Mai bine să-l zdrobeşti şi apoi să taci Când el cu o iluzie nu umple Ghiozdanele copiilor săraci. Destul cu-atâtea găşti aristocrate Ce caută şi-n cântece câştig Un cântec nu-i nimic dacă nu face Mai cald în casele în care-i frig.
Niciodată, niciodată Să nu uităm de cei mai trişti ca noi.
Dezmoşteniţii-şi caută o cale
Nenorociţii trec cu paşii grei Nu ne putem închide-n cabinete Făcând uşor abstracţie de ei. Mizeria există până-n oase Popoare mor şi indivizi decad Nu-i cântec pe pământ să nu miroasă A foc, a năduşeală şi a iad.
Şi dacă toate cântecele noastre
Nimic nu sunt şi chiar nimic nu pot Noi pentru cei săraci şi fără şanse Suntem mereu datori să facem tot. Măcar atât din toate să rămână Din tot ce-am pătimit la focul mic Un vers, o spovedanie, un cântec De partea celor care n-au nimïc.