Emoțiile, resorturi ale personalității

Exercițiu de reflecție pentru clasa a X a

Prof.psihopedagog Geabău Marilena,Școala Gimnazială Specială nr.4București

Inteligența emoțională e capacitatea de a ne descurca, de a răspunde potrivit în

orice situație, de a convinge pe ceilalți și de a face ca relațiile noastre interpersonale
să fie incununate de succes.Sunt ceea ce am învățat să fiu, să fac, șă gândesc de la
familia și dascălii mei! Le mulțumesc tuturor pentru amintirile mele!
Fiecare om răspunde într-un fel unic la stimulii din mediul extern și intern de
care e asaltat. De pildă, unii își pot stăpâni foamea ,setea, ori necesitățile fiziologice ,
multă vreme, alții devin victimele nevoilor lor primare, putând fi speculați/folosiți de
alții pe acest motiv.Unii devin agresivi verbal când sunt insultați,alții se stăpânesc și
tac ori nu le pasă și nu răspund.Omul se naște cu un sistem de mecanisme de apărare
pe care le perfecționează și le diversifică după capacitatea lor intelectuală și puterea
lor de a se stăpâni pentru a se adapta cu succes la mediul social, adică la așteptările
societății.
În funcție de educația și împrejurările sociale(familie, prieteni, grupuri școlare,
etc) fiecare om își construiește niște mecanisme de apărare pentru a se adapta la
cerințele mediului social.Copilul învață în primii ani de viață după ce-și controlează
necesitățile prin reflexe condiționate, să-și amâne unele necesități și să-și educe modul
de a le exprima.Astfel, după ce a căpătat control sfincterian, copilul nu mai stă ore în
șir pe oliță, ci doar atunci când simte nevoia, iar după ce devine școlar, își impune să
meargă la toaletă doar în pauză.Sublimarea e o modalitate de a canaliza emoțiile și
impulsurile negativeîn activități și comportamente acceptate social.Furia unui copil
căruia i s-a interzis să-l ciupească pe colegul lui se poate exprima în apăsarea culorii
pe desenul încredințat de educatoare.
Inteligența emoțională e capacitatea de a folosi resursele intelectuale, fizice, de
comunicare, emoțional-energetice de care dispune un om, fie copil sau adult, pentru a
rezolva probleme în sfera relațiilor sociale, a relațiilor interpersonale. Un pre/școlar
poate nega că este supărat pe doamna profesoară, pentru a nu o face să-l dezaprobe
mai mult ori să-l discrediteze, excludă afectiv. Negarea este refuzul de a recunoaște
existența unei probleme, a unui eveniment neplăcut. Aparent,copilul începe să poarte
masca personalității când neagă dar este o urmare a autocontrolului această negare.
 Copiii fericiţi sunt mai sociabili şi energici, mai dispuşi să devină
empatici, mai cooperanţi şi mai plăcuţi de cei din jur,devin inteligenți emoțional.
Fericirea are numeroase efecte secundare pozitive, duce la experienţe bazate pe
bucurie, mulţumire, iubire, mândrie şi, în acelaşi timp, ne oferă disponibilitatea de a
ne îmbunătăţi anumite aspecte din viaţa noastră: nivelul de energie, sistemul imunitar,
angajamentul faţă de muncă şi faţă de semenii noştri, starea de sănătate mentală şi
fizică. Când copiii devin fericiţi, creşte respectul lor de sine, încrederea în propria
persoană iar beneficiul nu va fi numai al lor ci şi al familiilor lor,al grupurilor socio-
educaționale în care conviețuiesc, al comunităţii, al societăţii în general.Sentimentul
apartenenței copiilor la un grup și respectarea angajamentelor morale față de acest
grup ușurează considerabil învățarea și maturizarea.
Bucuriile stimulează creativitatea la preșcolar și școlarul mic și antrenează
inteligența emoțională. Uneori,copiii înșiși devin autori de poezie când sunt fericiți,
fiecare strofă sau ghicitoare cu care ne începem lecțiile, fie de
literatură,muzică,civică,științe sau matematică, fiind ocazii de a continua poezia în stil
personal de către copii.. Emoțiile sunt liantul informațiilor, modul în care actul
comunicării este trăit, ducând la succes sau eșec.De aceea, mediul emoțional pe care-l
construiește educatoarea în actul educațional este esențial în evoluția copilului.
După ce copilul devine independent, adică are autonomie personală și socială, începe
să-și controleze gândurile pe care le reprimă dacă sunt negative și le valorifică dacă-l
avantajează.Acesta e un exercițiu de afirmare a inteligenței emoționale.Uneori copiii
se întorc prin comportamente, preocupări, amintiri la vârstele copilăriei mici pentru
autoprotecție iar acest fenomen se numește regresie( ex:suptul degetului). Inteligența
emoțională se poate constata în utilizarea ironiei, umorului persoanelor cu care venim
în contact. Cei care pot creea opere care să destindă o masă mare de oameni , au cu
siguranță o inteligență emoțională superioară(regizorii,actorii)
Afectivitatea copilului e rezultatul relațiilor pe care familia sa ori mediul în care
trăiește,au reușit să-l antreneze spre a răspunde corespunzător mediului în care
comunică și se dezvoltă. Copilul care crește și se dezvoltă în siguranță, va avea emoții
pozitive care-l vor ajuta să-și clădească o personalitate armonioasă. Copilul crescut în
tensiune, stres sau indiferență, va deveni o persoană problemă, cu comportamente
nedorite care de fapt sunt forme de apărare.Emoțiile pe care le trăiește copilul în
prima parte a vieții lui vor da stabilitate sau vor cutremura personalitatea lui și a celor
alături de care trăiește. Universul afectiv al copilului dă formă personalității viitorului
adult..
De la grădiniță spre școală, emoțiile copilului urmează o traiectorie a achizițiilor în
planul cunoașterii și un exercițiu de incluziune în grupuri de interes care nu coincid cu
cele de origine, cum ar fi familia,rudele, uneori chiar vecinii.Dacă aceștia au oferit
paternuri culturale careau întărit și dezvoltat emoțiile pozitive,securitatea afectivă,
încrederea în ceilalți și în sine,au ancorat eul în realitatea grupurilor mici, grupa
preșcolară, apoi clasa de elevi, aduce confruntări ale eului cu eurile celorlalți.Fiecare
copil vine în aceste grupuri cu paternul său cultural care se intersectează cu al
celorlalți sau nu,având de traversat un drum anevoios uneori pentru un exercițiu de
incluziune în grup.
Universul afectiv al copilului nu e un balon de sticlă, mai degrabă e un șantier
în care fiecare din membrii grupurilor cu care interacționează copilul își pune
amprenta asupra personalității lui.Fiecare dintre copiii sau adulții din jur pot adăuga
ceva sau spulbera tot ce a fost în imaginea de sine a școlarului mic.Sufletul unora e
atât de amorf încât par să nu reacționeze la nici un stimul afectiv în vreme ce alții se
bucură sau se întristează din orice. Chiar fotografiile pot arăta stabilitatea ori lipsa
echilibrului în dispozițiile emoționale ale unui copil. Într-un remember de la sfârșitul
primului ciclu școlar am văzut copii mereu triști,alțiii mereu veseli în instantanee
fotografice.
Emoțiile ne arată care sunt limitele noastre, căt ne e de frică sau cât curaj
avem, care e imaginea de sine în care ne-am cantonat și respectul de sine în care
defilăm.Inteligența emoțională face apel la numeroase strategii pentru a se apăra
între care și proiecția, adică atribuire faptelor rele unei alte persoane de către autorul
acestora pentru a nu suporta consecințele.Inteligența emoțională a adolescentului e
ca un fel de turbină în care se transformă toate cunoștințele și comportamentele
pentru ca eu să devin o persoană care să mă accept și să mă accepte și alții, dar nu ca
atunci când eram la grădiniță, ci așa cum gândesc acum că ar trebui să fiu. Sunt ceea
ce vreau și pot să fiu , dar îmi asum consecințele acestei voințe care uneori mă poate
strivi.
Pornind de la aceste idei, vă rog să vă exprimați sentimentele față de un coleg
care vă urmărește cu atenție și ,,raportează,, dirigintei tot ce crede el că ați greșit în
comportamentul vostru la școală.Veți lua o coală de hârtie și veți scrie pe ea tot ce
simțiți față de un astfel de coleg fără să vă scrieți numele!Lucrați individual !