Învățământul românesc în vreme de pandemie

Prof. Psihopedagog Geabău Marilena,Școala Gimnazială Specială nr.4 București

Timp de aproape un an, învățământul românesc s-a confruntat cu numeroase

probleme legate de prezența și capacitatea de a stăpâni tehnologia cu care am fost
nevoiți să facem educație. Copiii sunt la fel de departe și de departe de noi datorită
pandemiei dar ne lipsesc iar ei spun același lucru, despre noi ,dascălii.
Preșcolarii se maturizează în focul socializării, adică al interacțiunii cu ceilalți
copii și cu educatoarea. Grădinițaa e tărâmul magic în care devenim parte integrantă
a grupului din care facem parte imitând modele de comportament, cuvinte, emoții.
Am devenit dintr-o dată singuri deși vorbim pe zoom sau pe meet cu toți copiii dar
ne lipsesc atingerile, privirile, cuvintele nepotrivite, alinările și îmbrățișările celorlalți
din tărâmul magic al grupei. Copiii au pierdut așteptarea revederii cu șoapte la ureche,
cu pupici pentru colegi, bunici, tătici, mămici. S-a pierdut prezența afectivă și au
crescut sarcinile educative care ,,nu știu cui servesc câtă vreme suntem încuiați în
casă,, s-a exprimat un copil mai mare.
Dacă până acum, părinții aruncau adesea copiii în brațele mass-media, acum sunt
supărați, fiindcă au fost nevoiți să participe mai mult la susținerea copiilor lor la lecții.
Furia, nerăbdarea, plictisul, dezinteresul pentru activitățile educative s-au revărsat
dintr-o dată spre părinți, adică ceea ce înseamnă disciplina la activitățile didactice care
asigură șansa de a înțelege și învăța. Părinții s-au declarat învinși iar noi , profesorii,
căutăm soluții eficiente pentru a-i face pe copii să înțeleagă ce am vrut să spunem de
la distanța ecranului calculatorului.
Această etapă din istoria învățământului ne-a învățat cât de important este să fim
aproape de copil din punct de vedere fizic și psihic, să-i simțim tremurul vocii când
râde și plânge, să-i ștergem lacrimile cu o încurajare, să-l facem atent la căile pe care
trebuie să le urmeze pentru a deveni autonom, pentru a fi independent și de folos lui și
celorlalți. Frica de îmbolnăvire a paralizat multe sentimente și mai ales a desfigurat
imaginea de sine a copilului care devine om în focul interacțiunii cu colegii
lui.Copilul nu mai știe cine este , cui aparține ca membru al grupului educațional, ce
perspective are prin efortul de învățare, care sunt valorile care trebuie să-l călăuzească
în acțiune. Ne dorim din toată inima să revenim la școală alături de copii!
.