - unde va fi amplasată noua staţiune climaterică
Colibiţa se construieşte un mare hotel cu mai multe niveluri, în apropierea cabanei amintite, într-un peisaj
foarte pitoresc, cu 202 locuri şi încă 20 de încăperi cu altă destinaţie (restaurant, bar ete.). În viitor sînt
prevăzute şi alte dotări turistice.
În noua aşezare Colibiţa situată la est de muntele Capul Pretricelii (dincolo de îngustimea
denumită ,,La Strîmtură"), pe amplasamentul vechiului cătun Miţa, s-au ridicat numeroase clădiri. La
confluenţa pîrîului Măgurii cu rîul Bistriţa (Colbu) s-a construit - vizavi de noile dotări publice :
magazinul universal, poşta, şcoala şi căminul cultural, toate cu etaj - cabana I.F.E.T. cu trei niveluri şi 20
de camere, destinată muncitorilor forestieri. Cabana Ocolului silvic, situată alături de prima, are două
niveluri cu 10 camere pentru cazarea muncitorilor.
Clădirea ,,Casa armatei" cu 4 niveluri, pune la dispoziţia turiştilor, în timpul verii, 60 de locuri.
În noua aşezare Colibiţa există un camping ce aparţine Inspectoratului şcolar judeţean (administraţia
taberelor), cu 20 de căsuţe a 2 locuri ce se pot închiria, de asemenea, turiştilor.
Pe valea pîrîului Izvorul Lung, afluent al Bistriţei (traseul 17) s-a construit - la ,,Apa minerală"
de sub Vf. Dalbidan - o nouă cabană cu două niveluri şi 20 de locuri.
Noua staţiune climaterică Colibiţa va deveni o realitate, care a început să se contureze din ce în
ce mai pregnant. Climatul foarte plăcut, aerul bine ozonat, ploile rare şi vîntul puţin sesizabil datorită
adăpostului montan, recomandă această localitate pentru cei suferinzi de afecţiuni uşoare ale căilor
respiratorii, tuberculoză osoasă, anemie etc. cît şi pentru odihnă şi reconfortare. Din drumul naţional al
,,bîrgaelor" - ce străbate pasul Tihuţa -se desprinde la Prundu Bîrgăului şoseaua modernizată ce duce la
Colibiţa, cotlon delimitat de rama munţilor împăduriţi, a căror altitudine se apropie de 2000 m. Ceva mai
sus de staţia C.F.R. Bistriţa Bîrgăului (punct terminus al căii ferate ce vine din oraşul Bistriţa), dincolo de
fabrica de cherestea, drumul asfaltat se furişează timid de o parte şi de alta a rîului Bistriţa, prin
spintecătura cheilor ferăstruite pe o distanţă de 9 km în stiva de aglomerate vulcanice - pe sub ,,Cascada
Diavolului" - spre Colibiţa, staţiune climaterică de certă perspectivă. Din Mureşenii Bîrgăului (DN 17) o
ramificaţie asfaltată duce cale de 9 km în drumul de contur al lacuhti Colibiţa, în apropierea staţiunii de
sub Dealul lui Puşcă.

SPORTURI DE IARNA

Datorită climatului caracterizat prin ierni lungi, cu strat de zăpadă ce durează între 80 şi 200 de
zile, cu grosimi obişnuite de 50-100 cm şi valori maxime absolute de 250-350 cm, ce pot depăşi 7-8 m în
locurile adăpostite de pe versantul nordic, Călimanul, cu pante domoale şi prelungi pe versantul sudic şi
accentuate pe cel nordic, oferă condiţii optime pentru practicarea sporturilor de iarnă, atît pentru
începători cît şi pentru avansaţi.
În partea nordică a Călimanului, Vatra Dornei are o bogată tradiţie în organizarea sporturilor de
iarnă, datorită pîrtiilor de schi şi săniuş de toate gradele de dificultate, liniei de telescaun ce duce în
Dealul Negru şi liniilor de teleschi, cu baze de cazare minunate dintre care amintim hotelul ,,Căliman" -
gazdă primitoare a sportivilor, ca şi motelul ,,Runc”. În oraşul balneoclimateric al Bucovinei fiinţează un
club sportiv şcolar profilat pe schi, ce poate constitui imediat un corp de instructori pentru acest sport. Ca
să devină o veritabilă staţiune a sporturilor de iarnă edilii acestei minunate staţiuni cu climat blînd, cu aer
puternic ozonat, bogat în radiaţii ultraviolete, cu zăpezi ce persistă îndelung pe pantele munţilor, cu
peisaje de mare frumuseţe şi natură pură, nepoluată şi izvoare minerale dătătoare de sănătate - vor
construi, în viitorul destul de apropiat, instalaţii de babysky-lift, o cabană la capătul de sus al
telescaunului (Dealul Negru) - cu spaţii de odihnă pentru schiori şi alimentaţie publică - şi o clădire
multifuncţională la capătul lui de jos (Strada Negreşti) - cu camere de hotel, piscină, saună, săli de
gimnastică, film, jocuri, discotecă, videotecă, restaurant, bar ete. Astfel, această staţiune atît de căutată
vara de turiştii români şi străini, mai puţin frecventată iarna, va deveni o concurentă de mare succes a
Poienii Braşovului.
Pe şoseaua asfaltată Vatra Dornei-Bistriţa, sub pasul Tihuţa, la Piatra Fîntînele, la altitudinea de
1116 m, pe un vîrf de munte, sub geana pădurii de molid se înalţă un minunat ,,castel". Cura de aer în
zona cu cea mai mare cantitate de iod în atmosferă din ţară, excursiile în împrejurimi, iar în sezonul de
iarnă, cînd covorul de zăpadă se aşază mai temeinic, aici, în pasul Tihuţa cu pantele sale prelungi unde se
organizează întreceri de schi-fond sînt valenţe care conferă locului o atractivitate turistică specială.
Colibiţa (,,Poarta Călimanului") staţiune climaterică în curs de relansare - viitor centru turistic
modern cu multiple posibilităţi pentru drumeţie, odihnă şi agrement nautic - cu forme de relief
interesante, cu pante prelungi şi covor gros de zăpadă ce acoperă îndelung plaiurile domoale ale Bîrgăului
şi Călimanului - se preconizează a deveni una dintre staţiunile turistice complexe, în care practicarea
sporturilor de iarnă să aibă o pondere însemnată. Pe flancul sud-estic al Călimanului întîlnim staţiunea
balneoclimaterică Borsec, care oferă, de asemenea, condiţii pentru practicarea schiului atunci cînd omătul
se aşterne pe versanţii munţilor ce înconjură ,,cotlonul" intracarpatic al staţiunii.
Microstaţiunea balneoclimaterică ,,Bradul" din Topliţa prezintă o pîrtie cu teleschi, folosită de
localnici şi, mai ales, de cei veniţi la odihnă. La Lunca Bradului şi pe valea Sălardului (motelul ,,Doi
Brazi" - Munţii Gurghiului), în defileul Mureşului, sînt amenajate pîrtii cu teleschi. Ne permitem să
atragem atenţia schiorilor că, în sezonul de iarnă, cînd pantele prelungi, puternic înzăpezite din partea
sudică a Călimanului, oferă condiţii optime pentru practicarea acestui minunat sport, cazarea fiind mai
greu de asigurat (refugii, cabane forestiere şi de vînătoare foarte dispersate), recomandăm să ţină seama
de această situaţie specială din acest masiv şi traseele să fie alese cu mult discernămînt şi prudenţă, după
consultări prealabile cu factorii care supraveghează şi îndrumă activitatea turistică din fiecare localitate
menţionată.

III. TRASEE TURISTICE

Călimanul este străbătut de numeroase poteci şi, ca urmare, a fost necesară sistematizarea
descrierii acestora în vederea facilitării alegerii de către turişti a traseelor pe care doresc să le străbată. În
consecinţă, pentru a uşura orientarea drumeţilor în Căliman, am stabilit două trasee axiale (respectiv pe
lungime, vest-est şi lăţime, nord-sud), care se intersectează în partea centrală a masivului (şaua Coada
Pietrosului), ele legînd punctele extreme ale acestor munţi.
Primul dintre acestea - traseul nr. 2 - ,,drumul axial est-vest", uneşte pasul Păltiniş din partea
estică (aliniamentul Vatra Dornei-Şaru Dornei-Panaci-Păltiniş-Dîrmoxa-Broşteni, pe valea Negrişoarei)
cu comuna Vătava (în apropiere de localitatea Deda, situată la ieşirea din defileul Mureşului) din partea
vestică (Transilvania), urmărind linia de creastă jalonată de cele mai mari înălţimi. Cel de-al doilea traseu
(nr. 8), ,,drumul axial nord-sud" leagă oraşul Vatra Dornei din partea nordică, de comuna Lunca
Bradului, situată în partea sudică, aproximativ sectorul central al defileului Mureşului. Celelalte trasee
traversează cele două ,,drumuri axiale" şi corespund unor poteci ce fac legătura cu punctele de acces
periferice masivului Căliman.

SCHEMA TRASEELOR, VARIANTELOR ŞI RAMIFICAŢIILOR TURISTICE

Defileul Mureşhului, fără numerotare, lipsit de marcaj, constituie sectorul cu cele mai multe
localităţi de acces în Masivul Căliman, unde sînt amplasate şi cele trei cabane turistice : Gălăoaia, ,.Doi
Brazi” (Sălard), Şoimilor (Stînceni-Neagra). Staţiunea balneoclimaterică ,,Bradul” (de lîngă Topliţa) şi
hotelul Căliman din Topliţa completează baza de cazare.
Traseul nr. 1. Vatra Dornei - refugiul Luana - şaua Nicovala (Pietricelul) - cabana Şoimilor.
Varianta A. Comuna Stînceni - Neagra - Bîtea Răţăcel (triunghi roşu).
Varianta B. Satul Meştera - valea Tocilor - Bîtca Răţăcel (cruce roşie).
Varianta C. Comuna Stînceni-Poiana Zebrac (punct albastru).
Varianta D. Satul Ciobotani - Poiana Zebrac (punct albastru).
Varianta E. Sat Călimănel (Topliţa) - Vf. Reţiţis- - refugiul Luana (bandă galbenă).
Traseul nr. 2. (axialul est-vest). Pasul (satul) Păltiniş - Vf. Călimanul Cerbului - şaua Nicovala -
Vf. Pietrosul - poiana Gişa - comuna Vătava.
Varianta F. Drăgoiasa - izvoarele Bucinişului (1.600 m);
Varianta G. Drăgoiasa - izvoarele Voievodesei (punct galben),
Varianta H. Drăgoiasa - izvoarele Secului - izvoarele Voievodesei.
Traseul nr. 3. Gura Haitii - Vf. Călimanul Cerbului - Coverea.
Traseul nr. 4. Gura Haitii - şaua Voievodeasa - Vf. La Mori - Bilbor (Borsec).
Varianta I. Pasul Creanga - Vf. La Mori - şaua Voievodeasa (bandă roşie).
Varianta J. Bilbor - şaua Alunişului - Drăgoiaşa (cruee albastră).
Varianta K. Drumul Ieşenilor (bandă roşie).
Varianta L. Satul Glodu - şaua Alunişhului Mare - Vămanu-Bilbor (bandă galbenă).
Varianta M. Borsec - Dealul Făget - Bilbor (bandă albastră).
Traseul nr. 5. Topliţa - refugiul Iezer - refugiul Luana.
Varianta N. Gura Voievodesei - şaua Voievodesei (punct albastru).
Varianta O. Gura Voievodesei - drum forestier Lomaş - Poiana Puturosului - drum forestier Puturosul -
şaua Reţiţis - refugiul Luana (cruce albastră).
Varianta P. Poiana Puturosului - Dealul (piciorul) Puturosului - Iezerul Reţiţiş (cruce albastră degradată).
Varianta R. Poiana Puturosului - izvoarele Lomăsiţei – Vf. Reţiţiş (triunghi albastru).
Varianta S. Iezerul Reţiţiş - Vf. Reţiţiş (punct albastru degradat)
Varianta T. Iezerul Reţiţiş - Crucea Drăguşhului – valea Drăguşului - gura Negoiului (cruce galbenă).
Traseul nr. 6. Gura Haitii - Vf. Pietrosul - Lunca Bradului.
Ramificaţia a. Gura Unguraşului Mare - Poiana Răţăcel (punct albastru).
Ramificaţia b. Gura pîrîului Tihu Ilvei - Vf. Tihu (punct albastru).
Ramificaţia c. Gura pîrîului Fagului - cabana Drăguşhu (punct albastru).
Ramificaţia d. Pîrîul Negoiul - şaua Negoiu (cruce albastră).
Ramificaţia e. Pîrîul Drăguşu - cabana Drăguşu (cruce galbenă).
Varianta U. Lunca Bradului - Ilişoara Mare - Cucumberţul -şaua Nicovala (Pietricelul) - refugiul Luana
(cruce roşie).
Ramificaţia f. Gura Ilişoarei Mici - cabana Drăguşu (punct galben).
Ramificaţia g. Refugiul Cocoş - valea Ghilcoşei - cotul Zebracului (punct galben).
Ramificaţia h. Cabana Drăguşu - Crucea Drăguşului -Iezerul Reţiţiş (cruce galbenă).
Traseul nr. 7. Gura Haitii - Vf. Pietrosul - refugiul Luana.
Varianta V. Poiana Izvoarelor (pîrîului Haitii) - Nicovala – refugiul Luana (punct roşu şi bandă albastră).
Traseul nr. 8. (axialul nord-sud). Vatra Dornei - Doisprezece Apostoli - Coada Pietrosului - Vf.
Tihu - Lunca Bradului.
Varianta W. Motelul ,,Doi Brazi" - satul Sălard - Poiana Căpăţînii (punct galben).
Varianta X. Gura văii Androneasa - Poiana Fîntînilor (punct albastru).
Traseul nr. 9. Şaru Dornei - Dorna Candrenilor.
Traseul nr. 10. Şaru Dornei - Poiana Negrii.
Traseul nr. 11. Neagra Şarului - Poiana Negrii.
Traseul nr. 12. Gura Haitii - Doisprezece Apostoli - Poiana Negrii.
Traseul nr. 13. Gura Haitii - Vf. Pietrele Roşii - valea Vorova - Dornişoara.
Traseul nr. 14. Dornişoara - Coada Pietrosului.
Traseul nr. 15. Dornişoara - Covata Tihului - Răstoliţa.
Ramijicaţia i. Refugiul gura Ciungetului - creasta Tihului (triunghi albastru).
Traseul nr. 16. Răstoliţa - Dealul Răstoşnei - Vf. Strunioru - Vf. Bistricioru - Vf. Străcior - satul
Piatra Fîntînele (hotel Tihuţa).
Varianta V. Pîrîul Mijlociu - Vf. Bistricioru (triunghi albastru).
Ramificaţia j. Valea Bradului - Poiana Bradului (punct albastru).
Ramificaţia k. Gura Frăsinelului - Poiana Căpăţînii (triunghi albastru).
Traseul nr. 17. Prundu Bîrgăului - Colibiţa - Dornişoara.
Traseul nr. 18. Răstoliţa - Poiana Lungă - Colibiţa.
Traseul nr. 19. Bistra Mureşului - Valea din Mijloc - Poiana Cofii - valea Pănuleţului - Colibiţa.
Ramificaţia l. ,,De Bistra Mureşului" - Deda (triunghi albastru).
Ramificaţia m. Gura pîrîului Zăpodea cu Cale - Vf. Ză podea Ursului (triunghi albastru).
Ramificaţia n. Gura pîrîului Zăpodea cu Podul - Vf. Scaunu (punct albastru).
Ramificaţia o. Gura pîriului Donca-Vf. Poiana Tomii (punct roşu).
Traseul nr. 20. Răstoliţa - Poiana Fundu Secului - valea Repedea - Prundu Bîrgăului.
Traseul nr. 21. Colibiţa - Piatra lui Orban - Poiana Cofii -valea Gişa - Răstoliţa.
Varianta 7. Satul (cabana) Gălăoaia - Poiana Stegii (punct albastru).
Ramificaţia p. Gura pîrîului Compii - Poiana Compii (cruce albnstră).
Ramificaţia r. Gura pîrîului Gălăoaia Mică - Poiana de Mijloc (punct galben).
Traseul nr. 22. Prundu Bîrgăului - Bistriţa Bîrgăului - creasta Dealul Negru - pîrîul Budacul -
comuna Budacu de Sus.
Traseul nr. 23. Comuna Cuşma - Vf. Vulturu - Poiana Cofii -Vf. Scaunul - Bistra Mureşului.
Ramificaţia s. Dealul (Vf.) Vulturu - Bistriţa Bîrgăului.
Ramificaţia t. - Bistriţa Bîrgăului - Piatra Cuşmii (cruce galbenă).
Traseul nr. 24. Prundu Bîrgăului - Bistriţa Bîrgăului - valea Repedea - pîrîul Budacu - satul
Budacu de Sus.
Ramificaţia u. Cabana forestieră Aluneasa - Dealul Corbului - Piatra Cuşmei - Bistriţa Bîrgăului.
Ramificaţia v. Cabana Aluneasa - Peştera Strîmtu.
Traseul nr. 25. Budacu de Sus - Vf. Poiana Tomii - Deda.

Cele 25 de trasee principale, respectiv marcajele, lungimea, altitudinea la începutul şi sfîrşitul

fiecărui itinerar, cît şi înălţimea maximă, durata în ore tur-retur şi unele observaţii specifice sînt
prezentate într-un tabel sinoptic la sfîrşitul lucrării, după descrierea căilor de acces din arealul Masivului
Căliman.
Prescurtari : tr - traseu turistic; var. - variantă de traseu; ram. - ramificaţie de traseu.
Pe hartă : 1 în cerc roşu = număr de traseu turistic; A în cerc roşu = variantă de traseu; a în
pătrat roşu = ramificaţie de traseu.
 DESCRIEREA TRASEELOR

DEFILEUL MUREŞULUI TOPLIŢA - DEDA

Fără marcaj. Durata : 1 oră cu trenul sau masina; 10-12 ore pe jos (45 km).

Traseele turistice din partea sudică a Călimanului au ca punct de plecare localităţile mai
importante din defileul Mureşului, centre ale industriei forestiere, amplasate la gurile de vărsare ale
principalilor afluenţi ai Mureşului : Deda - Bistra Mureşului, pe rîul Bistra; Răstoliţa pe valea Răstoliţei;
Lunca Bradului, pe valea Ilvei, Stînceni fie valea Zebracului şi Topliţa.
Topliţa, aşezată la intrarea în primul defileu al Mureşului, se răsfiră pînă departe, spre amont, pe
valea rîului cu acelaşi nume. Staţiunea Bradul, din apropiere, are bazin de înot cu apă termală,
proximitatea liniei de cale ferată şi a şoselei asfaltate, pădurea de brad ce coboară de pe înălţimile din jur,
conferind acestui loc un binemeritat renume. Părăsim depresiunea largă a Topliţei; dincolo de pîrîul
Călimănel stă de strajă Tarniţa (1.046 m), con singuratic ce închide intrarea în defileu. Mureşul retează
munţii vulcanici - Călimanul, odinioară împărăţia zimbrilor, a rămas spre nord şi Munţii Gurghiului către
sud. Puţin loc pe lîngă Mureş; abia se strecoară drumul de fier într-o parte, şoseaua în alta. La loc ceva
mai larg stau cîteva căsuţe, îngrămădite la gura unei văi laterale. E loc strîmt şi aspru, clar valea e plină de
farmec; pereţii sînt aproape verticali, ruginii, cu stîlpi şi bastioane, acoperiţi cu o mantie de brazi ce
coboară pînă în apă. Strînsura începe brusc, apa prinde a tremura în ondulaţii dese, se zbuciumă şi loveşte
în stîncile ce-i aţin calea. Pînza deasă de brazi lunecă peste peretele înclinat, pînă la marginea apei.
La Stînceni, turnurile de piatră şi creastă zimţată a Vf. Leul (1162 m) se înalţă către cer şi ne aţin
calea. Un cot al Mureşului loveşte muntele în piept. Peretele e rană; şuvoaiele au decupat stîlpi şi
piramide de piatră. O luptă crîncenă şi continuă se dă între elementele naturii; cînd stîncile ajung pînă la
apă, oamenii îşi mută casa pe malul celălalt, unde cenuşa şi aglomeratele vulcanice iau locul lavei
împietrite. Mureşul se umple de mîl roşcat şi se îmbracă cu zale ruginii ce strălucesc în soare. Apa se
mînie, mugeşte, se zvîrcoleşte printre stîncile ce-i zăgăzuiesc calea. Dincolo de pintenul Ilvei, albia se
lăţeşte, munţii se trag în lături şi apa rătăceşte în bucle largi prin cotlonul Luncii Bradului, unde
ferăstraiele zăngăne continuu, despicînd trunchiurile brazilor. E doar un scurt popas, căci munţii năvălesc
din nou încătuşînd Mureşul între pintenii de piatră; trenul se înfundă în bezna tunelului de la Sălard, iar
şoseaua se strecoară pe sub stînci.
Spre Deda valea se lărgeşte şi apele Mureşului, scăpate din strînsură, se lenevesc; pîraiele aduc
unde limpezi şi devin tot mai numeroase, deschizînd drumuri largi spre adîncul munţilor. Defileul ia
sfîrşit, zarea se lărgeşte şi coline domoale deschid drum larg Mureşului. Fagii apar pe vale şi mestecenii
îşi tremură frunzele alături de sălcii. Toamna aşterne o paletă cu frumoase şi felurite culori. Pe lîngă
Mureş, sătencele - cu trupul zvelt, încins cu catrinţe în dungi colorate - albesc pînza ce străluce în soare.
Toamna se scurg turme nesfîrşite ce vin din crestele Călimanului pe valea Ilvei şi a Răstoliţei, pe drumuri
străvechi către Lunca Bradului şi Răstoliţa, mînate de ciobani dornici să-şi revadă casele şi să strîngă
recoltele, pregătindu-se pentru iarna cea lungă.
Din Topliţa pînă la Stînceni - aşezare frumoasă, străjuită de munţi - sînt 13 km, iar cabana
Şoimilor (sat Stînceni - Neagra) se găseşte la 3 km (gura Jingului); la gura Sălardului (26 km), în
apropiere de Lunca Bradului (23 km), pe stînga Mureşului, întîlnim motelul ,,Doi brazi" (Sălard), iar la
capătul defileului, cabana Galăoaia din localitatea cu acelaşi nume (40 km), în apropiere de Deda - Bistra.
De aici, din defileul Mureşului, se deschid poteci largi spre inima Călimanului, către crestele înalte,
frumos crenelate, de unde privim pînă departe, spre Rodna şi Ceahlău.

Traseul nr. 1. Vatra Dornei-Şaru Dornei-Neagra Şarului-Gura Haitii-refugiul Luana-şaua

Nicovala-Poiana sub Drăguş (Crucea Drăguşului)-izvorul Lomaşului-valea Ghilcosa-Bîtca
Răţăcel-poiana Răţăcel-valea Jingului-cabana Şoimilor (sat Stînceni)-Neagra-valea
Mureşului.
Posibilităţi de acces : este alcătuit din două tronsoane care se articulează pe linia de creastă.
Unul nordic avînd ca punct de plecare oraşul Vatra Dornei, de unde urmărim şoseaua asfaltată,
cu o lungime de 40 km, pînă la refugiul Luana (maşinile I.T.A. efectuează cîte două curse pe zi),
unde întîlnim marcajul triunghi galben, care intersectează creasta spre şaua Nicovala. Cel sudic
începe din Stînceni Neagra (staţie C.F.R. şi auto), respectiv cabana Şoimilor, amplasată la cca
500 m, în apropiere de gura pîrîului Jingu.
Marcaj : triunghi galben, refugiul Luana - cabana Şoimilor. Distanţa : 24 km refugiul Luana -
cabana Şoimilor. Durata : 7-8½ ore. Caracteristicile traseuîui: drum uşor ce se poate efectua
într-o singură zi; constituie cea mai comodă traversare (nord-sud) a crestei principale şi calea cea
mai lesnicioasă de pătrundere în inima masivului pîna la altitudinea de 1.550 m, imediat sub
aliniamentul marilor înălţimi. Se recomandă mai puţin iarna.

Descrierea traseului:
1. Tronsonul nordic. Vatra Dornei - Gura Haitii - refugiul Luana (70 minute cu autobuzul)
- şaua Nicovala (2 km - 60 minute) triunghi galben (de la refugiu pînă la şaua amintită).
Vatra Dornei constituie un ,,nod turistic", important punct de plecare pentru traseele ce duc spre
masivele ce constituie cadrul Ţării Dornelor : Giumalău-Rarău, Bîrgău, Rodna-Suhard, Obcinele
Bucovinei, Căliman şi Munţii Bistriţei. În partea stîngă a gării Vatra Dornei-Băi ne apar în cale doi stîlpi
indicatori. Una din săgeţi, marcată cu triunghi albastru, ne arată drumul Călimanului - pînă la Pietrosul :
12-14 ore. La intrarea în parcul băilor, ne întîmpină o hartă a obiectivelor turistice şi un indicator al
marcajelor : Vatra Dornei-Terasa Veveriţa-Dealul Negru 5 km, triunghi albastru -3 ore; Vatra Dornei-
Doisprezece Apostoli, triunghi albastru -9 ore.
Amplasată la confluenţa Dornei cu Bistriţa Aurie, în culoarul ce face legătura între bazinul
Şarului şi acela al Poienii din cuprinsul Ţării Dornelor, Vatra Dornei are un climat dulce subalpin, cu
temperaturi medii anuale de +5,2°C, ce oscilează între +15°C în iulie şi august şi -6,1°C în ianuarie.
Maximele ajung pînă la +22,5°C în august şi -10,2°C în ianuarie. Zilele sînt, în general, însorite, nopţile
răcoroase, iar media anuală a precipitaţiilor atinge 604,3 mm.
Motelul Runcu se răsfaţă la soare în poiana cu acelaşi nume, înconjurat de centura molizilor
seculari - filtru natural dătător de viaţă. Din şoseaua naţională, în apropiere de podul Dornei, o placă
indicatoare ne arată drumul ce ne poartă spre acest minunat loc de odihnă. Arcada de piatră, care
îmbrăţişează apele învolburate ale Dornei, ne duce, din cocheta gară cu aspect de castel medieval -
,,zugrăvit" pe fundalul verde al cortinei de brazi - din Dealul Runcului - în parcul băilor unde mişună
veveriţe sprinţare. Şoseaua urmăreşte malul drept al Bistriţei, cale de peste 3 km, străjuită de frumoase
case în stil dornean, presărate cu blocuri moderne. Trecem pe sub Dealul Negru, părasim valea Bistriţei
care se înfundă departe în spintecătura chcilor de la Zugreni, prinsă în strînsura contraforturilor
Giumalăului, Rarăului şi a valurilor împietrite ale Bogolinului, urmărind malul drept al Negrii Şarului. Ne
oprim pentru o clipă pe podul de beton azvîrlit peste apele repezi ale rîului Neagra, rostogolite drum de
aproape 40 km de sub pereţii prăpăstioşi ai calderei de pe flancul nordic al Călimanului, care gonesc să
ducă prinosul de unde Bistriţei, beteală argintie ce sclipeşte în zare.
Drunieţii mai încereaţi, obişnuiţi să tălmăcească limbajul apelor de munte, vor încerea să
schiţeze ,,buletinul meteorologic” al Călimanului, ţinînd seama de faptul că apele sînt năvalnice sau mai
liniştite, limpezi sau tulburate. Dincolo de pod, spre stînga, panglica cenuşie a drumului asfaltat urmăreşte
malul drept al Bistriţei către Broşteni şi Poiana Teiului, la coada lacului de la Bicaz.
Drumul nostru se abate la dreapta, pe valea îngustă a Negrii Şarului, ce pare un defileu încătuşat
între Dealul Negru, Dealul Ciocîrlanului şi cel al Monahului; şoseaua descrie serpentine largi ce urcă,
uneori, pieptiş pe coasta munţilor. Neagra rătăceşte în bucle largi, se întoarce în loc şi apele sale freamătă,
năpustindu-şi undele în malurile stîncoase ce par să-i aţină calea. Pădurile de molid lunecă pe Dealul
Negru spre panglica de argint a rîului; pe partea drumului codrii se trag în lături pe Dealul Vulturilor,
lăsînd loc covoarelor multicolore ale fîneţelor. De la gura pîrîului Ursăriei coborîm în valea largă, cu
fîneţe întinse şi case ce răsar la tot pasul; pătrundem în Şaru Dornei - comună vestită, cu case frumoase,
îmbrăcate în flori şi ,,arabescuri" ferăstruite în lemn.
Fig. 20
În faţa podului de piatră (11 km de la Vatra Dornei), săgeată aruncată peste apa rîului, părăsim
şoseaua neasfaltată - care face legătura cu Broştenii prin pasul Păltiniş şi Dîrmoxa sau prin Drăgoiasa-
Glodu (la Coverca se desprinde traseul nr. 3, iar la Păltiniş traseul nr. 2, drumul axial est-vest) - urcînd în
pantă pe terasa rîului Neagra (Dealul Sihlei). Dincolo de pod, pe dreapta, în lunca largă a Sărişorului, se
înalţă frumoasa clădire a şcolii generale şi căminul cultural. De lîngă pod, spre dreapta, se desprinde
drumul comunal care trece pe lîngă şcoală, urcînd pe valea Sărişorului Mic (traseele 9 şi 10).
Ne-am răcorit cu apa carbogazoasă, arsenicală, a renumitului izvor de la Şaru Dornei (la cîţiva
metri de şosea, pe dreapta; în stînga se găseşte staţia de îmbuteliere) şi panglica de beton, cu pantă
domoală, străbate terasa rîului Neagra, lăsînd în stînga Tinovul Mare - mlaştină uriaşă de peste 40 ha, care
ascunde în smîrcurile sale plante rare, relicte din timpurile glaciare. Poposim în Neagra Şarului, în şesul
larg al Ţării Dornelor (17 km faţă de Vatra Dornei), de unde, către dreapta, trece drumul comunal marcat
cu triunghi albastru (traseul 11). Depresiunea se îngustează treptat, un golf încătuşat între munţi cu aspect
de culoar de la gura Pîrîului Ţiganului. Neagra se înfundă în inima colosului de piatră, încleştată în stiva
de lave vulcanice. În apropiere de Gura Haitii, unde apele pîrîului cu acelaşi nume se înfrăţesc cu cele ale
rîului Neagra, siluetele brazilor se reflectă în oglinda sclipitoare a haitului. De aici porneau, odinioară,
numeroase plute ce săltau jucăuşe pe apele repezi, alergînd grăbite spre Vatra Dornei.
De la Gura Haitii (sat situat la altitudinea de 1050 m, 27 km distanţă de Vatra Dornei) drumurile
saltă spre crestele înalte ale Călimanului :
- spre nord-vest, prin fîneţe urcă traseul nr. 12 (marcaj punct albastru) ce ne poartă spre enigmaticele
,,statui" din grupul Doisprezece Apostoli, făcînd legătura cu Poiana Negrii;
- spre est, peste barajul celui de-al doilea hait, trece traseul nr. 3 (punct albastru) ce face legătura cu
Coverca, trecînd prin Călimanul Cerbului;
Fig .21 - Depresiunea Dornelor - versantul stîng al rîului Neagra Şarului, la confluenţa cu
pîrîul Jîdanului
- către vest, pe drumul forestier de pe valea pîrîului Haita, înaintează traseul nr. 7 (cruce roşie) care duce
la refugiul Luana, ocolind pe ,,drumul Mariei Tereza" sau escaladînd cel mai înalt vîrf al masivului -
Pietrosul, cît şi traseul nr. 13 (cruce albastră) ce rătăceşte printre ,,Dragonii" Pietrelor Roşii spre
Dornişoara;
- către sud, pe drumul betonat care urmăreşte valea rîului Neagra, urcă traseul nostru - cale de 12 km pînă
la refugiul Luana.
Peisajul este măreţ, munţii ne copleşesc, iar molizii falnici, asemenea unor catarge străpung
înaltul cerului. Izvoarele reci ne răcoresc şi aerul ozonat ne îmbie la odihnă plăcută. La Gura Haitii
cazarea se poate face la localnici sau la cabana Ocolului silvic. Un magazin alimentar forestier asigură
aprovizionarea celor ce doresc să străbată traseele marilor altitudini.
Din Gura Haitii, panglica cenuşie a drumului modernizat, străjuit de păduri nesfîrşite de molizi
ce lunecă pe versanţi, se strecoară pe lîngă apa rîului Neagra cale de 6 km pînă la gura Dumitrelului. Stive
imense de butuci aşteaptă să fie transportate de remorci grele, care zoresc spre Fabrica de cherestea de la
Vatra Dornei. Prin parchetele tăiate, zmeurişul bogat care coboară în apropierea drumului ne aţine calea,
ispitindu-ne să ne parfumăm cu micile şi delicioasele globuleţe sîngerii. Pe partea stîngă din sectorul
estic, Şura, Zăpodea şi Pîrîul Calului îşi rostogolesc apele pe flancul vestic al Vf. Călimanul Cerbului,
gonind înspumate peste repezisuri. La gura Dumitrelului (1.195 m), în apropierea unui vechi hait, în
prezent colmatat, după ce am parcurs 6 km de la Gura Haitii, întîlnim cabanele exploatării forestiere care
pot oferi cazare pentru grupuri mici de turişti. Spre dreapta, mai în aval, de la gura pîrîului Hagiul, se
desprinde către vest drumul de contur al lacului de retenţie Dumitrelul (tr. 6, cruce albastră), rîu ale cărui
ape se rostogolesc din căldările Pietrosului. .
Urcăm în pantă domoală pe drumul modernizat cale de 1 km (7 km de la Gura Haitii) şi, pe
dreapta, o fereastră de lumină se deschide larg pe Valea Pinului, pînă departe, către Negoiu Românesc, cu
,,peisaj lunar", răvăşit de buldozere, iar în stînga cupola înverzită a Pietricelului. Cei dornici de drumeţie
se pot abate pe această vale spre dreapta, pe poteca ce străbate parchetele defrişate năpădite de zmeuriş şi,
după 2 ore de mers, pe un traseu cu pantă relativ domoală, admirînd în continuu creasta înaltă a
Călimanului, vor ajunge la refugiul Luana.
Puţin mai în amont de gura Pinului se desprinde către stînga (est) traseul nr. 4 (punct albastru),
care urcă în pantă spre creasta principală în şaua ce separă vîrfurile Căliman-Izvor şi Voievodeasa, unde
întîlneşte banda roşie ce duce spre sud-est la Borsec, iar la izvoarele Voievodesei banda albastră ce
jalonează drumul către Bilbor, care aparţin tr. 4. Punctul albastru, care ne-a însoţit pînă la izvoarele
Voievodesei, urmăreşte această vale (tr. 5, var. N) pînă la confluenţa cu Lomaşul făcînd legătura cu
traseul 5.
Pista de beton, atrasă parcă de frumuseţea peisajului, părăseşte traseul tihnit de pe valea însorită
a rîului Neagra şi se abate către dreapta, urcînd în serpentine largi sau mai strînse pe pintenul ce o separă
de Pîrîul Pinului. Şoseaua modernizată şerpuieşte prin desişul întunecatelor păduri de molid şi poposeşte
din cînd în cînd în defrişări sau străbate păduri tinere, de unde privim pînă departe spre creasta înaltă a
Călimanului, care jalonează caldera, uriaşă pîlnie împlîntată în inima colosului de piatră. Prin pădurea de
molid răsar ,,candelabrele" zimbrului (Pimix cembra), relict glaciar ocrotit de lege. Pe stînga drumului
două table marchează rezervaţia Căliman (sistemul ecologic cembra-jneapăn-cocoşul de mesteacăn).
De la gura Pinului şoseaua a rătăcit cale de 7 km prin inima calderei, pînă la refugiul Luana,
altitudinea de 1 550, ce aparţine Combinatului de exploatare a sulfului. Pietricelul, con solitar, apare în
stînga noastră, iar pe dreapta, cupola Negoiului Românesc. Pe drumul ce ,,alunecă" în bucle largi sau
întoarse în loc, urcăm din greu spre şaua Negoiului Romaînesc. Aici, în inima Negoiului, au stat ascunse
secole de-a rîndul minunatele palate din lumea de basm a ,,grotelor Luanei" formate în lave, cu pereţii
tapisaţi de broderii metalice, cu stalactite, stalagmite, movile şi draperii roşietice din oxizi de fier -
fenomen unic în lume, descoperit pentru prima dată în munţii noştri de cercetătorii români.
Cazarea se poate face pentru o noapte, eventual două, la cabanele muncitoreşti ale exploatării
miniere şi numai pentru grupuri mici de turişti (4-5). Tot aici se pot procura şi alimentele necesare de la
magazinul situat în apropiere, în general bine şi constant aprovizionat; cantina minerilor ne oferă o masă
destul de bună şi la un preţ redus.
Cei ce au venit cu autobuzul timp de 70 minute de la Vatra Dornei, odihniţi, îşi pot continua
drumul peste creastă spre Stînceni, pe valea Mureşului, deoarece au de parcurs numai 24 km (7 ore),
dintre care 2 km urcuş (1 oră), iar restul coborîre în pantă domoală. De la refugiul Luana, situat în inima
craterului vulcanic (1.550 m), dominat de uriaşa potcoavă străjuită de cele mai înalte vîrfuri ale
Călimanului, pornesc numeroase şi interesante itinerare : traseul nr. 5 (cruce roşie) care duce la Topliţa
trecînd pe la Iezerul Reţiţişului-Dealul Alb şi traseul nr. 7 (cruce roşie) venit din Gura Haitii, peste Vîrful
Pietrosul (bandă roşie - tr. 2).
Pentru continuarea traseului nostru (1) către sud, pînă la linia de creastă, avem două posibilităţi :
- prima, o cărare marcată cu triunghi galben ce urcă pe Ulucul Neamţului din baza versantului estic al
Pietricelului;
- a doua, un drum de tractor marcat cu triunghi albastru, care străbate prin căldarea glaciară de la
izvoarele pîrîului Stînii (ce trece pe lîngă cabanele refugiului Luana) de sub Reţiţiş. Pe primul kilometru
se suprapune cu traseul nr. 5 (cruce roşie), potecă ce se desprinde către stînga (est) la scurt timp după ce
drumul de tractor iese din pădure.
Cele două marcaje amintite încep de la ,,Castel" (refugiul Luana), o frumoasă cabană situată sub
geana pădurii de molid, ,,deasupra" aşezării miniere de la poalele Pietricelului. Ambele trasee ce fac
legătura cu creasta (şaua Nicovala - 1930 m) ce separă Vf. Reţiţiş, situat în stînga - est de Vf. Pietricelul
din partea dreaptă (vestică) traversează o fîşie îngustă de pădure de cca 100-200 m, dominată de
candelabrele uriaşe ale zîmbrilor, apoi pătrund în golul alpin, presărat cu tufe dese de jnepeni, din care se
înalţă molizi rari sau pini chinuiţi de vînturi. La aproape 100 m sub şa cele două variante se întîlnesc şi
ajung împreună pe culme după aproape o oră de la refugiul Luana, care se zăreşte ascuns sub perdeaua de
molid pe care am străbătut-o.
Prima surpriză o constituie faptul că ne aflăm pe un întins platou cu înălţimi în jur de 1 900 m,
vălurit şi înierbat, uşor înclinat către sud, presărat pe alocuri cu stînci. În apropiere, spre sud-vest, un bloc
stîncos a cărui formă ne-a sugerat denumirea de ,,Nicovala", folosită pentru şaua largă unde intersectăm
traseul nr. 2, axialul de creastă est-vest marcat cu bandă roşie şi albastră, iar pe porţiunea corespunzatoare
calderei şi de punctul roşu. Este un loc minunat pentru schi care oferă începătorilor platoul sudic uşor
vălurit, iar celor experimentaţi abruptul nordic pe care am urcat spre creastă.
Înainte de a ne îndrepta paşii către sud, lăsăm privirea să rătăcească în voie, iar aparatul foto să
imortalizeze imagini rare ce ne vrăjesc ochii şi ne încîntă sufletul. Pietricelul care ne-a însoţit pe partea
dreaptă ne domină cu silueta sa de con solitar şi ne cheamă stăruitor spre vîrful lui - minunat punct de
belvedere - la care se ajunge destul de uşor din locul unde am poposit; de sus, această ,,busolă naturală"
ne determină cu precizie nordul, care este marcat de linia ce trece prin Vf. Negoiu Românesc (spre Vf.
Ouşoru de lîngă Vatra Dornei), situat în apropiere şi uşor de recunoscut, deoarece este încontinuu
fărîmiţat de excavatoare uriaşe.
In stînga, către est, se înalţă gradat către Vf. Reţiţiş (2.021 m) buza calderei vulcanice, jalonată
în partea nord-estică de meterezele vîrfurilor Căliman-Izvor (2.031 m) şi Călimanul Cerbului (2.013 m).
Sub Vf. Reţiţiş apar suspendate uriaşele cupe ale căldărilor glaciare, ce-şi revarsă prinosul de ape în
cascade, prăvălindu-se în spume peste pragurile de lavă împietrită. În miez de iarnă sau la început de
primăvară, cînd soarele dogoreşte mai stăruitor, avalanşele rostogolesc valuri de zăpadă învăluite în nori
de ,,praf”.
Spre vest, dincolo de şaua joasă a Nicovalei se ridică prăpăstioase bastioanele şi contraforturile
Negoiului Unguresc, dominat de piramida Pietrosului, cu flancurile acoperite de blocuri andezitice
răvăşite. Platoul, care coboară în trepte largi către sud cale de aproape 4 km pînă în marginea pădurii, este
dominat de cupola Drăguşului (1.768 m), unul dintre cei mai tineri vulcani ai Călimanului, minunat punct
de reper ce străjuieşte spre sud-vest această ,,cîmpie înaltă". De la Nicovală, putem coborî mai rapid, în
caz de nevoie (7 km) la drumul forestier de pe valea Ilvei (traseul nr. 6), către sud-vest pe interfluviul ce
separă valea Drăguşul (stînga, est) de aceea a pîrîului Negoiu (dreapta, vest - pe sub Negoiu Unguresc)
urmărind piciorul larg deschis, înierbat, la jumătatea căruia se află o stînă. Poiana se închide abia jos,
aproape de drumul forestier de pe valea Drăguşului - unde întîlnim crucea galbenă, un marcaj slab ce
duce în valea Ilvei (traseul nr. 6, cruce albastră).
Traseul nr. 1 (triunghi galben), coboară de la Nicovală gradat către sud avînd ca punct de reper
Vf. Drăguşu (în partea sudică - cabană de vînătoare; la vest - stînă) care rămîne imediat în dreapta, pe un
drum marcat cu cruce roşie (tr. 6. var. U) şi atunci cînd poteca aceasta se abate spre dreapta (vest) către
vîrful amintit, noi ne orientăm spre sud (triunghi galben).
Pentru a facilita pătrunderea în masiv şi din partea sudică, vom prezenta cel de al doilea tronson,
avînd ca punct de plecare cabana Şoimilor (Stînceni - Neagra - valea Mureşului).

II. Tronsonul sudic. Cabana Şoimilor - Bîtca Răţăcel - valea Ghilcoşa -izvoarele Lomaşului
- Poiana sub Drăguş - şaua Nicovala (22 km - 8 ore) - refugiul Luana (2 km - 30 minute) -
triunghi galben.
De la cabana Şoimilor străbatem valea îngustă a Jiungului (Jingul Niculeştilor), prin pădurea
deasă de molid spre izvoare către Bîtca Răţăcel (1.173 m), unde converg mai multe variante venite din
valea Mureşului, pe care le vom aminti sumar.
Străbatem Poiana Răţăcel cu aspect de covată, urcînd spre bîtca cu acelaşi nume de unde
coborîm uşor (triunghi galben). Traversăm un luminiş şi intrăm din nou în inima pădurii, menţinîndu-ne
tot timpul pe culme. După o distanţă de 2 km de la Bîtca Răţăcel, trecem pe lîngă o piramidă geodezică ce
marchează cota de 1163 m. Am coborît uşor şi începem din nou să urcăm spre un vîrf (1.172 m) pe care îl
ocolim prin dreapta, pe traseul ce străbate pădurea. Dacă timpul ne permite putem părăsi poteca pentru a
ne căţăra pe vîrf, de unde privirea cuprinde bazinul superior al Ilişoarei Mari. Continuăm traseul nostru, şi
din dreapta urcă prin pădure un vechi drum venit de la ,,Cotul Zebracului" (km 7 al drumului forestier ce
urcă pe valea Zebracului de la localitatea Stînceni - valea Mureşului, punct albastru), cale de 2 km (tr. 1,
var. C) pentru a coborî în valea Ghilcoşei (afluent al Ilişoarei Mari, cu izvoarele sub vîrfurile Cica Mică -
1 488 m şi Cica Mare - 1 502 m), unde face legătura cu triunghiul galben al traseului nostru (1) şi cu
crucea roşie a traseului 6 (var. U) de pe valea Ilişoarei Mari (Lunca Bradului).
După cca 100 m de la intersectarea drumului amintit, traseul nostru (triunghi galben) atinge
malul stîng (sudic) al Ghilcoşei (la 1,5 km spre vest - în aval - gura Cucumberţului şi a pîrîului Cocoşul -
cabane forestiere). Traversăm talvegul şi ne îndreptăm către nord - pe un traseu mai drept, iniţial pe o
potecă mai abruptă dar scurtă ce saltă printre stînci constituite din aglomerate vulcanice. În continuare
cărarea, în pantă domoală, se abate uşor către vest, şerpuind pe piciorul împădurit şi, după aproximativ 2
km, ajungem la nord de Vf. Cica Mare (1.502 m) pe culmea înierbată, jalonată de banda galbenă, care
face legătura cu satul Călimănel (Topliţa) urmărind cumăpna apelor (tr. 1, var E). Parcurgem cca 1 km pe
culme spre nord şi ajungem la izvoarele Lomaşului (versantul estic al Vf. Cocoş - 1508 m), afluent pe
dreapta al rîului Topliţa, ce se strecoară anevoie printre bolovani de lavă împietrită de veacuri. De aici,
unde bolovănişul aţine calea undelor ce saltă înspumate, putem să ne îndreptăm pe valea Lomaşului către
sud-est (dreapta) şi după cca 3 km ajungem la confluenţa cu Lomăşiţa unde întîlnim capătul drumului
forestier auto (tr. 5. var. R - triunghi albastru), care duce spre oraşul Topliţa (25 km - tr. 5).
La izvoarele Lomaşului, poteca marcată cu bandă galbenă se abate către dreapta (nord-est) spre
Vf. Reţiţiş, iar traseul nostru (1) - triunghi galben se orientează pe direcţia nord-est. Cale de peste 5 km
pînă la Nicovală, mergem pe un drum folosit şi de tractoare, care se strecoară prin pădurea de molid
întreruptă uneori de jnepeniş. În faţa noastră spre stînga (vest) răsare din întunecimile pădurii Vf.
Drăguşu, pleşuv, cu flancul nordic împădurit şi cu cel sudic stîncos. Pe vîrful pietros şi teşit se înalţă
baliza ce marchează altitudinea de 1769 m a acestei cupole ce străjuieşte la sud poiana largă desfăşurată
pe aproape 4 km pînă la creastă. După cca 2 km de la izvoarele Lomaşului - la Crucea Drăguşului -
intersectăm o cărare care vine din dreapta (nord-est) de la Iezerul Reţiţiş (tr. 6, ram. h) prin poiana
Drăguşu, ocolind vîrful prin partea nordică (cruce galbenă), de unde coboară spre izvoarele Drăguşului,
apoi pe valea pîrîului cu acelaşi nume (cruce galbenă -tr. 6, ram. e) pînă la confluenţa cu pîrîul Negoiul,
unde întîlneşte crucea albastră (tr. 6, Lunca Bradului - Gura Haitii).
Traseul 1 (triunghi galben) urcă gradat către nord-est lăsînd pe stînga Vf. Drăguşu (stînă), de
unde vine poteca marcată cu cruce roşie de pe valea Ilişoarei Mari (tr. 6, var. U), marcaj care ne va însoţi
cale de trei km, avînd ca reper Vf. Pietricelul, spre Nicovala, stîncă uriaşă ce se înalţă din mijlocul
blocurilor răzvrătite. În miez de iarnă, cînd covorul alb se aşterne peste Căliman, Nicovala rămîne
neacoperită şi oferă schiorilor un loc plăcut pentru odihnă, scăldat în soare. Intersectăm drumul forestier,
paralel cu creasta, lăsăm Nicovala în dreapta şi, la cîţiva zeci de metri întîlnim potecile de culme marcate
cu bandă şi punct de culoare roşie, bandă albastră, la care se adaugă cele care ne-au însoţit; cruce roşie (tr.
6, var. U) şi triunghiul galberi al traseului nostru (1) - evidenţiate pe stîlpul cu săgeţi indicatoare plantat în
şaua Pietricelului (Nicovala).
Păşim către nord intersectînd poteca de creastă spre imensa calderă de pe flancul nordic al
Călimanului, pe unde ţîşneau odinioară nori arzători, valuri de lavă supraîncălzită şi bombe azvîrlite din
furnalele subterane ale lui Vulcan, făurar vestit al zeilor. Prin fereastra larg deschisă, ce separă meterezele
cetăţii de piatră a Negoiului Unguresc de cupola Pietricelului, se zăreşte undeva, în zare, piramida cu trei
mameloane a Vf. Haitii. Traversăm traseele de creastă în şaua ce separă Vf. Reţiţiş de Pietricelul, de unde
coborîm (marcaj triunghi galben sau albastru) în caldera Călimanului. Pe buza acesteia ne oprim pentru o
clipă şi admirăm gigantica pîlnie pe unde, odinioară, se înălţau coloane nesfîrşite de fum şi talazuri de
lavă înroşită ce se revărsau pînă departe. Peisaj măreţ, a cărui frumuseţe depăşeşte puterea de redare a
condeiului.
Dacă am ajuns pe lumină, privim în dreapta cotlonului spre Căliman - Izvor şi Călimanul
Cerbului - vîrfuri masive ce străjuiesc caldera. Triunghiul albastru degradat ne poartă spre jnepenişul din
dreapta, pe culoarul îngust ce coboară în căldarea glaciară a Reţiţişhului, unde întîlnim drumul de tractor
prelungit pînă la linia de creastă prin şaua ce separă acest vîrf de Bradul Ciont. Drumul de tractor tăiat
printre jnepeni coboară prin căldare. Întîlnim primele conifere - zîmbrul (Pinus cembra), uriaşul
candelabru, pin cu cinci ace înfipte într-o teacă, relict din vremea cînd platoşele de gheaţă domneau pe
versantul nordic al Călimanului. Întîlnim apoi marcajul cruce roşie venit din şaua ce separă Bradul Ciont
de Reţiţişh (tr. 5), şi, împreună, cu triunghiul albastru traversează pădurea de molid din faţa noastră,
dincolo de care - la poalele Pietricelului - răsar cabanele din jurul refugiului Luana.
Triunghiul galben al traseului nostru (1) coboară pe valea Izvorul Pietricelului în poiana din
partea nord-estică, la refugiul amintit.
Varianta A. Satul Stînceni - Neagra (la 500 m cabana Şoimilor) - valea pîrîului Neagra Călin -
Bîtca Răţăcel (tr. 1). Triunghi roşu. Şapte km - 2 ore şi 30 de minute.
Varianta B. Satul Meştera (2.km - cabana Şoimilor) - valea Tocilor - Bîtca Răţăcel (tr. 1). Cruce
roşie. Cinci km - 2 ore.
Varianta C. Comuna Stînceni - valea Zebracului - poiana Zebrac - (cabană de vînătoare). Face
legătura cu tr. 1, var. E. Marcaj punct albastru. Lungimea 11 km - 4 ore.
Plecarea se face de la Consiliul popular al comunei Stînceni, pe drumul forestier de pe valea
Zebracului, care străbate prin pădure. La km 5 se găseşte cabana forestieră de la gura Tăuleţului. La Cotul
Zebracului (7 km) se desprinde din drumul forestier o potecă (punct galben), ce se îndreaptă iniţial pe
lîngă un pîrîu repede de munte, apoi către nord-est pe un vechi drum de care şi după cca 2 km de urcuş, în
serpentine largi, întîlneşte triunghiul galben (tr. 1) ce duce în Vf. Cica Mare, unde apare banda galbenă
(tr. 1, var E) ce face legătura între Topliţa şi Vf. Reţiţiş. După intersectarea potecii tr. 1, punctul galben
(tr. 6 - ram. g) urmăreşte valea Ghilcoşei spre vărsare (vest) pînă la cabanele forestiere de la Gura
Cocoşului (cruce roşie - tr. 6, var. U).
Din Cotul Zebracului drumul forestier se continuă spre est către izvoarele rîului, pînă la castelul
de vînătoare (o cabană frumoasă cu etaj), de unde ne îndreptăm spre est pe o cărare largă pînă în poiana
Zebrac, unde întîlnim marcajul bandă galbenă (tr. 1, var. E). Segmentul acesta, Cotul Zebracului - poiana
Zebrac este marcat cu punct albastru şi poate fi străbătut în 2 ore şi 30 minute. Din poiana Zebrac, acelaşi
marcaj coboară pe valea Mermezeului, în satul Ciobotani. Descrierea acestui sector va fi făcută în sens
invers (var. D).
Varianta D. Satul Ciobotani - valea Mermezeului - Staţia de îmbuteliere ape minerale Stînceni -
cabana de vînătoare Mermezeu - poiana Zebrac. Punct albastru. Lungimea 10 km - 4 ore.
Intrarea în traseu se face la podul de lemn de pe Mureş, satul Ciobotani, la km 168,2 al DN 15.
Şoseaua forestieră şerpuieşte pe valea Mermezeului, printre coline domoale cu păşuni, apoi începe să urce
pînă la km 5, la o casă de lemn în dreptul căreia se găseşte izvorul cu apă minerală acidulată, uşor
feruginoasă, îmbuteliată sub numele de apă minerală de Stînceni. Mai sus cu cca 700 m se găseşte
frumoasa cabană de vînătoare Mermezeu, unde se sfîrşeste drumul forestier. Urcăm spre izvoarele
Mermezeului şi intersectăm cărarea ce vine din valea Zebracului, marcată cu punct albastru (var. C) ce
face legătura (cca 400 m) cu poiana Zebrac, unde întîlnim banda galbenă (var. E).
Varianta E. Sat Călimănel (Topliţa) - drumul Ulmului - Cica Mică - Cica Mare - izvoarele
Lomaşului - izvoarele Lomăşiţei -Vf. Reţiţiş - refugiul Luana. Marcaj : bandă galbenă pînă în
Vf. Reţiţiş; bandă roşie şi albastră pînă în şaua Pietricelului; triunghi galben (tr. 1) - refugiul
 Luana. Distanţa : 25 km, 7-8 ore Vf. Reţitis (8-9 ore refugiul Luana).
Plecarea în traseu se face din apropierea oraşului Topliţa, la km 173,2 pe DN15, de unde intrăm
pe drumul comunal al localităţii Călimănel, de pe partea stîngă a văii cu acelaşi nume (stîlp cu săgeată
indicatoare; bandă galbenă spre Vf. Reţiţiş, 7-8 ore prin poiana Zebrac), apoi de-a lungul Călimănuţului -
afluent venit din stînga (vest) - urmărind marcajul bandă galbenă vizibil pe garduri şi arbori. După ce
părăsim ultimele case, terenul se deschide larg spre crestele înalte. La ieşirea din satul Călimănel, părăsim
valea Calimănuţului, urmărind culmea prelungă a dealului Călimănelului (drumul Ulmului), interfluviu ce
separă bazinul Călimănelului de acela al Mermezeului, unde lăsăm privirea să lunece pînă departe. Pe
stînga se înalţă Tarniţa (1.045 m) şi Băeşu (987 m) cei mai tineri munţi vulcanici ai Călimanului, ce
coboară spre valea Mureşului. După cea 7 km ajungem la cantonul pastoral, cu grajduri şi cabane
încăpătoare. Ne îndreptăm către nord-vest, trecem prin vîrfurile : Ulm (1.010 m), Runcului (1.128 m,
săgeată indicatoare spre Călimănel), Zăncani (1.123 m) şi Toaca (1.191 m) pînă la poiana Zebrac (cabană
de vînătoare) unde întîlnim punctul albastru de pe valea Mermezeului (varianta D) - valea Zebracului
(var. C). Ne continuăm traseul urcînd domol spre nord-vest pe poteca de culme cu multe denivelări - prin
Cica Mică (1.488 m) - pînă dincolo de Vf. Cica Mare (1.502 m), unde întîlnim triunghiul galben (tr. 1).
Mai mult de ¾ din drumul Ulmului străbate poieni şi fîneţe oferind drumeţului posibilitatea de a admira
în voie minunatele peisaje ale Călimanului. Trecem prin partea estică a Vf. Cocoş (1.508 m), pe la
izvoarele Lomaşului unde triunghiul galben (tr. 1) se abate uşor către nord-vest (şaua Nicovala) şi poteca
bandă galbenă (var. E) a traseului nostru se orientează spre nord-est pe la izvoarele Lomăşiţei (săgeată
indicatoare - 1 oră Vf. Reţiţiş), de unde împreună cu triunghiul albastru (tr. 5, var. R) ne îndreptăm spre
Vf. Reţiţiş, pe drumul de creasta al traseului nr. 2. Stîlp cu săgeţi indicatoare : spre Topliţa - traseul nostru
- bandă galbenă şi triunghi albastru; bandă roşie spre Piatra Fîntînele - prin Vf. Pietrosul 18-l9 ore; bandă
albastră Bistra Mureşului - prin Vf. Pietrosul - 19-20 de ore; punct roşu sat Neagra Şarului - prin
Doisprezece Apostoli - 9 ore. În sens invers : bandă roşie Pasul Creanga - prin şaua Voievodesei - 12-13
ore; bandă albastră Borsec - prin Bilbor - 13-14 ore; punct roşu Neagra Şarului - prin Vf. Călimanul
Cerbului (Cerbuc) - 6 ore.

Traseul nr. 2. Pasul Păltiniş (1180 m) - satul Păltiniş - Vf. Călimanul Cerbului (2.013 m) -
şaua Voievodeasa (1.805 m) - şaua Bradul Ciont (1.850 m) - şaua Nicovala (1.930 m) - şaua
Negoiului - Căldările Pietrosului - Poiana Izvoarelor Haitii - Coada Pietrosului -
Curmătura Tihului - Poiana Lungă - Fundu Secului - Poiana Cofii - Fundu Runcului -
Poiana Gişa Mare - Poiana Tomii - comuna Vătava.
Posibilităţi de acces; axialul est-vest (tr. 2) poate fi abordat de la extremităţi : a) satul Păltiniş
(est, staţie auto - 25 km - 50 minute Vatra Dornei, situat pe şoseaua judeţeană 174 Vatra Dornei -Panaci -
Broşteni; b) comuna Vătava, staţie a-uto din partea sud-vestică a Călimanului, situată la 59 km (cca 2 ore)
de oraşul Topliţa, 47 km (2 ore) de oraşul Bistriţa şi 14 km (35 minute) de comuna Deda, staţie C.F.R. şi
auto (44 km de Topliţa).
Marcaj : bandă şi punct de culoare roşie; bandă albastră; cruce roşie. Distanţa : 94 km Durata :
32-33 ore Caracteristicile traseului; se desfăşoară pe creasta principală sau în vecinătatea ei, atinge
fundul şeilor şi poate evita marile înălţimi. Variantele care urmăresc altitudinile maxime prezintă
dezavantajul că nu se întîlnesc zonele cu izvoare situate pe potecile de ocol. Iarna, pe unele porţiuni,
traseul nu este practicabil decît pentru schiori. Marcajul, în cea mai mare parte, este făcut pe pietre, iarna
fiind acoperit de zăpadă. Marcajul bandă roşie a fost deviat din Vf. Bistricioru spre Piatra Fîntînele (hotel
Tihuţa).
Traseul nr. 2 (axialul est-vest) poate fi parcurs în 3-4 zile dacă folosim cortul sau, fragmentat, în
3-4 tronsoane, pentru a se asigura cazarea la cabane.

Tronsonul 1. Pasul (satul) Păltiniş - Vf. Călimanul Cerbului - şaua Bradul Ciont - refugiul
Luana; 29 km (4 km pentru cazare - 1 oră) - 10 ore.
Pasul Păltiniş, o şa largă, presărată cu case rare risipite prin fîneaţă, este un loc minunat pentru
odihnă şi sporturi de iarnă, mai ales în perioadele fără viscol. Coborîm în satul Păltiniş, către şcoală,
situată chiar la bifurearea şoselei nemodernizate şi ne îndreptăm pe drumul ce duce la Drăgoiasa (sud).
După cca 1 km, pe stînga şoselei, întîlnim un stîlp cu săgeată indicatoare care ne orientează spre dreapta -
către Călimanul Cerbului - bandă roşie, 5 ore. Străbatem printre ultimele case şi urcăm, treptat, prin
poieni cu brîuri de pădure. Porţiuni aproape plate alternează cu altele mai înclinate. Ocolim Vf. Deluganu,
care rămîne în urmă după o jumătate de oră de mers. Poienile sînt întrerupte uneori de petice de pădure -
umbrele verzi ce ne apără de soare în zilele toride. Din loc în loc, sălaşe ce ne oferă adăpost în caz de
vreme rea.
Fig. 22
După mai bine de o oră de mers întîlnim o poiană largă, aproape plată (înălţimea medie 1450 m),
pe care o parcurgem în 20 minute. Spre dreapta, în faţa noastră stă de strajă vîrful împădurit al cupolei
Bucinişului, iar în stînga o şa cu altitudinea de 1 500 m, o poiană întinsă în care s-a aşezat o stînă spre
care duce poteca noastră pentru a ne răcori cu apa cristalină a izvorului din apropiere. Ne îndreptăm spre
stînga (sud-vest) către peticul de pădure, dincolo de care se răsfaţă la soare o nouă poiană ce face loc altei
stîne. Poteca merge mai mult prin pădure, pe sub culme, către izvoarele Bucinişului - ale cărei ape se
rostogolesc spre satul Coverca, de unde vine traseul nr. 3 marcat cu punct albastru, ce ne va însoţi pînă la
Călimanul Cerbului. Un stîlp cu indicatoare dirijează traseul nostru; bandă roşie -l oră Călimanul
Cerbului; Păltiniş, prin Vf. Deluganu - 3 ore. O stînă modernă se găseşte în apropiere chiar la izvoarele
Bucinişului (1.600 m).
Varianta F: Drăgoiasa - izvoarele Bucinişului. În comuna Drăgoiasa, pe partea dreaptă a
şoselei, apare un indicator : drum forestier Tomnatec (6,5 km) şi o placă marcată cu punct galben;
Drăgoiasa - izvoarele Voievodesei 6 ore (tr. 2, var. G). Traseul urmăreşte drumul forestier pînă la
confluenţa celor două pîraie care poartă acelaşi nume, Tomnatec, separate prin Dealul Lat. Dincolo de
pod şoseaua se ramifică; spre stînga marcaj galben, către dreapta, pe lîngă cabana forestieră, drumul mai
vechi care urcă în serpentine largi (poteca trece prin pădure, pe lîngă pîrîu, upoi reîntîlneste şoseaua) şi se
îndreaptă către vest de-a lungul pîrîului pînă la altitudinea de 1500 m, unde se sfîrşeşte pădurea. De aici
mai avem aproape 2 km pînă la izvoarele Bucinişului, prin Poiana Frumuşiţa, cu o diferenţă de nivel de
aproape 100 m, pe drumul de tractor ce urcă în Călimanul Cerbului. Este o variantă mai uşoară care poate
fi străbătută cu maşini de ocazie, dar lipsită de frumuseţea peisajului specific traseului de creastă.
Pînă la indicatorul de la izvoarele Bucinişului am parcurs din satul Păltiniş cca 10 km şi mai
avem peste 4 km (1oră) ca să urcăm în Călimanul Cerbului prin golul alpin presărat cu petice de jnepeniş,
unde întîlnim marcajul punct roşu, care vine din dreapta, de la Neagra Şarului, şi înconjoară potcoava
calderei. Punctul albastru care ne-a însoţit de la izvoarele Bucinişului ne părăseşte pornind către dreapta
spre satul Gura Haitii. Din Vf. Călimanul Cerbului, traseul nr. 2 (axialul est-vest) se îndreaptă către sud
urmărind poteca jalonată de punctul roşu, chiar pe culme, de unde putem admira peisaje măreţe. De sus,
din Vf. Căliman - Izvor (2.032 m), cel mai înalt bastion din extremitatea estică a calderei, lăsăm privirea
să cuprindă minunatele privelişti care se ,,derulează" pînă departe. Către dreapta, frînturi de ziduri din
Călimanul Cerbului; în faţă ,,Moşul" - stăpînul de veacuri al norodului împietrit din grupul Apostolilor şi
Pietrelor Roşii; spre stînga căldările Reţiţişului, de unde apele se prăvălesc în spume peste pragurile
cascadelor, gonind vijelioase spre Neagra Şarului. Undeva, în zare, se profilează silueta Ouşorului, munte
solitar ce stă de veghe lîngă Dorna Candrenilor. Munţii Bistriţei şi chiar piscurile înalte ale Rodnei, mai
ales în zilele senine de toamnă. Baliza cotei de 2 021 m marchează vîrful ruinat al Reţiţişului, din care
curg torenţi de pietre ce se rostogolesc peste covorul verde al păşunilor alpine, culoare străbătute de
avalanşe la început de primăvară. Flancul nordic, abrupt, corespunde peretelui ce înconjoară uriaşa pîlnie
a Călimanului, pe unde odinioară se revărsa potopul de foc, cenuşă şi fum al furnalului de altădată.
Piramida măreaţă a Pietrosului domină cetatea încremenită a Călimanului, încadrată de ştirbituri imense
în care s-au acumulat, în trecutul îndepărtat, stive enorme de gheaţă ce lunecau pe văi. La poalele
Pietricelului, sub perdeaua de molizi, se cuibăresc frumoasele cabane ale exploatării minere, iar pe
flancurile Negoiului Românesc uriaşe terase maronii ce vestesc eroica încleştare a minerilor.
Am contemplat frumoasele peisaje şi, copleşiţi de minunatele privelişti, coborîm apoi către sud-
vest, în şaua joasă a Voievodesei (1.805 m), unde, pe buza calderei, întîlnim o veche troiţă marcată cu
punct albastru (tr. 4) venit din fundul calderei (Gura Haitii), punct roşu al traseului nostru şi bandă roşie
(pasul Creanga - Piatra Fîntînele). Stîlpii cu săgeţi indicatoare trasează drumul celor trei marcaje. Poteca
noastră (tr. 2), marcată cu punct şi bandă de culoare roşie, se îndreaptă, din Şaua Voievodesei, spre sud-
vest (vîrfurile Voievodesei şi Bradul Ciont).
Varianta G. Drăgoiasa - izvoarele Voievodesei (vezi var. F) Marcaj : punct galben. Distanţa :
24 km. Durata : 6 ore.
În localitatea Drăgoiasa, pe dreapta şoselei Vatra Dornei - Glodu se găsesc două indicatoare;
drum forestier Tomnatec (var. F); cel de al doilea corespunde traseului nostru. Urmărim drumul forestier
al văii pînă la confluenţa celor două Tomnatecuri. Dincolo de pod, în poiană, se găseşte o cabană pe lîngă
care trece drumul ce face legătura cu izvoarele Bucinişului - descris anterior (var. F). Marcajul - punct
galben - se abate la stînga, pe şoseaua de pe valea propriu-zisă a Tomnatecului care urcă prin pădurea de
molid, peste poduri de beton, străjuită de stînci sălbatice. La marginea pădurii, o rampă pentru încărcarea
trunchiurilor de molizi (putem folosi camioanele exploatării forestiere) şi un drum de tractor ce trece
podeţul improvizat de pe Tomnatec şi se îndreaptă, pe curba de nivel, către stînga, urcînd uşor spre
marginea pădurii. Amintim că se lucrează la prelungirea drumului forestier spre izvoarele pîrîului şi, ca
urmare, va fi posibilă abordarea crestei Călimanului (Călimanul Cerbului) şi pe acest traseu. Pe cioata
unui molid întîlnim punctul galben ce străbate prin poiana Boi (p-na Bouarilor). Marcajul este foarte rar
fiind fixat pe trunchiurile cîtorva molizi risipiţi pe întinsul poienii. Străbatem poiana şi în dreapta se
zăreşte Vf. Călimanul Cerbului - de unde-şi adună izvoarele Tomnatecul. Punctul galben fixat pe un
molid solitar ne îndreaptă paşii transversal prin poiană. În dreapta noastră rămîne o stînă şi o rarişte de
brazi intersectată de un pîrîiaş, care rătăceşte printr-o zonă mlăştinoasă. Spre marginea pădurii, către
stînga, întîlnim o nouă stînă şi pătrundem în pădure pe drumul de tractor ce coboară uşor, pe curba de
nivel, în drumul forestier de pe partea stîngă a Bolovănişului (Albu), care după 3 km ne scoate în drumul
forestier de pe valea Neagra Broştenilor (cabană forestieră). Marcajul nostru (punct galben) ne poartă însă
peste un podeţ, dincolo de rîu, pe un drum de tractor care trece prin pădurea Dealului Rotunda (interfluviu
ce separă Bolovănişul de Secul) spre cabana forestieră din poiana Coada Vacii, unde putem înnopta. De
aici, marcajul iniţial pe pietre risipite prin păşune se îndreaptă către nord-vest, pe drumul de tractor ce
străbate pădurea de molizi (marcaj pe arbori punct galben). Drumul de tractor este umbrit şi urcă uşor.
Pătrundem în poiana Dealului Rotunda (1.548 m, marcat de baliză) după cea l-l½ oră, de la cabana Coada
Vacii. În faţa noastră, spre stînga - Vf. Căliman - Izvor, către dreapta - Călimanul Cerbului. Urmărind
marginea jnepenişului extins pe partea dreaptă (direct spre vest - către creastă) vom întîlni o potecă
bătătorită - fără marcaj - care pătrunde apoi în ţesătura verde urcînd direct în şaua ce separă cele două
vîrfuri amintite, unde întilnim punctul roşu al tr. 2. Triunghiul roşu întîlnit la cabana forestieră Coada
Vacii face legătura între tr. 4 Gura Haitii - Bilbor - Borsec (Poiana Stejii de sub bîtca cu acelaşi nume) şi
Vf. Călimanul Cerbului (vezi tr. 4, var. K).
De la baliza Dealului Rotunda, punctul galben se îndreaptă către stînga avînd ca reper crucea din
poiană, de unde coborîm treptat, pe lîngă strunga stînii spre obîrşia Secului, unde lîngă un izvor cu apă
minunată apare o nouă cruce fixată într-un postament de piatră marcat cu punct galben, care se abate spre
stînga urmărind curba cle 1600 m. Poteca intersectează pîraiele din zona de obîrşie a Secului către
izvoarele Voievodesei, unde întîlnim o săgeată indicatoare marcată punct galben, cu precizarea :
Drăgoiasa 6 ore. La izvoarele Voievodesei (poiana Stejii) stîlpii indicatori ne orientează către Şaua
Voievodesei (1 oră - punct albastru şi bandă roşie) sau la gura Voievodesei (3 ore - punct albastru). Banda
albastră venită de la Bilbor ne conduce paşii pe drumul forestier ce face legătura cu şaua Reţiţiş.
Varianta H. Drăgoiasa - valea Neagra Broştenilor - izvoarele Secului - izvoarele Voievodesei.
Distanţa : 16 km (10,3 km drum forestier). Durata : 4-5 ore.
De la capătul drumului forestier de pe valea Secului, urmărim drumul de tractor care urcă spre
izvoare, pe versantul stîng al Dealului Rotunda, marcat şi de pilonii funicularului - în prezent dezafectat
-apoi cărarea ce face legătura cu poteca marcată cu punct galben (var. G). Revenim în şaua Voievodesei,
de unde continuăm traseul nr. 2 (bandă şi punct rosu). Ţesătura deasă a jnepenişului care înaintează din
partea sudică ne obligă să urmăm atent marcajul, ocolind Vf. Bradul Ciont. Treptat ne-am schimbat
direcţia de mers iniţial sudică şi coborîm spre vest în şaua Reţiţiş unde intersectăm drumul forestier şi
marcajul cruce roşie al traseului nr. 5 (Topliţa - refugiul Luana).
De la Păltiniş şi pînă la şaua amintită am parcurs 25 km în decurs de 8-9 ore de mers şi apreciem
că este cazul să ne asigurăm locul pentru înnoptat. Din şa ne putem îndrepta către stînga (sud) pe poteca
marcată cu cruce roşie şi bandă albastră. După cca 15 minute ajungem la refugiul salvamont Iezer (1.710
m), care ne poate oferi adăpost numai în caz de mare nevoie şi în prezenţa membrilor echipajului
salvamont. Tot din şaua care separă vîrfurile Bradul Ciont şi Reţiţiş coboară transversal un drum de
tractor (cruce roşie, pe alocuri, şi destul de degradată) pe lîngă Vf. Iancului (prin rezervaţia Căliman :
zîmbru - jneapăn - cocoş de mesteacăn), pe sub căldările Reţiţişului, pe flancul sudic al calderei şi, în mai
puţin de o oră, ajungem la refugiul Luana (1.550 m), în frumoasa aşezare minieră unde putem găsi
înţelegere pentru o noapte de odihnă (5-10 locuri) şi ne putem reface proviziile.

Tronsonul 2. Refugiul Luana - şaua Reţiţiş - Bradul Ciont - Curmătura (covata) Tihului -
refugiul Tihuleţ: 26 km, 8 ½ ore(1½ oră pentru revenire în traseul nostru şi 20 minute - 1
km pentru coborîre la refugiul următor).
De la refugiul Luana urcăm 1½ oră pe un drum de tractor pînă în şaua Reţiţiş unde întîlnim
stîlpul cu săgeţi indicatoare : bandă roşie şi albastră, punct roşu, care ne vor ghida pasii spre vest, către
cununa Vătava, punct terminus al traseului nostru (2). Urmărim traseul axialului est-vest care urcă spre
Vf. Reţiţiş (2.021 m). Din şaua Reţiţiş, din apropierea potecii, se desprinde drumul forestier venit din
partea sudică a Călimanului (pe valea Puturosului, tr. 5, var. O - cruce albastră), care se continuă prin
partea sudică a Vf. Rcţiţiş, se apropie de şaua Nicovala (Pietricel), coboară mult pe sub Vf. Pietricel şi
revine în şaua Negoiului de unde se îndreaptă la refugiul Luana.
Străbatem drumul de creastă (bandă şi punct de culoare roşie, bandă albastră) cu urcuş obositor,
pe culmea prelungă acoperită de talazurile de lavă ,,îngheţate" de veacuri săltînd pe blocuri andezitice,
spre vîrful cu ziduri zdrenţuite, de unde privim peisaje din poveste ce se îngrămădesc sau se revarsă
ademenindu-ne stăruitor. La picioarele noastre, către nord, căldările glaciare ale Reţiţişului - balcoane
suspendate deasupra drumului de tractor care ne-a purtat paşii prin pădurea de zîmbru şi valurile de
jnepeniş de la refugiul Luana către şaua Reţiţiş - de unde apele se prăvălesc în spume peste pragurile
cascadelor gonind vijelioase spre Neagra Şarului. Departe, în zare, Ouşorul, Munţii Bistriţei şi chiar
piscurile înalte ale Rodnei şi zidurile argintii ale ,,castelului" din Pietrele Doamnei, mai ales în zilele
senine de toamnă. Spre stînga, baliza marchează Vf. Reţiţişului, cu stînci ruinate din care se desprind
torenţi de pietre, culoare de avalanşe în zilele de iarnă mai însorite. La început de vară covoarele verzi ale
păşunilor sînt presărate cu medalioanele purpurii ale bujorului de munte - rotocoale pline de foc din
căldările Reţiţişului ce aruncă flăcări roşietice printre pîlcurile de jnepeni şi ienuperi - sau peticele de
zăpadă ce rămîn de strajă, uneori, pînă tîrziu în luna august, ascunse în văiugile adînci, în aşteptarea
noilor fulgi de zăpadă.
Din faţă ne privesc enigmaticele statui din grupul Apostolilor, iar spre stînga, dincolo de cupola
Pietricelului, măreaţa piramidă a Pietrosului ce domină cetatea adormită de milenii a Călimanului.
fărîmiţată de ştirbituri imense în care s-au acumulat, odinioară, mase enorme de gheaţă, pe sub care
şerpuieşte ,,drumul Mariei Tereza" către vest. Poteca noastrA (tr. 2) saltă peste praguri pietroase şi
îngrămădiri de stînci, întrerupte de mici petice cu smocuri de iarbă. Privim uriaşa îngrămădire de blocuri
despicate în lespezi sau fărîmiţate, valuri nesfîrşite revărsate pe flancul sudic al Reţiţişului. Contemplăm
măreaţa forţă a naturii, constructor al masivului vulcanic pe cale îl distruge măcinîndu-l încontinuu. O.
mare tălăzuită, împietrită de demult, se rostogoleşte pînă departe peste încîlcitura de jnepeni. Lespezile
răsună sub paşii noştri ce saltă peste blocurile ce par îngrămădite de titani mitologici.
Am străbătut 4 km pe linia marilor înălţimi (bandă şi punct de culoare roşie, bandă albastră) şi,
după ce am intersectat poteca marcată cu bandă galbenă (tr. 1, var. E) ce vine de la Călimănel (Topliţa) şi
triunghi albastru (tr. 5, var. R) ce face legătura cu valea Lomaşului (Poiana Puturosu - gura Voievodesei -
Topliţa) - semne întîlnite pe stîlpul indicator din Vf. Reţiţiş (inclusiv banda roşie şi albastră, punct roşu ce
jalonează tr. 2 al crestei) - ajungem în şaua Nicovala (Pietricelului - 1 934 m), drum de peste o oră din
şaua Reţiţiş.
Fig. 23
În Şaua Nicovala întîlnim stîlpul indicator cu cele trei marcaje ale tr. 2 şi o săgeată cu cruce roşie
(tr. 6, var. U) ce face legătura cu Lunca Bradului (D. F. Ilva Mare - 4 ore). Îndicatorul cu triunghi galben
(tr. 1 cabana Şoimilor - Vatra Dornei, tronsonul sudic) ne îndrumă paşii spre dreapta (nord) către
interiorul calderei, la refu-giul Luana, în mai puţin de 30 minute, la capătul drumului moderni-zat ce duce
spre Vatra Dornei (40 km - 2 curse I.T.A. pe zi).
Traseul nostru nr. 2 (bandă albastră, punct şi bandă de culoare roşie) coboară urmărind poteca ce
se îndreptă spre sud-vest prin jnepenişul de sub Pietricel (1.993 m), lăsînd în dreapta drumul forestier ce
se abate către nord, pe sub vîrf (în apropiere izvor amenajat), cît şi drumul de tractor ce urcă puţin spre
vîrf înfundîndu-se în jnepeniş (atenţie ! coborîm încontinuu). În apropiere de şaua Negoiului intersectăm
şi parţial dublăm (pe o mică porţiune) drumul forestier pe care l-am întîlnit în şaua Reţiţiş, care se
îndreaptă către nord-est spre capătul drumului modernizat de la refugiul Luana. Coborîm în şaua
Negoiului dominată de ,,cetatea" crenelată a Negoiului Unguresc (2.081 m), uriaşă fortăreaţă străjuită de
piramida Pietrosului (2.100 m); în dreapta se rostogolesc apele pîrîului Feţii - afluent al Dumitrelului, iar
în stînga pîrîul Negoiului - afluent al Ilvei, areadă argintie care îmbrăţişează flancul estic al uriaşei
cupole; Pietricelul şi Negoiu Românesc au rămas în spate.
Şoseaua forestieră se abate urcînd către dreapta (nord-vest - nord-est), prin şaua Negoiului
Românesc (şaua Feţii), pe sub vîrf, către refugiul Luana (capătul drumului modernizat Căliman-Vatra
Dornei). Drumul nostru cu cele trei marcaje care ne-au ghidat din şaua Reţiţiş se orientează către stînga
(sud-vest) spre Negoiu Unguresc. Din punctul unde ne-am despărţit de drumul forestier (bifurcarea celor
două drumuri) coborîm cca 100 m şi pe stînga zărim o colibă (stînă) acoperită cu carton gudronat (veche,
părăsită), în apropierea căreia se găseşte un izvor. Mai coborîm cra 150 m şi pe stînga (stîlp indicator) o
potecă se îndreaptă în pantă uşoară (cca 200 m) spre marginea pădurii, către izvor (jgheab de adăpare
pentru vite). Atenţionum pe cei ce vor escalada Pietrosul că aprovizionarea cu apă este strict obligatorie,
izvoarele lipsind pînă în şaua Gruiului.
La poalele Negoiului Unguresc, unde urcă drumul forestier de pe valea Negoiului (tr. 6 cruce
albastră venit de la Lunca Bradului - valea Mureşului), stîlpul cu săgeţi indicatoare uşurează orientarea;
bandă roşie - drum de creastă prin Vf. Pietrosul : bandă albastră pe flancul nordic al Negoiului, pe sub
căldările glaciare (drumul Mariei Tereza - grăniceresc) împreună cu punctul roşu care înconjoară caldera.
În sens invers, cele trei marcaje duc spre şaua Reţiţiş. O altă săgeată - cruce albastră - ne conduce către
stînga (sud) pe drumul forestier al Negoiului (tr. 6 Lunca Bradului).
1. Varianta de mare altitudine - mai dificilă, dar frumoasele peisaje care se ,,rostogolesc" în
faţa ochilor nostri răsplătesc din plin eforturile (bandă roşie). Urcăm pieptiş, suflînd din greu, pe
contrafortul Piciorului Negoiului Unguresc, care duce spre bastioanele cele mai înalte ale citadelei
vulcanice. Aici, pe marginea abruptului (2.044 m), pe o platformă, Salvamont Topliţa - muncind din greu
- a construit un refugiu argintiu, cupolă din poliester armat cu fibre de sticlă, ce pare locuinţa unui
pămîntean instalat pe lună, cu pereţii din pentagoane minunat colorate, care oferea adăpost - pe priciuri
neamenajate - pentru 8-l2 turişti. Oameni certaţi cu legile muntelui au degradat însă acest singur adăpost
din Negoiul Unguresc, acesta necesitînd reparaţii substanţiale. Stîlp indicator - bandă roşie spre Vf.
Pietrosul.
Fig. 24
Străbatem prin ţesătura de căţuni, peste stînci şi blocuri răvăşite, pe lîngă refugiul amintit, către
platoul înalt ce retează cupola, ,,cîmpie" uşor vălurită prin care paşii aleargă în voie. Din partea sudică
(stînga), pe valea Pietrosul urcă poteca marcată cu triunghi albastru (tr. 6, Lunca Bradului - Gura Haitii).
Pietrosul, cel mai semeţ vulcan din Carpaţii noştri, îngropat sub lespezi de piatră, ne cheamă stăruitor.
Călcăm pe blocuri, ne căţărăm pe stînci şi sus, lîngă baliză, ne odihnim şi lăsăm privirea să rătăcească în
voie pînă departe; în zilele senine, mai ales de toamnă, zărim vîrfurile masive ale Rodnei şi albastrul
cerului pare că se odihneşte pe frumoasele capiteluri ale coloanelor zvelte din Ceahlău; rotim privirea şi
întîlnim creasta dantelată a Pietrosului Bistriţiei şi dincolo de spintecătura Bistriţei sclipesc turnurile
argintii ale castelului din Pietrele Doamnei; sub Pietrosul Călimanului apar două circuri glaciare, aninate
pe versantul nordic, din care se revarsă pîraie zvăpăiate ce-şi poartă apele către Dumitrelu. Coborîm
printre stînci şi torenţi de pietre, avînd în faţă vîrful zimţat al Ciungetului, cupolă imensă înălţată către
Soare-apune. Întersectăm axialul nord-sud, Vatra Dornei - Lunca Bradului, traseul nr. 8 - cruce galbenă,
marcaj rare ne însoţeşte pe o distanţă de aproape 2 km pe flancul sud-estic al Vf. Gruiu şi din pădurea de
jnepeni şi brăduţi ţîşnesc stîlpi şi ciuperci de piatră care devin tot mai numeroase şi curînd ajungem
printre ,,norodul" curios cu chipuri bizare. Poteca şerpuieşte prin ,,cetatea" Gruiului, cu turnuri crenelate
şi bastioane de piatră şi coboară în şa, la ,,Cotul Ruscii", unde întîlnim marcajul bandă albastră pe care l-
am părăsit în şaua Negoiului, de unde s-a orientat pe sub căldările glaciare de pe flancul nordic al
Negoiului Unguresc.
2. Varianta drumul Mariei Tereza (grăniceresc). Din şaua Negoiului (stîlp indicator) ne
despărţim de banda roşie a traseului de creastă descris anterior, ne abatem uşor spre dreapta (bandă
albastră, punct roşu) şi pătrundem prin jnepenişul de pe versantul nordic al uriaşei cupole, pe un culoar
îngust, cu pantă domoală, prin ţesătura verde de căţuni, urmînd curba de nivel. Poteca şerpuieşte în plan
orizontal lungind traseul, coboară în talvegurile rîurilor şi urcă pe povîrnişurile interfluviilor, iar pe
alocuri este încorsetată de jnepeniş şi, ca urmare, economisirea efortului este minoră în comparaţie cu
traseul de mare altitudine descris anterior, care oferă drumeţilor peisaje de neuitat.
 Traversăm cîteva văi torenţiale şi culoare de avalanşe înecate de grohotişuri, care curg de sus, de
sub creasta prăpăstioasă. Jnepenii îmbrăţişează poteca; începem să urcăm, intersectînd un pîrîiaş şi panta
se domoleşte. Pădurea de molizi, mai îndrăzneaţă, a spintecat ţesătura verde a jnepenişului apropiindu-se
de poteca noastră şi, pe alocuri, cîţiva arbori solitari asaltează versantul, dînd ghes spre vîrfurile înalte. Ne
abatem treptat spre stînga şi căţunii se trag în lături făcînd loc poieniţei de la Piciorul Boscădăului, o oază
în mijlocul încîlciturii de trunchiuri contorsionate, spre care duce poteca din dreapta. Cotim spre stînga,
pe lîngă gardul viu de jnepeni şi coborîm treptat prin desişul verde. Pădurea asaltează şi molizii cuprind
poteca. Pătrundem apoi într-o poiană largă, presărată de blocuri de lavă împietrită printre care rătăcesc
izvoarele Dumitrelului, fire de beteala argintie ce vin din căldările Pietrosului, ocupate odinioară de
platoşe de gheaţă. Aci, la altitudinea de 1680 m, întîlnim crucea albastra (traseul nr. 6), destul de rară,
care vine de la Gura Haitii urcînd pe pîrîul Dumitrelului; marcajul se sfîrşeşte în ,,drumul Mariei Tereza"
doar poteca - practicabilă numai de către turiştii experimentaţi - urcă, prin căldări, spre Vf. Pietrosul, de
unde coboară pe versantul sudic, către Lunca Bradului.
Traversăm pîrîiaşe minuscule şi ne îndreptăm paşii spre Vf. Haitii (1.856 m), piramidă solitară
cu trei mameloane ce pare că ne aţine calea. Poteca se abate însă mult către stînga, lăsînd în dreapta uriaşa
cupolă. Urcăm pe lîngă gardul de jnepeni, din stînga, iar în dreapta ne apare o poiană largă cu pîlcuri mici
de molizi. Drumul este abrupt şi acoperit de grohotiş care curge sub paşii noştri. Ajungem apoi pe piciorul
acoperit de iarbă (cca 1830 m) ce coboară din Pietrosul spre Vf. Haitii, cu petice de ienuperi pe dreapta,
printre care şerpuieşte poteca ce duce către est în poienile şi stînele din Vf. Dumitrelului.
Fig. 25
Ne abatem către stînga, printre jnepeni, coborînd o porţiune abruptă acoperită de grohotiş,
ajungem la izvoarele pîrîului Haitii, ce străbate o poiană largă (cca 1660 m), cuibărită în inima ţesăturii de
jneapăn şi ienupăr. Din dreapta urcă prin poiană, pe valea Haitii, traseul nr. 7, marcat cu cruce roşie, care
vine din satul Gura Haitii, intersectează poteca noastră şi atinge Vf. Pietrosul, de unde foloseşte varianta
de mare altitudine descrisă anterior pe care noi am părăsit-o în şaua Negoiului Unguresc. Atenţionăm pe
drumeţi să aibă grijă ca atunci cînd ajung pe culme să se orienteze către sud-est (stînga), avînd ca reper
Vf. Pietrosul. Locul unde se încrucişează cele două trasee, poiana de la izvoarele Haitii, constituie un loc
minunat pentru instalarea corturilor - atît pentru frumuseţea decorului, cît şi pentru faptul că este adăpostit
de vînt şi cu apă bună (se impune aprovizionarea cu apă pentru cei ce aleg varianta de mare altitudine);
din nefericire, nu există însă un refugiu pentru înnoptat sau vreme rea.
Din poiană pornim către dreapta (nord-vest) pe o potecă (bandă albastră, punct roşu) cu pantă
mai accentuată, dar scurtă, şi după mai puţin de o jumătate de kilometru ajungem la ,,Coada Pietrosului"
(cotul Măierişului), o şa cu înălţimea de cca 1700 m, un mic platou unde traseul nostru se încrucişează cu
axialul nord-sud (traseul nr. 8) care vine de la Vatra Dornei (triunghi albastru; punct roşu prin
Doisprezece Apostoli; bandă albastra) şi se continuă prin vîrfurile Tihu - Tătaru pînă la Lunca Bradului
(cruce galbenă); tot aici urcă de la Dornişoara, pe valea rîului Dorna, traseul nr. 14, marcat cu punct
galben (refugiul Gruiului - 4 km, 1 oră). De la ,,Coada Pietrosului" punctul roşu se abate către nord (tr. 8).
Pînă la Coada Pietrosului din zona centrală a masivului, unde se intersectează cele două trasee axiale (2 şi
8), am parcurs din pasul Păltiniş cca 35-38 km (12-14 ore, dintre care 3 ore de la ,,Nicovală"); pînă la
capătul traseului nostru (2) mai avem de parcurs cca 55-60 km.
Drumul nostru (bandă albastră) se orientează spre sud-vest pe un culoar străjuit de jnepeni, avînd
pe stînga Piciorul Pietrosului, iar în dreapta bazinul superior al Dornei. Imediat după traversarea
sectorului stîncos, se desprinde o potecă străbătută de ciobani care duce în Vf. Gruiu, unde întîlnim banda
roşie (varianta de mare altitudine). Continuăm să mergem către sud-vest avînd în faţă vîrfurile zimţate ale
Gruiului şi Ciungetului - imense cupole de lavă împietrită pe cărarea largă şi bătătorită ce urmăreşte, în
general, curba de nivel şi, după 30 de minute, traseul 8 (Vatra Dornei), punct roşu, care ne-a însoţit de
la ,,Coada Pietrosului” (bandă albastră) cale de 2 km se îndreaptă către sud, urcînd pieziş în şaua Gruiului
de unde coboară (cruce galbenă) pe sub Vf. Gruiu, prin Cotul Ruscii, spre Lunca Bradului. În şaua Ruscii,
cele două trasee : varianta de mare altitudine şi drumul Mariei Tereza, care s-au ramificat în şaua
Negoiului, se unifică urmărind acelaşi traseu spre ,,Covata Tihului" (bandă roşie şi albastră).
Poteca noastră trece pe lîngă un izvoraş şi pătrundem într-o zonă stîncoasă. Mai jos de potecă,
înainte de a ajunge la izvor, din pădurea de jnepeni şi brăduţi, se înalţă stîlpi şi ciuperci de piatră -
reziduuri din vechea cuvertură de aglomerate vulcanice ce acoperea odinioară întreaga regiune. Stîncile
devin mai numeroase şi poteca se strecoară printre ,,statuile" cu forme fantastice de pe flancul nordic al
Gruiului şi Vf. Ruscii. Oprim să ne odihnim pe un petic de verdeaţă şi mintea ne poartă cu multe sute de
mii şi milioane de ani în urmă, în adîncul trecutului geologic, cînd fragmentele de lavă - prinse în betonul
natural al stîncilor cu forme stranii - erau proiectate din ,,furnalul" încins al Călimanului către înaltul
cerului.
Ne trezim din visare, ocolim Vf. Ciungetu (1.923 m) prin partea vestică şi ne afundăm în
pădurea de molid, oprindu-ne pentru o clipă să ne răcorim cu apa cristalină a unui izvor ce ne apare în
drum. Traversăm pădurea şi privim apoi către stînga (est), unde se deschide frumosul amfiteatru din
partea sudică a Ciungetului, străjuit în partea superioară de oşteni împietriţi - ,,Ciungii", iar jos, la
picioarele noastre, creste crenelate, frînturi din zidurile unri străvechi cetăţi imaginarc. Stînci mohorîte,
babe, ace, forme ciudate şi curioase răsar dintre talazurile oceanului verde. Departe, către sud-est, zidurile
ruinate, turnurile şi ogivele cetăţii din Vf. Tihu. Păşim printre blocuri şi din norodul împietrit se înalţă
stînci cu forme curioase, statui alcătuite din aglomerate, străjeri înaintaţi ce vestesc lumea de basm de pe
flancul sudic al Călimanului; printre stînci, ferestre deschise în zare, prin care se profilează măreţul masiv
al Negoiului.
Urcăm un abrupt pietros, flancat în stînga de o imensă ,,ciupercă" şi stînci cu forme bizare. Pe
versantul vestic, prăpăstios, se îngrămădesc păpuşi curioase, dăltuite ca migală de natură, care a sculptat
chipuri groteşti presărate pînă departe către Ciungetu. Statui ciclopice şi legendare ce par să aparţină unei
lumi din poveste sau unor monumente suprarealiste. La baza abruptului, stîncile sînt invadate de pădurea
nemiloasă a uriaşilor molizi, cu vîrfurile pierdute în înaltul cerului. Printre stînci, afine şi merişoare ce ne
răcoresc şi ne îndeamnă să privim minunata natură - sculptor neobosit şi neîntrecut ce mîngîie stîncile cu
dalta sa nemuritoare. În faţa noastră sclipeşte în zare ,,Piciorul Năruiturii", cu forme împietrite printre
molizi sau risipite în luminişuri, păpuşi ce par adunate pentru un spectacol de marionete.
Soarele străluceşte mai puţin şi lunecă pe bolta cerului către asfinţit. Calea este lungă şi, cu
regret, pornim la drum; din cînd în cînd, ochii se întorc spre bizarele întruchipări, dar paşii ne duc departe,
departe... şi ne oprim în şaua largă dintre Ciungetul şi Struniorul, cunoscută sub numele de Curmătura
(covata) Tihului, o poiană largă, ocupată în partea sudică (stînga) de o plantaţie de molizi; în apropierea
traseului (stînga) întîlnim stîna Tihului, adăpost vremelnic în caz de intemperii. Spre dreapta, aproape de
mijlocul poienii, o săgeată prinsă de un molid bătrîn indică poteca marcată cu cruce albastră (traseul nr.
15), ce duce spre sud, de-a lungul Tihuleţului, pe valea Tihului Mare, către Răstoliţa; în sens opus, către
nord, acelaşi marcaj ne scoate pe valea Dornei (l - l oră şi 30 minute) spre refugiul Tihului, de unde
porneşte drumul forestier auto ce face legătura cu localitatea Dornişoara (staţii C.F.R. şi auto).
Am parcurs de la refugiul Luana - şaua Bradul Ciont şi pînă la Covata Tihului o distanţă de 25
km în cca 8 ore. Pentru cei ce se simt obosiţi, recomandăm să coboare la cca 1 km către sud (20 minute)
pînă la capătul drumului forestier de pe valea Tihuleţului (cruce albastră - traseul 15), unde se găsesc
cabanele forestiere ale refugiului Tihuleţ, ce ne pot adăposti pentru o noapte.

Tronsonul 3 : refugiul Tihuleţ - Curmătura Tihului - Poiana Lungă - refugiul Ţiganca : 18

km-7 ore; eventual poiana Cofii - refugiul Pănuleţ (23 km-9 ore).
Amintim faptul că pînă în Curmătura Tihului, drumul Mariei Tereza - jalonat de banda albastră -
trece pe sub versantul nordic al crestei principale, lăsînd către sud, pe stînga, vîrfurile Negoiu Unguresc,
Pietrosul, Gruiu, Vf. Ruscii, Ciungetu; în continuare, din şa, drumul se bifurcă încadrînd creasta : o
ramură prin partea nordică (orientată spre dreapta) şi cealaltă pe flancul sudic (stînga).
Varianta sudică, bandă roşie şi albastră, părăscşte poiana (Curmă-tura Tihului) prin partea
vestică; urcuşul devine mai accentuat şi străbatem pădurea de molizi seculari ce se agaţă cu multă
dîrzonie de solul sărac al versantului stîncos din partea estică a Struniorului. Depăşim pădurea şi
pătrundem în împărăţia verde a jneapănului, unde poteca noastră se încrucişează cu traseul nr. 16 (bandă
roşie), care vine din partoa nordică (Piatra Fîntînele-Măgura Calului, Viişoara-Străcior) şi coboară pieziş
de pe creasta din dreapta spre sud (stînga) către Răstoliţa.
Din acest punct avem de ales între două variante : prima, mai îndrăzneaţă (bandă roşie - pînă la
Vf. Bistricioru; bandă galbenă Vf. Zurzugău-Dealul Moldovanca-Fundul Runcului-Dealul Negru-
Cuşma), ne poartă pe linia de creastă; a doua (bandă albastră - drumul Mariei Tereza; din Poiana
Zurzugău se adaugă banda galbenă, care din Poiana Lungă rămîne marcaj al celei de a doua variante, care
urmăreşte limita superioară a pădurii, coboară în văile micilor pîrîiaşe, de unde urcă pe interfluviile ce se
desprind din flancul sudic al culmii Bistricioru-Zurzugău; înălţimile rămîn pe dreapta şi privirea rătăceşte
în voie către miazăzi, peste imensele păduri de răşinoase. Poteca şerpuieste printre jnepeni şi afinişuri,
peste stînci, către vest; trecem peste Piciorul Popii şi o săgeată indicatoare ne arată poteca ce se îndreaptă
către stînga, spre sud, pe Pîrîul Mijlociu (varianta y - triunghiu albastru, traseul 16; vezi şi traseul 18).
Traseul nostru (bandă albastră) coboară într-o vale, în care se prăbuşeste un pîrîiaş zvăpăiat ce
vine din dreapta, ale cărui ape se rostogolesc prăvălindu-se înspumate peste pragurile de aglomerate
vulcanice ce-i răsar în drum; sus, deasupra izvoarelor, se înalţă semeţe stîncile masive ale Zurzugăului.
Urcăm pe versantul abrupt al văii cu repezişuri, traversăm mai multe firişoare de apă şi după cîteva
suişuri şi coborîşuri scurte ajungem în partea sud-vestică a Zurzugăului, într-o poieniţă unde întîlnim
traseul de culme.
Traseul de creastă. În cele ce urmează vom descrie prima variantă, începînd de la încrucişarea
traseului nostru (nr. 2, bandă roşie şi albastră) cu traseul nr. 16. Părăsim poteca largă (bandă albastră)
descrisă anterior, care coboară uşor către sud-vest în pădure şi înaintăm pieziş spre dreapta pe o cărăruie
mascată de jnepeni. În curînd atingem culmea pe care urcăm în continuare, ocolind prin partea nordică
cupola Struniorului - 1885 m. Banda roşie jalonează creasta din şaua Strunior-Ciungetu pînă în Vf.
Bistricioru, de unde se abat către nord-est - nord-vest (tr. 16). Din Vf. Bistricioru, banda galbenă
marchează traseul 2 pe aliniamentul marilor înălţimi pînă în poiana din sud-vestul Vf. Zurzugău unde se
întîlneşte cu banda albastră descrisă anterior. După un drum de peste 30 minute ajungem în golul alpin şi
ne îndreptăm spre vest, pe un picior cu pantă accentuată pînă la cota 1940 m; către dreapta (nord), o
culme golaşă duce cale de 1 km în Vf. Străcior (1.963 m) peste care trece traseul nr. 16 spre Piatra
Fîntînele. Noi ne îndreptăm însă direct spre creastă (bandă roşie) spre nord-vest şi după 10-15 minute
ajungem în Vf. Bistricioru (1.990 m), ştirbit de două ,.cupe" glaciare suspendate pe versantul vestic,
cupolă care dornină partea apuseană a Călimanului. Urmînd linia de culme (bandă galbenă), coborîm
vîrful spre sud-vest şi, după aproape 1 km, ajungem într-o şa întinsă cu altitudinea medie în jur de 1900
m. Înaintăm pe o pantă scurtă spre Vf. Zurzugău (1.907 m) (al cărui nume, Susurgău, provine probabil de
la susurul izvoarelor ce se rostogolesc pe versantul sudic), ajungînd în traseul cărării marcate cu bandă
albastră. Urmărim culmea ce duce spre vest şi după cîteva sute de metri coborîm pe o potecă abruptă spre
sud-sud-vest, pe un picior acoperit de pădure. După cca 1 km ajungem într-o poieniţă unde reîntîlnim
marcajul bandă albastră de care ne-am separat în şaua Struniorului (intersecţia cu tr. 16) descris anterior
(urmăreşte flancul sudic al crestei), care ne însoţoşte spre Poiana Lungă (banda galbenă şi albastră).
Coborîm prin pădure către sud, trecem printr-o şa şi după aproape 1 km străbatem prin poieniţe înguste ce
cuprind culmea, separate de petice împădurite, cale de 1 km către sud-vest. Sîntem la cca 1500 m şi
cărarea noastră pare să părăsească culmea, abătîndu-se către nord şi dirijîndu-se apoi spre vest. Coborîşul
este din ce în ce mai accentuat şi într-un sfert de oră ieşim din pădure într-o şa foarte joasă (1.330 m) în
care se răsfaţă Poiana Lungă, situată la izvoarele văii Scurtu (afluent al văii Răstoşna), pe care urcă
dinspre sud (Răstoliţa) traseul nr. 18, marcat cu punct albastru, ce duce spre nord, la Colibiţa, trecînd pe la
Tăul Zînelor.
Din Poiana Lungă putem coborî spre sud (tr. 18) şi după cca 10-15 minute de drum prin păşune
ajungem la cabana forestiera (1.460 m) sau la stîna de pe valea Scurtu (cale ferată forestieră). Pentru
continuarea tr. 2 din Poiana Lungă avem două posibilităţi :
1 - ocolire prin pădurea de pe versantul nordic al Muntelui Chicera lui Pasăre (1.500 m), potecă jalonată
de bandă galbenă (pînă la Tăul Zînelor şi punct albastru - tr. 18) spre Fundu Socului, de unde coborîm 2,5
km (drum forestier) spre stînga (sud-est) ca să înnoptăm la cabana forestieră Ţiganca (tr. 20 - cruce
galbenă);
2 - să urmărim poteca de pe latura sudică a muntelui mai sus amintit, bandă albastră pînă la refugiul
Ţiganca.
Cea de a doua variantă urmăreşte cărarea (bandă albastră) cu pantă accentuată, de pe versantul
dezgolit, mergînd spre vest. Cînd urcuşul se domoleşte (cota 1450 m), ne continuăm traseul spre vest-
nord-vest pe sub Chicera lui Pasăre. Străbatem o fostă pădure doborîtă de vînt şi exploatată în fugă, apoi o
păşune întinsă ce coboară în partea stîngă (în valea Secului), cunoscută sub numele de Poiana Ţiganca,
străbătută de poteci care în cea mai mare parte se abat spre stînga sau către stîne. Ghidaţi de banda
albastră poposim la cabana forestieră Ţiganca, la capătul trenului forestier (tr. 20 - cruce galbenă).

Tronsonul 4 : refugiul Ţiganca - Fundul Secului - poiana Cofii - poiana Gişa Mare - Vf.
Poiana Tomii - comuna Vătava (32 km 9 - 10 ore).
Drum lung, dar cu pantă redusă şi care coboară continuu. De la refugiul Ţiganca ne îndreptăm
iniţial spre nord, cale de 2,5 km, 45 minute (tr. 20 - cruce galbenă), urmărind valea Secului către izvoare,
pe drumul de tractor, apoi cărarea largă ce urcă orientală nord-vest pînă în poiana Fundu Secului, o şa
joasă (1.330 m) situată între vîrfurile Ţiganca (1.397 m) şi Moldovanca (1.560 m) unde întîlnim banda
galbenă a traseului 2 pe care am părăsit-o în Poiana Lungă. Urcăm cca 20 minute prin poiana Fundu
Secului spre sud-vest, pe lîngă liziera pădurii. La altitudinea de 1470 m poiana se închide şi poteca se
îndreaptă spre Dealul Moldovanca (1.560 m), abătîndu-se uşor către dreapta. Spre vest-sud-vest de vîrf
(cca 1,5 km) întîlnim traseul nr. 21 (punct roşu, rar) care vine de la Răstoliţa şi coboară la Colibiţa şi
traseul 23 (Bistra Mureşului-Cuşma).
Traseul nostru (2, bandă galbenă), împreună cu traseele 23 şi 21 (punct roşu) merg pînă în
poiana Cofii (cca 1 500 m), situată la izvoarele pîrîului Pănuleţul, pe care urcă din Colibiţa un drum
forostier (la cîteva sute de metri ne putem adăposti la o baracă forestieră). În poiana Cofii (Cofului),
traseul nostru (axialul est-vest) este intersectat de următoarele trasee: 19 Bistra Mureşului -poiana Cofii
(punct albastru)-Colibiţa, pe dmmul forestier al Pănuleţului; 21 (punct roşu) Răstoliţa-Colibiţa; 23 (bandă
galbenă) Bistra Mureşului-Cuşma.
Din poiana Cofii ne îndreptăm către vest pe o veche cărare străbătută în comun (peste 4 km) de
traseul nostru (nr. 2) şi de traseul nr. 23, însemnate cu acelaşi marcaj, banda galbenă. Trecem pe la
capătul nordic al Poienii Calului şi după 2 km de mers prin pădure ajungem în defrişarea ce urcă pe
flancul nordic (din dreapta) pînă la culme, în zona de obîrşie a văii Neagra, unde se află cîteva posturi de
pîndă înălţate întocmai unor foişoare şi de unde, la sfîrşit de toamnă (septembrie-ocatombrie), putem
urmări boncănitul cerbilor.
La puţin timp după intrarea în defrişare, la Fundu Runcului, cărarea se bifurcă : o ramură se
orientează în unghi drept către nord (dreapta) urmărind limita superioară a defrişării; cea de-a doua, tot în
unghi drept dar spre sud (stînga), intră în pădurea rară presărată cu petice de poiană. Pe prima ramură
(nordică) se continuă traseul 23 (bandă galbenă), iar poteca noastră (traseul nr. 2 - cruce roşie) se
îndreaptă către sud prin pădure. Marcajul cruce roşie începe de la Fundu Runcului, urmăreşte culmea şi
nu prezintă complicaţii.
În dreapta noastră (vest), în imediata apropiere, Budacu îşi rostogoleşte apele (tr. 24 - cruce
albastră), iar spre stînga izvoarele Bistrei. După un drum de aproape 3 km de la Fundu Runcului, poteca
urcă din nou prin pădure şi după încă 2 km ajungem în poiana Gişa Mare - care ocupă culmea şi coboară
mult spre stînga (est) pînă în valea pîrîului Donca, afluent al Bistrei - dominată de vîrful cu acelaşi nume
(1.482 m). Mergem, în continuare, spre sud-vest, chiar pe culme, prin poiană, unde putem găsi adăpost la
stînă sau la cabana de vînătoare (4-5 persoane) şi ne răcorim cu apa rece a izvoraşului din apropiere. De
aici, spre stînga, se desprinde poteca marcată cu punct albastru ce coboară pe valea Donca spre refugiul
Prisaca de la gura pîrîului cu acelaşi nume, de unde drumul forestier (punct roşu) de pe valea rîului Donca
face legătura între localităţile Bistra Mureşului şi Colibiţa (traseul nr. 19 - cruce albastră).
Din poiana Gişa Mare mergem cîteva sute de metri prin pădure şi spre dreapta (nord-vest) se
desprinde o cărare marcată slab cu triunghi roşu care străbate prin Vf. Boului (Piatra Bulzului) şi după cca
3 ore ajungem în comuna Budacu (vezi traseul nr. 25). Traseul nr. 2 (cruce roşie) urmăreşte culmea, trece
prin pădurea de răşinoase şi după cca 2 km de la Gişa ajunge în Poiana Tomii, alungită de la nord spre
sud, străjuită la est de vîrful cu acelaşi nume (1.470 m), de unde, în zilele senine, mai ales în miez de
toamnă, privim culmile domoale ale Bîrgăului, dincolo de care, peste valea Someşului Mare, se înalţă
Munţii Rodnei cu piscurile pierdute în înaltul cerului.
Aici poteca noastră se încrucişează cu traseul nr. 25 ce vine de la Budacu de Sus şi coboară la
Deda, pe valea Mureşului (bandă galbenă, Vf. Poiana Tomii-Deda). Din poiana Cofii şi pînă în Vf. Poiana
Tomii, pe o distanţă de circa 16 km, am străbătut culmea uşor vălurită, cu mici denivelări ce se menţin în
jurul cotei de 1 500 m. Din Poiana Tomii însă coborîm pînă la capătul traseului o diferenţă de nivel de
peste 800 m.
Poteca traseului nostru (nr. 2, cruce roşie) trece prin partea de jos a Vf. Poiana Tomii, pe lîngă
liziera pădurii din partea estică. La capătul de jos al poienii (sud-estic) se desprind spre stînga două poteci
: una marcată slab cu punct roşu, care coboară (sud-est) în valea pîrîului Donca (refugiul Prisaca), traseul
nr. 19 (cruce albastră) ce duce la localitatea Bistra Mureşului; cealaltă cărare (traseul nr. 25) se orientează
către sud-est (bandă galbenă), pe culmea Bidiresei (Blidireasa) şi ajunge în comuna Deda. Pătrundem în
pădure pe cărarea ce se orientează spre sud-vest (cruce roşie - tr. 2) şi după cca 600 m ieşim într-o
poieniţă cu stînă. Înaintăm prin poiana înclinată spre sud-vest, apoi pe lîngă pîrîiaşul ce-şi adună izvoarele
din apropiere şi după cca 2 km cu pantă accentuată pădurea se sfîrşeşte brusc, iar poteca se domoleşte.
Sîntem la altitudinea de 1 000 m. Pîrîiaşul se abate către vest, rostogolindu-şi apele către satul
Sebiş (3,5 km), cu staţie auto. Cărarea noastră (cruce roşie) coboară prin poiană spre sud-sud-vest şi, după
cca 1 km de la liziera pădurii, o potecă se desprinde către dreapta (vest) şi duce la Sebiş. Alte două,
aproape paralele, se îndreaptă spre sud : cea din dreapta trece prin Vf. Roghina Făgetului, pentru a ajunge
după cca 7 km la staţia C.F.R. (linia Topliţa-Deda-Beclean pe Someş) şi auto Gledin; varianta din stînga
(sud), marcaj cruce roşie, coboară după cca 3 km în Valea Rîpii şi după alţi 3 km ajunge la capătul
traseului nr. 2, comuna Vătava.
Traseul nr. 2, axialul est (Păltiniş)-vest (Vătava), poate fi abordat şi din partea sud-vestică a
Călimanului. De la staţia C.F.R. Deda urmărim şoseaua asfaltată spre Morăreni, apoi pe drumul în curs de
modernizare prin satul Dumbrava pînă în localitatea Vătava (620 m), de unde începe marcajul traseului
nostru. Amintim că există şi legătură auto pe traseul Topliţa (Deda)-Vătava. Din localitatea Bistra
Mureşului (traseul 19, cruce albastră) putem ajunge direct în Vf. Poiana Tomii (traseul nr. 2) prin
intermediul punctului roşu de pe valea rîului Donca. În prima parte, traseul corespunde drumului de care
ce duce din Vatava (valea Rîpii) spre Muncelu Mic. La o distanţă de cca 2 km de la biserică, părăsim
drumul şi urmăm poteca marcată cu cruce roşie care trece la vest Vf. Muncelu Mic, urcînd gradat, prin
locuri mai deschise şi păşuni către nord, spre Vf. Poiana Tomii. Traversăm pîrîul Rîpa de Sus şi poteca
pătrunde prin pădurea de fag, apoi de conifere, către poiana amintită.
Traseul nr. 2 (axialul est-vest), desfăşurat între localităţile Păltiniş şi Vătava pe o distanţă de 94
km (32 ore), poate fi parcurs relativ comod în 4 zile.
Tronsonul 1 : pasul (satul) Păltiniş-Vf. Călimanul Cerbului (bandă roşie) - Şaua Bradul
Ciont-refugiul Luana
(29 km, dintre care 4 pînă la refugiu, marcaj cruce roşie, cca 1 oră; în total 10 ore). Marcaj -
punct roşu pînă în şaua Voievodeasa, apoi punct şi bandă de culoare roşie.
Tronsonul 2 : refugiul Luana-şaua Uradul Ciont (Rcţiţiş)-Curmătura (co-vata) Tihului-
refugiul Tihuleţ
(26 km - 8 ore şi 30 minute, dintre care 1 oră şi 30 minute pentru revenirea în traseul nostru şi 1
km - 20 minute pentru coborîre la refugiu); traseul se complică dacă din şaua Negoiului alegem varianta
de mare altitudine - bandă roşie dublată, între şeile Reţiţiş şi Negoiu, de punct roşu, ce se continuă apoi
pînă la Coada Pietrosului pe drumul Mariei Tereza, şi de bandă albastră ce însoţeşte drumul amintit pînă
în Covata Tihului.
Tronsonul 3 : refugiul Tihuleţ-Curmătura Tihului-Poiana Lungă-refugiul Ţiganca (18 km
- 7 ore - bandă albastră), eventual Poiana Cofii - refugiul Pănuleţ
(23 km - 9 ore). În cazul cînd optăm pentru varianta de mare altitudine peste Bistricioru (bandă
roşie şi galbenă), apreciem că este recomandabil să înnoptăm la cabanele refugiului Ţiganca.
Tronsonul 4 : refugiul Ţiganca-Poiana Cofii-Poiana Gişa-Vf. poiana Tomii-Vătava
(32 km - 9-10 ore); drum relativ lung, dar cu pantă redusă şi care coboară continuu (bandă
galbenă; cruce roşie de la Fundu Runcului).

Pentru cei grăbiţi indicăm o variantă de 3 zile :

Tronsonul l - pasul Păltiniş - şaua Reţiţiş - şaua Nicovala - refugiul Luana, cca 33 km (11 ore);
tronsonul 2 - refugiul Luana - şaua Nicovala -Curmătura Tihului - refugiul Ţiganca, cca 39 km (13 ore);
tronsonul 3 : refugiul Ţiganca - Poiana Cofii - Poiana Gişa - Vf. Poiana Tomii - Vătava, aproximativ 31
km (10-l1 ore).

Traseul nr. 3. Gura Haitii - Vf. Călimanul Cerbului - valea Bucinisului - Coverca.
Posibilităţi de acces: poate fi abordat de la Gura Haitii (27 km de oraşul Vatra Dornei), staţie
auto sau de la Coverca (20 km de Vatra Dornei), staţie auto. Marcaj : punct albastru - pîrîul
Graniţei; punct roşu - Piciorul Cerbului. Distanla : 21 km. Durata : 1 ore. Caracteristicile
traseului: drum uşor, acesibil numai vara; în golul alpin, marcajul făcut pe pictre este acoperit de
zăpadă iarna; traseul face legătura cu partea estică a Călimanului.
 Descrierea traseului. Din localitatea Gura Haitii, în imediata apropiere a şoselei betonate, un
stîlp cu săgeată indicatoare ne îndreaptă paşii peste barajul haitului - direct către est - pe traseul marcat cu
punct albastru. După traversarea rîului Neagra folosim vechea potecă grănicerească (punct albastru) ce
urcă pe pîrîul Graniţei, care se varsă în hait cu circa 100 m mai spre amont. Noi vom urma cărarea ce
duce pe Piciorul Cerbului (punct roşu), care urcă în pantă mai accentuată prin pădure - pe o distanţă de
600-700 m, apoi rătăceşte pe interfluviu prin poieni alungite, întrerupte de petice împădurite. Către nord,
spre stînga, îşi rostogoleşte apele Băuca, care se varsă în Neagra cu cca 3 km aval de Gura Haitii. Pe
această vale pătrunde o şosea forestieră pe o distanţă de 3 km, de unde o potecă ne poartă spre
,,Duruitoarea Băucuţa", apoi în pantă mai accentuată. sub Vf. Călimanul Cerbului, unde se întîlneşte cu
poteca noastră.
După ce am parcurs peste 4 km, pădurea de molid se înfrăţeste din ce în ce mai mult cu
jnepenişul care, treptat, devine predominant. În Vf. Călimanul Cerbului (2.013 m), unde păşunea alpină se
desfăşoară în voie, intersectăm punctul roşu orientat atît spre nord (stînga), la Neagra Şarului, cît şi către
dreapta (sud), de-a lungul calderei (traseul nr. 2). În vîrf întîlnim banda roşie (traseul nr. 2) ce duce către
Păltiniş şi care, împreună cu marcajul nostru (punct albastru), se îndreaptă spre stînga, către Depresiunea
Şarului sau la Păltiniş. După aproape 2 km de coborîre pe direcţia est-nord-est, întîlnim o cărare orientată
către nord, pe sub Piciorul Ţiganului (1.701 m) jalonată de punctul roşu, care ne-a însoţit din Vf.
Călimanul Cerbului, şi urmăreşte caldera spre Neagra Şarului.
La circa 3 km de Vf. Călimanul Cerbului, după traversarea unui petic de jnepeniş, marcajul
bandă roşie se abate către dreapta (est) pe drumul Păltinişului (traseul 2). Marcajul traseului nostru (punct
albastru) ne călăuzeşte paşii spre valca Bucinişului (stînga) către Coverca. La izvoarele Bucinişului
(stîne) întîlnim un stîlp cu indicatoare : punct albastru şi bandă roşie, 1 oră Călimanul Ccrbului; bandă
roşic, 3 ore pînă la Păltiniş prin Vf. Deluganu; punct albastru prin Vf. Buciniş, 8 ore; pe valea
Bucinişului, 4-5 ore. În cazul cînd dorim să evităm cei 5-6 km de drum prin pădure, ne putem îndrepta
paşii pe cărarea ce leagă poienile de pe versantul stîng al văii, fie pe cea care se desprinde din traseul nr.
2, ceva mai departe - după un drum de circa 3,5-4 km - în poiana din partea sud-vestică a Vf. Buciniş;
ambele cărări duc tot la Coverca, punct terminus al traseului nostru situat pe drumul Vatra Dornei-Şarul
Dornei-Panaci-Păltiniş-Broşteni-Poiana Teiului, la o distanţă de 20 km de Vatra Dornei.
Varianta marcată cu punct albastru, prin pădurea de pe valea Bucinişului, este cea mai scurtă şi
prezintă avantajul că în ultima parte a traseului străbatem, pe o distanţă de 5 km, un drum forestier.
Localitatea Coverca, situată în partea estică a Călimanului, ne oferă posibilitatea să abordăm traseul şi în
sens invers. În dreapta şoselei, o săgeată marcată cu punct albastru ne indică drumul cu precizarea :
Buciniş-Călimanul Cerbului (5 ore) - Gura Haiti (7 ore şi 30 minute); circa 5 km drum forestier pe valea
Bucinişului (drumul se va prelungi), apoi pe o potecă largă şi bătătorită prin pădure, de unde ieşim în
golul alpin la izvoare, unde întîlnim stîlpul cu indicatoare situat chiar sub Vf. Călimanul Cerbului.
Fig. 26 - Structura traseului 3

Traseul nr. 4. Gura Haitii - pîrîul Pinului - Poiana Boilor - şaua Voievodeasa - Bîtca Stejii -
Poiana Piatra - Vf. La Mori - Bilbor (Borsec).
Posibilităţi de acces: de la Gura Haitii, staţie auto pe şoseaua betonată Vatra Dornei - refugiul
Luana (traseele 1 şi 3) din Căliman sau, în sens invers, din partea sud-estică de la localitatea
Bilbor, staţie auto (24 km de la Topliţa, dintre care 14 km - Bilbor ramificaţie - pe şoseaua
asfaltată ce face legătura cu staţiunea Borsec -30 km). Marcaj : punct albastru Gura Haitii -
Izvoarele Voievodesei; bandă albastră, în continuare, spre Bilbor (bandă roşie pînă la Vf. La
Mori). Distanţa : 34 km. Durata: 11 ore.
Caracteristicile traseului: drum uşor care poate fi parcurs cu maşinile ITA (2 curse pe zi) ce
merg spre refugiul Luana, pînă la gura pîrîului Pinului (7 km amont de Gura Haitii); în sens
invers, de la Bilbor, putem folosi maşinile exploatării forestiere care pătrund adînc pe valea
Bistricioarei şi a Borcutului sau pe valea Lupului; în prima parte a traseului, urcuş mai greu pînă
în şaua Voievodesei şi, ca urmare, nu se recomandă în sezonul de iarnă, deoarece nu întîlnim
decît cîteva refugii rudimentare.

Descrierea traseului. De la Gura Haitii urmărim şoseaua betonată. ce urcă pe valea Neagra pe o
distanţă de 7 km, trecînd pe lîngă refugiul de la Zăpodea şi cel de la gura Dumitrelului. Cu 200 m aval de
locul unde şoseaua se abate brusc către dreapta, părăsind valea Neagra pentru a se angaja în serpentine pe
piciorul Pinului, întîlnimu barăcile forestiere de la gura pîrîului Pinului, afluent al Negrei Şarului, venit
din partea dreaptă (vestică).
Pe stînga drumului (în sensul cum urcă şoseaua) întîlnim marcajul punct albastru, care începe în
amont de baracă şi se îndreaptă spre est, mai întîi printr-un culoar despădurit şi, în continuare, urcînd
printre molizii uriaşi ai pădurii nesfîrşite. În curînd întîlnim, o poiană presărată, la început de primăvară,
cu brînduşe viorii. Urcăm lin prin poiană şi poteca se înfundă în pădurea de molid unde panta devine mai
accentuată. Printre molizi, către stînga, zărim o veche defrişare cu fragi în miez de vară, iar spre toamnă
zmeură şi, pe alocuri, chiar afine. Părăsim pădurea întunecoasă şi pătrundem într-o veche defrişare cu
pîlcuri de brăduţi, unde la început de toamnă răsună boncănitul cerbilor. Străbatem apoi un brîu de pădure
rară de molizi şi pe stînga potecii ne apare în cale un izvoraş firav, dar răcoritor. Marcajul este foarte bun
şi, după mai puţin de o oră, punctul albastru ne scoate la stîna din partea de jos a Poienii Cailor, situată la
nord-vest de Vf. Căliman-Izvor (2.031 m). Poteca se abate către sud-est pe lîngă stîna din poiană şi
traversăm un brîu de pădure folosind cărarea presărată cu bolovani mari, care ne duce cale de 200-300 m
în Poiana Boilor, la mai puţin de 1 km (în linie dreaptă) de Vf. Căliman-Izvor, situat dincolo de pădure.
Prin cele două poieni, marcajul făcut pe pietre a fost mai puţin clar, dar în continuare este foarte bun.
Poteca se menţine pe latura superioară a Poienii Boilor; ne răcorim la izvorul ce ne apare în
drum, urcăm apoi puţin şi pătrundem din nou în pădurea de molid. Poteca foarte bună şi bătătorita, a cărei
pantă creşte gradat, îşi croieşte drum printre jnepeni şi ienuperi risipiţi pe alocuri. Ocolim prin vest, apoi
prin sud-vest Vf. Căliman-Izvor. Mai întîlnim cîteva izvoraşe, apoi pădurea se trage în lături făcînd loc
poienii Faţa Gardului, care urcă din vale, de la izvoarele Negrei Şarului, spre nord, către cel mai semeţ
vîrf din partea vestică. Spre dreapta, în vale, distingem o stînă, iar în stînga noastră se înalţă versantul
sud-vestic stîncos al Vf. Căliman-Izvor. Traversăm poiana, mergînd aproximativ pe curba de nivel şi
trecînd pe lîngă un alt izvor, urcăm treptat prin zona superioară a pădurii de molid împănată cu jnepeni.
Înaintăm domol spre şaua ce separă acest vîrf de Voievodeasa (1.805 m) şi atît pe o veche troiţă, cît şi pe
stîlpul indicator, găsim trei marcaje : punctul roşu al calderei şi al tr. 2 venit de la Călimanul Cerbului,
care, împreună cu banda roşie sosită din pasul Creanga, jalonează creasta spre vest; punctul albastru
orientat spre izvoarele Voievodesei (Poiana Stegii) împreună cu banda roşie ce face legătura cu pasul
Creanga.
Lîngă troiţă facem un popas şi îmbrăţişăm cu privirea întreaga panoramă a uriaşei caldere a
Călimanului, pîlnie adîncită în inima cupolei vulcanice, pe unde se revărsau odinioară valuri uriaşe de
lavă înroşită. De aici, de pe flancul estic al calderei, privirea lunecă pe marginea gigantului cotlon străjuit
de cele mai înalte vîrfuri ale colosului vulcanic. Din şaua Voievodesei, de la troiţă, urmărim cărarea care
intersectează banda roşie şi punctul roşu (traseul nr. 2) - marcaje ce jalonează caldera - coborînd către est
pe un platou uşor înclinat, acoperit de afinişuri, licheni, smocuri de iarbă şi jnepeni piperniciţi. Absenţa
stîncilor şi a arborilor face ca marcajul să fie slab evidenţiat. De aceea, de la troiţă ne vom îndrepta către
est, privind cu multă atenţie la pietrele destul de rare, marcate cu punct albastru şi bandă roşie (şaua
Voievodesei-pasul Creanga) ce coboară la izvoarele Voievodesei (Poiana Stegii) şi după 30 minute (2
km) întîlnim stîlpul indicator cu cele două marcaje amintite. În păşunea alpină larg extinsă la izvoarele
Voievodesei, ceva mai la nord, găsim un stîlp cu săgeată indicatoare marcată cu punct galben, cu indicaţia
: 6 ore Drăgoiasa (tr. 2, var. G), care duce spre nord pe drumul ce jalonează latura estică a marilor
înulţimi.
La izvoarele Voievodesei punctul albastru se abate pe drumul forestier ce însoţeşte acest rîu (2-3
ore) spre drumul forestier al Lomaşului (tr. 5 - cruce roşie). De la izvoarele Voievodesei unde întîlnim
bandă albastră (stîlp indicator) venită din partea vestică Bilbor 6 -7 ore; Borsec 10 - 11 ore), poteca
noastră (tr. 4) are marcaj dublu - bandă roşie şi bandă albastră. Ne îndreptăm către răsărit, pe cumpăna
apelor ce separă bazinul Lomaş - Topliţa de acela al Negrei Broştenilor, pe drumul de tractor (de fapt, un
vechi drum ce duce spre Bilbor), marcat cu bandă roşie şi albastră, prin pădurea de molid spre est-sud-est,
cale de aproape jumătate de oră, apoi prin poieni întrerupte de pădure sau presărate cu cioate de molid în
parchetele defrişate, pînă în Poiana Stejii. Drumul de tractor se îndreaptă către stînga (nord), coboară pe
lîngă stînă, ocoleşte o cabană forestieră, traversează valea Secului şi ajunge în şoseaua forestieră Secu-
Neagra Broştenilor (10,3 km pînă la Drăgoiasa) sau la cabana Coada Vacii (triunghi roşu - 1 oră; vezi var.
K - tr. 4 şi tr. 2, var. G).
Noi urmărim interfluviul pe drumul de care marcat cu bandă roşie şi albastră şi, după cca o oră
de la izvoarele Voievodesei, ajungem la stînele din poienile de sub Bîtca Stejii. Vîrful împădurit rămîne
în dreapta şi drumul de care, ce îl ocoleşte prin partea nordică (bandă roşie şi albastră), se îndreaptă către
Bilbor. După ce am depăsit Bîtca Stejii, un drum de care (vechi marcaj punct albastru degradat) porneşte
spre dreapta (sud), coborînd în serpentine la capătul drumului forestier (punct albastru) de pe valea
Voievodesei (traseul nr. 5, var. N).
Ne îndreptăm către stînga (est) prin poiană, pe lîngă stîna din şa, apoi prin pădurea de molid
întretăiată de luminişuri. În şaua dintre Bîtea Stejii şi ,,La Bănet” - în poiană, pe un molid verde, lîngă
unul uscat, întîlnim următoarele marcaje : bandă albastră (Bilbor), triunghi roşu (Steja-Coada Vacii),
bandă roşie (pasul Croanga-Borsec). Culmea (interfluviul Topliţa - Neagra Broştenilor) se continuă chiar
spre est prin Vf. Bănet (1.417 m), drumul de care ocolindu-l pe acesta prin partea sudică (dreapta), către
poiana Toplicioarei. Din capătul ei estic, un drum de care coboară către nord (stînga), după mai mult de 1
km, la capătul drumului forestier de pe valea Negrei Broştenilor (10 km pînă la Drăgoiasa) - marcat de
indicatorul rutier sub numele de ,,drumul Stojii" (3,8 km), în punctul unde se ramifică din şoseaua
forestieră Neagra-Socu. Din partea dreaptă (sud) un alt marcaj degradat - triunghi albastru - face legătura
prin valea Toplicioarei cu valea Voievodesoi (traseul nr. 5, Topliţa).
Prin poiana Toplicioarci am urmărit din nou cumpăna apelor, dar la capătul ei ne abatem către
sud ca să ocolim Vf. Măgura (1.503 m), cea mai înaltă cotă a interfluviului, care rămîne în stînga noastră.
Prin partea nordică a vîrfului coboară banda roşie (,,drumul ieşenilor” - tr. 4, var. K. Străbatem apoi cca
30 minute prin pădure, drum aproape orizontal, păstrînd direcţia generală sud-vest, pînă în Poiana Piatra
(refugiu de vînătoare), situată într-o şa largă, pe care o depăşim trecînd pe latura ei estică şi parcurgem
încă 1 km prin pădure (sud-est) către Vf. La Mori (1.381 m). Din partea sudică a vîrfului (stîlp indicator),
poteca (bandă albastră) se întreaptă - spre drumul forestier de pe valea Lupului - către stînga prin poieni
cu pîlcuri de pădure şi molizi solitari. Aici părăsim cumpăna apelor (care se continuă spre sud-est,
,,Creasta Neurească" - bandă roşie) şi coborîm cca 2 km pe sub Vf. Văcăria (1.355 m), pînă la capătul
drumului forestier de pe valea Lupului-Fundoaia (bandă albastră), care după 2 km ajunge în marginea
comunei Bilbor, de unde mai parcurge încă 3 km spre est pînă în centrul localităţii (Consiliul popular).
Această comună constituie însă un important punct de plecare pe traseele Călimanului sau de legătură
între acestea.
La Bilbor se poate ajunge cu autobuzele (3 curse pe zi) ce fac legătura cu Topliţa (24 km, 1 oră)
dintre care 14 km pe frumoasa şosea asfaltată a Borsecului. Trenuţul care transportă renumitele ape
minerale de Borsec va fi prelungit de la staţia Răchitiş pînă la întreprinderea de îmbuteliere a apelor
minerale de la Bilbor. DN 15 duce pe văile Topliţei şi Secului. La confluenţa pîrîului Creanga cu Secu,
şoseaua începe a urca muntele, şerpuind în serpentine largi către Borsec. Este una dintre cele mai pitoreşti
şosele din ţara noastră. Cuverturi de brazi acoperă culmile, iar la poalele pădurii, în lumea ferigilor
gingaşe şi a muşchilor, clipocesc izvoare repezi şi limpezi ca lacrima. Drumul devine din ce în ce mai
frumos, cu cît urci spre inima muntelui. În Vf. Secului peisajul se deschide şi privirea lunecă departe
peste valurile împietrite ale munţilor scăldaţi în lumină. Ceahlăul mîndru răsare în cale, uriaş cu pletele
ninse de vreme. În pasul Creanga ne apare în drum stîna Călimanului, popas unde putem mînca deliciosul
balmoş. Coborîrea către Borsec, în şerpuiri înguste, întoarse în loc, este la fel de fermecătoare. Băile şi
vilele aşezate pe un tăpşan se răsfiră în pădurea de brazi. La km 14, înainte de pasul Creanga, părăsim
şoseaua asfaltată şi ne abatem spre stînga, cale de 10 km, pe drumul judeţean pînă în frumoasa comună
ascunsă în cotlonul Bilborului, cu case răsfirate cît vezi cu ochii, cu acoperişuri ţuguiate şi ogrăzi întinse
pînă-n inima muntelui.
Fig. 27
Traseul nr. 4, pe care l-am descris, avînd ca punct de plecare Gura Haitii, porneşte în sens invers
- din centrul Bilborului, pe şoseaua forestieră de pe valea Fundoaia; lăsăm în urmă cabana forestieră şi
intrăm pe pîrîul Lupului (marcaj bandă albastră; săgeţi indicatoare : Borsec - 4-5 ore; Vf. Reţiţiş - 7-8
ore); după 5 km, la capătul drumului forestier, poteca ne duce pe sub Vf. Văcăria, către nord-vest, urcînd
cca 2 km spre cumpăna apelor, la sud de Vf. La Mori (stîlp indicator), unde întîlnim marcajul bandă roşie.

Varianta I: pasul Creanga (popasul ,,Stîna din Căliman") -Dealul Făget - sud Vf. Arinişul - Vf.
La Mori - izvoarele Voievodesei (Poiana Stejii) - şaua Voievodeasa. Marcaj : bandă roişe.
Distanţa : 38 km. Durata : 10 ore şi 30 minute - 11 ore.
Descrierea traseului. Din pasul Creanga (1.100 m) al şoselei asfaltate a Borsecului, stîlpul
indicator cu bandă roşie ne orientează spre nord - Vf. Arcoza, de unde se abate către nord-est printre
Arcoza (1.292 m) şi Piciorul Arcozei, cale de trei km (1 oră şi 30 minute - 2 ore) pînă în Dealul Făget
(1.308 m) unde întîlnim banda albastră, care face legătura între Borsec şi Bilbor. Stîlpul indicator din Vf.
Fagul Mare ne îndrumă paşii : bandă albastră spre Borsec 1 oră şi 30 minute - 2 ore, către Bilbor 2 ore şi
45 minute - 3 ore şi 30 minute; bandă roşie - Piatra Fîntînele prin Vf. Pietrosul (12-l3 ore)- 28-30 ore,
pasul Creanga - 1 oră şi 30 minute - 2 ore. Poteca cu cele două marcaje se continuă cca 400-500 m pînă la
un sălaş unde se despart : banda albastră spre Bilbor, iar banda roşie către nord-vest prin Vf. Cociorbi -
pasul Răchitiş. Săgeată indicatoare : bandă roşie spre Pietrosul - 10-12 ore; pasul Creanga 4 - 4 ore şi 30
minute - prin Vf. Fagul Mare (2 - 2 ore şi 30 minute). Din şaua Răchitiş poteca urcă în vîrful cu acelaşi
nume, intersectează calea ferată forestieră, şoseaua Bilborului şi valea Secului, orientîndu-se transversal
spre vest pînă la sud de Vf. Arinişul (1.226 m), de unde se abate nord-vest, urmărind cumpăna de ape ce
separă bazinele rîurilor Voievodeasa (vest) şi Bistricioara-est (Creasta Neurească) către Vf. La Mori (26
km - 6-7 ore din pasul Creanga). Stîlp cu, săgeţi indicatoare : bandă roşie - pasul Creanga şi spre şaua
Voievodesei, împreună cu bandă albastră (tr. 4) pînă la şaua Voievodesei (stîlp indicator), unde întîlnim
(poiana Stejii) şi marcajul punct albastru (tr. 5, var. N) ce ne însoţeşte spre aliniamentul marilor înălţimi
(bandă şi punct de culoare roşie).

Varianta J : Bilbor-valea Bistricioara-şaua Aluniş-satul Drugoiasa.

Marcaj : cruce albastră. Durata : 3-4 ore.
Descrierea traseului. Din comuna Bilbor ne îndreptăm către nord, lăsînd în urmă ultimele
gospodării din Suseni, urmărind drumul forestier spre izvoarele Bistricioarei, apoi poteca ce urcă din greu
prin pădure în şaua dintre Vf. Alunişul Mare (1.448 m) din partea estică (dreapta) şi Vf. Drăgoiasa (1.302
m), situat la vest, la obîrşia unuia dintre afluenţii Bistricioarei, de unde poteca coboară la gura Ciutacului,
în Drăgoiasa.
Din drumul forestier al Bistricioarei se desfac următoarele ramificaţii :
1. spre dreapta (est), din Bilbor, drumul forestier (punct galben) de pe valea Vămanului (6 km
pînă la cabana forestieră), continuat cu o potecă (1 km) ce trece pe lîngă sălaşe, face legătura în şa - la est
de Vf. Văraanu (1.419 m) - cu drumul de creastă jalonat de bandă roşie (,,drumul ieşenilor" - var. K).
Poteca (punct galben) coboară spre nord-est la gura Ciutacului, în drumul forestier de pe valea Neagra
Broştenilor (cabană foresticră);
2. tot la dreapta-est (după cca 1,5 km), pe interfluviul ce separă valea Vămanului de valea Iuteş,
poteca (bandă galbenă), paralelă cu pîriul Iuleş, urcă printre sălaşe în şaua dintre Vf. Vămanu şi Alunisul
Mare (1.448 m), intersectează linia de creastă (bandă roşie -var. K) şi se îndreaptă către nord-est la Glodu
(var. L);
3. spre stînga, la gura Borcutului, o ramificaţie a drumului forestier se abate către vest, cale de 3
km (barăci forestiere), de unde poteca (cca 300 m) ne scoate în şaua dintre vîrfurile Păltiniş şi Măgura,
unde întîlnim banda roşie (,,drumul ieşenilor");
4. după cca 1 km spre nord, o nouă ramificaţie spre stînga a drumului forestier de pe valea
Bistricioarei, care urcă pe valea Răcilei (triunghi albastru) spre izvoare, în şaua ce separă Vf. Bursucăriei
(dreapta-est) de Vf. Răcila (stînga-vest), unde intersectează ,,drumul ieşenilor" şi coboară către nord-est
prin pădure - pe piciorul Ciutacului, în apropiere de gura pîrîului cu acelaşi nume, unde întîlneşte crucea
albastră (var. J) ce face legătura cu Drăgoiasa; spre stînga poteca nemarcată ocoleşte prin partea nordică
Vf. Răcila şi ajunge la confluenţa Bolovănişului cu Neagra Broştenilor (cabană foresticră) în drumul
forostier ce duce la Drăgoiasa.

Varianta K: ,,Drumul ieşenilor" : comuna Grinţieş - Culmea Fagului - Preluca Dreptului-

Poienile lui Drăgoi (refugiu şi stînă) -Vf. Grinţieşul Mare (1.703 m) - refugiul Dîrda (9 ore) -
Ţibleşul Mare (1.665 m) - Vf. Muncelu - Creasta Harlagii - Muntele Lupăria, Muntele Vămanu-
Alunişul Mare - Vf. Bursucăria – Păltiniş – Măgura - Poiana Stejii - cabana Coada Vacii -
Călimanul Cerbului (vexi tr. 4 şi tr. 2, var. G).
Marcaj : bandă roşie; Poiana Stejii-Cabana Coada Vacii-Călimanul Cerbului - triunghi roşu.
Durata : 3-4 zile.
Descrierea traseului. .,Drumul ieşenilor" (marcat de echipajul Ceahlău al pionierilor din Iaşi),
destul de lung, este ideal pentru drumeţia cu cortul dar şi cu posibilităţi de a înnopta la refugiile Harlagii
(1480 m), Vămanu (1.265 m), Alunişul Mare, Poiana Stegii, cabana Coada Vacii. În ceea ce priveşte
prezentarea traseului, vom insista numai asupra tronsonului care prezintă legături cu regiunea
Călimanului, fără a insista asupra sectorului corespunzător Munţilor Bistriţei : Grinţieş (Lacul Izvorul
Muntelui) - Vf. Harlagii.
Începînd din Vf. Harlagii (1.587 m), poteca marcată cu bandă roşie urmăreşte creasta ce separă
bazinul Bistricioarci de Neagra Broştenilor (sectorul din aval de Glodu). Coborîm uşor spre Vf. Zmida
Boului (1.566 m), unde întîlnim poteca ce vine din partea stîngă (vest) din satul Răchitiş (Bilbor) de la
gura pîrîului Ţiganilor, care prezintă mai multe ramificaţii - dintre care una pe Dealul Ţiganilor, iar două
înconjoară Vf. Piatra Lăptărici. Din partea nordică a vîrfului o potecă coboară spre dreapta (est) în drumul
forestier (punct galben) de pe valea Ciutacului (cabane forestiere), care face legătura cu drumul forestier
al Negrei Broştenilor (vezi tr. 4, var. J, p. 1).
Marcajul (bandă roşie) ne poartă către nord, urmărind poteca ce şerpuieşte pe culmea prelungă a
Muntelui Zmida Boului, coborînd aproximativ 100 m, pînă la 1 467 m. La cîteva sute de metri către nord,
din partea stîngă (vest) urcă poteca care străbate interfluviul din partea sudică a pîrîului Străjii, făcînd
legătura cu Bilborul. Coborîm uşor către nord spre Muntele Lupăria (1.403 m) şi după cîteva sute de metri
din stînga, de la Bilbor, vine poteca ce străbate interfluviul care separă pîrîul Străjii de acela al
Vumanului. Poteca (bandă roşie) urmăreşte curba de nivel şi ajunge în poiana de la izvoarele Vămanului;
poteca care coboară spre stînga face legătura cu drumul forestier (cabane silvice) de pe valea Vămanului
(punct galben); spre dreapta (est), poteca (punct galben) duce la gura Ciutacului (drum forestier, cabane)
în drumul Negrei Broştenilor (vezi var. L). Poteca (bandă roşie) urcă uşor prin pădure spre Muntele
Vămanu (1.419 m), ocolindu-l prin partea sud-vestică; urmărind culmea care se abate către nord-vest,
pătrunde în poiana de la izvoarele Iuteşului (stînă) şi continuă prin şaua ce separă Vf. Vămanu de Vf.
Alunişul Mare (1.448 m), unde intersectează drumul Glodului venit de la Bilbor (stînga, sud-vest) şi care
coboară spre dreapta (nord-est) în satul Glodu (var. L - bandă galbenă).

Varianta L: satul Glodu (staţie auto - 34 km Vatra Dornei) - şaua Alunişul Mare-Vămanu-
comuna Bilbor. Marcaj : bandă galbenă. Distanţa : 8 km. Durata : 2-3 ore.
Descrierea traseului. Drumul Glodului are ca punct de plecare Gura Glodului unde, pe partea
stîngă a şosolei comunale, întîlnim o săgeată indicatoare : Dîrmoxa, bandă galbenă - 2 ore (urmăreşte
creasta Munţilor Bistriţei, spre nord, cale de 55 km pînă în comuna Dorna-Arini, 7 km de Vatra Dornei,
pe Bistriţa). De la Gura Glodului ne îndreptăm invers faţă de Dîrmoxa, către sud, pe drumul forestier de
pe valea Negrei Broştenilor, lăsînd în dreapta cîteva cabane şi grajduri şi la primul pod traversăm apa şi
banda galbenă ne duce pe un drum forestier, podit cu bile de molizi tineri, prin partea estică a Alunişului
Mare (rămîne în dreapta-vest), iniţial deasupra rîului. Treptat, ne abatem către dreapta (sud-vest) spre
drumul de creastă al Vămanului, unde intersectăm banda roşie -,,drumul ieşenilor" (şaua Alunişul Mare-
Vf. Vămanu) şi coborîm la Bilbor pe interfluviul Iuteş-Vămanu (bandă galbenă).
Din punctul de intersecţie, banda roşie urmăreşte creasta spre Alunişul Mare, unde întîlnim o
altă potecă venită din stînga, de la Bilbor, care - de la gura Iuteşului - se orientează către nord-est pe
interfluviul ce separă acest rîu de Bistricioara. Din Vf. Alunişul Mare poteca bandă roşie coboară spre
vest (intersectăm crucea albastră, var. J) prin Vf. Bursucăriei şi în poiana Răcilei ne încrucişăm cu poteca
triunghi albastru venită de la Bilbor (pe drumul forestier de pe valea Răcilei), care coboară la Drăgoiasa
pe Piciorul Ciutacului (var. J, ram. 4). Poteca bandă roşie urcă uşor către sud în Vf. Răcila, apoi mai
accentuat în poiana Vf. Păltiniş (1.485 m), paralel cu valea Negrei Broştenilor, pînă la izvoarele
Borcutului (var. J, ram. 3), undo o potecă (cca 300 m) coboară pe pîrîu în drumul forestier spre Bilbor
(Bistricioara). Urcăm mai accentuat către sud (bandă roşie), spre izvoarele Negrei, ocolind Vf. Măgura
(1.503 m, înălţimea cea mai mare) prin partea nordică, spre poiana Toplicioarei, unde întîlnim marcajul
bandă albastră care vine de la Bilbor şi banda roşie sosită din pasul Creangă, care au trecut prin Vf. La
Mori (tr. 4). Din poiana Toplicioarei, drumul forestier (marcaj dublu : bandă roşie şi albastră) corespunde
traseului 4 descris iniţial. Din poiana Stejii o ramificaţic (triunghi roşu) se orientează către nord la cabana
forestieră Coada Vacii (2.ore) - Vf. Călimanul Cerbului (tr. 2, var. G).
 Varianta M : Borsec-Dealul Făget-poiana Ciorbic-Bilbor. Marcaj : bandă albastră. Distanţa :
17,5 km. Durata : 4-5 ore.
Descrierea traseului. Din Borsec (camping), stîlpul cu săgeată indicatoare (bandă albastră, spre
Bilbor 4 - 4 ore şi 30 minute) ne îndrumă paşii pe şoseaua nou construită, care urcă cale de 3,5 km (1 oră)
pînă în Dealul Făget (1.308 m), unde se găseşte o cabană a cărei construcţie trenează de mult amar de
vreme. În Vf. Fagul Mare - stîlp indicator : bandă albastră spre Borsec (1.oră şi 30 minute - 2 ore), către
Bilbor - 2 ore şi 45 minute-3 ore şi 30 minute; banda roşie (var. I) - Piatra Fîntînele - 28-30 ore, pasul
Creanga - 1 oră şi 30 minute-2 ore.
În continuare drum uşor (14 km - 3-4 ore) prin pădure (sub Vf. Fagul Mare - săgeată indicatoare
- bandă albastră; Bilbor 2 ore şi 30 minute-3 ore şi 15 minute) spre poiana Ciorbic, intersectăm calea
ferata îngustă pe care se transportă renumitul borviz de Borsce (Scaunul vinului) spre Topliţa, traversăm
valea Răchiţaşului şi coborîm prin satul Răchitiş la Bilbor, unde întîlnim capătul traseului 4 (descris
anterior), marcat cu bandă albastră - stîlp indicator : bandă albastră - spre Borsec (4-5 ore) şi către Vf.
Reţiţis (7-8 ore) şi Bistra Mureşului (27-29 ore).

Traseul nr. 5. Topliţa - valea Topliţei - gura Secului (,,La Monument") - valea Lomaşului -
gura Voievodesei - valea Voivodesei - gura Toplicioarei (cantonul pastoral) - refugiul
(canton) Dealul Alb - izvoarele Purcelului (nord Dealul Alb) - stîna din poiana Bradul
Ciont - şaua Reţiţiş (refugiul Luana).
Posibilităţi de acces: din partea sudică - oraşul Topliţa (staţie C.F.R. şi auto) sau de la Borsec
(staţie auto) cît şi din partea nordică - de la Vatra Dornei (2 curse I.T.A. pe zi spre refugiul
Luana) : Topliţa-Monument 9 km) curse I.T.A. Marcaj : cruce roşie. Distanţa : 30 km. Durata :
1l-l2 ore. Caracteristicile traseului : drum uşor vara, care poate fi parcurs într-o singură zi; iarna
este grea, cu zăpadă multă şi impune utilizaroa schiurilor. Drumul fiind lung, lipsit de adăposturi
corespunzătoare, nu se recomandă iarna decît turiştilor încercaţi.
Descrierea traseului. Topliţa (660 m altitudine absolută) - renumit centru al industriei forestiere,
aşezat la gura rîului cu acelaşi nume, în defileul Mureşului, staţiune balneoclimaterică (ape termale)
-constituie un punct important de plecare spre vîrfurile semeţe ale Călimanului. Trenuţul întreprinderii
Apemin pătrunde pe valea largă a Topliţei, cu case care se ţin lanţ, departe de munţi, cale de cîţiva
kilometri, pînă în apropiere de gura Secului (9 km), unde se găseşte Monumentul ridicat spre cinstirea
eroilor din primul război mondial. Aici părăsim trenuţul care se îndreaptă spre Borsec şi urmăm drumul
forestier al văii Lomaşului. Rîul Topliţa dispare uneori sub cuvertura verde a frunzelor mari de captalan
(brustur) şi numai susurul apei, ce ne întovărăşeşte la tot pasul, ne reaminteşte de cursul subteran.
Versanţii sînt întunecoşi, acoperiţi de draperiile uriaşe ale falnicilor molizi ce coboară pînă în albia rîului.
De la Topliţa putem folosi şi autobuzele ce străbat drumul naţional nr. 15 (asfaltat) al Borsecului
pe o distanţă de 9 km, pînă la Monument. În spatele Monumentului, pe partea dreaptă a drumului forestier
al Lomaşului, întîlnim stîlpul cu săgeată indicatoare : cruce roşie - 7-8 ore - şaua Reţiţiş. De la Monument
ne îndreptăm spre nord (stînga), pe drumul forestier şi, după mai puţin de 1 km, întîlnim barăcile
forestiere de la gura pîrîului Hurdugaşu, care îşi adună izvoarele de pe flancul vestic al Munţilor Giurgeu
de sub Vf. Arinişului şi din Bîtca Ciungilor şi Obcina, pe unde trece poteca marcată cu bandă roşie (pasul
Creanga-şaua Voievodesci - tr. 4, var. I).
După ce am parcurs 8 km (2 ore şi 15 minuto) de la Monument, ajungem la gura Voievodesei, la
confluenţa cu Lomaşul, unde drumul forestier se ramifică : către stînga (vest) drumul Lomaşului (cruce
albastră - varianta O); spre dreapta (nord) punct albastru (var. N) pe drumul forestier al rîului
Voievodeasa pînă în şaua Voievodosei unde intersectează traseul 2 de creastă. Crucea roşie urmăreşte
parţial valea Voievodesei, pînă la gura Toplicioarei, de unde se abate către vest-nord-vest - prin dealul
Alb (3-4 ore). Stîlpul cu săgeţi indicatoare de la gura Voiovodosei, cu marcajcle amintite ne orientează pe
drumurile din bazinul Lomaşului. Traseul nostru (cruce roşie) se îndreaptă către nord-est pe drumul
forestier al văii înguste a Voievodesei, încătuşată în stivele de lavă împietrită, împreună cu punctul
albastru, cale de aproape 4,5 km, pînă la gura Toplicioarei (stîlp cu săgeţi indicatoarc) unde se despart :
punct albastru spre nord, pe valea Voievodosei, pînă în şaua Vf. Voievodeasa (legătură cu tr. 2); cruce
roşie - şaua Reţiţiş (3 ore şi 30 minute - 4 ore şi 30 minute), care se abate spre nord-vest.
Părăsim valea Voievodesei, pătrundem în ograda cantonului pastoral şi ne orientăm spre
interfluviul plat al Dealului Alb, acoperit de poieni presărate cu pîlcuri de molizi. În partea sudică a
cantonului Dealul Alb (2-3 km) apar nişte stînci ciudate, cu aspect de ciuperci, ce par să vestească lumea
de vis şi vrajă a enigmaticelor ,,statui" din cetăţile străvechi ale Călimanului. Am parcurs cca 3 km din
ograda cantonului pastoral, către nord-vest şi poteca jalonată cu cruce roşie trece pe lîngă cantonul Dealul
Alb (mai multe cabane ce pot fi folosite pentru cazare) (stîlp indicator, de unde se orientează spre nord-
nord-vest).
De aici (Dealul Alb), cărarea largă - un vechi drum de care - urcă pe culmea prelungă a dealului
cale de aproape 3 km pîna la cota 1500 (nord Dealul Alb - izvoarcle Purcelului; stîlp indicator cu săgeţi
marcate), unde întîlneşte un drum folosit de tractoare care urmăreşte curba de nivel (1.600 m), venit din
partea estică, de la izvoarele Voievodesei (unde intersectoază traseul 4) - marcaj bandă albastră, care se
continuă şi spre sud-vest. Urmărim acest drum spre stînga (cruce roşie şi bandă albastră), pe sub Vf.
Bradul Ciont şi intersectam drumul forestier de pe valea Puturosului (cruce albastră, tr. 5, var. P). Sîntem
în poiana Bradul Ciont unde găsim stîlpul indicator : cruce albastră - 30 minute spre Iezerul Reţiţişului;
cruce roşie şi bandă albastră, care au jalonat traseul nostru, se îndreaptă către nord (stîlp indicator - 15
minute Iezerul Reţiţişului, cruce albastră) spre şaua Reţiţiş (1 oră), pe drumul forestier ce urcă în curbe
strînse. Apa rece a izvorului din imediata apropiere ne răcoreşte şi ne îndeamnă la drum. Sub creasta
Reţiţisului (15 minute - cruce albastră) sclipeşte în soare oglinda lacului format prin bararea unor izvoare
ale Puturosului, datorită unei năruiri din coasta sud-estică a muntelui. Iezerul Reţiţişului, împreună cu
centura verde a jnepenişului secular şi mlaştinile înalte din bazinul superior al Puturosului, cu plante rare
(relicte glaciare) constituie o importantă rezervaţie naturală.
Din poiana Bradul Ciont (de la stîlpul indicator amintit) urmăm drumul (sau potecile) forestier
către nord prin păşunea alpină, pe lîngă izvor, urmărind marcajul dublu (cruce roşie şi albastră), pe lîngă
cabana Salvamont Iezer (unde putem înnopta numai în caz de mare nevoie şi în prezenţa membrilor
echipajului Salvamont Topliţa), spre şaua Reţiţiş unde intersectăm traseul nr. 2 (axialul est-vest). După
cca 100 m ajungem pe marginea cotlonului vulcanic al Călimanului, desfăşurat la picioarele noastre,
dominat de cupole ce depăşesc 2000 m, care se deschide pînă departe, îngrămădind în faţa noastră
frumuseţe de basm, minuni ale naturii. Spre dreapta (est) se ridică abruptul Feţii Gardului ce pare prăvălit
de sus din Vf. Căliman-Izvor. Piscurile cele mai înalte din partea sud-vestică se înalţă semeţe pînă
departe, dincolo de Negoiu şi Pietrosul. Uriaşele ,,statui” cioplite în aglomeratele Călimanului, din
Pietrele Roşii şi ,,Apostolii" se profilează în zare şi, pe timp senin, întrezărim capul bătrînului străjer
,,Moşul", stăpîn al străvechilor cetăţi adormite de veacuri.
Fig. 28
Cei însetaţi se pot răcori cu apa izvorului amenajat (acoperit) pe care îl întîlnesc, după ce au
depăşit refugiul Salvamont, imediat (cca 200 m) în stînga buclei drumului forestier, care urcă în şa, unde
un frumos stîlp indicator, cu acoperiş în stilul porţilor maramureşene, ne îndrumă paşii pe drumul de
creastă (tr. 2 - bandă şi punct de culoare roşie, bandă albastră către vest şi numai primele două spre est).
Din şa, un drum de tractor coboară transversal către nord-vest (cruce roşie rară şi degradată) în caldera
Călimanului, abătîndu-se spre rezervaţia Călimanului (sistemul ceologic zîmbru-jneapăn-cocoşul de
mesteacăn), brazdă roşcată prin covorul verde de căţun, presărat la început de vară cu rotocoalele de foc
ale smirdarului. Străbatem flancul nordic al Roţiţişului, pe sub uriaşele cupe ale căldurilor glaciare de
odinioară, din care se revarsă apele jucăuşe ale torenţilor năvalnici ce se prăvălesc în spume peste
frumoasele cascade şi se pierd în pădurile întunecoase de molid, unde susură liniştite şi răcorite.
Timp de o oră parcurgem cei 4 km din şa pînă la refugiul Luana, prin pădurea dominată de
uriaşele candelabre ale zîmbrului, folosind şi o cărare mai scurtă ce coboară pe sub cascada Reţiţişului. În
drum întîlnim triunghiul albastru (degradat) al tr. 1 şi după mai puţin de 1 km sîntem la capătul drumului
modernizat Căliman-Vatra Dornei.

Varianta N: gura Voievodesei - valea Voievodesei - gura Toplicioarei - Izvoarele Voievodesei

(stîna din Poiana Stejii) - şaua Voievodeasa
Marcaj : punct albastru. Durata : 4-5 ore.
Descrierea traseului. La gura Voievodesei găsim stîlpul indicator, marcaj punct albastru - şaua
Voievodeasa 4-5 ore. Însoţiţi de cruce roşie (tr. 5) pînă la gura Toplicioarei, urmărim drumul forestier al
văii Voievodeasa prin păduri de molid. La podul de beton de la gura Toplicioarei zărim marcajul triunghi
albastru, care se abate spre dreapta (nord-est) pe drumul forestier al văii, către poiana Toplicioarei, unde
întîlneşte traseul 4 (bandă albastră şi roşie). Stîlpul indicator de la gura Toplicioarei ne precizează că
marcajul cruce roşie (tr. 5) se abate către nord-vest (şaua Reţiţiş). Traseul nostru (punct albastru)
urmăreşte drumul forestier (12 km de la confluenţa cu Lomaşul) al Voievodesei şi pe stînga se văd cabane
silvice, unde putem găsi adăpost la nevoie. Punctul albastru ne duce spre nord-vest prin pădurea de brad şi
molid pînă la ,,Grajduri", de unde traseul se îndreaptă către nord, de-a lungul văii, pe drumul forestier,
prin pădure şi păşune, apoi poteca (cca 500 m) ne scoate în păşunea de la izvoarele Voievodesei (poiana
Stejii) unde intersectăm traseul 4. Stîlp indicator : punct albastru şi bandă roşie către nord-vest (şaua
Voievodesei - 1 oră) în drumul de creastă al tr. 2. Bandă albastră (dreapta) spre sud-est (tr. 4 - Rilbor) şi
acelaşi marcaj se continuă către stînga (sud-vest), izvoarcle Purcelului, unde întîlneşte crucea roşie (tr. 5)
şi împreună cele două marcaje duc în şaua Reţiţiş (tr. 2).

Varianta O : gura Voievodesei - drumul forestier al Lomaşului – gura (poiana) Puturosului

-drumul forestier al Puturosului - Iezerul Reţiţişului - şaua Reţiţiş - refugiul Luana.
Marcaj: cruce albastră pînă la Iezer, apoi cruce roşie şi bandă albastră. Durata : 4-5 ore.
Caracteristicile traseului: drum forestier ce poate fi străbătut (vara) cu autoturismul de la Topliţa
spre şaua Negoiului; iarna - pentru schiori.
Descrierea traseului. La gura Voievodesei stîlp indicator : cruce albastră spre Iezer 4-5 ore. De
la confluenţă ne abatem spre stînga (vest) pe drumul forestier al Lomaşului cale de 4 km pînă la poiana
Puturosul, situată la gura pîrîului cu acelaşi nume, unde găsim mai multe cabane forestiere. Stîlp cu săgeţi
indicatoare: spre vest (stînga), în continuare pe valea Lomaşului drum forestier marcat cu triunghi
albastru (varianta R); către nord-vest (în faţa noastră) cruce albastră (drumul forestier al Puturosului) 2
ore şi 30 minute - 3 ore. Ne îndreptăm spre nord-vest pe drumul forestier dintre cabane, care urcă pe valea
Puturosului. Parcurgem cca 3,5 km pe drumul ce se abate cînd pe dreapta, cînd pe stînga rîului grăbit,
parcă în dorinţa de a ne convinge că numele său nu este determinat de ,,lenea" cu care îşi poartă apele, ci
de mirosul puternic de hidrogen sulfurat din zona mlăştinoasă a izvoarelor sale. Drumul ne duce pe lîngă
firul apei, descrie curbe largi urcînd în pantă şi intersectăm traseul 5 (bandă roşie şi albastră). Stîlp
indicator (poiana Bradul Ciont) cu marcaje : cruce albastră - Iezerul Reţiţişului 30 minute; bandă albastră
- gura Voievodesei 2 ore şi 30 minute -3 ore; bandă albastră şi cruce roşie - şaua Reţiţiş 1 oră. Ne
orientăm spre nord-vest pe drumul forestier ghidat de trei marcaje : cruce roşie şi bandă albastră, cît şi
cruce albastră cale de aproape 2 km pînă în zona unde încep curbele în loc (stîlp indicator - cruce albastră)
şi se abate nord-vest (stînga) la Iezerul Reţiţiş (15 minute). Trecem pe lîngă refugiul Salvamont (rămîne
în dreapta), cruce roşie şi bandă albastră, ne abatem spre stînga (sub bucla drumului izvor acoperit) urcînd
în serpentine în şaua Reţiţiş unde intersectăm tr. 2. Stîlp indicator : punct şi bandă de culoare roşie, bandă
albastră (traseul 2 de creastă) (axialul est-vest).

Varianta P : poiana (gura) Puturosul - valea Puturosul - Dealul (piciorul) Puturosul - Iezerul
Reţiţişului. Marcaj: cruce albastră (rară şi degradată). Durata : 3-4 ore.
Descrierea traseului. Iniţial pornim tot pe drumul forestier de pe valea Puturosului (cruce
albastră) în direcţia nord-vest şi după cca 1,7 km ne abatem către stînga (nord-vest), pe o cărare de-a
lungul Dealului Puturosul, prin pădurea de molizi (cruce albastră degradată). Vf. Puturosul (1.461 m)
rămîne în dreapta (est). Poteca orientată spre nord-vest ne duce la Iezerul Reţiţişului, unde întîlnim
săgeata indicatoare, marcaj cruce albastră 15 minute spre drumul forestier al Puturosului (var. O descrisă
anterior).

Varianta R: poiana (gura) Puturosul - drumul forestier al Lomaşului - gura Lomăşiţei

(Reţiţişului) - izvoarele Lomăşiţei -Vf. Reţiţiş. Marcaj: triunghi albastru. Durata: 4 ore.
Descrierea traseului. Din poiana Puturosul (stîlp cu săgeată indicatoare) ne îndreptăm pe drumul
forestier al Lomaşului (fostul terasament al căii ferate înguste), către vest, privind spre culmea Cica-
Cocoşu. La Cracul de Mijloc ne abatem spre dreapta (nord-vest), pe poteca marcată cu triunghi albastru
de pe valea Lomăşiţei, care, prin pădure, pe lîngă cascadă, trece pe la refugiul Lomăşiţa (2 camere - 40 de
locuri) deschis drumeţilor. La izvoarele Lomăşiţei intersectăm banda galbenă a tr. 1 (varianta E – Topliţa
- Vf. Reţiţiş). Stîlpul indicator (triunghi albastru şi bandă galbenă) ne îndrumă spre Vf. Reţiţiş (1 oră)
unde întîlnim drumul de creastă - traseul 2 (stîlp indicator).

Varianta S : Iezeru Reţiţiş - Vf. Reţiţiş. Marcaj: punct albastru - practic inexistent. Durata : 1
oră.
Descrierea traseului. Foarte greu, cu urcuş continuu, nu se recomandă iarna. Face legătura
directă şi cea mai scurtă între lac şi marcajele de creastă (Vf. Reţiţiş) ale traseului 2. De pe malul nordic al
lacului ne îndreptăm în direcţie nord-estică, apoi spre nord, pe văiuga îngustă a unui pîrîiaş ce rătăceşte
printre stînci. Sus găsim postamentul de beton al unei sonde părăsite şi în faţă răsare baliza Vf. Reţiţiş. De
sus, oglinda lacului scăldată în soare sclipeşte feeric în mijlocul pădurii de jneapăn. Undele lacului,
biciuite de vînt, creează jocuri de lumini ce strălucesc pe fundalul verde al ţesăturii de căţun. De pe
creasta Reţiţişului orizontul se deschide larg pînă departe spre Pietrosul, Rodna, Ceahlău, Ţara Dornelor
şi uriaşa căldare a Călimanului, iar dincolo de Mureş, către sud, splendida panoramă a Munţilor
Gurghiului, cu vîrfurile Sălaşele, Vîrful Mic, Vîrful Mare şi, mai ales, Fîncelu.

Varianta T : Iezerul Reţiţiş - Crucea Drăguşului - poiana Drăguşu (refugiul Drăguş) - valea
Drăguşului - gura Negoiului (tr. 6 cruce albastră). Marcaj: cruce galbenă. Distanţa : 12 km.
Durata: 6 ore. Caracteristicile traseului: accesibil turiştilor antrenaţi, dar numai pe timp senin,
fără ceaţă (marcaj pe pietre, greu vizibil). Iarna numai pentru turişti experimentaţi şi, mai ales,
pentru schi.
Pentru descrierea itinerarului, vezi traseul 6, ramificaţiile e şi h. Poteca marcată cu cruce galbenă
intersectează tr. 1 (triunghi galben şi var. E - bandă galbenă), tr. 5 (var. R - triunghi albastru) şi tr. 6 (var.
U - cruce roşie).

Traseul nr. 6. Gura Haitii - gura pîrîului Hagiul - drumul forestier de pe latura vestică a
lacului de retenţie Dumitrelul - valea Dumitrelul - Vf. Pietrosul - pîrîul Pietrosul - valea
Ilvei - Lunca Bradului.
Posibilităţi de acces: traseul poate fi abordat din partea nordică, de la Gura Haitii (staţie auto, 27
km Vatra Dornei - 45 minute) sau de pe valea Mureşului (sud), de la Lunea Bradului (staţie
C.F.R. şi auto, 24 km vest Topliţa - 45 minute). Marcaj; cruce albastră; Vf. Pietrosul - refugiul
(gura) Pietrosul - triunghi albastru; cruce albastră Lunea Bradului. Distanţa: 41 km. Durata : 13-
l4 ore. Caracteristici: pare destul de lung, dar de la Gura Haitii pînă la gura Dumitrelului (6 km)
folosim maşinile I.TA. care fac legătura între Vatra Dornei şi Căliman (refugiul Luana). Nu se
recomandă iarna, deoarece străbate Vf. Pietrosul şi versantul său sudic - sectoare dificile chiar în
sezonul de vară.

Tronsonul nordic: Gura Haitii - gura Dumitrelului - Vf. Pietrosul.

Descrierea traseului. Plecarea se face din Vatra Dornei cu autobuzele I.T.A. (două curse pe zi)
care trec prin Gura Haitii pînă la gura Dumitrelului, pe şoseaua betonată (drum comun cu traseele 1 şi 4).
De la gura Dumitrelului (6 km amont de Gura Haitii), uşor de identificat pe teren după haitul vechi,
colmatat cu mîl roşietic, care marchează confluenţa cu Neagra Şarului, ne întoarcem 1 km spre aval, pe
şoseaua modernizată, la gura Hagiului (km 5) de unde se desprinde drumul forestier al Dumitrelului,
orientat iniţial (cca 500 m) spre nord, paralel cu panglica asfaltată. Drumul forestier se abate către dreapta
(nord-vest), pe latura nordică a lacului de retenţie, spre confluenţa Pîrîului Feţii cu Dumitrelul. Este un
drum de contur al lacului, alungit către vest pe o distanţă de 1,5 km. După ce înconjură lacul, drumul
Dumitrelului se orientează către sud, intersectează pîrîul Pinului şi revine în şoseaua betonată în sectorul
cu serpentine ce urcă spre refugiul Luana. La gura Dumitrelului, sus pe un dîmb, apare cabana forestieră
Dumitrelul, adăpost pe vreme rea sau cînd noaptea ne-a ajuns din urmă.
Pîrîul Feţii (stînga) îşi adună izvoarele din şaua cu acelaşi nume, din zona încadrată de Vf.
Negoiu Unguresc şi cel Românesc; spre dreapta (sud-vest) izvoarele Dumitrelului, vale cu aspect de
poiană alungită, pe care o vom urma prin pădurea de molid cale de peste 1 km, pînă la cota de 1550 m, de
unde poteca urcă spre sud-vest către peretele nordic al Pietrosului, dominat de uriaşa cupolă ce se înalţă
pînă la 2100 m. După cca 700-800 m ajungem în ,,drumul Mariei Tereza", unde întîlnim marcajele punct
roşu şi bandă albastră ce jalonează traseul nr. 2, axialul est-vest ce trece pe sub căldările Pietrosului. Aici,
sub izvoarele Dumitrelului, ale cărui ape se rostogolesc din circurile glaciare ale celui mai falnic munte
vulcanic, marcajul cruce albastră încetează.
În continuare, spre vîrf, traseul nr. 6 nu este indicat nici de marcaj şi nici de o cărare precisă,
fiind vorba de escaladarea vîrfului prin partea nordică, urmînd culoarul îngust, o despicătură făcută de
văile torenţiale în oceanul verde al ţesăturii de căţuni şi, ca urmare, nu se recomandă decît turiştilor mai
experimentaţi şi bine antrenaţi. Traversarea este îngreuiată atît de instabilitatea grohotişului, cît şi de
înclinarea accentuată a versantului. Pornind în încerearea temerară de a privi de sus Călimanul, ne vom
abate mai întîi spre dreapta (vest) pe traseul nr. 2, care urcă pe interfluviul (piciorul) ce coboară din
Pietrosul spre Vf. Haitii (1.856 m), imensă cupolă cu vîrful golaş străjuit de trei mameloane, situată la cca
2 km către nord. Ne întoarcem cu spatele la Vf. Haitii şi atacăm taluzul abrupt, înalt de aproape 200 m,
care se sfîrşeşte la o distanţă de cca 200-300 m de Vf. Pietrosul (acest ultim sector este străbătut şi de
traseul nr. 7).
Am trudit din greu, ne răcorim cu apa adusă de la izvoarele Dumitrelului şi ne odihnim lîngă
baliză, lăsînd privirea să rătăcească în voie pînă departe spre Rodna, Ouşor, peste culmile domoale ale
Bîrgăului, dincolo de plaiurile însorite ale Ţării Dornelor, spre ,,castelul" din Pietrele Doamnei. Rotim
privirea către nord şi în lumină se răsfaţă ,,statuile" din cetăţile Pietrelor Roşii şi ale ,,Apostolilor". Către
Soare-răsare, culmile prelungi ale Munţilor Bistrilei şi, undeva mai la sud, fortăreaţa Ceahlăului. Spre
dreapta (vest), cetatea Gruiului şi uriaşii ,,Ciungi”, ce străjuiesc drumul spre Bistricioru. În zare, către
Mureş, figurile apocaliptice ale ,,castelului” din Tihu şi ,,statuile" ascunse în mantia de brazi ce lunecă pe
Piciorul Năruiturii. La picioarele noastre (sud) se desfăşoară uriaşul amfiteatru din bazinul pîrîului
Pietrosul (unul din izvoarele Ilvei), cu bastioane şi turnuri crenelate, uriaşe contraforturi ce sprijină
cetatea Pietrosului, pe unde coboară traseul nostru în drumul său spre Lunca Bradului. Regretăm că sus,
lîngă baliză, nu există un refugiu ca să poposim mai îndelung şi să copleşim sufletul cu imagini a căror
reprezentare nu credem că poate fi realizată aidoma ,,originalului" nici de cei mai mari artişti ai penelului.
Şanţuri adînci, apărate de stive de piatră - tranşee din timpul celui de-al doilea război mondial, cînd pe
aici a trecut hotarul vremelnic ce ne-a răpit Transilvania de nord - urcă spre vîrf şi ne amintesc gravele
orori săvîrşite de cei ce s-au crezut predestinaţi să schimbe faţa lumii, dar care nu au adus popoarclor
decît suferinţă.
Fig. 29
Coborîm din vîrf şi poposim pe platoul de lavă suspendat la peste 2 000 m, acoperit de smocuri
de iarbă şi blocuri de andezit, străbătut de traseul nr. 7 (bandă roşie) care se îndreaptă către est, spre
refugiul Luana. Ne orientăm către sud, spre amfiteatrul Pietrosului, pe o potecă dificilă, care necesită
multă prudenţă datorită blocurilor instabile ce curg pe pantă. Cu cît ne depărtăm de culme, spre firul văii,
cărarea se adună şi devine mai stabilă. După aproximativ 3 ore de la Vf. Pietrosul, poteca marcată cu
triunghi albastru ne duce la refugiul Pietrosul (la confluenţa pîrîului Pietrosul-vest, dreapta, cu pîrîul
Negoiu-est, care îmbrăţişează impresionanta cupolă din partea centrală a masivului), un grup de barăci
situate lîngă drumul forestier auto, la cca 19 km de Lunca Bradului. De aici, de la refugiu, cei ce vin din
Lunea Bradului pot ajunge în Pietrosul pe ambele pîraie, triunghi albastru Ilva-Pietrosul şi cruce albastră
-pîrîul Negoiu.

Tronsonul sudic: Lunca Bradului - valea Ilvei - pîrîul Pietrosul - vf. Pietrosu. Cruce
albastră, de la refugiul Pietrosul triunghi albastru, 27 km - 9 ore şi 30 minute. Drum forestier 19
km. Nu se recomandă iarna.
Descrierea traseului. Plecarea se face din Lunea Bradului, situată la altitudinea de cca 600 m.
Traseul prezintă o denivelare ce depăşeşte 1500 m. Primii 7 km pînă la gura Ilişoarei constituie un drum
comun pentru toate traseele din bazinul Ilvei. Din Lunea Bradului plecăm pe şoseaua ce duce spre
Topliţa, pe malul drept al Mureşului, prin defileu şi, după ce părăsim ultimele locuinţe, la podul de beton
de la gura Ilvei, urmăm drumul forestier pe o distanţă de 19 km, pînă la gura pîrîului Pietrosul.
La intrarea pe traseu, pe partea dreaptă, se găseşte Ocolul silvic. După o distanţă de 3 km, la gura
Unguraşului, întîlnim punctul albastru - marcaj ce duce pe valea pîrîului, în Bîtca Răţăcel (ramificaţia a).
Drumul forestier străbate prin poieni cu pîlcuri de molizi, pe sub versanţi pe alocuri stîncoşi. La km 6,
gura pîrîului Ilişoara Mare - unde întîlnim marcajul cruce roşie (varianta U ce duce pe sub vîrful Drăguşu
- în şaua Nicovala - refugiul Luana) - drumul forestier descrie o curbă spre stînga, către nord-vest, apoi
nord-est. Mergem spre stînga, pe valea Ilvei, de-a lungul drumului forestier, cale de 5 km. Decorul este
aproape neschimbat: aceleaşi poieni şi versanţi asemănători, uneori stîncoşi, acoperiţi de perdele nesfîrşite
de molizi. Valea este mai îngustă şi malurile mai abrupte. Aerul proaspăt şi ozonat ne îmbie la drum şi
căutăm să evadăm din valea Ilvei - culoar înecat în verde şi cenuşiu - spre crestele înalte, cu jocuri de
lumini şi peisaje minunate.
Ajungem la cabanele forestiere ce alcătuiesc refugiul Ilva, dintre care ultima se află la capătul
fostului drum de fier, după ce am parcurs o distanţă de 12 km. În continuare, vom urma drumul forestier
pe care se transportă trunchiuri uriaşe de molid. Începînd de la km 12, dincolo de apă, apar numeroase
stînci suspendate pe versant, iar pe stînga un pinten uriaş de piatră a împins drumul spre apa cristalină a
rîului. Defileul stîncos se lărgeşte, apa rătăceşte în voie; în apropiere de km 12 se ramifică un drum ce
duce, printr-o poieniţă, la casa de vînătoare ce se zăreşte în stînga. Drumul nostru coteşte puţin spre
dreapta şi trece pe malul opus (estic) al Ilvei. Din spatele casei de vînătoare (vest) vine pîrîul Tihu, de-a
lungul căruia marcajul punct albastru (ramificaţia b) face legătura cu Vf. Tihu (traseul nr. 8). Mergem în
continuare pe malul stîng al Ilvei (malul drept la urcuş) prin pădurea ce pare atrasă de lărgirea văii. După
500 m trecem din nou pe malul vestic al pîrîului. Pădurea năvăleşte în drumul nostru şi uriaşa orgă a
trunchiurilor de molid pare străpunsă de panglica cenuşie a drumului forestier, ce rătăceşte cînd pe un
mal, cînd pe celălalt.
Lăsăm pe stînga pîrîul Ursului şi la km 15, spre dreapta, apare o masă fixă de lemn, cu bănci din
bile de molid, iar mai jos o baracă de unde începe traseul (ramificaţia c) de pe valea Fagului, marcat cu
punct albastru, care duce la cabana Drăguş. În apropiere de km 15 trecem pe malul estic al pîrîului, iar la
km 18 ne găsim din nou pe malul vestic, unde, după o distanţă de 600 m, întîlnim cabanele refugiului
Pietrosul. Pădurea s-a tras în lături lăsînd loc unei poieniţe - fereastră luminoasă prin care orizontul se
deschide pentru o clipă. Refugiul este situat la confluenţa pîrîului Pietrosul cu pîrîul Negoiu, care
formează Ilva Mare, pîrîu de-a lungul căruia am străbătut peste 18 km. Crucea albastră se continuă pe
valea Negoiului (ram. d).
Pîrîul Pietrosul îşi adună izvoarele din partea vestică, din bazinul larg străjuit de creasta Negoiu
Unguresc-Pietrosul, Gruiu-Ciungotu-Tihu, gîtuit spre vărsare de Piciorul Năruiturii - cu pereţi prăpăstioşi
şi numeroase forme reziduale ce coboară din Vf. Tihulul (vest) şi Piciorul Pietrosului din partea estică.
Valea Pietrosului se îngustează spre izvoare şi de mai multe ori trebuie să păşim pe stîncile ieşite din apă.
Pentru abordarea Vf. Pietrosul avem trei posibilitaţi:
1. La gura Pîrîului Repede o potecă (triunghi roşu) se abate către dreapta (est), pe partea dreaptă
a rîului spre amont, către izvoare; spre creasta Negoiului Unguresc întîlnim banda roşie (tr. 2) ce ne
călăuzeşte paşii orientîndu-ne pe direcţia nord-vestică a Vf. Pietrosul. De la gura Pietrosului (refugiu) am
străbătut 7 km = 4-5 ore;
2. Depăşim gura Pîrîului Repede şi după ce am parcurs 1,5 km spre izvoarele Pietrosului, o
potecă se desprinde spre dreapta (est), marcată cu cruce albastră. Ne oprim la Stîna de Jos, de unde
urcuşul devine mai greu. Apare apoi o tablă indicatoare, cu precizarea că trebuie să ne abatem brusc către
vest (stînga), de unde urcăm pieziş în pădurea de molid pînă ajungem la Stîna de Sus din poiana
Pietrosului; traversăm pădurea strecurîndu-ne printre brazi tineri şi înaintăm din greu printre lespezi şi
ienuperi. Ocolim larg căldarea Pietrosului, trecem pe lîngă Negoiul Unguresc, care rămîne în dreapta, şi
urcăm printre stînci, călcînd pe plăcile de andezite dezagregate, la cota 2100 m, pe cel mai înalt vîrf al
munţilor vulcanici - Pietrosul Călimanului (5 ore de la gura (refugiul) Pietrosului);
3. Urcăm spre izvoarele Pietrosului, pîrîu ce se abate către dreapta (nord-est), urmărind poteca
de pe versantul drept, marcată cu triunghi albastru, spre creasta Pietrosului. Urcăm din greu spre partea
estică a vîrfului. De la refugiul (gura) Pictrosului am străbătut 7 km 4-5 ore. Este varianta cea mai
accesibilă, dar nu se recomandă în sezonul de iarnă. În drumul nostru către vîrf, admirăm frumoasele
bastioane şi ziduri ale cetăţii din Piciorul Pietrosului, minunate stînci ce se zăresc deasupra pădurii, ce par
trezite din liniştea lor milenară şi privesc curioase la micile făpturi ce au îndrăznit să pătrundă în inima
colosului vulcanic. De sus, din Vf. Pietrosul coborîm pe versantul nordic către gura Dumitrelului -Gura
Haitii, pe tronsonul descris iniţial sau pe poteca marcată cu bandă roşie (tr. 2), în direcţia sud-est prin Vf.
Negoiu Unguresc, pe panta abruptă şi stîncoasă, printre lespezi şi jnepeni pînă în şaua ce separă Negoiu
de Pietricel, unde se întîlnesc mai multe trasee : traseul nr. 2; cruce albastră (ramificaţia d a traseului
nostru, nr. 6), care de la refugiul Piotrosului urcă pe valea Negoiului, de unde drumul de tractor venit
dinspre Pietricelul ne duce prin şaua dintre Negoiu Romaînesc şi Pietricelul la refugiul Luana (cca 12 ore
de la Lunca Bradului).
Ramificaţia a: gura pîrîului Unguraşul Mare-poiana Răţăcel.
Marcaj: punct albastru. Durata : 3-4 ore.
Descrierea traseului. Drumul forestier ne conduce uşor spre izvoarele Unguraşului, în poiana
Răţăcel, unde întîlnim triunghiul galben al traseului de creastă (nr. 1). La o distanţă de 2,5-3 km de la gura
pîrîului, cît şi la km 5,5, găsim cîte o cabană forestieră, care pot fi folosite ca adăpost. In poiană, unde
întîlnim o stînă, apar trei marcaje care vin de pe valea Mureşului, triunghi galben şi roşu, cruce roşie (tr.
1).
Ramificaţia b: gura pîrîului Tihul Ilvei - Piciorul Tihului - Vf. Tihu.
Marcaj: punct albastru. Durata : 3 ore şi 30 minute.
Descrierea traseului. Se desprinde din drumul forestier de pe valea Ilvei Mari (în apropiere de
km 12), la stînga, pe un drum forestier secundar, pe lîngă casa de vînătoare, către nord-vest prin pădurea
de molid de sub Bîtca Tătarului. După ce am parcurs cca 2 km, valea descrie o buclă largă către nord,
urmărind culmea Ilvei pînă la km 4,5 unde traseul marcat părăseşte firul văii, se abate către stînga şi urcă
în pantă mai accentuată pînă la Poiana Rusca, aici întîlnind traseul nr. 8 (marcaj cruce galbenă).
Ramificaţia c: gura pîrîului Fagului - cabana Drăguşu.
 Marcaj: punct albastru. Durata: 2 ore.
Descrierea traseului. Poteca se desprinde la km 15, din valea IIvei r către izvoarele pîrîului
Fagului, spre est, pe coasta Dealului Ilvei şi a Vf. Drăguşu, prin păduri dese de fag şi răşinoase. Urcuşul
devine mai greu; străbatem numai prin păduri de molizi şi, în drumul nostru, întîlnim izvoarele de la
obîrşia Ilişoarei Mici, de unde ne aprovizionăm cu apă, deoarece în apropierea cabanei de vînătoare
Drăguşu nu mai avem asemenea surse.
Ramificaţia d : pîrîul Negoiu - şaua Negoiu.
Marcaj: cruce albastră. Distanţa: 28 km. Durata : 12 ore de la Lunca Bradului. Caracteristicile
traseului: iarna pentru schi.
Descrierea traseului. Lăsăm în stînga piciorul Pietrosului şi pîrîul cu acelaşi nume (marcaj
triunghi albastru) şi ne continuăm drumul către nord-est pe valea Ilvei, circa 1 km, pe drumul forestier
pînă la gura Negoiului, la Stîna de Jos. Urmărim valea Negoiului spre izvoare (nord-est), care după circa
2 km descrie o buclă către nord. Drumul forestier străbate prin pădurea de molid de pe flancul estic al
interfluviului ce separă pîrîul Pietrosul de pîrîul Negoiului. După aproape 500 m de la gura Pietrosului,
pădurea se trage în lăturl, făcînd loc unei poieniţe în mijlocul căreia s-au cuibărit două cabane forestiere.
După cîteva sute de metri, ajungem într-o altă zonă deschisă la gura văii Drăguşului ce vine din dreapta
noastră, rostogolindu-şi apele de pe versantul nord-vestic al vîrfului cu acelaşi nume (ram. e). Continuăm
să mergem pe valea Negoiului. De pe malul vestic, împădurit, privim departe spre dreapta, unde securile
şi ferăstraiele au prăvălit maiestuoasele şi întunecatele păduri de molid, scoţînd la lumină stîncile cenuşii
ce se răsfaţă scăldate în soare.
Valea se îngustează, panta creşte pe nesimţite, iar drumul şerpuieşte de pe un versant pe celălalt.
Grupuri de stînci solitare, risipite în oceanul de ierburi şi zmeuriş de pe versantul estic, tînjesc de dorul
falnicilor molizi şi par să îmbie pe geologi să izbească cu ciocanele în căutarea bogăţiilor ascunse în lava
împietrită. După cîteva sute de metri zona defrişată se sfîrşeşte şi începe codrul întunecat al pădurii de
molid. Drumul forestier urmăreşte valea Negoiului, printre pîlcuri de molizi tineri. Traversăm un şirag de
poieni şi pădurea deasă de molid, urcînd pieptiş. Panta se domoleşte şi ne abatem spre dreapta faţă de
Negoiu Unguresc ce răsare în faţa noastră şi străbatem o poiană întinsă, cu numeroase stînci buclate
desprinse de sus, ce par turme de oi risipite pe covorul înverzit.
Ajungem în şaua Negoiu ce separă vîrful cu acelaşi nume de Pietricelul, urcînd prin păşunea
alpină curăţată de petele verzi ale ţesăturii dense de jnepeni. Stîlpul indicator dirijează traseul. Poposim în
şa pentru odihnă şi orientare. Cu spatele spre valea Negoiului pe care am străbătut-o în drumul nostru,
privim către dreapta (nord) spre Pietricelul, cupolă înverzită acoperită de ţesătura deasă de jnepeni şi
ienuperi ce saltă spre vîrful solitar. Un drum larg de tractor tăiat prin jnepeni coboară la stînga, spre vîrful
ruinat, acoperit de blocuri răsturnate, al Negoiului Românesc. În faţă, oceanul nesfîrşit de verdeaţă
întunecată, cu încîlcitură de căţuni în prim-plan şi păduri mai depărtate de molid.
Spre stînga, lîngă noi, Negoiu Unguresc (2.081 m), cetate de lavă împietrită, cu versantul nordic
abrupt, acoperit de grohotişuri, pe unde se strecoară poteca ce duce spre vîrf, marcată pe alocuri cu bandă
roşie (traseul nr. 2) destul de rară şi, în bună parte, degradată de ploi. Urcuşul este dificil şi duce prin
grohotişuri şi peste stînca abruptă, pe contrafortul Negoiului, către piramida Pietrosului, înecată sub
blocuri răvăşite. In dreapta Negoiului Unguresc, pierdut în zare, se înalţă Vf. Haita, con semeţ şi
singuratic, dincolo de care se zăreşte coama prelungă a Tămăului-Pietrelor Roşii-Doisprezece Apostoli-
Lucaciu, minunate cetăţi cu forme bizare şi legendare din lumea de vis şi vrajă a Călimanului.
Am admirat îndelung creasta înaltă, dar soarele goneşte spre asfinţit şi noaptea caută să cuprindă
masivele de lavă împietrită. În şaua în care am poposit întîlnim alte marcaje. Urmăm traseul nr. 2, ce duce
către dreapta (est), spre Pietricelul, marcat cu bandă şi punct de culoare roşie, bandă albastră, prin partea
sudică a vîrfului şi coborîm la refugiul Luana, pe valea Izvorul Pietricelului, prin şaua ce-l separă de Vf.
Reţiţiş (marcaje : triunghiuri galbene şi albastre - traseul nr. 1, în mai puţin de o oră).
Ramificaţia e : pîrîul Drăguşul - poiana Drăguşului - cabana de vînătoare Drăguşu.
Marcaj: cruce galbenă (vezi var. U, ram. h), Durata: 3 ore (pînă la Iezerul Reţiţiş 6 ore - l2 km).
Descrierea traseului. La cîteva sute de metri de gura Negoiului pătrundem într-o mică poiană la
gura pîrîului Drăguşul ce vine din dreapta, de pe versantul nord-vestic al vîrfului cu acelaşi nume. Poteca
cu marcaj cruce galbenă ne duce spre izvoarele pîrîului, apoi prin poiană, unde intersectează crucea roşie
(varianta U pe care o vom prezenta ulterior) şi se abate apoi către dreapta (sud-sud-vest) nrmărind acest
nou marcaj, prin poiana din partea vestică a Vf. Drăguşu (1.769 m); poposim la cabana de vînătoare din
partea sud-vestică a vîrfului, unde intersectăm ramificaţia c (punct albastru) ce duce pe valea Fagului (2
ore) în valea Ilvei (tr. 6).

Varianta U : Lunca Bradului - gura Ilişoarei Mari - Ilişoara Mare - gura Cucumberţului –
Cucumberţul - vest Vf. Drăguşu - poiana (crucea) Drăguşului - şaua Nicovala (Pietricelul) –
refugiul Luana
Marcaj: cruce albastra pînă la gura Ilişoarei Mari : cruce roşie în continuare. Distanţa: 26 km.
Durata : 9-10 ore. Caracteristicile traseului: drum forestier pe Ilva (tr. 6), Ilişoara Mare şi
Cucumberţul (19 km). Face legătura cu traseul 2 de creastă. Se recomandă mai puţin iarna.
Descrierea traseului. Din Lunca Bradului urmărim şoseaua modernizată îmbrăţişată de panglica
argintie a Mureşului, străjuită de meterezele defileului constituite din aglomerate vulcanice, stînci cu
forme curioase suspendate pe versanţi. Dincolo de Mureş, calea ferată Topliţa-Deda se strecoară pe sub
peretele nordic al Gurghiului, acoperit de o mantie de brazi ce coboară pînă la marginea apei.
 Un cot al Mureşului loveşte în piept muntele din stînga şi pintenul Ilvei, uriaş ce pare durat din
beton, ne aţine calea. Părăsim şoseaua asfaltată şi ne abatem către stînga pe drumul forestier de pe valea
rîului Ilva. Trecem pe lîngă ocolul silvic situat în apropiere, de unde putem culege unele informaţii utile
de la pădurarii totdeauna plini de solicitudine şi urmăm drumul forestier ce urcă în pantă domoală.
Străbatem păduri de foioase amestecate cu brazi, pătrundem prin luminişuri scăldate în soare şi după 3 km
ajungem la gura pîrîului Unguraşul, la o primă ramificaţie (a - punct albastru) ce face legătura cu traseul
1.
Continuăm drumul pe valea Ilvei. Ne însoţesc aceleaşi poieni luminoase cu pîlcuri de foioase şi
brazi maiestuoşi. La km 6 întîlnim cea de a doua ramificaţie. Drumul se bifurcă : spre stînga, peste un
podeţ pe valea Ilvei, pe o distanţă de 13 km, iar către dreapta, pe Ilişoara Mare, cca 11 km. Lîngă podeţ,
pe un arbore, există două indicatoare cu marcajele respective : cruce albastră (Ilva) şi cruce roşie (Ilişoara
Mare). Valea este îngustă, apa spumegă printre stînci şi drumul se strecoară cu greu. Aerul ozonat şi
vegetaţia plină de viaţă ne îndeamnă la drum spre crestele înalte, unde pădurea se trage în lături şi
orizontul se deschide larg. După 2 km de la gura Ilişoarei ajungem la gura Ilişoarei Mici, afluent venit din
partea nordică, de sub Vf. Drăguşu (ram. f, marcaj punct galben). Trecem peste un podeţ pe malul opus al
Ilişoarei Mari. Valea se îngustează, versanţii devin prăpăstioşi şi drumul rătăceşte peste podeţe, de pe
malul drept pe cel stîng, strecurîndu-se pe sub stînci sălbatice, ce vor să ne închidă calea. Depăşim acest
sector şi trecem pe la gura pîrîului Ursu (afluent pe dreapta), cu apele ascunse sub un pod de lemn, şi
ajungem la cabanele forestiore de la Leorda (km 13,5, unde putem înnopta la nevoie). Drumul continuă pe
o distanţă de 3,5 km pînă la refugiul Cocoş (sau Cucumberţul), cabană forestieră situată la gurile pîraielor
cu acelaşi nume.
Părăsim Ilişoara Mare (pe care se continuă ram. g - valea Ghilcoşei spre tr. 1) şi ne îndreptăm
către stînga (nord), trecînd pe lîngă cabana forestieră pentru a urca (3 km) pe drumul văii largi a
Cucumberţului (cruce roşie). Drumul străbate prin pădure şi, pînă la poiana Drăguşului, perdeaua
întunecată a falnicilor molizi maschează frumoasele peisaje ale Călimanului. Poteca bine întreţinută
şerpuieşte prin pădure şi panta devine mai accentuată înainte de a ajunge la cabană, după un drum de cca
2 ore. Cabana de vînătoare Cucumberţul (Drăguşu), situată pe versantul sudic al Vf. Drăguşu, este
accesibilă numai în cazul cînd sîntem însoţiţi de un pădurar de la Ocolul silvic Lunca Bradului. În spatele
cabanei se găsesc două cămăruţe bune la vremea lor, pe care le recomandăm ca refugiu numai în cazuri
extreme, deoarece au fost degradate de ,,pseudoturişti".
In apropierea cabanei coboară, spre stînga (vest), pe lîngă o stîncă mare, o potecă foarte bună
(punct albastru, ram. c a Ilvei), care face legătura (valea Fagului) cu traseul nr. 6. Poteca cruce roşie se
îndreaptă către nord-est, pe latura vestică a Vf. Drăguşu, intersectează ramificaţiile e şi h (cruce galbenă)
în poiana (crucea) Drăguşului şi se îndreaptă spre nord (împreună cu tr. 1 - triunghi galben) la şaua
Nicovala (Pietricelul) - refugiul Luana.
Ramificaţia f: gura Ilişoarei Mici - cabana Drăguşu.
Marcaj: punct galben. Distanţa: 11 km - 4-5 ore.
Descrierea traseului. Drumul forestier se desprinde din valea Ilişoara Mare, la 2 km de la
confluenţa cu Ilva, şi ne călăuzeşte pe valea Ilişoarei Mici, prin păduri de molizi, pe lîngă o cabană
forestieră. De la km 4 drumul forestier începe să urce mai accentuat, iar la km 6 se sfîrşeşte. Poteca se
îndreaptă către nord-est, pe un afluent, apoi pe interfluviul ce separă bazinele celor două Ilişoare, prin
păduri şi poieniţe. Urcuşul devine mai greu pînă în plaiul Drăguşului, la cabana de vînătoare, unde
întîlnim punctul albastru (ram. c) şi crucea roşie (var. U) ce ne duce, pe sub Vf. Drăguşu, în şaua
Nicovala-refugiul Luana.
Ramificaţia g : refugiul Cocoş - valea Ghilcoşei - cotul Zebracului.
Marcaj : punct galben. Distanţa : 4 km - 2 ore.
Descrierea treseului. De la refugiul Cocoş drumul forestier al Ilişoarei Mari se abate către stînga
(nord-est) pe valea pîrîului Cocoşul. Noi ne orientăm pe poteca de pe partea dreaptă (nordică) a Ilişoarei
(marcaj punct galben). Pădurea coboară din Drăguşu pînă la potecă (în stînga noastră cum urcăm), iar
versantul opus (sudic) este plantat cu molizi pînă sub culmea Cica Mică - Cica Mare, pe unde trece traseul
nr. 1. În amont de confluenţa cu Cocoşul, Ilişoara Mare poartă numele de Ghilcoşa, rîu ce-şi adună
izvoarele de sub Vf. Cica Mare. La confluenţa cu Cocoşul stă de strajă un uriaş ,,balaur", împietrit de
veacuri, cu capul înălţat deasupra pădurii de molizi şi privirea aţintită către refugiul Cocoş. De jos, din
poteca pe care o urmăm, este greu să cuprindem cu privirea fantastica arătare, dar sus, pe culme, vom
regreta că nu am admirat mai îndelung apocaliptica figură - zmeul din poveştile copilăriei noastre.
Ne continuăm drumul de-a lungul Ghilcoşei, traversăm valea şi începem un urcuş accentuat pe
poteca ce străbate prin plantaţii, pieptiş, intersectăm traseul nr. 1 (triunghi galben) şi ne orientăm sud-est
-sud-vest, apoi către sud, cale de 2 km spre cotul Zebracului, în drumul forestier (punct albastru - varianta
C a tr. 1) de pe valea cu acelaşi nume.
Ramificaţia h: cabana Drăguşu - crucea Drăguşului - Iezerul Reţiţiş (vezi tr. 6, ram. e).
Marcaj: cruce roşie şi cruce galbenă. Durata 3 ore. Caracteristicile traseului: ramificaţia h şi
ramificaţia e, care se articulează pe poteca variantei U (cruce roşie), intersectînd-o în acelaşi
timp, constituie un traseu de legătură (cruce galbenă) între Iezerul Reţiţiş (tr. 5) şi valea Ilvei (tr.
6), desfăşurat nord-est - sud-vest, cu o lungime de 12 km - 6 ore. Trece la periferia sudică a
crestei principale, aproximativ pe curba de 1 600 m, prezentînd peisaje monotone şi puţin
semnificative.
 Traseul nr. 7. Gura Haitii - valea Haitii - Poiana Izvoarelor -Vf. Pietrosul - refugiul Luana.
Posibilităţi de acces: satul Gura Haitii, staţie auto (27 km - 45 minute). Marcaj: cruce roşie - Vf.
Pietrosul; bandă roşie (tr. 2) - şaua Negoiu; cruce roşie - şaua Feţii-refugiul Luana. Distanţa: 24
km. Durata : 8-9 ore. Caracteristicile traseului: extrem de dificil iarna, mai ales pe tronsonul
Pietrosul - Negoiu Unguresc; traseu de vară.
Descrierea traseului. Din satul Gura Haitii pornesc şase trasee ce duc spre crestele uriaşului
adormit de milenii, dar cel mai important este acesta pe care urmează să-i prezentăm, datorită faptului că
atinge cota de 2100 m, ce marchează vîrful cel mai semeţ al munţilor vulcanici din ţara noastră.
Din satul Gura Haitii părăsim şoseaua betonată, care traversează primul pod, abătîndu-se spre
stînga (sud) pe valea Negrei Şarului, şi ne orientăm către dreapta (sud-vest) pe drumul forestier de pe
valea Haitii. După 400 m ajungem la un nou pod unde întîlnim 4 marcaje : triunghi roşu ce jalonează
poteca ce se strecoară pe lîngă rîu, aproximativ 300 m pînă la gura Paltinului, apoi încă 400 m pe valea
acestuia pînă la locul unde a fost găsit megalitul gravat de la Gura Haitii; punct albastru ce se îndreaptă
nord-vest (dreapta) pe Piciorul Hîrlei (tr. 12); cruce albastră (tr. 13) şi cruce roşie (tr. 7) traversează cel
de al doilea pod peste pîrîul Haitei, spre magazinul forestier unde ne putem completa aprovizionarea.
În continuare pornim pe valea pîrîului Haita - afluent pe stînga al Negrii Şarului - pe drumul ce
urmăreşte malul drept pe care aleargă, fără întrerupere, maşini grele ce transportă trunchiuri uriaşe de
molid spre moderna fabrică de cherestea de la Vatra Dornei. Pe stînga drumului, plantaţia de molizi
acoperă Dealul Batoşului pînă aproape de vîrf. După cca 1,5 km se desprinde către dreapta, pe lîngă
cabanele muncitoreşti, drumul forestier de pe valea Panacului, din care o cărare duce spre Vf. Pietrele
Roşii, unde face legătura cu traseul nr. 8, şi se continuă către Dornişoara (tr. 13 - cruce albastră).
Drumul nostru continuă pe valea Haitii (cruce roşie), printre plantaţii de molizi tineri şi trece
peste un pod ce îmbrăţişează malurile pîrîului Babei, un firicel neînsemnat de apă, ca toţi afluenţii de pe
partea dreaptă a rîului Haita (stînga), veniţi din Dealul Batoşului. Pe versantul opus, pădurea se sfîrşeşte
brusc şi din împărăţia ierburilor şi a zmeurişului se înalţă cîteva stînci cu forme curioase, constituite din
aglomerate vulcanice. De la gura Pădureţului, afluent pe stînga, încătuşat între stînci, drumul nostru trece
pe malul apei, prin pădurea de molid. Vechi baraje din lemn şi piatră zăgăzuiau în două rînduri apele
Haitii, formînd lacuri de unde porneau plute constituite din ,,catarge de brad" ce săltau jucăuşe gonind
spre fabricile de cherestea din Vatra Dornei.
Fig. 30 - Structura traseului 7
La circa 4 km de la plecare, se desprinde către dreapta drumul de pe valea Tămăului. Continuăm
să urcăm pe drumul ce urmăreşte valea Haitii şi după ce lăsăm în urma noastră fostul hait de la gura
Izvorului Tămăului, întîlnim un al treilea baraj, foarte vechi, în cea mai mare parte distrus. Îl traversăm,
zăbovind o clipă pentru a privi jocul liniştit al păstrăvilor din apele minusculului lac din amont, unde
pescuitul este interzis. După ce am urcat încă 2,5 km spre izvoarele Haitii, întîlnim cea de-a treia
ramificaţie către dreapta, pe valea Paltinului, care-şi adună izvoarele de sub Vf. Măieriş (1.885 m).
Urmărim firul văii Haita trecînd prin poieniţe, pîlcuri de molizi, traversăm de mai multe ori pîrîul şi
ajungem în poiană, unde se întîlnesc două pîrîiaşe venite din partea estică şi vestică a Vf. Haitii - con
solitar ce răsare semeţ în faţa noastră. După ce am parcurs o treime din traseul nr. 7, drumul forestier se
termină în punctul denumit Fundu Haitii.
Traversăm pîrîul şi continuăm să urcăm pe cărarea de pe versantul estic al văii, chiar pe sub
versantul vestic al Vf. Haitii. Amintim faptul că marcajul cruce roşie, care a însoţit traseul străbătut cît şi
în continuare, este foarte rar şi chiar greu de descifrat.
După ce am parcurs circa 1 km printr-o poiană, traversăm perpendicular pîrîul şi revenim pe
versantul vestic, unde cărarea străbate un sector cu pantă accentuată acoperită de bălării şi urzici. După
cca 100 m, trecem pe lîngă un izvor şi o stînă veche şi ne abatem către stînga, pe poteca bătută de oi,
orientată paralel cu valea Haitii. Ajungem apoi în poteca de sus a poienii, de unde pătrundem în pădurea
întunecoasă de molizi, străbătută de o potecă bună cale de circa 1 km. Apariţia jnepenilor rătăciţi printre
molizi ne vesteşte apropierea zonei alpine. Cărarea se reîntîlneşte cu pîrîul şi îl traversează din nou chiar
în locul unde pîlcurile de jnepeni se trag în lături făcînd loc unei deschideri - un uluc orientat pe direcţia
nord - sud presărat cu stînci imense şi brăzdat în lung de undele reci şi limpezi ale pîrîului pe valea căruia
am urcat. Ajungem apoi în partea de sus a poienii ,,Izvoarele Haitii" (Poiana Izvoarelor) - loc minunat
pentru instalarea corturilor şi construirea unei cabane, unde întîlnim traseul est - vest (nr. 2), marcat cu
punct roşu şi bandă albastră. Cîndva a existat aici o construcţie a cărei fundaţie se mai observă în partea
vestică şi, uneori, turiştii care înnoptează improvizează adăposturi din plăcile andezitice răvăşite prin
poiană.
Am depăşit limita superioară a pădurii şi din poiana largă, mărginită de jnepeni, privim pînă
departe spre piramida uriaşă a Pietrosului ce domină cetatea de lavă împietrită a Călimanului, străjuită de
căldări imense în care s-au acumulat, odinioară, enorme cantităţi de gheaţă ce lunecă apoi pe firul văilor.
Din Poiana Izvoarelor putem să ne îndreptăm către refugiul Luana, pe ,,drumul Mariei Tereza", o cărare
largă care şerpuieşte prin ţesătura de jnepeni de sub căldările Pietrosului. Această variantă (V) -
corespunzătoare traseului marcat cu punct roşu (traseul nr. 2), care jalonează caldera, cît şi celui însemnat
cu bandă albastră (acelaşi traseu nr. 2), orientat transversal faţă de valea Haitii - este strict obligatorie pe
vreme rea, iarna şi mai ales primăvara, cînd avalanşele împiedică accesul spre Vf. Pietrosul.
Poteca traseului nr. 7, care pătrunde printre jnepeni, intersectînd ,,drumul Mariei Tereza",
urmăreşte firul de apă rostogolit de sub Vf. Pietrosul. De-a lungul culoarului acoperit de blocuri întîlnim o
stîncă uriaşă aplecată deasupra apei. Urcăm pe pîrîu către sud, prin despicătura ce străbate ţesătura de
jnepeni şi atunci cînd panglica de argint se abate către est - trăgîndu-se spre Pietrosul - o părăsim
înaintînd pieptiş, pe poteca abruptă ce duce în şaua din Coada Pietrosului, menţinînd direcţia sudică.
Ajunşi pe culmea acoperită de iarbă, ne orientăm spre sud-est şi urcăm un mamelon înalt, de asemenea
înierbat; din vîrful lui ne îndreptăm spre est, direcţie în care iarba începe să fie înlocuită, treptat, de
stîncărie. Un perete, adevărat meterez de piatră, ne obligă la o scurtă căţărare pe blocurile instabile. Din
piatră în piatră, ajungem în vîrful Pietrosul - o uriaşă piramidă de lavă împietrită acoperită de fragmente
dezagregate, care domină platoul alungit spre sud-est, suspendat la altitudinea de peste 2 000 m. Este cea
mai accesibilă cale din partea nordică, foarte dificilă totuşi, deoarece andezitul alterat se desprinde uşor,
iar grohotişul se rostogoleşte destul de rapid. Traseul se recomandă numai turiştilor încercaţi şi pe vreme
bună, deoarece nu este vorba de o cărare propriu-zisă, ci numai de un urcuş pe un versant pietros, presărat
cu petice de iarbă sau muşchi.
De sus se deschide frumoasa panoramă a versantului sudic al Pietrosului, care coboară departe,
către valea Mureşului. În stînga se zăresc căldările de unde-şi adună izvoarele Ilva Mare şi afluenţii săi ce
zoresc spre sud, să ducă Mureşului prinosul de ape, rostogolite în spume printre stînci şi răcorite în umbra
pădurilor dese de molid. Pe timp senin, zărim aşezările din Depresiunea Gheorgheni; în faţă, dincolo de
spintecătura Mureşului, munţii vulcanici ai Gurghiului, iar spre dreapta crestele zdrenţuite ale Tihului,
Gruiului şi Ciungetului. Copleşiţi de măreţia naturii, întoarcem privirea către nord şi admirăm frumoasele
stînci sculptate de ape şi vînt din Tămău, Pietrele Roşii, Doisprezece Apostoli, Lucaciu; spre dreapta se
înalţă conul solitar al Pietricelului, iar în faţă cupola rotunjită a Negoiului Românesc, acoperită de blocuri
dezagregate. Ne odihnim puţin şl, cu satisfacţia de a fi cucerit cel mai înalt vîrf al lanţului vulcanic din
ţara noastră, privim pînă departe şi admirăm frumoasele peisaje ce se deschid spre Rodna, Giumalău şi
Ceahlău. Versantul sudic al Pietrosului, presărat cu turnuri şi ciuperci de lavă, acoperit de pînze de
grohotişuri, tinde departe către valea Mureşului (traseul nr. 6, triunghi albastru).
Coborîm în estul piramidei, unde se desfăşoară un larg platou acoperit cu smocuri de iarbă.
Poteca bandă roşie (tr. 2) se menţine tot timpul în apropierea abruptului nordic. Traseul este foarte uşor,
cu pantă insensibilă, presărat pe alocuri cu blocuri mari. Din cînd în cînd apar mici denivelări sau porţiuni
mai stîncoase. În faţa noastră, pe stînga, din mijlocul platoului se înalţă uşor Vf. Negoiu Unguresc (2.081
m), de unde zorim spre şaua ce-l separă de Pietricelul. Trecem pe lîngă refugiul Negoiu (stîlp indicator) şi
coborîrea se face printre stînci şi lespezi de piatră, apoi printre pîlcuri de jnepeni şi ienuperi. Din nou un
sector abrupt, stîncos, şi ne apropiem de cupola împietrită acoperită de jnepeni, pe care o ocolim prin
dreapta. Printre jnepeni şi ienuperi ajungem în şaua Negoiu (Negoiu Unguresc-Pietricelul) (stîlp
indicator), unde întîlnim ,,drumul Mariei Tereza", marcat cu bandă albastră şi punct roşu (traseul nr. 2), de
sub căldările glaciare suspendate pe versantul nordic al Pietrosului şi Negoiului Unguresc, de unde se
îndreaptă către est, spre Călimanul Cerbului (traseul nr. 2) sau Topliţa (traseul nr. 5). Traseul nr. 7, din
şaua amintită, se orientează către refugiul Luana, prin şaua Negoiu Românesc-Pietricelul (şaua Feţii).
În şaua Negoiu întîlnim crucea albastră (traseul nr. 6, ramificaţia d) care vine de la gura
Pietrosului stabilind contactul cu traseul nr. 6, marcat cu triunghi albastru, ce urcă spre Vf. Pietrosul,
făcînd legătura - prin valea Ilvei şi a Dumitrelului - între Lunca Bradului şi Gura Haitii. Urcăm pe
,,drumul Mariei Tereza" (bandă albastră, punct, bandă şi cruce roşie) spre versantul vestic al Pietrosului,
apoi ne abatem spre stînga pe un drum larg de tractor (cruce roşie) ce duce prin şaua Feţii (1.770 m) ce-l
separă de Negoiu Românesc, situat ceva mai la nord, către refugiul Luana - punct terminus al traseului
nostru, de unde crucea roşie trece pe flancul nordic, pe sub Vf. Reţiţiş, pe drumul de tractor, în şaua
Reţiţiş-Bradul Ciont, unde reîntîlnim marcajul de creastă (tr. 2) şi tr. 5 - Topliţa.
Pe versantul vestic al Negoiului Românesc se observă de departe drumul folosit de camioanele
de mare tonaj, care ocolesc vîrful în serpentine strînse către refugiul Luana (tot aici ajung şi traseele 1 şi
5).

Varianta V : Poiana Izvoarelor (Haitii)-,,Nicovala"-refugiul Luana.

Marcaj: bandă albastră şi punct de culoare roşie; bandă roşie. Distanţa : 11 km. Durata : 4 ore.
Descrierea traseului. De la Poiana Izvoarelor ne abatem spre stînga (est). Urmărim ,,drumul
Mariei Tereza", potecă bătătorită ascunsă în jnepeniş, traversăm cîteva văi torenţiale şi culoare de
avalanşe acoperite de grohotişuri, care vin de sus, din uriaşele cupe suspendate pe flancul nordic al
Negoiului. Străbatem poiana largă presărată cu blocuri răvăşite de lavă împietrită, printre care rătăcesc
izvoarele Dumitrelului, fire de beteală argintie venite din căldările Pietrosului, ocupate odinioară de stive
imense de gheaţa. Poteca coboară pe un traseu abrupt şi trecem din nou printre jnepeni, urcînd către
piciorul Boscădăului, unde se deschide o poieniţă cu o cabană, în cea mai mare parte distrusă. Poteca se
înfundă din nou în ţesătura de jneapăn coborînd în văile torenţiale de pe flancul nordic al Negoiului
Unguresc. De aici ea urmăreşte curba de nivel şi curînd ne scoate în şaua dintre Negoiu şi Pietricelul (stîlp
indicator), unde întîlnim crucea albastră (traseul 6, ramificaţia d) care vine din Lunca Bradului, pe valea
Ilvei şi Negoiului, şi merge la refugiul Luana. Aici soseşte şi traseul nr. 7, marcat cu cruce roşie, care de
la Poiana Izvoarele s-a abătut spre dreapta, urcînd în Vf. Pietrosul, de unde coboară (bandă roşie) prin
Negoiu Unguresc. Traseul acesta (nr. 7) ne părăseşte apoi din nou şi se îndreaptă către stînga, prin şaua
Pietricelul-Negoiu Unguresc, la cabana Luana.
Drumul nostru (punct şi bandă roşie, bandă albastră - tr. 2) ocoleşte Vf. Pietricelului prin dreapta (sud) şi
ajunge pe platoul Reţiţişului, de unde jalonează extremitatea nord-estică a calderei. Din şaua ce separă
cupola singuratică a Pietricelului de culmea prelungă şi zdrenţuită a Reţiţişului (stîlp indicator) folosim
drumul de tractor, marcat cu triunghi albastru sau poteca jalonată de triunghiul galben (traseul 1) ce duce
la refugiul Luana, în caldera Călimanului. Pe buza acesteia ne oprim pentru o clipă şi privim uriaşa pîlnie
pe unde se înălţau odinioară coloane nesfîrşite de fum şi se revărsau valuri de lavă.
Pe lumină zărim, în dreapta potecii ce coboară din şa, căldarea vestică aninată sub Vf.
Reţiţişului. Stive masive de gheaţă au sfredelit această uriaşă ştirbitură în coasta muntelui, agăţată
deasupra pădurilor întunecoase de molizi, mărginită de pereţi abrupţi, şlefuiţi şi zgîriaţi, pe care lunecă
năvalnicele valuri ale avalanşelor de zăpadă, rostogolite pînă departe. În miez de vară, pîraiele prăvălite în
spume peste cascade se afundă în pădurile nesfîrşite de molid.
Ochii se închid obosiţi şi cabana ne îmbie la odihnă, iar în zori, cînd soarele învăluie crestele
Călimanului, minunatele peisaje ne cheamă sus, în împărăţia fără de sfîrşit a magnificelor ,,statui".

Traseul nr. 8. Vatra Dornei - Vf. Doisprezece Apostoli - Vf. Tămăului - Coada Pietrosului
(Cotul Măierişului) - Vf. Tihu - Vf. Tătarului - Lunca Bradului.
Posibilităţi de acces : din partea nordică, de la Vatra Dornei, staţie C.F.R.; de pe flancul sudic -
defileul Mureşului - cu punct de plecare Lunca Bradului (staţie C.F.R. şi auto), 22 km vest
Topliţa - 45 minute. Marcaj: triunghi albastru pînă la Apa Rece; punct roşu pînă la Coada
Pietrosului; bandă albastră (2 km - şaua Gruiului); cruce galbenă - Lunca Bradului. Distanţa : 69
km. Durata: 22 ore. Caracteristici: este un traseu transversal nord-sud (axialul nord-sud); mai
puţin indicat iarna; se recomandă în sensul prezentării, pentru a evita diferenţa de altitudine - mai
mare în cazul cînd plecăm din Lunca Bradului.
Descrierea traseului. Desfăşurat aproape în totalitate pe culme, oferă drumeţilor peisaje de
neuitat şi în cea mai mare parte este uşor de parcurs datorită denivelărilor relativ reduse, mai ales de la
nord către sud. Străbate regiunea cea mai frumoasă şi mai enigmatică - lumea ,,statuilor din cetăţile
străvechi" ale Călimanului, pe un traseu tangent Vf. Pietrosul, masivul vulcanic cel mai înalt din ţara
noastră. Este un traseu însă foarte lung (aproape 70 km) care poate fi parcurs în două şi mai ales în trei
zile, iar cazarea se poate face numai în refugii rudimentare (cabane forestiere). Este recomandabil pentru
cei ce folosesc corturi.
Cel mai indicat este ca să străbatem acest tresau în două sau trei etape, oprindu-ne pentru cazare
la refugiul Luana sau la una din cabanele muncitorilor forestieri. Scurtarea se poate face şi prin folosirea
autobuzului pînă la Neagra Şarului, de unde traseul nr. 11 (triunghi albastru) şi punctul roşu al calderei ne
duc la Apa Rece, unde întîlnim poteca de culme, sau prin folosirea camioanelor forestiere care circulă pe
versantul sudic de la Fundu (izvoarele) Fîntînel la Lunca Bradului; eventual, de sub Tihu putem coborî
spre stînga (est) pe pîrîul Tihul Ilvei (punct albastru) la refugiul Ilvei (traseul 6, cruce albastră) sau către
dreapta, pe pîrîul Rusca (triunghi albastru) în drumul Tihului, cruce albastră, la Răstoliţa (traseul 15).
Traseul acesta reprezintă de fapt îmbinarea a două tronsoane ce corespund versantului nordic al
Călimanului, cu plecarea din Vatra Dornei şi, respectiv, celui sudic - valea Mureşului, avînd ca punct de
intrare în masiv localitatea Lunca Bradului. Ca urmare, descrierea va fi făcută separat, în funcţie de cele
două aşezări amintite.

Tronsonul nordic : Vatra Dornei - Doisprezece Apostoli - Coada Pietrosului.

Din gara Vatra Dornei-Băi, cu aspect de castel medieval, traversăm podul îngust rezervat
pietonilor şi, dincolo de apele repezi ale Dornei, la intrarea în parcul băilor, întîlnim săgeata purtătoare a
semnului triunghi albastru, cu indicaţia : Vatra Dornei - Doisprezece Apostoli - 9 ore; Terasa Veveriţa-
Dealul Negru 5 km - 3 ore, care ne călăuzeşte paşii spre crestele înalte ale Călimanului, pe cel mai frumos
traseu al impresionantei cupole vulcanice.
De la clubul băilor, drumul duce prin frumosul parc cu molizi seculari, printre ramurile cărora
aleargă veveriţe jucăuşe admirate de cei ce vin în frumoasa staţiune ascunsă în inima munţilor şi mai ales
de copii extaziaţi de aceste ,,marionete" pline de viaţă şi fantezie, care nu se sfiesc să culeagă alune şi
nuci din mîna acelora care le privesc. După cca 45 minute de mers pe jos, ajungem la ,,masa lui Terente",
un chioşc pentru adăpostirea celor sosiţi la cură, de unde se deschide o frumoasă privelişte către Vf.
Ouşoru. Poteca urcă treptat pe versantul nordic al Dealului Negru (Vf. Diecilor - 1301 m), către
trambulina de schi, străbate prin fîneţe şi se înfundă în desişul pădurii. De la ,,masa lui Terente" drumul
părăseşte parcul, trece prin pădure şi duce direct în Vf. Diecilor (Dealul Negru), înconjurat de o poiană
largă. Pînă la vîrf parcurgem o distanţă de 5 km, iar diferenţa de nivel este de cca 500 m. Putem folosi şi
telescaunul cu lungimea de 3250 m, cu plecarea din strada Negreşti, din apropierea băilor.
De sus, din foişorul Vf. Diecilor, se desfăşoară întreaga panoramă a Ţării Dornelor : spre nord-
vest Ouşoru cu vîrful despădurit, uriaşă cuşmă înverzită; atunci cînd norii negri învăluie cupola, acest
barometru natural, verificat de veacuri, vesteşte ploaie mocnită sau torenţială; la nord, pintenul Runcului
(separă Bistriţa de Dorna) pe care se răsfaţă ,,castelul" din lemn al cabanei, iar Bîrnărelul stă de strajă spre
Soare-răsare; masivul Giumalăului, sprijinit de contraforturi, se înalţă falnic printre munţii Dornelor; apoi
Rarăul, cu ,,castelul” său de argint dominat de Pietrele Doamnei şi dincolo, peste şanţul adînc al Bistriţei
- ale cărei ape se prăvălesc în căldări adînci - creasta crenelată a Pietrosului, ce sclipeşte scăldată în soare;
în sud şi sud-vest, peste norodul de măguri, în trei arcuri mari, îşi profilează spinările pe albastru cerului
Călimanul, cel mai semeţ dintre munţii vulcanici, iar la poalele lui cotlonul Şarului, străbătut de valea
largă şi însorită a rîului Neagra; spre vest şi nord-vest, Măgura - ce pare că se prelungeşte cu Inăul şi
Pietrosul Rodnei. Rotim privirea către nord şi admirăm panglica de argint a Dornci. Splendid şi fantastic
apare apusul de soare.
Din Dealul Negru ne îndreptăm spre vest, pe lîngă pădure, şi curînd întîlnim drumul de care ce
urcă de la stadion prin poienile Negreştilor, printre sălaşe ce ne pot oferi adăpost la nevoie. Coborîm spre
sud-vest pe drumul comunal, ce urmăreşte cumpăna apelor şi, totodată, limita dintre pădurea desfăşurată
pe dreapta şi păşune. După cca 2 km de la vîrf, ajungem în şaua de la fundul (obîrşia) Pîrîului Roşu, cu
altitudinea de 1100 m. Din dreapta, pe valea pîrîului amintit, urcă cale de 5 km drumul forestier venit din
marginea vestică a oraşului Vatra Dornei, continuat cu un drum obişnuit, care, împreună cu drumul pe
care am venit, se continuă spre stînga pe valea Sărişorului Mic, către Şaru Dornei.
Din şa, urcăm domol către sud cîteva sute de metri pe liziera pădurii, apoi ajungem pe un mic
vîrf (1148 m), de unde cărarea se orientează spre vest şi pătrunde în pădure. Coborîm puţin, apoi urcăm
uşor ocolind două “cocoaşe” ale culmii: prima, prin partea nordică, iar a doua, prin sud, şi ajungem din
nou într-o şa (Zăurele) la cota de 1170 m, unde poteca noastră este intersectată de traseul nr. 9 (bandă
albastră) care se duce către dreapta (nord) şi după 1 km face legătura cu drumul forestier de pe valea
Secului spre Dorna Candrenilor (9 km de Vatra Doraei); tot la Dorna Candrenilor (la bariera de lîngă
biserică) ne poartă şi poteca ce trece prin poienile din Vf. Munceilor (1.258 m); marcajul cruce albastră
(traseul nr. 9) se îndreaptă şi către sud coborînd prin pădure cale de 1,5 km; apoi, prin poieni, spre Şaru
Dornei.
Traseul nostru (nr. 8 - triunghi albastru) urcă din şa prin pădure pe creastă, trece peste o cupolă
cu altitudinea de 1301 m, dincolo de care ajungem în Poiana Spînzului (1.210 m). După ce am coborît 1,3
km de la cupolă prin pădurea tînără - pe direcţia vest şi apoi nord-vest avînd în faţă Vf. Priporu (1.305 m)
trebuie să ne abatem către stînga, mai întîi spre vest, apoi sud-vest. În cazul cînd urcăm Priporul în
direcţia nord-vestică, poteca duce spre Dorna Candrenilor. Numeroase stîne şi sălaşe risipite în poiana
Spînzului ne oferă adăpost; spre dreapta (nord-vest) se abate ramificaţia ce coboară prin pădure, care
ajunge după cca 1,5 km la drumul forestier de pe valea pîrîului Piatra şi, după încă 3 km, în satul Poiana
Negrii. În sens opus (stînga) coboară - din şaua ocupată de poiana Spînzului - o cărare (sud-vest) care
după 2 km face legătura cu drumul forestier de pe valea Sărişorului Mic (traseul nr. 10 - bandă galbenă).
Traseul nostru (nr. 8 - triunghi albastru) se menţine pe direcţia sud-vest urcînd şi coborînd uşor
,,cocoaşele” împădurite care jalonează culmea. După ce am parcurs o distanţă de 3 km, coborîm din nou
într-o şa joasă (1.190 m) unde intersectăm traseul nr. 10 (bandă galbenă) venit din dreapta (vest), din
Poiana Negrii, pe drumul forestier de pe valea pîrîului Gligu, cale de 4 km – iniţial prin sat, apoi prin
pădure şi, în continuare, încă 2 km pe o potecă. În sens opus (stînga, est), poteca ne scoate, după 1,5 km,
în drumul forestier din valea Sărişorului Mic care străbate 6 km pînă la primele case din comuna Şaru
Dornei.
Fig. 31
Traseul nostru (nr. 8) urmăreşte culmea împădurită care, pe o distanţă de 2 km, se menţine în
jurul altitudinii de 1200 m. Poteca iese la lumină în Poiana Snopului, iar izvoarele Sărişorului Mic se
găsesc foarte aproape, la 200-300 m către est, şi numai cu 20 m mai jos. Chiar de la intrarea în poiană,
cărarea urcă mai accentuat spre sud-vest, pe lîngă pădure, spre vîrful împădurit din faţă, Buza Şerbei
(1.530 m). La capătul Poienii Snopului trecem pe lîngă un grup de barăci şi pătrundem în pădure. După
cîteva sute de metri, ajungem într-o nouă poiană, prin care poteca urcă mult mai accentuat, pe o distanţă
de circa 0,5 km, pe lîngă cîteva barăci, apoi prin pădure (1,5 km) şi ajungem într-o poiană, desfăşurată pe
creastă, la cca 1 km sud-est de Vf. Buza Şerbei, la cota de 1550 m.
Amintim turiştilor care parcurg traseul în sens invers că sînt tentaţi să urmărească cărarea de pe
culme, în loc să se abată către dreapta (în unghi drept) pe poteca ce pare că se îndreaptă către vale şi care,
în realitate, atinge punctul mai sus-amintit.
De la cota de 1 550 m (1 km sud-est de Vf. Buza Şerbei) ne îndreptăm către sud-sud-est,
abătîndu-ne spre stînga, în unghi drept. După ce am parcurs mai puţin de 200 m, intrăm în pădure, prin
care poteca urcă uşor pe o distanţă de 600-700 m. Străbatem apoi o nouă poiană cu o lungime de
aproximativ 700 m, situată într-o regiune mai plată a culmii (cota 1 610 m), o jumătate de kilometru prin
pădure şi ajungem în poiana de la Apa Rece (1.630 m), unde întîlnim traseul nr. 11 (triunghi albastru).
Denumirea a fost dată de izvorul situat puţin mai la est de culme şi care constituie obîrşia Melintenilor
(Runcu), afluent pe stînga al rîului Neagra Şarului. La cîteva sute de metri vest de culme (dreapta), sub
stînci, se găseşte o stînă situată pe traseul nr. 11, la o distanţă de 11 km de satul Poiana Negrii; în sens
opus, marcajul triunghi albastru ne duce în localitatea Neagra Şarului (10 km).
Fig. 32 - Masivul Căliman. Schiţă panoramică a sectorului Vf.Lucaciu - Vf. Tămăului
La Apa Rece ne părăseşte triunghiul albastru, care ne-a îndrumat paşii de la Vatra Dornei,
orientîndu-se spre stînga, prin Plaiul lui Ţarcă, pentru a coborî la Sărişor şi, în continuare, la Neagra
Şarului (traseul nr. 11). În schimb, pe drumul de creastă ne va călăuzi punctul roşu, care a urcat tot din
stînga, din Neagra Şarului (stîlp indicator), pe valea Melintenilor, pînă la obîrşie, la Apa Rece. Marcajul
acesta cu densitate bună, dar fixat mai ales pe pietre (iarna este acoperit de zăpadă), ne va însoţi pînă la
intersectarea traseului axial est-vest (nr. 2), în şaua de la Coada Pietrosului. De la Apa Rece
(aprovizionarea cu apă este obligatorie, deoarece pînă la Pietrele Roşii nu mai întîlnim altă sursă) ne
îndreptăm spre sud pe cărarea largă care străbate un platou invadat de jnepeni, urcînd domol şi deviind
treptat spre sud-vest şi, după ce am parcurs 2 km, ajungem în Vf. Lucaciu (1.770 m), poartă de intrare
în ,,cetăţile" Călimanului cu interesante ,,statui" risipite pe o distanţă de 13 km, pînă dincolo de Vf.
Tămăului.
De sus, de pe vîrful golaş al Lucaciului, ni se oferă o minunată perspectivă asupra Ţării
Dornelor. In faţa noastră, către miazăzi, meterezele Călimanului, cu uriaşa pîlnie împlîntată în inima
colosului de piatră. Pierdută în zare, creasta crenelată a Negoiului Unguresc, dominată de piramida
Pietrosului. În stînga, Vf. Reţiţişului, cu frumoase căldări glaciare suspendate pe povîrnişul nordic, din
care izvorăsc numeroase pîraie ce saltă înspumate peste cascade, pierzîndu-se în desişul întunecatelor
păduri de molid. Alături stă de veghe Pietricelul, con semeţ avîntat către înaltul cerului. Privirea lunecă şi
peste plaiurile domoale ale Voievodesei, admirînd, totodată, şi culmile pleşuve ale vîrfurilor Căliman-
Izvor şi Călimanul Cerbului, ce coboară în trepte largi spre răsărit, către Păltiniş şi Drăgoiasa, unde se
înfrăţesc cu Munţii Dornelor (Munţii Bistriţei).
Privim drumul străbătut şi, departe, dincolo de Dealul Negru, se iveşte Vatra Dornei, străjuită de
semeţul Ouşoru şi apărată de zidul Bîrnărelului; în dreapta, bazinetul înverzit al Şarului, străbătut de
panglica de argint a rîului Neagra, ce rătăceşte în bucle largi printre perdele de arini; în stînga,
Depresiunea Poienii, cuibărită printre plaiurile domoale ale Bîrgăului; case mici ce par adevărate jucării
risipite pe întinsele covoare ale fîneţelor; pierdut în zare, Suhardul şi, pe undeva, Inăul Rodnei; în colţul
de nord-est, măreaţa cupolă a Giumalăului şi creasta de cocoş a Pietrosului din Munţii Bistriţei.
Copleşiţi de măreţia peisajelor, ne aşezăm pe un petic înverzit şi ne odihnim după atîta drum.
Privim în răstimp norodul de stînci ce ne aţine calea spre Doisprezece Apostoli. Stînci semeţe, constituite
din fragmente de lavă, cimentate, curioase păpuşi ce par adunate pentru un spectacol de gală pe o scenă
nesfîrşită, acoperită de uriaşul covor verde din faţa Lucaciului, etajate în bazinul Pîrîului cu Peşte.
Contemplăm frumosul ,,Guşter”, ,,Camila" şi celelalte forme bizare ce măresc curiozitatea şi amplifică
fantezia. Puzderie de stînci îngrămădite sau răvăşite în jurul Lucaciului. Privim îndelung minunatele
sculpturi şi în visarea noastră străbatem prin bezna mileniilor. Admirăm măiestria ,,necunoscuţilor artişti"
ce au lăsat minuni dăltuite cu multă trudă. Pipăim materialul şi observăm îngrămădirea haotică a
fragmentelor fixate în topitura de lavă sau prinse în cimentul fin al cenuşii vulcanice, consolidată datorită
apei şi presiunii. Ne trezim din visare şi ne închinăm în faţa naturii, meşter neîntrecut şi plin de fantezie,
care a modelat curioasele ,,statui" din cetăţile îmbătrînite ale Călimanului. Dezagregarea datorată
îngheţului şi dezgheţului, apele de ploaie şi vîntul au fasonat aglomeratele vulcanice, cu rezistenţă
diferită, transformîndu-le în curioase forme.
Am străbătut din Vatra Dornei pînă în Vf. Lucaciu cale lungă, ce depăşeşte 25 km (8 ore); în faţa
noastră se deschide un drum străjuit de numeroase ,,sculpturi suprarealiste" ce aparţin grupului
Doisprezece Apostoli (1.760 m). Din Lucaciu paşii urmăresc drumul de creastă ce se trage în lături, pe
versantul estic, printre jnepeni, ocolind vîrful stîncos, acoperit de lespezi de piatră. Ieşim din nou în
creastă în dreptul unei stînci, turn semeţ avîntat către înaltul cerului. În faţă se deschide un platou larg,
acoperit de jnepeni şi ienuperi ce urcă în pantă domoală spre grupul “Apostolilor”, himerică îngrămădire
de forme bizare, minuni ale naturii.
Străbatem cale de 1 km întinsul covor verde al păşunilor înalte, acoperit la început de toamnă de
afine şi merişoare răcoritoare, cu numeroase stînci orînduite într-un cerc, în mijlocul căruia tronează un
bloc mai semeţ cu înălţimea de 12 m. Gruparea celor 12 stînci a aprins fantezia ciobanilor, care au
asemuit acest capriciu al naturii cu ,,Cina cea de taină" a celor Doisprezece Apostoli. De aci şi denumirile
mai puţin folosite de ,,Mucenicii" sau “Munceii". Razele soarelui sclipesc şi învăluie în lumină
splendidele apariţii din cetăţile Călimanului, adormite de veacuri, fantezii uluitoare pe care numai natura
le poate zămisli. În drum ne răsare ,,Moşul" cu ,,părul” încărunţit, cu ,,sprîncene” albite şi cu ,,fruntea”
brăzdată de riduri. Privim şi admirăm acest colos, figură apocaliptică ce pare o dublură a legendarului
,,Sfinx" din Egiptul faraonilor. Miraţi, rămînem în loc şi aşteptăm să fim dojeniţi de uriaşul stăpîn căruia
ani îndrăznit să-i tulburăm gîndurile şi să-i pătrundem misterele. Bătrînul, gîrbovit sub povara mileniilor,
pare adormit. Fericiţi că am scăpat de ochii marelui ,,inchizitor”, ne furişăm spre celelalte ,,sculpturi”.
Rătăcim printre stînci şi gîndul zboară departe, spre faraonii împietriţi din “Valea regilor". Zărim o stîncă
ce priveşte spre marele stăpîn; o contemplăm, şi, în fantezia noastră, o asemănăm cu statuia lui Ramses al
II-lea. Trecem fermecaţi printre stînci, privim din toate unghiurile şi în mintea noastră se derulează
legendele Olimpului şi măreţele statui ale Egiptului.
Am admirat fiecare uriaş în parte şi, cutremuraţi de măreţia naturii, ne îndepărtăm, pentru a
putea cuprinde cu privirea întregul grup sculptural al ,,Apostolilor”, impresionantă privelişte dăltuită în
piatră, care, văzută în apus de soare, devine mai fantastică, o lume de basm pierdută în adîncurile
mitologice. In faţa grupului, ca un străjer al marelui bătrîn, apare o stîncă zveltă, cu ,,părul” buclat
asemenea unui ,,mareşal napoleonian"; privim şi admirăm splendidul cap sculptat cu migala unui mare
artist.
Părăsim legendarele ,,statui” urcînd cărarea ce trece prin partea lor estică (către stînga), spre
crestele înalte ale Călimanului. Imediat spre stînga, după ce am părăsit ultima stîncă frumos buclată
(Mareşalul), întîlnim traseul nr. 12, marcaj punct albastru, care urcă de la Poiana Negrii pe valea
Negrişoarei şi, după ce ne însoţeşte cîteva sute de metri spre sud, coboară printre ,,statuile" piciorului
Hîrlei, la Gura Haitii (traseul 1), unde cabanele bine amenajate ale exploatării forestiere oferă turiştilor
adăpost. Celor al căror timp le este drămuit, le amintim că autobuzele cît şi maşinile de ocazie îi duc în
cca 40 minute la Vatra Dornei. Cei ce au corturi pot înnopta printre stîncile ,,Apostolilor", de unde a doua
zi vor continua traseul de creastă.
Fig. 33
În şaua dintre ,,Apostoli" şi Pietrele Roşii (denivelare de aproape 150 m pe o distanţă de 1 km),
pe stînga potecii, o acumulare masivă de stînci din care se înalţă ,,căciula", imensă cupolă de aglomerate
vulcanice, cu pereţi prăpăstioşi, cu baza îngropată în pădurea de molizi, iar pe vîrf cu brazi singuratici. Ne
îndreptăm paşii spre sud, apoi spre sud-vest, către haosul Pietrelor Roşii din care răsare un turn uriaş, cu
perete abrupt de peste 30 m, către vest (în apropiere se găseşte o stînă ce oferă adăpost vremelnic). Semeţ
se înalţă către cer un obelisc, ac uriaş -,,Claia de otavă" (26 m înălţime) -, ce străjuieşte cetatea ,,Pietrelor
Roşii", la baza căruia susură un izvor cristalin, cu apă rece, umbrit de pîlcul de molizi ce s-au avîntat spre
culmile înalte (cărarea care coboară în stînga). Surprinşi de absenţa frumoaselor sculpturi, regretăm că am
păşit pe acest drum şi nu am întîrziat mai îndelung în faţa ,,Apostolilor", de unde să coborîm pe Piciorul
Hîrlei (tr. 12 - punct albastru) pentru a contempla ,,Godzila" şi Poarta de Piatră, ,,Bufniţa" şi celelalte
minuni ce răsar dintre molizi.
Am strabătut, se pare, inutil 4 km şi, dezamăgiţi, continuăm drumul spre nord, către Tămău,
atraşi de măreaţa piramidă a Pietrosului şi de uriaşa potcoavă a crestelor înalte ce ne cheamă stăruitor
cu ,,braţele deschise". Şerpuim printre stînci şi ne oprim în pădure, la umbră şi odihnă. Aruncăm mînioşi
privirea înapoi spre stîncile enorme ce par ferite de uriaşa daltă a naturii nemuritoare. Visăm cu ochii
deschişi o lume fantastică, un splendid castel cu ogive gotice, portal frumos sculptat, turnuri crenelate şi
străjeri înalţi - Dragonii - care scrutează zarea pînă departe. Este adevărata lume a Pietrelor Roşii, stînci
bizaro şi fantastice, figuri legendare, ascunse în spatele uriaşului bastion ce ne aţine calea dinspre nord.
Admirăm îndelung, şi fantezia noastră descoperă noi figuri. Păşim printre ruinele falnicului palat şi gîndul
aleargă spre celelalte cetăţi ale Călimanului. Privirea îmbrăţişează turnurile crenelate şi, uimiţi de-atîta
măiestrie, ne oprim în faţa uriaşelor porţi ale măreţului palat. Un strigăt puternic al Marelui străjer
deschide o frîntură de poartă şi pătrundem în inima cetăţii, spre a ne închina în faţa preafericitului stăpîn
al castelului din lumea de basm a Pietrelor Roşii. Rătăcim şi căutăm. Totul este nemişcat; un ,,străvechi
oraş" din care viaţa a plecat demult. Numai brazii rătăciţi printre stînci sau înălţaţi pe turnurile semeţe,
ciripitul păsărilor şi fluturii multicolori mai dau viaţă acestui loc. Razele de lumină lunecă de-a lungul
zidurilor de piatră, frumos colorate în apusul de soare. Stîncile se ascund printre molizii seculari de pe
Piciorul Pietrelor Roşii, promontoriu înaintat spre valea Haitei. Poteca şerpuieşte printre ,,statui" pe la
izvoarele Roşiei, pe Piciorul Pietrelor Roşii (stînă), Piciorul Lung şi, după 5 km (cirea 1 oră), ajungem la
gura de vărsare a Panacului în Haita; de aici şi pînă la Gura Haitit mai avem de parcurs aproape 2 km (20-
30 minute).
Fig. 34
Ne despărţim cu regret de ,,castelul" Pietrelor Roşii (1.705 m) şi poteca de creastă ne poartă
către Vf. Tămăului (1.861 m). Prin lumea de vrajă a ,,statuilor" ne însoţeşte cale de 2 km (30 minute) şi
poteca (tr. 13) marcată cu cruce albastră, venită de la Gura Haitii - pe drumul forestier al Panacului, apoi
pe Piciorul Paltinului pe care am întîlnit-o în faţa Vf. Pietrelor Roşii. La 2 km (30 minute) spre miazăzi de
Pietrele Roşii ne întîmpină ,,cetatea” Tămăului, cu ziduri groase şi masive care acoperă creasta prelungă a
Feţii Tămăului (1.817 m). Numeroase ciuperci cu forme curioase şi turnuri crenelate completează
decorul. Poteca duce pe sub stînci, ocolind vîrful prin partea estică (stîngă) şi de sub grohotişuri se preling
firicele firave de apă, adunate în minuscule cotloane amenajate de ciobani. Apa este curată, puţin adîncă,
dar rece şi plăcută, cu atît mai mult cu cît apare în drumul nostru după o trudă îndelungată, pe un traseu
lung, presărat însă cu fantastice curiozităţi ale naturii.
De sus, de pe Vf. Tămăului, spre dreapta, se deschide întreaga Depresiune a Poienii, cuibărită
printre plaiurile domoale ale Bîrgăului. Poiana Stampei şi Poiana Negrii, Coşna şi Dorna Candrenilor apar
scăldate în soare. Panglicile de argint ale apelor şerpuiesc alene printre fîneţe şi pîlcuri de molizi. Risipite
pe nesfîrşitul covor verde, căsuţele albe par că aparţin piticilor din poveste. Un fum prelung,, urmat de
minuscule cutii metalice, aleargă pe drumul de fier al Dornci, de la Dornişoara la Vatra Dornei. Un turn
înalt ne aţine privirea şi în jur întinsa turbărie de la Poiana Stampei. În zare strălucesc crestele încărunţite
ale Rodnei. Întregul Căliman stă de strajă către sud şi ne cheamă stăruitor. Rotim privirea către est şi
undeva sclipeşte panglica de argint a rîului Neagra. Scăpată din strînsura Călimanului, se domoleşte spre
comuna Neagra Şarului, plimbîndu-şi apele voioase către răsărit. Munţii Dornelor îi aţin calea şi
împreună cu Călimănelul, rostogolit, de la miazăzi îi împing undele spre nord, prin Şaru Dornei, către
Bistriţa Aurie.
În partea nordică a Vf. Tămăului, crucea albastră (tr. 13), care ne-a dublat marcajul punct rosu,
pe o distanţă de 2 km, se abate către vest (dreapta) la Dornişoara. Poteca noastră (traseul 8, punct roşu)
continuă 4 km către sud-sud-vest, urcînd domol pe versantul Dealului Măieriş (1.885 m).
Poteca trece pe la izvoarele pîrîului Vorova, care îşi adună apele de sub abruptul nordic,
prăpăstios, de unde o ramificaţie duce pe valea acestuia spre Dornişoara. În apropiere de Măieriş
(Bordeiul Şanu), la o distanţă de 2 km de Faţa Tămăului (20-30 minute) drumul se ramifică : 1) la dreapta
(vest), de-a coasta pe Măieriş duce la valea Dornei; 2) la stînga (sud-est) spre şaua Coada Pietrosului
(1.710 m) şi, în continuare, pe ,,drumul Mariei Tereza” către vest şi est. Drumul este marcat cu bandă
albastră şi punct roşu, semn pe care l-am întîlnit de-a lungul traseului nostru de la Lucaciu şi pînă aici.
Aceleaşi marcaje ne duc spre est (stînga) pe sub Pietrosul - şaua Reţiţiş, de unde punctul roşu trece prin
Călimanul Cerbului, Piciorul Ţiganului, la Neagra Şarului. Marcajul acesta urmăreşte traseul ce
corespunde calderei Călimanului (cu diametrul de circa 10 km), uriaşă potcoavă străjuită de vîrfurile cele
mai înalte, de unde îşi adună izvoarele Neagra şi afluenţii săi.
Coada Pietrosului constituie un nod turistic foarte important, deoarece aici se încrucişează cele
două trasee axiale : nr. 2 est-vest (bandă albastră) şi nr. 8 nord-sud, pe care am venit noi de la Vatra
Dornei; tot aici urcă din valea Dornei traseul nr. 14 (punct galben).
După circa 10 minute de coborîre spre stînga (est, marcaj punct roşu şi bandă albastră), ajungem
în Poiana Izvoarele Haitii (traseul 7, cruce roşie). La 2 km spre sud-est se înalţă meterezele versantului
nordic al Pietrosului. Traseul nr. 2, jalonat de bandă albastră, care se continuă către sud-vest (dreapta)
spre Curmătura Tihului - Vf. Bistricioru, va fi folosit şi de traseul nostru (nr. 8) pe o distanţă de circa 2
km, pe care cele două axiale (2 şi 8) se suprapun. Cărarea largă, foarte bună, şerpuieşte printre jnepeni pe
versantul nord-vestic al Gruiului, cu stînci ascunse în ţesătura de căţuni, valuri ale oceanului verde ce se
rostogoleşte încontinuu.
După cca 2 km de la Coada Pietrosului părăsim drumul marcat cu bandă albastră şi ne abatem
spre stînga pe poteca ce rătăceşte printre jnepeni, urcînd în şaua joasă (1.790 m). Marcajul cruce galbenă
a fost refăcut însă numai pe unele sectoare şi, ca urmare, se întîlneşte greu pe teren. Urcăm cca 50 m pînă
în şaua Gruiului, upoi pe culmea muntelui sau în imediata ei apropiere, printre jnepeni, pe o cărare cu
pantă domoală spre sud-vest. În faţă, la cca 2 km, se înalţă creasta zdrenţuită a Vf. Ruscii (1.913 m) şi,
mai departe, Ciungetul (1.923 m), dominat de uriaşele busturi ale ,,Ciungilor". Poteca ocoloşte Vf. Ruscii
prin partea estică, pe sub povîrnişul pietros (Cotul Ruscii), apoi prin păşunea alpină larg extinsă, uşor
înclinată spre sud-est. Ne apropiem treptat de culmea din dreapta şi după cca 1 km de mers prin păşune,
abandonăm poteca şi urcăm spre Vf. Tihu (1.799 m), de unde putem admira minunatele ,,statui” adunate
pe versantul vestic, invadate de brazii ce năvălesc de pretutindeni. Este unul dintre cele mai sălbatice
peisaje din Căliman, lume îneremenită de milenii, aşa cum vrea să evidenţieze şi denumirea locului cu
semnificaţia ,,Tăcutul" - cum demonstrează, de altfel, şi topicul Tihu.
Este o liniste profundă ce pare nefirească şi, rătăcind cu sfială printre ,,sculpturi”, aştepţi parcă să
fii oprit de cei ce-au adormit în cetatea aceasta atît de stranie, mai ales în razele tulburătoare ale apusului
de soare. Pentru a facilita pătrunderea în masiv şi din partoa sudică, vom descrie continuarea traseului
nostru (nr. 8) în sens invers, din valea Mureşului.

Tronsonul sudic : Lunca Bradului - Fundu Fîntînelu - Bîlca Frasinului - Vf. Tătaru - Vf.
Tihu-Coada Pietrosului.
Marcaj: cruce galbenă. Distanţa : 27 km. Durata : 9 ore şi 30 minute. Caracteristici: traseul, în
cea mai mare parte de culme, este unul dintre cele mai frumoase din masivul Căliman. Prin lungimea sa şi
diferenţele de nivel pe care le prezintă, se încadrează în categoria celor mai grele drumuri turistice; mai
puţin indicat iarna. Descrierea traseului. Punctul de plecare îl constituie localitatea Lunca Bradului (pe
DN 15), amplasată în dreptul gurii de vărsare a pîriului Fîntînelu în Mureş. Intrarea pe traseu se face la
cca 200 m de podul gării C.F.R., de unde ne îndreptăm pe drumul forestier de pe valea Fîntînelu.
Marcajul (cruce galbenă) ne conduce printre case, apoi prin pădure; după circa 5 km zărim o casă
pastorală (refugiu). Drumul forestier se abate spre stînga, pînă la un vechi pod C.F.F. degradat, de unde ne
orientăm către nord-vest pe o potecă frumoasă, cu pantă domoală, care rătăceşte prin poieni şi rarişti de
pădure pînă la Poiana Căpăţînii, unde întîlnim şi marcajul punct galben venit tot din partea sudică, de la
gura pîrîului Sărăcin (varianta W).

Varianta W: Varianta W: motelul ,,Doi Brazi" (stînga Mureşului, la gura Sălardului) - satul
Sălard - gura pîrîului Sărăcin (vest Lunca Bradului) - Poiana Fîntînilor (Vf. Mare, 1 070 m) -
Poiana Căpăţînii.
Marcaj: punct galben Durata: 4-5 ore.
Descrierea traseului. Punctul galben jalonează traseul ce urmăreşte pîrîul Sărăcinului, cu pantă
foarte abruptă, care se strecoară cu greu printre stînci înalte şi prăpăstioase. Lăsăm Vf. Sărăcinului la
stînga, ocolim spre est şi nord-est pe cărarea de munte ce ajunge într-o poiană la cota 1001 m, de unde ne
orientăm către vest pe sub Coasta Ferigilor, pe cărarea ce ne duce la cota 1042 m, pînă la Poiana
Fîntînilor, la cca 200 m de Vîrfu Mare, unde întîlnim drumul care vine din valea Androneasa (punct
albastru) şi poteca nemarcată ce face legătura cu Răstoliţa.
Din Poiana Fîntînilor continuăm drumul (punct galben) pe plaiul de munte al Şesului Căpăţînii
către nord-est, cca 4-5 km, pînă în Poiana Căpăţînii, pe un traseu cu mici denivelări ce coboară pînă la
955 m prin pădurea de molid şi foioase ce avansează din partea dreaptă. În poiană, la izvoarele
Frăsinelului, ale cărui ape se rostogolesc spre stînga (vest), către valea Bradului la Răstoliţa, întîlnim o
stînă şi o cabană forestieră, cît şi marcajul cruce galbenă al traseului nostru (nr. 8).

Varianta X: gura văii Androneasa (vest de varianta W) - Poiana Fîntînilor (punct albastru).
Drumul marcat se desprinde din şoseaua naţională de pe valea Mureşului, din faţa gării, şi urmăreşte
drumul forestier de pe valea Androneasa spre nord-nord-vest printr-o zonă împădurită. La circa 0,5 km se
găsesc dormitoarele I.F.-ului, iar mai sus (km 2,5), o altă cabană forestieră. După circa două ore de mers,
ajungem pe Vîrful Mare (1.010 m) din Poiana Fîntînilor, de unde după circa 200 m întîlnim punctul
galben (varianta W) care ne duce pe drumul de creastă spre Vf. Tihu. Din Poiana Căpăţînii, culmea
Frasinului, pe care o străbate traseul nostru (nr. 8), se îngustează foarte mult, strangulată între izvoarele
Frăsinelului ,(vest) şi valea Ilvei (dreapta, est), mascată de pădure. Mergem spre nord (cruce galbenă)
către Bîtca Fraisinului, avînd pe stînga versantul estic, însorit, al văii Bradului, iar pe dreapta codrul
întunecat. După ce parcurgem peste 1 km în pantă lină, depăşind cota 1000 m, lăsînd pe dreapta Bîtca
Frasinului (1.240 m) împădurită, continuăm drumul pe versantul ei vestic. Pe stînga se rostogolesc apele
înspumate ale văii Bradului, de care ne apropiem pînă la cîteva sute de metri, ne abatem apoi treptat spre
dreapta şi revenim pe linia de culme pe care am părăsit-o cînd am ocolit Bîtca Frasinului. Culmea se
lărgeşte, făcînd loc unei poieni cu brazi rari, în care răsare o stînă. Un izvor micuţ ne răcoreşte de pojarul
zilelor de vară şi ne îndeamnă paşii spre crestele înalte ce stau de strajă Călimanului.
În partea estică a Poienii Bradului, dincolo de bordura de piatră străjuită de molizi tineri, se
deschid peisajele sălbatice ale Călimanului : cîmpuri nesfîrşite de blocuri azvîrlite haotic de titani
răzvrătiţi, prăpăstii din care se înalţă cocoaşa Reţiţişului, cupola singuratică a Pietricelului, iar spre stînga
cetatea crenelată şi sprijinită de contraforturi a Negoiului Unguresc - Pietrosul.
Din Poiana Bradului, unde întîlnim marcajul punct albastru (tr. 16, ram. j.) ce vine din stînga
(vest) pe valea Bradului, de la Răstoliţa (traseul nr. 15 - cruce albastră), poteca noastră (cruce galbenă şi
punct albastru) urcă pe versantul sud-estic al Vf. Bîtca Bradului, trecînd prin plantaţia de molizi. Panta se
domoleşte şi ne îndreptăm spre dreapta, pe poteca ce străbate printre molizi tineri, pe un teren amenajat
pentru vînătoare; poteca este bine întreţinută şi cu pantă domoală. Trecem pe lîngă un post de pîndă situat
pe stînga şi coborîm, treptat, aproximativ către vest; urmează o altă construcţie asemănătoare pe stînga, de
unde coborîm pe versantul nord-estic; curînd apare un al treilea post de pîndă, o ,,nacelă" cocoţată pe
picioroange zvelte.
Drumul nostru se abate mai departe către dreapta urmărind traseul marcat cu cruce galbenă, de-a
lungul crestei înguste, către nord. Coborîm puţin şi urcăm apoi pe o porţiune stîncoasă, dincolo de care
altitudinea scade treptat. Pe stînga, într-o zonă defrişată, coboară o potecă ce duce în valea Tihului Mare.
Traseul descris urmăreşte însă linia crestei stînteoase, lipsite, de molizi. Urcăm printre blocuri şi din
norodul împietrit se înalţă stîncile cu forme curioase, din zona Vf. Tihu, constituite din aglomerate
vulcanice. Printre stînci, ferestre deschise în zare prin care admirăm uriaşele gheburi ale Reţiţişului şi
masivul măreţ al Negoiului Unguresc. Mai coborîm puţin şi ne oprim din nou pentru a privi prăpăstiile de
piatră de pe versantul estic al crestei pe care o urmăm. Ceva mai jos, sub peretele zimţat, se înalţă un alt
post de pîndă spre care duce o potecă ce se strecoară prin iarba stufoasă. Ocolim stîncile prin vest, apoi le
traversăm şi zorim spre pădurea ce răsare în faţa noastră. O străbatem şi trecem pe la est de baliza ce
marchează Vf. Tătarului (1.534 m). Urcăm în foişorul balizei şi privim peste catargele uriaşilor molizi
pînă departe, spre vest, în bazinul Tihului Mare.
Din Vf. Tătarului coborîm spre nord-est, pe creastă sau pe versant, prin pădure, pentru a ajunge
într-o poiană cu plantaţii de molid, în mijilocul cărora se ascunde o cabană micuţă, o căsuţă a piticilor din
poveste, pe care o putem folosi în bune condiţii pentru odihnă pe un pat de cetină, învăluiţi de căldura
plăcută a lemnului de molid ce revarsă puzderie de scîntei şi miros plăcut de răşină.
După ce am parcurs o distanţă de circa 18 km şi am poposit la refugiul Tătarului din poieniţa cu
aceiaşi nume, situată la altitudinea de 1500 m, ne continuăm traseul de-a lungul interfluviului, către nord-
est, pătrundem din nou în inima pădurii, urcăm puţin şi coborîm treptat pînă la poiana din şaua cu
altitudinea de 1420 m. Urcuşul devine mai accentuat şi străbate în serpentine o porţiune stîncoasă.
Ajungem la cota 1540 m, de unde privim pînă departe, spre vest: la picioarele noastre, o poiană întinsă, cu
o stîncă micuţă, pe unde se poate coborî la drumul forestier de :pe valea Tihului (2 km).
Poteca străbate prin pădure, prin luminişuri cu brazi tineri şi pătrunde în poiana din partea sudică
a Vf. Tihu (circa 1 km), loc de întîlnire cu marcajul triunghi albastru (tr. 15, ram. i) ce coboară în drumul
forestier de pe valea Tihului (traseul 15, cruce albastră) spre stînga (vest), către Răstoliţa; spre dreapta
(est), pe Tihul Ilvei coboară marcajul punct albastru (traseul 6, ramificaţia b) ce face legătura cu Lunca
Bradului (tr. 6 - cruce albastră). Urcăm un abrupt pietros, străjuit pe stînga de o imensă ciupercă
împietrită şi de stînci cu forme curioase. Ocolim Vf. Tihu (1.799 m) prin partea estică, acoperită de
ienuperi. Ne abatem către stînga pînă la bordura de aglomerate vulcanice. Pe versantul vestic, prăpăstios,
se îngrămădesc păpuşi curioase dăltuite cu migală de natură, care a creat ehipuri groteşti presărate pînă
departe spre Vf. Ciungetul (,,Ciungii"). Statui ciclopice şi legendare, curiozităţi ce aparţin unei lumi din
poveste. La baza abruptului stîncile sînt invadate de pădurea nemiloasă a uriaşilor molizi, cu vîrfurile
pierdute în înaltul cerului. Printre stînci, afine şi merişoare ne răcoresc şi ne îndeamnă să admirăm
minunata natură - sculptor neobosit şi neîntrecut.
Revenim la poteca principală şi în faţa noastră sclipeşte în zare Piciorul Năruiturii, cu figuri
împietrite, cu forme curioase, ascunse printre molizi sau răvăşite prin luminişuri. Din partea nordică,
dincolo de Piciorud Năruiturii, uriaşa draperie înverzită a pădurii de molid înaintează pe vale, fără să
ajungă în drumul nostru. O lume de basm ne cuprinde în mrejele sale, curioasele stînci ne reţin şi, uimiţi
de atîta fantezie, rătăcim îndelung, mîngîind cu privirea splendidele ,,statui", atît de puţin cunoscute în
lumea turiştilor. Soarele străluceşte mai puţin, lunecînd pe bolta celestă către asfinţit. Calea este lungă şi,
cu regret, pornim din nou la drum; din cînd în cînd ochii se întore spre enigmaticele reprezentări, dar paşii
ne duc mai departe... Ne îndreptăm către nord, pe poteca marcată cu cruce galbenă, ce merge o vreme
aproape orizontal şi urcă apoi pe versantul sudic al Vf. Rusca (1.913 m). Panta mai accentuată ne duce
prin păşunea alpină lipsită de jnepeni. Ocolim Vf. Rusca prin dreapta, pe versantul său estic, mai domol
(Cotul Ruscii). Trecem peste un picior stîncos, apoi prin partea nord-estică a acestui vîrf, unde traseul
atinge altitudinea maximă de 1900 m. Continuăm drumul spre nord-vest, ne îndreptăm apoi la dreapta
către nord-est - printre stînci, afinişuri, jnepeni şi ienuperi - şi ajungem, în sfîrşit, pe creasta îngustă
(intersectăm varianta de mare altitudine a traseului 2 - bandă roşie), de unde privirea rătăceşte departe
spre vest, către uriaşele ,,busturi" ale ,,Ciungilor" din Vf. Ciungetu.
Stîncăria şi încîlcitura de jnepeni ne obligă însă să părăsim creasta şi să ne abatem spre dreapta,
coborînd în şaua Gruluiui, de unde ne orientăm către stînga, în bazinul Dornelor. Privim încă o dată spre
piramida Pietrosului şi traseul nostru, marcat cu cruce galbenă, se sfîrşeşte cînd pătrundem în poteca
largă, culoar prin uriaşa împărăţie a jnepenilor, marcată cu bandă albastră (traseul 2), “drumul Mariei
Tereza", ce trece pe sub creasta înaltă a Călimanului.
Ne abatem spre dreapta (est) pe traseul bandă albastră şi după 2 km sîntem la Coada Pietrosului,
de unde punctul roşu se orientoază către sud prin Tămău-Doisprezece Apostoli, către Vatra Dornei, pe
tronsonul pe care l-am descris iniţial (flancul nordic al Călimanului). În apropiere de Coada Pietrosului, la
cca 6 km (1 oră şi 30 minute) se găseşte refugiul Gruiului (traseul nr. 19, marcaj punct galben).

Traseul nr. 9. Şaru Dornei-Şaru (Sărişoru) Bucovinei-Vf. Munceilor-Dorna Candrenilor.

Posibilităţi de acces : comuna Şaru Doirnei (staţie auto, 10 km sud de Vatra Dornei, şosea
betonată) şi Dorna Candrenilor - staţie auto şi C.F.R., 9 km vest Vatra Dornei, pe şoseaua
asfaltată ce face legătura cu oraşul Bistriţa. Marcaj : cruce albastră. Distanţa : 14 km. Durata : 4
ore şi 30 minute. Caracteristici: drum aişor, atît vara cît şi iarna.
Descrierea traseului. Plecarea se face din comuna Şaru Darnei, situată pe traseul nr. 1. După ce
am traversat podul de pe rîul Neagra, din şoseaua asfaltată se desprinde la dreapta (vest) drumul comunal,
ce trece pe lîngă şcoala generală, urmărind valea pîrîuilui Sărişorul Mare. Un podeţ de beton mută
şoseaua pe partea stîngă a pîrîului şi, din dreptul ,,cîntarului de fîn", drumul comunal se bifurcă : pe valea
Sărişorului traseul nr. 10, iar către dreapta cel marcat cu cruce albastră care ne poartă cale de peste 4 km
printre casele împrăştiate în poieniile din larga depresiune a Şarului, păstrînd direcţia generală către vest.
Urcuşul este domol şi străbatem un drum de care jalonat de garduri din lemn de molid. Cu cît ne
apropiem de pădure, panta se măreste, astfel încît pe ultima porţiune de cca 1,5 km ea devine mai
accentuată şi, treptat, direcţia de mers se roteşte către dreapta, pînă cînd ajunge pe direcţia nord.
Pe culme, traseul ajunge în ,,Zăurele", o şa joasă cu altitudinea de 1170 m, cu pădure tînără spre
est şi pădure matură de molid în vest şi nord. Aici intersectăm traseul nr. 8 - axialul nord-sud - marcat cu
triunghi albastru. Continuăm să mergem către nord, coborînd prin pădure pe un ,,jgheab" care, după
aproape 1 km, ne scoate în drumul forestier de pe valea Secului, mai comod şi cu posibilitatea folosirii
unui mijloc auto cu care să parcurgem cei 7,5 km pînă în comuna Dorna Candrenilor, la 9 km de Vatra
Dornei.
Mai interesantă este însă varianta ce străbate interfluviul care separă pîrîul Secu de Pîrîul Roşu -
culme domoală, despădurită în cea mai mare parte. Coborîm din şaua Zăurede, pe jgheabul amintit, dar la
o distanţă de 100 m de drumul forestier de pe valea Secului- ne abatem uşor spre dreapta şi pătrundem
într-o şa foarte joasă (1.110 m), o poiană alungită pe culme. Cărarea urcă către nord prin partea stîngă a
poienii, menţinîndu-se aproape de liziera pădurii din partea vestică. Pe dreapta, cîteva stîne şi sălaşe ne
pot oferi adăpost la nevoie. Urcuşul domol se continuă din şa pe o distanţă de 2 km pînă în apropiere de
Vf. Munceilor (1.258 m), cota cea mai înaltă a traseului nostru. Cărarea evită vîrful, care rămîne în
dreapta (est), atingînd înălţimea de 1200 m, pe care se menţine pe o distanţă de aproape 1 km. Coboară
apoi într-o nouă şa (1.170 m) şi se abate pe versantul estic al culmii, pînă în marginea pădurii care urcă pe
versantul vestic.
Fig. 35 - Structura traseului 9
La o distanţă de circa 1 km nord-vest de Vf. Munceilor, ocolim - prin est - un mic vîrf parţial
împădurit şi coborîm rapid prin poiană, cîteva sute de metri pînă la o nouă şa, la cota de 1000 m, străjuită
de vîrful rotunjit al Ulmului (1.181 m), năpădit pe versanţi de pădure, prin care străbate o poiană cu
aspect de culoar ce coboară spre sud într-o şa, presărată cu cîteva sălaşe. De aici, dintre sălaşele din sa, o
cărare se îndreaptă spre nord-est, prin partea dreaptă a Vf. Ulmului, către şoseaua asfaltată, la Roşu (Vatra
Dornei). O altă cărare trece prin stînga vîrfului amintit, printr-o perdea de molizi, şi coboară mai bine de 2
km prin poieni, întîlnindu-se cu drumul forestier de pe valea Secului. Parcurgem încă cîteva sute de metri,
traversăm valea Dornei şi ajungem în şoseaua modernizată Vatra Dornei-Bistriţa, ce trece prin comuna
Dorna Candrenilor (în apropierea barierei căii ferate de la biserică).
Crucea albastră a traseului nostru se continuă dincolo de barieră, urcînd pe lîngă biserică în Vf.
Ouşoru (1.639 m) din Masivul Suhardului.

Traseul nr. 10. Şaru Dornei - valea Sărişorului Mic - Poiana Snopului - valea Gligu -
Poiana Negrii.
Posibilităţi de acces : Şaru Domei (staţie auto, 10 km sud Vatra Dornei, şosea asfaltată) şi
Poiana Negrii (staţie auto, 16 km sud-vest Vatra Dornei, asfalt pînă la Dorna Candrenilor).
Marcaj : bandă galbenă. Distanţa : 16 km. Durata : 4 ore şi 30 minute. Caracteristici : drum
uşor, vara şi iarna. Din cei 16 km, cea mai mare parte corespunde unor drumuri forestiere, iar
ultimii 4 km se parcurg pe poteci cu diferenţe de nivel sub 200 m. Cota maximă : 1200 m.
Descrierea traseului. Este o traversare foarte lesnicioasă a traseului nord-sud (nr. 8), care face
legătura între bazinul Şarului şi acela al Poienii separate prin ,,promontoriul” montan care coboară din Vf.
Pietrosul şi pînă în Dealul Negru, în apropiere de Vatra Dornei. Plecarea se face, asemenea traseului 9, de
lîngă Şcoala generală din comuna Şaru Dornei, pe drumul comunal ce se desprinde din şoseaua betonată
Vatra Dornei - refugiul Luana din Căliman. Amintim că primii 200 m reprezintă un aliniament comun
pentru traseeie 9 şi 10. Din apropierea “cîntarului de fîn", se desprinde către dreapta - în unghi drept - un
drum comunal marcat cu cruce albastră ce corespunde traseului nr. 9. Traseul nostru (nr. 10), însemnat cu
bandă galbenă, urmăreşte drumul comunal de pe malul Sărişorului. Casele sînt rare, risipite prin fîneţe,
mai aproape sau mai departe de drum.
Drumul, orientat iniţial sud-vest, se abate treptat către dreapta (nord-vest). După ce am depăşit
borna ce marchează primul kilometru, drumul se ramifică : spre stînga (sud-vest), pe valea Sărişorului
Mare, pînă în satul cu acelaşi nume (cirea 3 km), apoi sub forrna unei şosele neamenajate pînă în satul
Neagra Şarului (traseul nr. 11); către dreapta, pe Sărişorul Mic - traseul nostru - drumul se îndreaptă
iniţial pe direcţia nord-vest, pentru ca după puţin timp să se orienteze constant spre vest. Pe o distanţă de
4 km (3 km de la confluenţa celor două rîuri), mergem pe partea stîngă a Sărişorului Mic, printre poieni
întinse şi grajduri rare şi sălaşe. La km 4, pe partea stîngă (sud), se înalţă Vf. Boambei (1.076 m), cupolă
domoală acoperită cu petice de pădure, iar către dreapta (nord), suspendat pe versant, un canton silvic.
Fig. 36 - Structura traseului 10
Un podeţ de beton poartă drumul dincolo de apele grăbite ale Sărişorului Mic, pe partea stîngă.
După circa 1 km trecem pe lîngă o carieră; la km 6, pe dreapta drumului întîlnim un izvor, iar pe stînga o
cabană forestieră părăsită. Deasupra izvorului, în poiana care a înlocuit pădurea, cîteva sălaşe şi grajduri
pot oferi adăpost în caz de nevoie. După ce am parcurs de la izvor încă 300 m, la km 6,3 pe drumul
forestier, ajungem la conflucnţa Sărişorului cu pîrîul Spînzului, venit dinspre nord-vest, ale cărui ape
rătăcesc printr-o poiană largă, strecurîndu-se pe sub malurile înierbate. Cărarea care-l întovărăşeşte ne
duce în maximum o jumătate de oră în poiana Spînzului, unde întîlnim traseul nr. 8 (axialul nord-sud).
Din poiană putem cobori în mai puţin de o jumătate de oră în drumul forestier de pe valea pîrîului Piatra,
care după o distanţă de 5 km ne duce în satul Poiana Negrii.
Continuăm traseul nr. 10, urcînd pe drumul forestier încă 2 km, iar la punctul terminus al şoselei
întîlnim marcajul bandă galbenă, care ne va conduce în continuare. Aici se formează Sărişorul Mic prin
unirea pîrîului Ţancurilor (est) cu pîrîul Snopului (vest). Un drum de tractor urcă domol pe piciorul care
separă cele două pîraie, parcurgînd uşor cei 2 km pînă în culme. Marcajul este bun şi ne fereşte de a ne
abate pe ramificaţiile ce duc atît spre stînga (două) sau către dreapta (două). Traversăm pîrîul Snopului şi
după încă 100-150 m ajungem în culme, în capătul nordic al poienii Snopului (1.200 m) - parţial plantată
cu molizi tineri (plantaţia este îngrădită) - care se extinde mult către sud, unde se găseşte şi o baracă
silvică părăsită. În poiană întîlnim traseul axial nord-sud (nr. 8), dar marcajul lui - triunghi albastru - este
foarte rar; intersectarea are loc în pădurea din partea nordică a poienii, de unde traseul nostru (nr. 10),
marcat cu bandă galbenă, se îndreaptă către nord-vest pe un drum de pădure ce coboară lent. După ce am
parcurs 2 km prin pădure, coborîm cca 180 m şi ajungem la capătul drumului forestier de pe valea pîrîului
Gligu. Pe drumul forestier parcurgem aproape 1 km prin pădure, pe partea dreaptă a rîului, apoi alţi 3 km
prin poieni cu sălaşe, barăci, case rare pînă în comuna Poiana Negrii de pe valea Negrişoarei (important
centru pentru îmbutelierea apei minerale), unde vin şi traseele nr. 11 şi 12.

Traseul nr. 11. Neagra Şarului – Sărişor - Plaiul lui Ţarcă - Apa Rece - pîrîul Pinţii -
Poiana Negrii.
Posibilităţi de acces: localitatea Neagra Şarului (staţie auto 16 km Vatra Dornei, pe drumul
asfaltat al Călimanullui) şi satul Poiana Negrii (staţie auto, 16 km sud-vest Vatra Dornei, asfaltat
pînă la Dorina Candrenilor). Marcaj: triunghi albastru. Distanţa: 21 km. Durata: 6 ore.
Caracteristici: drum uşor vara şi iarna, face legătura cu traseul nr. 8 (axialul nord-sud).

Tronsonul Neagra Şarului - Apa Rece : triunghi albastru; 10 km = 3 ore şi 15 minute.

Plecarea din Neagra Şarului se face din apropierea Consiliului popular, din traseul nr. 1, unde o
săgeată indicatoare ne dirijează paşii pe drumul comunal ce se orientează în direcţia nord-vestică, spre
terasa mai înaltă a rîului Neagra. Marcajele - triunghi albastru şi punct roşu (traseul nr. 8) - ne duc în
culme, la punctul denumit ,,Apa Rece", dar pe trasee diferite. Prima porţiune a drumului, pînă dincolo de
biserică, este comună; apoi, cărarea, marcată cu punct roşu, se abate către stînga pe un drum de care puţin
frecventat. Traseul acesta ne duce printre fîneţe presărate cu pîlcuri de pădure şi arbori izolaţi, pe sub Vf.
Măgan (1.196 m), spre bazinul superior al pîrîului Runc, unde acesta primeşte ca afluent pîrîul
Melintenilor, venit din partea nord-vestică, de la ,,Apa Rece", de unde îşi adună izvoarele.
Traseul nostru, marcat cu triunghi albastru, urmăreşte drumul comunal care şerpuieşte printre
case rare, risipite prin fîneţe pînă la Sărişor, o mică aşezare situată în partea superioară a pîrîului Sărişorul
Mare. Am parcurs o distanţă de 3 km, dintre care primii doi în urcus uşor, iar cel de-ai treilea în coborîre.
De la Sărişor o cărare largă urcă către vest, prin poieni presărate cu case şi sălaşuri. După un urcuş de 2
km, cărarea se strecoară printre pîlcuri de pădure, urcînd în continuare moderat şi păstrînd direcţia
vestică.
Poteca urmăreşte culmea ,,Plaiului lui Ţarcă", fiind încadrată pe o distanţă de 1 km de pădure în
partea sudică şi de poieni întinse către nord. Apoi panta ei devine mai domoală şi se abate spre sud-vest
pătrunzînd în pădurea năpădită din ce în ce mai mult de jnepenişul ce vesteşte depăşirea cotei de 1500 m.
Ajungem în culme într-o şa largă, la obîrşia pîrîului Melintenilor, care se îndreaptă către est, născut dintr-
un izvor renumit, cunoscut sub numele de ,,Apa Rece". Aici reîntîlnim marcajul punct roşu al traseului nr.
8, care a urcat pe valea pîrîului.
De la ,,Apa Rece" cele două marcaje venite de la Neagra Şarului se despart : punctul roşu se
îndreaptă către sud, însoţind succcsiv tr. 8, 2 şi 3, jalonînd uriaşa potcoavă a calderei vulcanice a
Călimanului; triunghiul albastru al traseului nostru (nr. 11) se îndreaptă către nord, parţial pe aceeaşi
potecă ca şi traseul nr. 8. Din poieniţa amplasata în şaua de la ,,Apa Rece" - prelungită spre vest pînă la
stîna de sub ţancuri - porneşte cărarea ce coboară pe valea pîrîului Pinţii, afluent al Negrişoarei.

Tronsonul Poiana Negrii - Apa Rece : triunghi albastru (11 km - 3 ore şi 30 minute).
Plecarea se face de lîngă podul din apropierea bisericii. Pornim spre sud-vest pe drum forestier
care însoţeste valea Negrişoarei, cale de cca 14 km, pînă în zona izvoarelor de sub Tămău şi Pietrele
Roşii. După cca 300 m se desprinde spre stînga drumul forestier de pe valea Gligului, pe care urcă traseul
nr. 10 către poiana Snopului, de unde coboară la Şaru Dornei. Urcăm încă aproape 3 km prin alte poieni
cu case rare, avînd iniţial Negrişoara pe stînga, apoi traversînd-o şi lăsînd-o în dreapta.
 Drumul forestier se ramifică din nou. De data aceasta alegem ramura din stînga, deoarece cea din
dreapta însoţeşte valea Negrişoara pe care urcă traseul nr. 12. Ne deplasăm deci spre sud - sud-est şi
parcurgem aproape 1 km prin poiană, avînd în dreapta pîrîul Pinţii şi în faţă, la cca 2 km, cupola
împădurită a Vf. Măgura Mică (1.226 m). Străbatem apoi prin pădure aproximativ 2 km, lăsînd pe stînga
versantul abrupt şi stîncos al Măgurii Mici, apoi, îndepărtîndu-ne de pîrîu, ajungem în poiana de pe
versantul lui sud-estic, ce coboară pînă la drumul forestier. Intrăm din nou în pădure, depăşim o poieniţă
situată tot pe partea stîngă şi în dreapta, dincolo de pîrîu, se desfăşoară o poiană întinsă, presărată cu
sălaşe ce ne pot servi ca refugiu. Cărările ce urcă prin poiană duc în Vf . Doisprezece Apostoli sau putem
traversa în valea Negrişoara.
Fig. 37
După ce am parcurs poiana, drumul forestier urcă avînd în dreapta pîrîul Pinţii cale de 0,5 km,
pentru ca apoi să se ramifice în apropierea unei confluenţe, unde apare o nouă zonă deschisă. Pe
interfluviul ce separă cele două drumuri forestiere, o cărare urcă prin pădure în Vf. Lucaciul (1.770 m),
unde întîlneşte traseul nr. 6.
Din cele două ramuri, o alegem pe cea din stînga (est) ce duce la Neagra Şarului. Străbatem o
poieniţă îngustă, apoi prin pădure şi din nou prin poiană şi, după cca 1 km, ajungem la o nouă confluenţă.
Părăsim drumul forestier care se orientează spre dreapta (sud) şi urcăm pe piciorul împădurit cu pantă
accentuată (sud-est). Cărarea se abate către dreapta şi pătrunde într-o altă poiană, cu o stînă ascunsă sub
ţancuri. Mai sînt cîteva sute de metri de urcat (est) în culme, la ,,Apa Rece" (1.630 m).

Traseul nr. 12. Gura Haitii - Piciorul Hîrlei - Vf. Doisprezece Apostoli - valea Negrişoara -
satul Poiana Negrii.
Posibilităţi de acces: Gura Haitii (staţie auto, 27 km Vatra Dornei, pe şoseaua betonată a
Călimanului) şi Poiana Negrii (staţie auto, 16 km sud-vest Vatra Dornei, asfalt pînă la Dorna
Candrenilor). Marcaj: punct albastru. Distanţa: 21 km. Durata: 6-6 ore şi 15 minute.
Caracteristici: drum uşor vara şi iarna; de la haitul Negrişoara, drum forestier 13 km.
Descrierea traseului. Întîlneşte în drumul său formele de eroziune risipite pe piciorul Hîrlei,
străjeri înaintaţi ce vestesc lumea de basm a curioaselor ,,statui" din grupul ,,Apostolilor”. Fîneţele şi
păşunile larg extinse, cu petice de pădure, permit drumeţilor să admire uriaşa calderă a Călimanului.
De la Gura Haitii pornim de la magazinul alimentar şi traversăm podul de beton al drumului
forestier, trecînd pe malul stîng (nord-vestic) al văii rîului Haita. La capătul podului punctul albastru ne
oferă posibilitatea să păşim spre minunatele ,,întruchipări" din ,,sanctuarul" celor Doisprezece Apostoli.
Astfel, urcăm o potecă, cu pantă iniţial accentuată prin fîneţe şi printre casele risipite pe versantul vestic
(stîng) al pîrîului Haitii. Poteca rătăceşte prin fîneţele îngrădite, peste pîrleazuri, spre păşune unde se
domoleşte şi urcuşul. Ne îndreptăm apoi către vest-nord-vest, lăsînd în dreapta muchia împădurită a
interfluviului. Drumul coboară, mai departe, într-o şa, din stînga auzindu-se susurul unui pîrîiaş ascuns în
pădure; mlaştina ne indică locul unde găsim izvorul amenajat, a cărui apă răcoreşte drumeţul însetat.
Din şa, se profilează Piciorul Hîrlei, un interfluviu înierbat, pe muchia căruia poteca urcă mai
accentuat. Treptat panta se mai domoleşte şi poteca se înfundă în pădurea de molid, cortină verde
prăvălită pe versant. La cota 1500 m drumul este invadat de jnepeni şi ienuperi. Cărarea este aproape
orizontală şi chiar coboară uşor, refăcîndu-ne forţele. Pădurea este ,,despicată" apoi de un perete stîncos
ce pare să închidă drumul; ne strecurăm printre jnepeni, ocolindu-l prin partea sudică (stînga) şi
pătrundem în ,,Porţile Hîrlei" - arc de triumf grandios ce îmbrăţişează poteca. Admirăm ,,Godzila" şi
trecem pe sub poarta dăltuită în lava ,,îngheţată" de milenii. Cînd panta se domoleşte ajungem într-o
pădure tînără de molid, unde apar ici-colo jnepeni şi ienuperi. Pe o distanţă de peste 1 km poteca se
strecoară prin oceanul verde, printre grupuri de ,,statui" ce răsar în drum, ocolindu-le prin partea sudică.
Stînci golaşe şi semeţe înălţate din inima pădurii jalonează traseul nostru.
Fig. 38 - Structura traseului 12
Ne îndreptăm spre platoul golaş acoperit de afiniş, către stîncile zdrenţuite din grupul celor
Doisprezece Apostoli, iar puţin mai la dreapta (nord), pe creastă, se zăresc frumoasele ,,statui" din jurul
Vf. Lucaciu (descrierea este făcută la traseul axial nr. 8, nord-sud, pe care îl intersectăm la cîteva sute de
metri mai la sud de prima stană de piatră - ,,Mareşalul").
Coborîrea în Poiana Negrii din zona vîrfurilor Doisprezece Apostoli - Lucaciu se poate face şi pe
cărările descrise la traseul nr. 11, prin intermediul traseului nr. 8.
Traseul nostru (nr. 12, punct albastru) lasă în dreapta grupul ,,Apostolilor", de unde poiana din
culme coboară mult către vest, într-o şa adîncă, cu altitudinea de 1590 m, dincolo de care se ridică un mic
vîrf împădurit (1.646 m). În şa se văd turmele unei vechi stîne. Cărarea continuă prin pădurea de dincolo
de şa, dar nu o vom folosi din cauza încîlciturii de jnepeni. Putem coborî, prin pădure în dreapta, pe
cărarea puţin folosită ce se orientează către nord, spre pîrîul ce duce la haitul de pe valea Negrişoarei.
Recomandăm însă folosirea potecii muilt mai circulată, care coboară către sud, trecînd pe la un izvor rece
şi cu apă curată. Ajungem la pîrîu, unul dintre afluenţii estici ai Negrişoairei, de-a lungul căruia s-au tras
trunchiuri de molizi cu caii şi tractoarele, încît orientarea este foarte uşoară. La cca 2 km din şaua de sub
Doisprezece Apostoli pîrîiaşul pătrunde într-o poieniţă, în care întîlnim o mică baracă - refugiu pentru
vreme rea. Dincolo de poienţă se rostogolesc apele Negrişoarei, străjuite de pădurea deasă de molid prin
care şerpuieşte drumul forestier venit de sub Pietrele Roşii. Ne îndreptăm către dreapta, pe drumul
forestier, cale de 13 km, pînă în satul Poiana Negrii.
Coborîm prin pădure, avînd în dreapta pîrîul Negrişoarei. Curînd aceasta se retrage spre dreapta
lăsînd loc unei poieni largi, cu stîne şi grajduri, adăposturi vremelnice pentru vreme rea. După un drum de
peste 1 km, mărginit pe partea stîngă de pădure şi pe dreapta de poiana amintită, îmbrăţişată de apele
Negrişoarei, ajungem la un vechi hait părăsit, sub care putem găsi adăpost la cabana forestieră. De aici şi
pînă în comună mai avem 11 km, cu maşini de ocazie (camioane) sau cu piciorul - aşa cum fac turiştii
dornici să admire natura în voie. Circa 7 km străbat pădurea presărată cu mici poieni de pe partea stîngă
(vestică) a rîului Negrişoara. După ce apar primele case, mai avem de parcurs peste 4 km pînă în centrul
aşezării Poiana Negrii.
La 1,5 km, după ce am trecut pe malul estic al pîrîului Negrişoara, traversăm pîrîul Pinţii venit
din dreapta şi întîlnim drumul forestier ce coboară pe valea acestuia, corespunzător traseului nr. 11. Pe
dreapta, la peste 2 km, deasupra pîrîului se înalţă cupola împădurită a Vf. Măgura Mică (1.226 m faţă de
altitudinea de 350 m corespunzătoare drumului forestier). De la gura pîrîului Pinţii coborîm prin fîneţe şi
sălaşe risipite pe vale sau pe versanţi. Străbatem 1 km şi revenim pe malul stîng şi, după încă 2 km, din
dreapta se racordează drumul forestier de pe valea pîrîului Gligu (traseul nr. 10). Casele devin mai
numeroase şi pătrundem în centrul satului Poiana Ncgrii, de unde autobuzul ne duce la Dorna Candrenilor
şi Vatra Dornei.

Traseul nr. 13. Gura Haitii - valea Haitii - pîrîul Panacul - Vf. Pietrele Roşii - sub Vf.
Tămăului - valea Vorova - sat Dornişoara.
Posibilităţi de acces : Gura Haitii (staţie auto, 27 km Vatra Dornei, pe şoseaua asfaltată a
Călimanului) şi Dornişoara (staţie C.F.R., 22 km; auto 36 km sud-vest Vatra Dornei). Marcaj:
cruce albastră. Distanţa : 18 km. Durata : 5 ore şi 30 minute. Caracteristici: unul dintre cele mai
accesibile trasee care nu depăşeşte 1800 m. Nu se recomandă iarna. Poteca este mai dificilă
numai pe sectoarele cu arbori doborîţi de vînt.
Descrierea traseului. Plecăm din localitatea Gura Haitii, ultima aşezare a traseului autobuzelor
I.T.A. care fac legătura cu Vatra Dornei folosind şoseaua betonată ce duce spre inima calderei la
altitudinea de 1500 m (refugiul Luana). Din apropierea haitului părăsim şoseaua modernizată şi ne
îndreptăm spre dreapta, pe drumul forestier care traversează valea Haitii peste podul de beton (marcaje :
punct albastru - tr. 12; cruce roşie (tr. 7) şi cruce albastră a traseului nostru) din faţa magazinului
alimentar.
Drumul forestier urmăreşte malul drept al rîului, pe sub Dealul Batoşului şi după ce am parcurs
cca 1 km ajungem -la cabanele forestiere de la gura Panacului, unde drumul forestier se bifurcă : în
continuare pe valea Haitii - marcaj cruce roşie (tr. 7); spre dreapta drumul forestier de pe valea Panacului
(cruce albastră).
Fig. 39 - Detaliu din grupul Doisprezece Apostoli
Fig. 40 - Structura traseului 13
Urcăm pe drumul forestier al Panacului cale de 1 km, pînă la o nouă ramificare; ne îndreptăm
spre dreapta (nord-vest) şi după ce am parcurs cîteva sute de metri, la o mică confluenţă, părăsim drumul
forestier şi urcăm prin poiana dintre cele două pîrîiaşe, pînă la un saivan-stînă. Dincolo de saivan traseul
intră în pădurea de molid, urmînd un vechi drum, cîndva bine amenajat, cu unele porţiuni podite cu lemn.
Drumul şerpuieşte pe versant urcînd pînă la stîna de sub Piatra Mare (cea mai nordică din grupul Pietrelor
Roşii). Prin poiana de sub piatră ajungem pe culme, unde întîlnim punctul roşu (tr. 8) ce face legătura
(dreapta-nord) cu Doisprezece Apostoli.
Ne orientăm spre stînga (sud, drum comun cu traseui 8), ocolind prin spate Piatra Mare. Crucea
albastră a traseului nostru (13) însoţeste punctul roşu pe poteca ce se strecoară printre Pietrele Roşii. La
ultimul grup din Pietrele Roşii, cărarea urcă chiar pe deasupra stîncilar, lăsînd în stînga (est), spre bazinul
Panacului, Acul Roşu - un obelisc (turn) de piatră imens, la baza căruia se găseşte un izvor cu apă foarte
bună (aprovizionarea este obligatorie), ascuns printre jnepeni. O cărăruie nemarcată (distanţă mică) ce se
desprinde din creastă (spre stînga) cu puţin înainte de a ajunge în dreptul ,,Acului" (,,Claia de otavă"), ne
duce pînă la izvor.
Revenim pe creastă şi ne continuăm traseul (punct roşu şi cruce albastră) pe deasupra stîncilor,
printre ,,Dragonii" Pietrelor Roşii, de unde coborîm în şaua ce ne separă de Vf. Tămăului. Din şaua
Tămăului, înainte de a ajunge la vîrf, se abate spre dreapta (vest) o altă cărare care urmăreşte aproximativ
curba de nivel. Părăsim deci culmea (traseul 8 - punct roşu) şi urmărim crucea albastră către drumul
forestier de pe valea pîrîului Vorova (care voroveşte - vorbeşte), traseu ce face legătura cu satul
Dornişoara.

Traseul nr. 14. Dornişoara - gura Tihului - refugiul Gruiu - Coada Pietrosului.
Posibităţi de acces: Dornişoara - staţie terminus C.F.R. (33 krn sud-est Vatra Dornei - 67
minute; auto - 36 km). Marcaj: punct galben. Distanţa : 15 km. Durata : 4-5 ore.
Caracteristicile traseului: este o cale de acces foarte comodă spre creasta principală (Coada
Pietrosului), unde face legătura cu traseele cele mai importante. Pătrunderea în masiv este
uşurată de faptul că de la Dornişoara drumul forestier înaintează spre izvoarele Dornei pînă la 2
km de creasta unde se intersectează traseele axiale (2.şi 8).
Descrierea traseului. Trenul aleargă pe drumul de fier de pe valea Dornei - cînd largă, cu aşezări
mai adunate, cînd strîmtă şi sălbatică. Pe dreapta se înalţă Fabrica de produse lactate din Vatra Dornei, iar
pe stînga se răsfiră turbăria de la Roşu şi, după o distanţă de 8 km, drum străjuit de locuinţe răzleţe,
locomotiva şuieră prelung şi opreşte la Dorna Candrenilor, dominată de masivul solitar al Ouşorului.
Izvoarele cu ape carbogazoase, feruginoase, alcaline, hipotone, atermale sînt folosite atît în cură internă
cît şi externă. Din Dorna Candrenilor se desface şoseaua ce duce spre stînga, pe valea Negrişoarei, la
Poiana Negrii (7 km), unde se găseşte un izvor cu apă minerală indicată în cura internă, pentru afecţiuni
cardiovasculare sau ca apă de masă (borvizul de Poiana Negrii), localitate ce constituie punct de plecare
în traseele nr. 10, 11 şi 12.
Fig. 41 - Structura traseului 14
Tirenul ne poartă pe valea largă a Dornei, ale cărei ape rătăcesc; în bucle largi prin bazinetul
întins al Poienii Stampei (20 km de Vatra Dornei; 13 km pînă la Dornişoara), de unde se extrage nămolul
de turbă folosit pentru tratament la băile din Vatra Dornei. O bună parte din mlaştina de turbă a fost
transformată în rezervaţie naturală floristică cu plante rare, relicte glaciare (ruginarea, răchiţele,
merişoare, roua cerului, muşchi, sălcii ete.). Turba este folosită ca îngrăşămînt, ea fiirnd solicitată şi la
export.
La Poiana Stampei se poate ajunge şi cu autobuzul, pe şoseaua asfaltată Vatra Dornei -Bistriţa
(23 km). Din Poiana Stampei, calea ferată şi şoseaua forestieră duc tot pe Valea Dornei, care se
îngustează treptat; pintenii de lavă împietrită năvălesc de pretutindeni şi apa freamătă încătuşata prin
defileul ce se înfruntă în inima Călimanului.
Dornişoara, însemnat centru de exploatare forestieră, cu o importantă carieră de andezit bazaltic,
folosit pentru pavaj şi ca balast pentru terasamentul căilor ferate, constituie un ,,nod" de plecare către
piscurile celui mai înalt masiv vulcanic din ţara noastră (traseele 13, 14, 15 şi 17). Cazarea se poate face
la cabanele forestiere, iar aprovizionarea de la magazinul alimentar. Dorna îşi adună izvoarele cristaline
de sub creasta înaltă, străjuită de vîrfurile semeţe ale Pietrosului (2100 m), Gruiului (1.882 m), Vf. Ruscii
(1.913 m), Ciungetului (1.923 m), Struniorului (1.885 m) şi Străciorului (1.963 m) - un are de piatră
deschis în inima muntelui, între Vîrfurile Haitii şi Viişoara, care îmbrăţisează pîraiele înspumate prăvălite
peste stînci, înmănuncheate în apa vîltorilor, a vîrtejurilor şi a bulboanelor sau - asa cum îi spun urmaşii
vechilor răzeşi ai Bucovinei - ,,apa dornelor". La Poiana Stampei, Dorna se înfrăţeşte cu Dornişoara,
adună apa Teşnelor şi a Coşnei, în apropiere de Dorna Candrenilor, prinosul de unde al Negrişoarei şi,
obosită de drumul lung şi întortocheat, rostogolindu-se cale de aproape 50 km prin inima munţilor, îşi
leneveşte apele prin Ţara Dornelor, poposind la Vatra Dornei, unde îşi depune ,,ofranda" în Bistriţa Aurie.
Intrarea în traseul nr. 14, marcat cu punct galben, se face din Dornişoara, de la carieră către sud,
pe drumul ce însoţeste versantul estic ai Dornei. Depăşim ramificaţia (spre dreapta, drumiul forestier duce
cale de 9 km în satul Piatra Fîntînele, la şoseaua asfaltată Vatra Dornei - Bistriţa), trecem pe lîngă vechiul
hait al Dornişoarei şi după cîteva sute de metri se desprinde către stînga drumul forestier de pe valea
Vîrvata (Vorova), care îşi adună izvoarele de sub Vf. Măeriş şi din vestul Tămăudui. Dincolo de
ramificaţie, unde Dorna trece pe stînga, găsim cîteva barăci - adăpost la caz de nevoie. Urcăm către sud
prin pădure, pe lîngă rîu (pe stînga) - cale de cca 5 km (la jumătatea acestei distanţe întîlnim o baracă
forestieră). Drumul forestier trece din nou pe malul estic, depăşeşte o altă baracă şi revine pe malul vestic.
După 2 km ajungem la o nouă bifurcaţie, situată la cca 8 km de Dornişoara. Către dreapta se desprinde
drumul forestier de pe valea Tihu, pe care urcă traseul nr. 15 (cruce albastră).
Spre stînga, deviind treptat către est, se continuă drumul forestier al Dornei, marcat cu punct
galben (traseul 14) şi după cca 1,2 km prin pădure tînără, ajungem la cabana forestieră Gruiu (denumită şi
Tihu). Drumul forestier urcă încă 4 km către est, apoi o ramificaţie se arcuieşte brusc spre sud. Traseul
nostru continuă însă să se orienteze către est şi aproape de capătul drumului forestier ne desprindem şi
urcăm din greu poteca ce duce cale de aproape 2 km spre şaua Coada Pietrosului; în faţa noastră se înalţă
maiestuosul edificiu al Pietrosului.
Ne găsim la baza masivului Coada Pietrosului - pe ,,drumul Mariei Tereza", unde întîlnim banda
albastră şi punctul roşu, marcaje ale traseului nr. 2 (axialul est-vest), cît şi traseul nr. 8 (axialul nord-sud,
punct roşu). Traseul nr. 14 (punct galben) se sfîrşeste aici, dar absenţa refugiilor ne obligă să apelăm la
celelalte trasee. În caz de vreme rea ne vom îndrepta spre est (stînga) pe traseul nr. 2 şi, după cîteva sute
de metri, din Poiana Izvoarelor urmărim traseul nr. 7 (cruce roşie) ce duce la Gura Haitii. În caz de vreme
bună şi după ce am înnoptat la refugiul Gruiu (pe traseul 14) ne vom orienta spre drumuriile de creastă.

Traseul nr. 15. Dornişoara - gura Tihului, Curmătura (covata) Tihului - pîrîul Tihuleţ -
refugiul gura Ciungetului - refugiul Secu-Răstoliţa.
Posibilităţi de acces : Dornişoara - staţie C.F.R. (33 km est Vatra Dornei - 67 minute; auto - 36
km) pe versantul nordic al Călimanului; Răstoliţa - staţie C.F.R. şi auto (35 km de Topliţa),
şosea asfaltată, situată pe versantul sudic - defileul Mureşului. Marcaj : punct galben - refugiul
gura Tihuilui; cruce albastră. Distanţa: 37 km. Durata : 10 ore şi 30 minute-11 ore.
Caracteristicile traseului. Este o traversare uşoară a crestei Călimanului prin înşeuarea joasă
a ,,Curmăturii (Covatei) Tihului” (1.530 m), cu o lungime de 70 km, dintre care cca 66 km
drumuri forestiere auto. Poate fi folosit şi pentru intrarea în traseul nr. 2 sau pentru ieşirea rapidă
şi sigură din zona de creastă, în caz de timp nefavorabil.

Tronsonul nordic. Dornişoara este un important punct de plecare din partea nordică a
Călimanului (traseele 13, 14, 15). Ultimele două străbat acelaşi tronson de drum forestier între Dornişoara
şi gura Tihului. Ca urmare, vom face descrierea traseului nostru (15) din punctul unde se bifurcă (8 km
amont Dornişoara) drumul forestier : spre stînga, pe valea Dornei - marcajul punct galben (traseul 14)
către refugiul Gruiu (1,2 km); la dreapta, drumul forestier urcă aproape 2 km în direcţie sudică pînă la
refugiul Tihului, de unde poteca se strecoară printre molizi, şerpuind aproape 3 km pînă la Covata
Tihului, ce constituie locul cel mai coborît al crestei principale, o poieniţă alungită est-vest, presărată cu
blocuri andezitice şi încadrată de molidiş. La nord de stînă, care uneori este nefolosită de ciobani, în
pădurea de la poalele Ciungetului, apare un izvor.
În covată, traseul nostru se intersectează cu traseul nr. 2 (bandă roşie şi albastră) care urmăreşte
linia de creastă. Coborîm către sud-sud-vest, pe poteca marcată cu cruce albastră şi, după cca 1 km,
ajungem la capătul drumului forestier de pe valea Tihuleţului, de unde mai avem de parcurs 22 km pînă la
Răstolniţa. Traseul acesta, corespunzător versantului sudic, va fi descris de la sud către nord, avînd ca
punct de plecare comuna Răstoliţa de pe valea Mureşului.

Tronsonul sudic. Pentru a-l parcurge mai uşor şi mai rapid, vom folosi camioanele şi remorcile
care transportă lemn pe distanţa de 22 km. Trenuţul forestier nu circulă pe tronsonul Răstoliţa - gura
Braidului decît foarte rar şi, ca urmare, poate fi folosit numai spre gura Secului pe o distanţă de 4 km
(drum forestier şi, în acelaşi timp, terasament al căii ferate). Descrierea drumului pînă la refugiul Secu
(marcat cu bandă albastră), comun pentru traseele 15, 16, 18 şi 20 (pe o distanţă de 9 km), este făcută la
traseul nr. 16 şi, implicit, vom prezenta numai drumul forestier de pe valea Tihului (calea ferată a fost
desfiinţată).
Fig. 42
La refugiul Secu se întîlnesc pîrîul Tihu, venit de sub Ciungetu, şi pîrîul Secu, cu izvoarele sub
vîrfurile Ţiganca şi Moldovanca (traseele 18 şi 20). Calea ferată forestieră continuă cca 1 km pe valea
Tihului, apoi de la confluenţa cu Pîrîul Mijlociu de-a lungul acesteia către nord; paralel cu drumul de fier
se desfăşoară traseul nr 16 care urmăreşte interfluviul Dealului Răstoşna.
Traseul nostru (15) urmăreşte drumul forestier de pe valea Tihului (cruce albastră), orientat pe
direcţia nord-est, cale de aproape 8 km pînă la refugiul Ciungetu, mai mult prin păduri întrerupte de cîteva
petice de poiană scăldate în lumină, trecînd pe lîngă barăci forestiere şi grajduri situate la distanţă de l-2
km. Pe partea dreaptă versantul împădurit al culmii Tătarului (traseul nr, 8), iar pe stînga, culmea
prelungă a Dealului Răstoşnei, jalonată de traseul nr. 16
De la gura pîrîului Ciungetul, unde se găseşte refugiul cu acelaşi nume, o potecă duce către
dreapta (triunghi albastru, ram. i.) pe valea acestuia spre est făcînd legătura cu traseul nr. 8, la sud de Vf.
Tifu. Ne îndreptăm către nord pe drumul forestier, trecem pe lîngă cabana de la gura pîrîului Cătălina şi
după 4 km sîntem la capătul drumului forestier (22 km de la Răstoliţa) de pe valea Tihului şi a
Tihuleţului, de unde poteca se îndreaptă spre izvoare către dreapta (nord-est), pînă (la confluenţa a două
pîraie; lăsăm stîna în dreapta şi crucea albastră ne călăuzeşte paşii prin poiana plantată cu molizi,
împrejmuită cu un gard. Urcăm spre înşeuarea din faţa noastră, unde plantaţia se sfîrşeste, făcînd loc unei
poieni cunoscute sub numele de Covata Tihului, în mijlocul căreia, pe un brad bătrîn, găsim săgeata cu
cruce albastră orientată spre sud, pe valea Tihuleţului; în sens opus, către nord, crucea albastră urmăreşte
o potecuţă ce duce la refugiul Tihului (l - l oră şi 30 minute), de unde pleacă drumul forestier spre
Dornişoara. Pe acelaşi trunchi, ca şi pe pietrele răvăşite prin poiană, se vede marcajul bandă roşie şi
albastră al traseului de creastă (nr. 2). La marginea poienii, pe timp de vară, stîna Tihului oferă adăpost
vremelnic.
Covata Tihiului este alungită pe direcţia est-vest, între Ciungetu şi Strunioru; de-a lungul ei se
desfăşoară axialul est-vest (traseul 2), paralel cu gardul pepinierei de molizi. Traseul nostru (cruce
albastră) traversează poiana de-a latul, îndreptîndu-se către nord. Cu spatele la plantaţie coborîm spre
valea Dornei, pe o potecuţă ce părăseşte curînd poiana şi pătrunde printre brazi. Posibilitatea de a ne
rătăci este exclusă, deoarece toate potecile nordice duc la drumul forestier al Dornei, la refugiul gura
Tihului (mai puţin de o oră).

Ramificaţia i. De la refugiul gura Ciungetului, marcajul triunghi albastru jalonează poteca ce

urcă către est pe pîrîul Rusca în poiana cu acelaşi nume şi apoi pe creasta Tihului, unde face legătura cu
traseul 8 (axialul nord-sud).

Traseul nr. 16. Răstoliţa - refugiul Secu - Dealul Răstoşnii - Bîtca Tarniţa - Poiana Popii -
Vf. Struniorul - Vf. Bistricioru - Vf. Străcior - Vf. Buba - Poiana de sub Măgură - Piatra
Fîntînele (Măgura Calului).
Posibilităţi de acces : comuna Răstoliţa (staţie C.F.R. şi auto) aşezată la confluenţa Răstoliţei cu
Mureşul, la o distanţă de 35 km de Topliţa (şosea asfaltată), vechi centru al oierilor ardelenii,
constituie un important punct de plecare spre creasta Călimanuilui; în sens invers, Piatra
Fîntînele, situată pe şoseaua asfaltată Vatru Dornei - Bistriţa (41 km) reprezintă cel de-al doilea
punct de pătrundere pe traseul 16. Marcaj: cruce albastră pînă la gura Pîrîului Mijlociu; bandă
roşie din creastă (după intersectarea traseului 2 - şaua Strunioru). Distanţa: 45 km. Durata : 12
ore şi 30 minute - l4 ore şi 30 minute. Caracteristicile traseului: în cea mai mare parte este un
traseu de creastă, care străbate marile înălţimi din partea vestică a masivului; nu este indicat
iarna.
Descrierea traseului. Din comuna RăstoMţa putem folosi camioanele care transportă lemn.
trenuleţul forestier nu circulă pe tronsonul Răstoliţa - gura Bradului, cu toate că linia ferată se păstrează,
ea fiind folosită numai sporadic pentru locomotivele şi vagoanele care merg la revizie. Linia îngustă a
trenuţului se desprinde din apropierea staţici C.F.R., înaintînd iniţial către est, paralel cu şoseaua asfaltată
de pe valea Mureşului, pe care o traversează îndreptîndu-se către nord, pe valea Răstoliţei. Peste puţin
timp observăm în dreapta noastră drumul forestier auto care are aceeaşi direcţie ca şi calea ferată.
Mergem printre case înşirate de-a lungul văii şi, în apropiere de tabăra pentru elevi, cele două drumuri se
alătură, folosind uneori acelaşi terasament. După un traseu de peste 5 km, ajungem la gura văii Bradului,
pe care urcă către est un drum forestier (marcaj punct albastru) care face legătura cu traseul nr. 8 (axialul
nord-sud) (vezi ramificaţia j).
Continuăm urcuşul către nord, pe rambleul folosit în comun atît de drumul forestier cît şi de
calea ferată îngustă, prin păduri presărate cu poieniţe (traseele 15, 16, 18 şi 20). Trecem pe lîngă cîteva
barăci ce ne pot servi ca adăpost şi poposim la refugiul Secu (4 km), la confluenţa Secului (nord-vest) cu
Tihu (noard-est), loc de formare a rîului Răstoliţa, de-a lungul căruia se ajunge pe creasta Călimanului
(cruce albastră). Calea ferată se bifurcă pe cele două văi amintite, dar pe Tihu se continuă numai pînă la
gura Pîrîului Mijlociu (mai puţin de 1 km), de unde se îndreaptă către nord, de-a lungul acestuia. Pe valea
Tihului (dreapta) se desfăşoară drumul forestier auto (traseul 15), iar pe Secu (stînga) urcă trenuţul
forestier (traseele 18 şi 20).
Traseul nostru (16, fără marcaj), paralel cu valea Pîrîului Mijlociu, de la confluenţa cu Tihu (10
km distanţă de Răstoliţa, la altitudinea de 700 m) urmăreste interfluviul ce separă cele două rîuri,
căţărîndu-se pe culmea îngustă şi prelungă a dealului împădurit al Răstoşnii către nord-vest. Urcăm
suflînd din greu, dar panta se reduce treptat şi după circa 2 km poteca ne poartă domol, de data aceasta,
spre nord. După circa 4 km de la gura Pîrîului Mijlociu, poteca - a cărei altitudine se menţine în jurul
cotei de 1200 m - urcă o mică cocoaşă, de unde coborîm într-o şa largă. De aici panta devine mai
accentuată, poteca urcînd cale de cca 2,5 km pînă în Vf. Ciungi (1.362 m). Primele sute de metri străbat
prin pădure, apoi poteca urmăreşte interfluviul jalonînd contactul dintre pădurea tînără de pe versantul
stîng şi pădurea molizilor uriaşi. Din stînga noastră înaintează cărarea ce face legătura cu Pîrîul Mijlociu.
În apropierea Vf. Ciungi culmea se abate treptat spre vest-nord-vest, revine pe direcţia nord şi deviază
către nord-nord-est.
Fig. 43
Cabana de vînătoare, situată în vecinătatea vîrfului, ne poate oferi adăpost pe vreme rea. Din Vf.
Ciungi coborîm uşor, şi după cca 300-400 m ajungem într-o şa (1.300 m), de unde urcuşul devine
accentuat pe o distanţă de cca 1 km, pînă la Vf. Luncilor (1.551 m). Poteca rătăceşte apoi mai mult de 1
km pe culmea împădurită, îngustă, dar uşor vălurită, pînă la Bîtca Tarniţei (1.555 m). De aici, drum de
aproape; 3 km, cărarea coboară şi urcă, menţinîndu-se în jurul cotei de 1500 m, pînă în Poiana Popii
(1.498 m), adungită (aproape 500 m), pe culmea orizontală. Din capătul nord-estic al poienii pînă la
poteca de creastă a traseului nr. 2, drum de peste 1,5 km, urcăm din greu, racordarea cărării noastre
(traseul 16) cu axialui est-vest făcîndu-se în unghi drept (şaua Struniorului). O cărare oblică se desprinde
din traseul marilor altitudini, marcat cu bandă roşie, către nord-vest, rătăcind printre jnepeni spre
Strunioru (1.885 m). Căciula sură a vîrfului rămîne însă în stînga piciorului pe care poteca noastră urcă
uşor. Pe ultimul kilometru jnepenişul se trage în lături, dar panta creşte şi înaintăm din greu spre uriaşa
,,cazemată" din partea vestică a Călimanului, dominată de Străcior, Bistricioru şi Zurzugău - vîrfuri
masive ce saltă spre 2000 m. Din creastă - spre stînga (sud-vest) - se îndreaptă varianta de culme a
traseului nr. 2 care escaladează Vf. Bistricioru (1.990 m) şi coboară trecînd peste Zurzugău (bandă
galbenă) în Poiana Lungă unde reîntîlneşte banda albastră (tr. 2 - ,,drumul Mariei Tereza"). Poteca noastră
(traseul 16) continuă însă către dreapta (nord) spre Vf. Străcior - 15 minute de la Vf. Bistricioru (unde
duce şi varianta V).
Traseul Dealului Răstoşnii deşi este mai greu în comparaţie cu cel de pe valea Pîrîului Mijlociu
(variantă pe care o vom prezenta în continuare) prezintă însă peisaje foarte frumoase care răsplătesc
efortul. În Bîtca Tarniţei apar ziduri crenelate, iar în bazinul văii Năruita, ce coboară spre valea Tihului,
stînci buclate, cu aspect de statui, ascunse în desişul pădurdi de molid. Privirea alunecă pînă departe spre
formele bizare sculptate în aglomeratele vulcanice din Vf. ,,Ciungilor” (Ciungetu) şi Tihu, către turnurile
andezitice ale Gruiului şi măreaţa ,,cetate" a Pietrosului, sprijinită de uriaşe contraforturi.

Varianta Y : valea Pîrîului Mijlociu - Vf . Bistricioru. Marcaj : triunghi albastru. Distanţa : 15

km. Durata : 6 - 7 ore. Caracteristicile traseului : se recomandă numai în sezonul cald şi
turiştilor bine antrenaţi şi echipaţi; este necesară şi prezenţa unui bun cunoscător al locului. Are
legături laterale cu traseul 16.
Descrierea traseului. După un drum de 3 km prin pădure ajungem la cabana forestieră Broscăria.
Lateral, o cărare urcă în Dealul Răstoşnii, iar de la gura pîrîului Zăpodea Tăbăcăriei şi mai ales a pîrîului
Luncii, potecile duc spre culme încadrînd Vf. Ciungi; pe Zăpodea Dracului putem ajunge în Vf. Luncilor,
iar pe Zăpodea Tarniţei, în Bîtca Tarniţa.
La capătul liniei ferate forestiere, la gura Pîrîului Negru (Apa Neagră) se găseşte o cabană de
vînătoare, de unde cărări scurte dar abrupte duc în drumul de creastă (tr. 2 - bandă albastră, ,,drumul
Mariei Tereza"). Poteca triunghi albastru urmăreşte valea Mijlociului pînă la gura pîrîului Popii (refugiu),
descrie o curbă largă şi se orientează către nord, pe valea Bistriciorului spre Vf. Bistricioru unde apar
marcajele tr. 2, varianta de mare altitudine (bandă roşie şi galbenă). Frumoasele peisaje, pe care le
admirăm de sus, din Vf. Bistricioru - cel mai înalt din partea vestică a Călimanului - de unde privim
întreaga panoramă a cupolei vulcanice, pînă departe spre Rodna şi Ceahlău, răsplătesc pe deplin eforturile
noastre.
Din Vf. Bistricioru, drumul alpin se ramifică : către vest banda galbenă a tr. 2 ce duce spre
Zurzugău; spre nord banda roşie a traseului nostru (16) ce duce spre Străcior - Piatra Fîntînele. Sîntem în
golul ailpin şi privirea rătăceşte pînă departe, îmbrăţişînd înălţimile, purtînd peste văile adînci înecate
uneori - în miez de toamnă sau de iarnă - de valurile nesfîrşite ale ,,mărilor de nori" care se rostogolesc
pînă departe, din care se înalţă ,,arhipelaguri" de culmi şi vîrfuri; gigantice nave din vată strălucitoare par
că plutesc pe cerul albastru al Călimainului. În stînga noastră, cetăţile masive ale Bisitriciorului,
Zurzugăului şi Străciorului, spre dreapta (nord-est) cupola argintie a Struniorului, Covata Tihului, ascunsă
în pădure, iar în zare zidurile zdrenţuite ale ,,străvechiului palat" din Vf. Tihu, piramida Pietrosului,
donjon al fortăreţei Negoiului Unguresc, Inăul Rodnei şi culmile domoale ale Bîrgăului. Către nord,
Depresiunea Poienii străjuită de Suhard şi de semeţul Ouşoru, iar spre sud, dincolo de uriaşa despicătură a
Mureşului, culmile cenuşii ale Gurghiului.
Din punctul de unde privim, din golul aipin, ne orientăm spre vest, către Bistricioru, apoi către
dreapta (nord-est) pe traseul 16 (bandă roşie), avînd în faţă Vf. Străcior (1.963 m). După cca 15 minute
atingem acest minunat loc de belvedere, de unde contemplăm încîntătoarele peisaje ale Călimanului. Din
Vf. Străcior poteca coboară spre nord-vest rătăcind printre jnepeni, pe interfluviul ce separă valea Dornei
(est) de pîrîul Izvorul Lung, afluent al Bistriţei Bîrgăului (vest). Traseul marcat cu bandă roşie, din Vf.
Străcior coboară către nord-vest şi după un drum de cca 15 minute ajungem într-un loc mai plat, de unde
poteca urcă uşor în Vf. Viişoara acoperit de vegetaţie pitică, dar asaltat năvalnic de pădurea de conifere
din jur.
În Vf. Viişoara cărarea se ramifică : o potecă se abate spre stînga (nord-vest) prin pădurile şi
poienile de pe culmea Blajei, la Colibiţa; cea de a doua se îndreaptă pe valea Colbului (triunghi roşu)
către sud-vest, tot la Colibiţa; ultima potecă, a treia, orientată pe direcţia nord-nord-est, corespumzătoare
traseului nostru (16 - bandă roşie), coboară în pantă accentuată mai întîi prin ţesătura de jnepeniş şi după
cîteva sute de metri pătrunde în pădurea de conifere. După aproape 1 km (10-l5 minute) ajungem într-o şa
largă (Terha), o poiană alungită pe aproape 1 km, unde poposim la stînă. În caz de vreme rea putem
coborî spre nord-vest, pe pîrîul Izvorul Lung, către Colibiţa. Din poiana amintită de la obîrşia Izvorului
Lung, traseul nostru (16) urcă către nord spre o înălţime împădurită, cărarea urmărind culmea aproape
orizontală pe o distanţă de cca 2 km. În faţa noastră se ridică ameninţător cupola Vf. Buba (1.670 m), dar
poteca noastră o evită, ocolind-o prin dreapta (est) şi coborînd cca 1 km pe versantul nordic, foarte
înclinat. Cărarea părăseşte creasta marcată de numeroase deniveilări şi se abate pe versantul vestic, iar
după un drum de cca 2 Km de la Vf. Buba intersectează tr. 17 Dornişoara - Colibiţa şi ajunge în Poiana de
sub Măgură la izvoarele Dornişoarei, de unde putem coborî pe lîngă pîrîu la capătul drumului auto de pe
valea acestuia.
Traseul nr. 16 (bandă roşie) urmăreşte cumpăna apelor, pornind din poiană către vest, spre Vf.
Cornului (1.501 m). Treptat, cărarea se abate pentru a pătrunde în poiana de pe versantul nordic ai vîrfului
amintit (cruce roşie - Colibiţa). Din partea de jos a poienii mai străbatem cca 2 km prin pădurea de molid,
către nord, şi poteca ajunge în fîneţele pe care sînt risipite casele din partea sud-estică a satului Piatra
Fîntînele. La cîteva sute de metri mai jos de marginea pădurii trece drumul auto ce leagă comuna
Dornişoara de Piatra Fîntîneile (9 km). După ce parcurgem încă 3 km pe drum forestier, ajungem la
şoseaua asfaltată ce leagă oraşele Vatra Dornei şi Bistriţa, trecînd peste Măgura Calului prin pasul Tihuţa.
Poposim la hotelul Tihuţa (Piatra Fîntînele).

Ramificaţia j: Valea Bradului - gura Frăsinelului - Vf. Tarniţa - Poiana Bradului. Marcaj: punct
aibastru. Durata: 4 ore.
Descrierea traseului. Această variantă face legătura între Răstoliţa - prin valea Răstoliţei şi
traseul de creastă al Tihului (8 - cruce galbenă). Folosim camioanele pînă la gura Bradului şi, în
continuare, drumul forestier pînă la cabana de vînătoare din Poiana Bradului, care urcă cca 3 km pe o vale
largă pînă la gura pîrîului Frăsinelul, apoi spre stînga (nord-est) pe valea mai strîmtă a Bradului, pînă
întîlnim două cabane forestiere, după care, la 1500 m se vede o alta, iar mai departe, către dreapta, în
valea Tulai, grajdurile I.F.-ului. Drumul trece pe sub Vf. Tarniţa şi mai urcă încă 1 km pînă la cabana de
vînătoare, dar noi o luăm spre dreapta, pe un loc mai deschis, traversăm um pîrîu mai îngust cu albia
acoperită de blocuri mari şi curînd întîlnim marcajul cruce galbenă (traseul 8) de pe culmea Frasinului,
care duce spre vîrfurile Tihu şi Tătaru. La sfîrşit de toamnă (septembrie), în aceste locuri minunate, cu
păduri şi poieniţe se aude boncănitul cerbilor. Punctul albastru însoţeşte crucea galbenă pînă în poiana din
sudul Vf. Tihu, de unde coboară pe Tihul Ilvei (tr. 6, ram. b).

Ramificaţia k: gura Frăsinelului - Poiana Căpăţînii. Marcaj: triunghi albastnu. Durata: 1 oră şi
30 minute.
Descrierea traseului. Este o variantă mai scurtă între valea Bradului şi Poiana Căpăţînii, la plaiul
Frasinului (traseul 8 - cruce galbenă), pe drumul forestier care se desprinde la 3 km în dreptul cabanei de
pe valea Bradului, către nord-est spre izvoarele pîrîului Frăsinelul, prin pădurea de molid şi frasin, drum
de 1,2 km. În continuare, cărarea ne scoate în Poiana Căpăţîna de Jos, unde întîlnim traseul de creastă (8,
cruce galbenă), ce face legătura între Lunca Bradului şi Vf. Tihu.

Traseul nr. 17. Prundu Bîrgăului - Bistriţa Bîrgăului – Colibiţa - gura Lungului, valea
Izvorul Lung - Poiana de sub Măgură - Vf. Priporul Roşu - Dornişoara.
Posibilităţi de acces : intrarea în traseu se poate face din partea nordică : localitatea Prundu
Bîrgăului (şoseaua asfaltată Bistriţa - Vatra Dornei) sau din comuna Bistriţa Bîrgăului (punct
 terminus al căii ferate şi al şoselei asfaltate ce face legătura cu oraşul Bistriţa); Dornişoara
constitue ultima staţie de cale ferată spre Vatra Dornei, cît şi capătul drumului auto deservit de
I.T.A. Marcaj : triunghi roşu, Colibiţa - refugiul Izvorul Lung; propus punct albastru spre
Dornişoara. Distanţa : 37 km. Duratei: 10 ore şi 30 minute. Caracteristicile traseului: drurn
asfaltat pînă la Colibiţa, apoi drum forestier auto pe valea Pîrîulul Lung; 4,5 km potecă, dintre
care 2 km urcuş accentuat; 1,5 km drum forestier auto pînă la Dornişoara.
Descrierea traseului. Din localitatea Praindu Bîrgăuilui, situată la confluenţa pîrîului Străjii cu
Bistriţa transilvană, parcurgem drumul asfaltat care străbate valea largă a rîuluii printre frumoasele case
ale comunei Bistriţa Bîrgăului (acelaşi drum şi pentru traseele 20, 22, 24), cale de 8 km. După ce depăşim
Fabrica de cherestea, drumul pătrunde în pădure prin defileul Bistriţei, pe sub Cascada Diavolului, spre
Colibiţa. Spre dreapta se desprinde drumul forestier de pe valea Şoimul de Jos, apoi cel de pe valea
Şoimul de Sus. La cca 12 km de la Prundu Bîrgăului, tot către dreapta, porneşte drumul forestier de pe
valea Stejii, pe care urcă traseul 22 (cruce roşie) ce trece peste culme şi coboară în comuna Budacu din
partea vestică a Călimanului.
Traseul nostru (17) împreună cu 20 şi 24 urmăresc în continuare drumul Colibiţei, dar după mai
mult de 1 km o nouă ramificaţie spre dreapta însoţită de traseele 20 şi 24 (cruce albastră) de pe valea
Repedea. Urcăm în continuare pe drumul auto asfaltat de pe valea Bistriţei şi după cca 18 km de la
plecare pădurea se trage în lături şi undele rîului bat înspumate în malul stîng, înalt, tăiat în bolovănişurile
Călimanului, lăsînd loc pe dreapta cotlonului larg al Colibiţei frumoasa staţiune climaterică în curs de
dezvoltare, datorită barajului ce se înalţă în calea apelor zămislind un lac montan, înconjurat de vile
pentru odihnă şi case suspendate pe versanţi, în desişul codrilor de molid. Un drum mai scurt modernizat,
ce se desprinde din şoseaua Vatra Dornei - Bistriţa, asigură o legătură mai lesnicioasă între Mureşenii
Bîrgăului şi Colibiţa prin şaua Blajului. Din Codibiţa se îndreaptă spre Căliman traseele 10, 19 şi 21.
Fig. 44
Traseul nostru (17) - împreună cu 18 şi 19 - urmăreşte Valea Bistriţei, în lungul satului Colibiţa,
pînă la confluenţa cu pîrîul Izvorul Lung, unde cele două trasee amintite se abat către dreapta însoţind
drumui forestier de pe valea pîrîului Colbu, iar drumul nostru forestier (17) se orientează spre stînga pe
valea Izvorul Lung Atragem atenţia, că din apropierea ramificaţiei celor două drumuri axate pe văi se
desprinde un al treilea drum forestier care urcă însă pe interfluviul ce separă cele două văi spre Vf. Blajei.
Străbatem drumul forestier de pe valea Izvorul Lung, străjut pe dreapta de versantul împădurit al Blajei şi
flancat pe stînga de fîneţe presărate cu ultimele căsuţe ale localnicilor, dar după 1 km pădurea coboară şi
pe versantul stîng, învăluind drumul forestier. Parcurgem cca 3 km prin pădure unde întîlnim mai mult
barăci şi un magazin forestier, adunate la o confluenţă - Valea lui Toador (Valea lui Mihai) - unde drumul
se ramifică : spre dreapta (sud-est) traseul nostru indicat şi pe harta turistică; că stînga (nord) drumul de
pe Valea lui Mihai cale de 3 km, pe care îl părăsim.
Varianta traseului 17, marcată pe hartă, se abate de la gura Văii lui Mihai spre dreapta (sud),
urmărind drumul forestier de valea Izvorului Lung. După cca 3 km întîlnim o cabană forestieră (Dalbidan
şi un izvor mineral amenajat), iar după încă 1 km, un grup de barăci situate la gura de vărsare a unui
afluent venit din partea nord-nord-estică. În acest punct părăsim drumul forestier (triunghi roşu) care mai
urcă încă 2 km pe valea Izvorului Lung şi umărim afluentul amintit. După 2 km de urcuş accentuat,
ajungem în Poiana de sub Măgură, unde intersectăm traseul 16 (bandă roşie Bistricioru - Piatra Fîntînele).
In caz de vreme rea, putem găsi adăpost la stîna din de unde urcăm către est, apoi nord-est, spre Vf.
Priporul Roşu (1.391 m). Cărarea ocoleşte vîrful prin partea vestică (rămîne dreapta) şi după aproape 1
km de mers prin pădure pătrundem într-o poieniţă ce poartă numele vîrfului.
De la capătul de jos al poiemii, alegem poteca de pe latura din dreapta, care coboară spre nord-
est şi după cca 1,5 km ajungem drumul forestier auto ce leagă satul Piatra Fîntînele de comuna
Dornişoara. Atragem atenţia că în cazul cînd din poiană coborîm pe cărarea din capătul ei nord-vestic, ne
depărtăm de Dornişoara apropiindu-ne de Piatra Fîntînele (tr. 16).
După ce am coborît în drumul forestier ne orientăm către dreapta (est) urmăridu-l încă cca 1,5
km pînă la Dornişoara, unde întîlnim traseele 13, 14 şi 15.

Traseul nr. 18. Răstoliţa - refugiu Secu - refugiul gura Scurtului - refugiul Scurtu - Poiana
Lungă - refugiul Tilimiu - valea Colbului - Colibiţa.
Posibilitaţi de acces : punctul de plecare îl constituie comuna Răstoliţa de pe valea Mureşului
sau comuna Colibiţa din partea nordică. Marcaj : cruce albastră pînă la gura Secului; cruce
galbenă – gura Scurtului; punct albastru. Distanţa : 36 km. Durata : 10 ore şi 45 minute.
Caracteristicile traseului : pe distanţa de 9 km Răstoliţa – refugiul Secu folosim mijloace auto
(drum forestier); în continuare (8 km), trenul forestier pînă la refugiul Scurtu; de la refugiul
Tilimiu, mijloace auto (drumul forestier care înconjoară bazinul Colbului), pe distanţă de cca 14
km, pînă la Colibiţa.
Dsscrierea traseului. Prima porţiune, Răstoliţa - gura Secului, este comună cu cea a traseelor 15
şi 16 - descrise anterior; şi, ca urmare, vom începe prezentarea drumului nostru (18) de la refugiul Secu
(cca 9 km), situat la confluenţa Secului cu Tihu. Drumul forestier se continuă numai spre nord-est pe
valea Tihului ; (traseele 15 şi 16) unde nu mai există caile ferată îngustă. Traseul nostru (18), împreună cu
traseul 20 se îndreaptă către nord-vest urmărind calea ferată forestieră de pe valea Secului, şi după cca 3
km trecem pe lîngă o cabană forestieră. După ce am parcurs o distanţă de cca 5 km de la refugiul Secului,
ajungem la confluenţa Secului cu Scurtu (refugiul gura Scurtului alcătuit din cîteva barăci forestiere),
unde calea ferată - ramifică din nou : spre stînga pe valea Secului (traseul 20, cruce galbenă); către
dreapta, pe pîrîul Scurtu, traseul nostru (18, punct albastriu). Urcăm pe pîrîu - pe lîngă calea ferată, prin
pădure, pe o distanţă de 3 km - pînă la baraca forestieră a refugiului Scurtu (1100 m). De aici, un drum
forestier (2 km) pînă la limita superioară a pădurii.
Marcajul punct albastru - refăcut de curînd - este bun şi ne duce, în continuare, prin poiana în
urcuş continuu, mai accentuat spre nord, pînă la stîna din Piciorul Scurtului, unde găsim o cabană
forestieră şi un izvor cu apă bună, cu atît mai mult cu cît cei ce vor să urce pe Bistricioru nu mai găsesc o
altă sursă.
Fig. 45 - Structura traseului 18
De la stînă urcăm încă 15 minute pînă în şaua Prislopului şi coborîm către nord unde întîlnim
traseul 2 de creastă (axialul est-vest) bandă albastră şi bandă galbenă care străbat prin Poiana Lungă.
Dincolo de culme poiana se închide şi poteca coboară prin pădure - pe la Tăul Zînelor - pe o distanţă de
cca 2 km pînă la cabana forestieră a refugiului Tilimiul (spre obîrşia pîrîului Tilimiul de Sus), situată
lîngă drumul forestier ce face înconjurul bazinului superior al pîrîului Colbului. Atunci cînd plecăm din
Poiana Lungă trebuie să evităm cărarea care urmăreşte, în general, curba de nivel - ocolind Muntele
Chicera lui Pasăre (bandă galbenă) prin partea sa nordică, abătîndu-se spre vest; cărarea noastră (punct
albastru) se orientează, împreună cu banda galbenă (1 km) spre vest, apoi către nord - Tăul Zînelor, la
refugiul Tilimiul, de unde putem opta pentru una din cele două variante : drumul forestier ce duce la
stînga (vest) făcînd legătura (cca 5 km) cu traseul 19 de pe valea Pănuleţului; sau drumul forestier
desfăşurat în sens opus (est) - care este calea cea mai scurtă.
Drumul forestier descrie bucle în loc şerpuind către est (dreapta) apoi, după un traseu de cca 3
km ajunge în partea nord-vestică la baraca forestieră de la confluenţa Tilimiului cu pîrîul Colbului unde
se întîlnesc şi drumurile forestiere de pe văile acestora. Coborîm spre vest pe valea Colbului, prin pădure
cale de 4 km; unde pădurea se sfîrşeşte făcînd loc poienilor întîlnim drumul forestier ce coboară din
partea stîngă, pe valea Pănuleţului (traseul 19). După 2 km ajungem la gura pîrîului Izvorul Lung şi la
drumul forestier care-l întovărăşeşte spre dreapta (traseul 17). De aici răsar pe tăpşane, sau în vale,
primele case ale Colibiţei (Mîţa), presărate prin depresiunea acoperită cu fîneaţă pe o distanţă de 4-5 km.

Traseul nr. 19. Bistriţa Mureşului - valea Bistrei - refugiul gura Stejii - Valea din Mijloc -
Poiana Bistrei - Poiana Cofii - valea Pănuleţul - Colibiţa.
Posibilităţi de acces : intrarea în traseu se face din comuna Bistra Mureşului (Staţii C.F.R. şi
auto), situată la 40 km vest de Topliţa (confluenţa Bistrei cu Mureşul), sau din partea nordică,
din staţiunea climaterică Collbiţa. Marcaj : cruce albastră. Distanţa : 36 km. Durata : 10 ore şi
30 minute. Caracteristicile traseului: 16 km drum forestier auto, Bistra - confluenţa Pîrîului
Cald cu Pîrîul Rcce; Poiana Cofii - Colibiţa - drum forestier auto (14 km).
Descrierea traseidui. Comuna Bistra, situată la altitudinea de 500 m, pătrunde adînc pe vale,
cale de aproape 5 km. Urmărim drumul forestier care străbate poieni întinse, presărate pe alocuri cu petice
de pădure, străjuit de case arătoase, scăldate în soare. Cînd satul se sfîrşeste, perdeaua de arbori- coboară
în vale şi, după încă 1 km, drumul forestier se înfundă în pădure.

Ramificaţia l: ,,De Bistra Mureşului" - Deda.

Marcaj : triunghi albastru. Durata : 2 ore.
Descrierea traseului. În punctul ,,La Bistra" (cca 4 km), marcajul triunghi albastru care se
îndreaptă către stînga (vest) jalonînd poteca ce face legătura (2.ore) cu localitatea Deda (466 m, defileul
Mureşului) pe lîngă valea cu acelaşi nume, iar de la gura acesteia drumul forestier ce vine de pe valea
Geşele (Visele).

Ramificaţia m : gura pîrîului Zăpodea cu Cale - Vf. Zăpodea Ursului.

Marcaj : triunghi albastru. Durata : cca 1 oră şi 15 minute.
Descrierea traseului. La km 6, spre dreapta, marcajul triunghi albastru face legătura între gura
pîrîului Zăpodea cu Cale şi Vf. Zăpodea Ursului (traseul 23, bandă albastră); iniţial ne abatem către
dreapta (est), peste pod, prin pădurea de fag, apoi urcuşul devine mai greu în poiană şi poteca rătăceşte
din nou printre fagi, unde întîlnim marcajul bandă albastră.
Fig. 46

Ramificaţia n : gura pîrîului Zăpodea cu Pod - Vf. Scaunu.

Marcaj: punct albastru. Distanţa : cca 2 ore şi 30 minute.
Descrierea traseului. După ce am parcurs o distanţă de cca 7,5 km şi am lăsat pe stînga pîrîul
Blidiresei, spre dreapta o potecă de vînătoare marcată cu punct albastru face legătura (cca 2 ore şi 30
minute) cu Vf. Scaunu (traseul 23, bandă albastră). Iniţial poteca urmăreşte valea pîrîului Zăpodea cu Pod
pînă în plaiul din apropierea Poienii Scaunului, de unde în 10-15 minute ajungem pe vîrful cu acelaşi
nume, unde admirăm frumoase coloane decupate în masa aglomeratelor vulcanice (vezi tr. 21, var. Z).
Drumul forestier de pe valea Bistrei (tr. 19) mai continuă încă 500 m (în total 8 km) pînă la gura pîrîului
Donca, unde se ramifică : către nord, traseul nostru (cruce albastră), iar spre stînga, pe valea amintită,
marcajul punct roşu (cca 4 ore) face legătura cu vîrfurile Poiana Tomii şi Gişa Mare.

Ramificaţia o : gura Donea (680 m) - refugiul Prisaca - Vf. Poiana Tomii.

 Marcaj : punct rosu. Dnrata : 3 ore (8 km).
Descrierea traseului. Intrarea pe traseu se face pe stînga, peste podul de beton de la gura pîrîului
Donca. Urmăm drumul forestier (punct roşu) de-a lungul văii prin pădure, pînă la cabanele muncitoreşti
de la gura pîrîului Prisaca, de unde urcuşul devine mai greu pe o cărare cu bolovani şi căzături, pe lîngă
pîrîul Dogarilor care rămîne pe dreapta, ocolim spre stînga pe sub plaiul de creastă, apoi iar la dreapta
către frumoasa poiană din jurul Vf. Tomii (traseul 2, cruce roşie). De la gura pîrîului Prisaca poteca urcă
pieptiş spre nord, pe stînga văii, prin pădurea de molid de pe creasta Roşca Mare şi, urmînd marcajele
destul de dese (punct albastru), ajunge în Poiana Gişa Mare (izvor şi un mic adăpost de vînătoare) unde
întîlneşte marcajul cruce roşie (traseul 2).
De la gura pîrîului Donca (refugiu) drumul forestier continuă pe valea Bistrei (marcaj cruce
albastră) încă 3 km pînă la refugiul de la gura Stejii, unde se desface în trei ramuri :
- spre dreapta, drumul forestier de pe valea Stejii (punct galben, durata 3 ore) care face legătură
între gura pîrîului (780 m) şi Poiana Stejii (1.400 m), respectiv traseele 21 (punct roşu) şi 23 (bandă
albastră). Iniţial urmăm drumul forestier prin pădurea de molid şi fag, pe o distanţă de 4,5 km. Urcăm
apoi pe o potecă, tot de-a lungul pîrîului, printre lespezi, pînă în poiana amintită (refugiu de vînătoare - 6
persoane);
- către stînga urcă drumul forestier ce duce spre izvoarele Bistrei, de fapt, o variantă a traseului
principal (traseul 19, cruce albastră). Această ramificaţie (punct albastru) începe de la confluenţa (780 m)
pîrîului Cofii cu Valea din Mijloc (traseul 19), de unde se abate spre stînga (nord-vest) pe drumul
forestier pînă la gura pîrîului Matesu de Sus (de aici, o potecă cu pantă inai accentuatu ne duce prin
pădurea de molid spre izvoarele Mateşului). Drumul forestier descrie o curbă largă, urmărind cotul rîului
către nord-est pînă la gura Cofuleţului, de unde poteca ne duce în zona de izvoare sub Vf. Poiana Cofului
(1.590 m), zonă de intersecţie a marcajului nostru punct albastru, cruce albastră (tr. 19), punct roşu (tr. 21)
şi bandă galbenă (tr. 2 şi 23). Traseul punct albastru poate fi parcurs în 3-4 ore. Drumul forestier urmărit
de traseul nostru (19, cruce albastră) continuă către nord pe Valea din Mijloc cale de 5 km, pînă la
confluenţa Pîrîului Cald cu Pîrîul Rece (în total 16 km drum forestier începînd din defileul Mureşului)
prin pădurea de conifere. Poteca urcă mai accentuat spre obîrşia Pîrîului Cald; dar, după mai puţin de 3
km, pădurea se trage în lături şi cărarea se domoleşte şerpuind uşor prin poiana largă străjuită de Vf.
Poiana Bistrei (1.530 m).
Din capătui nord-estic al poienii urcăm uşor prin pădure, printre brazi şi poieni, către nord-est, şi
după cca 15-20 minute coborîm în Poiana Cofii (1.500 m) unde întîlnim banda galbenă (traseul 2),
punctul roşu (traseul 21) şi banda galbenă (traseul 23). Amintim faptul că aceste marcaje, ca şi crucea
albastră a drumului nostru (traseul 19) se găsesc foarte greoi pe teren. Drumul forestier de pe valea
Pănuleţului urcă pînă în Poiana Cofii (Cofului). Urmăm acest drum (propunem continuarea marcajului
cruce albastră) trecînd după cîteva sute de metri pe lîngă o baracă forestieră şi coborîm treptat spre fundul
văii. Spre stînga zărim cărarea ce duce în Poiana Slătiniţei (traseul 20, punct roşu) şi ajungem în
apropierea unei barăci unde drumul forestier se ramifică : spre dreapta tronsonul care înconjoară bazinul
Colbului trecînd pe la refugiul Tilimiul (traseul 18, punct albastru), de unde coboară pe valea Colbului
pentru a se reîntîlni cu drumul forestier ai Pănuleţului în poiana de la confluenţa celor două pîraie (este un
drum de ocol mai puţin recomandabil).
Traseul nostru urmăreşte valea Pănuleţului şi după puţin timp străbatem o pădure tînără de
molid, cu cîteva barăci. Întîlnim o nouă ramificaţie : spre stînga (nord-ves,t) un drum forestier care
urmăreşte limita inferioară a pădurii, şerpuind deasupra poienilor din partea sudică a Colibiţei, pentru a
coborî în aval de sat. Traseul nostru întovărăşeşte valea Pănuleţului şi după cca 2 ajungem în poiana de la
confluenţa cu pîrîul Colbu (traseul 18), unde drumul forestier mai străbate încă 5-6 km pînă în Colibiţa
trecînd prin cătunul Miţa (2-3 km).

Traseul nr. 20. Răstoliţa - refugiul Secu - refugiul gura Scurtului - refugiul Ţiganca -
poiana Fundu Secului - valea Pănuleţ - Poiana Slătiniţei - valea Repedea - Bistriţa
Bîrgăului - Prundu Bîrgăului.
Posibilităţi de acces : intrarea în traseu se face din comuna Răstoliţa de pe valea Mureşului;
accesul este posibil şi din partea nordică, din Prundu Bîrgăului prin Colibiţa (şoseaua asfaltată).
Marcaj : cruce albastră pînă la refugiul Secu; cruce galbenă - Fundu Secului - Poiana Slătiniţa -
drum forestier Repedea. Distanţa : 50 km. Durata : 14 ore şi 30 minute. Caracteristicile
traseului: avînd o lungime de 50 km, poate fi străbătut relativ uşor - distanţa de 21 km (Răstoliţa
- refugiul Ţiganca) poate fi parcursă cu camioanele pînă la gura Bradului sau, eventual, pînă la
gura Secului şi, în continuare, cu trenuleţul forestier; ultimii 23 km (Poiana Slătiniţei - Prundu
Bîrgăului, cu mijloace auto; o porţiune de 6 km trebuie străbătută cu piciorul; pnnctul cel mai
înalt al traseului (1.350 m în poiana amintită) este accesibil cu mijloace auto.
Descrierea traseului. Primul tronson Răstoliţa - refugiul de la gura Secului (9 km), situat la
confluenţa acestula cu pîrîul Tihu (care formează rîul Răstoşna sau Răstoliţa), este comun cu acela
străbătut de traseele 15, 16 şi 18. Prezentarea traseului nostru se va face deci de la refugiul Secu (cabane
muncitoreşti). Drumul auto al Răstoliţei se continuă numai pe valea Tihului, unde nu mai există cale
ferată forestieră, care funcţionează însă pe Secu şi pe valea Pîrîului Mijlociu. Traseul nostru (20)
urmăreşte calea ferată din partea stîngă, care se îndreaptă spre nord-vest pe valea Secului, împreună cu
traseul nr. 18. Marcajul nostru, cruce galbenă urmăreşte valea Secului, flancată de dealurile Şesuţului şi
Culmilor pe stînga (punct roşu, traseul 21) şi Dealul Secului pe dreapta.
 După circa 3 km trecem pe lîngă un canton forestier şi, după încă 2 km (5 km de la refugiul
Socu), întîlnim cabanele refugiului de la gura Scurtului, unde o ramificaţie a căii ferate duce pe valea
acestuia (către dreapta - spre nord, traseul 18 - punct albastru) în Poiana Lungă unde întîlnim traseul de
creastă nr. 2 - axialul est-vest, marcat cu bandă galbenă şi albastră.
Traseul nostru (20) urmăreste calea ferată de pe valea Secului (stînga, nord-vest) şi după ce am
parcurs o distanţă mai mică de 3 km ajungem la confluenţa cu pîrîul Secu Porcului (valea Bradul
Porcului) venit din partea vestică (stînga) de sub Poiana Pian a dealului Moldovanca (poteca de pe valea
Porcului, nemarcată, se îndreaptă către nord-vest, făcînd legătura cu traseul 21 – punct roşu). Continuăm
să urcăm de-a lungul căii ferate a Secului pînă la cabana forestieră de la capătul drumului de fier, refugiul
Ţiganca, situat destul de aproape de creastă, în poiana cu acelaşi nume.
De la confluenţa Secului cu Scurtu, calea ferată forestieră (cu circulaţie sporadică) se continuă
pînă la refugiul amintit (pe o distanţă de 7 km) unde putem găsi adăpost pentru o noapte. În continuare
urmărim valea Secului pe drumul de tractor, apoi folosim cărarea ce urcă către nord-vest, cale de 2,5 km,
pînă la poiana Fundul Secului - o şa joasă (1.330 m) situată între vîrfurile Ţiganca (1.397 m) şi
Moldovanca (1.560 m) unde întîlnim traseul nr. 2 (axialul est-vest, bandă galbenă).
Fig. 47
Din poiană coborîm spre vest, pe versantul drept - abrupt al pîrîului Pănuleţ şi după mai puţin de
30 minute ajungem pe fundul văii unde intersectăm traseul nr. 19 (cruce albastră) care urmăreşte drumul
forestier al Pănuleţului ce coboară spre Colibiţa sau urcă în Poiana Cofii. Părăsim valea Pănuleţului şi
urmărim poteca ce urcă abrupt, apoi drumul se domoleşte şi coborîm uşor cale de aproape o oră şi
întîlnim capătul drumului forestier care urcă pe valea Repedea în poiana Slătiniţa. La vest de drum, pe
cîteva sute de metri se desfăşoară poiana amintită, străbătută de traseul 21 (punct roşu), unde putem găsi
adăpost la cabanele din capătul ei vestic.
De aici, traseul nostru (20) urmăreşte drumul forestier de pe valea rîului Repedea şi după o
disitanţă de 5 km ajunge la refugiul de la gura Negrii, unde întîlnim traseul 24, care coboară pe această
vale venind de la Budac. Împreună, cele două trasee (20 şi 24) folosesc drumul forestier pentru ca după
cca 4 km să ajungă la gura pîrîului Repedea, la confluenţa acesteia cu rîul Bistriţa, unde întîlnim şi traseul
17, orientat spre est către Colibiţa.
Noi ne îndreptăm către vest, coborînd pe valea Bistriţei şi după ce am parcurs mai mult de 1 km
ajungem la gura Stejii, pîrîu ce vine, din partea sudică, de-a lungul căreia se strecoară un drum forestier
care se caţără pe înălţimi, trecînd peste culmea Dealului Negru către Budacii (traseul 22). De la gura
Stejii, traseele 17, 20, 22 şi 24 folosesc drumul asfaltatt (Colibiţa - Bistriţa Bîrgăului - Prundul Bîrgăului),
apoi şoseua asfaltată a “bîrgaielor" care leagă oraşele Bistriţa - Vatra Dornei - Suceava.

Traseul nr. 21. Colibiţa drumul forestier circuit pe sub Stînca Halău (1211 m) - izvoarele
văii Plopii - Vf. Piatra lui Orban - Poiana Slătiniţii - Poiana Cofii - Poiana Stejii - Fundul
Gălăoaiei - Vf. Culmilor - Poiana Compii - valea Gişa (Visa) - Răstoliţa.
Posibilităţi de acces : plecarea în traseu se face din Colibiţa, localitate în care se ajunge de la
Prundu Bîrgăului (şosea asfaltată) pe traseul 17; accesul este posibil şi din defileul Mureşului
avînd ca bază comuna Răstoliţa. Marcaj : punct roşu. Distanţa : 32 km. Durata : 11 h.
Caracteristicile traseului: nu se recomandă iarna.
Descrierea traseului. Întrarea se poate face pe drumul forestier ce trece prin partea estică a Vf.
Stînca Halău, fie direct din Colibiţa, pe valea Plopii, spre Piatra lui Orban. Urcăm domol cale de 2 km pe
valea pîrîului şi întîlnim drumul forestier ce ocoloşte satul prin partea sudică, pentru a se întîlni cu drumul
de pe valea Pănuleţului.
După intersectarea drumului amintit, ne abatem puţin spre sud-est, în lungul acestuia, apoi
pătrundem în pădure, prin care poteca urcă acccntuat spre Vf. Piatra lui Orban. Cărarea se strecoară
printre trunchiurile zvelte ale molizilor uriaşi urcînd din greu cale de l - 1 oră şi 30 minute, de-a lungul
celor 3 km ce duc în Vf. lui Orban (1.463 m) care străjuieşte poiană întinsă ce coboară pe versantul lui
sudic pe direcţia est-vest, prin care trece poteca ce duce spre vest la Colibiţa prin Vf. Stînca Halău (1210
m). Drumul nostru, orientat spre est, pătrunde în pădure deviind treptat către sud, călăuzindu-ne paşii în
Poiana Slătiniţa. Coborîm în pădure pe cărarea ce serpuieşte pe sub culmea ce rămîne în stînga noastră
(către est). La o distanţă de cca 1 km de Piatra lui Orban întîlnim drumul forestier ce urcă pe valea
Repedea (traseul 20, cruce galbenă).
Fig. 48
Traseul nostru (21) se orientează (vest) de-a lungul Poienii Slătiniţa (1.350 m) urmărind curba de
nivel. La capătul vestic al poienii întîilnim un refugiu, primitor pe vreme rea, de unde urcăm şi pătrundem
în pădurea revărsată pe versantul nord-estic ai Dealului Calului. Urcuşul este domol, iar cărarea bună ne
scoate după un drum de 1 km în Poiana Calului, cu o lungime de peste 3 km, care înaintează pînă la
creasta principală. Poteca urcă prin Poiana Calului spre vîrf, orientîndu-se către sud-vest. Trecem pe lîngă
un alt refugiu şi panta scade treptat, iar pădurea invadează poiana îngustînd-o foarte mult. Ne strecurăm
pe lîngă liziera din stînga (est) şi ajungem în partea cea mai înaltă a Dealului Calului (1.571 m), un vîrf
plat, împădurit pe latura estică.
Din vîrf, la cca 300 m către nord-vest, la maginea pădurii, întîlnim capătul drumului forestier ce
coboară pe valea Neagra (traseul nr. 24). Drumul acesta se recomandă în caz de vreme rea sau pentru
intrarea în traseu cu mijloace auto pînă la cota de 1 550 m. În partea sud-estică a vîrfului poiana se
extinde coborînd pe o distanţă de cca 700 m pînă într-o şa largă (1.550 m), de unde urcă din nou pînă în
Vf. Cofii (1.590 m), cale de cea 600 m. Traseul nostru (21) se abate spre sud, lăsînd şaua pe dreapta, şi
străbate un brîu îngust de pădure, dincolo de care se deschide Poiana Cofii, prin care poteca coboară pînă
la capătul drumuilui forestier de pe valea Pănuleţului. În poiana amintită, situată la altitudinea de 1 500 m
întîlnim traseul nr. 2 (axialul est-vest) şi traseul nr. 23, suprapus în acest sector traseelor 2 şi 19 care urcă
de la Colibiţa pe valea Pănuleţului, intersectează creasta Călimanului şi se îndreaptă către sud spre satul
Bistra Mureşului.
Traseul nostru (21) porneşte din Poiana Cofii spre est, aproximativ pe curba de nivel, folosind
cărarea comună traseelor 2, 21 şi 23; marcajele bandă galbenă şi punct roşu sînt foarte rare şi deteriorate
(în curs de refacere).
Cărarea deviază treptat către dreapta, înconjurînd bazinul unui mic afluent ai Pănuleţului, pe
valea căruia înaintează apoi în pantă domoală. Curînd se desprinde spre stînga (est) poteca ce avansează
spre versantul vestic al Vf. Moldovanca (1.560 m) - traselul de creastă nr. 2. Traseul nostru (punct roşu)
se orientează spre sud-sud-est urcînd domol, pentru un timp scurt, apoi coboară spre izvoarele văii
Porcului (Fundu Porcului), de unde se adaugă banda albastră a tr. 23.
Deşi culmea este foarte plată, totuşi, ne vom abate către stînga (est) pe o cărare mai bună, care
cobară la capătul de sus al poienilor de la Fundu Porcului, de unde urcăm din nou (domol) prin pădurea
de conifere. În stînga noastră, peste brîul de pădure, se desfăşoară poiana largă a Stejii. Din capătul ei
sudic culmea se bifurcă : spre sud-vest culmea Plaiul Stegii - Vf. Scaunu (traseul 23 - bandă albastră);
către sud-est creasta Vf. Culmii - Poiana Compii (traseul 21 - punct roşu).
Din Poiana Stegii, dacă ne-am abate de la cărare, sau prin pădure, poteca se îndreaptă către sud-
est cale de aproape 2 km, prin pădurea în cea mai mare parte tăiată, desfăşurată pînă la Poiana Culmii.
Trecem prin partea superioară a bazinului pîrîului Gălăoaia, defrişat pînă la capătul drumului forestier ce
vine din valea Mureşului; marcajul punct albastru (varianta Z) se poate urmări pe valea Gălăoaia Mare
pînă la cabana turistică din satul Gălăoaia. Lăsăm în dreapta defrişarea de la obîrşia Gălăoaiei şi ne
continuăm traseul spre sud-est prin Poiana Culmii, pe poteca ce se menţine în apropiere de creastă.
Coborîrea este foarte uşoară şi plăcută. După o distanţă de cca 1 km de la intrarea în Poiana Culmii,
pădurea venită din dreapta urcă pînă în apropiere de creasta, pe valea pîrîului Compii, afluent pe stînga al
Gălăoaiei Mari (marcajul cruce albastră ne duce spre valea principală, marcată cu punct albastru).
Pădurea se trage în lături şi pe cumpăna apelor, pe o distanţă de 3 km se răsfaţă în soare Poiana
Compii, presărată cu stîne (adăpost pe vreme rea). Poteca străbate poiana orientîndu-se către sud. La
capătul poienii (o fîşie îngustă se continuă spre est în Vf. Şesuţ) o cărare se îndreaptă în direcţia sud-vest,
pe creasta plaiului Ulmului. Poteca noastră (traseul 21), al cărei marcaj (punct roşu) devine mai vizibil,
coboară direct către sud în valea Gişa, de-a lungul căreia drumul forestier ne duce, după cca 6 km, în
comuna Răstoliţa de pe valea Mureşului (pe accastă porţiune marcajul este bine executat).

Varianta Z : satul Gălăoaia (staţie auto, 41 km vest Topliţa, 1 oră şi 15 minute; 2 km de staţia
C.F.R. Bistra Mureşului, 4 km staţia Deda) - pîrîul Gălăoaia Mare - Poiana Stegii (vezi tr. 19,
ram. n). Marcaj : punct albastru. Durata : 6 - 7 ore.
Descrierea traseului. De la cabana Gălăoaia, situată între şoseaua asfaltată şi bucla Mureşului,
intersectăm DN 17 şi de la gura Gălaoaiei (km 136) urmărim drumul forestier de pe valea pîrîului cu
acelaşi nume; ne îndreptăm către nord prin păduri de foioase şi răşinoase, apoi către dreapta pe malul
stîng al pîrîului Gălăoaia Mare, pe drumul forestier, prin păduri întinse de amestec, pînă la gura pîrîului
Compii (3 - 4 ore), punct de confluenţă şi ramificaţie a drumurilor. Drumul nostru continuă către nord pe
poteca (punct albastru) ce urmăreşte valea principală. Ajungem în zona plantaţiiilor din Poiana Brazilor,
unde poteca devine mai îngustă şi orientarea mai dificilă. În Poiana Stegii (refugiu de vînătoare) întîlnim
traseul 21 (punct roşu) ce face legătura între Răstoliţa şi Poiana Cofu - Colibiţa.
Ramificaţia p. De la gura pîrîului Compii (marcaj cruce albastră) poteca se orientează către est -
nord-est pe vale şi după un urcuş de cca 1 oră şi 30 minute ajungem la izvoare, în Poiana Compii. La
aproximativ 600 m spre nord-vest de Vf. Culmilor întîlnim punctul roşu (traseul 21) care ne duce la
Poiana Stegii.
Ramificaţia r se desface spre stînga, de la gura pîrîului Gălăoaia Mică (punct galben, 4-5 ore),
afluent al Gălăoaiei Mari. Poteca urcă pe vale şi străbate peisaje frumoase şi sălbatice, prin păduri de
foioase şi conifere. Curînd ajungem în Poiana de Mijloc, unde întîlnim două refugii pastorale şi marcajul
bandă albastră (traseul 23) care vine din Vf. Scaunu şi duce spre Poiana Stegii, după ce întîlneşte traseul
de pe valea Gălăoaia Mare (punct albastru) şi punctul roşu (traseul 21) ce face legătura între Răstoliţa şi
Poiana Cofii.
Traseul de pe Gălăoaia Mică reprezintă o variantă a celui de pe Gălăoaia Mare, separate prin
culmea alungită a Dealului Gălăoaia.

Traseul nr. 22. Prundu Bîrgăului - Bistriţa Bîrgăului - Gura Stegii - pîrîul Stegii - creasta
Dealul Negru - pîrîul Bolovanul - pîrîul Budacu - cabana Aluneasa (de vînătoare şi
forestieră) - satul Budacu de Sus.
Posibilităţi de acces : traseul poate fi parcurs integral cu mijloace auto, folosind drumul forestier
ce face legătura între valea Stegii şi cea a Budacului, traversînd creasta Dealului Negru. Poate fi
abordat fie din partea sud-vestică din comuna Budacu (25 km sud-est de oraşul Bistriţa), fie din
Prundu Bîrgăului de pe şoseaua asfaltată a Tihuţei care face legătura între oraşele Vatra Dornei
şi Bistriţa. Marcaj : cruce roşie gura Stegii - gura Bolovanului; cruce albastră Budacu de Sus.
 Distanţa : 41 km. Durata: 11 ore şi 30 minute. Caracteristicile traseului: acces mai uşor spre
partea vestică a crestei principale a Călimanului. Poate fi parcurs integral cu mijloace auto.
Descrierea traseului. Primul tronson, cu o lungime de 12 km, pînă la gura Stegii, a fost descris
atunci cînd am făcut prezentarea traseului 17.
Fig. 49
Din drumul Colibiţei ne abatem deci spre dreapta (sud) intrînd pe drumul forestier ce urmăreşte
valea pîrîului Stegii. Urcuşul se accentuează treptat, iar pădurea de molid se rostogoleşte pe versanţi spre
panglica de argint a apei cristaline. După o distanţă de cca 4 km, drumul forestier se bifurcă : o ramură
către stînga, pe un mic afluent al Stegii, iar cea de-a doua, spre dreapta, şerpuind pe lîngă apele
învolburate, strecurîndu-se timid printre versanţii abrupţi. Traseul nostru urmăreşte valea principală a
Stegii (dreapta) care ne scoate în creasta împădurită a Dealului Negru, în dreptul unei înşeuări largi,
,,Şaua Stegii" (1.480 m), unde intersectează traseul 23 (marcaj bandă galbenă). Dincolo de şa, drumul
forestier se afundă în pădurea de molid, coborînd în bazinul Budacului, pe valea pîrîului Bolovanul,
trecînd pe sub Dealul Duca. După ce am parcurs o distanţă de cca 6 km ajungem la gura pîrîului, unde
întîlnim drumul forestier de pe valea Budacului pe care urcă traseul 24 (cruce albastră).
De la confluenţa Bolovanului cu Budacu ne abatem către dreapta (împreună cu traseul 24),
coborînd spre vest prin pădure. După ce am parcurs o distanţă de peste 2 km, trecem prin poienile de la
gura Ivănelului, afluent pe dreapta al Budacului. Drumul se înfundă din nou în pădure, pentru a ieşi în
poiana Aluneasa, desfăşurată la confluenţa pîrîului Aluneasa cu Budacu, unde putem găsi adăpost la
cabana Aluneasa sau cîteva sute de metri în aval la cabanele forestiere de la gura pîrîului Bidireasa
(afluent pe stînga al Budacului), unde coboară de pe versantul stîng - din Dealul Pleşa (1.061 m) cărarea
(triunghi roşu) ce duce în creasta Poiana Gişa - Poiana Tomii trecînd prin Piatra Bulzului (1.310 m) şi Vf.
Boului (1.322 m).
De la refugiul Bidireasa drumul forestier coboară din nou prin pădure, la început pe dreapta apoi
pe stînga Budacului. În aval de gura văii Bîrzetea (afluent pe dreapta), la o distanţă de peste 3 km,
întîlnim o nouă confluenţă unde, din dreapta, vine drumul forestier ce trece pe lîngă Piatra lui Iacob şi
coboară în valea Buduşelul, în apropierea satului Cuşma (traseul 23). Pădurea se retrage şi drumul nostru
rătăceşte prin poieni scăldate în soare, presărate cu case albe cale de aproape 3 km pe valea Budacului,
pînă în centrul satului cu acelaşi nume, de unde cursele auto ne duc spre orasul Bistriţa (25 km).

Traseul nr. 23. Satul Cuşma - Dealul Alb - Muntele Cuşmei -Vf. Vulturu - culmea Dealul
Negru - şaua Stegii - Fundu Runcului - Poiana Cofii - Fundu Gălăoaii - Vf. Scaunu - Vf.
Zăpodia Ursului - Bistra Mureşului.
Posibilităti de acces: traseul poate fi abordat din partea nord-vestică, localitatea Cuşma situată la
25 km de oraşul Bistriţa (autobuz), fie din cea sudică - defileul Mureşului, din comuna Bistra
(staţie C.F.R.; autobuz); din comuna Prundu Bîrgăului pînă la Cuşma putem folosi şi drumul
forestier ce trece prin pădurea Şimeghia (Bistriţa Bîrgăului). Marcaj: bandă galbenă Poiana
Cofii; punct roşu Fundu Porcului; bandă albastră Bistra Mureşului. Distanţa : 43 km. Durata :
13 ore şi 30 minute. Caracteristicile traseului: drum cu pantă domoală, dar cu adăposturi
rudimentare şi mici. Nu se recomandă iarna decît schiorilor.
Descrierea traseului. Satul Cuşma este situat la altitudinea de 700 m, fiind înconjurat la nord, est
şi sud de înălţimi ce se menţin între 1000-l500 m. Pornim spre nord-est urmărind poteca ce urcă pe Dealul
Alb (Creasta Albă). După ce am parcurs cca 3 km pe Creasta Alba, care se continuă spre nord-nord-est
spre comuna Bistriţa Bîrgăului, ne abatem către dreapta şi curînd covorul verde al poienii este invadat de
pădurea Muntelui Cuşmei. Urmăm linia de culme şi după ce am parcurs 2 km de la schimbarea direcţiei
către sud-est, ajungem în Vf. Piatra Cuşrnei (1.264 m), stîncă masivă buclată, o cupolă asemănatoare unei
căciuli (cuşmă) uriaşe, iar alături Piatra Scrisă - 1391m (la distanţă de cca 2 ore de la capatul traseului, de
unde se alimentează cu apă oraşul Bistriţa). Din vîrf coborîm într-o şa cu altitudinea de 1200 m, apoi
urcăm prin pădure, iniţial către est, apoi spre sud-est cam jumătate de kilometru şi ieşim într-o poiană
largă pe care o străbatem cale de peste 3 km. La începutul poienii urcăm versantul abrupt pe liziera
sudică, apoi ne abatem către est spre liziera nordică care înaintează pînă în creastă. Poteca noastră,
paralelă cu liziera, urcă domol în Vf. Vulturu (1.501 m), împădurit în partea nordică şi acoperit de poiană
în cea sudică.
Traseul este jalonat şi încadrat de stînci semeţe şi pereţi abrupţi ce apar în Piatra Cuşmei, Piatra
Scrisă. Dealul Vulturu şi Piatra Deşelată (1.437 m) spre sud, care vestesc lumea de basm a ,,statuilor" din
Căliman.

Ramificaţia s: Dealul Vulturu - Bistriţa Bîrgăului.

Poteca din Dealul Vulturu (la cca 2 km vest de vîrf) ce face legătura cu Bistriţa Bîrgăului, trece
pe flancul estic al Dealului Tătărcii prin ,,cetăţile Tătărcii" dominate de Vf. Tătarca, impunător obelisc
pierdut spre înaltul cerului, stînci ruiniforme (Stîncile Ţapului - 989 m) ce par să amintească lumea de vis
şi vrajă din grupul ,,Apostoliilor".
Din Vf. Vulturu coborîm (pe tr. 23) uşor către est-sud-est, paralel cu liziera din nordul poienii,
drum de aproape 1 km. Un urcuş domol ne duce prin pădurea (600-700 m) de pe culmea Dealului Negru
spre un vîrf (1.497 m), dincolo de care se deschide o poieniţă alungită. După ce am parcurs o distanţă de
500 m, coborîm uşor pe marginea sudică a podenii, apoi prin pădure (0,5 km) pînă la şaua cu altitudinea
de 1420 m, dincolo de care se deschide o altă poiană prin care urcăm uşor (pe marginea ei sudică) pe
versantul vestic al Vf. Dealul Negru. Străbatem cca 500 m şi pătrundem din nou în pădure, cale de 0,5 km
pînă la Vf. Dealul Negru (1.511 m). De aici poteca coboară prin pădure cîteva sute de metri pînă la şaua
(1.480 m) ce separă pîrîul Stegii (nord) şi pîrîul Bolovanul (sud) prin care trece drumul forestier al
traseului 22.
Depăşim şaua Stegii, urcăm uşor pe cărarea largă ce se ţine în apropierea culmii şi după o
distainţă de cca 1 km ieşim în Poiana Cireşilor (Poiana Jirezilor), un platou uşor înclinat, cu înălţimea de
1520 m. Poiana, alungită est-vest pe mai mult de 500 m, adăposteşte o stînă - refugiu vremelnic pentru
vreme rea. Din capătul estic al poienii cărarea deviază treptat de la direcţia oblică şi după mai puţin de 1
km ne orientăm aproape către sud. Depăşim Vf. Poiana Cireşilor (1.573 m), străbatem o zonă defrişată
(100-600 m) şi ajungem la capătul unui drum forestior căţărat pînă la culme, care se îndreaptă spre
dreapta prin pădure (vest) pentru a coborî prin Runc în valea Budacu (traseul 24). În caz de vreme rea
putem urma acest drum pînă la cabana forestieră Runc (cruce albastră).
Fig. 50
În sens opus drumului forestier, coboară spre nord-est prin defrişare o cărare ce trece pe lîngă o
mică cabană de vînătoare şi se înfundă în pădurea din valea Neagră, unde întîlneşte drumul forestier ce
urmăreşte pîrîul spre aval (traseul 24). De la capătul drumului forestier, traseul 23 continuă tot spre sud-
sud-est, avînd în dreapta liziera pădurii şi pe stînga zona defrişată dominată de foişoarele de pîndă ale
vînătorilor de cerbi. Coborîm cîteva sute de metri pînă la cortina verde a pădurii de molizi ce urcă din
bazinul rîului Bistra, de-a lungul căreia se desfăşoară traseul 2 (axiaiul est-vest, cruce roşie). De aici, din
punctul denumit Fundu Runcului (1.560 m), ne abatem către est (stînga) pe lîngă lizieră, avînd în stînga
zona defrişată. Drumul nostru se suprapune cu acela al traseului 2, marcat cu bandă galbenă, semn foarte
rar fixat pe pietre. Poteca urcă uşor cale de aproape 3 km prin pădure către est, pînă în Vf. Poiana Cofii
(1.590 m), apoi coborîm cca 1 km (est) pînă în Poiana Cofii, unde întîlnim traseul 21 venit de la nord-
vest, dinspre Colibiţa - Poiana Calului (punct roşu) şi traseul 19 (cruce albastră) ce urca din Colibiţa pe
drumul forestier al Pănuleţului pînă în Poiana Cofii (la cîteva sute de metri găsim adăpost la o baracă
forestieră).
Din Poiana Cofii, traseul nostru (23) străbate acelaşi drum, ca şi traseul 21, pe o distanţă de
aproape 6 km (punct roşu şi bandă albastră de la Fundu Porcului - 3 km) pînă în Poiana Stegii de la fundul
(obîrşia) văii Gălăoaia (tronsonul acesta este descris la traseul 21). Ca urmare, vom relua descrierea
traseului nostru (23) din partea sudică a Poienii Stegii, unde creasta se bifurcă îmbrăţisînd bazinul pîrîului
Gălăoaia : ramura estică (punct roşu) se orientează către sud-est pe deasupra defrişării de la izvoarele
Gălăoaiei Mari, prin Poiana Compii şi valea Vişei (Gişa), la Răstoliţa (traseul 21); ramificaţia vestieă
corespunde traseului nostru (23 - bandă albastră). Amintim că putem coborî şi prin defrişarea care separă
cele două ramuri (trasee) pentru a ajunge la baraca de la capătul drumului forestier marcat cu punct
albastru, care coboară pe valea pîrîului Gălăoaia Mare pînă la cabana Gălăoaia din satul cu acelaşi nume
de pe valea Mureşului din apropiere de Bistra Mureşului (traseul 21, varianta Z).
Traseul nostru (23) se orientează spre sud-vest către Bistra Mureşului, trecînd prin Vf. Scaunu
(tr. 19, ram. n punct albastru) pe interfluviul ce separă pîrîul Gălăoaia Mică de rîul Bistra. Poteca noastră
(bandă albastră) trece prin partea estică a culmii şi se strecoară prin pădurea de molid, pentru ca după 2
km să ajungă la lumină, în poieniţa din partea estică a Vf. Plaiul Stegii (1.454 m) ce adăposteşte o stînă.
Între Plaiul Stegii şi Vf. Scaunu se adaugă punct albastru (tr. 19, ram. n). Urmăm cărarea din partea de sus
a poienii, pe lîngă liziera pădurii de molid şi coborîm uşor. Pătrundem în pădure şi ajungem curînd într-o
poieniţă alungită pe culme de la nord-est către sud-vest. După cca 600 m de mers prin poiana aproape
orizontală (1.420 m) pătrundem din nou în pădure, urmărind poteca orientată către sud-sud-vest cu
denivelări reduse, străbatem din Poiana Stegii o distanţă de cca 2 km şi în faţa noastră răsare Vf. Scaunu
(1.381 m), uşor de recunosout după aspectul său : o suprafaţă plată mărginită de abrupturi spre vest şi sud,
turnuri ruinate ale unei străvechi ,,cetăţi" adormită de veacuri.
Cărarea noastră (bandă albastră) se abate către sud, pe sub culmea stîncoasă de pe partea estică.
Dincolo de stînci, poteca urcă din nou în culmea a cărei altitudine scade rapid. O mică şa, apoi o cupolă
cu altitudinea de 1181 m, subliniază faptul că înălţimea s-a redus cu 200 m pe ceva mai mult de 1 km.
Străbatem o poiană largă, uşor înclinată către sud, pe o distanţă de 1,5 km şi pătrundem în pădure
coborînd pînă la cota de 1000 m, de unde urcăm uşor pînă în Vf. Zăpodia Ursului (1.012 m). Poteca
şerpuieste cale de 1,5 km pe culmea uşor vălurită, marcată de o movilă (1.014 m). Mai sînt cca 4 km pînă
în valea Mureşului, distanţă pe care o parcurgem pe traseu ce se îndreaptă (sud-vest) pe Dealul Podirele la
Bistra Mureşului, pe cărarea ce coboară (sud-est) pe Piciorul Braniştei şi, mai ales, pe poteca marcată cu
bandă albastră a interfluviului din partea stîngă a pîrîului Sterinoasa, în satul şi cabana turistică Gălăoaia
de pe valea Mureşului. În şoseaua asfaltată, pe marginea podului pîrîului Sterinoasa şi pe o balustradă de
podeţ ruptă, întîlnim marcajul bandă albastră, care urcă pe plaiul din partea estică a rîului. Toate cele trei
variante duc, după cca 1 oră şi 20 minute, în valea Mureşului, capătul sudic al traseului 23.

Ramificaţia t: Comuna Bistriţa Bîrgăului (800 m) – Piatra Cuşmii (1264 m).

Marcaj : cruce galbenă. Distanţa : 7,6 km. Durata : 3 ore. Iarna 5 ore - nu se recomandă.
Din. Bistriţa Bîrgăului, din apropierea podului de beton al rîului Bistriţa (staţie auto gura
Pietroasei), ne orientăm sud-vest pe strada Pietroasa printre case arătoase, pe lîngă Şcoala generală nr. 2,
urmînd apoi drumul forestier, iniţial prin pădurea de amestec, apoi de conifere, spre izvoarele Pietroasei,
de unde poteca ne scoate pe sub Vf. Paltinu în Piatra Cuşmei unde întîlnim banda galbenă (tr. 2 - Vf.
Bistricioru şi tr. 23).
 Traseul nr. 24. Prundu Bîrgăului - Bistriţa Bîrgăului - gura pîrîului Repedea - valea
Repedea - gura Negrii - valea Neagra - Fundu Runcului - pîrîul Budacu, gura Bolovanului
- cabana Aluneasa - Budacu de Sus.
Posibilităţi de acces : traseul este alcătuit din două tronsoane (două posibilităţi uşoare de
traversare a extremităţii vestice a culmii principale a masivului Căliman), care se întîlnesc la
Fundu Runcului, avînd ca punct de plecare Prundu Bîrgăului (nord) de pe culoarul Bistriţa-
Tihuţa (valea Străgii) şi satul Budacu de Sus (sud), situat la 25 km sud-est de oraşul Bistriţa.
Marcaj : cruce albastră de la gura Negrii. Distanţa: 44 km. Durata : 13 ore. Caracteristicile
traseului: se poate parcurge în cea mai mare parte cu mijloace auto, el derulîndu-se 42 km pe
drumuri comunale şi forestiere, şi numai 2 km pe cărare.
Descrierea trasevlui. Prezentarea începe cu Prundu Bîrgăului, localitaite situată pe drumul auto
modernizat Bistriţa - Vatra Dornei. Segmentul Prundu Bîrgăului - gura Negrii a fost descris pe larg la
traseul 20, iar cel dintre Prundu Bîrgăului - gura pîrîului Repedea (primii 14 km) la traseul 17. Ca urmare,
vom începe descrierea de la km 18, adică după ce am străbătut 14 km pe valea Bistriţei şi 4 km pe drumul
forestier de pe valea Repedea, pînă la confluenţa cu pîrîul Neagra, unde întîlnim o baracă forestieră ce ne
poate oferi adăpost pe vreme rea. În aval de confluenţă, din drumul forestier care a urcat pe direcţia
generală sud-est se desprinde, către stînga un drum care traversează rîul, îndreptîndu-se spre est pe rîul
Repedea, spre Poiana Zlătiniţa (Slătiniţa, traseul 20 -galbenă).
Drumul nostru, care urmăreşte valea rîului Neagra, se abate treptat spre dreapta şi se orientează
pe direcţia sud-vest. După un urcuş de cca 1 km, întîlnim o nouă ramificaţie : spre stînga drumul forestier
care duce în Poiana Calului (traseul 21 - punct roşu), iar către dreapta traseul nostru de pe valea Negrii,
care, după traversarea unei poieniţe ce coboară pe versantul estic duce, cale de 3 km, la o altă ramificaţie;
ne abatem tot către dreapta, pentru a treia oară, pe drumul forestier spre sud, unde se termină după ce am
parcurs numai 300 m. Mai avem pînă la creastă ceva mai mult de 1 km. Poteca urcă spre sud-vest, pe
lîngă pîrîu, dar panta creşte simţitor. O cărare duce direct către sud, ajungînd după 1 km în creasta
Călimanului (traseele 2 şi 23).
Cărarea noastră traversează pădurea defrişată şi aproape de creastă întîlnim o mică cabană de
vînătoare închisă. În jos se înalţă posturile de pîndă ale vînătorilor, de unde - la sfîrşit de septembrie -
putem asista la boncănitul cerbilor îndeştaţi în luptă grea, selecţie naturală care asigură vigoarea acestor
frumoase animale ce constituie fala Carpaţilor. Prin partea de sus a defrişării, paralel cu culmea din faţa
noastră, trece traseul 23 ce vine dinapre Poiana Cireşului şi duce către Fundu Runcului.
Părăsim mica cabană de vînătoare şi ne deplasăm pe poteca de creastă spre stînga (sud) care
duce la capătul drumului forestier ce coboără pe piciorul Runcului, în valea Budacului. Sîntem în
apropierea punctului numit Fundu Runcului, loc de întîlnire al traseelor 23 şi 2 (axial est-vest), situat pe
culme la cîteva sute de metri către sud de capătul drumulul forestier, dar traseul nostru (cruce albastră)
coboară pe drumul care şerpuieşte prin pădurea de conifere spre valea Budacului, trecînd pe lîngă
căbănuţa forestieră din Poiana Runcului. După ce am parcurs cca 6 km prin pădure, lăsînd în stînga apele
Budacului, ajungem la confluenţa acestuia cu pîrîul Bolovanu, pe valea căruia coboară drumul forestier ce
corespunde traseului 22 (cruco roşie).
De aici, traseul nos'tru (24) se suprapune cu traseul 22, trecînd pe la cabana Aluneasa, barăcile
de la gura Bidiresei, gura Bîrzetei - satul Budacu de Sus situată la o distanţă de 25 km de orasul Bistriţa
(autobuze). Descrierea acestui tronson am făcut-o la traseul 22.

Ramificaţia u : cabana Aluneasa - Dealul Corbului - Piatra Cuşmei - Bistriţa Bîrgăului.

Durata : 2 ore şi 30 minute - 3 ore. Marcaj: fără. Caracteristici: accesibil tot anul.
Descrierea traseului. De la cabana Aluneasa coborîm 2 km pe vadea Budacului, ne abatem apoi
spre dreapta (nord) pe drumul forestier de pe valea Bîrzetea ce duce spre Cuşma. Intersectăm valea şi ne
îndreptăm spre vest apoi către nord. După 4 km de la gura văii Bîrzete, ajungem la Piatra Corbului, zid
împietrit de milenii ce se înalţă la peste 200 m, în care la 65 m de la bază (altitudinea de 980 m) se află
Peştera Corbului, străjuită de un obelisc andezitic (,,Acul Geologului") cu înălţimea de cca 40 m. Ocolind
prin vest Dealul Corbului, drumul forestier trece pe lîngă cabana de vînătoare Dealul Negru, la est de
Piatra lui Iacob şi coboară în valea Buduşelului, sud-est de localitatea Cuşma. Traseul nostru urmăreşte
poteca de-a lungul Pîrîului Sărit (nord) spre Piatra Cuşmei, în jurul căreia întîlnim o plantă rară, Limnaea
borealis, relict glaciar de origine circumpolară. Traseul se orientează către nord-est pe drumul forestier
dintre Dealul Jolcăi (vest) şi Creasta Albă (1.147 m în Vf. Paltinul), pe lîngă cabana de vînătoare Cuşma,
intersectează izvoarele Tănasei, străbate pădurea Şimeghia, şi prin valea Bidiresei coborîm la Bistriţa

Ramificaţia v : cabana Aluneasa - Peştera Strîmtu (Crăişorii).

Coborîm cca 1 km pe valea Budacului şi, de la gura Izvorului Strîmtu, ne orientăm spre obîrşia
acestuia care îşi adună apele de sub creasta stîncoasă a Arşiţei (1.181 m), unde se găseşte peştera mai sus-
amintită. Diferenţă de nivel peste 380 m pe o distanţă de aproximativ 1,5 km; pantă accentuată; 2 - 3 ore
tur-retur. Recomandăm însă ca de la gura pîrîului Strîmtu să înaintăm pe culmile ce încadrează valea şi
după 45 minute ajungem la nivelul treimii superioare a peretelui Strîmtul (1.100 m altitudine absolută)
unde se deschide gura peşterii.

Traseul nr. 25. Budacu de Sus - Vf. Poiana Tomii - izvoarele Pietrişului - Deda.
 Este constituit din două segmente separcite de Vf. Poiana Tomii.
Marcaj : bandă galbenă Vf. Poiana Tomii - Deda. Distanţa : 25 km. Durata : 8 ore şi 30
minute. Caracteristicile traseului : drum uşor care se poate efectua într-o singură zi. Iarna numai
pentru schi.
Descrierea traseului. Din comuna Budacu de Sus, drumul forestier de pe valea Budacului duce
spre est (traseele 22 şi 24), iar poteca noastră se abate spre dreapta pe versantul nordic al Dealului
Ardanului (801 m) situat în partea sudică, între localităţile Budacul şi Ardun, îndreptîndu-se către sud-est,
apoi, după o distanţă de 2 km, spre est. Cărarea urcă şerpuind prin poieni presărate cu pîlcuri de arbuşti şi
petice de pădure. Din valea Budacului, situată în stînga noastră, pădurea înaintează revărsîndu-se peste
culme, întreruptă pe alocuri de poieni sclipind în soare.
După ce am parcurs un drum de cca 1 km de la plecarea din comuna Budacu de Sus, în faţa
noastră răsare o cupolă cu înălţimea de 1189 m, acoperită de pădure, dar cu versantul sud-vestic larg
deschis - o poiană scăldată în lumină. Din vîrf, o cărare coboară spre valea Budacului (nord) pe un picior
cu pantă domoala, pe o distanţă de 3 km, care devine foarte înclinată pe ultimul kilometru.
Traseul nostru străbate culmea orientată către sud-est, urmărind drumul ce urcă şi coboară prin
pădure; mai întîi o pantă abrupta către cocoaşa ce răsare în drum, de unde poteca, mai domoală pentru un
timp, parcurge apoi un sector a cărui declivitate se accentuează uşor. Din partea dreaptă, o poieniţă
înaintează în apropiere de creastă, iar la cca 1 km distanţă de cocoaşă, o altă poieniţă venită din stînga.
Urmărim liziera din partea sudică a poienii care rămîne în stînga şi străbatem pădurea către est
cale de 1 km, pînă la Vf. Poiana Tomii; la o distanţă de cca 200 m de vîrf, poteca trece prin partea de sus
a unei alte poieniţe situată pe versantul sud-ves-tic. După un drum de cca 10 km de la plecarea din
Budacu de Sus atingem punctul cel mai înait al traseului nostru, Vf. Poiana Tomii (1470 m), care se înalţă
deasupra poienii alungite (pe o distanţă de aproape 1 km, nord-sud) venită de pe versantul estic. Pe latura
de jos a poienii trece traseul axial est-vest (2) marcat slab cu cruce roşie, orientat nord-sud-vest din Fundu
Runcului.
Ne oprim în punctul cel mai cobarît al poienii, capătul ei sud-estic, de unde pornesc trei poteci :
- spre est, o potecă cu pantă accentuată (marcaj punct roşu tr. 19, ram. o) ne duce în valea
pîrîului Donca şi după o distanţă de aproape 3 km la capătul druanului forestier, unde putem
găsi adăpost la cabana forestieră de la gura pîrîului Prisaca. De aici şi pînă la confluenţa
pîrîului Donca cu rîul Bistra sînt 6 km, iar pînă la comuna Bistra Mureşului 14 km ce pot fi
parcurşi cu mijloace auto (camioane, remorci);
- cea de-a doua cărare vine din partea nordică, Urmărind latura estică a poienii şi se continuă
din capătul ei sud-estic către vest (traseul 2, marcaj cruce roşie : Fundu Runcului - Vătava);
- din capătul de jos al Poienii Tomii, porneste cea de-a treia potecă (bandă galbenă), orientată
pe direcţia sud-est, care coboară uşor pe culmea Bidiresii (Blidireului) spre comuna Deda,
punct terminus al traseului nostru;(25). După o distanţă de cca 1 km cărarea ocoleşte prin
dreapta (sud) o denivelare, trecînd prin partea de sus a unei poieniţe. La ieşirea din poieniţă
se desprinde către dreapta o potecă ce coboară prin poiană, apoi printre brazi, pe sub Vf,
Muncelu Mic, spre comuna Vătava.
Fig. 52
Traseul nostru urcă din nou în culmea Bidiresei şi coboară treptat pe spinarea domoală spre Vf.
Fundu Bidireului (1.141 m), la care nu ajunge, însă, deoarece la o distanţă de 2 km faţă de poieniţa
amintită coborîm spre sud pe un pîrîiaş care-şi poartă apele în Pîrîul Pietriş. Coborîm circa 1,5 km prin
pădure şi poteca străbate apoi printr-o limbă de poiană drum de aproape 1 km spre sud către fîsia de
pădure din apropicrea pîrîiaşului care curge pe partea dreaptă. Din cărarea noastră se desprinde o
ramificaţie spre dreapta - prin pădurice, spre sud-vest către Vătava (sub Vf. Muncelu Mic şi se întîlneşte
cu cărarea amintită anterior).
Traseul nostru urmăreşte ramura care traversează poiana spre sud-est coborînd în valea
afluentului de partea stîngă a pîrîului Pietrişului, care, de asemenea, este flancat de o fîşie de molizi. Am
parcurs cca 7 km de da Poiana Tomii şi mai avem încă 8 km pînă la Deda, punctul terminus al traseului
nostru.
Părăsim pîrîul trecînd pe versantul său stîng (estic) şi străbatem piciorul ierbos presărat cu cîteva
petice de pădure care înaintează pe versant. După ce am parcurs o distanţă de cca 1,5 km de la părăsirea
pîrîului, ultimul pîlc de pădure se retrage făcînd loc unei poieni larg extinse. Cărarea se ramifică : pe
interfluviu către sud poteca traversează pîrîul şi se îndreaptă către satul Dumbrava (circa 6 km), la sud de
Vătava, spre defileul Mureşului; spre stînga (est-sud-est) trecînd pe piciorul alăturat, traseul nostru ne
duce cale de 6 km la Deda, după ce coboară prin poiană, traversînd apoi un pîlc de arbuşti, instalat într-un
sector mai plat al interfluviului. Străbatem o şa mai largă şi în faţa noastră o mică proeminenţă, acoperită
de arbuşti şi poteca se ramifică din nou : spre dreapta (vest) cărarea coboară în satul Pietriş; către stînga
(est), chiar pe marginea pădurii traseul nostru, care după un drum de 3 km (2 km prin pădurea de arbuşti)
coboară pe picior în comuna Deda, la gura de vărsare a pîrîului Geşele, în Mureş.

Tabelul traseelor turistice

Altitudinea (m) Durata (ore) Obse
Nr. crt. Denumirea Marcaj Lung.
Începutul Sfîrşitul tur retur
(km)
traseulul traseulul maximă
1 Defileul Mureşului - Topliţa - - 45 66O 460 650 10-12 10 12
Deda
Vatra Dornel - ref. Luana – triunghi galben 64 800 620 1 930 18 18,30 40 km
“Nicovala” - cabana Şoimilor
(Stînceni-Neagra)

2 Pasul Păltiniş - Coada Pictrosului bandă, punct 94 1 180 610 2013 32 32,30 Traseu
- Vătava (axialul E-V) de culoare altitu
roşie, bandă Drumu
albastră şi Tereza
galbenă; cruce trons
roşie
3 Gura Haitii - Vf. Călimanul punct albastru 21 1 060 950 2013 9 7
Cerbului - Coverca

4 Gura Ilaitii - şaua Voie-vodeasa- punct alba-stru 34 1 060 780 1 805 10,5 11
Bltea Stejii-Bilbor - bandă roşie;
bandă albastră

5 Topliţa- “La Monument" - ref. cruce roşie 38 650 1 550 1 850 12 11

Dealul Alb- ref. Luana

6 Gura Haitii - Vf. Pietro-sul - ref. cruce albastră - 41 1 000 590 2 100 12,45 13,30
Pietrosul - Lunca Bradului triunghi
albastru

7 Gura Haitii- valea Haitii - Vf. Cruce roşie- 24 1 060 1 550 2100 8,45 8
Pietrosul - ref. Luana bandă şi cruce
roşie

S Valra Dornci- Vf. Doi-sprezece triunghi al- 69 800 590 1 862 21 22

Apostoli - Vf. Ti-hu - -Lunca bastru, punct
Bradului roşu, bandă al-
bastră, cru-ce
galbcnă

9 Şaru Dornei - Sărişoru Bucovinei cruce albastră 14 830 820 1259 4,15 4,15
- Vf. Munceilor - Dorna
Candrcnilor

10 Şaru Dornei - valea Sărişoru Mic bandă galbenă 16 830 900 1 200 4,30 4,30 --
- Valea Gligu -Poiana Negrii

11 Neagra Şarului - Apa Rece - pîrîu triunghi 21 940 900 1 630 6 6

Pinţii - Poiana Negrii albastru

12 Gura Haitii - Piciorul Hîrlei - Vf. punct albastru 21 1060 900 1 760 6 6,15
Doisprezoce Apostoli - Poiana
Negrii

13 Gura Haitii - Vf. Pietrele Roşii - cruce albastră 18 1060 1050 1 705 5,30 5,30
valea Vorova - Dornişoara

14 Dornişoara - ref. Gruiu -Coada punct galbcn 15 1 050 1 710 1 710 5 4

Pietrosului

15 Dornişoara - Covata Tihului - ref. punct galben; 37 1 050 530 1 580 10,30 11
Secu - Răstoliţa cruce albastră

16 Răstoliţa- Dealul Răstoşnii-Vf. cruce albasstră 45 530 1 100 1 903 14,30 12,30
Străcior- Vf. Buba - Piatra - gura Pîrîului
Fîntînele Mijlociu;
bandă roşie din
creastă

17 Prundu Bîrgăului-Colibiţa - triunghi roşu 37 530 1 020 1 300 10,30 10 în con

Valea Izvoru Lung - Dornişoara Colibiţa - ref. propus
Izvorul Lung alba

18 Răstoliţa - ref. Scurtu -ref. cruce + pnnct 36 530 750 1 330 10,45 10,15
Tilimiu - Valea Colbului - albastru; cruce
Colibiţa galbenă

19 Bistra Mureşului - Valea din cruce albastră 36 500 750 1 530 10,30 10,15
Mijloc - Valea Pănuleţ - Colibiţa

20 Răstoliţa - ref. Scurtu -Valea cruce albastră; 50 530 530 1 350 14,30 14,15
Pănuleţ - Poiana Slătiniţa - Valea cruce galbenă
Repedea - Bistriţa Bîrgăului-
Prundu Bîrgăului
 21 Colibiţa - Poiana Slătiniţa - punct roşu 32 750 530 1 500 10,15 11
Poiana Stegii - Vf. Culmilor -
Răstoliţa
22 Prundu Bîrgăului - Bistriţa cruce roşie şi 41 530 700 1 480 11,30 11,30
Bîrgăului- Dealul Negru - Pîrîul albastră
Bolovanul - pîrîul Budacu -
cabana Aluneasa- Budacu de Sus

23 Cuşma- Vf. Vulturu- Vf. Scaunu bandă galbenă 43 750 480 1560 13 13,30
- Bistra Mureşului şi albastră

24 Prundu Bîrgăului - Bistriţa cruce albastră 44 530 700 1 560 13 12

Bîrgăului - valea Repedea -
Fundu Runcului - pîrîul Budacu -
Budacu de Sus

25 Budacu de Sus - Vf. Poiana bandă galbenă 25 700 460 1470 8,15 8,30
Tomii - Deda

Unităţi de cazare şi de alimentaţie publică şi traseele turistice corespunzătoare

I. Hoteluri, moteluri, cabane

1. Valea Mureşului
Nr. crt. Tipul Dennmire şi localizare Nr. traseu Alt. medie Acces Caracteristici

0 1 2 3 4 5 6

1 hotel cat. I, biroul Căliman (Topliţa) 4,5 660 m C.F.R., DN 15 144 locuri cazare; restau
de turism 1401ocuri, bar de zi. Tel.

2 staţiune
balneoclimaterică
Bradul" (Topliţa)
4,5 680 m C.F.R., DN-15 Topliţa 68 locuri în camere cu 4 - 8
4 vile; căsuţe, bungalow-ur
restaurant; lumină elect
funcţionează permanent; b
apă termală; pîrtie schi. Tel

3 cabană “Şoimilor” (sat Stînceni 1 630 m C.F.R., DN-15k m, vest 26 locuri In camere cu 1, 2,
Neagra) Topliţa bufet, restaurant, lumină el
funcţio-nează permanent; p
schi; tel. comuna Stlnc

4 motel
“Doi brazi" (sat Sălard),
stînga Mureşului
6,8 550 m C.F.R., DN-l5, sat Sălard - 18 locuri în camere cu 2 p
Lunca Bradului bufet, restaurant, lumină el
funcţionează permanent; în
centrală, apă curentă, duş. T
Lunca Bradului

5 cabană “Gălăoaia” (satul cu acelaşi
nume)
21,23 500 m C.F.R., DN-l5, Gălăoaia 14 locuri în camere cu 2 - 4
bufet, restaurant, lumină el
funcţionează permanent în
centrală, apă curentă, duş. T
Răstoliţa

2. Sud-estul Călimanului
6 popas turistic la poalele Dealului Făget, 4 900 m NE Borsecului Căsuţe - 156 locuri, lum
Borsec electrică, grup social comun
funcţionează 7.V -30. I

7 cabana “Făget" dealul cu acelaşi 4 1300m Drumul de acces (3,5 km) In construcţie
nume (1.308m)

3. Nord-estul Călimanului
8 hotel cat. I Căliman (Vatra Dornei) 1-15 800 m DN-l7; C.F.R. Locuri cazare - 307; restaur
de zi, tel. 73921
9 Motel Complexul turistic Runc, 1-15 1149 m Vatra Dornei Şosea Stil dornean cu elemente dec
în dealul cu aceaşi nume -1100 m asfaltată din Vatra Dornei din fier şi lemn; bufet, resta
(cca 20' cu maşina) lumină electrică, apă curen
căsuţe; 80 persoane. Tel. 7
Camping - 71466
 10 cabană “Zugreni" - cheile Bistriţei, 2,4 740 m Drum asfaltat - 20 km Cabană 36 locuri, restaur
pe terasa inf. a rîului, sub Vatra Dornei parking; Tel. 93, satul Chiri
peretele nordic al vf. Vatra Dornei
Bogolinu (1.748 m) -
sectorul “Scara"

4. Nord-vestul Călimantilui
11 Hotel cat. I “Coroana de Aur" 16-19, 21, 370 m C.F.R., DN-l7 117 camere - 227 locuri; res
(Bistriţa) 22 cat. I (566 loc.), autoservi
program continuu : bar de z
12627
12 Cabană cat. II ,,Codrişor" (Bistriţa) 16-19, 21, 370 m C.F.H., DX-l7 13 camere, 38 locuri; restaur
22 de zi; grădină de vară (sezo
Tel. 11277

13 Popas cat. II Codrişor (Bistriţa) 16-19, 21, 370 m C.F.R., DN-l7 Pădurea Codrişor, tel. 1295
22 camere - 60 locuri (căsu

14 Hotel cat. I “Heniu" - (Prundu 16-19, 21, 500 m DN-l7 28 camere - 57 locuri; resta
Bîrgăului), la confluenţa 22 bar-cofetărie
rîurilor Tiha, Secu şi
Bistriţa transilvană

15 Cabană cat. II ,,Valea Străjii"; staţie auto 16 700 m DN-l7, 34 km de Bis-triţa; 24 locuri; lumină elcctrică
51 km de Vatra Dornci curentă, parking; restaur

16 Hotel cat. I -Tihuţa" (Piatra Fintinele) 16 1 100 m DN-l7 Funcţionează din anul 1982,
locuri hotel, 400 restauran
bar.

Staţiunea climaterică Colibiţa se construieşte intens. Un mare hotel cu trei corpuri - 202 locuri.
Cabana Colibiţa nu este încă integrată în circuitul turistic. Casa armatei oferă, vara, cazare (60 locuri). Un
camping cu 22 căsuţe - 44 locuri (aparţine Inspectoratului şcolar al jud. Bistriţa-Năsăud) se închiriază
vara turiştilor.

II. Refugii

1. Sudul Călimanului
1 Prisaca 19 (ram. 0) 920 m Auto-DF Valea Donea Cabană forestieră 4 - 6 locuri

2 Bistrei (Cofu) 19 780 m Auto-DF valea Bistrei Gabană forestieră 8 - 16 locuri

3 Scaunu 19yn; 23 1 380 m pe jos; sub vf. cu acelaşi Refugiu pastoral 1 - 6 locuri
nume (Sud)

4 Gura Stejii 19 780 m pe jos - valea Bistrei Cabană forestieră, 5 - 10 locuri

5 Poiana Stejii 19, 21, 23 1 400 m pe jos Refugiu vînătoresc, 6 - 8 locuri

6 Ţiganca 2, 20 1220 m pe jos;CFF valea Secului Casă de vînătoare; în apropiere, cab

forestiere - 10 - 12 locuri

7 Gura Scurtului 18,20 880 m pe jos;CFF valea Secului Cabană forestieră, 4 - 6 locuri

8 Gura Tihului 15 pe josyCFF Gura Tihului Cabană forestieră, 6 - 8 locuri

9 Secu 15, 16, 18, 20 690 m GFF - valea Răstoliţei Cabană forestieră, 6 - 8 locuri

10 Scurtu 18, 20 1 100 m pe jos-CFF Poiana Scurtu Cabană forestieră, 6 - 8 locuri

11 Popii şi Pîrîul Negru 16;var. V 1250m pe jos CFF, Valea de Mijloc Cabană forestieră, 6 - 8 locuri, casă
vînătoare, 4 - 6 locuri

12 Gura Ciungetului 15 1000 m pe Jos;CFF pînă la Gura Cabană forestieră, 6 - - 8 locuri

Tihului

13 Bradului 16 (ram. j) 1 010 m auto-DF, valea Bradului Cabană forestieră, 6 - 8 locuri

14 Bradul 16 (ram. j) 1270 m auto-DF, valca Bradului Casă de vînătoare (Filiala Bucureş

15 Tătarului 8 1510 m pe jos Refugiu silvic nepăzit

16 Ilva 6 820 m auto-DF, valea II va Cabană forestieră, 6 - 8 locuri

17 Gura pr. Tihul Ilvei 6-ram. b 875 m autoJDF valca Ilva Casă de vînătoare
18 Pietrosul 6 1 050 m auto-DF valca Ilva Cabană forestieră, 6 - 8 locuri

19 Stlna Piatra Negoiului 6 ram. d 1 420 m pe jos, valea Negoiului Stlnă, cabană de bîrne deschisă

20 Drăguşul 1,6; var. U, 1 670 m pe jos Casă de vînătoare; o cămăruţă (4 - 6 lo

ram. f, g, h deschisă permanent

21 Stîna Drăguş ram. f 1700 m pe jos Cabană de bîrne deschisă

22 Ilişoara-Leorda 6;var. U 750 m auto-DF, valea Ilişoara Cabană forestieră, 6 - 8 locuri

Mare

23 Cucumberţu 6;var. U ram. a 970 m auto-DF, valca Ilişoara Cabană forestieră, 8 - 10 locuri
Mare
24 Zebrac 1;var. C, D 1 290 m autoJDF, valca Zebracului Casă de vînătoare cu etaj (Filiala Bucu

25 Mermezeu 1 var. C, D, E 920 m auto-DF, valea Casu de vînătoare, 8 - 12 locuri

Mermezeului

26 Refugiul salvamont Iezer 2, 5 1 710 m Pe jos Poate fi folosit numai în prezenţa echip
salvamont

27 Puturosu (Tăuleţ) 5, var. O 960 m auto-DF, val. Lomaş- Cabană forestieră, 8 - 12 locuri
Puturosu

28 Refugiul Lomăşiţa 5, var. R 1 470 m pe jos Deschis turiştilor. Priciuri neamena

29 Dealul Alb 5 1 210 m pe jos Cabane pastorale bine amenajale; folos

iarna
30 Bîtca Stegii 4 1 400 m pe jos Cabane pastorale

31 Valca Lupului 4 1 090 m auto-DF Cabană forestieră, 6 - 8 locuri

2. Nordul Călimanului
32 Gura Haitii 1, 4, 6, 7, 12, 1 100 m auto - betonat, valea Cabană forestieră; magazin aliment
13 Neagra, refugiul Luana

33 Luana 1, 2, 5, 7 1550 m " Blocuri pentru muncitori; magazin alim

cantină, braserie; 5 - 6 locuri

34 Negoiu Unguresc -Pietrosu 2, 6, 7 2045 m auto-betonat, Valea Neagra. Refugiu din poliesteri armaţi, cu fibre de
tip “Iglu" ref. Luana 8 - 12 locuri, priciuri neamenajate

35 Zăpodea 2 1 150m auto-betonat Cabană forestieră

36 Dumitrelul 2, 6 1200 m „ -

37 Tămău 13 1250 m drum forest. pe Haita şi Cabană de vinătoare închisă

Tămău

38 Dornişoara 13, 14, 15, 17 1050 m auto;CFR Cabane forestiere, magazin aliment

39 Vorova 13 1270 m Auto DF, val. Voroavei Cabană foresticră

40 Tihul Dornei 14, 15 1 340 m Auto DF, val. Dornei

41 Gruiul 14 1 260 m „

42 Fîntînele 13, 14, 15, 16 1 100 m drum forestier Piatra Cabana brigăzii silvice; mag. alimentar
Fîntînele - Dornişoara, la 5 10 - 12 locuri. Casa lui Toader Cioanea
km pe stînga distanţă) cu 10 camere

43 Pănuleţ 18,19 850 m auto-DF, valca Col-bului Cabană forestieră

44 Colbu 18 1 000 m „

45 Izvorul Lung 17 1 080 m Auto DF, valea Izv. Lung

46 Tilimiu 18 1 160 m auto-DF, valea Bistriţei -

Tilimiu - Pănuleţ - Colibiţa
(circuit)

3. Nord-vestul Călimanului
47 Aluneasa 22, 24 820 m DF Budacu Cabană de vînătoare; cabană forestier
locuri, 8 km de Budacu de Sus
 48 Casa de vînătoare Dealul 22, 23, 24 880 m DF Aluneasa - Piatra Nu cazează
Negru Cuşmii

49 Casa de vînătoare Cuşma 23 830 m DF Cuşma - Simegia - 10 camere cu cîte 2 paturi - gen garso
Bistriţa Bîrgăului (baie, lumină electrică, sobe de terac
Cazează numai cu aprobare de la Ocolu
judeţcan Bistriţa- Năsăud

3. Nord-estul Călimanului
50 Coada Vacii 4 1 400 m Auto-DF val. Neagra Cabană forestieră, cu cca 28 locuri; ap
-Căliman-Izvor izvor; în Poiana Coada Vacii; 4-5 locuri
turişti

DF - drum foresticr
CFF - cale ferată foresticră
pr – pîrîu

CUPRINS
CUVÎNT ÎNAINTE

I. CARACTERIZARE GEOGRAFICA
Aşezare, limite
Geologie
Relief
Climă
Hidrografie
Vegetaţie
Faună
Rezervaţii naturale

II. TURISM
Căi de acces
Posibilituţi de cazare
Marcaje
Aşezări umane
Staţiuni balneoclimaterice şi localităţi cu izvoare de ape minerale
Sporturi de iarnă

III. TRASEE TURISTICE

Schema traseelor, variantelor şi ramificaţiilor turistice
Descrierea traseelor
Tabelul traseelor turistice
Unităţi de cazare şi de alimentaŢie publică şi traseele turistice corespunzătoare

Redactor: IOANA NICULESCU Tehnoredactor : MARIA TAMEŞ

Bun de tipar : 21.10.1988. Coli de tipar : 14,75 + 16 pag. pl.
Intreprinderea poligrafică ,,Oltenia" Str. Mihai Viteazul nr. 4, Craiova
Republica Socialistă România Comanda nr. 235

Scanare , OCR şi editare : Roşioru Gabi

Email : rosiorug@yahoo.com
Cartea mi-a fost pusă la dispoziţie prin bunăvoinţa lui Cristi M. <Ma Cri>