LOGICĂ ŞI ARGUMENTARE.

Compendiu şi exerciţii – pentru Bacalaureat şi Olimpiadă

Pisica, tigrul şi leul sunt feline
Prin urmare, probabil toate felinele au blană
Inducţia incompletă este de două tipuri:
 inducţie enumerativă – care constă în deducerea unei concluzii generale despre o clasă de obiecte,
pornind de la enumerarea aleatorie a unor cazuri particulare, ceea ce conduce la o probabilitate mai
scăzută a concluziei. Inducţiei enumerative îi corespunde schema generală a unei inducţii
incomplete.
 inducţie ştiinţifică – se bazează pe o analiză organizată a datelor obţine prin observaţie şi
experiment ştiinţific, ceea ce creşte gradul de probabilitate al concluziei unei astfel de inducţii.
Schema generală a inducţiei ştiinţifice:
A posedă în mod necesar proprietatea X
A aparţine clasei de obiecte C
Prin urmare, probabil toată clasa C are proprietatea X
Exemplu de inducţie ştiinţifică:
Acest animal este carnivor
Acest animal este un lup
Prin urmare, probabil (toţi) lupii sunt carnivori.
Observaţie: exemplul de mai sus este o inducţie ştiinţifică, întrucât s-a observat ştiinţific faptul că
membrii aceleiaşi specii au, de regulă acelaşi mod de hrănire.

2.2.3. Metode de cercetare inductivă

Inducţia ştiinţifică utilizează, în vederea stabilirii legăturilor cauzale dintre lucruri, patru metode
de cercetare inductivă: a) metoda concordanţei; b) metoda diferenţei; c) metoda variaţiilor
concomitente; d) metoda rămăşiţelor (reziduurilor).

a) Metoda concordanţei – constă în întemeierea unei concluzii de tipul „C este cauza fenomenului f” pe
baza faptului că în fiecare situaţie în care apare fenomenul f este prezentă şi cauza C.
Schema pe care se bazează metoda concordanţei este următoarea:
Situaţia (1) C, D, E – sunt cauze posibile ale fenomenului f
Situaţia (2) F, C, D – sunt cauze posibile ale fenomenului f
Situaţia (3) C, E, F – sunt cauze posibile ale fenomenului f
Prin urmare, C este cauza lui f.
Exemplu de aplicare a metodei concordanţei: ori de câte ori un corp este lăsat liber se manifestă o
forţă ce-l determină să cadă pe Pământ; deci această forţă (gravitaţia) este cauza căderii corpurilor.

b) Metoda diferenţei – constă în întemeierea unei concluzii de tipul „C este cauza fenomenului f” pe baza
faptului că în cazul dispariţiei uneia dintre posibilele cauze (C), dispare şi fenomenul f.
Schema pe care se bazează metoda diferenţei este următoarea:
Situaţia (1) C, D, E – sunt cauze posibile şi fenomenul f se produce
Situaţia (2) - ,D, E – sunt cauze posibile şi fenomenul f nu se produce
Prin urmare C este cauza lui f.
Exemplu de aplicare a metodei diferenţei:
În situaţia (1): a plouat, au circulat maşini şi a fost ziuă – şoseaua s-a udat.
În situaţia (2): nu a plouat, au circulat maşini şi a fost ziuă – şoseaua nu s-a udat
Prin urmare, faptul că a plouat este cauza faptului că şoseaua s-a udat.

c) Metoda variaţiilor concomitente – constă în întemeierea unei concluzii de tipul „C este cauza
fenomenului f” pe baza faptului că fenomenul f variază în acelaşi timp cu variaţia cauzei C.
58