See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/309717996

Specialisti straini in stiintele naturii la drum prin Carpati si Dobrogea.

Informatii antropologice, arheologice si etnografice

Chapter · January 2016

CITATIONS READS

0 128

3 authors:

Cătălina Velculescu Hans-Peter Bojar

University of Bucharest Universalmuseum Joanneum
158 PUBLICATIONS   13 CITATIONS    64 PUBLICATIONS   241 CITATIONS   

SEE PROFILE SEE PROFILE

Ana-Voica Bojar
University of Salzburg
112 PUBLICATIONS   942 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

Stable isotope hidrology of precipitation and groundwater of a region with high continentality, South Carpathians View project

Cătălina Velculescu, Ion Victor Velculescu, Între Bâcleş şi Strehaia. View project

All content following this page was uploaded by Cătălina Velculescu on 06 November 2016.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 Studiu apărut în vol. coord. Cristina Bogdan, Silvia Marin Barutchieff,
CĂLĂTORI ŞI CĂLĂTORII. A PRIVI, A DESCOPERI, vol.1, Bucureşti, Editura
Universităţii din Bucureşti, 2016, p. 271 - 290

SPECIALIŞTI STRĂINI ÎN ŞTIINŢELE NATURII

LA DRUM PRIN CARPAŢI ŞI DOBROGEA
INFORMAŢII ANTROPOLOGICE, ARHEOLOGICE, ETNOGRAFICE

Profesor universitar dr:Cătălina VELCULESCU

Centrul de Studii Medievale, Universitatea Bucureşti
Dr. Hans-Peter BOJAR
Department of Geoscience, Studienzentrum Naturkunde,
Universalmuseum Joanneum, Graz, Austria
Doz. Dr. Ana Voica BOJAR
1. Department of Geology, Salzburg University,
Salzburg, Austria
2. Department of Geoscience, Studienzentrum Naturkunde,
Universalmuseum Joanneum, Graz, Austria

Veniţi din afara mediului social pe care îl observă, călătorii naturalişti (mineralogi, geologi,
geografi, biologi, paleontologi; secolul XVIII - XIX) sesizează fenomene care localnicilor li
se păreau prea banale pentru a fi consemnate în scris. Sau, uneori, „oamenii locului” chiar nu
ştiau să scrie.
Ne-am aştepta de la aceşti călători deprinşi cu observarea riguroasă şi cercetarea sistematică -
la o atitudine obiectivă şi larg comprehensivă. Remarcabil se dovedeşte interesul lor pentru
notarea unor amănunte care îi frapau, dar atunci când trec (dacă trec) la inserarea acestor
amănunte într-un ansamblu, pot interveni, la o parte dintre ei, fie cunoaşterea insuficientă a
acelui ansamblu, fie prezenţa unor animozităţi, prejudecăţi, atitudini emoţionale iraţionale
evidente. Din fericire există însă şi persoane care vor să păstreze, pe cât posibil, calmul şi
echilibrul unui om de ştiinţă.
Din punct de vedere al istoriei culturii române, credem necesară selectarea din textele de
specialitate - ştiinţe naturale - a tuturor informaţiilor privind specificul regiunilor descrise.
În studiul de faţă ne vom opri la următorii autori, alegând numai cărţile sau studiile al căror
titlu îl vom menţiona:

1. IGNAZ VON BORN (n. 1742, Cavnic sau Alba Iulia – m. 1791, Viena).
- Briefe über mineralogische Gegenstände, auf seiner Reise durch das Temeswarer Bannat,
Siebenbürgen, Ober –und Niederhungarn …Frankfurt, Leipzig, f.e., 1774

2. JOHANN EHRENREICH VON FICHTEL (n. 1732, Bratislava - m. 1795, Viena).

1
 - Beitrag zur Mineralgeschichte von Siebenbürgen. Zweyter Theil. Geschichte des Steinsalzes
und der Steinsalzgruben im Großfürstentum Siebenbürgen …, Nürnberg, f.e., 1780.

3. BERNHARD VON COTTA (n. 1808, Forsthaus Kleine Zillbach, Thuringia –m. 1879
Freiberg).
- Erzlagerstätten Ungarns und Siebenbürgens, Leipzig, ed. Arthur Felix, 1862. Coautor doar
pentru partea tehnică: Edmund von Fellenberg (n.1838, Berna – m. 1902 Berna).
- Erzlagerstätten im Banat und in Serbien, Wien, f.e., 1864.

4. ADOLF ANTON SCHMIDL (n. 1802, Bad Königswart-Boemia – m. 1863, Budapesta).

Das Bihar-Gebirge Viena, 1863 (Retipărit în anul 2012 de British Library, Historical Print
Editions).

5. KARL FERDINAND PETERS (n. 1825, Libčeves-Cehia – m.1881 Graz)

- „Geologische und mineralogische Studien aus dem südöstlichen Ungarn, insbesondere aus
der Umgegend von Rézbánya”, în Sitzungsberichte der kaiserlichen Akademie der
Wissenschaften. Mathematisch-Naturwissenschaftliche Classe, vol. XLIII, secţ. I, caiet I-V,
1861, p.385 – 463.
- „Grundlinien zur Geographie und Geoelogie der Dobrudscha”, în Denkschriften der
kaiserlichen Akademie der Wissenschaften. Mathematisch-Naturwissenschaftliche Classe,
XXVII, 1867, Wien, Kaiserlich-Königliche Hof-und Staatsdruckerei, p. 83 – 207.

Vom prezenta materialul sistematizat în două capitole mari:

I. Călători interesaţi strict numai de obiectul cercetării lor.

II. Călători atenţi la lumea înconjurătoare, nu doar la subiectul cercetării
lor.
A. Fac observaţiile „colaterale” prin prisma unor idei preconcepute, a unor ierarhii de
valori care nu decurg din materialul observat.
B. Observaţiile „colaterale” izvorăsc cel mai adesea dintr-o atitudine obiectivă. Se fac
totuşi uneori simţite evaluări pornite din prejudecăţi de neclintit.

I. Călători interesaţi strict numai de obiectul cercetării lor.

Din informaţiile notate de unii dintre aceştia, se pot extrage trimiteri involuntare la viaţa
materială (uneori şi culturală) a locuitorilor din ţinuturile descrise – noi le vom selecta pe cele
referitoare la români. Prezenţa unor astfel de informaţii nu depinde de o anumită perioadă
istorică.

1. Bernhard von Cotta1 a fost geolog şi specialist în minerit; - a lucrat în Germania, Austria
şi Rusia (ajungând până în Altai). Pentru paragraful de faţă ne oprim acum numai la cartea
Erzlagerstätten im Banat und in Serbien, Wien, 1864 (ed.II, 1865).
Călătoria prin Banat şi Serbia a avut loc în anul 1864, lunile august – septembrie. În raportul
său mineralogic asupra itinerariului parcurs (raport făcut pe zile), autorul se plânge că trebuie

1
Erich Krenkel, “Cotta, Carl Bernhard von“ în Neue Deutsche Biographie (NDB), 3, 1957, p. 381,
Onlinefassung,; URL: http//www.deutsche-biographie.de/pnd118522396.html
Accesat 25.01.2016.
Vezi şi Bernhard von Cotta, Ungarische und Siebenbürgische Bergorte, Leipzig, Verlag Weber, 1862.
http://reader.digitale-sammlungen.de/de/fs1/object/display/bsb11121654_00005.htm
Accesat 28.01.2016.

2
să facă munca de teren la temperaturi de 28 – 30°C la umbră, considerând chinuitoare astfel
de condiţii.
Cei doi coautori BOJAR ai studiului de faţă constată că au străbătut în vara anlui 2015 un
itinerariu parţial comun. Pe aceleaşi locuri unde fusese Cotta (cu mai bine de un secol şi
jumătate în urmă), munca lor de teren s-a defăşurat însă la 38 - 40°C la umbră ! Fără intenţie,
von Cotta a oferit o informaţie mai largă decât strictul imediat !

2. Johann Ehrenreich von Fichtel2 a studiat dreptul, dar s-a specializat şi în mineralogie,
geologie, paleontologie. A fost înalt funcţionar la: Sibiu (1759 – 1762), când la Sibiu, când la
Viena (1762 – 1787); la Sibiu (1787 – 1795). Ca îndatoriri de serviciu, dar şi din interesul său
pentru colecţii mineralogice, a întreprins mai multe călătorii în Transilvania şi în alte părţi ale
imperiului habsburgic de atunci.
Ne oprim acum doar la una din cărţile sale: Beitrag zur Mineralgeschichte von
Siebenbürgen… Nürnberg, 1780, care conţine o descriere dataliată a minelor de sare din
Transilvania şi a modului cum se lucra în ele3. Majoritatea datelor oferite sunt strict tehnice,
dar găsim totuşi câteva informaţii importante pentru istoria culturală a românilor.
La p. 108 a cărţii apărute în anul 1780, Fichtel comentează pasaje referitoare la ocnele de sare
din Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei. Drept informaţie bibliografică face numai o
trimitere la pagină, anume: p. 83 şi 84. Am identificat ediţia germană pe care a folosit-o:
Demetrii Kantemirs, ehemaligen Fürsten in der Moldau, Historisch- geographisch- und
politische Beschreibung der Moldau, nebst dem Leben des Verfassers und einer Landcharte,
Frankfurt und Leipzig, f. e., 17714. Interesantă este biografia lui Cantemir din această ediţie
(printre sursele de informaţie: Antioh Cantemir), cu puternice accente antibrâncoveneşti! În
prefaţa ediţiei, se spune că este o reluare îmbunătăţită a unei alte traduceri germane apărută
anterior, devenită de negăsit5; Descrierea avea deci mare căutare. Exemplarul ediţiei din 1771
de la B.A.R. Bucureşti a aparţinut lui Alexandru Papiu-Ilarian (cărturarul român legat de

2 Martin Kirchmayer, „Fichtel, Johann Ehrenreich von“ în Neue Deutsche Biographie, 5, 1961, p. 125,
Onlinefassung, URL: http://www.deutsche-biographie.de/pnd100132820.html
Accesat 25.01.2016.
Vezi şi Mineralogische Bemerkungen von den Karpathen, Wien, Verlag J. Edlen von Kurzbeck, 1791 - 1794; ed.
II, Wien, Verlag Camesina’schen Buchhandlung, 1816. http://www.minrec.org/libdetail.asp?id=378 Accesat
28.01.2016.
3
Autorul este prezent în bibliografia referitoare la istoricul salinelor din Transilvania, în special salinele: Ocna
Dej (Desakna), Praid (Paraid), Turda (Thorda), Ocna Mureş, Ocna Sibiului (Vizakna), Sic (Szek, azi în jud.
Cluj), Kolos (Cojocna).
Vezi şi Rudolf Binder, Consideraţii istorice asupra cercetărilor mineralogice transilvănene în sec XVIII şi XIX
pe baza colecţiei de minerale a lui Brukenthal, Sibiu, f.e., 1958 în colecţia Muzeul Brukenthal. Studii şi
comunicări, nr. 11, p. 3 – 6 http://www.emt.ro/downloads/digitalizalt/geologia/03_BINDER_Rudolf_-
_1958_Consideratii.pdf Accesat 19.12. 2015; Marin Popescu-Spineni, România în izvoare geografice şi
cartografice. Din antichitate până în pragul veacului nostru, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978, p.
205; Valeriu Cavruc, Vasile Moga, Alexandru Stănescu, „Exploatarea sării în Dacia Romană”, în Valeriu
Cavruc, Andrea Chiricescu (coord.), Sarea, timpul şi omul. Catalog de expoziţie, Sfântu Gheorghe, ed. Angustia,
2006, p. 55. Volumul conţine şi alte informaţii pentru care trebuie să fie văzut, multe concordante cu cele oferite
de von Fichtel a cărui lipsă din bibliografie se explică probabil prin germana cărţii sale tipărite cu caractere
gotice.
https://www.google.ro/#q=Valeriu+Cavruc%2C+Andrea+Chiricescu+%28coord.%29%2C+Sarea%2C+timpul+
%C5%9Fi+omul.+Catalog+de+expozi%C5%A3ie%2C+Sf%C3%A2ntu+Gheorghe%2C+ed.+Angustia
Accesat 20.12.2015.
4
CRV 375.
5
Vezi B.A.R. Bucureşti, secţia de manuscrise, CRV 367-A. Copie fotografică după: Cantemir, Beschreibung der
Moldau, traducere de D.A.F. Büsching după um manuscris în limba latină, publicată în colecţia Magazin für die
Neue Historie und Geografie, Dritter Theil, Hamburg, Verlag J. N. C. Buchenröders und Compagnie, 1769.

3
istoria Sibiului în care trăise şi Fichtel), care a editat şi a prefaţat în anul 1872 Operele
princepelui Demetriu Cantemir, vol. I, volum ce cuprinde tocmai Descrierea Moldovei6.
Pe Johann Ehrenreich von Fichtel nu îl interesează nici ce limbă vorbesc lucrătorii din ocne,
nici ce gândesc, nici ce simt. El descrie doar din punct de vedere al specialistului cum arătau
salinele şi, foarte exact, dificultăţile muncii în puţuri7. În salinele nemodernizate, bolovanii de
sare, tăiaţi cu mare greutate, se cărau pe umeri; apa năvălea în gropile săpate; pericole
pândeau la tot pasul; muncitorii îşi plăteau singuri iluminarea în subteran. Salariul îl primeau
săptămânal. Oricât s-ar fi străduit un lucrător, banii câştigaţi nu ajungeau pentru întreţinerea
modestă a familiei sale (deşi schimbări recente duseseră la aproape dublarea câştigului).
Pentru a supravieţui, ceilalţi membri ai familiei lucrau în agricultură sau desfăşurau alte
activităţi economice.
Proprietarii salinelor erau, din timpuri imemoriale, regii (se schiţează şi un scurt istoric).
Furturile se pedepseau aspru (amenzi, confiscări, bătaie) , mai ales în cazul în care se făceau
cu scopul de a vinde sarea obţinută. Totuşi apele sărate, izvoarele sărate scăpau nu o dată
controlului. Consumul de sare se supunea unor cote strict stabilite, atât pentru oameni cât şi
pentru aimale. Transportul se făcea cu mari dificultăţi pe uscat până la Someş sau până la
Mureş, apoi pe apă, spre Budapesta şi de aici mai departe. Vânzarea sării constituia una din
cele mai importante surse de venituri. Remarcabil este faptul că von Fichtel prezintă salinele
din Ardeal făcând constant comparaţii cu acelea din Moldova, Valahia, Bucovina, Polonia.
Dar Ardealului îi dedică un adevărat imn de laudă pentru toate bogăţiile sale, mai ales pentru
bogăţia considerată uriaşă a depozitelor de sare8..

II. Călători atenţi la lumea înconjurătoare, nu doar la subiectul crecetării

lor. Prezenţa lor nu depinde de o anumită perioadă istorică.
A. Fac observaţile „colaterale” prin prisma unor idei preconepute, a unor ierarhii de
valori care nu decurg din materialul observat.9

1. Prin prisma distanţării critice sau cel puţin ironice faţă de ceea ce nu este „nobil”,
confortabil şi german:
BERNHARD VON COTTA (amintit şi anterior, cu o altă carte, la punctul I 1), este de
această dată coautor al cărţii: Erzlagerstäten Ungarns und Siebenbürgens, împreună cu
Edmund von Fellenberg10 (pentru partea „tehnică”).
Cartea cuprinde relatarea călătoriei făcute în anul 1862 cu un grup internaţional: pe lângă
Fellenberg (elveţian), mai participaseră doi americani şi un englez. Von Cotta mai trecuse,
într-o călătorie anterioară, prin unele din locurile amintite şi va reveni în anul 1861 pentru a
vedea zăcămintele din: Şinca; Covasna, Racoş, Hunedoara etc.11

6
Dimitrie Cantemir, Operele princepelui Demetriu Cantemir, vol. I, ediţie, prefaţă A. Papiu-Ilarian, Bucureşti,
Tip. Lucrătorii Asociaţi, 1872. Vezi Constantin Teodorovici, Papiu-Ilarian, Alexandru în Dicţionar 1900, p.
662.
7
J. E. von Fichtel, Beitrag zur Mineralgeschichte von Siebenbürgen …, mai ales pp. 106, 119 – 127, 131..
8
J. E. von Fichtel, Beitrag zur Mineralgeschichte von Siebenbürgen ..., mai ales pp. 120, 128 – 130.
9
Varietatea punctelor de vedere a fost cu acurateţe cercetată de Klaus Heittmann, Imaginea românilor în spaţiul
lingvistic german. 1775-1918. Un studiu imagologic, ed. a II-a, traducere Dumitru Hîncu, Iaşi, ed. Polirom,
2014.
10
Geolog, mineralog, arheolog şi alpinist; a lăsat o colecţie de minerale vestită.
Karl Zimmermann, „Fellenberg, Edmund von” în Historisches Lexikon der Schweiz (HLS), vol. 4
URL: http://www.hls-dhs-dss.ch/textes/d/D31446.php
Accesat 25.01.2016.
11
Cotta, Fellenberg, Erzlagerstäten ..., 1862, pp. III, 1, 3, 13 – 14, 23 – 24, Nachtrag.

4
Reţinem câteva din informaţiile notate de von Cotta, ca materie primă, scutite de comentariile
adiacente. Grupul de călători venea dinspre Slovacia şi în deplasarea lor un rol cheie îl au
vizitii „valahi”12. Revolta din 1848 – 1849 a românilor din Zlatna nu poate fi înţeleasă de
autor, dar „der walachische Pope von Vöröspatak13 Herr Erzpriester v. Balinth“ îl
impresionează printr-o ospitalitate desăvârşită.14 O masă copioasă sub stâncile de la Detunata
(în preajma focului, la umbra pădurii) şi drumul dintre Zlatna şi Săcărâmb îl fac pe von Cotta
să simtă că este trecut într-un timp şi o societate cu alte dimensiuni: o lume străveche, cu
liniştea poienilor singuratice, cu păstori purtând cojoace şi opinci, trimiţând de pe o coastă de
munte spre altă coastă de munte cântecul simplu de fluier. Între casele sărace şi mici, livezile
de pruni dădeau oamenilor licoarea de a cărei consolare aveau nevoie („Auf dem ganzen
Wege geniesst man Urleben, und den Gegensatz von moderner Civilisation. Eine Pferde-und
Menschenfütterung auf einsamer Waldwiese, dann wallachische Schäfer im Schafpelze und
Sandalen, sich einfachste Melodien von Berghang zu Berghang zuflötend, Wohnungen wie
grosse Hühnerkörbe, nur der Pflaumenbaum gut cultivirt, weil er das edle Getränk, den
Slivovitz liefert“)15. Despre fumuseţea tulburătoare a peisajelor vorbeşte autorul şi în alte
locuri: o privelişte spre Maramureş (venind dinspre Baia Mare); spre Retezat şi Hunedoara de
pe munţii unde se află Săcărâmbul cu cele trei biserici ale sale; dealurile cu vii de la Păuliş16.
Curioasă ete informaţia despre un sat locuit, conform părerii lui Cotta (nesprijinită pe vreun
document), de germani care s-ar fi „valahizat“17.
O atenţie aparte acordă von Cotta exploatărilor miniere de la Roşia Montană (Vöröspatak –
Verespatak – Rothbach), localitate considerată „Eldorado Siebenbürgens”18. Acolo se afla,
după părerea autorului, localitatea cea mai bogată în aur (pe atunci) din Europa, în sensul unei
mari densităţi de minereu pe metru pătrat19. Rămăşiţele minelor romane certifică vechimea
exploatărilor ce au transformat treptat ţinutul într-un peisaj dezolant. Modul cum se fac
intervenţiile în subteran (se lucrează cu mâna sau cu unelte primare), lipsa unor hărţi şi a unei
evidenţe clare a locurilor de exploatare - determină certitudinea autorului că ne aflăm în faţa
unei dezorganizări planificate, menită să eludeze plata dărilor către stat20.
Reţinem convigerea autorului că provinciile intercarpatce ar putea fi unele dintre ţinuturile
bogate ale Europei, dacă zăcămintele din ele ar fi folosite aşa cum se cuvine21.

2. Prin prisma modelelor sociale iluministe:

IGNAZ VON BORN a studiat dreptul şi s-a specializat în mineralgie şi exploatări miniere. A
călătorit prin Banat şi Ardeal în anul 1770, când i-a scris prietenului său Johann Jakob
Ferber22 o serie de scrisori pe care acesta din urmă le-a publicat (cu acordul emiţătorului) în
anul 1774: Briefe über mineralogische Gegenstände, auf seiner Reise durch das Temeswarer
Bannat, Siebenbürgen...
Deşi apărute într-o scriere dedicată mineralogiei, aceste scrisori au făcut totuşi o carieră
literară europeană: traduse şi tipărite în limba engleză în anul 1777 (urmate de trei prelucrări),
în italiană în anul 1778, în franceză în anul 1780, în română în anul 2000 (fragmentar), la care
se adaugă recenzii şi citări în comentarii la alte scrieri. Am republicat textul în limba germană
al acestor scrisori tipărite iniţial cu caractere gotice, plus un studiu în care am comparat

12
Ibidem, pp. 14, 19, poate şi 24.
13
Roşia Montană.
14
Ibidem, pp. 19, 21.
15
Ibidem, pp. 22, 23.
16
Ibidem, pp. 13 – 14, 23, 25.
17
Ibidem, p. 22. Pe drumul de la Detunata spre Abrud.
18
Ibidem, pp. 66, 67.
19
Ibidem, p. 75.
20
Ibidem, pp. 67, 76, 77.
21
Ibidem, p. III.
22
J. J. Ferber (n. 1743, Carlskrona, Suedia – m. 1770, Berna) a fost specialist în exploatări miniere şi mineralog.

5
afirmaţiile lui von Born cu paginile din Cronica Banatului a lui Nicolae Stoica de Haţeg,
referitoare la aceeaşi perioadă istorică şi la aceiaşi oameni. Obţinem astfel două puncte
diferite de vedere asupra unora şi aceloraşi realităţi.23
Von Born a lăsat relatări preţioase despre localnicii români şi sârbi care au luptat împotriva
turcilor, sprijinind armatele Austriei. S-a arătat interesat de probleme generale precum
originea şi limba românilor, ca şi de amănunte relative la prisăci şi prisăcari, la „modul de
viaţă aspru” al românilor şi la „obiceiurile lor sălbatice”. Autorul scrisorilor vorbeşte despre:
copiii educaţi cu severitate; hrana simplă, bazată pe produse obţinute direct; îmbrăcămintea
aspră, făcută în casă, cu adausuri de podoabe cumpărate pentru fete şi femei; nevoia de a
practica meşteşugurile casnice. Se simte străin faţă de felul cum românii îşi trăiesc religia, faţă
de funcţia de lideri deţinută de „popii” valahilor în nucleele sociale rurale; faţă de rolul ce
revenea femeilor în păstrarea tradiţiilor arhaice a căror valoare îi rămâne necunoscută
baronului von Born (îl surprind bocetele şi obiceiurile la înmormântare). Sunt rezumate
naraţiuni despre balauri şi eclipse, despre muştele columbace, despre tragerea în ţeapă şi
atârnarea în ştreang, despre jurăminte pe cruce şi pe sânge, despre un alt tip de măsurare a
scurgerii timpului. În decursul scrisorilor sale notează, aşa cum i se pare că s-ar pronunţa,
aproximativ 20 de cuvinte româneşti.

B. Observaţiile „colaterale” izvorăsc cel mai adesea dintr-o atitudine obiectivă. Se fac
totuşi uneori simţite evaluări pornite din prejudecăţi.

1. KARL FERDINANAD PETERS (al cărui tată: Leopold Peters – se născuse la Lipova) a
studiat medicina şi s-a specializat în mineralogie şi geologie. A locuit la Praga, Viena,
Budapesta, Graz.24
K. F. Peters călătoreşte prin Munţii Apuseni în anul 1858, în echipa din care ar fi trebuit să
facă parte şi Adolf Schmidl – despre care vom vorbi mai jos. Această căltorie o descrie într-un
raport ştiiţific publicat în anul 1860: „Geologische und mineralogische Studien ...”.
O altă călătorie, în Dobrogea, are loc în anul 1864; raportul este tipărit în anul 1867:
Grundlinien zur Geographie und Geologie der Dobrudscha.

a. Despre raportul apărut în anul 1860 („Geologische und mineralogische Studien ...”) am
publicat un articol special.25 K. F. Peters notează că românii sunt „o seminţie pe atât de
interesantă, pe cât de rău famată la nivelul Ungariei.” Îl impresionează urmele tragice ale unei
revolte zguduitoare – cea din anul 1848. Are o înţelegere evidentă pentru satele româneşti.

23
Andrei Pippidi, Hommes et idées du sud-est européen à l’aube de l’âge moderne, Bucureşti, Editura
Academiei; Paris, Editions du CNRS, 1980, pp. 1 – 23; Mihai Mitu, Un fiu al Transilvaniei – geniu european:
Ignaz von Born, în Acta Musei Porolissensis, XX, 1996, pp. 529 – 543 (varianta germană cu modificări în
Zeitschrift zur Germanistik Rumäniens, 1998, nr. 1- 2, pp. 133 – 140); Ignaz von Born, „Călătoria în Banat şi
Transilvania”, în Maria Holban, Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu (coord.), Călători
străini despre Ţările Române, vol. X, Bucureşti, 2000, Editura Academiei Române, pp. 91 – 123; Alex Drace –
Francis, „A Provincial Imperialist and a Curious Account of Wallachia: Ignaz von Born”, în European History
Quarterly, XXXVI, 2006, nr. 1, pp. 61 – 89; C. Velculescu, Hans-Peter Bojar, „Ignaz von Born şi Nicolae Stoica
de Haţeg” în Acta Mvsei Porolissensis, XXXI – XXXII, 2009-2010, pp. 327-346. Muţumim domnului Ioan
Maria Oros pentru sprijinul acordat. Vezi şi C. Velculescu, „Doi eroi de baladă în Cronica Banatului a lui
Nicolae Stoica de Haţeg”, în Cristian Luca, Claudiu Neagoe, Marius Păduraru (coord.), Miscellanea historica in
honorem Professoris Marcel-Dumitru Ciucă septuagenarii, Brăila - Piteşti, Muzeul Brăilei, Editura Istros,
Muzeul Judeţean Argeş, Editura Ordessos, 2013, pp. 625-631.
24
Bernhard Hubmann, Ana-Voica Bojar, „Karl Ferdinand Peters (1825-1881). Contribuţie la biografia sa”, în
Studii şi Cercetări de Geologie, XLVII, 2002, nr. 49, pp. 93-107 (cu bibliografie).
25
C. Velculescu, Hans-Peter Bojar, „Ştiri despre români într-un raport mineralogic austriac”, în Anuarul
Institutului de Istorie A.D. Xenopol, XLV, 2008, pp. 403-408.

6
Apreciază arta sătenilor de a face ceramică şi notează informaţii despre obiceiurile şi
credinţele lor. Rezumă naraţiuni orale despre făpturile de basm ce ar fi trăit (după unele
păreri: chiar mai trăiesc) în peşteri. Vorbeşte despre „perla spaţiului subteran” din aceşti
munţi: peştera Scărişoara. Notează o mulţime de toponime româneşti (acestea ar trebui să
reţină atenţia lingviştilor), unele dintre ele prezente şi în relatările lui A.A. Schmidl.
b. Lucrarea despre călătoria în Dobrogea (Grundlinien zur Geographie und Geologie der
Dobrudscha) conţine un capitol (p. 87 – 90) dedicat bibliografiei folosite, cu foarte scurte
comentarii edificatoare la fiecare titlu. La nr. 11 (p. 88) este amintită cartea . „Jonesco et
Jovano, Voyage agricole dans la Dobroudja, Constantinople, 1850, in 80, avec une carte
ethnographique et topographique.” Peters citează această carte după: „Le Jean, Ethnographie
der europäischen Türkei, Petermann’s Mittheilungen, 4. Ergänzungsheft, 1861.“ K. F. Peters
spune că a căutat cartea lui „Jonesco et Jovano“ în biblioteci şi în librării, dar nu a reuşit să o
găsească. Un exemplar se păstrează însă acum la B.A.R. Bucureşti. Autor este Ion Ionescu de
la Brad26, numit pe coperta cărţii, ca autor: „J. Jonesco. Ancien élève de Roville“. Nu apare
nici un „Jovano“. Cartea, apărută în 1850, la „Imprimerie du Journal de Constantinople“, are
titlul: Excursion agricole dans la plaine de la Dobrodja şi este însoţită de o hartă care acum
arată puternic deteriorată, probabil datorită unei utilizări intense. Prin intermediul cărţii lui Le
Jean, K.F. Peters a folosit din Ion Ionescu de la Brad (aşa cum şi menţionează!), informaţii
despre: populaţie (cei mai numeroşi după turci şi tătari: românii, numiţi „valahi“, consideraţi
„cei mai vechi locuitori ai Dobrogei”), ruine istorice, tumuli, proiectul de canal pe valea
Karasu, religiozitate, situaţia „mocanilor“ veniţi din Transilvania - s-ar înţelege de multă
vreme).
Prima parte a cărţii lui K.F. Peter este dedicată descrierilor geografice, pornindu-se de la nord
spre sud. Se începe deci cu Delta Dunării, aflată într-o continuă transformare datorită
înaintării uscatului în Mare, aşa cum deduce Peters din compararea descrierilor anteriore cu
ceea ce constată la faţa locului. Din punct de vedere politic, situaţia se complicase în urma
războaielor ruso-turce de la începutul secolului XIX şi a încercărilor Rusiei de a scoate Delta
de sub dominaţia otomană şi a o trece sub a sa.27 Se micşorează (în unele locuri chiar dispar)
suprafeţele cultivate cu viţă de vie, livezi de piersici şi gutui. Pe ogoarele rămase necultivate
se semnalează prezenţa mai intensă a ciobanilor din Transilvania cu turmele lor.28
După ce descrie ţinutul „lagunelor”, K. F. Peters oferă cititorilor prima descriere a Munţilor
Babadagului şi ai Măcinului, până atunci practic necunoscuţi occidentalilor. Dincolo de datele
de specialitate, reţinem pasajele despre frumuseţea locurilor, mulţimea pădurilor, pitorescul
priveliştilor de pe văile Teliţa şi Taiţa. Majoritatea locuitorilor sunt români, aşa încât autorul
reproduce toponimele în limba română, străduindu-se să găsească transcrierea adecvată:
„Zuzujat mare”, „Lungaviza”, „Nikulizel”, „Gretschi”, „Kokosch” etc. Aminteşte “marea
mânăstire românească Cocoş” (sec. XVII, 1833; 1841) şi despre “mica mânăstire de călugări
(subl.n.) Cilic”.29
În partea a doua a cărţii Grundlinien ... der Dobrudscha, K. F. Peters vorbeşte despre
înfăţişarea politică şi etnografică a Dobrogei.30 Cei mai mulţi locuitori sunt români, trăind fie
în localităţi unde sunt majoritari, fie împreună cu alte etnii. În timp ce Ion Ionescu de la Brad
îi ştia drept „cei mai vechi locuitori ai Dobrogei”, Peters crede că ar fi venit din Moldova (cei
mai mulţi) şi din Transilvania (mocanii, ciobani în mişcare sau aşezaţi, unii foarte bogaţi).
Sunt amintiţi în continuare: bulgari, ruşi, tătari, osmani, cerchezi, germani, greci, ţigani.

26
Ion Ionescu de la Brad (1818 – 1891), economist, specialist în ştiinţe agricole. După revoluţia de la 1848 a
locuit o vreme în Turcia (Anghel Manolache, Gh. Pârnuţă, coord., Istoria învăţământului din România, vol. II,
Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1993, pp. 325 – 328).
27
Vezi: La Comission Européenne du Danube et son Oeuvre de 1856 à 1931, Paris, Imprimerie National, 1931.
28
K.F. Peters, Grundlinien ... der Dobrudscha, pp. 96 – 99.
29
Ibidem, pp. 104 – 122.
30
Ibidem, pp. 130 – 135.

7
Impresionantă este descrierea tragediei tătarilor strămutaţi în secolul XIX în Dobrogea, din
alte ţinuturi, de autorităţile de la Istanbul. Deşi în provincie existau alte vechi comunităţi de
tătari, totuşi noii veniţi (60.000 de oameni) nu se pot adapta şi pier mai mult de jumătate în
numai câţiva ani. În legătură cu localitatea „Malkodsch” („Malkovich”), unde locuiau şi
germani, Peters aminteşte într-o notă de subsol un conducător de oaste osman cu acest nume
care ar fi luptat „gegen den Wlachenherrscher Wlad” (p. 134).
Semnificativă se dovedeşte contribuţia cărţii la istoria civilizaţiilor locale prin paginile
dedicate descrierii gorganelor şi ruinelor. Locuitorii din Dobrogea respectau tumulii („tepe”)
ca pe rămăşiţe ale unui cult străvechi. Aşezate de-a lungul coastei marine (ca şi în alte ţări
pontice) sau a malurilor Dunării, gorganele i se par autorului a fi îndeplinit însă şi funcţia de
puncte de observaţii sau de apărare.31
Din perioada antică sau medievală se dau amănunte despre numeroase ruine de cetăţi,
întărituri, monumente.32 Reproducem câteva toponime pe scurt caracterizate, unele localizate
corect, altele eronat: Troesmis, Noviodunum, Aegissus, Enisala, ruine romane lângă
Hamangia; greşit localizate: Halmyris, Salsovia; cu semne de întrebare: Histria (identificarea
va dura până la Vasile Pârvan), Tomis (descrie totuşi resturi antice din Constanţa –
Küstendsche), Flavia Nea. Sunt amintite valurile romane de apărare – multe, binepăstrate! –
din loc în loc cu incinte întărite.
K.F. Peters a reuşit să intuiască importanţa monumentului de la Adamklisi şi prin scurta
descriere pe care i-a dat-o, însoţită de trei imagini desenate, a devenit unul dintre iniţiatorii
interesului ştiinţific pentru mausoleu., citat ca atare de Gr. G. Tocilescu în vestita sa
monografie.33
În călătoria prin Dobrogea, Peters a mers împreună cu soţia sa Anna Maria Elisabeta, mamă a
cinci copii. Lângă Medgidia, pe valea Carasu, cei doi călători au trecut printr-un accident
grav. Probabil la această întâmplare se referă autorul atunci când îşi manifestă regretul că la
monumentul de la Adamklisi nu a putut coborî el însuşi în interiorul unui puţ ce ducea spre
baza ruinelor. Dar nu aceasta a fost urmarea cea mai gravă. Din pricina urmărilor
accidentului, Anna Maria Elisabeta a murit la scurt timp după întoarcerea la Graz, iar Peters
însuşi va suferi până la moartea sa de o paralizie progresivă.

2. ANTON ADOLF SCHMIDL a studiat dreptul şi filozofia şi s-a specializat apoi în

geografie şi domenii înrudite. Adept al cercetării în echipe interdisciplinare, este prezentat
ca:” topograf, geograf, fondator al speologiei moderne, scriitor”.34
Face parte din curentul care lansează moda “ghidurilor de călătorii”. Trei dintre ghidurile pe
care le-a scris cuprind şi itinerarii pe pământuri locuite de români dinafara arcului carpatic:
- călătorie pe Dunăre de la Viena până la vărsare35
- călătorie prin Boemia, Galiţia, Bucovina, ajungând până la Iaşi36
- călătorie prin interiorul arcului carpatic, cu o prelungire până la Bucureştişi Constantinopol.
31
Ibidem, pp. 135 – 137.
32
Ibidem, pp. 137 – 144.
33
Gr. G. Tocilescu, în colaborare cu Otto Bendorf şi George Niemann, Monumentul de la Adamklissi. Tropaeum
Traiani, Viena, Ed. Alfred Hoelder, 1895, p. 93 – 94.
34
J. Dörflinger, H. Salzer, „Schmidl Adolf“ în Österreichisches Biographisches Lexikon 1815–1950 (ÖBL),
Band 10, Verlag der Österreichischen Akademie der Wissenschaften, Wien 1994, p. 320 - 321.
Vezi şi Robert Nemeş, “Obstacles to Nationalization on the Hungarian-Romanian Language Frontier”, în
Austrian History Yearbook, XLIII, 2012, pp 28 – 44.
http://journals.cambridge.org/action/displayAbstract?fromPage=online&aid=8582253
Accesat 15.09.2015.
35
Schmidl, Adolf, Die Donau von Wien bis zur Mündung, seria Brockhaus' Reise-Bibliothek für Eisenbahnen
und Dampfschiffe, Brockhaus, 1859.
36
Adolf Schmidl, Reisehandbuch durch das Königreich Böhmen, Mähren, Schlesien, Galizien, die Bukowina
und nach Jassy, Wien, Carl Gerold, 1836.

8
Primele două dintre ghidurile amintite sunt folosite de Klaus Heitmann în cartea sa Imaginea
românilor în spaţiul lingvistic german (vezi supra). Al treilea37 a fost tradus şi parţial
reprodus în seria Călători străini despre Ţările Române.38 În continuare nu ne vom referi la
aceste ghiduri, pentru că ele nu sunt rezultatul unor experienţe de călătorie directe.
A. Schmidl a organizat în anul 1858, cu o echipă de cercetărtori (între care şi Karl Ferdinand
Peters39!), o expediţe pe care astăzi am numi-o „interdisciplinară” în Munţii Bihorului. Silit de
o îmbolnăvire gravă să se întoarcă singur din drum, A. Schmidl, va reveni „pe teren” în anii
1859 – 1861. Raportul său de călătorie Das Bihar-Gebirge a apărut în anul 1863, la Viena40 şi
a fost reprodus în anul 2012 de British Library, Historical Print Editions. Selecţii din această
lucrare au fost reproduse, în traducere românească, în seria Călători străini despre Ţările
Române41.
Vom începe prezentarea cărţii Das Bihar-Gebirge cu unul dintre capitolele ce nu figurează
între fragmentele selectate în Călători străini. Este vorba despre ANEXA de la final (pp. 328
– 332) care, înafară de tabele statistice (pp. 319 – 323), cuprinde câteva pagini dedicate
poeziei româneşti. În prima parte a acestor pagini, A.A. Schmidl face un rezumat al celor
patru cânturi ale Poemei Munţilor Beiuşului, compuse de Demetriu Meciu în anul 1816,
poemă publicată abia în anul 1854, în almanahul Zorile Bihorului (redactat cu ortografie
latinizantă), prin grija lui Moise Sora Noac, aşa cum se spune în introducere.42 Poemul a fost
reeditat (transcriere şi facsimil), de către Constantin Mălinaş, cu un studiu introductiv de
Mircea Popa, alături de traduceri ale lui Demetriu Meciu după Ovidiu (Amorum liber) -
traduceri păstrate doar în manuscris.43 D. Meciu, fusese “şpan” – administrator – al
domeniului Bisericii greco-catolice din Oradea. El a creat la Seminarul greco-catolic din
37
Adolf Schmidl, Reisehandbuch durch das Königreich Ungarn mit den Nebenländern und Dalmatien nach
Serbien, Bukarest und Constantinopel, Wien, Carl Gerold, 1835. Un exemplar se păstrează la B.A.R. Bucureşti.
38
Adolf Schmidl, Reisehandbuch durch das Königreich Ungarn …, Bukarest und Constantinopel, … 1835, în
Paul Cernovodeanu, Daniela Buşă (coord.), Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea. Serie
nouă. Volumul III (1831 – 1840), Bucureşti, Editura Academiei, 2006, pp. 243 – 334 (traducere selectivă).
39
Raportul lui K. F. Peters despre Bihor (vezi supra), citat la p. XIII.
40
A. Adolf Schmidl, Das Bihar-Gebirge an der Grenze von Ungarn und Siebenbürgen, Wien, ed. Förster und
Bartelmus, 1863, pp. 328 – 332. În introducere, autorul aminteşte între cei care au luat parte la excursie pe
pictorul austriac Adolf van der Venne (n. 1828, Viena – m. 1911, Schweinfurt), cunoscut pentru picturile sale cu
animale. Desigur ar fi interesantă o cercetare a ecourilor pe care drumul în Bihor l-a avut în opera acestui pictor.
Vezi Vezi Constant von Wurzbach, Biographisches Lexikon des Kaiserthums Oesterreich, 49-er Theil, Wien,
Druck und Verlagder k. K. Hof- und Staatsdruckerei, 1884, p. 251 – 252. Cele 6 gravuri, unele color inserate în
Das Bihar Gebirge aparţin lui Rudolf Wirker (prelucrate de pictorul de peisaje H. Seelos din Viena). Era
proiectat să apară un Atlas cu imaginile datorate lui Wirker, cu atât mai preţioase cu cât mapa cu schiţe a lui
A.A. Schmidl fusese furată în anul 1860 (Vorbericht, p. XIV).
41
Anton Adolf Schmidl, “Munţii Bihorului de la graniţa dintre Ungaria şi Transilvania”, trad. rom. Bogdan
Popa, în Daniela Buşă (coord.), Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea. Serie nouă.
Volumul VIII (1862 – 1866), Bucureşti, Editura Academiei, 2013, p. 157 – 198.
42
Demetriu Meciu, „Poema Muntilor Beiusiului, intru onorea onomástica a Episcopului Samuele Vulcanu, scrisa
de Demetriu Meciu in anul 1816”, în Diorile Bihorului. Alamanc naciunal de la Societatea de Leptura a Junimei
Romane studinte la scólele oradane, I, 1854, Tiparul Aloisiu Tichy, Oradea Mare, p. 165 – 220.
Vezi şi: Nicolae Densuşanu, „Anexa C. Raportul d-lui Nic. Densuşanu asupra cercetărilor făcute în bibliotecele
şi arhivele din Ungaria şi Transilvania de la iuniu şi până la decembre 1879”, în Analele Academiei Române, s.
II, tom II, secţ. I, 1881, p. 60: „Am aflat în biblioteca românească de la Oradea două manuscrise foarte preţioase
ce conţin”, între altele, la „Nr. 52. A lui Ovidie Naso depre iubire. Cartea I, II, III, traducere de poetul poporal
Demetriu Meciu care a trăit pe la a. 1816, folio 79 foi nepaginate.” Acest manuscris este probabil cel care a
servit ca bază ediţiei C. Mălinaş, Mircea Popa.
Pentru „Zorile Bihorului” şi pentru Moise Sora Noac vezi Viorel Câmpean, Oameni şi locuri din Sătmar, Satu
Mare, ed. Citadela, 2008, pp. 22, 25 – 26, 60 – 64, 246 – 250.
D. Meciu nu se găseşte în Dicţionar 1900; Iordan Datcu, Dicţionarul etnologilor români: autori, publicaţii,
periodice, instituţii, mari colecţii, bibliografii, cronologie, ed. III, Bucureşti, Saeculum I.O., 2006.
43
Dumitriu Meciu, Poema munţílor Beiuşului 1816, ediţie C. Mălinaş, pref. Mircea Popa, Oradea, ed. Mihai
Eminescu, 1996. Vezi Constantin Mălinaş, „Literatura laică a Beiuşului până la 1848”, în Ioan Degău, Nicolae
Brânda (coord.), Beiuşul şi lumea lui. Studiu monografic, vol. I, ed. Primus, Oradea, 2008, pp. 693 - 695.

9
Oradea o Fundaţie proprie care funcţiona încă în anul 1880 şi oferea burse pentru câte doi
seminarişti.44
După rezumatul în proză (germană) al poemului lui Demetriu Meciu (scris în română), A.A.
Schmidl reproduce în româneşte câteva strofe populare anonime (urmate fiecare de traducerea
în germană), pe care el le numeşte „descântece”45, dar care se apropie mai degrabă de
strigături.46
Culegerea acestor versuri populare şi traducerea lor în germană se datora prof. dr. Alexandru
Roman, care îi pusese la dispoziţie călătorului austriac şi almanahul cu poemul lui Demetrie
Meciu (poate şi rezumatul în germană – dar Schmidl nu spune nimic despre asta!). Alexandru
Roman fusese numit în anul 1863 – ne spune A.A. Schmidl – profesor la Universitatea din
Pesta, la prima catedră de limbă şi literatură română înfiinţată în universităţile austriece.47
Între intelectualii români din Bihor şi Maramureş, A. Roman (n. 1826, Auşeu, Bihor – m.
1897, Sebeş) este o figură de prim rang.48 A studiat la Viena şi Budapesta şi a fost profesor în
învăţământul mediu şi universitar. A avut un rol activ în organizarea participării românilor de
peste munţi la crearea „Societăţii Literare Româneşti” (ulterior: Academia Română) de la
Bucureşti, la ale cărei lucrări a participat constant. La Oradea se află printre cei care au fondat
„Societatea de Leptura a Junimei Romane studinte la scólele oradane (1851), Societate care
în anul 1854 a editat almanahul unde a apărut Poema Munţilor Beiuşului a lui D. Meciu. A
fost deputat în Parlamentul de la Budapesta (1865 – 1888). Pentru curajul cu care apăra
drepturile românilor (mai ales cei din partea de vest şi nord-vest a ţării), A. Roman a fost
închis la Vaţ timp de un an (1868).
Ne întrebăm cine a făcut rezumatul în limba germană al poemului lui D. Meciu, poem de o
lungime apreciabilă (pp. 165 – 220 în revistă). S-ar putea oare ca autorul rezumatului să fie
chiar A.A. Schmidl care în exact acest capitol la care ne referim spune că ar fi dorit să
transcrie o parte din poeziile populare româneşti pe care le-a auzit în timpul călătoriei, dar i s-
a părut că nu ar fi izbutit să facă asta într-o limbă în care nu este „vollkommen mächtig“?49
Sau trebuie să ne gândim mai degrabă la Alexandru Roman, cel care îi face cunoscută lui
Schmidl existenţa poemului, oferindu-i, poate, şi câte un rezumat pentru fiecare din cele patru
cânturi ale acestuia?
Întreaga carte Das Bihar-Gebirge atrage atenţia prin numărul mare de toponime româneşti
folosite, cu strădania de a găsi o transcriere adecvată: Vervul Poienei, Cornu Muncelu, Pietra
Talhariului, La Jocu, Ruginosa, Tartaroea, Gaina, Cucurbeta, Scarisiora, Petrosz, Pojana,
Galbina, Munte, Zanoga, Pietra Graitore, Dealu mare, Codru, Romuna, Rotunda, Lespedi,
Jadu, Dragan, Stâna di Piatra, Pietra Betrana, Dealu Zapului, Djalu- Styubeiului, Gruiutzel-
mare, Pojnitz, Valea Ponorasiului, Valea Arsa, Pietra cu lapte, Dealu melcilor, Vervul
Ceresilor ... şi exemplele se pot prelungi. Autorul constatase că localnicii (în majoritate
absolută români) nu cunosc şi nu folosesc deloc toponimele privind munţii din documentele

44
R., Stâna de Vale, „Familia”, XVI; 1880, nr. 8, p. 48.
45
Şi în cap. „Etnografie” – face această confuzie.
46
A. Adolf Schmidl, Das Bihar-Gebirge ..., pp. 331 – 332.
47
Ibidem, p. 328. Aici trebuie amintită şi participarea episcopului gr.-cat. Vasile Erdeli-Ardeleanu, acelaşi căruia
Schmidl îi mulţumeşte în prefaţa cărţii Das Bihar Gebirge (p. XII) pentru găzduirea oferită în Beiuş grupului de
călători.
Din anul 1857 şi până la moartea sa în anul 1863, A.A. Schmidl a fost profesor de istorie, geografie şi statistică
la Josephs-Polytechnicum din Buda (http://www.moveonnet.eu/directory/institution?id=HUBUDAPES02). Aici
l-a cunoscut probabil bine pe Alexandru Roman.
48
Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române 1866-1999, Bucureşti, Editura Enciclopedică, Editura
Academiei Române, 2003, p. 725; V. Câmpean, Oameni şi locuri din Sătmar, pp. 21, 24, 34, 96, 155, 156; Gelu
Neamţu, „Alexandru Roman şi Academia Română (1866-1897)”, Anuarul Institutului de Istorie «G. Bariţiu» din
Cluj-Napoca, XLVI, 2007, pp. 77 – 84
http://www.historica-cluj.ro/anuare/AnuarHistorica2007/09.pdf
Accesat 26.09.2015
49
A. Adolf Schmidl, Das Bihar-Gebirge ..., p. 328.

10
oficiale maghiare (se înţelege că orice încercare de orientare pe teren conform acestora din
urmă era imposibilă).
În partea de carte intitulată „Etnografie” (p. 115 – 18750) A.A. Schmidl face o prezentare
etnografică sistematică (în 16 subcapitole de lungimi diferite) a ţinutului cercetat în primul
rând din punct de vedere geografic, geologic, mineralogic.
Constată că românii majoritari51 au o slabă conştiinţă a propriei lor valori şi vina o poartă prea
slaba dezvoltare a învăţământului rural (doar o şcoală la 10-12 sate). A.A. Schmidl are
convingerea că tot românii sunt şi cei mai vechi locuitori, unul dintre argumente fiind tocmai
toponimia locală (pe care o compară cu aceea din Alpi), păstrată în pofida maghiarizării din
documentele scrise. Menţionează şi analizează diferitele numiri date românilor de către alte
neamuri sau de ei către înşişi. Autorul optează pentru numele de „Romane”. Originea etnică a
românilor şi originea limbii române sunt analizate cu ochi de istoric echilibrat, care se fereşte
să cadă în purism latinizant ori în teoria vidului temporar de populaţie. Cititorul de azi poate
remarca prezenţa informaţiilor lingvistice despre substrat, strat şi adstrat (fără folosirea
explicită a termenilor ştiinţifici respectivi). Amintim doar una dintre sursele bibliografice
utilizate: Fr. Miklosich, „Die slavischen Elemente im rumunischen”, în Denkschriften der
philosophisch-historischen Classe der kaiserlichen Akademie der Wissenschaften, vol. XII,
1860, p. 1 – 70.52
Casele sărmane, înconjurate de livezi de pomi – mai ales nuci, ale românilor din Bihor (şi în
general situaţia lor economică precară) sunt comparate cu aceleaşi elemente din viaţa
românilor din „Siebenbürgen”, cu o situaţie materială şi socială mult mai bună. A. A Schmidl
vorbeşte despre mâncarea, bolile, îmbrăcămintea românilor - cu humor dar şi cu exactitate,
folosind frecvent termeni româneşti.53
În privinţa caracterului, remarcăm afirmaţia prezentă şi la K.F. Peters: neamul ăsta de oameni
nu este aşa de rău cum i-au răspândit unii faima. Vorbesc cu gesturi multe, ca şi italienii;
deobicei sunt toleranţi şi prietenoşi, dar pot deveni extrem de vindicativi atunci când se simt
nedreptăţiţi. Consideră normal să vâneze şi să ia lemne de oriunde, semn că nu îi respectă pe
proprietari (care nici nu erau dintre ai lor), tot aşa cum nu se silesc să muncească mai mult
decât strictul necesar, tocmai pentru ca stăpânilor (ale căror drepturi se înţelege că le puneau
sub semnul întrebării) să nu le dea prea mult din rodul muncii. Mai ales românii din Biserica
„neunită” respectă cu stricteţe vreo 200 (!) de zile de post aspru pe an, iar comunităţile locale
sunt conduse de „Popen”, a căror autoritate o lasă mult în umbră pe cea a statului. Trebuie
reţinută povestirea despre preotul care înscenează înmormântarea unui tânăr recrut şi îl scapă
pe acesta, cel puţin temporar, de armată. Deşi este descoperit şi va face închisoare, preotul
revine apoi la parohie şi nimeni dintre localnici nu îi pune autoritatea sub semnul întrebării
(am spune: dimpotrivă). Faţă de împărat au un nezdruncinat sentiment de loialitate, dar nu se
împacă cu autorităţile locale şi nu simt nevoia vreunui registru de stare civilă (probabil pentru
că nu vor să se ştie exact câţi sunt şi ce fac). Beau alcool distilat şi bărbaţii, şi femeile. Lucru
remarcat şi de Peters: în munţii lor se încred numai în drumurile de culme şi evită văile
sălbatice şi prăpăstioase. Spre deosebire de ceea ce au afimat alţii, românii învaţă uşor
meşteşugurile grele şi chiar pe cele fine, dar învăţarea se face „faţă către faţă”, nu prin
manuale abstracte.54
Pitoreşti sunt paginile care cuprind prezentarea muzicii, a instrumentelor muzicale („cimpoi”,
„flueru”, „tulnicu”, „bucinu” – p. 142), a dansurilor şi a obiceiurilor (de sărbători sau la nuntă,

50
Aceasta este partea din carte tradusă în limba română de Bogdan Popa şi introdusă în volumul VIII din seria
Călători români sec. XIX.
51
Tabele cu date statistice se dau şi în acest capitol, şi în Anexe (pp. 319 – 323).
52
A. Adolf Schmidl, Das Bihar-Gebirge ..., pp. 116 – 122.
http://istro-romanian.com/documents/1861_miklosich_Die-slavischen-Elemente.pdf
53
Ibidem, pp. 122 – 131.
54
Ibidem, pp. 131 – 142.

11
înmormântare). Târgurile de fete (sau târgurile de dat) aveau loc în jurul sărbătorii dew sf.
Petru şi Pavel, la „Gaina”, „Piétr’a graitore”, „Jocu”, „Gelesióea” (pp. 145 - 146). Aflăm ce
legende circulau în jurul acestui eveniment şi cum se desfăşura. Dar cele mai multe legende
sunt legate de prezenţa peşterilor, izvoarelor, a formaţiunilor geologice spectaculoase: Piatra
grăitoare, Piatra tâlhariului, „Fontana Dretiu”; la poalele Bricciei (cei doi copii ai unei zâne,
frate şi soră – sunt metamorfozaţi în izvoarele care curg spre direcţii diferite – legendă al cărei
ecou se găseşte în poemul lui Demetriu Meciu) (p. 147). Dintre multele superstiţii despre care
a auzit vorbindu-se, se opreşte la cele despre interdicţia de a face anumite munci marţea şi
joia; despre Zburător ori despre vrăjile spre moarte ori cu deget de copil mort nebotezat;
nenorocul purtat de întâlnirea cu un iepure sau cu ... 3 preoţi!. (p. 148). Un paragraf special îl
dedică A.A. Schmidl chipurilor diferite de „dimonu”: 1. Dracu; 2. Balaur (cu o povestire
specială); 3. Smei – prietenoşi, dar fură fete! Este rezumată povestea de la Vârful Bricciei
(compară cu Peters !!!); lângă Piatra Tâlhariului sunt alte peşteri cu povestea lor; iar la peştera
Onceasa = Hudra zmeilor în muntele Cicera Smeilor ar fi fost, după părerea localnicilor, oase
de zmei!55, de fapt depozite de oase fosile. La Piatra Boghii – peştera Boga sau Peştera cu
lapte – se află “Gradina di (lui?) Boga” – îngrijită de demoniţe (iele?) care ademenesc şi
uneori omoară flăcăii (pp. 100, 150) Împotriva spiritelor rele, ar ajuta, se zice: rugăciuni;
semnul crucii; o puşcă.56
Din ce trăiesc localnicii? În primul rând din agricoltura (deşi pământul nu este roditor), din
livezi şi vii. Apoi din tăierile mai mult ilegale decât legale ale copacilor din păduri: “Ein
Romane ohne Axt ist kaum denkbar” (p. 159). Sigur, tăierile sunt interzise, pentru că pădurile
nu aparţin acelora care le hăcuiesc, doborând copacii din picioare, în grabă, fără să se aplece
măcar. Oamenilor nu le pasă că, privind pe termen lung, dispariţia pădurilor le primejduieşte
însuşi mediul lor de viaţă. Ei încearcă numai să supravieţuiască şi profită de inexistenţa în
practică a controalelor, ajungând cu lemnul de butoaie până la Bucureşti. O altă sursă de venit
este creşterea oilor şi Schmidl notează informaşii preţioase despre: urcarea şi coborârea din
munte; măsurarea laptelui (a brânzii); construcţia şi felul stânelor; mulsul oilor; viaţa de zi cu
zi a ciobanilor. Mai există încă un domeniu unde se ţine tot atât de puţin seama de
regulamente ca în acela al pădurilor: vânătoarea. Interzisă şi aceasta pentru oamenii de rând,
constituie de fapt un domeniu permanent de „activitate”: după secure, cel mai iubit instrument
este pentru români puşca – durda (scris: „duria”), flinta, sâlitra (p. 168). Din păcate, au fost
distruse astfel nu doar un număr oarecare de animale, ci chiar specii deşi exista o rezervaţie în
Valea Iadului. La mijloacele de trai se adaugă meşteşugurile (pe care le deprind cu uşurinţă):
croitor, tâmplar, olar (bogaţi în forme ce amintesc vasele romane!); fabricarea ţuicii din

55
Vezi Ana-Voica Bojar, Peştera şi mitul, http://www.mitulpesterii.ro/mituri-legende-basme-cu-locatii-definite/
Accesat 25. 09. 2015:
„Adolf Schmidl, geograf, a vizitat şi el regiunea Munţilor Apuseni în jurul anilor 1860. El menţionează de
asemenea legenda despre Peştera Onceasa, sau Hudra Zmeilor, spunând că atmosfera sumbră este datorată şi
pereţilor de calcar de culoare închisă. Legenda apare aici sub o formă uşor diferită. Zmeul îşi sărbătorea nunta cu
mare alai pe Vârful Briciei, bucurându-se de lumina frumoasă a lunii. Deodată apare un nor obraznic care
acoperă faţa lunii şi întunecă cerul. Mirele supărat înghite norul; ca urmare, o furtună năprasnică, cu trăznete
peste trăznete, se repede peste alaiul de nuntă. Zmeul îşi ia mireasa şi nuntaşii, se repede în carul său de foc şi dă
fuga într-o peşteră din apropiere, căutând refugiu. O parte din nuntaşi şi carul sfărâmat de trăznete sunt
transformaţi în pietrele ce aparţin Briciei. O altă parte a alaiului scapă pe jos până la peşteră, dar mânia
trăznetelor îi ajunge şi acolo. De aici credinţa că oasele aflate în interiorul acestei peşteri ar aparţine zmeilor
pedepsiţi.
O altă legendă culeasă de Schmidl se referă la vârful Piatra Boghii, caracterizat de un perete de calcar impozant
ce coboară până în vale. La partea superioară a peretelui se află intrarea în Peştera Boghii sau Peştera cu Lapte,
nume datorat «laptelui de munte» care s-ar găsi în interior. În faţa acestei peşteri apare figura voluminoasă şi
întunecată a unui urs şi, tot în faţa peşterii, există o grădină neobişnuit de verde şi plină de flori. Aceasta grădină,
denumită şi «Grădina peşterii», se află sub protecţia a două drăcoaice frumoase, care se pot vedea udând florile
la lumina lunii.”
56
A. Adolf Schmidl, Das Bihar-Gebirge ..., pp. 142 – 151.

12
corcoduşe dar şi din cireşe; lucrul la fierăstraie mecanice; dogăritul, tâmplaria. În minerit
constituie, alături de germani, principala mână de lucru şi Schmidl le laudă îndemânarea.
Negoţul se baza încă mai ales pe schimbul în natură; localnicii ofereau obiecte de lemn,
fructe, obiecte de ceramică.57
Următoarea parte din cartea lui A.A.Schmidl, intitulată „Topografie” (p. 191 - 317), conţine
în primul rând analize de specialitate ale locurilor pe care le-a investigat. Pentru un cercetător
interesat de domeniile umaniste se dovedesc însă interesante descrierile de peisaje, precum
cea de la „Isvorul vietii” şi „Fontinele”, aproape de vârfurile „Cukúrbet’a” şi „Bihar” (p. 272
– 273). Cele 6 gravuri (unele color) incluse în volum, cu peisaje semnate de Rudolf Wirker, ar
merita să intre într-un eventual Catalog cu imagini „la faţa locului” surprinse în secolul XIX
prin ţinuturile locuite de români. Deasemeni, deşi cu o predominantă trăsătură de geologie şi
mineralogie, nu putem ignora interesul descrierilor de peşteri (“Primul inventar speologic al
Munţilor Bihor“58) atât pentru istoricii culturii, cât şi pentru antropologi: Scărişoara (prezentă
şi la Peters) - căreia îi semnalează specificul, Meziad, Onceasa, Ferice, Zapodia, Funacea,
Câmpeneasca etc.
De fapt întreaga carte a lui Schmidl (nu doar capitolul „Etnografie” trebuie parcursă cu multă
atenţie, pentru că între cele mai „aride” rânduri găsim pasaje de un interes antropologic
general.
Să ne oprim la problematica tipic geologică a izvoarelor intermitente. Unul dintre ele, Izvorul
Călugărului (pp. 59 – 60), apare şi dispare la gura unei peşteri, într-un peisaj de o frumuseţe şi
armonie tulburătoare, mai ales nopţile sub lumina lunii. Nu este de mirare că în jurul izvorului
fermecat au apărut credinţe şi povestiri. În primăvară, dar mai ales la Rusalii, localnicii vin
din depărtări, în căruţe cu cai, se pregătesc de mas, aprind focuri şi rămân mai multe zile.
Oamenii se afundau repetat, în cămeşoaie şi pantaloni, în izvor, când acesta izbucnea ori
intrau sub cascadă, iar apoi se culcau pe iarbă la soare. Dacă unii dintre ei mai şi mureau după
un asemenea tratament – nu părea să îi înspăimânte.
În altă parte, vorbind despre „Faună” (spre exemplu), Schmidl ne spune cum, deşi nu a ajuns
faţă în faţă cu vreun urs, a văzut ce măsuri de apărare luau localnicii din grupul său atunci
când fiara (temută) se apropia de locul unde călătorii înoptau (pp. 104 – 106). Zgomotele
făcute în negură de prădător, urletele şi lătratul dulăilor, gloanţele pornind din puşti, ciobanii
care dorm afară (cu topoarele la îndemână) lângă focurile aprinse, feştilele aprinse pregătite să
fie aruncate în capul animalului dacă s-ar fi întrecut cu îndrăzneala, neliniştea cailor sau (în
cazul unei stâni) a oilor – Schmidl are neîndoielnic înzestrarea de povestitor cu care ştie a
selecta elementele ce fac naraţiunea dramatică. Char şi în peşteri, urmele proaspete arătau că
fiara sălăşluia nu odată pe acolo.
Cât pentru impactul cu lupii (pp. 106 – 107), autorul cărţii adaugă la relatările venite din
experienţa sa şi a tovarăşilor săi de drum, pe acelea provenite din informaţiile primite de la
localnici, precum şi un citat din scrierea altui călător (prof. dr. Anton Kerner, Botanică,
Uiversitatea din Innsbruck59).”De la miel la cal”, lupii atacau oricare dintre animalele
57
Ibidem, pp. 142 – 189. Aici se termină partea din carte tradusă în limba română de Bogdan Popa şi introdusă
în volumul VIII din seria Călători români sec. XIX.
58
Vezi Gabriela R. Cadar (Morărescu), Evoluţia cunoaşterii geologice reflectată în publicistica specifică din
secolele XVIII şi XIX privitoare la aria intracarpatică a României. Teză de doctorat – Rezumat, Universitatea
„Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de ştiinţa şi ingineria mediului, p. 24.
http://doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2011/geologie/CADAR_MORARESCU_GABRIELA_R
O.pdf
Accesat 27.12.2015.
Vezi şi L. Vălenaş: „Consideraţii asupra informaţiilor documentare despre carstul Munţilor Apuseni în lucrarea
"Das Bihar-Gebirge" (1863) de A. Schmidl”, în: Nymphaea: Folia naturae Bihariae, vol. VIII-IX, 1980-1981, p.
549 apud Gabriela R. Cadar (Morărescu), op. cit., loc. cit.
59
Anton Kerner a publicat un articol mare în Wiener Zeitung ( 1859, nr. 220, 222, 225, 226, 230, 232) şi altele
mai mici în Wanderer. A.A. Schmidl însuşi publicase înainte de apariţia cărţii diferite articole în Wiener Zeitung
şi în Pest-Ofner Zeitung (1859, nr. 209, 210, 213, 214, 218, 220, 223, 226, 230 – 233, 250, 251, 257). Un raport

13
domestice folositoare omului. Ciobanii trebuia să le facă zilnic faţă şi, cu toate măsurile de
precauţie luate, prin tihărăi zăceau resturile animalelor răpite. Un pădurar reuşise să împuşte
nu mai puţin de 30 de lupi în 10 ani. Atunci când turmele coboară în văi, lupii devin şi mai
agresivi, de aceea călătorul trebuie să îşi lege noaptea caii lângă focul mereu puternic de lângă
uşa deschisă a stânii.
Relatările despre câini (pp. 107 – 109) sunt şi mai numeroase, iar unele chiar pline de humor.
Aliaţi ai localnicilor în confruntarea cu urşi, lupi, vulpi (dintre acestea, un gospodar
împuşcase 7 într-o iarnă – p. 105), câinii, ţinuţi în număr mare, nu sunt hrăniţi decât la limita
subzistenţei, pentru a fi obligaţi să devină vânători neîndurători. Nu e de mirare că astfel de
animale mănâncă orice fel de materie organică. Oricine se apropia de o locuinţă sau de o
stână, ziua sau noaptea, trebuia să ia măsuri de precauţie şi să îl anunţe pe proprietar din
depărtare de prezenţa sa.
Cartea lui A.A. Schmidl (autorul a murit din păcate la Pesta imediat după apariţia ei) merită
mai mult decât traducerea fragmentară şi introducerea, la grămadă, într-un volum de Călători
străini. Sperăm că Bogdan Popa va continua cu traducerea tuturor fragmentelor de interes
etnografic pentru cititorii români şi că vom avea o ediţie în limba română, întovărăşită de
reproducerea color a gravurilor lui R. Wirker.

SPECIALISTES ETRANGERS EN SCIENCES NATURELLES

EN ROUTE A TRAVERS LES CARPATES ET LA DOBROUDJA.
INFORMATIONS ANTHROPOLOGIQUES, ARCHEOLOGIQUES,
ETHNOGRAPHIQUES
RESUME

Cătălina VELCULESCU
Hans-Peter BOJAR
Ana Voica BOJAR

Issus d’un milieu social autre que celui qu’ils observent, les randonneurs naturalistes
(minéralogistes, géologues, géographes, biologistes, paléontologues; XVIIIème et XIXème
siècles) surprennent des phénomènes qui, aux yeux des indigènes, ne valaient pas la peine
d’être consignés par écrit, puisque trop communs. Ou bien, parfois, «les gens du lieu», tout
simplement, ne savaient pas écrire.
Ces voyageurs, qui pratiquent l’observation rigoureuse et la recherche systématique, devraient
avoir, normalement, une attitude objective et largement compréhensive. C’est du moins, ce
qu’on attendrait de leur part. S’ils manifestent un intérêt remarquable pour les détails qui les
frappent, lorsqu’ils passent – si jamais ils le font - à l’insertion de ces détails dans l’ensemble,
il leur arrive, à une partie d’entre eux, soit à ne pas connaître en profondeur cet ensemble, soit
à exprimer des animosités, des préjugés, des attitudes émotionnelles évidentes. Heureusement,

preliminar a apărut în Pest-Ofner Zeitung, 1859, nr. 13, 14, 15 – 18, 19, 20. Anton Kerner (mai târziu: von
Marilaun) a publicat cartea Das Pflanzenleben der Donauländer, Innsbruck, 1863, unde la p. 105 – 145 se
găseşte capitolul „Das Biharia-Gebirge an der ungarisch-siebenbürgischen Grenze”. A.A.Schmidl afirmă despre
o altă carte a aceluiaşi autor: Die Vegetations-Verhältnisse des Biharia-Gebirges că s-ar fi aflat în anul 1863 sub
tipar, la Innsbruck (nu am reuşit însă să o găsim nici măcar în cataloage). Vezi Das Bihar Gebirge, p. XI - XIV.
A. Kerner a publicat mai târziu studiul Die Vegetations-Verhältnisse des mittleren und östlichen Ungarns und
angrenzenden Siebenbürgens, „Österreichische Botanische Zeitschrift“, XIX, 1869, nr. 1, pp. 5-13. Sperăm să
continuăm cercetarea cu analiza acestor articole şi cărţi.

14
il y a aussi des personnes qui veulent et même parviennent à observer, autant que possible, le
calme et l’équilibre propres à un scientifique.
Du point de vue de l’histoire de la culture roumaine, à notre avis, il est nécessaire de sélecter
dans les textes de spécialité – sciences naturelles – tous les renseignements relevant du
spécifique des régions décrites.
Dès le début de l’étude, une liste claire indique les auteurs et les œuvres qui ont retenu notre
attention.

Mots clé : commodité vs. archaïque, ouvrier dans les mines de sel, bergers et bergeries,
coutumes et croyances locales, contes avec des fées et des dragons, cavernes avec des os
fossiles, ressorts thérapeutiques, ours et loups comme présences quotidiennes, ruines antiques
et médiévales dans la Dobroudja, bergers en transhumance, littérature roumaine au XIXème
siècle.

BIBLIOGRAFIE

Born, Ignaz von, „Călătoria în Banat şi Transilvania”, în Maria Holban, Maria M.

Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu (coord.), Călători străini despre
Ţările Române, vol. X, Bucureşti, 2000, Editura Academiei Române, pp. 91 – 123
Born, Ignaz von, „Călătoria în Banat şi Transilvania”, în Maria Holban, Maria M.
Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu (coord.), Călători străini despre
Ţările Române, vol. X, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2000, pp. 91 – 123
Born, Ignaz von, Briefe über mineralogische Gegenstände, auf seiner Reise durch das
Temeswarer Bannat, Siebenbürgen, Ober –und Niederhungarn, editate de Johann Jacob
Ferber, Frankfurt, Leipzig, f.e., 1774
Câmpean, Viorel, Oameni şi locuri din Sătmar, Satu Mare, ed. Citadela, 2008
Cantemir, Dimitrie, Historisch- geographisch- und politische Beschreibung der Moldau,
nebst dem Leben des Verfassers und einer Landcharte, Frankfurt und Leipzig, f. e., 1771
Cantemir, Dimitrie, Operele princepelui Demetriu Cantemir, vol. I, ediţie şi prefaţă de A.
Papiu-Ilarian, Bucureşti, Tip. Lucrătorii asociaţi, 1872
Cantemir, Dimitrie, Operele princepelui Demetriu Cantemir, vol. I, ediţie, prefaţă A. Papiu-
Ilarian, Bucureşti, Tip. Lucrătorii Asociaţi, Bucureşti, 1872
Cernovodeanu, Paul; Buşă, Daniela (coord.), Călători străini despre Ţările Române în secolul
al XIX-lea. Serie nouă. Volumul III (1831 – 1840), Bucureşti, Editura Academiei, 2006
Cotta, Bernhard von, Erzlagerstätten im Banat und in Serbien, Wien, f.e., 1864 (ed. II, Wien,
ed. Braunmüller, 1865)
Cotta, Bernhard von; Fellenberg, Edmund von, Erzlagerstäten Ungarns und Siebenbürgens,
Leipzig, ed. Arthur Felix, 1862
Daniela Buşă (coord.), Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea. Serie
nouă. Volumul VIII (1862 – 1866), Bucureşti, Editura Academiei, 2012
Datcu, Iordan, Dicţionarul etnologilor români: autori, publicaţii, periodice, instituţii, mari
colecţii, bibliografii, cronologie, ed. III, Bucureşti, Saeculum I.O., 2006
Degău, Ioan; Hădăreanu, Gavril, Cercetarea şi culegerea folclorului în zona Crişului Negru,
în Ioan Degău (coord.), Crişana tradiţională. Pagini de etnografie, dialectologie şi
folclor, ed. Primus, Oradea, 2013, p. 124

15
Demetriu Meciu, „Poema Muntilor Beiusiului, intru onorea onomástica a Episcopului
Samuele Vulcanu, scrisa de Demetriu Meciu in anul 1816”, în Zorile (scris: Diorile)
Bihorului. Alamanc naciunal de la Societatea de Leptura a Junimei Romane studinte la
scólee oradane, I, 1854, Tiparul Aloisiu Tichy, Oradea Mare, p. 165 – 220
Densuşanu, Nicolae, „Anexa C. Raportul d-lui Nic. Densuşanu asupra cercetărilor făcute în
bibliotecele şi arhivele din Ungaria şi Transilvania de la iuniu şi până la decembre
1879”, în Analele Academiei Române, s. II, tom II, secţ. I, 1881, p. 60
Dicţionar 1900 – vezi Drăgoi, G.; Faifăr, Florin; Mănucă etc.
Dörflinger, J.; Salzer, H., „Schmidl Adolf“ în Österreichisches Biographisches Lexikon 1815–
1950 (ÖBL), Band 10, Verlag der Österreichischen Akademie der Wissenschaften,
Wien 1994, p. 320 - 321
Drace –Francis, Alex, „A Provincial Imperialist and a Curious Account of Wallachia: Ignaz
von Born”, în European History Quarterly, XXXVI, 2006, nr. 1, pp. 61 – 89
Drăgoi, G.; Faifăr, Florin; Mănucă, Dan; Teodorovici, A.; Volovici, L.; Zăstroiu, R. (coord.),
Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Bucureşti, Editura Academiei,
1979 ( = Dicţionar 1900)
Fichtel, Johann Ehrenreich von, Beitrag zur Mineralgeschichte von Siebenbürgen. Zweyter
Theil. Geschichte des Steinsalzes und der Steinsalzgruben im Großfürstentum
Siebenbürgen, Nürnberg, f. e.,1780
Heitmann, Klaus, Imaginea românilor în spaţiul lingvistic german. 1775-1918. Un studiu
imagologic, ed. a II-a, traducere Dumitru Hîncu, Iaşi, ed. Polirom, 2014
Holban, Maria; Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Maria M.; Cernovodeanu, Paul (coord.),
Călători străini despre Ţările Române, vol. X, Bucureşti, Editura Academiei Române,
2000
Hubmann, Bernhard; Bojar, Ana-Voica, „Karl Ferdinand Peters (1825-1881). Contribuţie la
biografia sa”, în Studii şi Cercetări de Geologie, XLVII, 2002, nr. 49, pp. 93-107 (cu
bibliografie)
Ionescu de la Brad, Ion, („J. Jonesco, Ancien élève de Roville), Excursion agricole dans la
plaine de la Dobrodja, Constantinople, Imprimerie du Journal de Constantinople, 1850
Luca, Cristian; Neagoe, Claudiu; Păduraru, Marius (coord.), Miscellanea historica in
honorem Professoris Marcel-Dumitru Ciucă septuagenarii, Brăila - Piteşti, Muzeul
Brăilei, Editura Istros, Muzeul Judeţean Argeş, Editura Ordessos, 2013, pp. 625-631.
Mălinaş, Constantin, „Literatura laică a Beiuşului până la 1848", în Ioan Degău, Nicolae
Brânda (coord.), Beiuşul şi lumea lui. Studiu monografic, vol. I, ed. Primus, Oradea,
2008, pp. 693 – 695
Manolache, Anghel; Pârnuţă, Gheorghe (coord.), Istoria învăţământului din România, vol. II,
Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1993
Meciu, Demetriu, „Poema Muntilor Beiusiului, intru onorea onomástica a Episcopului
Samuele Vulcanu, scrisa de Demetriu Meciu in anul 1816”, în Diorile Bihorului.
Alamanc naciunal de la Societatea de Leptura a Junimei Romane studinte la scólele
oradane, I, 1854, Tiparul Aloisiu Tichy, Oradea Mare, p. 165 – 220
Meciu, Dumitriu, Poema Munţilor Beiuşului 1816, ediţie Constantin Mălinaş, studiu
introductiv Mircea Popa, Oradea, ed. Mihai Eminescu, 1996
Mitu, Mihai, Un fiu al Transilvaniei – geniu european: Ignaz von Born, în Acta Musei
Porolissensis, XX, 1996, pp. 529 – 543 (varianta germană cu modificări în Zeitschrift
zur Germanistik Rumäniens, 1998, nr. 1- 2, pp. 133 – 140)
Peters, Karl Ferdinand, „Geologische und mineralogische Studien aus dem südöstlichen
Ungarn, insbesondere aus der Umgegend von Rézbánya”, în Sitzungsberichte der

16
 kaiserlichen Akademie der Wissenschaften. Mathematisch-Naturwissenschaftliche
Classe, Band XLIII, S. I, Heft I-V, 1861, pp.385 – 463
Peters, Karl Ferdinand, „Grundlinien zur Geographie und Geoelogie der Dobrudscha”, în
Denkschriften der kaiserlichen Akademie der Wissenschaften. Mathematisch-
Naturwissenschaftliche Classe, XXVII, 1867, Wien, Kaiserlich-Königgliche Hof-und
Staatsdruckerei, pp. 83 – 207
Pippidi, Andrei. Hommes et idées du sud-est européen à l’aube de l’âge moderne, Bucureşti,
Editura Academiei; Paris, Editions du CNRS, 1980, pp. 1 – 23
R., „Stâna de Vale”, în Familia (Budapesta), XVI; 1880, nr. 8, p. 48
Rusu, Dorina N., Membrii Academiei Române 1866-1999, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1999
Schmidl, Adolf A., Das Bihar-Gebirge an der Grenze von Ungarn und Siebenbürgen. (Mit
einer geodätischen Abhandlung, Karte, Panorama und Höhlen-Plänen von Josef
Wastler, Professor am Joanneum zu Graz und Ansichten von R. Wirker), Wien, ed.
Förster und Bartelmus, 1863 (Retipărit în anul 2012 de British Library, Historical Print
Editions)

Schmidl, Adolf, Die Donau von Wien bis zur Mündung, seria Brockhaus' Reise-Bibliothek für
Eisenbahnen und Dampfschiffe, Brockhaus, 1859

Schmidl, Adolf, fragmente traduse selectiv din Reisehandbuch durch das Königreich Ungarn
mit den Nebenländern und Dalmatien nach Serbien, Bukarest und Constantinopel,
Wien, f. e., 1835, în Paul Cernovodeanu, Daniela Buşă (coord.), Călători străini despre
Ţările Române în secolul al XIX-lea. Serie nouă. Volumul III (1831 – 1840), Bucureşti,
Editura Academiei, 2006, pp. 243 – 334
Schmidl, Adolf, Reisehandbuch durch das Königreich Böhmen, Mähren, Schlesien, Galizien,
die Bukowina und nach Jassy, Wien, Carl Gerold, 1836
Schmidl, Adolf, Reisehandbuch durch das Königreich Ungarn mit den Nebenländern und
Dalmatien nach Serbien, Bukarest und Constantinopel, Wien, Carl Gerold, 1835
Schmidl, Anton Adolf, “Munţii Bihorului de la graniţa dintre Ungaria şi Transilvania”, trad.
rom. Bogdan Popa, în Daniela Buşă (coord.), Călători străini despre Ţările Române în
secolul al XIX-lea. Serie nouă. Volumul VIII (1862 – 1866), Bucureşti, Editura
Academiei, 2013, p. 157 – 198
Teodorovici, Constantin, „Papiu-Ilarian, Alexandru” în Dicţionar 1900
Tocilescu, Gr. G. (în colaborare cu Otto Bendorf şi George Niemann), Monumentul de la
Adamklissi. Tropaeum Traiani, Viena, ed. Alfred Hoelder, 1895
Vălenaş, L., „Consideraţii asupra informaţiilor documentare despre carstul Munţilor Apuseni
în lucrarea «Das Bihar-Gebirge» (1863) de A. Schmidl”, în Nymphaea: Folia naturae
Bihariae, vol. VIII-IX, 1980-1981
Velculescu, Cătălina; „Doi eroi de baladă în Cronica Banatului a lui Nicolae Stoica de
Haţeg”, în Cristian Luca, Claudiu Neagoe, Marius Păduraru (coord.), Miscellanea
historica in honorem Professoris Marcel-Dumitru Ciucă septuagenarii, Brăila - Piteşti,
Muzeul Brăilei, Editura Istros, Muzeul Judeţean Argeş, Editura Ordessos, 2013, pp. 625
- 631.
Velculescu, Cătălina; Bojar, Hans-Peter, „Ignaz von Born şi Nicolae Stoica de Haţeg” în Acta
Musei Porolissensis, XXXI – XXXII, 2009-2010, pp. 327 - 346
Velculescu, Cătălina; Hans-Peter Bojar, „Ştiri despre români într-un raport mineralogic
austriac”, în Anuarul Institutului de Istorie A.D. Xenopol, XLV, 2008, pp. 403 – 408

17
 Wurzbach, Constant von, Biographisches Lexikon des Kaiserthums Oesterreich, 49-er Theil,
Wien, Druck und Verlag der k. k. Hof- und Staatsdruckerei, 1884, p. 251 – 252

* **
La Comission Européenne du Danube et son Oeuvre de 1856 à 1931, Paris, Imprimerie
National, 1931

BIBLIOGRAFIE ONLINE
Binder, Rudolf, Consideraţii istorice asupra cercetărilor mineralogice transilvănene în sec
XVIII şi XIX pe baza colecţiei de minerale a lui Brukenthal, Sibiu, f.e., 1958 în colecţia
Muzeul Brukenthal. Studii şi comunicări, nr. 11
http://www.emt.ro/downloads/digitalizalt/geologia/03_BINDER_Rudolf_-
_1958_Consideratii.pdf (25.01.2016)
Bojar, Ana-Voica, Peştera şi mitul, http://www.mitulpesterii.ro (25.01.2016)
Cadar (Morărescu), Gabriela R., Evoluţia cunoaşterii geologice reflectată în publicistica
specifică din secolele XVIII şi XIX privitoare la aria intracarpatică a României. Teză de
doctorat – Rezumat, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de ştiinţa şi
ingineria mediului
http://doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2011/geologie/CADAR_MORA
RESCU_GABRIELA_RO.pdf (25.01.2016)
Cavruc, Valeriu; Moga, Vasile; Stãnescu, Alexandru, „Exploatarea sãrii în Dacia Romană”, în
Valeriu Cavruc, Andrea Chiricescu (coord.), Sarea, timpul şi omul. Catalog de
expoziţie, Sfântu Gheorghe, ed. Angustia, 2006, pp. 53 - 55
www.cimec.ro/arheologie/sarea/dl.asp?filename=Sare2006.pdf (accesat 25.01.2016)
Miklosich, Fr., Die slavischen Elemente im rumunischen, Wien, Karl Gerold’s Sohn, 1861
http://istro-romanian.com/documents/1861_miklosich_Die-slavischen-Elemente.pdf
(25.01.2016)
Neamţu, Gelu, „Alexandru Roman şi Academia Română (1866-1897)”, în Anuarul
Institutului de Istorie «G. Bariţiu» din Cluj-Napoca, XLVI, 2007, pp. 77 – 84
http://www.historica-cluj.ro/anuare/AnuarHistorica2007/09.pdf (25.01.2016)
Nemeş, Robert, “Obstacles to Nationalization on the Hungarian-Romanian Language
Frontier”, în Austrian History Yearbook, XVIII, 2012, pp 28 – 44
http://journals.cambridge.org/action/displayAbstract?fromPage=online&aid=8582253
(25.01.2016)
Kirchmayer, Martin, „Fichtel, Johann Ehrenreich von“ în Neue Deutsche Biographie, 5, 1961,
p. 125, Onlinefassung, URL: http://www.deutsche-biographie.de/pnd100132820.html
(25.01.2016)
Krenkel, Erich, “Cotta, Carl Bernhard von“ în Neue Deutsche Biographie (NDB), 3, 1957, p.
381, Onlinefassung,; URL: http//www.deutsche-biographie.de/pnd118522396.html
(25.01.2016)
Zimmermann, Karl, „Fellenberg, Edmund von” în Historisches Lexikon der Schweiz (HLS),
vol. 4
URL: http://www.hls-dhs-dss.ch/textes/d/D31446.php (25.01.2016)

18

View publication stats