Modul ul 9 – Microeconom ie



MODULUL 9. DETERMINAREA
COMBINAğIEI OPTIME DE FACTORI DE
PRODUCğIE SUB CONDIğIA
MAXIMIZĂRII PROFITULUI ùI A
MINIMIZĂRII COSTURILOR

Timpul mediu necesar pentru studiu: 120 minute.

Obiective educaĠionale
• inĠelegerea mecanismelor de derulare a activităĠii economice
• inĠelegerea modului de luare a deciziilor de catre agentii
economici
• inĠelegerea comportamentelor individuale ale agentilor
economici

Cuvinte cheie:
• CombinaĠie optimă de factori de producĠie
• Termen lung
• Termen scurt




Modulul 9 – Mic roe conom ie

Cuprinsul Modulului:
9.1.Determinarea combinaĠiei optime de factori de producĠie sub
condiĠia maximizării profitului
9.1.1. CondiĠia de maximizare a profitului pe termen scurt
9.1.2. Maximizarea profitului pe termen lung
9.2. Determinarea combinaĠiei optime de factori de producĠie
sub condiĠia minimizării costului
9.2.1. CondiĠia minimizării costului
9.2.2. Randamentele la scară úi funcĠia de producĠie
Subiecte pentru autoevaluare
Teste grilă pentru autoevaluare
Subiecte pentru evaluare úi control
Teme pentru aprofundarea cunoútinĠelor
Probleme propuse spre rezolvare
R ezumatul acestui M odul
Bibliografie obligatorie



Modul ul 9 – Microeconom ie

 

  



9.1. DETERMINAREA COMBINAğIEI OPTIME

DE FACTORI DE PRODUCğIE SUB CONDIğIA
MAXIMIZĂRII PROFITULUI

După ce am abordat constrângerile tehnologice cu care se confruntă

producătorul, urmează să descriem un model ce prezintă deciziile luate de o
firmă cu privire la cantitatea produsă úi metoda de producĠie pe care o va
folosi. Modelul pe care îl vom utiliza este modelul maximizării profitului:
firma îúi alege un plan de producĠie astfel încât să-úi maximizeze profiturile.
Vom presupune că firma se confruntă cu preĠuri fixe la factorii de producĠie
achiziĠionaĠi úi la bunurile vândute. Altfel spus, ne situăm în ipoteza unei
pieĠe cu concurenĠă perfectă, unde producătorii individuali nu pot controla
preĠurile pe piaĠă.

9.1.1. CONDIğIA DE MAXIMIZARE A PROFITULUI PE

TERMEN SCURT
Profitul este definit ca fiind venituri minus cheltuieli. Să presupunem
că o firmă produce n produse (y1,… , yn) úi foloseúte m factori de producĠie
(x1, …. , xm), preĠurile bunurilor finale sunt (p1,…., pn) úi preĠurile factorilor
de producĠie (w1,…, wm).
Profiturile pe care firma le obĠine, π , pot fi exprimate astfel :
n m
ʌ = ¦ pi y i − ¦ wi xi ,
i =1 i =1

unde primul termen reprezintă venitul, iar cel de-al doilea costul.
În expresia costului trebuie să includem toĠi factorii de producĠie
utilizaĠi de către firmă, evaluaĠi la preĠul lor de piaĠă. De obicei acest lucru
este evident, dar în cazurile în care firma se află în proprietatea unui individ
úi este condusă de acelaúi individ, este posibil să se “uite” câĠiva dintre
factori. De exemplu, dacă un individ lucrează în propria sa firmă, atunci
munca sa este o cheltuială úi ar trebui considerată ca parte a costurilor.



Modulul 9 – Mic roe conom ie

Salariul său este efectiv preĠul pieĠei pentru munca sa – ceea ce ar obĠine
dacă úi-ar valorifica munca pe piaĠa liberă. De asemenea, dacă un fermier
deĠine pământ, pe care îl foloseúte în propria producĠie, acest pământ ar
trebui evaluat la valoarea sa de piaĠă, cu scopul de a calcula exact costurile
economice.
Aceste costuri economice sunt deseori denumite costuri de
oportunitate. Numele provine de la ideea că dacă îĠi foloseúti forĠa de
muncă, spre exemplu, într-un domeniu, renunĠi la oportunitatea
întrebuinĠării acesteia în altă parte. Prin urmare, acele pierderi salariale fac
parte din costul de producĠie. De asemenea, în exemplul cu pământul,
fermierul ar avea posibilitatea să-úi arendeze pământul altcuiva, dar el alege
să renunĠe la venitul din rentă, în favoarea arendării acestuia către el însuúi.
Renta pierdută face parte din costul de oportunitate al producĠiei sale.
DefiniĠia economică a profitului necesită să evaluăm toate
cheltuielile de producĠie la costul lor de oportunitate. Profiturile, în sens
contabil, nu măsoară neapărat cu precizie profiturile reale, deoarece
contabilitatea utilizează costuri istorice – cu cât a fost cumpărat un factor de
producĠie în momentul achiziĠionării – faĠă de costurile economice reale –
cât ar costa un factor dacă s-ar cumpăra acum. Există multe abordări în ceea
ce priveúte folosirea termenului de „profit”, dar noi ne vom limita la
definiĠia economică.
Să considerăm problema maximizării profitului pe termen scurt,
când factorul de producĠie 2 este fixat la un nivel x 2 . Fie f(x1, x2) funcĠia de
producĠie a firmei, p preĠul produsului realizat, iar w1 úi w2 preĠurile celor
doi factori de producĠie pe care îi utilizează firma. Atunci problema
maximizării profitului firmei poate fi scrisă în felul următor :

max pf ( x1 ,x 2 ) − w1 x1 − w2 x 2
x1

Această funcĠie are o singură variabilă, x1, deci condiĠia de

maximizare a profitului (anularea derivatei întâi a expresiei profitului) ne
conduce la:



Modul ul 9 – Microeconom ie

(
pPmg 1 x1* ,x 2 = w1 , )
unde p este preĠul produsului realizat, iar Pmg1 este productivitatea
marginală a factorului de producĠie 1. Cu alte cuvinte, valoarea
productivităĠii marginale a unui factor trebuie să fie egală cu preĠul său.

9.1.2. MAXIMIZAREA PROFITULUI PE TERMEN LUNG

Pe termen lung, toĠi factorii de producĠie sunt variabili, deci firma
poate alege nivelul tuturor factorilor de producĠie; problema maximizării
profitului pe termen lung poate fi scrisă astfel:

max pf ( x1 , x2 ) − w1 x1 − w2 x2
x1 , x 2

CondiĠia de determinare a alegerii optime este aceeaúi ca úi înainte,

doar că trebuie să o aplicăm fiecărui factor. Anterior am văzut că valoarea
productivităĠii marginale a factorului 1 trebuie să fie egală cu preĠul său,
indiferent de nivelul factorului 2; acelaúi fel de condiĠie trebuie acum să fie
valabilă pentru fiecare factor.
Problema maximizării profitului firmei

max pf ( x1 , x2 ) − w1 x1 − w2 x2
x1 , x 2

are condiĠiile de ordinul întâi:

p
(
∂f x1* ,x*2 )
− w1 = 0
∂x1

p
(
∂f x1* ,x1* )
− w2 = 0
∂x 2

de unde rezultă:

( )
pPmg1 x1* ,x*2 = w1
pPmg (x ,x ) = w
2
*
1
*
2 2




Modulul 9 – Mic roe conom ie

9.2. DETERMINAREA COMBINAğIEI OPTIME

DE FACTORI DE PRODUCğIE SUB CONDIğIA
MINIMIZĂRII COSTURILOR

După cum am observat, problema maximizării profitului unei

întreprinderi perfect concurenĠiale poate fi disociată în două aspecte, primul
fiind chiar minimizarea costului pentru un volum dorit al producĠiei.

9.2.1. CONDIğIA MINIMIZĂRII COSTULUI

Presupunem că avem doi factori de productie care au preĠurile w1 úi
w2 úi dorim să găsim cea mai ieftină cale pentru a obĠine un anumit nivel de
producĠie y. Daca notăm x1 si x2 cantităĠile folosite din cei doi factori, f(x1,
x2) fiind funcĠia de producĠie a firmei, problema poate fi scrisă ca:

min w1x1 + w2x2

x1 , x2

astfel încât f(x1x2) = y.

SoluĠia problemei minimizării costului - costurile minime necesare

pentru a atinge nivelul dorit de producĠie - va depinde de w1, w2 úi y, deci
costurile pot fi scrise ca c(w1,w2,y). Această funcĠie este cunoscută ca
funcĠia costului úi arată costurile minime de producere a y unităĠi de
producĠie când preĠurile factorilor sunt (w1,w2).
Pentru a înĠelege soluĠia acestei probleme, vom descrie costurile úi
constrângerile tehnologice cu care se confruntă firma pe aceeaúi diagramă.
Izocuantele ne dau constrângerile tehnologice – toate combinaĠiile lui x1 si
x2 care duc la obĠinerea lui y.
Pentru a determina toate combinaĠiile de factori de producĠie care
induc acelaúi nivel al costului, C, vom scrie:

w1x1 + w2x2 = C,

care poate fi rearanjată astfel:

C w1
x2 = − x1 .
w2 w2



Modul ul 9 – Microeconom ie

Este uúor de observat că aceasta este o dreaptă cu panta egală cu -

w1/w2 si o intersecĠie cu axa verticală pentru C/w2. Dacă C variază, avem o
familie de drepte ale izocostului (drepte ale bugetului). Orice punct pe o
curbă a izocostului are acelaúi cost C, iar dreptele situate mai sus sunt
asociate cu costuri mai mari1.
Problema minimizării costului se rezumă la a găsi punctul de pe
izocuantă asociat cu dreapta izocostului cel mai mic posibil. Un astfel de
punct este ilustrat in figura 9.1.
De remarcat este faptul că, dacă soluĠia optimă implică folosirea unei
anumite cantităĠi din fiecare factor de producĠie, atunci punctul în care se
produce minimizarea costurilor va fi caracterizat de o condiĠie a tangentei:
panta izocuantei trebuie să fie egală cu panta dreptei izocostului, adică rata
marginală (tehnică) de substituĠie trebuie să fie egală cu raportul
preĠurilor celor doi factori de producĠie:

Pmg1 ( x1* , x 2* ) w
− * *
= RTS ( x1* , x 2* ) = − 1 (1)
Pmg 2 ( x1 , x 2 ) w2

Figura 9.1. Minimizarea costurilor

Se observă că obĠinem aceeaúi condiĠie de ordinul întâi pe care am

obĠinut-o prin soluĠia geometrică: rata tehnică (marginală) de substituĠie
trebuie să fie egală cu raportul preĠurilor factorilor.

1
Vezi úi paragraful 2.8




Modulul 9 – Mic roe conom ie

9.2.2. RANDAMENTELE LA SCARĂ ùI FUNCğIA DE

PRODUCğIE
Am abordat anterior problema randamentelor la scară, afirmând
despre o funcĠie de producĠie că are randamente la scară crescătoare,
descrescătoare, respectiv constante dacă f (mx1, mx2) este mai mare, mai
mic sau egal cu mf (x1, x2) pentru m > 1. Vom studia acum relaĠia dintre
tipul de randamente la scară úi comportamentul funcĠiei costului.
În cazul normal al randamentelor constante la scară, cunoscând
funcĠia costului unitar (pentru producerea unei unităĠi de producĠie) c(w1,
w2, 1), cea mai ieftină cale de a fabrica y unităĠi de producĠie este să folosim
de y ori mai mult din fiecare factor de producĠie decât am folosit pentru a
fabrica o unitate de producĠie. Aceasta ar însemna că costul minim pentru a
fabrica y unităĠi de producĠie va fi: c(w1, w2, 1)y. În cazul randamentelor
constante la scară, funcĠia costului este liniară faĠă de volumul producĠiei.
Dacă randamentele la scară sunt crescătoare, costurile cresc mai
puĠin decât liniar faĠă de producĠie. Dacă firma decide să sporească de două
ori producĠia, poate s-o facă cu costuri mai puĠin decât duble, atâta timp cât
preĠul factorilor rămâne acelaúi. Aceasta este o implicaĠie normală a ideii de
randamente la scară crescătoare: daca firma îúi dublează cantităĠile de factori
de producĠie, producĠia va creúte cel puĠin de două ori. Astfel, dacă va vrea
să dubleze producĠia, va putea s-o facă utilizând mai puĠin decât dublu din
fiecare factor de producĠie. Dar utilizând de două ori mai mult din fiecare
factor de productie îúi va dubla costurile. Deci utilizând mai puĠin decat
dublu din fiecare factor de productie, costurile vor creúte cu mai puĠin decât
dublu: aceasta explică faptul că funcĠia costului va creúte mai puĠin decât
liniar în funcĠie de producĠie.
În mod similar, dacă funcĠia de producĠie se caracterizează prin
randamente la scară descrescătoare, funcĠia costului va creúte mai mult decât
liniar în funcĠie de producĠie. Dacă producĠia se dublează, costurile vor fi
mai mult decat duble.



Modul ul 9 – Microeconom ie

Toate aceste aspecte pot fi puse în evidenĠă prin comportamentul

funcĠiei costului mediu. FuncĠia costului total mediu este costul pe unitate
pentru a realiza y unităĠi de producĠie:

c( w1 , w2 , y )
CTM ( y ) = .
y

Daca funcĠia de producĠie are randamente la scară constante, atunci

am observat mai sus că funcĠia costului a avut forma c(w1,w2,y) =
c(w1,w2,1)y. Aceasta înseamnă că funcĠia costului total mediu va fi:

c( w1 , w2 ,1) y
CTM ( w1 , w2 , y ) = = c( w1 , w2 ,1).
y

Costul pe unitate de producĠie va fi constant indiferent ce nivel de

producĠie vrea firma să realizeze.
Dacă randamentele la scară sunt crescătoare, atunci costurile vor
creúte mai puĠin decât liniar în funcĠie de producĠie, deci costurile medii vor
descreúte : daca producĠia creúte, costurile medii vor tinde să scadă. Dacă
randamentele la scară sunt descrescătoare, atunci costurile medii vor creúte
pe măsură ce producĠia creúte.
Sigur, o funcĠie de producĠie poate avea zone cu randamente la scară
crescătoare, constante sau descrescătoare , iar costul poate creúte mai puĠin
rapid, la fel de rapid sau mai rapid decât cantitatea de bunuri produse.
Aceasta implică faptul că funcĠia costurilor medii descreúte, rămâne
constantă sau creúte pentru diferite niveluri de producĠie.
Ceea ce ne va interesa de acum înainte este comportarea costului în
funcĠie de volumul producĠiei. Vom considera preĠul factorilor ca fiind fixat
la un nivel predeterminat úi vom studia costurile doar ca o funcĠie de
volumul producĠiei ales de către firmă.



Modulul 9 – Mic roe conom ie

Subiecte pentru autoevaluare:

T este grilă pentru autoevaluare:

1. Pe termen scurt, cantitatea utilizată din factorul de producĠie variabil
respectă următoarele condiĠii:
a) productivitatea marginală în expresie fizică este egală cu preĠul
factorului respectiv;
b) productivitatea marginală în expresie valorică este egală cu preĠul
factorului respectiv;
c) productivitatea marginală în expresie fizică înmulĠită cu preĠul
factorului este egală cu preĠul bunului;
d) productivitatea medie în expresie fizică înmulĠită cu preĠul factorului
este egală cu preĠul bunului;
e) nici un răspuns nu este corect.
Răspunsul considerat corect de către dumneavoastră este: ............................

2. CondiĠia de maximizare a profitului se obĠine grafic astfel:

a) condiĠia de tangenĠă dintre o izocuantă úi dreapta bugetului;
b) condiĠia de tangenĠă dintre o dreaptă a izoprofitului úi funcĠia de
producĠie;
c) condiĠia de tangenĠă dintre o dreaptă a izoprofitului úi curba
productivităĠii marginale;
d) condiĠia de tangenĠă dintre o izocuantă úi o dreaptă a izoprofitului;
e) nici un răspuns nu este corect.
Răspunsul considerat corect de către dumneavoastră este: ............................

3. Cantitatea utilizată dintr-un factor de producĠie variabil creúte pe termen

scurt dacă:
a) preĠul factorului variabil scade;



Modul ul 9 – Microeconom ie

b) preĠul factorului variabil creúte;

c) preĠul bunului produs scade;
d) preĠul celuilalt factor (factorul fix) creúte;
e) preĠul celuilalt factor (factorul fix) scade;
Răspunsul considerat corect de către dumneavoastră este: ............................

4. O firmă perfect concurenĠială produce bunuri folosind 3 factori ficúi úi

un factor variabil. FuncĠia de producĠie pe termen scurt a firmei este
q=204x-4x2, unde x este cantitatea din factorul variabil. PreĠul bunului
este 4 u.m., iar preĠul factorului variabil este 16 u.m. Pe termen scurt,
câte unităĠi din factorul x va folosi firma?
a) 12; b) 50; c) 33; d) 25; e) nici un răspuns nu este corect.
Răspunsul considerat corect de către dumneavoastră este: ............................

5. CondiĠia de minimizare a costului se obĠine grafic astfel:

a) condiĠia de tangenĠă dintre o izocuantă úi dreapta bugetului;
b) condiĠia de tangenĠă dintre o dreaptă a izoprofitului úi funcĠia de
producĠie;
c) condiĠia de tangenĠă dintre o dreaptă a izoprofitului úi curba
productivităĠii marginale;
d) condiĠia de tangenĠă dintre o izocuantă úi o dreaptă a izoprofitului;
e) nici un răspuns nu este corect.
Răspunsul considerat corect de către dumneavoastră este: ............................

6. Dacă randamentele la scară sunt crescătoare, atunci:

a) gradul de omogenitate al funcĠiei de producĠie este mai mic decât 1;
b) costurile totale cresc liniar faĠă de producĠie;
c) costul total mediu se reduce;
d) elasticitatea la scară este egală cu 1;
e) nici un răspuns nu este corect.
Răspunsul considerat corect de către dumneavoastră este: ............................

7. Dacă randamentele la scară sunt constante, care dintre afirmaĠiile de mai

jos NU sunt adevărate?



Modulul 9 – Mic roe conom ie

a) gradul de omogenitate al funcĠiei de producĠie este 1;

b) elasticitatea la scară este egală cu 1;
c) costul total mediu este constant;
d) costurile totale cresc mai repede decât producĠia;
e) răspunsurile a – d sunt corecte.
Răspunsul considerat corect de către dumneavoastră este: ............................

8. FuncĠia de producĠie a unei întreprinderi este f(L,M)=3L1/2M1/2, unde L

este numărul de unităĠi de muncă, iar M este numărul maúinilor. Dacă
costul unitar al muncii este 1 iar al utilizării unei maúini este 64, costul
total pentru realizarea a 24 produse va fi:
a) 128; b) 780; c) 24; d) 384; e) 64.
Răspunsul considerat corect de către dumneavoastră este: ............................

Dacă aĠi terminat de răspuns la testele grilă de mai sus, verificaĠi-vă

răspunsurile date confruntându-le cu cele din tabelul următor:

Nr. întrebării Răspunsul corect: Nr. întrebării Răspunsul corect:

1. b 5. a
2. b 6. c
3. a 7. d
4. d 8. a

Subiecte pentru evaluare úi control

Teme pentru aprofundarea cunoútinĠelor

ComentaĠi următorul articol:

http://www.capital.ro/articol/stein-autoitalia-nu-mai-vorbim-despre-
maximizarea-profitului-ci-despre-micsorarea-pierderilor-126826.html



Modul ul 9 – Microeconom ie

Probleme propuse spre rezolvare:

1. FuncĠia de producĠie pe termen scurt a unei firme perfect concurenĠiale
este dată de F (L ) = 6 L2 / 3 , unde L este cantitatea de muncă pe care o
foloseúte. Costul pe unitate de muncă este w = 6 úi preĠul pe unitate de
produs este p = 3.
a) MarcaĠi câteva puncte pe graficul funcĠiei de producĠie a firmei úi
trasaĠi cu albastru funcĠia de producĠie. UtilizaĠi culoarea neagră
pentru a trasa dreapta izoprofitului care trece prin punctul (0,12),
izoprofitul care trece prin (0,8) úi dreapta izoprofitului care trece prin
punctul (0,4). Care este panta fiecărei drepte a izoprofitului? _____
_______________________________________________________
b) Câte unităĠi de muncă va folosi firma?
____________________________________ Câte produse va
produce firma? _________________________________________
Dacă firma nu are alte costuri, care va fi profitul total?
_______________________________________________________

R ezumatul acestui M odul:

Profitul este definit ca fiind venituri minus cheltuieli. Presupunand
că o firmă produce n produse (y1,… , yn) úi foloseúte m factori de producĠie
(x1, …. , xm), preĠurile bunurilor finale sunt (p1,…., pn) úi preĠurile factorilor
de producĠie (w1,…, wm), atunci profiturile pe care firma le obĠine, π , pot fi
n m
exprimate astfel ʌ = ¦ pi y i − ¦ wi xi ,unde primul termen reprezintă
i =1 i =1

venitul, iar cel de-al doilea costul. Problema maximizării profitului firmei
poate fi scrisă în felul următor max pf ( x1 ,x 2 ) − w1 x1 − w2 x 2 . Această funcĠie
x1

are o singură variabilă, x1, deci condiĠia de maximizare a profitului (anularea



Modulul 9 – Mic roe conom ie

( )
derivatei întâi a expresiei profitului) ne conduce la pPmg 1 x1* ,x 2 = w1 ,unde
p este preĠul produsului realizat, iar Pmg1 este productivitatea marginală a
factorului de producĠie 1. Cu alte cuvinte, valoarea productivităĠii
marginale a unui factor trebuie să fie egală cu preĠul său. Pe termen lung,
toĠi factorii de producĠie sunt variabili, deci firma poate alege nivelul tuturor
factorilor de producĠie.
Problema minimizării costului se rezumă la a găsi punctul de pe
izocuantă asociat cu dreapta izocostului cel mai mic posibil. Punctul în care
se produce minimizarea costurilor va fi caracterizat de o condiĠie a
tangentei: panta izocuantei trebuie să fie egală cu panta dreptei izocostului,
adică rata marginală (tehnică) de substituĠie trebuie să fie egală cu raportul
preĠurilor celor doi factori de producĠie.
O funcĠie de producĠie are randamente la scară crescătoare,
descrescătoare sau constante. Dacă randamentele la scară sunt crescătoare,
costurile cresc mai puĠin decât liniar faĠă de producĠie. Dacă funcĠia de
producĠie se caracterizează prin randamente la scară descrescătoare, funcĠia
costului va creúte mai mult decât liniar în funcĠie de producĠie. În cazul
randamentelor constante la scară, funcĠia costului este liniară faĠă de
volumul producĠiei.

Bibliografie obligatorie
1. Bădulescu, Alina - Microeconomie, Departamentul de ÎnvăĠământ la
DistanĠă, Universitatea din Oradea, 2010
2. Huidumac, C. - Microeconomie, Editura Libertas Publishing, 2008
3. Dimitriu, M. – PerformanĠele întreprinderilor din economia reală a
României în perioada 2003 – 2007, Editura Sedcom Libris, Iaúi, 2009